Maramuresul - "plai cu flori, mandru esti in sarbatori…", versuri populare fredonate de maramureseni ori de cate ori au prilejul sa-si laude meleagurile - este un taram cu paduri fermecate, cu dealuri line, strajuite de capite tuguiate. Locul in care traditiile romanesti sunt cel mai bine conservate, iar localnicii inca mai merg la muncile campului in straie populare. Te vei intoarce la origini, existand foarte multe motive, pentru care trebuie sa vizitezi acest colt de tara despre care s-a spus adesea ca este uitat de vreme, cu biserici de lemn si obiceiuri de cand lumea.
Si nu este numai o lectie de geografie, cultura si istoria fiind doua dintre caracteristicile principale care definesc teritoriul amintit. Exista numeroase locuri istorice, muzee si case memoriale. Faima regiunii se datoreaza mai ales monumentelor arhitecturale traditionale (peste 200, perfect pastrate, pana in prezent). Toate acestea sunt pentru locuitori parte din viata de zi cu zi: case traditionale, incantatoare, porti minunate din lemn - cunoscute peste tot in lume, biserici frumoase din lemn, cu turnuri parca atingand cerul.
Mocanita, spre exemplu, este una dintre acele atractii emblematice ale Romaniei care reusesc an de an sa aduca mii de turisti din toate colturile lumii, pentru o plimbare inapoi in timp, condimentata cu traditii romanesti. Notoriu, atat in tara, cat, deja, si in afara granitelor, Cimitirul Vesel de la Sapanta aproape ca nu mai are nevoie de prezentare. Oricat de sinistru ar suna un program de vizitare turistica a unui cimitir, acesta nu este un cimitir ca oricare altul. In opinia mea, titulatura de "colorat" ar fi mai degraba potrivita, decat cea de “vesel”, insa este interesant sa descoperi cum un om a reusit sa aduca o altfel de perspectiva asupra mortii si o nota de seninatate unui eveniment atat de iminent.
Una dintre cele mai frumoase manastiri la care s-ar putea ajunge, Complexul monahal de la Barsana, este, cu adevarat, un loc special, foarte frumos amenajat si care merita toate laudele! Oricine ar face un popas aici, printre rasadurile de flori, coliviile cu pauni si constructiile traditionale, deosebite. In Maramures, cele mai multe muzee sunt concentrate in jurul municipiilor Baia Mare si Sighetu Marmatiei. Muzeul de Mineralogie Baia Mare gazduieste o spectaculoasa colectie de minerale unicat in lume. De asemenea, in ambele localitati, exista muzee dedicate arhitecturii traditionale si etnografiei care spun totul despre casele, mestesugurile, mobilierul taranesc, portul, ceramica si alte indeletniciri ale localnicilor.Mocanita, spre exemplu, este una dintre acele atractii emblematice ale Romaniei care reusesc an de an sa aduca mii de turisti din toate colturile lumii, pentru o plimbare inapoi in timp, condimentata cu traditii romanesti. Notoriu, atat in tara, cat, deja, si in afara granitelor, Cimitirul Vesel de la Sapanta aproape ca nu mai are nevoie de prezentare. Oricat de sinistru ar suna un program de vizitare turistica a unui cimitir, acesta nu este un cimitir ca oricare altul. In opinia mea, titulatura de "colorat" ar fi mai degraba potrivita, decat cea de “vesel”, insa este interesant sa descoperi cum un om a reusit sa aduca o altfel de perspectiva asupra mortii si o nota de seninatate unui eveniment atat de iminent.
Celor dornici de miscare, dupa mesele imbelsugate, Maramuresul le ofera poteci pitoresti pentru drumetii, lacuri si rauri si partii de schi - in timpul iernii (Borsa, Suior, Mogosa, Cavnic, Izvoare). In Maramures se afla si Pasul Prislop, considerat a fi cea mai inalta trecatoare din Carpatii Orientali (situata la o altitudine de 1.416 de metri). Acesta face legatura dintre Depresiunea Maramuresului si Valea Bistritei Aurii, din regiunea istorica Moldova.
Pe langa frumusetea peisajului din zona, aici se pot vizita si un han, o manastire, un monument care aminteste de ultima invazie a tatarilor (Preluca Tatarilor) si un muzeu al radacinilor (unde, sunt expuse peste 100 de tipuri de radacini de arbori cu forme bizare).
Pentru a descoperi tot ceea ce are de oferit superba zona a Maramuresului, cu frumusetile sale naturale, greu de descris in cuvinte, si bogatul patrimoniu cultural istoric, este nevoie, poate, de o viata intreaga. Dar si avand la dispozitie doar un weekend, un traseu prin Maramures poate insemna inceputul unei frumoase legaturi sentimentale cu aceasta zona, ce indeamna la reintoarcere catre traditii.
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9417-maramures-un-basm-rural