Acatistul Înălțării Domnului

 

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă… Și acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul Înălțării Domnului

Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.

Doamne, miluiește (de trei ori).

Slavă… Și acum…

Apoi Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, drept aceea ești îndreptățit întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți, spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele, șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta, și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fărădelege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Ţie Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al morții Îți aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la Ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte. Noi, însă, prăznuind dumnezeiasca Ta Înălţare, din suflet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Icosul 1

Cetele Arhanghelilor şi ale îngerilor stând în faţa Ta, Împărate al tuturor, pe muntele Măslinilor, cu frică, Te-au văzut suindu-Te cu trupul la înălţimile cereşti şi proslăvind marea Ta iubire de oameni Ţi-au cântat:
Iisuse, Împărate al slavei, înalţă-Te la ceruri în strigăte şi în glas de trâmbiță.
Iisuse, Doamne al Puterilor, înalţă-Te pe Heruvimi şi zboară pe aripile vântului.
Iisuse, Dumnezeule Preaveşnic, dă glasului Tău tărie şi putere ca să cutremure tot pământul.
Iisuse, Lumina Cea Preaînaltă, arată-Ţi puterea Ta pe nori şi foc din Faţa Ta să se aprindă.
Iisuse, Răscumpărătorul făpturii, găteşte-Ţi în cer Scaunul Tău şi împărăţia Ta să fie fără de sfârşit.
Iisuse, Făcătorul cerului şi al pământului, şezi de-a dreapta Tatălui ca să fii Dumnezeul tuturor întru toate.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 2

Văzându-Te Apostolii înviat din morţi, în timpul celor patruzeci de zile, când Te-ai arătat lor, Stăpâne Doamne, vorbindu-le despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu şi primind poruncă să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, până când se vor îmbrăca cu putere ce va veni de sus, petreceau împreuna într-un cuget, în rugăciune, cântându-Ţi cu o singură gură şi cu o singură inimă: Aliluia!

Icosul 2

Înţelesul vederii de Dumnezeu dezlegându-l Iisuse, ai dus pe ucenicii Tăi afară spre Betania şi i-ai urcat pe muntele Măslinilor, începând să-i găteşti pentru taina marii Tale Înălţări la cer zicând: S-a apropiat, o, prietenii Mei, timpul Înălţării; mergând, deci, învăţaţi toate neamurile cuvântul pe care l-aţi auzit de la Mine, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aceştia gândind încă pământeşte, Te-au întrebat: Doamne, oare în acest timp vei aşeza din nou împăraţia lui Israel? Tu însă le-ai zis lor: nu este în puterea voastră să socotiţi vremurile şi anii căci acestea le-a luat Dumnezeu în puterea Sa. Iar noi pregătindu-ne de întâmpinarea cerescului Mire cântăm:
Iisuse, Păstorul Cel Bun, nu Te despărţi niciodată de noi, ci să fii pururea cu noi.
Iisuse, Învățătorul Cel Bun, trimite-ne nouă pe Duhul Sfânt Mângâietorul ca să petreacă cu noi neschimbat.
Iisuse, Luminătorul nostru, luminează sufletele noastre prin Înălţarea Ta la cer.
Iisuse, Mântuitorul nostru, izbăvește-ne pe noi, prin mijlocirea Ta, de furtuni şi de întristare.
Iisuse, Povăţuitorul nostru, îndreptează-ne cu cuvântul gurii Tale spre a-Ţi sluji Ţie.
Iisuse, Ajutătorul nostru, aminteşte-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt făgăduinţele Tale.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 3

Vrând să-i îmbraci pe Apostolii Tăi cu putere de sus, Iisuse, le-ai făgăduit pe muntele Măslinilor pe Duhul Sfânt Mângâietorul şi le-ai poruncit să fie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi chiar până la marginile pământului, zicând: veniţi şi intraţi prin porţile Mele, pregătiţi-Mi cale Mie şi oamenilor Mei, faceţi semne întru neamuri ca toţi credincioşii să cânte cu voi: Aliluia!

Icosul 3

Având adânc de milostivire, Preadulce Iisuse, pe ucenicii Tăi şi pe femeile ce Te urmau şi, mai ales, pe Maica ce Te-a născut, i-ai umplut de bucurii nenumărate prin Înălţarea Ta la cer, când, deja despărţindu-Te de dânşii, Ţi-ai întins mâinile şi i-ai binecuvântat, zicând: Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului, iar ei plini de frică fiind au proslăvit Înălţarea Ta, zicând:
Iisuse, Dătătorul milei, ai venit pe muntele Eleon, ca să mântuieşti neamul omenesc.
Iisuse, Înveselitorul celor necăjiţi, ai vrut să mângâi pe prietenii ce erau împreună cu Tine.
Iisuse, Nădejdea celor deznădăjduiţi, prin binecuvântarea Ta la Înălţare de întristare ne-ai păzit pe noi.
Iisuse, Limanul celor înviforaţi, prin înălţarea Ta ne-ai dăruit şi nouă cale la Tatăl ceresc.
Iisuse, Mângâietorul Cel Bun, Tu ai făgăduit să ne trimiţi un alt Mângâielor de la Tatăl.
lisuse, Marele Păstor, Tu ai binevoit ca turma Ta credincioasă să nu se risipească.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 4

Furtună de gânduri îndoite având, s-au umplut de lacrimi când Te-au văzut pe Tine, Hristoase, purtat pe nori şi plângând au zis: Cum ne laşi, Stăpâne, acum, pe noi, robii Tăi, care Te-am iubit? Încotro Te duci, Cel ce ţii toate cu mâinile? Noi, însă am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie, Dumnezeule, bucurându-ne şi având nădejde că vom fi cu Tine în veci. Nu ne lăsa pe noi singuri, după cum ne-ai făgăduit şi nu Te despărţi de noi, Păstorul nostru Cel Bun, ci ne trimite nouă pe Preasfântul Tău Duh, care să ne înveţe, să ne lumineze şi să sfinţească sufletele noastre, ca să-Ţi cântăm cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 4

Auzind suspinurile ucenicilor Tăi, Stăpâne Doamne, care se întristaseră că Te-ai despărţit de dânşii, le-ai dat binecuvântare preadesăvârşită prietenilor Tăi, zicând: nu plângeţi, preaiubiţii Mei, vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc la Tatăl Meu. Căci dacă nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite vouă. Pentru voi M-am pogorât din cer şi pentru voi iarăşi Mă urc la cer, ca să vă gătesc vouă loc. Nu voi lăsa oile pe care le-am adunat şi nu voi uita pe cei ce i-am iubit. Iar ei, fiind mângâiaţi de aceste dumnezeieşti cuvinte, Ţi-au cântat cu umilinţă:
Iisuse, Preabunule, Cel ce în locul întristării şi al lacrimilor ne-ai dat bucurie, nu ne lipsi pe noi de veşnica veselie în Împărăţia Ta.
Iisuse, Atotbunule, Cel ce ne-ai umplut de bucurie cu Înălţarea Ta, păzeşte sufletele noastre în drumeţia pământească.
Iisuse, Cel ce ne-ai adunat precum cloşca puii săi, nu ne lăsa pe noi să rătăcim pe căile acestei vieţi.
Iisuse, Cel ce ne-ai legat cu legătura dragostei la Cina cea de Taină, nu ne lăsa pe noi ca satana să ne împrăştie ca pe boabele de grâu.
Iisuse, Cel ce pacea Ta ne-ai lăsat-o moştenire, păzeşte-ne să petrecem întru dragostea Ta.
Iisuse, Cel ce ai gătit locaşuri multe în rai, găteşte-ne şi nouă loc în locaşul Tău ceresc.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 5

Un nor izvorâtor din Dumnezeu a luminat foarte Înălţarea Ta, Dătătorule de viaţă, Doamne, pe care l-au văzut ucenicii când, despărţindu-Te de dânşii, i-ai binecuvântat şi, astfel, cu Slavă multă, purtat pe aripile Heruvimilor, ai săvârşit Înălţarea, care mai înainte era de nepătruns din pricina duhurilor răutăţii de sub ceruri şi a stăpânitorilor puterilor văzduhului. Acum, însă, Tu, primit acolo, ca toată făptura văzută şi nevăzută să-Ţi cânte cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul 5

Văzând cetele Îngerilor Înălţarea Ta cu trupul la cer, Împărate al Făpturii, s-au spăimântat, zicând puterilor de sus: ridicaţi porţile veşnice, că vine Împăratul Slavei; deschideţi-vă, ceruri, şi voi, ceruri ale cerurilor, ca să primiţi pe Domnul puterilor şi vă închinaţi Lui, zicând:
Iisuse, Cel ce eşti strălucirea Slavei Tatălui, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale.
Iisuse, Cel ce eşti strălucirea minţilor cereşti, luminează-ne pe noi în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale.
Iisuse, Cel ce ai venit cu mare slavă, înalţă-ne şi pe noi cu mintea la ceruri.
Iisuse, Cel Mare şi Lăudat în muntele Tău cel Sfânt, vesteşte adevărul Tău peste tot pământul.
Iisuse, Cel ce ai mărit până la ceruri mila Ta, arată peste tot pământul slava Ta.
Iisuse, Cel ce ai şezut pe ceruri cerurilor, în veci să fie cuvântul Tău în inimile noastre.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 6

Propovăduitorii slavei dumnezeieşti, începătorii cetelor îngereşti, Tronurile, Heruvimii cei cu ochi mulţi şi Serafimii cei cu câte şase aripi, deschizând împreună toate înălţimile cereşti, Te-au întâmpinat pe Tine, Stăpâne al tuturor, şi văzând Înălţarea Ta cu trupul, unii pe alţii cu mirare au întrebat: Cine este Acesta, care a venit în Edom, Drept şi Puternic în lupte? Cine este Acesta, care a venit din Vosor în trup? De ce este roşie îmbrăcămintea Lui? Pentru că a fost înmuiată în sângele Celui ce a purtat coroană de spini. Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei, Mielul lui Dumnezeu, Care s-a jertfit şi a înviat pentru mântuirea lumii. Acum Acesta vine în trup ca să stea de-a dreapta lui Dumnezeu. Acestuia acum să-I cântam: Aliluia!

Icosul 6

Ai strălucit de slavă dumnezeiască, Iisuse, când firea omenească s-a îmbrăcat întru aceasta, cu milostivire ai înălţat-o şi împreună cu Tatăl ai aşezat-o şi ai îndumnezeit-o. Iar cetele cereşti fără de trupuri, minunându-se, s-au spăimântat şi, cuprinse de frică şi de tulburare, au preaslăvit iubirea Ta de oameni. Împreună cu acestea şi noi, pământenii, slăvind coborârea şi Înălţarea Ta la ceruri, cea pentru noi, ne rugăm, zicând:
Iisuse, fiind Izvorul vieţii, prin Înălţarea Ta la cer ne-ai arătat nouă, celor de pe pământ, calea spre viaţa veşnică în Ierusalimul cel de Sus.
Iisuse, fiind adânc de milostiviri, prin şederea de-a dreapta Tatălui, simţurile noastre cele trupeşti le-ai îndumnezeit.
Iisuse, Cel ce ai luat pe umeri firea noastră cea pierdută, ia asupra Ta şi păcatele noastre cele grele.
Iisuse, Cel ce Te-ai ridicat cu Trupul Tău la Tatăl, înalţă şi gândurile noastre ce sunt purtate către cele de jos.
Iisuse, Cel ce de pe pământ Te-ai ridicat întru cele înalte şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl, dă-ne şi nouă să şedem de-a dreapta Ta cu cei ce se mântuiesc.
Iisuse, Cel ce din Sion ai arătat strălucirea slavei Tale, învredniceşte-ne să fim părtaşi fericirii Tale veşnice.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 7

Vrând să înalţi şi să proslăveşti firea omenească cea căzută prin Adam, ca un nou Adam, urcându-Te la înălţimile cereşti, ai pregătit Scaunul Tău în veacul veacului, – ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi de sânurile Părinteşti nu Te-ai despărţit. Veniţi, dar, să ne închinăm lui Iisus Cel ce a sărăcit pentru noi şi S-a suit la ceruri, să-I dăm slavă Lui şi să-I cântăm din adâncul sufletului: Aliluia!

Icosul 7

Curată trăire ne-ai descoperit, Doamne, când Te-ai înălţat cu trupul la cer, ca să înnoieşti lumea cea învechită cu mulţime de păcate, arătându-ne în chip vădit, precum glăsuieşte şi dumnezeiescul Pavel, că locuirea noastră este în ceruri. Pentru aceasta să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă, mintea la ceruri să o înălţăm şi să-Ți cântăm Ţie aşa:
Iisuse, Cel ce cu îngerii petreci în ceruri, cheamă-ne şi pe noi, să ne luptăm pentru locuinţa cerească.
Iisuse, Cel ce în trup fiind, ai vieţuit cu oamenii, învaţă-ne să ne depărtăm de patimile lumeşti.
Iisuse, Cel ce ai venit să cauți oaia cea rătăcită, numără-ne şi pe noi cu turma oilor Tale nerătăcite.
Iisuse, Cel ce ai venit să împreunezi firile dezbinate, uneşte cele de pe pământ cu cele cereşti.
Iisuse, Cel ce ai şezut pe nor uşor, în ceruri, învredniceşte-ne, ca lăsând cele pământeşti, să privim pururea la porţile cereşti.
Iisuse, Cel ce şezi întru slavă, pe Tronul Dumnezeirii, dă-ne nouă, ca deschizând ochii, să pricepem din Lege minunile Tale.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 8

Străină şi minunată este Învierea Ta, străină şi înfricoşată este şi Înăţarea Ta, de pe muntele cel sfânt, Dătătorule de Viaţă, Hristoase şi neînţeleasă minţii este şederea Ta cu trupul de-a dreapta Tatălui, despre care David spunea cu duhul: “Zis-a Domnul, Domnului Meu, şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”. Pentru aceasta toate puterile cereşti văzând suirea Ta la ceruri, cu adevărat s-au aşezat la picioarele Tale, cântând în limbi îngereşti cântarea: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul fiind întru cele de Sus, Preadulce Iisuse, când de voie, pentru noi Te-ai înălţat cu slavă la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl şi de cele de jos nicicum nu Te-ai despărţit, pentru că ai făgăduit să fii neîncetat în Biserică şi ai spus celor ce Te iubesc: “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”. Această milostivă făgăduinţă pomenind-o şi păstrând-o totdeauna în inimă, Îţi cântăm asa:
Iisuse, Cel ce ai primit, după Înălţarea Ta, toată puterea în cer şi pe pământ, primeşte-ne şi pe noi întru veşnica Ta moştenire.
Iisuse, Cel ce ai plinit bucuria ucenicilor Tăi prin făgăduinţa Sfântului Duh, umple sufletele noastre cu venirea harului Acestuia.
Iisuse, Cel ce Te-ai plecat prin coborârea din ceruri, pleacă şi mândria noastră în faţa măreţiei slavei Tale.
Iisuse, Cel ce ai preamărit toată făptura prin Înălţarea Ta, preamăreşte întru cele de sus şi sufletele noastre, ca să cânte cu Îngerii sfinţenia Ta.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce prin Cuvântul Tău ai întărit cerurile, întăreşte în inimile noastre cuvintele Tale ca să nu Îţi greşim Ţie.
Iisuse, Fiul Tatălui, Cel ce ai arătat toată puterea Ta cu duhul gurii Tale, înnoieşte Duhul cel drept înlăuntrul nostru ca să nu ne pângărim.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 9

Toată firea omenească cea căzută şi stricată cu păcatele ai luat-o pe umerii Tăi, Stăpâne, Doamne, ai zidit-o din nou prin Tine şi, mai presus de orice început şi putere, ai ridicat-o astăzi şi ai dus-o la Dumnezeu şi Tatăl şi împreună cu Tine ai aşezat-o pe Tronul ceresc, pentru a o sfinţi, a o slăvi şi a o îndumnezei. Iar puterile netrupeşti, mirându-se, au zis: Cine este acest bărbat Preafrumos, care nu este Om, ci împreună Dumnezeu şi Om, căruia să-I cântăm acum: Aliluia!

Icosul 9

Dumnezeieştii Tăi ucenici, Mântuitorule, s-au mirat de slăvită Înălţarea Ta şi, privind la cer, s-au întristat văzându-Te cum Te înalţi şi doi îngeri, îmbrăcaţi în haine albe, au stat lângă ei şi le-au zis, mângâindu-i: “Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, care S-a înălţat de la noi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Această vestire îngerească despre a doua Ta venire, Doamne, auzind-o ucenicii Tăi s-au bucurat foarte şi noi, împreună cu dânşii, Îţi cântăm cu bucurie aşa:
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi întru toată slava Ta, vino, degrabă, împreună cu sfinţii Tăi îngeri.
Iisuse, Cel ce vei veni iarăşi să faci dreaptă judecată, vino cu slavă întru lumina celor sfinte ale Tale.
Iisuse, Cel mare şi înfricoşător întru toate cele dimprejur, miluieşte şi apără cu blândeţe toate cele de pe pământ.
Iisuse, Cel preaslăvit în sfatul celor sfinte ale Tale, Însuţi ne proslăveşte în Cereasca Ta Împărăţie.
Iisuse, Cel ce ai străbătut cerurile cu Trupul, binevoieşte să treci şi sufletele noastre prin vămile văzduhului, ca să privim la Fața Ta.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat pe norii cerului, învredniceşte-ne să Te vedem, cu veselie şi cu îndrăzneală, în ziua cea de pe urmă întru slava Ta.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 10

Vrând să mântuieşti pe ucenicii Tăi care erau împreună cu Tine, Hristoase, Mântuitorule, Te-ai ridicat la ceruri ca să le pregăteşti loc, pentru că în casa Tatălui Tău multe locaşuri sunt, precum Însuţi ai spus, mergând la patimă zicând: “Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu”. Pentru aceasta învredniceşte-ne Doamne, ca după moartea noastră să dobândim Biserica nefăcută de mână omenească şi veşnică în ceruri, nu din lemn sau din fân sau din trestie, care nu stă în faţa focului, ci din aur sau argint sau pietre preţioase, zidită pe temeiul Tău, unde Te vom slăvi şi Îți vom cânta: Aliluia!

Icosul 10

Împărate Preaveşnic, Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai înălţat la ceruri cu Preacuratul Tău Trup şi pe noi, pe toţi, ne-ai chemat în Patria noastră cerească izbăveşte-ne pe noi de vicleniile lumeşti şi de patimile trupeşti şi ne dăruieşte încă în zilele vieţuirii noastre în trup să ne împărtăşim cu cuget curat de viaţa cerească şi totdeauna să primim în Taina Dumnezeieştii Euharistii hrana cea cerească şi din inimă curată şi cu duh drept să-Ţi cântăm aşa:
Iisuse, Marele Arhiereu al bunătăţilor ce vor să fie, prin Înălţarea Ta ai străbătut cerurile cu trupul şi nu ai intrat în Biserică făcută de mâini omeneşti, ci chiar în cer, ca să ne aşezi pe noi în Faţa lui Dumnezeu.
Iisuse, Făcătorul a toate, cort nefăcut de mână omenească ai înălţat şi ai intrat în Sfânta Sfintelor la Tatăl, cu sângele Tău, ca să ne găteşti nouă mântuire veşnică.
Iisuse, Mielul Cel nevinovat şi dumnezeiesc, Tu singur Te-ai jertfit pentru păcatele lumii ca să ridici păcatele celor mulţi, ridică la Tronul Dumnezeiesc şi jertfa pentru păcatele noastre.
Iisuse, slujitorul Noului Legământ, Cel ce singur Te-ai înălţat la Tatăl ca să deschizi drum spre Cortul ceresc, primeşte şi suspinurile pentru necurăţia noastră.
Iisuse, Preaiubitul nostru Mire, Cel ce ai gătit cămară luminoasă în ceruri, găteşte-ne acolo loc, celor ce Ție Unuia Îţi slujim.
Iisuse, Bunule Păstor, Cel ce ai gătit turmei Tale pajişte cerească în rai, dăruieşte-ne cununi şi nouă, celor ce Îţi slujim Ţie.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 11

Cântare de umilinţă aduce dumnezeieştii Tale înălţări, Cuvântule, Maica Preacurată, Ceea ce Te-a născut pe Tine. Căci Aceasta în timpul patimilor Tale, mai mult decât toţi, ca o Maică, a suferit pentru Tine; pentru aceasta, prin proslăvirea Trupului Tău, trebuia ca Dânsa să se îndulcească de multă bucurie şi cu această mare bucurie a coborât cu Apostolii de pe muntele Eleonului şi întorcându-se toţi la Ierusalim, au intrat în foişor şi într-un cuget stăruiau în rugăciune împreună cu femeile, aşteptând pogorârea Sfântului Duh, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul 11

Lumină veşnică şi nestricată a strălucit la toată lumea de pe muntele Măslinilor, unde au stat preacuratele Tale picioare, Hristoase Mântuitorule, deoarece Te-ai înălţat cu slavă la ceruri cu Trupul, ai deschis porţile cereşti, închise prin căderea lui Adam, şi, Însuţi fiind Calea, Adevărul şi Viaţa, ai deschis cale oricărui trup către locaşul Tatălui Tău Ceresc, aşa cum ai spus ucenicilor Tăi, zicând: “De acum veţi vedea cerurile deschise şi îngerii lui Dumnezeu urcându-se şi coborându-se peste Fiul Omului”. Pentru aceasta, cunoscând calea Ta, că nimeni nu ajunge la Tatăl decât numai prin Tine, Îţi cântăm acestea:
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat la Tatăl pe nori de lumină, luminează sfeşnicul cel stins al sufletelor noastre.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat la cele de sus întru luminile sfinţilor Tăi, aprinde în inimile noastre focul Tău cel de viaţă făcător.
Iisuse, Cel ce ai strălucit, prin Înălţarea Ta întru cele de sus, mai mult decât soarele, încălzeşte cu căldura Duhului Tău răceala sufletelor noastre.
lisuse, Cel ce cu Lumină din Lumina Dumnezeirii Tale ai strălucit luminii, luminează-ne cu lumina cuvintelor Tale pe noi cei ce dormim în noaptea păcatelor.
Iisuse, Soarele Dreptăţii, Cel ce ai răsărit din Fecioară, dăruieşte-ne şi nouă în tot locul vestirea Ta.
Iisuse, Lumina cea neînserată, care vei veni precum fulgerul de la răsărit, nu ne arde pe noi atunci cu focul mâniei Tale.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 12

Har peste har ne-ai dăruit nouă, Preadulce Iisuse, spre desăvârşirea sfinţilor şi spre zidirea Sfintei Tale Biserici, deoarece Te-ai înălţat la ceruri cu Preacuratul Tău Trup şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl. Tu acum Te-ai ridicat mai presus decât cerurile, ca să plineşti toate spre desăvârşirea sfinţilor şi zidirea Bisericii Tale, pentru aceasta ai prădat iadul şi Te-ai dăruit oamenilor ca să-i dobândeşti pe toţi întru unirea credinţei şi cunoaşterea Ta, a Fiului lui Dumnezeu, ca bărbat desăvârşit şi astfel primind mântuirea să-ţi cântăm cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 12

Cântând Înălţarea cea de voie la ceruri, ne închinăm şederii Tale Stăpâne, de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui, slăvim împărăţia Ta în cer şi pe pământ şi credem cu Apostolii Tăi căci cu chipul cu care Te-ai ridicat la cer, cu acelaşi vei veni iarăşi pe nori cu slavă şi cu putere multă. Atunci nu ne ruşina pe noi cei ce credem întru Tine şi Îţi cântăm:
Iisuse, Cel ce împreună cu Tatăl şezi pe Tronul Dumnezeirii, învredniceşte-ne şi pe noi, cu ajutorul Tău să biruim lumea şi să stăm împreună cu Tine în împărătia Ta.
Iisuse, Cel ce împreună cu Duhul Sfânt Mângâietorul eşti închinat, nu ne lipsi pe noi de Pogorârea Acestuia, întru slujirea Ta, după Înălţarea Ta.
Iisuse, Cel ce în ceruri eşti împreună cu Heruvimii şi Serafimii şi cu cetele Sfinţilor, dă-ne şi nouă celor ce ne rugăm Ţie, să Te simţim pe Tine.
Iisuse, Cel ce ne-ai dăruit nouă Sfintele Tale Biserici, ajută-ne ca, prin şederea în Biserică, să credem că ne aflăm în ceruri.
Iisuse, Cel ce pe Preacurata Ta Maică, după înălţarea Ta, împreună cu Apostolii, ai lăsat-o să fie rugătoare pentru întreaga lume, nu ne lăsa pe noi fără mijlocirea Ei şi a Sfinţilor Tăi.
Iisuse, Cel ce după Înălţarea Ta, ne-ai lăsat pe pământ Biserica, Mireasa Ta, până la sfârşitul veacului, nu ne lipsi pe noi, fiii Tăi, de binecuvântatele Tale daruri.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 13

O, Preadulce şi Atotbunule Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer şi prin şederea de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui ai miluit şi îndumnezeit firea noastră cea căzută, caută din înălţimile cereşti la neputincioşii Tăi robi cei plecaţi spre pământ şi ne dăruieşte nouă putere să biruim toate ispitele ce vin de la trup, de la lume şi de la diavolul, ca să cugetăm la cele de sus, şi nu la cele pământeşti. Şi ne păzeşte de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, care se ridică împotriva noastră. Iar la sfârşitul vieţii pământeşti, înalţă sufletele noastre în locaşurile cereşti, unde, împreună cu toţi Sfinţii, să cântăm: Aliluia! (de trei ori).

Icosul 1

Cetele Arhanghelilor şi ale îngerilor stând în faţa Ta, Împărate al tuturor, pe muntele Măslinilor, cu frică, Te-au văzut suindu-Te cu trupul la înălţimile cereşti şi proslăvind marea Ta iubire de oameni Ţi-au cântat:
Iisuse, Împărate al slavei, înalţă-Te la ceruri în strigăte şi în glas de trâmbiță.
Iisuse, Doamne al Puterilor, înalţă-Te pe Heruvimi şi zboară pe aripile vântului.
Iisuse, Dumnezeule Preaveşnic, dă glasului Tău tărie şi putere ca să cutremure tot pământul.
Iisuse, Lumina Cea Preaînaltă, arată-Ţi puterea Ta pe nori şi foc din Faţa Ta să se aprindă.
Iisuse, Răscumpărătorul făpturii, găteşte-Ţi în cer Scaunul Tău şi împărăţia Ta să fie fără de sfârşit.
Iisuse, Făcătorul cerului şi al pământului, şezi de-a dreapta Tatălui ca să fii Dumnezeul tuturor întru toate.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 1

Ţie Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al morții Îți aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte. Noi, însă, prăznuind dumnezeiasca Ta Înălţare, din suflet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Copiii noștri nu vor avea niciodată amintirile noastre !

"Acum 30 ... 40 de ani în urmă, majoritatea dintre noi ne spălam pe cap la lighean, beam ceai de tei la micul dejun (cules și uscat de noi înșine) și pâine cu margarină, magiun, etc. La prânz, ciorbă cu orice era ea (și ne ținea de foame), iar seara lapte fiert în ceaunul de la mămăligă. Portocale doar la Crăciun și ca pachet la școală, un măr sau ou ochi intre două felii de pâine și gata sandwich-ul. Vacanțele erau la țară, unde ajutam la cules și curățat de porumb, la scos fasolea de pe păstaie, dat de mâncare la porci, găini, rațe și ce mai avea omul pe lângă casa lui, mâncatul în curte la umbră cu muștele roind în jurul capului ! Umblam cu o singură pereche de ghete toată iarna. Mâncam gogoșile, turte pe plită, să nu mai zic ce bună era pâinea umezită cu zahăr ...
Noaptea, după ce adormeau părinții, furam cornulețele cu gem sau cozonacii care erau pregătiți pentru zilele de sărbătoare. Iarmarocul ... era cea mai mare "fiestă" din acele timpuri. "Distracția" noastră în timpul liber era joaca pe uliță, alergam cu cercul de lăsam un praf în urma noastră de ziceai că trece o turmă de vaci ... țară, țară vrem ostași, coarda și ce copilărie am avut. Mâncarea tradițională a bunicilor, simplu, dar sanatos.
Dar astăzi ce avem :
Se bate foarte mult toba pe agroturism și mâncare de la țară, dar hai să vedem ce găsim la fața locului.
Orice este cultivat sau crescut ... rezultatul omului, nicidecum al naturii. Aproape toate plantele și animalele pe care le mâncăm sunt rezultatul "modificării genetice”, prin selecție și încrucișare (tradițional) sau inginerie genetică (mai aproape de timpurile noastre). Țăranii au început să mănânce mezeluri, să bea "sucuri”. Copiii și nepoții lor deja au și chipsuri, dulciuri de toate felurile, chimicale cât cuprinde, aduse chiar de ei în varful muntelui. Evident, deșeurile rămân tot aici, să murdărească natura. Într-un cuvânt ... cei care sunt trecuți de prima tinerețe își mai aduc aminte de toate alimentele culese chiar din bătătura casei. Diferență mare ... zic !
2023 ... Nu mâncăm ardei umpluți seara că au orez și-s carbohidrați ! Viața trece pe lângă noi visând la vacanțe în Malibu, Tenerife, Dubai și ore extra de mers la sală sau stat pe Facebook ! Ne declarăm iubirea pe Facebook, iar în realitate, abia ne băgăm în seamă ...
Toți suntem corecți, deștepți și frumoși ... deh, live-urile sunt la modă !
Copiii noștri nu vor avea niciodată amintirile noastre !"

În durere și suferință

 

Rugăciune pentru petrecerea întru dragostea lui Dumnezeu, al Sfântului Dimitrie al Rostovului

Fie ca nimic să nu mă desprindă, nimic să nu mă despartă de dragostea Ta cea dumnezeiască, o, Dumnezeul meu! Fie ca nimic să nu poată a o tăia de la mine: nici focul, nici sabia, nici foamea, nici prigoana, nici adâncul, nici înălțimea, nici cele de ieri, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, ci numai aceasta, dragostea Ta, să rămână pururea în sufletul meu. Fie ca nimic altceva să nu doresc în veacul acesta, Doamne, ci zi și noapte să te caut pe Tine, Domnul meu. Și aflându-te, să primesc comoara cea veșnică, să dobândesc bogăția cea fără de sfârșit și să mă învrednicesc de toate bogățiile!

De ce omul invata prin durere și suferință, și nu prin plăcere și fericire? Foarte simplu, pentru că plăcerea și fericirea îl obișnuiește să se satisfacă cu lucrurile date în această lume, în timp ce durerea și suferința îl îndrumă să caute o fericire mai profundă, dincolo de limitările acestei lumi. Sufăr de ceva în acest moment, și chem Numele lui Isus, nu neapărat pentru a calma durerea, ci pentru că Isus, Singurul prin care putem transcende această lume, poate fi cu mine în tot acest timp, și El va lucra prin mine. Dar, în plăcere nu-l chem pe El; Sunt mulțumit cu ceea ce am și nu cred că am nevoie de mai mult.
Și de ce este filozofia plăcerii de neconceput? -- Pentru că plăcerea este trecătoare și nesigură, iar durerea este inevitabilă.
În durere și suferință Hristos ne vorbește, și astfel Dumnezeu ni se dăruiește nouă, da, chiar și răul -- pentru că în toate astea (n.n. toată această dualitate) noi întrezărim ceva din ceea ce trebuie să fie dincolo de, în cazul în care aceasta este cu adevărat este ceea ce inimile noastre își doresc cel mai mult.

'+ Sfântul Serafim Rose

Zi faină, OM fain!

CUM SĂ MAGNETIZĂM APA
    Odată ce v-aţi spălat mâinile ele pot deveni conducătoare de energie celestă.
    În acel moment, puteţi să introduceţi aceste energii în apa pe care o beţi.
    Luaţi un pahar cu apă pură (de preferinţă dintr-un izvor, sau lac de munte), ţineţi paharul în mâna stângă şi cufundaţi în apă primele trei degete ale mâinii drepte (policele, indexul, mediu şi concentrându-vă asupra iubirii, înţelepciunii şi adevărului, pentru a impregna apa.
    Apoi beţi această apă gândind :
" Pentru iubirea care vindecă, pentru înţelepciunea care luminează, pentru adevărul care eliberează"
 

Când nu știi ce să-i spui lui Dumnezeu, spune-i: Mulțumesc!

Nu-I mai cer nimic, doar mă minunez şi Îi mulţumesc din toată inima pentru toate!

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru apă, pentru pâine, pentru aer, pentru căldură, pentru viaţă, pentru sănătate, pentru că m-ai trezit dimineaţă, pentru că m-ai adormit aseară, pentru cele arătate şi pentru cele nearătate, pentru oamenii pe care ni-i scoţi pe Cale, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim! "

 

Păziți-vă bucuria - e ceea ce face viața importantă!

“Uneori am impresia că nimic important nu se mai întâmplă în lume. În sensul că nimic din ceea ce se declară a fi important nu mă atinge. Oamenii își comunică de regulă lucruri neimportante și care îi caracterizează pre apuțin sau deloc. Oamenii își comunică știri, pentru că știrile sunt considerate importante.
Pentru ca ceva să fie important este nevoie ca cineva să considere important acel lucru.
Cum arată un lucru important? Nicicum. Pentru cineva e important că plouă, pentru altcineva - că nu plouă. Pentru cineva e important că se căsătorește, pentru altcineva - că se desparte. Dar ce este cu adevărat important și ce face ca ceva să fie important?
Cred că ceea ce face ca un lucru să fie important este bucuria. Dacă ceva îți aduce bucurie - este important.
Când sufletul este apăsat sau amărât, nimic nu i se mai pare important.
Dar bucuria poate atribui importanță și lucrurilor celor mai mărunte.
Am văzut oameni care se bucură de bomboane, de o pereche de pantaloni, de o călătorie, de o bătaie în ușă. Pentru că, într-adevăr, ce poate fi mai important decât o bătaie în ușă, decât o pereche de pantaloni sau decât niște bomboane? Poate doar un cuțitaș, un pix, o portocală, un zâmbet, o pasăre care se izbește în geam...
Păziți-vă bucuria - e ceea ce face viața importantă!”
― Savatie Baștovoi

Like

“Dacă ești o pasăre - păzește-ți aripile, dacă ești o căprioară - păzește-ți picioarele.
Ceea ce crezi că ai mai bun în tine este slăbiciunea ta și locul în care vei fi lovită. Păzește comoara ta înăuntru, păstrând taina ei pentru cel care va ști să-ți răsplătească cu însăși viața lui.
Cu cât e mai puțin aur undeva, cu atât crește valoarea lui.”
― Savatie Baștovoi, 

Like

“Oamenii ne intră în viață diferit. Unii ca o pasăre, alții ca o frunză. Unii ca un animal bătut care se ascunde, alții ca o piatră care te lovește în față.
De aceea viața e uneori zbor, alteori plutire, uneori suspin, alteori durere.
Viața noastră e ceva atât de greu de numit! Uneori s-ar părea că suntem purtați prin lume de toți cei care ne-au iubit. Unii ne poartă ca pe o haină, alții ca pe o coroană. Unii sângerează, alții cântă. Pentru unii suntem poate ca o bucată de pâine dezgolită pe o masă, sau poate ca o cană cu vin.
Nu descoperi fața ta pentru că va veni cineva să-ți pună o coroană. O pasăre se va așeza pe ea, apoi va cădea o frunză. Apoi vântul le va lua pe toate și le va duce departe, acolo unde tu nu vei putea ajunge niciodată.”
― Savatie Baștovoi, 

Like

“Nici vântul și nici soarele nu sunt bune oricând, ci doar atunci când avem nevoie de ele: soarele ne bucură într-o zi geroasă, iar o adiere de vânt ne mângâie într-o zi prea călduroasă. Altminteri, oamenii mor și de prea mult vânt, așa cum mor de prea mult soare.
Ca și căldura, ca și o adiere răcoroasă, milostenia se împlinește atunci când ajunge în mâinile care cu adevărat au nevoie de ea. Oamenii bogați își fac adeseori daruri scumpe între ei, dar bucuria unui sărac pentru o haină purtată e incomparabil mai mare.
Milostenia adevărată umple de bucurie sufletul celui care dă chiar mai mult decât al celui ce primește, pentru că mai fericit este a da decât a lua. Iar dacă dăm unui om nemulțumitor, ni se amărăște inima, pentru că omul nemulțumitor amărăște totul în jur.
Milostenia este o stare de suflet, nu contabilitate. Există oameni care împart daruri și bani cu regularitate, dar nu au învățat să fie milostivi. A fi milostiv nu înseamnă a împărți lumea în săraci și bogați, în orfani și celebrități. Nu există în lume oameni speciali față de care să ne manifestăm milostenia: milostenia îi vizează pe toți. Și cel sărac, și cel bogat au nevoie de milostenie în egală măsură, doar ceea ce le putem dărui este diferit. Până la urmă, nu dăm bani, nici mâncare, nici haine, ci ne dăruim pe noi înșine. Viața nu trebuie să fie alcătuită din zile în care facem donații la o casă de copii, cu poze aferente pentru FB și reztul zilelor în care suntem răutăcioși, aroganți, răzbunători cu oamenii pe care îi considerăm nevrednici de milostenie, asemeni nouă.
Există oameni care au donat milioane de euro către case de copii, dar nu cunosc numele nici unui copil din acea casă, dar există o femeie de serviciu, sau un portar, sau un șofer care îi strigă ori de câte ori îi vede pe nume, iar noi știm că a fi strigat pe nume, într-un ceas de mare tristețe, este cel mai minunat lucru ce ni se poate întâmpla, cea mai mare milostenie.
V-ați gândit vreodată ce rost mare au străinii în viața noastră? Cât de important este să fim milostivi și așezați la vorbă cu străinii: niciodată nu știi cu cine vorbești, pe cine mâhnești și ce va însemna asta în viața lui. Cu ai tăi te mai împaci, dar pe străin nu-l mai vezi și tămâi în amintirea lui așa rece, rău și supărăcios. Să rămânem buni în amintirea străinului care trece prin viața noastră!”
― Savatie Baștovoi,

Like

“O femeie care nu iubește este cel mai vulnerabil loc din Univers. O femeie care iubește poate schimba Universul.
Nu te grăbi să acționezi în vremea dez-îndrăgostirii tale, pentru că toate alegerile tale vor fi oarbe și îți vor atrage răni greu de vindecat.
Bărbații văd femeia rănită de o despărțire, așa cum vulturii văd animalul bolnav și îl atacă. Teme-te să fii o jertfă pentru devoratorii de carne, pentru că ești lăsată să desparți pe fiu de tată și pe tată de fiu, să alegi ce este slab de ce este puternic, ce este bun de ce este rău pentru a pune ordine în lume. Nu uita că cel mai puternic bărbat poate fi îmblânzit doar de o femeie - fii tu cea care o va face.
Femeia are șansa de a alege o singură dată; dacă o ratează, obiectul alegerii devine ea.
Fii atentă să nu ajungi un lucru de umplut golul - pentru aceasta fii tu partea cea plină.”
― Savatie Baștovoi

Like

“Greșelile mari se iartă cu vorbe puține, la fel și greșelile mici pot deveni de neiertat din pricina multelor îndreptățiri.
Trăiește ca și cum toată lumea ar cunoaște totul despre tine - asta va face purtarea ta plăcută tuturor și vorbele tale lipsite de semeție.
Nu descoperi o greșeală veche fără a fi întrebată, căci în loc de răsplată pentru sinceritatea ta vei primi bătăi peste răni pe care viața ți le-a adus și fără asta.
Nu mulțimea vorbelor dulci și nici iscusința răsucirilor izbăvesc de greșelile trecutului, ci faptele bune care ajung să le întreacă pe cele rele.”
― Savatie Baștovoi

Like

“Pentru a fi bărbat, e nevoie să faci mai multe lucruri; pentru a fi femeie, e nevoie să nu faci anumite lucruri.
O mare rătăcire a timpului nostru este aceea că tot mai multe femei se silesc să placă femeilor chiar mai mult decât bărbaților, neștiind că atunci când o femeie ajunge să fie lăudată de femei, înseamnă că ea a devenit suficient de neinteresantă pentru a nu mai fi o concurentă.
Femeile din ziua de azi își fac poze nenumărate și își laudă una alteia rochiile și buclele. Cheltuie bani pe haine și încălțări pe care bărbații nici nu le observă. Niciodată nu am auzit un bărbat spunând despre o femeie: ce rochie și ce pantofi avea!
Atunci când prorocul a zis: „Ci ce vă lingușesc vă vor răul”, s-a referit desigur și la laudele deșarte pe care le adună femeile unele de la altele.
Dacă a te lăuda cu frumusețea naturală e un lucru deșert care descoperă goliciunea dinăuntru, cu cât mai rușinos este să te lauzi cu frumusețea hainelor!
Există o plăcere demonică de a savura invidia celor din jur, dar numai un suflet invidios se bucură atunci când este invidiat pentru ceva.
Oricine laudă ușor, defăimează ușor.”
― Savatie Baștovoi,

Like

“A suferi atunci când afli că ai fost vorbit de rău e un lucru normal. Nu e normal să suferi ca și cum asta s-a întâmplat chiar atunci, de parcă tu ai fi fost altul până la această veste neplăcută. Suntem aceiași indiferent de ce vorbește lumea, iar faptele noastre nu se schimbă în funcție de comentariul pe care îl primesc: ele sunt rele sau bune doar în raport cu Dumnezeu.
Sunt foarte mulți oameni care se protejează de vorbirea de rău. Acest fapt le conferă un confort lăuntric. Alții merg mai departe - se înconjoară doar cu oameni care îi laudă. Totuși, dincolo de ceea ce simt și cred ei despre sine, acești oameni rămân ceea ce sunt, iar faptele lor, care scapă de judecata oamenilor, nu vor scăpa de judecata lui Dumnezeu.
Există și oameni care se cred mai buni prin comparație cu alții mai răi, sau pe care tot ei îi consideră mai răi. Nu este o mai mare amăgire decât să te judeci prin comparație - se pare că tot răul în lume a venit de la faptul că oamenii au început să se compare între ei, căci comparația e începutul invidiei, al înălțării de sine și al disperării, păcatele din pricina cărora au căzut Cain, Iuda și însuși Satan.
A fi vorbit de rău nu e cel mai rău lucru. Mai rău decât a fi vorbit de rău este a fi vorbit de bine, doar de bine. „Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine”, a zis Hristos. E normal ca în viață să fim vorbiți și de rău, și de bine, dar cei vorbiți de bine sunt mai expuși pericolelor decât cei vorbiți de rău.
Dacă ați auzi cu câte laude sunt înconjurați oamenii răi de cei ce mănâncă la mesele lor! Cu siguranță nu există nici un om rău în lume care să nu fie vorbit de bine măcar de cineva, după cum nu există nici un om drept care să nu fie hulit chiar de cei din casa lui.
În aceste condiții, cum să deosebim oamenii răi de cei buni după vorbele care se spun despre ei? Dacă cei buni ajung să fie vorbiți de rău, iar cei răi sunt înconjurați de laude, cum vom cunoaște adevărata măsură a omului?
Omul se cunoaște după felul cum reacționează la ocară, dar și la laudă. Cel care se îndulcește din laude, negreșit se va amărî când va auzi că e vorbit de rău. Însă omul care se cunoaște pe sine, care își cunoaște faptele și lucrarea, omul care așteaptă judecata lui Dumnezeu, știind că doar El Unul cunoaște totul despre toți, un astfel de om nu se întristează atunci când e vorbit de rău, pentru că nici de laude nu se îndulcește.
Oamenii sunt lingușitori din fire, de aceea cei mai mulți trăiesc fără să afle vreodată ce vorbesc despre ei în lipsa lor prietenii și casnicii. Atunci când se întâlnesc, toți își zâmbesc și se salută, chiar dacă mai înainte s-au bârfit. Înclinația spre lingușire și minciună îi face pe oameni să creadă că cei cu care intră în legătură au o părere bună despre ei. Din această cauză noi înșine ajungem să avem o părere prea bună despre noi. Dar câți ajung să-și piardă cumpătul atunci când află că au fost trădați, mințiți, vânduți chiar de cei pe care i-au crezut prieteni! Lucrul acesta nu s-ar întâmpla dacă fiecare dintre noi am judeca decent despre noi înșine, dacă nu am pune un preț prea mare pe propria noastră persoană.
Dacă vrei să știi cât de tare te poate răni vorbirea de rău a altora, vezi cât de mult te încălzesc laudele. Pentru că de laude au parte toți, dar de vorbire de rău doar cei care o pot duce.”
― Savatie Baștovoi

Like

“Întrebarea dacă amintirile fac sau nu parte din viața noastră e ceva la care m-am gândit adeseori. Pe deoparte, suntem făcuți din amintiri: amintirile ne mișcă, amintirile ne opresc. Amintirile bune ne dau curaj, amintirile rele ne opresc să repetăm aceleași greșeli. Pe de altă parte, amintirile sunt ceva ce nu mai există în fapt.
Totul e simplu în privința amintirilor, dacă nu ar fi lucrurile pe care le uităm. Sunt atâtea lucruri pe care le uităm! Până la urmă, noi, sau ceva din noi, alegem ce rămâne pentru noi o amintire și ce se dă uitării. Și dacă amintirile noastre se stochează selectiv, atunci ele nu sunt neapărat o parte din făptura noastră, mai bine spus sunt doar niște frânturi, nu întotdeauna cele mai fericite, mai degrabă nefericite.
Poate că amintirile nu înseamnă nimic? Poate sunt doar niște închipuiri hrănite de noi, umflate, crescute, până când devin mai mari decât noi înșine, decât unii dintre noi, până ne înghit cu totul și ne fac și pe noi o parte din trecut - al propriului trecut, al unui trecut neîntreg, fărâmițat, un trecut care există doar în amintiri.
Rugăciunile vechilor asceți, păstrate în rânduielile creștinilor ortodocși până în zilele noastre, conțin multe referiri la gândurile rele, al obiceiurile nepotrivite și la amintiri. În una dintre rugăciunile de taină citite de preot la Vecernie se cere izbăvire de „relele aduceri-aminte”.
Amintirile sunt văzute ca arme în mâinile demonilor cu care luptă împotriva noastră.
Nu este nimic mai cumplit decât sfâșierea gândurilor care se pricinuiește unui suflet întristat și neîncrezător în Dumnezeu. Omul chinuit de gânduri poate răbda foame, nesomn și frig, fără ca măcar să bage de seamă. Un om disperat se aruncă în luptă fără nici o reținere, sare de la înălțimi, intră în foc, își pune capăt vieții. Iuda este un om ucis de propriile gânduri.
Totuși, asceții din Pustia Egiptului luau în derâdere atacurile gândurilor. Pentru ei, amintirile sunt ca păsările care zboară pe cer căutând să-și facă cuib în inima noastră. Cu alte cuvinte, între noi și amintirile noastre este tot atâta înrudire cât între o pasăre care zboară pe cer și o grămadă de paie.
Dacă oamenii ar fi preocupați de ceea ce trebuie să facă și unde trebuie să ajungă, amintirile ar dispărea din mințile și inimile lor în chip firesc, căci ar fi date afară de preaplinul râvnei cu care își trăiesc viața.”
― Savatie Baștovoi,

“Frumusețea este un dar neprețuit, dar nu este cel mai mare între daruri.
Ai observat că frumusețea florilor e diferită de cea a păsărilor și frumusețea cerului e altfel decât frumusețea munților. Fluturii și peștii se întrec în turnirurile culorilor. Ochiul nu se satură de tot ce este frumos și inima cântă slava Creatorului.
Fii recunoscătoare pentru tot ce ai și nu te pune cu nimic mai presus de alții. Oamenii sunt frumoși, inteligenți sau îndemânatici pentru un scop anume. Află care este rostul darurilor tale. Altminteri, oamenii frumoși și deștepți fac aceleași păcate ca și oamenii proști și urâți. Dacă excelezi în ceva, fă ca aceasta să schimbe în bine viața celor din jur.
Învață să construiești, ca să nu trăiești toată viața cu chirie.”
― Savatie Baștovoi, 

Like

“Singurătatea nu e o boală, precum nici însoțirea fără socoteală nu e o izbăvire. Așa cum o floare vie se deosebește de o floare ruptă, tot așa o femeie singură va părea mai frumoasă decât o femeie însoțită prost.
Nu face caz din însoțirile pripite și nu povesti soțului legiuit despre ce a fost odată, nici de bine, nici de rău. De vei povesti de bine, ai putea trezi gelozia lui, iar de vei povesti de rău, te vei defăima și pe tine, și pe el, făcându-l părtaș la lucrurile nedemne din viața ta.”
― Savatie Baștovoi

Like

“Cinstește pe tatăl și pe mama ta, oricum ar fi ei. Părinții nu ni-i putem schimba, dar atitudinea față de ei - da.
Știu că ai viața ta și fiecare suntem unici și irepetabili, totuși adu-ți aminte de câte ori ai urmat sfaturi străine și încearcă să înțelegi ce te-a făcut să le urmezi. Începuturile rele își găsesc ușor un sfătuitor.
A spune cuiva: „Fii tu însuți!” e ca și cum ai spune: „Zboară!” fără să dai aripi. Dacă un elefant îți spune: „Hai să zburăm!”, cel mai probabil el va cădea peste tine și te va strivi.
Nu uita: lumea nu a început cu tine și nu sfârșește cu tine. Dacă te-ai născut e pentru că te-ai înscris într-o lege a firii lăsată de Dumnezeu, iar asta trebuie să-ți curme orice orgoliu. Ești tu în măsura în care ajungi să legi trecutul de viitor. Nu fi un capăt de drum, fii o răscruce. Caută și află ce a fost bun la înaintașii tăi pentru a transmite mai departe, căci tot ce este a mai fost și tot ce a fost va mai fi.
Dacă vrei să zbori, nu căuta o groapă, caută un munte.”
― Savatie Baștovoi,

Like

“Nu e destul să urci pe scenă pentru a fi văzută, trebuie să mai fie și luminile aprinse. Nu locul înalt te face admirabilă, ci lumina în care ești înconjurată.
O lumină ușoară care îți cade pe față te arată mai frumoasă decât un proiector care-ți bate din spate. Nu întoarce spatele luminii, pentru că atunci fața ta va deveni o umbră neagră.
Dacă lumina ta este cu tine, vei fi văzută chiar dacă lumea întreagă va fi cuprinsă de întuneric. Vedem pe celălalt doar în măsura în care lumina feței noastre cade pe fața lui și îl face văzut.”
― Savatie Baștovoi, 

Like

“Să nu învinuiești pe nimeni de înfrângerile tale: nici om, nici timp, nici loc, nici carte. A fi liber înseamnă a fi singurul vinovat de tot ce ți se întâmplă.
Așa cum o oglindă lovită de o piatră crapă în toate părțile, tot așa o faptă necugetată poate atrage cele mai neașteptate urmări. Binele și răul din viața noastră se succed fără nici o logică, singurul fapt previzibil este moartea.
Pentru a fi mai bun, nu e nevoie ca cineva să fie mai rău decât tine. Dacă vei căuta să fii mai bun decât cineva, întotdeauna vei găsi pe cineva mai rău, care să te facă să nu-ți dorești schimbarea. Fii lumină, fii zbor - iar dacă nu ești încă, atunci nimic din ce este pe pământ nu-ți scuză înfrângerea.”
― Savatie Baștovoi,

Like

“Răsplata iubirii este bucuria, nu căuta alte semne și încredințări.
Dacă bucuria din inima ta se stinge, nu căuta motivul în celălalt, căci problema e în răcirea dragostei tale.
Omul pe care nu-l mai iubești nu este nici mai bun și nici mai rău decât atunci când l-ai cunoscut - bucuria ta pe care o simțeai în preajma lui îl făcea deosebit.
În dragoste nimeni nu o ia de la început - dragostea sau este, sau nu este.”
― Savatie Baștovoi,

Like

“Există femei care trăiesc în filme. Ele se îmbracă ca în filme, mănâncă ca în filme, vorbesc ca în filme - fac totul ca în filme. Nimic din ce fac ele nu este adevărat.
Femeile din filme își caută haine ca în filme, încălțăminte ca în filme, gentuțe ca în filme și bărbați ca în filme, cu care le place să umble prin locuri ca în filme. Femilor din filme, când se uită în oglindă, li se pare că se uită la un film.
Atunci când intră într-un magazin, femeile din filme încep să se poarte ca în film. Ele răsucesc rochiile, peștele, pâinea, găsesc o mulțime de neajunsuri tuturor lucrurilor, se strâmbă la vânzătoare, ceartă omul de la ușă.
Femeile din filme au întotdeauna un idiot prin preajmă care le duce coșul și închide ușa după ele.
Dar femeile din filme nu trăiesc toată viața în același film. Ele se mută dintr-un film în altul. Atunci când un film se termină, ele își schimbă hainele, gențile, încălțămintea, își vopsesc altfel părul, uneori și numele și-l schimbă. Își schimbă bărbații, locurile prin care umblă. Cu alte cuvinte, schimbă filmul.
În cele din urmă, femeia din filme ajunge să semene cu un televizor vechi în care trăiesc filmele, pe care oamenii, alegând filmul care le place, îl butonează, îl butonează, până se satură.”
― Savatie Baștovoi, 

Like

“Pentru a fi frumoasă și bună nu e nevoie să fii nici bogată, nici săracă. Când ești frumoasă și mai ești și bună, pari și mai frumoasă, iar când ești bună și mai ești și frumoasă, pari și mai bună. Așa e în viață, nu-i ca în povești.
Câteodată mă gândesc că toate fetele sunt la fel. Unele se nasc frumoase și apoi devin bune, altele se nasc bune și apoi devin frumoase. Doar hainele sunt de vină. Dacă n-ar fi haine, niciodată nu am ști care fată e săracă și care e bogată. Ar fi ca păsările, fiecare cu frumusețea ei. S-ar ridica în văzduh și ar zbura. Apoi s-ar întoarce înapoi, care s-ar întoarce. Sau ar rămâne sus de tot, privindu-ne.”
― Savatie Baștovoi, 

Like

“Astăzi oamenii zboară într-un butoi de fier în cosmos, coboară la fundul oceanului, fac din noapte zi și din apă uscat, dar în toată iscodirea lor nu mai văd frumusețea.
Luna nu mai este lună, marea nu mai este mare. Acum toți știu că nu poți da în dar luna de pe cer, nici măcar o stea. Luna e mare, zic ei, nu o poți duce cu mâna. Stelele sunt prea departe, nu e destul o viață de om ca să ajungi până la cea mai apropiată stea, chiar dacă ai zbura cu viteza luminii.
La fel a devenit și frumusețea oamenilor. De când frumusețea e la îndemână, de când păcatul poate fi comis ușor, nu mai vedem femeile din cărți. Deși, s-ar putea să te fi întâlnit chiar azi, în magazin sau în holul școlii, cu Femeia-Stea, Femeia-Lună sau Femeia-Floare, dar să nu o fi recunoscut, pentru că nici tu nu mai ești un Solomon, și pentru tine niște dinți frumoși niciodată nu o să semene cu o turmă de oi tunse care ies din scăldătoare...”
― Savatie Baștovoi, 

Like

“Există lucruri irecuperabile. Oamenii sunt recuperabili întotdeauna.
Atunci când cineva face o greșeală, de obicei o face din neștire. Grețelile făcute în urma unui conflict de conștiință nasc un lanț nesfârșit de alte greșeli, care sfârșesc într-o înfrângere toatlă. Cea mai mare greșeală nu e prima, ci a doua, pentru că ea o întărește pe prima și devine ușa tuturor greșelilor care vor urma.
Greșelile nu se repară. Orice încercare de a repara o greșeală se aseamănă cu încercarea unui copil de a șterge o pată mică de cerneală de pe o foaie albă: până la urmă el face o gaură murdară în hârtie. De altfel, o pată mică de cerneală nu ne împiedică să citim o scrisoare, iar alteori ea poate părea plină de farmec și autenticitate.
Aam cunoscut oameni care și-au irosit viața în strădania de a repara o greșeală de tinerețe. A repara, pentru mulți dintre ei, a însemnat a ascunde. Ei au reușit să ascundă atât de bine greșeala tinereții lor, încât au ajuns să o uite cu totul. Un lucru nu l-au putut uita: sentimentul vinovăției. Acest sentiment, care este cel mai greu de pe pământ, i-a făcut să urască acea faptă ca pe Distrugătorul vieții lor. Dar fapta nu mai era în ei, pentru că ei au ascuns-o. Acum fapta era în ceilalți. Așa au ajuns să urască oamenii, să urască viața, să urască și să se ascundă.
Atunci când Dumnezeu a întrebat-o pe Eva dacă a mâncat din pom, Eva a dat vina pe șarpe. Adam a mers și mai departe: el a dat vina pe Eva, dar nu oricum, ci zicând: „femeia pe care Tu mi-ai dat-o m-a îndemnat”, adică L-a învinuit pe Dumnezeu de faptul că i-a strecurat un intrus care l-a făcut să nu fie la fel de bun și de corect ca întotdeauna.
Până la urmă, ceea ce ne împiedică să devenim mai buni este chiar dorința de a părea mai buni. Apărea - iată începutul minciunii.
„Oricine dorește să-și scape sufletul său îl va pierde și oricine se va lepăda de sine va trăi”, a zis Hristos. Oricine ține la bunul său nume mai mult decât la adevăr își va pierde și numele, și sufletul, iar cine își va recunoaște vina, va avea un nou prilej de a o lua de la început.
Ce altceva mai vrednic de admirație este pe pământ decât omul care nu se teme să o ia de la început? Tot așa, nu este nimic mai jalnic decât omul care adună pământ în jurul greșelilor sale, fără ca măcar să bage de seamă că se îngroapă și el laolaltă cu ele.”
― Savatie Baștovoi, 

“E lesne de înțeles de e femeile sunt asemănate cu păsările, stelele, florile sau focul, alteori cu nisipul, cu mierea sau laptele, cu apa, cu soarele, cu noaptea, cu frigul, cu șarpele, cu lovitura de cuțit, cu liniștea, cu untdelemnul, cu dimineața, cu moartea și viața. Cele mai puternice trăiri, tot ce este mai bun, dar și ce este mai rău în această lume, se leagă de femei. „Iubirea (de femei) ca moartea e de tare și ca iadul de grozavă este gelozia, zice Solomon. Săgețile ei sunt săgeți de foc și flacăra ei ca fulgerul din cer.”
Deoarece femeile erau niște personaje din poveste, era normal ca ele să nu fie oameni. E bine asta sau nu, timpul o va arăta. Femeile nu erau oameni, pentru că nici un om nu poate pune degetele nu știu cum în formă de pieptene când îți mângâie capul. Îți trec mâna prin păr, mâna-pieptene, și tu nu mai vrei nimic: nu vrei să te joci, nu vrei să călărești, nici măcar la vânătoare nu mai vrei.”
― Savatie Baștovoi, 

“Femeile știu să râdă în timp ce le curg lacrimile. Apoi ea te ia în brațe, te răstoarnă, te învârte, așa încât nu mai poți să-i vezi ochii, oricât de tare ai vrea. Îți suflă în ceafă cu gura ei umedă și caldă, te pupă pe creștet, îți dă o palmă la fund și, când te trezești, ochii ei nu mai sunt uzi, fața nu-i mai este roșie, părul nu-i mai este ciufulit: e frumoasă ca întotdeauna, încât ajungi să ți se pară că plânsul nu a fost adevărat, că femeile nu plâng, ci doar se prefac, că totul e un joc, o părere, un prilej bun de a te lua în brațe.
Atunci când femeile plâng, ele sunt ca niște copii. Sunt mici de tot și nu miros a parfum. Nu mai sunt niște personaje din poveste cu buzele rujate și unghiile roșii. Atunci când o femeie plânge, poți să o atingi, să-i treci mâna prin păr, chiar să-i îmbrățișezi capul, să-l strângi la pieptul tău mic, cât de tare poți.”
― Savatie Baștovoi

“V-ați întrebat, desigur, de ce femeile frumoase se mărită cu bărbați urâți. E simplu: pentru că femeile sunt frumoase, iar bărbații sunt urâți. Așa gândește orice copil.
Niciodată n-am înțeles când femeile încetează să mai fie frumoase și se transformă în învățătoare nesuferite, în directoare de școală, în vânzătoare de pateuri care strigă la copii, în babe.
Când eram mic, mă uitam la încălțămintea femeilor. Pentru că întotdeauna mi s-a părut ciudat că au încălțămintea altfel, că poartă tocuri, că au găurele în sandale, flori și alte șmecherii. Dar am observat că, cu cât femeile erau mai bătrâne și mai urâte, încălțămintea lor începea să semene tot mai tare cu cea a bărbaților. Sandalele se lățeau, curelele se mozoleau, iar tocurile erau mici și late, aproape inexistente. Cu alte cuvinte, cu cât femeile îmbătrâneau, cu atât începeau să semene mai tare cu bărbații. Se făceau urâte ca și ei.
Am înțeles de pe atunci că, dacă vrei să ai o femeie frumoasă, nu trebuie să o lași să îmbătrânească. Sau să îmbătrânești împreună cu ea.
Una dintre binecuvântările biblice spune: „Să te bucuri cu femeia tinereților tale: cerboaică preaiubită și căprioară plină de farmec să-ți fie ea; dragostea de ea să te îmbete totdeauna și iubirea ei să te desfăteze.”
A fi urât înseamnă a îmbătrâni fără iubire.”
― Savatie Baștovoi

“Frumusețea este o stare firească a lucrurilor. Cu cât lucrurile sunt mai în armonie și mai aproape de ceea ce trebuie să fie, cu atât ele sunt mai frumoase. Frumusețea este strâns legată de veșnicie: lucrurile trainice ne par mai frumoase, cum ar fi cerul, jocul stelelor, munții sau apele.
Nimic din ceea ce este inventat nu poate fi numit frumos. O bucată simplă de lemn, o piatră sau lutul ars întrec în frumusețe orice aliaj făcut de om pentru a-și împodobi viața. Pigmenții naturali, pe care îi obțineau artiștii de odinioară din pământ, din pietre sau din fierberea plantelor, sunt frumoși în sine, de aceea orice amestec de culori era armonios, iar preocuparea pentru legile armonice pe care o au școlile moderne de pictură era improprie: armonia se conținea chiar în materialele folosite. Menirea artistului este de a pătrunde frumusețea inițială a materiei cu care lucrează pentru a se întipări pe sine în legea veșnică a frumuseții lăsată de Dumnezeu.
Nu este pe Pământ frumusețe mai răpitoare decât cea a omului. Chipurile frumoase înfloresc, se coc și se ofilesc pentru ca, până la urmă, să se pogoare în pământ și să putrezească. Totuși, pentru o clipă, căci atât durează tinerețea raportată la veșnicie, frumusețea cea dintâi copleșește făptura, și oricine are ochi să privească vede taina veșniciei pe chipurile noastre. Altminteri, nu este cu putință a ne închipui un lucru mai zadarnic decât acela de a crea Cineva o frumusețe atât de mare, cum este cea a omului, doar pentru o strălucire de câțiva ani, ca mai apoi să o întoarcă în pământ.
Această descoperire a frumuseții inițiale o cântă Biserica în slujba Învierii, vorbind parcă cu cuvintele mortului: „Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deși port ranele păcatelor... Cela ce cu mâna dintru neființă m-ai zidit și cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit; iar pentru călcarea poruncii iarăși m-ai întors în pământ, din care am fost luat; la cel după-asemănare mă ridică, cu frumusețea cea dintâi iarăși împodobindu-mă” (Binecuvântările Învierii, glasul 5).
Este atâta frumusețe în tot ce există, încât nu ajung zilele omului pentru a se bucura de ea. Până și legumele, și fructele pe care le mâncăm sunt frumoase sau înfloresc frumos. De aceea, a face lucruri urâte - a picta urât, a scrie urât, a cânta urât - este o erezie. Păstrați-vă în frumusețe, ca să fiți mai aproape de Dumnezeu!”
― Savatie Baștovoi, 

 

Fiecare om este o icoană. Ce frumos se vede Dumnezeu prin tine !

 "Oricât de duhovnicește ar trăi cineva, are nevoie -mai ales în vremea în care trăim - de prietenia cea bună. Contactul cu oamenii duhovnicești ajută mult mai mult decât studiul duhovnicesc - deoarece această bucurie a legăturii duhovnicești îi dă o mare dorință să se nevoiască duhovnicește."
Sfântul Paisie Arghioritul

O zi binecuvântată!

 Iertarea este data inainte sa o cerem. Dumnezeu este dragoste. Dragostea iarta celui pacatos,Dumnezeu este iertare. Noi trebuie sa o insusim.

 

PSALMUL 137

Al lui David.

1. Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele şi înaintea îngerilor Îţi voi cânta.

2. Închina-mă-voi în locaşul Tău cel sfânt şi voi lăuda numele Tău, pentru mila Ta şi adevărul Tău; că ai mărit peste tot numele cel sfânt al Tău.

3. În orice zi Te voi chema, degrabă mă auzi! Sporeşte în sufletul meu puterea.

4. Să Te laude pe Tine, Doamne, toţi împăraţii pământului, când vor auzi toate graiurile gurii Tale,

5. Şi să cânte în căile Domnului, că mare este slava Domnului.

6. Că înalt este Domnul şi spre cele smerite priveşte şi pe cele înalte de departe le cunoaşte.

7. De ajung la necaz, viază-mă! Împotriva vrăjmaşilor mei ai întins mâna Ta şi m-a izbăvit dreapta Ta.

8. Domnul le va plăti lor pentru mine. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.