Sinaxar 15 Februarie

 

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.

În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.

După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).

După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.

În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârşit.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi a fost ostaş în ceata numită a mavrilor. Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin. Înfăţişându-se la judecată, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă şapte zile atât de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l. Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroşit pământul de acolo. Deci vitejeşte pătimind mucenicul lui Hristos nişte chinuri atât de mari, din ostăşească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostăşească din cer, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.

De unde a fost şi din ce părinţi s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată. Numai aceasta se ştie despre el: că prin sihăstreştile sale osteneli a câştigat cerul ca patrie. Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire. Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut şi bob muiat; câte odată mânca şi smochine uscate. Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârşit, încât şi după de a ajuns la adânci bătrâneţi şi i-au căzut aproape toţi dinţii, nu şi-a schimbat nici hrana, nici locuinţa, ci vitejeşte suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având faţa zbârcită şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului. Şi fiindcă veneau mulţi la el şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obişnuita sa nevoinţă. Se mai spune despre el că toate cele şapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era chinuit de o nespusã boală. Cu asemenea osteneli a vieţuit peste nouăzeci de ani şi apoi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna februarie în 15 zile: Viața și pătimirea Sfântului Apostol Onisim, unul din cei saptezeci (+95)

În cetatea Colose, din Frigia, era, pe vremea Sfintilor Apostoli, un barbat vestit si dregator de seama, cu numele Filimon. Si acesta, primind dreapta credinta chiar de la Sfantul Pavel, s-a numarat intre cei saptezeci de Apostoli ai Domnului, iar, mai pe urma, si de treapta de episcop s-a invrednicit.

Deci, pe cand Filimon deprindea credinta cea noua, era in casa lui un rob, anume Onisim care, gresind cu ceva stapanului sau si temandu-se de pedeapsa, a fugit de la dansul si s-a dus la Roma. Si acolo, afland pe Sfantul Pavel in lanturi pentru credinta a auzit de la dansul cuvantul propovaduirii si, primind sfanta credinta, s-a botezat de Apostolul Pavel si a ramas, impreuna cu Tihic un alt tanar, in slujba Apostolului.

Deci, a trimis Sfantul Apostol pe Tihic sa duca crestinilor din Colose o scrisoare, care se gaseste si astazi in Sfanta Scriptura. Si, impreuna cu Tihic, Apostolul a trimis si pe Onisim, cu o scrisoare catre Filimon, fostul sau stapan. In scrisoarea aceasta, Apostolul il roaga pe Filimon sa-l ierte pe Onisim de greseala lui si sa-l primeasca, nu ca pe un rob sau ca pe un frate iubit, ci ca pe Pavel insusi: „Te rog pe tine, scrie Apostolul, pentru fiul meu, pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim, cel de altadata nu-ti era de folos, dar acum tie si mie ne este de folos, pe acesta ti l-am trimis, pe el insusi, adica, inima mea: primeste-l. Eu voiam sa-l tin la mine, ca, in locul tau, sa-mi slujeasca mie, care sunt in lanturi, in locul tau, pentru Evanghelie, dar n-am voit sa fac nimic fara de incuviintarea ta, pentru ca fapta ta, cea buna, sa nu fie silita, ci de buna voie. Ca, poate pentru aceea a fost despartit de tine, ca vesnic sa fie al tau, dar, nu ca un rob, ci mai presus de rob, ca pe un frate iubit, mai ales pentru mine, dar, cu atat mai vartos, pentru tine, si dupa trup si in Domnul. Deci, daca ma socotesti partas cu tine, primeste-l pe el, ca pe mine” (Filimon 10 – 17).

Drept aceea, primind scrisoarea Filimon, l-a intampinat cu dragoste pe Onisim, ca pe un frate in Hristos, l-a iertat si l-a eliberat pe el din robie. Iar Onisim, liber, se intoarse la Roma si-l insotea pe Sfantul Pavel, oriunde acesta propovaduia Evanghelia, pana in Spania. Iar, dupa sfarsitul Apostolului, sfintit fiind episcop de Sfantul Pavel, Onisim nu inceta a propovadui Imparatia lui Hristos, mergand din cetate in cetate. Si a fost prins, pe vremea prigoanei lui Domitian (95). Deci, rabdand multe chinuri de la dregatorul Tertil si ramanand neplecat in credinta, i s-a taiat capul. Si asa, Sfantul Onisim s-a numarat cu barbatii apostolici ai Domnului.

Mai multe despre Viața și pătimirea Sfântului Apostol Onisim se găsesc în Viețile Sfinților

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre un călugar, care umbla din manăstire în manăstire și despre răbdare

Un frate oarecare petrecea intr-o manastire de obste, supunandu-se ascultarilor. Si-l iubeau cinci dintre frati, iar unul avea necaz pe el. De aceea, fratele a iesit din manastire. Deci, a mers la alta; si-l iubeau pe dansul opt frati, iar doi il urau pe el. Apoi si de acolo a iesit si a intrat, iarasi, in alta manastire; si-l iubeau sapte dintre frati, iar cinci nu-l iubeau. Insa, fugind si de acolo, s-a dus ca sa intre in alta manastire, dar mai inainte, pana a nu intra, sezand, si-a luat o hartie si cugeta intru sine: „Daca iti vei asculta gandurile tale, nici toata lumea nu-ti va ajunge tie, ca s-o umbli.” Apoi, s-a fagaduit in inima sa ca sa rabde si a scris pe hartie asa: „Ai iesit din alte manastiri, fiindca n-ai rabdat ocarile si mustrarile, iar, aici, te vor necaji pe tine si mai mult decat in celelalte. Sa-ti aduci, dar, aminte de toate pricinile, care te izgoneau pe tine si, pe toate acele pricini, le vei afla si aici, oare, vei rabda?” Si a scris: „Intru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu voi rabda.” Deci, strangand ravasul acela, l-a legat in braul sau si, rugandu-se, a intrat in manastire.

Apoi, petrecand putina vreme, a inceput a auzi de la frati ocarile cele asupra sa, iar cand se necajea, apuca hartiuta aceea si citind-o, afla: „Intru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, voi rabda.” Si intru sine gandea: „Lui Dumnezeu te-ai fagaduit, de la Dansul sa-ti ceri ajutor.” Si asa, se mangaia. Iar vrajmasul, nesuferind rabdarea fratelui, a indemnat pe frati sa se instiinteze ca fratele se mangaia, citind acea hartie. Si, au inceput ei a zice ca este vrajitor si citind, nu se tulbura. Apoi, mergand la egumen, i-au spus: „Nu putem sa traim cu fratele acesta, ca vrajitor este si in braul lui sunt farmecele; si, daca voiesti sa ramai cu dansul, apoi, pe noi sa ne slobozesti sa ne ducem.” Iar egumenul, duhovnicesc fiind si stiind smerenia fratelui, a cunoscut ca din zavistia diavolului este ceea ce ziceau ei si a grait fratilor: „Iesiti de va rugati si ma voi ruga si eu; si, dupa trei zile, va voi raspunde voua.” Deci, cand dormea fratele, i-a dezlegat parintele braul lui, si, citindu-i hartiuta, indata a pus-o si a legat-o iarasi in braul fratelui.

Iar dupa trei zile, au venit fratii la egumen, zicandu-i: „Spune-ne noua, ce vei face vrajitorului aceluia?” Si le-a zis: „Chemati-l pe el. Deci, venind acela, i-a zis egumenul: „Pentru ce smintesti pe fratele?” Iar fratele a zis: „Am gresit, iarta-ma si te roaga pentru mine.” Iar parintele a zis catre frati|: „Ce ati zis ca a facut fratele acesta?” Ei au zis: „Fermecator este si farmecele in braul lui sunt.” Si a zis egumenul: „Scoate-ti vraja ta.” Iar el a raspuns: „Am gresit, iarta-ma.” Deci, a zis egumenul: Scoateti voi farmecele lui.” Iar fratele nu-i lasa sa-i dezlege braul. Apoi a dezlegat el hartia si parintele a dat-o la un diacon si i-a poruncit lui ca sa stea la un loc inalt si sa citeasca hartia, zicand: „Sa se rusineze diavolul, cela ce invata pe oameni a vraji.” Si s-a citit hartia aceea mica, in care era scris asa: „Intru numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, voi rabda.” Si s-au rusinat fratii si s-au inchinat egumenului pana la pamant, zicand: „Gresit-am, iarta-ne, te rugam.” Iar parintele a zis: „Dar, oare, mie se cade sa va inchinati” Inchinati-va lui Dumnezeu si fratelui acestuia sa-i faceti metanie pana la pamant.” Iar fratelui i-a zis: „Roaga-te pentru dansii, ca sa li se ierte lor pacatul.” Si s-a rugat fratele, lui Dumnezeu, pentru dansii. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.