Era in anul 1714. Constantin Brancoveanu domnea in Tara
Romaneasca de peste un sfert de veac, fiind domn intelept si iubit.
Patru feciori mandri - Constantin, Stefan, Radu si Matei - ii impodobeau
casa si ii inveseleau batranetile. Indepartat de la domnie, Constantin
Brancoveanu a suferit moarte de martir impreuna cu fiii sai si sfetnicul
Ianache Vacarescu, la Constantinopol, aparand si marturisind cu pretul
vietii lor credinta ortodoxa. Din 1992, Biserica Ortodoxa Romana ii
cinsteste pe Sfintii Martiri Brancoveni in fiecare an, la 16 august.
Constantin
Brancoveanu isi incepuse domnia in anul 1688, sub semnul aparitiei
asa-numitei Biblii de la Bucuresti, prima traducere integrala a Bibliei
in limba romana. Era o epoca de rascruce, marcata de lupta pentru
suprematie dintre apusul si rasaritul Europei. Timp de 25 de ani,
Constantin Brancoveanu a fost un mare protector al culturii si al artei
romanesti. A ridicat, innoit si inzestrat numeroase biserici si
manastiri, nu numai din Tara Romaneasca, ci si din sanul celorlalte
Biserici Ortodoxe surori, care treceau prin clipe de grea incercare.
Marturie stau pana in ziua de astazi lacase de cult precum Manastirea
Hurezi, Manastirea Brancoveanu-Sambata de Sus, Manastirea Brancoveni sau
Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. Secondat de Mitropolitul
Antim Ivireanul, si-a asumat, de asemenea, rolul de protector al
tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania. A infiintat
la Bucuresti o noua Academie Domneasca, prin transformarea scolii
Sfantul Sava in colegiu public pentru pamanteni si straini, cu o
programa asemanatoare institutiilor de grad superior, si s-a numarat
printre donatorii care au sprijinit deschiderea scolii romanesti din
Scheii Brasovului.
Amprenta lui Constantin Brancoveanu este remarcabila si in domenii
artistice precum arhitectura, pictura murala si sculptura: in timpul
domniei sale, din imbinarea armonioasa a stilului neo-bizantin si a
ideilor novatoare ale renascentismului italian, a luat nastere
asa-numitul stil brancovenesc, caracterizat de o bogatie decorativa
unica pentru spatiul romanesc.
De mult timp, domnitorul Constantin
Brancoveanu ajunsese neplacut sultanului, fiind numit Printul Aurului.
Pusese, intre altele, sa se bata monede mari de aur, ceea ce, la vremea
respectiva, era vazut ca un act de neatarnare, de nesupunere fata de
Poarta. Asa se face ca, inainte de sarbatoarea Pastilor din anul 1714,
armata turca ia cu asalt palatul domnesc de la Mogosoaia, facandu-i
prizonieri pe principalii membri ai familiei Brancoveanu: domnul, sotia
sa, fiicele, cei patru feciori si vistiernicul Vacarescu. Cu totii au
fost dusi la Constantinopol si inchisi in temnita Edikule (inchisoarea
celor Sapte Turnuri), unde au fost tinuti pana in luna august. In timpul
prizonieratului, Constantin Brancoveanu si Ianache Vacarescu au fost
supusi la cele mai inficosatoare torturi, pentru ca nu voiau sa spuna
unde isi ascunsesera bogatiile. Cu toate ca rascolisera si jefuisera
palatul domnitorului, turcii nu gasisera atatea bogatii cate se asteptau
ei sa gaseasca. In cele din urma, intelegand ca torturile erau inutile,
turcii i-au instiintat pe membrii familiei Brancoveanu sa se
pregateasca de moarte.
Nu va clatinati, nici pentru viata voastra, nici pentru lumea toata!
Adunandu-i
pe copii in jurul sau, domnitorul Brancoveanu ii imbarbata,
indemnandu-i sa ramana neclintiti in credinta stramoseasca si
amintindu-le de jertfa pe cruce a Mantuitorului Hristos.
Era chiar
ziua de 15 august, cand Constantin Brancoveanu implinea 60 de ani, iar
Doamna Maria, sotia sa, isi serba onomastica. Numai in camasi, istoviti
de suferinte, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti,
domnitorul, impreuna cu feciorii sai si sfetnicul Ianache, fu condus la
locul de osanda, pe malul Bosforului, loc cunoscut drept Chioscul Marii,
pentru ca acolo statea sultanul Ahmed al III-lea, intr-un chiosc ce
stralucea de aur si nestemate.
Dupa un interogatoriu de forma, din
care sultanul n-a putut obtine nimic de la domnul Tarii Romanesti, un
muezin i-a amintit stapanului sau de obiceiul turc potrivit caruia
osanditul poate fi crutat daca se leapada de credinta lui si trece la
mahomedanism. Istoricul Del Chiaro consemneaza raspunsul demn al
domnitorului: Imparate! Averea mea, cat a fost, tu ai luat-o, dar de
legea mea crestina nu ma las! In ea m-am nascut si am trait, in ea vreau
sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si,
acum, la batranete, sa ma inchin in geamiile voastre turcesti? Nu,
Imparate! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. In credinta mea
vreau sa inchid ochii, eu si feciorii mei. Apoi, intorcandu-se catre fiii sai, Constantin Brancoveanu le vorbi astfel: Fiilor,
aveti curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamanteasca. Nu
ne-au mai ramas decat sufletele, sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le
aducem curate in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam
pacatele noastre cu sangele nostru!
Sultanul le porunci sa se pregateasca de moarte. Primul urca pe esafod Ianache Vacarescu. Fa-te turc si leapada-te de stapanul tau, ca sa fii bogat si fericit!, il ademeni sultanul. Un Vacarescu nu isi tradeaza domnul si biserica, ii raspunse vistiernicul, care fu imediat decapitat.
Doamne! Faca-se voia ta!
Dupa
decapitarea sfetnicului Ianache, se spune ca turcii l-ar fi urcat pe
esafod pe cel de-al treilea fiu al domnitorului, Radu, care, refuzand
oferta sultanului, avu si el aceeasi soarta. Vazandu-i capul
rostogolindu-se pana la picioarele sale, Constantin Brancoveanu ofta din
adancul inimii si nu spuse decat: Doamne! Faca-se voia ta! Veni
apoi randul celui de-al doilea baiat, Stefan, care cazu in fata tatalui
sau, cerandu-i iertare pentru toate necazurile pe care i le provocase. In ceasul acesta, orice greseala e izbavita, fatul meu! Du-te la Dumnezeu!,
ii raspunse bland domnitorul, binecuvantandu-l. Ingenunchind, Stefan
isi intinse si el capul spre securea calaului. Cel mai mare dintre
feciorii domnitorului, Constantin, fu podidit de lacrimi. Sultanul baga
de seama si il invita sa treaca la mahomedanism si sa traiasca, insa
tanarul, ca si cand nici nu i-ar fi auzit cuvintele, facu el insusi semn
calaului sa-i taie capul.
Nu mai ramasese decat mezinul, Matei, in
varsta de numai 11 ani. Brancoveanu se uita la copilul plapand, isi vazu
sotia lesinata, fetele plangand in hohote, si raspunse fara sovaire: Faca-se voia Domnului! Copilul striga cu vocea lui limpede: Eu mor bucuros, tata. Si astfel cazu si capul sau.
Sleit
de puteri, domnitorul cazu in genunchi, trase la pieptul sau cadavrele
celor patru copii, le mangaie si le saruta, apoi se ridica si inainta
spre esafod. Iata cum reda Nicolae Iorga ceea ce el numea cea mai zguduitoare tragedie, ce n-are pereche in analele sangeroase ale sultanilor de odinioara: Atunci
s-a pus capat celor mai strasnice clipe pe care le poate suferi
vreodata un suflet omenesc. Capul Domnului nu s-a putut dezlipi de trup,
la lovitura nedibace, poate miloasa, a calaului, si, gramada, trupul
batranului parinte a cazut in tarana udata de sangele tuturor copiilor
sai.
Potrivit cronicilor vremii, cele sase trupuri decapitate au
fost aruncate in apele Bosforului, in timp ce capetele au fost purtate
in sulite pe strazile Constantinopolului, tinute trei zile infipte la o
poarta a Seraiului, apoi aruncate in mare. Crestini evlaviosi ar fi
pescuit trupurile si le-ar fi inmormantat, pe ascuns, in biserica
Adormirii Maicii Domnului din insula Halchi.
Pomenirea Sfintilor Martiri Brancoveni
In
anul 1720, osemintele Sfantului Martir Constantin Brancoveanu au fost
aduse in tara de Doamna Maria si depuse in biserica Sfantul Gheorghe Nou
din Bucuresti. Peste mormant s-a turnat o placa de marmura alba, fara
nume, iar identificarea s-a facut de-abia in 1914, la doua secole dupa
martiriu, odata cu descoperirea unei candele de argint cu inscriptia: Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brancoveanu Basarab Voievod.
La
15 august 1914, s-a savarsit primul parastas oficial la mormantul
domnitorului. A doua pomenire oficiala s-a facut la 21 mai 1934, in
prezenta Familiei Regale, cand sicriul cu moastele lui Constantin
Brancoveanu a fost depus in catedrala patriarhala. In zilele de 15 si 16
august 1992 au avut loc la Bucuresti si la Hurezi ceremoniile de
canonizare a Sfintilor Martiri Brancoveni, conduse de Prea Fericitul
Patriarh Teoctist, in prezenta a mii de credinciosi. Ziua de pomenire a
fost stabilita la 16 august, pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii
Maicii Domnului. Era o dovada a recunostintei si a respectului pentru
singurul domnitor roman care a preferat moartea de martir alternativei
de a se converti la mahomedanism.
In cronicile vremii, Constantin Brancoveanu este descris ca un domn pravoslavnic, cu dragoste si ravna crestina. Credinta,
acest sentiment sublim, i-a calauzit intreaga viata si i-a fost
sprijinul cel mai puternic in ceasul crancen al mortii. El a lasat in
sufletul poporului amintirea unui domn crestin bun si drept, iar in
arta, operele create in epoca sa arata ca deasupra suferintelor zilnice
si a pericolelor neintrerupte, gandul lui stia sa se elibereze si sa
urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credintei. Numele
domnitorului Tarii Romanesti a intrat astfel in legenda, fiind cinstit
si plans in balade populare care se incheiau cu cuvintele: Asa a murit crestinul Brancoveanu Constantin.
http://www.daciccool.ro/traditii/romania-crestina/3661-sfintii-martiri-brancoveni?fbclid=IwAR1PlgobctzXVMfutAXjCyjKtFUE9vntyBBcPU8rfHzX1iFz_aISPil8NRA
