Duminică frumoasa!

 

Ştiţi voi când va veni sfârşitul lumii...?

 "Ştiţi voi când va veni sfârşitul lumii...? Când nu va mai fi cărare de la un om la altul! Când nu va mai fi cărare între tata şi mama, între părinţi şi copii, între creştini şi Biserica lui Hristos! Când va pieri iubirea şi ne vom gândi numai la afaceri, numai la câştiguri, numai la minciuni... Nu păgânii, ci noi creştinii, grăbim sfârşitul lumii, pentru că nu ne mai iubim! Medicamentul si salvarea lumii, este IUBIREA!!! De aceea, fraţi creştini: Iertaţi-vă, Vizitaţi-vă, Încurajaţi-vă, Ajutaţi-vă, dar mai ales IUBIŢI-VĂ !!" Părintele Ilie Cleopa

 -Oamenii de astăzi se tem de liniște și timpul liber, și-și caută mereu frământări, griji și preocupări peste măsură, ca să nu le rămână timp să-și vadă adevăratul haos care zace în ei.

 "Un tânăr student a ieșit la plimbare cu profesorul său.
În timp ce se plimbau, pe cealaltă parte a drumului studentul a văzut o pereche veche de pantofi, care pesemne că aparțineau țăranului sărac, care lucra în câmp în apropiere și deja își termina lucrul.
Studentul îi spuse profesorului:
- Haideți să glumim pe seama acestui țăran. Să-i ascundem încălțămintea și să-l urmărim, în ascuns, să vedem ce va face.
Atunci profesorul îi răspunse:
- Tinere, niciodată să nu glumești pe seama scârbei și durerii altuia.
Dar, de vreme ce ești bogat, poți să te bucuri de următorul fapt - pune câte o monedă de aur în fiecare pantof, apoi ne vom ascunde în tufiș și vom privi reacția lui.
Studentul așa a şi făcut și ei s-au ascuns în tufișul cel mai apropiat.
Țăranul, în curând și-a terminat lucrul și a venit la locul unde și-a lăsat pantofii și paltonul.

În timp ce se încălța, a simțit ceva în pantoful său. La început a crezut că e o piatră, dar în curând și-a dat seama că e o monedă de aur.

 El a rămas uimit văzând moneda de aur, a privit gânditor în jur, un oarecare timp, dar nu văzu pe nimeni.
A pus moneda în buzunar și a început să încalțe al doilea pantof, dar spre uimirea lui, a găsit și acolo o monedă de aur.
Deodată, fiind profund uimit, a căzut in genunchi, și-a îndreptat fața spre cer și a început să se roage și să mulțumească.

În rugăciunea sa, el a pomenit-o pe soția sa grav bolnavă, pe copiii săi care nu au ce mânca, și acum, datorită unei mâini invizibile, care i-a dăruit monedele, ei în sfârșit vor fi salvați.
Studentul sta și privea, șocat, cu ochii plini de lacrimi.
Profesorul îl întrebă:
- Dacă ai fi glumit în modul în care ai dorit la început, ai fi fost mai fericit decât te simți acum?
Tânărul a răspuns:
- Domnule profesor, mi-ați dat o lecție pe care nu o voi uita niciodată!
Acum am înțeles cuvintele pe care nu le înțelegeam mai înainte:
 “Cel ce dăruiește este mai binecuvântat decât cel ce primește!”
Prin urmare, dacă vrei să faci un bine, grăbește-te că nu vei regreta. Urmează-ți glasul conștiinței și nu te abate din calea virtuților."

Țara lui Dumnezeu

  Se spune că într-o bună zi,  a trecut Dumnezeu pe Pământ și a dăruit fiecărui neam câte o țară.
    Și a fost seară și... la poarta lui Dumnezeu - Tatăl, a apărut un păstor de oi care era împreună cu familia şi neamul său de păstori.
Dumnezeu L-a invitat în Casa Lui și au stat la Cină.
    - Bunule Păstor care îți este păsul de ai ajuns la Mine?, întreabă Dumnezeu pe cioban.
  - Doamne Dumnezeule, am venit să primim și noi o bucată de pămant unde să ne odihnim sufletele însă se vede că am  întarziat și nu mai este loc pentru noi, a spus bătrânul îngenunchind în fața lui Dumnezeu.
   - Care vă este numele neamului vostru batrâne Pastor? a întrebat Creatorul.
   - Noi ne numim români.
   După ce a privit indelung la neamul romanesc, Dumnezeu a chemat pe Sf.Apostol Petru şi l-a întrebat:
    - Petre, mai este loc pentru o țară pentru români pe Pămant?
   - Nu, Doamne.
Tot pămantul a fost dăruit tuturor neamurilor după porunca Ta.
   - Bine, Petre.
Acum dă-le românilor țara pe care am pastrat-o pentru Noi.
 
Și de atunci noi locuim în ȚARA LUI DUMNEZEU.
O patrie frumoasă, o țară cu munți și câmpii, cu ape și cer senin, o țară ca o grădină din Rai unde Maica Domnului îngrijeşte rugăciunile și florile Cerului.
   
România este Țara lui Dumnezeu de la începutul lumii.
    
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!"

 "Atâta îngrijorare pentru ziua de mâine... Atâta stres pentru ce ne vor aduce zorile...
Să te întreb.
Ai vreun contract care să spună că momentul următor te va găsi respirând?
Sau nu cumva problemele zilei de astăzi, eforturile și chinurile ei, nu sunt suficiente?
Așadar de ce-ți chinuiești mintea? De ce te stresezi? De ce te îmbolnăvești?
"Ca să apuc să le fac pe toate", îmi vei spune. "Să mă asigur".
Nu vei apuca să faci nimic. Și nu te vei asigura de nimic. Să știi asta..
Există o istorioară despre cineva care și-a dărâmat hambarele și a făcut unele noi, mai mari, pentru a încăpea recoltele lui. Și după ce le-a aranjat pe toate și-a zis :"Mănâncă, bea și te veselește",în aceeași seară i-a ieșit sufletul..
Și ce sens au avut toate acestea?
Și acela se stresa, știi..
Se stresa ca să se asigure pentru ziua de mâine.
Rămâi în ziua de astăzi. Fă doar ceea ce poți mai bine. Fără stres. Fără deznădejde.
Nu vezi?
Pierzi clipele pe care ai putea să le petreci cu cei pe care-i iubești, îți pierzi și sufletul.."
(Eleftherios G.)

"Când miroase a busuioc, tămâie şi lacrimi, pământul oftează şi tace." ~ Teodor Dume ~

"Când miroase a busuioc, tămâie şi lacrimi, pământul oftează şi tace."

~ Teodor Dume ~

 

Cum se tămâiază în casă, de către cine, când și de ce!

 

Tămâierea se face acasă odată cu începutul rugăciunilor. Se aprinde tămâie și se pot tămâia și sfintele icoane; aceasta se face de către un bărbat cu credință, dacă nu este, se poate face și de o creștină curată în acel timp. Este bine să se tămâie toate camerele. De asemenea, se mai pot tămâia vase, haine sau mâncare de pomană, înainte de a le împărți, cum e cazul la sâmbăta moșilor; și se mai poate tămâia sâmbăta sau duminica, dimineața, la mormintele morților, până se începe slujba la biserică.

Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere.

În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.

Tămâia alungă forţele răului.

Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune „fuge ca dracul de tămâie”.

Cum se aprinde tămâia?

Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre.

Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei?

Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus „unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); „şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre „jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: „Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4).

( Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 1997 )