Pentru că pacea interioară valorează mai mult decât orice legătură toxică deghizată în afecțiune.

 Am închis raporturile cu cei care

nu pot privi în interiorul lor... Nu mai vreau să am de-a face cu cei care nu se pot pune în pielea altora. Cu cei care ascultă doar pentru a răspunde, niciodată pentru a înțelege. Cu cei care, puși în fața propriilor responsabilități, se întorc și consideră că este mai convenabil să dea vina pe persoana din fața lor, ca și cum un gest laș ar fi suficient pentru a-și curăța conștiința. Mi-am pierdut răbdarea cu cei care încheie o discuție nu pentru că le lipsesc cuvintele, ci pentru că le lipsește curajul și onestitatea. Cu cei care se refugiază în tăcere sau evadează, dar mai întâi au timp să-și arunce vina care aplanează asupra lor, ca și cum ar fi bolovani de cărat. Nu mai sunt dispusă să mă încarc cu poveri care nu sunt ale mele. Merităm relații în care ne asumăm responsabilitatea pentru propriile greșeli, în care avem curajul să ne privim în ochi și să spunem: „Am greșit”. Oameni care cunosc valoarea empatiei, care nu se tem de confruntare, care nu folosesc durerea celorlalți ca pe un scut sau o armă. Am învățat că maturitatea nu este o chestiune de vârstă, ci de alegeri. Și aleg claritatea, consecvența, respectul reciproc. Aleg să mă distanțez de cei care nu știu să iubească responsabil, de cei care confundă mândria cu puterea și manipularea cu dialogul. Nu mă interesează să am dreptate. Mă interesează să am oameni reali alături. Și dacă asta înseamnă să fac curățenie, atunci așa să fie. Pentru că pacea interioară valorează mai mult decât orice legătură toxică deghizată în afecțiune.

Fii înțeleaptă și protejează

 Un bărbat care poate trăda mama copilului său va trăda pe oricine.

Pentru că dacă poți să minți, să înșeli,

sau abandoneazi femeia care ti-a purtat

În pântec copilul — cea care și-a sacrificat trupul,liniștea și somnul pentru a-ți aduce copilul în aceasta lume — atunci loialitatea nu trăiește în tine ca bărbat.

Acest tip de trădare nu înseamnă doar să rupi o relație, ci distrugi ceva sacru.

Când un bărbat întoarce spatele mamei copilului său, spune totul despre cine este el cu adevărat.

Îsi expune incapacitatea de a aprecia ceea ce este real, pentru a onora ceea ce este pur și pentru a proteja ceea ce

a fost cândva cea mai mare binecuvântare a lui. Adică un bărbat fără scrupule!

Nu poți pretinde că ești un „bărbat bun” în timp ce nu respecți femeia care ți-a dat o moștenire. O femeie care îți duce neamul mai departe!

Acest titlu se câștigă prin consecvență, compasiune și responsabilitate - nu scuze sau cuvinte goale.

Bărbații adevărați nu își abandonează fundația, copii, sângele, neamul și strămoși!

Ei nu aduc durere în casă, ei aduc siguranța, încrederea, liniște, dragoste și responsabilitate!

Ei înțeleg că mama copilului lor face parte din descendența lor, si rănind propia femeie este un rău propriei familii.

Așa că amintește-ți - dacă o poate trăda,l pe ea și pe propiul lui copil, poate trăda pe oricine.

Pentru că trădarea personală nu vine din slăbiciune, vine din lipsa integrității.

Așa ca tu femeie singură care cauți dragostea în brațele unui bărbat care și-a aruncat familia și copii la gunoi, vezi-ți de drum, nu investii timp, energie, sentimente, și sex cu un asemenea bărbat!

Baga de seamă, ca ceea ce nu a funcționat cu celelalte nu va funcționa nici cu tine după ce sexul se consumă!

Fii înțeleaptă și protejează/ti sufletul și inima de traume romantice ca o să-ți fie foarte greu să te refaci. Nu te încurcă cu bărbații care și-au abandonat copii și familia, la fel va face și cu tine!

Sfântul Cuvios Avramie și Maria, nepoata sa 29 Octombrie

 Păgânii veneau în toate zilele în noua biserică, nu la rugăciune, ci să vadă frumusețea zidirii și podoabele ei. Deci fericitul îi învăța cum să cunoască pe Dumnezeu. Iar ei îl băteau cu bețe ca pe o piatră neînsuflețită și îl aruncau la pământ.

Fericitul Avramie s-a născut din părinți creștini și din tinerețe se îndeletnicea cu treburile la biserică, ascultând și învățând cu râvnă dumnezeieștile Scripturi. Părinții lui, iubindu-l foarte mult, îl îndemnau să se căsătorească, însă el nu voia. Și fiind de multe ori silit de dânșii să-și ia soție, în cele din urmă el s-a supus voinței lor. După ce s-a făcut nunta, în a șaptea zi, șezând el în casă cu soția, deodată a răsărit ca o lumină în inima lui dorul de Dumnezeu, și, sculându-se, s-a dus din casă, fără să spună la nimeni nimic. Fiind povățuit de Dumnezeu, Avramie a ieșit din cetate și la o depărtare cam de două stadii a aflat o casă părăsită. Deci a intrat acolo și s-a sălășluit într-însa cu mare plăcere, luând aminte de mântuirea sa și slăvind pe Dumnezeu. Iar părinții și rudeniile lui erau mâhniți de ceea ce făcuse și îl căutau pretutindeni pe fericitul Avramie. După șaptesprezece zile l-au aflat în chilie rugându-se lui Dumnezeu.

Văzându-l, s-au mirat foarte mult, dar fericitul a zis către dânșii: „Nu vă mirați, ci preamăriți pe Dumnezeu, iubitorul de oameni, Cel ce m-a izbăvit din lumea cea deșartă, și vă rugați Domnului pentru mine, ca să-mi dea răbdare până la sfârșit, ca să pot purta jugul cel bun pe care m-a învrednicit să-l iau asupră-mi. Lăsați-mă să locuiesc aici în liniște, pentru dragostea lui Dumnezeu și mă voi deprinde a face sfânta Lui voie”. Atunci ei, văzând gândul lui neînduplecat, au zis: „Amin”. Și i-a mai rugat pe ei fericitul să nu-l mai supere venind mereu la dânsul. Apoi, închizând ușile, a lăsat o ferestruică mică prin care primea hrana și astfel viețuia, slujind lui Dumnezeu. Și i s-a luminat gândul, sporind în viață bună, în înfrânare mare, în smerenie, în curăție și dragoste. Vestea despre dânsul a străbătut pretutindeni și toți care auzeau de el veneau să-l vadă, luând folos de la dânsul, pentru că i se dăduse lui cuvântul înțelepciunii, al înțelegerii și al mângâierii.

După zece ani de la plecarea lui, s-a întâmplat de au murit părinții fericitului Avramie și i-au lăsat lui averi multe. Iar el, nevrând să-și lase rugăciunile sale și liniștea, a rugat pe un prieten al lui să împartă toată averea la săraci și, făcând așa, a rămas fără grijă, pentru că sârguința fericitului era să nu-și lipsească mintea de lucrurile cele sfinte, ci să și-o curățească de lucrurile cele pămân­tești. De aceea nimic n-a câștigat pe pământ, decât numai o haină, o rasă și un vas mic, din care obișnuia a mânca sau a bea, și o rogojină pe care se odihnea. în toată vremea călugăriei sale nu și-a schimbat rânduiala, ci a petrecut cincizeci de ani în rânduiala monahală, cu mare osârdie și cu mare dragoste către Dumnezeu.

Atunci, între satele dimprejurul unei cetăți, era un sat foarte mare în care locuiau numai elini, de la mic până la mare, și nu se găsea nimeni ca să poată să-i întoarcă pe ei la Dumnezeu. Au fost trimiși mulți prezbiteri și diaconi de episcopul eparhiei aceleia, dar nu i-au putut întoarce de la înșelăciunea idolească. Pentru că nu puteau să rabde necazurile ce le sufereau de la dânșii, mulțime de monahi nu o dată au încercat aducerea lor la credința în Dumnezeu, dar, nesporind nimic, s-au lepădat de dânșii.

Într-una din zile, episcopul, șezând cu clericii săi, și-a adus aminte de fericitul Avramie și a zis: „Eu n-am văzut în viața mea un bărbat desăvârșit ca acesta, în tot lucrul bun și plăcut lui Dumnezeu, precum fericitul Avramie”. Clericii au răspuns: „Așa este, stăpâne! El este robul lui Dumnezeu și monah desăvârșit”. Iar episcopul a zis către dânșii: „Vreau să-l așez pe el preot în satul acela elinesc, căci cu răbdarea și cu dragostea lui va putea să în­duplece inimile lor și îi va întoarce la Dumnezeu”. Apoi, sculându-se, împreună cu clerul a mers la Avramie.

Ajungând ei, după ce s-au sărutat, episcopul a început a grăi cu dânsul despre acest sat de necredincioși și l-a rugat să meargă acolo. Auzind Avramie de aceasta, s-a mâhnit foarte tare și a zis către episcop: „Iartă-mă, sfințite părinte, și lasă-mă aici să-mi plâng păcatele mele, pentru că sunt neputincios și nedestoinic pentru acest lucru”. Iar episcopul a zis către dânsul: „Cu darul lui Dumnezeu îți va fi cu putință, dar să nu te lenevești la ascultarea cea bună”. A răspuns fericitul: „Rogu-mă sfinției tale, lasă-mă aici să-mi plâng răutățile mele”. Iar episcopul a zis către dânsul: „Iată ai lăsat lumea și ai urât cele ce sunt într-însa, te-ai răstignit și toate le-ai îndreptat, dar ascultare nu ai”.

Auzind acestea, Avramie a plâns mult și a zis: „Ce sunt eu altceva decât un păcătos? Și ce viață am eu, de cugeti unele ca acestea despre mine?”. Iar episcopul a răspuns: „Șezând aici numai pe tine singur te mântuiești, iar acolo, cu darul lui Dumnezeu, pe mulți vei mântui și-i vei întoarce la Dumnezeu. Deci socotește care faptă îți va fi mai mare: oare să te mântuiești pe tine singur, sau pe mai mulți?”. Iar fericitul a răspuns, plângând: „Fie voia lui Dum­nezeu! Merg pentru ascultare”. Și scoțându-l episcopul din chilie, l-a dus în cetate și l-a trimis cu mare bucurie împreună cu clerul, în satul acela. Iar fericitul, pe cale, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Iubitorule de oameni, Bunule, vezi neputința mea și trimite darul Tău spre ajutorul meu, ca să fie preamărit preasfânt numele Tău”. Sosind în sat, a văzut pe oameni cuprinși de înșelăciunea diavo­lească slujind idolilor și a suspinat, plângând. Apoi, ridicându-și ochii spre cer, a zis: „Umile fără de păcat, Dumnezeule, nu trece cu vederea lucrul mâinilor Tale”.

După aceea a trimis în cetate la prietenul său, căruia îi încredințase averea de la părinți ca s-o împartă la săraci, rugându-l ca din averea rămasă să-i trimită și lui ceva pentru zidirea bisericii. Iar prietenul acela îndată a trimis cât putea să-i fie de trebuință. Apoi fericitul a început a zidi biserică lui Dumnezeu cu sârguință și în puțină vreme a ridicat-o cu bună rânduială și a înfrumusețat-o ca pe o mireasă împodobită. Iar până ce s-a zidit biserica, fericitul mergea și se ruga lui Dumnezeu între idoli, nezicând nici un cuvânt nimănui. După săvârșirea bisericii, a adus într-însa rugăciunile Domnului cu multe lacrimi, zicând: „Adună-i, Doamne, pe oame­nii cei risipiți și unește-i pe ei în această biserică, luminează-le ochii lor cei înțelegători, ca să te cunoască pe Tine, Unule, Bunule și iubitorule de oameni, Dumnezeule”.

Săvârșind rugăciunea, a ieșit din biserică, răsturnând capiștea și sfărâmând idolii lor. Iar ei, văzând cele ce a făcut Avramie, ca niște fiare s-au năpustit asupra lui și, bătându-l, l-au izgonit afară din sat. Dar el, întorcându-se noaptea, a intrat acolo iarăși și, mergând în biserică, cu plângere se ruga lui Dumnezeu să mântuiască pe oamenii cei pierduți.

Făcându-se ziuă, l-au aflat pe el în biserică rugându-se și s-au spăimântat. Păgânii veneau în toate zilele în noua biserică, nu la rugăciune, ci să vadă frumusețea zidirii și podoabele ei. Deci fericitul îi învăța cum să cunoască pe Dumnezeu. Iar ei îl băteau cu bețe ca pe o piatră neînsuflețită și îl aruncau la pământ. Apoi l-au legat de grumaz și l-au târât afară din sat. Socotind că este mort, au pus peste dânsul pietre și, lăsându-l, s-au dus. Iar el, fiind abia viu, către miezul nopții și-a venit în fire, s-a sculat și a început a plânge, zicând către Dumnezeu: „Pentru ce Stăpâne, ai defăimat lacrimile mele și smerenia mea? Pentru ce, ți-ai întors fața Ta de la mine și ai trecut cu vederea lucrul mâinilor Tale? Acum, Stăpâne, caută spre robul Tău și ascultă rugăciunea mea; întărește-mă și dezleagă pe robii Tăi din legăturile diavolești și îi învrednicește să te cunoască pe Tine, Unul adevăratul Dumnezeu, că nu este altul afară de Tine”. Apoi a intrat în sat și, mergând în biserică, cânta și făcea rugăciuni.

Făcându-se ziuă, au venit oamenii și, văzând că el este viu, s-au înspăimântat, dar fiind răi și nemilostivi l-au chinuit, aruncându-l iarăși la pământ, l-au legat cu o funie de grumaz și l-au târât afară din sat. Astfel a pătimit fericitul vreme de trei ani, răbdând cu credință, fiind legat, bătut, izgonit, târât și împroșcat cu pietre, flămând și însetat. Pentru toate câte i s-au făcut nu s-a mâniat pe ei, nici nu a zis ceva, nici nu s-a împuținat cu sufletul. Nu s-a mâhnit, răbdându-le pe toate, ci mai ales și-a adăugat dragostea și dorirea pentru ei, rugând și învățând pe bătrânii lor ca pe niște părinți, iar pe cei tineri ca pe niște frați și pe copii ca pe niște fii, deși era înfruntat și batjocorit de dânșii.

Apoi, într-o zi, s-au adunat toți cei care locuiau în satul acela, de la mic și până la mare și, fiind înspăimântați de răbdarea lui Avramie, au început a grăi între ei: „Oare vedeți răbdarea cea mare a bărbatului acestuia? Oare ați văzut dragostea lui cea negrăită către noi? Că răbdând felurite chinuri, nu s-a depărtat de aici și către nici unul n-a zis vreun cuvânt rău, nici nu s-a întors de la noi, ci cu mare bucurie le-a răbdat pe toate acestea? Cu adevărat el ne este trimis nouă de la Dumnezeu, despre Care totdeauna ne grăiește, spunându-ne că este împărăție, rai, viață veșnică și sunt adevărate cuvintele lui, pentru că de nu ar fi fost așa, nu ar fi răbdat de la noi atâtea răutăți. încă și neputința zeilor noștri a fost arătată, pentru că nu au putut să-i facă lui nici un rău când el îi sfărâma pe ei. Cu adevărat este robul lui Dumnezeu Celui viu și toate cele zise de el sunt adevărate. Deci veniți să credem în Dumnezeul Cel propovăduit de dânsul”. Astfel toți, pornindu-se, au alergat cu un suflet la biserică, strigând: „Slavă cerescului Dumnezeu, Celui ce a trimis pe robul Său ca să ne mântuiască de înșelăciunea diavolului”.

Fericitul, văzându-i pe ei, s-a bucurat foarte mult și fața lui strălucea ca lumina de dimineață. Bucurându-se, a grăit către dânșii: „Părinții mei, frații mei și fiilor, veniți să dăm slavă lui Dumnezeu, Celui ce a luminat ochii inimii voastre, ca să-L cunoașteți pe El și să vă curățați de necurățiile diavolești. Deci credeți în Dumnezeul Cel viu din tot sufletul, căci Acela este Făcătorul cerului și al pământului și al tuturor făpturilor. El este fără de început, nespus și neajuns, dătător de lumină, iubitor de oameni, înfricoșat și bun Domn. Credeți și întru Fiul Său, Unul născut, Care este înțelepciunea, puterea și voia Lui; credeți și în Preasfântul Lui Duh, care le învie pe toate și veți câștiga viața cea cerească”. Apoi, răspunzând, toți au zis: „Cu adevărat, părintele și povățuitorul vieții noastre, precum grăiești și ne înveți pe noi, așa credem și suntem gata a face toate cele ce ne poruncești”. Și îndată, luându-i pe ei, fericitul i-a botezat pe toți în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, de la mic și până la mare, cam o mie de suflete.

Apoi, în toate zilele le citea din dumnezejeștile Scripturi, învățându-i pe ei și spunându-le cele referitoare la împărăția cerului și la rai; apoi le vorbea despre gheena focului, despre dreptate, despre credință și despre dragoste. Iar ei erau întocmai ca și pământul cel bun, care primește sămânța cea roditoare și dă rod, unul o sută, altul șaizeci și altul treizeci. Cu așa mare sârguință, cu tăcere și cu osârdie ascultau învățăturile lui și se supuneau cuvintelor lui. îl aveau pe fericitul înaintea ochilor lor ca pe îngerul lui Dumnezeu și se legaseră de el cu legătura dragostei, luând aminte la sfânta lui învățătură. Și fericitul a petrecut cu dânșii încă un an de la botezarea lor, învățându-i cuvântul lui Dumnezeu, neîncetat și ziua și noaptea. Apoi, văzând sârguință lor către Dumnezeu și credința lor cea mare, voia să-i lase, pentru că se vedea pe sine foarte iubit de dânșii și cinstit și se temea să nu fie mintea lui legată de vreo grijă pământească și să i se schimbe călugăria lui. Sculându-se într-o noapte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Unule fără de păcat, Unule sfinte, Cel ce întru sfinți Te odihnești, Unule iubitorule de oameni și milostive Stăpâne, Cel ce ai luminat ochii lor cei înțelegători, i-ai dezlegat de înșelăciunea idolească și le-ai dăruit lor înțelegerea Ta, păzește-i pe ei până la sfârșit și îi ferește, Stăpâne, și apără turma Ta cea bună pe care ai câștigat-o cu multa Ta iubire de oameni, îngrădește-i pe ei cu darul Tău și luminează întotdeauna inimile lor, ca, săvârșind cele plăcute Ție, să se învrednicească împărăției Tale cerești. Iar pe mine, nevrednicul și neputinciosul, mă apără și să nu-mi socotești mie acest păcat, căci toate cunoscându-le Tu, știi cât te iubesc și te doresc pe Tine”.

Sfârșind rugăciunea, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și în taină a plecat de acolo în alt loc și s-a ascuns de dânșii. Apoi, făcându-se ziuă, poporul cel nou luminat, după obiceiul său a venit la biserică și, căutându-l pe Avramie, umblând ca oile cele pierdute în căutarea păstorului lor și strigându-l cu lacrimi pe nume, nu l-au mai aflat. După ce l-au căutat pretutindeni și nu l-au aflat, s-au mâhnit foarte mult și, ducându-se îndată la episcop, i-au spus lui toate cele întâmplate. Auzind acestea episcopul, s-a mâhnit și a trimis pretutindeni mulți oameni sârguincioși pentru a-l căuta pe fericitul Avramie, mai ales pentru lacrimile și rugăciunile turmei sale. Acesta a fost căutat ca o piatra scumpă, dar cei trimiși nu l-au aflat. Apoi, mergând episcopul împreună cu clerul în sat și văzându-i pe toți întăriți în credința și în dragostea pentru Dumnezeu, a ales dintre dânșii bărbați vrednici, pe care i-a numit prezbiteri și diaconi și, binecuvântându-i, s-a dus.

Fericitul Avramie, auzind toate acestea, s-a bucurat foarte mult și a preamărit pe Dumnezeu, zicând: „Ce voi răsplăti Ție, o, Stăpânul meu bun, pentru toate câte mi le-ai dat mie? Mă închin și slăvesc rânduiala ta”. Astfel rugându-se el, s-a dus bucurându-se la chilia sa unde șezuse mai înainte și, făcându-și o altă chilie mică lângă chilia cea dintâi, s-a închis înăuntru, bucurându-se de Dumnezeu, Mântuitorul său.

Însă diavolul, văzând toate cele făcute de Avramie și turbând de invidie, se sârguia în tot chipul să-l biruiască pe bunul ostaș al lui Hristos. Vrând să-l înalțe pe el cu mândria, a venit la dânsul cu cuvinte de laudă, căci, stând fericitul Avramie în miezul nopții la rugăciune, a strălucit deodată o lumină de soare în chilia lui și s-a auzit un glas ca și cum venea de la Dumnezeu, zicându-i: „Fericit ești, fericit ești, Avramie, atât de fericit, încât nimeni dintre oameni n-a săvârșit voia mea precum ai făcut tu și pentru aceasta ești fericit”. Fericitul, cunoscând îndată înșelăciunea diavolului, și-a înălțat glasul său și a zis: „Întunericul tău să fie cu tine întru pierzarea ta, o, plinule de înșelăciune și de răutate, căci eu, deși sunt om păcătos, am încă nădejde spre darul și ajutorul Dumnezeului meu și nu mă tem de tine, nici nu mă înfricoșează pe mine nălucirile tale, pentru că zidul meu cel nebiruit este numele Mântuitorului meu Iisus Hristos, pe care îl iubesc și cu numele Lui te cert pe tine, necuratule diavol”.

Atunci îndată ca fumul s-a stins diavolul. După puține zile, iarăși rugându-se fericitul Avramie noaptea, a venit satana ținând o secure și a început să taie și să dărâme chilia lui. Și cum se părea că este dărâmată, diavolul a strigat către ceilalți slujitori ai lui cu glas mare, zicând: „Sârguiți-vă, prietenii mei, sârguiți-vă, ca degrabă să intrăm și să-l sugrumăm pe el”. Iar fericitul a zis: „Toate neamurile m-au înconjurat și în numele Domnului i-am biruit pe ei”. Și îndată satana a pierit, iar chilia sfântului a rămas întreagă. După puține zile, rugându-se la miezul nopții, și-a văzut rogojina pe care se odihnea arzând cu mare văpaie și călcând pe văpaie a zis: „Peste aspidă și peste vasilisc voi pași și voi călca peste leu și peste balaur și peste toată puterea vrăjmașului, pentru numele Dumnezeului meu Iisus Hristos, Cel ce-mi ajută”. Iar satana fugea și striga cu glas mare, zicând: „Eu te voi birui, grozayule, pentru că am găsit meșteșug împotriva ta”.

Într-una din zile, când fericitul mânca, a intrat iarăși diavolul în chilia lui, în chip de tânăr și, apropiindu-se de el, voia să-i răstoarne la pământ vasul din care mânca. Iar Avramie, pricepând că este diavolul, ținea bine vasul, netemându-se deloc. Apoi necuratul, luând un sfeșnic în care ardea o lumânare, a început a cânta cu glas mare, zicând: „Fericit cel fără de prihană în cale, care umblă în Legea Domnului”. Deci a cântat acest psalm până la sfârșit, dar sfântul nu i-a răspuns până ce nu a terminat de mâncat.

După ce a terminat de mâncat, s-a însemnat cu semnul crucii și a zis către dânsul: „Necuratule diavol și de trei ori ticălosule, neputinciosule, fricosule, dacă știi că sunt fericiți cei fără de prihană, pentru ce îi superi? Că fericiți sunt și de trei ori fericiți toți cei ce nădăjduiesc spre Dumnezeu și îl iubesc pe El din toată inima”. Diavolul a răspuns: „Îi supăr ca să-i biruiesc și le fac sminteală dorind ca să-i întorc de la tot lucrul bun”. A zis către dânsul fericitul: „Să nu ai parte, blestematule, ca să biruiești sau să smintești pe cineva din cei care se tem de Dumnezeu. Tu îi bi­ruiești pe cei asemenea cu tine, care s-au depărtat de la Dumnezeu cu voia lor; pe aceia îi înșeli și îi biruiești, căci Dumnezeu nu este cu dânșii, iar dinaintea celor ce îl iubesc pe Dumnezeu pieri, așa precum piere fumul în vânt, pentru că rugăciunea lor cu lacrimi te alungă, precum vântul alungă praful. Viu este Dumnezeul meu și binecuvântat în veci. El este slava și lauda mea și nu mă tem de tine, chiar și tot anul de vei sta aici, sau și mai mult decât un an, tot nu voi face voia ta, necuratule diavol. Deci nu mă îngrijesc de tine, așa precum nu se îngrijește cineva de o javră de câine”.

Acestea zicându-le fericitul, îndată a dispărut diavolul și iarăși, după cinci zile, când săvârșea fericitul cântarea cea de la miezul nopții, a venit vrăjmașul cu nălucire de popor mult și a aruncat, precum se părea, o funie în chilia lui și trăgând, strigau între ei: „Să o aruncăm pe ea în groapă”. Și fericitul, văzându-i pe ei, a zis: înconjuratu-m-au ca albinele fagurele și s-au aprins ca focul în spini, dar întru numele Domnului i-am biruit. Apoi satana a strigat: „Nu mai știu de acum ce să fac! Iată, acum m-ai biruit cu totul și puterea mea ai zdrobit-o, nepăsându-ți de mine. Dar eu nu te voi lăsa în pace până ce nu te voi smeri”. Iar fericitul i-a răspuns: „Blestemat să fii tu și toate lucrurile tale, necuratule, iar Stăpânului nostru Dumnezeu, pe care îl iubim, I se cuvine slava și închinăciunea, căci El ne ajută ca tu să fii zdrobit și batjocorit de noi. Să știi de acum, ticălosule și nerușinatule, că noi nu ne temem de tine, nici de nălucirile tale”.

Astfel, multă vreme s-a luptat cu diavolul care încerca cu felurite năluciri să-l înfricoșeze, dar n-a putut să biruiască gândul lui cel tare ci, dimpotrivă, diavolul era biruit de sfânt. De aceea el sporea cu mari nevoințe în dragostea către Dumnezeu, pe Care L-a iubit din tot sufletul și o astfel de viață petrecea, încât s-a învrednicit de dumnezeiescul dar și de aceea diavolul n-a putut să-l biruiască. Iar în toată vremea călugăriei lui nu i-a trecut nici o zi fără lacrimi, nici nu și-a deschis gura pentru a râde, nici nu s-a atins untdelemn de trupul lui și în toate zilele era pregătit pentru moarte.

Fericitul Avramie avea un frate după trup, care avea o singură fiică. Murind tatăl ei, a rămas copila orfană. Pe această copilă au luat-o cunoscuții și au dus-o la unchiul ei. Fetița avea șapte ani, iar Avramie a poruncit ca ea să locuiască în chilia cea din afară. El petrecea singur în chilia cea dinăuntru și între dânșii era o ușă mică, prin care sfântul o învăța pe nepoată Psaltirea și celelalte cărți sfinte. Copilita petrecea monahicește ca și el, în post și în rugăciuni și în toate nevoințele vieții monahale. Iar fericitul se ruga de multe ori cu lacrimi la Dumnezeu pentru dânsa, ca să aibă mintea sănătoasă și să nu se plece spre deșertăciunea pământească, căci tatăl ei îi lăsase avere destulă. Din acel ceas, sfântul a poruncit ca averea ei să fie împărțită toată la săraci, iar ea îl ruga pe unchiul ei, zicând: „Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, părinte, ca să mă izbăvesc de cursele cele de multe feluri ale diavolului”. Apoi în toate se asemăna unchiului său în viața monahală, pentru care el se bucura, văzând nevoințele ei cele bune, lacrimile, smerita cugetare, blândețea și dragostea către Dumnezeu. Deci a petrecut împreună cu el monahicește douăzeci de ani, ca o mielușea curată și ca o porumbiță neîntinată. După douăzeci de ani diavolul i-a întins curse să o vâneze, ca măcar în felul acesta să-l poată supăra pe fericitul Avramie și să-i depărteze mintea de la Dumnezeu.

Era acolo un monah, care numai cu numele era monah, dar fapte nu avea. Acela a venit la sfântul ca și cum ar vrea să se folosească de la el. Văzând pe fericita aceasta, nepoata sfântului, a dorit să vorbească cu dânsa, căci se aprinsese inima lui ca o flacără de multa dragoste ce prinsese către dânsa. Deci a ispitit-o vreun an de zile, până când, ajutându-i satana, a intrat în chilia fecioarei și a amăgit-o.

După ce a săvârșit păcatul, nepoata sfântului s-a înspăimântat și, rupându-și hainele de pe dânsa, se bătea peste obraz; apoi de necaz voia să se sugrume și zicea în sine: „Eu am murit cu sufletul și mi-am pierdut zilele, iar osteneala monahicească, înfrânarea și lacrimile mele, întru nimic s-au prefăcut, pentru că am mâniat pe Dumnezeu, și însămi pe mine m-am pierdut; iar pe cuviosul meu unchi l-am aruncat în mare rușine și necaz, eu fiind batjocorită de diavol. De acum înainte pentru ce să mai viețuiesc eu, ticăloasa? O, vai mie, în ce am căzut! Cum s-a întunecat gândul meu și cum de m-am pierdut nu pricep. Ce ceață întunecată a acoperit mintea mea? Nu știu ce voi face și unde mă voi ascunde, sau încotro mă voi duce și în care groapă mă voi arunca? Unde este învățătura cuviosului meu unchi? Unde este învățătura lui Efrem, prietenul lui, care îmi zicea: Ia aminte de tine și-ți păzește sufletul neîntinat, pentru Mirele Cel fără de moarte, pentru că Mirele tău este sfânt. De acum înainte nu voi mai îndrăzni a privi la cer, din pricină că sunt moartă pentru Dumnezeu și pentru oameni. Iar aici nu voi mai putea ședea, căci în ce fel voi începe eu, păcătoasa, plină de necurăție, să vorbesc cu sfântul meu părinte? De voi îndrăzni, va ieși foc din acea ușiță a lui și mă va arde. Mai bine este să plec în alt loc, unde nu va fi nimeni care să mă știe pe mine, căci, de vreme ce am murit, de acum nu mai am nădejde de mântuire!” Sculându-se îndată, s-a dus în altă cetate, unde, schimbându-și haina, a mers într-o casă de oaspeți.

După ce a plecat ea, fericitul Avramie a văzut în vedenie un balaur înfricoșat, foarte mare și groaznic. Acesta, șuierând tare, a venit la chilia lui și aflând o porumbiță a înghițit-o și iarăși s-a întors la locul său. Apoi, deșteptându-se fericitul din somn, s-a mâhnit foarte mult și a plâns cu amar, zicând: „Nu cumva satana va ridica prigoană asupra Sfintei Biserici, ca pe mulți să-i depărteze de la credință, sau va fi dezbinare în Biserică?”. Rugându-se Domnului, a zis: „Cel ce toate le știi, iubitorule de oameni, Doamne, Tu singur știi și vedenia aceasta”. Apoi iarăși, după două zile, a văzut pe același balaur ieșind de la locul său și venind în chilie la dânsul și-a pus capul sub picioarele sfântului și a crăpat. Aflându-se porumbița aceea în pântecele lui, și-a întins mâna sa și a luat-o vie, neavând întinăciune.

Apoi, fericitul, deșteptându-se, a strigat de două ori pe fecioara călugăriță, nepoata lui, zicând: „De ce te-ai lenevit? De două zile aștept să aud din gura ta mărirea lui Dumnezeu și nu aud nimic?”. Deschizând ușița, n-a mai găsit-o pe ea acolo și a înțeles că acea vedenie fusese pentru dânsa și, plângând, a zis: „O, vai mie, că pe mielușeaua mea a răpit-o lupul și fiica mea este prădată”. Apoi și-a ridicat glasul său cu lacrimi, grăind: „Mântuitorule a toată lumea, întoarce pe mielușica Ta, Maria, în ograda vieții, ca să nu se pogoare bătrânețile mele cu mâhnire, în iad. Nu defăima rugăciunea mea, Doamne, ci trimite darul Tău degrabă ca să o scoată pe ea din gura balaurului”.

Trecuseră două zile de la plecarea fericitei când sfântul a văzut vedenia, apoi doi ani a petrecut Maria fără unchiul ei. Iar acesta se ruga lui Dumnezeu ziua și noaptea pentru dânsa. După doi ani i-a spus cineva unde este și cum viețuiește și atunci, rugând pe unul din cunoscuții săi, l-a trimis acolo ca sâ știe cu încredințare despre dânsa. Trimisul acela s-a dus și, aflând-o, s-a întors și i-a spus. Apoi sfântul a poruncit să-i fie adusă o haină ostășească și un cal și s-a îmbrăcat în haine ostășești, punându-și o căciulă înaltă în cap ca să-și poată acoperi fața. A luat și un galben cu sine, apoi, încălecând pe cal, a plecat. Ajungând la acea casă de oaspeți, a căutat în toate părțile, vrând să o afle și după aceea, zâmbind, a zis către gazdă: „Prietene, am auzit că se află aici o fecioară frumoasă. Nu mi-o arăți pe ea să o privesc și eu?”.

Gazda, văzându-l că este cărunt, a râs de el în inima sa, căci a bănuit că pentru desfrânare întreabă de ea și i-a răspuns: „Am aici o fecioară foarte frumoasă”. Și într-adevăr, fericita era frumoasă la față peste fire. Atunci cuviosul, cu față veselă, a zis către gazdă: „Să o aduci la mine ca să mă veselesc astăzi, privind-o”. Și chemând-o pe ea, a venit la dânsul. Iar când a văzut-o sfântul, în împodobirea desfrânată, era să-l podidească plânsul. însă s-a abținut, ca să nu fie recunoscut de dânsa și ca nu cumva ea, înțelegând, să fugă de el. Apoi, șezând ei și bând, a început a glumi cu dânsa acest minunat bărbat, iar ea, sculându-se, l-a îmbrățișat și a început a-i săruta grumazul. Sărutându-l, a simțit un miros frumos care ieșea din curatul lui trup, chinuit cu ne voințe.

Atunci, aducându-și aminte de zilele cele dintâi ale înfrânării sale, a suspinat, a lăcrimat și a zis: „O, vai mie!”. Iar gazda a zis către dânsa: „Doamnă Măria, astăzi sunt doi ani de când petreci cu noi aici și niciodată n-am auzit de la tine vreun cuvânt de mâhnire, iar acum ce-ți este ție?”. Iar ea a răspuns: „De aș fi murit mai înainte de acești ani, aș fi fost fericită”. Atunci îndată fericitul Avramie, ca să nu fie recunoscut de Măria, a zis către dânsa cu cuvânt aspru: „Acum ți-ai adus aminte de păcatele tale, când ai venit la mine?”. Și scoțând galbenul i l-a dat gazdei, zicându-i: „Prietene, să ne faci nouă o cină bună, ca să mă veselesc deseară cu fecioara, pentru că am venit de departe pentru dânsa”.

O, mare este înțelepciunea cea duhovnicească! O, câtă tărie și răbdare! Acela care, vreme de cincizeci de ani, în călugăria sa, n-a mâncat pâine până la saturare, nici apă din destul n-a băut, acum mănâncă carne și bea vin, ca să mântuiască sufletul cel pierdut. Cetele sfinților îngeri s-au mirat în ceruri de o socoteală ca aceasta a fericitului sfânt. Mânca carne și bea vin ca să scoată din noroi sufletul cel înecat. O, înțelepciune sfântă și înțelegere adâncă!

Deci, după cina și veselia lor, fecioara i-a zis: „Domnule, scoală-te să mergem în pat, ca să ne odihnim”. Iar el i-a zis: „Să mergem”. Apoi, intrând el în cameră, a văzut un pat mare cu așternut bogat și s-a așezat pe el. Atunci a zis către dânsa: „Închide ușile și vino de mă descalță”. Iar ea, închizând ușile, a venit la dânsul și el a zis: „Doamnă Măria, apropie-te aici de mine”. Apropiindu-se ea, el sărutând-o, a apucat-o de mâini și o ținea tare, ca să nu scape. Apoi, lepădând căciula cea ostășească din cap, a început a plânge, zicând către dânsa: „Fiica mea, Măria, dar nu mă cunoști pe mine? Nu sunt eu acela care te-am crescut? Unde îți este mintea, fiica mea? Cine te-a pierdut? Unde este chipul tău cel îngeresc pe care l-ai avut, fiica mea? Unde este înfrânarea și plângerea ta? Unde este privegherea ta și culcarea pe pământ? Căci din înălțimea cerului te-ai coborât în groapă. O, fiica mea, pentru ce nu mi-ai spus mie când ai greșit, ca eu să fi primit pocăința pentru tine cu iubitul meu Efrem? Pentru ce ai făcut unele ca acestea și pentru ce m-ai necăjit și în astfel de griji m-ai aruncat? Dar cine este fără păcat? Numai Unul Dumnezeu este fără de păcat”.

Auzind ea acestea, s-a făcut ca o piatră neînsuflețită în mâinile lui, temându-se și rușinandu-se. Apoi iarăși i-a zis fericitul: „Nu-mi grăiești, fiica mea Măria? Nu-mi grăiești, inima mea? Oare nu am venit eu pentru tine aici? O, fiica mea, eu voi răspunde lui Dumnezeu pentru tine în ziua judecății, eu voi lua asupra mea pocăință pentru păcatele tale”. Și plângând până la miezul nopții, o ruga și o învăța pe ea. Iar ea, luând puțină îndrăzneală, a zis către dânsul, plângând: „Nu pot căuta spre tine, pentru rușinea faptelor mele. Cum voi putea să mă rog lui Dumnezeu, căci sunt întinată cu fapte necurate”. Iar el a zis către dânsa: „Asupra mea să fie păcatul tău. O, fiică, pe mine să mă întrebe Dumnezeu de păcatul tău, iar tu numai să mă asculți pe mine și să mergem la locul nostru. Iată și Efrem se roagă lui Dumnezeu pentru tine. O, fiica mea, miluiește-mi bătrânețile, mă rog ție, inima mea! O, fiica mea, scoală-te și mergi cu mine!”.

Iar ea a răspuns către dânsul: „Dacă știi că eu voi putea să mă pocăiesc și îmi va primi Dumnezeu rugăciunea, voi merge și voi cădea la cuvioșia ta și voi săruta sfintele tale picioare, căci te-ai milostivit spre mine și ai venit aici să mă scoți din noroiul faptelor mele”. Și punându-și capul pe picioarele lui, toată noaptea a zis: „Cu ce-ți voi răsplăti pentru toate, stăpâne al meu?”. Iar a doua zi a zis către dânsa: „Fiică, scoală-te să mergem”. Iar ea a zis către dânsul: „Am aici puțin aur și haine, ce poruncești să fac cu acestea?”. A răspuns fericitul: „Pe toate să le lași aici, căci acestea sunt ale vrăjmașului”.

Apoi, sculându-se, au plecat îndată. Și punând-o pe cal, astfel o ducea, iar el mergea înaintea ei, bucurându-se ca un păstor când află oaia cea pierdută și cu bucurie o ia pe umerii săi; așa mergea și fericitul și se bucura cu inima. Când au ajuns la locul lor, îndată a închis-o pe Măria în chilia cea dinăuntru, unde a stat el mai înainte, iar el petrecea în chilia în care a stat Măria. Atunci ea s-a îmbrăcat într-o haină de păr și petrecea în călugărie cu smerenie și cu plângere, cu înfrânare și cu blândețe, chemând pe Dumnezeu spre ajutor, pocăindu-se cu multă sârguință. Astfel se pocăia și se ruga, încât pocăința și rugăciunea noastră este umbră pe lângă a ei. Iar Dumnezeu, Milostivul, Cel ce nu voiește să piară nici unul și toți să vină la pocăință, a miluit pe roaba Sa, care cu adevărat s-a pocăit și i-a iertat păcatele. Ca semn al iertării ei, i-a dat darul să tămăduiască neputințele celor ce veneau la ea.

Apoi fericitul Avramie a trăit încă zece ani și, văzând pocăința ei cea mare, lacrimile, ostenelile și rugăciunile către Dumnezeu, cele cu dinadinsul, se mângâia și slăvea pe Dumnezeu. După aceasta s-a sfârșit și a adormit întru Domnul, având șaptezeci de ani de la nașterea sa. Iar când a murit, s-a adunat aproape toată cetatea și toți, cu sârguință, se apropiau de cinstitul lui trup, iar bolnavii câștigau tămăduire.

Mielușeaua lui Hristos, Măria, a viețuit cinci ani în mare înfrânare după mutarea unchiului ei, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu, ziua și noaptea, căci de multe ori cei ce erau pe acolo, când treceau noaptea prin apropiere auzeau glasul plângerii și al tânguirii ei fără de măsură și, stând, se mirau și preamăreau pe Dumnezeu. Pocăindu-se desăvârșit și bineplăcând lui Dumnezeu, fericita Măria cu pace s-a mutat; și acum, după umilele plângeri, cu bucurie se veselește împreună cu sfinții Domnului, Căruia I se cuvine slava și închinăciunea în veci. Amin.Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Avramie

Troparul Sfântului Cuvios Avramie, glasul al 8-lea

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Avramie, duhul tău.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmos: Apa trecând-o...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind luminat cu Dumnezeieştile fulgere, miluieşte, Sfinte Avramie, cu rugăciunile tale, pe cei ce săvârşesc praz­nicul tău cel purtător de lumi­nă, de patimile întunericului, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzând în sufletul tău, Preacuvioase Avramie, pofta cea Dumneze­iască, a stins dragostea trupu­lui, părinte şi aceasta te-a făcut să vieţuieşti pe pământ fără de materie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omorându-ţi mădularele cele de pe pământ, cu postul şi cu toate pătimirile cele aspre, părinte înţelepte, te-ai învrednicit de Viaţa Cea mai Bună în ceruri, de Dumnezeu purtătorule, Sfinte Avramie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din sfinţite sângiurile tale S-a Întrupat mai presus de fire Dumnezeu Cuvântul Tatălui, Preacurată Fecioară Marie; pe Care roagă-L să omoare cugetele trupu­lui meu.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În tot chipul dorind de Dra­gostea Cea mai Desăvârşită, purtătorule de Dumnezeu, ai ieşit afară din lume şi din trup. Pentru aceasta, ai primit Mărirea cea mai presus de gând şi Veşnica Desfătare, Sfinte Părinte Avramie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locaş viu te-ai arătat al Duhului Celui Ce lucrează toate, părinte, închizându-ţi, cuvi­oase, trupul în colibă; pentru aceasta, ai strălucit şi cu lumina virtuţilor împodobindu-te, Sfinţite Părinte Avramie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu plugăria ostenelilor tale, ai crescut spic copt însutit de virtuţi, cuvioase; cu care se hrănesc urmându-ţi cei ce prăznuiesc Dumnezeiasca ta adormire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine, Preasfântă, S-a Sălăşluit voind, Cel Ce este Cau­za tuturor pentru multa mi­lostivire şi a sfinţit fiinţa ome­nească, care a alunecat mai înainte prin călcarea Poruncii.

Irmosul

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugu­lui ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că tu eşti Vârful celor dorite şi Sprijinul credincioşilor, Unule, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor tale, părinte, spălând întinăciunile sufleteşti, te-ai făcut locaş Dumnezeiesc şi cinstit al Duhului, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu priveghere de toată noap­tea, cu rugăciune neîncetată, cu nezbuciumare, cu dragoste nefăţarnică şi cu credinţă desă­vârşită te-ai nevoit, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luat-ai har, Sfinte Avramie, a vin­deca boli şi a goni duhuri, ca un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind biruit de lenevie şi cu­fundat în păcate, izbăveşte-mă cu rugăciunea ta, Născătoare de Dumnezeu, Maică pururea Fecioară.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o viţă foarte roditoare, ai crescut, Sfinte Părinte Avramie, struguri de virtuţi Dum­nezeieşti, care izvorăsc vinul cel de umilinţă şi izgonesc din suflet beţia patimilor şi veselesc inimile credincioşilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Multe feluri de încercări a ridicat asupra ta şarpele cel prea viclean, părinte, dar tu cu Arma Crucii l-ai omorât, purtătorule de Dumnezeu; şi ai luat de la Dumnezeu cununa biru­inţei cu dreaptă judecată, de Dumnezeu Înţelepţite Avramie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcându-te prin credinţă casă Preasfântă Dumnezeiescu­lui Duh, părinte, ai zidit casă sfântă; şi cu învăţăturile tale, prefăcând ceata cea nesfinţită a rătăcirii celei fără sfinţenie, ai închinat-o Dumnezeului tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminându-se cu Dumneze­iescul Duh Sfinţii Prooroci, Preacurată, cu glasuri sfinţite te-au vestit mai înainte, Fecioară Maică; din care S-a Întrupat Dumnezeu Cuvântul, mai pre­sus de fire şi de cuvânt, pentru mila cea nemăsurată.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflându-te pe tine cei din întunericul rătăcirii, lu­minător care povăţuieşti drept către căile vieţii, purtătorule de Dumnezeu, au părăsit întune­ricul necunoştinţei, făcându-se luminoşi prin Dumnezeiasca credinţă, Sfinte Părinte Avramie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu privegherea înduplecând pe Dumnezeu şi trimiţând luminare de mântuire celor cu­prinşi de noaptea nebuniei idoleşti, gânditorule de Dumnezeu, i-ai arătat pe toţi fii ai Lu­minii şi Zilei cu harul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu linişte săvârşindu-ţi via­ţa, ai trecut furtunile cele din viaţă, cu nădejdea cea către Dumnezeu, fericite şi ai apucat la Limanurile cele Line ale Împărăţiei Cerurilor şi ale Dum­nezeieştii Luminări, Sfinte Preacuvioase Avramie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe mine cel ce sunt îngreuiat de somnul lenevirii, ridică-mă cu mijlocirea ta, Maica lui Dumnezeu şi nu mă lăsa a dormi spre moarte cu păcat, Fecioară; că pe tine te ştiu Folositoare şi Îndreptătoare vieţii mele.

Irmosul

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad; şi ca Iona mă rog: Dumnezeule scoate-mă din stricăciune.

 

CONDAC

Glasul al 3-lea

Podobie: Fecioara astăzi...

În trup ca un înger pe pă­mânt te-ai arătat şi pustnicind, ai fost ca un pom răsădit, bine crescând lângă apa înfrânării şi cu curgerile lacrimilor tale spălând întinăciunea. Pentru aceasta te-ai arătat locaş Dum­nezeiesc al Duhului, Sfinte Părinte Avramie.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Ca să dobândeşti Împără­ţia cea de sus şi Mărirea Cea Negrăită, înţelepţeşte ai defăimat mărirea cea trecă­toare şi care se strică, înţelepte; ca unul ce ai fost cuminte şi cu pricepere.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când a răpit cu vicleşug lupul cel viclean pe mieluşeaua ta, atunci i-ai sfărâmat fălcile, în­ţelepte, iar pe dânsa ca un păs­tor preabun ai adus-o la viaţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Plecându-te Legilor Stăpâ­nului, ai căutat oaia cea rătăcită şi ai aflat-o şi ridicând-o pe umerii tăi, preafericite, ca un păstor ai adus-o la staulul pocăinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu ai născut pe Unul din Treime în două firi şi într-un Ipostas, Fecioară; Căruia cân­tăm: Binecuvânat eşti, Doamne Dumnezeule în veci!

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Tinerii cei de Dumnezeu...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În prăpastia pierzaniei, a îm­pins pe porumbiţa ta cea curată, şarpele cel făcător de rele; dar ai scos-o pe ea, Sfinte Preacuvioase Părinte Avramie, cu minte întreagă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Dom­nului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Şi în viaţă fiind, Părinte Avramie şi după moarte te-ai arătat doctor bolilor, cu harul cel Dumnezeiesc al Duhului, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu nerăutate şi cu dreptate, cu curăţie şi cu credinţă strălu­cind, părinte, te-ai numărat îm­preună cu îngerii, cuvioase, cân­tând: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai locaş Preasfânt Râului Celui Viu, din care bând noi, cei omorâţi, moştenim viaţa, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor căl­când văpaia cea de foc, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învrednicitu-te-ai a vedea, părinte, purtătorule de Dumnezeu, cele de care de de­mult doreai prin nădejde; ceea ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumos te-ai arătat, strălu­cind cu Dumnezeieştile Raze ale virtuţilor, Sfinte Avramie şi bucurându-te stai înaintea Stăpânului tuturor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Avramie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreunatu-te-ai cu cetele tuturor cuvioşilor şi cu ei câş­tigând îndumnezeirea, cuvi­oase, te rogi să ne mântuim noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Zi de veselie face bucurându-se Biserica, prăznuind ador­mirea ta cea sfântă, Părinte Avramie şi cinstindu-ţi vieţuirea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iubitoare de bine, Fecioară, îmbunătăţeşte sufletul meu cel înrăutăţit de păcate şi mă fă părtaş bunătăţilor cereşti.

Irmosul

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărtu­risim pe tine Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine; cu Cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Urmând Sfântului Patriarh Avraam celui de demult, părinte, te-ai îndepărtat de rudeniile cele după trup, plecându-te Dumnezeului nos­tru, Celui Ce te-a chemat, Sfinte Preacuvioase Avra­mie; pentru aceea te-ai nevoit şi ţi-ai arătat sufletul mai lu­minat decât razele soarelui, gânditorule de Dumnezeu, preafericite.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Pe Rugul pe care Moise l-a văzut nears, pe Muntele lui Dumnezeu, pe Norul cel Preasfânt, pe Cortul cel Neîntinat, pe Masa cea Primitoare de Dumnezeu, pe Palatul Împăratului Celui Preaînalt, pe Uşa cea cu totul Lumi­noasă şi Neumblată, pe tine Fecioară te lăudăm.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Crucea Ta o laud şi Patimilor Tale mă închin şi bunătatea Ta o slăvesc, Fiule; că de bună voie ai răbdat moarte de ocară. Ce adâncime străină şi înfricoşă­toare este aceasta a rânduielii Tale celei negrăite, Mântuito­rule grăia către Tine Maica Ta!

Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana 29 Octombrie

 

• Viața Sfintei Marei Mucenițe Anastasia Romana

La porunca ighemonului au întins-o cu fața în jos și au legat-o de patru stâlpi, apoi au pus sub dânsa foc cu smoală și cu pucioasă și astfel au chinuit-o cu foc și cu fum greu, iar pe spate au bătut-o cu toiege fără milă.

În vremea împăraților Deciu și Valerian și a ighemonului Prov, era o mănăstire mică de fecioare în apropiere de cetatea Romei. Această mănăstire se afla la un loc deosebit și neștiut, având câteva călugărițe îmbunătățite, între care era și egumena Sofia, bătrână și desăvârșită în fapte bune. În acea mănăstire se afla și fericita fecioară Anastasia, de prin părțile Romei, care, rămânând orfană de părinți la vârsta de trei ani, a fost luată de bătrâna Sofia, care a crescut-o în mănăstire, învățând-o toate faptele bune, încât le covârșea pe toate celelalte fecioare, nu numai în frumusețe, dar și în post, în nevoințe și în toate celelalte osteneli. Ajungând cu vârsta aproape de douăzeci de ani și aflând unii cetățeni de frumusețea ei, au dorit ca s-o ia în căsătorie și foarte mult se sârguiau pentru acest lucru. Dar sfânta fecioară, socotindu-le pe toate deșertăciune, s-a făcut mireasă lui Hristos, păzindu-și fecioria, priveghind ziua și noaptea în rugăciuni.

Iar diavolul se silea foarte mult ca s-o abată pe fecioara lui Hristos de la viața ei cea asemenea cu îngerii și s-o înduplece spre lume, ostenindu-se asupra ei cu războiul trupului, cu gânduri necurate, cu înșelăciunile șoaptelor celor viclene și cu alte feluri de meșteșuguri ale sale. N-a sporit însă nimic împotriva aceleia în a cărei neputincioasă fire se sălășluia puterea lui Hristos, căci călca cu feciorelnicele ei picioare blestematul trup al șarpelui iadului. Neputând diavolul s-o biruiască pe mireasa cea nebiruită a lui Hristos cu războiul cel dinăuntru și tăinuit, s-a ridicat împotriva ei pe față, pornind contra fecioarei pe cumpliții muncitori. Pentru că în acea vreme era prigoană mare împotriva creștinilor, i-a îndemnat pe necredincioșii care îi urau pe creștini, ca s-o defaime pe ea la ighemonul Prov.

Mergând aceia la necuratul ighemon, i-au spus despre Anastasia că este o fecioară cum nu se află alta mai frumoasă în toată Roma. Apoi i-au mai spus că își petrece viața într-un loc deosebit, la niște femei sărace, care viețuiesc fără de bărbați și nevoind să se căsătorească, batjocorind viața păgânilor, crezând în Cel răstignit și râzând de zeii lor. Ighemonul, auzind de frumusețea Anastasiei, îndată a trimis pe slujitorii săi ca s-o aducă. Aceștia s-au dus, dar nu au putut să deschidă mănăstirea, până ce n-au tăiat ușile cu securile. Văzând acest lucru, pustnicele celelalte s-au speriat foarte tare și, temându-se, au deschis o altă ușă și au fugit. Iar egumena Sofia nu a lăsat-o pe Anastasia, zicându-i: „Fiica mea, Anastasia, nu te înfricoșa, căci acum a venit vremea nevoinței. Iată Mirele tău, Iisus Hristos, vrea să te încununeze pe tine. Deci nu vreau să fugi din mănăstire și să te pierd, mărgăritarul meu, pe care de la trei ani luându-te, te-am crescut și până acum te-am păzit ca pe lumina ochilor”.

Deci Sofia a ieșit înaintea ostașilor și le-a zis: „Pe cine căutați și ce vă trebuie?”. Iar ei au răspuns: Bătrâno, dă-ne pe fecioara Anastasia, pe care o ai aici, căci așa voiește ighemonul Prov”. Iar Sofia a zis: „Bine, cu bucurie vă voi da pe Anastasia, însă numai atât mă rog vouă, domnii mei, să mai așteptați două ceasuri până ce o voi împodobi pe ea, ca să fie plăcută ochilor stăpânului vostru”. Slujitorii, socotind că vrea s-o înfrumusețeze cu podoabe și cu îmbrăcăminte obișnuită, au așteptat două ceasuri. însă duhovniceas­ca maică Sofia, vrând să-și înfrumusețeze pe fiica sa cu podoabe sufletești ca să fie plăcută Mirelui ceresc, a luat-o și a dus-o în biserică.

Punând-o înaintea altarului, cu plângere a grăit către dânsa: „Fiica mea, Anastasia, acum se cade să arăți cu fapte dragostea ta cea mare către Domnul, acum se cade ție să rabzi chinuri pentru Hristos, iubitul tău Mire, și să arăți că ești adevărata lui mireasă. Deci mă rog ție, iubita mea fiică, să nu te înșele limba cea ascuțită ca briciul, să nu te amețești de darurile și de slava lumii celei deșarte, nici să nu te înfricoșezi de chinurile cele vremelnice, care îți mijlocesc ție viața cea veșnică. Iată, cămara Mirelui este deschisă; iată, locul odihnei cele veșnice îți este gătit ție; iată, cununa cea împletită ție; iată, acum te cheamă la nuntă Mielul. Deci mergi către Dânsul cu veselie, mergi la nunta vieții celei veșnice. Mă rog ție, fiica mea, ia aminte la cuvintele mele și adu-ți aminte de ostenelile mele și de grija ce am avut pentru tine, căci te-am crescut luându-te din pruncie, și toată sârguința o puneam pentru aceasta, ca să te pregătesc mireasă curată împăratului slavei. Pentru aceasta m-am ostenit și m-am rugat, pentru aceasta ziua și noaptea te-am învățat, ca să te unești cu Domnul din toata inima și din tot sufletul.

Deci acum, fiica mea, să nu mă rușinezi pe mine, maica ta, înaintea Domnului și să nu-mi pogori în groapă bătrânețile mele mai înainte de vreme, pentru că, dacă voi auzi de tine ceva împotriva dragostei lui Hristos, îndată mă voi sfârși de mâhnire, îndată voi muri. Iar dacă voi auzi că rabzi pentru dragostea lui Hristos, că îți pui pentru Dânsul viața ta, atunci voi fi maica ce se bucură de fiică, atunci se va înălța cornul meu ca al inorogului și bătrânețile mele în untdelemn gras. Deci, fiica mea, să nu-ți cruți frumusețea ta trupească și să nu iubești viața cea vremelnică. Ci, când te vor amăgi cu cuvinte viclene, tu să nu-ți abați inima spre ele; când te vor înfricoșa cu chinurile, tu să grăiești: De frica voastră nu mă voi teme, nici mă voi tulbura, căci cu mine este Dumnezeul meuť. Când vor începe a te bate fără milă, tu să nu te temi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă. Sau, de te vor sfâșia și-ți vor chinui trupul, tu să te bucuri în pătimirile tale, căci împlinești lipsa necazurilor lui Hristos în trupul tău. De vor începe a zdrobi mădularele tale, tu să-ți aduci aminte că și perii capului tău sunt numărați de Domnul, Care va păzi toate oasele tale și nici unul dintr-însele nu va pieri.

Capul de ar voi să ți-l taie, tu să privești la Hristos, Capul a toată Biserica, Care este slava ta și care îți înalță capul tău. Nu te teme, fiica mea, de pătimirea cea aspră, căci Mirele tău îți va sta în față nevăzut și o să-ți ușureze durerile tale și o să te scoată din chinurile cele grele. Când vei suspina, El îți va da ție ușurare. Când vei slăbi, El te va întări. Când vei cădea din pricina bătăilor, El te va ridica. Când în dureri te vei umple de amărăciune, El îți va îndulci inima și-ți va răcori sufletul și nu se va depărta de tine, până ce, scoțându-te din mâna chinuitorilor, te va duce în cămara Sa cea cerească și, chemând toate puterile îngerești și cetele tuturor sfinților, îți va face bucurie și te va încununa ca pe o mireasă a Sa, cu cununa cea nestricăcioasă, ca să împărătești împreună cu El întru slava cea veșnică”.

Iar Anastasia a zis: „Gata este inima mea să pătimesc pentru Hristos, gata este sufletul meu ca să mor pentru Dânsul; toată dorirea și răsuflarea mea spre El era de demult și este și acum, ca întru mărturia dragostei mele către Domnul meu cel iubit să-mi pun sufletul meu pentru Dânsul. Iar acum, deoarece a venit vremea dorinței mele, cu bucurie voi merge înaintea judecătorilor și voi mărturisi preasfânt numele Dumnezeului meu. Dar tu, stăpâna și maica mea, nu te teme pentru mine, nici nu te îndoi de tinerețea mea, căci cred că Domnul meu Iisus Hristos mă va întări pe mine, roaba Lui, Căruia roagă-te și tu, maica mea iubită, ca să nu mă lase și să nu mă depărteze pe mine, până ce voi săvârși nevoința chinurilor întru numele Lui și va cădea rușinat vrăjmașul, care s-a ridicat asupra noastră”.

Astfel vorbind între ele două ceasuri și mai bine și dându-și cea mai de pe urmă sărutare, slujitorii trimiși de ighemon s-au supărat așteptând. Și intrând în biserică, le-au găsit nu îngrijindu-se de împodobirea trupească, ci vorbind cu umilință, mângâindu-se una pe alta și întărindu-se întru Domnul. De aceea, s-au mâniat foarte tare și, apucând pe Anastasia ca lupul pe oaie, i-au pus fiare pe grumaz și au dus-o repede în cetate, înfățișând-o înaintea ighemonului. Iar ea, deși stătea cu fața înaintea lui, cu mintea sa era mai mult înaintea lui Hristos, Mirele ei, și cu ochii inimii privea frumusețea Lui.

Văzând-o, toți s-au mirat de frumusețea ei și de smeriții ei ochi, precum și de blândețea ei. Apoi ighemonul a zis către dânsa: „De ce neam ești, de ce credință, și care îți este numele?”. Iar sfânta a răspuns cu glas blând, căutând în jos: „Sunt fiica unui cetățean din cetatea Romei și sunt crescută în dreapta credință, iar numele meu este Anastasia”. Ighemonul a zis: „Romanilor le este neobișnuit acest nume și nu știu ce înseamnă Anastasia”. Sfânta a răspuns: „Anastasia se tâlcuiește înviere, căci Dumnezeu m-a înviat pe mine, ca să grăiesc împotriva ta, până ce îl voi birui pe tatăl tău, satana”. Ighemonul a zis: „Să-mi răspunzi cu blândețe, fecioară, ca să nu mă pornești spre mânie, căci îți cruț tinerețea și nu vreau să pierd frumusețea ta, ci ascultă-mă ca pe un tată care vrea să te sfătuiască de bine. De ce te-ai amăgit fără de folos cu învățătura creștinească și îți pierzi în deșert anii tăi, lipsindu-te de viața cea bună și de desfătările pe care zeii le-au dat oamenilor, spre veselie? De ce ascunzi într-un colț întunecat o așa frumusețe, care și la boierii cei mari poate să fie plăcută? Ce mângâiere ai dacă fugi de petrecerea împreună cu oamenii și ca o fiară locuiești singură? Care îți este câștigul dacă ești chinuită și mergi la moarte pentru Cel răstignit? Oare nu este bine să te închini zeilor noștri cei fără de moarte, să-ți iei un bărbat cinstit, frumos și de neam bun, să te mângâi cu bucurii și să te veselești cu fiii, să viețuiești în cinste și în slavă, între oamenii cei buni și să ai multe averi, aur și argint, și să nu-ți pierzi în cea mai mare trudă și sărăcie viața cea dată de zei, spre bună petrecere? Deci, te sfătuiesc pe tine, apropie-te și te închină zeilor și îndată vei avea bărbat de neam mare și cinstit, slăvit și bogat, care va fi înaintea scaunului împărătesc cu multă laudă și cu care și tu asemenea vei fi în mare cinste și te vei îndulci de toate bunătățile, în toate zilele vieții tale”.

La aceste cuvinte, Sfânta Anastasia, ridicându-și ochii săi cei plecați în jos și căutând la ighemon, a zis: „Bărbatul meu, bogăția mea, viața și veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, de la Care nu mă voi întoarce cu amăgitoarele tale cuvinte. Nu mă vei înșela precum a înșelat șarpele pe Eva, nici îmi vei îndulci chinuirea cea amară a voastră. Nu mă vei despărți de Domnul meu nici cu frica chinurilor, pentru care de o sută de ori, de ar fi cu putință, sunt gata să mor”. Atunci ighemonul a poruncit celor ce stăteau de față să o bată peste obraz, zicându-i: „Oare așa răspunzi luminatului stăpânitor?”. Apoi, vrând să o facă de rușine, a poruncit să-i rupă hainele de pe dânsa și să fie arătată goală înaintea tuturor. Și a zis către dânsa: „Oare frumos îți este, fecioară, ca să stai înaintea tuturor așa goală?”. A răspuns sfânta: „Nebunule, nerușinatule și de toată necurăția plin, aceasta nu este rușinea mea, ci a ta. Știe Domnul meu că niciodată soarele n-a văzut goliciunea mea, iar tu, punându-mă astfel în fața poporului, să știi că mai mult te-ai făcut de rușine pe tine, decât pe mine. Pentru că pe mine de rușinea aceasta mă va acoperi Mirele meu cu veșmântul slavei, iar pe tine te va acoperi în veci rușinea feței tale. Acum tot omul cu minte va zice: de n-ar fi fost ighemonul fără rușine și plin de pofte nelegiuite, n-ar fi dezgolit în fața tuturor trupul cel feciorelnic”. Apoi a zis celor ce o dezbrăcaseră: „Dacă ați dezgolit trupul meu și dacă ați pus înaintea mea uneltele chinurilor, pentru ce zăboviți? Bateți, tăiați, rupeți trupul meu cel gol, acoperiți-l cu bătăi și cu sângele meu. Iată, mă vedeți gata spre a suferi chinuri și să nu nădăjduiți că veți auzi altceva de la mine, decât numai aceasta, că voiesc să mor pentru Hristos”.

Atunci, la porunca ighemonului, au întins-o cu fața în jos și au legat-o de patru stâlpi, apoi au pus sub dânsa foc cu smoală și cu pucioasă și astfel au chinuit-o cu foc și cu fum greu, iar pe spate au bătut-o cu toiege fără milă. Sfânta răbda chinurile și, în loc de suspinuri, zicea psalmul lui David: „Miluiește-mă, Dumnezeule”. Atât de mult a fost bătută, încât au obosit cei care o băteau. După aceasta au dezlegat-o de pe stâlpi și, luând-o de pe foc, au legat-o pe o roată și, întorcând roata, toate oasele i le-au zdrobit, iar venele i s-au rupt. Dar ea se ruga către Domnul: „Scăparea mea și scutul meu, nu Te depărta de la mine, că slăbește sufletul meu din pricina durerilor și a oaselor mele zdrobite”. Și îndată, cu puterea lui Dumnezeu, roata s-a oprit și a stat nemișcată și Sfânta Anastasia a fost dezlegată de o mână nevăzută. Apoi cu tot trupul s-a arătat nevătămată și sănătoasă, încât toți se mirau de o asemenea minune. Deci ighemonul putea cu o minune ca aceasta să vină în simțire și la cunoștința adevăratului Dumnezeu, dar l-a orbit răutatea și a început cu alte munci a o chinui pe sfânta. A poruncit ca sfânta să fie spânzurată, să-i fie strujite coastele și să-i rupă trupul, iar ea răbda toate acestea cu bărbăție și numai spre Unul Dumnezeu își ridica ochii, zicând: „Vezi durerea mea cu care pătimesc pentru Tine, Mirele meu, și binevoiește ca sângele vărsat de netrebnica roaba Ta să-Ți fie bineprimit și să nu fiu lepădată din ceata sfintelor mărturisitoare”.

După aceasta au coborât-o de pe lemn și a zis ighemonul către dânsa: „Anastasia, oare bine îți este acum?”. Iar sfânta a răspuns: „Foarte bine, pentru că ce chin nu-mi este mie de folos și bineprimit de către Acela pe care îl iubesc mai mult decât viața și decât sufletul meu?”. Atunci ighemonul a zis: „Dacă îți place să rabzi chinuri pentru Cel răstignit, îți voi înmulți această plăcere”. Și a poruncit ca să-i fie tăiați sânii cu briciul. Sfânta, văzând sângele care curgea din ea, a început a slăbi foarte mult și cerea apă de băut. Unul dintre cei ce erau acolo, pe nume Chirii, aducând apă, i-a dat să bea, iar ea, gustând puțină apă, a zis către cel ce i-a dat apă: „Să nu te lipsești de plată de la Domnul, după cuvântul Lui, care a zis: Oricine vă va adăpa cu un pahar de apă rece în numele Meu - căci ai lui Hristos suntem - nu-și va pierde plata sa”. Ighemonul a zis către dânsa: „Îți sunt de ajuns chinurile sau mai vrei să fii chinuită?”. A răspuns sfânta: „Fă ce voiești, Dumnezeul meu este puternic ca și pentru mai mari chinuri să întărească puterea mea cea slăbită și să-ți surpe mândria ta”. Atunci chinuitorul a poruncit ca să-i smulgă unghiile de la degete, după aceea să-i taie mâinile și picioarele și apoi să-i sfărâme toți dinții. Sfânta a începuj iarăși a slăbi și a cere apă, căci din gura ei curgea mult sânge. Atunci Chirii, cel mai înainte pomenit, a adăpat-o cu puțină apă, iar ighemonul, văzându-l pe Chirii că adapă pe muceniță cu apă și socotind că este creștin, căci așa și era, îndată a poruncit ca acesta să fie tăiat cu sabia. Și fiind tăiat, fericitul Chirii s-a dus către Domnul ca să-și ia plata sa pentru paharul cel cu apă rece cu care a adăpat pe mucenița în numele lui Hristos.

Sfânta, răcorindu-se cu apă, a răsuflat puțin și se ruga, zicând: „Nu mă lăsa pe mine, Dumnezeule, Mântuitorul meu”. Și ighemonul a poruncit ca să i se taie limba. Atunci sfânta a zis: „Chiar și limba de-mi vei tăia, băutorule de sânge și nelegiuitule, inima mea tot nu încetează a striga către Domnul, căci El, pe cei ce se roagă în tăcere, mai bine îi ascultă”. Luând sluga un clește, l-a băgat în gura sfintei și i-a tras limba afară și i-a tăiat-o. Atunci tot poporul a strigat înspăimântat, defăimând și ocărând pe ighemon pentru o muncire atât de cumplită și lipsită de omenie. Ighemonul, mâniindu-se pe popor, a poruncit ca sfânta să fie dusă afară din cetate și să i se taie cu sabia cinstitul ei cap. Astfel și-a săvârșit nevoința muceniciei, sfânta și vrednica de laudă, mare muceniță a lui Hristos, Anastasia.

Sfântul ei trup a fost lăsat neîngropat ca să fie spre mâncare fiarelor și păsărilor, dar cu dumnezeiască acoperire se păzea neatins. Venind noaptea, îngerul s-a arătat fericitei starețe Sofia și i-a poruncit să ia trupul Sfintei Anastasia care zăcea în câmp, afară din cetate. Ea, luând o pânză curată, a ieșit din mănăstire și nu știa în ce parte să meargă. Apoi, rugându-se lui Dumnezeu cu tot dinadinsul și fiind povățuită de el, a mers la locul unde era aruncat sfântul trup al duhovniceștii ei fiice, și, sărutându-l cu dragoste și udându-l cu multe lacrimi, zicea: „Iubita mea fiică, pe care în liniște și cu osteneli te-am crescut; în post, în rugăciuni, în feciorie și în curăție te-am păzit, frica lui Dumnezeu și sfânta Lui dragoste te-am învățat; fiica mea cea dulce pentru care totdeauna sufeream, până ce s-a închipuit în tine Hristos, mulțumesc ție că m-ai ascultat pe mine, sărmana ta maică, și ai îndeplinit dorința mea. Nu în zadar m-am ostenit cu tine, pentru că ai stat înaintea Mirelui tău în haina cea de nuntă a fecioriei tale neprihănite, împodobindu-te cu sângele tău. Deci mă rog ție acum, nu ca unei fiice, ci ca unei maici și stăpână a mea, să fii sprijinul bătrâneților mele, cu rugăciunile către Dumnezeu, și mă pomenește, bucurându-te cu Domnul. Iar când îmi va porunci să mă duc din trupul meu de lut, roagă-te bunătății Lui, ca să fie milostiv păcatelor mele”.

Plângând astfel, se gândea ce să facă, pentru că era singură, ba și slabă și abia putea umbla cu toiagul. Neputând să ia și să ducă acel trup ca să-l îngroape, se mâhnea, nepricepându-se ce să facă. Atunci, după rânduiala lui Dumnezeu, au venit niște oameni necunoscuți de ea, cinstiți la vedere, cucernici la vorbă și creștini cu credința. Aceștia, găsind-o pe stareță plângând deasupra trupului, i-au ajutat ei și, adunând mădularele tăiate, adică mâinile și picioarele, care erau aruncate afară din cetate, au pus sfântul cap la loc deosebit și cinstit și, cântând acolo deasupra gropii, au îngropat comoara cea de mult preț, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.

Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condacul 1

Orfană ai rămas de mică, fiind de trei ani, dar Părintele orfanilor, Care nu părăseşte pe cei străini, a rânduit ca să fii luată într-un sfânt lăcaş al unei mănăstiri, unde ai crescut cu multă grijă. Acolo cu darul lui Dumnezeu ai învăţat sfânta credinţă şi te-ai încununat cu frumoase virtuţi, ajungând la desăvârşirea sfinţeniei, pentru care noi te lăudăm: Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Icosul 1

În post, privegheri şi rugăciuni neîncetate ai crescut şi ai petrecut în sfânta mănăstire, unde cu tot sufletul ai slujit Domnului. Ca un crin alb ai înflorit în grădina lui Hristos, împodobindu-ţi fecioria cu virtuţi sfinte, ai ajuns bine plăcută Domnului, pentru aceasta noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, fecioară preafrumoasă;
Bucură-te, cea preamult lăudată întru învăţătura creştinească;
Bucură-te, căci Dumnezeu a vrut ca să te ocrotească;
Bucură-te, în viaţa călugărească să te desăvârşească;
Bucură-te, căci cu darul Său din restriştea lumii te-a luat;
Bucură-te, căci cu lumina Sa mintea ţi-a îmbrăţişat;
Bucură-te, odraslă sfântă de Hristos aleasă;
Bucură-te, ca să-I ajungi scumpă mireasă;
Bucură-te, pasăre măiastră care cânţi noaptea la rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai fost scoasă din a lumii deşertăciune;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 2-lea

Dar vrăjmaşul neamului omenesc, văzând nevoinţele tale cele sfinte, prin care era călcat de fecioreştile tale picioare, a pornit asupra ta războiul lui pe faţă; a început prin oameni vicleni a te pârî la păgânii cei cumpliţi, precum că eşti frumoasă la chip şi că eşti într-o mănăstire, unde cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Auzind aceasta necuratul guvernator, a poruncit ca să te ia cu sila de la mănăstire, şi mergând cei trimişi, au zdrobit uşile cu securi. Atunci a fost mare frică asupra mieluşiţelor lui Hristos, dar egumena te întărea pe tine, Sfântă Anastasia, ca să primeşti cununa cea mucenicească. Tu cu multă bărbăţie ai stat în faţa tiranilor, iar noi te lăudăm cu drag:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, căci pe vrăjmaş l-ai biruit;
Bucură-te, cu postiri şi neîncetate rugăciuni sub picioare l-ai strivit;
Bucură-te, şi cu mare ruşine el s-a depărtat de tine;
Bucură-te, că atunci vrăjmaşul a început război pe faţă;
Bucură-te, şi a început prin oameni vicleni să te pârască;
Bucură-te, căci a ta viaţă sfântă o a descoperit;
Bucură-te, şi te-a arătat la guvernatorul cel cumplit;
Bucură-te, că el atunci a trimis oşteni la mănăstire, ca să te ia cu sila;
Bucură-te, şi să te ducă în faţa lui cea fără de milă;
Bucură-te, ceea ce ai avut luptă mare;
Bucură-te, ceea ce ai început ca să suferi pentru Domnul chinuri amare;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 3-lea

Sofia cea cu viaţă sfântă te-a întărit, frumoasă Anastasia, cu poruncile dumnezeieşti, îndemnându-te la mari virtuţi şi multă sfinţenie, ca să biruieşti în faţa vrăjmaşilor şi să primeşti de la Domnul cununa cea neveştejită a Împărăţiei cereşti. Iar tu ascultai de ea cu râvnă şi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Atunci când te sfătuia mama ta cea duhovnicească, deodată ca nişte fiare sălbatice au năvălit trimişii dregătorului şi cu mare silnicie în grabă te-au apucat şi, legându-te cu lanţuri, te-au dus la păgânul cel necurat. Iar tu răbdai o răpire aspră ca aceasta cu mulţumire, pentru care îţi cântăm aceste laude:
Bucură-te, Sfântă Anastasia cea de sfinţenie iubitoare;
Bucură-te, ceea ce ai fost înzestrată cu multă răbdare;
Bucură-te, ceea ce în poruncile Domnului te-ai întărit;
Bucură-te, căci cu frică şi cu dragoste le-ai păzit;
Bucură-te, că de stareţa Sofia cea înţeleaptă ai fost îngrijită;
Bucură-te, că pentru mărturisirea lui Dumnezeu ai fost pregătită;
Bucură-te, ceea ce te-ai supus la jertfă mare;
Bucură-te, ceea ce te-ai pregătit pentru a muceniciei încununare;
Bucură-te, că tiranii au năvălit ca nişte lupi la tine;
Bucură-te, că te-au legat cu lanţuri de fier cu mare asprime;
Bucură-te, că din lăcaşul cel sfânt cu silnicie te-au luat;
Bucură-te, că la dregătorul cel cumplit te-au înfăţişat;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 4-lea

Adunarea cea păgânească a închinătorilor de idoli, împreună cu guvernatorul Prov, te-au cercetat de unde eşti şi din ce neam porneşti. Atunci ai răspuns că eşti creştină şi că te numeşti cu numele de „Înviere” şi cânţi Dumnezeului cel Adevărat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Guvernatorul cu multă asprime a voit a te înfricoşa, iar apoi cu multe amăgiri viclene ţi-a arătat ţie, Muceniţă, că îţi va da desfătări şi bucurii lumeşti şi o viaţă plină de avuţii, ca fără trudă să trăieşti, numai să te supui la voia sa. Dar tu cu mare bărbăţie şi cu voinţă mucenicească ai respins vicleşugurile lui şi numai la Dumnezeu ai cugetat rugându-te. Pentru aceasta auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce spre Ierusalimul cel ceresc cu mare avânt ai pornit;
Bucură-te, ceea ce de Dumnezeu ai avut dor nemărginit;
Bucură-te, ceea ce porţi numele cel sfânt al Învierii;
Bucură-te, ceea ce ai pornit pe calea jertfirii;
Bucură-te, că amăgirile tiranului nu te-au înşelat;
Bucură-te, că aurul şi bogăţiile lui le-ai defăimat;
Bucură-te, că mintea ta a fost sfântă păzitoare;
Bucură-te, ceea ce ai trecut prin grea încercare;
Bucură-te, porumbiţa Domnului cea mult frumoasă;
Bucură-te, ceea ce ai spart cursa cea diavolească;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 5-lea

Cu multă tărie şi înţelepciune ai defăimat şi, respins sfaturile prigonitorului, şi călcând capul şarpelui celui viclean, cântai în inima ta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Aprinzându-se de mânie, a poruncit guvernatorul să fii bătută peste faţă şi să fii dezbrăcată de haine în faţa norodului. Dar tu, Sfântă Anastasia, ai răbdat această ruşine pentru Hristos, Care a fost dezbrăcat pe dealul Golgotei. Pentru aceasta noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, ceea ce către Domnul să mergi te-ai grăbit;
Bucură-te, ceea ce ai primit ca şi Stăpânul palme peste faţă;
Bucură-te, ceea ce de a tale haine ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, ceea ce ai defăimat a lumii trecătoare viaţă;
Bucură-te, că şi Domnul pe Golgota a fost dezgolit;
Bucură-te, că şi tu pentru El, aşa ai pătimit;
Bucură-te, fecioară cuvioasă şi mult răbdătoare;
Bucură-te, a cerescului Eden pregătită floare;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 6-lea

Apoi au pus pe Muceniţa Domnului cu faţa la pământ, legată de patru ţăruşi, au aprins sub ea foc de smoală cu pucioasă, ca s-o înece cu fum, şi pe spate au bătut-o cu putere foarte cumplit. Aşa au chinuit-o, multă vreme, până ce au obosit tiranii. Iar mireasa Domnului cu neînfricare în taină lăuda pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

După această muncă pe care a suportat-o cu tărie, păgânii au legat-o de o roată cumplită, pe care dacă au învârtit-o, oasele Sfintei le-a zdrobit. Atunci cu mare glas s-a rugat lui Dumnezeu şi deodată o mână nevăzută a dezlegat-o şi a făcut-o sănătoasă, iar noi, văzând această minune, te lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, care multe munci ai suferit pentru Hristos;
Bucură-te, că tiranii te-au legat la stâlp cu faţa în jos;
Bucură-te, că şi arderea focului cea cumplită o ai suferit;
Bucură-te, că şi pe spate cu toiege ai fost bătută;
Bucură-te, că atunci inima ta la cer a fost înălţată;
Bucură-te, fecioară aleasă, cea de multe chinuri purtătoare;
Bucură-te, ceea ce ai fost strânsă pe roata îngrozitoare;
Bucură-te, ceea ce ai biruit cu puterea Mântuitorului;
Bucură-te, stâncă nesfărâmată de dogoarea focului;
Bucură-te, porumbiţa lui Hristos cea curajoasă;
Bucură-te, a raiului vieţuitoare drăgălaşă;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 7-lea

Necuratul guvernator, văzând o minune ca aceasta, cum din toate chinurile ai ieşit biruitoare şi cu sănătate, nu a înţeles darul lui Dumnezeu, căci era orbit de răutatea cea diavolească. Atunci a poruncit să o spânzure de un lemn şi să-i strunjească trupul cu gheare de fier. Dar Sfânta Anastasia a primit şi munca aceasta cumplită cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Aşa au chinuit trupul Sfintei, strunjindu-l încât se rupea carnea de pe dânsul şi cădea la pământ. Iar mieluşiţa Domnului Iisus îşi ridica ochii sufletului la cer, înălţând rugăciuni şi mărturisind pe Dumnezeu. Noi, văzând cumplita-i chinuire, o pomenim aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, mieluşiţa cea curată a lui Hristos;
Bucură-te, căci asupra ta s-a pornit şarpele cel preamânios;
Bucură-te, că la altă şi grea muncă a voit să te căznească;
Bucură-te, şi a poruncit ca la stâlp să te lege şi cumplit să te strunjească;
Bucură-te, ceea ce în chinuri aveai bucurie;
Bucură-te, a îngerilor veselie;
Bucură-te, că demonilor ai fost spaimă mare;
Bucură-te, a tiranilor grea amorţire;
Bucură-te, turturica Domnului cea binecuvântată;
Bucură-te, privighetoarea raiului a Treimii cântătoare;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 8-lea

Spurcatul călău a poruncit cu răutate mare ca să i se taie sânii miresei lui Hristos cu un brici veninat. Atunci, curgându-i sângele foarte tare, i-a venit o mare slăbiciune Muceniţei şi, o sete amară cuprinzând-o, a cerut apă ca să bea, iar cu simţurile pline de durere cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Un milostiv cu numele Chiril i-a dat apă Muceniţei, care după ce a băut i-a zis: „Să nu te lipsească Dumnezeu de darul Lui”. Iar guvernatorul îi spunea: „Ţi-ajung chinurile, Anastasio, sau mai vrei să fii muncită?”. Dar Sfânta a zis că mai primeşte cu râvnă şi alte munci pentru Hristos, pentru care o lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, ceea ce toate chinurile le-ai răbdat cu tărie;
Bucură-te, că vrăjmaşul tiran a poruncit ca sânii tăi să-i taie cu briciul veninat;
Bucură-te, că şi acest chin l-ai purtat;
Bucură-te, că mult sânge ţi-a curs pe pământ;
Bucură-te, că atunci o sete amară te-a cuprins;
Bucură-te, căci Chiril cel înzestrat cu mila de sus;
Bucură-te, că el apă să te răcoreşti ţi-a adus;
Bucură-te, fiica Domnului binecuvântătoare;
Bucură-te, că ai suferit răni iuţi şi usturătoare;
Bucură-te, că sângele tău cel fecioresc şi sfânt;
Bucură-te, că pentru Hristos l-ai vărsat pe pământ;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 9-lea

Văzând tiranul că şi aceasta o răbda cu tărie, a poruncit ca să-i smulgă unghiile de la mâini şi picioare cu cleştele. Slăbind iarăşi, a cerut apă şi acelaşi Chiril i-a adus, întărind-o şi cântând în inima lui: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Văzând chinuitorul pe Chiril că aduce apă Muceniţei, şi-a dat seama că este creştin şi a poruncit de i-a tăiat capul cu sabia. Iar noi cădem cu smerenie în faţa Sfinţilor şi-i lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, că încă o groaznică muncă ai suferit;
Bucură-te, de a smulgerii unghiilor chinuire;
Bucură-te, de tăierea picioarelor, mâinilor şi a dinţilor sfărâmare;
Bucură-te, că ai cerut iarăşi apă în muncire;
Bucură-te, şi Chiril ţi-a adus iarăşi cu grăbire;
Bucură-te, că pentru Hristos Iisus ţi-a dat apă;
Bucură-te, că pentru Mântuitorul şi-a dăruit prin sabie a sa viaţă;
Bucură-te, Muceniţă de mâniosul şarpe nebiruită;
Bucură-te, podoaba mucenicilor cea preaslăvită;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 10-lea

Norodul care era de faţă a început a defăima pe tirani pentru cruzimea lor cea sălbatică. Tu, Sfântă, te rugai în Duhul Sfânt, ca să sporească credinţa în popor, zicând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dar nesăţiosul păgân Prov, cel preamult blestemat, neputând să-ţi plece voinţa ta, a poruncit să-ţi smulgă limba din gură. Tu, Sfântă Anastasia, văzând al tău sfârşit, cu grele suspine te rugai lui Dumnezeu. Iar noi, văzând această pătimire, te lăudăm cutremuraţi în fiinţa noastră cu plângere aşa:
Bucură-te, că pentru ale tale chinuri poporul ce era de faţă a fost cuprins de înfiorare;
Bucură-te, că de toată mulţimea tiranii au fost mustraţi;
Bucură-te, că i-au numit sălbatici şi blestemaţi;
Bucură-te, că vrăjmaşii nu s-au săturat a vărsa sângele tău;
Bucură-te, că ţi-au smuls limba din gura cea grăitoare de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Anastasia cea purtătoare de chinuri;
Bucură-te, că ai glăsuit Treimea prin grele suspine;
Bucură-te, că eşti cu trupul şi sufletul înveşmântat strălucitoare;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 11-lea

Nemaiavând spurcatul tiran răbdare, fiind defăimat de popor, a poruncit ca să ducă pe Sfânta afară din cetate şi cu sabia să fie tăiată. Şi aşa Marea Muceniţă Anastasia a ajuns la capătul nevoinţei, grăind din inima sa lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Plecându-şi capul sub sabie, trecut-a la Domnul dintr-această iarnă grea a suferinţelor Muceniţa Anastasia. Se odihneşte în cămara Mirelui său, unde acum se veseleşte pentru veşnicie. Lacrimile noastre nu se vor usca şi te vom lăuda până vom ajunge la tine aşa:
Bucură-te, că ai ajuns cu mare biruinţă la capătul alergării tale;
Bucură-te, icoană vie şi duioasă în slava Domnului cea tare;
Bucură-te, odraslă mucenicească şi purpurie floare;
Bucură-te, tânără căprioară ce ai mers la a morţii junghiere;
Bucură-te, izvorul cel de miere curgător şi dătător de mana nemuririi;
Bucură-te, părticica mântuită de lacrima harului Treimii;
Bucură-te, diamant de loviturile păgâne nezdrobit;
Bucură-te, mamă duhovnicească ce chinuită te-ai slăvit;
Bucură-te, că diademă de nuanţată lumină din mâna Arhiereului ceresc ai primit;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 12-lea

Zăcând trupul tău pe pământ, îngerul Domnului s-a arătat stareţei tale Sofia în vis, spunându-i să îngroape mult nevoitorul tău corp. Atunci Sfânta Sofia a luat tămâie şi giulgiu de in şi a mers la locul acela arătat de înger, cântând cu multă durere lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ajungând stareţa Sofia la acel loc şi găsind sfintele tale moaşte, zdrobite, sfâşiate şi tăiate, sărutându-le şi cu giulgiu curat înfăşurându-le, la un loc de cinste le-a îngropat, iar noi te pomenim aşa:
Bucură-te, Mare Muceniţă Anastasia, căci cu sabia ai fost tăiată;
Bucură-te, ce la dulcele tău Mire de îngeri ai fost ridicată;
Bucură-te, că ai primit cununa, pe Hristos Cel preaiubit;
Bucură-te, că pentru numele Lui ai pătimit;
Bucură-te, că trupul tău zdrobit şi sfâşiat;
Bucură-te, de înger, stareţei a fost arătat;
Bucură-te, că acum la Domnul Iisus în slavă te veseleşti;
Bucură-te, că vieţuieşti împreună cu oştile cereşti;
Bucură-te, ceea ce pe tirani i-ai biruit;
Bucură-te, că viaţa veşnică o ai primit;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul al 13-lea

O, Mare Muceniţă a lui Hristos Anastasia, care pentru Domnul ai pătimit şi sfârşitul prin sabie l-ai primit, adu-ţi aminte de noi, care facem a ta pomenire, şi ne fii mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, ca milostiv să ne fie nouă şi iertător, ca împreună cu tine să slăvim şi să cântăm în veacul ce va să fie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic iarăşi Icosul 1: În post, privegheri şi rugăciuni neîncetate…, Condacul 1: Orfană ai rămas de mică...,

Icosul 1

În post, privegheri şi rugăciuni neîncetate ai crescut şi ai petrecut în sfânta mănăstire, unde cu tot sufletul ai slujit Domnului. Ca un crin alb ai înflorit în grădina lui Hristos, împodobindu-ţi fecioria cu virtuţi sfinte, ai ajuns bine plăcută Domnului, pentru aceasta noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, Sfântă Anastasia, fecioară preafrumoasă;
Bucură-te, cea preamult lăudată întru învăţătura creştinească;
Bucură-te, căci Dumnezeu a vrut ca să te ocrotească;
Bucură-te, în viaţa călugărească să te desăvârşească;
Bucură-te, cu darul Său din restriştea lumii te-a luat;
Bucură-te, şi cu lumina Sa mintea ţi-a îmbrăţişat;
Bucură-te, odraslă sfântă de Hristos aleasă;
Bucură-te, ca să-I ajungi scumpă mireasă;
Bucură-te, pasăre măiastră care cânţi noaptea la rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai fost scoasă din a lumii deşertăciune;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

Condacul 1

Orfană ai rămas de mică, fiind de trei ani, dar Părintele orfanilor, Care nu părăseşte pe cei străini, a rânduit ca să fii luată într-un sfânt lăcaş al unei mănăstiri, unde ai crescut cu multă grijă. Acolo cu darul lui Dumnezeu ai învăţat sfânta credinţă şi te-ai încununat cu frumoase virtuţi, ajungând la desăvârşirea sfinţeniei, pentru care noi te lăudăm: Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anastasia, mult pătimitoare!

şi această

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Anastasia Romana

Mare Muceniţă a lui Hristos Anastasia, care ai suferit pentru credinţa dreptslăvitoare, învaţă-ne pe noi, cei ce suntem întunecaţi şi fără cunoştinţă, a mărturisi pe Dumnezeu şi a sta neclintit în credinţă. Tu, care ai suferit dezbrăcarea trupului asemenea lui Hristos, îmbracă-ne în haina pocăinţei celei adevărate. Focul cel iute şi arzător în care ai fost pusă să stingă văpaia patimilor noastre celor necurate de care suntem cuprinşi. Roata cea îngrozitoare pe care ai fost legată şi zdrobită la oase să vindece sufletele noastre cele ruinate de păcate. Sânii tăi care au fost tăiaţi fără milă de păgâni, cu briciul otrăvit, să întinerească sufletele noastre îmbătrânite şi gârbovite de mulţimea fărădelegilor. Capul tău cel preacinstit care cu sabia a fost tăiat să înalţe capetele noastre către Dumnezeu, căci spre patimi rele sunt aplecate. Mijloceşte pentru a ajunge şi noi în Împărăţia luminii celei neapropiate a Sfintei Treimi acum şi în veci. Amin.

Şi se face otpustul.Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Muceniţă Anastasia Romana

Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Anastasia Romana

Glasul al 4-lea

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmosul

Să cântăm Domnului Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preamărit.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dă-mi luminare, mireasă a lui Dumnezeu, mie celui ce cin­stesc această purtătoare de lu­mină pomenire a ta, alungând întunericul sufletului meu.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul te-ai închinat pe sineţi Ziditorului tău încă din scutece şi cu focul înfrânării ai ars poftele trupului.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suindu-te către înălţimea muceniciei, muceniţă, care ai numele Învierii, te-ai învred­nicit ca o fecioară de Cămara Cea Înţelegătoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Scara cea Înaltă până la cer, de care se sprijinea Dumnezeu, făcând pe oameni cereşti, te lăudăm Fecioară.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înaintea judecăţii tiranice ai stat, propovăduind pe Dumnezeu Cuvântul, pe Hristos Îm­păratul şi Făcătorul şi Stăpâ­nul tuturor.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumuseţea cea din inimă a chipului celui văzut risipindu-se, te-a arătat pe tine preafrumoasă, celor ce te vedeau, prealăudată.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bogăţie neîmpuţinată de tă­măduiri ţi-a dat ţie, fecioară, Hristos, a Cărui sărăcie ai iubit de bună voie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cuptorul păcatelor mele stinge-l cu focul rugăciunilor tale, Maica lui Dumnezeu, aducându-mi Dumnezeiasca Rouă a iertării.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine muceniţă, care din ti­nereţe ai purtat jugul cel uşor, te-au osândit cei fărădelege, să porţi lanţ de fier.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Picăturile sângelui tău au stins jăratecul mulţimii zeilor; iar făclia minunilor tale a ars materia patimilor.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Despuind prea vicleanul trupul tău, de har nu l-a putut despuia; ci, mai degrabă ţi-a pricinuit ţie haină ţesută de sus, care nu se rupe.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-te mai presus de pământ, se aprindea, fericită, foc pe pieptul tău, care aprin­dea dragostea ta către Stăpâ­nul, frumoasă fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

După naştere, ai rămas Fecioară Nestricată, ca şi mai înainte de naştere; că ai născut Prunc Tânăr, pe Cel Cunoscut mai înainte de veci.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Mânecând grăim către Tine, Doamne, mântuieşte-ne pe noi; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Necuprinsă de focul cel ma­terial te-ai arătat Muceniţă Anastasia; că te răcorea pe tine focul cel din inimă, al Dum­nezeieştii dragoste.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfrumuseţându-se, muceniţă, obrazul tău de pălmuire, ai pălmuit obrajii vrăjmaşilor celor prea urâţi.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întinsă fiind pe lemn, de Dumnezeu gânditoare, Sfântă Anasta­sia, pentru dragostea Mirelui tău, ai închipuit Dumnezeiasca Patimă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lăudămu-te pe tine, pururea Lăudată, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu; că ai născut cu Trup pe Dumnezeu Cel Prealăudat.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Haină luminoasă dă-mi mie, Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, Mult Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zdruncinându-ţi-se trupul cu chinuri, însemna îndrepta­rea voirii tale către Dumnezeu, Sfântă Anastasia Prealăudată.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fost-ai spânzurată sus, răbdând bătăi, muceniţă şi ferind nerănit sufletul cel ales, ceea ce eşti vrednică de laudă.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdat-ai tăierea sânilor, care hrănea cu lapte credin­cioşii, tăierea mâinilor şi a pi­cioarelor, muceniţă mult pătimitoare, uitându-te la Mirele tău Hristos.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut pe Dum­nezeu Iubitorul de oameni, Stă­până Iubitoare de bine, roagă-L să ne izbăvească pe noi de focul gheenei.

 

CONDAC

Glasul al 3-lea

Podobie: Fecioara astăzi...

Cu apele fecioriei curăţindu-te, cuvioasă, cu sângele mu­ceniciei încununându-te, Sfântă Muceniţă Anas­tasia, dai celor ce sunt în nevoi tămăduiri de boli şi mântuire celor ce se apropie către tine din inimă; că tărie ţi-a dat ţie Hristos, Mirele tău, Cel Ce iz­vorăşte har pururea curgător.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii evrei au călcat vă­paia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, cân­tând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci!

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Unde este sunetul glasului celor ce prăznuiesc, acolo dănţuieşti pătimitoare cu fecioarele cântând Ziditorului: Binecu­vântat eşti Doamne Dum­nezeule în veci!

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzându-ţi mădularele zdro­bite şi suferind dezrădăcina­rea unghiilor, te-ai adus jertfă lui Hristos, cântând: Binecu­vântat eşti Doamne Dum­nezeule în veci!

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeu gânditoare, arătatu-te-ai ca o vie, tăindu-ţi-se mâinile şi picioarele ca nişte ra­muri şi nouă izvorându-ne vi­nul cel înţelegător, care veseleş­te inimile şi alungă beţia pati­milor, Sfântă Anastasia.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De focul cel mistuitor nu te-ai înspăimântat, asemănându-te ti­nerilor celor de demult. Că ai luat Dumnezeiască Rouă, ceea ce eşti curată, cântând: Binecu­vântat eşti Doamne Dumnezeule în veci!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmbrăcându-Se Domnul în Om Deplin, afară de păcat, a ieşit din pântecele tău, Curată, Purtător de Trup; pe Care roagă-L să mântuiacă pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Tiranul haldeilor a ars cuptorul nebuneşte, de şapte ori, pentru cinstitorul de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu o Putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au cântat: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L întru toţi vecii!

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un biruitor ai făcut vite­jie, purtătoare de lupte, Sfântă Prealăudată Cuvioasă Muceniţă Anastasia şi împotriva rătăcirii ai ridicat semne de biurinţă. Că lipsirea de mâini şi de picioare ai răbdat şi ai suferit tăierea sânilor şi dezrădăcinarea dinţi­lor tăi, muceniţă, cântând cu bucurie: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca soarele cel cu totul luminos ai strălucit cu razele fecioriei şi cu podoabele muceniciei şi lumea ai luminat-o cu strălucirile cele vărsătoare de lumină ale răbdării tale celei multe, Sfântă Anastasia, cu osârdie cântând: preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sufletul meu cel întinat cu patimile, mireasă a lui Dum­nezeu şi întunecat de năpădi­rile şarpelui, cu rugăciunile tale curăţeşte-l de rele şi-l fă strălucitor cu arătarea ta cea luminoasă, Cinstită Muceniţă Anastasia; şi învredniceşte-mă să cânt: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine cea Curată şi fără prihană, dorindu-te Sfânta fecioară Anastasia şi-a păzit şi trupul şi sufletul fără prihană, arzând aţâţările patimilor cu răbdare şi suferind ispita a multor chi­nuri; şi acum dănţuieşte în Cereştile Cămări, veselindu-se îm­preună cu tine întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Înspăimântatu-s-a de aceas­ta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor Trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile Cetelor îngereşti şi omeneşti pe tine te mărim.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind spânzurată pe lemn, ai închipuit Patima Cea mântuitoare a Cuvântului lui Dum­nezeu şi ai suferit tăierea mâi­nilor şi a picioarelor, dezrădă­cinarea dinţilor, tăierea limbii şi a sânilor, Preacurată Anastasia, lauda sihaştrilor, podoaba mu­cenicilor.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o mireasă te-ai împodobit cu frumuseţile, logodindu-te cu Mirele, prin patimile cele rodi­toare de bunătăţi şi ca o aleasă te-ai sălăşluit înăuntrul Cămă­rilor celor Luminate, purtând făclia fecioriei. Şi acum împă­răteşti, Sfântă Muceniţă Anastasia, dimpreună cu Cel Ce este Viu în veci.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ostenelile tale picură dul­ceaţa, care pierde amărăciunea păcatului; iar mormântul tău izvorăşte râuri de tămăduiri şi îneacă toate patimile şi bolile cele cumplite întru Slava Mântuitorului, Celui Ce după vred­nicie te-a mărit pe tine, Prealăudată Anastasia.

Stih: Sfântă Muceniță Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcut-au vitejie femeile, întărindu-se cu Crucea Ta, Hristoase Atotputernice; şi capul vrăjma­şului celui cu multe uneltiri bărbăteşte l-au zdrobit, Cuvântule al lui Dumnezeu; şi câştigând Locaşul Raiului, cu bucurie s-au împărtăşit Dumnezeirii, lăudându-Te pe Tine după vrednicie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dacă a cunoscut muceniţa Ta, Doamne, că Te-ai îmbrăcat cu Trup de femeie, fiind lumi­nată cu razele fecioriei şi înflo­rită cu sângele muceniciei, s-a adus Ţie, Hristoase, ca unui Împărat al zidirii, urmând după Maica Ta.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Din pruncie te-ai închinat lui Dumnezeu, preacuvioasă, omorând patimile trupului cu înfrânarea, te-ai suit la înălţimea mu­ceniciei cea preamărită, luptându-te după Lege, Preacuvioasă Muceniţă Anastasia şi surpând în prăpastie pe ba­laur cu Puterea Duhului.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Pe Rugul pe care Moise l-a văzut nears, pe Muntele lui Dumnezeu, pe Norul cel Preasfânt, pe Cortul cel Neîntinat, pe Masa cea Primitoare de Dumnezeu, pe Palatul Împăratului Celui Preaînalt, pe Uşa cea cu totul Lumi­noasă şi Neumblată, pe tine Fecioară te lăudăm.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Crucea Ta o laud şi Patimilor Tale mă închin şi bunătatea Ta o slăvesc, Fiule; că de bună voie ai răbdat moarte de ocară. Ce adâncime străină şi înfricoşă­toare este aceasta a rânduielii Tale celei negrăite, Mântuito­rule grăia către Tine Maica Ta!