"Mâncarea fără rugăciune înseamnă renunțarea la harul lui Dumnezeu și ca urmare forța vitală a produselor ( darurile lui Dumnezeu) nu este absorbită de organism, ci aruncată împreună cu nevoile firești. Dacă cineva mănâncă cea mai simplă mâncare, însă cu rugăciune fierbinte, aceasta îl va menține sănătos, păstrându-i puterea în organism. Fără rugăciune, omul nu va afla la fel de multă bucurie în hrană, nu va simți sațietatea și, uitând orice limită, va începe să se îmbuibe. "
(Sfântul Gavriil Igoșkin)

TOTUL SE PLĂTEȘTE...CU ENERGIE
În Univers și în lume totul este schimb de energie.

Irosim energie atunci când:
- suntem furioși
- suntem deprimați
- mințim sau exagerăm
- ne facem griji pentru viitor
- regretăm trecutul
- ne este frică
- bârfim

- ne facem griji pentru ce vor spune alții
- dormim excesiv
- criticăm pe cineva
- urâm(pierdem cea mai mare cantitate de energie prin ură)
- mâncăm peste măsură

- vorbim mult și prost ( prin vorbit pierdem foarte multă energie)
- ținem ranchiună pe cineva
- ne consumăm în suferințe și dureri suflești (doliu, despărțiri, etc.)

- ne atașăm de oameni și de lucrurile materiale
- ne prefacem că suntem alții și nu noi înșine (purtăm măști, suntem duali)

- argumentăm că avem dreptate
- avem dependențe (tutun, jocuri de noroc, televizor, alcool, droguri, sex, etc.)
- ne enervăm ușor (înseamnă că avem exces de energie și nu este folosită corect)

- ne supărăm pe alții
- explodăm de furie
- izbucnim în lacrimi sau devenim deprimați
- mâncăm carne
- stăm în compania oamenilor negativi

- ne certăm (pierdem enorm de multă energie).

Energia pe care o pierdem zi de zi, înconștienți, slăbește organismul, îi scade vitalitatea și astfel acesta devine vulnerabil în fața vampirilor energetici.

Ar trebui să învățam conștient, să gestionăm mai cu atenție energia pe care o pierdem și să o folosim spre folosul nostru suprem, pentru binele nostru superior și pentru binele superior al tuturor!

Pentru a ne îmbunătăți capacitatea energetică și a ne crește energia, trebuie mai întâi să stopăm pierderea ei (ca în exemplele enumerate mai sus) și să recuperâm energia pe care o pierdem.

Alte metode pentru recăpătare a energiei pierdute sunt:

tăcerea, a sta în natură, meditația, statul la soare, respirația corectă, somnul odihnitor,
detașarea de oameni negativi și conflictuali, detașarea emoțională de lucrurile materiale, mersul pe lângă o apă curgătoare sau lacuri,

hidratarea, mâncatul sănătos cu fructe și legume (mai puțin preparate, pentru a te încărca mai bine energetic)etc.

Dacă bârfești, critici, înjuri, ești certăreț, discuți despre treburile altora, atunci pierzi energie și pierzi sănătate, pentru că pierderea de energie duce la boală.

Trebuie să învățam să ne respectăm pe noi înșine și să avem grijă la cuvintele noastre.

Cuvintele sunt energie și depinde de noi ce cuvinte scoatem pe gură.

__

 Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferințe inexplicabile, de dorințe nerostite și care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranțe ciudate, întemeiate pe forțele sau aptitudinile sale, pe creațiile sale, mai mult sau mai puțin comice; cel care n-a plâns cu sughițuri de o mie de ori noapte, fără să știe de ce, nici n-a căzut în extaze neobișnuite, nici n-a izbucnit în veselii neașteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuși să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm strașnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.
Panait Istrati

 „De ce se numește Cuvânt? Ca să arate că din Minte S-a născut. De ce Se numește Cuvânt? Pentru că S-a născut fără patimă. De ce se numește Cuvânt? Pentru că este chip al Celui ce L-a născut, arătându-L pe Născător întru Sine întru totul, prin nimic despărțindu-Se de El și, totodată, desăvârșit aflându-Se de Sine-Și, precum și cuvântul nostru închipuie toată înțelegerea noastră.”

Sf. Vasile cel Mare, Omilia a XVI-a, La cuvintele «La început era Cuvântul» (Ioan 1, 1) [PSB 17]Iar omul sufletesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu,căci pentru el sînt nebunie (I Cor. 2, 14)

„Omul sufletesc este acela care pune întreaga cunoștință pe seama silogismelor sufletului său, socotind că nu are trebuință de ajutorul lui Dumnezeu. El nu voiește a primi nici o înțelegere duhovnicească fără iscodire, doar cu credința simplă, ci socotește că toate înțelegerile duhovnicești care nu au dovadă sînt nebunii și necunoștințe. Astfel, Pavel numește om sufletesc, adică firesc, pe acela ce socotește că toate se fac cu fireasca socoteală și nu cugetă că este vreun lucru mai presus de fire. Așadar, omul acesta se numește firesc și sufletesc fiindcă sufletul lui se îndeletnicește doar întru iconomia și ocîrmuirea firii; căci - precum ochii trupului, oricît de frumoși și buni ar fi, nu pot să vadă fără a avea lumină - tot așa și sufletul, care e alcătuit spre a fi primitor de Duh Sfînt, dacă nu are lumina Sfîntului Duh, nu poate vedea și înțelege dumnezeieștile noime.”

Sf. Teofilact al Bulgariei„Dar să vedem acum care şi în ce fel sunt sălaşurile şi locuinţele virtuţilor, pentru care trebuie cineva să-şi verse sângele său spre dobândirea lor. (...)
Deci începutul tuturor acestora este fericita smerenie, în care cel ce intră prin pocăinţă pe poarta dinspre apus [Iz 44, 4] şi a petrecut îndeajuns în ea, iese din ea pe poarta dinspre răsărit [2z 44, 1] şi, păşind pe pod, vine astfel spre sălaşul şi locuinţa plânsului. Şi petrecând acolo, spălându-se şi curăţindu-se şi desfătându-se de frumuseţea lui, trece apoi la refugiul blândeţii. Iar de acolo străbate alergând spre locul însetării şi flămânzirii după dreptate. După care ajunge astfel la palatul milei şi al compătimirii. Şi trecând dincolo de acesta, sau mai degrabă ajungând înăuntrul lui, găseşte vistieria împărătească a curăţiei. Şi ajungând în aceasta vede pe împăratul slavei şezând înăuntru, pe Cel nevăzut pentru întreaga creaţie.”

Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri etice, Discursul 11

Sfântul Andrei, 30 noiembrie.

 Astăzi este 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, o zi specială pentru români, întrucât Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul lor. Sfântul Andrei este primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, motiv pentru care este considerat cel care a creștinat poporul român. Nu întâmplător, sute de mii de români poartă numele sfântului.

Sfântul Apostol Andrei este numit și „Cel dintâi chemat”, deoarece el a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat.

Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, în 30 noiembrie, în calendarele ortodox, romano-catolic, luteran şi anglican. În Scoţia, însă, el este sărbătorit la 9 mai, data primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Cine a fost Sfântul Andrei

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor, a fost frate al Sfântului Apostol Petru, amândoi fiind pescari de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret.

Sfântul Andrei este cel care pentru prima dată l-a făcut cunoscut pe Hristos, spunându-i fratelui său Simon (Petru). că l-a aflat pe Mesia. De aceea Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul Cel dintâi chemat al Domnului.

Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos. Căci Sfântul Proroc şi Înaintemergător Ioan l-a arătat pe Iisus, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29). Atunci Sfântul Andrei, împreună cu un alt ucenic, s-a dus după Hristos: „Iar Iisus, întorcându-se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei i-au zis: Rabi (învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea”. (Ioan 1; 38-40)

Când Iisus a intrat în Ierusalim, Apostolul Andrei a cunoscut şi a fost martor la toate patimile Mântuitorului şi s-a bucurat împreună cu Maica Domnului şi cu ceilalţi apostoli, cu femeile mironosiţe de Învierea Sa.

Cum a ajuns Sf. Andrei în Dobrogea. De unde vine numele de „Crucea Sfânului Andrei”

Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol Andrei a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime. Atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire.

Potrivit tradiţiei Bisericii, sorții au decis ca Sfântul Apostol Andrei să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea.

Tradiţia şi folclorul românesc amintesc despre prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile Dobrogei, unde apostolul şi însoţitorii săi şi-au găsit loc de odihnă într-o peşteră. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit acest aşezământ cu numele de „Peştera Sfântului Apostol Andrei”. În prezent în acest loc a fost ridicat un complex monahal, Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”.

Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor și al Catedralei Neamului

Sfântul Andrei se bucură la noi în ţară de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creştinătorul poporului român. Numeroase biserici şi mănăstiri l-au luat ca ocrotitor, prăznuindu-l în fiecare an.

În şedinţa din mai 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roşie, între sfinţii mari ai Ortodoxiei.

Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, în anul 1997. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească naţională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, datorită evlaviei poporului drept-credincios faţă de Sfântul Apostol Andrei.

 

...Înmormântarea părintelui Arsenie Boca a avut loc în ziua de 4 decembrie 1989, la Prislop...

..." MĂRTURII DE LA INMORMANTAREA PĂRINTELUI "...

..."Nu ştiu dacă ştiţi pe cine am înmormântat. Am avut un om care umbla prin văzduh şi vorbea cu îngerii. Un om sfânt pe care l-am avut noi pe pământ"...

..."A trăit ca un cuvios şi ai murit ca un martir”...

..."iar un om văzuse sus, pe cer, o cruce de stele"...

...La înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii!

I-am văzut clar ochii albaştri. Eram foarte aproape de sicriu. Când am auzit că şi alţii au văzut acest lucru, am înţeles că nu a fost o nălucire”, relata maica Adriana, de la Schitul Cornet.

...Nu pot uita, când au scos sicriul din biserică, în spatele meu era o femeie îmbrobodită, plânsă, şi un bărbat foarte înalt, amândoi ţărani din părţile Făgăraşului, şi brusc, bărbatul a rămas ca paralizat, cu ochii mari, înspăimântaţi, şi-a îndreptat mâna spre inimă şi deodată a făcut aşa, în mare şoaptă: «uoaaaahhh!».

... I-am urmărit prin curtea mănăstirii doar-doar voi afla ce-o fi văzut bărbatul acela, şi când mergeam cu toţi spre groapă, am tras cu urechea şi am auzit: cu toate că era amiază,

..."omul văzuse sus, pe cer, o cruce de stele”, relata părintele Dumitru, de la Mănăstirea Sf. Ilie .

...O altă martoră la înmormântare a relatat că în timpul priveghiului ar fi simţit un miros puternic de smirnă.

... „M-am speriat, am întrebat pe o maică.

«Aici s-a întâmplat ceva, a zis.

«Ţi-a dat părintele binecuvântarea».

L-a dus, l-a înmormântat, şi când să tragă pământ pe sicriu, ieşeau aburii ca de la un canal cu apă fierbinte: era smirnă şi tămâie. Toată lumea s-a umplut de smirnă şi tămâie.

Şi atunci părintele Daniil a zis:

«Nu ştiu dacă ştiţi pe cine am înmormântat. Am avut un om care umbla prin văzduh şi vorbea cu îngerii. Un om sfânt pe care l-am avut noi pe pământ». Atunci toată lumea s-a mirat. Mi-a rămas în haină, un an de zile, mirosul de smirnă şi de tămâie”, a fost mărturia Letiţiei Suciu, potrivit potrivit autorilor cărţilor despre duhovnic.

Arsenie Boca a murit la 28 noiembrie 1989, la Sinaia, având vârsta de 79 de ani, iar potrivit dorinţei sale a fost înmormânta la mănăstirea Prislop, în 4 decembrie 1989.

Arsenie Boca şi „pleiada de minuni” Arsenie Boca a fost martorul unor experienţe neobişnuite în vremea în care slujea a slujit la o mănăstire de pe Muntele Athos. Într-una din seri, tânărului călugăr la acea vreme un personaj divin i-ar fi apărut pe drumul spre chilia sa. „Într-adevăr lângă noi era o făptură parcă om, parcă fiară, cu barba până la pământ şi un păr ca o coamă de leu. Împingea cu noi la bolovan. El era cel care făcea ca bolovanul să meargă parcă tras de cineva de sus. M-am cutremurat, că aveam lângă mine un Sfânt, un prooroc care-mi ştie trecutul şi numele”, relata Arsenie Boca, într-un manuscris. O altă poveste controversată îl are ca protagonist pe acelaşi Arsenie Boca, despre care apropiaţii săi susţin că s-ar fi teleportat pentru a asista la înmormântarea mamei sale, din iarna anului 1951, în satul Hălmagiu. „Când era la Canal, părintele muncea din greu şi îşi depăşea întotdeauna norma şi era foarte apreciat de cei care îl păzeau. Odată a terminat mult mai devreme norma şi a zis celui ce-l păzea: „Îmi dai voie să mă odihnesc puţin?". Acela l-a lăsat să se odihnească. A văzut apoi că trece o oră, trec două şi au intrat în panică cei cel păzeau pe Părintele. L-au căutat şi nu l-au găsit nicăieri, le era frică de faptul că, fiind pedepsiţi pentru neatenţie, o să intre în locul lui. La un moment dat, Părintele a apărut şi i-a zis paznicului: <> Dar l-au chestionat paznicii mai în amănunt şi până la urmă părintele a spus că a fost la înmormântarea mamei sale! S-au interesat şi într-adevăr la orele acelea părintele fusese la înmormântare!”, susţin autorii volumului „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca”.

Să faci în fiecare zi câte metanii poți către Maica Domnului – cel puțin 12 metanii – și la fiecare metanie să spui așa, ca baba: „Maica Domnului, nu mă lăsa… nu mă lăsa, Măicuța Domnului!”
Să n-O uiți pe Maica Domnului, tată, să n-O uiți, că tare-I bună Măicuța Domnului!
Așa, tătucuță, să nu lași rugăciunea… mai fă o metanie, mai citește un psalm, mai spune un „Doamne Iisuse”… trebuie să faci oleacă de rânduială.

Părintele Paisie Olaru