PRODUSE naturale ANTIPARAZITARE pentru o viață sănătoasă

 

Condimente: usturoi, ceapă, hrean, semințe de muștar, ghimbir.

Verdețuri: toate ierburile amare sălbatice, în special - gută, urzică, coriandru, pătrunjel, mentă etc.

Legume și leguminoase: ridichi, napi, toate tipurile de varză, linte, fasole roșie și albă.

Infuzii de conifere: brad, pin, cedru.

Citrice: lămâi, portocale, grapefruit, lime - cu coajă!

Condimente: cuișoare, turmeric, barbaris, piper negru, cayenne, nucșoară.

Ceaiuri de plante: ghimbir, cuișoare, semințe de grapefruit, coajă de rodie, cimbru și scoarță de furnicar!

"Făină" din semințe de dovleac, semințe de in, măceșe, ciulin de lapte, rodii, struguri, toate citricele - se înmoaie, se usucă și se macină în făină! Presărați în Toatee alimentele!

Seminte, nuci: migdale, nuci, fistic, semințe de susan, semințe de in, semințe de dovleac
Ciuperci albe! Numai crude, uscate la o temperatură care să nu depășească 50 de grade! Se macină în făină și se adaugă în alimente!

Parazitilor NU le plac alimentele picante, arzătoare, acre și amare. Dar le plac carbohidrații, zahărul.  produsele animale, lactate și peștele favorizează multiplicarea activă a helminților.

O alimentație vegetală cu produse coleretice bogată în enzime este baza programului antiparazitar! Pentru a reface necesarul de proteine pentru această perioadă, trebuie introduse în meniu proteine de origine vegetală!

O ZI DE LUNI FRUMOASA !

 

Inima este o grădină frumoasă, care trebuie curățată regulat de buruieni

URA ÎMBOLNĂVEȘTE SUFLETUL

Într-o zi un învățător i-a rugat pe elevi să scrie numele oamenilor, pe care îi urăsc, pe o foaie. După ce au terminat, el le-a spus ca în următoarea zi să aducă la școală o punguță cu roșii, ale căror număr să corespundă cu numărul numelor de pe listă.

Unii copii au adus 2 roșii, iar alții câte 3, 5 sau chiar 10 roșii.

Dascălul i-a rugat pe elevi să poarte roșiile cu ei pe parcursul a 2 săptămâni. Dar peste numai 2 zile copiii au început să se plângă de mirosul neplăcut al legumelor alterate.

Unor elevi le era greu să poarte pretutindeni câte 10 roșii. Mirosul era prea strident și puternic.

Peste o săptămână învățătorul și-a adunat elevii și le-a ascultat încă o dată nemulțumirile și le-a spus:

— Toate acestea seamănă foarte mult cu ceea ce purtați în inimile voastre, când nu vă plac anumiți oameni. Ura mănâncă sufletul și îl îmbolnăvește.

Dacă nu puteți să suportați mirosul roșiilor alterate după o săptămână, imaginați-vă „aroma” amărăciunii și răutății, pe care o purtați zilnic în inimile voastre!

Inima este o grădină frumoasă, care trebuie curățată regulat de buruieni, ceea ce presupune iertarea celor ce v-au supărat. Astfel veți elibera spațiul pentru lucruri într-adevăr bune.

Nu luați totul de la viață! Luați doar ceea ce este mai bun!

 

Există oameni dincolo de care...

 

Există oameni care te ajută să te schimbi. Din oricine în cineva. Există oameni care doar privind înspre tine îţi dau curaj, inspiraţie, sclipire şi şansă.
....
Există oameni cu care realizezi o legătură extrasenzorială ireversibilă şi irepetabilă. Oameni cu aceeaşi vibraţie cu a ta, oameni care îţi dau emoţii puternice încât intri în panică doar dacă îi ai în preajmă.

Există oameni care-ţi taie răsuflarea atunci când îşi întind braţele către tine. Sunt cei care nu-şi cer îmbrăţisările înapoi, cei care dau şi atât. Fără alte obligaţii, fără troc de sentimente, fără risipă de orgolii personale.

Există oameni care te simt. Dar te lasă să crezi că nu ştiu nimic despre tine.

Există oameni care te înalţă, te îmbogăţesc şi te fac să te simţi aristrocrat pe de-a-ntregul, până sub piele şi dincolo de zbaterea sângelui.

Există oameni care te iubesc la fel cât îi iubeşti şi tu, dar aleg să o facă pe ascuns, cu acea discreţie pe care o întâlneşti doar la graniţa dintre tăcere şi mister.

Există oameni dincolo de care se întâmplă minuni şi se fabrică tablete de fericire cu gust de infinit. Există oameni care te învaţă drumul înapoi spre tine, pentru ca mai târziu să te lase acolo de unul singur şi să-ţi admire de departe … Înălţarea.

Marea rugăciune la vremuri de grea încercare, necazuri, pericole și nenorociri

 

Doamne Dumnezeule, norii negri ai nenorocirilor se ingramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, eu nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu esti totdeauna sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nenorocirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea.

Desi sufar, Doamne, eu stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj, pentru ca eu cred ca, avand ajutorul Tau, voi iesi biruitor.

Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corabia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea Ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai. Amin.

Rugăciune către Mântuitorul pentru izbăvire de necazuri:

Doamne, viforul necazurilor se ridică asu­­pra noastră şi au intrat ape până la su­fle­te­le noastre, dar întru Tine este toată nă­dej­dea noastră. Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noas­tre sunt număraţi. La Tine deci scăpăm şi pe Ti­ne Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierză­tor de suflet şi să ne ajuţi a birui toa­te ispitele care ne învăluie, că Tu eşti în­tă­rirea, scăparea şi izbăvitorul nostru, Hris­toa­se Dumnezeule, şi Ţie slavă Îţi înăl­ţăm, Ta­tălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare:

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

 

Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele! Amin.

Muzica bizantină tămăduiește depresia.

 Este muzica Bisericii, muzica Îngerilor. Sufletul întristat se tămăduiește și este sfințit de aceasta.
Părinții Bisericii accentuează adeseori în textele lor rolul muzicii bisericești în formarea și cultivarea moralei creștinești și îndeamnă pe creștini să-L laude pe Dumnezeu prin muzică.
Muzica, pentru Sfinții Părinți, este un mijloc de potolire a patimilor, de curățire sufletească, de veselie duhovnicească.
Marele Vasilie scrie: „Psalmodia liniștește sufletele, aduce pacea, încetează tulburarea adusă de valurile gândurilor”.
Marele Atanasie scrie de asemenea: „Cu psalmodia, tulburarea și sălbăticia și neorânduiala ce există în suflet, se liniștesc, în timp ce întristarea se vindecă.
Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că prin psalmodie se sfințește și văzduhul. Mintea aude vocea și se schimbă, cântarea intră și alungă patimile”.

Iată cît de mare este puterea fricii

 Ce este mai mare decît iubirea părinților pentru copilul lor? Iubirea aceasta firească este și mai mare, și mai sensibilă atunci cînd copilul e bolnav. Dar ce să spunem despre iubirea părinților pentru copilul lor orb pe care l-au purtat cu grijă să nu se rănească, să nu se ardă, să nu cadă. Ce poate fi, deci, mai mare decît iubirea părinților pentru copilul lor orb care și-a recăpatat vederea? Mai mare poate fi doar frica, frica de excludere.

Evanghelia de azi este despre vindecarea de către Hrostos a tînărului orb. Dar este și despre frica de a mărturisi.

Atunci cînd mai marii templului, cărturarii și fariseii au aflat despre minunea săvîrșită de Hristos, au chemat la ei pe părinții tînărului și le-au cerut să mărturisească de e adevărat. Deși Hristos le vindecase copilul, adică le-a arătat o putere supranaturală, totuși frica lor de șefii direcți era atît de mare, încît au evitat să spună cum și-a recăpătat vederea: "Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine" (Ioan 9, 20-22). Apoi, evanghelistul Ioan ne spune și pricina pentru care nu au mărturisit adevărul: "Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă".

Iată cît de mare este puterea fricii indusă sistematic, picătură cu picătură, în inima omului spab. Este mai mare chiar decît iubirea pentru propriul copil. Sau credeți că cei care au văzut cum orbul din naștere a văzut în chip minunat nu s-au gîndit că își poate pierde din nou vederea din pricina tăgăduirii lor? Da, dar frica era mai mare chiar decît iubirea pentru propriul copil. Acest soi de frică și de șantaj cu excluderea este folosit pînă astăzi de către diavol și fiecare din noi îl cunoaște pe propria piele.

Așa dăinuie în lume trădarea, așa ne stăpînește răul și de asta nu îsi poate face loc printre noi Binele, pentru că ne temem. De partea cealaltă, a fost femeia samariteancă, cea care a lăsat căldarea la fîntînă și a alergat să spună tuturor că L-a aflat pe Hristos (Ioan 4).

Deși Hristos își revarsă milele Sale peste toți, totuși doar cei care nu se vor rușina să-L mărturisească înaintea oamenilor vor fi mîntuiți, ceilalți fiind lepădați în Ziua Judecății: "Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri" (Luca 8, 38).

Rugăciune către Sfinții Împărați Constantin și Elena, grabnic ajutători ai celor aflați în nevoi

 Sfinților Împărați Constantin și Elena, după Dumnezeu și Maica Domnului, voi sunteți nădejdea noastră și folositorii noștri; voi ne sunteți nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiți în nevoi și ne ajutați. Voi sfintelor mănăstiri și biserici le sunteți păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetați a ne ajuta nouă, neputincioșilor, ci mijlociți la Dumnezeu și la Preacurata Lui Maică și Pururea Fecioară Maria, ca și pe noi să ne păzească fără prihană și pe toți să ne întărească în credință, până la sfârșitul vieții, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!

Taina crucii lui Hristos

Taina crucii lui Hristos semnul biruinței Sfântului împărat Constantin. În urma unei viziuni pe care a avut-o înaintea unei lupte, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a decis să se convertească la dreapta credință. O viziune care avea să lase creștinătății unul dintre cele mai importante sfinte odoare bisericești, păstrat până în zilele noastre la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos. Să descoperim împreună in materialul de mai jos taina Crucii lui Hristos descoperită de Sfântul împărat Constantin. • • • „După Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi”. Recunoașteți, oare, aceste cuvinte ? Ele încheie unul dintre cele mai frumoase acatiste pe care le păstrează Biserica noastră Ortodoxă încă din cele mai vechi timpuri, închinat unui fiu și mamei sale. Doi oameni asemenea nouă, dar trasfigurați de Harul lucrător al Sfântului Duh. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiți pe 21 mai, au fost primii împăraţi creştini din istorie, cunoscuți și cu supranumele de „Întocmai cu Apostolii”, un „titlu” special pe care Biserica l-a dat unor sfinți a căror lucrare de propovăduire a Sfintei Evanghelii este considerată asemănătoare cu cea a Apostolilor. ••• Praznicul acesta însemnat de la sfârșitul lunii mai este strâns legat de marea taină și de puterea nemăsurată a Sfintei Cruci, simbolul de căpătâi al creştinismului, cel ce reprezintă patima, moartea şi Învierea Domnului. Cunoaștem faptul că, de Sfânta Cruce se leagă și converirea minunată a Sfântului Împărat Constantin cel Mare la dreapta credință, în urma unei viziuni pe care a avut-o înaintea unei lupte. O viziune care avea să lase creștinătății unul dintre cele mai importante sfinte odoare bisericești, păstrat până în zilele noastre la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped din Muntele Athos. Ne amintim că Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost cel care a acordat libertate creștinismului, a convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) și a statutat crestinismul drept religie oficială a Imperiului. Momentul esențial al domniei sale este ziua de 28 octombrie 312 când În lupta contra lui Maxențiu, Sfântul Împărat Constantin s-a rugat la Dumnezeu să-i descopere Cine este cu adevărat și să-l ajute în necazul pe care îl avea în faţă. Iar Bunul Dumnezeu i-a trimis din Împărăția Sa un semn care avea să schimbe întreaga istorie a creștinismului. Astfel Sfântul Constantin a văzut pe cer ziua, dar Și noaptea în vis, o Cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția „prin acest semn vei învinge”. Astfel, urmând porunca divină, Sfântul Împărat a pus pe steagurile armatei sale simbolul arătat în vis, ca semn ocrotitor în acea mare luptă, după cum ne spun scrierile bisericești. „În zori, trezindu-se, Împărtășește tuturor taina cerului , după care cheamă la sine meşteri în prelucrarea aurului şi a nestematelor, se așează el însuşi în mijlocul lor şi le zugrăvise cam cum putea să arate acest semn, dându-le poruncă să-l întocmească şi ei la rândul lor aşa, din aur şi din pietre scumpe”. Scrierile bisericești spun că însuși Împăratul a mărturisit sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului celor doi zei ai soarelui din Roma. Astfel, fără nicio îndoială, Sfântul Constantin a înțeles că victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Nu este o simplă supoziție a posterității, ci un fapt confirmat de inscripția de pe „Arcul lui Constantin” din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta „prin inspirație divină”. Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare din muntele Athos Toți cei care am ajuns în Muntele Athos, străbătând cu sudoare și cutremur cărările bătătorite de pașii sfinților de odinioară, ajungând la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, au rămas impresionați cu siguranță. Dincolo de icoanele făcătoare de minuni, de slujbele de noapte cu iz de Rai, de cântările minunate ale părinților din obștea vatopedină, mănăstirea păstrează până în zilele noastre unele dintre cele mai importante odoare ale Ortodoxiei- Brâul Maicii Domnului dar Și o parte din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului și un fragment din trestia cu care i s-a dat Domnului buretele îmbibat cu oțet, capul Sfântului Ioan Gură de Aur și cel al Sfântului Grigorie de Nazianz sunt doar câteva dintre ele. Nu în ultimul rând, în Altarul mănăstirii se păstrează Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, făcută întocmai după modelul celei care i s-a arătat pe cer, în vis. Una dintre cele mai frumoase minuni ale Sfintei Cruci a Împăratului Constantin cel Mare, care a rămas în memoria părinților de la Vatoped, este cea petrecută în secolul al X-lea, când mănăstirea a fost atacată și jefuită de arabi. Se spune că un ierodiacon pe nume Sava, care era în acea vreme paraclisierul mănăstirii, a luat în fugă icoana Maicii Domnului Vimatárissa, cu tot cu o candelă care ardea neîncetat înaintea ei, dar și Crucea Sfântului Constantin cel Mare, și le-a ascuns pe toate într-o fântână mică aflată în Sfântul Altar, punând peste ele lespezi de piatră. Pentru că s-a străduit să ascundă sfintele odoare, el n-a mai avut vreme ca să scape de mânia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. După șaptezeci de ani, în timpul împăratului Nichifor Focas, când insula Creta și-a recăpătat libertatea, Cuviosul Sava s-a întors la Vatoped, găsind aici câțiva călugări care reușiseră să refacă o parte dintre ruinele mănăstirii. Într-o zi, i-a arătat starețului locul în care este musai nevoie să sape – vechea fântână a Altarului – pentru a descoperi o comoară neprețuită. Săpând câțiva frați, după cuvântul bătrânului Sava, au rămas înmărmuriți, strigând tuturor și vestindu-le bucuria pe care tocmai o trăiseră: icoana Maicii Domnului și Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare pluteau deasupra apei, iar lumânarea era încă aprinsă, așa cum fusese lăsată în urmă cu atâția ani, fără a se mistui. Ce minune, ce bucurie mare pentru toți viețuitorii de atunci ai Mănăstirii Vatoped, Dar și pentru cei de astăzi care ajung să se închine Și să se roage în această sfântă mănăstire. Taina cruci , taina învierii, taina credinței si taină a rugăciunii.