sâmbătă, 4 decembrie 2021

A ţine post

Când stomacul este gol, se trezeşte în tine ceva melodic şi proaspăt.
Noi suntem nişte lăute; când cutia de rezonanţă a lăutei
este umplută cu tot felul de obiecte, muzica dispare.
Când stomacul şi creierul sunt curăţate prin focul
postului, în fiecare minut un cântec inedit se iveşte din flăcări;
Ceaţa se risipeşte, o energie nouă te împinge
să urci treptele din faţa ta.
Fii mai uşor! – şi cântă, precum instrumentele muzicale din trestie.
Fii mai uşor! – şi scrie secrete cu tocul de trestie.
Când eşti îmbuibat cu mâncare şi cu băuturi, Satan locuieşte
acolo unde ar trebui să se afle spiritul tău – şi o statuie urâtă din fier,
stă pe locul pietrei sfinte din Kaaba. Când posteşti,
bunele deprinderi se adună asemeni unor prieteni care vor să te ajute.
Postitul este tot una cu învăţăturile lui Solomon. Nu renunţa la el
pentru cine ştie ce iluzii, căci îţi vei pierde puterea;
dar chiar dacă îţi vei fi pierdut puterea şi întreaga voinţă, şi controlul,

postind, ele se vor întoarce la tine, ca nişte soldaţi răsărind
din pământ, cu panaşele în vânt.
Un ospăţ coboară în corturile voastre,
Ospăţul lui Isus.
Aşteptă-te să-l vezi, când posteşti, aceast ospăţ
pregătit cu altfel de hrană, mai hrănitoare decât supa ta de varză.

„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

 



„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

 

Fă, Doamne, primăvară..

 

Fă, Doamne, primăvară în sufletele nostre,

Înalță-te Tu, Soare, în zările albastre;

Pe toți să ne atingă căldura Ta divină,

S-aducă-nviorare și pace și lumină.


Fă, Doamne, primăvară în inima cea rece,

Adu-i încurajare văzând că iarna trece;

Nădejde și putere să simtă fiecare;

Ridică Tu povara și lasă vindecare.


Fă, Doamne, primăvară căci iarna e pustie,

Vrem să ne-aduci la viață, la cânt și bucurie;

Să spunem și la alții de marea Ta minune,

Uitând orice-ntristare și orice-amărăciune.


Fă, Doamne, primăvară; așa mereu să fie,

Să fim întotdeauna izvor de apă vie

Ce mântuirea sfântă o duce mai departe,

Țâșnind până-n viața de dincolo de moarte.


Adu, Isuse dragă, eterna primăvară,

Singuri, uitați, sărmanii de frig să nu mai moară;

La pieptul Tău să simtă căldură și iubire,

Pentru întâia oară plângând de fericire...


Amin.

 

<< Iubirea se află întotdeauna în interiorul ființei umane; unicul lucru de care are ea nevoie este spațiul, vidul care să îi permită să curgă liber, să iasă la suprafață.

Noi suntem însă plini de ,,eul’’nostru.

Toată lumea se laudă cu propriul ,,eu’’, dar nu uitați: atât timp cât veți striga ,,eu’’, ființa dumneavoastră va fi plină de nisip şi pietre, iar iubirea nu va putea curge liber prin ea.>>

 Am întrebat odată un om înțelept: - Care este cel mai uimitor lucru la oameni? El mi-a răspuns: - Oamenii se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, apoi tânjesc să fie din nou copii. - ...își irosesc sănătatea pentru a câștiga bani, apoi își cheltuiesc banii pentru a-și restabili sănătatea. - ...se gândesc cu îngrijorare la viitor, uitând prezentul, așa că nu trăiesc nici în prezent, nici în viitor. - ...ei trăiesc ca și cum nu vor muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit niciodată. Au trecut momente de reculegere... L-am întrebat din nou: - Care sunt lecțiile de viață pe care le pot învăța? El mi-a răspuns: - Nu poți face pe nimeni să te iubească, tot ce trebuie să faci este să-i iubești pe alții. - Nu te compara niciodată cu ceilalți, pentru că ești un suflet unic, cu caracteristici și capacități unice. - Iubește-te pentru că îți datorezi liniștea sufletească și să trăiești cu mândrie și demnitate. - Iartă-i pe alții și nu purta ura în inima ta, - Fii blândă cu toate creaturile pentru rănile cauzate în doar câteva secunde, poți avea nevoie de o viață întreagă pentru a te vindeca de ele. - Să înveți și tu că cel mai bogat nu este cel care are multe, ci cel care dă multe. - Doi oameni pot privi același lucru și îl pot vedea diferit. - Și, în sfârșit, nu este suficient să-i ierți pe alții, trebuie să înveți și cum să te ierți pe tine însăți.

 Pe o vreme grea de iarnă, o mamă trebui să plece la drum cu fetița sa. Soțul o alungase de acasă iar biata femeie trebuia să meargă la părinții ei. Neavând bani, făcea drumul pe jos; de la o vreme, viscolul se înteți. Ajungând-o din urmă o căruță, omul o pofti să urce. Vântul bătea așa de tare, încât mama, de teamă să nu-i înghețe fiica, se dezbrăcă de haina ei groasă și o înveli bine. Merseră cale lungă. Când ajunseră în sat, căruțașul o întrebă pe femeie unde vrea să coboare. Neprimind un răspuns, se întoarse către ea și încremeni: mama nu mai mișca, murise de frig, iar fetița îi zâmbea din învelișul cald. Numai o mamă adevărată poate face o astfel de jertfă.

 "În acest secol, eroismul a fost învins de laşitate, calitatea copleşită de cantitate, omul dominat de tehnică; duhul a fost subordonat materiei, adevărul răstălmăcit dialectic, binele uitat de atâta răutate, iar creştinii prigoniţi de anticreştini. Lumea actuală este în plină învălmăşeală, căci coordonatele ei principale fac viaţa insuportabilă. Bogaţii nu se mai satură de bogăţii şi vor să stăpânească pământul, iar puternicii nu mai au limită în putere şi retează orice opoziţie din lume. Tehnica ne copleşeşte şi pe noi şi natura, devenind un coşmar. Nu vrem să mai murim, din care cauză ucidem pruncii ce-şi anunţă apariţia la porţile vieţii. Ne urâm între noi, încât am devenit insensibili la suferinţa reciprocă ce ne-o cauzăm. Simţurile declanşate, epuizate, denaturate, au pus stăpânire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorăsc din egoism, materialism şi ateism. O lume fără Dumnezeu şi fără suflet." (Ioan Ianolide - Deținutul profet)


Moșule, cred că a venit timpul să-ți scriu și eu.. Nu știu ce ar trebui să-ți cer prima data. Sunt prea multe lucruri care-mi vin în minte. Aș începe mărturisind că mi-aș dori să pui un zâmbet și o speranță în sufletul fiecărui copil și tuturor mamelor care îi veghează zi de zi.
Te-aș mai ruga să ștergi lacrimile de pe chipurile brăzdate de suferință ale părinților și bunicilor care-și ațintesc privirea spre ulițe, așteptând să vină acasă cei pe care îi țin în suflet.
Îți mai cer să încălzești inimile tuturor celor care m-au rănit în acest an,..... să le șoptești că i-am iertat și că i-aș îmbrățișa oricând.
Celor care au plecat acolo sus, să le transmiți că mi-e dor, că îi iubesc enorm, că mi-aș dori să-i simt aproape și că mă hrănesc din amintirile lor.
Spre sfârșit, îți spun Moșule cu regret, și te rog să mă ierți,.. că nu-mi mai lipesc năsucul de geam ca altădată, să te aștept.. Să mă ierți că nu-mi mai doresc dulciuri și jucării, ci oameni care să mă iubească și să mă sprijine. Nu mai spionez bomboanele din brad, încercând să ghicesc ce aromă au.. Mă uit pe fereastră și-mi doresc pace, iubire și liniște în suflet.
Să mă ierți că am crescut, Moșule!..

 

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor