Taci tu, și să vorbească faptele tale...

Dacă vi s-a dat un Har, împărțiți darurile harului vostru celor care au nevoie!
O lumânare aprinsă nu își va pierde din lumină, dacă din ea se va aprinde o alta.
(Sf. Serafim de Sarov)
 "Este mult mai bine să dojeneşti decât, tăcând, să fierbi de mânie, şi cel care se mărturiseşte va fi apărat de pagubă." (Ecclesiasticul 20.1, 2)

 Acum învață și cum să te lupți. Dacă Domnul cel Bun ne cercetează și ne eliberează de patimi și ne arată iubirea Lui nemărginită, să nu socotești că nu-ți mai este de folos paza. Ci află că, atât cât suntem săraci, căutăm bogăția și, când ne îmbogățim, avem mai multă frică să nu se întâmple să adormim sau să fim nepăsători și să intre hoții să ne fure comoara.

Cuviosul Iosif Isihastul
Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea Cuviosului Iosif Isihastul

 „Cel ce se roagă întru cuminţenie rabdă cele ce-i vin asupră-i. Iar cel ce ţine minte răul, încă nu s-a rugat curat.”

Cuv. Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească în 200 de capete

 „De ai fost păgubit, sau ocărît, sau prigonit de cineva, nu lua în seamă cele de faţă, ci așteaptă cele viitoare; şi vei afla că acela ţi-a fost pricină de multe bunătăţi, nu numai în vremea de aici, ci şi în veacul viitor.”

Cuv. Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească în 200 de capete

Fiecare se umple de lumina celuilalt

 Fiecare se umple de lumina celuilalt

În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea recipro­că, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi avem totul. Pe Dumnezeu Îl avem în ceilalţi şi Îl avem în El Însuşi . Pustnicii Îl cunosc pe Dumnezeu ca lumină în iubi­rea Sa; şi sunt plini de iubire pentru toţi oamenii şi pentru toate făpturile; chiar dacă nu văd alţi oameni, ei se roagă pentru ei şi primesc luminarea în rugăciunea lor pentru lume.
Această lumină e sensul inepuizabil al existenţei înrădăcinate în Dumnezeu. Sunt lucruri negrăite... Dar cei care trăiesc această experienţă sunt nerăbdători să o împărtă­şească. Vieţile sfinţilor ne arată făpturi de lumină: făptura dezvoltată duhovniceşte e un om adevărat, de un farmec, de o frumuseţe, de o armonie extraordinară; sfinţii sunt de o blândeţe şi o delicateţe nespusă. Avem nevoie să cu­noaştem viaţa unor astfel de făpturi pentru a şti ce cale trebuie să urmăm."

Cei mai mulţi îşi pierd sufletele pentru neînfrânarea împătimită a limbii

O altă patimă foarte primejdioasă, care se strecoară atât de uşor şi pare a se motiva mereu şi îşi face loc imediat între toţi este vorbirea de rău. Sunt convins că cei mai mulţi care îşi pierd sufletele, şi le pierd pentru această neînfrânare împătimită a limbii. Nu ştii să vindeci, dar ştii să deschizi, ca orice ucigaş, rana! Suprema poruncă – iubirea – este propovăduită, întărită şi trăită de Mântuitorul, ca o arvună a luminii şi frumuseţii Împărăţiei cerurilor. Că iubire şi milă este întreg Creştinismul! Dar această nemuritoare iubire este urmărită de răutatea – mică sau mare – a vorbirii de rău, viermele neadormit care îţi roade tainic inima şi zilele mântuirii tale. Acest vierme al urii ucide-l, iubite frate călugăr sau creştine, şi iubeşte tare pe Hristos, Care te aşteaptă în inima fratelui tău pe care îl săgetezi mereu. Patima vorbirii de rău destramă unitatea mânăstirească şi societatea creştină şi se face vinovat de moarte cel ce atacă ce a întemeiat Hristos pe cea mai trainică temelie – Iubirea şi Credinţa. „Un bărbat sfânt, spune în Patericul vechi, a văzut pe oarecine păcătuind şi, lăcrimând cu amar, a zis: Acesta a greşit astăzi, iar eu voi greşi mâine, negreşit. Apoi acesta se va pocăi cu adevărat, iar eu nu mă voi pocăi niciodată!” Deşi l-a văzut chiar păcătuind, s-a osândit pe sine, iar pe acela l-a văzut îndreptat. De aceea zic că gândirea, şoptirea şi vorbirea de rău sunt patimi care aduc mari neajunsuri întregii obşti creştineşti. Toate patimile sunt primejdioase şi de toate trebuie scăpat, pentru că oricare din ele ar fi, ne poate pierde sufletul. Timpul este scurt şi viaţa este una şi se duce repede. Deci să nu ne mai îngrijim de altceva, decât de „plâns peste plâns şi smerenie peste smerenie, ca să îmblânzim pe Iisus Hristos, Stăpânul nostru”. Cu toată străjuirea, „păzeşte-ţi inima mai mult ca orice, că dintru aceasta ţâşneşte viaţa”

Batrânul înţelept

Sfântul Dimitrie, care a fost mitropolit al Rostovului în veacul al XVII-lea, istoriseşte, spre folosul nostru duhovnicesc, despre un învăţător care s-a rugat lui Dumnezeu mult şi cu râvnă, ca El să-i arate pe acel om de la care ar fi putut să înveţe calea adevărată spre Împărăţia Cerurilor. Şi iată că odată întâlneşte lângă uşile bisericii un cerşetor bătrân, îmbrăcat în zdrenţe, plin de bube şi răni puroinde. Trecând pe alături, dascălul îl salută după obicei, zicând:

- Bună ziua, bătrâne!

Bătrânul îi răspunde:

- Nu ţin minte să fi avut vreodată o zi rea!

Învăţătorul, auzind un asemenea răspuns, s-a oprit şi, ca şi cum ar fi voit să-şi retragă salutarea, a spus:

- Să-ţi dea Domnul fericire!

- Eu niciodată n-am fost nefericit! – a răspuns bătrânul.

S-a mirat învăţătorul şi, gândindu-se că poate bătrânul nu a auzit bine, a schimbat salutul şi a grăit:

- Ce spui, bătrâne? Eu îţi doresc să fii în bunăstare…

Bătrânul i-a răspuns iar:

- Eu niciodată nu am fost nenorocit.

Încercându-l pe bătrân, învăţătorul a mai spus:

- Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti.

- Nu duc lipsă de nimic, fiindcă toate, cum le doresc, aşa mi se şi întâmplă, iar bunăstarea vremelnică nu caut – i-a spus bătrânul.

- Să te mântuiască Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu eşti singurul dintre năpăstuiţi care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai putut feri de nenorociri!

- Domnul meu, aşa este precum am răspuns salutării tale. Nu am cunoscut vreodată o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea şi-I mulţumesc. Iar dacă nu-mi doresc bunăstare, tocmai întru aceasta se află bunăstarea mea. Eu nesocotesc fericirea şi niciodată nu o cer Tatălui Ceresc. Nu simt nenorocirea, asemenea cu cei cărora toate li se fac după a lor dorinţă. Dacă sufăr de foame, pentru aceea mulţumesc lui Dumnezeu, ca unui Părinte care ştie ce-mi trebuieşte. Dacă îndur frigul sau sunt pătruns de ploaie, sau altceva, rabd din vitregiile văzduhului, Îi mulţumesc, de asemenea, lui Dumnezeu. Când toţi mă hulesc, Îl slăvesc pe Domnul, ştiind că toate acestea sunt rânduite de El. Asemenea şi cu toate câte le îngăduie Dumnezeu – bune sau rele, dulci sau amare – toate le primesc din mâna Bunului Părinte, şi astfel voiesc numai ce voieşte şi Dumnezeu. Şi aşa se fac toate după dorinţa mea. Cu adevărat, nenorocit este cel care caută fericire în această lume, pentru că în viaţa aceasta fericirea cea nemincinoasă este a te încredinţa în toate voii Domnului. Iar voia lui Dumnezeu întotdeauna este desăvârşită, bună şi dreaptă. Eu însă, străduindu-mă în toată vremea să-mi plec voia mea înaintea dumnezeieştii voiri, mă socotesc peste măsură de fericit.

Învăţătorul, socotind că-l va pune pe bătrân în cumpănă, a zis:

- Spune-mi, rogu-te, aceleaşi ţi-ar fi gândurile şi dacă Dumnezeu te-ar trimite în iad?

- Oare chiar El o să mă trimită în iad? El ştie că eu mă ţin puternic de El prin dragostea nefăţarnică ce Îi port. Cu aceste legături eu m-am legat atât de puternic de Domnul, încât, oriunde m-ar trimite, acolo Îl voi lua şi pe El cu mine. Şi pentru mine e cu mult mai bine să fiu cu Domnul în afara Cerurilor, decât în ceruri fără El.

S-a minunat dascălul de asemenea răspunsuri ale bătrânului şi a cugetat în sine că aceasta este, cu adevărat, calea cea mai scurtă spre Dumnezeu, când oamenii îşi pleacă voia lor înaintea sfintei şi dumnezeieştii Voinţe. Învăţătorul l-a lăsat pe cerşetor şi, mergând întru ale sale, lăuda pe Domnul Dumnezeu Care a dat atâta înţelepciune bătrânului cel sărac. Încă I-a mulţumit Mântuitorului că a împlinit rugămintea sa şi i-a arătat omul de la care să poată învăţa grabnic calea cea scurtă şi adevărată spre Împărăţia Cerurilor.

Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine; Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă; Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

  Pilda Samarineanului Milostiv

   Evanghelia după Luca
    Capitolul 10, 25-37

În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și zicând:
   
   Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?

   Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?

   Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți».

   Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu

    Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus:

   Și cine este aproapele meu?

    Iar Iisus, răspunzând, a zis:
 
    Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc, venind și văzând, a trecut pe alături.

   Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el.

   Iar a doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis:
    Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da.
   
  Deci, care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis:

   Mergi și fă și tu asemenea.

   O, preadulce și întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, și păzește moștenirea Ta de vrăjmașii cei văzuți și de cei nevăzuți, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputințe și de foamete, de toate supărările și rănile cele aducătoare de moarte, și din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toți, care cântăm Ție: Aliluia!
.....
  Indiferent de ceea ce se întamplă în viață trebuie sa ai o fereastra de unde sa privesti Rasaritul Învierii.

    Mila este  fereastra iubirii și ochii învierii.

   Dumnezeu poate locui  oriunde în acest vast univers, si totuși... prefera inima ta , a mea , a noastră !
   Timpul vieții noastre este alcătuit  din clipe, secunde  ore și ani , dar și din dorința și jertfă și iubire !
 
   "Mila este împreună patimitoare cu cei chinuiti de dureri." (Sf.Grigorie de Nyssa).
   
   Buna dimineata în mila păcii si jertfa laudei Domnului  !


Citatul zilei de azi:
..."Raul inainteaza putin cate putin ,daca ar veni deodata nu am fi inselati"(Sf. Paisie Aghioritul),
...

Doamne! dă-mi o inimă simplă, bună, deschisă, credincioasă, iubitoare, și generoasă. Sfântul Ioan de Kronstadt

 „Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria celor întristaţi şi acoperământul celor necăjiţi, vezi nevoia mea şi necazul meu; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că n-am ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin

 

 

 Citatul de azi:

„A cerceta gândurile înseamnă ca, atunci când vine gândul, să se ia seama la ce naște el. Îți dau o pildă: presupune că cineva te-a ocărât și că tu ești frământat de gândul să-i răspunzi. Spune atunci gândului: „Dacă răspund, îl voi tulbura și el se va supăra împotriva mea. Deci e mai bine să îndur puțin și îmi va trece.” Dacă se ivește nu un gând împotriva cuiva, ci un gând în el însuși, trebuie să cercetezi acest gând și să-ți spui: „Unde va sfârși acest gând rău? El va sfârși în gheenă. ” Și gândul te va lăsa liniștit. Și pentru toate gândurile fă la fel: îndată ce apare un gând, cercetează-l și taie-l.”

(din Filocalia, vol. 11, Sfinții Varsanufie și Ioan – Scrisori duhovnicești)