Lacrimile sunt de 8 feluri, 4 rele si 4 bune!

 

Darul lacrimilor sunt semnul unei pocăinţe profunde

Cu sau fără lacrimi, pocăinţa este una din trăsăturile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe. 

Prin fericirea a doua Mântuitorul le-a promis celor care plâng pentru păcatele lor şi pentru ale semenilor că vor avea parte de mângâierea harică.

 Nu este uşor să plângi pentru propriile păcate, dar mai ales pentru ale aproapelui, însă şi răsplata este pe măsura disponibilităţii creştinului de a se smeri şi de a fi sensibil la chemările Duhului Sfânt de a se înduhovnici. Un semn al prezenţei harului şi al lucrării Sfântului Duh în sufletul creştinului este darul lacrimilor duhovniceşti. Pocăinţa şi plânsul duhovnicesc sunt rezultatul conştientizat al unui trecut păcătos şi semnul unui viitor caracterizat prin nădejdea iertării, a mângâierii şi a dobândirii fericirii veşnice. Lacrimile pocăinţei sunt la început amare, de tristeţe, de regret pentru păcatele săvârşite, iar pe măsura dobândirii iertării ele se îndulcesc şi devin lacrimi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi de bucurie duhovnicească.

Sf. Ioan Scărarul avertizează că „Nu vom fi învinuiţi, o prieteni, la ieşirea sufletului, că nu am săvârşit minuni, nici n-am teologhisit, nici că am fost văzători, dar vom da negreşit socoteală lui 

Dumnezeu că n-am plâns“, adică va fi analizată intensitatea pocăinţei pentru păcatele săvârşite.

Lacrimile care izvorăsc din dragostea de Dumnezeu, atâta putere au - spune Sf. Grigorie de Nazianz - încât, izvorul lacrimilor de după Botez este mai mare decât însuşi Botezul. El zice : „Ştiu şi al cincilea botez, care se naşte din lacrimi, din pocăinţa cu lacrimi, şi atâta putere are botezul acela, încât este mai mare decât cel dintâi. Pentru că Botezul cel dintâi ne sterge păcatele, dar nu ne dă putere de a nu mai păcătui“. După Botez creştinul este lăsat să aleagă între virtute şi păcat. 

Lucrând virtutea voinţa se întăreşte în a face binele şi a respinge ispitele şi tentaţiile păcatului. 

Prin pocăinţă şi prin plângerea păcatelor se dobândeşte mângâierea harică promisă de Mântuitorul.

Când omul îşi vine în fire, începe treptat să se slobozească de grijile lumii acesteia şi de iubirea de sine, de toate grijile sale, și se încredinţează în mâinile lui Dumnezeu - şi acolo se smereşte sufletul său, şi de atunci petrece neîncetat în umilinţă.

Sunt mai multe feluri de lacrimi. Unul plânge de ciudă, iar altul plânge pentru că l-a întristat cineva. Un altul plânge pentru că i-a pierdut pe cei mai dragi şi mai iubiţi ai lui. Aşadar, felurite sunt lacrimile...

Există lacrimi de pocăinţă, care vin din mustrarea de conştiinţă pentru păcatele făcute, şi când omul îşi vine în fire, începe să plângă. Atunci lucrează harul lui Dumnezeu: sufletul îşi vine în fire pentru a se putea spăla... prin lacrimi. Da, da! Şi când vin lacrimile acestea, sunt lacrimi de pocăinţă, sunt daruri ale harului de la Domnul, pe care el le dă sufletului. 

Când omul îşi vine în fire, începe treptat să se slobozească de grijile lumii acesteia şi de iubirea de sine, de toate grijile sale, și se încredinţează în mâinile lui Dumnezeu - şi acolo se smereşte sufletul său, şi de atunci petrece neîncetat în umilinţă. 

Numai un asemenea suflet poate fi neîncetat, neîntrerupt, în smerenie, care este lipsită de grija lumii acesteia.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața

 Era un tanar care, dorind viata calugareasca, a mers la Muntele Nitriei si acolo s-a facut calugar. Si era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care il auzea in toate zilele plangandu-si cu mare tanguire si lacrimi pacatele sale, iar inima lui era impietrita si nu-i venea umilinta, nici lacrimi ca sa poata plange. Deci se intristra pe sine, zicand: Nu vrei, ticaloase, sa plangi si sa versi lacrimi pentru pacatele tale acum, pana ai vreme, si esti fara de simtire si nebagator de seama ! Sa stii ca daca nu vrei sa plangi, eu te voi face si te voi invata sa plangi!

Si avea el o funie tare, impletita; si luand acea funie, se dezbraca de haine si se batea cu funia peste spatele gol, pana cand i se ranea foarte trupul lui si nu mai putea suferi, si atunci incepea sa planga. Iar acel frate, care era aproape de dansul cu chilia, luand seama ce face si vazandu-l de multe ori facand asa, batandu-se si insusi muncindu-se, se minuna foarte. Si a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate daca este placut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate el insusi si se munceste asa. Si i-a aratat lui Dumnezeu. Intr-o noapte, in vis, l-a vazut fiind in ceata mucenicilor, purtand cununa muceniceasca pe cap si il arata lui cineva cu degetul, zicand: Vezi, iata mucenicul cel bun, care rabda pentru Hristos! Acesta, impreuna cu mucenicii fiind primit, s-a incununat.

Asa si tu, fiule, sileste-te pentru Hristos sa patimesti si sa rabzi toate scarbele ce ti se vor intampla, si asa nu numai umilinta si lacrimile pe care le doresti ti le va da Dumnezeu, ci si cu cununa muceniceasca te va incununa.

Prelucrare dupa Patericul egiptean

De ce ne îmbolnăvim şi cum ne vindecăm prin rugăciune

 Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe o mare nenorocire în viaţa lor, dar ei nu ştiu că Dumnezeu îngăduie cele rele ca să ne chinuim aici pe pământ, să trecem prin acest pat al durerilor pentru a ne curăţa de bolile sufleteşti. Un părinte spunea că fiecare boală a trupului curăţă una sufletească.

Moartea e plata păcatului

Hristos Domnul, marele nostru Pedagog, spune pricinile bolilor noastre sunt de fapt păcatele noastre. Orice boală sau accident apărut în viaţa ta a fost provocat de tine. Boala este mijlocul prin care Dumnezeu ne arată că în această lume suntem trecători şi călători. Azi suntem în viaţă, fericiţi, ne veselim alături de cei dragi, mâine nu mai suntem pe pământ. Moartea este adusă de instalarea bolii asupra trupului omenesc, iar tradiţia ortodoxă spune că orice boală trupească este cauzată de una sufletească.

Omul moare din cauza bolilor sufleteşti: „plata păcatului este moartea” (Sfântul Apostol Pavel). După ce Dumnezeu l-a creat pe om în Rai, sufletul şi trupul posedau o sănătate deplină, Sfântul Vasile cel Mare spune că omul era ferit de boală şi durere datorită darurilor primite la creaţie de la Dumnezeu. Din cauza neascultării, cei doi, Adam şi Eva, primii locuitori ai Raiului, au pierdut haina de lumină protectoare de la Dumnezeu, au “îmbrăcat” hainele durerii şi suferinţei şi au trecut în această lume trecătoare şi pieritoare. O viaţă bine organizată spiritual, adică ţinta noastră principală fiind raportarea la suflet, este cauza sănătăţii sufleteşti şi trupeşti, iar dezordinea spirituală produce boala. Când sufletul este curat şi sănătos el comunică şi trupului aceste virtuţi ale sale.

Sănătatea sufletească, cea mai importantă

Fericit este omul care îşi poartă suferinţa sa în această viaţă cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu, fericit este omul care caută cauza suferinţei sale în el însuşi. Omul ortodox întotdeauna caută la păcatele sale ce le-a făcut încă din copilărie, iar omul care este supărat pe suferinţă întotdeauna găseşte şi învinuieşte pe altul, pe om sau pe Dumnezeu. Tămăduirea noastră din suferinţă vine atunci când omul îşi dă seama de păcatele sale, şi le recunoaşte şi încearcă să se elibereze de povara lor. Este absolut normal ca ficare om să-şi dorească să fie sănătos dar cu condiţia ca ea, sănătatea să fie trăita în normele şi canoanele învăţate prin Sfânta Biserica de la Dumnezeu. Dacă omul îşi doreşte sau dobândeşte sănătatea doar trupească iar sufletul rămâne bolnav, nu-i foloseşte la nimic. Este mai importantă sănătatea sufletească deoarece sfletul este cel care ajunge la Dumnezeu după despărţirea de trup.

Suferinţa e medicamentul sufletului

De ce a îngăduit Dumnezeu boala şi suferiţa? Sfântul Nicolae Velimirovici spune ” Din milă îngăduie Dumnezeu suferinţa asupra oamenilor pentru păcatele lor: din milă nu din dreptate. Dacă ar fi după dreptate, orice păcat ar atrage imediat moartea, aşa spune apostolul Iacov: Păcatul, odată săvârşit, aduce moarte (1.15).” Din milă Dumnezeu trimite suferinţa care vinde sufletul de sub povara păcatului. Singura cale care ne poate mântui este calea suferinţei şi a Crucii lui Hristos asumată de fiecare creştin în parte. Cu alte cuvinte, suferinţa este dată oamenilor spre a fi medicament pentru bolile noastre cele sufleteşti. Ce aduce moartea? Boala sau medicamentul? Deci nu suferiţa aduce sufletul la moarte, ci păcatul e cel care aduce moartea.

Redobândirea sănătăţii

Alexis Carel laureat al premiului Nobel a urmărit îndeaproape efectele benefice ale rugăciunii asupra celui ce se roagă. El a constatat că nevoia naturii umane este dezvoltarea simţului rugăciunii. De cele mai multe ori, rugăciunea este un strigăt de ajutor, un efort de a comunica cu Dumnezeu, Creatorul nostru. Rugăciunea adevărată nu trebuie să devindă recitare mecanică, ea fiind transfuzie de viaţă adevărată din Dumnezeu. Când te rogi efortul tău trebuie să fie mai mult afectiv, decât intelectual, toate sunt cu putinţă celui ce crede şi cere. Atunci când rugăciunea devine mod de vieţuire, ea influenţează sufletul şi viaţa noastră, efectele ei se observă în mod discret. Rugăciunea dă echilibru între om şi lumea ce-l înconjoară, creştinul rugător are o capacitate mai mare de a suporta bolile şi suferinţele.

Rugăciunile Bisericii

Dumnezeu însuşi a dat oamenilor ştiinţa vindecării în Sfânta Biserică. Izvorul vindecărilor noastre de boală, păcat şi patimi, este persoana lui Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat. Tainele Sfintei Biserici (a Mărturisirii Păcatelor şi Taina Sfântului Maslu), sunt rugăciune şi împreună lucrare a omului cu Dumnezeu. Sfântul Apostol Iacov spune: “Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui”. În Biserică se află doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, care ne vindecă toate bolile şi neputinţele pentru că tămăduirea vine numai prin Dumnezeu la rugăciunile noastre. Oamenii nu au dobândit încă vindecarea sufletească pentru că nu-L iubesc şi nu-L ascultă pe Dumnezeu din toată inima şi nici nu cred cu adevărat în El.

Leacuri și terapeutici ale Părinților duhovnicești pentru fiecare păcat

 Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Mc. 14, 38; Mt. 26, 41).

Lupta nu e asupra cărnii şi a sângelui, ci asupra demonilor nevăzuţi şi răi. Să ne rugăm, mereu în trezvie, spre a nu fi biruiţi, pierzând bunătăţile cereşti şi osândindu-ne groaznic la un iad fără de sfârşit.

Cercetează în amănunt toate pagubele pricinuite de păcat. Nu este om întreg la minte, cu gândul la năpaste, cu o inimă atât de împietrită şi suflet atât de nesimţitor, încât să nu se teamă şi să nu urască păcatul ca pricină de năprasnică păgubire şi de cazne şi pedepse mari.

Fugi departe de pricinile şi locurile păcatului: de jocuri, de prieteşuguri rele, de bogăţia peste măsură, de iubirile şi legăturile cu cei necuviincioşi, de întâlnirile şi multa vorbire cu femei/bărbaţi, de tulburările şi zarva oamenilor.

Să nu te duci în locurile cu lume multă, chiar la vreo sărbătoare sau praznic, că mintea ta se va înrobi, văzând şi auzind atâta zarvă. Să te depărtezi de toate locurile primejdioase şi vătămătoare, spre a nu auzi sau grăi cuvinte necuvenite.

Să nu mănânci, nici să bei peste măsură. Căci cel fără de pază în prăpastie asemenea unui mort se tânguie. Ca urmare a păcatului strămoşesc omul a ajuns într-o aşa amorţeală şi zbucium, că de multe ori cade prin sine în păcat, din pricina marii slăbiciuni - cu atât mai mult, oare nu va cădea când există o pricină în plus? Căci, potrivit proverbului, „locul îl face pe hoţ”.

Să luăm parte cu stăruinţă la Tainele Spovedaniei şi Sfintei împărtăşanii, fiindcă acestea sunt leacuri şi terapii pregătite de Domnul nostru Iisus Hristos, ca cea mai mare binefacere primită prin legea harului, spre a ne tămădui păcatele şi spre a ne feri pe viitor de unele mai mari.

Întotdeauna vei avea parte de câştig de pe urma acestora, dar mai ales la vreme de sminteală, când ai mai multă nevoie de har şi putere spre a lupta cu îndrăzneală, să alergi la Spovedanie, leacul preafolositor şi la sfatul duhovnicului.

Fereşte-te de nepăsare şi acedie, căci cel trândav e asemenea unui ogor necultivat, cu spini şi pălămidă. Să cultivi pământul cuvântător (noetic) al sufletului cu gânduri şi fapte bune, ca să rodească grâul cel bun, şi nu relele zâzanii.

Să fii mereu în lucrare, ocupându-ţi mintea, pururi în mişcare şi de neabătut de la cele ale sufletului şi trupului, ca vrăjmaşul să nu afle loc de ispită.

Dimineaţa să te ridici îndată din pat şi rugăciunea neprihănită, cea mai dulce mângâiere a duhului, să fie cea dintâi lucrare a ta. Cu ajutorul ei uiţi de grija celor trecătoare, dobândeşti evlavie şi putere asupra păcatului.

După rugăciune citeşte o carte folositoare, căci prin citirea dumnezeieştii Scripturi mintea mult se luminează spre înţelegerea adevărului, iar voinţa se aprinde spre smerenie, mai puternică împotriva păcatului şi mai râvnitoare spre virtute.

Cercetează-te pe tine însuţi în fiecare seară, înainte de culcare: plângi înaintea lui Dumnezeu din pricina mândriei, a vrăjmăşiei, pizmei, judecării aproapelui, întristării sau veselirii deşarte, de pe urma lucrurilor lumeşti, a minciunilor şi a cuvintelor nepotrivite, a bătăilor de joc şi ocărârilor faţă de aproapele, a trândăviei şi nepăsării faţă de virtutea şi iubirea Ziditorului tău şi a lipsei de recunoştinţă faţă de El pentru binefacerile Sale, a lenei şi acediei la rugăciune şi a nemilostivirii faţă de cei sărmani.

Leacul cel mai de seamă este a urî pe deplin iubirea de lume şi tot lucrul deşert şi a nu pune la inimă cuvintele oamenilor, căci lucru de căpătâi pentru cel ce voieşte a dobândi prietenia lui Dumnezeu este de a deveni vrăjmaş lumii.

Cu neputinţă este a sluji la doi domni, fiindcă Dumnezeu este acropola (citadela, culmea cea mai înaltă) tuturor bunătăţilor, pe când lumea întreagă „zace sub puterea celui rău” (IIn. 5, 21).

Fragment din cartea Cum primim în inimă rugăciunea lui Iisus, Editura Sophia

Leacuri si terapeutici ale Parintilor duhovnicesti pentru fiecare pacat

Mareste imaginea.

„Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Mc. 14, 38; Mt. 26, 41)

FIECARE SĂ AIBĂ ÎN MÂINILE SALE ca pe nişte care de luptă şi arme duhovniceşti în războirea cu vrăjmaşii câteva leacuri duhovniceşti, asemenea unor plante medicinale folositoare împotriva fiecărui păcat. Căci lupta nu e asupra cărnii şi a sângelui, ci asupra demonilor nevăzuţi şi răi. Să ne rugăm, mereu în trezvie, spre a nu fi biruiţi, pierzând bunătăţile cereşti şi osândindu-ne groaznic la un iad fără de sfârşit.

Cel dintâi leac este a cerceta în amănunt toate pagubele pricinuite de păcat. Că nu se află om întreg la minte, cu gândul la năpaste, cu o inimă atât de împietrită şi suflet atât de nesimţitor, încât să nu se teamă şi să nu urască păcatul ca pricină de năprasnică păgubire şi de cazne şi pedepse mari.

De sufletul nostru, de a cărui nobleţe trebuie să ne înduioşăm, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, cât este fără de păcat, frumos şi împodobit cu atâtea harisme şi zestre duhovnicească, Creatorul şi Făcătorul Se bucură şi Se veseleşte, făcându-Şi locaş în el şi toţi Sfinţii îngeri îl doresc.

De îndată însă după căderea în păcat, Domnul pleacă din el şi intră diavolul şi îl mânjeşte şi-l face atât de murdar şi de urât, că, dacă ar fi cu putinţă să-l cercetăm, ne-am îngrozi de a lui vedere.

Fugi departe de pricinile şi locurile păcatului, adică de jocuri, de prieteşuguri rele, de bogăţia peste măsură, de iubirile şi legăturile cu cei necuviincioşi, de întâlnirile şi multa vorbire cu femei, de tulburările şi zarva oamenilor.

Să nu te duci în locurile cu lume multă, chiar la vreo sărbătoare sau praznic, fiindcă mintea ta se va înrobi, văzând şi auzind atâta zarvă. Să te îndepărtezi de toate locurile primejdioase şi vătămătoare, spre a nu auzi sau grăi cuvinte necuvenite.

Să nu mănânci, nici să bei peste măsură. Căci cel fără de pază în prăpastie asemenea unui mort se tânguie. Ce curaj într-adevăr şi încredinţare poţi avea tu, ca om neputincios şi bolnav, că nu vei cădea, când eşti aruncat în groapa în care adeseori cazi chiar de unul singur, fără a mai fi nevoie de ajutorul altcuiva?

Ca urmare a păcatului strămoşesc omul a ajuns într-o aşa amorţeală şi zbucium, că de multe ori cade prin sine în păcat, din pricina marii slăbiciuni - cu atât mai mult, oare nu va cădea când există o pricină în plus? Căci, potrivit proverbului, „locul îl face pe hoţ”.

Să luăm parte cu stăruinţă la Tainele Spovedaniei şi Sfintei împărtăşanii, fiindcă acestea sunt leacuri şi terapii pregătite de Domnul nostru Iisus Hristos, ca cea mai mare binefacere primită prin legea harului, spre a ne tămădui păcatele şi spre a ne feri pe viitor de unele mai mari. Sunt cea mai mare binefacere adusă de legea harului.

Intotdeauna vei avea parte de câştig de pe urma acestora, dar mai ales la vreme de sminteală, când ai mai multă nevoie de har şi putere spre a lupta cu îndrăzneală, să alergi la Spovedanie, leacul preafolositor, şi la sfatul duhovnicului, care-ţi va asculta gândul împovărător, fiindcă vei dobândi foloase de fiecare dată din belşug prin aceste Taine.

Fereşte-te de nepăsare şi acedie, izvoditoare de patimi, căci cel trândav e asemenea unui ogor necultivat, cu spini şi pălămidă: că trândăvia e purtătoare de multe rele.

Să cultivi pământul cuvântător (noetic) al sufletului cu gânduri şi fapte bune, ca să rodească grâul cel bun, şi nu relele zâzanii. Să fii mereu în lucrare, ocupându-ţi mintea, aproape pururi în mişcare şi de neabătut ca o roată de moară, de la cele ale sufletului şi trupului, ca vrăjmaşul să nu afle loc de ispită Iar dacă noi nu-i dăm grâu bun, vrăjmaşul îi va da pietricele şi o va strica, pentru că o va aprinde, neîndoielnic, la flacăra desfrânării.

Fugi, aşadar, aprig de trândăvie, mai ales dimineaţa, când te trezeşti. Să te ridici de-ndată din pat şi rugăciunea neprihănită, cea mai dulce mângâiere a duhului, să fie cea dintâi lucrare a ta. Cu ajutorul ei uiţi de grija celor trecătoare, dobândeşti evlavie şi putere asupra păcatului.

După rugăciune citeşte vreo carte folositoare, căci prin citirea dumnezeieştii Scripturi mintea mult se luminează spre înţelegerea adevărului, iar voinţa se aprinde spre smerenie, mai puternică împotriva păcatului şi mai râvnitoare spre virtute.

Cercetează-te pe tine însuţi în fiecare seară, înainte de culcare, şi ia aminte la ziua ce a trecut: dacă ai păcătuit, plângi înaintea lui Dumnezeu din pricina mândriei, a vrăjmăşiei, pizmei, judecării aproapelui, întristării sau veselirii deşarte, de pe urma lucrurilor lumeşti, a minciunilor şi a cuvintelor nepotrivite, a bătăilor de joc şi ocărârilor faţă de aproapele, a jurămintelor netrebnice, a trândăviei şi nepăsării faţă de virtutea şi iubirea Stăpânului şi Ziditorului tău şi a lipsei de recunoştinţă faţă de El pentru binefacerile dăruite ţie; plângi din pricina lenei şi acediei la rugăciune şi a nemilostivirii faţă de cei săraci şi sărmani.

Pentru toate acestea şi pentru altele ca ele, de care te ştii vinovat, pocăieşte-te şi cere-ţi iertare de la Domnul hotărât de îndreptare cu adevărat. Ca atunci când îţi vei uda aşternutul cu lacrimi, asemenea Prorocului David, să adormi în linişte şi să te bucuri de seninătatea sufletului şi de veselirea cea duhovnicească, după mărturisirea ce
lor sporiţi în virtute, cunoscători în chip nemijlocit ai acestora.

Leacul cel mai de seamă este a urî pe deplin iubirea de lume şi tot lucrul deşert şi a nu pune la inimă cuvintele oamenilor, căci lucru de căpătâi pentru cel ce voieşte a dobândi prietenia lui Dumnezeu este de a deveni vrăjmaş lumii.

Cu neputinţă a sluji la doi domni, fiindcă Dumnezeu este acropola (citadela, culmea cea mai înaltă) tuturor bunătăţilor, pe când lumea întreagă „zace sub puterea celui rău ” (IIn. 5, 21). De aceea, dacă cel nevoitor nu va uri cu desăvârşire lumea, nu va putea spori în virtute: că amândouă, nicidecum nu va putea fi: şi de lume, şi de Dumnezeu iubitor, şi de bani şi totodată de Hristos iubitor.1

Nota:
1 Selecţie, prelucrare şi comentare ale unor texte din cartea Mântuirea păcătoşilor.

Fragment din cartea "CUM PRIMIM ÎN INIMĂ RUGĂCIUNEA LUI IISUS", Editura Sophia

Sinaxar 24 Aprilie

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea sfântului mucenic Sava Stratilatul.

Acest sfânt mucenic Sava a trăit în zilele împăratului Aurelian la Roma, având dregătoria de şef de armată, şi era de neam got. Şi având credinţa în Hristos, avea grija sfinţilor ce erau prin temniţe închişi. Pentru curăţia vieţii sale, şi pentru nevoinţa virtuţilor, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este creştin a mers la împăratul şi lepădându-şi centura a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care le-a îndurat cu tărie. În acest fel a atras la credinţa lui Hristos şaptezeci de păgâni, cărora li s-au tăiat capetele pentru Hristos şi s-au încununat. Şi iarăşi şi a doua oară stând sfântul la cercetare, întărit fiind de Hristos mai înainte în temniţă şi dându-i îndrăznire, a fost aruncat într-o apă şi aşa a luat cununa muceniciei. Se vădeau la el floarea vârstei şi albeaţa trupului şi rumeneala obrazului, şi era părul capului şi barba ca de aur lucind, şi căutătura ochilor săi poruncitoare şi netemătoare, ceea ce îl arăta ostaş desăvârşit şi viteaz.

Tot în această zi, sfinţii şaptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, şi care s-au săvârşit prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta făcătoare de minuni.

Această cuvioasă Elisabeta din fragedă vârstă petrecând cu osteneli sihăstreşti, a luat de la Hristos har de tămăduiri, şi tămăduia tot felul de boli. Naşterea ei s-a arătat prin dumnezeiască descoperire, şi mai înainte s-a însemnat pentru dânsa că va să fie vas ales. Fericita purta numai o îmbrăcăminte pe dânsa şi îngheţa de frig şi de ger. A petrecut patruzeci de zile nemâncând; trei ani a avut gândul numai la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupeşti nicidecum n-a văzut frumuseţea şi întinderea cerului. N-a gustat untdelemn mulţi ani, şi n-a pus încălţăminte în picioarele ei. Strălucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plăcere dumnezeiască, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni până în ziua de astăzi, celor ce năzuiesc către dânsa cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pasicrat si Valentin.

Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostaşi creştini pe lângă prefectul locului aceluia Avsolan. Şi văzând pe oameni cuprinşi de înşelăciunea idolească şi închinându-se demonilor după porunca stăpânitorilor, iar pe mulţi din credincioşi că, temându-se de chinuri, fugeau şi se ascundeau, atunci ei cu îndrăznire au mărturisit că sunt creştini, şi pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet. Atunci i-au prins pe ei închinătorii la idoli şi, la judecată dându-i, i-au silit ca să tămâieze idolilor. Şi era acolo idolul lui Apolon, la care sfântul Pasicrat alergând, l-a scuipat în faţă şi i-a zis: "Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanţuri de fier l-au legat şi l-au aruncat în temniţă. Cu acele lanţuri ostaşul lui Hristos ca şi cu nişte podoabe de aur împărăteşti se împodobea, bucurându-se că s-a învrednicit a le purta pentru Hristos. Şi a fost pus cu dânsul şi Valentin. Şi iarăşi la judecată înaintea guvernatorului pe amândoi i-au pus. Şi a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era creştin, dar temându-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie idolului cioplit, precum făcuse el şi să se facă o vreme ca şi cum ar fi închinător de idoli, ca aşa să poată scăpa de chinurile cele cumplite. Însă sfântul mucenic Pasicrat l-a îndepărtat şi i-a zis că este nevrednic de neamul său, de vreme ce s-a depărtat de la credinţa lui Hristos. Şi el singur alergând la capişte, şi-a băgat mâna sa în foc şi către guvernator a zis: "Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fără moarte fiind, nu are grijă de aceste chinuri văzute. Şi întrebat fiind de guvernator şi sfântul Valentin, iarăşi unele ca acestea a zis, că este gata, pentru Hristos, la toate chinurile. Atunci amândoi la tăiere au fost condamnaţi. Şi când slujitorii prigonitorului duceau pe sfinţi afară din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea după dânşii şi sfătuia ca o maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie de moarte; că se temea pentru el, ca să nu se înfricoşeze, fiindcă era încă tânăr. Şi aşa le-au tăiat capetele sfinţilor. Şi era sfântul Pasicrat de douăzeci şi doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar maica cu bucurie şi cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin şi alţi patruzeci.

După sfârşitul sfântului măritului mare mucenic Gheorghe, a poruncit Diocleţian împăratul ca pretutindenea pe creştinii ce se aflau, mai ales pe cei ţinuţi în lanţuri, cu felurite chinuri să-i silească la închinarea la idoli şi pe cei ce se vor supune să-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune să fie daţi morţii. În acea vreme aceşti mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin, şi ceilalţi împreună cu dânşii, ca la patruzeci, erau în temniţă. Pentru că văzând minunile ce se făceau de sfântul Gheorghe, au crezut în Hristos, şi cu îndrăznire înaintea tuturor L-au mărturisit şi pentru aceasta i-au prins şi i-au legat şi în temniţă i-au închis. Şi scoţându-i la încercare înaintea tiranului, nu s-au lepădat de Hristos, şi pe zeii păgânilor i-au ocărât. Drept aceea i-au dezbrăcat, i-au întins, i-au bătut, i-au spânzurat şi i-au strujit, până ce a căzut la pământ trupul lor, şi cele dinăuntrul lor se vedeau. La sfârşit le-au tăiat capetele, şi prin asemenea sfârşit, au primit împărăţia cerească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1564 şi care s-a săvârşit fiind despuiat de piele, de viu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului.

Acest sfânt ierarh, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Aci a deprins meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii de icoane.

Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi săvârşim şi pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.

Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria.

Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Inăului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. Murind tatăl său de năpraznica molimă a ciumei, Simeon a fost chemat acasă şi rugat să se căsătorească. El a împlinit dorinţa mamei sale şi după puţin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon Ştefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele.

În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet.

Iubirea fierbinte şi grija pentru Biserică, precum şi durerea pentru suferinţele credincioşilor l-au călăuzit pe osârduitorul vlădică să călătorească în anul 1668 până la Moscova pravoslavnică. La curtea ţarului, sfântul Sava a stăruit pentru mântuirea creştinilor asupriţi de turci. De la Moscova, sfântul s-a întors cu multă cinstire. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege.

Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării. A suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.

Sfântul s-a săvârşit, având cugetul împăcat că el s-a luptat lupta cea bună, a păzit credinţa şi a apărat turma. Pentru jertfa lui curată, Domnul l-a învrednicit de cununa neveştejită a sfinţeniei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Sava Stratilat

Troparul Sfântului Mucenic Sava Stratilat, glasul al 5-lea

Lepădând dregătoria şi cinstea cea pământească, înaintea chinuitorului, împăratului celui viclean ai mărturisitpe Hristos Dumnezeu şi pentru El multe patimi ai suferit, mărite. Pentru aceasta te-ai încununat cu cununa preafrumoasă a biruinţei, de la Împăratul Cel Ce peste toţi împărăţeşte, luminat împodobindu-te. Şi cu Oştile cele cereşti stând înaintea lui Hristos, Sfinte Mucenice Sava, roagă-te să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

glasul al 2-lea

Irmos: Veniţi popoare...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu firea noastră mântuind din porţile iadului, Doamne, l-ai închis pe acesta întru întunericurile cele veşnice şi omorând moartea ai izvorât viaţă.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lăsând ostăşia cea de pe pământ, prin nevoinţele cele Dumnezeieşti, mărite, murind, te-ai numărat cu cetele şi cu Oastea cerească, Mărite Sava.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Putere de sus îmbrăcându-te, înţelepte, neclintit şi nebiruit te-ai arătat împotriva vrăjmaşilor, cu vitejie biruind lupta lor, prea­mărite.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te pururea, ai strălucit ca un luminător în noaptea înşelăciunii, drept propovăduind tuturor pe Soarele Hristos şi alungând întunericul necredinţei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din pământul cel mai dedesubt ne-a scos pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a născut din tine. Şi prin Învierea Sa, ca un Milosârd, a adus către viaţa cea veşnică, pe cei ce pururea te laudă pe tine.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea luptătorului şi stăpâ­nirea morţii surpând Hristos, a înviat cu Învierea Sa firea noastră şi a întărit-o.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea lui Hristos cea plină de căldură Dumnezeieşte aprinzându-te, preaînţelepte şi îndepărtân­du-te de toate cele pământeşti şi stricăcioase, ţi-a arătat înşelă­ciunile vrăjmaşului.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscând pe Unul Ziditorul Domnul, Cel Ce S-a dat pe Sine spre mântuirea oamenilor, pentru Elai dat sângele tău Sfinte Sava, pentru răsplătirea cea care va să fie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tirania morţii a încetat şi s-au stricat vistieriile iadului prin Învierea Celui Ce S-a născut din tine, Preacurată şi s-au umplut vistieriile de viaţă.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Dumnezeule...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sabia cuvintelor tale celor adevărate, cu vitejie ai tăiat alcătuirile înşelăciunii, Mărite Mucenice Sava.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumuseţea cea înflorită a trupului adevărata arătat întru tine buna podoabă cea Dumne­zeiască a sufletului tău, rabdătorule de chinuri.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bărbăţia sufletului ce a crescut întru tine, mărite, ai biruit prin patimă pe luptătorul cel vechi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fiul tău Fecioară scoţând pe om de la fiara cea ucigătoare, către viaţă l-a mutat pe el.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dătătorule de lumină...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu cu îngroparea trupului ai biruit pe potrivnicul nostru şi ca un Dumnezeu sfărâmând iadul prin Învierea Ta, ai înviat pe morţii cei ce Te-au preaslăvit pe Tine.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin frumuseţea cea cu înţelepciune a făpturilor, ai cunoscut pe Stăpânul tuturor, pentru aceasta şi pătimind pentru Dânsul, te-ai învrednicit cununilor.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigând darurile cele Tainice ale lui Hristos, mărite şi Dumnezeieşte luminându-te cu strălucirile cele fără de pizmă, te-ai arătat în lume luminător, mărite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvorul vieţii Întrupându-Se din tine, Născătoare de Dumnezeu şi înviind, a izvorât firea celor de pe pământ născuţi şi ca un Dumnezeu a adăpat-o cu apele nemuririi.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu Hristoase, Cel Ce de bunăvoie ai socotit a muri pentru noi, prin moarte pierzând moartea ai înviat pe cei morţi şi i-ai slobozit din legăturile ei.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stropindu-te cu sângele cel Dumnezeiesc al lui Hristos de spurcăciunile capiştilor idoleşti te-ai îndepărtat, Mărite Sava şi cu lumina harului te-ai îmbrăcat.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scăpând de gerul înşelăciunii, ai ajuns la primăvara cea lină şi te-ai luminat cu cunoştinţa lui Hristos, mărite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe noi cei stricaţi cu păcate, Fiul tău, Preacurată, prin Învierea Sa ne-a înnoit şi prin har ne-a făcut dumnezei.

 

CONDAC

glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Nebiruit voievod arătându-te, meşteşugirile barbarilor le-ai biruit şi pătimind prea tare, mărite, mulţimea vrăjmaşilor celor nevăzuţi ai înfrânt; pentru aceasta cunună de biruinţă ţi-ai împletit. Roagă-te lui Hristos, Preafericite Sava, pentru noi, ce cu credinţă te cinstim pe tine.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Chipului de aur...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un mort de bunăvoie adormind cu trupul în mor­mânt Hristos, pe morţii cei din veac, cei ce dormeau în iad, i-a deşteptat. Şi prin Învierea cea purtătoare de viaţă a înviat pe cei ce strigau: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arma cuvintelor celor Dumneze­ieşti ca o sabie ţinând, ai înfipt-o în inimile necredincioşilor, înţelepte şi ai rănit fărădelegile cele înşelătoare ale potrivnicilor şi ai strigat: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împiedicat fiind de vrăjmaşi, nu ţi-ai clătinat sufletul, nici ai rămas biruit, căci ai avut pe Hristos, Cel Ce privea şi te întărea pe tine neclintit, Sfinte Mucenice Sava, Căruia ai şi strigat şi cu mulţumire ai cântat: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe vrăjmaşul l-ai supus mort sub picioarele tale, pătimitorule şi înşelăciunile ca o dobândă ai luat şi ai dat Stăpânului tuturor pe cei ce cu credinţă strigă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Firea omenească cea stricăcioasă îmbrăcându-se întru tăria stăpânirii, prin învierea naşterii tale, Fecioară Prealăudată, cu bărbăţie s-a întrarmat asupra morţii şi ca pe o Maică Curată a Nemuririi şi a Vieţii te laudă pe tine.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe aflătorul morţii, prin moartea ta cea trupească, Îndurate, omorând, pe acesta l-ai arătat tuturor oamenilor veşnică moarte. Pentru aceasta, Viaţă şi Nestricăciune, te înălţăm pe tine.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin baia botezului curătindu-te de toată întunecimea necredinţei şi de închinăciunea idolilor, curat te-ai apropiat către Ziditorul, vitejeşte răbdând în privelişte, Sfinte Mărite Sava.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin cuvântul tău cel de miere izvorâtor şi cu privirea cea blândă, minunând pe chinuitorul, ai pus împotriva lui fapte de biruinţă şi ai strigat: pe Tine, Doamne, Te înălţăm în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Începătorul vieţii mele cu trup apropiindu-se de moarte, a omorât-o şi a înviat pe cei ce cu dragoste te laudă pe tine Fecioară şi-L preaînalţă pe Dânsul în veci.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu rupând cele dinăuntrul iadului, Îndurate, ca un Puternic iadul l-ai sfărâmat şi lumea cea lipsită ai umplut-o de Mărirea Cerească, ridicând şi înviind pe morţi şi prin socotinţa Ta ai înălţat pe toţi oamenii.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin cuget suindu-te la înălţimea cunoştinţei celei Dumnezeieşti, răbdătorule de chinuri, ai lăsat înşelăciunea care trăgea în jos; şi cu aripile chinurilor te-ai înălţat către Dânsul cu deadinsul, mărind şi lăudându-L pe El, ca pe un Bun.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săgeţile chinuitorilor socotindu-le ca nişte săgeţi de prunci, prin Puterea lui Hristos le-ai dat în lături, având pe Hristos împreună Luptător şi Ajutător ţie pururea; pe Care cu credinţă şi cu dragoste neîncetat L-ai slăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Strălucit-a Fiul şi Dumnezeul tău, Fecioară, înviind din mormânt şi a umplut lumea cu Dumneze­iască strălucire şi laudă. Şi cu Lu­mina Nestricăciunii a luminat pe cei ce cu credinţă, ca pe un Nor Luminos, te laudă pe tine.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...

Arătându-te nebiruit voievod ai biruit înşelăciunile barbarilor şi cu tărie pătimind, ai biruit taberele vrăjmaşilor celor nevăzuţi; roagă-te pentru noi cu deadinsul, Preafericite Mucenice Sava, cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Sava Stratilat

Troparul Sfântului Mucenic Sava Stratilat, glasul al 5-lea

Lepădând dregătoria şi cinstea cea pământească, înaintea chinuitorului, împăratului celui viclean ai mărturisitpe Hristos Dumnezeu şi pentru El multe patimi ai suferit, mărite. Pentru aceasta te-ai încununat cu cununa preafrumoasă a biruinţei, de la Împăratul Cel Ce peste toţi împărăţeşte, luminat împodobindu-te. Şi cu Oştile cele cereşti stând înaintea lui Hristos, Sfinte Mucenice Sava, roagă-te să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

glasul al 2-lea

Irmos: Veniţi popoare...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu firea noastră mântuind din porţile iadului, Doamne, l-ai închis pe acesta întru întunericurile cele veşnice şi omorând moartea ai izvorât viaţă.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lăsând ostăşia cea de pe pământ, prin nevoinţele cele Dumnezeieşti, mărite, murind, te-ai numărat cu cetele şi cu Oastea cerească, Mărite Sava.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Putere de sus îmbrăcându-te, înţelepte, neclintit şi nebiruit te-ai arătat împotriva vrăjmaşilor, cu vitejie biruind lupta lor, prea­mărite.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te pururea, ai strălucit ca un luminător în noaptea înşelăciunii, drept propovăduind tuturor pe Soarele Hristos şi alungând întunericul necredinţei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din pământul cel mai dedesubt ne-a scos pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a născut din tine. Şi prin Învierea Sa, ca un Milosârd, a adus către viaţa cea veşnică, pe cei ce pururea te laudă pe tine.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea luptătorului şi stăpâ­nirea morţii surpând Hristos, a înviat cu Învierea Sa firea noastră şi a întărit-o.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea lui Hristos cea plină de căldură Dumnezeieşte aprinzându-te, preaînţelepte şi îndepărtân­du-te de toate cele pământeşti şi stricăcioase, ţi-a arătat înşelă­ciunile vrăjmaşului.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscând pe Unul Ziditorul Domnul, Cel Ce S-a dat pe Sine spre mântuirea oamenilor, pentru Elai dat sângele tău Sfinte Sava, pentru răsplătirea cea care va să fie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tirania morţii a încetat şi s-au stricat vistieriile iadului prin Învierea Celui Ce S-a născut din tine, Preacurată şi s-au umplut vistieriile de viaţă.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Dumnezeule...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sabia cuvintelor tale celor adevărate, cu vitejie ai tăiat alcătuirile înşelăciunii, Mărite Mucenice Sava.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumuseţea cea înflorită a trupului adevărata arătat întru tine buna podoabă cea Dumne­zeiască a sufletului tău, rabdătorule de chinuri.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bărbăţia sufletului ce a crescut întru tine, mărite, ai biruit prin patimă pe luptătorul cel vechi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fiul tău Fecioară scoţând pe om de la fiara cea ucigătoare, către viaţă l-a mutat pe el.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dătătorule de lumină...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu cu îngroparea trupului ai biruit pe potrivnicul nostru şi ca un Dumnezeu sfărâmând iadul prin Învierea Ta, ai înviat pe morţii cei ce Te-au preaslăvit pe Tine.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin frumuseţea cea cu înţelepciune a făpturilor, ai cunoscut pe Stăpânul tuturor, pentru aceasta şi pătimind pentru Dânsul, te-ai învrednicit cununilor.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigând darurile cele Tainice ale lui Hristos, mărite şi Dumnezeieşte luminându-te cu strălucirile cele fără de pizmă, te-ai arătat în lume luminător, mărite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvorul vieţii Întrupându-Se din tine, Născătoare de Dumnezeu şi înviind, a izvorât firea celor de pe pământ născuţi şi ca un Dumnezeu a adăpat-o cu apele nemuririi.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu Hristoase, Cel Ce de bunăvoie ai socotit a muri pentru noi, prin moarte pierzând moartea ai înviat pe cei morţi şi i-ai slobozit din legăturile ei.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stropindu-te cu sângele cel Dumnezeiesc al lui Hristos de spurcăciunile capiştilor idoleşti te-ai îndepărtat, Mărite Sava şi cu lumina harului te-ai îmbrăcat.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scăpând de gerul înşelăciunii, ai ajuns la primăvara cea lină şi te-ai luminat cu cunoştinţa lui Hristos, mărite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe noi cei stricaţi cu păcate, Fiul tău, Preacurată, prin Învierea Sa ne-a înnoit şi prin har ne-a făcut dumnezei.

 

CONDAC

glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Nebiruit voievod arătându-te, meşteşugirile barbarilor le-ai biruit şi pătimind prea tare, mărite, mulţimea vrăjmaşilor celor nevăzuţi ai înfrânt; pentru aceasta cunună de biruinţă ţi-ai împletit. Roagă-te lui Hristos, Preafericite Sava, pentru noi, ce cu credinţă te cinstim pe tine.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Chipului de aur...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un mort de bunăvoie adormind cu trupul în mor­mânt Hristos, pe morţii cei din veac, cei ce dormeau în iad, i-a deşteptat. Şi prin Învierea cea purtătoare de viaţă a înviat pe cei ce strigau: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arma cuvintelor celor Dumneze­ieşti ca o sabie ţinând, ai înfipt-o în inimile necredincioşilor, înţelepte şi ai rănit fărădelegile cele înşelătoare ale potrivnicilor şi ai strigat: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împiedicat fiind de vrăjmaşi, nu ţi-ai clătinat sufletul, nici ai rămas biruit, căci ai avut pe Hristos, Cel Ce privea şi te întărea pe tine neclintit, Sfinte Mucenice Sava, Căruia ai şi strigat şi cu mulţumire ai cântat: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe vrăjmaşul l-ai supus mort sub picioarele tale, pătimitorule şi înşelăciunile ca o dobândă ai luat şi ai dat Stăpânului tuturor pe cei ce cu credinţă strigă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Firea omenească cea stricăcioasă îmbrăcându-se întru tăria stăpânirii, prin învierea naşterii tale, Fecioară Prealăudată, cu bărbăţie s-a întrarmat asupra morţii şi ca pe o Maică Curată a Nemuririi şi a Vieţii te laudă pe tine.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe aflătorul morţii, prin moartea ta cea trupească, Îndurate, omorând, pe acesta l-ai arătat tuturor oamenilor veşnică moarte. Pentru aceasta, Viaţă şi Nestricăciune, te înălţăm pe tine.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin baia botezului curătindu-te de toată întunecimea necredinţei şi de închinăciunea idolilor, curat te-ai apropiat către Ziditorul, vitejeşte răbdând în privelişte, Sfinte Mărite Sava.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin cuvântul tău cel de miere izvorâtor şi cu privirea cea blândă, minunând pe chinuitorul, ai pus împotriva lui fapte de biruinţă şi ai strigat: pe Tine, Doamne, Te înălţăm în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Începătorul vieţii mele cu trup apropiindu-se de moarte, a omorât-o şi a înviat pe cei ce cu dragoste te laudă pe tine Fecioară şi-L preaînalţă pe Dânsul în veci.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu rupând cele dinăuntrul iadului, Îndurate, ca un Puternic iadul l-ai sfărâmat şi lumea cea lipsită ai umplut-o de Mărirea Cerească, ridicând şi înviind pe morţi şi prin socotinţa Ta ai înălţat pe toţi oamenii.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin cuget suindu-te la înălţimea cunoştinţei celei Dumnezeieşti, răbdătorule de chinuri, ai lăsat înşelăciunea care trăgea în jos; şi cu aripile chinurilor te-ai înălţat către Dânsul cu deadinsul, mărind şi lăudându-L pe El, ca pe un Bun.

Stih: Sfinte Mucenice Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săgeţile chinuitorilor socotindu-le ca nişte săgeţi de prunci, prin Puterea lui Hristos le-ai dat în lături, având pe Hristos împreună Luptător şi Ajutător ţie pururea; pe Care cu credinţă şi cu dragoste neîncetat L-ai slăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Strălucit-a Fiul şi Dumnezeul tău, Fecioară, înviind din mormânt şi a umplut lumea cu Dumneze­iască strălucire şi laudă. Şi cu Lu­mina Nestricăciunii a luminat pe cei ce cu credinţă, ca pe un Nor Luminos, te laudă pe tine.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...

Arătându-te nebiruit voievod ai biruit înşelăciunile barbarilor şi cu tărie pătimind, ai biruit taberele vrăjmaşilor celor nevăzuţi; roagă-te pentru noi cu deadinsul, Preafericite Mucenice Sava, cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine.

Sinaxar 23 Aprilie

 În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condac 1

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!

Icos 1

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 2

Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia!

Icos 2

Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cin­stirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșe­lăciunea idolilor din rădăcină smul­­gând-o. Pen­tru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slu­­jirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel ne­roditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dum­nezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 3

Din înălțime putere primind, te-ai ară­tat vi­teaz oștean, nevoitorule, al ne­stri­ca­tului Împărat Iisus, de stricăciosul îm­părat nete­mân­du-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!

Icos 3

Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în ini­mă, ca un leu râvnind, în mijlocul ne­vo­inței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cu­ge­tare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare ne­voi­torule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai bi­ruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte bi­ruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cio­pli­torule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cu­nună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 4

Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru ne­vo­ințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vred­nicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Ale slujitorilor de idoli defăimătoare po­runci cele scrise împotriva crești­ni­lor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul dis­prețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai îm­părțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pă­mân­­­tești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele mate­rial­nice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu pi­cioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu ve­derea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste pa­timile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 5

Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, Mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care înfierbântându-ți-se min­­­tea, în­dumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai socotit, cân­tând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5

Către închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce în­târzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grabă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:
Bucură-te, nemăsurată iubire către Dum­nezeu;
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dum­nezeiești;
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stă­pânului;
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;
Bucură-te, primitorul bunei desfătări;
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și îm­preună asemenea erai iubit;
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai în­străinat;
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­­cenice Gheorghe!

Condac 6

Cu totul s-a spăimântat tiranul de prea­mi­nu­nata vitejie a ta, Mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!

Icos 6

Luminat, o, Mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te bine­­cuvântăm pe tine, zicând:
Bucură-te, strălucite al Treimii propo­vă­­dui­torule;
Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;
Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;
Bucură-te, buze în cer tunătoare ale dum­nezeirii lui Hristos;
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a ico­nomiei lui Hristos;
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu pro­povăduitorule;
Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;
Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;
Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;
Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 7

Mari, după tot chipul, sunt felurile chi­­nu­rilor pe care le-ai suferit, Muce­nice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai su­ferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pen­tru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cu­getare; de aceea cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;
Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;
Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;
Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;
Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;
Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;
Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 8

Cu totul străine și preamărite sunt toate mi­nunile câte le-ai făcut, Mucenice Gheor­ghe, în luptele tale, și, după suferințe nenu­mă­rate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dum­nezeu, ai cântat: Aliluia!

Icos 8

Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minu­nat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:
Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai ne­socotit;
Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;
Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;
Bucură-te, că ai învins puterea veninului;
Bucură-te, că pe un mort de demult din mor­mânt l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;
Bucură-te, prin care copilul a biruit;
Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;
Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;
Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 9

Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!

Icos 9

Mărturisitor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe să­vârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pă­mânt, către credința dumnezeiască a lui Hris­­tos se în­demnau, și se bucurau cu duhul, zi­când ție unele ca acestea:
Bucură-te, priveliștea îngerilor;
Bucură-te, privirea oamenilor;
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;
Bucură-te, veselia oamenilor pământești;
Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pă­mântului;
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oa­menilor;
Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;
Bucură-te, dulce strălucire a minților;
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;
Bucură-te, prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 10

Ceata demonilor, văzându-te pe tine, Mu­cenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icos 10

Toiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de care noi, minu­nân­du-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, pierzătorul demonilor;
Bucură-te, surpătorul elinilor;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei ne­însuflețiți;
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;
Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai în­fruntat;
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;
Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;
Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;
Bucură-te, prin care satana suspină;
Bucură-te, prin care păgânismul oftează;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!

Condac 11

Cetele tuturor sfinților întâmpinau, o, Mu­cenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dum­nezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!

Icos 11

Lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Muce­nice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, ne­sfârșită și negrăită, pentru chinurile ce le-ai su­ferit; pentru aceasta zicem ție:
Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;
Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;
Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;
Bucură-te, cu toți sfinții împreună-pe­tre­că­to­rule;
Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a prea­slăvit acum te-ai mărit;
Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai do­bân­dit;
Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai îm­părtășit;
Bucură-te, cel ce porți cununa cea ne­veștejită;
Bucură-te, cel ce ai luat după har în­dum­ne­zeirea;
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dum­ne­zeu;
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moș­te­nitor al lui Hristos;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 12

Daruri ai luat, Mucenicule, de la Dum­nezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar care cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Cu cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, Mucenice, te lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te, zicem către tine:
Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;
Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;
Bucură-te, în felurite împrejurări al credin­cioșilor binefăcătorule;
Bucură-te, doc­tor fără de plată al bol­navilor;
Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;
Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;
Bucură-te, grabnic al celor în nevoi aju­tătorule;
Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!

Condac 13

O, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință... și Condacul întâi: Multnevoitorule...

Icos 1

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 1

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!