luni, 29 august 2022

29 AUGUST - TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Deoarece pe data de 1 septembrie începe Noul An Bisericesc, această sărbătoare, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, este considerată ca fiind ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care tocmai se încheie.
În această zi se ține POST !
Este bine să postim în această zi, pe de o parte ca să nu ne asemănăm cu Irod care din cauza ospățului fără măsură, și tulburat la minte fiind, a cerut ca Salomeea să-i danseze, iar drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte, că să ne asemănăm cu viața înfrânată a Sfântului Ioan, serbând această pătimire a sa prin rugăciune și postire.
Există persoane care au susținut că ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul prefigurează oarecum chiar Vinerea Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos. Și după cum postim în fiecare vineri, ca amintire permanentă în cinstea Vinerii Răstignirii Domnului, tot astfel se cuvine să postim și în această zi, în care "cel mai mare om născut din femeie" este ucis prin tăierea sfântului său cap.
Biserica creștină il cinstește pe Sfântul Ioan Botezătorul cu o cinste și evlavie aparte, ca pe cel mai mare dintre sfinți, dupa Sfânta Fecioară Maria. În calendarul ortodox el are trei zile de pomenire: 24 iunie - nașterea sa, (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie - ziua imediat următoare după Bobotează, ziua Sfântului Ioan ca Botezător al Domnului, și cea de-a treia, pe data de 29 august- tăierea capului Sfântului Ioan.
Sfântul Ioan Botezătorul este cel despre care a spus Duhul Sfânt prin prorocul Maleahi: "Iată, trimit înaintea feţei Tale pe Îngerul Meu, care va găti calea Ta, înaintea Ta!" (Maleahi 3, 1; Luca 7, 27).
Înger în trup - de aceea și în iconografie îl vedem adesea reprezentat cu două aripi-, vârful tuturor proorocilor, martir, mărturisitor și mucenic, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul lui Hristos - el a fost toate acestea la un loc, înțelegând de ce Mântuitorul Însuși l-a numit "cel mai mare om născut din femeie".

Pentru sfintele lui rugăciuni, Doamne, miluiește și mântuiește sufletele noastre!
 Postim astăzi, sau nu?

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor