Sufletele conexiunilor karmice

 În țesătura invizibilă a vieții, există întâlniri care nu pot fi explicate prin logică. Oameni care apar și simțim că există o forță mai mare în spatele ei, ca și cum un magnet ne-ar uni fără remediu. Sunt relații care ne târăsc, care stârnesc emoții intense și care, de multe ori, sfidează orice rațiune. Acestea sunt sufletele conexiunii karmice.

Sufletul karmic vine pentru că există un legământ anterior. Înainte de încarnare, în alte timpuri sau vieți, au existat probleme nerezolvate, răni deschise sau învățare incompletă. Energia nu se pierde: ceea ce nu este închis rămâne în așteptare, așa că ne întâlnim din nou cu acele suflete pentru a echilibra ceea ce era în datorie.

Din acest motiv, aceste conexiuni sunt adesea intense, magnetice și, uneori, dureroase. Ele nu vin neapărat să ne însoțească în pace, ci să ne confrunte cu ceea ce avem nevoie pentru a elibera. Ele se pot manifesta ca:

Relații pasionale, dar conflictuale, în care atracția coexistă cu lupta constantă.

Întâlniri care par inevitabile, ca și cum viața ar conspira să ne aducă din nou împreună din nou și din nou.

Oameni care trezesc în noi emoții disproporționate, atât de iubire, cât și de respingere.

Scopul acestor suflete nu este să ne pedepsească, ci să ne arate ce avem nevoie să vindecăm. Ele ne pot învăța să renunțăm la atașament, să ne recâștigăm demnitatea, să iertăm sau să stabilim limite. Fiecare experiență cu un suflet karmic este o oglindă care ne dezvăluie o lecție remarcabilă.

Cheia este să înțelegeți că aceste conexiuni nu sunt întotdeauna menite să dureze. Funcția sa este de a închide ciclurile, de a elibera poverile și de a echilibra ceea ce sufletul trage din alte existențe. Când învățăm lecția, intensitatea începe să se disipeze și simțim că legătura și-a îndeplinit scopul.

De multe ori ne agățăm, confundând magnetismul cu iubirea adevărată. Dar iubirea sufletului karmic nu este întotdeauna armonioasă; uneori este un foc care arde pentru a se transforma. Adevărata învățare constă în a recunoaște când să fii recunoscător pentru ceea ce a fost experimentat și să renunți, în loc să perpetuezi lanțul durerii.

Onorând aceste conexiuni, sufletul este eliberat. Nu mai repetăm tipare, atragem aceleași experiențe și deschidem spațiu pentru relații mai conștiente și mai libere. Pentru că karmica nu este menită să ne înrobească, ci să ne propulseze la un nivel mai înalt de conștiință.

În cele din urmă, sufletele conexiunii karmice sunt maeștri ai focului. Ele vin să purifice, să ne amintească că trecutul nu ne definește viitorul și că orice datorie poate fi transformată în înțelepciune. Și deși uneori doare, în adâncul sufletului există întotdeauna un dar: posibilitatea de a renaște mai ușor, mai liber și mai plin.

Sufletul știe că fiecare întâlnire are un sens. Și în misterul karmicului, înțelegem că până și durerea este o cale spre lumină.Suflete de conexiune în oglindă

Există întâlniri care vin în viața noastră cu o forță specială, nu pentru că sunt ușoare sau confortabile, ci pentru că ne pun în fața celei mai mari provocări: să ne vedem reflectați în celălalt. Acestea sunt sufletele de conectare în oglindă, ființe care acționează ca un cristal sacru, arătându-ne clar luminile și umbrele noastre.

Sufletul oglindă nu vine să ne lingușească sau să ne țină cu blândețe. Vine să ne dezvăluie ceea ce am ascuns, să reflecte acele răni pe care încă nu le-am vindecat sau acele virtuți pe care încă nu îndrăznim să le recunoaștem. Și o face cu atâta intensitate încât uneori simțim atracție și respingere în același timp, pentru că văzându-ne în celălalt trezește atât iubire, cât și disconfort.

Putem identifica aceste conexiuni deoarece:

Ele provoacă emoții intense, de la admirație la iritare.

Ele ne arată trăsături pe care le negăm în noi înșine, fie pentru că le respingem, fie pentru că nu credem că suntem demni de ele.

Ele ne împing să creștem, pentru că nu putem rămâne indiferenți la reflecția pe care ne-o oferă.

Sufletul oglindă este un învățător puternic. Poate fi un partener, un prieten, un membru al familiei sau chiar cineva cu care avem un conflict puternic. Nu contează forma: esențialul este impactul pe care îl generează în interiorul nostru. Ele ne obligă să ne întrebăm: ce văd în el/ea?

Lucrul interesant este că aceste conexiuni nu sunt întotdeauna aici pentru a rămâne toată viața. Uneori apar într-o anumită secțiune, își îndeplinesc funcția și apoi dispar. Dar amprenta pe care o lasă este de neșters, pentru că ne arată un adevăr pe care nu îl mai putem ignora.

Principala învățătură a sufletelor oglindă este acceptarea de sine. Învățăm să recunoaștem că ceea ce criticăm la celălalt trăiește și în noi și că ceea ce admirăm face parte din esența noastră. Ele ne reamintesc că suntem ființe întregi, cu lumini și umbre, și că numai îmbrățișându-le pe amândouă putem atinge plenitudinea.

La început, aceste conexiuni pot dăuna. Dar dacă privim dincolo de reacția imediată, descoperim că sunt daruri divine. Fără ele, am rămâne orbi la multe părți ale ființei noastre. Cu ei, avem oportunitatea de a ne vindeca, integra și extinde conștiința.

Sufletele conexiunii în oglindă ne amintesc că nu există o separare reală. Că celălalt nu este un străin, ci o reflectare a propriului nostru suflet într-un alt trup. Și că fiecare întâlnire este o invitație de a privi în interior și de a crește în adevăr și iubire.

A onora aceste suflete înseamnă a fi recunoscător chiar și pentru ceea ce este inconfortabil, pentru că în acea reflecție este cheia trezirii. Și să înțelegem că, deși uneori doare, oglinda nu minte: ne arată exact ce trebuie să vedem pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră.

Învățarea Conexiunii Suflete

În călătoria sufletului nu există întâlniri întâmplătoare. Fiecare persoană care ne intersectează drumul vine cu un scop: să ne arate o parte din noi pe care nu am văzut-o încă, să ne însoțească pe o porțiune de drum sau să ne învețe o lecție de care sufletul nostru are nevoie pentru a evolua. Între aceste întâlniri, există conexiuni de învățare, legături sacre care ne ajută să ne trezim și să creștem.

Aceste conexiuni nu vin întotdeauna într-un mod dulce sau plăcut. Uneori vin învăluite în conflict, durere sau provocare, pentru că misiunea lor este să ne scoată din confort și să ne confrunte cu ceea ce am negat sau evitat. Sunt suflete care acționează ca oglinzi, arătându-ne clar ce trebuie să transformăm.

Putem recunoaște aceste conexiuni după mai multe semne:

Ele ne stârnesc cele mai profunde emoții: furie, tristețe, frustrare, frică...

Ele ne distrug structurile mentale și ne forțează să regândim credințele înrădăcinate.

Ne învață limite: să spunem "destul", să ne apărăm demnitatea, să ne recunoaștem valoarea.

Ele ne arată rezistența care locuiește în noi și care se trezește doar în vremuri de încercare.

Lucrul amuzant este că de multe ori, acele suflete nu rămân mult timp în viața noastră. Ei vin, își îndeplinesc rolul și pleacă. Și deși atunci nu o înțelegem, mai târziu privim în urmă și recunoaștem: "datorită acelei întâlniri de astăzi sunt mai puternic, mai conștient, mai liber".

Sufletul conexiunii de învățare este un profesor deghizat. Nu ne oferă întotdeauna afecțiune, dar ne oferă oportunitatea de a vedea adevărul. Și pe măsură ce vedem adevărul, începem să ne vindecăm.

Aceste conexiuni nu trebuie confundate cu pedepse sau blesteme. Dimpotrivă, sunt daruri din univers, chiar dacă vin învăluite în încercări dificile. Fiecare deschide un portal către un nivel mai înalt de conștiință. Dacă le respingem, vom repeta lecțiile din nou și din nou. Dacă le acceptăm, ele devin chei care deschid uși de expansiune.

Cheia este să privim dincolo de forma exterioară. Poate a fost un partener care ne-a învățat ce este detașarea, un prieten care ne-a trădat pentru a ne arăta importanța încrederii în sine sau un șef care ne-a presat să ne trezim puterea interioară. Oricine ar fi, în spatele istoriei omenirii se află un legământ sacru: un suflet care a acceptat să intre în viața noastră pentru a ne ajuta să creștem.

În cele din urmă, învățarea conexiunilor ne amintește că tot ceea ce ni se întâmplă are sens, chiar dacă este nevoie de timp pentru a se dezvălui. Ele ne amintesc că nu suntem victime ale întâmplării, ci călători pe o cale de evoluție ghidată de înțelepciunea universală.

A onora aceste suflete înseamnă a recunoaște valoarea fiecărei întâlniri. Este pentru a mulțumi chiar și durerii, pentru că în ea sălășluiește și sămânța trezirii. Și este încredere că fiecare pas, fiecare lecție și fiecare conexiune ne aduce mai aproape de esența noastră cea mai strălucitoare.

·Diferite tipuri de conexiune între suflete

De-a lungul vieții, ne intersectăm cu mulți oameni. Unii trec trecător, alții rămân o vreme, iar câțiva ne marchează calea pentru totdeauna. Ceea ce diferențiază fiecare întâlnire nu este forma exterioară, ci profunzimea conexiunii care se stabilește între suflete. Pentru că nu toate conexiunile sunt create la fel: fiecare are un scop, o vibrație și o învățătură diferite.

1. Conexiuni de învățare
Sunt acele suflete care vin să ne arate lecții esențiale. Uneori, ele vin sub formă de provocări, conflicte sau durere, deoarece misiunea lor este să ne confrunte cu ceea ce avem nevoie pentru a ne vindeca. Aceste conexiuni nu rămân întotdeauna, dar lasă urme adânci și ușile deschise ale evoluției.

2. Legături cu companiile
Ele sunt sufletele care împart o porțiune de drum. Nu ne transformă neapărat în moduri radicale, dar ne oferă sprijin, prietenie și un sentiment de apartenență. Sunt relațiile care ne amintesc că nu mergem singuri și că viața are nevoie și de tandrețe și simplitate.

3. Conexiuni oglindă
Acestea sunt intense și uneori incomode. Celălalt ne reflectă luminile și umbrele, arătându-ne ceea ce nu vrem să vedem sau ceea ce am uitat despre noi înșine. Sunt relații care ne provoacă să creștem, pentru că ne obligă să recunoaștem în celălalt ceea ce trăiește deja în noi.

4. Conexiuni karmice
Sunt legături care aduc amintiri din viețile trecute. Există o forță magnetică în ele care ne atrage și, uneori, ne încurcă. Scopul său este de a elibera datoriile restante și de a închide ciclurile vechi. Deși pot fi dureroase, ele îndeplinesc funcția de a curăța calea sufletului pentru a continua să avanseze.

5. Legăturile sufletelor înrudite
Aici este armonia. Sunt întâlniri fluide, ușoare, în care simțim că totul se potrivește fără efort. Sufletele înrudite împărtășesc interese, valori și vibrații similare. Aceste relații aduc pace, bucurie și certitudinea de a fi în ton cu cineva din aceeași țesătură energetică.

6. Conexiuni cu suflete pereche
Aceasta este o recunoaștere profundă, în care sufletul simte că și-a găsit cea mai adevărată reflexie. Nu este întotdeauna o cale ușoară, pentru că intensitatea ne poate mișca întreaga ființă. Dar uniunea sufletelor pereche este un portal către expansiune, o reamintire a naturii noastre divine și a iubirii în cea mai înaltă expresie.

Fiecare tip de conexiune are o valoare unică. Nu toate sunt destinate să dureze și nici nu sunt toate menite să ne ofere fericire imediată. Unii vin să se trezească, alții să însoțească, iar câțiva să se transforme. Important este să-i onorezi pe toți, fără să te agăți sau să rezisti.

În cele din urmă, fiecare suflet care ne intersectează calea este un mesager din univers. Și dacă știm să privim cu ochii inimii, vom descoperi că în fiecare întâlnire – fie ea scurtă sau eternă – există o bucată din planul divin care ne ghidează înapoi la esența noastră.

Sfântul Gheorghe Pelerinul – moșul desculț, făcător de minuni

 

În Secerar sau Gustar – cum i se mai zice din bătrâni lunii august –, pe 17, a fost rânduită ziua de prăznuire a primului sfânt, și deocamdată singurul din calendarul ortodox român, care poartă numele de „Pelerinul”. El, care a secerat roadele rugăciunii și ale nevoinței, și care a gustat, săturându-se și dăruind și celorlalți, din copleșitoarea iubire de Dumnezeu, devine prietenul și ocrotitorul tuturor celor care îi respectă testamentul simplu: să facă milostenie și să deschidă Psaltirea în fiecare zi, rugându-se Domnului în psalmi. Gheorghe din Șugag așa a făcut, încă de când era copil în casa părintească, iar Psaltirea l-a luminat și l-a călăuzit pe drumul spre Hristos și spre iubirea de oameni, ca acum să-l pomenim ca Sfântul Gheorghe Pelerinul.

Lumina e încă albăstruie, soarele a răsărit de puțină vreme, iar gerul – năprasnic. Din turnul lui Ștefan Vodă, un om coboară acoperit mai mult cu rugăciune, decât cu cojocul peticit tras pe spate. Zăpada îi scârțâie sub tălpile goale, aspre și crăpate adânc, cum e coaja nucului. Dacă se oprește mai mult într-un loc, stratul înghețat prinde-a se topi ușurel, ca la foc mic. Din cojocul descheiat la piept, de sub cămașa aspră de in se ițește crucea grea de lemn, atârnată de-o sforicică la gât. Barba încurcată și căruntă, scurtă, nu-i ajunge până la Psaltirea strânsă bine la inimă. În mâna dreaptă ține o cruce de lemn. De carte și de cruce nu se desparte niciodată, orice-ar fi! Din creștetul descoperit i se ridică fuior de abur, cum se ridică ceața alburie câteodată de pe Pietricica Neamțului.

Omul face o cruce și cu Doamne-ajută pornește pe strada mare, cântând pe de rost, tare și rar, psalmii lui David. Și cântă rugăciunea, și merge și merge, iar tălpile goale lasă adâncituri calde în zăpadă.

În calea lui, câinii asmuțiți de frig se liniștesc și prind a se gudura. Copiii care se-aleargă pe toate ulițele când îl văd se cumințesc, zici că din mâinile lui ar curge râuri de zaharicale. În curăția lor, pruncii simt blândețea și bunătatea omului, care i se citesc pe chip și în privirea senină.

Târgoveții guralivi, cum îl văd, cum aleargă să-i sărute Psaltirea și să-l roage de-un cuvânt bun, de-o binecuvântare. Nu există om în toată Piatra Neamțului să nu-l cunoască și să nu-l strige pe nume.

„Moș Gheorghe, mi-i bolnavă fată, roagă-te pentru ea!”

„Moș Gheorghe, intră și-n prăvălie la mine, că poate s-o milostivi Dumnezeu și mi-o merge bine, să am cu ce-mi crește copiii!”

„Moș Gheorghe, hai să-ți dau niște opinci și-o căciulă, că tare ți-o fi frig!”, îl roagă câte unii care încă nu s-au obișnuit cu nevoința lui și încă se lasă însuflețiți de o milă nepotrivită (Matei 16, 22), ca a ucenicului Petru care, din compătimire, voia să-L întoarcă pe Domnul de pe drumul crucii. „Lasă, drăguță, că picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!” – nu dă mai multe explicații. Dacă tălpile goale care se arată a fi mai puternice decât gheața și zăpada nu le arată nimic despre puterea lui Dumnezeu, ce ar putea el să le explice prin cuvinte? „Mulțumesc, drăguță, dar nu am nevoie de nimic. Dumnezeu să vă primească dragostea, dați la alții mai săraci!”

„Ține de-aici, Moș Gheorghe, câțiva gologani, să te rogi și pentru noi!” – dar Moș Gheorghe nu primește niciodată mai mult de un ban de la fiecare. Îi strânge în punga pe care o poartă cu el, iar în drumul lui trece pe la brutărie, de unde omul lui Dumnezeu cumpără un sac de pâine. Mare lucru, căci în târg mămăliga-i temelie, n-au oamenii cu ce plăti pâine în fiecare zi... Moș Gheorghe trimite pe cineva să lase sacul de pâine la turn, până s-o întoarce el, la asfințitul soarelui.

Omul lui Dumnezeu străbate de dimineață până seara tot orașul, cântând Psaltirea, bucuros de toți cei pe care-i întâlnește în cale. Întrerupe psalmii numai ca să vorbească despre Evanghelie, scurt și fără nici o fală, celor care-i cer cuvânt de învățătură.

Când Psaltirea e aproape gata de cântat, Moș Gheorghe face cale-ntoarsă către turnul clopotniță. Rostind ultimii psalmi, zărește ceata de săraci care-l așteaptă. S-au învățat să-l întâmpine la turn, seara, știind că îi omenește pe fiecare cu pâine și vorbă de folos. Câte-o văduvă sau câte-un orfan îi cere bani și se minunează că Moș Gheorghe bagă mâna în pungă și scoate exact cât are nevoie fiecare, fără să se uite sau să numere vreodată.  

După întâlnirea cu săracii și cerșetorii târgului, Moș Gheorghe „urca în turn singur, numai cu Psaltirea sub braţ. Acolo zăbovea în rugăciuni de taină până către seară. După asfinţitul soarelui, mânca legume fierte şi îndată se culca”, spune  Părintele Ioanichie Bălan, în Patericul românesc. Dar dacă era luni, miercuri sau vineri, Moș Gheorghe nu gusta nimic.

„La ora 11 noaptea, bătrânul cobora din turn, se închidea în biserică şi se ruga acolo singur, neştiut de nimeni, până dimineaţa.” Avea cheie de la părintele și în fiecare noapte priveghea în biserica Sfântului Ioan Domnesc. Pe lespezile reci de piatră făcea metanii, rostea rugăciuni, îi pomenea pe cei de la care primea milostenie, se ruga pentru toată lumea și pomenea simplu toți sfinții din calendar, pe rând: „Maica Domnului, miluiește-ne pe noi păcătoșii! Sfinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sfinte Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” și tot așa.

În zorii zilei, se-ntorcea în turn, se mai odihnea o oră-două, apoi pleca din nou la drum cu Psaltirea, „cartea de rugăciuni cea mai iubită în viaţa bătrânului Gheorghe Lazăr. O ştia pe de rost din tinereţea sa şi o rostea regulat în fiecare zi. Bătrânul rostea psalmii în ison, cu glas tare şi rar, zicând: 

«Acum să începem drăguţele de rugăciuni ale catismei întâi!»

După ce termina, adăuga: 

«Acum să începem drăguţele de rugăciuni ale catismei a doua!»

Aşa continua până ce termina Psaltirea. Apoi împărţea milostenie şi se urca din nou în turn”.

Așa desculț și fără acoperământ pe cap, chit că afară era crivăț sau „cuptor”, a propovăduit Moș Gheorghe Evanghelia zeci de ani. Blândețea vocii, înfățișarea neobișnuită, Psaltirea și crucea pe care le strângea la piept oriunde mergea, sfaturile duhovnicești scurte și smerite, binefacerile, prorociile și minunile pe care le făcea – toate îl făcuseră cunoscut nu doar în Piatra Neamț, ci în toată Moldova.

Cum a ajuns acest om să trăiască în felul acesta? De unde venea și de ce ducea viață de pustnic în mijlocul lumii?

După cele mai elementare criterii formale de încadrare religioasă, el a fost un simplu mirean. Gheorghe Lazăr s-a născut în anul 1846, în comuna Șugag, județul Alba. Mai avea doi frați, Andrei și Nicolae, iar mama și tatăl erau agricultori, îndeletnicindu-se mai ales cu creșterea vitelor.

Toți puteau să vadă în viața copilului Gheorghe smerenie, ascultare, dragoste de biserică și de Psaltire, simplitate și nevinovăție, faptul că „mânca puțin și atunci de post”, după cum relatează Arhimandritul Ioanichie Bălan, cel care a devenit și biograful viitorului sfânt.

În 1870, la 24 de ani, s-a căsătorit cu o tânără credincioasă, Pelaghia Todescu (o „muncitoare agricolă, română ortodoxă”, care a trăit până la 90 de ani). Dar n-au făcut nunta ca de obicei cu muzică, joc și veselie, ci o nuntă modestă, creștinească. Una dintre fiicele Sfântului Gheorghe, mătușa Marta, povestea un lucru minunat, auzit din gura mamei sale: „A doua zi după nuntă – spunea bătrâna – tata a dispărut din casă. Nu era nicăieri. Mama și rudele l-au căutat peste tot. Numai în grădină nu l-au căutat. Când s-au dus unii în fundul grădinii l-au găsit la rugăciune. Stătea nemișcat, în genunchi, cu fața și cu mâinile întinse către cer. Toți s-au uimit, nimeni nu îndrăznea să-l deranjeze. Iar el, când a observat că l-au văzut oamenii, și-a lăsat mâinile în jos și s-a dus în casă” (din biografia consemnată de Părintele Ioanichie Bălan).

Cu Pelaghia Todescu a avut cinci copii: doi băieți (Ioan și Vasile, care a murit de mic) și trei fete (Maria, Ana și Marta). Dornic de cât mai multă liniște, tânărul Gheorghe și-a făcut casa la 4 km distanță de sat, spre munte, unde își avea și pășunea. „În casa sa se citea în fiecare zi Psaltirea” (Dumitru Stăniloae). Noaptea se retrăgea la marginea pădurii, făcea sute de metanii, stătea la rugăciune cu mâinile sus multă vreme, apoi citea la Psaltire, dădea din câte avea milostenie și postea permanent.

Gheorghe din Șugag devine pelerinul lui Hristos

Părintele Dumitru Stăniloae scrie: „După paisprezece ani de viață familială, în 1883-1884 [Moș Gheorghe] a luat hotărârea de a merge la Ierusalim cu mai mulți țărani din satul său. A primit consimțământul nevestei lui, care a rămas singură cu cei patru copii. A luat cu el Evanghelia și Psaltirea. Rugăciunea neîntreruptă a lui Iisus se afla în inima sa. A mers pe jos până la Constanța, de unde a luat vaporul; dormea două ore pe noapte și se ruga neîncetat. La Ierusalim a rămas patru zile, mergând în fiecare zi de câte trei ori la Sfântul Mormânt pentru a participa la Sfânta Liturghie și la alte slujbe. Apoi a vizitat alte locuri sfinte din Palestina și a trăit câtva timp în mănăstiri în post și rugăciune neîncetată. Un mare pustnic i-a spus că nu trebuia să se facă călugăr, ci să meargă, postind și rugându-se, prin lume pentru a redeștepta credința; înainte de aceasta, pentru a se pregăti, trebuia să petreacă patruzeci de zile în deșert într-o asceză totală”.

Despre această întâmplare care îi schimbă viața relatează Părintele Ioanichie Bălan: [a mers să ia] „binecuvântarea unui pustnic sfânt de la Peștera Sfântului Xenofont. Acesta i-a spus: «Să știi, frate, că tu nu ești chemat să fii călugăr, dar vei duce o nevoință mai înaltă decât a unui călugăr. Că vei trăi mergând din loc în loc în rugăciune, post și multă lipsă. Dar de vei avea neîncetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi permanent cu tine și vei birui toate ispitele vrăjmașului. Avere să nu-ți aduni, pe călugări și pe preoți să-i cinstești, pe mireni să-i sfătuiești, pe săraci cât poți să-i ajuți, în biserici ziua și noaptea să te rogi, și așa te vei mântui.

― Dar cum voi împlini toate acestea, că sunt slab și neputincios? [a întrebat pelerinul Gheorghe]

― Du-te la pustie, unde nu este față de om, și postește 40 de zile. Iar pentru slăbiciunea firii, să iei puțină apă și pâine. Însă să fii cu luare aminte că multe ispite și năluciri vei pătimi. De vei sfârși aceste zile cu bine, vei primi mare dar de la Dumnezeu și vei birui toate cursele vicleanului diavol […].

Bunul nevoitor […] a postit patruzeci de zile rugându-se neîncetat și întărindu-se din când în când cu puțină hrană […]. Uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și mai ales cu țânțarii […]. El însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, de toate s-a izbăvit”.

Împlinindu-se cele 40 de zile de post și rugăciune în pustia Iordanului, pelerinul Gheorghe s-a dus iarăşi la sihastrul din pustie. Părintele Ioanichie continuă: „Iar pustnicul, sărutându-l, i-a zis: 

– Frate Gheorghe, pentru că ai biruit pe vrăjmaşul şi nu te-ai lăsat înşelat de cursele lui, iată, ţi-a dat Dumnezeu darul rugăciunii celei curate şi putere duhovnicească în nevoinţa ta. Că toată viaţa vei umbla desculţ şi fără acoperământ pe capul tău, dar nici frigul, nici căldura, nici boala nu te vor vătăma. 

Apoi bătrânul, făcând metanie dascălului său, s-a întors la Ierusalim, s-a închinat la Mormântul Domnului, a primit Preacuratele Taine şi a plecat spre Muntele Athos. Aici a zăbovit încă un an şi jumătate, închinându-se pe la toate sfintele lăcaşuri şi cercetând pe cuvioşii călugări din mănăstiri şi peşteri. Apoi, luând de la toţi binecuvântare, s-a întors iarăşi în sânul familiei.”

În Șugag, Gheorghe n-a mai zăbovit prea mult după aceea. Punând ordine în treburile familiei și primind din nou învoirea și binecuvântarea soției sale, Gheorghe a pornit la drum, urmându-și dorul de Dumnezeu. A traversat astfel Transilvania, oprindu-se în sate și pe la mănăstiri, asigurându-se că este primit să privegheze noaptea în bisericile locului. Atunci când acest lucru nu era posibil, se ruga în mijlocul naturii, dar nu renunța niciodată la rugăciunea de noapte. „Mergea totdeauna recitând psalmi. Umbla fără grabă și fără să se lase tulburat de nimic. Sub cămașa de țăran se vedea o cruce mare și grea de lemn. Avea în inima sa o bucurie permanentă și o mare iubire pentru Hristos. Nu simțea nici căldura, nici frigul, nici foamea. Toată viața a purtat același veșmânt de piele, spălat din când în când. Nu vorbea niciodată decât despre lucruri privitoare la Dumnezeu și la mântuire. Se ruga de la douăzeci la douăzeci și două de ore pe zi. Toată țara îl cunoștea”, scrie Părintele Dumitru Stăniloae.

Asceza lui nu era una seacă și tipiconală, ci era motivată de dragostea lui față de Dumnezeu. „Sufletul lui era rănit de dragostea lui Hristos”, „Inima lui era rănită de dragostea lui Hristos” (Arhimandrit Ioanichie Bălan).

Pelerinul Gheorghe se adresa oamenilor cu apelativul „drăguță”: „Ei, drăguță, eu am să mor când s-or tulbura popoarele”, „Lasă, drăguță, picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre”, „Rămâneți, drăguță, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului”, „Drăguță, să nu te gândești decât la iad și la moarte. Că dacă te gândești la iad nu ajungi în iad”, „Drăguță, lasă să termin predica!”, „Drăguță, nu poți avea pace până nu-ți împlinești făgăduința!”, „Frate Ioane, drăguță, acolo te mântuiești unde sunt mai multe ispite”, „Hai, drăguță, hai la mănăstire!”.

A atras numeroși ucenici care, impresionați de ceea ce transmitea omul acesta încărcat de harul dumnezeiesc, i-au cerut sfătuire duhovnicească și au deprins de la el rugăciunea neîncetată a lui Hristos și dragostea de Psaltire. Dintre aceștia, mulți au intrat în monahism, „biruiți” de viața copleșitoare a pelerinului desculț, păstrând cu Sfântul Gheorghe o legătură duhovnicească vrednică de Pateric.

Așa a ajuns Moș Gheorghe în Moldova, unde a luat la rând mănăstirile, zăbovind pe la fiecare. Neamț, Văratec, Sihăstria și toate celelalte – oriunde ajungea, era primit cu căldură de monahii locului, care simțeau că este cu adevărat omul lui Dumnezeu. Cu smerenie, lua sfat de la călugări, iar călugării cereau sfat de la el, dorind să-i imite viața îmbunătățită.

Monahia Ana Nicău de la Mănăstirea Văratec a preluat de la monahiile mai în vârstă anumite tradiții despre minunatul Pelerin. Ea ne-a spus: „Moșul Gheorghe venea pe la Mănăstirea Văratec unde petrecea câte două săptămâni. Undeva în afara mănăstirii avea o colibă unde se retrăgea noaptea. Ajuna până când, rupt de foame, seara, cerea de la câte o maică ceva de mâncare. Maicile îl miluiau ca pe un om al lui Dumnezeu, dar evlavia lor era una îndurerată văzând cum din picioarele lui goale și crăpate cădeau picături de sânge”.

„Toți simțeau că Sfântul Duh era cu el”

„Aproape de Mănăstirea Sihăstria […], bătrânul Gheorghe și-a săpat o groapă în care se ascundea în momentul rugăciunii, ca să nu vadă decât cerul. Când se întorcea în mănăstire îi spunea plin de mulțumire lui Ioanichie: «Astăzi am fost în cer»” (Părintele Dumitru Stăniloae)

Printre ucenicii cei mai cunoscuți ai Sfântului Gheorghe Pelerinul se numără părinții Ioanichie Moroi și Damaschin Trofin, Mina Prodan și frații Chiril și Atanasie Păvălucă. Părinții Ioanichie Bălan și Ilie Cleopa aveau mare evlavie la „Moș Gheorghe”, pe care mulți îl denumeau deja „sfânt”. „Acesta era Moșul Gheorghe Lazăr care mânca o dată pe zi la apusul soarelui, iar în Postul Mare, săptămâna întâi și săptămâna de la Florii până la Paști nu gusta nimic, numai citea Psaltirea” (Ne vorbește Părintele Cleopa).

A ajuns și în Piatra Neamț, unde a și rămas. „Din 1895 i s-a dat o chilie în turnul clopotniță din Piatra Neamț din Moldova. În fiecare noapte se ruga timp îndelungat în biserică. Ziua străbătea în stare de rugăciune străzile orașului. Mulți credincioși, printre care și copii, îl urmau, sărutându-i Psaltirea, atingându-i  veșmântul de piele. Toți simțeau că Sfântul Duh era cu el […] În rugăciunile sale, el îi pomenea pe toți cei care îi făcuseră vreun dar pentru ajutorarea săracilor. Petrecea un anume timp primind pe câte unul din cei care doreau să-i ceară sfatul. Oamenii simțeau o putere dumnezeiască ieșind din prezența lui pașnică, senină, bună. Avea o transparență duhovnicească. Adesea vizita mănăstirile din Moldova. Mulți au devenit ucenicii săi în Moldova, luând calea sa, umblând cu picioarele goale, capul descoperit cu rugăciunea lui Iisus neîntreruptă în inimă”, adaugă Părintele Stăniloae.

Unui jurnalist contemporan cu el i se imprimă în conștiința sa, încă din copilărie, chipul minunatului Bătrân „desculț și veșnic descoperit”, iar la maturitate își reîmprospătează în memorie această imagine și o lasă ca moștenire posterității printr-un articol de jurnal. Iată și cuvintele lui: „În copilăria mea l-am văzut pe Moș Gheorghe de câteva ori. În piață desculț și vecinic descoperit – părul îi fu prăjit de soare ca spicele de grâu dinspre sfârșitul lui Iulie – îmbrăcat cu ițari și cojocel, vara și iarna era în aceeași ținută” De la un alt jurnalist înțelegem că cei care l-au cunoscut au fost atât de marcați de chipul său, încât au vorbit și generației următoare despre cel „desculț și cu capul gol”. Acesta nu l-a cunoscut direct pe „Moșul” Gheorghe, ci a aflat despre el de la „prietenii” săi:  „Prietenii noștri – spune jurnalistul Gheorghe Vereanul – au cunoscut […], pe Moș Gheorghe […], desculț  și cu capul gol (s.n.), vara și iarna” (A.L. Zissu și Eugen Relgis, pentru ziarul „Telegraful” în care apar descrise aspecte din viața ascetului misionar Gheorghe Lazăr).

Omul care n-avea mâini de luat, ci doar de dat

Trăia în deplină sărăcie (avea doar hainele de pe el, Psaltirea, Evanghelia și o cruce de lemn) și a cultivat virtutea milosteniei, cuvintele Psaltirii fiindu-i dascăl credincios în această privință: „Fericit cel care caută la sărac și la sărman, în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul” (Psalm 40, 1).

Arhimandritul Mina Prodan, un ucenic al milostivului Gheorghe Lazăr, amintește și el despre dărnicia lui, dar vorbește totodată și despre milostenia pe care o făcea prin rugăciunile sale, prin mângâierea și prin povățuirea sa. El povestește cum „[…] stăteau săracii la chilia sa pe două rânduri, cum alergau oamenii nevoiași ca să-i ceară ajutor și cum le scotea la fiecare din traistă atât cât cerea. Apoi venea rândul celor împresurați de ispite și alte necazuri, care alergau la bătrânul de peste tot ca la un mare sfetnic. El stătea de vorbă cu fiecare separat, îl sfătuia, îl mângâia, îl îmbărbăta și se ruga noaptea pentru cererea lui”. Dăruia tuturor cele de care aveau nevoie, inclusiv lucruri concrete. Așa a cumpărat, de pildă, o sobă de teracotă pentru monahii de la schitul Peștera Ialomicioarei, care țineau slujbele în biserica înghețată.

 „Cât despre felul în care se ruga, ce cuvinte de taină rostea, sau ce simțea în inima lui în timpul rugăciunii, nimeni din oameni nu poate ști decât bunul Dumnezeu. Nici el nu a spus despre aceasta cuiva, dar înțelegem puterea rugăciunii lui din ispitele pe care le-a răbdat” (Părintele Ioanichie Bălan)

Minuni și semne

Ca drept dovadă a sfințeniei, Dumnezeu a lucrat prin alesul Său multe binefaceri și minuni, încă din timpul vieții lui.

Imediat după postul de 40 de zile din pustia Iordanului, bunul nevoitor s-a retras la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului. Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă că rugăciunile și postul lui au fost bineplăcute lui Dumnezeu, lumânarea din mâna ascetului Gheorghe s-a aprins singură.  Așadar, pe lângă mărturia din partea pustnicului de la Iordan, a primit și mărturia din partea lui Dumnezeu prin care viitorul sfânt a dobândit încredințarea neclintită că se află pe drumul către Dumnezeu. De aici înainte, nici iscodirile derutante ale oamenilor, nici nălucirile și șoaptele insidioase ale demonilor nu-l vor mai putea întoarce din cale.

Despre puterea lui de a săvârși vindecări, Părintele Cleopa ne vorbește la modul general, astfel: „Moșul Gheorghe avea darul de a face minuni, se vindecau oamenii. Pe urmă, pentru că a aflat de viața lui atât de înaltă, un boier din Piatra Neamț […] i-a dat Moșului Gheorghe vreo două-trei camere mari, unde să vină bolnavii […] Și când ajungea acolo […] le zicea: «Drăguță, întâi să primiți un dar». Și le dădea câte o pâine. Și el stătea în genunchi și citea Psaltirea. Și zicea: «Voi numai ascultați, că sunteți bolnavi, nu puteți face nimic». Și se ruga până către ziuă, el nu dormea toată noaptea, punea mâna pe capul lor și se făceau sănătoși”. Părintele Dumitru Stăniloae, vorbind despre „harismaticul” Gheorghe Lazăr și cei asemenea lui, spune că această categorie de oameni aleși „[…] practică o slujire de iubire față de toți oamenii […] și adesea primesc darul vindecării”.

Dar cea mai popularizată minune a sa este oprirea trenului în gara Pașcani, pe care o redă Părintele Ioanichie Bălan: „Moșul Gheorghe, voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon căci nu avea bani. Conductorul de bilete, care din întâmplare nu-l cunoștea, i-a zis: 

– Moșule, dacă n-ai bilet, la prima stație te dai jos din tren!

Bătrânul rostea în taină Psaltirea. Iar oamenii din tren îl rugau pe conductor să-l lase că este un om cu viață sfântă. Însă la prima stație acela l-a coborât din tren, iar bătrânul a plecat pe calea ferată zicând:

– Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!

Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc. Nici o defecțiune. Au schimbat locomotiva; au schimbat conductorul. Nimic. Toți erau uimiți și alarmați. Iar unul din funcționarii gării a zis:

– Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.  

Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară”.

Observăm că oamenii evlavioși au pus această minune în legătură cu sfințenia omului lui Dumnezeu, iar el nu și-a făcut din aceasta un prilej de faimă, ci îndată, adresându-se oamenilor uimiți, le-a îndreptat privirea spre a slăvi puterea lui Dumnezeu, rostind înaintea lor un scurt cuvânt de învățătură așa cum am văzut într-un alt capitol.

Altădată, niște evrei au fost convertiți la creștinism și au primit botezul în urma unei minuni făcute de el. Părintele Ilie Cleopa consemnează această minune: „O evreică tânără nu putea să nască, era prima dată, când trebuia să nască primul copil, și era gata să moară. Au venit o mulțime de doctori, că zicea că nu mai poate, moare. Au venit evreii la Moșul Gheorghe (în timp ce acesta era la iarmarocul din Târgu Neamț și rostea oamenilor predică, n.n.): 

– Moș Gheorghe, noi suntem evrei.

– Dar, drăguță, ce ai?

– Moare fata noastră. Hai la noi că gata, doctorul a spus că nu mai are ce-i face, moare fata noastră.

– Drăguță, lasă să termin predica!

– Moș Gheorghe, vino acum, chiar acum că moare!

– Nu moare până nu vin eu.

Și au stat până a terminat predica, apoi s-a luat un cârd de evrei după el. Zice:

– Dar vă botezați?

– Toți ne botezăm dacă trăiește fata, că numai pe aceea o avem. Boierul era bogat, om voinic. Când au ajuns acolo, un cârd de evrei pe lângă ea, ea era mai moartă [...]. Dar Moșul Gheorghe când a deschis ușa a strigat:

– Hai, deschide-te cu Dumnezeu și cu Maica Domnului! Tot atunci a și născut. A venit și i-a făcut cruce pe cap și a spus:

– Să fie al lui Hristos! Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe. S-au botezat atunci 5-6 familii de evrei în Târgu Neamț”. 

Darul profeției, ținut sub mare smerenie

Este cunoscut faptul că mulți dintre cei care au bineplăcut lui Dumnezeu printr-o viață trăită în sfințenie au avut darul înainte-vederii și al profeției. Există mărturii în acest sens și despre Sfântul Gheorghe Pelerinul, relatate tot de Părintele Ioanichie Bălan.

Evdochia Ștefan își aduce aminte de cele auzite de la tatăl său: „În anul 1914, tata măcina la moară și a venit Moșul Gheorghe și a intrat la el și a început a-i zice că va începe război, dar să nu se teamă că se va întoarce sănătos de pe front, însă fratele lui nu se va întoarce întreg. Și într-adevăr așa a fost, că tata s-a întors sănătos, iar fratele lui a venit fără o mână din război”.

A doua profeție împlinită este mărturisită de Maica Zenovia Iacov de la Mănăstirea Văratec. Ea amintește totodată și de un miraculos și neuitat dar pe care l-a primit de la Dumnezeu prin mijlocirea harismaticului om. Redăm chiar cuvintele ei: „M-am născut într-o familie numeroasă, eram săraci, purtam opinci vechi, rămase de la frații mei mari; mă plângeam tot timpul că-mi este frig la picioare. Când am împlinit șase ani, am mers cu bunica la Mănăstirea Văratec și am văzut un moș care umbla desculț prin zăpadă. Bunica mi-a zis: -

– Uite-l pe Moș Gheorghe Lazăr!

Eu am alergat la dânsul și l-am întrebat:

–Matale nu ți-e frig?

– Nu! A răspuns moșul. Uite, poți să pui mâna pe picioarele mele. Am pus mâna pe picioarele lui și am văzut că erau calde. Din clipa aceea nu mi-a mai fost niciodată frig la picioare.

După câțiva ani l-am întâlnit din nou pe Moșul Gheorghe Lazăr și l-am întrebat ce să fac pentru că părinții mei vreau să mă căsătorească, iar eu doream să vin la mănăstire. El mi-a răspuns: 

– Vei mai rătăci câțiva ani în lumea cea deșartă, dar vei sfârși în mănăstire. Eu am ascultat de părinți, m-am căsătorit, iar după câțiva ani soțul meu s-a mutat la cele veșnice, așa că după câțiva ani am venit la Mănăstirea Văratec și așa s-a împlinit cuvântul Moșului Gheorghe Lazăr”. 

O altă profeție a lui s-a împlinit odată cu evenimentele petrecute la Mănăstirea Sihăstria către sfârșitul vieții starețului Ioanichie Moroi. În ziua de 30 mai 1941, mănăstirea a ars în întregime și din cauza lipsei chiliilor, o bună parte din părinți și frați au fost risipiți pe la alte mănăstiri și schituri, spre îndurerarea păstorului care privea neputincios la cele petrecute. După aceste întâmplări nefericite a venit alta la fel de grea: Părintele Ioanichie a fost bătut și jefuit de tâlhari, întâmplare după care și-a pierdut lumina ochiului drept. Atunci și-a adus aminte de cuvintele mult pomenitului Moș Gheorghe, care prin anii 1910-1915 venea pe la Sihăstria și dădea multe sfaturi părinților și fraților. Odată a profețit Părintelui Ioanichie despre aceste multe și grele ispite. „Și acum, când vedea atâtea încercări singur se mângâia zicând: «Bietul Moș Gheorghe, de câți ani nu mi-a prevăzut el aceste ispite!».”

Blândul Gheorghe Lazăr și-a cunoscut dinainte și momentul trecerii la Domnul. „Adesea îl întrebau călugării apropiați și ucenicii:

– Când ai să mori, Moș Gheorghe?

– Ei, drăguță, eu am să mor când s-or tulbura popoarele [...] și la moartea mea va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară (s.n.).

Era în 1916, la Adormirea Maicii Domnului, când România a intrat în război. Atunci când clopotarul Bisericii Sfântul Ioan din Piatra Neamț se urca grăbit să tragă clopotele din turn pentru mobilizare generală, l-a găsit pe pururea pomenitul Moș Gheorghe Lazăr adormit în Domnul sus în chilia sa.”

„O mulțime imensă a participat la înmormântarea sa. Toți simțeau că au pierdut un mare sfânt” (Părintele Dumitru Stăniloae)

La înmormântarea lui s-au adunat peste cincizeci de preoți, ierarhi, stareți, pustnici, călugări, maici și zeci de mii de credincioși. Toți vedeau în el un sfânt al neamului. Pe față avea același zâmbet duhovnicesc ca în toată viața. Fiecare căuta să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit în Domnul, cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu. A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale pus alături în sicriu. Era ziua de 18 august 1916.

Osemintele sale au fost dezgropate în vara anului 1934 de Protosinghelul Damaschin Trofin, ucenicul său. Acesta a vrut să ducă la Mănăstirea Râșca – unde era și stareț – rămășițele pământești ale neuitatului său dascăl. Pentru aceasta a venit cu căruța în Piatra Neamț și, punând cinstitele sale moaște într-un sicriaș, a pornit cu ele la drum. Prin lucrarea lui Dumnezeu, căruța cu osemintele nu a ajuns la Mănăstirea Râșca, ci la Mănăstirea Văratec: caii s-au oprit singuri, apoi au luat-o la galop spre Văratec. Osemintele au fost puse în gropnița (osuarul) mănăstirii, unde se află și astăzi și unde mulți închinători vin să ia binecuvântarea sfântului.

Evlavia oamenilor la Sfântul Gheorghe Pelerinul

Părintele Dumitru Stăniloae arată că oamenii care l-au cunoscut îl cinsteau ca pe un sfânt: „«Moșul Gheorghe» a fost cunoscut și cinstit ca sfânt nu numai în România, ci și la Athos. Și astăzi încă poporul îl consideră ca pe un sfânt al veacului nostru”. 

Iar Părintele Ioanichie Bălan, încă de la începutul cărții în care scrie viața omului lui Dumnezeu, spune despre evlavia poporului față de el: „Moșul Gheorghe este considerat de popor ca un adevărat sfânt. Prin viața lui a răscolit inimile multora. Biserica noastră l-ar putea canoniza în orice moment și l-ar putea trece în rândul sfinților naționali”.

Cei mai mulți au exprimat dimensiunea umană a vieții sale și l-au numit îndeobște „Moșul” Gheorghe Lazăr. Dar alți contemporani și posteritatea, deși nu au evitat apelativul „Moșul”, i-au spus și „nebun pentru Hristos” sau „sihastru” (deși a trăit în mjlocul mulțimilor), iar alții l-au numit „ascet” și „călugăr” (deși nu s-a călugărit niciodată).

Anul acesta, în martie, a avut loc și canonizarea sa – Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților pe cel care toată viața a fugit de orice prilej de mândrie, urmându-L doar pe Hristos. Însă de ani și ani de zile creștinii care ajung la Mănăstirea Văratec se închină cu evlavie la moaștele sfântului, iar maicile din obștea mănăstirii au început de multă vreme să primească mărturii verbale sau scrisori despre binefacerile și minunile pe care Sfântul Gheorghe Pelerinul le dăruiește, prin harul Domnului, celor care-i cer ajutorul. În osuarul unde s-au păstrat moaștele până acum, când au fost mutate în paraclis, era cald și-n timpul geroaselor ierni nemțene – deși nu a existat niciodată o sursă de căldură pusă de mâna omului – și toți cei care coborau scările în osuar simțeau de la intrare un miros puternic și liniștitor de mir.

Sfântul Gheorghe Pelerinul – primul sfânt român din sinaxar care a primit această titulatură la canonizare – este ocrotitorul tuturor celor care-i cer ajutorul. Nu doar al pelerinilor, nu doar al nevoiașilor, nu doar al mirenilor, nu doar al monahilor, nu doar al bolnavilor, nici doar al românilor, ci al tuturor celor care-L caută pe Hristos și care fac din viața lor un drum continuu către Împărăția lui Dumnezeu. Și nu uitați, testamentul sfântului e simplu de împlinit și tare de folos: iubirea de Dumnezeu și de oameni, milostenie și rugăciune. Deschideți în fiecare zi Psaltirea și rugați-vă în psalmi atât cât puteți, ca să vă aflați printre moștenitorii marii bogății de har a Sfântului Gheorghe Pelerinul – slujitorul și prietenul lui Dumnezeu.

Sfântul Cuvios Arsenie din Paros 31 Ianuarie 18 August

Sfântul Arsenie de Páros a fost canonizat de către Patriarhia de Constantinopol în 1967. Pomenirea sa se săvârșește pe 31 ianuarie și pe 18 august, ziua descoperirii cinstitelor lui moaște. Cinstitele sale Moaște se află așezate în biserica mare a Mănăstirii Schimbării la Față, din insula Páros.

Sfântul Arsenie s-a născut pe 31 ianuarie 1800 în Ioánnina, Epir din părinți ortodocși evlavioși. La Sfântul Botez i s-a dat numele de Athanasie. A rămas orfan pe când era încă mic. La vârsta de doar nouă ani a plecat în Kydonía, Asia Mică, unde a fost primit la școala ieromonahului Grigorie Saráfis. Smerenia și evlavia sa au fost îndrăgite de părintele Grigorie și de ceilalți profesori. Băiatul a rămas la școală timp de cinci ani, întrecându-i pe ceilalți elevi în învățătură și virtuți.

Într-o zi, ghéronda Daniil din Zagorá, Thessalia a venit la școală pentru a spovedi elevii. Athanasie a devenit atunci ucenicul părintelui Daniil, rămânând alături de el până la trecerea la Domnul a celui din urmă.

Nu la mult timp după aceasta, părintele Daniil a hotărât să meargă la Sfântul Munte Athos pentru liniștire și nevoință duhovnicească. Athanasie l-a rugat pe povățuitorul său să nu-l părăsească și să-l ia împreună cu el. Și-a arătat dorința de a merge în Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, și să devină călugăr.

Părintele Daniil l-a călăuzit pe Atanasie în viața monahală, care se numește „arta artelor, și știința științelor”. Cuviosul era un dascăl desăvârșit, adâncit în viața duhovnicească, iar Atanasie a fost un ucenic pe măsura sa. După un timp, părintele Daniil l-a tuns monah pe ucenicul său și i-a spus că va trebui să lucreze trei virtuți importante. În primul rând, trebuie să-și taie voia proprie. În al doilea rând, trebuie să dobândească smerenia. În cele din urmă, trebuie să învețe ascultarea desăvârșită. „Dacă îți tai voia ta, dacă ești smerit și dacă faci ascultare desăvârșită, vei face înainte și în celelalte virtuți și Dumnezeu te va proslăvi”.

După o perioadă de cercare, s-a învrednicit a primi schima cea mare și îngerească a monahilor, primind numele de Arsenie. Sfântul a rămas în Sfântul Munte cu bătrânul său timp de șase ani. După șase ani, ei au trebuit să părăsească Sfântul Munte, datorită conflictului celor numiți Colivazi. Acest conflict, care din 1754 a tulburat viața Sfântului Munte – din cauza parastaselor care, din nevoi practice, se săvârșeau duminica în loc de sâmbăta de către monahii de la Sfânta Ana – a jucat și acesta un rol important în istoria duhovnicească a veacului următor. Dincolo de problema, destul de neimportantă, a parastaselor, se înfruntau două tendințe: una ce dorea adaptarea instituțiilor tradiției bisericești la nevoile vieții contemporane, și era însoțită cu idioritmia vieții monahale, cu toate urmările ei; cealaltă, a Colivazilor, având ca întâi stătători pe Neofit Cavsocalivitul (+1784) – director al Academiei Athoniadei, pe Sfântul Macarie Notara (+1805) – episcop al Corintului, și pe Cuviosul Nicodim Aghioritul, lua apărarea respectării și întoarcerii către predaniile patristice, și era legată cu împărtășirea deasă și cu rugăciunea lui Iisus. După izgonirea celor mai activi Colivazi din Munte, mesajul lor s-a împrăștiat, în principal, în insulele Egeei (în special în Schiatos, Hios și Páros), la mănăstiri care au devenit focare ale vieții duhovnicești și ale căror influențe binefăcătoare se întind până astăzi. În Athos a încetat conflictul despre parastase și multor monahi le-a rămas duhul binefăcător pe care l-au cultivat Colivazii – al întoarcerii la viețuirea vechilor Părinți isihaști. [1]

Părintele Daniil și Sfântul Arsenie au plecat din Athos din pricina multor scandaluri iscate de unii monahi neștiutori, care îl învinuiau pentru deasa împărtășanie.

La începutul anului 1821, înainte de războiul de independență din Grecia, s-au dus pentru scurt timp la Mănăstirea Pentélis de lângă Atena. Cei doi au croit drum apoi spre Insulele Ciclade din sudul Mării Egee. Întâia oară s-au oprit în locul unde se așezaseră o parte din colivazi. În cele din urmă, ei au hotărât să trăiască pe insula Folégandros. Locuitorii insulei, cunoscând temeinica educație a Sfântului Arsenie, l-au rugat pe părintele Daniil să-i dea binecuvântare ucenicului său să fie dascălul copiilor. Ghéronda a încuviințat, iar cuviosul Asenie, la scurtă vreme, a fost hirotonit diacon de mitropolitul de Thira, apoi, el a fost numit de către guvern în postul de profesor.

Sfântul a rămas acolo ca profesor din 1829 până în 1840. El a predat disciplinele necesare în școală, dar i-a ajutat pe elevii săi pentru a-și forma un caracter bun și a deveni creștini evlavioși.

În 1840, Sfântul Arsenie a mers în Mănăstirea Sfântului Gheorghe de pe insula Páros. Bătrânul Daniil trecuse la Domnul în anul 1837. Înainte de adormirea sa, el a cerut ucenicului să ia rămășițele sale și să le ducă în Sfântul Munte Athos după doi ani. Sfântul Arsenie a plecat din Folégandros din ascultare față de părintele Daniil, planificându-și să oprească la Páros, apoi să continue drumul spre Sfântul Munte. În Páros, Părintele Elias Georgiadis, starețul Mănăstirii Sf. Gheorghe, i-a spus Sfântului Arsenie că voia lui Dumnezeu este ca el să rămână în Páros. Acest lucru a fost providențial, pentru că în Muntele Athos era mare tulburare datorită războiul grec de independență. 3.000 de soldați turci au ocupat atunci Athosul, alungând 5000 din cele 6000 de călugări.

Cuviosul Arsenie a devenit frate la mănăstirea Sfântul Gheorghe și, împodobindu-se cu toate virtuțile, a fost hirotonit preot și numit stareț al mănăstirii.

După hirotonia întru preot, la vârsta de patruzeci și șapte de ani, Sfântul Arsenie și-a intensificat nevoințele duhovnicești. În fiecare zi el a studiat Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, dobândind și rugăciunea neîncetată a inimii. A început să dobândească și darul lacrimilor, făcându-se următor ocrotitorului său Sf. Arsenie cel Mare.

Dobândind faima de duhovnic cu darul discernământului, la cuviosul Arsenie au început a veni să se spovedească monahi și mireni din toată Grecia.

Sfântul și-a prevăzut sfârșitul cu o lună înainte. La Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Vasile, le-a anunțat pe maicile din mănăstire și pe ucenici că va pleca în curând de la ei. Cu mare greutate, a reușit să slujească de praznicul Bobotezei. După slujbă, i-a spus unei maici că aceasta a fost ultima sa Liturghie.

Pe 31 ianuarie 1877, Sfântul Arsenie a primit Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară și a adormit în Domnul în mănăstirea Schimbării la Față a lui Hristos din Páros. Timp de trei zile, oamenii au venit să-i sărute trupul și să-și iar rămas bun de la povățuitorul lor.

Sfântul Arsenie de Páros a fost canonizat de către Patriarhia de Constantinopol în 1967. Pomenirea sa se săvârșește pe 31 ianuarie și pe 18 august, ziua descoperirii cinstitelor lui moaște.

Cinstitele sale Moaște se află așezate în biserica mare a Mănăstirii Schimbării la Față, din insula Páros. O parte din cinstitele sale Moaște se află așezate în kathonikonul Mănăstirii Dionisiu, din Sfântul Munte Athos.

 

[1] Antonie Ieromonahul, Cuvioși Părinți Athoniți ai veacului al nouăsprezecelea, trad. din lb. greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu,  Editura Christiana și Mănăstirea Nera, București, 2000.

Sfântul Cuvios Ioan de la Rila 18 August 19 Octombrie

Sfântul Cuvios Ioan de Rila este cinstit ca ocrotitor al bulgarilor de pretutindeni și cel mai mare sfânt al acestui neam ortodox.

Sfântul cuvios părintele nostru Ioan, cel mare între postnici, era din hotarele slăvitei cetăți Sredsca, din satul care se numea Scrina, în vremea împărăției iubitorului de Hristos, Petru, împăratul româno-bulgar, și al împăratului grecesc Constantin Diogen, având părinți dreptcredincioși. După încetarea din viață a părinților săi, toate cele rămase le-a împărțit la săraci, căci din tinerețe a iubit pe Dumnezeu și, luând chip monahicesc, a ieșit din țarina sa, neavând pe trupul său decât o haină de piele. Suindu-se într-un munte înalt și pustiu, se nevoia acolo cu viață îmbunătățită, hrănindu-se cu buruieni sălbatice. După puțină vreme, din îndemnare diavolească, au năpădit noaptea asupra lui tâlharii și, bătându-l foarte mult, l-au izgonit de acolo. Iar Ioan, plecând din muntele acela, s-a sălășluit în pustiul Rilei și, intrând într-un copac scorburos, petrecea în post, în rugăciune și în lacrimi, rugându-se lui Dumnezeu neîncetat. În acel loc a locuit șaizeci de ani, hrănindu-se numai cu buruieni. Față omenească n-a văzut, ci numai fiare sălbatice.

Văzând Dumnezeu marea răbdare a lui Ioan, a poruncit ca în acel loc să crească mazăre si cu aceasta s-a hrănit fericitul mulți ani. Apoi, niște păstori, văzându-l, au spus despre dânsul altor oameni și au început oamenii a veni la dânsul, aducându-și bolnavii lor și câștigând sănătate cu sfintele lui rugăciuni. Vestea despre cuviosul Ioan s-a dus în tot pământul acela și mulți, râvnind la îmbunătățită viață a sfântului, au vrut să locuiască cu dânsul. Au făcut biserică în peștera care era în apropiere, apoi au întemeiat mănăstire, având începător și păstor pe cuviosul Ioan. Iar el, având grijă bine de turma sa, a adus la Domnul pe mulți și a făcut minuni. Ajungând la adânci bătrâneți, și-a dat obștescul sfârșit cu pace, mutându-se la neîmbătrânita fericire. A fost îngropat de ucenicii săi, cărora li s-a arătat după o vreme oarecare, poruncindu-le să mute moaștele lui în cetatea Sredsca, iar ei, descoperind mormântul, au văzut trupul sfântului întreg, nedat stricăciunii și bună mireasmă slobozind. Au preamărit pe Domnul și cu cinste l-au mutat la Sredsca, punându-l în Biserica Sfântului Evanghelist Luca. Mai pe urmă s-a zidit o biserică foarte frumoasă în numele lui și a fost pus în ea trupul cuviosului care făcea minunate și preamărite tămăduiri.

Trecând multă vreme, craiul unguresc, pornindu-se cu multă oaste asupra pământului grecesc, l-a prădat și, ajungând la cetatea Sredsca, a luat racla cu trupul cuviosului – căci auzise de minunile sfântului – și a poruncit să ducă cu cinste racla în țara sa și să-l pună în biserica din cetatea care se numea Ostrogoma, Arhiepiscopul Ostrogomei, auzind că cuviosul Ioan de la Rila este plăcut înaintea lui Dumnezeu și preamărit prin minuni în toate țările, nu credea. „Nu știu pe acesta a fi pomenit în scripturile cele vechi”, zicea el. Atunci nu voia să meargă să se închine sfântului. Și de năprasnă s-a legat limba lui cu amuțire. El, cunoscând pricina amuțirii lui, căci hulise pe cuviosul, a alergat degrabă la racla sfântului și, căzând la pământ, l-a sărutat, cerând iertare. Iar sfântul Ioan, plăcutul lui Dumnezeu, ascultând degrabă pe arhiepiscop, în același ceas i-a dezlegat limba și iar i-a dat graiul curat. Apoi el, câștigând tămăduire, cu plângere își mărturisea la toți greșeala săvârșită.

Alte multe și preamărite minuni și tămăduiri a făcut sfântul în pământul unguresc. Socotindu-le pe toate acestea craiul, minunându-se de preamăritele minuni ale sfântului și cuprinzându-se de spaimă mare, a împodobit racla lui cu argint și cu aur și, sărutând moaștele lui, le-a trimis cu mare cinste înapoi la Sredsca și iarăși s-au așezat moaștele lui în sfânta sa biserică, în anul 6605 sau 1090 după Hristos.

Nu după multă vreme, Dumnezeu a binevoit să înnoiască iarăși stăpânirea româno-bulgară cea învechită de silnicia grecească și a înălțat fruntea împărăției româno-bulgărești, prin iubitorul de Hristos împăratul Ioan Asan. Acesta, la începutul împărăției sale, înnoind cetățile cele căzute și întărindu-le, umbla cu oastea, supunând orașe și luând cetăți. Apoi, ajungând și la Sredsca și pustiind-o, a văzut pe sfântul și cuviosul loan de la Rila și, auzind cele preamărite despre dânsul, s-a închinat sfintei racle și, sărutând cinstitele lui moaște, le-a mutat cu slavă în împărăteasca sa cetate Târnovo, prin Vasile patriarhul. Acolo le-a pus în biserica cea zidită pentru el, slăvind pe Unul în Treime Dumnezeu, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă în veci. Amin.

Acatistul Sfântului Cuvios Ioan de la Rila

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Pe tine, alesul Domnului, cel ce din tinerețe L-ai iubit pe Hristos și I-ai urmat pe calea cea îngustă, iar pentru multele tale nevoințe și râuri de lacrimi, te-ai îmbogățit cu darurile Sfântului Duh, te fericim, mare sihastru al Rilei, și te rugăm, ca unul ce ai îndrăznire multă înaintea Sfintei Treimi, să ne izbăvești din tot necazul, ca să strigăm ție: Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Icosul 1

Înger pământesc și om ceresc ai fost, Sfinte Cuvioase Ioane. Cum ne vom învrednici, deci, să cântăm slava ta, noi, cei cuprinși de multe neputințe? Ci tu singur pune cântare de laudă în gurile noastre, ca să-ți strigăm ție:
Bucură-te, cel născut din părinți binecredincioși;
Bucură-te, cel crescut de ei în frica de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din tinerețe ai iubit sfânta biserică;
Bucură-te, cel ce, prin învățăturile ei, ai câștigat minte plină de har;
Bucură-te, credincios păzitor al poruncilor dumnezeiești;
Bucură-te, viețuitor sârguincios în post și privegheri neîncetate;
Bucură-te, cel ce, după adormirea părinților tăi, puțina ta avere ai împărțit-o săracilor;
Bucură-te, cel ce, pentru viețuirea ta cea bună, ai îndurat prigoana oamenilor vicleni;
Bucură-te, cel ce ai răbdat nedrepte clevetiri;
Bucură-te, cel ce cu blândețe ai purtat necazurile;
Bucură-te, următor al lui Hristos, cu iubire de serafim;
Bucură-te, cel ce ai pornit pe calea cea strâmtă a călugăriei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 2

Văzând deșertăciunea lumii acesteia, Cuvioase, ai trecut-o cu vederea și nimic nu te-a putut despărți de Hristos: nici robia, nici tinerețea, nici mărirea, nici frumusețea și nici plăcerile vieții. De aceea, pe toate întru nimic socotindu-le, ai alergat către Hristos, asemenea unui cerb însetat, la izvoarele apelor, zicând: Aliluia!

 

Icosul 2

Dumnezeieștii înțelegeri te-ai supus, fericite, când în vis ai văzut pe Domnul, Care ți-a poruncit să ieși din pământul tău și locul mântuirii tale ți-a arătat. Astfel, te-ai sălășluit în obștea monahală de la Ruen, unde ai primit chipul îngeresc. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai iubit viața călugărească;
Bucură-te, cel ce ai ales să te lupți cu păcatul până la moarte;
Bucură-te, cel ce, împreună cu părul, ți-ai tăiat și poftele lumești;
Bucură-te, cel ce după nevoințele călugărești ai tânjit cu sete nepotolită;
Bucură-te, cel ce ai alergat spre cele dinaainte, uitând pe cele dinapoia ta;
Bucură-te, cel ce dulceața viețuirii sihăstrești ai aflat;
Bucură-te, cel ce, pentru dragostea dumnezeiască, ai iubit pustnicia;
Bucură-te, cel ce cu binecuvântare ai părăsit obștea;
Bucură-te, cel ce ai suit muntele care ți s-a arătat în vedenie;
Bucură-te, cel ce în colibă de ramuri te-ai sălășluit;
Bucură-te, pustnic luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, următor al cinstitului Înaintemergător Ioan;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 3

De Duhul Sfânt ocrotit fiind, în pustie te-ai sălășluit, Sfinte Ioane, ca, în liniște viețuind, să vorbești fără opreliște cu Dumnezeu, să-L slăveşti neîncetat asemenea îngerilor, să fii luminat de razele harului necreat şi să te rogi Mântuitorului nostru pentru toţi oamenii şi pentru făptura întreagă, pururea cântându-I: Aliluia!

 

Icosul 3

Aprinsă dorire având să-L vezi pe Dumnezeu, ca oarecând Moise, în munte ai urcat să primeşti descoperirile slavei dumnezeieşti, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi care la inima omenească nu s-au suit. Cine poate înfăţişa toate nevoinţele tale săvârşite în linişte? Iar noi, minunându-ne de a ta vieţuire, îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce mari nevoinţe asupra ta ai luat;
Bucură-te, cel ce i-ai minunat pe îngeri, prin viețuirea ta;
Bucură-te, cel ce nu cu pâine, ci cu ierburi și rădăcini te-ai hrănit;
Bucură-te, cel ce pe acestea după asfințitul soarelui cumpătat le mâncai;
Bucură-te, cel ce, cu măsură, îți potoleai setea cu apă;
Bucură-te, cel ce ca o pasăre a cerului ai viețuit;
Bucură-te, cel ce râuri de lacrimi din ochi ai vărsat;
Bucură-te, rugător neîncetat către Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce, prin nevoințe, de patimi te-ai curățit;
Bucură-te, cel ce ai rușinat pe diavolii cu chip de fiară;
Bucură-te, diamant nezdrobit de vicleniile vrăjmașului;
Bucură-te, cel ce ispite și necazuri ai răbdat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni;

 

Condacul 4

Furtuna ispitelor voind să o domolești, într-o peșteră întunecată te-ai sălășluit, Părinte Ioane, trupul tău supunându-l și de lumina soarelui lipsindu-te, pentru a nu te lipsi de dumnezeiasca lumină în Împărăția Domnului tău, ci împreună cu toți Sfinții cântare să-I aduci: Aliluia!

 

Icosul 4

Auzind de tine, Cuvioase, fiul fratelui tău, copilul Luca, de părinții săi s-a ascuns, în pustie a venit și, de tine povățuit fiind, ale tale nevoințe a agonisit. Iar noi, de puterea darului tău minunându-ne, toți cântare îți aducem:
Bucură-te, cel ce cu dumnezeiasca lumină pe al tău ucenic ai luminat;
Bucură-te, cel ce, dintr-un copil, pustnic ai făcut;
Bucură-te, cel ce, pentru aceasta, ai suferit năpastă de la cel viclean;
Bucură-te, cel ce ai răbdat cu nădejde în Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai îndurat batjocura adusă ție de fratele tău;
Bucură-te, cel ce pentru tânărul râvnitor te-ai rugat;
Bucură-te, cel ce l-ai rușinat pe diavol prin rugăciunea cu lacrimi;
Bucură-te, cel ce ai pregătit mântuirea copilului mușcat de șarpe;
Bucură-te, floare a Raiului, pe stâncile muntelui Rila crescută;
Bucură-te, cel adăpat cu apă vie de dumnezeiasca Piatră-Hristos;
Bucură-te, floare tainică a Domnului, care n-ai rămas neștiută;
Bucură-te, candelă a lui Hristos, ce în bezna peșterii ai strălucit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 5

Asemenea stelelor călăuzitoare sunt Sfinții, care arată și celorlalți oameni calea mântuirii întru Hristos. Pentru aceasta, cel viclean îi războiește, iar pe tine, Sfinte Ioane, te-a chinuit prin tâlharii care te-au izgonit din cea dintâi locuință a ta. Atunci și mai adânc ai intrat în pustiul Rilei și în scorbura unui stejar mare te-ai sălășluit, ca, astfel, cu mai mari nevoințe pe Domnul să-L preaslăvești și să-I cânți: Aliluia!

 

Icosul 5

Văzând Domnul marea ta osârdie, a poruncit pământului să rodească naut sălbatic pentru hrana ta; El te-a arătat păstorilor celor necredincioși, pentru ca și noi, împreună cu aceștia, care au văzut minunile tale, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, nebiruit ostaș al lui Hristos;
Bucură-te, cel ce mari chinuri de la demoni ai luat;
Bucură-te, cel îndelung-răbdător;
Bucură-te, cel acoperit de atotputernica mână a lui Hristos;
Bucură-te, cel slăvit de Dumnezeu înaintea păstorilor;
Bucură-te, cel a cărui viață ni s-a făcut astfel cunoscută;
Bucură-te, cel ce cu ierburi pe păstori i-ai hrănit;
Bucură-te, cel ce cu semn minunat la plecare i-ai povățuit;
Bucură-te, propovăduitor al lui Hristos prin fapte;
Bucură-te, cel sărac cu trupul, dar bogat întru duhul;
Bucură-te, cel ce pe îndrăcitul aflat în grele pătimiri l-ai vindecat;
Bucură-te, cel ce ți-ai pus întreaga nădejde în Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 6

Smerenie ai arătat, când te-ai rugat pentru izbăvirea demonizatului și ai zis: „Dumnezeule Milosârde, nu sunt vrednic nici numele Tău să-L rostesc cu necuratele mele buze!” Pentru aceasta, învață-ne și pe noi a ne ruga Domnului în chip smerit și curat, ca, primind împlinirea cererilor, să-i cântăm: Aliluia!

 

Icosul 6

Poporul cel dreptslăvitor ți-a arătat credință și dragoste mare ție, celui ce cu mari minuni ai strălucit. Dar tu, de slava deșartă ai fugit prin multe locuri, ca de lauda oamenilor să te îndepărtezi. De aceea, pentru smerenia ta, toți te lăudăm, grăind:
Bucură-te, cel ce ai iubit dumnezeiasca smerenie;
Bucură-te, cel ce ai disprețuit slava omenească;
Bucură-te, cel ce ai învățat de la Hristos a fi blând și smerit cu inima;
Bucură-te, cel ce ziceai că nu nouă, ci lui Dumnezeu se cuvine laudă;
Bucură-te, duhovnicească înălțime, care, din smerenie, nicio faptă bună în tine nu ai văzut;
Bucură-te, cel ce ai fost asemenea unui pom roditor, cu ramurile aplecate spre pământ;
Bucură-te, cel care ai râvnit smerenia lui David, care se socotea mai prejos de orice om;
Bucură-te, cel ce împreună cu Prorocul Isaia ai strigat: O, vai mie!
Bucură-te, cel ce, împreună cu Apostolul, te-ai numit „cel dintâi dintre păcătoși”;
Bucură-te, cel ce în smerenia ta Domnului ai urmat;
Bucură-te, cel ce, fără odihnă, cu slava deșartă ai luptat;
Bucură-te, cel ce pe aceasta ai biruit-o;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 7

Sârguindu-te spre mari osteneli pentru dragostea lui Hristos, stâlpnicului Simeon te-ai asemănat, Cuvioase Ioane; pe stâncă te-ai urcat, zi și noapte rugându-te și stânca udând-o cu lacrimi. Iar noi, această nevoință văzând, preaslăvim în tine pe Domnul Atotțiitorul, cântându-I: Aliluia!

 

Icosul 7

Neputând să rabde noua ta nevoință, fericite, potrivnicul diavol te-a aruncat de pe stâncă în prăpastie. Dar tu, cu chinuri mari te-ai ridicat și te-ai întors la locul rugăciunii tale, biruind pe cel viclean prin stăruință. De aceasta minunându-ne noi, cântăm ție:
Bucură-te, cel ce ai dobândit mare dragoste pentru Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai răbdat chinuri grele de la legiunile de demoni;
Bucură-te, cel ce nu ai luat în seamă durerile;
Bucură-te, cel ce ai iubit pe Hristos mai mult decât viața;
Bucură-te, cel pe care nimic nu te-a îndepărtat de Domnul Iisus;
Bucură-te, cel ce ai fost iubit de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce de slujire îngerească te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce din mâinile îngerului hrană ai primit;
Bucură-te, cel ce, cu ajutorul lui Hristos, toate ispitele le-ai biruit;
Bucură-te, cel ce toate poruncile Evangheliei le-ai păzit;
Bucură-te, cel ce ai căutat numai slava cea netrecătoare;
Bucură-te, cel ce pentru aceasta ai fost de Dumnezeu slăvit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 8

Viața ta cea minunată, smerenia ta cea mare și dragostea pentru Hristos au sporit în tine harul pe care l-ai primit la botez. Pentru aceasta, Domnul te-a așezat duhovnicesc soare al Bisericii Ortodoxe, pentru ca, prin tine, fiii acesteia să se lumineze spre mântuire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 8

Tu ai fost vas ales al lui Dumnezeu, Părinte Ioane, prin care s-a arătat că Dumnezeu nu dă Duhul Său cu măsură, ci cu mulțime de daruri te-a împodobit, iar viața ta a fost plină cu mulțime de semne ale lucrării harului. Pentru aceasta, avându-te ca pildă, îți aducem laudă:
Bucură-te, cel ce darul smereniei lui Hristos ai agonisit;
Bucură-te, cel ce darul lacrimilor și al blândeții ai primit;
Bucură-te, cel împodobit cu înțelepciune și curăție;
Bucură-te, cel luminat cu credință făcătoare de minuni;
Bucură-te, cel ce nu doar ai crezut în Hristos, ci ai și suferit pentru El;
Bucură-te, cel încununat cu darul râvnei pentru Dumnezeu;
Bucură-te, cel plin de iubire pentru aproapele;
Bucură-te, cel învrednicit de cunoașterea dumnezeiască;
Bucură-te, cel ce cu darul înainte-vederii ai strălucit;
Bucură-te, cel ce ai avut rugăciune neîncetată;
Bucură-te, cel ce ai păzit până la capăt nădejdea în fericirea viitoare;
Bucură-te, cel ce ai pregustat cereasca fericire încă din viața aceasta;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 9

Vestea despre tine, Cuvioase, ca primitor al tuturor darurilor Sfântului Duh, a ajuns la Binecredinciosul țar Petru, care a trimis nouă ostași, ca să te afle. Iar tu, văzând cu duhul că sunt înfometați, i-ai săturat cu puțină pâine, pentru care ei, spăimântați de această minune, au cântat Domnului: Aliluia!

 

Icosul 9

Înțelepții lumii acesteia nu înțeleg cum țarul Petru, în toată slava sa, a alergat la tine cu daruri, fericite, și cum mult s-a întristat când a aflat că nu se poate apropia de locașul tău din pricina înălțimii muntelui. Însă noi, amintindu-ne de cuvintele Domnului spuse tuturor: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui”, îți strigăm:
Bucură-te, cel ce Împărăția cerurilor ai aflat-o încă de pe pământ;
Bucură-te, cel ce ai simțit-o sălășluită în inima ta;
Bucură-te, cel ce ai agonisit comoara harului;
Bucură-te, cel ce ai avut în suflet fericirea Raiului;
Bucură-te, cel ce ai dobândit mărgăritarul cel de mult preț;
Bucură-te, cel ce ai aflat dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai umbrit slava împărătească prin strălucirea harului;
Bucură-te, cel ce, având comoară cerească, nu ai primit daruri pământești;
Bucură-te, cel ce, prin scrisoare, l-ai povățuit pe țar să fie milostiv;
Bucură-te, cel ce pe el l-ai învățat să asculte de Biserică și să se pocăiască;
Bucură-te, cel ce ai făgăduit țarului Petru să vă întâlniți în Împărăția cerurilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 10

Voind să te mântuiești până la capăt de cursele vrăjmașului, vreme de șapte ani și patru luni ai viețuit pe stâncă, întru nevoință. Deci, mulți râvnind viețuirii tale, au înălțat biserică și mănăstire lângă acea stâncă, avându-te pe tine cel dintâi păstor și învățător, ca de acolo să înalțe neîncetat cântare de laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 10

Zid neclintit a fost pentru tine smerenia în toate zilele vieții tale, Fericite Ioane; și, cunoscând clipa morții tale, cu lacrimi L-ai rugat pe Dumnezeu, grăind: „Părinte Atotputernice, nimic bun nu am săvârșit eu pe pământ! Pentru aceasta Te rog să-mi trimiți înger bun să vină la mine, ca să nu-mi fie cumva oprită calea spre ceruri de către duhurile răutății! Doamne, în mâinile Tale îmi încredințez sufletul!” Și, zicând aceasta, ai trecut la viața de veci, pentru care îți aducem aceste laude:
Bucură-te, cel ce, prin viața și moartea ta, învățătură ne-ai dat;
Bucură-te, cel care ne-ai chemat să cugetăm la cele cerești;
Bucură-te, cel ce de nicio îndulcire lumească nu te-ai alipit;
Bucură-te, cel dăruit de Dumnezeu cu sfârșit bun;
Bucură-te, cel care viața întreagă la moarte ai cugetat; 
Bucură-te, cel ce în fiecare zi ai murit păcatului, trăind pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce ai dorit să fii cu Domnul în veci;
Bucură-te, cel ce ai trecut cu adevărat, din moarte la viață;
Bucură-te, cel ce cu lacrimi și rugăciuni pentru trecere te-ai pregătit;
Bucură-te, cel ce, fiind împărtășit cu Sfintele Taine, ai avut Viața lucrând în tine;
Bucură-te, părtaș la bucuria veșnică, împreună cu Hristos;
Bucură-te, cel ce ai dobândit mare îndrăzneală înaintea Sfintei Treimi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 11

Venind vremea prăznuirii tale și cu cântări de laudă fiind cinstit, din mormântul tău a început să se răspândească mireasmă bineplăcută, Cuvioase Ioane. Și, desfăcându-l pe acesta, au aflat trupul tău nestricat și plin de bună-mireasmă. De atunci mulțime de minuni s-au săvârșit prin moaștele tale, spre tămăduirea celor ce aleargă la tine și strigă către Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 11

Domnul te-a arătat ca pe o făclie purtătoare de lumină, Cuvioase, și ca pe un locaș al Sfântului Duh, iar trupul tău l-a păzit, nefăcându-l părtaș putreziciunii. Văzând darul acesta, te slăvim așa:
Bucură-te, cel ce, prin a ta neputrezire, atotputernicia lui Dumnezeu ai binevestit-o;
Bucură-te, cel ce nemurirea trupurilor după învierea de obște ai preînchipuit-o;
Bucură-te, cel care, prin neputrezirea ta, ai arătat slava lui Dumnezeu în Biserica Sa;
Bucură-te, cel care adevărul învierii morților ai adeverit;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat în vedenie egumenului Mănăstirii Rila;
Bucură-te, cel ce ai poruncit ca moaștele tale să fie mutate la Sofia;
Bucură-te, cel ce prin ele ai făcut mari minuni;
Bucură-te, cel ce și la Târnovo mari semne ai săvârșit;
Bucură-te, cel ce din racla ta reverși sfințire și binecuvântare;
Bucură-te, cel ce ai înspăimântat pe cei necredincioși cu puterea ta;
Bucură-te, cel ce ai dăruit tămăduire împăratului Manuil al Bizanțului;
Bucură-te, cel ce ai înfricoșat prin muțenie pe episcopul Esztergomului, care nu te cinstea;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 12

Mare dar ți-a dat Dumnezeu pentru dragostea ta cea către El, preaminunate alesule al lui Dumnezeu, Cuvioase Părinte Ioane, prin care neputințele să le tămăduiești, pe cei înșelați să-i luminezi și să te faci toate tuturor celor ce se roagă ție pentru mântuire. Drept aceea, mulțumire aducând Domnului, Care ni te-a dăruit, neîncetat strigăm Lui: Aliluia!

 

Icosul 12

Cu cântări mărindu-te, nu putem să arătăm în cuvinte neputincioase toate faptele tale cele minunate, însă, mare socotindu-te între cei bineplăcuți lui Dumnezeu, îndrăznim să te lăudăm așa:
Bucură-te, cel ce te-ai arătat preaminunat în nevoințe;
Bucură-te, cel ce ai fost preamărit de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai luminat în Biserica Bulgariei;
Bucură-te, cel cinstit și de celelalte Biserici Ortodoxe;
Bucură-te, cel prin a cărui mână dreaptă, neputrezită, în Biserica Rusă te sălășluiești;
Bucură-te, cel a cărui mănăstire a fost sprijinită de domnii Țărilor Române;
Bucură-te, cel asemenea la nevoință cu marii Părinți Antonie și Macarie;
Bucură-te, cel ce faptele Sfinților ruși Serghie și Serafim le-ai preînchipuit;
Bucură-te, cel care și de regele Ungariei ai fost preamărit;
Bucură-te, cel pe care chiar și sultanii turci te-au cinstit;
Bucură-te, cel ce, în Mănăstirea Rila, de toți ești preamărit;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru mântuirea noastră, a celor ce te cinstim;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 13

O, Cuvioase Ioane, mare făcătorule de minuni de la Rila, primește această puțină laudă a noastră și roagă-te lui Hristos să ne dăruiască milostivirea Sa și să ne învețe adevărata pocăință, ca, izbăvindu-ne din robia celui viclean, să viețuim în dreapta credință și, mântuiți fiind prin a ta mijlocire, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

 

Icosul 1

Înger pământesc și om ceresc ai fost, Sfinte Cuvioase Ioane. Cum ne vom învrednici, deci, să cântăm slava ta, noi, cei cuprinși de multe neputințe? Ci tu singur pune cântare de laudă în gurile noastre, ca să-ți strigăm ție:
Bucură-te, cel născut din părinți binecredincioși;
Bucură-te, cel crescut de ei în frica de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din tinerețe ai iubit sfânta biserică;
Bucură-te, cel ce, prin învățăturile ei, ai câștigat minte plină de har;
Bucură-te, credincios păzitor al poruncilor dumnezeiești;
Bucură-te, viețuitor sârguincios în post și privegheri neîncetate;
Bucură-te, cel ce, după adormirea părinților tăi, puțina ta avere ai împărțit-o săracilor;
Bucură-te, cel ce, pentru viețuirea ta cea bună, ai îndurat prigoana oamenilor vicleni;
Bucură-te, cel ce ai răbdat nedrepte clevetiri;
Bucură-te, cel ce cu blândețe ai purtat necazurile;
Bucură-te, următor al lui Hristos, cu iubire de serafim;
Bucură-te, cel ce ai pornit pe calea cea strâmtă a călugăriei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Condacul 1

Pe tine, alesul Domnului, cel ce din tinerețe L-ai iubit pe Hristos și I-ai urmat pe calea cea îngustă, iar pentru multele tale nevoințe și râuri de lacrimi, te-ai îmbogățit cu darurile Sfântului Duh, te fericim, mare sihastru al Rilei, și te rugăm, ca unul ce ai îndrăznire multă înaintea Sfintei Treimi, să ne izbăvești din tot necazul, ca să strigăm ție: Bucură-te, Cuvioase Părinte Ioane, făcătorule de minuni!

 

Rugăciune

O, preaminunate Părinte Ioane, mare făcătorule de minuni de la Rila, primește această rugăciune a noastră și nu-ți întoarce fața ta de la noi, cei care alergăm la a ta mijlocire, așa cum nu ți-ai întors fața de la cei care veneau la tine, cu necazurile lor, în zilele viețuirii tale pe pământ, știind mulțimea de semne ale milostivirii tale pe care ai arătat-o credincioșilor ortodocși, chiar și după a ta adormire. Auzi-ne acum și pe noi, cei cuprinși de mari necazuri și încercări, acum, când diavolul prin cursele sale viclene caută să războiască Sfânta Biserică a lui Hristos, singurul liman de nădejde, de adevărată mântuire și de agonisire a bunurilor vieții veșnice. Roagă-te Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască iertare de păcate, însă mai ales iertare pentru păcatul neascultării de maica noastră – Biserica. Dăruiește-ne zdrobirea inimii, ca să pășim cu umilință către Sfânta Taină a Pocăinței și să nu ne fie spre osândă împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, ci spre sănătate și mântuire. Izgonește de la noi duhul urii și ne dăruiește duhul păcii și al iubirii de frați. Unește-ne pe noi toți cu dragostea pentru Hristos și pentru Sfânta Sa Biserică Ortodoxă, ca, împlinind poruncile Sale cele mântuitoare, să fim fii adevărați ai lui Dumnezeu. Călăuzește-ne în toate zilele vieții noastre, ca să păzim credința curată și să săvârșim voia Domnului până la cea din urmă suflare, ca prin mijlocirea ta să fim izbăviți de chinurile cele veșnice și să moștenim fericirea cea negrăită a Împărăției cerești a lui Hristos, împreună cu tine și cu toți Sfinții, în vecii vecilor.

Paraclisul Sfântului Cuvios Ioan de la Rila, ocrotitul Bulgariei – 18 august / 19 Octombrie

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,

şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,

şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Troparul

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ioan de la Rila. Și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

           Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecii lor. Amin.

Nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi scăpat pe noi de atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi păzit pe noi până acum slobozi? Noi de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că tu mântuiești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Cuviosului Ioan de la Rila

Cântarea I

Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind și despărţind marea și pe Israel fugăritul și mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cum te vom mări pe tine, Sfinte Cuvioase Ioan, ocrotitorul Bulgariei, cel ce cu smerită rugăciune ai alergat la Împăratul luminii și din viforul lumii te-ai izbăvit, făcându-te părtaș viețuirii îngerești.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ploaia lacrimilor tale și cu suspinurile din adâncul inimii ai făcut milostiv pe Cel Ce are milostivire necheltuită, iar acum mijlocești pentru toate laturile Ortodoxiei, ca să se păzească de năvala eresurilor și să slujească Domnului totdeauna în dreaptă credință.

Stih: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Jugul cel bun al lui Hristos l-ai luat și prieten te-ai făcut pustiei celei neroditoare, adăpându-o cu râurile rugăciunii tale și făcându-o părtașă cercetării dumnezeiești.

Stih: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cartea inimii mele o împodobește cu rugăciunea Ta, Ceea Ce Te-ai arătat carte a Cuvântului Veșnic.

Cântarea a III-a

Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Ioan Teologul ți-a fost ție prieten mângâietor, îndulcindu-te de vederea lui încă din această viață; împreună cu acesta roagă-te să dea și sufletului meu pocăință și curățire de toate cugetele cele deșarte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Părăsit-ai toată îndulcirea lumii și viața ta a fost pildă pentru multe suflete izbăvite de pe căile rătăcirii prin rugăciunea ta cea fierbinte.

Stih: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Păstor al oilor necuvântătoare ai fost, dar ca pe David și pe tine Cinstite Părinte, Domnul te-a luat de la turmă și te-a arătat ales luminător al lumii .

Stih: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ploaie de lacrimi dăruiește mie, Ceea Ce ai adus în lume Ploaia Cea Dumnezeiască spre curățirea ei de tot păcatul.

                                                                            Apoi aceste stihiri:

Prin neîncetată rugăciune ai biruit toate vicleșugurile vrăjmașilor și te-ai odihnit întru slavă cea de sus, unde te rogi și pentru sufletele noastre.

Maica Vieții, adapă sufletul meu însetat de adevăr cu apele bunei credințe, spre izbăvire de toată necurăția înșelăciunii .

Sedealna

Muntele te-a primit pe tine, cel ce râvneai a ajunge pe Taborul înțelegător al rugăciunii, de care împărtășindu-te acum desăvârșit, cere și sufletelor noastre luminare și mare milă.

Cântarea a IV-a

,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea întrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.

                           Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată dorirea pământească ai lepădat și te-ai unit desăvârșit cu Hristos, Cel Ce haină de nuntă înfrumusețată cu strălucirile virtuților tale ți-a dăruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe nepotul tău l-ai învățat întreaga înțelepciune și în cetele celor mântuiți s-a numărat prin moartea grabnică, dar împreună cu el roagă-te pentru pacea lumii.

Stih: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Multe ispite ai răbdat de la cel rău, dar ai intrat prin poartă cea strâmtă a mântuirii, unde te veseleși de lărgimea Raiului și te rogi pentru sufletele noastre strâmtorate de necazuri.

Stih: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Deschide cămara inimii mele cu cheia rugăciunii Tale, ca să nu fiu eu aruncat și încuiat în temnițele iadului.

Cântarea a V-a

Căutând cu ochiul Tău cel neadormit, milostivește-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, și care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ți-ai plecat capul pe Cruce și Te-ai trezit de bunăvoie, micșorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce ești lumina dreptății.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ochii gândului ai privit spre Făcătorul a toate și te-ai îndulcit de mireasma dragostei lui Hristos, pe Care Îl roagă și pentru mântuirea sufletelor noastre.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pustia ți-a fost soră în necazurile și nevoințele tale pline de viforul ispitelor, dar ai moștenit grădinile Raiului, unde te îndulcești de cântările îngerești și de adierile Duhului.

Stih: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Pământul inimii tale l-ai lucrat cu rugăciunea neîncetat și ai biruit toate uneltirile celui viclean, de ale cărui vicleșuguri păzește-ne pe noi.

Stih: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pe Focul Cel Nemistuit ai purtat în pântece și ai aprins inimile cele reci cu focul iubirii Lui.

Cântarea a VI-a

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugit-ai de slavă cea deșartă a lumii și Hristos te-a preamărit înaintea îngerilor Săi, ca pe un viteaz luptător spre dobândirea nepătimirii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Maica Domnului te-a întărit în nevoințele tale și ai biruit toată lucrarea cea deșartă a vrăjmașului, pe care alungă-l de la cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Numele Înaintemergătorului purtând, cu smerenia ai strălucit și ai minunat pe îngeri, iar noi îți cerem să alungi de la noi prin rugăciune cugetele cele de mândrie.

Stih: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Liniște dăruiește sufletului meu neputincios, ca Una Ce ai născut pe Cel Atotputernic și Mântuitorul sufletelor noastre.

Apoi aceste stihiri:

Apostolul iubirii multă dragoste a arătat ție și ajutor în biruirea ispitelor, iar acum împreună cu el te rogi pentru pacea lumii și înmulțirea dragostei între oameni.

Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul

Cel ce ai fost alesul Domnului, cu vieţuire preaminunată, Preacuvioase Ioane, din tinereţe L-ai iubit pe Hristos şi ai urmat calea cea îngustă către El; iar pentru multele tale nevoinţe şi râuri de lacrimi, te-ai îmbogăţit cu darurile Sfântului Duh. Pentru această te fericim şi, pentru că îndrăznire multă ai înaintea Sfintei Treimi, te rugăm, izbăveşte-ne din tot necazul, căci te chemăm pe tine:

           Bucură-te, Preacuvioase Ioane, făcătorule de minuni din Rila, slavă şi bucuria noastră!

Prochimenul :

Evanghelia

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule…

Slavă… glas 2:

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Stihiră

Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare milă Ta și după mulțimea indurărilor Tale curățește fărădelegile noastre. Cu dragoste de Dumnezeu te-ai nevoit să dobândești curăția sufletului și pe cel învechit în răutate l-ai biruit cu puterea Crucii, duse cu smerenie și nădejde în Dumnezeu.

Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări, înalță fruntea creștinilor ortodocși și trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, cu ocrotirile cinstitelor, cereștilor netrupești Puteri, pentru rugăciunile cinstitului, măritului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan; ale Sfinților, măriților și întru tot lăudaților Apostoli; ale tuturor sfinților sfințiților ierarhi; ale sfinților, măriților și bunilor biruitori mucenici; ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri, ale Sfinților (N), a căror pomenire o săvârșim, ale Sfântului Cuvios Ioan de la Rila, ale sfinților și drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana și pentru ale tuturor sfinților; rugămu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm Ție, și ne miluiește pe noi.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Cântarea a VII-a

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinților noștri!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mănăstirea ta poartă ca pe o comoară cinstitele tale moaște, iar noi, măcar că suntem departe, chemăm în ajutor numele tău, spre izbăvire de toată răutatea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Multe vindecări ai mijlocit celor neputincioși cu trupul și cu sufletul și i-ai înfățișat lui Hristos mai îndreptați.

Stih: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Izvor de minuni te-ai arătat pentru cei credincioși, căci rugăciunea ta grabnic risipește toate uneltirile celui rău.

Stih: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Carte a Cuvântului pe Tine Te știm, Ceea Ce ai rupt zapisul lui Adam prin nașterea Celui Ce a zdrobit porțile iadului.

Cântarea a VIII-a

Văzându-Te soarele întins pe Cruce, și-a strâns razele și tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce ești din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduiește ca un doctor patimile sufletului meu !

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un fiu al pustiei ai fost adus înaintea Celui Ce a sfințit zidirea Sa, iar noi, cei cu inimi pustiite de păcat, cerem roadele rugăciunilor tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bulgaria te are mare ocrotitor de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, iar noi, toți, alergăm către tine în rugăciune Sfinte, ca să ne solești mare milă și iertarea păcatelor.

Stih: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cu lacrimile peste măsură și cu smerenia cea multă ai omorât pe vrăjmașii nevăzuți și ai rușinat toate tulburările lor, rămânând neclintit în pacea lui Hristos.

Stih: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pe cei ce Te cinstesc pe Tine, Preacurată, îi acoperă cu rugăciunea Ta de toate ispitele vrăjmașilor nevăzuți .

Cântarea a IX-a

Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un stâlp de foc ai strălucit în mijlocul pustiei, făcându-te pildă celor râvnitori de adevăr, ca să urmeze pe Hristos cu tot sufletul, lepădând orice dorire pământească .

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sub acoperământul rugăciunilor tale primește-ne pe noi, cei prigoniți de mulțimea ispitelor și care alergăm cu nădejde către tine.

Stih: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cu bucurie te-ai mutat în slavă cea cerească și de acolo trimiți raze de rugăciuni pentru cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine.

Stih: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ca O Împărăteasă ai purtat pe Împăratul cerurilor și pe oamenii cei muritori i-ai scos de sub robia patimilor.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Bucură-te, luceafărul pustiei, cel ce ai mers pe urmele Botezătorului lui Hristos și cu a ta rugăciune ai risipit întunericul lumii, strălucind ca un soare peste pământul Bulgariei.

Multe suflete deznădăjduite ai aflat prin mijlocirea ta cămara pocăinței și tămăduire de durerile cele cumplite ale sufletului și trupului neputincios.

Racla moaștelor tale Sfinte Ioane, izvor de minuni și mângâiere duhovnicească este celor ce cu fierbinte rugăciune caută să dobândească mila Domnului.

Asemenea nevoitorilor de demult ai pustiei te-ai nevoit cu rugăciunea neîncetată și cu ostenelile trupului, dar ca un înger în trup te-ai arătat celor ce doreau să afle calea mântuirii.

Împreună cu Sfântul Ioan Teologul, prea iubitul tău prieten și ocrotitor, cere pace lumii tulburate de ispite și înmulțirea dragostei dintre frați spre a plini legea lui Hristos pentru mântuirea sufletelor noastre.

Nerodirea pustiei o ai lucrat cu ploaia lacrimilor tale și te-ai unit cu Hristos în cămara inimii cea frumos împodobită cu razele gândurilor smerite. Cetele puterilor netrupeşți, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfântul Cuvios Ioan de la Rila şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

            Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de 3 ori)

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi, Doamne curățește păcatele noastre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre, Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre pentru sfânt numele Tău.

Tatăl nostru, Care eșți în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Amin.

Sfinte Ioane, cel mult iubit de Hristos pentru curăția inimii tale, fă să se oglindească și în sufletele noastre lumina Duhului Sfânt. Cere Cuvioase Ioane, pace Bisericii lui Hristos și surparea eresurilor celor multe, ca toți să ne mântuim de focul cel veșnic și să aprindem făcliile dragostei în inimile noastre.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul. Toată nădejdea mea spre Ține o pun, Maică lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul Tău.