Când ne scade frecvența/vibrația/energia?

 Când ne scade frecvența/vibrația/energia? Când suntem furioși; Când suntem deprimați; Când mințim sau exagerăm; Când ne facem griji pentru viitor sau când regretăm trecutul; Când ne este frică; Când bârfim; Când ne facem griji pentru ce vor spune alții; Când dormim excesiv; Când criticăm pe cineva; Când urâm (pierdem cea mai mare cantitate de energie prin ură); Când mâncăm peste măsură; Când vorbim mult (prin VORBIT pierdem foarte multă energie); Când ținem ranchiună pe cineva; Când ne consumăm în suferințe și dureri sufletești (despărțiri, etc); Când ne atașam de oameni și de lucrurile materiale; Când ne prefacem că suntem alții și nu noi înșine (purtăm măști, suntem duali); Când argumentăm că avem dreptate sau ne certăm; Când avem dependențe (tutun, televizor, alcool, droguri, etc.); Când ne enervăm ușor înseamnă că avem exces de energie, care nu este folosită corect; Când ne supărăm pe alții; Când explodăm de furie; Când izbucnim în lacrimi sau devenim deprimați pierdem energie. Energia pe care o pierdem zi de zi în mod inconștient slăbește organismul, îi scade vitalitatea și devenim vulnerabili. Ar trebui să învățam conștient să gestionam cu mai multă atenție energia și să o folosim spre folosul nostru suprem. Pentru a-ți îmbunătăți capacitatea energetică, pentru a-ți crește energia, trebuie să recuperezi energia pe care o pierzi, prin diverse metode. Cea mai importantă regulă este cea în care te întrebi conștient dacă merită să-ți irosești viața și energia cu exemplele enumerate mai sus. Cu siguranța răspunsul tău va fi: NU! Alte metode folositoare pentru recăpătarea energiei pierdute sunt: TĂCEREA, natura, meditația, RESPIRAȚIA corectă, somnul odihnitor, detașarea de oameni conflictuali, DETAȘAREA emoțională de lucrurile materiale, mersul pe lângă o apă curgătoare sau lacuri, hidratarea, mâncatul sănătos (fructe și legume mai puțin preparate). Dacă pierzi energie bârfind, criticând, înjurând, discutând despre treburile altora, atunci pierzi sănătate. Deoarece viața din noi este energie, pierderea de energie duce mai târziu la boală. Trebuie să înveți să te respecți și să te iubești pe tine însuți ca să ai grijă la cuvintele tale. Cuvintele sunt energie, depinde de noi ce cuvinte scoatem pe gură, de vibrație joasă sau de vibrație înaltă. Dacă vei face acest lucru, vei economisi energie, iar cuvintele noastre pozitive și frumoase vor avea putere benefică. Obții energie bună și constructivă atunci când acționezi în armonie. Armonia este secretul puterii. Energie=Lumină. Lumină este sufletul tău, lumină EȘTI TU. Prețuiește lumina din tine! Sa ne fie de folos Să îți fie cu folos!

Povestea ceasului cu inimă Vladimir Colin

Trăia odată un ceasornicar bătrân. Într-o zi, plimbându-se printr-o pădure de la marginea orașului, văzu un ceas aruncat la rădăcina unui stejar. Era mare cât un băiat sau o fetiță de patru ani, avea limbile de aur și cifrele de pietre scumpe. Niciodată nu mai văzuse ceasornicarul un asemenea ceas! Îl privi pe toate părțile însă ceasul nu mergea. Îl luă acasă și îl desfăcu să îl repare. Pe vremea aceea, în fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mișca roțile dințate și bătea cu un ciocănel, făcând tic - tac, tic - tac… Ceasul pe care îl găsise meșterul nu avea pitic. Avea însă un pitic într-un sertar, de la un ceas care fusese strivit din greșeală de stăpânul său. Repară ceasornicarul ceasul și îl așeză în vitrină, doar, doar o veni păgubitul după el. Într-o zi trecu pe acolo împăratul care văzând ceasul dori să-l cumpere. Îl duse la palat și îl așeză în sala tronului păzit de doi ostași. Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De câte ori venea la palat câte un boier să se plângă că-l necăjesc țăranii, abia îi spunea împăratul: „Vorbește! Îți dau voie să vorbești o oră…“ că ceasul cu limbi de aur și arăta că ora trecuse! Pleca boierul supărat, fără să apuce să deschidă gura. Dacă venea însă o văduvă, care îl învinuia pe boier că-i fură și ultima bucățică de pâine, împăratul îi spunea: - Ei, vorbește și tu! Îți dau voie o clipă… Și iată că după ceasul cu limbă de aur, clipa ținea, ținea și nu se mai sfârșea… Pleca văduva numai când spusese tot ce avea pe inimă! Dacă au văzut așa, s-au strâns boierii într-o zi și s-au dus la împărat. - Măria ta, nu se mai poate… Ceasul Măriei tale ne face viața amară. Nu merge bine, Măria-ta! L-a chemat împăratul pe ceasornicar și i-a dat ceasul să-l repare. (…)Ajuns acasă, ceasornicarul scoase piticul din ceas și îl întrebă ce se întâmplă. - Meștere, meștere - oftă piticul - ce să fac dacă am o inimă? Inima ține cu oamenii nevoiași și nu-i iubește pe boierii hrăpăreți… Atunci pun ceasul să meargă mai repede sau mai încet după cum cred eu că e bine. Meșterul dădu din cap. Doar avea și el o inimă și-l înțelegea tare bine pe piticul cel inimos! (…) Pentru a ieși din impas, ceasornicarul apelă la ajutorul altui meșter, care dorind să fie pe placul împăratului, construi un pitic de fier, fără inimă, care să pună ceasul în mișcare ca și piticul adevărat. Tare s-au bucurat boierii și împăratul de noul ceas! L-au așezat în sala tronului și, de atunci, din nou vorbiră boierii câte o oră, iar nevoiașii câte o clipă… Apoi, îmbătrânind, piticii din ceasornice se mutară, rând pe rând, în țara poveștilor și în locul lor fură așezați pitici de fier, sau arcuri, lanțuri, pendule și cuci. Până în zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc, cu lanț, cu pendule sau cu cuc, dar ceasuri cu pitic sau cu inimă nu se mai cunosc decât în poveștile pentru copii.