Troparul Sfintei Mari Muceniţe Irina, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina,
strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine
căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă
îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru
Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără
de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție.
Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cânt Ţie Doamne…
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunună fiind apărătoarei de
chinuri Hristoase, dăruieşte cu rugăciunile ei pace lumii şi slava cea
neveştejită celor ce Te laudă pe Tine.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucind cu lumina muceniciei,
şi împodobindu-te cu frumuseţea fecioriei tale Irina, ceea ce eşti cu
nume mare, stai înaintea Mirelui tău.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Roagă-te Mirelui tău, Irina,
cugetătoare de Dumnezeu, să fie milostiv Bisericii, şi să dea iertare de
greşeli celor ce te laudă pe tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preasfântă Fecioară, născut-ai
în chip de negrăit pe Dumnezeu Cuvântul, Care S-a făcut trup, şi S-a
arătat asemenea cu noi, mai presus de cuvânt şi de cuget.
Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici…
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Primind simţirea mirului ce s-a
deşertat, care a umplut lumea de bun miros cu harul, te-ai întraripat
către dragostea Lui, mărită.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ai avut pe Dumnezeu ajutor, şi părtinitor întru luptele tale, preaînţeleaptă. Pentru aceea încununându-te, ai biruit pe tirani.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Făcutu-te-ai turn nemişcat al virtuţilor, şi locaş cinstirii de Dumnezeu, şi sălăşluire bărbăţiei şi curăţiei, prealăudată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Până la tine moartea a încetat
întâmpinându-se cu Cel ce S-a născut din tine, preacurată. Pentru aceea
te numim pe tine pârga nemuririi.
Irmosul:
Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.
Cântarea a 4-a. Irmos: Venirii Tale pe pământ…
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce-ţi dă ţie pacea, ceea ce
eşti cu nume de pace, văzându-te că te lupţi pentru Dânsul, te-a umplut
de cuget bărbătesc şi de putere, muceniţă.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu osârdie neîncetată, ai
întrecut slăbiciunea femeiască, preafericită, şi cu tărie ai înfruntat
pe cei ce slujeau înşelăciunii, muceniţă.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preaîndumnezeită răbdare ai arătat, şi semeţia tiranilor o ai surpat, strigând Mirelui tău: Slavă puterii Tale, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-ţi-a ţie Domnul prin vis chinurile şi muncile şi semne de biruinţe, frumoasă fecioară, precum Apelian ţi-a tâlcuit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Glas de bucurie veselindu-ne
preacurată, strigăm ţie cei ce prin tine ne-am mântuit: Bucură-te,
Fecioară, prea cinstită; bucură-te, Născătoare de Dumnezeu prealăudată.
Cântarea a 5-a. Irmos: Lumina Ta, Doamne…
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuget foarte bărbătesc
arătat-ai mărturisit pe Hristos Dumnezeul tuturor, şi cu cuvânt întărit
ai ruşinat pe vrăjmaşi, tu purtătoare de chinuri, mărită.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorit-ai a urma patimii lui Hristos şi cu căldură urmând, cu nevoinţă te-ai chinuit pentru Stăpânul, preafericită.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ceată de mucenici ai adus lui
Hristos, mărită, cu înţelepciunea ta şi cu binecuvântarea, învăţându-i
pe ei întru adevăr, şi cu cuvântul harului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind învăţaţi taina zămislirii
şi naşterii tale, celei de negrăit şi dumnezeieşti, acum cu toată buna
cinstire te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti pururea
lăudată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-a mai înainte…
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndreptat-ai căderea strămoaşei
Eva, ceea ce eşti purtătoare de chinuri, surpând puterea vrăjmaşului şi
doborând sprânceana aceluia cu dumnezeiescul har.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având cugetul viteaz, Irina, ai
stat împotriva tiranilor cu vitejie sufletească, şi te-ai încununat de
la Hristos Dumnezeu cu cununa biruinţei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu sângele chinuirii muceniţă,
ai făcut mai luminoasă frumuseţea firii cea curată, cu tărie suferind
nevoinţe vitejeşti, frumoasă fecioară.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătat-a taina naşterii tale
văzătorul de Dumnezeu, văzând că arde rugul şi nu se pârjoleşte,
Născătoare de Dumnezeu curată, pururea Fecioară.
Irmosul:
Strigat-a mai înainte închipuind
îngroparea Ta cea de trei zile proorocul Iona, în chit rugându-se: Din
stricăciune mă mântuieşte Iisuse, împărate al Puterilor.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…
Fiind împodobită cu frumu seţile
fecioriei, Fecioară, şi încununându-te cu stema mucenicilor, Irina, şi
stropită fiind cu sângele muceniciei, şi strălucită cu minunile
tămăduirilor, cu dreaptă credinţă muceniţă ai primit harul de biruinţă
pentru chinuirea ta.
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii cei din Avraam…
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Muceniţă purtătoare de cunună,
care stai înaintea scaunului Stăpânului tău, păzeşte pe cei ce strigă cu
credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În corturile cele cereşti, te-ai
învrednicit a dănţui, muceniţă vrednică de minune Irina, strigând:
Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dorind să afli frumuseţea
iubitului tău, ai suferit durerile chinurilor, Irina, strigând:
Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Urmând graiul buzelor tale, cu
credinţă te fericim pe tine, Maica lui Dumnezeu, strigând Celui ce S-a
născut din tine: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luptatu-te-ai cu bună vitejie,
preafericită Irina, şi ai surpat pe tirani, având împreună-lucrătoare şi
ajutătoare, puterea cea nebiruită a Stăpânului tău, strigând: Pe Domnul
lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tânără Irina, preamărită, fiind
tu rănită de dragostea Mirelui tău, ai mers pe urma Lui, purtând în
trupul tău patimile Lui şi cântând: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L
prea înălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Răbdarea ta cea întru chinuri,
Irina, purtătoare de cunună, şi-a râs de cei ce părtineau deşertăciunea
şi necredinţa, şi cu credinţă cântai, strălucită: Pe Domnul lucrurile
lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înţelepciunea lui Dumnezeu,
meştera tuturor lucrurilor, sălăşluindu-se în pântecele tău, Maica lui
Dumnezeu, şi-a zidit ei-şi casă înţelegătoare şi însufleţită, şi a
mântuit lumea care strigă: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L prea
înălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm, şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi
în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind
închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: Pe
Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boală…
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dănţuind la cele dintru
înălţime, împrejur pe lângă iubitul tău, frumoasă fecioară, cere lumii
pace şi iertare greşelilor, Irina, celor ce cu credinţă săvârşesc
pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi preasfinţită.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înăuntrul cămării celei de mire
te-a sălăşluit Hristos pe tine, ca pe o muceniţă şi fecioară, unde te
veseleşti împreună cu cetele fecioarelor şi ale mucenicilor, Irina,
purtătoare de cunună. Pentru aceea toţi te fericim, prealăudată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Însuşi împăratul tuturor şi
ocârmuitorul dreptăţii, deschizând uşile cerurilor, a primit sufletul
tău cel preacurat, Irina, ceea ce eşti numită cu numele dumnezeieştii
păci; pentru aceea toţi te fericim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Având îndrăzneală către Fiul
tău, preacurată, roagă-L pe Dânsul, preasfântă, să dea lumii pace, şi
tuturor Bisericilor unire, ca să te mărim cu toţii.
Irmosul:
Eva prin boala neascultării,
blestem înăuntru a adus. Iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin
Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru
aceasta toţi te mărim.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…
De frumuseţea Ta, Hristoase,
rănindu-se fecioara, a părăsit degrab toate cele ce se văd, şi toată
frumuseţea trupului o a dat torturilor şi amarelor chinuri ca să se
strice. Pe care o ai adus în frumoasele cămări de mire, Stăpâne.n vremile acelea, când poporul
trăia în întuneric şi în umbra morţii, prin închinarea la idoli
păgâneşti, a început a străluci lumina sfintei credinţe prin
propovăduirea apostolilor. Atunci era un împărat cu numele Liciniu, care
vieţuia în cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea împărăteasă de un
nume cu sine, pe Licinia, care a născut o fiică şi a numit-o Penelopi.
După ce a început a veni în vârstă, ca de şase ani, s-a arătat foarte
frumoasă la faţă, încât pe multe fecioare le întrecea cu frumuseţea ei.
Deci, tatăl ei a zidit pentru ea un stâlp, afară din cetate, departe,
într-un loc frumos şi deosebit, care avea diferite camere, toate
împodobite cu toată bunăcuviinţa şi îndestulate cu multă bogăţie, în
care erau: scaune, mese, sfeşnice, paturi şi toate vasele ferecate cu
aur.
Pe acel stâlp a aşezat pe fiica
sa, Penelopi, împreună cu treisprezece fecioare frumoase şi a adus acolo
pe zeii săi de aur, ca să păzească pe fiica lui. După ce a închis-o
acolo, până la vârsta cea desăvârşită, cuviincioasă nunţii, a pus lângă
ea o cinstită bătrână, cu numele Caria, ca să-i fie învăţătoare, care
şedea şi mânca împreună cu ea, fiind mai mare peste celelalte fecioare. A
mai pus încă şi pe un bătrân, bărbat cinstit şi înţelept, cu numele
Apelian, ca s-o înveţe carte în toate zilele. Acolo a petrecut astfel
fecioara şase ani şi trei luni şi după al doisprezecelea an al vârstei
ei, tatăl ei gândea s-o însoţească cu vreunul din cei mai luminaţi fii
împărăteşti.
În acea vreme, fecioara, şezând
pe stâlpul cel înalt în camera sa, un porumbel a zburat prin fereastra
de la răsărit, având în cioc o ramură de măslin, pe care lăsând-o pe
masă, a zburat afară. După un ceas a intrat înăuntru un vultur, aducând o
cunună făcută din diferite flori, pe care lăsând-o pe masă, a zburat şi
el afară. Pe altă fereastră a intrat un corb, aducând în cioc un şarpe
mic, pe care l-a lăsat pe masă şi a zburat afară. Fecioara căuta spre
acelea împreună cu învăţătoarea ei şi se minunau amândouă, nepricepând
ce să fie aceste semne.
După ce Apelian, învăţătorul s-a
suit la dânsele, la vremea sa, i-au spus lui cele ce văzuseră. Apelian,
fiind creştin în ascuns şi mai înaintevăzător, a socotit în minte şi a
zis către fecioară: „Ascultă, Penelopi, fiica împăratului, să ştii că
porumbelul înseamnă obiceiul tău cel bun, adică blândeţea, alinarea şi
întreaga înţelepciune feciorească; iar ramura de măslin înseamnă darul
lui Dumnezeu, care, prin Botez, se va da ţie. Vulturul cel înalt
înseamnă împărat biruitor, adică vei împărăţi peste patimi şi te vei
înălţa prin gândirea ta la Dumnezeu şi vei birui pe vrăjmaşii nevăzuţi
ca pe nişte păsări proaste. Iar cununa cea de flori este semn al
răsplătirii, pe care, pentru nevoinţele tale, o vei lua de la împăratul
Hristos în cereasca Lui împărăţie, unde ţi se găteşte cununa
nestricăcioasă a slavei celei veşnice. Iar corbul cu şarpele înseamnă
vrăjmaşul diavol, care vrea să aducă asupra ta scârbă, mâhnire şi
izgonire, ca un balaur cumplit. Deci, să ştii, o, fecioară, că Împăratul
cel mare, Care stăpâneşte cerul şi pământul, vrea să te logodească,
spre a-i fi mireasă Lui, şi ai să suferi pentru Dânsul multe ispite”.
Auzind fecioara o tâlcuire ca
aceasta, a pus la inimă cuvintele lui Apelian şi a început cu dorinţă
dumnezeiască a se bucura în inima ei. A doua zi s-a suit la dânsa pe
stâlp tatăl ei, împăratul Liciniu, cu împărăteasa şi cu boierii, vrând
s-o vadă şi s-o sfătuiască pentru nuntă. Văzând faţa ei strălucind ca
raza luminii soarelui, s-a bucurat şi a zis către dânsa: „Iată, iubita
mea fiică, ai ajuns acum la vremea nunţii. Deci, spune-mi, care fiu de
împărat îţi este plăcut, ca să te logodesc cu dânsul?” Şi-i spuneau ei
despre mulţi fii ai împăraţilor celor dimprejur. Atunci ea a zis către
dânsul: „Tată, dă-mi şapte zile să mă gândesc şi după aceea îţi voi
răspunde”.
Crezând tatăl cuvintele ei, s-a
dus acasă. Atunci Penelopi, apropiindu-se de idoli, le-a zis: „De
sânteţi zei, ascultaţi-mă pe mine. Tatăl meu vrea să mă logodească, iar
eu aş fi voit să petrec întru feciorie, pentru că grijile vieţii sunt
piedică pentru slava lui Dumnezeu. Deci, spuneţi-mi, oare să merg după
bărbat sau nu?”
Idolii cei muţi tăceau, fiind
fără de suflet. Deci, scuipându-i, fecioara s-a întors spre răsărit şi,
căutând spre cer, a zis: „Dacă Tu eşti Dumnezeul cel adevărat, pe care
galileenii te propovăduiesc, mă rog Ţie, arată-mi, este bine să-mi iau
bărbat sau să petrec totdeauna în feciorie?”
Fiind seară, a adormit şi a
văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu, grăind către dânsa: „Penelopi,
de acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina, şi vei fi multora scăpare şi
paşnică adăpostire; şi prin tine multe suflete omeneşti se vor mântui,
întorcându-se la Dumnezeu. Numele tău va fi mare şi minunat în toată
lumea, iar ceea ce ţi-a spus bătrânul Apelian de păsările văzute este
adevărat, că Duhul lui Dumnezeu a grăit prin gura sa. Iată, va veni la
tine în această noapte omul lui Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfântul
Pavel, Apostolul lui Hristos, a luat învăţătură şi preoţie şi poartă
scrisorile lui. Acela te va boteza şi te va învăţa ce vei face”. Zicând
îngerul acestea, s-a făcut nevăzut.
Venindu-şi fecioara în sine, s-a
umplut de bucurie şi aştepta venirea preotului. După puţină vreme a
venit la stâlpul acela omul lui Dumnezeu, Timotei, povăţuindu-se de
îngeri şi, suindu-se pe acel stâlp, a fost primit cu bucurie de
fecioară. Astfel, şezând el, o învăţa pe ea, pe povăţuitoarea ei şi pe
toate slugile ei, care-l ascultau cu plăcere. După ce a învăţat-o din
destul despre adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos şi despre sfânta
credinţă cea întru Dânsul şi despre tainele creştineşti, a botezat-o în
numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi i-a pus numele Irina,
în loc de Penelopi.
Asemenea a botezat pe Caria,
învăţătoarea ei, şi pe toate celelalte slugi; iar pe Irina a făcut-o
mireasa lui Hristos, ca să-şi păzească fecioria neîntinată până la
sfârşitul său. Şi a întărit-o pe ea, să fie vitează întru nevoinţa cea
pătimitoare, în care avea să intre pentru Domnul său Iisus Hristos,
adevăratul Dumnezeu, Mirele cel fără de moarte. După ce a învăţat-o din
destul, a binecuvântat-o pe ea şi pe cele ce erau cu dânsa şi, dându-le
scrisorile apostoleşti şi încredinţându-le darului lui Dumnezeu, s-a dus
la locul său.
Fericita Irina împreună cu acele
fecioare, ziua şi noaptea lăudau şi mulţumeau lui Dumnezeu şi se
învăţau neîncetat de dânsa scrisorile apostoleşti. Iar pe zeii
părinteşti cei de aur, i-a aruncat pe câte unul jos, zicând către
dânşii: „De sunteţi zei, mântuiţi-vă singuri!” Căzând idolii de la o aşa
înălţime pe pământ, se sfărâmau şi se risipeau ca praful; iar Sfânta
batjocorea neputinţa lor şi se bucura întru Domnul său Iisus Hristos,
adevăratul Dumnezeu.
După ce au trecut cele şapte
zile, tatăl şi mama ei împreună cu boierii s-au suit pe stâlp la ea şi
i-au zis de nuntă. Iar ea le-a răspuns: „Cu adevărat să ştiţi că eu sunt
roaba lui Hristos, în Care am crezut. Pe Acela L-am iubit, pentru că
este Împărat ceresc şi veşnic, şi Aceluia m-am făcut mireasă, ca unui
Mire curat, nestricăcios şi fără de moarte; iar alt bărbat nu voiesc să
cunosc, nici nu mă voi închina altui dumnezeu, pentru că nu este alt
dumnezeu afară de Acela. Nu vedeţi oare pierzania zeilor voştri, care,
căzând la pământ prin fereastră, nu au putut să-şi ajute lor? Apoi cum
vor fi ajutători vouă? Deşartă este nădejdea voastră, pe care o aveţi
spre dânşii şi deşartă este osteneala şi cheltuiala voastră la idoli,
pentru că aurul şi argintul se cădea a-l împărţi celor ce au trebuinţă
săracilor, sărmanilor şi văduvelor. Iar voi, chemând lucrători, vă
făuriţi zei fără de suflet şi aţi lipsit pe săraci de trebuinţele lor şi
v-aţi făcut vrăjmaşi Dumnezeului Celui viu şi slugi ai diavolilor.
Până când vă veţi zbate ca o
juncă neînvăţată, înjugată la jug? Cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu şi
înţelegeţi pe Cel ce poate a omorî şi a învia. Şi, când va străluci
lumina lui Dumnezeu în inimile voastre, atunci va fugi de la voi
diavolul, care trage pe oameni din lumină la întuneric şi îi scoate din
cetatea lui Dumnezeu la pierzare şi îi mută din cei de-a dreapta la cei
de-a stânga. Deci, voi mai întâi sârguiţi-vă să fugiţi de dânsul, că
amar este şi cumplit. Acela este satana, cel ce acoperă ochii inimilor
voastre, ca să nu cunoaşteţi adevărul. Mai ales către tine, o, părinte,
îmi este îndreptat cuvântul, ca să cunoşti pe Dumnezeu cel ce a alcătuit
toate cu cuvântul. Tu, când ai voit să zideşti acest stâlp pentru mine,
ai pus la lucru mulţi oameni, căci erau trei mii şi cinci sute de
lucrători şi trei sute de conducători, şi abia în nouă luni au putut
săvârşi această zidire. Iar Dumnezeul tuturor veacurilor, cu un cuvânt
al Său a făcut cerul, soarele, luna şi stelele, lumina şi întunericul,
şi a numit lumina ziuă, iar întunericul l-a numit noapte.
A întemeiat greutatea pământului
pe nimic, iar apelor le-a poruncit să curgă spre slujba noastră şi
multe feluri de copaci au crescut. A aşezat vremile, anii şi lunile şi a
făcut fiarele şi dobitoacele pământului, păsările cerului şi peştii în
ape, iar la sfârşit a făcut pe om, cu preacuratele Sale mâini, luând
ţărână din pământ şi l-a pus pe el stăpân a toată lumea, pe toate
supunându-le sub picioarele lui. Toate acelea în şase zile le-a săvârşit
Dumnezeu, prin Cuvântul Său, Care este Unul născut, Fiul, Iisus
Hristos, Care fără de maică dintr-Însul S-a născut mai înainte de toţi
vecii, Cel de o fiinţă şi de un ipostas cu Dânsul, Care, în anii cei mai
de pe urmă, S-a întrupat fără de tată şi S-a născut din Curata şi
pururea Fecioară, cu lucrarea Sfântului Duh, şi cu oamenii a petrecut şi
minuni fără de număr a făcut. Orbilor le-a dat vedere, pe cei bolnavi
i-a curăţit, pe cei slăbănogi i-a ridicat şi pe morţi i-a înviat.
Pe Acesta iudeii L-au răstignit
din zavistie, voind astfel singur a pătimi pentru mântuirea noastră.
Dar, după moartea şi după îngroparea Sa, a înviat a treia zi, cu puterea
dumnezeirii Sale, şi S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui
Dumnezeu Tatăl, trimiţând Duhul Sfânt la sfinţii Săi ucenici. Pe aceia
i-a trimis în toată lumea, ca să lumineze pe cei întunecaţi, să întoarcă
pe cei rătăciţi şi să mântuiască pe cei pierduţi; pentru că voieşte ca
toţi să se mântuiască şi nu va lipsi mila Lui spre neamul omenesc până
în veac”.
Acestea grăindu-le Sfânta, toţi o
ascultau cu dulceaţă; apoi, luând împăratul şi împărăteasa pe iubita
lor fiică, au adus-o în cetate. Aici au ieşit întru întâmpinarea fiicei
împăratului toate fetele cetăţii şi, dănţuind, i se închinau ei. Tot
poporul, alergând la locuri înalte, suindu-se pe ziduri şi pe case, îi
cânta laude, fericind pe Penelopi fecioara cea frumoasă. Deci, când s-a
apropiat Sfânta Irina de palatele împărăteşti, a văzut diavolul, care
striga către dânsa: „Nimic nu-ţi este de obşte ţie şi mie în cetatea
aceasta, fecioară; du-te de la cetatea noastră, căci aici nu vieţuieşte
nimeni din creştini”. Iar Sfânta i-a zis: „În numele lui Iisus Hristos
îţi poruncesc ţie, ca să-mi spui cine eşti tu!” Iar el a zis: „Eu sunt
demonul care petrec în idolul Apolon, învăţătorul desfrânării şi al
preadesfrânării, ajutătorul vrăjitorilor, povăţuitorul tâlharilor,
prieten al desfrânaţilor, făcător de glume al beţivilor, cel ce mă bucur
de vărsările de sânge; sunt povăţuitor a toată nedreptatea şi minciuna
şi tată a toată răutatea şi îţi zic să pleci din cetatea noastră, ca să
nu pornesc asupra ta pe tatăl tău, aprinzându-l pe dânsul cu mânie spre a
te ucide”.
Acel glas al demonului mulţi
l-au auzit, iar pe el nu l-au văzut. Deci, fericita fecioară l-a certat
pe el, zicându-i: „Eu îţi poruncesc ţie: În numele lui Iisus Hristos, să
ieşi din cetatea aceasta!” Şi cutremurându-se demonul, s-a făcut
nevăzut. După aceasta diavolul a răzvrătit inima împăratului şi l-a
pornit pe el cu mânie şi cu iuţime asupra fiicei sale şi, chemând pe
împărăteasă, i-a zis: „Ce am făcut, căci fiica noastră este amăgită? O,
de n-aş fi zidit turnul acela; căci, vrând să păzesc pe fiica mea, am
pierdut-o şi m-am lipsit de nădejdea mea”. Iar împărăteasa a zis către
dânsul: „Neînţelepte cuvinte grăieşti tu, căci, cu ce s-a înşelat fiica
noastră? Şi ce răutate vezi într-însa? Împăratul a răspuns: „Crede în
Hristos şi de zei se leapădă”. Zis-a împărăteasa: „Zeii cei ce n-au
făcut cerul şi pămîntul, să piară; iar fiica mea s-a învrednicit slavei
împăratului Hristos, Cel ce a chemat-o la viaţa veşnică”.
Atunci împăratul, mâniindu-se, a
poruncit să dea afară din palat pe împărăteasă, iar una din slujnice,
alergând, a spus fecioarei Irina. Ea, sculându-se, a mers şi a stat
înaintea tatălui său. Deci, dacă a văzut-o pe ea împăratul, s-a plecat
în jos, căci îi trecea mânia din inima sa, fiind pornit de diavolul, şi a
zis Sfânta Irina către tatăl său: „Pentru ce este întristată faţa ta,
o, tată? Împărăţia ta este în pace, război nu ai înaintea ta, eu, fiica
ta, am venit la tine. Deci, de unde este asupra ta această mâhnire?” Iar
împăratul i-a răspuns: „Mai bine mi-ar fi fost mie, de nu te-aş fi
născut, pentru că pentru tine am făcut acel prealuminat stâlp; iar pe
zeii mei cei de aur i-am pus ca să te păzească. Asemenea am pus mese,
paturi şi scaune împodobite cu aur, iar tu mi-ai răsplătit cu rele în
loc de bune”.
Iar ea a zis: „Spune-mi, tată,
ce rău ţi-am făcut eu?” Şi a zis împăratul: „Oare nu puţin rău este
acesta, că numeşti pe Hristos Dumnezeu, iar de zeii mei te lepezi?”
Zis-a Sfânta: „Nimic n-am făcut rău, tată, căutând spre Hristos,
adevăratul Dumnezeu şi punându-mi nădejdea spre El, iar nu spre idolii
tăi”. Împăratul cu glas groaznic, a zis: „Penelopi, jertfeşte zeilor!”
Răspuns-a Sfânta: „Nu-mi întoarce numele meu, că nu sunt Penelopi, ci mă
numesc Irina; căci acest nume mi s-a pus mie de înger în vedenie şi de
preot, prin Sfântul Botez”. Iarăşi i-a zis împăratul cu mânie: „Rod
străin, iar nu al meu, jertfeşte zeilor!” A răspuns Sfânta Irina: „Nu
voi jertfi diavolilor celor ce te pornesc pe tine la mânie şi care sunt
pricinuitori focului veşnic, cel pregătit păgânilor”.
Iar împăratul s-a tulburat de
mânie mare şi a poruncit s-o arunce legată în picioarele unor cai
sălbatici, ca s-o calce. Fecioara fiind aruncată, a mers împăratul
singur la cai, vrând să-i vadă moartea ei. Dar iată un cal mai sălbatic
decât ceilalţi, dezlegându-se din legături, deodată s-a repezit asupra
împăratului şi, apucându-i cu dinţii mâna cea dreaptă a împăratului, a
smuls-o din umăr şi sfâşiindu-l, l-a omorât. Iar după aceea a stat blând
la locul lui; asemenea s-au făcut blânzi ca mieii şi ceilalţi cai, fără
a vătăma pe Sfânta Irina.
Calul care omorâse pe împărat,
din porunca lui Dumnezeu, luând glas omenesc, fericea pe Sfânta
Muceniţă, astfel: „Fericită eşti tu, porumbiţa lui Hristos, care ai
călcat pe vrăjmaşul şarpe. Tu eşti minunată pe pământ, la ceruri vei fi
cinstită cu dragoste; tu te vei număra cu drepţii, unde te aşteaptă
lumina cea veşnică şi cămara Mirelui Celui fără de moarte, ca pe o
fecioară înţeleaptă şi vitează. Deşi eşti femeie cu trupul, dar cu duhul
arăţi lupta cea bună”.
Deci, dezlegându-l din legături,
Sfânta Irina cu rugăciunea a înviat pe tatăl său cel mort şi a tămăduit
mâna lui. Atunci împăratul, împărăteasa şi toată casa lor şi mult
popor, ca la trei mii, au crezut în Hristos. Nu după multă vreme,
împăratul, lăsându-şi împărăţia ca să poată sluji mai liber lui Hristos,
s-a aşezat cu soţia şi cu casnicii săi în acel turn, pe care l-a zidit
pentru fiica sa. Iar Sfânta Irina a rămas în cetate, învăţând poporul şi
aducând pe mulţi la Hristos Dumnezeu, petrecând în casa celui dintâi
învăţător al său, bătrânul Apelian.
După acestea a luat împărăţia
cetăţii Macedoniei alt împărat, cu numele Sedechie. Acela,
înştiinţându-se despre Sfânta Irina, a chemat pe bătrânul Apelian şi l-a
întrebat: „La tine este fecioara, fiica împăratului?” Răspuns-a
Apelian: „La mine este, împărate”. Împăratul a zis: „Nu ştii ce gândeşte
ea?” Răspuns-a bătrânul: „Gândul ei este ca şi al meu şi al tuturor
celor ce ştiu pe Dumnezeu Cel adevărat. În toate zilele posteşte până
seara, iar seara mănâncă o bucată mică de pâine şi bea un pahar de apă.
Altă masă nu ştie. Pat nu are, ci se odihneşte puţin pe pământ, ziua şi
noaptea petrecând în rugăciuni către Dumnezeu şi îndestulându-se cu
citirea dumnezeieştilor cărţi”.
Auzind împăratul acestea s-a
minunat şi, trimiţând pe eparhul său, a adus-o la sine cu cinste. Venind
fecioara la el, i-a zis: „Bucură-te, împărate!” Răspuns-a împăratul:
„Bucură-te şi tu, fiică luminată”. Zis-a fecioara: „Pentru ce m-ai
chemat?” Împăratul a răspuns: „Să şedem şi să vorbim cele de pace şi de
dragoste”. Fecioara a zis: „Eu citesc în Sfânta Scriptură că: În adunarea deşertăciunilor nu voi şedea şi cu călcătorii de lege nu voi umbla„.
A zis împăratul: „Dar oare noi
suntem călcători de lege?” Sfânta a răspuns: „Tot păgânul, care nu ştie
pe adevăratul Dumnezeu şi se închină idolilor, este călcător de lege”.
Zis-a împăratul: „Mă sileşti să te muncesc fără voia mea, necruţându-te
pe tine, care eşti fiica împăratului”. Sfânta Irina a răspuns: „Apoi
pentru ce mai zăboveşti, îndeletnicindu-te cu vorba? Ci începe a mă
munci, căci sunt gata de toate muncile pentru Dumnezeul meu”. Împăratul a
zis: „Fecioară, lasă toată bârfirea şi jertfeşte zeilor”. Sfânta a
răspuns: „În zadar te mânii, împărate, întărâtat fiind de satana. Să
ştii cu adevărat, că nu voi sluji diavolului, nici nu-mi voi cruţa
trupul meu pentru Hristos Domnul meu!”
Împăratul, umplându-se de mânie,
s-a sfătuit cu eparhul cum ar putea s-o omoare. Deci, mai întâi săpând o
groapă adâncă şi umplând-o de şerpi, de vipere, de vasilişti şi de tot
felul de târâtoare, a aruncat pe Sfânta fecioară acolo, unde a petrecut
zece zile vie şi sănătoasă, pentru că îngerul Domnului s-a pogorât cu ea
în groapă şi a păzit-o nevătămată, iar târâtoarele toate au murit.
Înştiinţându-se împăratul că
muceniţa este vie în groapă, s-a minunat şi i se părea căci cu vrăjile a
fermecat şi a omorât pe acei şerpi. Deci, poruncind s-o scoată din
groapă, a şezut lajudecată şi a zis către dânsa: „Jertfeşte zeilor, care
te-au cruţat, pentru că au omorât şerpii, iar pe tine te-au păzit vie,
ca să cunoşti puterea şi bunătatea lor şi să te închini lor”. Sfânta a
răspuns: „O, nebunule, şi amăgitule de satana, cel călcat de mine, crezi
că zeii cei de lemn sau de piatră pot să omoare şerpii? Ci, tu degrabă
vei cădea în groapa cea de dedesubt a iadului, împreună cu zeii tăi,
cărora le slujeşti şi te vei afunda în întunericul cel mai dinafară, cel
pregătit ţie şi diavolului, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.
Împăratul, suflând cu mânie, a chemat un lucrător de lemn, şi a
poruncit s-o taie cu un fierăstrău de fier.
Deci, după ce a legat-o de un
lemn s-o taie, fierăstrăul nu se atingea de trupul ei cel fecioresc, ci
se îndoia ca de o piatră, apoi s-a frânt prin mijloc. Şi a adus alt
fierăstrău, dar şi acela s-a frânt; iar cei ce tăiau, căzând singuri pe
frânturile fierăstrăului, s-au tăiat şi au murit. După aceea, împăratul a
poruncit să aducă al treilea fierăstrău mai ascuţit şi mai tare şi să
taie pe fecioară peste coapsele ei. Deci, legând-o, au pus-o la pământ
pe spate, punându-i o piatră mare pe piept, şi au început a-i tăia
sfântul ei trup cu fierăstrăul; iar împăratul a râs şi a zis către
muceniţă: „Unde este Dumnezeul tău? Să vină acum şi să-ţi ajute, dacă
este putere într-Însul”.
Zicând împăratul acestea,
deodată s-au făcut fulgere şi tunete înfricoşate şi tulburare în văzduh;
iar slujitorii care o tăiau cu fierăstrăul au murit. Împăratul de frică
a fugit în palat, iar poporul a fugit şi s-a vărsat ploaie mare ca un
râu, cu grindină cumplită, şi mulţi dintre oameni au căzut morţi, fiind
ucişi de fulger, de tunet şi de grindină. În acel timp îngerul Domnului,
pogorându-se, a prăvălit piatra aceea de pe pieptul sfintei, i-a
tămăduit rana şi a ridicat-o sănătoasă. Această minune văzînd-o poporul,
opt mii de oameni au crezut în Hristos.
După aceea, împăratul, iarăşi
fiind pornit de diavolul, a prins pe Sfânta şi s-a sfătuit cu eparhul
cum s-o piardă. Deci, au hotărât s-o omoare astfel: au legat-o de roata
morii ca, întorcându-se roata s-o sfarme; după ce au dat drumul apei sub
roată, apa s-a oprit ca împietrită şi n-a curs nici o picătură,
rămânând Sfânta fără de vătămare. Iar împăratul cu boierii lui strigau:
„O, cât de mare este puterea acestei fermecătoare! Iată, a prefăcut
firea apei într-o altă fire”. Poporul, care privea la o minune ca aceea,
s-a ridicat împotriva împăratului şi a strigat cu glas mare, ocărându-l
şi certându-l. Şi, luând pietre, a aruncat asupra lui şi l-a izgonit
din cetate. El, ducându-se în patria sa, a mai trăit şapte zile şi a
murit acolo de necaz, de mânie şi de ruşine.
După moartea lui Sedechie,
Savah, fiul lui, vrând ca să răzbune necinstea adusă tatălui său, a
adunat mare putere de oaste, ca la o sută de mii, şi a mers cu război
asupra cetăţii Macedoniei. Auzind cetăţenii că se apropie împăratul
Savah, s-a temut şi a închis cetatea, şi au zis către Sfânta Irina:
„Pentru tine pierim”. Iar ea, poruncindu-le să nu se teamă, a ieşit
împotriva împăratului celui ce venea, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând:
„Cel ce ai auzit oarecând pe robul Tău, Proorocul Elisei, ascultă şi
rugăciunea mea, şi loveşte nevăzut oştirea aceasta ce vine să piardă
cetatea; orbeşte pe vrăjmaşii tăi, ca să cunoască că tu eşti adevă-ratul
Dumnezeu!”
Ascultând Domnul rugăciunea ei,
îndată a lovit cu orbirea pe împărat şi pe toţi ostaşii ce erau cu
dânsul. Înţelegând împăratul, că Irina a adus aceea orbire asupra lui şi
a ostaşilor săi, a trimis cu rugăciune la dânsa, zicând: „Acum cunosc
că este nebiruită puterea Dumnezeului tău. Deci, mă rog ţie, roagă-te
lui Dumnezeu pentru mine şi pentru ostaşii mei, ca să ne dea vederea”.
Plecându-se Sfânta spre milă, a făcut rugăciuni către Stăpânul tuturor
şi a căpătat vederea împăratul cu toţi cei ce erau cu el. Atunci a făcut
pace cu cetăţenii, grăindu-le: „Să mă aveţi pe mine împărat, precum
l-aţi avut pe tatăl meu; iar eu voi ierta necinstea ce aţi făcut tatălui
meu”.
Văzând cetăţenii puterea cea
mare a împăratului, au făcut pace cu dânsul şi, deschizând cetatea, i
s-au închinat lui, primindu-l ca împărat al lor. După ce împăratul Savah
a dobîndit împărăţia şi s-a întărit într-însa, s-a pornit cu mânie
contra Sfintei Irina, pentru că diavolul îl îndemna la acelea; şi,
chemând pe muceniţă la dânsul, i-a zis: „Iert cetăţii greşeala aceea;
iar asupra ta mă mânii, deoarece pentru tine s-a sculat poporul asupra
tatălui meu cu ură şi l-a ucis cu pietre; însă de voieşti ca să fii şi
tu iertată, fă-mi voia mea, adică, să aduci jertfe zeilor”. Iar Sfânta a
ocărât pe împărat pentru nebunia lui şi l-a pornit mai mult spre mânie.
Deci, a poruncit împăratul ca s-o arunce în temniţă, sfătuindu-se cu
boierii cum să o muncească.
Sfânta, şezând în temniţă şapte
zile, i s-a arătat Hristos, zicându-i: „Nu te teme, fiică, că Eu,
întărindu-te, sunt cu tine”. După aceea, împăratul, scoţând pe muceniţă
din temniţă, a poruncit ca să-i bată în tălpi piroane de fier ascuţite
şi, punându-i un sac plin de nisip în spate, să o izgonească până la un
anumit loc, care era departe de cetate ca la cinci stadii. Deci,
slujitorii punând frâu în gura sfintei, au dus-o acolo, izgonind-o iute
ca pe un dobitoc. Sfânta alerga şi zicea către Dumnezeu: „Cu adevărat
sunt ca un dobitoc la Tine, Doamne, şi eu pururea cu Tine; ţinutu-m-ai
de mâna dreaptă, cu sfatul m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit”.
Căutând sfânta de-a dreapta sa, a
văzut pe îngerii Domnului călătorind împreună cu dânsa şi s-a bucurat
foarte. După ce a ajuns la locul numit şi, cînd se întorcea spre cetate,
slujitorii cu batjocură târau cu frâul pe muceniţă şi popor mult
urmând, a văzut Sfânta înaintea sa pe un înger bătând pământul cu
toiagul şi a zis în sine: „Iată, va să fie pierzarea vrăjmaşilor lui
Dumnezeu!”
După ce a ajuns la locul cel
bătut de înger, deodată, desfăcându-se pământul, a înghiţit pe
slujitorii muncitorului, cei ce duceau pe sfânta; iar ea a rămas
dezlegată de frâu, sacul i-a căzut din spinare, piroanele i-au ieşit din
picioare şi, vindecându-se, umbla slăvind pe Dumnezeu. Înştiinţându-se
împăratul de aceasta, a zis: „Zeii au deschis pământul şi au pierdut pe
slujitori de la această fermecătoare”. Însă unii se împotriveau, zicînd:
„Dumnezeu cel viu este cu Sfânta Muceniţă Irina!” Iar alţii batjocoreau
pe Sfânta fecioară.
Venind îngerul cel ce deschisese
pământul, a ucis cu moarte năpraznică pe mulţi necredincioşi, ca la
zece mii, iar cei ce rămăseseră, strigau: „Dumnezeul Irinei,
miluieşte-ne pe noi, pentru că credem în Tine şi scăpăm la Tine!” Deci,
au crezut în acea vreme ca la treizeci de mii de suflete. Împăratul,
necrezând, l-a lovit şi pe el îngerul lui Dumnezeu şi a pierit cu sunet,
ticălosul. Sfânta făcea în cetate multe minuni cu puterea lui Hristos,
pentru că nu numai pe bolnavi îi tămăduia, curăţa leproşii şi izgonea
diavolii din oameni. Ci şi pe un tânăr mort, ai cărui părinţi plângeau
cu amar, l-a înviat cu rugăciunea şi a adus la Hristos cam cincizeci de
mii de suflete.
Cu porunca lui Dumnezeu a venit
în cetate Sfântul Timotei preotul, cel care a botezat-o pe Sfânta Irina,
pe care văzându-l, Sfânta s-a bucurat şi i s-a închinat. Luând pe acel
preot şi pe tot poporul cel ce crezuse în Hristos, s-a dus la turnul
unde locuia tatăl şi mama sa, slujind în linişte lui Dumnezeu şi acolo
au primit Sfântul Botez toţi cei ce crezuseră în Hristos.
Sfânta Irina a petrecut în
cetatea Macedoniei trei ani, învăţând şi încredinţând popoarele. După
aceea s-a dus la altă cetate ce se numea Calinic, (sau Calipoli) unde
era împărat Numerian, ruda lui Sedechie şi a lui Savah, împăraţii cei
dintâi. Când Numerian făcea praznicul spurcatei zeiţe Artemida, aducând
jertfe idolului ei, Sfânta Irina, stând în faţa lui, l-a mustrat pentru
păgânătatea lui şi a mărturisit pe Hristos adevăratul Dumnezeu. Atunci
împăratul a zis către boierii săi: „Această fecioară este asemenea la
faţă şi la stat cu tatăl său, Liciniu, dar fiii cei răi mâhnesc pe
părinţi; pentru că după răutăţile acestei fecioare, tatăl ei cel bun s-a
lipsit de împărăţie. Aceasta a fost pricinuitoare de moarte a fratelui
meu, Sedechie, şi pe Savah, fiul lui, după cum am auzit, l-a omorât cu
vrăjile ei. Deci, fecioara aceasta este cu adevărat pierzătoare de
împăraţi”.
Apoi s-a întors către Sfânta şi a
zis: „Ce zici, vrăjitoare, vei jertfi oare zeilor, sau încă vei mai
petrece în socoteala ta cea pierzătoare?” Sfânta, însemnându-se cu
semnul Sfintei Cruci, a răspuns: „Eu voi jertfi jertfă de laudă
Dumnezeului Celui de sus, iar diavolilor tăi şi idolilor celor
neînsufleţiţi ai tăi, nu voi aduce jertfă. Cele ce le grăieşti pentru
împăraţi, să ştii cu adevărat că Dumnezeul meu, Cel ce stăpâneşte viaţa
şi moartea, le-a poruncit lor să moară, iar nu mie. Teme-te şi tu de
Dumnezeul meu, că puţine sunt zilele tale şi degrabă te va ajunge
sfârşitul tău”.
Auzind împăratul acestea, s-a
aprins de mânie şi, scrâşnind din dinţi, a răcnit ca un leu şi îndată a
poruncit să se ardă trei boi de aramă, zicând: „Dacă într-un bou va
birui puterea focului cu vrăjile, apoi să se arunce în celălalt, iar
dacă şi într-acela aceeaşi va face, apoi să se arunce întru al treilea!
Şi s-a făcut aşa. După ce au ars acei boi de aramă şi i-a roşit ca pe un
cărbune, a aruncat pe Sfânta într-un bou, şi se ruga în dânsul,
strigând: „Dumnezeule, grăbeşte spre ajutorul meu, ceea ce pătimesc
pentru numele Tău cel sfânt!””
Şi s-a arătat ei îngerul
Domnului, spunându-i să nu se teamă şi răcorindu-i acea văpaie. Iar
poporul cârtea contra împăratului, zicând: „În zadar ai pierdut
tinereţile cele frumoase ale fecioarei acesteia”. Deci, după ce s-a
răcorit arama, s-a aflat Sfânta vie şi sănătoasă, neavând nici o
vătămare de foc. Şi a zis împăratul către cei ce stăteau de faţă: „Au nu
v-am zis vouă că este fermecătoare fecioara aceasta! Oare cum a stins
focul? Aruncaţi-o pe ea în celălalt bou”.
Şi a aruncat pe Sfânta în al
doilea bou. Dar şi acela răcorindu-se, a aruncat-o în al treilea şi
îndată acel bou, cu porunca Atotputernicului Dumnezeu, s-a pornit din
loc, ca fiind viu, şi a umblat un sfert de stadie. Şi iarăşi s-a întors
la locul său şi a crăpat; şi dintr-însul a ieşit Sfânta Muceniţă
întreagă. Poporul, văzând o minune ca aceea, cu mare glas strigă: „Mare
eşti Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi după mare mila Ta, Tu eşti
Dumnezeul nostru Cel tare şi puternic, Care faci minunate şi preaslăvite
minuni!”
Şi au crezut în Hristos ca la
zece mii de suflete. Deci, împăratul petrecea nu numai întru necredinţă,
ci şi pe Dumnezeu Cel Preaînalt hulea şi, fiind lovit de îngerul cel
nevăzut a lui Dumnezeu, s-a îmbolnăvit de moarte. Iar mai înainte de a
muri, a poruncit eparhului său, Babodon, ca în multe feluri muncind pe
Irina, să o ucidă cu cumplită moarte. Şi a pierit acel ticălos împărat,
iar Sfânta a petrecut în cetatea aceea câteva zile, învăţând poporul
credinţa cea întru Hristos, tămăduind toate neputinţele; iar preotul
Timotei, mergând acolo, a botezat pe cei ce credeau.
Eparhul, văzând cum că tot
poporul cetăţii ţine cu Sfânta Irina, s-a temut să o muncească acolo, ca
să nu se facă gâlceavă şi tulburare în popor pentru dânsa. Deci, s-a
dus într-altă cetate, care se numea a lui Constantin; iar pe muceniţă a
poruncit ostaşilor să o prindă şi legată să o ducă după dânsul. El,
mergând în cetatea aceea, a şezut la judecată şi, punând pe Sfânta în
faţa sa, a zis către dânsa: „Oare ştii, că putere îmi este dată mie
asupra ta? Deci, apropie-te de zeii noştri şi adu-le jertfe, ca să nu te
muncesc cu cumplite munci”.
Răspuns-a Sfânta: „Ascultă,
eparhule! Toate muncile câte vei putea să le afli, pune-le asupra mea,
şi vei vedea puterea Dumnezeului meu!” Atunci eparhul a poruncit ca să
aducă un grătar de fier şi, punând pe muceniţă pe grătar, s-o lege cu
lanţuri de fier şi să-i pună împrejur mulţime de lemne şi să le aprindă.
După ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca să toarne peste
muceniţă untdelemn, untură şi smoală; şi astfel, arzând Sfânta mult
timp, străluceau legăturile şi lanţurile cele de fier ca un cărbune
aprins. Iar Sfânta a rămas nevătămată şi, fiind în rouă răcoroasă,
cânta, slăvind pe Dumnezeu.
După aceea s-a dezlegat de înger
din fiarele acelea şi a ieşit sănătoasă, lucru care, văzându-l eparhul
şi cei ce erau cu dânsul, s-au mirat foarte mult. Deci, eparhul, căzând
la picioarele ei, i-a zis: „Roaba Dumnezeului Celui adevărat, mă rog
ţie, să nu mă pierzi pe mine, precum ai pierdut pe ceilalţi împăraţi;
căci şi eu cred în Fiul lui Dumnezeu şi voiesc să fiu creştin”. Astfel, a
crezut eparhul Babodon şi împreună cu dânsul popor mult şi a adus acolo
îngerul lui Dumnezeu pe Timotei preotul şi s-a botezat de dânsul toţi
cei ce au crezut.
Sfânta Irina, petrecând în
cetatea aceea cincizeci de zile, a ieşit de acolo şi a fost prinsă de
ostaşii împăratului Savorie, care împărăţea în Mesemvria, cetate a
Traciei, şi au dus-o la dânsul, căci acel împărat, auzind de cele făcute
de dânsa, căuta să o prindă. El, văzând pe Sfânta, s-a umplut de mânie
şi a ucis-o cu sabia. Şi a fost îngropată afară din cetate. Deci, a zis
împăratul: „Lucruri înfricoşate s-a auzit de fermecătoarea aceea; căci
pe împăraţi i-a ucis cu farmecele sale, iar acum pentru ce n-a putut să
mă ucidă pe mine, ci eu am ucis-o pe ea? Unde este dar Hristos, ajutorul
ei? Pentru ce nu a izbăvit-o din mâinile mele?”
Astfel, ocăra necredinciosul
împărat puterea lui Hristos şi se lăuda, ca unul ce a biruit. Dar
puterea cea mare a lui Dumnezeu, ce lucru nu poate să facă? Deoarece, în
vremea morţii Sale celei de voie şi ocărâtă de iudei, multe trupuri ale
sfinţilor celor adormiţi le-a înviat şi a intrat în sfânta cetate şi
s-a arătat multora. Acela, au nu putea şi pe această Sfântă s-o învieze
din morţi, ca să intre în Mesemvria şi să se arate împăratului? Însă, cu
adevărat, puternic este Hristos, Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ
şi toate câte le voieşte le face, fiindcă a trimis pe îngerul Său şi a
sculat-o pe ea vie din groapă şi a zis către dânsa îngerul Domnului:
„Măcar că ţi-ai sfârşit nevoinţa pătimirii tale şi ţi se cădea de acum
să te odihneşti, pentru că fericită eşti şi desăvârşită la cer, dar ca
să nu se laude păgânătatea şi fărădelegea, ca şi cum ar fi biruit
puterea Dumnezeului nostru, să intri în cetate ca să te vadă pe tine vie
şi să se ruşineze toţi ocărâtorii cei păgâni şi să cunoască pe
Dumnezeul nostru Atotputernic! Şi nu vei mai pătimi de acum înainte nici
un rău de la nimeni”.
Deci, Sfânta a intrat în cetatea
Mesemvria, ţinând o stâlpare de măslin în mâinile sale. Iar când au
văzut-o cetăţenii, s-au umplut de negrăită spaimă şi de mirare şi au
alergat la dânsa tot poporul, strigând cu glas mare: „Minunat este
Dumnezeul Irinei şi nu este altul afară de Acela!” Şi a spus împăratului
că Irina s-a sculat din morţi; iar el s-a temut foarte şi, văzând-o pe
ea, a căzut la picioarele ei, zicând: „Acum am cunoscut, că mare
Dumnezeu ai! Deci, mă rog ţie să petreci în cetatea noastră şi să ne
faci pe noi creştini”.
Sfânta a petrecut între dânşii
şaptezeci de zile, învăţându-i sfânta credinţă şi toţi au crezut în
Hristos. Deci, venind cu porunca lui Dumnezeu fericitul Timotei preotul,
a botezat pe împărat şi pe tot poporul lui. După aceea s-a dus de acolo
în patria sa, în cetatea Macedoniei, unde a aflat pe tatăl său adormit
întru Domnul; şi a plâns lui Dumnezeu, rugându-se pentru dânsul.
Acolo a petrecut vreme puţină cu
maica sa şi s-a răpit de un nor, care a dus-o în Efes. Şi, umblând
apostoleşte prin cetate, propovăduia pe Hristos, făcând minuni prin
tămăduirea a diferite neputinţe şi pe mulţi îi întorcea de la idoli
către Hristos. După multă vreme a venit acolo la dânsa bătrânul Apelian,
fiind trimis de Dumnezeu, cel ce i-a fost ei altădată învăţător şi de
care Sfânta s-a bucurat mult. După câteva zile a zis către popor:
„Bucuraţi-vă, fraţii mei, şi pacea lui Iisus Hristos să fie cu voi!
Mângâiaţi-vă, veseliţi-vă întru Domnul nostru şi să fiţi tari în
credinţă; iar eu mă voi duce de la voi, mulţumindu-vă că m-aţi primit pe
mine cea străină. Dar să ştiţi, că tot cel ce primeşte pe cel străin,
prieten se face cerescului Dumnezeu”. Şi cetăţenii grăiau între dânşii:
„Unde se duce învăţătoarea noastră?” Unii ziceau: „Au doară vrea să se
odihnească întru Domnul?” Iar alţii grăiau: „Vrednică este aceasta lui
Dumnezeu şi de aceea se va lua de la ochii noştri, deoarece noi suntem
păcătoşi”.
A doua zi, Sfânta Irina, luând
pe bătrânul Apelian şi pe şase bărbaţi cucernici, s-a dus cu dânşii după
cetate şi, aflând într-o piatră un mormânt nou deşert în care nimeni
n-a fost pus niciodată, a intrat în acel mormânt şi a zis către Apelian
şi către ceilalţi bărbaţi: „Acoperiţi-mă bine deasupra cu această
piatră, ca nimeni altul să nu mă poată descoperi, până a patra zi”.
Sărutând, cu cea mai de pe urmă sărutare, pe Apelian şi pe bărbaţii cei
ce erau cu dânsul, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi s-a culcat;
iar bărbaţii au pus piatra cea mare deasupra mormântului şi s-au întors
în cetate.
A patra zi, mergând la mormânt
Apelian cu aceiaşi bărbaţi, n-au mai găsit trupul Sfintei Irina şi s-au
gândit între dânşii, cum că a mutat-o pe ea Hristos Dumnezeu în Rai.
Ducându-se în cetate, au spus aceasta poporului. Atunci, au alergat
mulţi la mormânt şi, văzându-l deşert, s-au minunat şi au slăvit pe
Dumnezeu cu spaimă. Astfel a fost viaţa şi pătimirea fecioarei Irina,
cea de neam bun; în acest fel au fost nevoinţele miresei lui Hristos.
După cum s-a zis, ea a stat la
întrebare mai întâi înaintea tatălui său Lichinie, apoi a lui Sedechie
şi a lui Sedah fiul lui; după aceea înaintea lui Numerian şi a eparhului
Babodon; iar la sfârşit, înaintea lui Savorie. Cetăţile în care a
pătimit sunt acestea: Macedonia, patria sa, Calinica sau Calipoli a lui
Constantin şi Mesemvria cea din Tracia. Şi s-a odihnit întru Domnul în
Efes, în cinci zile ale lunii mai şi, stând înaintea lui Hristos, se
roagă pentru toată lumea.
Acestea le-a scris bătrânul
Apelian, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Dumnezeu Unul
în Treime, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune de la oameni, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Notă – Este de trebuinţă a se
şti şi aceasta, cum că tatăl Sfintei Irina, împăratul Liciniu, nu a fost
acel Liciniu, care mai pe urmă a fost părtaş la împărăţie cu marele
Constantin, cel ce a avut de soţie pe sora lui Constantin şi a stăpânit
toate părţile răsăritului, ci altul cu acelaşi nume, care a fost mai
înainte cu mulţi ani, împărat al unei cetăţi ce se numea Maghedoe, care
este în hotar cu Macedonia, precum şi Sfânta Scriptură s-a obişnuit a
numi împărăţi pe stăpânitorii fiecărei cetăţi. Acest lucru este arătat
în cartea Facerii, în capitolul paisprezece. Nişte împăraţi ca aceştia
sunt mai ales împărăţei, decât împăraţi, precum a fost şi acest Liciniu,
tatăl Irinei, deoarece în prolog, este scris Vasilisc, iar nu Basileus,
adică împărăţei iar nu împărat. Deci, cum că acest Liciniu este altul
decât Liciniu cel care a împărăţit împreună cu Constantin, este arătat
aici. Acela avea de soţie pe sora lui Constantin, cea cu numele
Constanţia, iar acesta avea pe cea de un nume cu dânsul, Licinia. Acela
petrecea în cetatea Nicomidiei, iar acesta în Maghedon. Acela a pierit
întru păgânătate, iar celălalt s-a sfârşit cu cinste întru creştinătate.
Acela a fost după trei sute de ani de la naşterea lui Hristos, iar
acesta a petrecut la întâia sută de ani, aproape de zilele apostolilor,
pentru că preotul Timotei, cel ce a botezat pe fiica lui, Sfânta Irina, a
luat învăţătura şi preoţia de la Sfântul Apostol Pavel.
Aceasta
a fost singura fiică născută lui Liciniu, regele din cetatea ce se
cheamă Maghedon. La început sfânta s-a numit Penelope, şi atât strălucea
cu frumuseţea trupului, încât întrecea pe vârstnicile ei. Ea trăia
într-un turn înalt zidit de tatăl său, cu treisprezece fecioare
frumoase, având multă avere spre slujba ei, şi scaun, masă şi sfeşnic,
toate făcute de aur. Şi era când a fost aşezată acolo de şase ani, fiind
învăţată de oarecare bătrân Apelian, pe care îl rânduise Liciniu să
intre la dânsa. Într-una din zile, ea a văzut că a venit o porumbiţă, şi
aducând o ramură de măslin, a pus-o pe masă; iar un vultur aducând o
cunună făcută din flori a pus-o pe masă. Apoi a văzut că a venit pe altă
fereastră un corb şi a pus un şarpe pe masă. De acestea mirându-se ea,
şi cugetând ce pot să însemne a întrebat pe bătrânul Apelian, care i
le-a dezlegat zicând: Că porumbiţa este nevoinţa gândului ei şi ramura
cea de măslin este pecetea lucrurilor şi deschiderea botezului; iar
vulturul, care este împărat celorlalte păsări, prin cunună îi însemna
biruinţa spre bunătăţile cele alese; iar corbul care adusese şarpele,
însemna necazul şi reaua ei pătimire. În scurt spunând, i-a tâlcuit şi
i-a arătat ei nevoinţa muceniciei, ce avea să îndure pentru Hristos. Şi
alte preamărite pentru dânsa se spun.
Sfântul
Nou Mucenic şi Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14
septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr şi mama a
rămas singură să crească şapte copii. 
Icoana Maicii Domnului "Potirul Nesecat"
a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula
obişnuia să-şi dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-şi sănătatea.
Deşi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.
