DARUIM LUMINA SI IUBIRE pentru vindecare mentala si spirituala VINDECAREA PRIN GANDIRE

 

purificarea colonului

 

Terapia de 7 zile pentru purificarea colonului

 In continuarea articolului ce cuprindea notiunile generale despre purificarea colonului, descriem metoda simpla si eficienta de purificare a întregii fiinte, asa cum a fost ea prezentata de dr. Bernard Jensen si dr. Richard Anderson. Desi pentru unii poate parea dificila, toate indicatiile si etapele descrise sunt necesare si pot aduce extraordinar de mult bine în viata celui ce o practica. Primul pas este totusi acela de a fi pregatit din punctul de vedere al vitalitatii; persoanele foarte slabite, foarte în varsta, convalescentii sau copii nu vor realiza aceasta metoda, ci, cel mult, o varianta simplificata, pe termen scurt.

 0  0  0

1. ALIMENTATIA
În programele de purificare aparute recent în Occident, realizarea unei cure alimentare sau a unui post mai îndelungat nu se mai considera a fi necesara, ci doar se administreaza suplimente alimentare adecvate, cu rol de eliminare. Aceasta nu este decat o pacaleala ce a devenit posibila datorita lipsei de timp, de informatii sau pur si simplu datorita comoditatii sau lenei celor ce sufera de diferite afectiuni. În lipsa unei alimentatii adecvate, chiar daca se poate produce o eliminare masiva de toxine, totusi efectele benefice nu tin mai mult de cateva zile, fiind din nou necesara procurarea unor noi remedii. În astfel de conditii, nu se face altceva decat sa se mentina vechile obiceiuri alimentare si de viata eronate, care mai devreme sau mai tarziu vor genera efecte nefaste mult prea grave pentru a mai putea fi rezolvate printr-o simpla terapie de purificare. Tocmai de aceea, pentru intervalul de 7 zile consacrat metodei de purificare, vom alege în functie de propriile posibilitati si preferinte, unul dintre modurile de alimentatie descrise în continuare.

Alimentatia anti-acida.

Cea mai simpla forma de cura, ea poate fi realizata si pe intervale mult mai lungi de timp. În general, acest mod de alimentatie care reduce mult aciditatea excesiva de la nivelul colonului si din întregul organism, se recomanda sa fie folosit si dupa încheierea celor 7 zile de terapie. Pe termen scurt, aceasta metoda nu este atat de eficienta ca urmatoarele, dar poate ajuta persoanele care nu se confrunta cu perturbari grave. Alimentele care vor fi utilizate în mod exclusiv în acest interval sunt urmatoarele: sfecla, varza, morcovi, conopida, telina, castraveti, fasole verde, soia, salata verde, ciuperci, ceapa, patrunjel, rosii, pastarnac, ridichi, rabarbar, spanac, dovlecel, piersici, mere, banane, mure, cirese, curmale, smochine, grepfrut, struguri, lamai, mango, pepeni, portocale, caise, pere, ananas, zmeura, prune, mei. Alimentele se pot prepara cu ulei vegetal (de preferinta obtinut prin presare la rece), sare (dar în cantitate redusa) si condimente. De asemenea, se poate consuma paine graham sau paine neagra.

Cura cu cruditati

Timp de o saptamana se vor consuma numai legume, fructe, seminte si cereale germinate, cu adaosuri de ulei vegetal, suc de lamaie si eventual condimente. Nici unul dintre ingrediente nu va fi preparat prin încalzire, ci “hrana vie” se va consuma sub forma de salate sau, în cazul fructelor, ca atare. Pentru un meniu cat mai variat si agreabil se recomanda consultarea lucrarilor despre hrana vie, aparute si la noi în tara (în special cele ale d-nei Elena Nita Ibrian). O modalitate particulara, de o eficienta unica, este cura cu struguri.

Cura cu sucuri

Se vor folosi fie numai sucuri de fructe, fie numai sucuri de legume. Este bine ca legumele sau fructele alese pentru realizarea curei sa faca parte dintre alimentele care nu formeaza acid. Sucurile se prepara întotdeauna cu putin timp înainte de a fi consumate, din vegetale de calitate cat mai buna. Cantitatea de suc necesara pentru o zi este de minimum 1,5 litri. Cele mai recomandate cure cu sucuri sunt: cura cu suc de mere, cura cu suc de portocale sau folosirea unei combinatii de suc de morcovi, telina si patrunjel (acesta din urma, nu mai mult de 50 ml pe zi).

Postul complet

Nu se mananca absolut nimic, ci se consuma doar apa plata sau apa de izvor de calitate cat mai buna. Este o metoda recomandata celor care deja au o anumita experienta în ceea ce priveste metodele de purificare si celor ce se confrunta cu situatii grave, care necesita un remediu forte. Postul complet de mai multe zile se recomanda sa fie realizat doar sub supraveghere de specialitate.

Chiar si dupa încheierea curei, indiferent de tipul de alimentatie ales, se va avea în vedere în mod strict sa nu se consume timp de minimum o luna urmatoarele alimente: alcool, toate produsele lactate, toate produsele animale (carnea, grasimile animale, ouale), ciocolata, cafeaua, painea alba (se va înlocui cu graham sau paine de secara), prajiturile, nautul, amidonul, lintea, pastele fainoase, piperul negru, orezul alb (decorticat), bauturile racoritoare din comert, zaharul (sub orice forma si în orice combinatii; zaharul va fi înlocuit cu miere de albine, în cantitati mici), ceaiul negru, otetul, orice fel de conserve, alimentele care contin coloranti sau alti aditivi alimentari sau îndulcitori artificiali (aspartam, nutra sweet, etc.) Carnea, zaharul si alcoolul, în special, acidifica cel mai mult organismul, creand premisele autointoxicatiei.

2. CLISMELE CU PLANTE

Se vor realiza zilnic, pe întreaga durata a curei (7 zile), în fiecare dimineata înainte de a manca.
Extractul de plante folosit se alege în functie de necesitati, de natura tulburarilor la nivelul colonului si de tipul de efect pe care îl urmarim.
Iata în continuare cateva dintre cele mai folosite extracte de plante pentru clisme în scopul unei cat mai eficiente purificari a corpului:

- clisme cu macerat de seminte de in – utile pentru refacerea si regenerarea colonului
- clismele cu cafea – indicate pentru persoanele care se confrunta cu tulburari ale ficatului, avand un rol de detoxifiere a acestuia. Nu sunt indicate persoanelor slabite si nu se realizeaza mai mult de 2 ori pe saptamana în cadrul acestei terapii. Se fac sub supraveghere medicala, deoarece au efecte foarte puternice
- clismele cu marul lupului – au un puternic efect de eliminare a încrustatiilor de la nivelul colonului; sunt recomandate în cazurile de cancer al colonului, polipi, slabirea imunitatii în general.
- clismele cu nalba, musetel si coada soricelului – sunt blande si regeneratoare; pot fi folosite pentru cei cu colon iritabil si în cazul persoanelor mai slabite sau sensibile la nivelul colonului
- clismele cu extract de clorofila si seminte de in – reprezinta o veritabila binefacere pentru întregul organism, fiind dezintoxicante, regenerante, tonice. Sunt foarte utile pentru persoanele cu un organism foarte îngreunat, care au consumat multe medicamente si alimente nocive, fumatorilor, bautorilor de cafea si alcool.
- clismele cu argila medicinala – se vor realiza cu “apa de argila” foarte bine filtrata. Combinatia de apa distilata si argila are un efect puternic de absorbant al toxinelor de la nivelul colonului. Nu se recomanda realizarea lor prea frecventa.

În cazul purificarii colonului, cantitatea de apa distilata folosita va fi de aproximativ 2-2,5 litri. Este bine ca recipientul pentru clisma sa fie plasat la aproximativ 1 metru deasupra nivelului la care se afla canula. Nu vom uita sa ungem foarte bine atat canula irigatorului, cat si zona anusului, cu ulei de masline sau unt. Este bine ca pentru aceasta procedura sa fim asezati chiar în cada sau în apropierea toaletei. Vom folosi, de asemenea, cu multa grija clema de blocare a fluxului de lichid din irigator, pentru a face ca apa sa intre gradat, fara o presiune mare. În nici un caz nu vom forta, fiind atenti sa nu permitem sa intre mai multa apa decat simtim ca la momentul actual este necesar, fara a ne jena.

3. PLANTE FOLOSITE PENTRU ACCELERAREA PURIFICARII

Simpla utilizare a regimului alimentar si a clismelor nu ar fi suficienta în absenta unor remedii vegetale ce au drept rol “înmuierea” si dizolvarea încrustatiilor persistente la nivelul colonului si în placa de mucoid. În Occident sunt comercializate preparate complexe cu acest rol. Oferim în continuare un amestec de plante simplu, dar nu mai putin eficient, care sa ajute procesul eliminator. Pentru o eficacitate maxima a remediilor din plante este bine sa va adresati totusi unui specialist care poate sa le adapteze necesitatilor dvs. de moment.

Combinatia de plante pentru cura de purificare de 7 zile

Aloe (Aloe vera), brusture (Arctium lappa), trei-frati-patati (Viola tricolor), schinel (Cnicus benedictus), papadie (Taraxacum officinalis), patlagina (Plantago sp.), rozmarin (Rosmarinus officinalis), matase de porumb (Stigmata Zea mays).

Preparare: plantele se macina fin cu ajutorul unei rasnite electrice si se amesteca în parti egale. Astfel, pentru perioada de 7 zile a curei este necesara o cantitate de 4 linguri de pulbere din fiecare planta.

Administrare: Cu 40 de minute înainte de a manca (este foarte important ca stomacul sa fie gol) se iau 2 lingurite din amestecul de pulberi de plante, care se tin sub limba timp de 15 minute. Dupa acest interval, plantele se înghit cu putina apa si apoi, dupa înca 25 de minute, se poate manca daca simtim nevoia. Administrarea se face de 4 ori pe zi (de preferinta la un interval de 6 ore).

O alta varianta care poate fi folosita pentru purificarea cu plante este folosirea, sub forma de cura, a gelului stabilizat de aloe (de provenienta americana, disponibil acum si în tara noastra). Se administreaza 2 linguri de gel pe zi, cu 30 de minute înainte de masa.

4. UN REMEDIU ADJUVANT

Flora intestinala, alcatuita din felurite tipuri de organisme microscopice, are un rol extrem de important în buna desfasurare a proceselor la nivelul colonului. Cel mai adesea însa, în afara bacteriilor “prietenoase” care ar trebui sa existe în proportii adecvate în orice intestin sanatos, exista si organisme a caror proliferare poate genera neplaceri. Este cunoscut, de exemplu, ca în cazul celor ce au o alimentatie axata preponderent pe consumul de proteine (mai ales cele din carne) bacilii de tipul E. coli ajung sa predomine în flora intestinala (ajung uneori la peste 85%), ceea ce determina numeroase probleme. “Prietenii” microscopici care trebuie sa existe la nivelul florei colonului sunt în special de genul Lactobacillus acidophilus si L. bifidus. Aceste organisme au rolul de a ajuta la metabolizarea vitaminelor din complexul B, la sinteza unor vitamine, la absorbtia calciului, magneziului si fosforului si au numeroase alte functii care contribuie la mentinerea unei sanatati excelente.

Tocmai din aceste motive, se recomanda ca dupa încheierea acestei prime cure de 7 zile, sa se consume suplimente de Lactobacillus acidophilus si L. bifidus (se gasesc în farmacii sub forma de tablete, capsule sau sub forma lichida). O alta varianta accesibila este consumarea, dupa 2-3 zile de la încheierea tratamentului, de iaurturi naturale bogate în astfel de bacterii benefice pentru intestin.

EFECTE ALE ACESTEI TERAPII DE PURIFICARE
În cazul utilizarii repetate, în mod adecvat, a acestei modalitati terapeutice, se vor elimina depozitele de toxine din diferitele tesuturi ale corpului si se va obtine o excelenta purificare a colonului prin eliminarea încrustatiilor vechi chiar de mai multi ani de zile. Aceasta va genera în scurt timp împrospatarea respiratiei, a mirosului corporal; totodata se atenueaza si dispar congestiile diferitelor organe vitale (ficat, rinichi etc.). Aceasta terapie nu a fost folosita în scopul principal de a elimina o anumita afectiune, dar cu toate acestea, în urma realizarii ei, s-au produs vindecari a numeroase boli, cum ar fi: afectiuni ale pielii, psoriazis, herpes, infectii renale si urinare cu bacil coli, cancerul de colon, varicele, hipertensiunea, congestii hepatice, distensii abdominale, hipercolesterolemie, artrita, vitiligo, anemie, reumatism, toate afectiunile colonului, scaderea imunitatii manifestata prin raceli, gripe si infectii frecvente, stari precanceroase, noduli mamari, vertijuri si stari de slabiciune etc. Simultan cu eliminarea acestor acumulari vechi de toxine sunt îndepartate si stari emotionale chinuitoare, depresii, stari de melancolie, apatie, indispozitie si chiar traume psihice.

Precautii si contraindicatii

- Persoanele slabite, cele foarte în varsta, lipsite de energie vor realiza aceasta forma de cura numai sub supraveghere, pe perioade scurte de timp.
- Persoanele care sufera de hemoroizi sau au avut recent interventii chirurgicale la nivelul colonului NU vor realiza aceasta terapie.
- În timpul curei, mai ales la persoanele care au un organism încarcat, intoxicat, sunt posibile reactii mai intense de purificare, cum ar fi: usoara ameteala, greata, dureri usoare în regiunea ficatului, diaree, etc. Aceste simptome dispar în general în 2-3 zile.
- Ca urmare a clismelor, se vor elimina uneori de la nivelul intestinului materii consistente, asemanatoare unui “tipar” al colonului, si de o consistenta asemanatoare cauciucului. Acesta nu e un motiv de îngrijorare, fiind vorba de placa de mucoid, precum si de numeroasele încrustatii din aceasta. De asemenea, pot sa apara cantitati inexplicabil de mari de materii fecale, chiar în conditiile în care se consuma doar o cantitate redusa de alimente sau numai sucuri, semn al faptului ca eliminarea materiilor toxice este eficienta.
- Întotdeauna dupa folosirea irigatorului pentru clisme, este necesar sa se dezinfecteze toata aparatura utilizata, precum si toaleta. De asemenea, se vor spala foarte bine mainile si se va mentine tot timpul o igiena exemplara a întregului corp. Este indicat în plus ca zilnic sa se faca un dus cu apa calduta, în care se va urmari o frecare cat mai buna a pielii cu ajutorul unui burete natural.

Articol aparut in revista de naturism si spiritualitate "Elixirium" nr. 7 , preluat in lucrarea "Principii si directii in vindecarea naturala" , editura Kamala.

Sfaturi de la neurochirurgul Vlad Ciurea:

 

Creierul se îmbolnăvește din cauza noastră, pentru că nu știm să protejăm această „bijuterie”. Îmbolnăvirea creierului apare și atunci când ne izolăm în tabletă, în Facebook și în telefon, dar și pentru că nu facem câteva exerciții simple de respirație imediat după trezire.

Creierul suferă și dacă avem un mic dejun agitat, dacă mâncăm pe drum sau vorbind la telefon, dacă îl supunem unui efort continuu, fără să-i dăm nimic în schimb, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea, la interviurile Libertatea Live.

„Creierul are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce bun, precum mierea. Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel mai mult și mai mult îi place zâmbetul”, spune medicul care peste 50 de ani a operat creiere.

Profesor doctor Alexandru Vlad Ciurea a fost ani 10 ani directorul Spitalului de Urgență Bagdasar-Arseni, în care a lucrat 50 de ani. Neurochirurgul a făcut aproape 23.000 de operații pe creier, iar 17 ani a operat numai copii, cel mai mic având două zile.

Ne îmbolnăvim pentru că nu vorbim, pentru că ne izolăm

„Dacă ne izolăm în tabletă, în telefon, creierul se îmbolnăvește. Ați văzut cum traversează acum oamenii? Cu ochii tot pe Facebook. Noi suntem făcuți să trăim în grup, nu izolați”, mai spune neurochirurgul Vlad Ciurea.

Primii pași pentru un creier sănătos sunt foarte simpli și la îndemâna tuturor. Ne trezim devreme, facem câteva exerciții de repirație și bem două pahare de apă la temperatura camerei.

„Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia. Aerul acela să intre în plămân. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei.

Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate dejectele tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva» în mișcare”, mai spune neurochirurgul.

În timpul somnului, creierul nu doarme, ci funcționează ca să țină în activitate organele interne. Dar, mai face ceva foarte important. Dacă un om se culcă având în minte o problemă importantă pe care nu știe cum să o rezolve, a doua zi dimineața are și răspunsul.

„A doua zi găsești rezolvarea. Deci, creierul a făcut conexiunea între gândire, judecată, memorie, iar dimineața ai ideea pe masă, pentru că mintea este liniștită. Deci, să nu stai nedormit”, subliniază profesorul Vlad Ciurea.

Creierul nu iubește grăsimea, tutunul și alcoolul, dar îi place ciocolata neagră

Țigările au același efect negativ asupra creierulului ca și asupra inimii. Micul dejun trebuie să fie liniștit, nu pe fugă și în picioare.

„Micul dejun trebuie luat în liniște, fără scandal, fără claxoane, fără a fi pe fugă, nu în picioare, fără elementele din jur care să te disturbe, fără țigară. Să fie mai mult decât o relaxare, să fie o plăcere. Pledez pentru sucul de dimineață, din citrice, caroten și altele, care aduc și energie, și oligoelemente, care ajută la transmiterea în interiorul creierul. Este foarte important!”, subliniază Vlad Ciurea.

Neurochirurgul mai spune că este mai sănătoasă pentru creier carnea cu puține calorii decât slănina.

„Da, este rău pentru creier să mănânci carne. [...] Creierul nu acceptă grăsimea, nu acceptă slană. Dar, în rest, nu duce la nimic bun”, mai spune medicul.

Creierul nu suportă grăsimea, dar îi place dulcele. Nu orice dulce este însă bun, pentru că zahărul, de exemplu, îi face rău prin modificările chimice pe care le produce.

„Este de acord cu ciocolata cât mai neagră, non-siropată, merge perfect cât mai fresh. Apoi, cacao. Creierul iubește mierea, ca dulce”, explică neurochirurgul.

Prânzul trebuie să fie echilibrat, altfel sângele se ocupă prioritar de digestie

Medicul Vlad Ciurea atenţionează că mesele nu trebuie să umple stomacul, pentru că, așa, sângele se ocupă mai mult de digestie. În plus, neurochirurgul pledează pentru o hidratare cât mai bună cu apă, nu cu sucuri acidulate. Somnul este și el foarte important pentru sănătatea creierului.

„Nu este bine să mâncăm la prânz mult, pentru că tot sângele se duce în stomac, creierul rămâne ischemizat și ne apucă somnul. Cine vrea să lucreze, trebuie să mănânce foarte puțin la prânz. Pledez pentru apă la temperatura camerei, nu sucuri acidulate. Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o bem încet. Creierul așteptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr”, mai spune medicul.

Cel mai bun prieten al creierul este zâmbetul

Medicul atrage atenția că cel mai bun prieten al creierului nu este Facebook-ul, ci este zâmbetul. De aceea, este foarte important să alungăm tristețea, monotonia și să reușim să ne bucurăm.

Memoria nu trebuie lăsată să zacă

Uitarea, considerată boala vârstnicului, apare tot mai des la adultul tânăr și nu o putem trece cu vederea. Pentru a nu permite bolii uitării, Alzheimer, să se instaleze, creierul trebuie activat. Dialogul direct cu oamenii este foarte important.

„Să exersăm creierul, să vorbim în grup, să fim deschiși, să nu fim interiorizați. Să ne plimbă, să facem călătorii, să urmărim lucruri care ne plac, să stăm în lume, să facem cuvinte încrucișate, puzzle. Să nu stăm pe loc, adică mintea să meargă încontinuu. Să scriem, să citim. Merg circuitele, merge mintea, merge memoria. Memoria nu trebuie lăsată să zacă.

Mișcarea face foarte bine pentru creier. Este foarte importantă. Dacă ne mișcăm, existăm. Trei lucruri importante: vorbire, scriere, mișcare. Și încă ceva. Am uitat să apreciem muzica adevărată și, mai grav, am uitat să dansăm. Dansul este dovedit că previne întâlnirea cu Alzheimer”, spune profesorul Ciurea.

Durerile de cap zilnice pot fi cauza îmbolnăvirii creierului

Persoanele care au zilnic dureri de cap trebuie să facă RMN, pentru că unele dureri cedează la calmante și altele nu.

„Sindroamele migrenoase atestă modificarea vascularizației cerebrale. Acestea trebuie investigate. Cea mai bună investigație este RMN, care descoperă dacă este leziune. O durere de cap care crește în intensitate arată că este ceva în cutia craniană care apasă pe structurile nervoase, dacă nu cedează la un calmant cam trei zile. Durerea crește în intesitate și nu ai o explicație, atunci neapărat faci RMN”, adaugă profesorul Ciurea.

Din cauza oboselii poate apărea accidentul vascular cerebral

În zilele noastre, tot mai mulți oameni suferă de epuizare nervoasă, pentru că solicită prea mult sistemul nervos. Creierul este prea solicitat, alimentația este departe de ceea ce are nevoie, somnul este insuficient, iar în final, din cauza oboselii, poate apărea accidentul vascular cerebral, spune neurochirurgul.

În timpul somnului, creierul mobiliează un grup de „curățitori” care adună „gunoaiele” creierului și îndepărtează toate elementele nocive.

„Dacă au timp să-și facă treaba în timpul somnului, suntem frumoși și sănătoși. Dacă nu pot curăța, gunoaiele se acumulează și, crescând, opresc comunicarea între sinapse. Le-a blocat, și acesta este primul pas spre Alzheimer. Un somn bun la adult trebuie să dureze peste șase ore. Atunci curăță creierul de gunoaie. Trebuie să ne ducem la culcare la ora 22.00, cu toate închise, TV și calculatoare, cu o carte frumoasă de literatură. Cel mai bun somn este între 22.00 și 24.00. Este dovedit”, mai spune neurochirurgul.

Accidentul vascular cerebral la tineri este rezultatul unei vieți dezordonate

Accidentul vascular cerebral la tineri este tot mai frecvent și apare din cauza solicitării extreme a creierului, pe fondul consumului de alcool, de tutun, a lipsei somnului, a alimentației dezordonate și a oboselii.

„AVC-ul este tot mai frecvent la tineri, dintr-o viață destrăbălată. Solicităm creierul și dăm exact ceea ce nu îi place: țigari, alcool, care modifică metabolismul celulei nervoase, internet și suprasolicitare nervoasă. Toate obosesc creierul, iar de la oboseală și până la AVC, nu mai este decât un pas. De exemplu, Stela Popescu a făcut AVC. Agitația, pierderea vorbirii, starea de oboseală, o mână mai slabă, piciorul care scapă, sunt semnale neurologice pentru un AVC”, mai spune neurochirurgul.

Școala trebuie să fie o plăcere, altfel creierul obosește și clachează. Elevii sunt obligați să facă multe lecții, muncesc multe ore pe zi la teme, uneori mai mult decât adulții. De aceea, foarte mulți obosesc și clachează în timp.

„Foarte multe lecții, o greșeală totală de educație. Am urmărit o premiantă, clasa a VI-a, când a ajuns acasă. A aruncat ghiozdanul cu atâta ură pe pat și a fugit fericită la joacă. Dominanța în creier a fost joaca. Memoria copilului este încărcată inutil. Școala trebuie să placă, altfel creierul a obosit, i s-a cerut prea mult. Trebuie să facă lecții de plăcere. Campioni ajungem din plăcere. Să păstrăm plăcerea de mișcare, altfel sunt blocați în internet și cu burtica mare”, mai spune neurochirurgul.

Medicul le transmite românilor „să creadă că sunt mai deștepți decât restul Europei, că mâncarea noastră este mai bună, iar peisajele noastre mai frumoase....

Maica Siluana Vlad: „Cauza durerii omului este chiar iubirea lui Dumnezeu”

 

De fiecare dată mă uimeşte afirmaţia că mă ocup de tineri şi stau un moment şi mă gândesc: „Chiar aşa? Mă ocup numai de tineri?” Şi-mi dau seama că sunt şi copii şi maturi şi bătrâni. Dar tinerii apar în faţă  pentru că de fapt eu mă ocup cu durerea. Sunt foarte sensibilă la durerea omului, am o profundă experienţă a durerii omeneşti în propria mea persoană şi în viaţa mea şi sunt în întâmpinarea omului care vrea să dea sens durerii lui, care vrea să o transforme într-o durere de naştere. Asta nu se ştie: că durerea este o durere de naştere. Toată durerea omenirii este o durere a naşterii în ceea ce urmează să devină, în ceea ce este gândită de Dumnezeu.

„Omul este ceea ce devine”

Ce trebuie să devină? Ce s-ar naşte din omenirea asta, dacă ar vrea şi ea?

Oameni. Omenirea naşte oameni. Omul nu este terminat. Omul este ceea ce devine. Şi capătul lui şi fiinţa lui sunt într-o permanentă devenire şi devin în măsura în care lucrează după rânduiala pe care i-a făcut-o Dumnezeu: aceea de a fi organ de vedere al lui Dumnezeu şi participant la energia necreată a lui Dumnezeu. Şi tânărul este mai îndurerat, mai vulnerabil la durere. Copilul este protejaţi de părinţi, şi trăieşte durerea fără să-i dea semnificaţii şi fără să încerce soluţii; el este pur şi simplu zdrobit sub durere, când este, sau mângâiat de cei din jur. În tinereţe este prima dată când omul încearcă să dea sens durerii, să scape de ea, şi aici este suferinţa mare, pentru că sunt modalităţi ucigătoare de a scăpa de durere. Şi fără să învăţăm această ieşire din durere printr-o naştere, ne putem scufunda în durere şi în deznădejde şi nu mai devenim ceea ce spuneam.

Adultul de ce nu suferă la fel ca tânărul?

Ce te consideri: tânăr sau adult?

Cred că sunt la graniţa dintre ele.

La graniţă… şi nu suferi?

Ba da! Sufăr, dar cred că altfel decât atunci când eram foarte tânăr sau în adolescenţă. Atunci suferinţa avea proporţii cosmice.

Ăsta este un mit, că unii oameni suferă şi alţii nu. Toţi oamenii suferă, fiecare om suferă, şi chiar înnebunitor de tare, doar că modalităţile prin care se exprimă suferinţa sunt mai zgomotoase, mai violente la o anumită vârstă sau la anumite persoane, la anumiţi indivizi şi mai subtile, mai discrete la alţii… Dacă auzi un tânăr urlând sau înjurând sau cântând tare, atunci îţi dai seama cât de tare suferă. Dar când vezi un om matur cu tristeţe în ochi sau cu o lacrimă în colţul ochiului sau cu zâmbetul lăsat aşa, spre întristare, nu ne dăm seama câtă durere e acolo şi câtă suferinţă, doar că modalitatea de exprimare a ei poate să difere. Pe de altă parte, când te-ai făcut mare, te-ai maturizat, ai învăţat şi o mulţime de strategii, de păcăleli, de înlocuire a durerii, de negare a ei, de fugă de ea. Că omul îşi foloseşte creativitatea (pe care i-a dăruit-o Dumnezeu prin facere), din păcate, scornind, inventând lucruri şi instrumente de ameliorare a durerii, de înlocuire a ei, de negare a ei… pentru că ce a adus căderea omului a fost această alergare după plăcere. Omul a fost fascinat de aspectul plăcut al realităţii văzute şi a fost în stare să se ducă până la dispariţie către plăcere. Dar Dumnezeu, în iubirea Lui, ne-a făcut acest dar extraordinar al durerii. Dacă vreţi să acuzaţi pe cineva, să ştiţi că de fapt cauza durerii, este iubirea lui Dumnezeu. Gândiţi-vă ce-ar fi dacă n-ar exista durerea! Aş putea să mănânc 20 de ciocolate şi să mor de glicemia aceea ridicată. Să intru într-o comă şi să mor.

„Căderea e aşa: binele e ce-mi place mie”

Dar Dumnezeu nu vrea, de fapt, să fim fericiţi? Nu pentru asta ne-a creat?

Ba da! Dar Dumnezeu ne-a dat o sensibilitate prin care descoperi că atunci când ai mâncat mult mai mult decât poţi să digeri nu poţi să fii fericit. Poţi să mori! Şi dacă n-ai avea semnele astea ale durerii, ţi-ar crăpa stomacul şi intestinele înainte de a avea un avertisment şi ai muri. Deci durerea este un semnal că nu asta e calea fericirii. Calea fericirii este cea pe care o dăruieşte Dumnezeu.

Dacă am muta în domeniul spiritual această parabolă a dumneavoastră cu ciocolată, s-ar putea spune că din cauza plăcerii poate să-ţi crape şi sufletul, nu doar inima.

Nu poţi să simţi plăcere în suflet. Sufletul slujeşte trupul în căutarea plăcerii. El este responsabil că eu sunt robită plăcerii. Pentru că nu mă luminează să-mi arate că „plăcerea” adevărată este a fi liber, a te simţi bine şi nu a fi robit de niciuna din plăcerile care te duc la distrugere. Pofta, care este puterea sufletului de a dori binele, de a-L dori pe Dumnezeu, se îndreaptă către ciocolată. Că – nu-i aşa? – bine este ce-mi place. Căderea e aşa: binele e ce-mi place mie. O altă putere a sufletului – voinţa mea, se va dedica procurării de ciocolată, feririi ei de alţi consumatori şi aşa mai departe. Iar mânia şi violenţa, către cel care vrea să-mi ia ciocolata. Deci iată cum două puteri (dăruite de Dumnezeu să dobândim binele) devin slujitoarele unui bine fals, care mă omoară, care mă ucide. Cu asta contribuie sufletul.

Apoi, mai există plăcerile sufletului – plăceri estetice, plăcerile prieteniei – acestea sunt şi ele  capcane, dar capcane ale relaţiei. Mă pot duce într-o relaţie bolnavă sau mă pot ajuta să am o relaţie mai sănătoasă cu ceilalţi.

Am înţeles cu plăcerea. Dar de ce suferim în interior?

Dacă ne gândim la diferenţa dintre durere şi suferinţă, vom înţelege. Durerea este impactul realităţii asupra mea prin organele mele de simţ. Suferinţa este semnificaţia pe care o dă mintea mea durerii. Şi suferinţa n-o mai trăim în deget: „Vai, ce mult am suferit când mi‑am tăiat degetul! Ce tare m-a durut când mi l-am tăiat!” Dar: „Am suferit când am rămas fără deget şi n-am mai putut să cânt la pian. Am suferit pentru că n-am putut să-mi mângâi bărbatul.” Aceasta este suferinţa lăuntrică: semnificaţia pe care o dăm durerii. Şi există dureri mari trupeşti care nu sunt însoţite de suferinţă lăuntrică, şi dureri foarte mici care sunt însoţite de suferinţe interioare foarte mari.

Sau suferinţe foarte mari care nu au în spate dureri fizice – de exemplu, suferinţa din dragoste.

Ia să vedem: iubirea nu are durere?

Fizică? Nu!

Deloc?

Ba da… dar într-o foarte mică măsură…

Acea mică măsură este izvorul suferinţei din dragoste. Hai să vedem! Dă-mi exemplu de o suferinţă din dragoste, de conţinutul ei lăuntric, sufletesc.

„O durere asumată devine muzică…
iar eu devin psaltire”

Doi tineri care se iubesc la un moment dat şi după aceea unul dintre ei, să zicem, pleacă, iar celălalt suferă, nu?

Aşa. Deci suferă – din ce cauză? Că a plecat celălalt?

Da!

Nu! Dacă celălalt ar fi plecat în Australia, să muncească, să-şi întreţină familia, şi ar fi lipsit doi ani, ar fi suferit?

Probabil că da, dacă se iubeau într-adevăr.

Dar, gândeşte-te: soţia se va gândi la tot ce face el pentru familie. Şi va fi o suferinţă cu sens, cu nădejde, cu mângâieri. Deci nu plecarea este cea care mă face să sufăr teribil, ci faptul că m-a părăsit, că nu mai vine, că nu mă mai iubeşte, că nu se gândeşte la mine. Altminteri, oamenii sunt în stare să se iubească şi să reziste şi când sunt despărţiţi. Deci nu despărţirea mă face să sufăr, ci semnificaţia pe care o dau despărţirii, impactul ei emoţional asupra mea. Şi deci mă întristez, plâng, mă doare. Mă întristez – unde simt întristarea?

În inimă?

În inimă, în tot sufletul, deci secret anumite substanţe în creier care îmi încetinesc procesele vitale şi toată asta e suferinţă în trup, asta e durerea trupului. Noi nu dăm atenţie, dar trupul şi el pătimeşte împreună cu sufletul când este copleşit de sentimente. Toate sentimentele au o bază în trup – o bază emoţională – şi în plus semnificaţia mentală, intelectuală pe care o dăm. Dar fără trup nu ne-am întrista. Ia gândiţi-vă că pleacă un bărbat, îşi părăseşte femeia care e în comă şi divorţează, se însoară cu alta. Suferă femeia? Nu! De ce? Pentru că nu are trupul care percepe această durere şi pe care sufletul o prelucrează, dându-i semnificaţii şi înţelesuri care măresc durerea. Deci suferim pentru că suntem sensibili la lume şi suferim pentru că prelucrăm într-un mod greşit, rău, distrugător, impactul pe care-l are lumea asupra mea.

Deci aş putea, de exemplu, să trec printr-o criză din dragoste fără să sufăr, dacă n-aş prelucra greşit, distrugător, impactul pe care-l are lumea asupra mea?

Da, ai putea! Pentru că eu pot să îmi trăiesc durerea fără să-i dau semnificaţia aceea care se numeşte suferinţă: „Vai, cât am suferit din dragoste! Am vrut să-mi iau viaţa!”, ci acea durere, acea întristare poate fi trăită fără să devină suferinţă distrugătoare.

Cum?

Îndurând. Răbdând. Există o virtute extraordinară, care se numeşte răbdare, cu un capăt în îndelunga răbdare, care e darul Duhului Sfânt. Când sufletul tău vibrează de durere fizică, de durere emoţională, vibrează şi tu, rabdă – nu în sensul că suporţi fiind inert, ci rabzi aceasta şi-i asculţi melodia, îi asculţi mişcarea; devine plină de înţelesuri şi se termină într-o bucurie: bucuria de a fi. Deci eu sunt, eu trăiesc aceasta – eu nu sunt această durere, eu o trăiesc, eu mi-o asum. O durere asumată şi legată de înţelesurile date de Dumnezeu, de luminarea minţii de la Dumnezeu, devine muzică… iar eu devin psaltire! Gândiţi-vă, Psaltirea conţine psalmii compuşi de David, pe care-i rostea însoţiţi de cântare pe instrumentul numit psaltirion. Când trupul meu devine psaltirion, devine instrument, în sensul că-şi arată toate simţirile lui Dumnezeu şi le primeşte şi le percepe şi le analizează şi le pune în cuvânt după înţelesurile pe care le are în legătură cu Dumnezeu, atunci suferinţa devine rugăciune, devine cântare. Şi acolo încape şi supărare şi mânie şi deznădejde şi dragoste şi nădejde: în psalm.

Înseamnă că toate astea au un rost? Adică poţi să găseşti un rost şi întâmplărilor, nenorocirilor absurde?

Nu, nu… ele în sine n-au un rost. Eu sunt rostuitorul! Eu pot să le dau un sens şi-un rost, pentru că ele nu năvălesc peste mine fără mine, fără voia mea. Ele sunt chiar felul meu de a percepe lumea. Eu privesc lumea prin anumite tipare: toată lumea ar trebui să mă iubească, oamenii ar trebui să bată din palme când mă văd, să-mi zâmbească, să mă admire, să mă ierte, să nu bage de seamă când fac prostii, să-mi dea mie ce-i mai bun – acestea sunt tiparele şi limitele prin care eu privesc realitatea. Şi când întâlnesc un om care nu face chestiile astea eu sufăr, nu? Ei, de aici vine cea mai mare suferinţă. În rest, durerea e inerentă acestei lumi, inerentă vieţii în această lume, în lumea care geme sub blestem. Făptura toată, creaţia toată, geme sub blestemul că omul, stăpânul ei!, a căzut, a decăzut, e robul unor plăceri şi că o consumă fără să mulţumească, fără să îngrijească, fără s-o conducă la destinaţia ei. Şi nu se poate fără durere! Iar durerea este firească. Păi, noi ucidem ca să trăim, ca să mâncăm, nu? Şi mâncăm ca să tot murim. Deci a ne închipui că am putea trăi fără durere şi fără necazuri şi fără suferinţă este o utopie şi este păcat.

„Înţelepciunea
şi îndumnezeirea
nu se bagă pe gât”

Şi totuşi, dincolo, dacă ne mântuim, nu va mai fi durere şi suferinţă, nu?

Nu va mai fi, pentru că nu va mai fi această lume. Pentru că această lume va fi mântuită, va fi ridicată la modul de existenţă care a fost gândit de Dumnezeu de la început. Pentru că omul a ales să lucreze mântuirea, pentru că omul se va mântui, şi făptura se va mântui şi Dumnezeu va schimba această lume, aşa cum a făgăduit – pentru că ea e făcută din nimic, are un început şi va avea un sfârşit. Dar e sfârşitul unui mod de a fi, şi atunci sigur că nu mai este suferinţă, nu mai e durere, şterge toată lacrima de pe tot obrazul – cu nişte excepţii…

Cu excepţiile celor care o refuză?

Exact! Celor care nu vor dori, nu vor primi asta. Nu vor primi mângâierea, că nu vor dori şi… Dumnezeu îi va iubi, va fi cu mâna la obrazul lor să le şteargă lacrimile, dar ei nu or să primească asta… Pentru că, vedeţi, Dumnezeu face nişte daruri, care sunt ale creaţiei: ne aduce la existenţă, ne menţine în existenţă, ne dăruieşte viaţă, dar are nişte bunătăţi pe care le dă numai voinţei libere, celui ce vrea în mod liber: înţelepciunea şi îndumnezeirea. Astea sunt daruri pe care le dă celui ce vrea. Cine voieşte. Dacă vrei. Acestea sunt. Şi astea nu se bagă pe gât.

Măicuţă, reuşiţi foarte bine să daţi răspunsuri la nişte întrebări care, de cele mai multe ori, au din partea Bisericii răspunsuri convenţionale şi care nu satisfac. Ale dumneavoastră satisfac. Care e secretul?

Eu am un limbaj adecvat surzilor. Vorbesc pentru surdo-muţi. Biserica vorbeşte oamenilor care au simţurile întregi. Şi eu sunt în Biserică şi vorbesc tot adevărul vorbit de Biserică. Dacă nu mă duc acolo unde sunt ascultată, n‑am cum să fiu înţeleasă. Dar se mai întâmplă! Şi mie mi se întâmplă. De aceea, eu aş face la şcoală multă, multă învăţătură despre diferenţa dintre capetele noastre. Fiecare cap are înăuntru un creier care are o hartă, dar care e cu totul şi cu totul diferită de harta celuilalt. Vorba lui Nichita Stănescu, care zicea: „Prietene, cum este albastrul tău?” Deci, albastrul meu este cu totul şi cu totul altfel. Şi bucuria întâlnirii noastre, dacă eu aş putea să-ţi împărtăşesc cum e albastrul meu şi tu, cum e albastrul tău, n-am avea de ce să ne plictisim, nu? Şi ar fi inepuizabil, mai sunt şi alte culori. De aia avem nevoie de veşnicie.

„De toată veşnicia
avem nevoie
numai ca să ne zărim
unul pe altul”

De ce? Foarte interesant!

Ca să ne bucurăm!

Ca să ne regăsim albastrul unul celuilalt?

Şi nu numai albastrul. Nu numai albastrul! Gândiţi-vă că aici eşti înfăşurat într-un trup opac pentru mine, şi dacă nu aş crede că eşti o minune – de care nici tu nu eşti conştient! – şi dacă n-aş crede despre mine că sunt o minune, deşi nu sunt conştientă de asta şi nu mă port în mod responsabil mereu cu ea, dar pentru că eu o ştiu asta din credinţă, te privesc aşa cum vei fi, fără să-mi imaginez cum vei fi. Eu mă privesc pe mine aşa cum voi fi, mă iubesc aşa cum voi deveni. Fără să-mi imaginez cum voi fi, că asta e căderea, asta au făcut Adam şi Eva. Şi-au imaginat… A venit şarpele şi i-a spus: „Veţi fi ca Dumnezeu!” De unde să ştii tu, Adame, cum este Dumnezeu?! Că El urma să se facă cunoscut mereu mai mult, prin participare.

Deci avem nevoie de veşnicie pentru că noi suntem inepuizabili. Suntem după chipul lui Dumnezeu şi acest chip ne face de-o adâncime inepuizabilă. Pentru că în chipul nostru se oglindeşte Dumnezeu şi noi mereu, mereu devenim imaginea Lui, eu devin eu însumi ca Dumnezeu. Tu vei fi tu ca Dumnezeu. Nu vom fi toţi Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu se oglindeşte în apă, ci într-o persoană vie, care Îl oglindeşte întrupându-L, făcându-L văzut. Îţi dai seama de câtă veşnicie avem nevoie? De toată veşnicia avem nevoie numai ca să ne zărim unul pe altul. Dar să-L mai vedem şi pe Dumnezeu… Eh, merită să te mântuieşti!

Măicuţă, daţi-mi câteva răspunsuri la întrebările pe care tinerii şi le pun. De fapt, cred că cel mai nimerit este să-mi daţi câteva întrebări, pentru că probabil că răspunsurile nu vin atunci când întrebarea e proastă, nu?

Da, dar până la urmă nu există întrebare proastă. Există oameni proşti, ca să zic aşa, pentru că dacă tu eşti prost, nu poţi să pui o întrebare deşteaptă. Şi ce înseamnă prost? Înseamnă prostit, ponosit, deteriorat. Nimeni nu este prost, nimeni nu este, în fiinţa lui, prost, pentru că omul este o fiinţă inteligentă, are suflet şi sufletul omului este chiar intelect, chiar sufletul întreg este minte, în întregimea lui este minte. Că are şi alte lucrări, da! Dar el este minte, deci este deştept. Doar că mintea poate să doarmă, poate să moţăie. Şi atunci eşti prost. Când mintea nu veghează şi nu este trează, atunci sunt proastă şi vorbesc în dodii, vorbesc în somn, sunt somnambul. Aceasta înseamnă prostie. Şi când sunt în somn, în vis, în iluzie, eu voi pune întrebări din sectorul în care sunt. Sigur că mie mi se pare că e foarte inteligentă întrebarea – pentru că, într-adevăr, e maximum de inteligenţă pe care poţi să-l ai, când eşti beat sau când dormi sau când eşti în halucinaţie. E o inteligenţă. Omul nu-şi pierde niciodată inteligenţa, conştiinţa de sine, capacitatea de reprezentare, în orice stare ar fi, dacă este viu şi are creierul sănătos.

Haideţi atunci să vă pun eu câteva întrebări pe care tinerii le pun deseori în emisiunile noastre şi care nu ştiu dacă sunt inteligente sau proaste, dar cu certitudine sunt întrebările lor. De exemplu, una care e aproape omniprezentă: de ce să nu fac sex înainte de căsătorie, dacă iubesc?

Păi, cine ţi-a zis să nu faci? Fă, domnule!

Staţi, că mă bulversaţi!

Te-a oprit cineva?

Da, Biserica. Nu spune ea că este păcat şi avem şi canoane care opresc de la împărtăşanie pentru asta?!

Da… dar în timp ce tu ţi-ai luat iubita în braţe şi ai făcut ce spuneai adineaori, sfânta Biserică a venit la tine? Te-a pocnit în cap? Ţi-a rupt uşa? Ţi-a luat potenţa? Ţi-a luat capacitatea de a gusta plăcerea? Hm?! Spune!

Păi, nu, evident!

Atunci, ce ai cu Biserica? Păi, Biserica te anunţă că asta o să te doară, că o să-ţi facă rău. Ce e păcatul? Păcatul e o boală, nu? Şi dacă-ţi spune: „Dacă faci asta, te îmbolnăveşti”, o face din dragoste, n-o face ca să te omoare! Dimpotrivă, să te ferească. Aşa, una. A doua: dacă te gândeşti tu bine: iubirea este a face? Ţine de facere iubirea? Când tu faci ce spuneai, o faci pentru iubire? Ia spune drept!

Trebuie să mă pun în postura tânărului… Da, cred că va spune: „Da!”

Da? Ei, te păcăleşti, te minţi. O faci pentru plăcere. Pentru că dacă iubita nu ţi-ar mai da voie, dacă iubita nu ţi-ar mai urma îndemnurile, dorinţele şi modalităţile pe care tu le foloseşti ca să obţii culmea iubirii – adică plăcerea! – atunci te-aş crede că-i din iubire. Dar în acest act, când e trăit ca facere, este o facere de plăcere.

Ce este păcatul? Este o boală prin care ne despărţim de Dumnezeu şi de lume şi de semeni. Păcatul sexualităţii, actul sexual care aduce atâta plăcere omului este calea spre păcat şi greu ajungi să nu fie păcat, trebuie să ai mult har ca să nu fie păcat, pentru că voluptatea te desparte şi de Dumnezeu şi de tine şi de iubită. Oamenii spun că este extaz, că este ieşire din sine, dar este ieşire din sine întru nimic: nu ştii nici cine eşti, iubita poate să fie oricine, iar dacă ea pleacă şi tu eşti tocmai în extazul ieşirii din tine, poţi să-ţi închipui că ea mai este acolo, poate să fie şi virtuală… Deci, acesta este păcatul: este o prăbuşire întru nimic, întru singurătate pe care cei doi o trăiesc fiecare altfel. Femeia se simte văzută înainte de îmbrăţişarea aia erotică şi după aceea nu mai e văzută. Se simte ca şi consumată şi dacă aţi şti câte tinere suferă… şi cele care se mint, dacă se gândesc, suferă că se simt obiecte, obiecte de consum ale unei pofte şi ale unei dorinţe care îl desfiinţează pe cel care îi spune că o iubeşte. După aceea, bărbatul devine cât de cât tandru şi cât de cât iubitor, pentru că vrea să-şi întreţină obiectul care-i aduce plăcere. Când femeia, iubita, nu-i mai aduce plăcere, pentru că îi face mai multă neplăcere decât plăcere – îl bate la cap, îi cere bani, îi cere să urce rapid pe scara socială, cere respect şi aşa mai departe – aceste neplăceri devin atât de mari, încât plăcerea aceea trece pe planul doi, odată ce poate să o obţină în altă parte. De aceea, majoritatea băieţilor sunt nestatornici pentru că nu pot duce greutatea relaţiei care împiedică procurarea plăcerii şi atât. Cei mai statornici bărbaţi sunt aceia a căror plăcere este să chinuie femeia. Hărţuitorii şi abuzatorii, violenţii – aceştia îşi întreţin cu multă, multă grijă relaţia, pentru că nu găseşti uşor o femeie care să stea să fie bătută, jignită, abuzată şi totuşi să rămână în continuare, să-l iubească. Rămâne pentru că-l iubeşte. De ce? Pentru că ei, după ce fac aceste lucruri rele, îi spun cuvinte frumoase, îi dau atenţie, fac ceva ca să poată să o păstreze acolo. Altminteri, pentru că este un obiect de consum greu de găsit. Nu sunt multe femei sau nu sunt mulţi oameni care iubesc să fie abuzaţi. Trebuie să se întâmple ceva grav cu tine. Pe când, ca să fie îmbrăţişate, consumate într-o plăcere efemeră, sunt mulţi şi de o parte şi de alta, şi oamenii pot schimba între ei, tinerii pot schimba între ei asta. Apoi, dragostea are două dimensiuni, două direcţii: este dorire şi dăruire. Doreşti şi te dăruieşti pe tine. În măsura în care oamenii se iubesc inclusiv în viaţa sexuală cu această iubire de dorire şi dăruire, atunci poate să dureze. Şi sunt oameni care se iubesc, chiar dacă nu s-au cununat sau nu s-au unit în Dumnezeu. Dar este o iubire care treptat, treptat se degradează.

„Participarea lui Dumnezeu la bucuria
şi la iubirea omului
este permanent`”

Adică spuneţi că există cumva o participare a lui Dumnezeu fără căsătorie, dar participarea aia treptat se retrage?

Nu! Dumnezeu nu se retrage! Participarea lui Dumnezeu la bucuria şi la iubirea omului este permanentă.

Chiar şi înainte de căsătorie?

Sigur că da! Sigur că da! Altfel, ar însemna că oamenii nu au mai fost oameni, că nu s‑au căsătorit, că nu s-au iubit de-a lungul istoriei… deci Dumnezeu este prezent, cu harul Lui, în om, dar relaţia aceasta de iubire dintre bărbat şi femeie este cea mai atacată de vrăjmaş. E cea mai atacată de păcat prin pofta iraţională şi prin căutarea plăcerii. Fiind una dintre cele mai mari plăceri – mai sunt puterea şi averea – ea este cea mai vulnerabilă la atacul vrăjmaşului şi ea se degradează. Pe măsură ce viaţa intimă aduce ceea ce este inerent relaţiei dintre oameni: durere, dezamăgire – pentru că noi suntem un complex mare, nu numai ceea ce se vede la prima vedere! – atunci iubirea aceasta se stinge. Dar Dumnezeu vine! Vine şi-mi aduce harul necreat, care să învieze din moarte: face din iubirea care moare o iubire care înviază şi creşte. Şi aşa ajungi că o iubeşti mai mult pe baba ta decât ai iubit-o pe domnişoara cu care te-ai însurat.

Adică e posibil ca taina aceasta a cununiei să dea nişte rezultate foarte concrete.

O, da! Concrete până acolo încât, din iadul neînţelegerii să se ducă în raiul comuniunii şi al bucuriei. Are Marius Iordăchioaie o poezie extraordinară…

Şi oraşul e tot oraş,

Şi zidurile sunt tot ziduri,

Şi soarele e tot soare

Şi tu tot tu eşti

În braţele mele

Şi dragostea e acelaşi râu lăuntric

Ce preface apa în vin,

Doar că acum curge invers:

Din iad în rai.

Deci, oamenii când se îndrăgostesc sau când se caută unul pe altul şi aşteaptă iubirea doresc să iasă din iadul acestei lumi, din iadul lăuntric, şi să ajungă în raiul iubirii. Şi zic: „A, ăsta mă face fericită! Asta mă face fericit! Eu o să-l fac fericit pe el! Eu o s-o fac fericită pe ea!” Deci omul caută raiul, caută fericirea. Dar, de fapt, omul are în adâncul lui iadul. Şi noi suntem în iad, iadul e în noi. Nu lumea aceasta este iadul, ci în mine este iadul, felul în care trăiesc eu contactul cu lumea, evenimentele lumii – acesta este iadul. Şi când mă întâlnesc cu tine şi ne căsătorim, eu aduc dorul meu de rai şi tu dorul tău de rai şi sub dorul acesta este iadul meu şi iadul tău. Şi dacă noi nu suntem în stare să intrăm cu Domnul în iad… Să intrăm în iadul din noi, unde este Domnul, fiindcă El e acolo, în iad – nu ne putem întâlni cu Dumnezeu decât în iad, prima întâlnire e în iad. Şi după aceea, El ne scoate din iad, ne eliberează de răutăţile iadului, de vrăjmaşii care ne ţin acolo legaţi şi ne arată lumina raiului şi ne duce acolo. Şi atunci, noi doi ne-am căsătorit şi după ce ne dezamăgim, ne dăm seama că nu se poate, nu există rai, că nu asta este viaţa, deci nu asta căutam, Dumnezeu zice: „Păi, Eu asta vreau să fac cu voi: să vă vindec viaţa, să vă vindec de moarte, să vă vindec de stricăciune, ca să vă iubiţi… pentru că acea făgăduinţă din perioada îndrăgostirii nu era o minciună.” Şi atunci harul lucrează, transformând iadul din mine în rai. Deci ne duce către rai. Şi atunci e iubirea. Şi la început pare foarte greu, un an, doi, trei, depinde cât de activi sunt oamenii în lucrarea cu harul. După aceea, iubirea este o împreună-lucrare cu Dumnezeu de vindecare a patimilor şi apoi de iluminare. Şi dacă oamenii au răbdare şi lucrează cu harul, vor fi uimiţi ce minune e bărbatul, ce minune e femeia. Altfel, n-o să vadă niciodată. Adică o să-i vadă zbârciturile, o să-i vadă decăderea şi n-o să vadă minunea. Că nu se vede. Sufletul nostru este văzător, dar dacă el este astupat de patimi… dacă este robit de patimi…. nu vedem decât ce ne place, ce ne stârneşte poftă… Vindecându-mă de patimi, încep să lucreze darurile Duhului Sfânt şi când lucrează darurile Duhului Sfânt, realitatea se vede aşa cum este ea în Dumnezeu, şi nu aşa cum este ea în privirea mea pătimaşă.

„Impulsul animalic din mine se converteşte în impuls uman,
devine precum coarda unui instrument muzical”

Măicuţă, cu ce schimbă asta chiar relaţia trupească dintre oameni, astfel încât relaţiile sexuale, care nu erau îngăduite, devin binecuvântate?

Aici sunt două învăţături ale Bisericii. Prima pare punitivă, reductivă şi reduce dragostea trupească doar la naşterea de prunci. Deşi pare ciudată, are un rost binecuvântat, pentru că se adresează omului care nu devine duios şi tandru decât când dă naştere unui copil. Omul în faţa omului nou se înmoaie, se topeşte, se uimeşte şi redevine viu, deci se minunează. Atunci îşi dă seama: „Ia uite ce-a ieşit din dragostea mea! Ia uite ce înseamnă dragoste!” Şi dacă n-a reuşit să fie tandru înainte, şi cel mai brutal tată şi cea mai neîndemânatică mamă devin de o tandreţe dumnezeiască în contact cu copilul – dacă nu sunt bolnavi şi robiţi prea tare de patimile diavoleşti. Pe de altă parte, relaţia aceasta dintre bărbat şi femeie este o formă de a lupta împotriva desfrânării. Deci remediul desfrânării este relaţia intimă sexuală dintre bărbat şi femeie în Hristos, în Dumnezeu, când sunt un singur trup în Hristos.

Ce se întâmplă? Care e diferenţa? Bărbatul şi femeia fireşti se îndreaptă unul către altul împinşi de poftele, de impulsurile lor sălbatice, să zicem, ale firii căzute. În Hristos, atracţia şi toate impulsurile fireşti şi trupeşti se înduhovnicesc prin contactul cu harul. Ele se schimbă în lumina harului la fiecare altfel, dar aceste impulsuri tind către muzicalitate, către tăcere, către comunicarea în tăcere. Şi din frângerile şi ruperile de muşchi, de oase, de piele, de ce mai face dragostea în avântul sălbatic al firii, se ajunge la o privire tandră, la o atingere tandră, la ascultarea respiraţiei celuilalt şi la o tot mai adâncă percepere a celuilalt ca pe o taină. O taină care este o prezenţă pentru mine şi nu un obiect care mă eliberează de un impuls animalic. Şi impulsul animalic din mine se converteşte în impuls uman, devine precum coarda unui instrument muzical. Deci fără această animalitate din noi, noi n-am fi nici oameni, dar această animalitate din noi e nevoie să fie înomenită şi îndumnezeită ca să-şi arate rostul – de ce m-a făcut Dumnezeu cu senzualitate, cu simţire, cu carne. Toate tensiunile cărnii devin corzi ale unui instrument muzical pe care sufletul meu cântă şi în Duhul Sfânt devine o cântare armonioasă.

Puteţi experimenta, ca să nu pornim pe fantaxie: mângâiaţi-vă soţia rugându-vă, binecuvântând pe Dumnezeu, binecuvântând-o pe ea. Atingeţi-o cu gândul că este făptura lui Dumnezeu, că e plină de Dumnezeu, că s-a împărtăşit şi că-L pipăi de fapt pe Dumnezeu, fără ca să-ţi pierzi nevasta. Deci Dumnezeu nu vine, nu ni se dă ca să ne desfiinţeze, nu-ţi cere să-L îmbrăţişezi pe El, ci să-ţi îmbrăţişezi soţia, care este în Hristos, în Dumnezeu. Şi lucrurile se schimbă. Sunt femei care şi-au transformat bărbaţii prin rugăciune, prin binecuvântare: „Doamne, binecuvântează-l! Doamne, Tu ai pus har în Taina Cununiei în noi şi relaţia noastră trebuie să fie înduhovnicită. Doamne, binecuvântează trăirea mea! Doamne, binecuvântează neputinţa de a-l întâmpina sau de a fi deschisă! Transformă Tu repulsia mea sau durerea mea sau tristeţea mea sau neputinţa mea în dragoste receptivă!”

Când şi bărbatul începe să se roage, toţi sunt uimiţi. Dar prima uimire o trăieşte bărbatul, fără să ştie ce face femeia. Şi cineva a spus că avea o relaţia cu un iubit şi nu era căsătorită şi s-a rugat şi şi-a oferit dragostea ca rugăciune către Dumnezeu şi acela a mărturisit că nici în cele mai îndrăzneţe încercări ale erotismului n-a avut atâta bucurie şi pace şi că nu poate să se mai despartă de ea, dar să-l înveţe şi pe el ce face ea, de el se simte aşa când e cu ea. Deci, se sfinţeşte bărbatul prin femeie, dacă femeia e în har. Se poate şi ca el să fie credincios şi ea nu, dar tu să te sfinţeşti, adică să-L aduci pe Dumnezeu în burta ta, în organele tale, în simţirile tale, în privirile tale. E atât de simplu! Nu trebuie să faci teologie. Ba chiar poate să-ţi dăuneze…

Lumea monahilor nr. 71, mai 2013

Adormirea Maicii Domnului

 Data de 15 august marcheaza, in Biserica Ortodoxa, data de praznuire a Adormirii Maicii Domnului, adica a mortii si a ingroparii Fecioarei Maria si a inaltarii sale la cer. In Biserica Catolica, sarbatoarea este numita chiar Inaltarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului este un eveniment tainic, o garantie pentru toti cei ce cred in Invierea si in Inaltarea Mantuitorului Hristos: Fecioara Maria, Maica Vietii, dupa cum este supranumita in Condacul praznicului Adormirii, cea din care s-a intrupat Iisus Hristos, Fiul Omului, a fost ridicata, dupa moarte, cu trupul la cer, pentru a fi pururea alaturi de Fiul ei.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este atestat inca de la sfarsitul secolului al IV-lea, in Ierusalim. In Apusul Europei, in secolul al VI-lea, praznicul era celebrat in luna ianuarie, pana in timpul domniei imparatului bizantin Mauriciu, cand data definitiva a praznicului s-a stabilit pe 15 august.
Evenimentul Adormirii Maicii Domnului nu este amintit in Sfintele Evanghelii, ci numai in traditia Bisericii. In scrierile Sfantului Ioan Damaschinul se spune ca Maica Domnului a fost instiintata printr-un inger de apropiata ei mutare din aceasta viata. De asemenea, se spune ca Apostolii au fost adusi pe nori din diferitele colturi ale lumii pentru a fi prezenti la eveniment. Dintre toti, doar Apostolul Toma nu a asistat la Adormirea Maicii Domnului, sosind trei zile mai tarziu. Intristat, a cerut sa se deschida mormantul, pentru a saruta si el mainile Preacuratei Maici, insa a descoperit ca mormantul era gol.
Mormantul Maicii Domnului se afla la Ierusalim, desi se crede ca Fecioara Maria ar fi murit la Efes (situat in Turcia de astazi), acolo unde a trait dupa Inaltarea la cer a Fiului ei. Astazi, pelerinii care ajung in Cetatea Sfanta a Ierusalimului se reculeg si in Biserica Adormirii Maicii Domnului, unde se afla mormantul Fecioarei Maria.

Scena Adormirii a reprezentat, de-a lungul timpului, o tema predilecta pentru iconografia ortodoxa. Maica Domnului este reprezentata stand intinsa pe un pat, inconjurata de Apostolii indurerati. Hristos, in slava, primeste in mainile Sale sufletul Maicii Sale, infatisat ca un copilas imbracat in alb, cu o aureola in jurul capului. In anumite icoane, se poate vedea si un registru superior, in care, deasupra scenei Adormirii, Maica Domnului este asezata pe tronul ceresc, purtat de ingeri spre cer. In alte icoane, grupurile de femei ii reprezinta pe credinciosii Ierusalimului, reuniti, alaturi de Apostoli si episcopi, in Biserica in care se petrece taina mutarii Maicii Domnului cu trupul la cer.
In traditia Bisericii Ortodoxe, praznicul Adormirii Maicii Domnului, ce marcheaza slava eterna a Fecioarei Maria, este considerat un al doilea Pasti, sarbatorindu-se astfel, inainte de sfarsitul veacurilor, trecerea de la conditia terestra la fericirea vesnica. Dupa mutarea la cer, Maica Domnului nu s-a aratat Apostolilor in viata, taina Adormirii sale fiind invaluita in aceeasi smerenie care a caracterizat intreaga viata pamanteasca a Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.
In Bucuresti, cateva dintre bisericile purtand hramul Adormirii Maicii Domnului sunt Catedrala Patriarhala (Str. Dealul Mitropoliei, Sector 4), cu icoanele imparatesti lucrate in email de pictorita Otilia Otetelesanu, Biserica Kretzulescu (Calea Victoriei, nr. 47, sector 1) si Biserica Icoanei (Str. Icoanei nr. 12, Sector 2), pictata de un elev de-al lui Gheorghe Tattarascu. (Oana-Ilinca Moldoveanu, Foto: Cecilia Caragea)

http://www.daciccool.ro/traditii/romania-crestina/1738-adormirea-maicii-domnului?fbclid=IwAR3ZPWPX4T0YQln75EzaV5DzAUVe_6p0yb_NRxyqdV89pGq6v6U0UYmY4Hc

Acatistul Sf. Pantelimon

Condacul 1

Inaintea celui cu chip si nevinovatie ingereasca, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestramutata credinta s-a invrednicit a sta alaturi de scaunul nemuritorului imparat, Pantelimon, ridicam rugaciunile noastre si cerem sa ne asculte durerile si cu puterea ce-i este data de la Dumnezeu ca un doctor fara de arginti, sa ne cerceteze degrab si sa inlature de la noi bolile sufletesti si trupesti, ca izbaviti cu platosa bunatatii sale, in tresaltari de bucurie, sa-i cantam: Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Icosul 1

Din pruncie ti-ai pastrat sufletul curat, mucenice, caci maica ta cu mare grija ti-a sadit in inima credinta in dulcele Iisus, pe care mai tarziu batranul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care si el o avea de la imparatul nemuritor, ai parasit paganatatea si ti-ai deschis larg sufletul sa primesti pe Hristos; pentru care iti cantam:

Bucura-te, sfinte cu adanca judecata;

Bucura-te, ca dreapta ti-a fost credinta urmata;

Bucura-te, al pieritorilor zei dispretuitor;

Bucura-te, al blandului Iisus urmator;

Bucura-te, ca dupa Domnul ai insetat;

Bucura-te, ca dreapta rasplatire ai capatat;

Bucura-te, ca n-ai tinut la bogatii pamantesti;

Bucura-te, cel ce ti-ai adunat comori ceresti;

Bucura-te, cel ce stai intre cetele sfintilor;

Bucura-te, ajutatorul napastuitilor;

Bucura-te, podoaba crestinilor cea nepretuita;

Bucura-te, mangaierea noastra mult dorita;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 2:

De mic ramas fara mama, sfinte, ai fost dat de tatal tau la invatatura paganeasca si la mestesugul vindecarilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neinfranta ai ramas in mijlocul vanturilor vrajmase si nu ai gasit alinare pana ce n-ai aflat calea Dumnezeului celui adevarat, Caruia ii cantam: Aliluia!

Icosul 2:

Adanc fiind ranit de dragostea in Hristos, cand veneai de la Ermolae si ai intalnit pe copilul muscat de vipera, atunci intaia oara te-ai rugat in genunchi lui Dumnezeu, de la care a si venit mantuirea, caci copilul a inviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul si te-ai impartasit cu trupul si cu sangele Domnului; pentru care te laudam asa:

Bucura-te, tinerete inchinata lui Hristos;

Bucura-te, nadejdea bolnavilor cea cu folos;

Bucura-te, cel ce stii sa inalti la ceruri rugaciuni;

Bucura-te, cel ce peste noi reversi minuni;

Bucura-te, ca Domnul putere ti-a dat;

Bucura-te, cel ce copilul ai inviat;

Bucura-te, bucuria multor indurerati;

Bucura-te, uimirea multor invatati;

Bucura-te, ostas neinvins al lui Hristos;

Bucura-te, ca ai aprins credinta crestina in inimile multora;

Bucura-te, intoarcerea multor rataciti;

Bucura-te, mangaierea celor amarati;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 3:

Desi cu trup omenesc pe pamant, sufletul ti l-ai inaltat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credinciosii ca pe o stea cereasca, de unde vine raza mantuirii in toate necazurile; drept care impreuna cu tine cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3:

Ravna multa ai pus, sfinte, ca sa intorci de la inchinarea de idoli catre Domnul chiar pe tatal tau, dar el tot pagan a ramas, pana ce a vazut tamaduirea pe care ai dat-o, in numele lui Hristos, unui orb si atunci impreuna cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeste de la noi lauda ca aceasta:

Bucura-te, cercetator al durerilor;

Bucura-te, vindecator ai orbilor;

Bucura-te, cel ce dai lumina ochilor trupesti si celor sufletesti;

Bucura-te, sfaramator al curselor diavolesti;

Bucura-te, al sufletului tau vanator;

Bucura-te, al doctorilor doctor;

Bucura-te, ca lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;

Bucura-te, ca in tine nadajduim si noi;

Bucura-te, stavilar al potrivnicilor;

Bucura-te, lauda ingerilor;

Bucura-te, a paginilor mirare;

Bucura-te, bucuria mamei tale;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 4:

Ca norul ce umbrea pe evrei in pustie, astfel te-ai aratat Nicomidiei si apoi intregii lumi, caci oricine alearga la tine cu credinta gaseste alinare, fiind imputernicitul si alesul Domnului, Caruia pentru darul ce ti-a dat ii cantam: Aliluia!

Icosul 4:

Ca fulgerul s-a raspandit vestea bunatatii si a minunilor tale, sfinte, facand sa se ingrijoreze invatatorii pagini, care indata au cerut imparatului pierderea ta, ca a unuia ce esti partasul lui Hristos, iar tu neabatut ai ramas in credinta; pentru care iti cantam:

Bucura-te, cel ce ti-ai impartit mostenirea saracilor;

Bucura-te, cel ce prin case si inchisori milostenie si tamaduiri aduci celor necajiti;

Bucura-te, ingrozirea paganestilor conducatori;

Bucura-te, ca desertaciunea paganeasca vrei sa omori;

Bucura-te, cel ce imparatului ai fost impotrivitor;

Bucura-te, ca Hristos in lupta ti-a fost intaritor;

Bucura-te, ca multime de chinuri ti-au pregatit;

Bucura-te, cel ce cu rabdare chinurile ai suferit;

Bucura-te, ca multi, privindu-te, cu tine au crezut;

Bucura-te, cel ce Domnului noi mucenici ai facut;

Bucura-te, cel ce simti bucurie in chinuri;

Bucura-te, cel de la care mostenim frumoase pomeniri;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 5:

Cele ce pentru pagani erau de pret pentru tine erau fara de pret; si cele fara de pret la ei erau de mare pret la tine; caci ai dispretuit dregatoriile si bogatiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a castiga bunatatile nepieritoare de la Dumnezeu, Caruia ii cantam: Aliluia!

Icosul 5:

Neinduplecat vazandu-te, imparatul a poruncit sa fii spanzurat gol pe lemn, cu fiare sa fii sfasiat si cu facli ars, dar nepieritorul imparat neatins te-a pastrat, spre uimirea tuturor; de care lucru si noi minunandu-ne, cantam:

Bucura-te, ca ai dovedit imparatului puterea lui Dumnezeu;

Bucura-te, ca un vechi slabanog s-a tamaduit prin darul tau;

Bucura-te, ca paganatatea de rusine a ramas;

Bucura-te, ca vrajmasii ti-au cerut noi torturi intr-un glas;

Bucura-te, sfinte, care ti-ai pus trupul spre chinuri;

Bucura-te, cel patruns de credinta adanca;

Bucura-te, ca, gandindu-te la Domnul, te-ai mangaiat;

Bucura-te, ca, Hristos in chipul lui Ermolae ti s-a aratat;

Bucura-te, ca fiarele cu care erai sfasiat ca ceara s-au muiat;

Bucura-te, ca de pe lemnul chinurilor sanatos ai fost slobozit;

Bucura-te, ca facliile cu care erai ars s-au stins;

Bucura-te, ca infocata credinta in inimile multora ai aprins;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 6:

Pe ganduri ai pus pe cei ce te chinuiau, sfinte, si incruntati la fata si la suflet, se intrebau de unde ai atata putere si de ce zeii nu te pierd? Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le increzator in puterea lui Dumnezeu, cantai. Aliluia!

Icosul 6:

Plumb mult intr-un cazan punand si sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat in aceasta vapaie cu nadejdea desarta ca acum se va sfarsi cu tine, dar tu, viteazule mucenic, iarasi nevatamat ai ramas, precum mai inainte Dumnezeu pazise pe maritul apostol loan. Pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, floarea nadejdilor catre Dumnezeu;

Bucura-te, in boli si in necazuri izbavitorul meu;

Bucura-te, pentru noi, pacatosii, al lui Dumnezeu imblanzitor;

Bucura-te, al rugaciunilor noastre catre Domnul purtator;

Bucura-te, tare sprijinitor al copiilor nostri;

Bucura-te, indestularea cea buna a caselor noastre;

Bucura-te, roua ce inimile racoresti;

Bucura-te, cel ce de asupriri ne izbavesti;

Bucura-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-si gasesc alinare;

Bucura-te, ca din valurile deznadejdilor prin tine aflam izbavire;

Bucura-te, cel ce vapaia plumbului ai racorit;

Bucura-te, cel ce cununa nevestejita ti-ai pregatit;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 7:

Zile de-a randul ai fost chinuit, sfinte, dar acestea mai multa rasplatire ti-au adus si multumirea mai mult ti-a crescut, cand cu chinurile tale, dor mare ai aprins in inimile multora, sa paraseasca zeii si sa treaca la Hristos, cantandu-I; Aliluia!

Icosul 7:

Piatra ti-au legat de gat, Pantelimoane, si in mare ai fost aruncat, dar Stapanul marilor si pe tine si piatra a facut-o usoara si plutitoare, caci ai mers pe luciul apei, iesind la mal. Deci, bucurandu-ne si minunandu-ne, iti cantam:

Bucura-te, cel ce nu te infricosezi de chinuri, viteazule;

Bucura-te, cel inarmat cu barbatie si credinta, alesule;

Bucura-te, al puterii firii infrangator;

Bucura-te, al adancului marii stapanitor;

Bucura-te, plutitor deasupra apelor;

Bucura-te, vietuitor deasupra ispitelor;

Bucura-te, tinere plin de mireasma duhovniceasca;

Bucura-te, dobanditor de slava cereasca;

Bucura-te, liman al celor ingreuiati;

Bucura-te, multumirea celor indurerati;

Bucura-te, raspanditorule al credintei;

Bucura-te, iubitorule al umilintei;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 8:

Nici tineretea, nici nevinovatia si nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rau sporind in manie, iti iscodeau alte patimiri crezand ca pot pune lumina sub obroc; iar tu faclie mai luminoasa te aratai, spre bucuria lui Dumnezeu cantand: Aliluia!

Icosul 8:

Neincetat ai fost ispitit cu bunatati si cinstiri lumesti, dar ca pe niste curse in calea catre cer judecandu-le, ai fost aruncat in mijlocul leilor si nelinistiti te-au privit, dorind sa-ti vada trupul sfasiat; dar Stapanul tuturor gurile fiarelor a inchis; pentru care iti cantam:

Bucura-te, cel ce esti cu nevinovatie incununat;

Bucura-te, ca pentru nevinovatie la chinuri ai fost dat;

Bucura-te, ca lupta cea buna ai luptat;

Bucura-te, ca Dumnezeu minunat te-a aratat;

Bucura-te, lumina ce sub obroc nu s-a putut pune;

Bucura-te, vietuitor plin de fapte bune;

Bucura-te, cel ce bunatatile lumesti curse le socotesti;

Bucura-te, ca te-ai facut asemenea ostilor ceresti;

Bucura-te, noule Daniele, aruncat in mijlocul leilor;

Bucura-te, ca fiarele s-au facut asemenea mieilor;

Bucura-te, ca vrajmasii doreau sa te piarza;

Bucura-te, ca Hristos nevatamat te-a pazit;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 9:

Vazand taria ta, sfinte, multi din pigani au crezut in Hristos, pentru care lucru imparatul de manie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vanari de noi suflete, cu care si noi cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:

Si pe roata cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfaramat, lovind pe multi necredinciosi si fermecator socotindu-te, ai marit pe preotul Ermolae, dascalul tau. Atunci cu trei ostasi te-au insotit, sfinte, spre a-l aduce imparatului care si lui ii dorea sfarsitul. Deci pentru noua jertfa ce prin tine se pregateste graim:

Bucura-te, propovaduitorul dumnezeiestii credinte;

Bucura-te, cel ce infrunti maniile aprinse;

Bucura-te, ca pe roata ai fost strunjit;

Bucura-te, ca de crestinatate esti preamarit;

Bucura-te, cel ce ai fost socotit fermecator;

Bucura-te, caci cu Hristos te-ai aratat biruitor;

Bucura-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;

Bucura-te, caci cu dascalul tau esti patimilor;

Bucura-te, ca ucenici ai lui Ermolae, Erimp si Ermocrat s-au aratat;

Bucura-te, ca la moartea lor, pamantul s-a cutremurat;

Bucura-te, cel ce Treimii pe pamant ai slujit;

Bucura-te, ca prin vindecari doctor al Domnului te-ai dovedit;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 10:

Zadarnice au fost chinurile paganilor, sfinte, caci drumul ti-a fost drept catre Hristos; pentru aceasta te-ai invrednicit de darul tamaduirilor ce-l versi tuturor celor ce cu credinta vin la tine cu rugaciuni si cu care canti lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:

Cine nu te va lauda, vazandu-te cu ochii mintii, ca ai fost impins si izbit ca un raufacator, spre marginea Nicomidiei, unde ti se hotarase taierea capului si tu mai linistit si mai vesel te-ai aratat. Pentru aceasta din nou primeste aceasta lauda:

Bucura-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;

Bucura-te, ca pentru Iisus toate ai suferit;

Bucura-te, ca in chinuri Domnului slava dadeai;

Bucura-te, ca imparatia cereasca cu dor o cautai;

Bucura-te, ca numele din Pandoleon ti-a fost schimbat;

Bucura-te, ca glas din cer Pantelimon te-a chemat;

Bucura-te, ca dupa nume esti mult-miluitor;

Bucura-te, ca dupa fapte esti mult-indurator;

Bucura-te, ca fata ca de inger ti s-a facut;

Bucura-te, ca chinuitorii in laturi s-au abatut;

Bucura-te, ca spre lovire calaii ai indemnat;

Bucura-te, ca abia indraznind capul ti-au taiat;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 11:

Cu durere dreptcredinciosii au privit sfarsitul tau, Pantelimoane; caci tu le-ai fost flacara nestinsa a dreptei credinte, miluitor al celor lipsiti si vindecator al celor bolnavi, dar ne mangaiem ca te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu incetezi a privi spre multimea ce te cheama in rugaciuni si, izbavind-o de dureri, canti lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11:

Senin la suflet si bland la chip ti-ai primit sfarsitul, trecand O astfel in imparatia cereasca, unde esti intampinat de Sfanta Treime si asezat de-a dreapta Sa, marit de sfinti si de puterile ceresti; pentru care lauda ca aceasta iti aducem:

Bucura-te, mireasma ce pana la cer te-ai ridicat;

Bucura-te, ca duhul tau Treimii l-ai incredintat;

Bucura-te, mult-plansule de credinciosii pamantului;

Bucura-te, mult-laudatule de puterile ceresti;

Bucura-te, a lui Ermolae, Erimp si Ermpcrat bucurie;

Bucura-te, cu inaintasii mucenici impreuna-vietuire;

Bucura-te, ca de pamant nicidecum nu te-ai departat;

Bucura-te, ca in rugaciuni pe orice credincios ai ascultat;

Bucura-te, albina ce te-ai imbogatit in fapte bune;

Bucura-te, ca ai fost incoronat cu nepieritoare cunune;

Bucura-te, piatra la temelia crestinatatii;

Bucura-te, infrangator al paganatatii;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 12:

Lupta cea buna ai luptat, credinta ai pastrat, multumindu-ti sufletul, ca ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai ramas vrednica pilda, ca, privind la tine, sa-ti urmam credinta si in ispite sa ne inarmam cu armele tale si biruitori sa multumim iui Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul 12:

Si dupa moarte ai savarsit minuni, Pantelimoane, caci in loc de sange lapte a curs din grumazul tau si maslinul de care ai fost legat spre taiere, in vederea tuturor s-a umplut de roade; de aceea iarasi auzi de la noi:

Bucura-te, bucuria Tatalui;

Bucura-te, lauda Fiului;

Bucura-te, desfatarea Duhului Sfant;

Bucura-te, miluirea celor de pe pamant;

Bucura-te, izvor nesecat de tamaduiri;

Bucura-te, izbavitor de chinuri;

Bucura-te, doctor sufletesc si trupesc;

Bucura-te, alesule al Tatalui ceresc;

Bucura-te, cel ce linistesti sufletele;

Bucura-te, cel ce imblanzesti cugetele;

Bucura-te, cel ce scapi de urgia dusmanilor;

Bucura-te, cel ce inlaturi norul suspinelor;

Bucura-te, cel ce primesti gandurile si puterile;

Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Condacul 13:

Sfinte Mare Mucenice si tamaduitorule, Pantelimoane, tie iti varsam durerile noastre de multe feluri si tu fara intarziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne esti mijlocitor, auzind suspinuri inabusite in noapte, in zi, in pat de suferinta, in calatorii, fii celor ce se roaga tie, dupa nevoile fiecaruia: celor nelinistiti, linistitor, celor asupriti, aparator, celor in primejdii, izbavitor, celor invaluiti in pacate, scutitor, ratacitilor indrumator, bolnavilor deplin vindecator, orfanilor tata, vaduvelor parinte, sotilor intaritor in casnicie, celor porniti cu rautate, imblanzitor si ne intareste in fata necazurilor, caci suntem slabi si istoviti, sfinte, si astfel cu puterea ta, descatusati de amaraciunile noastre, sa petrecem in multumire, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.