Pentru a simți bucuria pascală, trebuie să ne pregătim în această săptămână atât sufletul, cât și trupul, înăsprind postul, pe cât ne stă în putință, măcar în aceste ultime zile.
Timp de 40 de zile am fost îndemnați a săvârși această călătorie a postului și, din rânduiala slujbelor, ni s-a cerut să fim mai râvnitori prin pocăință, rugăciune, smerenie, post și prin alte virtuți. În Săptămâna Patimilor ni se cere să arătăm roadele faptelor din timpul „alergării celor 40 de zile” și să primim pe Hristos la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii.
Dacă privim cele șase săptămâni ca pe o perioadă distinctă de Săptămâna Patimilor, Postul cel Mare se termină în seara de vineri a săptămânii a VI-a. Din Sâmbăta lui Lazăr el dobândește o dimensiune nouă. Din ascetic devine euharistic, Săptămâna Mare neputând fi prăznuită cu vrednicie decât dacă Postul Mare a fost ținut cu folos, după cum mărturisește cântarea: „Plinind cele patruzeci de zile de suflet folositoare, cerem să vedem și sfânta Săptămâna Patimilor Tale, iubitorule de oameni; ca să slăvim în ea faptele Tale cele mari și nespusă iconomia Ta pentru noi, cu un cuget cântând: «Doamne, slavă Ție!»”.
După Sfântul Simeon al Tesalonicului, această cântare marchează începutul Săptămânii Mari. Din această cauză, toate textele din Minei (carte ce conține slujbele sărbătorilor cu dată fixă pentru fiecare lună) și din Octoih (carte care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri) sunt suprimate până la Duminica Tomii, pentru a face loc numai Triodului (cartea de cult care cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale din perioada liturgică a Triodului), deși rodul pocăinței continuă prin străpungerea inimii, căința, metaniile, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, continuă până în Miercurea Mare, ca să se arate că există o împletire între căința și viața în Hristos, amândouă desfășurându-se în „Stadionul înfrânării”.
În săptămâna Sfintelor Patimi, slujbele Triodului se caracterizează prin melodii tânguincioase, prin cântări ce evidențiază pocăința și durerea sufletească, printr-un dramatism prezent și în rânduiala slujbelor, și în sufletele credincioșilor.
Săptămâna Sfintelor Patimi începe în Duminica Floriilor, seara, la Vecernie, iar Constituțiile Apostolice, precum și Sfinții Părinți poruncesc să postim în această săptămână gustând numai pâine, sare, legume și apă. Se dezleagă la untdelemn și vin numai în Sfânta și Marea Joi. În Vinerea și Sâmbăta Mare, dacă sănătatea îngăduie, nu se va gusta nimic până seara. Cine va fi neputincios sau prea bătrân și nu poate posti atât de aspru să țină post după putere și potrivit sfatului duhovnicului.
După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare (acest fel de serbare a zilelor se sprijină pe pasajele biblice, din Geneză, care ne vorbesc de zilele creației care se temină cu expresia „Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi” Geneză 1, 5).
După cum citim în sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă, Săptămâna Pătimirilor Domnului se mai numește și Săptămâna Mare, „nu pentru că zilele ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit, și mai cu seamă Sâmbăta Mare, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru”.
Caracteristica esențială a acestei săptămâni o reprezintă Deniile, slujba Deniei fiind utrenia din ziua următoare, care se săvârșește în ajun, seara. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. De asemenea, conform rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până spre seară.
Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi. Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obedniță (slujbă scurtă pe care Tipicul o cere cu anumite ocazii) și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.
Prima zi a Săptămânii Patimilor începe cu Vecernia de sâmbătă seara, care conduce spre slujba Intrării Domnului în Ierusalim de a doua zi dimineața (Duminică). Hristos își face intrarea triumfală în Ierusalim, fiind primit cu ramuri de palmier (la români credincioșii aduc la biserică ramuri de salcie), ca un împărat; astfel se vestește venirea pe pământ a Împărăției Cerurilor.
Săptămâna Patimilor – pridvorul Sfintelor Paști. Ce învață creștinul în ultimele zile de urcuș spre Înviere
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus despre Săptămâna Patimilor că este „Pridvorul Sfintelor Paști”. Preafericirea Sa explică în lucrarea „Foame şi sete după Dumnezeu”, ce trebuie să învețe creștinii și să pună în practică în cele șase zile de urcuș spre Înviere.
Triodul (carte de cult, n.r.) specifică faptul că această perioadă se numește și Săptămâna Mare pentru că în ea s-au săvârșit minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.
Sfânta și Marea Luni
În Sfânta şi Marea Luni din Săptămâna Patimilor se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi se amintește de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.
Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o prefigurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos.
„Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilinţă şi pocăinţă, la părăsirea păcatelor, simbolizate de frunzele frumoase, dar neroditoare, şi la cultivarea virtuţilor, întrucât fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor”.
Sfânta și Marea Marți
Textele biblice rostite la slujbele din Sfânta și Marea Marți se referă la întunericul care este în cei ce nu-l au pe Dumnezeu în suflet. Pericopa evanghelică centrală a zilei este Pilda celor zece fecioare.
Pilda celor zece fecioare este un îndemn la priveghere, la trezvie. Patriarhul Daniel subliniază semnificația candelei și a uleiului din această parabolă:
„Există o mulțime de oameni foarte evlavioși, dar foarte zgârciți, adică nemilostivi. Aceștia sunt candele fără ulei, fără untdelemn. Candela fără ulei poate simboliza multa știință teoretică, dar puține fapte bune”.
„Candela fără ulei poate fi realizarea de sine, individualistă, narcisistă și egoistă, în totală nesupunere fașă de nevoile celor din comunitate. Candela fără ulei mai poate însemna și doctrina clară, dar fără iubire frățească”.
Sfânta și Marea Miercuri
În Sfânta și Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă.
Cântările liturgice ale acestei zile pun în contrast dărnicia și smerenia femeii păcătoase cu lăcomia și viclenia lui Iuda, vânzătorul lui Iisus.
Sfânta și Marea Joi
În Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.
La Denia din Joia Mare accentul cade pe cea mai mare virtute pe care o vedem în viaţa Mântuitorului: dragostea Sa îndelung răbdătoare.
„Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi, mai ales, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că Mântuitorul a biruit două feluri de ispite: ispitele plăcerii şi cele ale durerii, şi ne cheamă şi pe noi, pe creştini, care-i purtăm numele, să biruim şi noi aceste ispite”, spune Patriarhul Daniel.
Sfânta și Marea Vineri
Sinaxarul zilei precizează că se face pomenirea Sfintelor, mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului nostru lisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.
Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
„Din slujbele din Sfânta şi Marea Vineri învăţăm să ne deschidem sufletul pentru ca Hristos-Domnul Cel Răstignit, cu prezenţa Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască şi nouă putere duhovnicească de a birui răutatea cu bunătatea şi păcatul cu sfinţenia” – Patriarhul Daniel.
Sfânta și Marea Sâmbătă
În Sfânta și Marea Sâmbătă din Săptămâna Patimilor prăznuim îngroparea Domnului și pogorârea la iad.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad.
Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi.
„Sfânta și Marea Sâmbătă este ziua care leagă Sfânta și Marea Vineri, Paște al Crucii, de Ziua Învierii, sau Paștele Domnului. Sfânta și Marea Sâmbătă transformă tristețea în bucurie”, subliniază Părintele Patriarh Daniel.
Legătura dintre Crucea, Mormântul și Învierea lui Hristos se vede și în icoana Coborârii la Iad a Mântuitorului, care, în Ortodoxie, este și icoana Învierii Domnului, pentru că Învierea din mormânt a lui Hristos Cel Răstignit începe cu biruința Lui asupra iadului.
Informațiile referitoare la semnificațiile duhovnicești ale Săptămânii Patimilor sunt preluate din volumul „Foame şi sete după Dumnezeu”, al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.