Deniile ne arata practic ca noi, intru aceasta binecuvantata saptamana, suntem invitati sa luam mai putin aminte la timp

 

“Iata cum Saptamana aceasta, a Sfintelor Patimiri ne invata pe noi, oamenii, si ne cheama totodata, sa ne uitam cu mai multa grija la vietile noastre si, daca am suparat pe cineva vreodata, sa cerem iertare Acestuia, Care suparat si mult prea suparat a fost de cei care spuneau ca-L iubeau. Daca am tradat vreodata, sa cerem Lui iertare, Celui ce a fost tradat cu o tradare atat de miseleasca (…) De aceea, in fata acestei dovezi de dragoste si nu de asprime, frate si sora intru Hristos, sa ne randuim aceasta binecuvantata saptamana astfel incat in fiecare seara sa petrecem impreuna, in rugaciunea aceasta a deniilor randuite de Biserica, asa cum nuntasii petrec impreuna cu mirele si cu mireasa. Asa cum cei chemati la nunta petrec impreuna cu cei de dragul carora se face nunta. Pentru ca impreuna cu Iisus Hristos sa traim asa cum se cuvine, asa cum se cade, aceasta sfanta experienta de transformare launtrica si de asezare pe aceasta cale binecuvatata a Invierii. Caci adevarat va spun: de nu veti invata sa va bucurati de Acesta, care este Mirele Bisericii, Cel batjocorit si dosadit si aflat in suferinta, niciunul dintre noi nu va putea gusta cu adevarat din bucuria ce se da in dimineata Invierii”.

***

Sursa: Doxologia

Arhimandritul Hrisostom Rădăşanu despre: Sfânta și Marea zi Luni

Cuvânt la Denia de duminică – Arhimandritul Hrisostom Rădăşanu

(Catedrala Mitropolitană din Iaşi – 24 aprilie 2016):

“Parintilor, fratilor si surorilor, acesta denie de duminica seara marcheaza in mod binecuvantat inceputul saptamanii Sfintelor Patimiri. Cum am mai spus si cu alta ocazie, aceasta saptamana are o stare si o situatie distincta fata de Postul cel Mare. Cele 40 zile de post mare s-au terminat, s-au ispravit in Sambata lui Lazar, din aceasta duminica practic intram intr-un alt post: Postul Sfintelor Patimi ale Domnului Nostru Iisus Hristos care tine o saptamana si care este incununat cu binecuvantata duminica a Invierii.

In tot acest rastimp, in randuiala noastra liturgica de lauda adusa lui Dumnezeu adica, in biserica noastra ortodoxa apar aceste randuieli speciale numite denii. E ceva aproape romantic in aceasta binecuvantata experienta din Spatamana Sfintelor Patimiri. Ne aducem aminte cu totii, cei dintre noi mai ales care s-au nascut la tara, de frumoasa frenezie care practic ne umplea sufletele in fiecare zi cand mergeam la denie. In general, copiii mergeau la denii la noi la tara si acolo, cu lumanari in maini, desi nu intelegeam prea mare lucru din ceea ce se intampla acolo, marturiseam, prin chiar prezenta noastra acolo ca ceva special e pe cale sa se petreaca, ceva special este pe cale sa se intample. Parintele ne lua si pe cat putea el sa explice si cat mai ales puteam noi sa intelegem, incetul cu incetul ne aducea in aceasta taina binecuvantata a saptamanii Sfintelor Patimiri, vorbindu-ne in mod special despre acest minunat gest pe care numai Dumnezeu putea sa-l faca, aceasta minunata jertfa pe care numai Fiul lui Dumnezeu putea s-o implineasca. Practic, noi ne pregatim in aceste seri cu denie pentru intalnirea cu Hristos Cel rastignit.

De aceea, in mijlocul bisericii noastre, ati vazut, este un chip asezat, chipul Mirelui Hristos. Chipul lui Hristos care sta sa fie asezat in mormant, chipul lui Hristos care a fost batjocorit deopotriva de ocupantul roman si de fratele evreu, chipul lui Hristos care a marturisit o dragoste care este mai tare decat moartea. Si daca va veti uita cu atentie la acest chip al lui Hristos asezat chiar aici in mijlocul bisericii noastre, veti vedea ca se numeste “Iata, Mirele!”. Acesta este Mirele! Ne gandim la mire, ne gandim la nunta, ca un fel de moment sacru care marcheaza cresterea spre maturitate, devenirea intru maturitate a unui om, a unui barbat. Il vedem insa pe Hristos prezentat intr-o maniera aproape opusa conceptiei noastre despre cum trebuie sa arate mirele. Mirele este impodobit in haine frumoase, aici Il vedem pe Hristos pe jumatate gol, impodobit doar cu o haina de hlamida mincinoasa, asezata in batjocura pe umerii Sai de catre soldatii cei batjocoritori. Mirele devine centrul atentiei comunitatii respective sau macar a familiei din care face parte, pe Hristos Il vedem aici cumplit si dureros de singur. Mirele este o persoana vesela, bucuroasa, cu ochii larg deschisi spre bunatatile si frumusetile vietii care sunt pe cale sa i se deschida. Il vedem pe Hristos insa cu ochii inchisi, plecati a durere si a suferinta.

Si cu toate acestea, aceasta icoana, acest chip asezat incepand din aceasta seara in mijlocul bisericilor noastre si nadajduiesc si in rarunchii si in inimile noastre, acest chip asadar este chipul Mirelui Bisericii. Nu un mire impopotonat avem noi, ci un mire imbracat cu haina dragostei acesteia care L-a facut pe El sa lase haina de lumina a dumnezeirii si sa Se pogoare intre noi, oamenii, si Dumnezeu fiind sa patimeasca si Dumnezeu fiind sa se jertfeasca si Dumnezeu fiind, intru firea aceasta umana sa randuiasca toate cele de cuviinta ca pe noi sa ne ridice.

Din aceasta seara incepand, ne concentram mai mult asupra acestei Figuri binecuvantate, asupra acestei Persoane, acestei imagini care sta sa se deschida catre noi cu intreaga forta de convingere pe care El o poate arata lumii. Si de ce este El, Mirele bisercii aratat asa? Pentru ca doar aici se arata cu adevarat dragostea care nu cade niciodata. O dragoste ce nu tine de forma, o dragoste ce nu tine de aparente, o dragoste ce nu tine de perceptiile noastre si de proiectiile noastre asupra lumii, ci o dragoste care tine de jertfa cea mai sfanta si mai curata care s-a savarsit vreodata pe fata acestui pamant. E vorba de jertfa de pe Cruce a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Timpul parca se comprima. Slujba pe care am savarsit-o in aceasta seara este de fapt o slujba de dimineata. Mutata seara, nu mai este utrenie, cum se numeste ea de obicei ci se numeste pur si simplu denie. Pentru ca simtim ca dintr-o data timpul nu mai are relevanta. Atunci cand iubesti, atunci cand iti place sa fii cu cineva, descoperi de multe ori dupa ceasuri intregi petrecute impreuna cu dansul sau cu dansa, ca timpul a trecut atat de repede incat nu-ti mai dai seama care si cand a trecut.

Deniile ne arata practic ca noi, intru aceasta binecuvantata saptamana, suntem invitati sa luam mai putin aminte la timp, sa luam mai putin aminte la trup, sa luam mai putin aminte la spatiul obisnuit in care ne desfasuram existenta si sa facem o schimbare. In fata Acestui chip incununat cu suferinta si cu dragoste deopotriva, nu poti sa ramai insensibil, nu poti sa spui ca nu-ti mai pasa. Si practic, vazandu-L doar, gandindu-te la ceea ce a facut El pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, esti invitat ca in aceasta saptamana a Sfintelor Patimiri si tu, frate si sora crestini, sa randuiesti ceva schimbare in viata ta. Sa randuiesti ceva ca o crestere in viata ta. Sa te alaturi acestui Mire in cortegiul de nunta care este in acelasi timp cortegiu funerar. Pentru ca in tine trebuie sa moara patima mai mult, sa moara rautatea mai mult, sa moara batjocura mai mult; si in tine in acelasi timp sa invieze aceasta binecuvantata sedere impreuna cu Mirele Bisericii care este Iisus Hristos.

Iata cum Saptamana aceasta, a Sfintelor Patimiri ne invata pe noi, oamenii, si ne cheama totodata, sa ne uitam cu mai multa grija la vietile noastre si, daca am suparat pe cineva vreodata, sa cerem iertare Acestuia, Care suparat si mult prea suparat a fost de cei care spuneau ca-L iubeau. Daca am tradat vreodata, sa cerem Lui iertare, Celui ce a fost tradat cu o tradare atat de miseleasca. Daca am fost vreodata fara de dragoste, El sa ne invete dragostea, daca vreodata am fost fara smerenie, El sa lucreze in noi aceasta binecuvantata smerenie. Daca am fost fara de credinta, frate si sora, acum este momentul unei legaturi din nou cu acest Mire al sufletului nostru. O legatura care nu trebuie tradata de rautatile si meschinariile noastre de zi cu zi. O legatura care trebuie tratata cu mult spirit de fidelitate, care cere intotdeuna jertfa.

Ati vazut intru aceasta seara, ati ascultat intru aceasta seara Evanghelia care vorbeste despre o cearta, practic, pe care a avut-o Hristos cu poporul evreu. A poruncit unui smochin sa se usuce si el s-a uscat. Le-a spus evreilor a se va lua Imparatia lui Dumnezeu de la dansii si a luat-o. Il vedem pe Iisus Hristos cel bland ca dintr-o data devine dur, dintr-o data foloseste cuvinte aspre. Si aproape ca ne smintim. Cum, El care a spus “fericiti cei blanzi” pe muntele fericirilor dintr-o data sa spuna ca Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi? Nu este o duritate gratuita, insa. Nu este o rautate acolo. Nu este o asprime de dragul asprimii. Ci este mahnirea unui Dumnezeu care se uita la poporul Sau care nu-L trateaza ca pe-un Mire, ci eventual ca pe un suveran, ca pe-un sef, ca pe cineva care sta doar ca sa-i urmareasca si sa le faca contabilitatea faptelor bune sau rele. Este supararea sau mahnirea acelui iubit care a sesizat la iubita sa o privire infidela si asta Il rupe pe dinauntru. Si daca foloseste cuvinte aspre, le foloseste pentru ca El a fost, mai intai de toate, ranit. Pentru ca El a fost, mai intai de toate, suparat si dosadit.

De aceea, in fata acestei dovezi de dragoste si nu de asprime, frate si sora intru Hristos, sa ne randuim aceasta binecuvantata saptamana astfel incat in fiecare seara sa petrecem impreuna, in rugaciunea aceasta a deniilor randuite de Biserica, asa cum nuntasii petrec impreuna cu mirele si cu mireasa. Asa cum cei chemati la nunta petrec impreuna cu cei de dragul carora se face nunta. Pentru ca impreuna cu Iisus Hristos sa traim asa cum se cuvine, asa cum se cade, aceasta sfanta experienta de transformare launtrica si de asezare pe aceasta cale binecuvatata a Invierii. Caci adevarat va spun: de nu veti invata sa va bucurati de Acesta, care este Mirele Bisericii, Cel batjocorit si dosadit si aflat in suferinta, niciunul dintre noi nu va putea gusta cu adevarat din bucuria ce se da in dimineata Invierii.

Sa-L rugam pe Hristos sa ne invredniceasca sa stam impreuna cu Dansul mai mult in aceasta perioada. Bune si binecuvantate sunt pregatirile noastre trupesti, si mai sfinte si mai binecuvantate sunt pregatirile noastre sufletesti, pentru a intampina asa cum se cuvine aceasta slavita sarbatoare a Invierii, in vecii vecilor, Amin!”

***

„Duminica Floriilor, măreția Stăpânului sub înfățișarea robului”

– Cuvânt al Protos. Hrisostom (m-rea. Putna) la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim – 1 aprilie 2018

“[…] Inainte de a intra in Ierusalim a fost o intamplare pe care as vrea sa v-o spun pe scurt si de care vi se va aduce aminte in Saptamana Patimilor si anume smochinul neroditor.

Hristos, fiind flamand, flamanzind, a vrut sa ia niste smochine din acest smochin pe care l-a vazut foarte infrunzit desi, spune Evanghelistul, nu era vremea smochinelor. Si negasind smochine in el, l-a blestemat. A doua zi, cand s-au intors si au trecut iarasi pe langa acel smochin, acesta era uscat pana in radacini. Hristos, prin acest lucru, a vrut sa arate doua lucruri. In primul rand, zice Sf. Ioan Gura de Aur, Hristos a vrut sa-i intareasca pe ucenici, pe aceia care I-au zis nu cu mult timp inainte: Doamne, de ce nu chemi foc sa-i arda pe ticalosii acestia? Si Hristos i-a certat, zicandu-le: Voi nu stiti fiii carui duh sunteti? Voi sunteti fiii binecuvantarii, nu ai blestemului! Acelora Hristos le-a aratat astazi, prin acest semn al puterii Sale, ca El este Dumnezeu si ca, daca ar fi vrut, ar fi facut asta foarte usor. Dar Dumnezeu nu face aceasta. Si totusi a blestemat un smochin care se pare ca nu avea nicio vina. Avea o vina: anume ca, desi nu era vremea lui, el se arata infrunzit. Aceasta a fost o pilda pentru noi toti, ca fiecare dintre noi, stiindu-L pe Hristos flamanzind si insetat si gol, sa nu incepem sa ne uitam la propriile noastre nevoi, ca ma doare, ca mi-e foame, ca n-am chef, ci sa lucram si sa venim sa-I dam ceea ce El ne cere, cu timp si fara timp. Nu conteaza ca nu e vremea mea acum; vremea mea e atunci cand spune Dumnezeu. Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau – auziti! Nu cu scuze se vine inaintea lui Hristos, ci cu recunostinta. Cu timp si fara timp.

Si, venind Hristos spre Patima Sa, iata ca toti L-au intampinat si in special copiii. Cu stalpari de finic, cu ramuri de maslin, aratand semnele puterii si ale pacii. Si strigau toti: Osana intru cei de sus, bine este cuvantat Cel Ce vine intru numele Domnului. Auziti! Au recunoscut ca El vine intru numele Domnului! Mai inainte, Hristos S-a mahnit si le spusese fariseilor: Eu am venit in numele Tatalui Meu si nu M-ati primit; dar va veni acela in numele lui si pe acela il veti primi! Iata ca astazi Hristos este primit ca venind din partea lui Dumnezeu Tatal. Astazi lucrurile par sa se puna la locul lor, insa nu este asa, nu este inca asa. Hristos are de platit un pret: pretul nostru. Pentru ca asa face un fiu bun: se gandeste intai la tatal sau, intai la fratele sau, se gandeste ca dorinta cea mare a lui Dumnezeu Tatal este aceasta: ca toti sa fie una! Astazi Il vedem pe Hristos sezand pe manzul asinei si primit fiind ca un Imparat. Insa ce fel de imparat? Cum zice Proorocul Zaharia: Nu te teme, fiica Sionului, ca iata Imparatul tau – nu orice imparat, ci Imparatul tau – vine bland si smerit, sezand pe manzul asinei. Astazi Hristos imbraca haina Sa, vesmantul Sau. Care vesmant? Smerenia! Cum zice Sf. Isaac Sirul: Vesmantul Dumnezeirii este smerenia. Astazi Il vedem pe Imparatul tuturor luand asupra Sa acest vesmant si pornind pe drumul Patimirii Sale pentru invierea noastra, cea de obste. Astazi trebuie sa ne aducem aminte ca nu este vorba de noi aici, ci de El! El, care a platit pentru noi!

Vor fi cateva cuvinte in saptamana care urmeaza pe care va rog sa le aveti in minte inainte de a le auzi, pentru ca atunci cand le veti auzi inimile dumneavoastra sa se inflacareze si mai tare – doua cuvinte sunt spuse de Mantuitorul si al treilea de Sf. Ap. Pavel.

Primul cuvant este cel spus de Hristos atunci cand S-a retras in gradina Ghetsimani si a luat cu El pe cei trei, pe aceiasi pe care i-a luat si pe muntele in care S-a schimbat la fata si le-a zis asa: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Privegheati alaturi de Mine. Acesta este primul cuvant. Sa nu-l uitam.

Al doilea cuvant este spus tot de Mantuitorul la Cina cea de Taina, dupa ce a binecuvantat painea si vinul, un cuvant de multumire pe care El l-a adresat ucenicilor, aratand prin asta ca ei intr-adevar L-au vazut flamand si I-au dat sa manance. Ei n-au fost ca smochinul neroditor. Le-a zis: Voi sunteti aceia care ati ramas alaturi de Mine in incercarile Mele.

Al treilea cuvant este spus de Sf. Pavel filipenilor. De ce spun ceva spus de Sf. Pavel si nu de Hristos? Pentru ca noi, cei de astazi, sunteti cei botezati. Ieri ati auzit la Sambata lui Lazar ca s-a cantat Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati si imbracat! Si Sf. Pavel le zice filipenilor: Voua vi s-a dat de la Dumnezeu nu numai sa credeti, ci sa si patimiti impreuna cu El.

Aceste trei cuvinte sa le avem in inima noastra, pentru ca intram, Il urmam pe Mantuitorul nostru Cel drag, Cel scump, Il urmam pe aceasta cale a Patimirii Lui. Si, in aceasta saptamana, pocainta noastra inceteaza, dar pocainta Lui este mai presus de ceruri. In saptamana aceasta tot trupul sa taca. In saptamana aceasta, toata mintea sa se indrepte catre Crucea lui Hristos! In saptamana aceasta, inimile sa fie fierbinti si deschise! In saptamana aceasta sa uitam de noi si sa ne gandim doar la Hristos. Si aceasta o vom putea face cu ajutorul Lui.

Fericit este acela care vede dincolo de aceasta umilinta a lui Hristos, maretia Stapanului. Fericit este acela care vede dincolo de durerea Crucii bucuria Invierii. Dar cine este acela? Cum zice Sf. Petru: Omul cel tainic al inimii. Acela este care poate sa-L vada astazi pe Stapanul invesmantat in haina smereniei stand pe manzul asinei. Acela va putea ajunge pana la poalele Crucii, se va ingropa cu Hristos, va invia impreuna cu El.

Daca la picioarele Crucii ucenicii nu erau vazuti, ucenicii fugisera toti, care mai de care, toti se ascunsesera in casa lui Marcu, doar Ioan ramasese alaturi cu Maica Sa si, ceva mai departe, femeile mironosite, atat. Cine sunt acestia? Oamenii inimii.

Maica Domnului. Hristos, cum zice Sf. Teofan al Niceei, este inima comuna a Maicii lui Dumnezeu si a lui Dumnezeu Tatal. Auziti: inima ei!

Ioan, care si-a plecat capul pe pieptul Mantuitorului si a auzit inima Acestuia, el stie singur ce a auzit.

Si femeile mironosite, care nu s-au despartit de El niciodata.

Oamenii inimii, aceia au ramas cu Hristos.

Poate ucenicii atunci aveau o scuza: nu Se pogorase Duhul Sfant asupra lor, erau infricosati. E greu pana sa te si gandesti ce s-a intamplat atunci. Noi nu facem o dramatizare, o punere in scena, nu este o piesa de teatru ce facem noi, ci o actualizare. Nu se intampla exact ce s-a intamplat atunci; se intampla exact ca atunci. Asa cum s-a intamplat atunci. Insa noi nu mai suntem aceiasi. Noi trebuie sa crestem. Noi trebuie sa devenim acei oameni tainici ai inimii ca sa putem sa-L intelegem si sa-L primim pe Hristos, sa putem sa-L bucuram pe Tatal.

Duminica aceasta despre asta vorbeste: despre punerea tuturor si a toate la loc. Si a-L pune pe Hristos inainte si a vedea in smerenia Lui maretia Sa si in patimirea Sa iubirea Tatalui, aceasta este semn de mare noblete, pe aceasta s-o cautam, pe aceasta s-o cerem. Cum ati auzit ca s-a adresat Sf. Pavel si i-a binecuvantat pe filipeni in Apostolul de azi, aceasta binecuvantare s-o cerem si noi: ca pacea Domnului nostru care covarseste toata mintea sa pazeasca inimile si cugetele noastre in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

 

 

Sinaxar 1 Mai

 

Ziua întâi, pomenirea sfântului prooroc Ieremia.

Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.

Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: "S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn". Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu.

Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina.

Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având din sus lată şi jos îngustă. Şi se face soborul lui în biserica sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vatá Persul, care de sabie s-a săvârşit în timpul prigoanei lui Sapor al II-lea, împăratul perşilor şi închinător al focului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Filozoful, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Isidora, nebuna în Hristos, de care vorbeşte şi Paladie în a sa Istorie lausiacă.

Sfanta Isidora, cea Nebuna-pentru-Hristos, s-a nevoit in Manastirea Tabenna din Egipt in timpul secolului al VI-lea. Prefacandu-se nebuna, ea se comporta ca o persoana anormala, care nu statea la masa cu celelalte maicute din manastire. Unele o priveau cu mila dar Isidora a indurat acestea cu rabdare si smerenie, multumind lui Dumnezeu pentru toate.

Ea facea cele mai urate si murdare munci de la bucatarie si din toata manastirea. Isi acoperea capul cu o carpa si in loc de mancare gatita, se hranea cu spalaturile ramase in oalele murdare. Ea nu s-a maniat niciodata, nu a spus nici o vorba jignitoare nimanui, nu a cartit niciodata impotriva lui Dumnezeu sau a vietuitoarelor manastirii, folosind mult tacerea.

Odata, un calugar din desert, Sf. Pitirim, a avut o viziune in care i-a aparut ingerul Domnului care i-a spus sa mearga la manastirea Tabenna unde va vedea o maicuta care umbla cu o carpa pe cap. Ea slujeste tuturor cu dragoste si indura mila lor fara sa se planga iar inima si gandurile ei sunt numai la Dumnezeu. "Dar tu, care stai in singuratate, ai ganduri care zboara deasupra intregii lumi."

Parintele s-a pornit spre manastirea Tabenna dar nu a gasit-o printre maicute pe cea despre care i s-a spus in vedenie. Dar ele au dus-o pe Isidora la sfant, considerand-o demonizata. Aceasta a cazut in genunchi in fata lui cerand binecuvantare dar Sf. Pitirim s-a inchinat pana la pamant cerandu-i ei sa-l binecuvanteze mai intai. 

Maicutele au ramas uimite de cele intamplate si sfantul le-a raspuns urmatoarele: "In fata lui Dumnezeu Isidora este mult mai sus decat noi toti!"  Auzind acestea ele s-au cait si au marturisit ca s-au comportat necuviincios cu aceasta sfanta maicuta, cerand iertare pentru fapta lor.

Sfanta Isidora, stanjenita ca a fost descoperita in lucrarea ei, s-a ascuns intr-un loc nestiut de nimeni si se presupune ca s-a mutat la Domnul in jurul anului 365.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sava, care s-a săvârşit fiind spânzurat în smochin.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor măriţilor trei noi cuvioşi mucenici: Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, şi în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci şi două martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit; a lui Ignatie cel ce se trăgea din Zagora veche şi în Constantinopol, în acelaşi an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârşit; şi a lui Acachie, cel ce se trăgea din Tesalonic şi în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai, prin sabie s-a săvârşit.

Se săvârşeşte pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul lor mucenicesc locaş ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si capetele mucenicilor.

Sfântul noul mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de 22 martie. Iar sfântul noul-mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de 8 octombrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Ieremia

Troparul Sfântului Proroc Ieremia, glasul al 2-lea

A prorocului Tău, Doamne, Ieremia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 

Cântarea 1

glasul al 8-lea

Irmos: Apa trecând-o...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai înainte de a te zidi, te-ai sfinţit din pântecele maicii tale, după mai înainte dumnezeiască cunoştinţă; şi te-ai uns a fi proroc neamurilor, strigând: Să cântăm Mântuitorului şi Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce are mai înainte cunoştinţa tuturor, mai înainte văzând mişcările cugetului tău, o Ieremia descoperitorule de cele dumnezeieşti, te-a făcut pe tine îndreptător poporului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelepţeşte curăţindu-ţi vederea cugetului de necurăţiile trupului, te-ai arătat dorită mărturie adevărului, către Făcătorul tău.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca ceea ce mai presus de fire ai născut cu trup pe Cuvântul Tatălui, Care S-a sălăşluit întru tine, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, te-ai arătat stăpână tuturor făpturilor.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, Stăpâne, ai sfinţit pe prorocul Tău, mai înainte de naşterea lui, şi l-ai trimis îndreptător celor rătăciţi.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locuind în buzele tale harul Duhului, ca pe o făclie luminoasă, te-a arătat celor din întuneric.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mirul tău cel cu bună mireasmă, nesuferindu-l poporul lui Israel cel înnoroit, te-a închis pe tine în groapă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin tine preacurată, Fiul lui Dumnezeu, Cel mai presus de fiinţă şi fără de început, a binevoit să Se împreune cu oamenii.

Irmosul

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, taina...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prealuminată strălucirea Preasfântului şi Dumnezeiescului Duh, strălucind în inima ta, te-a făcut vrednic a lumina celor din întuneric.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te mai iertător decât toţi prorocii, preafericite de Dumnezeu cuprinsule, învredniceşte-mă de iertare, pe mine care sunt întunecat de multe patimi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce te-ai făcut mijlocitor strălucirii celei arătătoare şi dumnezeieşti, prin mijlocirea ta, împacă viforul vieţii mele cel cu multă tulburare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu aflând acum pe Israel cel iubit, i-a dat toată cunoştinţa ştiinţei, şi din tine Fecioară ne-a strălucit nouă.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un fulger ai trimis pe preasfinţitul Tău Ieremia prorocul, ca să Te vestească pe Tine, Hristoase, lumina celor din întuneric.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânul tău cu mai înainte cunoştinţa Sa, la vremile cele căzute, săgeată aleasă ascunsă, în tolbă te-a arătat pe tine, Ieremia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având urechile cugetului curate, mărite proroc, te-ai învrednicit a auzi Duhul când grăia către tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mare şi înfricoşătoare este taina Fecioarei, că printr-însa a aplecat ca o Maică pe Dumnezeu, Care S-a arătat oamenilor pe pământ

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Adâncul păcatelor...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum ţi-ai lărgit gura sufletului, duhovniceşte din destul ai tras luminarea şi harul, purtătorulede Dumnezeu, şi îndestulându-te după împărtăşire, ai dat din strălucire tuturor celor ce au poftit, o prorocule.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând că marea cea lumească se înalţă cu întreite valuri de supărări, ai poftit locuirile cele mai de jos, şi izvor curgător de lacrimi ca un râu, ca să plângi cu amar pe poporul tău cel vrăjmaş.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Moartea Mântuitorului ai însemnat prin taină, mai înainte grăitorule de cele dumnezeieşti. Căci poporul cel fără de lege al iudeilor, ca pe un miel a spânzurat pe lemn pe Hristos, începătorul vieţii şi Făcătorul de bine a toată făptura.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul cel născut din Tatăl fără de trup, mai înainte de veci, din tine preacurată Se naşte în vreme cu trup, şi în umbra Lui toţi vom trăi, precum odinioară a prorocit Ieremia.

Irmosul

Adâncul păcatelor şi viforul greşelilor mă tulbură, şi întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine. Ci-mi întinde şi mie mâna Ta cea tare ca Iui Petru, o îndreptătorul şi mă mântuieşte.

 

CONDAC

glasul al 3-lea

Podobie: Fecioara astăzi...

Curăţindu-ţi cu duhul inima ta cea dătătoare de lumină, mărite mare proroc şi mucenic Ieremia, ai primit de sus harul prorociei, şi la margini cu mare glas ai strigat: iată Dumnezeul nostru, şi nu este asemenea ca Dânsul; căci Acesta întrupându-Se S-a arătat pe pământ

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii evreieşti în cuptor...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu prorocule, acum nu întru nădejdi, ci în faptă văzând împlinite prorociile tale strigi: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Organ dumnezeiesc te-ai arătat, ocârmuindu-te cu mâna Mângâietorului, grăind glasuri cereşti, şi cântând: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeule, în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scriind tânguiri, o prorocule, nu ţi-ai împuţinat dumnezeiasca veselie, cu care împreună tu ai crescut din pruncie, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Intrând în pântecele Fecioarei precum bine ai voit, vrând să mântuieşti pe oameni, arătat ai învăţat pe proroci această minune; binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Cei ce s-au făcut...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În ceruri te-ai suit cu veselie, de Dumnezeu insuflate Ieremia, şi împreună cu cei fără de trup, umbli împrejurul scaunului împăratului tuturor, strigând: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu lumina razei celei dumnezeieşti, şi primind ca o oglindă mult-luminoasă strălucirile, le dăruieşti pe acestea celor ce le poftesc, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Arătându-te propovăduitor sfinţit al dreptei credinţe, prealăudate, ai înfruntat slăbiciunea necredinţei, Ieremia, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dătătorul de viaţă din tine a primit fiinţa mea, şi o a curăţit pe dânsa de întinările cele mai dinainte, o, Maică a lui Dumnezeu. Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinam Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cei ce s-au făcut cu harul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale au strigat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin lumina cea foarte curată te-ai amestecat cu strălucirea Dumnezeirii, căreia arătările le-ai dobândit, lămurit pe pământ, fericite.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ajungând până la izvorul cel nepieritor al strălucirilor celor de acolo, de Dumnezeu însuflate, arătat ai câştigat sfârşitul cel dorit de tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe toţi cei ce laudă pomenirea ta, preafericite Ieremia, învredniceşte-i a se lumina cu raza cea purtătoare de lumină, de care acum te îndulceşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce suntem încredinţaţi de preacurată naşterea ta, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, te rugăm să ne izbăvim de primejdii.

Irmosul

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri slăvindu-te pe tine.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Poporul cel fără de lege, nevrând să primească mirosul dumnezeieştii cunoştinţe, te-a supus în noroi, pe tine care întăreai legile Mele drepte, înţelepte. Care ducându-se în robie silnică de barbarii cei fără de Dumnezeu, l-ai plâns proroc fericit.

Spre Golgota Pr. Dr. Ovidiu Moceanu

 

Urca Domnul spre Ierusalim. Vestise de trei ori Sfintele Sale Patimi, fiindcă aşa trebuia, „să pătimească acestea şi să intre întru Slava Sa“ (Luca 24, 26) şi le spusese cu câtva timp în urmă celor doi ucenici care au cerut să stea unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Sa: „Nu ştiţi ce cereţi (Marcu 10, 38).

Desigur, multă nedumerire trebuie să fi trăit ucenicii când vedeau că lumea Îl primea entuziastă pe Învăţătorul lor, iar El le înfăţişa un tablou cumplit al suferinţelor ce vor urma: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte, şi-L vor da pe mâna păgânilor, şi-L vor batjocori, şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“ (Marcu 10, 33-34; Luca 18, 31-33; Matei 20, 18-19). Sf. Luca notează astfel: „Dar ei n-au priceput nimic din acestea; că ascuns era cuvântul acesta pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse“ (Luca 18, 34).

În diferite momente ale vieţuirii lângă Iisus, nedumerirea, contrarietatea, perplexitatea chiar, îi încearcă adesea pe ucenici, fiindcă auzeau lucruri care nu s-au mai auzit, iar Domnul îi mustră cu blîndeţe, pentru neînţelegere, cunoscând neputinţele firii omeneşti. O singură dată, procedează fără menajamente, când Petru, îngrozit de ceea ce avea să se întâmple în Ierusalim, la întâia vestire a Patimilor, „luându-L de-o parte, a început să-L dojenească zicându-I: „Fie-Ţi milă de Tine, Doamne!, asta să nu Ţi se întâmple!“ (Matei 16, 22), iar Iisus „întorcându-se i-a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, Satano!“ (Matei 16, 23).

Denis de Rougement (Partea diavolului, cap. Diavolul în Biserică), după ce evocă momentul întemeierii Bisericii pe mărturisirea lui Petru, consideră intervenţia lui ca expresie a ordinii lumeşti pe care vor să o pună întotdeauna oamenii în lucruri, chiar şi în cele divine. Când îi reproşează Mântuitorul că nu le cugetă pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor (Matei 16, 23), îşi dă seama că ucenicii n-au reţinut cea mai importantă prevestire — a Învierii —, ci au rămas la nivelul reacţiilor emoţionale obişnuite, incapabili de a înţelege ceea ce avea să fie cel mai mare eveniment din viaţa omenirii, deschiderea uşilor Împărăţiei Cerurilor prin Sfânta Euharistie instituită la Cina cea de Taină şi biruinţa asupra morţii prin Înviere.

Mântuitorul înviase până atunci pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-17), pe fiica lui Iair (Matei 9, 23-25), pe Lazăr (Luca 11, 11-45) şi poate unii din martorii acestor învieri au crezut într-o putere suprafirească pe care ar fi avut-o o fiinţă dăruită de Dumnezeu. Însă a crede că El însuşi va învia, mai ales după ce urma să fie batjocorit, umilit şi omorât, era peste putinţă. Învăţătura dumnezeiască de acum însemna a lua asupra ta răul acestei lumi, întru smerenie desăvârşită, a-l duce în mormânt şi a învia în curăţie, desăvârşire dumnezeiască. Or, le spusese foarte limpede: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“ (Matei 16, 24).

A fost şi este încă greu de înţeles „limbajul“ Crucii, chemarea la dezrobirea din păcat prin sacrificiul de sine. Căci dincolo de bucuria şi lumina Floriilor acestei lumi se află o bucurie şi o lumină şi mai mari, a Învierii, când peste făptură şi lume se revarsă plinătatea iubirii dumnezeieşti. Ucenicii s-au considerat apostoli nu numai pentru că L-au urmat pe Iisus în propovăduire, ci mai ales pentru că au fost martori ai Învierii. Când, după Înălţare, trebuie ales un alt apostol în locul celui căzut, Petru cere ca el să-L fi urmat pe Domnul, dar nu sporadic, ci de la botezul lui Ioan până la Înălţare şi astfel, „să fie împreună cu noi martor al Învierii Lui“ (Faptele Apostolilor 1, 22).

Aceasta însemna că apostolul urma să propovăduiască Învierea, „să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el“ (Ioan 1, 7). Pavel n-a avut nici o clipă sentimentul că ar fi altfel decât ceilalţi apostoli, tocmai pentru că, după minunea din drumul Damascului, când L-a văzut pe Hristos înviat, devine martor al învierii Domnului. Aşadar, scriindu-le galatenilor, mărturiseşte despre lepădarea de omul vechi, al Legii, care, pentru a-L urma pe Hristos, trebuie să se răstignească o dată cu El: „m-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine“… (Galateni 2, 20).