sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Iubirea adevarată pentru aproapele presupune următoarele:


 Iubirea adevarată pentru aproapele presupune următoarele:

    - Nu te mânia și nu ține minte răul asupra lui;

   - Nu-ti permite să-i vorbesti cuvinte mustrătoare ,de ocara,batjocoritoare ;

   - Păstrează cu el pacea,smereste-te în fața lui,nu te răzbuna pe el nicidecum,acolo unde poți să-i cedezi,cedeaza-i;

   -Dezvață-te de a contrazice și de polemică ,respinge-le ca pe niste semne ale mândriei și ale iubirii de sine ;

  -Vorbește bine despre cei care te vorbesc de rău ;Rasplateste-le cu bine pentru rău;

  - Roagă-te pentru cei care te supără ,te ofensează,te năpăstuiesc ,te prigonesc(v,Matei 5,21-48)

  - Sub nici un pretext nu judeca pe nimeni,de este bun sau rău ,având în fața ochilor pe acel singur om rău ,având în fața ochilor pe acel singur om rău pentru care trebuie sa răspunzi în fața lui Dumnezeu: pe tine.

   -Poartă-te cu aproapele așa cum ai dori sa se poarte si el cu tine(v.Matei 7,1-12).

   -Lasă si iartă din adâncul inimii greșelile altora față de tine,ca si Tatăl Ceresc să-ti ierte nenumăratele tale greșeli.

  - În sfârșit ,nu-l supăra pe fratele tău cu multa ta vorbire ,cu vorbirea deșartă,cu lipsa de respect.Purtându-te așa cu aproapele,vei oferi si dobândi față de el dragostea poruncită de Dumnezeu si plăcuta Lui;cu ea îți vei deschide accesul spre dragostea lui Dumnezeu.


Sf Ignatie Briancianinov

,,Dă cinste aproapelui ca chip al lui Dumnezeu,în sufletul tău,nevăzută pentru alții,evidentă doar pentru coonștința ta.Dă cinste aproapelui nefăcând diferență de vârstă ,de sex,de stare socială,și treptat va incepe sa se arate în inima ta sfânta dragoste .Cauza acestei iubiri sfinte nu sunt trupul si sângele ,nici atracția simțurilor,ci este Dumnezeu...


  Comparând această îmvățătură a Bisericii despre dragostea față de aproapele cu aceea înfățișare urâtă,deformată ,pe care o proclamă în prezent lumea ,te înfricoșezi de urâțenia ei.
   Să crești în inimă adevărata dragoste se poate doar în sânul Bisericii Ortodoxe ,în condițile indeplinirii poruncilor și a regulilor ,având ajutorul harului lui Dumnezeu prin Sfintele Taine.Pe măsura ce oamenii resping cugetarea smerită ,învățătura de pocăință a Părintilor Ortodoxiei,încredințându-se justificării de sine si preamăriri de sine,ei pierd dreapta înțelegere despre dragostea adevărată,o înlocuiesc cu ipocrizie cu falsitate.

Din Cartea Arhimandritul Lazăr despre bolile tainice ale sufletului.

Starețul Cleopa de la Sihăstria despre pocăință fără jertfele veterotestamentare:

 Bine a zis şi Sfântul Efrem Sirul: "Pocăinţa, fără jertfe şi fără cheltuieli, poate să împace şi să milostivească pe Dumnezeu. Pocăinţa a oprit jertfa sângeroasă, aducând jertfa conştiinţei. Ea nu caută ied, ci mărturisire. Nu cere oaie pentru jertfă, ci mărturisire din conştiinţă. Nu ai turturea de jertfă tu cel ce ai păcătuit? Suspină şi Dumnezeu, mai presus de turturea, îţi socoteşte ţie aceasta. Nu ai pasăre? Lăcrimează şi, în loc de jertfă, ţi se va socoti ţie. Nu ai porumbel? Vesteşte-ţi păcatele tale lui Dumnezeu şi-ţi vor fi ţie ardere de tot. Dacă te vei ruga, ca pe un viţel de jertfă va primi Dumnezeu rugăciunea ta. O, cât de mare este pocăinţa! O, cât de minunate sunt lucrurile cele dintru dânsa! Că una fiind, pe toate le poate".

"O, darul Evangheliei, că pe toată Legea a îndreptat-o Iisus! Poporul se face lui preot în Biserică; căci are conştiinţa care jertfeşte pentru dânsul. Din inimă se roagă şi milostiveşte pe Dumnezeu pentru sine".


 "Orice necaz s-ar abate asupra ta, orice boală te-ar putea lovi, oricât de greu de îndurat ți-ar fi în viața de familie, sau cât de nestatornică slujba - în toate aceste împrejurări, întoarce-te spre Împărăteasa Cerurilor, și cu lacrimi cere-i să te ajute.
Iar Ea, Apărătoarea Doamnă, te va auzi si te va ajuta în toate.
Adu-ți aminte că pentru ea nimic nu e cu neputință."

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”


 Bucură-Te, că prin Tine se coboară la noi bunăvoinţa Lui Dumnezeu!
Bucură-Te, că stingi văpaia patimilor noastre!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bucurie neaşteptată celor credincioşi!"

FII O CANDELĂ APRINSĂ!


 
"Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar, se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.

Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.

Iartă, iubește, binecuvintează! Ești o minune!

(Ieromonah Hrisostom Filipescu)


 Sfântul Isaac Sirul despre „Rugăciunea pentru iertarea greșelilor și îndreptarea lor”

Nimic nu e mai iubit de Dumnezeu și nici o cerere nu e mai repede auzită cum e rugăciunea prin care omul cere ierta­rea greșelilor și putere și ajutor pentru îndreptarea lor; ea îm­piedică ușor pedepsirea lor, chiar dacă e vorba de greșeli des­tul de grave. Cel care poartă de grijă de îndreptarea noastră va primi neîndoielnic și această cerere. Dacă însă în cererile de iertare mintea nu amestecă și cereri de îndreptare, atunci cererile de iertare nu vor fi primite, și el nu va fi scutit de pedeapsă; chiar dacă înmulțește rugăciunile, ele nu-i vor fi auzite, ca nu cumva nefiind pedepsit să se facă prilej de imitare și pentru alții.

(Sfîntul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici Partea II recent descoperită, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 210)

Psalmul 85


 1.Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu.2.Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt; mântuieşte, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduieşte în Tine.3.Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.4.Că Tu, Doamne, bun şi blând eşti şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.5.Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele.6.În ziua necazului meu am strigat către Tine, că m-ai auzit.7.Nu este asemenea ţie între dumnezei, Doamne şi nici fapte nu sunt ca faptele Tale.8.Veni-vor toate neamurile pe care le-ai făcut şi se vor închina înaintea Ta, Doamne şi vor slăvi numele Tău.9.Că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu.10.Povăţuieşte-mă, Doamne, pe calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău; veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.11.Lăuda-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea şi voi slăvi numele Tău în veac.12.Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos.13.Dumnezeule, călcătorii de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor.14.Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat.15.Caută spre mine şi mă miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mântuieşte pe fiul slujnicei Tale.16.Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat.

Cine a gustat adevărul nu se mai sfădește pentru el

 Vrei să știi cum e omul lui Dumnezeu? Învață să-l recunoști din tăcerea lui necontenită, din plânsul și din luarea-aminte statornică la el însuși.

Vrei să știi cum e omul cu inimă spartă? Învață să-l recunoști după râul vorbelor lui, după simțurile lui tulburate și pornirea de a se sfădi pentru a avea dreptate în orice spune. Cine a gustat adevărul nu se mai sfădește pentru el. Cine se aprinde pentru adevăr n-a învățat încă adevărul așa cum este el; când îl va fi învățat cu adevărat, atunci va înceta să se mai aprindă pentru el. Darul lui Dumnezeu și cunoașterea Lui nu sunt motiv de tulburare și de ridicarea vocii, căci acolo unde sălășluiesc Duhul, iubirea și smerenia, acolo domnește pacea. Iată semnul venirii Duhului: cel adumbrit de El e desăvârșit în acestea. Gândirea care simte pe Dumnezeu n-are limbă pentru a vorbi; ea sălășluiește în inimă într-o adâncă pace. Într-un asemenea om nu se aprinde nici un zel, nici o mișcare de sfadă sau stârnire de furie; nu e pus în mișcare nici pentru credință, nici de dorința de ceva anume, nici chiar de dorința de a face ceea ce e de dorit, ci sufletul său sălășluiește într-o mare și nespusă pace și într-o mare liniștire. Căci cei care nu se cunosc pe ei înșiși se pun în mișcare împotriva celor neștiutori spre îndreptarea lor.

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, partea a II-a, Ed. Deisis, Sibiu, 2007


Urăște păcatul!

 Să nu urăști pe păcătos; căci toți purtăm câte o vină; și dacă pentru Dumnezeu te pornești împotriva lui, plângi pentru el. Dar pentru ce să-l urăști? Păcatul din el urăște-l, iar pentru el roagă-te, ca să te asemeni cu Hristos, care nu se mânie împotriva celor păcătoși, ci se ruga pentru ei. Nu vezi cum a plâns El pentru Ierusalim? Dar și noi în multe chipuri suntem batjocoriți de draci. Și de ce să urâm pe cel ce s-a batjocorit ca și noi, de dracul, care și pe noi ne-a batjocorit? Și pentru ce, frate, să urăști pe păcătos? Oare pentru că, după a ta părere, nu este drept? Dar unde este dreptatea ta, dacă nu ai dragostea? De ce n-ai plâns mai bine pentru el? Ba, tu l-ai și gonit. Cu neștiință se mânie unii, care cred că se poartă rațional cu păcătoșii. […]

Teme-te mai mult de obiceiurile tale rele, decât de vrăjmași. Cel ce hrănește la sânul lui obiceiul este ca un om care hrănește la sânul lui focul. Că și puterea obiceiului și puterea focului se măsoară după materia pe care o înghit. Obiceiul, dacă cere o dată și nu-i dai ce-ți cere, slăbește. Dacă însă prima dată îi împlinești cererea, a doua oară îl găsești întărit împotriva ta.

Sursa: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, 1997


ESTE NĂDEJDE: HRISTOS!


 Să nu cazi cu duhul, suflete, să nu te necăjeşti, să nu rosteşti asupră-ţi judecată fără întoarcere din pricina mulţimii păcatelor, să nu atragi asu­pra ta focul, să nu grăieşti: „M-a lepădat de la fa­ţa Sa Domnul”. Nu plac lui Dumnezeu vorbe ca acestea. Oare cel care a căzut nu mai poate să se ridice? Oare cel ce s-a abătut nu mai poate să se întoarcă? Sau nu ai auzit ce fel este harul Tatălui faţă de fiul risipitor?

Nu te ruşina, deci, să te întorci, ci spune cu îndrăznire: „Mă duc la Tatăl meu!” Scoală-te şi mergi.

El te va primi şi nu te va dojeni, ci mai vârtos Se va bucura de întoarcerea ta. El te aşteaptă, numai să nu te ruşinezi şi să nu te ascunzi de faţa lui Dumnezeu, cum a făcut Adam.

Pentru tine S-a răstignit Hristos, şi acum te va lepăda? El ştie cine ne strâmtorează, ştie că nu avem alt ajutător, fără numai El.

Hristos ştie că omul este sărman. Nu te lăsa, deci, pradă deznădejdii şi nepăsării, ca unul care este gata de foc. Hristos nu Se mângâie aruncându-ne pe noi în foc; nu este agonisită pentru El să ne trimită la munci.

Urmează fiului risipitor: părăseşte cetatea chi­nuită de foamete. Apropie-te şi te roagă, şi vei ve­dea slava lui Dumnezeu. Faţa ta se va lumina, şi tu te vei veseli în Raiul desfătării. Slavă Domnu­lui, Iubitorului de oameni, Care ne mântuieşte!”

Sf. Efrem Sirul

Pacatul judecarii aproapelui si a slujitorilor sfintiti Arhimandrit Vasilios Papadaki


 Atunci când vorbim despre judecare, înţelegem patima prin care condamnăm, defăimăm, umilim pe cineva, fie prin cuvintele rostite, fie prin acţiunile noastre, fie chiar şi numai prin gândurile pe care le avem. Este de la sine înţeles, că a critica pe cineva prin cuvinte sau prin diferite acţiuni este mai de condamnat decât a judeca pe cineva numai prin gând, pentru că în cel din ultim caz ne rezumăm numai la noi înşine neimplicându-i şi pe alţii. Acest lucru nu înseamnă însă că, dacă avem gânduri rele despre viaţa şi activitatea aproapelui nostru şi îl condamnăm numai în străfundul sufletului nostru, suntem nevinovaţi.

Prin urmare, dacă dorim ca Dumnezeu să nu ne condamne în Ziua Judecăţii, să nu cădem în greşeli mari şi să nu avem parte de multe întâmplări neplăcute în viaţa noastră, să ne ferim din toate puterile noastre de a judeca atât pe aproapele cât mai ales pe slujitorii sfinţiţi. Nimic nu ne îndepărtează mai mult de Dumnezeu cât ne îndepărtează dispoziţia sufletească egoistă, credinţa că suntem mai buni decât alţii care nu sunt vrednici decât de jignire şi de defăimare. Să nu fim aspri în judecăţile noastre, ca să nu fim judecaţi pentru faptele noastre de către Dumnezeu în acelaşi mod, adică cu asprime, în Ziua Judecăţii.

Atunci când puterea - din partea lui Dumnezeu - şi râvna - din partea noastră - se unesc într-o legătură strânsă, nu mai sunt piedici în calea mântuirii.


 Margaritare duhovnicesti culese de la Sfintiii Parinti 1) Două căi ne stau înainte: calea vieţii şi calea morţii; iar omului i-a fost lăsată libertatea de a
alege pe una ori pe cealaltă - să meargă pe calea vieţii sau pe calea morţii.
2) Unde e frică de Dumnezeu, acolo e suire spre virtute; iar unde este nepăsare şi nefrică,
acolo este pogorâre spre nelegiuire.
3) Nu huli, nu minţi, nu te jura, nu desfrâna cu gândul şi cu inima, nu privi la femei şi nu îţi tinde
către ele ochiul tău, nu fi iubitor de arginţi, ca Iuda, care pentru iubirea de arginţi L-a vândut pe
Domnul; nu dori ceea ce este al aproapelui tău; nu-l trece cu vederea pe cel sărman, că cel ce
necinsteşte pe sărac întărâtă pe Ziditorul său; nu cleveti, că de la clevetitor îşi întoarce faţa
Dumnezeu; nu grăi în deşert, că nu se va îndrepta spre bine calea celui care grăieşte în deşert;
nu fi făţarnic, că sabia lui Dumnezeu stă să cadă peste capul celui cu
sufletul împărţit.
4) Roagă-te Domnului cu frică şi cutremur, până la saţiul inimii, slavoslovind pe Dumnezeu fără
împrăştiere şi lenevie; în biserică să nu ţii cugete lumeşti, întrucât casa lui Dumnezeu casă de
rugăciune este, ci ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu şi mărturiseşte-ţi păcatele tale; nu te ruga
să iasă cum vrei tu, ci roagă-te precum ai fost învăţat: „facă-se cu mine voia Ta, Doamne”; în
rugăciune să ceri mai înainte împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor
adăuga ţie; roagă-te să fie iertate nu doar păcatele tale, ci şi ale celorlalţi oameni; roagă-te cu
osârdie, fără de tulburare, pomenire a răului sau gânduri necurate; pentru rugăciune
pregăteşte-te ca un luptător încercat, şi ia aminte să nu te smintească nălucirile diavoleşti; când
stai la rugăciune, taie toată minciuna şi jurământul şi orice grijă lumească; ca să te poţi ruga aşa
cum trebuie, împotriveşte-te păcatului până la moarte, ca un bun ostaş; fii neagonisitor şi nu te
îngriji de nici un lucru pământesc; nu te ruga să se întâmple cu tine ceea ce crezi tu că este
bine, ci să se întâmple ceea ce e plăcut înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu ştie mai bine ce
îţi este de folos; roagă-te cu smerenie, ca vameşul, şi nu cugeta semeţ, ca fariseul.
5) Când vin gândurile rele, grăbeşte a le izgoni prin mărturisire; nu te ruşina să mărturiseşti
păcatele tale, fiindcă mărturisindu-le părintelui tău, vei zdrobi capul şarpelui.
6) Când te apropii a lucra Domnului, încinge-ţi inima pentru ispite şi necazuri.
7) Nu te lăsa momit de poftele gâtlejului, nu te amăgi cu îmbuibarea pântecelui şi alte lucruri
oprite.
8)Osteneşte-ţi trupul cu posturi, cu privegheri, cu osteneli, cu citirea Dumnezeieştilor Scripturi,
şi înrădăcinează în inima ta frica de Dumnezeu, frica de focul gheenei şi dorirea împărăţiei
Cerurilor.
9) Nu-ţi hrăni trupul cu bucate de multe feluri, că saturarea cu ele aduce somn îndelung şi greu;
şi precum norul ascunde razele de soare, aşa întunecă şi saţiul pântecelui mintea.
10) Nu stărui asupra amintirilor necurate şi pătimaşe, ca să nu te îndulceşti de ele spre pierzare
a ta: cu cât întârzie mai mult în inima ta chipuri de femei, cu atât mai mare va fi pofta pe care o
vor aprinde; fugi de întâlnirile cu femei necuvioase, că împreună-petrecerea cu ele se va face
ţie şarpe care atrage spre pierzare; mai bine să te apropii de o văpaie arzătoare decât de
femeie tânără şi necuvioasă, că ea este săgeată ucigătoare; să nu te înşele frumuseţea femeilor, că ea te cufundă în adânc cu mai multă sălbăticie decât valurile; nu adăsta la vorbă cu
femeia necuvioasă, ca să nu aprindă în tine focul poftei şi să nu ardă sufletul tău: precum
scânteia iscă flacără în paie, şi amintirea femeilor aprinde pofta. 11) Fii gata spre orice lucru bun; iubeşte blândeţea, seninătatea şi răbdarea; nu iubi lumea, şi
vei scăpa de întristările ei; dispreţuieste-o, şi totdeauna vei rămâne în bucurie, fiindcă cel ce a
dispreţuit lumea niciodată nu tânjeşte de gândurile trândăviei.
12) Nu te făli nici cu veşmântul, nici cu mersul, nici cu glasul şi cu ştiinţa vorbirii, nici cu
rugăciunea sau cu alte fapte bune: aşa cum poama repede se strică în loc umed, şi virtutea
devine putredă când este săvârşită cu slavă deşartă; precum nu e îngăduit a arde în cădelniţă
bălegar, nici Dumnezeu nu primeşte rugăciunea celui plin de slavă deşartă.
13) Nu te îngâmfa, omule, de vreme ce eşti praf şi cenuşă! De ce-ţi ridici sprânceana, ce în
curând va putrezi? Nu te înălţa mai presus de nori, ci să ştii că eşti pământ şi cenuşă: din
ţărână ai fost luat, şi în ţărână te vei întoarce; mare eşti, omule, şi cinstit, şi curat, atâta vreme
cât te ajută Dumnezeu; de Dumnezeu ai fost zidit, de Dumnezeu eşti şi ţinut: deci, nu te lepăda
de binefaceri şi nu-L uita pe Binefăcător. Chiar dacă ai plinit virtutea, asta e fiindcă El ţi-a ajutat.
14)Dumnezeu îl numeşte rob credincios pe acela care face fără făţărnicie şi cu râvnă voia Lui;
nu fi trândav, nu dormita atunci când citeşti ori cânţi, şi nu te lăsa momit de somn; alungă
plictiseala în rugăciune şi ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor; nu lăsa cugetul să viseze,
fiindcă acolo unde e visarea sunt aproape patimile şi demonii.
15) Osteneşte-te ziua şi noaptea pentru curăţirea inimii, nu pentru agonisirea bogăţiei, care
nicicum nu te va ajuta în Ziua Judecăţii: cel ce adună comori pământeşti asemănatu-s-a cu o
corabie încărcată până peste poate, care la vreme de furtună uşor piere în valuri; iubitorul de
argint este legat de griji, precum robul de lanţuri; toate râurile, vărsându-se în mare, nu o pot
face să dea pe dinafară, iar pe iubitorul de argint nici un fel de câştig nu-l satură; iubitorul de
argint îşi umple casa cu lucruri şi cu aur, iar neagonisitorul îşi adună sieşi bunătăţi în cer, pe
care mintea le îmbrăţişează prin nădejdea cea fericită.
16) Adu-ţi aminte, omule, că azi sau mâine vei vedea cerurile, îi vei vedea pe îngeri şi te vei
înfăţişa înfricoşatului scaun al lui Hristos; deci, tinde-ţi ochii tăi spre înălţime - spre porţile vremea rugăciunii, când trupul ţi se pleacă spre pământ, sufletul tău să urce sus, la Dumnezeu.
17) Neîncetat roagă-te şi iubeşte liniştea, dacă vrei să-ţi păzeşti inima desprinsă de toate
lucrurile.
18) De vrei să fii adevărat fiu al lui Dumnezeu, plineşte poruncile pe care le-a poruncit Hristos
Dumnezeu.
19) Dacă te-a ocărât cineva, ori te-a bătut, lasă aceasta în seama Domnului şi nu cârti, că mare
e plata răbdării.
20) Sculându-te dis-de-dimineaţă, mânecă spre Domnul, iar seara grăbeşte către rugăciunea
de seară; rugăciunile, suspinurile şi milosteniile noastre să urce înaintea feţei lui Dumnezeu.
21) Când se vorbeşte despre lucruri duhovniceşti, sufletul nostru să fie liber de toată grija
lumească şi pământească: să izgonim din mintea noastră toate cele pământeşti şi să ne
îndeletnicim numai cu ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, atunci când acesta se citeşte.
22) Să ne temem şi să ne cutremurăm atunci când stăm în biserică în ceasul săvârşirii Tainelor
Celor înfricoşate; de vei intra cu inimă curată în biserica lui Dumnezeu - aproape e de tine
mântuirea, iar dacă o vei face cu viclenie şi făţărnicie - osândirea şi muncile nu sunt departe de
tine; cel ce a întinat porfira împărătească este supus pedepsei: oare nu sunt cu mult mai
vrednici de pedeapsă cei ce se apropie de Dumnezeieştile Taine cu gânduri întinate, iar nu cu
inima curată?
23) Trebuie să ne învăţăm şi să ne smerim trupul cu înfrânarea, astfel ca drept răsplată pentru
lipsirea de strălucirea vieţii pământeşti să primim împărăţia Cerurilor, unde împreună-locuitori cu
noi vor fi Sfinţii Apostoli, Proorocii, Mucenicii şi toţi drepţii, dimpreună cu cetele arhanghelilor şi
îngerilor.
24) În nevoinţe şi rugăciuni să petreci viaţa ta, iar nu în lene şi plăceri deşarte; până când vom
mai fi împătimiţi de viaţa cea deşartă şi de grijile ei? Oare nu-s ca un vis toate cele lumeşti, ca
umbra şi ca iarba, care acuma este, iar mâine nu, azi - floare frumoasă, iar mâine - ţărână
puturoasă?
25) Nimic nu e mai rău decât răsfăţul pântecelui, şi nici mai ruşinos - fiindcă el face sufletul
trupesc, el întunecă inima, el nu-i îngăduie a căuta la poruncile lui Dumnezeu.
26) Cum să avem nădejde de mântuire, de nu purcedem a lucra virtutea şi nu ne lepădăm de
pământ şi de grijile lui? Vai nouă, dacă timpul ce ni s-a dat îl cheltuim în deşertăciuni!
27) Mare folos aduce citirea Dumnezeieştilor Scripturi, căci ele sunt lumină şi hrană pentru
suflet.
28)Punând început vieţuirii celei bune, să te nevoieşti a o desăvârşi, ca la bătrâneţe să te arăţi
făclie ce luminează fiecăruia calea Domnului, ca să nu fie întru noi azi înfrânare şi
blândeţe, iar mâine - îmbuibare şi mânie; azi - priveghere şi smerenie, iar mâine - visare şi
slavă deşartă. Luaţi aminte la neamurile cele de demult şi vedeţi că toţi câţi au bineplăcut lui
Dumnezeu au primit făgăduinţele cele bune prin răbdare şi statornicie în nevoinţe.
29) Neîncetat trezveşte-te, iubitule, că fără de trezvie nu vei înălţa către Dumnezeu rugăciune
curată; să nu fii dispreţuitor, ci să păzeşti sfinţenia în legăturile cu ceilalţi.
30) Nimic nu-L bucură pe Dumnezeu atât de tare ca întoarcerea noastră şi trecerea de la rău la
bine; mărturiseşte-ţi cu îndrăzneală şi credinţă toate păcatele tale: precum zăpada vor pieri, iar
tu te vei albi.
31) Roagă-te neîncetat: nu se tem lupii de sabie cum se tem demonii de rugăciune; cei ce
dispreţuiesc rugăciunile şi slujbele dumnezeieşti sunt de nevindecat, că nebuneşte fug de
bolniţă; cei ce socot slavoslovirea lui Dumnezeu o îndeletnicire de mâna a doua, cei care întorc
spatele dumnezeieştilor Scripturi şi cei ce n-au în gând decât plăcerile şi bucuriile pământeşti se
aruncă orbeşte în prăpastia pierzării.
32) Când mergeţi undeva împreună, luaţi aminte ca niciodată să nu rămâneţi, stând de vorbă,
fără frică de Dumnezeu şi fără pomenirea dreptei răsplătiri, a înfricoşatei Judecăţi şi a pedepsei
păcătoşilor: încât cuvânt putred să nu iasă din gura voastră.
33) Nu este cu putinţă omului a iubi slava vremelnică şi a se învrednici de cea veşnică, fiindcă
dragostea de această lume e vrăjmăşie faţă de Dumnezeu.
34) De-l dispreţuieşti pe sărac, vei fi şi tu dispreţuit de către Cel Ce pentru el a sărăcit; nu-i
deschizi celui care bate, nu ţi se va deschide uşa împărăţiei lui Dumnezeu; nu ţi-ai plecat
urechea spre tânguirea celui necăjit, nici suspinarea rugăciunii tale nu va fi ascultată.
35) Taie trufia şi îndrăzneala, înfrânează-ţi limba şi pântecele, şi vei scăpa de mari poticneli.
36) Trăirea în deşert şi vorbirea spurcată să le alungi departe de tine, ştiind că vei da seama
pentru orice cuvânt care îţi iese de pe buze; când vorbeşti cu cineva despre ceva, nu te gâlcevi,
ci spune: „da”, şi e de-ajuns; dacă celălat va spune vreun lucru nepotrivit, tu zi-i: „nu înţeleg ce
spui”; de înfricoşata Judecată şi de chinurile veşnice să nu se depărteze niciodată cuvântul tău,
ci pretutindenea vesteşte despre ele. 37) Liniştirea (isihia) e tovărăşie cu îngerii, făurărie a tuturor virtuţilor, cea mai bună armă pentru
înfrângerea vrăjmaşilor, care deschide cerul ca să primim lumina şi vederea lui Dumnezeu; iar
grăirea deşartă, vorbirea fără de rânduială şi tulburările acoperă pe om cu
întuneric, înăbuşă frumuseţea lăuntrică şi nu îngăduie înălţarea spre Dumnezeu, predându-l pe
om patimilor, iar prin acestea - demonilor.
38) Sufletul care nu încetează cu îndeletnicirile rele nu poate nici pe Dumnezeu a-L iubi după
vrednicie, nici pe diavol a-l urâ cu adevărat - că pe inima lui stă vălul grijilor lumeşti.
39) Cel ce a sporit în faptele bune, iar apoi s-a întors la obiceiurile cele spurcate, nu numai că
îşi pierde plata pentru ostenelile de mai înainte, ci capătă şi cea mai grea osândă, ca unul ce a cunoscut dulceaţa binelui.
40) Unde sunt desfătări, jocuri, râsuri, vorbe fără de rânduială, muzică şi cântece spurcate
dimpreună cu parfumuri moleşitoare, acolo e întunecare a minţii, stricare a inimii, pierzare a
bărbaţilor şi femeilor, a tinerilor şi tinerelor, praznic al demonilor. Vai celor ce petrec astfel!
Văpaia lor nu se va stinge, şi viermele lor nu va muri. Dimpotrivă, unde este
citire şi cercetare a Scripturilor, cântare a Psalmilor, rugăciune, lacrimi, suspinuri, străpungere a
inimii, milostenie, înfrânare şi râvnă pentru toate virtuţile, acolo e praznic al lui Dumnezeu,
bucurie a Sfinţilor, veselie a îngerilor! Celor ce fac acestea li se deschide împărăţia Cerurilor, ca
să se bucure în ea pe veci.
41) De unde se nasc bolile, de unde neputinţele şi moartea mai înainte de vreme? Oare nu de
la îmbuibare şi răsfătarea pântecelui? Iar mulţumirea cu puţin e maica sănătăţii, în
măsura în care ne stricăm trupul cu dezmierdările, ne stricăm şi sufletul cu patimile; trupul e
pământesc, dar dacă vrem va deveni ceresc. Curăteşte, deci, vasul trupului, şi Dumnezeu Se
va sălăşlui în tine.
42) Aşa cum peştele nu poate să trăiască fără apă, nici sufletul nu poate a se mântui fără de
liniştire şi îndeletnicirea cu Dumnezeieştile Scripturi.
43)Când mănânci şi când bei, nu-ţi despărţi mintea de pomenirea morţii şi dă slavă lui Dumnez
eu, Care a făcut o aşa de mare mulţime de mâncăruri felurite pentru hrănirea şi
întărirea trupului nostru; şi nu uita că strâmtă şi mâhnicioasă este calea ce duce la viaţa
veşnică.
44) Ostenelile nasc slava: să ne ostenim puţin aici în toate ispitele, strâmtorările şi necazurile,
cu mare răbdare, ca să ne bucurăm dincolo în veci. Ascuţişul necazului se va preschimba în
bucurie, iar ostenelile vremelnice vor aduce roada împărăţiei Cerurilor. Fără de osteneli,
necazuri şi nevoinţe aspre nu vom putea culege făgăduinţele cele mari ale lui Dumnezeu.
45) Se cuvine ca cela ce se nevoieşte să se încredinţeze Domnului cu totul - cu toată inima, cu
toată mintea şi cu toată tăria; şi, răstignindu-se lumii cu sufletul şi trupul, neîncetat să îi
slujească plinind poruncile Lui, aşa încât, stând neabătut pe astă cale, să capete viaţa cea
veşnică şi fericită.
46) Cel ce îşi înfrânează pântecele slăbeşte patimile, iar cel biruit de pântece le dă avânt. Cu
cât e mai mult lemn, cu atâta e mai puternic focul; şi cu cât e mai multă hrană, cu atâta sunt mai
mulţi viermi. Atunci când Duhul Sfânt Care, locuieşte în om, nu mai poate
suferi putoarea dezmierdării pântecelui Se depărtează de la el, şi în locul Lui intră duhul rău,
care răstoarnă totul înăuntrul omului. Aşa cum fumul goneşte albinele, răsfăţul pântecelui
goneşte harul Duhului Sfânt.
47) Cel ce se nevoieşte dator e să se înfrâneze, de la toate - nu doar de la mâncărurile multe şi
felurite, ci şi de la tot ce este oprit. Aşa cum trupul, de e lipsit fie şi de un singur
mădular, se urâteşte, şi cel ce trece cu vederea o singură latură a înfrânării nimiceşte întreaga
podoabă a ei: că înfrânarea este păzirea de orice lucru şi orice năzuinţă pătimaşă şi păcătoasă,
încât să nu săvârşim nimic ce nu voieşte Dumnezeu. Trebuie păzită înfrânarea în toate
simţurile: în văz, în auz, în gust, în miros şi în pipăit - în umblet şi, îndeobşte, în orişicare lucru. 48) Când îl iubim pe Dumnezeu cu iubire tare, El nu mai pomeneşte fărădelegile noastre
dinainte, căci nu îi mustră pe cei ce vin la Dânsul şi nu spune: „de ce atâta vreme aţi fugit de
Mine?” - ci cu iubire îl primeşte pe orice păcătos care se pocăieşte cu adevărat, atunci când
vine la El. Deci, să ne alipim de Dânsul cu tărie şi să pironim trupul nostru cu frica Lui.
49) Puterea trupului o istovesc bolile, frumuseţea lui o răpeşte bătrâneţea, şi după un ospăţ
bogat degrabă se întoarce iarăşi foamea. Deci, să nu ne îngrijim de ceea ce nu putem în
veşnici. Să ne mutăm prin mijlocirea virtuţilor la Ierusalimul cel de sus, iar trupul să îl istovim
prin osteneli şi posturi, şi să-l înrobim sufletului, ca să nu înrobească el sufletul diavolului!
50) Nu adu jertfe poftelor trupului, mâniei, iubirii de agonisită şi trufiei - altminteri, cu nimic nu te
vei deosebi de închinătorii la idoli. Cel ce se nevoieşte este dator să ia aminte în fiecare clipă,
cu încordare, la conştiinţa sa, ca să nu o rănească prin auz, prin limbă, prin văz, prin miros, prin
gust şi prin pipăit: fiindcă cel ce se nevoieşte se înfrânează de la toate (I Cor. 9, 25). Atunci
când puterea - din partea lui Dumnezeu - şi râvna - din partea noastră - se unesc într-o legătură
strânsă, nu mai sunt piedici în calea mântuirii.
Extras din "Patericul Lavrei Sfantul Sava" de Sf. Teofan Zavoratul


Sf. Teofan Zăvorâtul - Despre pravila de rugăciune In ceasurile in care lumea oarba petrece in veselii zgomotoase si nebunesti, robii lui Hristos plang in linistea chiliilor, revarsandu-si rugaciunile pline de osardie inaintea Domnului.


 Fiii lumii
dupa ce isi petrec noaptea intr-o nebuneasca priveghere, intampina ziua urmatoare cu duhul
intunecat si scarbit, iar robii lui Dumnezeu intampina acea zi cu veselie si cu duh imbarbatat,
stapaniti de constiinta si de simtirea unei neobisnuite capacitati pentru cugetarea de Dumnezeu
si pentru a reimprospata lucrurile bune, intrucat noaptea care a trecut ei au petrecut-o cu
nevointa rugaciunilor. Domnul, in timpul rugaciunilor Sale a ingenunchiat, deci nici tu crestine nu
trebuie sa neglijezi ingenuncherile, daca ai puteri suficiente pentru a le savarsi. Prin plecarea
noastra cu fata la pamant, dupa lamurirea Sfintilor Parinti, se inchipuie caderea noastra iar prin
ridicarea de la pamant, Rascumpararea noastra.
Inainte de a incepe pravila de seara, este deosebit de folositor sa facem un numar de metanii,
dupa putere; caci in urma lor trupul ti se va incalzi, iar inima va primi un simtamant de tristete
binecuvantata, iar prin una si prin cealalta se va pregati o citire plina de osardie si de luare
aminte a pravilei. In vremea savarsirii pravilei si a metaniilor nu trebuie sa ne grabim deloc. Atat
pravila cat si inchinaciunile trebuie sa le savarsim cat se poate de incet. E mai bine sa citim mai
putine rugaciuni si sa batem mai putine metanii, pentru luare aminte, decat multe, si fara de
luare aminte.
Alege-ti o pravila corespunzatoare puterilor tale sau cea data de duhovnic. Ceea ce a spus
Domnul despre Sambata (cum ca ea este pentru om, iar nu omul pentru ea), se poate si trebuie
raportat catre toate nevointele binecuvantate, iar printre ele si catre pravila de rugaciune.
Pravila de rugaciune este pentru om, iar nu omul pentru pravila. Ea trebuie sa-1 ajute pe om sa
ajunga la sporirea in cele duhovnicesti, nu sa-i serveasca drept o povara cu neputinta de purtat,
care zdrobeste puterile trupesti si tulbura sufletul. Cu atat mai mult, ea nu trebuie sa slujeasca
drept un prilej de mândrie si de o pagubitoare părere de sine, de pierzatoare osandire si injosire
a semenilor.
O pravila de rugaciune aleasa cu chibzuinta, corespunzatoare puterilor si felului de viata,
serveste drept un mare ajutor pentru cel ce se nevoieste pentru mantuirea sa. Savarsind-o in
anumite ceasuri, dobandim o deprindere, o cerinta fireasca si necesara. Cel ce a capatat
aceasta fericita deprindere, de indata ce se va apropia de obisnuitul loc de savarsire a pravilei,
sufletul i se umple de o dispozitie catre rugaciune. El n-a inceput sa pronunte nici un cuvant din
rugaciunile citite de el, iar din inima se si revarsa umilinta si mintea se adanceste in intregime in
camara dinlauntru.
“Prefer, a spus un oarecare Parinte, o pravila de scurta durata dar mereu indeplinita decat una
e lunga durata dar in scurta vreme parasita. Iar o astfel de soarta o au intotdeauna pravilele de
rugaciune ce nu sunt pe masura puterilor”.
In timpul primului avant de ravna si fierbinteala, nevoitorul le indeplineste un timp oarecare, dar
desigur ca dând atentie mai mult cantitatii, decat calitatii mai tarziu puterile ii slabesc din cauza
nevointelor ce intrec fortele trupesti, ceea ce il sileste sa-si scurteze din ce in ce mai mult
pravila. Vai! Si adeseori nevoitorii, randuindu-si fara nici o chibzuiala o pravila impovaratoare, trec de la
pravila cea atat de grea direct la lepadarea oricarei pravile. Dupa lepadarea pravilei si chiar
dupa scurtarea ei, năpădeste numaidecat asupra nevoitorului o tulburare. Din tulburare, el
incepe sa simta un dezechilibru sufletesc. Din dezechilibru se naste trandavia care,
intarindu-se, produce o slabire si o iesire din fire, iar din lucrarea lor, nevoitorul fara judecata
incepe sa se dea in mainile unei vieti desarte si risipite, cazand cu indiferenta in cele mai
grosolane greseli. Vai!
Dupa ce ti-ai ales o pravila de rugaciune pe masura puterilor si necesitatilor sufletesti, lupta-te
cu tine sa o implinesti, cu grija si fara abatere, caci aceasta este de trebuinta pentru mentinerea
puterilor morale ale sufletului tau, asa cum este de trebuinta pentru mentinerea puterilor
trupesti, un aer curat si o hrana sanatoasa suficienta ce se intrebuinteaza zilnic in anumite
ceasuri.
“In ziua Judecatii Sale, Domnul nu ne va osandi pentru ca am lasat psalmii – zice Sfantul Isaac
Sirul – nu pentru ca am lasat rugaciunile, ci pentru ca am dat putinta demonilor sa intre liber in
noi. Demonii, cand vor afla un loc, vor intra si vor inchide usile ochilor nostri. Atunci ei
indeplinesc prin noi, care ne facem uneltele lor, in chip silnic si necurat, cea mai cumplita razbunare, tot ce nu este ingaduit de Dumnezeu”.
Vai! Din pricina ca am lasat o mica pravila, pentru
ca cei care o indeplinesc, se invrednicesc
de apararea lui Hristos – noi ne facem supusi diavolilor, dupa cum este scris de un oarecare
intelept: “Cel ce nu-si supune voia sa lui Dumnezeu, se va supune vrajmasilor sai”. Aceste
pravile, care ti se par mici, ti se vor face niste ziduri impotriva celor ce staruie sa ne robeasca.
Savarsirea acestor pravile inlauntrul chiliei este stabilita cu intelepciune de cei ce au asezat
Tipicul Bisericesc, dupa o descoperire de sus, pentru paza vietii noastre.
Marii Parinti ai Bisericii, care dintr-un prea mare belsug de lucrare a darului au petrecut intr-o
neincetata rugaciune, nu-si lasau nici pravila lor, pe care s-au obisnuit sa o săvarşeasca in
anumite ceasuri din zi si din noapte. Multe din dovezile de acest fel le vedem in vietile lor.
Antonie cel Mare, savarsindu-si pravila la ceasul al noualea (ceasul al noualea bisericesc
corespunde ceasului al treilea de dupa amiaza) s-a invretlnicit de o descoperire dumnezeiasca.
Cand Preacuviosul Serghii Radonejschi se ocupa cu citirea rugaciunilor sale, in timpul
Acatistului Maicii Domului i s-a aratat Prea Sfanta Fecioara insotita de Apostolii Petru si Ioan.
Citirea plina de rugaciune din Acatistul Prea Dulcelui Iisus, in afara de vrednicia sa proprie,
serveste drept o admirabila pregatire pentru exercitarea cu rugaciunea lui Iisus, care se citeste
astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Aceasta
rugaciune alcatuieste aproape unica indeletnicire pentru nevoitorii sporiti care au ajuns la
simplitate si curatenie, pentru care orice multa cugetare si multa cuvantare le este drept risipire
impovaratoare. Acatistul arata cu ce ganduri poate fi insotita rugaciunea lui Iisus, care pentru un
nou incepator pare extrem de uscata. El, in toata intinderea lui, zugraveste numai cererea
pacatosului ca Domnul Iisus Hristos sa-1 miluiasca; dar acestei cereri i se dau felurite forme
corespunzatoare cu munca mintii noilor incepatori. Asa li se da pruncilor hrana, care mai intai
este inmuiata.
Iubite frate, supune-ti libertatea in folosul pravilei, caci ea, lipsindu-te de libertatea pierzatoare,
te va lega numai pentru ca sa-ti aduca libertatea duhovniceasca, libertatea lui Hristos. La
inceput lanturile ti se vor parea grele, mai tarziu insa, se vor face scumpe pentru cel legat de
ele.
Toti sfintii lui Dumnezeu au luat asupra lor si au purtat jugul cel bun al pravilei de rugaciune.
Urmeaza si tu lor, calca si tu pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, Care luand trup omenesc
si aratandu-ne prin El Insusi Chipul de purtare, a lucrat asa cum lucra Tatal Lui, vorbea ceea ce
Ii poruncea Tatal, avand drept scop implinirea intru totul a voii lui Dumnezeu. Voia Tatalui si a
Fiului si a Sfantului Duh este una. Cu privire la oameni, ea se cuprinde in mantuirea oamenilor.

Alergăm ca chiorii către nicăieri, în loc să trăim la maxim viața

 ️"Îndemn soțul să cumpere o candelă de argint, prețioasă, iar soția să aprindă candela în fiecare zi dimineață, sau măcar duminica și în zilele de sărbătoare.

Gestul acesta, repetat zilnic, este un gest întemeietor, o așează pe femeie într-o relație de fidelitate cu Dumnezeu, la care Dumnezeu, cum spuneam, nu va întârzia să răspundă. Cine se îndoiește, poate verifica adevărul celor spuse de mine făcând experimentul.

Este o așezare firească într-o relație , o așezare completă, care presupune nu numai gândul, ci și manifestarea gândului, nu numai credința, ci și manifestarea credinței.

Este o mergere spre întâlnirea concretă cu Dumnezeu. Este ca și cum I-ai da binețe lui Dumnezeu, dimineața când te scoli:
„Doamne, unde ești? Aici ești? Iată sunt și eu aici! Bună dimineața! Mă rog să mă binecuvântezi pe mine și toată casa mea! Eu, ca semn, Îți aprind această candelă!“

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi)


Într-o zi vom lăsa totul baltă.
Ne vor rămâne hainele-n dulap, cheile și telefonul cine știe pe unde, folia de medicamente pe noptieră neterminată, poate și ciorba la foc molcom pe plită. Nu trăi fără să te gândești la toate astea.
Ziua aceea poate fi oricând, pentru oricine.
Bagă de seamă ce șerpi îți ies pe gură.
Oamenii nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă.
La noi se zice: animalul se leagă cu funia și omul, cu vorba bună.
Ce te costă să gândești înainte de a deschide gura?
Caută să fii drept și nu biciui cu șfichiul verbului obrazul nimănui.
Nu te crede nemuritor și nu ține degetele greblă prin timp.
Fă-ți căuș, ca atunci cînd erai copilandru și mergeai la izvor.
Nu puteai bea apă direct din șuvoi, nu-i așa?
Fă din vorbe alean pentru cineva.
Să vezi cum îi vor da lacrimi pe obraz.
Dacă trebuie să asculți, ascultă.
Dacă nu ai nimic de spus, taci.
Tăcerea e mană cerească la timpul ei.
Supărată că nu vin, mi-a zis mama într-o duminică, demult:
- Așa-i că dacă aș muri mîine ai veni repede și ți-ai smulge părul din cap de durere că ai rămas fără mamă? De ce nu ai venit ieri, cînd te-am chemat că am făcut ardei umpluți? Ne bucuram, rîdeam, povesteam și noi ca fetele…
Nu-mi reproșa nimica, mama, doar încerca să îmi deschidă ochii.
Pe la 35 de ani, mi-am dat seama că trăiam prea repede.
Aveam atît de multe de făcut încît toată frumusețea vieții și tihna treceau pe lîngă mine.
Pînă cînd, într-o dimineață cînd toți dormeau și eu priveam răsăritul doar cu gîndul la cît de multe am de făcut, fără să pot uita o clipă de asta, mi-am zis:
- Ho, nebunule! Unde alergi așa? Într-o zi îți rupi gîtul și-ai trecut prin viață ca gîsca prin apă.
Începînd de atunci m-am așezat să scriu și mi-am găsit în asta bucurie.
Parcă trăiam mai încet și parcă vedeam mai bine.
Atunci mi s-au tocit sitele răbdării, am închis moara și-am scris pe ușă: De astăzi nu mai macin griji, decît arareori!
Alergăm ca chiorii către nicăieri, în loc să trăim la maxim viața ."
(Preot Constantin Necula)






Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor