vineri, 29 martie 2019

Remedii contra asteniei de primavara

Primavara, in special in lunile martie-aprilie, apar adesea stari de oboseala nejustificata. Schimbarea de anotimp reprezinta un stres pentru organismul nostru, iar acest lucru se poate repercuta asupra starii de sanatate, fie declansand dezechilibre sau accentuand unele afectiuni deja instalate. In ultima perioada, se pare ca batalia dintre sezonul rece si primavara nu a avut un final clar, astfel incat zilele cu temperaturi ridicate au alternat cu zilele reci. Unor astfel de salturi ale temperaturii, este clar ca organismului ii este greu sa se adapteze. De aici rezulta dezechilibrele resimtite cel mai adesea prin stari inexplicabile de epuizare. Pentru a trece mai usor peste aceste schimbari, este nevoie de un sistem imunitar puternic. 
Daca natura se trezeste la viata, primavara este, pentru noi, o perioada in care starile de somnolenta sunt tot mai dese in timpul zilei, iar noptile pot fi, pentru unii, un sir obositor de insomnie. De multe ori, avem senzatia, chiar după 8 ore de somn, ca nu am dormit suficient si ne trezim obositi, cu o stare de spirit alterata, cu incapacitate de concentrare. Ce e de facut in astfel de situatii? Ei bine, organismul trebuie ajutat sa treaca cu bine peste acest episod de schimbari. Pentru ca dinamica acestor modificari de temperatura este destul de rapida, este necesar sa ne fortificam organismul, astfel incat efectele tranzitiei dintre anotimpuri sa nu fie atat de accentuat. 
Iata cateva remedii care ne ajuta sa trecem cu brio peste aceste efecte secundare ale primaverii: 
1. Mierea si alte produse apicole. Este bine stiut faptul ca mierea este folosita ca remediu impotriva oboselii, datorita complexului de substante benefice organismului. Stramosii nostri o foloseau ca medicament impotriva unei game ample de afectiuni si o pretuiau ca pe o veritabila comoara. Pe langa miere, care poate fi consumata in fiecare dimineata, ca indulcitor in ceai sau cafea, mai exista si alte produse apicole care dau rezultate foarte bune in combaterea starilor de oboseala. Unul dintre acestea este laptisorul de matca. Consumat in stare cruda, acesta revigoreaza organismul si ii confera suficienta putere ca sa poata trece cu bine peste socul schimbarilor de temperatura. Curele cu laptisor de matca se fac primavara si toamna, iar persoanele care consuma laptisor de matca au o imunitate mult mai mare si nu resimt efectele secundare ale sezoanelor de tranzitie. Propolisul si polenul sunt alte apicole cu eficienta maxima in prevenirea si combaterea starilor de oboseala. Pastura este si ea un excelent ajutor. Este foarte important ca produsele apicole sa fie achizitionate din surse sigure, sa fie de calitate si sa le fie respectate conditiile de pastrare. 
2. Verdeturile de primavara. Daca acest anotimp poate sa aduca stari de indispozitie si de epuizare fizica si psihica, exista si atuuri de care putem beneficia. Verdeturile de primavara sunt adevarate depozite de minerale si alte substante care refac necesarul de energie al organismului. Fie ca este vorba de spanac sau leurda, salata sau ceapa verde, consumate in stare cruda, acestea sunt adevarate comori pentru sanatate.
3. Plimbarile in natura. Chiar daca starea este una de oboseala, plimbarile in aer liber ajuta foarte mult. Avem nevoie de aer curat ca sa ne refacem fizic si psihic, avem nevoie de miscare. Starile de letargie, perioadele de sedentarism indelungate, nu fac decat sa accentueze efectele neplacute ale perioadei de tranzitie. Daca vremea permite, se pot face plimbari in parcuri sau paduri, pe jos sau cu bicicleta. Este important sa stim sa ne acordam timp pentru noi insine, pentru a ne reface starea de bine. Sa nu uitam ca primavara nu este doar momentul in care natura reinvie, ci si perioada in care noi putem renaste, ne putem reseta obiectivele, iar sanatatea este mereu prioritara. Intalnirile cu prietenii si voia buna dau organismului comanda de bine, iar zambetul este unul dintre cele mai de pret medicamente. (Sursa: salute.it, Foto: pixabay.com)
Noi va recomandam cu drag mierea Apidava, mierea romaneasca din inima Transilvaniei.
https://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/remedii-naturale/9487-remedii-contra-asteniei-de-primavara

joi, 28 martie 2019

Asa vazut-a Zaharia – improvizatii intr-o lume captiva, expozitie de fotografie

Directia Judeteana pentru Cultura Timis, Muzeul National al Taranului Roman din Bucuresti si Ambasada Republicii Moldova in Romania va invita vineri, 29 martie 2019, ora 16, Casa Artelor din Timisoara, la vernisajul expozitiei de fotografie Asa vazut-a Zaharia - improvizatii intr-o lume captiva.


Unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei a confirmat, printr-un act politic, o comunitate de limba si cultura, fiind succedata, dupa doua decenii, de anexarea Basarabiei de catre URSS. Asemenea oricarei schimbari politice majore, acest moment de ruptura a lasat spatii albe in istoria oficiala si traume in memoria colectiva. Dincolo de interpretarile propuse de istoricii asupra acelor momente framantate si a perioadelor in care Basarabia si Romania au avut evolutii separate, avem la indemana micro-istoriile, care nuanteaza si dau relief vietii sociale de la est de Prut. O astfel de micro-istorie – de data aceasta vizuala – este si cea a lui Zaharia Cusnir si a satelor pe care el le-a fotografiat in anii ’50-’60 in mai bine de 4.000 de clisee.  
Recent descoperita in podul unei case abandonate, la 200 km de Chisinau, arhiva fotografica a lui Zaharia ne ofera astazi sansa rara de a privi viata rurala din Basarabia de dupa razboi intr-o maniera care eludeaza realitatea ingradirilor dictate de propaganda si discursul oficial al epocii. Fotograful-taran scolit la Iasi esueaza in incercarea de a se impotrivi intrarii in colhoz, fiind inchis o vreme. Se va refugia in schimb in fotografie. Cu o arie de cuprindere limitata la cateva sate, Zaharia Cusnir este un etnograf inocent care inregistreaza episoadele sarbatorii si ale cotidianului, scene casnice sau de convivialitate, insa fara a se opri la ceea ce poate face oricine detine un aparat foto. 
Observatia sa aparent tacuta este surprinzatoare prin dinamica multora dintre cadre, parca impregnate de o stare de film. Indrazneala de a construi imaginea prin compozitii, straturi si relatii intre personaje si aparatul foto pare neverosimila pentru acea perioada intr-un sat aflat la marginea URSS si cu atat mai mult pentru un satean de rand – fierar, zidar, lucrator in colhoz –, a carui viata a insotit istoria Basarabiei de la apartenenta la Imperiul Tarist pana la caderea blocului socialist. Se poate spune fara nici o ezitare ca Zaharia Cusnir este noua descoperire din familia inocentilor, alaturi de Costica Acsinte si Vivian Maier. 
Asa vazut-a Zaharia – improvizatii intr-o lume captiva se alatura celorlalte proiecte curatoriale pe care Muzeul National al Taranului Roman le-a conceput de-a lungul a peste douazeci de ani, in cadrul programelor Arhivei de Imagine, care cuprinde fotografii de la sat si de la oras, de teren si de studio, realizate de catre amatori si de catre profesionisti, toate constituindu-se in martori ai unui secol de viata sociala in comunitatile locuite de romani si nu numai. Realizarea acestui proiect se datoreaza colaborarii cu Ambasada Republicii Moldova in Romania si cu Asociatia pentru Fotografie Documentara A-DOF din Chisinau, fiind sustinut de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale prin Programul dedicat Centenarului Marii Uniri. 
Expozitia va putea fi vizitata pana pe 14 aprilie 2019, de marti pana vineri, intre orele 11 si 19, si sambata, intre orele 15 si 19, la Casa Artelor, Galeria Subterana si Cafeneaua Klapka din Timisoara. Intrarea este libera.   

marți, 26 martie 2019

Castelul Dracula si misterele sale

Tihuta este un pas din Muntii Bargaului, situat la altitudinea de 1.227 de metri, care leaga judetele Bistrita-Nasaud si Suceava. Intre anii 1976 si 1983, comunistii au construit in Pasul Tihuta un castel-hotel, care se voia a fi ca cel descris de Bram Stoker in romanul sau, Dracula. Initiatorul proiectului a fost Alexandru Misiuga, seful Oficiului Judetean de Turism Bistrita-Nasaud din acea perioada. Misiuga a primit aprobare pentru construirea castelului, dar i-au fost precizate cateva modificari fata de roman: castelul nu putea avea aspect de ruina, iar intrarea nu putea fi printr-un cimitir.
Imediat ce a fost finalizat, turisti din toata Europa, Statele Unite sau Japonia au cautat acest hotel special, care pare a fi situat in locul unde Bram Stoker a plasat casa contelui Dracula. Chiar daca scriitorul nu a vizitat niciodata Transilvania, a studiat carti de istorie si se pare ca a avut un prieten originar din Romania. In plus, la circa 13 kilometri, pe varful Frumuseaua, ar fi existat o cetate care l-ar fi putut inspira pe Bram Stoker.
In prezent, interesul turistilor pentru aceasta locatie nu a scazut, numarul lor crescand de la an la an. Cu o arhitectura interesanta si culori cenusii, castelul-hotel atrage imediat atentia. In fata castelului troneaza bustul scriitorului Bram Stoker. Curtea interioara, pavata cu piatra, asigura intrarea in corpurile cladirii. In subsolul castelului este amplasat cavoul contelui Dracula. Se poate vizita, dar nu si de catre cardiaci, vampirul Dracula o sa iasa din cosciug si o sa-i cam sperie.
La castelul Dracula se organizeaza evenimente, intr-o ambianta inedita, dar cele mai spectaculoase sunt balurile mascate ce au loc de Halloween, cand in Pasul Tihuta sosesc turisti din toata lumea. La intrare ii intampina mesajul contelui Dracula: Voi, oamenii, nu sunteti nemuritori! Insa, farmecul castelului nu este dat doar de mitul lui Dracula. Amplasarea acestuia intr-un loc mirific, pe culmea unei coline, inconjurat de paduri de brazi si creste muntoase, impresioneaza pe orice turist care strabate Pasul Tihuta. (Oana-Nicoleta Rosu)

Diferente si Esente - Despre gonartroza

luni, 25 martie 2019

Remedii de la cititori: Infuzii din plante medicinale

Domnul Ioan Marcus, cititorul nostru constant, ne impartaseste cateva retete pentru infuzii si ceaiuri, utile in diverse afectiuni.

Ceai pentru ficat, splina, vezica biliara si pancreas
Ingrediente: 8 linguri de radacina de cicoare (Cichorium intybus), 6 linguri de radacina si frunze de papadie (Taraxacum officinale), 6 linguri de parte aeriana de cicoare.
Mod de preparare: In 250 ml de apa, se fierbe 1 lingura de amestec timp de 3-4 minute, se lasa apoi sa se traga timp de 10 minute.
Administrare: Se beau 3 cani pe zi.

Ceai antialergic si desensibilizator
Ingrediente: 50 g (10 lingurite) parte aeriana de trei-frati-patati (Viola tricoloris herb.), 50 g (12 lingurite) flori de galbenele (Calendula officinalis), 50 g (16 lingurite) frunze si flori de paducel (Crataegus monogyna), 50 g fructe de catina alba (Hippophaë rhamnoides). 
Mod de preparare: Infuzie dintr-o lingurita de amestec la 200 ml de apa, se lasa sa se traga 10-15 minute şi se strecoara.
Administrare: Se iau 3-4 linguri de ceai pe zi. Este bine ca la fiecare lingura sa se ia si un comprimat de 200 mg vitamina C.

Ceai antialergic
Ingrediente: 50 g parte aeriana de trei-frati-patati (Viola tricoloris herb.), 10 g (2 lingurite) flori de coada-soricelului (Achillea millefolium), 5 g (1 lingurita) flori de lavanda (Lavandula angustifolia), 20 g (4 lingurite) parte aeriana de talpa-gastii (Leonorus cardiaca), 15 g (3 lingurite) de radacina de brusture (Arctium lappa).
Mod de preparare: Infuzie dintr-o lingurita de amestec la o cana de apă (250 ml).  
Administrare: Se beau 2-3 cani de ceai pe zi, timp de o luna.

Ceai adjuvant pentru cura de slabire
Ingrediente: 30 g (30 lingurite) de matase de porumb (Zea mays), 30 g (4 lingurite) de coaja de crusin (Rhamnus frangula), 22 g (7 lingurite) de frunze de mesteacan (Betula alba), 22 g (3 lingurite) de fructe de ienupar (Juniperus communis), 15 g (15 lingurite) de teci uscate de fasole (Phaseolus vulgaris), 15 g (1 lingurita) fructe de fenicul (Foeniculum vulgare), 15 g (1 lingurita) de fructe de coriandru (Coraindrum sativum).
Mod de preparare: O lingurita de amestec se fierbe timp de 5 minute in 250 ml de apa, se lasa sa se traga 10-15 minute, apoi se strecoara.   

Ceai laxativ (purgativ)
Ingrediente: 75 g (10 lingurite) de coaja de crusin (Rhamnus frangula), 15 g (5 lingurite) de frunze de roinita (Melissa officinalis), 60 g (12 lingurite) parte aeriana de volbura (Convulvulus arvensis), 15 g (3 lingurite) de radacina de lemn dulce (Glycyrhizia glabra).
Mod de preparare: O lingurita de amestec se fierbe timp de 5 minute in 250 ml de apa, se lasa sa se traga 10-15 minute, apoi se strecoara.   
Administrare: Se bea cate o cana de ceai seara si dimineata, in cazul constipatiei cronice.

Ceaiul din frunze de mesteacan, un tonic excelent
Ceai depurativ (pentru detoxificarea organismului)
Ingrediente: 15 g (4 lingurite) de flori de porumbar (Prunus spinosa), 10 g (2 lingurite) de flori de soc (Sambucus nigra), 20 g (6 lingurite) de frunze de mesteacan (Betula alba), 15 g (5 lingurite) de frunze de nuc (Junglas regia), 20 g (6 lingurite) de frunze de dud (Morus alba), 20 g (6 lingurite) de frunze de urzica vie (Urtica dioica).
Mod de preparare: Infuzie (sau decoct de 5 minute) dintr-o lingurita de amestec la 250 ml de apa.   
Administrare: Se beau 1-2 cani dimineata, la micul dejun, in cure de 2-3 luni.

Ceai adjuvant contra obezitatii
Ingrediente: 40 g de frunze (6 lingurite) si radacina (4 lingurite) de papadie (Taraxacum officinale), 10 g (10 lingurite) de matase de porumb (Zea mays), 10 g (3 lingurite) de frunze de mesteacan (Betula alba), 15 g (5 lingurite) de flori de soc (Sambucus nigra), 10 g (2 lingurite) parte aeriana de volbura (Convulvulus arvensis), 15 g (2 lingurite) de coaja de Crusin (Rahmnus frangula).
Mod de preparare: O lingurita de amestec se fierbe 5 minute in 250 ml de apa, se lasa in repaus, acoperit, timp de 10-15 minute, apoi se strecoara. 
Administrare: Se bea o cana dimineata, pe stomacul gol, si inca 2 cani dupa mesele principale. Cura dureaza o luna.
Pe domnul Ioan Marcus il puteti contacta la numarul de telefon 0745.558.868, dupa ora 18.00, sau la adresa de e-mail janosm3@gmail.com . Dumnealui tine sa mentioneze ca nu da consultatii, nici sfaturi.
https://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/remedii-naturale/9482-remedii-de-la-cititori-infuzii-din-plante-medicinale

duminică, 24 martie 2019

Unde este crestinismul in toata povestea?

Muzeul National al Taranului Roman va asteapta joi, 28 martie 2019, de la ora 18.00, la Clubul Taranului, la o noua intalnire din seria Conferintelor de la SoseaSimion Pop, doctorand in antropologie sociala, in cadrul Central European University, va sustine conferinta Unde este crestinismul in toata povestea? Mobilizari politice si religioase in Romania post-socialista. Intrarea este libera.
Acum cativa ani, intr-o duminica de toamna, la intrarea intr-o biserica veche de pe langa Bucuresti. O doamna intre doua varste iese precipitata si imi arata insistent un servetel alb cu o pata mica, uleioasa si rosiatica. O minune se petrecuse la liturghie: moastele expuse in biserica au izvorat mir. In biserica, in toiul slujbei, oamenii au facut coada pentru a se inchina moastelor si pentru a privi cu ochii lor minunea. Doamna a mirosit servetelul si s-a indepartat grabita, fara sa-mi spuna nimic mai mult.
Crestinismul este prezent si se transmite in societatea romaneasca in mai multe feluri. Uneori, prin proclamari solemne cu mare impact mediatic care aduna oamenii in jurul unor evenimente sau constructii grandioase, cum a fost sfintirea Catedralei Mantuirii Neamului. Alteori, in momente intempestive si precare inscrise in materialitatea cotidiana, care hranesc simturile si aspiratiile intime. Raporturile dintre variatele moduri de prezenta a crestinismului se reconfigureaza continuu, odata cu transformarile societatii romanesti, astfel ca dimensiunile si definitiile crestinismului nu mai sunt nici pe departe de la sine intelese in ziua de azi. Anumite perioade de intensa mobilizare religioasa si politica, cum a fost Referendumul pentru Familie, ofera o buna oportunitate pentru a examina mai indeaproape, cu instrumentele antropologiei sociale, contururile si dinamicile spatiului si timpului social ale crestinismelor romanesti, dar mai ales pluralitatea lumilor religioase constituite prin recursul la traditia crestina.
In prezentarea mea voi analiza, pe de o parte, cum o astfel de mobilizare activeaza resursele discursive, institutionale ale diferitelor proiecte sociale si politice, crestine sau seculare, care implica definirea familiei, a sexualitatii si a genului, dar si pozitionarea fata de "valorile traditionale" sau "drepturile omului". Pe de alta parte, voi insista asupra importantei felului, indeobste neluat in seama in analiza mobilizarii, in care oamenii in carne si oase, religiosi sau nu, navigheaza prin realitatile cotidiene si relatiile sociale modelate de procese economice, sociale si politice mai ample.
 (Simion Pop)
https://www.daciccool.ro/timp-liber/evenimente/9481-unde-este-crestinismul-in-toata-povestea

In Arena – Expo Flowers & Garden a stabilit tendintele in gradinarit pentru anul 2019

Expo Flowers & Garden – Expozitia Internationala de flori, amenajari peisagistice, horticultura si gradinarit – a fost manifestarea care a dat culoare Centrului Expozitional Romexpo in perioada 14-17 martie 2019. Timp de 4 zile, vizitatorii au descoperit cum poti transforma un cadru lipsit de poveste intr-un colt unic, plin de culoare, ce infrumuseteaza decorul intregii case. Potrivit specialistilor, chiar daca vorbim de o gradina amenajata intr-o curte sau pe un balcon, cu putina atentie si cu un minim de efort puteti transforma un spatiu neinteresant intr-un loc surprinzator.
Astfel, producatori, comercianti, horticultori, arhitecti peisagisti si specialisti in unelte si ornamente de gradina au fost prezenti la Expo Flowers & Garden cu produse si sfaturi utile privind ingrijirea gradinilor, pomilor, arbustilor si florilor.
Arbori si arbusti ornamentali, pomi fructiferi, plante exotice, aranjamente speciale, dar si ghivece, jardiniere si accesorii pentru gradina au fost expuse in cadrul Expo Flowers & Garden la oferte avantajoase.
Manifestarea a fost organizata de Romexpo impreuna cu Camerele de Comert si Industrie din Romania.
Expo Flowers & Garden s-a desfasurat in aceeasi perioada cu Construct – Ambient Expo, Romtherm, Mobila Expo, Antique Market I, precum si Modexpo I. Aceste manifestari au reunit peste 16.000 de vizitatori.
https://acc.ro/in-arena/in-arena-expo-flowers-garden-a-stabilit-tendintele-in-gradinarit-pentru-anul-2019/

vineri, 22 martie 2019

Expo Flowers & Garden a stabilit tendintele in gradinarit pentru anul 2019

Expo Flowers & Garden - Expozitia Internationala de flori, amenajari peisagistice, horticultura si gradinarit – a fost manifestarea care a dat culoare Centrului Expozitional Romexpo in perioada 14-17 martie 2019. Timp de 4 zile, vizitatorii au descoperit cum poti transforma un cadru lipsit de poveste intr-un colt unic, plin de culoare, ce infrumuseteaza decorul intregii case. Potrivit specialistilor, chiar daca vorbim de o gradina amenajata intr-o curte sau pe un balcon, cu putina atentie si cu un minim de efort puteti transforma un spatiu neinteresant intr-un loc surprinzator.
Astfel, producatori, comercianti, horticultori, arhitecti peisagisti si specialisti in unelte si ornamente de gradina au fost prezenti la Expo Flowers & Garden cu produse si sfaturi utile privind ingrijirea gradinilor, pomilor, arbustilor si florilor.
Arbori si arbusti ornamentali, pomi fructiferi, plante exotice, aranjamente speciale, dar si ghivece, jardiniere si accesorii pentru gradina au fost expuse in cadrul Expo Flowers & Garden la oferte avantajoase.
Manifestarea a fost organizata de Romexpo impreuna cu Camerele de Comert si Industrie din Romania.
Expo Flowers & Garden s-a desfasurat in aceeasi perioada cu Construct – Ambient Expo, Romtherm, Mobila Expo, Antique Market I, precum si Modexpo I. Aceste manifestari au reunit peste 16.000 de vizitatori.
https://www.daciccool.ro/timp-liber/targuri-si-festivaluri/9478-expo-flowers-a-garden-a-stabilit-tendintele-in-gradinarit-pentru-anul-2019

joi, 21 martie 2019

Transalpina, cea mai inalta sosea din Romania

Transalpina este cea mai inalta sosea din Romania, atingand altitudinea maxima de 2.145 de metri, in Pasul Urdele. Drumul a fost construit de armata romana, pavat cu piatra de regele Carol al II-lea si reabilitat de catre nemti in al Doilea Razboi Mondial, dar nu a fost asfaltat pana in anul 2009. Avand o lungime de 148 de kilometri, Transalpina te uimeste cu frumusetea si salbaticia muntilor pe care ii strabate. Soseaua, supranumita si Drumul Regelui, realizeaza o conexiune rutiera intre orasele Sebes, din judetul Alba, si Novaci, din judetul Gorj. O alta cale de intrare pe Transalpina este din Saliste, prin Jina, comuna prospera de oieri, aflata in Marginimea Sibiului.
Impreuna cu familia, ne-am propus sa strabatem intregul traseu. Primul popas l-am facut la Lacul Tau, la 40 de kilometri de Sebes. Barajul din beton, construit in forma de arc, este al doilea ca marime de pe cursul raului Sebes, cel mai mare fiind cel de la Oasa. Lacul Tau s-a format prin construirea barajului la confluenta raului Sebes cu raul Bistra. Cursul superior al Sebesului este cunoscut si sub numele de Frumoasa, iar de valea incredibila a acestuia, Valea Frumoasei, a fost fermecat inclusiv Mihail Sadoveanu, dupa cum putem citi in opera sa.
Dupa inca 18 kilometri, am poposit la Lacul Oasa. Ambele maluri ale lacului pot fi strabatute cu masina. Malul drept poarta denumirea de Oasa Mare, iar malul stang se numeste Oasa Mica. Lacul Oasa a luat nastere odata cu construirea barajului, in anul 1979. Potentialul sau energetic a inceput sa fie valorificat incepand cu anul 1980, cand a fost pusa in functiune centrala subterana Galceag. Lacul, de o frumusete rapitoare, impresioneaza prin imaginea versantilor, acoperiti cu paduri intinse de brazi, ce se oglindesc in apele sale. In apropierea barajului se afla Manastirea Oasa, pe care noi, din pacate, nu am avut timpul necesar sa o vizitam.
Am continuat traseul cu cel mai spectaculos sector: Obarsia Lotrului - Pasul Urdele - Ranca. Soseaua a devenit mai abrupta si au aparut serpentine stranse. In cel mai inalt punct, peisajul era mirific, norii efectiv ne-au invaluit. Ceva mai jos, la 2.118 metri, se afla un loc de popas, mult apreciat de catre turisti, punctul de belvedere cel mai bun de pe intreg traseul, cu perspectiva cea mai larga catre piscurile Parangului. Inclusiv doi miri si un fotograf surprindeau momentul, pentru un album de nunta, cu cadre de poveste.
Urmatorul nostru popas a fost Ranca, dar din nefericire, desi statiunea are un potential extraordinar, aceasta ne-a lasat un usor gust amar, intrucat sufera la capitolul asfaltare a strazilor interioare si curatenie.
Transalpina este un traseu mirific, de o frumusete naucitoare, recomandat pentru oricare turist iubitor de Romania. Insa as dori sa fac cateva precizari. Inainte de a o strabate, alimentati cu suficient combustibil, ba luati in calcul si o rezerva, pe acest traseu nu exista benzinarii! Respectati programul afisat de autoritati, noaptea soseaua nu este prietenoasa! In plus, e bine de stiut ca pe unele portiuni nu este marginita de parapeti. Iarna, sectorul Obarsia Lotrului – Ranca este impracticabil si, in principiu, inchis traficului rutier. Transalpina este o comoara, care incepe din ce in ce mai mult sa fie cunoscuta turistilor. Este soseaua pe care ar trebui sa conduceti macar o data in viata. Sa aveti drum bun! (Oana-Nicoleta Rosu)
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9477-transalpina-cea-mai-inalta-sosea-din-romania

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor