Mnneata

 

Sinaxar 17 Noiembrie

 În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie, făcătorul de minuni, episcopul Neocezareii.

Acesta a trăit în zilele împăratului Aurelian şi era din părinţi elini şi de tânăr a ales partea cea bună, cunoscând adevărata credinţă în Hristos. Crescând el în vârsta, creştea şi dreapta credinţă într-însul. Iar din pricina mărimii şi mulţimii minunilor ce făcea, a dobândit numele său, căci a fost chemat făcător de minuni.

Aflându-se încă la scoală în Alexandria, după obicei învăţând filozofia, a venit la el o femeie desfrânată cu gândul ca apoi să-l clevetească, îndemnată fiind de alţi ucenici ce erau cu dânsul. Însă cuprinsă fiind de demon care o zbuciuma, sfântul a tămăduit-o cu rugăciunea sa.

A văzut sfântul şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, aievea învăţându-l taina Sfintei Treimi. Şi după ce a fost hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei, şi după ce a mers la biserica ce i s-a dat, se spune că a făcut multe minuni, care nu s-au auzit, şi mai mari decât se pot crede.

Că a pornit cu rugăciunea o piatră mare cât un munte şi a mutat-o în altă parte. Şi fiind sfântul călător s-a abătut de a intrat într-o capişte idolească, unde a gonit demonii de acolo şi după ce s-a dus sfântul, n-au mai cutezat să intre demonii acolo. Aceasta aflând cel ce purta grija capiştei, s-a mâniat pe sfântul. Iar sfântul a scris pe o hârtie: "Eu, Grigorie, poruncesc ţie, satano, intră", şi punând-o în capişte, au intrat iarăşi demonii în ea. Iar mai-marele capiştei s-a îngrozit de această minune şi a devenit ucenic lui Hristos, apropiindu-se de marele Grigorie. Şi un lac mare, ce făcea valuri ca marea, l-a secat şi l-a făcut uscat, secând împreună şi vrajba pe care doi fraţi o aveau între dânşii, zicând fiecare că a fost lacul lui.

Oprit-a şi calea unui râu, rugat fiind de locuitorii de acolo, înfigându-şi toiagul în udătura pământului cea repede, făcând atunci minuni peste minuni. Căci se vedea unde se întorcea apa înapoi, ca şi cum s-ar fi temut a se atinge de toiag, care toiag, uscat fiind şi lipsit fiind de firească umezeală, s-a făcut copac verde şi frumos, şi nici îndelungarea vremii n-a stricat minunea, ci şi acum, precum se spune, apa ocoleşte pe departe, iar copacul stând de atâţia ani propovăduieşte puterea lui Hristos arătată prin marele Grigorie.

Afară de aceasta, pe un evreu, ce se prefăcea că este mort zăcând răsturnat, l-a făcut cu adevărat mort, precum el se prefăcea.

Altădată iarăşi făcând rugăciune în munte, s-a arătat ca fiind copac celor ce căutau să-i facă rău. Deci, venind vremea trecerii către Domnul, a mulţumit lui Dumnezeu că, primind cetatea sa cu mulţi oameni şi fiind plină de necredincioşi şi păgânătate, a lăsat-o cu toţi aşezaţi în credinţă.

Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru Cuviosului şi Mărturisitorului Lazăr zugravul (iconograful).

Acest sfânt de mic copil s-a făcut monah şi a învăţat meşteşugul zugrăvirii (al iconografiei, picturii icoanelor şi frescelor). Iar pe lângă viaţa aspră şi înfrânarea ce întrebuinţa, se silea fericitul încă şi spre milostenie. Pentru care a şi primit harul preoţiei. Iar după ce s-a făcut preot, a dat război împotriva tuturor eresurilor, şi atât de multe necazuri a suferit, nu numai de la nestorieni şi eutihieni şi dioscoreni, ci şi de la luptătorii împotriva icoanelor, încât este cu neputinţă prin cuvânt a se spune. Ci şi la Roma cea veche a fost trimis ca să ajute părinteştile şi apostoleştile dogme, cărora le dau război luptătorii împotriva icoanelor. Şi, întorcându-se de la Roma la Constantinopol, iarăşi a fost trimis la Roma pentru aceeaşi pricina; şi în drumul său de a doua oară la Roma, pe la mijlocul căii, s-a îmbolnăvit din tulburările vremii, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, fiind adus la împărăteasa cetăţilor, a fost aşezat în mănăstirea ce se numea a lui Evandru.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciobotarul şi a lui Ioan.

Povestire foarte folositoare

Un om oarecare, vestit în lucrările lumeşti, cu numele Ioan, lepădând toate îndulcirile vieţii, ducea o viaţă smerită şi monahicească. Şi îndeletnicindu-se cu fapte dumnezeieşti, se sârguia ca să placă numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea întru rugăciuni şi cereri, tindea şi sporea către cele mai înaintate şi mai mari isprăvi. Fiindcă, pe lângă celelalte ale lui păşiri, avea obicei a se duce ca să privegheze toată noaptea la bisericile Domnului. Într-o noapte, s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofia ce se afla în Constantinopol şi, aflând uşile încuiate, a şezut acolo pe un scaun ce era aproape, fiind ostenit el, şi întru şederea sa îşi citea slujba cu glas şovăitor.

Şi iată a văzut o strălucire de lumină, ce venea de afară, şi privind mai cu luare aminte, a văzut un bărbat cucernic, care urma după lumina aceea. Deci, bucurându-se pentru acea privire, a luat mai bine aminte, voind să vadă ce are să facă acel om. Şi când a ajuns omul acela la porţile bisericii Sfintei Sofia, ce erau închise, şi-a plecat genunchii înaintea porţilor, şi îndestul a făcut rugăciune, apoi a ridicat în sus mâinile sale şi, făcând semnul crucii pe porţi, îndată porţile s-au deschis singure, şi împreună cu lumina a intrat înăuntru şi bărbatul acela. Şi după ce a intrat, iarăşi a plecat genunchii pe pardoseală, unde deasupra era zugrăvită icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi, sculându-se, a deschis şi acolo porţile. Şi venind la porţile cele frumoase de argint ale bisericii în pridvor, destulă rugăciune a făcut acolo, apoi cu semnul crucii le-a deschis şi pe acelea, şi aşa a intrat în biserică cu totul luminat fiind.
Deci, mergând în mijlocul bisericii, şi-a ridicat mâinile în sus, înduplecând pe Dumnezeu. Iar după ce şi-a isprăvit rugăciunea, s-a întors înapoi şi trecea prin pridvorul bisericii, iar porţile se încuiau prin dumnezeiască lucrare îndată ce acela ieşi afară. Deci, sta sfântul om Ioan şi căuta cu luare aminte, unde va merge acel bărbat dumnezeiesc, după ieşirea din biserică. Şi fiindcă acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca să afle unde se ascunde acest fel de scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Şi abătându-se acela puţin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogorâtoare a Sfântului mucenic Iulian; şi apropiindu-se de casa foarte mică, şi bătând cu mâna în uşă, a strigat încet numele femeii ce era înăuntru: "Maria", şi aşa a intrat înăuntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a ridicat din mijloc, şi aşa între amândoi s-a făcut noapte întunecată.

Iar femeia acelui dumnezeiesc bărbat a aprins lumânarea din candela şi a dus-o bărbatului ei; însă el nu s-a culcat pe pat, nici nu şi-a odihnit trupul în vreun alt chip, ci a început să lucreze, căci era ciobotar. Atunci şi cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fără de sfială a intrat înăuntrul casei, şi căzând la picioarele lui, le udă cu lacrimi şi rugându-l pe el, zicea: "Nu te ascunde de mine, cine eşti, şi care este înalta ta vieţuire, prin care faci astfel de minuni, pe care le-am văzut însumi cu ochii mei". Iar, smerit-cugetătorul acela zicea: "Iartă, bătrânule, pentru Domnul. Eu sunt om păcătos şi nu am la sinemi nici o faptă bună. Că cine sunt eu păcătosul? Sau de unde am învăţat vreo înaltă vieţuire, precum singur zici, în vreme ce sunt sărac şi mă aflu lucrător meşteşugului celui mai neînsemnat; te-ai înşelat, omule, te-ai înşelat, şi ai văzut nălucă, iar nu adevărul".

Atunci bătrânul a adăugat lacrimi peste lacrimi, şi nu înceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca să-i arate lui fapta bună a sa cea mare. Căci zicea: "De nu era lucrul dumnezeieştii pronii, ca să se descopere petrecerea ta, cu adevărat nu m-aş fi învrednicit eu cel mai mic să fiu privitor al acestui fel de taină". Deci, strâmtorat fiind de jurăminte acel minunat bărbat s-a sculat de pe scaun şi, făcând mai întâi metanie bătrânului, a început a zice aşa: "Bine să ştii, fratele meu, că nici o ispravă pe pământ n-am câştigat decât să mă înnoroiesc şi să mă întinez cu păcatele şi să cinstesc mai mult desfătarea trupească. Iar după aceasta, din bunătatea Dumnezeului meu, luând în minte frica muncii, după cum vezi mi-am luat femeie, dar n-am întinat curăţenia trupului. Ci amândoi cu unire păzim fecioria şi tăinuim aceasta, zicând că ea este stearpă. Şi până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, păzim noi adevărata curăţenie a sufletului şi a trupului, pentru dorinţa şi dragostea Ziditorului nostru. Voi adăuga încă şi alta, pentru legătura jurământului. Bogăţia mea toată nu este mai multă decât numai trei arginti şi jumătate, şi cu aceştia cumpărând piei, lucrez meşteşugul ciubotelor; şi dobânda ce o scot de acolo o despart în două părţi: o parte adică, cea mai dreaptă şi de căpetenie, o hărăzesc lui Hristos, împărţind-o la săraci - fraţii lui Hristos; iar cealaltă parte o cheltuiesc la trebuinţele noastre; şi aşa pururea petrecând, aştept neîncetat pe înfricoşătorul Judecător ce va să vină. Şi-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricoşătoare ce au să-mi facă cumpliţii demoni".

Aceasta poveste auzind-o Ioan şi înspăimântându-se de curata şi fericita viaţa a pururea pomenitului Zaharia (căci aşa se numea), l-a lăudat pe el. Apoi binecuvântându-l pe acel minunat bărbat, a ieşit din casa lui cu bucurie şi veselie. Şi Ioan s-a dus la casa unde găzduia, mulţumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a văzut. Iar fericitul Zaharia, cel ce întru adevăr era lipsit de mândrie, voind ca să fuga de amăgirea deşertăciunii lumeşti, şi-a lăsat casa sa şi a fugit, cu desăvârşire necunoscut tuturor făcându-se.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Longhin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iustin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ghenadie, cel ce s-a nevoit în Mănăstirea Vatoped, şi a fost dochiar, şi s-a învrednicit a vedea cum un butoi gol a izvorât untdelemn prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, şi care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 17 zile: pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Grigorie, facatorul de minuni, episcopul Neocezareei Pontului (+270-271).

        Acesta a trait in zilele lui Aurelian imparatul (270-275), nascut in Neocezareea Pontului, aproape de tara Armeniei, din parinti bogati. Murind tatal sau, cand Grigorie avea 14 ani, cresterea lui a ramas in grija mamei sale. Dar el incepu sa inteleaga si singur partea cea buna a vietii si, crescand in varsta, crestea si dreapta credinta a lui Hristos intr-insul. Mama sa l-a trimis la dascali de seama, invatand limba latina si mestesugul vorbirii frumoase si, curand, se dovedi atat de iscusit, incat se minunau multi de darurile lui.
        In cautarea celor mai vestiti dascali ai vremii, Sfantul Grigorie si fratele sau Atinodor ajunsera si la Alexandria Egiptului, unde, intalnind pe marele Origen (185-254), se facura, vreme de trei ani, ucenicii lui, deprinzand de la dansul invataturile Sfintei Scripturi. Tot in Alexandria, Sfantul invata cu osardie mestesugul doctoricesc si minuna pe toti tinerii din cetate prin viata lui curata si plina de smerenie.
        Intorcandu-se in cetatea sa, lumea se astepta sa-l vada primind vreo dregatorie imparateasca, mai ales dupa invatatura capatata la vestitele scoli din Alexandria. Dar Sfantul, care intre timp primise Botezul, parasi toate maririle si, lepadand si averea sa, se retrase intr-un loc singuratic, unde vietui in rugaciune si in adancirea dumnezeiestii intelepciuni a Sfintelor Scripturi. Deci, fericitul Grigorie, afland ca arhiepiscopul Fedim al Amasiei, la cererea crestinilor si preotilor, hotarase sa-l faca episcop al Neocezareei Pontului, socotindu-se nevrednic de asemenea cinste si raspundere, a parasit locul de liniste si a ratacit multa vreme, prin pustietati, pentru a nu fi gasit. In cele din urma, insa, a fost aflat si, numai dupa multe rugaminti, s-a invoit a primi sa fie parinte si pastor crestinilor din Cezareea Pontului, indrumandu-i pe calea dreptei credinte. Intr-o scrisoare a sa, Sfantul Grigorie de Nyssa, care i-a scris viata, marturiseste ca atunci cand a fost sfintit episcop, fericitul Grigorie al Neocezareei a scris un dreptar de credinta cu privire la Sfanta Treime, regula pe care a lasat-o Bisericii sale si care a ferit multa vreme pe credinciosi de ratacirile eretice. Tot asa, pe vremea prigoanei lui Decius (250-253), cunoscand omeneasca slabiciune, Sfantul Grigorie sfatuia pe crestini sa fuga si sa se ascunda, ca nu cumva, infricosandu-se de cruzimea chinurilor, sa se lepede de credinta.
        Pentru credinta lui puternica si viata curata pe care o ducea, s-a invrednicit de mari daruri duhovnicesti si a savarsit nenumarate minuni, pentru care fapte i s-a dat numele de Taumaturgul, adica facatorul de minuni. Nu se stie anul in care a murit (270 sau 271), dar se zice ca, pe patul de moarte fiind, Sfantul Grigorie a intrebat pe cei de aproape ai sai: "Cati pagani mai sunt in cetatea Neocezareei?" I s-a raspuns: "Se mai afla saptesprezece necredinciosi, care tin la inchinarea la idoli, dar cetatea intreaga crede in Hristos". Atunci, Sfantul a zis: "Slava lui Dumnezeu, ca numai saptesprezece crestini am aflat cand am venit aici episcop, iar acum, cand merg catre Domnul, atatia necredinciosi, raman, cati credinciosi am aflat intai!" Si, acestea zicand, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
 

 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Zaharia Ciobotarul si a lui Ioan.

        Un om oarecare, vestit in lucrurile lumesti, cu numele Ioan, lepadand toate indulcirile vietii, ducea o viata smerita si monahiceasca si, indeletnicindu-se cu fapte dumnezeiesti, se sarguia sa placa numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea in rugaciuni si cereri, nazuind si sporind catre fapte din cele mai inaintate si mai mari, pe langa toate celelalte sporiri ale lui, avea si lucrul acesta nelipsit, ca se ducea ca sa privegheze toata noaptea la biesericile Domnului. De aceea, intr-o noapte s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofii, ce se afla in Constantinopol si, afland usile incuiate, fiind ostenit, a sezut acolo pe un scaun ce era aproape si, sezand, isi citea slujba cu glas soptit.
        Si, iata, s-a facut o stralucire de lumina ce venea de undeva de afara si, privind mai cu luare-aminte, a vazut un barbat cucernic, care mergea in urma luminii aceleia. Deci, bucurandu-se pentru aceea vedere, lua aminte, mai bine voind sa vada ce are sa faca omul acela. Si, cand a ajuns omul la portile bisericii Sfintei Sofii, care erau inchise, si-a plecat genunchii inaintea portilor si indelung a facut o rugaciune, apoi a ridicat in sus mainile si, facand semnul Sfintei Cruci pe porti, iata, o minune: indata ele s-au deschis de la sine, si, impreuna cu lumina, a intrat inlauntru si omul acela minunat. Si, dupa ce a intrat in tinda, si-a plecat iarasi genunchii pe podea, la locul unde era zugravita deasupra Iocoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si, sculandu-se, a deschis si acolo portile si, ajungand la portile cele frumoase de argint din pridvorul bisericii, a facut si acolo destula rugaciune. Apoi, cu semnul crucii, le-a deschis si pe acelea si asa a intrat in biserica, cu totul fiind luminat.
        Deci, mergand in mijlocul bisericii, si-a ridicat mainile, cerand indurare de la Dumnezeu, iar dupa ce si-a ispravit rugaciunea, s-a intors si a trecut prin tinda Bisericii, iar portile s-au incuiat singure, prin dumnezeiasca lucrare, indata ce el a iesit afara. Deci, sta acel sfant om Ioan si cauta cu luare aminte unde va merge acel dumnezeiesc barbat, dupa iesirea din biserica. Si, fiindca acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit Ioan a-l urma, ca sa afle unde se ascunde acest fel de scump margaritar al lui Dumnezeu. Si abatandu-se acela putin din drumul drept, mergea spre calea cea pogoratoare a Sfantului Mucenic Iulian si, apropiindu-se de o prea micuta casa si batand cu mana in usa, a strigat incet numele femeii ce era inlauntru: "Maria!" Si asa, a intrat inlauntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a luat de la el si intre ei a pogorat noaptea intunecata.
        Iar femeia acelui dumnezeiesc barbat a aprins lumanarea din candela si a dus-o barbatului ei. Insa el nu s-a culcat pe pat, nici si-a odihnit trupul cu vreun alt chip, ci a inceput  sa lucreze, ca era cizmar. Atunci si cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fara de sfiala a intrat inlauntrul casei si, cazand la picioarele lui, le uda cu lacrimi si, rugandu-l pe el, zicea: "Nu ascunde de mine cine esti si care este inalta vietuire, prin care faci straine fapte pe care le-am vazut, cu ochii mei, eu insumi". Iar acel smerit vietuitor zicea: "Iarta, batranule, pentru Domnul, eu sunt om pacatos si nu am la viata mea nici o fapta buna, ca cine sunt eu, nevrednicul? Sau de unde am invatat eu vreo inalta vietuire, precum zici, de vreme ce sunt sarac si ma aflu ostenitor in cel mai neinsemnat mestesug. Te-ai inselat, omule, te-ai inselat si parere ai vazut, nu adevarul".
        Atunci batranul a adaus lacrimi peste lacrimi si nu inceta a-l jura pe el cu numele lui Dumnezeu, ca sa-i arate fapta buna cea mare a lui, si zicea: "De n-ar fi fost lucrul dumnezeiestii Pronii, ca sa se descopere viata ta ascunsa, cu adevarat nu m-as fi invrednicit eu, cel mai mic, sa fiu martor acestui fel de taina". Deci, stramtorat fiind de juraminte, acel minunat barbat s-a sculat de pe scaun si, facand mai intai metanie batranulul, a inceput a zice asa: "Bine, sa stii fratele meu, ca pe pamant nici o alta isprava n-am castigat, decat sa ma tavalesc in noroi si sa ma intinez cu pacatele, cinstind mai mult desfatarea  trupeasca. Iar dupa acestea, din bunatatea Dumnezeului meu, luand aminte la frica chinurilor  ce vor sa fie, dupa ce pe aceasta ce-o vezi am luat-o de femeie, n-am intinat curatia trupurilor, ci amandoi cu unire pazim fecioria si tainuim aceasta, zicand ca ea este stearpa. Si, pana acum, cu ajutorul lui Dumnezeu noi pazim adevarata curatie a sufletului si a trupului, din dorinta izbavirii si dragostea pentru Dumnezeul nostru. Voi adauga inca si alta, pentru lagamantul juramantului: Bogatia mea toata nu este mai multa, fara numai trei arginti si jumatate si cu acestia, cumparand piei lucrez mestesugul cizmariei si castigul pe care il scot de acolo, il despart in doua: o parte, adica cea mai dreapta si de capetenie o harazesc lui Hristos, impartind-o la saraci, fratii lui Hristos. Iar cealalta parte, o cheltuiesc la trebuintele noastre. Si asa, pururea petrecand, ma inchipui, la infricosata judecata ce va sa fie. Si-mi aduc aminte de cercetarea cea infricosatoare ce au sa-mi faca cumplitii demoni".
        Iar Ioan, aceasta povestire auzind-o, si minunandu-se de curata si fericita viata a pururea pomenitului Zaharia (ca asa se numea) l-a prea laudat pe el, apoi, binecuvantandu-l, a iesit din casa lui cu mare bucurie. Apoi, s-a dus la casa unde gazduia, multumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a vazut. Iar fericitul Zaharia, cel ce cu adevarat nu avea mandrie, fugind de amagirea slavei lumesti, si-a lasat casa si a fugit, ramanand cu desavarsire necunoscut tuturor.
 

 
 

Întru aceastã zi, învãtãturã a lui Varlaam, catre Iosaf, dar mai ales catre noi.

        Ascultati, fratilor si fiilor, ce ni se cade a face dupa Botez. Sa ne lepadam de tot pacatul si de toata patima si sa punem faptele cele bune la temelia credintei, caci credinta, fara de fapte, moarta este asemenea si faptele fara de credinta moarte sunt. Despre aceasta ne invata inca si Pavel Apostolul: "Cu Duhul sa umblati si poftele trupului sa nu le faceti. Acestea sunt desfranarea si toata necuratia si celelalte fapte rele: luarea de mita, slujirea la idoli, otravirea, vrajba, sfada, iutimea, mania, cearta, erezia, iubirea de argint, clevetirea, betia, mandria si cele asemenea acestora. Cati cei ce fac acestea nu mostenesc imparatia lui Dumnezeu. Ca rodul Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, indelung-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetile, infranarea, sfintirea sufletului si a trupului, smerenia, sfaramarea sufletului si a trupului, smerenia, sfaramarea inimii, milostenia, nerautatea, iubirea de oameni, privegherea, pocainta cea curatitoare de toate pacatele cele facute mai inainte, lacrimile cu pocainta, si tanguirea pentru ale sale pacate". Ca prin aceste fapte bune proslavim pe Parintele nostru care este in ceruri. Ca zice: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema pe voi si va rugati pentru cei ce va asupresc pe voi, faceti bine celor ce va urasc pe voi, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Care este in ceruri. Ca El rasare Soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Nu osanditi, dar, ca sa nu fiti osanditi, iertati si se va ierta voua. Si nu va faceti comori pe pamant, unde rugina le strica si furii le sapa si le fura, ci faceti-va comoara in ceruri, unde nici molia, nici rugina nu o strica si unde furii nu o sapa, nici n-o fura. Ca unde vor fi comorile voastre, acolo vor fi si inimile voastre.
        Nu va ingrijiti cu inimile voastre ce veti manca sau ce veti bea, nici cu trupul cu ce va veti imbraca, ca stie Tatal vostru, Care este in ceruri, ca va trebuie toate acestea. Ca Cel ce ne-a daruit sufletul si trupul, ne va da tuturor hrana si haina. Cel ce hraneste pasarile cerului si florile campului atat le infrumuseteaza, cu atat mai mult pe voi! Cautati, dar, mai intai, Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si acestea toate se vor adauga voua. Nu va ingrijiti pentru ziua cea de maine, ca ziua de maine se va ingriji de ea insasi. Deci, toate vate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi sa le faceti lor. Sa intrati pe poarta cea stramta in Imparatia Cerurilor. Ca larga si desfatata este calea ce duce la pierzare si multi sunt cei ce umbla pe ea. Si stramta este poarta si ingusta calea, care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla pe ea. Nu tot omul cel ce-mi zice Mie "Doamne, Doamne," va intra in Imparatia Cerurilor, ci cela ce face voia Tatalui Meu, Care este in ceruri. Cel ce iubeste pe tatal sau ori pe mama sa, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Si cela ce nu-si ia crucea sa si nu vine in urma Mea, nu este vrednic de Mine".
        Iata, acestea si altele asemenea cu acestea, a poruncit Mantuitorul Apostolilor ca sa-i invete pe credinciosi. Si acestea toate se cade noua a le pazi, daca dorim sa castigam desavarsirea si sa ne invrednicim, dupa dreptate, de cununile cele nestricacioase. Pe care fie ca Dumnezeu, dreptul Judecator, sa le daruiasca tuturor celor ce iubesc aratarea Lui..

 
 

Întru aceastã zi, cuvant despre Euharist, pastorul.

        Doi batrani, vietuind in pustie, au rugat pe Dumnezeu sa le arate lor in care masura au ajuns ei. Si le-a venit lor glas, zicandu-le: "In cutare sat al Egiptului este un om, un mirean pe rand, cu numele Euharist si femeia lui, Maria; dar voi n-ati ajuns inca la masura acelora". Deci, sculandu-se, batranii s-au dus la satul acela si au intrebat de casa lui. Si, afland numai pe femeia lui, i-au zis ei: "Unde este barbatul tau?" Iar ea le-a raspuns: "Este pastor si paste oile". Si i-a adus pe ei in casa sa. Iar facandu-se seara, a venit Euharist cu oile sale si vazand pe batrani, le-a gatit lor masa si a adus apa, ca sa le spele lor picioarele. Zis-au batranii: "Nu vom gusta nimic, de nu ne vei spune noua faptele tale cele bune. Iar Euharist, cu multa smerenie le-a zis: "Eu sunt pastor si aceasta mi-i femeia". Insa n-au primit batranii numai atata, ci il rugau pe el. Iar acela nicidecum nu voia sa le spuna. Apoi i-au zis batranii: "Dumnezeu ne-a trimis la tine".
        Si, dupa ce a auzit acest cuvant, indata s-a temut si le-a spus lor: "Iata aceste oi le avem de la parintii nostri, iar daca ne daruieste Dumnezeu dintr-insele vreun castig, noi il despartim in trei parti: o parte la saraci, alta la primirea de straini, iar a treia o cheltuim pentru trebuintele noastre. Iar de cand am luat pe femeia mea, nu ne-am spurcat nici eu nici ea, ci in feciorie am petrecut si fiecare din noi deosebi dormim si noaptea ne imbracam in haine de par, iar ziua in hainele nostre. Iar pana acum nimeni din oameni n-a stiut cele despre noi".
        Deci, acestea auzind, batranii s-au minunat si, inchinandu-se, s-au dus in pustie, mustrandu-se pe ei si laudand pe Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Sinaxar 16 Noiembrie

 

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.

Acest dumnezeiesc apostol, şezând la vamă, a auzit pe Domnul zicându-i: "Urmează Mie". Şi el în ceasul acela a lăsat toate şi a urmat Domnului, făcând găzduire Domnului în casa sa mare, precum spune el însuşi în Evanghelia sa. Iar de atunci şi în urmă a fost împreună înnumărat cu ceilalţi apostoli. După ce a primit puterea Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii, şi s-a înţelepţit cu cele dumnezeieşti, atunci a scris Evanghelia sa pe limba evreiască; după opt ani de la înălţarea lui Hristos, a trimis Evanghelia la evreii cei nou luminaţi. Şi după ce a învăţat pe parţi şi pe mideni şi le-a aşezat lor biserici, şi multe minuni a făcut, în urmă şi-a luat sfârşitul prin foc prin cei necredincioşi. Iar când era încă în viaţă, acest dumnezeiesc apostol, ceilalţi împreună ucenici şi apostoli înconjurau fiecare locul şi cetatea, ce-i cădea la sorţi, propovăduind Evanghelia lui Hristos. Iar acesta la parţi aflându-se, s-a suit singur într-un munte şi a zăbovit acolo, având o singură haină şi fără de acoperământ. După ce a trecut câtva vreme, i s-a arătat lui Dumnezeu ca un prunc, Cel ce a zidit din pământ pe om, şi, întinzându-Şi dreapta Sa, a dat apostolului un toiag şi i-a zis: "Ia aceasta şi, pogorându-te din munte şi mergând la cetatea Mirmina, sădeşte toiagul acesta înaintea uşii bisericii de acolo, unde făcând rădăcini şi înălţându-se din mâna Mea cea dreaptă, se va face copac mult-roditor; şi din vârful crengilor sale se va pogorî mursa de miere, iar din rădăcina sa va ieşi izvor de apă, cu care spălându-se oamenii cetăţii, cei cu mintea de fiară, şi din mursa copacului împărtăşindu-se, li se vor îndulci simţirile şi vor înceta a mai face fărădelegi.

Atunci Matei, primind cu cucernicie toiagul cel dat de Domnul, s-a pogorât din munte şi s-a dus la Mirmina. Iar femeia împăratului parţilor, Fulvana cu numele, având demon viclean, a întâmpinat pe apostol împreună fiind ea cu fiul şi cu fiica-sa, care şi aceştia erau ţinuţi de duhuri necurate. Şi toţi, cu glasuri aspre şi cu săltări sălbatice, strigau în preajma apostolului, zicând: "Cine te-a silit ca să vii aicea şi la locurile noastre? Sau cine este Cel ce ţi-a dat ţie toiagul acesta spre pierzarea noastră?" Atunci apostolul lui Hristos cu glas liniştit a certat duhurile cele necurate, iar pe cei ce pătimeau şi se aflau în zbuciumări i-a vindecat şi i-a făcut pe ei să urmeze lui cu bună rânduială şi cu minte.

Iar episcopul cetăţii aceleia, Platon cu numele, aflând de venirea sfântului, a ieşit afară împreună cu clerul şi l-a întâmpinat, şi amândoi împreună au intrat în cetate înaintea tuturor. Atunci apostolul, înfigând toiagul în pământ, a slăvit pe Dumnezeu, Cel ce i s-a arătat lui ca un prunc şi i-a poruncit să facă aceasta. Şi, o, minune!, îndată toiagul cel uscat a prins rădăcină şi a făcut crengi şi roadă a dat, care pica mursa de miere, precum a zis Domnul. Lângă rădăcina copacului s-a făcut o fântână, ce izvora apă prea curată şi prea dulce, încât toţi cei ce treceau pe acolo s-au spăimântat de această minune. Şi fiindcă vestea aceasta s-a împrăştiat în toate părţile cetăţii, alergau împreună mulţimile ca să vadă minunea. Cei care gustau din dulceaţa copacului şi se spălau cu apa din izvor lepădau îndată toată nebunia şi cruzimea cea sălbatică din sufletul lor, pe care o aveau cu înşelăciune din pricina închinării la idoli. Dar multe pătimind de la împărat, apostolul Domnului prin foc şi-a primit sfârşitul. În urmă însă, a făcut pe împăratul să se întoarcă la credinţa lui Hristos prin minunea ce au făcut moaştele lui. Împăratul, botezându-se, a luat numele Matei şi a zdrobit idolii, a înduplecat pe supuşii săi şi au crezut toţi în Hristos. Apoi şi episcop făcându-se, a lăsat după moarte episcopia fiului său, după aşezământul ce prin vedenie i-a făcut lui dumnezeiescul apostol.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 16 zile: pomenirea Sfântului Apostol si Evanghelist Matei.
 

        Sfantul Evanghelist si Apostol Matei era evreu de neam si a fost unul din cei 12 Apostoli ai Domnului. Inainte de a fi chemat de Domnul sa-i fie ucenic, Sfantul fusese vames in Capernaum, langa lacul Galileii si se numea Levi. Vamesul era urat si dispretuit de popor, ca unul care era strangator de biruri si le amintea ca sunt supusi romanilor. A primi sa fii vames insemna,  pentru ei, a primi sa fii cel din urma ticalos al neamului tau. Dar din acest Matei vamesul, Mantuitorul si-a facut un dumnezeiesc Apostol, care, cel dintai, a scris, ca martor de aproape, o istorie a vietii si faptelor dumnezeiescului sau Invatator.
        Ca ucenic al Mantuitorului, Sfantul Matei si-a schimbat nu numei numele, numindu-se din Levi, Matei, ci a lepadat si viata lui dinainte, aducand la Hristos, in loc de biruri, suflete de oameni, incepand cu viata sa si cu insusi sufletul sau. Drept aceea, si Evanghelia sa, fericitul Matei a scris-o in doua limbi: intai in evreieste, adica in limba aramaica, pe care a vorbit-o si Mantuitorul, si o vorbea tot poporul, iar a doua oara, prin anii 62-63, in greceste, adica in limba care se vorbea pe atunci in toata imparatia romanilor, cu scopul ca vestea cea buna sa o poata cunoaste cat mai multi oameni. In sfanta lui Evanghelie, fericitul Matei descrie copilaria si faptele cele mai presus de fire ale Domnului, invatatura Sa cea dumnezeiasca, patimile Lui cele mantuitoare si preamarita Lui Inviere. Dar, in Evanghelia sa, Sfantul Matei nu poate uita clipa cand, stand la vama, s-a intalnit pentru prima oara fata in fata cu Mantuitorul si a auzit pe Domnul zicandu-i: "Vino dupa mine!" (Matei 9,9-13); nu poate uita cum el, indata lasand toate, a urmat Domnului si l-a primit pe Domnul in casa sa si, cum, de atunci, Domnul l-a invrednicit de s-a numarat cu cei 12 Apostoli ai Sai. Eusebiu si Sfantul Epifanie ne spun ca, dupa Inaltarea la cer a Mantuitorului si dupa ce s-a inteleptit cu cele dumnezeiesti in ziua Cincizecimii, primind puterea Duhului Sfant, Sfantul Matei a scris Evanghelia sa, la rugamintea iudeilor veniti la credinta si ca Sfantul Apostol Vartolomeu a dus aceasta Evanghelie si a lasat-o in India. Traditia Bisericii mai stie ca, socotindu-si incheiata munca sa de Apostol al iudeilor, Sfantul Matei s-a indreptat spre alte locuri ale rasaritului, straduindu-se sa aprinda credinta in Hristos printre persi, etiopieni si nubieni, smulgandu-i din intuneric si aducandu-i pe calea cea adevarata a vietii si a mantuirii.
        Nu se stie lamurit unde anume si-a sfarsit Apostolul viata si ostenelile sale. O traditie spune ca Sfantul Matei ar fi primit moartea de mucenic in Etiopia, fiind ars pe rug de necredinciosi.

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre vederea Apostolului Pavel lângã Sfântul Ioan Gurã de Aur.
 

        In Constantinopol era un om cu dregatorie, care, fiind parat de rauvoitori la imparatul, a fost izgonit din palate si scos din dregatorie. Deci, fiind el mahnit, a mers la Ioan Gura de Aur, pe cand acesta era patriarh in Constantinopol, insa in taina, ca sa nu-l stie nimeni din cei ce-l parasera la imparatul, si gandea sa-l roage pe fericitul Ioan sa-l izbaveasca pe el de mania imparateasca. Deci Ioan, chemand pe Proclu, fratele celui randuit sa-i aduca lui aminte plangerile, i-a zis: "Sa-mi aduci aminte la noapte, cand va veni acest om". Insa, avea obicei Ioan ca scria noaptea. Si in acea noapte, luandu-si condeiul a inceput a scrie la talcuirea Epistolelor Apostolui Pavel.
        Deci, a venit omul cel clevetit, cum ii poruncise lui, iar Proclu s-a apropiat de usa si, cautand prin crapatura usii, a vazut pe Ioan sezand si scriind si pe cineva vorbindu-i deoparte, la ureche. Si era chipul aceluia cam plesuv, iar barba deplina si lata Si, intorcandu-se, a zis omului aceluia: "Ingaduieste putin ca altul inainte de tine a intrat la dansul". Iar dupa ce a zabovit putin, s-a sculat Proclu si a vazut asemenea pe Ioan scriind si celalalt soptindu-i. In acelasi chip a fost si a treia oara. Apoi a inceput a toca de Utrenie. Atunci Proclu i-a zis omului: "Sculandu-te, mergi la casa ta, ca de acum nu mai vorbeste cu nimeni". Si cu mare mahnire s-a dus. Aceasta iarasi s-a petrecut si in a doua noapte si, asemenea, si in a treia noapte l-a vazut. Deci, s-a asezat Proclu langa usa. Dar omul acela iarasi, dupa obicei, a venit. Si, sculandu-se, Proclu s-a apropiat de usa, si privind, i-a vazut pe ei vorbind intre ei. Atunci i-a zis omului: "Mergi la casa ta si sa te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti ajute tie, ca vad ca cel ce vine la Patriarhul, de la Dumnezeu este trimis, de vreme ce nevazut intra la dansul".
        Iar, facandu-se ziua, si-a adus aminte fericitul Ioan de omul acela, si chemand pe Proclu, i-a zis lui: "Oare n-a venit aici omul acela de care mi-ai spus mie, pentru pricina ce voia sa vie la noi?" Iar acela, raspunzand, i-a zis: "Asa este cu adevarat, parinte, iata este a treia noapte a venirii lui aici". Iar el i-a zis: "Pentru ce nu mi-ai pomenit de dansul?" Raspunzand iarasi, Proclu a zis: "Vorbeai cu altul tu insuti, pentru aceea n-am cutezat a intra la tine". Iar acesta a zis: "Cu cine? Ca n-a fost nimeni la mine in aceasta noapte". Atunci Proclu i-a spus cum era fata si chipul aceluia ce i se aratase lui si a adaugat: "gura lui era langa urechea ta si in taina iti graia tie, soptindu-ti la ureche, iar tu scriai". Iar fericitul Ioan se minuna, auzind acestea de la dansul.
        Si daca a tacut cu vorba, Proclu a cautat la icoana Sfantului Apostol Pavel si, vazandu-i chipul intocmai asa ca al aceluia ce i se aratase lui, s-a inchinat lui Ioan si a zis, aratand cu degetul la chip: "Intru acest chip era cel pe care l-am vazut". Atunci a cunoscut preainteleptul Ioan ca Dumnezeu l-a ascultat pe el si l-a adeverit ca lucrul lui este primit, ca, talmacind Epistolele Apostolui Pavel, el scria ceea ce Apostolul insusi ii spunea sa scrie. Deci, sculandu-se, s-a rugat Domnului, multumindu-i ca n-a trecut cu vederea ostenelile lui. Iar dupa aceasta, ducandu-se la imparatul, l-a rugat pentru omul acela ce era in necaz; si l-a pus pe el imparatul din nou in vechea lui randuiala.

 
 

Întru aceastã zi, învãtãturã a Pãrintelui nostru Pamvo cãtre ucenicii sãi.

        Ava Pamvo a trimis pe ucenicul sau sa vanda rucodelia sa. Si stand saisprezece zile in cetate, dupa cum ne spunea noua, noaptea dormea in tinda bisericii Sfantului Apostol Marcu. Si ascultand slujba bisericii, s-a intors la batranul. A invatat inca si cateva tropare. Deci, i-a zis lui batranul: "Te vad, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispita ti s-a intamplat in cetate?" Raspuns-a fratele: "Cu adevarat avo, in lenevire cheltuiam zilele noastre in pustia aceasta, ca nici canoane, nici tropare nu cantam. Ca, mergand in Alexandria, am vazut cetele bisericii cum canta si am fost in intristare multa ca nu cantam si noi canoane si tropare". I-a zis lui batranul: "Amar noua, fiule, ca au ajuns zilele in care vor lasa calugarii hrana cea tare, cea zisa prin Duhul Sfant si vor urma cantarilor si glasurilor; ca, ce umilinta, care lacrimi se nasc din tropare? Oare cand sta cineva in biserica, sau in chilie si isi inalta glasul? Ca daca inaintea lui Dumnezeu stam, suntem datori sa stam, cu multa umilinta si nu cu raspandire, ca n-au iesit calugarii in pustia aceasta ca sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa se raspandeasca si sa cante cantari cu viers si sa puna glasurile in randuiala cu mestesug si sa-si clatine mainile si sa-si tarasca picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu si cu cutremur, cu lacrimi si cu suspine, cu glas evlavios si umilit si masurat si smerit sa aducem lui Dumnezeu rugaciune.
        Ca, iata, iti zic tie, fiule, ca vor veni zile cand crestinii vor strica cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeiestilor Prooroci, stergand Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti. Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Si despre aceasta parintii nostri au zis: "Cei ce sunt in pustia aceasta sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hartii, ca neamul cel de pe urma o sa stearga vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, ca mare este nevoia ceea ce va sa fie". Si a zis fratele: "Asadar, se vor schimba obiceiurile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserica, ca sa se faca acestea?" Si a zis batranul: "Intr-acest fel de vremi, se va raci dragostea la multi si nu va fi putin necazul, navaliri ale paganilor si porniri ale popoarelor, neastamparare a imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni care nu vor tine seama de mantuirea lor si a turmei, osardnici toti si grabnici la mese, galcevitori, lenesi la rugaciune si ravnitori la clevetiri, gata spre a osandi vietile batranilor si cuvintelor lor, nici urmandu-le, nici auzindu-le, ci mai vartos ocarandu-le si zicand: De am fi fost si noi in zilele lor, ne-am fi nevoit si noi. Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de la fata celor pustnici, judecand judecati cu daruri, nepartinind saracului la judecata, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Inca si in popor va intra necredinta, desfranare, uraciune, vrajba, zavistie, intaratari, furtisaguri si betie". Si a zis fratele: "Ce va face, oare, cineva in vremile si in anii aceia?" Si a zis batranul: "Fiule, cel ce se mantuieste intr-acest fel de zile, isi mantuieste sufletul sau si mare se va chema in Imparatia Cerurilor".

Sinaxar 15 Noiembrie

 

Sinaxar 15 Noiembrie

 

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv.

Dintre aceşti Sfinţi Mucenici, Samona şi Gurie s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian şi a guvernatorului Antonie. Gurie se trăgea din satul Sargochitia, iar Samona din Ganad. Fiind pârâţi că sfătuiesc pe oameni să nu jertfească la idoli, îndată i-au spânzurat şi pe unul şi pe altul de câte o mâna, îngreuindu-le picioarele cu pietre, şi au stat spânzuraţi de la al treilea ceas, până la al şaselea. Apoi coborându-i, i-au băgat într-o temniţă întunecoasă, cu picioarele strânse în butuci, şi au zăcut patru luni, chinuiţi de foame şi de sete, în legături. Apoi scoţându-i iarăşi, au spânzurat pe Sfântul Samona de un picior şi, deznodându-i-se genunchiul l-au spânzurat cu capul în jos, de la al doilea ceas, până la al cincilea. Iar pe Sfântul Gurie, lăsându-l mai mult mort decât viu, l-au scos a doua zi de i-au tăiat capul.

Iar Aviv, diacon fiind cu rânduiala, a fost pârât în zilele împăratului Liciniu că învaţă în oraşe şi în sate cuvântul Domnului. De aceea, ţinându-l spânzurat şi bătându-l, l-au adus iarăşi la cercetare şi, neînduplecându-se după voia tiranului, a fost dat focului şi aşa îşi săvârşi mucenicia sa.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Chintian, episcopul Seleuciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Elpidie, Marcel, Eustohie şi cei împreună cu dânşii.

Fericitul Elpidie era unul din sfetnicii senatului, şi i se încredinţaseră tainicele lucrări ale apostatului împărat Iulian, în anii 361. Şi scriind legile s-a aflat că este creştin. Deci fiind dus la înfăţişare la apostatul şi nesupunându-se a se lepăda de Hristos, a fost îmbrăcat cu îmbrăcăminte aspră, ţesută din păr de capră, care avea cuie de fier petrecute prin ea, iar pe deasupra era unsă cu păcură fiartă şi cu aceasta se întăreau cuiele şi, bătut fiind peste haina aceea, cuiele găureau trupul sfântului. Apoi a fost supus la alte multe feluri de chinuri. După aceasta a fost legat de cai sirepi şi sălbatici, împreună cu Eustohie şi Marcel, cu scop ca să fie ei spintecaţi. Dar dobitoacele, din dumnezeiască putere, au rămas nemişcate. Atunci li s-au zdrobit membrele cu toiege groase şi au fost aruncaţi în foc, în care şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Zic unii însă că după aceasta au fost îngropate sfintele lor trupuri în muntele Carmelului. Iar făcându-se îndată fulgere şi trăsnete a venit acolo Stăpânul Hristos cu îngereştile Puteri şi a sărutat pe mucenici şi pe Eustohie adică şi pe Marcel, mutându-i într-un loc unde Însuşi a voit. Iar pe minunatul Elpidie l-a înviat şi întărindu-l i-a trimis ca de a doua oară să se lupte în mărturisire, pe care văzându-l Iulian, a poruncit să fie întins de patru părţi şi să fie bătut neîncetat, apoi să i se toarne oţet şi sare peste răni şi rănile să fie frecate cu târsâni de păr. După acestea a fost supus la nenumărate chinuri, dar, fiind păzit sfântul nevătămat din toate acestea, pe mulţi din cei necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, şi i-a înduplecat ca să-şi zdrobească idolii şi la sfârşit fiind aruncat mucenicul într-un cuptor înroşit în foc şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Şi aşa a luat de la El cununa biruinţei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dimitrie.

Acesta fiind prins pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi a guvernatorului Puplie, multe chinuri a răbdat pentru Hristos şi pe urmă i s-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Paisie de la Mănăstirea Neamţ.

Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, sau Velicikovski, este unul din stareţii care au avut o influenţă deosebită atât asupra monahismului românesc, cât şi asupra celui slav.
Paisie s-a născut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fiind preot la catedrala oraşului. A avut 11 fraţi şi a primit o educaţie religioasă deosebită. Cercetări mai noi conchid că se trăgea din moldoveni stabiliţi în ţinutul Poltavei, înrudiţi cu strămoşi după mamă ai lui Dimitrie Cantemir.

A studiat la Academia duhovnicească din Kiev - întemeiată de Mitropolitul român Petru Movilă - dar n-a terminat studiile, fiind atras de viaţa monahală. Astfel, în 1740 intră în mănăstirea Liubetki, apoi la mănăstirea Medvedovski, unde devine rasofor, cu numele de Platon. Datorita prigoanei ocupanţilor polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta , unde va lucra icoane şi unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujeşte aici în româneşte (Paul Mihail).

În anul 1742 vine în Moldova, la schitul Dălhăuţi - Vrancea, apoi trece în Muntenia, succesiv la schiturile Trăstieni - Rm. Sărat, Poiana Mărului - unde era stareţ cunoscutul Vasile - şi la Cârnu - Buzău, care se conduceau după regulile monahale athonite. Stareţul Vasile de la Poiana Mărului îl va determina să meargă la Muntele Athos pentru ca, potolindu-şi setea la izvorul milenar al monahismului, să se desăvârşească în viaţa cea întru Hristos.

La numai 24 de ani, în 1746, merge la Athos, mai întâi la mănăstirea Pantocrator. Negăsindu-şi un părinte spiritual cum şi-l dorea, locuieşte singur timp de patru ani într-o peşteră. În 1750 este vizitat la Athos de stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care l-a tuns în monahism şi i-a schimbat numele în Paisie.

La 36 de ani este hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos. Primul său ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaugă şi alţii, tot moldoveni.

Cu binecuvântarea Patriarhului Serafim, Paisie întemeiază schitul, cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aici învaţă greacă de la monahul Macarie şi începe să traducă din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone după originalele greceşti ale Sfinţilor Părinţi răsăriteni. Stă la Athos 17 ani.

În 1763 hotărăşte să se întoarcă în ţară, datorită rivalităţii dintre călugării greci şi ruşi de la Athos. Împreună cu 64 de ucenici se stabileşte mai întâi la schitul Vărzăreşti - Focşani, apoi se îndreaptă spre Iaşi, după ce mitropolitul de la Bucureşti - grec de neam - l-a refuzat. La Iaşi, Mitropolitul Gavril Calimah - de origine română - care-l cunoscuse la Athos -, îi încredinţează mănăstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, unde se mută cu ucenicii, la care se adaugă în curând mulţi alţii, români, ruşi şi ucraineni. Va rămâne aici 12 ani, formând o obşte de 350 monahi, pentru care a alcătuit un regulament monahal, cunoscut sub numele de, în opt puncte, care introducea rânduiala în viaţa călugărilor, prevăzând : . Deci, monahii erau obligaţi să ducă viaţă de obşte (comună), să lucreze în diferite ateliere, iar stareţul să fie ales de obştea tuturor vieţuitorilor şi confirmat de mitropolit. Se înfiinţează bolniţa, adică spitalul mănăstirii, pentru bolnavi şi bătrâni.

Paisie continuă şi în Moldova opera de traducere a scrierilor Sfinţilor Părinţi - mai ales a celor ascetice - din greacă în slavonă şi în româna; de exemplu, din Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe întemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greacă în slavonă, de Patriarhul Calist. De asemenea, traduce - cea mai de seamă scriere ascetă - răsăriteană -, la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, tipărită aici în 1739 (Gh. Drăgulin).

Dintre operele sale personale se evidenţiază, în 6 capitole. Aici Paisie expune sistematic bazele biblice şi patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea celui ce doreşte s-o practice, precum şi efectele ce le produce. Prezentată ca o, cel ce o practica trebuie să fie ghidat de o persoană experimentată, cel având parte de iluminări speciale în înţelegerea Sfinţilor Părinţi. Există mai multe trepte ale acestei rugăciuni : pentru începători, aceasta corespunde vieţii active, fiind însoţită de observarea strictă a poruncilor (post, rugăciune, priveghere) ; pentru cei desăvârşiţi, rugăciunea minţii corespunde vieţii contemplative. Când sufletul se purifică de patimi, el poate primi harul divin care-l conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate ajunge. Este stadiul rugăciunii vizionare sau al rugăciunii pure - după Sfântul Isac Sirul - din care izvorăşte viziunea. Rugăciunea pură este darul exclusiv al lui Dumnezeu (Romul Joanta).

În privinţa căilor vieţii monahale, Paisie expune învăţătura tradiţională ortodoxă: în singurătate totală ; în tovărăşia a doi-trei monahi sau în comunitate, forma pe care o privilegiază.

În 1775, când Bucovina este ocupată de austrieci, activitatea cărturărească a lui Paisie la Dragomirna ia sfârşit. Însoţit de 200 de ucenici, se aşează la mănăstirea Secu, unde rămâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna.

În anul 1779, la dorinţa domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mănăstirii Neamţ. Iată cum descrie Nicolae Iorga aceasta noua însărcinare :

Activitatea stareţului Paisie la Neamţ a fost deosebit de bogată. El întăreşte aici rânduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaţa de obşte, cu predici, cu muncă şi rugăciune - după regulă a Sfântului Vasile cel Mare - cu grija pentru bătrâni şi bolnavi. La Neamţ s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeţi şi noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800 : români, ruşi, bieloruşi, ucrainieni, greci, sârbi şi bulgari.

Ultima şi cea mai importantă etapă din viaţa şi activitatea sa, a concretizat-o într-o imensă activitate literar-bisericească : două echipe de traducători, de copişti şi de critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea şi traducerea scrierilor filocalice în slavonă şi în română. Numărul total al manuscriselor din timpul său se ridică la 300 - dintre care 44 alcătuite de el însuşi - Mănăstirea Neamţ devenind un deosebit de important centru de cultură teologică-ascetică.

Printre alte preocupări ale sale menţionăm şi pe aceea pentru muzica liturgică, organizând aici o scoală bisericească de muzică corală pe mai multe voci, realizând translaţia muzicii bizantine pe notaţie liniară şi introducând, pentru prima oară, cântarea Crezului de către toţi credincioşii în biserică.

A trecut la Domnul la 15 Noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Neamţ.
Influenţa paisiană a fost deosebit de puternică în Moldova prin stareţii Ilarion de la Secu şi Sofronie de la Neamţ său prin ucenicii săi : Visarion, Gherontie şi Dorotei, trimişi la studii în Muntenia ; Platon, care i-a scris o ; Ştefan, care a tradus din slavonă.

În Muntenia, paisianismul s-a răspândit datorită stareţului Gheorghe de la Căldăruşani în mănăstirile Cernica şi Căldăruşani.

Numeroase manuscrise slavone s-au răspândit în mănăstirile ortodoxe din Bulgaria, Serbia şi de la Athos. Schitul Sfântul Ilie şi mănăstirile Pantacrator şi Noul Athos - ultima înfiinţată de ucenicii săi - au dus mai departe tradiţia spiritului paisian. Opera Sfântului Efrem Sirul, tradusă de el din greacă în slavonă s-a tipărit la Neamţ în 1812. Cum era de aşteptat, rânduielile sale monahale au influenţat masiv viaţa religioasă a Bisericii Ruse. Mulţi dintre ucenicii săi s-au răspândit în 117 mănăstiri şi schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.

Au fost alcătuite mai multe ale stareţului Paisie, scrise de monahii Spiridon de la Neamţ, Mitrofan, Grigorie, Andronic sau Vitalie, cea din urmă fiind considerată cea mai autentică (Ioan Ivan).

Stareţul Paisie de la Neamţ este considerat unul din cei dintâi scriitori asceţi ai secolului al XVIII-lea. Curentul de reînnoire a vieţii monahale pe care l-a creat a avut un efect benefic şi prin faptul că a contractat curentul de grecizare şi a favorizat impunerea limbii poporului în biserică, cultură şi literatură. El reprezintă (M. Păcurariu).

Pentru viaţa sa ascetică, pentru bogăţia învăţăturilor sale şi pentru contribuţia la înnoirea monahismului, a fost trecut în rândul sfinţilor. Mai întâi de către Biserica Ortodoxa Rusă, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxă Română la 21 Iunie 1992.

Să ne rugăm, dar, zicând: "Cuvioase Părinte Paisie, luminătorul credincioşilor şi podoaba călugărilor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre".

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 15 zile: pomenirea Sfintilor Mucenici si Mãrturisitori: Gurie, Samona si Aviv.

        Dintre acesti Sfinti Mucenici, Samona si Gurie, s-au nevoit pentru dreapta credinta in zilele imparatului Diocletian (286-305). Gurie se tragea din satul Sardochitia, iar Samona din  Gonad. Si, parati fiind ca sfatuiesc poporul sa nu aduca jertfe idolilor neinsufletiti, au fost prinsi si pusi la chinuri. Deci, indata i-au spanzurat, si pe unul si pe altul de cate o mana, atarnandu-li-se de picioare pietre grele, care sa-i traga in jos; si au stat asa vreme indelungata, de la al treilea ceas pana la ceasula al saselea, desfacandu-li-se, cu dureri cumplite, incheieturile mainilor si picioarelor. Pogorandu-i apoi din spanzuratoare, i-au aruncat intr-o temnita umeda si intunecoasa, cu picioarele prinse in butuci, si au zacut acolo patru luni, chinuiti de foame si de sete si in legaturi. Scotandu-i, iarasi, paganii se pregateau sa-i puna din nou la chinuri. Dar vazand pe Sfantul Gurie ca este cu totul sfarsit de puteri, incat era mai mult mort decat viu, l-au scos a doua zi si i-au taiat capul. Iar pe Sfantul Samona, l-au spanzurat de un picior, cu capul in jos si, tinandu-l asa mai multe ceasuri, i s-au desprins genunchii si s-a prabusit in chinuri neinchipuite si i-au taiat capul.
        Iar Aviv, diacon al bisericii fiind cu randuiala, a fost parat in zilele imparatului Liciniu (302-324) ca invata, in orase si in sate, cuvantul Domnului. Deci, spanzurandu-l pe un lemn, l-au batut cu mare cruzime, de i-au umplut tot trupul de rani si de sange. Si aducandu-l iarasi la intrebari si nevoind sa se lepede de Hristos, l-au bagat in foc si asa s-a savarsit Mucenicul acesta.

 
 

Întru aceastã zi, învãtãturã a Sfântului Ioan Gurã de Aur.
 

        Sa se stie ca cel ce face milostenie din dreapta avere si ca un placut lui Dumnezeu vietuieste si toata fapta buna o savarseste, acesta mare este intru Imparatia cerului. Iar, cel ce nu voieste sa rabde chinurile, nevoile si asupririle vietii, acela mic este inaintea lui Dumnezeu. Deci, spun iarasi ca cel ce vietuieste in credinta si in fapte bune primeste cu bucurie chinurile, primejdiile si toate asupririle, acela mare este inaintea lui Dumnezeu si intre oameni este intreg la mine si intre ingeri este slavit. Iar cei ce in viata de aici gresesc si nici un fel de primejdii nu primesc, aceia de mai mare osanda se fac vinovati. Iar cei ce, macar de au si gresit aici, dar rabda nevoile, primindu-le cu pocainta, laudand pe Dumnezeu si rugandu-se pentru cei ce le pricinuiesc lor nenorociri, aceia intocmai cu Sfintii isi vor primi soarta. Iar daca cineva nu crede cuvantul acesta, sa se gandeasca la nenorocirile lui Iov, la chinurile Apostolilor si, mai mult decat toti, la suferintele lui Pavel.
        Ca Iov, cand facea milostenie si vietuia dupa placerea lui Dumnezeu, atunci mic era inaintea lui Dumnezeu, iar inaintea oamenilor era slavit. Iar cand primea primejdiile, atunci s-a facut mare inaintea lui Dumnezeu si slavit s-a facut intre toti Sfintii. Asemenea si Apostolii, cand faceau minunile si alte fapte bune, nu erau slaviti. Dar cand indurau primejdii si chinuri, atunci proslaviti erau foarte. Iar Pavel a rabdat primejdii si nevoi mai mult decat toti, drept aceea si cununi a luat mai multe decat toti, ca si este cel mai ales decat toti. Ca pentru cel ales, toti alesii sa dobandeasca  mantuire, pe care unii au si castigat-o. Ca precum aurul lamurit este prin foc, asa si Sfintii se lamuresc prin chinuri. Iar pe pacatosi i-a slobozit Dumnezeu la rasfatare, dupa a lor voie, ca n-au voit  hrana cea vesnica, ci de viata aceasta vremelnica s-au legat. Drept aceea, noi sa ne legam de cealalta si destule bunatati ne va da noua Dumnezeu. Iar cei ce cauta viata aceasta si o iubesc pe ea nu o vor primi pe cealalta.
 

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre asezarea, ca patriarh, a Sfântului Ioan Gurã de Aur.

        In vremea imparatiei lui Arcadie, fiul lui Teodosie, murind Nectarie, patriarhul Constantinopolului, sfat a facut imparatul cu toti patriarhii, cautand cu sarguinta un urmas vrednic de scaului patriarhiei Constantinopolului, in locul celui ce se mutase. Atunci s-au pornit toti patriarhii de la scaunele lor la Constantinopol: Inochentie de la Roma, avand cu sine un barbat, vorbitor ales, pe care gandea sa-l puna pe scaunul patriarhiei, Iuvenalie de la Efes, aducand pe sine pe un oarecare monah Alexandru, talcuitor de carti, Macarie de la Ierusalim, luandu-si pe Sisoie, arhidiacon cu randuiala fiind, Teofil de la Alexandria, cu Isidor pustnicul, caruia ii fagaduia ca-i va da scaunul Constantinopolului, si Flavian de la Antiohia, luand cu sine pe Ioan Gura de Aur, dupa porunca imparatului.
        Deci, toti patriarhii, fiind impreuna cu imparatul in biserica Sfanta Sofia, in mijlocul tuturor stralucea Ioan ca soarele in loc intunecat; iar Teofil, multe ocari aducea asupra lui Ioan, vrand sa puna in loc la patriarhie pe Isidor, incat mai pe urma a zis: "Chiar de va veti iscali voi si veti sfinti pe Ioan, pana la sfarsit, el nu va fi voua patriarh". Iar ei, cercetand dupa canoane viata Sfantului Ioan, l-au descoperit ca pe un impodobit de Dumnezeu, plin de invatatura, de Dumnezeu insuflata, si de fapte minunate. Iar cand si-au pus peste dansul mainile, s-a facut o minune, ca tot altarul s-a umplut de vapaie. Si, sfintindu-l pe el, l-au asezat in scaun in luna lui februarie, in 26 de zile. Si ca un rau curgea invatatura din gura lui.

Acatistul Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia

 

Troparul Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul 1

Sfinților Mucenici ai lui Dumnezeu Galaction și Epistimia, cei care vitejește s-au împotrivit demonilor și care au biruit uneltirile mrejelor înșelăciunii, le aducem cântări de laude și cinstiri. Iar voi, Sfinților mult slăviți, rugați-vă lui Hristos Domnul pentru noi care vă strigăm: Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, făclii arzând de dragostea pentru Dumnezeu!

Icosul 1

Binecuvântată este Împărăția lui Dumnezeu și binecuvântați sunteți și voi Sfinților Galaction și Epistimia, stele aprinse de har și credință, căci voi ați fost mirarea Îngerilor și bucuria Maicii Domnului, urmând calea plină de spini, urcând spre Golgota pătimirii și ajungând la limanul învierii. Va rugăm mijlociți pentru noi la Domnul Slavei și vă chemăm așa:
Bucurați-vă, cuvântători luminați de Duhul Sfânt;
Bucurați-vă, pereche de suflete contopite în Sfânta Treime;
Bucurați-vă, logodnici uniți în cer și pe pământ;
Bucurați-vă, cei cununați cu Mirele Hristos;
Bucurați-vă, că ați intrat la Nunta cu El;
Bucurați-vă, cei cu candele pline, asemenea fecioarelor înțelepte;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, făclii arzând de dragostea pentru Dumnezeu!

Condacul 2

Te-ai născut într-o familie de închinători la idoli, Sfinte Mucenice Galaction, iar părinții tăi alergau la vrăjitori și se închinau zeiței Artemis pentru a li se dezlega stârpiciunea pântecelui, iar mama ta era ocărâtă și bătută de tatăl tău pentru că nu putea zămisli prunc, căci nu știau a alegra la Izvorul Vieții, Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Odată, însă, mama ta a primit în casă un sărac pentru a-l milui, iar acesta văzând-o plânsă și supărată, i-a vorbit despre Dumnezeu și i-a dat Sfântul Botez, căci el era monah îmbunătățit care se ferea de ucigătorii de creștini.
Bucură-te, prunc zămislit din rugăciune și credință;
Bucură-te, că Dumnezeu a făcut mântuire casei tale;
Bucură-te, că și tatăl tău s-a botezat, după nașterea ta;
Bucură-te, că ai crescut în învățătura Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, că Dumnezeu se odihnea în tine din pântecele maicii tale;
Bucură-te, că inima ta a rodit iubirea nedespărțită de Hristos;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Galaction, mare rugător la Dumnezeu pentru noi!

Condacul 3

După nașterea ta, bătrânul monah te-a botezat, Sfinte Galaction, și a proorocit pentru tine: "Acest prunc va urî viața aceasta pământească și o va dori pe cea cerească", iar tu nu te-ai dezmințit, fiindcă ai crescut cu dorul de Dumnezeu și fiind iscusit la facerea de stihuri bisericești, lucrare cu care te îndeletniceai cu bucurie, iar Mântuitorul primea cuvintele scrise de tine ca rugăciune curată: Aliluia!

Icosul 3

După moartea mamei tale, ai fost logodit cu o tânără fecioară pe nume Epistimia, dar aceasta era de neam păgânesc și mult te întrista lucrul acesta. Însă i-ai vorbit de Dumnezeu și fecioara s-a învoit a-L urma pe Domnul Ziditorul, și noi ne închinăm:
Bucură-te, că ți-ai botezat logodnica la râu;
Bucură-te, că ai învățat-o a se ruga lui Dumnezeu;
Bucură-te, că nimeni nu știa taina voastră;
Bucură-te, că ai întors la credință și pe Eutolmie, robul socrului tău;
Bucură-te, că el mai apoi s-a făcut monah;
Bucură-te, cel ce deschizi inimi sterpe și pântece neroditoare;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Galaction, mare rugător la Dumnezeu pentru noi!

Condacul 4

Pogorându-se Duhul cel Sfânt asupra ta, Sfântă Mucenică Epistimia, ai început a trăi și a respira doar în Dumnezeu, și fiecare gând îl înălțai în rugăciune așa cum te învățase Galaction, logodnicul cel pământesc, dar dorind cununa din cămara Nunții cu Mirele Ceresc: Aliluia!

Icosul 4

După opt zile de la botez, venind Galaction la tine i-ai povestit că visezi palate frumoase în care cântă trei cete, și l-ai întrebat cum se tâlcuiește visul tău, iar acesta ți-a răspuns:
Bucură-te, că prima ceată e a monahilor cei iubitori de Dumnezeu;
Bucură-te, că a doua ceată e a fecioarelor ce trăiesc în curăție;
Bucură-te, că a treia ceată e a îngerilor lui Dumnezeu care se bucură împreună;
Bucură-te, fecioară înțeleaptă;
Bucură-te, că a-ți păzi fecioria Sfântul Galaction ți-a spus;
Bucură-te, că viața monahicească a urma cu el ți-a cerut;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Epistimia, mare rugătoare la Dumnezeu pentru noi!

Condacul 5

Mulțumind lui Dumnezeu care a căutat asupra voastră cu milostivire, ați dăruit toată averea săracilor și ați plecat pe ascuns din casele părinților, luând cu voi pe robul Eutolmie căci era om bun. Mergând cale de zece zile, ați ajuns pe Muntele Sinai la o mănăstire cu zece călugări, și lângă era o altă mănăstire de fecioare care se închinau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Egumenul v-a primit și v-a tuns în sfântul chip călugăresc căci a văzut în voi chemarea lui Dumnezeu, iar pe tine Sfântă Epistimia te-a trimis la mănăstirea de fecioare la cele patru pustnice, poruncindu-vă să faceți toate ascultările mănăstirii, după obiceiul călugăresc.
Bucurați-vă, iubitori de cele sfinte;
Bucurați-vă, călători pe drumul mântuirii;
Bucurați-vă, că partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că la picioarele Mântuitorului v-ați așezat;
Bucurați-vă, că pustia ați iubit;
Bucurați-vă, că lumea cu ale ei înșelăciuni ați urât;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, făclii arzând de dragostea pentru Dumnezeu!

Condacul 6

Acolo ai petrecut, Sfinte Mucenice Galaction, ascultând de stareț și de frați, slujind lui Dumnezeu cu toată râvna. Niciodată nu erai văzut stând, ci tot mereu alergai pentru trebuința mănăstirii, ori la rugăciune stăruiai, postind fără măsură că uneori nu gustai nimic toată săptămâna, având cu adevărat chip îngeresc: Aliluia!

Icosul 6

În toată vremea pustniciei tale te-ai păzit de ispite și te-ai ferit cu tot dinadinsul să vezi față femeiască, fiindcă nu vroiai nici măcar să o vezi pe sora ta întru Hristos, diaconița Epistimia, până când va veni vremea și va porunci Domnul să te întâlnești cu ea.
Bucură-te, iubitor de Hristos și de rugăciune;
Bucură-te, mare postitor;
Bucură-te, cel îmbătat de dulceața pustiei;
Bucură-te, cel adăpat cu roadele singurătății;
Bucură-te, că aveai îngeri în jur, slujindu-ți;
Bucură-te, că Harul lui Dumnezeu te umplea de bucurii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Galaction, mare rugător la Dumnezeu pentru noi!

Condacul 7

Nu ai rămas mai prejos, Sfântă fericită Epistimia, viețuind în mănăstire lângă preacinstita stareță care era monahie încercată în viața din pustie și care te învăța iscusința în luptele duhovnicești: Aliluia!

Icosul 7

Te-ai întrecut în nevoințe și în osteneli, Sfântă Epistimia, semănând și tu cu îngerii cei curați, pentru care te rugăm primește aceste laude:
Bucură-te, că ai avut un vis în care un împărat te încununa pe tine și pe Sfântul Galaction;
Bucură-te, că i-ai spus Egumenului aceasta;
Bucură-te, că el ți-a tâlcuit visul;
Bucură-te, că "vei fi mucenica lui Hristos împreună cu Galaction" ți-a prorocit;
Bucură-te, că te-a întărit duhovnicește;
Bucură-te, că ți-a spus să nu te temi, căci chinurile sunt puține dar răsplata veșnică;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Epistimia, mare rugătoare la Dumnezeu pentru noi!

Condacul 8

În vremea aceea, creștinii erau prigoniți de închinătorii la idoli, și aflând unul din ei despre monahii care pustniceau în acel munte, a anunțat ostașii ighemonului iar acesta a poruncit să îi prindă pe toți ca să îi judece, căci ei nu Îi strigau Dumnezeului celui Adevărat: Aliluia!

Icosul 8

Năvălind ostașii asupra mănăstirii de bărbați, toți călugării au fugit, numai singur tu, Cuvioase Galaction, ai rămas. Pe tine, aflându-te în chilie citind dumnezeiasca Scriptură, te-au prins, iar pe nici un altul dintre frați n-au putut să mai prindă, căci toți, fugind prin pustiu și prin munți, s-au ascuns bine.
Bucurați-vă, Sfânta Epistimia, că și tu ai fugit în pustie;
Bucurați-vă, că ai scăpat nevătămată;
Bucurați-vă, că numai singur Galaction a fost prins;
Bucurați-vă, că l-au dus spre junghiere ca o oaie;
Bucurați-vă, că l-au arătat ighemonului la judecată;
Bucurați-vă, că l-au dat spre chinuire;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, făclii arzând de dragostea pentru Dumnezeu!

Condacul 9

Auzind tu, Sfântă Epistimia, că iubitul tău logodnic și frate este prins de păgâni, ai căzut plângând la picioarele sfintei starețe, zicând: "Rogu-te pe tine, doamna mea, eliberează-mă să mă duc în urma domnului meu Galaction; căci iată, aud că l-au prins ostașii și-l duc la lemnul de tortură și nu vreau a mă despărți de dânsul, căci mă doare inima și doresc a muri împreună cu dânsul pentru Hristos, Domnul nostru!" și ziceai: Aliluia!

Icosul 9

Diaconița cea bătrână și încercată a vrut să te oprească, Sfântă Epistimia, spunând că ești tânără la trup și la minte și nu cumva să te înfricoșezi de chinuri și să te lepezi de Hristos, dar tu ai cerut a te duce să mori cu Galaction ca să stați împreună înaintea lui Dumnezeu, cum ai văzut în vis.
Bucură-te, că ai primit binecuvântare a fi ca întâia Muceniță Tecla;
Bucură-te, că ai alergat în urma lui Galaction;
Bucură-te, că de față cu ostașii ți-ai mărturisit credința în Hristos;
Bucură-te, că Sfântul Galaction mult s-a fericit;
Bucură-te, că i-ai făgăduit că nu o vei lăsa nici în veacul acesta nici în cel care va veni;
Bucură-te, fecioară curată și plină de curaj;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Epistimia, mare rugătoare la Dumnezeu pentru noi!

Condacul 10

Mergând ei pe cale, Sfântul Galaction te învăța, Sfântă Epistimia, zicând: "Vezi, sora mea, să nu te amăgești cu oarecare înșelăciuni ale lumii acesteia viclene, nici să te temi de chinurile cele multe, căci răbdând puțin aici, vom fi încununați veșnic de Domnul nostru în cămara cea cerească!" și amândoi vă bucurați în Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Ighemonul, cercetându-vă și văzând că sunteți creștini, v-a dat spre bătaia cu vine de bou, iar noi ne rugăm:
Bucurați-vă, că pe tine, Sfânta Epistimia, te-au dezbrăcat ostașii;
Bucurați-vă, că i-ai blestemat să orbească pentru rușinea aceasta;
Bucurați-vă, că de îndată toți păgânii au orbit;
Bucurați-vă, că rugându-te la Dumnezeu, au văzut din nou;
Bucurați-vă, că mulți au crezut atunci în Hristos;
Bucurați-vă, că le-ai luminat întunericul sufletesc;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, făclii arzând de dragostea pentru Dumnezeu!

Condacul 11

Dar tiranul, deși vedea din nou cu ochii trupești, mintea o avea plină de uneltirile diavolești, că a poruncit slugilor să vă bage trestii ascuțite sub unghii, Sfinților Galaction și Epistimia, iar voi strigați: "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce învață mâinile noastre spre război și degetele noastre spre oștire; mila noastră și scăparea noastră, apărătorul și izbăvitorul nostru, Care degrabă ne-a izbăvit din mâinile vrăjmașilor noștri": Aliluia!

Icosul 11

Ighemonul, fiind flămând de sânge și de suferință, a poruncit să vă taie picioarele, Sfinților Mucenici, iar voi strigați: "Scoală, Doamne, ajută-ne nouă și ne izbăvește pentru numele Tău. Știi, Stăpâne, că, cu dragostea Ta fiind răniți, Ți-am urmat Ție și am călătorit pe calea cea anevoioasă; deci acum scoate-ne pe noi la odihnă, ca să stea picioarele noastre în curțile Tale cerești, unde stau înaintea Ta toți cei ce Ție Ți-au plăcut".
Bucurați-vă, călători vremelnici pe drumul vieții pământești;
Bucurați-vă, mărturisitori ai Adevărului Hristos;
Bucurați-vă, că ați umblat pe căi aspre;
Bucurați-vă, că ați ajuns la odihna deplină a celor ce se ostenesc duhovnicește;
Bucurați-vă, călcând peste șerpi și peste scorpii;
Bucurați-vă, că vrăjmașul diavol a fost rușinat de voi;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, făclii arzând de dragostea pentru Dumnezeu!

Condacul 12

Strigând astfel și mustrându-i pe păgâni, ighemonul a poruncit să vă taie limbile, dar deși cu gura ați tăcut, în inimile voastre nu ați încetat a cânta către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Atunci a poruncit chinuitorul să vă taie capete, și ducându-vă pe amândoi afară din curtea boierească, v-au tăiat și v-au lăsat trupurile neîngropate.
Bucurați-vă, că Eutolmie monahul a venit pe ascuns;
Bucurați-vă, că acesta a văzut toate pătimirile voastre;
Bucurați-vă, că a luat pe ascuns sfintele moaște;
Bucurați-vă, că le-a îngropat cu cinste;
Bucurați-vă, că apoi a scris viața voastră pline de fapte bune și mucenicia;
Bucurați-vă, că aceasta să fie spre folosul și mântuirea noastră;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, făclii arzând de dragostea pentru Dumnezeu!

Condacul 13

Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, cei ce ars ca niște ruguri nestinse pentru Iubirea Domnului Hristos, căutați și spre noi cei ce facem cinstita voastră pomenire și ridicați inimile noastre sus la Tronul Sfintei Treimi, pentru a se mistui tot răul din noi și pentru a primi flacăra rugăciunii care să ardă nestinsă și în noi, spre slava lui Dumnezeu: Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Binecuvântată este Împărăția lui Dumnezeu și binecuvântați sunteți și voi Sfinților Galaction și Epistimia, stele aprinse de har și credință, căci voi ați fost mirarea Îngerilor și bucuria Maicii Domnului, urmând calea plină de spini, urcând spre Golgota pătimirii și ajungând la limanul învierii. Va rugăm mijlociți pentru noi la Domnul Slavei și vă chemăm așa:
Bucurați-vă, cuvântători luminați de Duhul Sfânt;
Bucurați-vă, pereche de suflete contopite în Sfânta Treime;
Bucurați-vă, logodnici uniți în cer și pe pământ;
Bucurați-vă, cei cununați cu Mirele Hristos;
Bucurați-vă, că ați intrat la Nunta cu El;
Bucurați-vă, cei cu candele pline, asemenea fecioarelor înțelepte;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, făclii arzând de dragostea pentru Dumnezeu!

Condacul 1

Sfinților Mucenici ai lui Dumnezeu Galaction și Epistimia, cei care vitejește s-au împotrivit demonilor și care au biruit uneltirile mrejelor înșelăciunii, le aducem cântări de laude și cinstiri. Iar voi, Sfinților mult slăviți, rugați-vă lui Hristos Domnul pentru noi care vă strigăm: Bucurați-vă, Sfinților Mucenici Galaction și Epistimia, făclii arzând de dragostea pentru Dumnezeu!

Rugăciune către Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia

Sfinților binecuvântați Galaction și Epistimia, Mucenici mult plăcuți lui Dumnezeu, flori curate culese de pe câmpul luptei duhovnicești și aduse în dar Domnului Iisus Hristos, primiți aceste umile cuvinte de laudă și nu treceți cu vederea rugăciunile noastre.
Sfinte Galaction, tu ai răsărit din rădăcina elinească cea stearpă, fiind rod binecuvântat de Dumnezeu dăruit mamei tale care a crezut în Adevăratul Dumnezeu, Cel ce dă viață și dezleagă pântecele neroditoare. Prin harul ce sălășluia în tine, ai botezat-o pe logodnica ta Epistimia și apoi v-ați închinat viața slujirii lui Dumnezeu făcând jurămintele monahale, murind pentru Hristos ca să înviați cu El. Împreună cu Sfânta Epistimia, logodnica și sora ta întru Hristos, rugați-vă lui Dumnezeu să înflorim și noi ca niște crini adăpați de Apa Vieții, să creștem spre Lumina lui Dumnezeu cu inimile curate în care să se adâncească Duhul Sfânt care dă glas rugăciunii, arzând toată întinăciunea păcatelor și smulgând rădăcinile patimilor.
Izbăviți-ne de lanțurile trupești ca să ne putem lipi deplin de dragostea lui Hristos, să nu socotim slava și plăcerile acestei lumi ci să umblăm neabătuți pe urmele Fiului lui Dumnezeu a Căruia este Slava, împreună cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare

 

Tropar Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioanichie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Ales de Hristos Dumnezeu pentru a-L urma pe drumul Gogotei, al Răstignirii și al Învierii, ai fost binecuvântat cu darul Duhului Sfânt, Sfinte Ioanichie cel Mare, ducând lupta cea bună și primind cununa mântuirii cuvenită cuvioșilor părinți. Cel ce acum te veselești în Împărăția lui Dumnezeu, caută și spre noi rugătorii tăi care te chemăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Icosul 1

Îngerii din Ceruri s-au mirat de viața ta, Sfinte Ioanichie cel Mare, cel născut din părinți simpli și săraci care te-au trimis de mic să paști animalele. Însă porumbelul Duhului Sfânt s-a așezat în tine, fiind vas curat și neprihănit, iar dragostea ta pentru Dumnezeu și rugăciunea te însoțeau în orice clipă, iar noi te lăudăm așa:
Bucură-te, tânăr îmbunătățit, blând, smerit, răbdător și foarte ascultător;
Bucură-te, cel care nu ai fost dat la învățătura lumească;
Bucură-te, căci Duhul Sfânt te-a călăuzit în știința duhovnicească;
Bucură-te, înțelegând ce este viața – o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu;
Bucură-te, stând în rugăciune toată ziua, fiind cu animalele la păscut;
Bucură-te, căci însemnând turma cu semnul crucii, aceasta rămânea nerisipită;
Bucură-te, căci nu se atingeau de ea nici fiarele nici hoții;
Bucură-te, alegând locurile retrase pentru a-I vorbi lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 2

Dumnezeu a rânduit să dobândești mai întâi disciplina ostășiei lumești, Sfinte Ioanichie cel Mare, fiind luat în armat imperială a Greciei, unde ai devenit foarte iubit de frați tăi de arme dar de temut pentru dușmani, fiind neînfricat și făcând multe fapte de vitejie. Ai slujit în armată douăzeci patru de ani, dar în acest timp nu ai uitat să Îi înalți lui Hristos cântarea: Aliluia!

Icosul 2

Diavolul te-a atras în eresul luptei împotriva icoanelor, Sfinte Ioanichie, însă Dumnezeu nu te-a lăsat să te pierzi, ci a trimis un monah de pe muntele Olimp care ți-a ieșit în cale să îți vorbească: "O, fiule Ioanichie, dacă te numești creștin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, dacă nu ai credința cea dreaptă!". Te-ai înspăimântat văzând că acesta îți știa numele și căderea, te-ai căit și ai cerut iertare pentru că din neștiință ai greșit și ai făgăduit a te îndrepta și a da cinstea și închinăciunea ce se cuvin icoanei lui Hristos și chipurilor tuturor sfinților. Ne bucurăm și te chemăm:
Bucură-te, războinic neînfricat;
Bucură-te, cel ce i-ai eliberat pe robi din mâinile dușmanului;
Bucură-te, învingându-l pe bulgarul cel mare ca David pe Goliat;
Bucură-te, cel scris de împărat în cartea vitejilor, pentru a fi răsplătit apoi cu bogății;
Bucură-te, căci nu ai primit boieria și darurile acestuia;
Bucură-te, că ți-a părut rău de eresul în care ai trăit;
Bucură-te, căci pentru aceasta te pedepseai cu post și cu tot felul de chinuri ale trupului;
Bucură-te, dormind pe pământ și făcând rugăciune cu sârguință și priveghere de toată noaptea;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 3

Sfârșindu-se războiul și întorcându-se împăratul întru ale sale, ai părăsit oștirea și a mers la cei ce petreceau viață călugărească, Sfinte Cuvioase Ioanichie, vrând a începe războiul împotriva duhurilor răutății celor de sub cer. În mănăstire ai învățat să scrii și să citești, Sfinte Ioanichie, și ai reținut pe de rost treizeci de psalmi ai lui David, iar după fiecare psalm adăugai de la tine rugăciunea: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh; Treime Sfântă, slavă Ție", rugăciune care ne-a rămas apoi ca îndreptar de credință, strigându-L pe Domnul Hristos: Aliluia!

Icosul 3

Ai viețuit în trei mănăstiri diferite, Sfinte Cuvioase, iar apoi, înarmat cu sabia rugăciunii și alte asemenea arme duhovnicești, ai plecat în pustia cea mult dorită spunând: "Iată m-am îndepărtat fugind, și m-am sălășluit în pustie. Așteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuiește de puținătatea sufletului și de vifor". Te rugăm primește laudele acestea:
Bucură-te, cel ce ai renunțat la lume;
Bucură-te, urmând glasul Domnului să te retragi în pustie;
Bucură-te, primind în dar o haină de păr de la doi monahi pustnici;
Bucură-te, căci această haină te ferea de toate atacurile diavolești;
Bucură-te, viețuind trei ani zăvorât într-o peșteră;
Bucură-te, fiind îngrijit de un păstor care îți aducea pâine și apă odată pe lună;
Bucură-te, fugind de slava omenească și de deșertăciunea pământească;
Bucură-te, cel ce ai mers pe apă precum Mântuitorul;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 4

Ai călătorit la Biserica Sfântului Ioan Teologul, Sfinte Cuvioase Ioanichie, unde ți s-au deschis de la sine ușile bisericii și, intrând înăuntru, te-ai rugat timp îndelungat, închinându-te și sărutând sfânta icoană a iubitului ucenic al lui Hristos. Apoi ieșind din biserică, îndată s-au închis ușile singure în urma ta, iar tu Îl slăveai pe Dumnezeu cu bucurie: Aliluia!

Icosul 4

Trecând la întoarcere pe lângă o mănăstire de femei, o maică te-a rugat să o miluiești pe fiica ei ce era cuprinsă de dorința lumească, vroind să lase cinul său călugăresc și pe maica sa, să se ducă în lume și să se mărite cu un bărbat, arzând în ea flacăra patimii. Dar tu, Sfinte Ioanichie, chemând-o pe ea, i-ai zis: "Pune, fiică, mâna ta pe grumajii mei!". Când a făcut aceasta fecioara, te-ai rugat cu lacrimi către Dumnezeu ca să se izbăvească de acea patimă și de ispita diavolului, iar greutatea războiului ei să fie pe grumajii tăi și toate patimile ei cele trupești să fie asupra ta, ceea ce a și fost. Ne minunăm de toate acestea și te lăudăm:
Bucură-te, scăpând-o pe fecioară de toate gândurile necurate și de poftele cele trupești;
Bucură-te, căci ea a petrecut apoi în mănăstirea de maici fără de patimi;
Bucură-te, luând asupra ta războiul ei duhovnicesc;
Bucură-te, răbdând și ostenindu-ți trupul cu mari nevoințe;
Bucură-te, căci ai vrut să te dai drept mâncare unui balaur decât să păcătuiești;
Bucură-te, aruncându-te în fața balaurului să fii mâncat de el;
Bucură-te, căci acesta, atingându-se de tine, a murit pe loc;
Bucură-te, căci în clipa aceea a încetat și războiul tău cu patima desfrânării;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 5

Dumnezeu te-a înzestrat din acea zi cu darul de a avea stăpânire asupra balaurilor văzuți și nevăzuți, ca să calci peste dânșii și să sfărâmi capetele lor, Sfinte Cuvioase Ioanichie. Ai primit și putința de a îmblânzi animalele sălbatice, și în toată lucrarea ta duhovnicească te rugai lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul 5

Ai pătimit ispite nu doar de la diavol ci și de la oameni, Sfinte Ioanichie cel Mare, căci de-a lungul vieții ai fost încercat de invidia călugărilor. Un monah pornit cu zavistie împotriva ta te-a otrăvit dar te-a salvat de la moarte Sfântul Eustatie care ți s-a arătat în vedenie. Alt monah a dat foc la muntele și la chilia unde te sălășluiai ca să arzi de viu, dar ai fost păzit de Dumnezeu ca cei trei tineri în cuptorul din Babilon; când te-ai dus la acela să îl întrebi cu ce i-ai greșit și să îți ceri iertare, el a vrut îți să înfigă în pântece toiagul lui care avea un vârf ascuțit de fier, dar Dumnezeu te-a păzit nevătămat de acea lovitură, iar noi Îi mulțumim și ne bucurăm:
Bucură-te, căci și ucenicul tău îți pândea rugăciunea cu viclenie;
Bucură-te, căci te rugai înălțat de la pământ cu trupul;
Bucură-te, zidind biserică în numele Sfântului Marelui Mucenic Eustatie și o mănăstire lângă dânsa;
Bucură-te, biruind diavolii ce stăpâneau peșterile;
Bucură-te, cel apărat de Dumnezeu de invidia fraților călugări;
Bucură-te, vindecător de boli de pântece și de oase;
Bucură-te, căci odată fiind lovit în coastă de diavol, nu ai putut respira șapte zile;
Bucură-te, fiind tămăduit de Doctorul sufletelor și al trupurilor, Hristos;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 6

După doisprezece ani petrecuți în pustie, a venit către tine un glas de sus, Sfinte Ioanichie cel Mare, poruncindu-ți să mergi în mănăstirea care se numește Erist și acolo să te îmbraci în rânduiala călugărească. Ai ajuns la mănăstire pe vremea secerișului, i-ai spus dorința ta egumenului mănăstirii care se numea Ștefan iar acesta, a doua zi, făcând rugăciunile cele obișnuite, te-a îmbrăcat în chipul călugăresc, deși mai înainte de chipul acela erai călugăr desăvârșit și pe mulți călugări îi întreceai cu faptele bune, rugându-te pentru tine și pentru alții lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

După aceasta ai plecat din nou în pustie, Sfinte Cuvioase, și te-ai închis într-un loc ce se numea Critama, unde te-ai ferecat cu un lanț de fier lung de șase coți și ai petrecut în acea închisoare trei ani în legături, fiind singur de voie legat și mucenic al lui Hristos. Ne minunăm de marea ta iubire pentru El, îți lăudăm nevoința și te chemăm:
Bucură-te, că după călugărie ai adăugat osteneli peste osteneli;
Bucură-te, trăind trei ani în legături de fier;
Bucură-te, căci sufletul tău zbura liber spre Cer;
Bucură-te, căci după trei ani ți-ai dezlegat singur legăturile;
Bucură-te, trăind apoi trei ani cu marele pustnic Gheorghe;
Bucură-te, învățând de la aceasta toată Psaltirea pe de rost;
Bucură-te, ostenindu-te cu munca fizică la ridicarea de mănăstiri;
Bucură-te, căci ridicând odată pietre, deși vipera te-a prins de mână, nu te-a mușcat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 7

Multe minuni dumnezeiești ai făcut, Sfinte Cuvioase Ioanichie, de aceea mulțime de popor alerga la tine, chemându-L pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Binecuvântarea Domnului Hristos te însoțea oriunde mergeai, Sfinte Părinte, și cei vindecați de tine te chemau așa:
Bucură-te, scoțând demonii cu cuvântul;
Bucură-te, tămăduind boli cu semnul Sfintei Cruci;
Bucură-te, izbăvind de vătămările șerpilor;
Bucură-te, vindecând-o pe fiica boierului care singură cinstea icoanele cu curaj;
Bucură-te, rugându-te să orbească cumnatul tău, căci prigonea icoanele și avea mintea întunecată;
Bucură-te, curățând casele și pământurile de demoni;
Bucură-te, vindecător de boli trupești și sufletești;
Bucură-te, având mare evlavie la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 8

Venind, Sfinte Ioanichie, la cetatea unde erau grecii ținuți în legături, te-ai apropiat de temniță nevăzut căci străjerii cei ce păzeau ușile temniței nu te puteau vedea, apoi ai făcut semnul Crucii pe uși și îndată s-a deschis temnița în care intrând, pe toți i-ai dezlegat din legături cu semnul Crucii și le-a poruncit să meargă după tine, iar aceștia Îi mulțumeau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Cu mila lui Dumnezeu au ieșit toți cei legați din temniță deși straja era acolo dar neștiind nimic de ceea ce se făcuse. Iar tu, Sfinte Ioanichie cel minunat, precum Hristos a scos din iad sufletele drepților, așa și tu i-ai slobozit pe greci din legături și din temniță și i-ai călăuzit noaptea ca un alt Moise, în strălucire de lumină până la hotarele stăpânirii grecești. Ne închinăm și te chemăm, Sfinte:
Bucură-te, având darul de a te face nevăzut;
Bucură-te, cel ne salvezi și pe noi din temnița vieții păcătoase;
Bucură-te, căci ne acoperi cu mantia ta de ochii celor răi;
Bucură-te, făcându-ne și pe noi nevăzuți celor care ne vrăjmășesc;
Bucură-te, rupând legăturile făcute de demoni;
Bucură-te, stricând uneltirile dușmanilor văzuți și nevăzuți;
Bucură-te, biruitorul vrăjitorilor și al celor ce uneltesc împotriva noastră;
Bucură-te, dezlegând blesteme și scoțându-ne la liman bun și ferit;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 9

Împovărat uneori de multele vizite pe care le primeai de cei credincioși, îți petreceai viața încât nu toți oamenii puteau să te vadă, Sfinte Ioanichie, căci mulți care veneau la tine în chilie nu te vedeau deși erai înăuntru. Iar aceia ducându-se, tu grăiai cu adâncă smerenie către ucenicul tău: "Frate Eustatie, cu rugăciunile tale am fost nevăzut de cei care au venit", și Îl lăudai pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Dumnezeu ți-a dat multe daruri, Sfinte Ioanichie Cel Mare: pe bolnavi i-ai tămăduit, limbile celor gângavi le-ai îndreptat, pe cei iuți și mânioși i-ai schimbat în blândețe, pe eretici i-a întors din rătăcire și ai prevăzut multora mai înainte sfârșitul, căci erai plin de darul Sfântului Duh care viețuia în tine iar noi te strigăm:
Bucură-te, căci nu erai văzut de oameni din voia lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce doreai să stai în liniștire;
Bucură-te, că Domnul te-a trimis să Îi lucrezi via;
Bucură-te, arzând de dorul de rugăciune curată;
Bucură-te, împlinind poruncile lui Hristos cu sfințenie;
Bucură-te, căci pentru aceasta ai fost învrednicit cu și mai multe harisme;
Bucură-te, primind și harisma de a te face nevăzut, ca răsplată;
Bucură-te, cel cu inima caldă și plin de iubirea lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 10

Erai atât de duhovnicesc și ochii tăi sufletești îi erau atât de luminați, Sfinte Cuvioase Ioanichie, încât duhurile cele cerești și sufletele drepților puteai să le vezi. Odată, stând tu la rugăciune, ai văzut sufletul Părintelui Petru purtat de îngeri cu slavă la cer, strălucind împrejur cu negrăită lumină; și ai spus aceasta ucenicilor săi, pentru folosul lor, iar ei s-au bucurat și au strigat Domnului: Aliluia!

Icosul 10

Împăratul Teofil care stăpânea pe atunci Grecia, fiind mare luptător împotriva sfintelor icoane a trimis doi învățați la tine, Sfinte Părinte, să îți ceară părerea despre eresul lor, dar tu le-ai grăit din înțelepciunea cea dată ție de sus, iar bărbații aceia s-au rușinat neputând a se împotrivi nici a răspunde vreun cuvânt împotriva cuvintelor tale și s-au lepădat de eresul contra icoanelor, căci prin tine grăia Dumnezeu, Care a zis ucenicilor Săi în Evanghelie: "Nu vă îngrijiți mai înainte ce veți grăi, că Eu vă voi da vouă gură și înțelepciune". Ne închinăm în fața ta, Sfinte, și te chemăm:
Bucură-te, cel primit la Masa lui Hristos cu candela plină;
Bucură-te, cel învrednicit de a vedea sufletele drepților și duhurile cerești;
Bucură-te, văzând înălțarea la cer a unui monah;
Bucură-te, iubindu-L pe Hristos și chipul Lui Sfânt din icoane;
Bucură-te, apărând dreapta credință și deschizând ochii ereticilor să primească Adevărul;
Bucură-te, cel ce ai fost iubit de Dumnezeu ca Sfânt încă din viața aceasta;
Bucură-te, căci Dumnezeu ne vorbește prin tine;
Bucură-te, cel plin de înțelepciune duhovnicească;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 11

Prin harul lui Dumnezeu ai primit darul prorociei, Sfinte Cuvioase Ioanichie, primind înștiințare de la El despre cele ce urmau să fie, și pentru aceasta te-ai smerit și mai mult în fața bunătății Lui, strigându-L: Aliluia!

Icosul 11

Ai vestit sfârșitul prigonirii sfintelor icoane, Sfinte binecuvântat, spunând: "Așteaptă puțin, frate, și vei vedea puterea lui Dumnezeu, căci va lua ocârmuirea Bisericii un oarecare Metodie. Acela o va îndrepta cu dumnezeiescul Duh, va stârpi eresurile și va întări Biserica cu dogme sfinte, va aduce liniște și unire; iar pe cei ce se împotrivesc, îi va smeri dreapta Celui Preaînalt", iar cei din jur te-au lăudat așa:
Bucură-te, prorocind trecerea la viața veșnică a unor monahi și multe alte întâmplări;
Bucură-te, căci murind Teofil, împărăția a luat-o fiul său Mihail cu maica sa Sfânta Teodora Împărăteasa;
Bucură-te, căci patriarhul nou ales Metodie a restabilit cinstirea icoanelor;
Bucură-te, întărindu-l pe patriarh în luptele sale cu ereticii;
Bucură-te, sprijinindu-l prin înțelepciunea și cuvintele tale;
Bucură-te, aducând pacea Bisericii și mântuirea sufletelor;
Bucură-te, căci diavolul care o tulbura a fugit cu rușine;
Bucură-te, căci acesta se topea ca ceara de la fața focului de la rugăciunile tale;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 12

După cinci ani de la ridicarea pe tron a lui Mihail, patriarhul cel dintre sfinți Metodie a venit la tine cu alai mare, Sfinte Cuvioase Ioanichie, căci văzuse cu duhul apropiata ta mergere la Domnul. Ai vorbit cu el, Sfinte, dându-i povețe despre dreapta credință, iar acesta ți-a cerut rugăciunea și binecuvântarea cea de pe urmă, căci știa că Îi vei cânta lui Dumnezeu fiind în Cer cu El: Aliluia!

Icosul 12

Te-ai întors la chilia ta, Sfinte Părinte, rugându-te și pregătindu-te pentru sfârșitul tău, iar a trei zi de la plecarea patriarhului ai trecut la Domnul. Pe când mureai, Sfinte, părinții cei ce viețuiau în muntele Olimpului au văzut un stâlp de foc înălțându-se spre cer, căruia îi mergeau înainte îngerii, deschizându-ți ușile Raiului și ridicându-te spre fericirea cea de acolo, iar noi te chemăm cu lacrimi:
Bucură-te, cinstit cu vizita patriarhului ca semn de prețuire lumească;
Bucură-te, primind după moarte slava cea cerească;
Bucură-te, mare făcător de minuni;
Bucură-te, căci sfintele tale moaște sunt aducătoare de izbăvire;
Bucură-te, vindecând prin atingerea lor boli și neputințe;
Bucură-te, alungând demonii și vrăjmașii;
Bucură-te, căci așa te-a preamărit Dumnezeu cu multe minuni și în viață și după moarte,
Bucură-te, și te rugăm primește jertfa noastră de rugăciune;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 13

O, Sfinte Ioanichie cel Mare, mare ai fost într-adevăr cu viețuirea ta cea sfântă! Cel ce acum te îndestulezi de roadele Duhului Sfânt în Rai, adu și pentru noi cei ce te chemăm luminarea harului peste inimile și mințile noastre, ca îmbunătățiți de tine duhovnicește, să avem darul de a discerne binele de rău, să ajungem și noi la viața veșnică, înălțându-I lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Îngerii din Ceruri s-au mirat de viața ta, Sfinte Ioanichie cel Mare, cel născut din părinți simpli și săraci care te-au trimis de mic să paști animalele. Însă porumbelul Duhului Sfânt s-a așezat în tine, fiind vas curat și neprihănit, iar dragostea ta pentru Dumnezeu și rugăciunea te însoțeau în orice clipă, iar noi te lăudăm așa:
Bucură-te, tânăr îmbunătățit, blând, smerit, răbdător și foarte ascultător;
Bucură-te, cel care nu ai fost dat la învățătura lumească;
Bucură-te, căci Duhul Sfânt te-a călăuzit în știința duhovnicească;
Bucură-te, înțelegând ce este viața – o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu;
Bucură-te, stând în rugăciune toată ziua, fiind cu animalele la păscut;
Bucură-te, căci însemnând turma cu semnul crucii, aceasta rămânea nerisipită;
Bucură-te, căci nu se atingeau de ea nici fiarele nici hoții;
Bucură-te, alegând locurile retrase pentru a-I vorbi lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Condacul 1

Ales de Hristos Dumnezeu pentru a-L urma pe drumul Gogotei, al Răstignirii și al Învierii, ai fost binecuvântat cu darul Duhului Sfânt, Sfinte Ioanichie cel Mare, ducând lupta cea bună și primind cununa mântuirii cuvenită cuvioșilor părinți. Cel ce acum te veselești în Împărăția lui Dumnezeu, caută și spre noi rugătorii tăi care te chemăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Ioanichie, izbăvitor de ispite și tămăduitor minunat!

Rugăciune Acatistul Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare

Mare Sfinte Cuvioase Părinte Ioanichie, ai trăit o viață cu adevărat îmbelșugată în încercări și ispite, dar toate le-ai biruit cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru smerenia și răbdarea ta ai fost ridicat cu sufletul de-a dreapta lui Hristos, de unde ne privești când te chemăm: roagă-te pentru noi să ne dea Dumnezeu minte luminată să nu cădem în eres, pe cei rătăciți adu-i la credința cea adevărată, pe hulitori îi îndreaptă și dă putere Bisericii cu toate mădularele ei să păstreze calea rânduită de Domnul Hristos.
Viața ne rânduiește tot felul de întâmplări, Sfinte Ioanichie: ispite aducătoare de moarte, capcane ale diavolului și rătăciri ale celor din jur care ne ating și nouă inimile, de aceea te rugăm să ne fii scut și pavăză să nu pierdem sensul Poruncilor lui Hristos, să nu ne împovărăm mintea cu gânduri care ne sapă puterea de concentrare în rugăciune și ne slăbesc credința, ajută-ne să rămânem neclintiți când totul în jur se clatină, și nu ne lăsa să ne prăbușim când totul în jur se prăbușește.
Tu știi foarte bine cum e să trăiești în mare învolburată a ispitelor. Cu puterea ta de sus caută-ne și fă-ne nevăzuți atunci când rânduiala duhovnicească o cere, să ieșim nevătămați din luptele rugăciunii și izbăvește-ne de temniță și de legături ca pe frații tăi greci odinioară. Acoperă ochii străjeri întunericului, să nu știe ce lucrăm noi în lumină, și scoate-ne la liman teferi și întăriți în credință.
Ridică mintea noastră peste vălul de ceață ce încearcă să ne cuprindă tot mai mult, să discernem adevărul și să Îl urmăm întotdeauna pe Domnul nostru Iisus Hristos împreună cu Sfânta lui Evanghelie, să putem să stăm drepți la Judecata lui cea de pe urmă, acolo unde gândurile pierd și doar faptele și iubirea mai vorbesc. Mijlocește pentru noi să ne ierte Dumnezeu păcatele căci deși suntem greșiți față de El tot timpul, Îl iubim și Îl dorim în inimile noastre.
Roagă-te pentru noi, Sfinte Ioanichie cel Mare, ca mântuiți fiind din Mila lui Dumnezeu să ne bucurăm și noi pentru totdeauna și să Îi strigăm veșnic slavă Sfintei Treimi, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, acum și în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.