Patimile-s multe foarte
Ce fac neagra veșnicie,
Printre cele opt – de moarte –
E-a pântecelui lăcomie.
Pântecul e un fățarnic
Că,umplut de curând,
Ca un stăpân strigă strașnic
Cum că-i gol și e flămând !
După ce-i plin de plesnește
Iar declară că-i e foame !
Nici deloc nu se golește
Și vrea iar carne și poame !
Privirea-i amăgitoare,
Ochii-s lacomi și poftesc,
Văd și cer mereu mâncare
Cu pofte ademenesc .
Îmbuibarea cu bucate
Este maica desfrânării,
Mâncând mult, pe săturate,
Înșelat, ești rob mâncării !
Multe feluri de mâncare
Ochii-ți văd, inima-ți cere,
Cu prisos, în fiecare,
E pierzare și durere !
Nu lăsa pântecul tău
Să ți se facă stăpân ,
Că-i spurcat, viclean și rău,
Este lacom și hapsân !
Mâncarea multă-i urgie
Că trupul îl desfrânează
Și, dacă nu ai trezvie,
Sațiul te incendiază !
Săturarea viclean seacă
Plânsul, care nu mai vine !
Și mintea iute se-apleacă
Înspre cele de rușine !
Că demonul lăcomiei
În stomac sălaș își are
Și cu duhul vicleniei
Te ține-n nesăturare !
Dacă ai mânca bucate
Cât Egiptul și de-ai bea
Apele Nilului toate
Tot ai bea și-ai mai mânca !
După ce te ghiftuiește
Cu somnul te leagă bine,
Ca să-ți facă ce voiește
Și să-și bată joc de tine !
Suflet și trup întinează
Și-ntunecă mintea ta,
Voința o desfrânează
Și se joacă el cu ea !
Deci, când stai la masă,frate,
De moarte să-ți amintești !
Viermi să vezi printre bucate —
Pentru ei te pregătești !
Când bei cu nesaț vreodat
Să-ți amintești,cu durere,
Cum Domnului I s-a dat
Ca să bea oțet cu fiere !
Nu te lăsa amăgit –
Paștele cela de sus
Nu-l vezi, dacă n-ai postit,
Sătul n-ajungi la Iisus !
Frate,deci, păzește-ți firea
Cu-ostenelile postirii,
Și-ți păzește-atent zidirea
De-amăgirile poftirii !
Taie împrejur dulceața
Poftei ce te înfierbântă,
Din nesăturare – viața
Scoate-ți-o și fă-ți-o sfântă !
Că nesăturarea gurii
L-a făcut pe-Adam căzut
Și lui Esau i-au luat furii
Dreptul de întâi născut !
Noe, neluând aminte,
S-a lăsat batjocorit
Cu nesaț bând, fără minte,
Demonii l-au dezgolit !
Toți se-ntreabă : Unde ? Cum
Intri-n om și odrăslești ?
Tu, duh rău, putoare, fum,
În stomac te pripășești ?!?
Mânios de întrebare
Și fierbând în al său sine,
Demonul scrâșnește tare :
–Tocmai voi vă dați la mine ?!?
Tocmai voi, cu gura plină
De nesațiu la mâncare,
Voi îmi găsiți mie vină ?
Eu sunt lacom sau voi, care ?
Oare eu vă bag pe gură ?
Oare eu vă torn pe gât ?!?
Mâncare și băutură
Cât băgați în burtă, cât ?
Nesimțirea e portița
La care n-aveți zăvor,
Ea și cu obișnuința
Vă fac un plocon ușor !
Pe acolo îmi dați voie
Cu pofte să vă hrănesc
Și, numai cu-a voastră voie,
Intru și vă stăpânesc !
Mai am încă fiice,fii,
Vicleni,asemenea mie,
Ce vă pregătesc de vii
Pentru ultima vecie !
Desfrânarea, împietrirea
Vă fac de-mi cădeți în plasă,
Somnul și cu lenevirea
Sunt băieții mei de casă !
Mândria,neascultarea
Sunt demonicele-mi fiice,
Râsul și nerușinarea
Vă cam plac,n-aveți ce zice !
…Gândul morții-i armă tare
Dar nu totdeauna-nvinge,
Că, din pricini de mâncare,
Nu luptăm până la sânge !
Trupul, prea bine hrănit,
Ne va pune bețe-n roate,
Trebuie deci pedepsit –
De la hrană-ntâi de toate !
–Chinuiește-l pe stomac !
Gurii – lacăt tu îi pune,
Căci limba și gura tac
Foamea trupul când răpune !
Dacă-i dai mâncare multă
Burduful ți se lărgește,
Dacă-l înfrânezi te-ascultă
Și-l faci chiar de și postește !
La moarte de ne-am gândi
Cu mâncarea înspre gură
Cred că nu ne-ar trebui
Decât o firimitură !
Sufletul, când vrea iar papă,
Dacă,vai ! l-am ghiftuit,
Să-i dăm pâine și cu apă
Și-un pui de foame prăjit !
Când ne săturăm burtica
Să ne vedem puși în groapă
Și n-o să mai vrem nimica,
Nici măcar pâine și apă !
……………………………
Pofta stomacului tău
Îmi deschide drum spre tine !
E-o minciună că-s duh rău…
–Mănâncă ! Sunt lângă tine !…
Poezie scrisă de Rasofora Paisia (Paraschiva Rădoi)
https://t.me/stranaortodoxa
