Cămaşa lui Hristos

 

„În vremea mea, mulţi pun la îndoială dacă într-adevăr există cămaşa Domnului sub stâlpul făcător de minuni. Această îndoială este îndreptăţită, fiindcă nu s-a descoperit cămaşa, nimeni nu a văzut-o aici. În orice caz, minunile, atât cele din vechime cât şi cele de astăzi, pe care cu ochii noştri le vedem toţi, se datorează cămăşii Domnului şi se săvârşesc prin stâlpul «izvorâtor de mir»”.

În legătură cu cămaşa Domnului şi căutarea ei de către Sfânta Nina, cronicarii georgieni menţionează puţine lucruri. Conform mărturiilor lor, se spune că sfânta a descoperit mormântul Sidoniei unde era îngropată cămaşa.

Sfânta dăduse poruncă să fie tăiat cedrul care crescuse pe mormânt. Însă butucul care a rămas în pământ împreună cu rădăcinile, l-a lăsat aşa cum era, după porunca tânărului cel purtător de lumină ce i s-a arătat în rugăciune.

Astfel, cronicarii susţin că, de atunci, sfânta nu s-a mai gândit niciodată să scoată rădăcinile pentru a deschide mormântul Sidoniei, şi nici nu a mai căutat preacurata cămaşă a lui Hristos în altă parte.

Atunci când cei trimişi de Mirian au primit de la Marele Constantin bucata din Cinstita Cruce şi un cui, nu le-au adus la Mtskheta, ci bucata din Cinstita Cruce au lăsat-o la Manglisi, iar cuiul la Erusetia. Fiindcă acest lucru l-a supărat pe regele Mirian, sfânta i-a spus:

– Nu te întrista, rege! Aşa trebuie să fie, ca Cinstita Cruce să ocrotească hotarele regatului tău şi credinţa în Hristos să se răspândească. Iar pentru tine şi capitala ta este de-ajuns harul că aici se află preacinstita cămaşă a Domnului.

Cât timp a trăit sfânta, dar şi după moartea ei, curgea din rădăcinile cedrului mir cu bună mireasmă şi tămăduitor, vădind prezenţa cămăşii în acel loc.

Arhiepiscopul Nicolae I, care păstorea Biserica Georgiană la mijlocul secolului al XII-lea (1150–1160), vestit pentru sfinţenia şi înţelepciunea lui, notează următoarele:

„În vremea mea, mulţi pun la îndoială dacă într-adevăr există cămaşa Domnului sub stâlpul făcător de minuni. Această îndoială este îndreptăţită, fiindcă nu s-a descoperit cămaşa, nimeni nu a văzut-o aici. În orice caz, minunile, atât cele din vechime cât şi cele de astăzi, pe care cu ochii noştri le vedem toţi, se datorează cămăşii Domnului şi se săvârşesc prin stâlpul «izvorâtor de mir»”.

În continuare, numărând minunile, arhiepiscopul descrie cum a ars cu foc ce ieşea din pământ femeia unui sultan turc când, din curiozitate, a vrut să deschidă mormântul Sidoniei pentru a vedea cămaşa. De asemenea, menţionează că tătarii ce veniseră împreună cu ea pentru a săpa au fost loviţi de o putere nevăzută. „Această minune”, notează acelaşi autor, „au văzut-o mulţi şi au auzit-o toţi”.

Arhiepiscopul considera izvorârea mirului ca fiind o minune permanentă. Izvorârea era vădită întotdeauna tuturor. „Oricine vede”, spunea acesta, „umezeală pe partea dinspre răsărit a stâlpului. Unii, pentru a necinsti acel loc, au mânjit partea aceea cu var, dar nu au putut să oprească curgerea mirului. Toţi suntem martorii mulţimii de tămăduiri ce s-au făcut de acesta”.

Arhiepiscopul Nicolae a alcătuit o slujbă în cinstea cămăşii Domnului, care mai târziu a fost diortosită şi completată de arhiepiscopii Visarion şi Antonie.

(Patericul georgian, Editura Egumenița, pp. 40-42)