După ce au strigat în română "Hristos a Înviat!", a venit Lumina! 🙏

 După ce au strigat în română "Hristos a Înviat!", a venit Lumina! 🙏

IPS Iosif: Să aveți curajul de a nu vă lăsa copiii acasă în noaptea de Înviere!

IPS Iosif: Să aveți curajul de a nu vă lăsa copiii acasă în noaptea de Înviere!

 

Paște sau Paști? Cum este corect?

 Cea mai veche atestare în limba română a numelui sărbătorii pascale vine din Evangheliarul slavo-român (1551-1553), la Matei 26:2, sub forma PAȘTI.

Textele românești din secolul al XVI-lea dau, fără excepție, forma de plural PAȘTI. 

Exemple: Paștile noastre (Codicele Bratul, Pravila coresiană), Evanghelia Paștilor (Cazania coresiană din 1581) etc.

În secolul al XVII-lea, forma Paști este cea mai răspândită, dar alături de ea începe să apară forma Paște, întotdeauna ca un plural. 

Găsim, așadar, PAȘTI (Codicele Sturdzan), PAȘTILE  noastre (Codicele Todorescu, Manuscrisul de la Ieud). 

Varlaam vorbește despre Praznicul PAȘTILOR , de zua de Paști (Cazania), săptămâna Paștilor (Șapte Taine), dar și de bucuriia Paștelor (Cazania).

În Muntenia, Cazania de la Govora dă PAȘTILE  noastre; 

Pravila lui Matei Basarab atestă existența ambelor forme: dumnezăieștilor PAȘTI  (Prav. 1652, 419), postul Paștelor, postul PAȘTILOR La fel și Noul Testament de la Alba Iulia: PAȘTILE noastre, PAȘTILE jidovilor; dar: înaintea Paștelor; Catehismul din 1656 scrie PAȘTILOR, dar și Paștelor; în Anonymus Caransebesiensis găsim PAȘTI.

Biblia de la București, alcătuită în principal de cărturari moldoveni, folosește și ea forma Paște. 

George Pruteanu o citează ca argument pentru vechimea singularului Paște. 

În realitate, Paște din prima Biblie românească e tot un plural, introdus de moldoveni. 

Ex.: Paștele jidovești.

Așadar, cea mai veche formă românească, atestată în sec. al XVI-lea, este PAȘTI, secondată de Paște (cu atestări în graiurile nordice). 

▪︎ În româna veche, numele sărbătorii a fost întotdeauna un plural: Sfintele PAȘTI, Sfintele Paște. 

Al. Ciorănescu greșea când credea că din latină a fost moștenit un singular, de la care apoi s-a format un plural. Dimpotrivă, cel mai vechi stadiu românesc consemnat este cel de plural, din care în trecerea către modernitate a apărut la unii scriitori singularul.

Numele sărbătorii pascale a fost în limba română un plural (PAȘTI, Paște) până în epoca modernă.  

În secolul al XIX-lea putem găsi în corespondența unor scriitori urarea "PAȘTI fericite". 

Prin urmare, decizia lexicografilor mai vechi de a alege forma PAȘTI drept cuvânt-titlu în Dicționarul Tezaur al Limbii Române (elaborat sub egida Academiei Române) a fost una inspirată, singura opțiune care corespunde realității.

La întrebarea din titlu, răspunsul scurt care se poate da este următorul: cărțile bisericești dau forma corectă a numelui sărbătorii și, în general, limba corectă când vine vorba de discursul religios trebuie căutată în cărțile de cult, nu altundeva. 

Poezia imnografică ce alcătuiește slujbele Bisericii este plină de exemple în care numele sărbătorii este un plural, formă actualizată cu fiecare slujbă din perioada dintre Paști și Înălțare și care de bună seamă că nu poate fi înlăturată, de vreme ce e fixată în cântare de acum 300 de ani: PAȘTILE cele de taină, PAȘTILE cele curățitoare, PAȘTILE care au deschis nouă ușile raiului 

(v. Stihirile pascale).

Minunea Sfintei Lumini la Ierusalim

 La 1326, sultanatul ce hotăra peste Ierusalim s-a hotărât să le ceară creștinilor suma de 9.000 de bani de aur pentru a le permite participarea la ceremonia apariției Sfintei Lumini.

Patriarhul ortodox de atunci, Ioachim, n-a avut cum strânge suma cerută, întrucât în Ierusalim, la vremea aceea, erau puțini creștini ortodocși, păstoriți de preoți la fel de puțini. În Cetatea cea mare existau în acel timp două străzi mari, populate cu armeni, mulți dintre ei foarte bogați și trufași. Auzind ei de hotărârea orânduirii turcești, s-au sfătuit și au anunțat că vor ei să plătească taxa de 9.000 de bani de aur! Turcii au replicat, întrebând: „De ce la voi nu apare Lumina, ci numai la ortodocși?” Aceia au răspuns: „Pentru că doar ei slujesc! Pe noi ne-au dat deoparte!” „Și, dacă voi veți sluji, va veni Lumina?”, au întrebat oficialii. „Noi vom plăti taxa și, de vreme ce vom sluji noi, la noi va veni Lumina!” Turcii le-au interzis ortodocșilor să slujească și Patriarhul Ioachim a cerut îngăduința ca ei să oficieze slujba de Înviere lângă Sfântul Mormânt, la biserica Sf. Iacob. Turcii au fost de acord, fără a le cere vreo plată. Dar au impus prezența a doi reprezentanți militari, ca să-i urmărească și să nu le permită să aducă Lumină de la Mormânt. În fața ortodocșilor mâhniți de împrejurarea nefericită, Ioachim i-a îmbărbătat: „Nu vă temeți, că are să se facă minune mare!” În Sâmbăta Mare, armenii au făcut slujbă și ziua și noaptea, dar Sfânta Lumină nu s-a arătat la ei. Ortodocșilor li s-a îngăduit să țină slujba abia a doua zi dimineața, la Biserica Sf. Iacob. În vreme ce Patriarhul Ioachim rostea cuvenita invocare, pe când a strigat „Hristos a înviat!”, un stâlp de marmură de la Biserica Sf. Iacob a crăpat și din el a ieșit Sfânta Lumină. În grabă, au așezat o scară și Patriarhul a luat Sfânta Lumină din susul stâlpului, oferind-o ortodocșilor. Generalul turc de lângă acel stâlp a strigat cu glas mare: „Minune! Cred în Hristos!” Pe dată, celălalt ofițer care veghea lângă el și-a tras sabia și l-a decapitat pe loc. Povestitorul ne spune că moaștele acelui general turc convertit la ortodoxism și devenit martir se află la Ierusalim, iar acest turc este socotit martirul Sfintei Lumini. După Pelerinul Român, Oradea, 1992, pp. 142-143. Naratorul celor de mai sus este Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria care, în 1974, a slujit Prohodul Mântuitorului împreună cu Patriarhul Benedict, în Vinerea Mare a Sfintelor Paști, la Ierusalim