
(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1945/s1945005.jpg)
Acesta se trăgea dintr-o familie săracă şi
simplă. În anul 1139, mânar de dorul slujirii mai înalte a lui Dumnezeu,
veni la Marea Lavră a Peşterilor. Deşi se afla în plintătatea vârstei,
nu ştia să citească, pricină pentru care se umplea de mânire, căci
aceasta îl împiedica a se hrăni cu hrana cea duhovnicească aflată în
cărţi. Dorinţa fierbinte de a putea desluşi cuvintele duhovniceşti îl
făcu să deprindă în scurtă vreme cititul, fapt care îi aduse o nespusă
bucurie. Astfel, în scurtă vreme învăţă pe de rost întreaga Psaltire, pe
care o rostea cu evlavie şi cu dăruire sufletească în fiecare zi, în
vreme ce lucra cu răbdare şi sârguinţă la ascultările la care era
trimis.
Pe vremea aceea era stareţ marele postitor
şi nevoitor, fericitul Pimen. Văzând curăţia, bunătatea, şi vrednicia
ucenicului său Spiridon, îi încredinţă ascultarea de prescurar. Cuviosul
era deci acela care pregătea prescurile necesare Sfintei Liturghii,
lucru pentru care era plin de bucurie şi de adâncă emoţie.
Spunând neîncetat psalmi, imnuri şi cântări
duhovniceşti şi având necurmat în minte rugăciunea lui Iisus, cuviosul
Spiridon îşi îndeplinea plăcuta sa ascultare. Tăia lemne, aprindea
cuptorul, măcina făina, frământa aluatul şi aşa mai departe.
Într-o zi, în timp ce-şi îndeplinea lucrarea
sa obişnuită, cuviosul aprinse cuptorul pentru a coace prescurile pe
care tocmai le pregătise. Deodată, însă, o scânteie sări cu putere
dintre flăcări şi ajunse până la tavanul făcut din stuf, care luă îndată
foc. În grabă, robul lui Dumnezeu îşi scoase mantia cu care înfundă
repede gura cuptorului. Apoi îşi scoase şi cămaşa de lână, îi legă
mânecile între ele, alergă la cel mai apropiat izvor şi o umplu de apă!
Pe când se întorcea începu să strige:
– Săriţi, fraţilor! Ajutor! Foc! Foc! Alergaţi în grabă!
Alergară fraţii cu găleţile, însă se
minunară când văzură că mantia cu care cuviosul închisese gura
cuptorului aprins era absolut intactă, fără să se fi ars deloc, iar
cămaşa legată era plină de apă, asemenea unui vas ce nu lăsa să curgă pe
jos nici un strop de apă. Cu acea apă reuşise cuviosul să stingă deja
focul aprins, fără să mai fi fost nevoie de ajutorul fraţilor. Văzând
toate aceste lucruri minunate, ei dădură slavă lui Dumnezeu, care prin
harul Său umbrise pe fratele lor.
În chip minunat, se păstrează până astăzi
mâna fericitului părinte împreunată pentru a face Sfânta Cruce, după cum
a avut-o în vremea plecării sale la cele de Sus.
+ * + * +
Viaţa Sfântului Spiridon Prescurarul poate fi aflată aici:

+ * + * +
Moaştele Sfântului Spiridon Prescurarul

(Sursă: http://www.kplavra.kiev.ua/img_site/6/big/pb_56_1.jpg)

Mâna dreaptă a Sfântului Spiridon Prescurarul, a cărei înfăţişare a rămas în chipul săvârşirii Sfintei Cruci
(Sursă: http://drevo-info.ru/images/001/002399.jpg)
+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1945/s1945003.jpg)

(Sursă: http://2.bp.blogspot.com/__U82LyjcBng/TM21dCyKM-I/AAAAAAAAE9M/yLnKwNBpLVs/s1600/1031SfSpiridonAristobulNicodim.jpg)