A posti înseamnă cu Hristos să fiți,

 

A POSTI...

A posti înseamnă metanoia

A posti înseamnă să-ți tai voia;

A posti înseamnă înfrânare;

A posti înseamnă nemâncare;

A posti înseamnă abstinență;

A posti însemnă inocență;

A posti înseamnă carantină,

A posti însemnă suflet în lumină,

A posti înseamnă fapta bună;

A posti înseamnă a-ți pune cunună;

A posti înseamnă smerit act de cult;

A posti înseamnă să te rogi mai mult;

A posti înseamnă să-ți speli bine fața;

A posti înseamnă să îți schimbi viața;

A posti înseamnă să-ți adaptezi traiul,

A posti înseamnă să dobândești raiul,

A posti înseamnă să trăiești frumos;

A posti înseamnă să fii cu Hristos;

A posti înseamnă multă dărnicie;

A posti înseamnă viață-n liturghie;

A posti înseamnă cumpătare,

A posti înseamnă a da de mâncare,

A posti înseamnă plinătate,

A posti înseamnă a avea de toate,

A posti înseamnă a fi mai bogat,

A posti înseamnă trai îmbelșugat,

A posti înseamnă să nu mai cârtești,

A posti înseamnă mereu să iubești,

A posti înseamnă viața în Hristos,

A posti înseamnă să fii omenos,

A posti înseamnă un trai filocalic,

A posti înseamnă a fi mult mai darnic,

A posti înseamnă să fii om smerit,

A posti înseamnă să fii fericit,

A posti înseamnă să urci pe Tabor,

A posti înseamnă suflet mai ușor,

A posti înseamnă să porți sfânta cruce,

A posti înseamnă pace a aduce,

A posti înseamnă jertfă pe altar,

A posti înseamnă tu să fii un dar,

A posti înseamnă să fii ca o floare,

A posti înseamnă sarea din mâncare,

A posti înseamnă a fi milostiv,

A posti înseamnă să fii pozitiv,

A posti însemnă virtuozitate,

A posti înseamnă a face dreptate;

A posti înseamnă a fi auster,

A posti însemnă avuție-n în cer,

A posti înseamnă a nu gusta din pom,

A posti înseamnă a fi pururi OM,

A posti înseamnă a fi bun și drept,

A posti înseamnă a fi înțelept;

A posti înseamnă să știi cine ești,

A posti înseamnă să te spovedești;

A posti înseamnă inimă smerită,

A posti înseamnă viață împlinită,

A posti înseamnă drum spre înviere,

A posti înseamnă fagure de miere,

A posti înseamnă buchet de virtuți,

A posti înseamnă cale către sfinți,

A posti înseamnă rugă ne-ncetată,

A posti înseamnă viață preacurată,

A posti înseamnă mare bucurie,

A posti înseamnă Sfânta Liturghie;

A posti înseamnă viață sihăstrească

A posti înseamnă cale îngerească;

A posti înseamnă a fi în Hristos

A posti înseamnă să fii sănătos;

A posti înseamnă isihie-n suflet,

A posti înseamnă liniște, nu urlet;

A posti înseamnă la moarte să cugeți,

A posti înseamnă capul să vi-l ungeți,

A posti înseamnă fața v-o spălați,

A posti înseamnă curat să umblați;

A posti înseamnă cu Hristos să fiți,

A posti înseamnă să vă mântuiți.

Pr. Cristian Stavriu

Postul este o cale!

 Dincolo de a nu mânca și a nu bea, postul înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului.
Postul este o cale!

Postul care Îi place lui Dumnezeu este atât cu sufletul, cât şi cu trupul, sprijinit și întărit de rugăciune, fapte bune, spovedanie şi pecetluit cu Sfânta Împartăşanie.

Primul lucru pe care trebuie să îl facă creştinul înainte de a posti, pentru a începe vindecarea sufletului său, este să se împace cu toţi semenii, căci Dumnezeu este iubire şi porunca cea mai mare este porunca iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Una din legile iubirii se numeşte iertare şi, împlinind-o, vom înfrânge mânia.

În ultima Duminică dinaintea începerii Postului Sfintelor Paşti, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a spus: „De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6,14-15). Pentru a fi numiţi „fiii Tatălui Ceresc”, trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştri, să facem bine celor ce ne urăsc şi să ne rugăm pentru cei ce ne vatămă şi ne prigonesc (Matei 5, 43).

A răsplăti binele cu răul este lucrare diavolească, a răsplăti răul cu rău este lucrare dobitocească, a răsplăti binele cu bine este lucrare omenească, iar a răsplăti răul cu bine este lucrare dumnezeiască şi virtute creştinească.

Prin iubire şi iertare biruim mânia, din care izvorăsc atâtea rele, iar prin post secăm fântâna otrăvitoare a atâtor patimi aducătoare de moarte. Referitor la aceasta, Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Postul cel adevărat constă în reţinerea de la cele rele. Dezleagă toată legătura nedreptăţii, iartă aproapelui tău vătămările, dăruieşte lui datoriile. Tu nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău. Tu te reţii din vin, dar nu înfrânezi zburdările trupului. Tu nu mănânci până seara, dar petreci ziua cu procese” (Despre post, 10).

În Triod, într-una dintre stihirile din Postul Mare, găsim: „Să postim post primit, bine plăcut lui Dumnezeu: postul cel adevărat este înstrăinarea de răutate, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământ mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevărat şi bine primit” (Triod, săptămâna I din post, stihira I de la stihoavna Vecerniei de luni).

Apoi, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe arată că lăcomia pântecelui este primul păcat capital, din care izvorăsc toate patimile. Într-adevăr, îmbuibarea duce adesea la beţie şi lene, iar ele aprind trupul spre desfrânare. Toate acestea, având nevoie de bani, conduc la furt, înşelăciune, avariţie. Cine nu poate dobândi bani, se întristează, se mânie şi invidiază pe cei care au şi, astfel, rezultă păcate mari, a căror urmare este moartea sufletească şi trupească.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să postim astfel: „Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochii, picioarele şi mâinile şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile să postească, rămânând curate de hoţie şi lăcomie, picioarele nealergând spre locuri păcătoase, ochii să nu privească la frumuseţi străine, gura să postească de sudalme şi de vorbiri ruşinoase”.

Postul care Îi place lui Dumnezeu este atât cu sufletul, cât şi cu trupul, sprijinit și întărit de rugăciune, fapte bune, spovedanie şi pecetluit cu Sfânta Împărtăşanie.

Vremea postului este o vreme de bucurie duhovnicească, în care simţi cum te eliberezi din lanţurile patimilor care te ţineau în robie. Numai fariseii erau trişti când posteau, fiindcă o făceau ca să fie lăudaţi de oameni şi nu pentru a se apropia de Dumnezeu, după cum arată proorocul Isaia: „Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus… Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor… Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi” (Isaia 58, 4-8).

Participând la toate slujbele Sfintei Biserici în timpul postului, sufletul şi trupul nostru se vor întări cu puterea harului dumnezeiesc pentru a posti. Rugăciunea împreună cu postul sunt ca două aripi cu ajutorul cărora vom putea urca la înălţimea vieţuirii duhovniceşti, adumbriţi în permanenţă de darul lui Dumnezeu.

În Psalmi, postul este de folos pentru a ajuta pe cei în suferinţă, vindecându-se de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti: „Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce” (Psalmi 34, 12).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că postul ni s-a dat de Dumnezeu ca leac salvator, prin care să se stârpească păcatul desfrânării şi grija lumească să se îndrepte spre activitatea duhovnicească. În timpul postului, mâniei dă-i dragoste duhovnicească care se opune urii; poftei dă-i cumpătare şi înfrânare.

Dacă postim, diavolii se îndepărtează, iar îngerul păzitor, plin de bucurie, se apropie de noi. Postul este zid puternic aşezat de Dumnezeu în calea păcatelor, palat al lui Hristos şi cetate a Duhului Sfânt, pavăză a credinţei, semn al dragostei şi întărire a înţelepciunii.

Ce este postul?

«Postul este înfrânarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti si de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu. încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu…»^[1].

Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este în acelaşi timp, şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.

Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană – zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viaţă şi petrecere îngerească, pentru ca îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morţi; şi izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului»^[2].

Care e rostul şi folosul postului?

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul. Păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9;18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2,15). „Nu fi nesăţios întru toată desfătarea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţă”, zice înţeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32­34). Mântuitorul însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 şi Luca 4, 2): El ne învaţă cum să postim (Matei 6,16-18) şi ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au şi rânduit postul pentru toţi creştinii^[3]. Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă: Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur: «Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează^[4].

De câte feluri este postul după asprimea lui?

După asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:

a)   Ajunare desăvârşită, adică atunci când nu mâncăm şi nu bem nimic cel puţin o zi întreagă.

b)   Postul aspru sau uscat (xhroragiva) sau ajunarea propriu-zisă, atunci când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc).

c)   Postul obisnuit sau comun, când mâncăm la orele obişnuite, dar numai „mâncăruri de post”, adică ne înfrânăm de la „mâncărurile de dulce” (carne şi peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime).

d)   Postul uşor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, peşte, icre şi untdelemn, cum se prevede în Tipic, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

De câte feluri este postul, după lungimea lui?

De două feluri:

a)  Post de o zi şi

b)  Post de mai multe zile

Care sunt posturile de o zi şi pentru ce au fost aşezate?

Sunt posturile pe care le ţinem:

a)     Miercurea şi vinerea din fiecare săptămână, în amintirea Patimilor Domnului: miercurea au făcut sfat cărturarii şi arhiereii iudeilor să prindă pe Hristos, iar vinerea L-au răstignit pe cruce^[5]. Tot în această zi, după Tradiţie, mâncase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai^[6].

b)   Ziua înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), în amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn şi vin).

c)   Ziua tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august), zi de post şi plângere pentru cel care a fost cel mai zelos propovăduitor şi împlinitor al postului şi al pocăinţei (dezlegare la untdelemn şi vin).

d)   Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post aşezat şi rămas din vremea când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajunează în orice zi ar cădea^[7], iar a doua zi se ia Aghiazma pe nemâncate.

Cei ce vor să prisosească în evlavie sau să facă anumite făgăduinţe sau legăminte faţă de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot să postească şi în alte zile de peste săptămână decât cele orânduite de Biserică. Cea mai potrivită este ziua de luni. În nici un caz să nu se postească sâmbata sau duminica. Postul acesta de bună voie nu are însă valoare decât atunci când păzim şi zilele de post orânduite de Biserică.

Când nu se posteşte miercurea şi vinerea?

Fie pentru însemnătatea sărbătorilor mari, adică pentru a nu se şterge prin post bucuria praznicului Naşterii Domnului, al Învierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinţa postului dinaintea acestor sărbători mari sau pentru a nu ne asemăna cu unii eretici, Biserica îngăduie să mâncăm de dulce miercurea şi vinerea în anumite răstimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) şi sunt însemnate în calendare cu cuvântul harţi. Iată când nu se posteşte miercurea şi vinerea:

a)   În Săptămâna luminată (săptămâna Paştilor).

b)   De la Naşterea Domnului până în ajunul Bobotezei.

c)   În săptămâna de după Rusalii (înainte de începutul postului de Sân-Petru).

d)   În săptămâna întâi a Triodului (între Duminica Vameşului şi a Fariseului şi Duminica Fiului Risipitor).

e)   În săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru Postul Paştelui); se dezleagă numai la lapte, oua şi brânză.

f)  Nu se posteşte, de asemenea, în ziua Naşterii Domnului şi cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad miercuri sau vineri^[8].

Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

a)  Postul Paştelui,

b)  Postul Crăciunului,

c)  Postul Sânta-Mariei şi

d)  Postul Sân-Petrului.

Ce este postul Paştelui?

Postul Paştelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvântul latinesc quadragessima, patruzeci) este postul dinaintea Paştelui. E aşezat în cinstea Patimilor Domnului şi ne aminteşte de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului în pustie, înainte de a ieşi în lume pentru propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 şi Luca 4, 2)^[9]. E totodată vreme de pregătire, prin post, rugăciune şi pocăinţă, pentru apropierea cu vrednicie de Sfântul Trup şi Sânge, întrucât, de obicei, la Paşti se împărtăşesc toţi credincioşii. Ţine şapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din rai) şi se încheie în noaptea Paştelui, la înviere. E cel mai vechi, mai lung şi mai de seamă dintre posturile bisericeşti^[10]. Nu se mănâncă nici peşte, nici untdelemn şi nu se bea vin. Se dezleagă la vin şi untdelemn numai sâmbăta şi duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la peşte, numai în ziua de Buna-Vestire şi de Florii (pentru ca sunt praznice mari)^[11]. Sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale^[12]. Cu deosebită evlavie trebuie să postim prima şi ultima săptămână din Postul Paresimilor.

Ce este postul Crăciunului?

Postul Crăciunului este postul dinaintea Naşterii Domnului. Ţine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie). Lăsăm sec în seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar dacă această zi cade miercuri sau vineri, începem postul cu o zi mai înainte. E aşezat pentru a ne pregăti spre cuviincioasa întâmpinare a Naşterii Domnului şi închipuie noaptea în care trăia omenirea dinainte de Mântuitorul, când Patriarhii şi Drepţii Legii vechi aşteptau venirea Lui, cu post şi rugăciune. Ne aduce aminte îndeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise în pustie, înainte de primirea Legii (Ieş. 34, 28)^[13]. Se dezleagă la peşte în ziua de 21 noiembrie (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului), fiind praznic mare. în ziua cea din urmă a acestui post (Ajunul Crăciunului) se ajunează, adică nu se mănâncă nimic până la ivirea luceafarului de seară, care închipuie steaua Magilor; apoi mâncăm uscat: seminţe, poame, turte sau covrigi. Tot în această seară, pe alocuri, slujitorii Bisericii umblă cu Icoana Naşterii, cântând troparul Crăciunului şi aducând astfel, în casele creştinilor, vestea cea bună a marii sărbători din ziua următoare. în ziua Crăciunului, în orice zi ar cădea, mâncăm de dulce.

Ce este Postul Sântă-Măriei?

Postul Sântă-Măriei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E aşezat în cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, după tradiţie, s-a pregătit spre trecerea ei la cele veşnice^[14]. Ţine două săptămâni: de la 1-15 august. Lăsăm sec la 31 iulie seara; iar dacă această zi ar cădea miercuri sau vineri, lăsăm sec cu o zi înainte. Se dezleagă la peşte în ziua Schimbării la Faţă (6 august), fiind praznic mare. Dacă ziua Sântă-Măriei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mâncăm de dulce, ci se dezleagă numai la peşte. În timpul acestui post se citeşte mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care îl găsim în Ceaslov.

Pentru ce s-a aşezat şi cât ţine postul Sân-Petrului?

Postul Sân-Petrului, adică al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, e aşezat în cinstea acestor doi Sfinţi Apostoli, a căror moarte mucenicească se serbează la 29 iunie şi care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei şi pentru răspândirea credinţei creştine^[15]. Totodată ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, împreună cu Varnava, s-au pregătit înainte de trimiterea lor la propovăduire, din porunca Duhului Sfânt (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7)^[16] Acest post are o lungime schimbătoare, întrucât începutul lui atârnă de data Rusaliilor. Se lasă sec în Duminica întâi după Rusalii (a tuturor sfinţilor) şi se posteşte până în ziua de Sân-Petru (29 iunie). Dacă această zi cade miercuri sau vineri nu mâncăm de dulce. E un post mai uşor; se dezleagă marţea şi joia la vin şi untdelemn, iar sâmbăta şi duminica şi la peşte^[17].

Cum trebuie să postim?

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsă în porunca a doua a Bisericii^[18]. Sfintele Soboare şi rânduielile date de Sfinţii Părinţi pedepsesc cu asprime pe cei ce nu păzesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie să postim nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci şi înfrânându-ne totodată de la patimi, păcate şi ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, să ne silim a ne curăţi nu numai trupul, ci şi sufletul, petrecând în rugăciune şi pocăinţă. Postul întreg, adevărat şi desăvârşit este deci nu numai cel trupesc, ci şi sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare şi totodată de purtări. Aşa ne îndeamnă Biserica, prin cântările ei din slujbele Postului celui Mare: «Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat şi bineprimit»^[19]. Iar Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase

Iubiți oamenii

 Iubiți-i pe cei care își smulg mereu timp pentru voi din încrâncenarea vieții ca să vă întrebe ce fel de vreme vă mai colindă sufletul...

Iubiți oamenii care vă simt mâna întinsă înainte de-a face voi gestul, pe cei care vă știu și zâmbetele și lacrimile, oamenii care vă cunosc ridurile din suflet fără să vă judece, iertându-vă fără preț, dăruindu-se fără orgolii, neobosind niciodată de voi într-atât încât să vă provoace suferință cu bună știință...

 Iubiți-le sinceritatea, lumina pe care o aduc în voi, neascunzișurile ființei, dăruirea.

 Nu vă lăsați amăgiți de imagine, treceți dincolo de ambalaj, de rol, de slăbiciuni de caracter ascunse sub poleială!

Iubiți oamenii care n-au împăunări în firea lor și care rămân aceeași și după ce-i iubiți!

Și bucurați-vă cu recunoștința sufletului dacă aveţi noroc să-i întâlniţi...

Nimeni nu mă poate insulta pentru că eu nu vreau respect.❗

 Lao Tzu spunea:
 „Nimeni nu mă poate insulta pentru că eu nu vreau respect."
Asta înseamnă să ajungi la
adevăratul respect.

Lao Tzu spunea:
 „Nimeni nu mă poate înfrânge fiindcă eu am renunţat la însăşi ideea de a câştiga.
 Cum ai putea să mă înfrângi?
Poţi să-l înfrângi doar pe cel care vrea să învingă."

E un fapt straniu. în lumea aceasta, cei care nu-şi doresc respectul îl primesc.
Cei care nu vor succesul îl primesc, fiindcă cei care nu vor succesul acceptă deja că au succes: ce alt succes mai vrei?
Ţi s-a făcut deja onoare de către fiinţa dinăuntrul tău: ce altceva mai vrei?
 Existenţa ţi-a acordat deja respect dându-ţi naştere: al cui respect îl mai vrei?
Existenţa ţi-a oferit glorie suficientă.
Ţi-a dat viaţă.
Te-a binecuvântat cu ochi - deschide-i şi vezi aceşti pomi verzi, aceste flori, aceste păsări.
Ţi-a dat urechi - ascultă muzică, ascultă revărsarea unei cascade.
Ţi-a dat conştiinţă, ca să poţi deveni un buddha: ce vrei mai mult?
 Deja ţi s-a acordat cinstire.
Existenţa ţi-a confirmat valoarea.
 Cui mai ceri, ca un cerşetor, o confirmare? Celor care cerşesc şi ei de la tine o confirmare?
E o situaţie foarte hilară, doi cerşetori faţă în faţă, cerşind unul de la altul.
Cum ai putea obţine ceva?
Amândoi sunt cerşetori.
De la cine ceri respect? în faţa cui stai şi ceri? Te insulţi pe tine în felul ăsta. Iar
insulta va pătrunde tot mai adânc.
Mulţumire înseamnă: uită-te la ceea ce ai! Deschide puţin ochii şi vezi ceea ce ai deja.

Cu toate acestea, omul cel nebun uită

 Binecuvântat este omul care cu nădejde în Dumnezeu îndură toată suferinţa din viaţa aceasta Sfântul Nicolae Velimirovici
                                                                                                                                                Binecuvântat este omul care, cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu, îndură toată suferinţa din viaţa aceasta. Fiecare zi a lui prețuiește în ceruri cât o lună și cât un an al unui necredincios, care se veseleşte fără să aibă suferinţă, ori suferă fără să aibă răbdare şi nădejde în Dumnezeu.
Binecuvântat este omul care nu cleveteşte când se află în suferinţă, ci cercetează pricinile suferinţei cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu. Unde va găsi pricinile suferinţei sale cel care se află în suferinţă? Le va găsi în sine, sau în părinţi sau în cei din preajma lui – aici va afla pricinile suferinţei cel care este în suferinţă.
Împăratul David a suferit pentru păcatele sale; Ieroboam a suferit pentru păcatele tatălui său, împăratul Solomon; proorocii au suferit pentru păcatele celor din preajma lor. Dacă cel ce se află în suferinţă ar căuta mai departe şi mai adânc pricinile suferinţei sale, unde le-ar găsi? El le va găsi în necredinţa cea dintâi a omului faţă de Dumnezeu sau în duhul răului celui întunecat şi rău, într-un întuneric otrăvit, fără zi, sau în iubirea lui Dumnezeu şi rânduiala lui Dumnezeu, cea tămăduitoare – aici va găsi pricinile suferinţei sale cel care se află în suferinţă.
Adam şi Eva au suferit pentru lipsa lor de credinţă faţă de Dumnezeu; dreptul Iov a suferit din pricina duhului celui rău întunecat şi pizmaş; şi bărbatul născut orb, ai cărui ochi au fost deschişi de Domnul Cel milostiv, a suferit spre slava lui Dumnezeu şi răsplata sa veşnică. Pentru omul cu dreaptă judecată, este întotdeauna firesc să caute pricinile suferinţei sale mai întâi în sine, iar pentru cel nebun să osândească mereu pe alţii.
Omul cu dreaptă judecată îşi aminteşte toate păcatele sale din copilărie până în prezent; el şi le aminteşte cu frică de Dumnezeu şi se aşteaptă să sufere pentru păcatele sale; şi astfel, când cade asupra lui suferinţa, care vine fie prin prietenii sau prin duşmanii săi, de la oameni sau de la duhurile rele, fie mai curând fie mai târziu, el cunoaşte de îndată pricinile suferinţei sale, fiindcă el îşi cunoaşte şi îşi aminteşte păcatele pe care le-a făcut.
Cu toate acestea, omul cel nebun uită, şi îşi uită toate nedreptăţile sale; aşadar, atunci când cade asupra lui suferinţa, el se zvărcoleşte în chinuire mare şi se întreabă cu uimire de ce îl doare capul, de ce trebuie să-şi piardă toţi banii sau de ce trebuie să-i moară copiii. Şi, în nebunia şi mânia sa, el va arăta cu degetul spre fiecare fiinţă de pe pământ şi din cer, ca fiind responsabilă pentru suferinţa sa, înainte de a arăta cu degetul spre sine – singurul responsabil pentru suferinţa sa în chip adevărat.
                                                                                                                                              Sfântul Nicolae Velimirovici, „Predici”, Ed. Ileana, București, 2006, pag. 248.

 Multe duhuri sunt mai puternice decât noi. Dar dacă suntem cu Hristos vom ajunge să le biruim Sfântul Cuvios Sofronie Saharov de la Essex
                                                                                                                                                                                                                        Cum să facem ca firea noastră să se cureţe de tot ce este urmă a păcatului strămoşesc? Iată sensul vieţii nevoinţei noastre. În afara ei nu este mântuire.
Multe duhuri sunt mai puternice decât noi. Dar dacă suntem cu Hristos vom ajunge să le biruim.
Manifestările exterioare ale nevoinţei, precum ţinerea posturilor, nu sunt de ajuns. Trebuie să renaştem din chiar străfundurile noastre.
Cei ce au binecuvântarea unei sănătăţi bune şi care se pot înfrâna de la mâncare câteva săptămâni de-a rândul ajung într’o stare de fericire. Patimile sunt alinate. Un simţământ viu de pace şi prezenţa lui Dumnezeu însoţeşte rugăciunea. Este o mare nefericire că astăzi suntem adesea lipsiţi de o astfel de tărie.
Astăzi este cu neputinţă a impune deplin rânduielile Bisericii. Fiind foarte diferiţi unul de altul, hotărâţi-vă fiecare măsura postului.
Neajunsul rânduielilor bine definite este faptul că ele liniştesc conştiinţa celor ce le pot păzi, dându-le simţământul că sunt mântuiţi. Este o înţelegere copilăroasă. Fariseii, nevoitorii şi cărturarii Vechiului Legământ se înfrânau şi ei, dar nu era destul. Hristos a zis: «De nu veţi depăşi virtuţile fariseilor, nu vă veţi putea mântui».
Sfântul Pavel, marele geniu dat nouă de pronia lui Dumnezeu, spune că nici o lege nu a dus vreodată pe cineva la desăvârşire. Cu toate acestea rânduielile Bisericii pot fi un ajutor la început. Desigur, dacă de la început am fi lăsaţi în voia noastră, pradă propriei libertăţi, ne-am putea simţi oarecum pierduţi.
Omul ce a ajuns a se ridica mai presus de toată legea a atins starea de îndumnezeire, adică mântuirea. Este mai de însemnătate a fi conştient şi răspunzător pentru fiecare mişcare a inimii şi a minţii, decât a avea o pravilă.
Este mai greu a ajunge la o anume stare de dreaptă-osebire, decât a-ţi rândui nişte pravile.
                                                                                                                                      Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 34Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu
 
 
Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi! Cel Care cercetează cutele cele mai adânci ale sufletelor omeneşti cunoaşte şi poftele voastre şi are puterea să vă scape de ele, aşa cum doar El o ştie. Voi să cereţi de la Dumnezeu şi să nu vă pierdeţi curajul vostru! Să nu credeţi că, de vreme ce dorul vostru este sfânt, aveţi dreptul să vă răzvrătiţi, să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite. Dumnezeu împlineşte dorinţele voastre în modul în care voi nu ştiţi. Deci, liniştiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu.
 
Rugăciunile şi implorările voastre nu vă duc la desăvârşire ele însele. La desăvârşire conduce Domnul, Care vine şi Se sălăşluieşte înlăuntrul nostru, când împlinim poruncile Lui. Şi una dintre primele porunci este să se plinească în viaţa noastră nu voia proprie, ci voia lui Dumnezeu. Şi să se facă tocmai aşa cum se împlineşte în Cer de către îngeri. Astfel, vom putea şi noi să spunem: „Doamne, nu aşa cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta, precum în Cer şi pe pământ”. Deci, fără Hristos înlăuntrul nostru, rugăciunile şi cererile ne duc la înşelăciune.
 
Sfântul Nectarie al Pentapolei
 
Glasul Sfinţilor Părinţi, Editura Egumeniţa, 2008, p. 281

"Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi, ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea…

Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregătește lagărul digital perfect pe care și-l doresc liderii lumii.

Enoriași îl întrebau pe părinte cum adică electronici? Era greu de înțeles la acea vreme pentru oameni ceea ce le explica părintele. Astăzi se pare că toate acestea sunt ușor de observat și de înțeles.

În anul 1978, părintele ne spunea că va fi un fel de card care va fi introdus undeva. Banii care vor circula vor ajunge la bancă și nu vor mai ieși de acolo. Și așa vor face până când tot numerarul (toți banii cash) vor fi luați de la oameni, după care imediat va începe o mare foamete.

Și din cauza foametei oamenii se vor alătura la toate nelegiuirile, pentru că foametea este cel mai îngrozitor lucru. Dar el spunea să nu ne fie frică și să avem curaj, pentru că Domnul nu ne va da niciodată mai mult decât putem noi să ducem.

O să pună pe oameni poveri grele și numere și niciunuia dintre cei care nu vor avea un document nou, un pașaport (portofelul digital) nu li se va permite să meargă sau să lucreze nicăieri să își cumpere hrană. Toate acestea vor lua amploare până la instaurarea Antihristului!

Cei care vor fi lași și vor primi acele pașapoarte (portofele digitale), vor avea parte de toate bucuriile, toate reușitele. Și foarte mulți vor cădea în această ispită! Dar această bucurie va ține puțin timp, doar până la instaurarea Antihristului care va activa un computer universal extrem de performant.

Și atunci cei care au primit pecetea, va fi vai și amar de ei! Iar cei care n-au primit vor fi prigoniți, dar vor fi cu Domnul Dumnezeu și se vor descurca.

Vor încerca să vă amăgească pe la televizor și prin tot felul de programare. O să vi se spună că este doar un simbol legal de identificare al cetățeanului, nimic mai mult, și să nu vă faceți griji. Voi însă să nu îi credeți, căci este o mare amăgire!

Rezistați până la capăt și nu fiți lași! La tot ce este îngăduit de Dumnezeu, omul trebuie să reziste. Nu poate exista nimic fără acte de curaj și fără credință.

Oricine va lua numărul acesta (ID digital), cine o să ia acest document (biometric), va intra deja pe
drumul lepădării de Hristos, un drum din care nu va mai putea ieși mai târziu. Nu faceți niciun compromis! Nu știți când vă vine ceasul, și dacă veți accepta, veți pierde totul!

Nu luați nimic cu voi așa că nu vă lipiți sufletele de cele materiale! Dacă puteți, nu renunțați doar la documente, renunțați la tot. Să nu acceptăm nici un fel de ID. Cel mai îngrozitor și mai degradant lucru pentru suflet este să fie înregistrat ca un detaliu într-un computer universal.

Străduiți-vă cât de mult puteți ca să nu ajungeți cu datele voastre (biometrice) în computerul acela. El va funcționa, dar puterea lui cea mai mare va fi când se va instaura Antihristul. Atunci fiara va funcționa la capacitate maximă!

Până atunci el va funcționa normal, va primi informații, și toți oamenii de pe planetă care vor primi documente (biometrice) sunt stocați acolo, dar forța acestui aparat demonic nu se va dezvălui până nu se instalează Antihristul.

Atunci el îi va prezenta antihristului câți oameni de pe pământ au primit deja pecetea și câți au mai rămas neînsemnați cu 666 (semnul, marcajul, codul de bare).

Atunci el, Antihristul, va declara război tuturor celor care nu au primit pecetea sa satanică. Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu are nevoie de oameni curajoși! Domnul este scârbit de lași, după cum scris este „Nu iubește Duhul Meu pe cei cu suflete mici și fricoși…”

Să murim în credința cea adevărată, ca după să înviem pentru veșnicie cu Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos."“O să se bată cu noi și morți, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!”

***

La 21 noiembrie 2006 trecea în veșnicie părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, omul a cărui viață și trăire joacă drept una dintre cele mai puternice mărturii ale neamului românesc în fața Tronului Ceresc.

"...Comuniştii au în preotul Calciu dovada neputinţei lor. El este cea mai gravă problemă a comunismului internaţional şi cel mai strălucit exemplu al credinţei creştine. Calciu apără omul, viaţa şi lumea, aşa cum însuşi Fiul lui Dumnezeu a făcut-o.
[...]

Preotul Calciu este şi un exemplu cutremurător al ruperii între două lumi. El a lăsat acasă o soţie şi copiii care sunt şi ei martirizaţi. A mai lăsat în urmă un gol în clerul creştin şi un alt gol în rândul oamenilor de omenie - dar toate acestea sunt minore pe lângă suferinţa lui personală.

El a ales calea celei mai sfinte nebunii ce a apărut în istorie şi fără de care nu ar fi posibilă reînvierea creştinismului. Ca el sunt puzderie de oameni, deşi nu toţi au forţa credinţei sale, şi toţi aşteaptă mântuirea. E vremea ca oamenii să redescopere cultul şi practica martiriului.

Din păcate însă creştinii au pierdut sensul crucii şi nu mai sunt solidari cu martirii lor. Ei au renunţat la credinţă, la eroism şi onoare dar de nu se vor trezi vor păţi mai rău decât Calciu.

Dacă creştinii şi dacă oamenii ar şti că vor ajunge în „reeducare” ar năvăli în temniţa în care este torturat preotul Gheorghe Calciu şi l-ar elibera. Omenirea ar trebui nu să intre în panică din cauza cancerului, a foametei, a poluării, a războiului ori chiar a robiei, ci să se îngrozească şi să rişte totul pentru a evita conştiinţa determinată de legile materialismului istoric.

Când omenirea va înţelege că în esenţă comunismul este satanism, atunci va putea să-l distrugă. Când oamenii vor rezolva toate problemele lor prin sfinţenie, atunci va începe o eră de fericire în lume.

Dacă oamenii ar fi înţeles măcar parţial sfinţenia şi importanţa unui om ca preotul Calciu, s-ar fi făcut demersurile necesare pentru a-i salva viaţa. Dar creştinătatea s-a mulţumit să-l apere platonic şi oamenii nu cred cele ce se întâmplă. Însă el este cu atât mai mare cu cât este mai părăsit.

Acest preot al lui Hristos, plin de puterea duhului şi a cuvântului, cu o adâncă conştiinţă misionară, simbol al sfinţeniei, dovadă a omeniei, biruinţă a libertăţii obţinută prin jertfă este victima nu numai a comuniştilor, ci şi a servitorilor lor din înaltul cler român. Aceştia din urmă au o răspundere care nu se poate ierta. Preotul Calciu este necesar lumii şi Bisericii. Cei ce îl ucid sunt cu mult mai conştienţi de sacrilegiul pe care-l săvârşesc decât alţi prigonitori. Dacă lumea creştină îl va lăsa să moară în Aiud, ea se va asemăna poporului care a tolerat Golgota. Să nu uitaţi că este om!"
- Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă

***

"Dacă nu ai uitat cuvântul „inocență”, dacă au mai rămas zone de copilărie neîntinată în tine, nu vei rezista acestei chemări. Vino în Biserica lui Hristos! Vino să înveţi ce este inocența şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este scopul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţa noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde și nădejdea te va face tare. Vei avea o credinţă şi credinţa te va mântui.

Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun. Aceasta este, tânărul meu prieten, cel dintâi cuvânt pe care Iisus ţi-l adresează prin tumultul lumii, prin desişul patimilor cu care nimeni niciodată nu te-a învăţat să te lupţi, prin transparența viselor tale de inocență, care te mai bântuie din când în când. Iisus te caută, Iisus te-a aflat!"
- Primul cuvânt către tineri"Prietene, ne leagă această infinită iubire a lui Hristos, ne leagă organic credinţa în El. Şi ne leagă prietenia noastră comună, căci toţi oamenii suntem prieteni de-ai lui Hristos. Nu te teme, tinere, să te afirmi ca prieten al Lui. Nu te teme să respingi o ideologie ateistă, care urmăreşte să-ţi anuleze sufletul ca entitate metafizică, sau măcar să ţi-l schilodească. Nu te teme să afirmi că neamul nostru este dintru începuturile lui creştin şi ortodox, că douăzeci de ani de ateism impus şi de propagandă nu-i pot opri aspiraţia spre absolut. Crede şi iubeşte! Credinţa te face liber, iubirea te uneşte. Vei fi liber în unirea cu Iisus Hristos şi vei rămâne în dragostea Lui. Iată cât de sus ai ajuns, prietene, încât eşti acum prietenul lui Hristos! Pentru aceasta te iubesc, tinere; şi pentru aceasta cred în tine."
- Cel de-al patrulea cuvânt către tineri

Dacă relația dintre om și îngerul păzitor se rupe, omul rătăcește, iar diavolul vine și câștigă fără luptă Sf.Cuvios Justin Marturisitorul de la M.Petru-Voda

   Foarte interesantă este povestea acelor trei tineri care ardeau în cuptorul Babilonului, pedepsiți pe nedrept. Mai era încă o persoană acolo, iar persoana aceasta, a patra, era Duhul lui Dumnezeu care îi proteja de durere.
Omul are acest apărător care se identifică cu toată povara vieții, că de aceea Dumnezeu dă îngerul păzitor. Nu-l dă pentru cine știe ce calcule, socoteli, adică să fie complice omului, să avem noi în viața noastră dezordonată un păzitor care, orice am face, să ne scoată la liman. Nu! Dumnezeu i-a dat omului umilința, smerenia, i-a dat greutățile ca să se călească, să învețe ascunzișurile vieții. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om și înger trebuie să se stabilească o relație care să dureze până la mântuirea sufletului. Dacă relația dintre om și înger se rupe, omul rătăcește, îngerul se depărtează, diavolul vine și câștigă fără luptă.
Când vine monahul la călugărie și-l întreabă starețul: De ce-ai venit frate? Dorești viața duhovnicească de bună voie? Da. Dar să știi că aici vei avea încercări grele, umilințe, smerenie, fel de fel de lucruri care nu-ți vor fi pe plac. Numai lucrurile care nu-ți plac la prima vedere îți întăresc sufletul și răbdarea, te pregătesc pentru o viață de ales…
                                                                                                                                               Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin și morala unei vieți câștigate, Editura Credința Strămoșească, pp. 158-159

 Sfinții Îngeri se roagă pentru noi. Dar noi, ne rugăm pentru noi înșine?
 
 
Din fericire, în rugăciunea noastră nu intervin numai demonii cei vicleni și plini de ură față de om, care vor să-i distrugă roada rugăciunii. Intervin și Sfinții Îngeri, care lucrează îndemnați de iubire și de dorința de a-l ajuta pe nevoitor să aibă o legătură adevărată și deplină cu Domnul. Ne îndeamnă cu bucurie și ne însoțesc la lucrarea rugăciunii, cunoscând bucuriile duhovnicești pe care această le împărtășește. Și ei fac același lucru și, find plini de iubire pentru frații lor, oamenii, vor ca și ei să facă la fel. Încă se și roagă pentru noi, oamenii.
 
Cât de mare trebuie să fie întristarea lor atunci când în timp ce ei se nevoiesc cu atâta căldură pentru binele nostru, noi totuși nu vrem să ne rugăm nici pentru noi înșine, disprețuindu-le lucrarea și slujirea sfântă pe care ne-o fac! Dar aceasta nu-i o simplă neglijare a unei lucrări sau îndatoriri oarecare. Nu este doar înșelarea unor așteptări sfinte pe care le au cetele îngerești de la noi, ci e tocmai o autopredare în mâinile demonilor. Când nu ne rugăm, petrecem cu demonii și comunicăm cu ei. Adică este cu neputință să evităm comunicarea cu ființele din jurul nostru.
 
Arhimandritul Evsevios Vitti, Sfântul Nil Ascetul, despre rugăciune, pp. 158-159

 

„Arhangheli ai lui Dumnezeu, care ați fost rân­duiți de Dumnezeu Însuși ca să ne dați învățătură și înțelepțire, învățați-mă ce cale să aleg…”

Acest cin, zice Sfântul Dionisie, este rânduit să învețe. Arhanghelii sunt învățători cerești. Ce învață ei? Îi învață pe oameni cum să își rându­iască viața așa cum place lui Dumnezeu, dupa voia lui Dumnezeu.
În viață sunt felurite căi (de pildă, calea călu­gărească și calea omului căsătorit), sunt felurite slujiri. Ce să alegem, ce hotărâre să luam, la ce să ne oprim? Tocmai aici îi vin în ajutor omului Arhanghelii. Acestora Dumnezeu le descoperă voia Sa privitoare la om. Ca atare, Arhanghelii știu ce-l așteaptă pe un anumit om pe diferitele căi ale vieții: ce restriști, ce ispite, ce sminteli; de aceea, îl abat de pe o cale pe alta, îl învață să alea­gă calea ce i se potrivește lui.
Cine a fost rănit de viață, cine șovaie, neștiind pe ce cale să o apuce, trebuie să-i cheme în ajutor pe Arhangheli ca să-l învețe cum trebuie să trăias­că: „Arhangheli ai lui Dumnezeu, care ați fost rân­duiți de Dumnezeu Însuși ca să ne dați învățătură și înțelepțire, învățați-mă ce cale să aleg, calea pe care voi merge ca să plac Dumnezeului meu!”.
                                                                                                                                                         Sfântul Serafim al Dmitrovului, Despre îngeri, Editura Sophia, p. 71

O zi binecuvantata dragilor va doresc!

 Iisuse, Cel ce pentru a Te naşte, pe Sfânta Fecioară o ai umbrit cu puterea Sfântului Duh, pe Acesta sălăşluieşte-L în sufletele noastre;
Iisuse, Cel ce prin Naşterea Ta s-a biruit rânduiala firii, dă-ne să biruim firea noastră cea stricată prin păcate;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

    Bună dimineața în pacea lui Hristos !

    Din somn sculându-mă, mulțumescu-Ți Ție, Preasfântă Treime, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelungă răbdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine, leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut pentru fărădelegile mele, ci ai arătat iubire de oameni, după obicei; și, întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să mânec și să slăvesc puterea Ta. Deci acum luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura, ca să mă învăț cuvintele Tale, să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt întru mărturisirea inimii și să laud preasfânt numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și in vecilor vecilor. Amin.

    Să alergăm, credincioşii, la Betleem şi înaintea ieslei celei de Dumnezeu primitoare, să aducem laudă, împreună cu îngerii şi cu păstorii, lui Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu, Care din dragoste pentru noi trup S-a făcut, cântând: Aliluia!

    Cale senină spre Bethleemul din suflet !
     Bucurați-vă !

Durerea si  suferintele din viata noastra sunt medicamentele manturii "(Ava Efrem Filotheitul),
..

La fel și Iubirea.

 "Sunt zile pe care ai vrea să le smulgi din calendar, să le mototolești și să le arunci.
Să ți le scoți din memorie.
Ca și cum nu le-ai fi trăit.
Când ești nevoit să faci ordine în propriul Suflet și la final, vezi că ai pierdut bucăți din el. Sunt oameni care nu pleacă de acolo cu mâna goală.
În loc să faci asta, ai vrea mai degrabă să te așezi într-un loc întunecat și să plângi...
Și totuși, dintr-o asemenea zi, am învățat niște lecții.
Am înțeles că nu poți pierde un prieten drag.
El ocupă un loc special în Sufletul tău și acolo va rămâne.
Am învățat că Prietenia adevărată rezistă, indiferent de distanță și timp. 
La fel și Iubirea.
Am înțeles că un prieten te poate răni, dar trebuie să găsești puterea să-l ierți.
Dar cel mai important, am înțeles că uneori, este necesar să privești adânc în propriul Suflet, și înainte să aștepți iertarea de la alții, trebuie să înveți să te ierți tu însuți..."

Curând....curând..

 Curând....curând..
Curând...în ieslea cea săracă..
Va coborâ....Hristos..
Venirea lui se vrea ...oprită..
De omul păcătos...
Curând...curând....e-atat de aproape..
Se-aude plânset de copil...
Din nou .. Tatăl  ne trimite..
Pe Fiul Său...umil..
Mai marii lumii vor să-l  prindă...
Si să-l  ucidă  pe Hristos...
Creștini...să facem scut din trupuri..
Să-L apărăm...de satan cel nemilos.
În ieslea sufletului tău..
Primeste-L pe Hristos..
Si apărat vei fi de rău...
Om cu sufletul.....  frumos..

Iarna, un frig năpraznic

 

Iarna, un frig năpraznic. Un cuplu foarte bătrân se pregăteau de somn, încălzindu-se la gura sobei. Căutând o plapumă mai groasă, bătrâna zice:

-Mai ții tu minte bărbate, în tinerețe, înainte să mă ceri de la mama, cum mă așteptai tu seară de seară la stejarul din fundul grădinii, eu ieșeam din casă să vin la tine și cu câtă pasiune ne mai iubeam?

-Da…ce vremuri!

-Hai să o mai facem odată ca pe vremuri, zice bătrâna, că suntem bătrâni și nu se știe cât timp mai avem.

Entuziasmat de ideea nevestei, pleacă bătrânul la stejar. O așteaptă și o așteaptă și o tot așteaptă până se învinețește tot de frig și cum nu mai rezista, după vreo oră merge în casă unde o găsește pe bătrână înfofolită în plapumă.

-Da bine măi nevastă, bine că stai la căldura sub plapuma și eu te aștept să paralizez de frig în viscol lângă stejar, de ce n-ai venit?

La care bătrâna răspunde sec:

-Nu m-a lăsat mama...

CINEMATOGRAFUL - Sfantul Sofronie Saharov

 Gândurile care vin în minte în vremea rugaciunii arata existenta patimilor. Pe cât de des vin gânduri similare, pe atâta înseamna ca patimile acelea explicite au radacini adânci. O astfel de patima are radacini adânci si este nevoie de o mare osteneala si durere pentru a fi vindecate. Prin urmare gândurile din vremea rugaciunii ne ajuta sa distingem starea noastra, patimile noastre. Se întâmpla ceea ce se petrece la proiectia unui film. Când exista lumina în spatele filmului, atunci toate se arata clare pe ecran. Lipsa luminii nu arata nimic.
 
Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 224

Rugăciune de dimineaţă – scrisă de părintele Arsenie Boca

Rugăciune de dimineaţă – scrisă de părintele Arsenie Boca
 Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.
Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.
Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.
Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

10 ganduri de Craciun

 El a fost şi este totul.

Proorocii I-au vestit venirea, apostolii I-au vestit revenirea, învierea.

Nu aparţine nimănui pentru că este al tuturor.

Şi iată ce am învăţat eu de la El.

1. Dai curaj, iei detaşare.

2. Dai detaşare, iei înţelepciune.

3. Dai înţelepciune, iei răbdare.

4. Dai răbdare, iei voinţă.

5. Dai voinţă, iei putere.

6. Dai putere, iei eficienţă.

7. Dai eficienţă, iei timp.

8. Dai timp, iei iubire.

9. Dai iubire, iei viaţă.

10. Dai viaţă, iei spirit.

DOAMNE, IARTA-NE , caci NU STIM CE FACEM ! TU ne vei IERTA de RAMANEM in TINE ! AMIN

 Rugaciunea lui Iisus, inaltata in Gradina Ghetsemani ---Parintele Sofronie Saharov
despre rugaciunea Mantuitorului din Ghetsimani din noaptea “cea mai tragica din istorie”:


DOAMNE, IARTA-NE , caci NU STIM CE FACEM !

TU ne vei IERTA de RAMANEM in TINE ! AMIN

“Rugaciunea lui Hristos din Gradina Ghetsimani e cea mai nobila dintre toate rugaciunile prin taria si puterea ei de a ispasi pentru pacatele lumii.

...cunoscuta ca rugaciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli si pentru toti credinciosii (Sfanta Evanghelie dupa Ioan, capitolul 17)

1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicand ochii Sai la cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveşte pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca.
2. Precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata veşnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
3. Si aceasta este viata veşnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
4. Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit.
5. Şi acum, preaslaveste-Ma Tu, Psrinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai inainte de a fi lumea.
6. Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat şi cuvantul Tău l-au pazit.
7. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine;
8. Pentru ca cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimis.
9. Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt.
10. Si toate ale Mele sunt ale Tale si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei.
11. Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeşte-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi.
12. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura.
13. Iar acum, vin la Tine si acestea le graiesc in lume, ca sa fie deplina bucuria Mea in ei.
14. Eu le-am dat cuvantul Tau si lumea i-a urat, pentru ca nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
15. Nu Ma rog ca sa-i iei din lume, ci ca sa-i pazeşti pe ei de cel viclean.
16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
17. Sfinteste-i pe ei intru adevarul Tau; cuvantul Tau este adevarul.
18. Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume.
19. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei să fie sfintiti întru adevar.
20. Dar nu numai pentru aceştia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor,
21. Ca toţi sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, aşa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.
22. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem:
23. Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
24. Parinte, voiesc ca, unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru ca Tu M-ai iubit pe Mine mai inainte de intemeierea lumii.
25. Parinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, si aceştia au cunoscut ca Tu M-ai trimis.
26. Si le-am facut cunoscut numele Tau si-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei.

Ură şi iubire, Sfântul Nicolae Velimirovici

 Ia seama la ce urăşti şi la ce iubeşti! Atunci când lupţi pentru credinţă, iubeşte din toată inima, căci ea ţi-a fost dată de Cel ce te iubeşte.
Credinţa este darul iubirii, este credinţa ta, frate sârb, adevărata credinţă ortodoxă. Iubindu-ţi credinţa, Îl iubeşti pe Dătătorul ei.
Iubirea de sine întunecă mintea şi stinge candela credinţei. Atunci când lupţi împotriva iubirii de sine, urăşte această patimă din toată inima ta.
Necredinţa pustieşte sufletul, smulgând dintr-însul sămânţa cea dumnezeiască. Necredinţa este moartea ce te înghite de viu, este mai cumplită decât orice moarte. Atunci când lupţi împotriva necrediţei, urăşte-o din tot sufletul tău, dar nu-l urî pe cel ce s-a îmbolnăvit de lepra necredinţei.
Dacă nu-ţi urăşti boul care s-a îmbolnăvit de ciumă şi nu-ţi urăşti oaia bolnavă, atunci cum ai putea urî un om, pe fratele tău, atunci când el s-a îmbolnăvit de lepra necredinţei? Povara necredinţei este îndeajuns de grea pentru el. Nu mai arunca şi povara urii tale în capul fratelui tău!
Erezia este credinţa strâmbată, ştirbită şi împuţinată, asemenea unui copac strâmbat de furtună şi lovit de grindină. Când lupţi cu eretecii, urăşte rătăcirea lor de la credinţă, ce ia chipul ereziei, şi stârpeşte-o din tot sufletul tău, dar nu urî omul cel cu credinţa strâmbată şi stricată.
Dacă nu urăşti un copac lovit şi zdrobit de grindină, cum ai putea urî un om, pe fratele tău, ce are credinţa strâmbată şi sufletul schilodit?
Puţinătatea credinţei este credinţa fără de roade. Atunci când lupţi împotriva celor slabi în credinţă, urăşte din tot sufletul puţinătatea credinţei, dar nu-l urî pe om, pe fratele tău, pentru că el este cel bolnav şi el este cel ce pătimeşte.
Dacă nu urăşti grâul atunci când el este înalt şi copt, dar lipsit de spice şi de grâne, ci mai lesne te îngrijeşti cum ai putea să-l faci să rodească, cum ai putea urî un om, pe fratele tău, căzut în năpasta de a avea o credinţă fără de roade şi de a avea candela credinţei plină de untdelem dar lipsită de lumină?
Dumnezeu îţi va ajuta şi astfel vei ieşi biruitor. Dumnezeu te va binecuvânta, frate sârb, şi aşa îţi vei păzi credinţa, comoara ta cea mai de preţ.
Păzindu-ţi credinţă, îţi păzeşti sufletul. În felul acesta îţi vei lua lesne rămas bun de la lumea aceasta şi lesne vei intra în viaţa cea veşnică pe care Făcătorul a făgăduit-o binecuvântaţilor Săi.

Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

 Fericirile sunt o serie de binecuvântări pronunţate de Domnul Iisus Hristos în Evanghelia după Matei 5:1-12. Se numesc "fericiri" pentru că fiecare din ele începe cu cuvântul "Fericiţi...".

Fericirile sunt cuprinse în Sfânta Liturghie ortodoxă în riturile slav şi româneasc[1], în practica monastică bizantină, în Obedniţă şi în alte slujbe. În contextul Sfintei Liturghii, ele alcătuiesc antifonul al treilea. În timpul cântării celui de-al treilea antifon se face Vohodul mic.

Fericirile din Sfânta Liturghie încep cu o frază luată din Evanghelia după Luca 23,42:

Întru Împărăţia Ta când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne.

Şi continuă:

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiţi cei curaţi cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, ca a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi veţi fi voi când va vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri. (Matei 5:2-12; Cf. Luca 6:20-26)

Se încheie cu:

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin.

 Aşa cum soarele străluceşte la fel pentru toţi, tot astfel şi slava deşartă se laudă cu toate virtuţile, străduinţele. De pildă, sunt stăpânit de stava deşartă când postesc; îngăduindu-mi însă altă mâncare, ca să nu fie cunoscut de ceilalţi postul meu, iarăşi mă stăpâneşte slava deşartă pentru chibzuinţa mea; îmbrăcându-mă în haine luxoase sunt biruit de deşertăciune, schimbându-le în haine nearătoase. Iarăşi sunt stăpânit de modestia mea. Încep să vorbesc, slava deşartă mă cuprinde; voiesc să tac, iarăşi slavei deşarte mă predau. Oriunde voi azvârli acest spin el tot cu vârful în sus va sta.

Sfântul Ioan ScărarAşa cum soarele străluceşte la fel pentru toţi, tot astfel şi slava deşartă se laudă cu toate virtuţile, străduinţele. De pildă, sunt stăpânit de stava deşartă când postesc; îngăduindu-mi însă altă mâncare, ca să nu fie cunoscut de ceilalţi postul meu, iarăşi mă stăpâneşte slava deşartă pentru chibzuinţa mea; îmbrăcându-mă în haine luxoase sunt biruit de deşertăciune, schimbându-le în haine nearătoase. Iarăşi sunt stăpânit de modestia mea. Încep să vorbesc, slava deşartă mă cuprinde; voiesc să tac, iarăşi slavei deşarte mă predau. Oriunde voi azvârli acest spin el tot cu vârful în sus va sta.

Sfântul Ioan Scărar

 Ai fost prizonier? / – Da, la Satana.

Vasile Banielevici, Marginea – Bucovina

Mă tot întreabă oamenii de prin alte comune:
– Da’ nu cumva eşti venit din Rusia? Ai fost prizonier?

Iar eu le răspund:
– Da, am fost prizonier la Satana.
– Cum, măi, la Satana?
– Păi aşa, căci eu, prin Sfântul Botez, de mic, eram un fiu al lui Hristos. Dar, crescând cu anii, Satana tot s-a războit cu mine prin fel de fel de arme ca: beţia, curvia, sudalme, furturi, jocuri, cântece de-ale lui şi altele, şi apoi m-a biruit, căci n-am mai făcut voia Domnului, ci a lui Satana. Şi m-a dus departe, departe, tocmai în ţara pierzării şi am stat douăzeci şi cinci de ani prizonier la el. Şi-apoi, prin mila lui Hristos, am fugit de la el. Mi-a rupt Domnul lanţurile cu care eram legat. Şi, de atunci, caut să tot fug de el, făcând voia Domnului, ca nu cumva iar să mă ia prins; căci umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să prindă.“

TREPTELE PACATULUI - Parintele Ilie Cleopa

 Pentru a ajunge la săvîrşirea păcatului, este drum în 12 trepte,
prin care ajunge omul să facă păcatul.

Treapta I: Nu facem fapta bună.

Treapta II: Facem fapta bună cu un scop rău.

Treapta III: Atacul gîndului simplu (Momeala) al păcatului, („Ce frumoasă-i femeia cutare ! Ce bună ar fi băutura, aurul acela !”).

Treapta IV: Însoţirea cu gîndul păcatului („Dacă ai face ?” zice diavolul).

Treapta V: Lupta pînă la moarte, te lupţi între da şi nu.

Treapta VI: Învoirea (“Da, am să-l fac, ce plăcut este, ce desfătare, ce frumos !”).

Treapta VII: Păcatul cu mintea (Îl vezi păcatul, vezi cum curveşti şi simţi plăcerea, vezi beţia, vezi aurul este în mîna ta). Imaginaţia-podul dracilor.

Treapta VIII: Căderea cu lucru (Curveşti cu fapta, bei, furi, omori).

Treapta IX: Obiceiul păcatului, te obişnuieşti cu el, este plăcut şi uşor de făcut, dracul ţi-l oferă la preţ de nimic.

Treapta X: Deprinderea păcatului (Devine a doua natură păcatul, este treapta cea mai grea, se pare că nu
vei putea trăi fără acest păcat, îl faci foarte des).

Treapta XI: Deznădejdea (“Vezi ce ai făcut ?” – zice diavolul – “acum iadul este al tău, vezi ce om de
nimic eşti, mai rău ca animalele, ce rost mai are să trăieşti ?”).

Treapta XII: Sinuciderea, te omori singur – aceasta este calea sigură a iadului !

Pentru a evita căderea de la prima treaptă, trebuie să facem binele şi să-L punem pe Iisus Hristos mereu înaintea ochilor, că de nu, apoi ne pun dracii urîţeniile lor.

 "Pentru ca rugaciunea noastra sa fie mai curata si mai fierbinte , Domnul ii ingaduie diavolului sa ne arda chinuitor maruntaiele, pentru ca, simtind in noi o vapaie straina si suferind de ea, sa ne straduim sa aprindem in inima , prin smerita rugaciune , focul Lui Dumnezeu, focul Duhului Sfant care ne insufleteste inimile.

Sfantul Ioan de Kronstadt (Viata mea in Hristos)

PARINTELE ARSENIE BOCA - "CARAREA IMPARATIEI"

“Oamenii se iubesc unii pe alţii, fie în chip vrednic de laudă, fie în chip vrednic de ocară, pentru cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeşte cel virtuos pe toţi, atât pe cel virtuos cât şi pe cel ce

încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc părinţii pe copii şi invers; sau pentru slava deşartă, cum iubeşte cel slăvit pe cel ce-l slăveşte; sau pentru iubirea de argint, cum iubeşte cineva pe cel bogat pentru a primi banii; sau pentru plăcere, ca cel ce-şi slujeşte stomacul şi cele de sub stomac. Dragostea cea dintâi este vrednică de laudă, a doua este mijlocie, celelalte sunt pătimaşe.”(Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)

Din pacate, tocmai aceste feluri de a iubi, care aduc mai mult cu viciul sau pasiunea decat cu iubirea, sunt cele mai raspandite printre oameni.

După spusele apostolului Ioan, “tot ce este în lume este poftă trupească, pofta ochilor şi trufia vieţii. Această dragoste necurată nu linişteşte, ci aţâţă; nu zideşte, ci dărâmă. Din pricina acestei iubiri se prăbuşeşte liniştea şi fericirea familiilor şi câteodată curg şiroaie de sânge omenesc. Acest soi de dragoste este mai rea şi decât ura lumească, căci ura te face să fii atent şi să te fereşti de cursele duşmanilor, pe când dragostea lumească te face să te arunci singur în cursă.”