Acatistul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos

 

Acatistul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos se citește pentru a cere de la Dumnezeu puterea de a primi în inimile noastre Lumina Taborică spre luminarea minții și pătrunderea tainelor Dumnezeiești.

Rugăciunile începătoare

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slava....Și acum...

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Sfânt Numele Tău.

Doamne miluiește (de 3 ori)

Slavă…Și acum…

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Tropar la Acatistul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, glasul al 7-lea

Schimbatu-Te-ai la Față în munte, Hristoase Dumnezeule, arătându-le ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Strălucește și nouă, păcătoșilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ție.

Condacul 1

Alesule Voievod și Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului și al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Față întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat și toți pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ți pentru Schimbarea Ta la Față închinare de mulțumire, împreună cu Petru din suflet Îți cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Icosul 1

Îngerilor necunoscută și oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele și razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos și glasul Tatălui auzind, au înțeles taina Întrupării Tale și au cântat așa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feței Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun și Puternic, trezește-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului și în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuiești întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne și pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălășluiește-ne și pe noi în lăcașurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozește-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptății, îmbracă-ne în veșmântul adevărului și al dreptății pe noi, cei ce dormim în umbra morții;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 2

Văzând, Iubitorule de oameni, Doamne, că ucenicii Tăi nu sunt încă luminați și nu pricep că Tu trebuie să mergi la Ierusalim și acolo să pătimești multe și să fii omorât, ai început de atunci să le spui că toate acestea trebuie să le rabzi de bunăvoie pentru mântuirea noastră. Totuși, ei neputând înțelege dacă sunt de la Dumnezeu sau de la om, după șase zile ai luat cu Tine pe Petru, pe Iacob și pe Ioan și i-ai dus pe muntele Taborului, ca să le arăți, înainte de Cruce, slava Ta dumnezeiască, ca și în timpul pătimirilor Tale să-Ți cânte: Aliluia!

Icosul 2

Înțelesul cel greu de pătruns al pătimirii Tale celei de bunăvoie neputând să-l înțeleagă ucenicii Tăi, Doamne, mai înainte de crucea Ta, ai dus pe trei dintre ucenicii Tăi într-un munte înalt, ca să vadă minunea înfricoșatei Tale Schimbări la Față și dumnezeiasca Ta slavă, cea pururea fiitoare, ca atunci când Te vor vedea răstignit să înțeleagă că pătimirea Ta este de bunăvoie și să-Ți cânte așa:
Iisuse, Care de jos ai urcat pe un munte înalt, urcă-ne și pe noi întru cele de sus, ca să căutăm desfătarea întru cele înalte;
Iisuse, Care ai îndepărtat pe Petru și pe fiii lui Zevedeu de mulțimea grijilor lumești, îndepărtează și mintea noastră de lucrurile pământești, ca să învățăm a ne feri de patimile cele josnice;
Iisuse, Care cu multă trudă ai dus pe prietenii Tăi la o înălțime preafrumoasă, învață-ne și pe noi ca prin sudoare și multă trudă să ne nevoim în toate zilele;
Iisuse, Care ai arătat ucenicilor, în tăcerea rugăciunii, Schimbarea Ta la Față, învrednicește-ne acum și pe noi, credincioșii Tăi, să ne luminăm cu dulceața cuvintelor Tale;
Iisuse, Care ai arătat trei martori ai slavei Tale în liniștea Taborului, dă-ne și nouă, celor tăcuți și goi, să cugetăm totdeauna la slava Ta;
Iisuse, Care pentru numele Tău s-a veselit Taborul și Ermonul, dă-ne și nouă, ca prin chemarea preadulcelui Tău nume, să săvârșim urcare la cele înalte;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 3

Aleșii Tăi Apostoli, îmbrăcați fiind cu putere de sus, Doamne, i-ai urcat în Tabor, ca să învețe a cânta cele înalte și să cugete la cele cerești, iar nu la cele pământești. Îmbracă-ne, dar, și pe noi cei căzuți întru cele de jos și biruiți totdeauna de neputințele trupului, cu puterea și slava Ta, ca puterea Ta să lucreze în neputințele noastre, și să-Ți cântăm Ție cu dragoste: Aliluia!

Icosul 3

Vrând ca înainte de Cruce, de pătimirea cea de bunăvoie, să descoperi în parte slava dumnezeirii Tale, Hristoase, Mântuitorul nostru, ai ales numai trei dintre muritori care să fie martorii acestei slave: pe Petru, care Te-a iubit mai mult decât toți și Te-a mărturisit, primul dintre toți, Fiu al lui Dumnezeu, pe Iacob, care, având nădejdea bunătăților viitoare, capul sub sabie și-a plecat și, astfel, a pus început mucenicilor Tăi, și pe Ioan cel feciorelnic, care, mai mult decât toți păstrând neprihănirea trupului și a duhului, a primit har deosebit întru vederea unor negrăite descoperiri și a slavei Tale dumnezeiești. Împreună cu ei primește și de la noi aceste cântări de laudă:
Iisuse, Cel ce de la Petru, mai înainte de Schimbarea la Față, ai primit mărturisirea, primește și calda noastră mărturisire;
Iisuse, Cel ce aceluiași Petru, în Tabor, i-ai dat îndrăzneală să vorbească cu Tine, spune și inimilor noastre celor pașnice și bune;
Iisuse, Cel ce pe fiii lui Zevedeu, pentru iubirea lor înflăcărată, i-ai numit fiii Tunetului, nu ne birui cu tunetul mâniei Tale;
Iisuse, Cel ce acelorași ucenici nu le-ai îngăduit să coboare foc din cer asupra samaritenilor, stinge focul patimilor noastre lăuntrice;
Iisuse, ridică-ne împreună cu feciorelnicul Ioan în Taborul cel de sus, întru curăția trupului și a sufletului;
Iisuse, Cel ce știai că Iacob va bea întâiul Tău pahar, gătește-ne și nouă locuri în rai;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 4

Furtună a fost arătarea dumnezeirii Tale în muntele Sinai, deoarece în tunete și fulgere ai dat legea slugii Tale Moise; tot așa și în Horeb a fost duh de tărie ce despica munții; vijelie și foc când Ilie prorocul a vrut să Te vadă. Totuși nu în vijelie, nici în cutremur și nici în foc nu a fost Domnul, ci în glas de adiere de vânt Ți-ai arătat Fața și slava dumnezeirii Tale, precum și în muntele Taborului ai șezut în fața lor și cu bucurie Ți-au cântat: Aliluia!

Icosul 4

Auzind Moise și Ilie în Tabor cuvintele Tale, că vei sfârși la Ierusalim, s-au făcut martori la toată lumea, Doamne, că Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl spre mântuirea oamenilor, așa cum a mărturisit și glasul Său din cer. Căci Moise a fost chemat din morți, ca să mărturisească celor ținuți în iad venirea Ta în lume. Ilie însă a fost chemat din rai, ca să spună lui Enoh despre slava Ta, văzută în Schimbarea Ta la Față. Iar noi, mirându-ne de taina arătării prorocilor Tăi în Tabor, cu umilință îți cântăm:
Iisuse, Cel ce ai vrut ca văzătorul de Dumnezeu Moise să-Ți privească Fața Ta, arată-ne și nouă, în veacul ce va să vie, dulceața cea dorită a Feței Tale;
Iisuse, Cel ce de demult lui Moise i-ai arătat strălucirea slavei Tale, arată-ne și nouă, întru Împărăția Ta, Față către față, bunătatea cea nespusă a privirii Tale;
Iisuse, Cel ce în liniște și în glas de adiere de vânt lin l-ai învățat pe Ilie descoperirea Ta, învață-ne și pe noi, în chip minunat și în liniște, nepătimirea dumnezeiască;
Iisuse, Cel ce l-ai adus pe robul Tău Ilie în rai, în car de foc nearzător, ridică-ne și pe noi, în chip minunat, la înălțimea desăvârșitei viețuiri;
Iisuse, Cel ce de demult în multe chipuri ai grăit prorocilor, iar în Tabor le-ai vestit moartea Ta, hrănește cu cuvintele vieții veșnice și sufletele noastre cele flămânde;
Iisuse, Cel ce prin gura a doi martori ai descoperit ucenicilor taina Schimbării Tale la Față, aprinde și credința noastră cea rece cu adierile cele negrăite ale Duhului Sfânt;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 5

Stelei celei izvorâtoare din Dumnezeu Te-ai asemănat prin strălucirea negrăită a Preacuratului Tău Trup, Dătătorule de Lumină, Doamne, când, apropiindu-Te de ucenicii Tăi care dormeau, ai înălțat Tatălui Tău, pe înălțimea muntelui, rugăciunea Ta de împăcare. Atunci s-a luminat Fața Ta ca soarele și îmbrăcămintea s-a făcut mai albă decât zăpada. Apostolii, trezindu-se, au văzut slava Ta, a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr, și stând cu frică Ți-au cântat: Aliluia!

Icosul 5

Văzându-Te Apostolii Tăi în Tabor, având chip de om și Schimbându-Te la Față întru slava dumnezeiască și vorbind cu Moise și cu Ilie despre sfârșitul Tău, au înțeles puterea Ta cea pururea fiitoare și dumnezeirea ascunsă sub acoperământul trupului, s-au înspăimântat auzind cele grăite și s-au desfătat de vederea dumnezeieștii Tale slave. Dar numai atât au văzut cât a putut să încapă vederea ochilor trupești, iar noi împreună cu dânșii Îți cântăm:
Iisuse, Cel ce ai strălucit ucenicilor Tăi dumnezeiasca și nespusa Ta slavă, strălucește în inimile noastre Lumina Ta cea pururea fiitoare;
Iisuse, Cel ce ai împărtășit pe întâistătătorii Legii și harului cu lumina Ta cea mai presus de lume, prin acea împărtășire adună mintea noastră ce rătăcește pururea;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai dezgolit puțin fulgerul dumnezeirii Tale, ascuns în trup, dezvăluie căderile în păcat, ascunse în conștiința noastră cea ticăloasă;
Iisuse, Cel ce cu razele Luminii celei necreate ale Trupului Tău ai luminat muntele sfânt, luminează cu lumina poruncilor Tale și sufletele noastre cele întunecate;
Iisuse, Cel ce prin Schimbarea la Față ai luminat marginile lumii, luminează-ne și ne înfrumusețează și pe noi cei întunecați;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea luminii Tale din Tabor ai curățat precum zăpada pe ucenicii Tăi, curățește-ne și ne înnoiește și pe noi cei întunecați;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 6

Văzând binecuvântata și mântuitoarea Ta grăire, Hristoase, Dumnezeul nostru, împreună cu Moise și cu Ilie pe muntele Taborului, ucenicii Tăi Petru, Iacob și Ioan s-au bucurat foarte. Petru, având glasul plin de iubire dumnezeiască, a zis: "Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, vom face aici trei colibe: Ție una, lui Moise una și lui Ilie una". Noi însă, nevrednicii, nu cutezăm a Te întreba, ci cu smerenie Te rugăm pentru milă și cu glas tremurând Îți cântăm: Aliluia!

Icosul 6

Nor luminos a strălucit în Tabor spre însemnare la toată lumea. Petru vorbea despre colibe, glasul Părintelui vestea descoperirea și venirea Duhului Sfânt i-a umbrit pe Apostoli și vârful muntelui l-a înconjurat. Aceștia și mai mult s-au înfricoșat și, intrând cu frică în nor, au simțit nepătrunsa Ta dumnezeire și cu multă îndrăzneală Ți-au cântat unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce pe Israel de demult în pustie l-ai condus cu stâlpul de nor, Însuți și acum arată-ne calea în Împărăția Ta;
Iisuse, Cel ce pe Apostolii Tăi, în Tabor, cu nor luminos i-ai învăluit, acoperă-ne și pe noi cu roua Duhului Tău Cel Sfânt;
Iisuse, Cel ce locuiești în ceruri, în Biserica nefăcută de mâini, arată-ne și nouă biserica dătătoare de lumină și umbra preacurată a dumnezeirii Tale;
Iisuse, Cel ce nu ai vrut pe pământ corturi făcute de mâini, zidește-ne cortul cel lăuntric, cu bun chip, al Duhului Sfânt, cu care să mergem la ceruri;
Iisuse, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, îmbracă-ne și pe noi cei dezbrăcați cu haina țesăturii dumnezeiești a neprihănirii și curăției;
Iisuse, Cel ce ai întins cerul ca o piele, îmbracă-ne și pe noi cei răniți în haina luminoasă ca zăpada a cereștii Tale frumuseți;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 7

Vrând să descopere taina cea din veac ascunsă a dumnezeirii Tale, Hristoase, Părintele Tău Ceresc, acum, iarăși, precum la Iordan, în timpul Botezului, a vestit că Tu ești Fiul Lui, și astfel, cu glas, din nor, a mărturisit zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L ascultați". Iar Apostolii, înfricoșându-se, au căzut cu fața la pământ, cântându-Ți: Aliluia!

Icosul 7

Nouă și preaslăvită descoperire s-a făcut în Tabor, Stăpâne Doamne, când Apostolii înșiși, văzători și slugi, auzind glasul Părintelui și tunet din nori, s-au înspăimântat și o nouă revărsare de lumină deodată i-a luminat și, privindu-se unul pe altul, s-au mirat și, căzând cu fața la pământ, Ție, Stăpâne, închinându-se, Ți-au adus aceste laude:
Iisuse, Cel ce ești Chipul Prealuminat al Ipostasului Părintesc, schimbă viața noastră cea întunecată și necurată;
Iisuse, Cel ce ești strălucirea slavei Părintești, luminează sufletele noastre cele căzute și afundate în întuneric;
Iisuse, Cel ce ești minunat și înfricoșător în slava dumnezeirii Tale, înnoiește vederea noastră cea duhovnicească stricată prin păcat;
Iisuse, Prealine, Cel ce ești plin de iubire, prin strălucirea cea nespusă a Trupului Tău, toată necurăția sufletelor noastre fă-o mai albă decât zăpada;
Iisuse, Lumină fără început, în Lumina Ta din Tabor arată-ne și nouă Lumina Tatălui;
Iisuse, Lumina cea neschimbată în lumina cea nevăzută a Împărăției Tale, arată-ne și nouă lumina Duhului;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 8

În chip minunat și străin, Ți s-au arătat Moise și Ilie în Tabor, Stăpâne Doamne, văzând închipuirea Ipostasului dumnezeiesc și vorbind despre pătimirea Ta cea de bunăvoie ce îți stătea înainte. Acoperindu-i pe ei norul cel luminos și încetând glasul din cer, slava Domnului s-a luat de la ucenicii Tăi, iar ei Ți-au cântat: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul ai fost întru cele de sus, Cuvinte al lui Dumnezeu, când Te-ai Schimbat la Față în Tabor, dar nici de cele de jos nu Te-ai despărțit. Iar când prorocii au plecat și vederea dumnezeiască s-a sfârșit, Tu Te-ai apropiat de ucenicii Tăi, ce căzuseră de spaimă la pământ și, atingându-i cu mâna le-ai zis: "Sculați-vă și nu vă temeți". Iar ucenicii, deschizând ochii și nevăzând pe nimeni, afară de Tine, s-au bucurat foarte și, mulțumind lui Dumnezeu, Ți-au cântat așa:
Iisuse, Cel ce ai cuvintele vieții veșnice, fii totdeauna cu noi în călătoria pământească;
Iisuse, Cel ce ne-ai săturat pe noi cu privirea dumnezeirii Tale, nu ne lăsa pe noi singuri întru slujirea Ta;
Iisuse, Cel ce mai înainte de Cruce ne-ai lămurit taina pătimirilor Tale de voie, dă-ne nouă totdeauna să ne amintim de pătimirea Ta;
Iisuse, Cel ce ne-ai arătat, mai înainte de moarte, slava Ta, dă-ne nouă să înțelegem totdeauna îndumnezeirea Trupului Tău;
Iisuse, Chipul cel neschimbat al Celui ce Este, înnoiește în sufletele noastre privirea Chipului și asemănării Tale;
Iisuse, Cel ce ești pecetea cea asemenea Tatălui, însemnează în trupurile noastre bunătatea cea nespusă a Chipului Tău;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 9

Toată firea s-a înfricoșat, văzând preaslăvita Schimbare la Față în Tabor, Hristoase Mântuitorule: îngerii stând nevăzut cu frică și cu cutremur Ți-au slujit Ție, cerurile s-au înspăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând slava Domnului. Muntele Tabor, care până atunci era întunecat și fumegând, s-a acoperit cu un nor luminos, pentru că pe el au stat Preacuratele Tale picioare. Iar ucenicii Tăi, Doamne, neputând suferi să vadă Fața Ta, au căzut la pământ, acoperindu-și fețele, până când, sfârșindu-se vedenia, Tu Însuți i-ai ridicat și ei Ți-au cântat: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei deșerți de înțelepciune, nefiind luminați de har, nu pot pricepe taina preaslăvitei Tale Schimbări la Față. Pentru aceasta, când ai coborât cu ucenicii din munte, ai poruncit prietenilor Tai nimănui să nu spună din ceea ce au văzut, până când Fiul Omului nu Se va scula a treia zi din mormânt. Și ei tăcând nu au spus nimănui nimic în acele zile, din cele ce au văzut și au auzit, dar în inima lor Ți-au cântat așa:
Iisuse, Cel ce pe nor de foc ai fost purtat, izbăvește-ne cu lumina Ta de toată întinăciunea sufletească;
Iisuse, Cel ce Te-ai îmbrăcat în întregul Adam, luminează firea noastră cea întunecată;
Iisuse, Cel ce ai desfătat pe ucenicii Tăi cu strălucirea dumnezeirii Tale, desfătează-ne și pe noi totdeauna cu învățăturile Tale;
Iisuse, Cel ce ai luminat pe ucenicii Tăi prin norul dătător de rouă, luminează-ne și pe noi totdeauna cu razele preaslăvitei Tale Schimbări la Față;
Iisuse, Cel ce ai sfințit Taborul cu Preacuratele Tale picioare, îndreptează picioarele noastre spre a sluji Ție pururea;
Iisuse, Cel ce cu nevinovatele Tale mâini ai arătat ucenicilor să urce în muntele Tău, îndreptează și mâinile noastre în lucrarea faptelor celor bune;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 10

Vrând să mântuiești lumea, Te-ai Schimbat la Față în Tabor pentru noi, Doamne, ca să ne faci vrednici de slava Ta cerească și să schimbi trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea slavei Tale la învierea cea de obște și în Împărăția Ta cea veșnică, pe care ai gătit-o, de la facerea lumii, celor ce Te iubesc pe Tine, de care să ne învrednicești și pe noi, precum pe Moise și pe Ilie i-ai învrednicit în Tabor să Te vadă Față către față și să-Ți cântăm cu toți sfinții cântarea veșnică: Aliluia!

Icosul 10

Împărate Preaveșnic, toate le-ai făcut spre mântuirea noastră. Pentru noi ai primit Preacuratul trup din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta având chip de rob. Tot așa Te-ai Schimbat la Față pe muntele cel sfânt, ca să luminezi întunericul dinlăuntrul nostru, al celor ce stăm în întunericul și în umbra morții și să ne faci pe noi, din fii ai mâniei, fiii Tăi preaiubiți. Pentru aceasta cu mulțumire Îți cântăm:
Iisuse, pe Tabor chipul robului l-ai schimbat, ca pe noi să ne faci din robi ai păcatului fiii lui Dumnezeu;
Iisuse, chiar trupul Tău l-ai dat la moarte, ca firea noastră cea căzută să o prefaci prin Tine;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai arătat frumusețea cea negrăită a Împărăției Tale, întărește în noi pacea și adevărul Duhului Sfânt;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea dumnezeiască a Trupului Tău toată făptură ai îndumnezeit-o, înnoiește-ne și pe noi prin îndumnezeirea trupului la a doua Ta venire;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai arătat focul dumnezeirii Tale, arde cu foc nematerialnic și păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce ai hrănit acolo cu preadulcele Tale cuvinte pe ucenicii Tăi, sfințește și sufletele noastre cele flămânde cu Sfintele Tale Taine;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 11

Cântare de umilință aducem Ție noi nevrednicii, pentru Schimbarea Ta la Față, și strigăm: Dă-ne nouă, robilor Tăi, înălțimea viețuirii cerești și strălucirea slavei dumnezeiești celei pururi fiitoare, iar cu inimă curată învrednicește-ne, în chip gândit, să ieșim la muntele Tău cel sfânt și să vedem cu ochii minții preaslăvita Schimbare la Față, ca să-Ți cântăm în chip luminos: Aliluia!

Icosul 11

Fiind Lumina Nepătrunsă și Dătător de Lumină, Iisuse, Lumina cea pururea fiitoare și fără de început, Lumina Ta ai adus-o în lume, pentru că ai urcat cu Preacuratul Tău Trup în muntele Taborului și acolo ai arătat ucenicilor Tăi lumina cea necreată și dumnezeiască și chipul slavei Părintești. Acestei lumini, mai presus de fire, să ne faci și pe noi părtași, ca să-Ți cântăm din adâncul sufletului unele ca acestea:
Iisuse Hristoase, Lumina cea adevărată, întărește sufletele noastre, cu cugete bune, în toate zilele călătoriei noastre pământești;
Iisuse, Împărate, Lumina cea fără început, aprinde din nou făclia cea stinsă a sufletului până în ziua sfârșitului nostru;
Iisuse, Lumina Lină, Care dai viață, trimite sufletelor noastre lumină și viață în ceasul cel înfricoșător al morții noastre;
Iisuse, Lumina Sfântă, Care luminezi și arzi, scoate-ne atunci din bezna întunericului;
Iisuse, Lumina Preadulce și Preasfântă, însoțește-ne către lumina palatului Tău ceresc printre vămile amare ale văzduhului;
Iisuse, Lumina cea mai luminoasă decât orice soare, luminează-ne în strălucirea sfinților Tăi, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 12

Dăruiește-ne, Doamne Iisuse, harul Tău, pe care în Tabor l-ai dat aleșilor Tăi ucenici Petru, Iacob și Ioan, și ne primește pe noi ca și pe aceia, ca îmbrăcați cu putere de sus și luminați de Duhul Sfânt, având inima curată și duhul înnoit, să urcăm în Taborul cel gândit, mergând din putere în putere, nevoindu-ne mai mult în post și rugăciune și petrecând întru neprihănire, să-Ți cântăm cu vrednicie: Aliluia!

Icosul 12

Cântând Preacurata Schimbare la Față preaslăvim dumnezeiasca Ta slavă arătată în Tabor, ne închinăm dumnezeirii și puterii Tale și credem cu Petru că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși și cântăm împreună cu Apostolii, din adâncul sufletului: bine este să fim noi aici împreună cu Tine. Pentru aceasta nu ne rușina pe noi, cei neputincioși și învechiți în trup, care credem întru Tine, ci ne acoperă cu lumina dumnezeieștii Tale străluciri pe cei ce cu dragoste Îți cântăm:
Iisuse, Soarele cel neapus, Care ai răsărit în Tabor, luminează-ne cu dumnezeiasca Ta strălucire;
Iisuse, Lumina cea neajunsă, Care Te-ai arătat întru Schimbarea Ta la Față, încălzește-ne cu împărtășirea harului Tău;
Iisuse, Biserica Veșnică a Ierusalimului Ceresc, sălășluiește-ne în cortul Tău dumnezeiesc;
Iisuse, Floarea cea binemirositoare a raiului, înmiresmează-ne și pe noi cu aromatele sfințeniei și ale curăției;
Iisuse, Focul cel curățitor, Care ai vrut să curățești cerul și pământul de orice întinăciune, curățește-ne și pe noi de toată întinăciunea trupului și a duhului;
Iisuse, Piatra cea prețioasă, Care ai luminat Sionul cel de sus cu frumusețe dumnezeiască, învrednicește-ne și pe noi să vedem această frumusețe;
Iisuse, Dumnezeulcel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 13

O, Preadulce și Atotbunule Iisuse, Cel ce în Tabor ai strălucit cu slava dumnezeiască, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit în muntele cel sfânt închinarea ucenicilor Tăi, așa și pe noi învrednicește-ne să ne închinăm preaslăvitei Tale Schimbări la Față, ca strălucind în lumina faptelor bune, să se lumineze prin Tine întunericul păcatului ce locuiește în noi și să ne arătăm vrednici moștenitori ai Împărăției Tale celei veșnice, unde cu toți sfinții să-Ți cântăm: Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Îngerilor necunoscută și oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele și razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos și glasul Tatălui auzind, au înțeles taina Întrupării Tale și au cântat așa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feței Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun și Puternic, trezește-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului și în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuiești întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne și pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălășluiește-ne și pe noi în lăcașurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozește-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptății, îmbracă-ne în veșmântul adevărului și al dreptății pe noi, cei ce dormim în umbra morții;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 1

Alesule Voievod și Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului și al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Față întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat și toți pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ți pentru Schimbarea Ta la Față închinare de mulțumire, împreună cu Petru din suflet Îți cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveșnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Rugăciune la sfârșitul Acatistului Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care locuiești întru Lumina cea nepătrunsă, și ești Strălucire Slavei Tatălui și Chip al Ipostasului Său! La plinirea vremii ai venit, Tu, pentru mila cea nespusă față de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micșorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe sine, ascultător fiind chiar până la moarte. Totuși, înainte de Cruce și de pătimirea cea de bunăvoie, în muntele Taborului, Te-ai Schimbat la Față, întru slava Ta dumnezeiască, înaintea sfinților Tăi ucenici și Apostoli, ca atunci când Te vor vedea răstignit și dat morții să priceapă că pătimirea este de bunăvoie și dumnezeiască. Învrednicește-ne și pe noi, pe toți, să prăznuim Preacurata Schimbare la Față cu inimă curată și cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel sfânt, în sălașul sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu sfinții, Față către față, să vedem slava Ta, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale și să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

SINAXAR 11 AUGUST

 

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintele nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Manastire Dionisiu din sfântul Munte Athos, în anii de la Hristos 1460.

Acest Sfânt Nifon s-a nascut în Tesalonic din parinti binecredinciosi si de bun neam: mama lui, Maria, era din aceasta cetate, iar tatal sau, Daniel, se tragea din Dalmatia. Asezati în Tesalonic, parintii sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae si Maria. Dupa moartea tatalui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al II-lea, Nicolae, a fost dat la învatatura cartilor sfinte, dovedind multa silinta, încât la vârsta de 12 ani stia toata rânduiala slujbelor bisericesti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor carti si dorea sa-si adânceasca cunostintele. Pentru aceasta, curând, fara stirea dascalului si a maicii sale, a urmat pe un monah învatat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a ramas alaturi de vestitul pustnic Antonie, care nu dupa multa vreme l-a tuns în calugarie, dându-i numele Nifon.

Dupa moartea pustnicului Antonie, calugarul Nifon, plin fiind de râvna învataturii si auzind ca în cetatea Iarda este un dascal foarte învatat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, dupa luarea Constantinopolului de catre turci la 1453, dascalul Zaharia a fost hirotonit episcop, calugarul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, asezându-se la început în Mânastirea Pantelimon. Însa dupa o vreme s-a mutat în pestera Krughi, unde a pustnicit, desavârsindu-se în învataturile sfinte.

De acolo a fost chemat de întâistatatorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca dascal. Dupa multa vreme, cunoscând ca în Mânastirea Dionisiu, cu hramul Sfântului înaintemergator si Botezator Ioan, se afla multi îmbunatatiti monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbracat îngerescul chip al schimniciei si a fost hirotesit, dupa canoane, citet si ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon si ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicesti, cu privegherile, cu rugaciunea si cu dragostea fata de toti, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în adevar luminator nu numai al Mânastirii Dionisiu ci si al întregului Sfânt Munte Athos, încât puterea întelepciunii lui ajunsese vestita si în cetatea Tesalonicului.

De aceea, dupa moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor si al clericilor alesera ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul Nifon, care cu toata împotrivirea lui a trebuit sa primeasca. Aici Sfântul Nifon a propovaduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii si îndemna pe cei bogati sa ajute pe cei neputinciosi si pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebita grija, chiar daca erau de alta lege, Vestea despre puterea cuvântului si despre faptele Sfântului Nifon s-a raspândit atât de repe-de si de departe, încât când, dupa doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost facut patriarh al Constantinopolului si a toata lumea. Însa nu dupa multa vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împarateasca din Patriarhie la Mânastirea Sozopoli. Dar dupa doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însa dupa scurta vreme, la uneltirile unora, împaratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea pazit de ostasi.

Vestea despre Sfântul Nifon s-a raspândit pâna departe, încât, auzind cele despre sfântul, domnitorul Tarii Românesti, Radu cel Mare (1496-1508) dorind sa-l vada, a capatat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea înaltei Porti sa viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în fata sfântului, domnitorul Radu cel Mare grai: "Eu, Stapâne Sfintite, doream foarte mult sa ma învrednicesc a vedea fericita ta fata. Slava lui Dumnezeu ca m-am învrednicit a dobândi aceasta astazi; sunt mâhnit însa de ispitirile ce patimesti". Sfântul Nifon îi raspunse: "Preastralucite Domn, prin multe necazuri ni se cade noua sa intram în împaratia cerurilor, caci zice Domnul ca se cade sa suferim primejdiile acestei vieti cu bucurie". Acestea si altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: "Ma rog Arhieriei tale sa vii în Tara Româneasca sa ne înveti pe noi, caci cu totul suntem lipsiti de duhovniceasca învatatura si de pastor învatator; acolo te vei odihni si toti te vor primi cu bucurie. Da-mi cuvântul si voi mijloci la Poarta a ti se da voie". Si, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine si l-a dus în Tara Româneasca, la anul 1504, unde toti l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis:

"Te avem pe tine povatuitor si pastor al nostru, ca sa ne povatuiesti pe noi pe calea mântuirii, si sa ai stapânire asupra lucrurilor bisericesti, si orice vei porunci, se va face". "Ma rog, raspunse Sf. Nifon, ca orice voi face spre îndreptare sa primiti cu bucurie; iar însuti de vei gresi, sa primesti duhovniceasca mea sfatuire, pentru ca daca poporul va vedea ca domnul tarii primeste îndreptare de pocainta, si el cu înlesnire se va îndrepta; si, dimpotriva, daca domnul tarii va calca legile si va defaima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cadere". Apoi preaînteleptul Nifon a poruncit sa se adune în sobor toti preotii, egumenii manastirilor si boierii divanului domnesc, carora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului sau si întelepciunea sa cea mare atât au miscat inimile celor de fata încât toti au primit învatatura cu bucurie si au hotarât a-si îndrepta naravurile. Dupa aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, carora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfatuindu-i sa se îngrijeasca de turma lui Hristos.

În vremea aceea un boier din Moldova, rau naravit si facând multe rele, a fugit din tara Moldovei în Tara Româneasca cu femeia si cu copiii sai. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit sa-si ia alta sotie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate ca stia ca acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile parintilor sai si canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean si cu blândete l-a sfatuit sa lase femeia cea luata fara lege si sa se întoarca la sotia sa cea dupa lege. Boierul moldovean a mers si s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, cautând sa-l întarâte a izgoni pe Sfântul din Tara Româneasca. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de amenintari, s-a dus la domnitor si, aratându-i scrisoarea femeii celei dupa lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiasca si i-a aratat ca nu se cade sa defaime cele rânduite de dumnezeiestile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lasând la o parte evlavia ce aratase mai înainte, s-a pornit cu salbaticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l ca a calcat predaniile si rânduielile tarii si poruncindu-i sa plece din Tara Româneasca.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserica, unde a poruncit sa se strânga tot poporul, pe care învatându-l îndestul, s-a îmbracat în vesmintele arhieresti si a afurisit atât pe boierul moldovean cel fara de lege cât si pe cei ce îl ajutasera la savârsirea acelei faradelegi. Apoi a proorocit câte aveau sa se întâmple Tarii Românesti si cum au sa moara de moartea cea rea si domnitorul Radu cel Mare si boierul moldovean, sfârsindu-se în faradelegea lor. Dupa aceea asezând vesmintele arhieresti pe sfânta masa a iesit din biserica.

Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat porunca în tot orasul ca nimeni sa nu socoteasca pe Sfântul Nifon ca arhiereu si nici sa-i dea cinste si cautare; caci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îsi va pierde viata, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o cascioara mica, unde un fiu duhovnicesc al sau, Neagoe, din familia Basarabestilor, îl hranea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget si temându-se a nu veni asupra lui vreun rau pentru aceasta fapta, a mijlocit sa fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul si-a cerut iertare prin fagaduinti de multe daruri. Sfântul însa cunoscând viclesugul domnitorului nu i-a dat iertare si a plecat de la el repetând aceeasi proorocie ce rostise în biserica.

Plecând din Tara Româneasca, Sfântul Nifon s-a dus împreuna cu doi ucenici ai sai, Macarie si Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, si de acolo în Sfântul Munte Athos, la Mânastirea Vatoped, unde a fost primit cu multa evlavie. Iar din Mânastirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mânastirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultari, nefiind cunoscut de fratii din mânastire decât târziu prin aratare îngereasca. Si facând multe minuni Sfântul Nifon si-a dat obstescul sfârsit în Mânastirea Dionisiu, la 11 august 1508.

Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegatie ca sa aduca în Tara Româneasca moastele Sfântului Nifon "ca sa curateasca greseala Radului si a altora, care facuse rau sfintiei sale". Dezgropând trupul Sfântului Nifon si asezându-l în cosciug de lemn, delegatia trimisa de Neagoe Basarab, împreuna cu câtiva calugari din Mânastirea Dionisiu si cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Tara Româneasca, unde l-au dus cu alai mare la Mânastirea Dealului si l-au asezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul noptii în Mânastirea Dealului s-au facut rugaciuni pentru iertarea pacatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revarsatul zorilor Neagoe Voda, care era partas la rugaciune a vazut în atipeala iertarea lui Radu Voda.

Dupa ce au fost tinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moastele Sf. Nifon au fost asezate în sicriu de argint poleit cu aur si înfrumusetat cu pietre scumpe si cu smalt si înapoiate la Mânastirea Dionisiu din Sf. Munte Athos. Calugarii de la Mânastirea Dionisiu au daruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul si o mâna din moastele Sfântului Nifon, care au fost asezate în Mânastirea zidita de Neagoe Basarab la Curtea de Arges.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu diaconul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Diocletian si era de neam din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la guvernatorul Calvisian ca este crestin, si nevoind a se lepada de Hristos a fost supus la nesfârsite si grele chinuri, dupa care, taindu-i-se capul si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei si înfrumusetatei case si dumnezeiesti biserici a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, numita Eleusa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Icoanei celei nefacuta de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În zilele binecredinciosului împarat Tiberie, la anii 576, s-a facut minune mare. O femeie, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana cu vrednicia, fiind vaduva, a cazut într-o boala grea si fara de leac; si deznadajduindu-se de tot ajutorul omenesc, se lasa în nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci punând întru sine bun gând, a trimis catre preotii cei ce slujeau sfintei Icoane împaratesti si nefacuta de mâna a Domnului, rugându-i sa mearga la dânsa. Si venind ei, ea cazu la picioarele lor, zicând: "Va rog sfintiti parinti, de vreme ce Dumnezeu pentru pacatele mele a vrut sa ma chinuiesc de aceasta boala grea de moarte, voiesc si doresc eu, ticaloasa si nevrednica, ca prin rugaciunile voastre sa primesc sfânta Icoana a Domnului nostru în saraca mea casuta 40 de zile, ca doara printr-însa va face Domnul mila cu mine". Si preotii, stiindu-i viata si duhovniceasca ei asezare, i-au adus Sf. Icoana. Si deschizând ei cutia în care se afla Icoana, îndata a cazut si s-a închinat femeia si a sarutat-o; si luând o pânza de bumbac pe masura Sf. icoane, a pus-o deasupra Icoanei; si bagând-o într-un scrin curat, a închis-o; si asezând-o în paraclisul casei sale, îi facea stralucita lumina de faclii aprinse, slujind liturghie pâna la 40 de zile. Si daca se plinira acele 40 de zile, au început a se întari durerile femeii, de erau de nesuferit, încât nici din pat nu putea sa se ridice, si strigând pe o slujnica pe care o stia ca este mai curata, îi zise: "Adu cutia sfintei Icoane ca sa ma închin, doara voi gasi putina odihna de durerile acestea mari".

Si aceea mergând în paraclis, vazu minune mare si înfricosatoare si preamarita: o vapaie de foc mare iesea din acea cutie, de se suia pâna în podul casei, si cuprinzând tot jertfelnicul, se pogora pâna la fata pamântului, nestricând cu nimic jertfelnicul. Slujnica îngrozindu-se, a cazut jos; si alergând alta, spuse stapânei sale, iar aceasta înfricosându-se foarte s-a pogorât din pat si mergând cu mare greutate în paraclis si vazând vapaia cea de foc, a strigat: "Doamne miluieste". Dupa aceea a trimis si a adus degrab pe slujitorii sfintei Icoane, cu care a venit si popor mult, si vazând toti minunea se minunara, caci se suia si se pogora vapaia ca o vetreala de corabie ce se umfla de vânt tare, si au strigat toti multa vreme: "Doamne miluieste". Si facându-se rugaciune de catre preoti s-a potolit vapaia, si deschizând cutia au aflat sfânta Icoana împarateasca si nefacuta de mâini, neatinsa de foc.

Luând si pânza cea de bumbac pe care o pusese patriciana deasupra Icoanei, au aflat pe ea alt chip nefacut de mâna, asemenea chipului celui dintâi. Si slavind toti pe Dumnezeu si sarutându-L îl pusera deasupra durerilor femeii si îndata o lasara durerile si boala si s-a tamaduit femeia si facându-se sanatoasa desavârsit s-a sculat si a slavit pe Dumnezeu cu toti câti venisera acolo cu preotii.

Dupa câtiva ani acea cinstita femeie, de vreme ce mai înainte îsi cunoscuse mutarea ei din viata aceasta, ca ceea ce era vas ales, a purtat grija ca sa daruiasca acel preasfânt chip la o mânastire de calugarite ce se afla la Melitina, în Armenia, cu hramul înaltarea Domnului. Si iata, ca si cum s-ar fi dat veste, a sosit acolo la Constantinopol Dometian, arhiepiscopul Melitinei, varul împaratului Mauriciu, împreuna cu cei mai de cinste ai acelei cetati; deci, aflând patriciana a dat sfântul chip în mâna arhiepiscopului spunându-i gândul ei de a-L trimite la Melitina.

Însa nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune ce s-a facut. În timpul navalirii persilor, în zilele împaratului Iraclie, temându-se calugaritele mânastirii ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, s-au dus la Constantinopol. Si fiindca erau de bun neam au cerut o mânastire de la Serghie patriarhul, care aflând despre aceasta sfânta si nefacuta de mâna Icoana, a luat-o fara voia calugaritelor. Însa în acele zile, i-au venit multe scârbe asupra-i, necazuri si mânie de la împarati asupra lui, si tulburari multe în Biserica. Si stând la multa mirare pentru acestea, a vazut noaptea în vis pe un om înfricosator ce sta deasupra lui si-i zicea: "Întoarce înapoi cât mai degrab mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate". Iar daca s-a trezit sta de gândea, si chemând pe cei ce erau ai lui i-a întrebat: "Ce sunt aceste necazuri si pentru care pricina le patimesc? Mai ales ca si asta noapte am vazut un om înfricosator care-mi zicea: "Întoarce cât mai curând mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate; iar eu nu stiu de am luat cuiva ceva". Iar ei zisera: "Nu baga în seama unele ca acestea, stapâne, ca n-ai napastuit niciodata pe nimeni; iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrarea diavoleasca". Dar când s-a facut noapte iarasi i s-a aratat omul acela si îi zise rastit: "Întoarce cât mai curând ceea ce ai luat calugaritelor de la Mânastirea Înaltarii; oare, nu stii ca sunt straine si fara de mângâiere caci au venit din alta parte?" Dupa aceea trezindu-se, zise catre eclesiarhul lui: "Frate, când ai luat chipul împaratesc de la calugarite, cum le-a parut?" Iar acela zise: "Foarte greu, parinte; si de ar fi putut ne-ar fi facut certare". Atunci a priceput patriarhul si s-a dosadit pe sine si degrab cu multa cinste a trimis sfântul chip la mânastirea calugaritelor în 29 ale lui decembrie. Si s-au potolit bântuielile si necazurile patriarhului si s-au bucurat calugaritele daca au primit acel sfânt chip al Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie si Gaian, care s-au savârsit prin foc.

Se face soborul lor la locasul sfintilor si maritilor doctori fara de arginti Cosma si Damian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.pomenirea Sfantului, marelui Mucenic Evplu Diaconul (†304).

    Acesta a trait in zilele imparatului Diocletian, tragandu-se in cetatea Catania, care se afla in Sicilia. Deci, fiind mare prigonire impotriva crestinilor, de pretutindeni, a fost trimis in partile Siciliei un dregator cumplit, anume Calvisian. Acesta, aducand tot poporul, barbati si femei, de toata varsta, a dat pe fata porunca imparatului, ca, daca se va afla cineva, care sa pomeneasca numele lui Hristos, acela sa fie dat la chinuri si ucis. Si, chemand slugile sale, le-a poruncit sa cerceteze in tot chipul, de nu cumva se afla cineva, care sa tina credinta crestineasca, fie si in taina.

    Si, apropiindu-se, unul din slujitori a zis: "Este, aici, in cetate, un om, anume Evplu, care poarta cu sine o carte. El strabate ulitele si casele, vorbind de Dumnezeu crestinilor." Ca Sfantul era diacon si purta cu sine Cartea Evangheliei, din care citea poporului minunile lui Hristos, si-l invata sa creada intru El. Acestea auzind, dregatorul a trimis sa-l prinda si sa-l aduca legat, inaintea sa. Si a fost gasit intr-o casa saraca, citind din Sfanta Evanghelie, si invatand pe cei ce-l ascultau. Deci, a fost cercetat de Calvisian, iar Sfantul, nelepadandu-se de Hristos, a fost legat, mai intai, cu mainile si picioarele de genunchi. Dupa aceea a fost spanzurat pe un lemn si a fost strujit cu gheare de fier. Deci, a auzit glas din cer, zicandu-i: "Fii tare Evplu, ca hainele cele adevarate iti sunt gatite tie." A poruncit, atunci, dregatorul sa-i zdrobeasca falcile, pulpele si gleznele cu ciocane de fier si l-au aruncat in temnita, cu Evanghelia legata de grumaji, poruncind ca sapte zile sa nu i se dea nici paine nici apa. Si aici, facand rugaciune, a izvorat apa. Deci, iarasi, scotandu-l la intrebare si ramanand statornic in credinta, i-au patruns urechile cu tepuse de fier inrosite in foc si i s-a taiat capul.
 

Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului (+1508).

    Sfantul Nifon era din Moreea (Grecia). S-a nascut din parinti mai straluciti in dreapta credinta si prin faptele bune, decat prin neam, primind, de la botez, numele de Nicolae. Aratand multa dragoste de carte, a avut mai multi dascali iscusiti si, luand, de la unul din ei, chipul monahicesc, si-a schimbat numele, din Nicolae, in Nifon.

    Deci, fericitul Nifon, intarit cu rugaciunile dascalilor sai, a zburat, ca un vultur, la muntele Athos. Acolo, cercetand mai multe manastiri, schituri, pesteri si chilii pustnicesti, s-a asezat, in cele din urma, la manastirea Dionisiou. A petrecut foarte multa vreme fericitul Nifon in aceasta manastire, ostenindu-se cu scrierea cartilor sfinte. Afland de evlavia si de intelepciunea lui, clerul si credinciosii din Tesalonic, l-au ales mitropolit. Si a pastorit, cu vrednicie, invatand si intarind in dreapta credinta pe credinciosii sai, tulburati de zvonurile unirii mincinoase de la Florenta (1439). La anul 1484, mitropolitul a luat parte la un sinod, tinut in Constantinopol, osandind sinodul de la Florenta. La anul 1486, mitropolitul Nifon s-a invrednicit a fi ales patriarh de Constantinopol. Dar erau vremuri deosebit de grele, ca, de la cucereirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit in treburile Bisericii Ortodoxe, de aceea si pastoria Sfntului Nifon a fost zbuciumata. A fost alungat din scaun si, iarasi, chemat, la cererea credinciosilor, iar, pe la 1498, a fost surghiunit la Adrianopole.

    In aceasta cetate, l-a aflat voievodul Munteniei, Radu cel Mare, in anul 1508, pe cand se intorcea de la Constantinopol, spre tara, si l-a induplecat sa vina sa faca randuiala in Biserica Munteniei. Deci, indata ce a sosit in Tara Romaneasca, Sfantul a adunat in sobor egumenii si boierii tarii si, asa, s-au intemeiat episcopiile de la Ramnic si de la Buzau, iar Sfantul Nifon a sfintit pe cei doi episcopi. Nu a trecut, insa, multa vreme si Sfantul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna randuiala ce facuse, caci voievodul insusi a savarsit o nelegiuire, casatorind pe o sora a sa, cu un boier, Bogdan cu numele, care avea, in Moldova, de unde venise, sotie si copii. Sfantul Nifon nu putea incuviinta o asemenea casatorie si a ramas neinduplecat, la cererea voievodului. Dupa putina vreme, a plecat din Tara Romaneasca, luand drumul Sfantului Munte, asezandu-se mai intai, la manastirea Dionisiou. Aici, ajungand la varsta de 90 de ani, si-a dar fericitul lui suflet in mainile lui Dumnezeu la 11 august 1508.

    Dupa sapte ani, Neagoe Basarab, noul Domn, a trimis pe oamenii lui la manastirea Dionisiou si, cu incuviintarea monahilor de acolo, dezgropand moastele Sfantului Nifon, l-au pus intr-un sicriu de lemn si l-au adus in tara. Cu mare alai, s-au asezat ele deasupra mormantului lui Radu cel Mare, la manastirea Dealul, ctitoria lui Radu, ca, astfel, Sfantul sa ierte greseala raposatului voievod.

    Apoi, voievodul Neagoe a dat porunca sa fie puse sfintele moaste intr-o racla de argint, poleita cu aur si pietre scumpe si sa le aduca inapoi, la Sfantul Munte. Dar, vazand fratii monahi, din acea manastire, adanca evlavie a voievodului Neagoe, i-au daruit lui capul Sfantului si o mana. Iar, zidind biserica sa de la Arges, voievodul Neagoe le-a asezat in frumoasa lui ctitorie.
 

Intru aceasta zi, istorisire despre icoana, cea nefacuta de mana, a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

    In zilele bineuvantatului si credinciosului imparat Tiberiu (578-582) s-a facut o minune mare si preaslavita. O femeie de rang inalt, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana, de bun neam, fiind vaduva, a cazut intr-o boala grea si fara de leac. Si, deznadajduind de tot ajutorul omenesc, s-a lasat in nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci, punand intru sine gand bun, a trimis la preotii care slujeau la icoana Domnului, cea sfanta si nefacuta de mana, rugandu-i sa vina la ea. Acestia venind, a cazut la picioarele lor, zicand: "Rogu-va, stapanii mei, de vreme ce Dumnezeu, pentru pacatele mele, a vrut sa ma chinuiesc cu aceasta boala grea, de moarte, pentru aceasta, voiesc eu, ticaloasa si nevrednica, sa primesc Sfantul chip al Domnului nostru, in saraca mea casuta, 40 de zile, ca, prin rugaciunile voastre, sa faca Domnul mila cu mine." Si ei, stiindu-i viata si duhovniceasca ei asezare, i-au adus sfanta icoana si, deschizand sfanta racla, indata, cazand, femeia s-a inchinat si a sarutat-o si, luand o panza de bumbac, pe masura Sfintei icoane, a pus-o deasupra ei. Deci, punand-o intr-un sicriu curat, a inchis-o si asezand-o in paraclisul casei sale, ii facea stralucita lumina de faclii aprinse, slujind Liturghie 40 de zile. Si, daca s-au plinit cele 40 de zile, au inceput a se intari durerile femeii, fiind atat de nesuferite, incat, nici din pat nu putea sa se ridice. Deci, strigand o slujnica, pe care o stia ca este mai curata, i-a zis: "Sa aduci racla Sfintei icoane, ca sa ma inchin, doar as gasi putina odihna de la durerile care m-au cuprins". Si aceea, mergand in paraclis, a vazut o minune mare si infricosata si preaslavita, caci o vapaie de foc mare iesea din sfanta racla si se suia pana la podul casei. Si cuprinzand tot altarul, se pogora pana la fata pamantului, iar slujnica, minunandu-se, a cazut la pamant. Deci, alergand, alta slujnica a spus stapanei sale, care, si ea, infricosandu-se foarte, s-a pogorat din pat si, mergand, cu mare greutate in paraclis si vazand vapaia cea de foc, a strigat: "Doamne miluieste!" Deci, a trimis si a adus degraba pe slujitorii Sfintei icoane, care, urmati de popor mult, s-au mirat, vazand toti minunea, ca se suia si se pogora vapaia, ca o panza de corabie, ce se umfla de vant tare. Si toti au strigat: "Doamne milueste!" Si, facandu-se rugaciune preoteasca, s-a potolit vapaia. Si, deschizand racla, au aflat icoana, cea nefacuta de mana, neatinsa de foc. Deci, luand panza cea de bumbac, pe care o pusese patriciana deasupra icoanei, mare minune, au aflat pe ea alt chip al Stapanului, tot nefacut de mana, asmenea chipului celui dintai. Pentru care lucru, au slavit toti pe Dumnezeu si, sarutand chipul, l-au pus deasupra femeii si, indata, au lasat-o durerile si boala si s-a tamaduit femeia. Si, facandu-se desavarsit sanatoasa, s-a ridicat si a slavit pe Dumnezeu, impreuna cu toti cati au mers acolo cu preotii. Apoi, peste cativa ani, acea cinstita femeie s-a gandit sa daruiasca sfantul chip la manastire de monahi, care se afla la Militina Armeniei, la manastirea Sfintei Inaltari a Domnului. Deci, aflandu-se femeia cu acest gand, ca si cand s-ar fi dat veste, iata a sosit acolo, la Constantinopol, Dometian, arhiepiscopul Melitinei, varul imparatului Mauriciu, impreuna cu cei mai de cinste ai cetatii si, intelegand acest semn, Patricia a dat sfantul chip in mana arhiepiscopului, spunandu-i gandul ei, si asa a fost trimis in Melitina.

    Dar nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune, care s-a facut cu aceasta icoana. Ca, navalind persii, in zilele imparatului Heraclius (610-641), calugaritele manastirii, temandu-se ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, au luat cinstitul chip si s-au dus la Constantinopol, unde au primit o manastire, de la Serghie, patriarhul. Si, afland de aceasta sfanta si nefacuta de mana icoana, patriarhul a luat-o, fara voia calugaritelor. Insa, intr-acele zile, i-au venit multe necazuri, de la imparat, asupra lui si multe tulburari pentru Biserica. Deci, mirandu-se mult de aceasta, a vazut noaptea, in vis un om infricosator, care sta deasupra lui si-i zicea: "Intoarce, cat mai de graba, manastirii ceea ce ai luat, pe nedrept." Si, daca s-a sculat, sta si se gandea si, chemand pe slujitorii lui, i-a intrebat: "Ce sunt aceste necazuri si pentru care pricina patimesc eu acestea? Si ce este acest vis? Ca eu nu stiu sa fi luat cuiva ceva?" Iar ei i-au zis: "Nu baga in seama unele ca acestea, stapane, ca n-ai napastuit, niciodata, pe nimeni, iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrare draceasca." Deci, cand s-a facut noapte, iarasi, i s-a aratat acel infricosator om, care i-a zis: "Intoarce, cat mai curand, ceea ce ai luat calugaritelor, de la manastirea Inaltarii. Oare, nu stii ca ele sunt straine si fara de mangaiere, ca au venit din alta parte?" Deci, desteptandu-se a zis catre eclesiarhul lui: "Frate, cand ai luat chipul Stapanului, de la calugarite, cum li s-a parut lor aceasta?" Iar el a zis: "Le-a fost foarte greu, parinte si, de ar fi putut, ne-ar fi certat." Atunci, a priceput patriarhul si s-a umilit pe sine si, degraba, cu multa cinste, a trimis sfantul chip la manastirea calugaritelor, in ziua de 29 a lui decembrie. Si s-au potolit bantuielile si necazurile patriarhului. Si, daca au luat sfantul chip, s-au bucurat si calugaritele.
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie cel Mare

    Cum voi fi impreuna cu Iov, eu, care n-am primit, cu multumire, necazul ce mi s-a intamplat? Cum voi fi impreuna cu David, eu, care n-am avut ca el, indelunga rabdare, impotriva vrajmasului? Cum, iarasi, voi fi cu Daniil, eu, cel ce n-am cautat pe Dumnezeu, cu infranarea cea de-a pururea si cu rugaciunea cea iubitoare de osteneala? Cum voi fi cu fiecare dintre Sfinti, eu, cel ce n-am umblat pe urmele lor? Cine este atat de nesocotit carmuitor de nevointe, ca sa incununeze pe cel biruitor, la fel cu acela care nu s-a nevoit nicidecum? Care carmuitor, la impartirea dobanzilor cheama pe cei care nici nu s-au aratat la razboi, rasplatindu-i ca pe cei ce au biruit? Bun este Dumnezeu, dar este si drept. Si El va da celui drept rasplatirea, cea dupa vrednicie, precum este scris: "Fa bine Doamne, celor buni si celor drepti cu inima; iar pe cei ce se abat pe cai nedrepte, Domnul ii va duce cu cei ce lucreaza faradelegi" (Ps.124,5). Este milostiv, dar si drept judecator. El iubeste milostenia, dar si dreapta judecata. Drept aceia, zice: "Mila si judecata voi canta Tie, Doamne." Stii doar, a cui este mila. Fericiti, zice Domnul, cei milostivi, ca aceia se vor milui. Vezi, dar, ca El, cu socotinta, primeste milostenia. Ca nu fara dreptate miluieste si nici nu judeca fara milostenie. Ca nemilostiva este judecata, pentru cel ce n-a facut mila. Ca milostiv si drept este Domnul.

    Drept aceea, sa nu-L cunoasteti pe Domnul numai pe jumatate. Cel ce face sa rasara soarele, Acela osandeste si la pierderea vederii. Cel ce da ploaie, Acela ploua si cu foc.  Acelea, de mai inainte sunt semnele bunatatii, acestea, semnele dreptatii. Pentru acelea, sa-L iubim, pentru acestea, sa ne temem.

    Iar, dupa invartosata si nepocaita inima a ta, iti aduni, tie insuti, manie pentru ziua maniei. Ca nu pot sa se mantuiasca cei ce nu fac fapte bune, dupa poruncile lui Dumnezeu. Iar, a trece cu vederea ceva din cele poruncite, nu este fara de primejdie. Amara este carmuirea, fiindca ea ne aseaza pe noi, ca pe niste judecatori ai intemeietorilor legii, ca, pe unii, sa-i randuim dupa lege, iar, pe altii, sa-i slobozim. Adauga, la grija ta, si sfatul acesta de obste, trairea nevoitorilor Ortodoxiei, pe care o cinstim, ca pe o ajutatoare la pazirea poruncilor Evangheliei, ca sa nu piarda nimic din cele poruncite.

    Caci, se cade, ca desavarsit sa fie omul lui Dumnezeu, precum este scris, ca, prin toate poruncile, sa se desavarseasca masura cresterii lui Hristos in noi. Drept aceea, si in dumnezeiasca Lege scrie: Desi vita cea vatamata este curata, nu este, insa, primita ca jertfa lui Dumnezeu. Deci, numai cu osteneala se va afla masura implinirii, dupa fagaduinta Domnului nostru Iisus Hristos, prin invatatura si povatuirea Sfantului Duh. Asa, si noua, asemenea, nevointa ne trebuie, cand ne lenevim, spre indreptare si petrecem, fara stradanii, la pazirea celor date noua, spre implinire. Drept aceea, a zis Domnul: "Cuvantul pe care L-am grait, acela va va judeca pe voi in ziua cea de apoi." Ca sluga, care nu stie voia stapanului sau, si face celei vrednice de bataie, se va bate mai putin, dar cel ce a stiut si n-a facut, acela se va bate mult. Sa ne sarguim, deci, acum, spre lucrarea cuvantului celui fara de prihana, ca roditoare sa ne fie noua invatatura. Si, asa, luand aminte cu trezire la cele graite in Scripturi, sa ne sarguim a scoate la lucrare si sporire dumnezeiestile cuvinte. Ca nu stim in care zi sau ceas va veni Domnul nostru.
 

Intru acesta zi, invatatura a Sfantului Efrem, despre folosul sufletesc.

    Temeti-va fratilor, de vorbele cele vatamatoare si nefolositoare de suflet, ca in liniste sa fie sufletele voastre. Ca mai bine este a arunca o piatra, din nebagare de seama, decat a zice un cuvant desert. Veselia dreptilor este dreptatea, iar caile lor sunt milostive si cel ce face milostenie va afla viata. Sa nu ai prietenie cu cel mai mare al locului, asculta-i cuvintele, dar faptele lui rele sa nu le faci. Sa nu iubesti a merge la targ, si sa nu zici ca ochiul meu este curat, caci ti-l vei face dusman. Sa nu bei vin, ca sa nu ti se intoarca inima spre dulcetile trupesti. Sa nu mananci prea mult, ca sa nu ti se intunece mintea. Sa nu-ti inchizi usile tale, fata de straini, ca sa nu-si inchida Domnul usile Sale, fata de tine. Cu ce masura veti masura, voua. Sa cercetezi pe cei bolnavi, ca si Dumnezeu sa te cerceteze pe tine. Sa nu dormi mult, ci te roaga cu dinadinsul lui Dumnezeu, sa-ti fie tie de ajutor, ca sa scapi ca o pasare din lat. Sa mergi de-a pururi la biserica lui Dumnezeu. Pe cei ce Ma proslavesc pe Mine, ii voi proslavi. Aceasta facand-o, tu insuti te vei mantui, si totdeauna pe cei ce sunt ca tine.  Si orice vei cere de la Dumnezeu, degraba cei lua, ca unul curat cu sufletul. Sa nu-ti castigi tie lucruri mai presus decat trebuinta ta, ci sa petrecei in viata smerita. Osteneste-te cu mainile tale, ca sa dai si celor ce au trebuinta. Acestea, de le vei face, Dumnezeu iti va da tie vesnicele Sale bunatati. A Caruia este slava, cinstea si stapanirea, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

SINAXAR 10 AUGUST

 

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Lavrentie (Laurentiu) arhidiaconul, Xist (Sixt), papa Romei, si Ipolit.

Sfântul Sixt (sau Xist) era grec din nastere si studiase filozofia la Atena inainte de a veni sa se instaleze la Roma sub domnia imparatului Valerian in vremea pontificatului Sfântului Stefan I (253-257, praznuit la 3 august). Mai intii favorabil crestinilor, imparatul - care cazuse sub influenta magilor si ghicitorilor egipteni dupa o nefericita expeditie in Orient - publica un edict interzicând practicarea in public a cultului crestin si cerea tuturor clericilor sa se inchine zeilor, amenintându-i cu exilul in caz contrar. Sfântul Stefan fusese una dintre primele victime ale acestei persecutii iar Sixt fu consacrat pentru a-i succeda. Persecutia spori atunci si fu decretata executia Episcopilor, Preotilor si Diaconilor in baza simplei constatari a identitatii lor, in timp ce laicii urmau sa fie condamnati injosirii si muncilor fortate. Sfântul Sixt fu atunci arestat si condus, dupa un prim interogatoriu, la renumita inchisoare Mamertine (n. tr. : unde au fost inchisi si Sfintii Apostoli Petru si Pavel). Pe drum, Arhidiaconul sau Lavrentie il intâlni si ii spuse in lacrimi : "Unde te duci, Parinte, fara fiul tau ? Ce jertfa te pregatesti sa aduci fara Diaconul tau ? M-ai gasit cumva nedemn de aceasta ? Vei refuza tu sa-ti fie alaturi pentru a-si varsa sângele pe cel pe care l-ai primit intru Sfintele Taine ?". Episcopul ii raspunse : "Nu fiule, nu te parasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batrânii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tânar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului". Si inainte de a-i da sarutul pacii, ii incredinta administrarea in numele sau a bunurilor Bisericii. Lavrentie isi indeplini pe data sarcina dupa voia lui Dumnezeu, impartind bogatiile Bisericii la clerici si la saraci. Pe muntele Coelius intâlni o vaduva, ce se numea Domnita, care ascundea pe multi crestini. Profita de intunericul noptii pentru a le aduce bani si haine si trecea apoi din casa in  casa, vindecând pe bolnavi si spalând picioarele credinciosilor, asemeni Domnului.

Cum Papa fusese condamnat sa i se taie capul pe Via Appia, Sfântul Lavrentie ii iesi in cale si ii striga : "Nu ma lasa, Parinte Sfânt, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat". Auzind vorbindu-se de comori, soldatii il prinsera imediat si pe Lavrentie si il dusera in fata tribunului Partenius care il instiinta pe imparat. Aruncat in inchisoare si dat in paza tribunului Ipolit, Sfântul Lavrentie vindeca prin rugaciunea sa si aduse la credinta pe un orb numit Lucillus. Auzind vestea, alti numerosi orbi alergara la el si fura cu totii vindecati de catre sfânt, care in plus il boteza pe Ipolit impreuna cu celelalte nouasprezece persoane ce se aflau in casa lui.

Convocat de catre Valerian, care il soma sa ii dea comorile, Lavrentie ceru sa i se aduca trei zile mai târziu un mare numar de care. Intre timp el convoca in casa lui Ipolit orbi, schiopi, bolnavi si nenorociti de tot soiul, apoi, punându-i in care, veni sa ii prezinte la palat anuntând : "Iata comorile vesnice ale Bisericii, care nu se imputineaza si sporesc mereu, care sint raspândite in fiecare si se regasesc in toti". Cuprins de furie, Valerian striga : "Inchina-te idolilor si uita arta magica in care te marturisesti". Sfântul Lavrentie ii raspunse ca nimic nu putea sa il faca sa accepte cultul demonilor in locul Facatorului tuturor lucrurilor. Atunci fu supus chinurilor si aruncat in inchisoare. Dupa un al doilea interogatoriu la palatul lui Tiberiu pe colina Palatino, i se pusera pe trup lame de fier inrosit in foc si fu  batut cu bice plumbuite  si lanturi cu cârlige la ambele capete. In fata rezistentei sale supranaturale, un soldat, pe nume Roman, marturisi pe Hristos si fu pe loc executat.

Un al treilea interogatoriu avu loc la Termele situate lânga palatul Salluste. Imparatul ceru sa  fie sfarâmate cu pietre maxilarele Sfântului apoi dadu ordin sa fie dezbracat de hainele sale si sa fie intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Somat pentru ultima data sa se inchine idolilor, Lavrentie raspunse : "Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infrânta si smerita" (Psalmii 50 :18). Pe când calaii atâtau focul, el spuse tiranului : "Invata, nenorocitule, ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sint ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !". Când fu intors ma spuse o ultima rugaciune : "Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale". Apoi isi dadu duhul.

Ipolit merse sa il ingroape in secret pe proprietatea vaduvei Domnita alaturi de Preotul Iustin (La vreo 50 de ani ma târziu, Sfântul Constantin construi o biserica lânga catacomba unde fusese ingropat Sfântul Lavrentie, situata pe Via Tiburtina, la est de Roma. Iar in secolul al VI lea cripta fu transformata intr-o mare biserica dar mormântul ramase tot in acelasi loc.). Dar Ipolit fu denuntat si in curând arestat, insa un Inger veni sa il elibereze si il duse in casa lui unde isi lua cu dragoste ramas bun de la parintii sai si de la slugile casei si le oferi la toti o masa sarbatoreasca. Erau cu totii la masa când soldatii se ivira si il luara din nou pe Ipolit pentru a-l conduce in fata imparatului. Sperând sa ii invinga hotarârea, suveranul ceru ca el sa fie acoperit de distinctii militare si ii promise onoruri inca si mai mari. Dar Sfântul ramase neclintit si declara ca nu mai voia decât o singura cinstire : aceea de a sluji in armata lui Hristos. Butut cu lanturi cu cârlige la ambele capete, fu apoi legat de cai salbatici care il târâra pe curajosul Mucenic pe o distanta mare. Astfel câstiga el palma victoriei, precedat de doica sa, Concordia, si de oamenii din casa lui pe care ii adusese la credinta. Se povesteste ca la sapte zile dupa martiriul sau, Sfântul Ipolit i s-a aratat imparatului si fiului sau care se duceau la amfiteatru si ca i-a batut cu lanturi de foc nevazute.

Martiriul sau e consemnat la 13 august de cea mai veche Viata a sa, data ce corespunde pomenirii in traditia latina. Dar poate ca ar trebui sa il indentificam cu Sfântul Ipolit poment la 30 ianuarie (nascut catre 235).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Iron filosoful, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici cei în Vizie, care s-au sa-vârsit unii zdrobindu-li-se oasele, iar altii strujindu-li-se trupurile.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iunie in 10 zile: pomenirea Sfantului, sfintitului Mucenic Timotei, episcopul Brusiei (sec. IV).

    Cetatea Brusiei este in partile Bitiniei, in hotar cu Frigia si cu Moesia. In aceasta cetate, pe vremea rau-credinciosului imparat Iulian, cel lepadat de credinta, a fost episcop Sfantul Timotei (361-363), care, pentru curatia si sfintenia lui, a luat, de la Dumnezeu, darul facerii de minuni. Si pastorea duhovniceste poporul sau, tamaduind bolile, cu puterea cea data lui de la Dumnezeu. Si, luminand cu invatatura turma sa, intorcea la Domnul pe multi necredinciosi.

   Iar, dupa ce a venit imparat Iulian si a inceput a prigoni cumplit Biserica lui Dumnezeu, atunci, Sfantul Timotei, s-a ostenit si mai mult cu propovaduirea cuvintelor lui Dumnezeu, intarind pe cei credinciosi in credinta. Deci, afland de dansul, paganul Iulian a trimis sa-l prinda si l-a inchis in temnita. Si multi veneau la dansul cand era el in lanturi, iar el ii invata sa creada in Hristos, adevaratul Dumnezeu. Si, a fost instiintat si Iulian pe aceasta. Si l-a oprit pe el sa invete despre numele lui Hristos, dar Sfantul Timotei nu a incetat sa-si implineasca datoria, propovaduind, fara teama, pe Mantuitorul. Si, maniindu-se, imparatul a trimis pe un slujitor al sau si i-a taiat capul Sfantului Timotei in temnita. Si asa, vrednicul pastor s-a adus jertfa pe sine, primind cununa muceniciei. Intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
 

Intru aceasta zi, pomenirea Sfintitilor Mucenici Alexandru si Antonina (+303-305)..

    Acestia au fost din satul Cordam. Sfanta Antonina petrecea viata ei in curatie si cu cinste. Deci, fiind prinsa de dregatorul Fist si nevrand sa se lepede de Hristos, nici sa slujeasca idolilor, a fost dusa cu sila, intr-o casa de desfranare. Si, stand acolo, nemancand trei zile, i s-a aratat, noaptea o lumina, si, facandu-se tunet mare, s-au deschis usile casei si s-a facut glas din cer catre ea, indemnand-o sa se scoale si sa ospateze. Apoi, a fost dusa, iarasi, inaintea dregatorului si, neplecandu-se a jertfi la idoli, a fost calcata in picioare si batuta cu sabia de lemn. Si, iarasi, a fost adusa in casa de desfrau. In aceasta casa, prin descoperirea ingerului, a intrat Alexandru si, pentru varsta lui tanara, ca era de douazeci si trei de ani, s-a prefacut ca merge acolo pentru pacat. Deci, a scos-o pe ascuns, pe Sfanta din casa, acoperindu-i capul cu haina lui, iar el a ramas in casa. Peste putin timp, vazandu-se lucrul acesta, l-au dus pe Alexandru la dregator. Si, intrebandu-l pentru ce a facut aceasta, mucenicul n-a tagaduit, ci a marturisit pricina cu insusi gura sa. Si, mai intai, a fost batut cu sabia de lemn. Apoi, prinzand si pe Sfanta, le-a taiat degetele mainilor si picioarelor si, ungandu-le trupurile peste tot cu catran, le-a dat branci intr-o groapa cu foc si, acolo, si-au luat feriricitul sfarsit. Si se face praznuirea lor la manastirea Maximin, care este in Constantinopol.
 

Intru aceasta zi, cuvant de la Isus Sirah.

    Nu te certa cu cel puternic, ca sa nu cazi vreodata in mainile lui. Sa nu te judeci cu omul ce bogat, ca sa nu-ti ingreuneze tie masura. Pentru ca pe multi i-a pierdut aurul si inimile regilor le-a aplecat. Sa nu te sfadesti cu omul cel limbut si sa nu pui pe focul lui lemne. Sa nu te insotesti cu omul rau crescut, ca sa nu se necinsteasca stramosii tai. Sa nu ocarasti pe omul cel ce se intoarce de la pacat; sa-ti aduci aminte ca toti suntem vinovati. Sa nu necinstesti pe vreun om la batranetile lui, pentru ca si tu insuti vei imbatrani. Nu te bucura de moartea vrajmasului tau; sa-ti aduci aminte ca toti trebuie sa murim. Sa nu treci cu vederea vorbele inteleptilor, ci, la pildele lor, opreste-te, pentru ca de la dansii vei deprinde invatatura, despre cum sa slujesti la cei mai mari. Sa nu te departezi de la poruncile batranilor, pentru ca si ei s-au deprins de la parintii lor, ca, de la ei, vei invata intelepciunea si indemanarea de a da raspuns bun la nevoie. Nu atatia carbunii pacatosilor ca sa nu te arda flacara focului lor. Sa nu ajungi pana la sfada cu omul iute la manie, ca sa nu fie o cursa intinsa inaintea buzelor tale. Sa nu dai imprumut omului, celui mai tare decat tine, si, de vei imprumuta, socoteste imprumutul ca pierdut. Sa nu fii chezas peste puterea ta, iar, daca ai dat chezasie, fii cu grija, ca va trebui sa platesti.
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, ca sa nu ne juram si sa nu ne calcam juramantul.

    Drepta aceea, daca cei ce mint, patimesc multe, apoi, cei ce-si calca juramantul, oare, nu vor patimi? Ca, daca numai pentru raspunsul simplu ce a zis femeia aceea, a lui Anania: "Adevarat, cu atat am vandut tarina, va jurati si calcati juramantul, de ce fel de osanda veti fi vrednici? Este potrivit sa aratam, astazi, si din Legea veche, cumplitul lucru al calcarii de juramant, ca zice Zaharia Proorocul: "Secera se pogoara, lunga de douazeci de coti, si inalta de zece coti", pogorare care arata grabnica navalire a pedepsei, ce urmeaza calcarii juramintelor. Fiindca acei multi coti insemneaza groaza si marimea relelor. Iar, fiindca vedea secera pogorandu-se din cer, aceasta insemna judecata, care se pogoara de la Judecatorul cel de Sus, iar chipul secerei, arata pedeapsa cea fara de scapare. Ca precum secera, oriunde ar cadea, aduce pierzanie, asa si urgia, care se pogoara asupra celor ce se jura si calca juramantul infricosata este si acei oameni nu vor putea scapa, daca nu isi vor indrepta, mai intai, faptele lor. Ca, desi nu suntem pedepsiti indata ce ne purtam, pentru aceasta, sa nu fim fara teama. Deci, cei ce gresesc mult si sunt, mai mult nepedepsiti, decat pedepsiti, aceia sunt datori sa se teama si sa se cutremure mai mult, de vreme ce, le cresc lor chinurile, si aici si dincolo. Pentru aceea, dar, sa nu cautam daca suntem sau nu pedepsiti de Dumnezeu, ci, sa cercetam singuri, daca n-am gresit, fiindca daca gresim si nu suntem pedepsiti, apoi, mai mult, suntem datori a ne cutremura. Multi s-au jurat si juramantul l-au calcat, dar, macar ca au scapat de osanda pana acum, sa nu se semeteasca, pentru ca ii asteapta scrasnirea dintilor. Si, poate unii, chiar si aici vor patimi si nu vor scapa de pedeapsa, chiar daca, nu pentru greseala aceea, ci pentru alte greseli, osanda mai cumplita avand. Pentru aceea, dar, sa nu cautam daca suntem sau nu pedepsiti de Dumnezeu, calcandu-se juramantul, ci, sa cercetam de n-am gresit." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi către Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi al Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul 1

Irmosul

Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă întru tărie s-a prea slăvit. Că, aceasta, Nemuritorule, ca o puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor prin adânc cale nouă făcându-le.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cei ce pururea staţi înaintea Luminii Celei Neînserate, mucenicilor, risipind întunericul necunoştinţei mele, daţi-mi lumină mie, care doresc să laud cu cântări prăznuirea voastră.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind pătimitorilor cu credinţă numai cele ce petrec în veşnicie, aţi defăimat toate cele văzute şi cu gând întărit luminat aţi alergat către chinuri şi către bătăi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Săvârşind nevoinţa muceniciei cea după lege, cinstiţilor, aţi avut în ajutor pe Domnul Care vă uşura pe voi de dureri şi vă făcea bărbaţi împotriva tiranilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce ca un Dumnezeu ai zidit puterile cele nevăzute numai cu voirea, pe tine, Fecioară, te-a avut ca o pricină din nou zidirii noastre. Ci roagă-L pe Dânsul, Preacurată, ca să mântuiască lumea.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Însuţi Cel ce ştii...

Stih: Sfântă Muceniţă Antonina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind să vezi pe Hristos, Antonina frumoasă fecioară, ai râvnit patimii Lui celei dumnezeieşti, căci ai suferit pălmuiri asemenea ca El, dând împotrivă palmă obrajilor celor întunecoşi al demonilor celor fără de trup, prealăudată.

Stih: Sfântă Muceniţă Antonina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tărie ai stat împotriva vrăjmaşului celui ce cu gând potrivnic poruncea ca să fii bătută, preacinstită şi te-a osândit să şezi în temniţă tu, ceea ce erai păzită de sfinţii îngeri, cu poruncile Ziditorului tău, mireasă a lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin rugăciunile tale se pogorau din înălţime tunete şi fulgere şi s-a văzut lumină mare, mireasă a lui Dumnezeu şi glas dumnezeiesc luminat s-a făcut, îmbărbătându-te şi cu haină cuvântătoare întărindu-te, Antonina preacinstită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născând pe Dumnezeu, te-ai arătat după naştere Fecioară şi acum cetele fecioarelor, cinstesc dumnezeiescul tău chip, Preacurată, cu care dimpreună, cere-ne nouă iertare, milă şi desăvârşită scăpare de nevoi.

Irmosul

Însuţi Cel Ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi după milostivire Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită, a slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Munte umbrit cu harul cel dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei de departe văzători, mai înainte a vestit pe Sfântul lui Israel, Ce avea să iasă dintru tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

În toată lumea se vesteşte chinuirea şi luptele voastre, marilor mucenici ai lui Hristos, prin care cu harul aţi biruit puterile cele amare ale vrăjmaşului şi v-aţi arătat biruitori împotriva lui.

Stih: Sfântă Muceniţă Antonina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întins-a cursele împotriva ta vicleanul, dar cu tărie bărbătească şi cu podoabă ai făcut poruncile lui netrebnice şi cu totul l-ai surpat la pământ, cinstită, fiind acoperită cu dumnezeiască mână, ceea ce eşti înţelepţită de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelegere şi pricepere ţi-a dăruit ţie Hristos şi te-a izbăvit din mâna necredincioşilor, curată fără prihană şi neîntinată, trimiţându-ţi pe Sfinţitul Alexandru, ca pe un dumnezeiesc arhanghel dintru înălţime, o, Antonina!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe Una ce te-a avut pe tine Putere şi Întărire, Antonina a răbdat cele cu anevoie şi de întristare şi a surpat pe tiranul şi 1-a călcat sub picioarele cele frumoase, prin harul Cuvântului Celui Ce a strălucit din pântecele tău, Prealăudată.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Cel ce ai luminat cu luminarea venirii Tale, Hristoase şi ai strălucit cu crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întins pe lemn şi tăiat, Sfinte Mucenice Alexandre şi fiind înconjurat de dureri iuţi, ţi-ai întins ochii sufletului către Dumnezeu, Cel Ce poate să mântuiască, prealăudate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind ucişi mucenicii întru goliciunea trupurilor, au primit podoaba nestricăciunii şi au moştenit slavă nemuritoare în loc de necinste vremelnică. Pentru aceea pururea sunt fericiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Surpă pe demonii, cei ce pururea dau război cu mine şi de sfatul lor nelucrător, Preacurată, fereşte-mă nevătămat de nădejdea lor, ca pururea să te fericesc pe tine, Pruncă.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeieşte săvârşind nevoinţele cele vitejeşti şi pline de minuni, aţi biruit mulţimile etiopienilor celor înţelegători, mucenici ai Domnului şi acum vă veseliţi împreună cu cetele cele fără de trup.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-vă, mucenicilor, cu lumina cea dumnezeiască, prin frumuseţea curăţiei, v-aţi asemănat slujitorilor celor fără de trup, slujind Dătătorului de bine v-aţi mutat către Dânsul, purtătorilor de cununi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind împreună în temniţă, strălucindu-vă vouă lumina şi pogorându-vi-se glas de la Dumnezeu, Care a pus în sufletele voastre îndrăzneală, v-aţi bucurat, prealăudaţilor, purtători de cununi, mari mucenici.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mi s-a omorât sufletul din pricina călcărilor de porunci; cercetează-mă şi mă înviază Ceea ce ai născut pe Viaţa Hristos, pe Care prealăudaţii mari mucenici L-au mărturisit Dumnezeu al tuturor, Fecioară Maică.

Irmosul

Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu este mântuitor; socotitu-ne-am ca oile de junghiere mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi Tărie şi Îndreptare.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Pomenirea cea vrednică de laudă a mucenicilor a strălucit, pe care credincioşii o săvârşim şi o lăudăm cu credinţă, întru cunoştinţă strigând: Tu eşti, Hristoase, întărirea mucenicilor.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Cuptor înţelegător te cunoaştem credincioşii, că precum a mântuit pe cei trei tineri Cel Preaînălţat şi pe mine tot omul în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinţilor Cel lăudat şi preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu minunată cuviinţă lipsindu-se de mâinile pe care le ridicau către Dumnezeu Ziditorul tuturor, se bucurau mucenicii, primind putere din cer şi strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-vă, mucenicilor, cu răbdarea chinurilor celor nesuferite, cu adevărat v-aţi arătat podoabă de aur preafrumoasă, zicând: Dumnezeul părinţilor noştri cel lăudat şi preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind spânzuraţi pe lemn şi fiind spintecaţi cumplit, vitejeşte nu simţeaţi cu adevărat durerile chinurilor, primind ajutor de sus şi strigând: Dumnezeul părinţilor noştri cel lăudat şi preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Precum cuptorul caldeilor nu a ars pe cei trei tineri, aşa şi Focul Dumnezeirii a păzit pântecele tău nears, Preacurată. Pentru aceasta strig către tine: arde-mi materia cea amară a patimilor mele, ca să te slăvesc pe tine, Preacurată.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: În cuptor tinerii lui Israel..,

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea cea preaînţeleaptă, înaintea celor fără de lege ca nişte ritori a grăit de Întruparea Cuvântului, Care S-a arătat pe pământ mai presus de cuget pentru noi şi răbdând ispită de chinuri, acum se numără împreună cu cetele mucenicilor întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte jertfe sfinţite fiind fripţi cu făclii, mucenicilor, v-aţi întins ochiul către Dumnezeu, Cel Ce poate să vă mântuiască pe voi, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Fiind legaţi înţelepţilor mucenici şi unşi cu smoală, aţi fost aruncaţi împreună în groapă arsă, dumnezeieşte strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neispitită de bărbat ai născut pe Dumnezeu, Fecioară Preacurată, asemănându-Se nouă. Pe Care pururea roagă-L să mântuiască, pe cei ce strigă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Chipul naşterii tale...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să primiţi în ceruri cunună neveştejită şi cămară luminoasă şi avuţie nerăpită, mucenici ai lui Hristos, aţi fost aruncaţi în cuptor şi în groapă, săvârşindu-vă într-însa cu fericire, vrednicilor de laudă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte prinoase întregi v-aţi adus împăratului tuturor, mucenici ai lui Hristos, săvârşindu-vă prin foc şi v-aţi împreunat cu adunarea cea luminoasă a oştilor celor de sus, cu care împreună pururea vă cinstim pe voi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Jertfă vie cu adevărat v-aţi adus trupul şi sufletul lui Hristos, Cel Ce S-a jertfit pentru voi ca o Oaie şi vă bucuraţi în corturile celor întâi-născuţi, marilor mucenici Alexandre, cugetătorule de Dumnezeu şi Antonina, vrednică de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Acum să-mi răsară lumina mie, celui ce zac întru întunericul lenevirii, risipind norii ce-mi orbesc cugetul, făcând pururea pace adâncă în sufletul meu, Ceea ce eşti Preacurată, ca să te slăvesc pe tine Cea cu totul fără prihană.

Irmosul

Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears. Şi acum te rugăm să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, neîncetat.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Doimea cea minunată a cinstiţilor purtători de chinuri, răbdând cu tărie înfocarea chinurilor, stă înaintea Treimii cu mărire, rugându-se ca să dea prin Duhul har şi milă şi curăţire de greşeli, celor ce cinstesc mărită pomenirea ei.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Nădejdea creştinilor, Preasfântă Fecioară, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, Celui pe Care L-ai născut mai presus de gând şi de cuvânt, dimpreună cu Puterile cele de sus, ca să ne dea nouă iertare de greşeli şi îndreptare vieţii, celor ce te slăvim pe tine pururea cu credinţă şi cu dragoste.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Mieluşeaua cea Neîntinată, văzând pe Mielul şi Păstorul Mort Răstignit pe lemn, plângând a zis, ca o Maică strigând: Cum voi suferi plecăciunea Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Dumnezeule preabunule?