Postul

 

Provocarea săptămânii: postul gurii, limbii, glasului, gândului...

înfrânare de la vorbele cele de ruşine... vorba, cuvântul, şoapta, bârfă, defăimare...

Vinerea Mare. Răstignirea Domnului

 

DRUMUL CRUCII – PE URMELE MÂNTUITORULUI

În urmă cu două milenii, Hristos a fost răstignit și a Înviat a treia zi, pentru ca toți creștinii din toate timpurile să Îi rememoreze Patimile și Învierea Sa din Sfintele Scripturi, în fiecare primăvară, ca semn al renașterii spirituale odată cu natura, într-un nou ciclu de viață și un nou Legământ creștin.
A cincea zi – Vineri – numită şi „Paștile Crucii”, este cu adevãrat începutul Paştelui (Trecere), iar Sâmbăta este ziua în care tristeţea este transformatã în bucurie prin omorârea morții. Iatã-ne ajunşi la ultima treaptã a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.
Drumul Crucii – Via Dolorosa – include în traseul Său în 14 opriri legate de Patimile Domnului. Primele două dintre ele se află pe teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa Antonia), următoarele şapte – în oraş, iar celelalte – pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt.
Pe lângă dimensiunea teologică a Răstignirii Mântuitorului Hristos, Drumul Crucii are şi o dimensiune cronologică şi topografică. Traseul include în sine toate Patimile lui Iisus în Ierusalim, începând cu arestarea şi terminând cu punerea Lui în Sfântul Mormânt.

1. Fortăreața Antonia este locul condamnării Mântuitorului la moarte.
Fortăreaţa a fost centrul luptelor sporadice între soldaţii romani şi secta fanatică a zeloţilor în anul 66.
O cohortă romană staţiona permanent în fortăreaţă. Când se ivea o dezordine la templu, soldaţii romani coborau de îndată şi restabileau liniştea. Asemenea dezordini se întâmplau des cu ocazia marilor sărbători, în special de sărbătoarea Paştelui, sărbătoare ce amintea de eliberarea de sub stăpânirea egipteană.
Iosif Flaviu ne informează că soldaţii lui Titus au cucerit-o şi au distrus-o până în temelii în timp de 7 zile. Astfel a dispărut pentru totdeauna. Împăratul Adrian a construit poarta orientală a oraşului pe locul fostei fortăreţe, după care a ridicat un arc de triumf cu trei arcade, renumitul „Arc Ecce Homo” de pe „Calea Crucii – Via Dolorosa” (Acesta este Omul de pe Calea Crucii)

2. Punerea Crucii pe umerii Mântuitorului și pornirea spre Golgota
Acest loc a fost numit Biserica biciuirii Mântuitorului – Ierusalim
La intrarea în curtea Mănăstirii catolice a Biciuirii, pe dreapta, se află Biserica Biciuirii, unde, potrivit tradiţiei, Mântuitorul Hristos a primit lovituri de bici.
Biserica se află pe locul Capelei Cruciaţilor transformată de musulmani mai întâi în grajd, apoi în atelier de ţesătorie, în cele din urmă ajungând un morman de ruine.
Frumoasele vitralii redau scene din timpul Pătimirilor Mântuitorului, iar cupola în mozaic reprezintă o coroană de spini. Altarul din dreapta este închinat Sfântului Apostol Pavel, care a fost şi el închis în Fortăreaţa Antonia.
În curtea bisericii este amenajată o mică expoziţie arheologică a Şcolii Biblice Franciscane ce îşi are sediul aici.

3. Prima dintre cele 3 căderi ale Mântuitorului sub povara Crucii
Despre cele trei căderi nu ne vorbesc Evangheliile, ci tradiţia. Tradiţia e confirmată însă de Evanghelia care relatează că soldaţii romani au fost nevoiţi să ia crucea de pe spatele Mântuitorului şi să o pună pe spatele lui Simon din Cirene.
Pe locul unde Mântuitorul a căzut sub povara Crucii pentru întâia oară se află un mic loc de închinare.
Oprirea a treia din Drumul Crucii este marcată de o capelă mică, amenajată între anii 1947-1948.
În preajma aceste capele, în subsolul bisericii armenilor catolici, se află ruinele vechii biserici bizantine de la care au rămas câteva mozaicuri bizantine. Pe locul bisericii bizantine, cruciaţii au construit o altă biserică.

4. Locul întâlnirii Domnului cu Maica Sa pe Drumul Crucii
Locul întâlnirii Domnului cu Maica Sa este a patra oprire de pe Drumul Crucii şi se află pe strada El-Wad, în apropierea celei de-a treia opriri.
În spatele zidurilor acestui loc de pelerinaj se află un altar ce aparţine armenilor. Biserica a fost reconstruită în anul 1881 pe fundaţiile bizantine ale Bisericii „Sfânta Sofia”. Actuala biserică restaurată la sfârşitul secolului trecut este închinată Sfintei Maria a Suspinului. La subsolul noii biserici se păstrează mozaicul numit „sandalele Mariei”.

5. Locul unde a fost ridicată Crucea Domnului de Simon Cirineanul
Cea de-a cincea oprire de pe Drumul Crucii se află la intersecţia cu strada El-Wadi, unde drumul coteşte brusc la dreapta şi apoi continuă cu o serie de trepte.
După tradiţiei, în acest loc, soldaţii romani „au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui” (Marcu 15, 21). Locul este marcat de o capelă franciscană ridicată întâia dată în 1229 şi refăcută în 1895.
„Au obligat un trecător, un om care venea de la câmp, şi anume pe Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, să ducă crucea lui Isus.” – Ev. Marcu 15, 21
Tradiția spune că atunci când Domnul, sub povara Crucii, S-a sprijinit în acel loc, urma palmei Lui s-a imprimat în piatră. Astfel, în zid se păstrează până astăzi această piatră atinsă de Mântuitorul. Episodul este amintit de inscripţia de deasupra intrării în capela franciscană.

6. Locul întâlnirii Domnului cu Sfânta Veronica
Locul întâlnirii Domnului cu Sfânta Veronica pe Drumul Crucii este marcat de o biserică închinată Sfintei Mahrame. Biserica a fost înălţată în anul 1895 pe fundaţii bizantine şi aparţine melchiţilor greco-catolicilor. De-a dreapta intrării în biserică se află un stâlp din piatră, încastrat în zid, pe care este inscripţionat numele celei de-a şasea opriri de pe Drumul Crucii.
Pornind de la versetul din Evanghelia după Luca 23, 27, tradiţia vorbește despre locul Întâlnirii Domnului cu Veronica, tânăra care, plină de compasiune pentru Iisus, a ieşit din casă şi I-a şters Faţa plină de sânge cu o mahramă. Ca răsplată pentru curajul şi nobleţea ei sufletească, Mântuitorul a răsplătit-o, dăruindu-i imaginea Chipului Său imprimată în ţesătură.
Cele mai vechi informaţii despre această relicvă sunt cuprinse în cartea apocrifă Faptele lui Pilat, din secolul al VI-lea. Studii recente acreditează ipoteza că mahrama Veronicăi se păstrează astăzi în sanctuarul călugărilor capucini din Manoppello, de lângă Pescara, din Italia. Este o pânză din lână albă, transparentă, de 17/24 cm, care, pe măsură ce te apropii de ea, se colorează din ce în ce mai mult până ce se conturează chipul unui om suferind.

7. A doua cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Cea de-a şaptea oprire de pe Drumul Crucii este marcat de o capelă franciscană zidită în anul 1875.
Capela se află la întâlnirea străzii Via Dolorosa cu strada ce vine de la Poarta Damascului şi se îndreaptă spre centrul comercial Khan ez-Zeit. În timpul Pătimirilor Mântuitorului, aici se găsea poarta cea veche a cetății, pomenită de Neemia, numită „poarta judecății”, deoarece prin ea erau scoși din cetate cei condamnați la moarte.
În capela franciscană se păstrează doar o coloană din vechea poartă, iar restul se află expusă la Misiunea ortodoxă rusă „Sfântul Alexandru Nevski” din apropierea Bisericii Sfântului Mormânt.

8. Întâlnirea Mântuitorului cu femeile mironosițe
A opta oprire pe Drumul Crucii este la întâlnirea Domnului cu femeile mironosiţe, relatată de Sf. Ev. Luca:
„Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi Îl plângeau. Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Căci, iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?” – Ev. Luca 23, 27-31
Astăzi, în acest loc se află Mănăstirea Ortodoxă „Sfântul Haralambie”. În zidul bisericii „Sfântul Haralambie” sunt sculptate în piatră o cruce şi inscripţia:
„IS.HS.NI.KA – Iisus Hristos Nazarineanu, Biruitorul”, spre amintirea cuvintelor Mântuitorului.

9. A treia cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Fără un fundament biblic, tradiția pioasă a celei de-a treia căderi a Mântuitorului sub povara Crucii a pornit din secolul al XVI-lea, când locul de închinare a fost stabilit ca fiind în curtea Bisericii Sfântului Mormânt.
Astăzi, cea de-a noua oprire de pe Drumul Crucii este marcată de o coloană din piatră, ce se găsește lângă intrarea în Mănăstirea Sfântul Antonie a comunităţilor copte, respectiv etiopiene. Cele două mănăstiri formează acoperișul paraclisului Sfintei Elena din ansamblul Bisericii Sfântului Mormânt.
În drum spre biserica Sfântului Mormânt, unde se află ultimele cinci opriri, pelerinii trec prin capela etiopiană închinată prorocului Avraam.

10. Altarul dezbrăcării Mântuitorului de haine pe Golgota
„Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia” – Marcu 15, 24, Ioan: 19-40
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta, se află câteva trepte care duc către Golgota – locul unde Domnul Hristos a fost răstignit. Pe Golgota, în partea dreaptă, se află altarul de pe locul unde Domnul Hristos a fost dezbrăcat de hainele Sale înainte răstignirii şi paraclisul Răstignirii Domnului din partea dreaptă.
Deasupra primului altar se află un mozaic ce reprezintă pironirea Mântuitorului pe cruce.

11. Pironirea Mântuitorului pe Cruce (Marcu 15, 22-32).
22. Și au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamna: „Locul Căpățînii”.
23. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.
24. După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei trăgând la sorți, ca să știe ce să ia fiecare.
25. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Deasupra Lui era scrisa vina Lui: „Împăratul iudeilor.”
26. Împreuna cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta, și altul la stânga Lui.
27. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Afost pus în numărul celor fărădelege.”
28. Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap și ziceau: „Tu, care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, (30.) mântuiește-Te pe Tine însuți și coboară-Te de pe cruce!”
31. Tot astfel și preoții cei mai de seama, împreună cu cărturarii, își bateau joc de El, între ei si ziceau: „Pe alții i-a mântuit, și pe Sine însuși nu Se poate mântui!
32. Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca sa vedem și sa credem!” Cei răstigniți împreună cu El, de asemenea, își bateau joc de El.”

12. Golgota – Locul răstignirii Mântuitorului
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt se găseşte locul răstignirii Mântuitorului, ce se numeşte în aramaică Golgota, în traducere Craniu sau Căpăţână – Matei 27, 33; Marcu 15, 22; Luca 23, 33.
„Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga.” – Luca 23, 33
În ceea ce priveşte originea numelui de Golgota, se presupune că vine de la craniile celor răstigniţi aici, fiind vorba de locul unde se petreceau execuţiile publice, sau de la craniul lui Adam înmormântat aici, sau de la forma terenului care amintea de craniul unui om.
Golgota nu are astăzi mai mult de 5 metri înălţime de la nivelul pardoselii bazilicii. Ultimele săpături arheologice făcute în perimetrul bazilicii Sfântului Mormânt, între 1960-1970, au dus la concluzia că zona a fost o imensă carieră de piatră, exploatată timp de mai multe secole atunci când la Ierusalim se construiau noi cartiere.
După ridicarea Bisericii Sfântului Mormânt de către Sfânta Împărăteasă Elena, pe Golgota s-au construit un altar şi o cruce în care s-a încastrat un fragment din Crucea pe care a fost răstignit Hristos, dăruit de împăratul Teodosie al II-lea în anul 428.
Astăzi, paraclisul Răstignirii Domnului se află la intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta. Un disc de argint aflat sub altar indică locul unde a fost înfiptă Crucea Mântuitorului. Impresionant de multe candele şi icoane străjuiesc acest loc sfânt.

13. Piatra Ungerii Mântuitorului pentru punerea Trupului în Mormântul Sfânt – Matei 27, 57-61
Matei 27, 57-61
În Biserica Sfântului Mormânt, la poalele Golgotei, între uşa de la intrare şi corul grecilor, poate fi văzută o lespede dreptunghiulară de piatră de culoare roşiatică, deasupra căreia atârnă opt candele mari. După tradiţie, acesta este locul unde Trupul Mântuitorului a fost uns cu miresme, înainte de a fi coborât în Mormânt (Luca 24, 1-7)
„„În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, și altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineața și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu știau ce sa creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați, îmbrăcați în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile și-au plecat fetele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutați între cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-va aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea ca: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit, și a treia zi să învie.” – Luca 24, 1-7

Informaţii despre ungerea şi îmbălsămarea trupului Mântuitorului Hristos după coborârea de pe Cruce găsim în Evanghelia după Ioan:
„După acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice Trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci, a venit şi a ridicat Trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci Trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei” – Ev. Ioan 19, 38-40
După tradiţie, un fragment din piatra originala a fost trimis la Efes şi apoi la Constantinopol, unde împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180) l-a aşezat alături de monumentul său funerar de la Mănăstirea Pantocrator. Apoi Piatra Ungerii apare menţionată în perioada cruciadelor.
Până în secolul XIX, peste Piatra Ungerii se înălţa un paraclis, însă a fost îndepărtat în urma incendiului din anul 1808. Tot atunci a fost aşezată actuala piatră roşiatica, iar în spatele Pietrei a fost adăugat un perete de sprijin pentru arcul de deasupra, slăbit în urma incendiului. În anul 1993, peretele a fost împodobit cu un deosebit mozaic de mari dimensiuni ce înfăţişează coborârea lui Iisus de pe Cruce, aşezarea pe lespedea de piatră, pentru ungerea cu miresme, înfăşurarea în giulgiu şi aşezarea Sa în mormântul din grădină.
Drepturile asupra Pietrei Ungerii aparţin tuturor celor trei confesiuni, ortodocşilor, catolicilor şi armenilor. Acest lucru este confirmat şi de prezenţa celor şase sfeşnice aflate de fiecare parte a ei, dar şi a celor şase candele care aparţin, câte două, comunităţilor respective.
În Vinerea Mare, la slujba Prohodului, soborul preoţilor în frunte cu Patriarhul Ierusalimului porneşte din faţa Sfântului Mormânt, înconjoară baldachinul Sfântului Mormânt, urcă la Golgota, unde se închină, înconjoară Biserica Învierii şi, când se termină de cântat starea întâi a Prohodului, soborul se opreşte la Piatra Ungerii. Aici se aşterne pe piatră Sfântul Epitaf, se cădeşte, se zice ectenia mică şi se începe, în aceeaşi ordine, starea a doua a Prohodului. Apoi, se reia procesiunea amintită. La fiecare sfârşit de stare se pune Sfântul Epitaf pe Piatra Ungerii, cădindu-se şi rostindu-se ectenia. După terminarea Prohodului, slujitorii se aşază în faţa Sfântului Mormânt şi continuă slujba Utreniei, după rânduială.
Deoarece mulţi pelerini varsă pe această piatră untdelemn de măsline, miruri şi arome curate, făcând pomenire de ungerea Trupului lui Iisus, această Piatră răspândeşte întotdeauna o bună mireasmă.

14. Mormântul Sfânt al Mântuitorului
V. Sfântul Mormânt se află în partea de vest a Bisericii Sfântului Mormânt, în mijlocul rotondei. Sub centrul acestei cupole se afla „cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi. (Luca 24, 1-7)
Pentru ce căutați între cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-va aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea ca: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit, și a treia zi să învie.” – Luca 24, 1-7
Sfântul Mormânt are formă dreptunghiulară şi e împărţit în două. Prima parte corespunde vestibulului mormântului. În centru, pe un piedestal de marmură, se poate vedea un fragment din stânca mormântului Mântuitorului. Acest vestibul se mai numeşte şi Paraclisul Îngerului, amintind de vestea cea mare pe care îngerul Domnului, şezând pe o piatră, a dat-o femeilor sfinte în dimineaţa Învierii (Matei 28, 1-6)
„După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a saptamâni (Duminica), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Și iată s-a făcut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și sedea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
Și de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau și s-au făcut ca morți. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu va temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut.” – Matei 28, 1-6

Dintre cele patru rânduri de candele de la intrare, rândul de sus aparţine catolicilor, următoarele două rânduri grecilor, iar ultimul de jos armenilor. Comunităţile coproprietare îşi împart de asemenea cele 12 sfeşnice uriaşe de la intrarea mormântului împreună cu instrumentele de stins lumina care se sprijină de ele. Candelele care atârnă în interiorul Sfântului Mormânt sunt, de asemenea, precis împărţite cu deosebirea că aici printre proprietari se numără şi copţii.
Toate cele trei comunităţi principale slujesc în interiorul Sfântului Mormânt:
– grecii încep slujba religioasă la ora 1 la piatra din mijlocul vestibulului;
– la 2:30 vine rândul armenilor;
– catolicii au program de la 4 la 7.

Rugăciunea de Vineri

– Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
– Mă rog, însă, măreției Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea.
– Întărește-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.
– Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:
– Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
– Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.
– Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
– Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
– O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
– Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.
– De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!

Sursa: doxologia.ro

Ierom. Dimitrie Ivasco – NU CRED ÎN MOŞ CRĂCIUN

 

A-L pune pe Hristos și Nașterea Lui pe un loc secundar în viața noastră e identic cu a nu-L pune pe nici un loc . Pentru că ceea ce nu-i la locul lui, nu-i unde se cuvine.

Povestea lui Moș Crăciun e o poveste inventată. Nu de foarte mult timp. Însă Naștere lui Hristos este Adevărată. De peste 2000 de ani se propovăduiește acest adevăr. În ultimul timp asta cam deranjează. Omul inventează…, iar Dumnezeu proniază.

Nu avem nevoie pentru copii de povestea ireală a lui Moș Crăciun, care se suprapune cu întâietate Nașterii Mântuitorului lumii – Iisus Hristos (ca atunci când cresc copii să le frângeți inima cu adevărul despre acest “moș” și rolul lui cel mofturos), pentru a deveni mai buni.

Adevărul lui Hristos ne va face mai buni pe fiecare dintre noi.

De ce e lupta asta așa de mare pentru a nu mai fi cunoscut Hristos, ci uitat…, abandonat?!?

Personal nu am fost crescut cu o asemenea poveste a “moșului” și le mulțumesc pentru asta părinților mei. Mai ales mamei care din pruncie îmi vorbea doar de Domnul Iisus Hristos și de tot ceea ce a făcut El pentru noi toți.

Ce sărbătorim: Paşte ortodox ori fetişism?

A venit Paștele.

Ca de obicei, luăm lumina, mâncăm paşti/pască, iar unii vor mânca şi miel.

Dar ce ne spune Scriptura şi Biserica despre astea?

Lumina lumii = Hristos (Ioan 8:12);

Paştile (pasca) = Hristos (I Cor. 5:7);

Mielul lui Dumnezeu = Hristos (Ioan 1:29).

Deci, dacă lipseşte împărtăşirea cu Hristos, lumina, pasca şi mielul devin fetişisme, nicidecum manifestări ale credinţei ortodoxe.
Haideţi, aşadar, să facem efortul de a fi (odată şi odată) ortodocşi, înţelegând că a spune „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!” nu este doar o formă de salut, ci o mărturisire de credinţă, care ne responsabilitează la un anumit mod de viețuire în şi cu Hristos Cel Înviat!

Doamne ajută! Sărbători luminoase tuturor!

Iar acum despre vămi:

 

Sfânta Scriptură, dar mai ales unii Sfinţi Părinţi (Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei ş.a.) vorbesc despre anumite piedici pe care diavolul va încerca să le pună sufletului după moarte, în timp ce acesta merge spre judecata particulară pe care o va face Hristos. Aceste piedici vor fi de fapt învinuirile pe care diavolii (etimologic: „clevetitori, pârâtori, mincinoşi”) vor încerca să ni le aducă, scoţând la iveală patimile şi păcatele săvârşite de noi în viaţă; iar ca acest lucru să nu se întâmple, omul trebuie să aducă pocăinţa şi fapte bune, care îl vor îndreptăţi înaintea Judecăţii. Însă mai mult decât orice, omul trebuie să ceară şi să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu. Această învăţătură este confirmată de cei mai mulţi teologi şi sfinţi ai Bisericii, inclusiv din sec. XIX-XX.

Începând cu secolele XI-XII, în literatura creştină apare o scriere apocrifă care vorbeşte despre o creştină pe nume Teodora, care după moarte, în timp ce sufletul ei mergea spre cer, acesta a fost împiedicat de diavoli pentru diferite păcate săvârşite de ea în viaţă. Părintele ei duhovnicesc, Cuviosul Vasile cel Nou, fiind în rugăciune, a fost înştiinţat despre aceasta şi a început să verse lacrimi pentru sufletul ei, iar aceste lacrimi de rugăciune au ajutat-o să treacă mai departe. Această scriere pentru prima dată vine cu ideea de „vamă”, la care trebuie să plăteşti pentru a trece mai departe, numai că deşi chiar şi în această scriere dubioasă plata se face cu lacrimi de rugăciune lui Dumnezeu, dar nu cu colaci, prosoape, lumânări sau bani. În literatura religioasă rusă, scrierea a fost numită „Vămile Teodorei” şi descrie doar 20 de vămi, care ulterior au fost zugrăvite pe pereţii mai multor biserici, inclusiv la intrarea în peşterile Lavrei din Kiev. Literatura religioasă română cunoaşte scrierea sub denumirea de „Vămile văzduhului” şi descrie 24 de vămi, deşi am auzit de la mai mulţi pseudo-teologi că ar fi şi a 25-a vamă, pentru cei care primesc acte biometrice.

Precizez că Biserica Ortodoxă NICIODATĂ nu a recunoscut această scriere ca făcând parte din Tradiţia Bisericii, iar marii teologi ortodocşi, chiar şi atunci când folosesc termenul de „vamă” nu-l înţeleg în sensul indulgenţelor romano-catolice sau al unor locuri unde ai putea să plăteşti pentru a trece mai departe.

Faptul că unii preoţi răspândesc ideea de „plătire a vămilor” mi se pare foarte periculos, dând unora impresia falsă că i-ar ajuta la ceva. Până la urmă, chiar şi din cele descrise mai sus, cred că v-aţi dat seama că „vameşii” sunt diavoli, iar cei care consideră că „trebuie să plăteşti vămile”, vorbesc de fapt despre o încercare de a-i mitui pe draci, ca aceştia să-ţi permită mergerea mai departe. Dar aceasta este o viziune păgână şi foarte naivă faţă de Judecata lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, preoţii care impun plătirea vămilor, dar şi cei care cad de acord, nu sunt deloc interesaţi de întâlnirea cu Hristos, ci doar de trecerea vămilor şi de „pactul cu diavolul” or, noi trebuie să înţelegem că nu dracii ne vor judeca, ci Hristos. Şi dacă L-am iubit pe El şi poruncile Lui, vom putea să ne bucurăm în Împărăţia Sa oricât s-ar împotrivi diavolii, iar dacă nu, putem să facem pomană cu toate cănile şi lumânările de pe lume, că nu ne va ajuta la nimic. După cum spun cântările noastre ortodoxe, „Judecata lui Hristos este fără mită (nemitarnică)”, iar cei care vor să cumpere mântuirea lor sau a altora, plătind „cele 24 de vămi”, se amăgesc foarte tare.

Mai precizăm că Biserica Ortodoxă nu are (şi nici nu poate avea) vreo slujbă legată de „cele 24 de vămi”, iar cei care amăgesc lumea prin aşa ceva, sunt pur şi simplu şarlatani. Nici obiceiul celor 24 de punţi/poduri la înmormântare, care e legat tot de „cele 24 de vămi”, nu este unul avizat sau impus de Biserică (cum greşit ne învinuiesc sectarii), ci e rodul percepţiilor slabe şi bolnăvicioase ale oamenilor simpli, care nefiind catehizaţi corect de preoţi, continuă să se amăgească în diferite moduri. Prin aceasta eu nu vreau să desfiinţez ideea sau practica milosteniei pentru cei vii sau adormiţi, Doamne fereşte!, ci vreau ca oamenii să dea de pomană în timpul vieţii şi la înmormântări lucruri cu adevărat folositoare celui care le primeşte şi neîmpovărătoare pentru cel care le dă. Aceste pomeni nu trebuie să fie neapărat perne, plapome, căldări, veselă, colaci etc., ci este mult mai bine să fie o masă pentru un azil de bătrâni sau un orfelinat de copii. Scriptura ne mai spune că milostenia trebuie să fie făcută în ascuns, nu în văzul lumii (Matei 6:2.4) or, show-urile de la unele înmormântări n-au nimic cu creştinismul şi cu milostenia. Tot Mântuitorul Hristos ne vorbeşte şi despre felul în care trebuie să facem o masă de pomenire: „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi; şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor” (Luca 14:12-14).

De ce ne fuge mintea la altele în timpul rugăciunii?De ce nu ne concentram asupra ei,ne risipim mintea?

 Într-o zi a venit om la mine să se spovedească:

- Părinte eu nu pot să mă rog, mă risipesc mereu. Nu pot să mă concentrez!

-I-am spus:

- Nu-i adevărat!

M-a contrazis:

- Nu, este adevărat! În capul meu se învârte mereu ceea ce am făcut în ziua curentă, ce trebuie să fac și tot așa. I-am răspuns: - Iată că tu singur ai dovedit că am dreptate. Tu poți foarte bine să te concentrezi! Problema este că nu te concentrezi asupra lui Dumnezeu, ci asupra ta. Domnul însă te cheamă să te lepezi de tine. Iar tu nu vrei să o faci. Imediat ce începi să te gîndești la Dumnezeu, te gândești din nou la tine însuți. Deci atenția ta este tare ca oțelul. Dar obiceiul acestei atenții este cel pe care îl iubești, adică tu însuți. Nu este Cel pe Care spui că Îl iubești.
De aceea, nu e puternică rugăciunea noastră. Credinciosilor noștri le recomand să se roage așa:"Cred, Doamne, ajută necredinței mele.