Cuvinte alese
1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiești smerenia lui Hristos.
2. Cât despre somn, destul este să ne păstrăm trezvia.
3. Sunt oameni care au trezvie pentru unele lucruri, și sunt oameni care au trezvia în toate.
4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaștere pe care o înveți, ci o cunoaștere pe care o înduri.
5. Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care
sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le
aveți.
6. Aceasta este educația: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.
7. Nimic nu este mai ieftin decât banii.
8. Mai bine iadul aici decât în lumea de dincolo.
9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.
10. Îmi pun rasa și nu mai spun nimic decât dacă sunt întrebată. Rasa vorbește.
11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.
12. A zis cineva: creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește fapta.
13. Ne dorim libertatea. De ce? Ca să putem fi robii patimilor noastre.
14. Conferința: un loc unde oameni de nimic se adună și hotărăsc că nu e nimic de făcut.
15. Scopul este ca, chiar și atunci cănd avem „paraziți” în cap... să-L avem pe Paraclet (Duhul Sfânt) în inimă.
16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem „Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ”.
17. Omul care nu iubește nu observă asta, cum omul nu își dă seama că respiră.
18. Când porțile Raiului sunt deschise, și porțile de pe pământ sunt deschise.
19. Când mintea (nous) nu este risipită în lucruri lumești și
este unită cu Dumnezeu,chiar și când spunem „Bună ziua”, cuvintele
noastre devin o binecuvântare.
20. Orice respingere și orice lucru rău ne distruge lucrarea.
21. Nu trebuie să fiinţăm înaintea oricărui chip și asemănare a Celuilalt.
(We must not exist before every image and likeness of the Other.)
22. La începutul vieții noastre, avem nevoie de prezența altora
pe care să-i iubim sau care să ne fie prieteni. Pe măsură ce înaintăm,
cel Unul - Domnul - ne umple cu o asemenea dragoste și cu o asemenea
bucurie, încât nu mai avem nevoie de nimeni (altcineva). Toată această
tânjire a sufletului după un altul asemenea lui apare la început pentru
că sufletul nu știe pe Cine iubește, și de aceea crede că are nevoie de o
anumită persoană (omenească).
23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești săi împlinești poruncile.
24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.
25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul
Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea,
rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.
26. Creștinul trebuie să respecte taina existenței oricui și a oricărui lucru.
27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim
și iar să iubim, și astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece
„altul”. Apoi, te întrebi la sfârșitul zilei: „Vreau ceva?” - „Nu” -
„Îmi trebuie ceva?” „-Nu.” - „Îmi lipsește ceva?” - „Nu”. Asta e!
28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de
sine și care a înțeles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din
voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu.
29. Numai când omul încetează să citească orice altceva decât
Scriptura poate să înceapă să se îmbunătățească duhovnicește. Numai
atunci, unit cu Domnul prin rugăciune, poate să audă voia lui Dumnezeu.
30. Să nu dorești niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și să primești cu dragoste relele care ți se întâmplă.
31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.
32. Să nu zici niciodată: „De ce mi s-a întâmplat mie asta?” Sau
când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi „De
ce li s-a întâmplat lor asta?” Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea să vezi
de partea cealaltă a râului (vieții de aici- n.ed.). Atunci vei vedea
cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui
Dumnezeu. Toate!
34. Dacă vrem să fim buni călugări, trebuie să ne gândim în
fiecare clipă la Dumnezeu, înaintea monahismului. Altfel nu vom deveni
buni călugări.
36. Punctul nostru cel mai slab sunt multele cuvinte și discuții.
38. Când te-ai gândit să critici... la judecarea celorlalți,
roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea
persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce
stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?
42. Ceea ce spunem rămâne veșnic.
43. Numai când vei avea Dragoste desăvârșită vei putea să ajungi la nepătimire (apatheia).
48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.
49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.
50. Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine
trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi
aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în
prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.
59. Mai bine zi Rugăciunea lui Iisus cu glas tare decât să n-o zici deloc.
66. Neliniștea și grija sunt pentru cei care n-au credință.
67. Dragostea este mereu pe Cruce.
68. Dragostea nu se găsește altundeva decât pe Cruce.
69. O relație este dificilă atunci când „Eu” este pus înaintea lui „Tu”.
70. Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.
71. Vrei să te rogi? Pregătește-te să-I dai răspuns lui Dumnezeu în taină.
74. Ar trebui să facem în așa fel încât să trăim în lume ca
uleiul și apa dintr-o candelă, care nu se amestecă și altfel trăiesc
întru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.
75. Toți suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Întunericului.
80. Numai când suntem liniștiți, nu trupuri agitate... care se
foiesc de colo-colo... prinși în multe activități... le îngăduim
îngerilor să facă ceva.
81. Fă ceea ce trebuie să faci, și Domnul va face ceea ce trebuie să facă.
93. Ce minunată este Taina zilei de Mâine!
95. Domnul a zis: „Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel
lucru”. Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului,
adică: cu Dragostea.
100. Dacă ai ști că nu ești „aici”, atunci ai fi „dincolo”.
101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici șiragul de mătănii nu are asemenea putere.
102. Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe
altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul
vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărât de El.
103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândește și El mereu la noi.
105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi înșine; și invers.
106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor și aceștia vor găsi cea mai bună soluție.
107. Să nu uiți niciodată că ești al Lui.
108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor noștri.
109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul leneș și nepăsător.
110. Vai mie, dacă nu iubesc!
111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.
112. Postul de mâncare e așa ușor când cineva vrea să slăbească!
Și e așa de greu miercurea și vinerea, cănd e cerut de Biserică!
113. În Biserică ar trebui să stăm mereu în același loc, pentru Îngeri.
114. După Liturghie, ar trebui să rămânem cât de mult se poate în Biserică, pentru Îngeri.
115. Când vorbim și cineva ne întrerupe, să nu mai continuăm. Înseamnă că nu va auzi ceea ce avem de spus. Îngerii fac așa.
116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.
117. Nicăieri nu suntem „pentru totdeauna”.
118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.
119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.
120. Când ne rugăm, ar trebui să ne încuiem ușa.
125. De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.
136. Liniștește-te și cunoaşte... nu există școală mai mare decât această liniștire a minții.
137. Singura adevărată bucurie este negrija (slobozirea de grijile vieții).
150. Hristos ne-a zis: „Mergând, învățați toate neamurile”. Și noi, care tăcem din gură, ce facem?
179. Cea mai puternică rugăciune este rugăciunea Epiclezei din Sfânta Liturghie.
183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.
192. Zilele trecute o doamnă m-a întrebat cum va fi după moarte
trecerea prin 'vămile văzduhului'. I-am spus: „Le voi zice (dracilor) că
Lumina lui Hristos pe Toate le luminează. Voi, însă, sunteţi în
întuneric, iar eu nu vă văd!”
194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?
199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne
vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim
doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.
243. Unii vor să ajungă la Înviere fără să meargă pe drumul Golgotei.
244. Pentru că n-au putut înfăptui Evanghelia trăind în lume, creștinii au fugit. Așa au apărut cei dintâi monahi.
259. Orice om este „trimis”.
267. Sufletul nostru este o răsuflare dumnezeiască. Trupul nostru
este Zidirea Lui. Suntem întru totul chipul (icoana) lui Dumnezeu.
290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!
291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei.
388. Haideţi să fim tăcuţi.
Convorbiri
Să avem credință
Un singur lucru știu că am întotdeauna: nu este nici mândria, nici
închipuirea, ci ceva ce am zi și noapte, oriunde mă aflu - sunt trei
lucruri: cel dintâi, Credința; cel de-al doilea, Credința; cel de-al
treilea, Credința. Asta-i tot! Nu mai pot zice nimic altceva. Aceasta
m-a călăuzit întreaga viață. Când ai credință și cineva spune: „Vrei să
vii cu mine în Liban?”, eu răspund: „Da”.
„Cum se face că răspunzi da la toate?”
Spun da pentru că cred că dacă n-ar fi spre binele meu, Dumnezeu
ar face ca nu-ul să vină chiar de la cel ce m-a chemat. Nu vor fi gata
ceva acte, sau se va întâmpla altceva.
Am acum nouăzeci de ani - să ai și tu parte de aceeași vârstă!
Citesc iarăși și iarăși și iarăși Evangheliile, și văd ceva ciudat.
Iisus Hristos a venit și l-a spus Apostolilor: Lăsați acum tot ce aveți și urmați-mi Mie.
Dacă ei i-ar fi răspuns: Dar tu cine ești? De ce să pierdem tot ce avem? De ce să pierdem câștigul nostru? Unde ne vei duce? Ce vei face cu noi? - dacă i-ar fi răspuns așa, ce s-ar fi întâmplat? Ar fi rămas în întuneric.
I-au spus Da unui Necunoscut oarecare, ce a venit și le-a spus: Lepădați-le pe toate! De ce? Pentru că credeau în Dumnezeu, și îl așteptau pe Cel ce le va zice: Veniți! Și acesta a fost începutul.
Căci dacă zicem Nu, ce se va întâmpla?... Ori una, ori alta: Dacă
crezi, vei merge pe apă precum Sf. Petru. Dacă te temi, bâldâbâc! Nimic
altceva.
Așa a fost întreaga mea viață. M-au chemat în cele mai ciudate și
mai îndepărtate locuri din India. Într-o noapte, mi-au trimis un mesaj:
„Vino să vizitezi pe cineva bolnav”. Am pornit la drum într-un car tras
de boi, mânat de un ciobănaș. Și, în timp ce urcam muntele, prin
pădure, ce văd deasupra noastră? Doi ochi fosforescenți, un tigru. Ce-am
spus atunci? „Doamne, miluiește-mă, facă-se voia Ta precum în cer, şi
pe pământ”.
Am închis ochii și am văzut acestea înscrise în lăuntrul meu. Căci El ne-a zis: Pentru ce vă grijiți? De ce vă îngrijorați? Căci până și părul capul vostru este numărat! De ce să ne îngrijorăm? Ne lipsește credința. Fie să avem credință.
Limbile
Odată, pe când mă aflam unde mă aflam [în India, n. ed.], un misionar
străin a venit la mine și mi-a spus: „Sunteți un om bun, dar nu sunteți
o bună creștină”.
I-am zis: „De ce?”
„Fiindcă sunteți aici de atâta vreme și vorbiți doar în engleză. Ce limbi ale băștinașilor ați învățat?”
I-am răspus: „N-am izbutit să învăț nici o limbă a locului,
fiindcă călătoresc foarte mult dintr-un loc în altul. De îndată ce învăț
un dialect, cei din jur încep să vorbească altul. Am învățat să spun
doar Bună dimineața și Bună seara. Nimic altceva.”
„Aaa, nu sunteți creștină. Cum puteți evangheliza? Toți catolicii
și protestanții învață dialectele locale ca să poate face asta...”
Atunci mi-am zis: „Doamne, dă-mi un răspuns pentru el”. Am cerut
aceasta din toată inima, și apoi i-am spus: „Ah, am uitat! Știu cinci
limbi.”
„Cu adevărat? Care sunt acestea?”
„Cea dintâi limbă este zâmbetul; cea de-a doua, lacrimile. Cea
de-a treia este a mângâia. Cea de-a patra este rugăciunea, iar cea de-a
cincea este dragostea. Cu aceste cinci limbi mă plimb în toată lumea.”
Atunci el s-a oprit și mi-a zis: „O clipă. Puteți să repetați, ca să notez ce ați spus?”
Cu aceste cinci limbi poți călători în tot pământul și toată
lumea va fi a ta. Iubește-i pe toți ca pe tine însuți - fără să-ți pese
de religie sau rasă, fără să-ți pese de nimic.
Peste tot sunt oameni ai lui Dumnezeu (zidirea lui Dumnezeu, n.
ed.). Nu poți ști niciodată dacă cineva pe care-l vezi astăzi va ajunge
mâine sfânt.
Mulțumirea
Când prețuim cu adevărat darurile pe care ni le face Dumnezeu, nu
mai avem vreme să ne mai ocupăm de altceva. Ne grăbim să spunem
mulțumesc. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. Vedem o persoană...
mulțumesc. Vedem o floare... mulțumesc. Vedem un pahar cu lapte...
mulțumesc. Pentru toate... mulțumesc. Și o bucurie așa de mare pătrunde
în viața noastră, încât mulți nici nu o pot înțelege, chiar de ne sunt
apropiați; „Ce-i asta?”... Mi-au spus odată în Anglia: „Ce s-a
întâmplat? De ce sunteți așa voioasă?” „Pentru că trăiesc și pentru că
vă văd!” Să aveți o zi bună!
- — Sfântul Acoperământ, Eghina, 1989
Sfânta Împărtășanie
Nu noi trebuie să hotărâm când trebuie sau când nu trebuie să ne
împărtășim. Nu este ușor să vedem limpede noi înșine, îndeosebi din
latura noastră cea aflată în neorânduială. Pentru aceasta trebuie să
avem îndrumătorul duhovnicesc. Trebuie să ne spovedim, ca să scoatem din
lăuntrul nostru tot ce nu ar trebui să fie acolo.
- —Leros, 1 ianuarie, 1991
Obștea călugărească
Domnul le-a zis ucenicilor Săi: „Iată vine ceasul, și a și venit,
ca să vă risipiți fieștecare la ale sale și pe mine singur să mă lăsați;
și nu sunt singur, căci Tatăl meu cu mine este”. La fel e și cu noi,
dacă stăm să ne gândim. Nu suntem niciodată singuri. De îndată ce ne
întoarcem către Dânsul într-o străfulgerare de gând, ne vom afla în
poziția cuvenită față de El, și apoi și față de aproapele. Așadar, dacă
dorim ceva anume, să aflăm luminare, să fugim degrabă la Evanghelie
(aceasta, cu siguranță, atunci când nu găsim o persoană potrivită) - eu
așa fac, pentru început. În Evanghelie se găsește Viața Veșnică, adică
Domnul Însuși. Dumnezeu ne-a dăruit o conștiință: Evanghelia Sa. În
această conștiință vom afla mereu răspuns... Un alt lucru de mare
ajutor, după cum știm, este rugăciunea deasă. Nu e ceva care să stea în
cuvinte, nici în gânduri. Rugăciunea nu este ceva făcut de noi: este o
stare a sufletului. Și oriunde te-ai afla, orice ai face, în orice
tovărășie ai fi, sufletul tău poate fi în starea Rugăciunii. Căci
sufletul e de la Dumnezeu. Apoi, când este ajutat prin rugăciune și cu
Rugăciunea lui Iisus să se unească cu Sfântul Său Nume, atunci aceasta
continuă, orice ai face.
Despre religiile orientale
Scrisoare către o fostă căutătoare „orientalistă”
Athena, Sept.1986.
... ți-am ascultat problemele. Am ascultat și la cum gândești și
simți. Vreau doar să-ți spun doar un lucru, draga mea M. Nu zăbovi prea
mult asupra acestei așa-zise explorări a sinelui; te va face să uiți și
de Dumnezeu, și de aproapele tău. Eu cred că dragostea adevărată pentru
Dumnezeu îți dă putința să-L vezi în toată Zidirea Sa și îndeosebi în
aproapele nostru. Și când ne uităm la aproapele, îi purtăm de grijă,
până ce, în cele din urmă, uităm de sine. Știind că ai fost crescută în
credința creștină, te întreb: trebuia să mergi la Sai Baba ca să auzi
vorbindu-se de „inima curată”? Dacă-ai fi citit măcar Evanghelia, ai fi
știut că Domnul Însuși a spus: fericiți cei curați cu inima... Iar undeva în Vechiul Legământ stă scris: O voi duce pe ea la pustie și voi grăi după inima ei... Nu vorbim cu Dumnezeu dupa mintea noastră. Inima este cea care vorbește.
M-ai întrebat și dacă ar trebui să ceri să fii botezată, de vreme
ce ai primit deja mirungerea. Această mirungere, însă, a avut loc cu
mult timp înainte de șederea ta îndelungată în această filosofie
orientală. Crezi că ea nu ți-a afectat nicicum lăuntrul? Ei, bine, să
știi că a făcut-o. Și încă într-o măsură foarte mare. Din această
pricină, de fiecare dată când te aduni la rugăciune, la închinare,
mintea ta rătăcește la feluritele poziții folosite de yoghini: la
îndreptarea spatelui și la o sumedenie de alte exerciții care nu au nimic de-a face cu Duhul lui Dumnezeu.
Cineva spunea odată: „Când sufletul îngenunchează la picioarele
lui Hristos, ce importanță mai are dacă trupul stă jos, în picioare, în
genunchi sau întins?” E complet irelevant! Abia când ai încetat să te
mai gândești la trupul tău și la tine însuți te poți uni cu adevărat cu
Puterea lui Dumnezeu.
Rostești adesea cuvinte precum: „Ce-ai zis?... De ce ai spus
lucrul acela?... Te-a insuflat Dumnezeu să-l spui?... A fost dintr-o
luminare?... A venit de la mintea ta?...” Ei, bine, dacă aș sta să mă
gândesc așa în fiecare clipă, zi de zi, n-aș mai fi în stare să zic
nimic... din pricină că ne știm prea bine nevrednicia de a-i povățui pe
alții. În schimb, eu doar simt pentru alții, și sufăr mult alături de
cei pe care-i văd în jur, încât mă simt ca una dintre ei. Și, din acea
clipă, încep să zic: „Dacă aș fi în locul tău, aș face așa...” Tu, însă,
pari să vrei ca cineva să te ia de mână și să te facă sluga sa, să-ți
zică: fă asta, fă aia, acum stai, acum ridică-te, acum du-te și ia banii
pentru care ai muncit, acum nu lua banii, acum pune-ți rochia roșie,
acum cea albă... Of! Aceasta este robie! Să ții minte, însă, că
Dumnezeu ne-a făcut ființe libere! Mulți mi-au spus: „Mai bine nu ne-ar
fi făcut Dumnezeu liberi, fiindcă chiar nu știm care e Voia Sa!” E un
lucru tare ipocrit să zici asta! Voia lui Dumnezeu se vădește în
aproapele, însă noi continuăm să zicem: „Nu știu... Nu știu...” doar din
pricină că nu vrem să înțelegem!
Ai idee câți ani am studiat - și încă mai studiez - Evanghelia?
Ei, bine, sunt într-o poziție în care pot spune că așa cum o bună
gospodină citește mai întâi rețeta pentru a pregăti o prăjitură, apoi
începe să adune toate ingredientele potrivit rețetei, dar descoperă în
cele din urmă că prăjitura ei a fost un eșec, și o aruncă câinelui...
așa este și viața noastră. Citim instrucțiunile pentru viața noastră -
adică Evanghelia - însă... dăm greș! Apoi mai încercăm o dată, și încă o
dată... și încă o dată... însă, ca și cu prăjitura, la una din
încercări am pus prea mult ou, la alta prea puțin zahăr... ei, așa e și
în viață. La un moment dat, va fi de vină egoismul nostru, altădată va
fi din pricină că am vorbit de aproapele ca și cum n-ar fi fost fratele
nostru... și toate acestea se vor aduna în cele din urmă și se vor face
ca un bolovan care ne va trage în adâncul mării și ne va îneca, nimic
mai mult...
Spui că draga noastră G. ți-a spus: „Du-te înapoi (la mine) și
ascult-o, orice ți-ar zice. Atunci îți vei găsi calea, fiindcă ea știe
să citească mințile”... Iar tu mă întrebi: „Chiar poți citi mințile?”
Draga mea M., închipuiește-ți ce-ar fi să pot citi cu adevărat mințile!
Nu pot înțelege mai nimic din ce-mi spui, fiindcă e atât de intelectual!
Eu știu doar cum să te iubesc. Din toată inima mea. Iubesc și întregul
Cosmos [lume, gr.] din toată inima mea. Pentru mine, nimeni nu e un
„străin”, nimeni nu e „al meu”; nu există oameni albi, negri sau
roșii... Nimic de genul ăsta... Nu uita, dragă M., că cel dintâi păcat a
fost săvârșit cu mintea, și unii dintre îngeri, din îngeri de lumină au
ajuns îngeri ai întunericului, draci. Știi cât de înfricoșat lucru
poate fi când o astfel de putere - care nu vine din Lumină - îți
înfățișează anumite lucruri cu o așa de mare frumusețe, o așa putere, o
așa bunătate, și, prin toate acestea, care sunt în esență bune, te poate
sili să le pui în practică? Ar trebui să ne păzim de astfel de lucruri.
Știi, mă întreb de ani buni, care este înțelesul cuvintelor: „Dacă
lumina dinlăuntrul tău este întuneric, atunci cât de mare este
întunericul?” Știi că atunci când credem că avem Lumina înlăuntrul
nostru, uneori avem de fapt Întuneric, pe care îl întrebuințăm împotriva
fratelui nostru crezând că așa îl ajutăm și îl iubim, pe când, în
realitate, acestea sunt lucrările Întunericului, pe care noi îl percepem
ca Lumină... În această privință, îți pot spune despre cineva care își
iubea nespus sora, suferindă de întristare; el a ajuns să creadă că
prezența sa era atât de imperativă, încât a încetat să mai meargă la
lucru. Ajusese să spună despre sine: „Dacă nu i-aș sta alături, ce s-ar
alege de ea?” ...Îți poți închipui așa grad de necredință? Cu alte
cuvinte, ne punem chiar și în locul ajutorului lui Dumnezeu?... Ei, în
această pildă se poate desluși limpede înțelesul cuvintelor „Dacă lumina
dinlăuntrul tău...”
Altundeva, îmi spui că atunci când faci o faptă bună, îți zici:
Vezi? Am făcut asta... Dă-mi voie să-ți povestesc o întâmplare... Odată,
citeam scrieri ale Sfinților Părinți împreună cu o doamnă cunoscută
de-a mea. Ne cunoscuserăm amândouă cu Preasfințitul Damian, așa că,
într-o zi, i-am spus: „De ce să nu mergem la el să ne spovedim și să
luăm blagoslovenie?” Am mers și, printre altele, el i-a spus că are un
ego pe care încă nu și-l descoperise, și că dacă nu va ajunge la
pocăință, nu va dobândi Bucuria întru Hristos. Această descoperire a
mișcat-o cumva, și s-a dus acasă și a început să plângă și să suspine. O
săptămână întreagă n-a contenit să plângă... După câteva zile, am mers
iarăși la Prasfințitul. Iar eu i-am zis: „Părinte, ce să facem? Plânge
neîncetat, zi și noapte! Ce putem face?” Iar el mi-a răspuns, cu un
zâmbet serios: „Dar ce spui? De când sunt n-am dobândit atâta plâns și
atâta pocăință!” ...Am plecat și, pe drumul de întoarcere, ce crezi că
mi-a zis ea: „Ei, vezi? Ai auzit ce-a zis? Nici măcar el n-a dobândit așa mare pocăință!” Așadar, dragă copilă M., te voi lăsa să tragi singură concluziile...
Atât am avut să-ți spun astăzi. Iar acum, mă rog ca harul
Domnului să-ți fie aproape, și lumina lui Hristos să-ți lumineze
calea... Slobozește-te în mâinile Domnului, dragă M., și cu timpul El va
îndrepta feluriți oameni către tine, pentru a-ți spune care e Voia Sa.
În cele din urmă, în adâncă tăcere și întru rugăciune, vei învăța
nemijlocit care este Voia Sa. Atunci vei trăi pururea în Lumina și
Bucuria lui Hristos...
(Nevoitoarea dragostei, pag. 428-431)
Despre „reîncarnare”
Τ.: Ce credeți despre reîncarnare?
Maica Gavrilia: Nu cred în ea. Fiindcă Dumnezeu ne-a dat doar viața aceasta ca să facem tot ce avem de făcut. Și tot ce știm despre viața aceasta și despre cea de apoi se găsește în întregime în Sfânta Scriptură.
Acela este „manualul” nostru. Trebuie să-l avem, așa cum are orice
Știință. Cât despre celelalte, ei, bine, doar sufletul le poate ști, iar
sufletul le ține pentru sine; nu se bagă în discuții.
(Nevoitoarea dragostei, pag. 265)
Despre guruși și tulburările mintale
Τ.: Maică, e un guru care a venit aici, în Athena, unde ţine
conferinţe şi initiază multi tineri, dintre care unul este un prieten
vechi de-al meu, în vârstă de 19 ani. Acest tânăr a ajuns acum într-un spital de psihiatrie. Ce s-a întâmplat? Ce se poate face?
Maica Gavrilia: Am observat că hinduşii nu suferă de
astfel de tulburări mintale... însă mi s-a întâmplat să văd mulţi
creştini, bărbaţi şi femei, care au mers să fie iniţiaţi şi apoi l-au
părăsit pe Hristos sau au ajuns să spună: "A, El e doar cineva precum
Buddha, precum Confucius sau oricare altul dintre neo-profeţii de
după Hristos"... Unii dintre aceşti oameni încep să sufere mai târziu
de un fel de boală de ochi şi nu mai pot vedea bine; alţi suferă
depresii mintale şi se întorc în ţara lor, în vreme ce alţii rămân acolo
pentru totdeauna şi cine ştie ce se mai întâmplă cu ei, sau poate
îmbracă veştmântul unui ordin monastic străin ş.a.
Am observat şi că felul în care această învăţătură se promovează
nu este unul potrivit pentru un creştin. Din pricină că acel creştin,
acel tânăr, a încercat să combine filosofia, filologia şi religia şi
adapteze toate aceste lucruri învăţăturii lui Hristos (ca şi cum aşa ceva ar fi cu putinţă!)
Dacă ar fi luat doar filosofia Indiei doar drept o filosofie, nu i s-ar
fi întâmplat nimic. Însă când a ajuns să dorească să devină şi el un
dumnezeu, din pricină că - aşa cum pretind înşişi guruşii - un guru este
întruparea lui Dumnezeu, atunci... ei, bine, asta era ceea ce îşi dorea
acel copil: încerca să devină asemeni gurusului. Îţi aduci aminte ce li
s-a întâmplat strămoşilor noştri Adam şi Eva? Şi-au dorit să ajungă
dumnezei. Aşadar, ce li se întâmplă acestor tineri? Vor şi ei să ajungă
dumnezei, aşa că e de aşteptat să-şi piardă sănătatea mintală.
Acum pricepi ce s-a întâmplat? Aminteşte-ţi când am vorbit cu
celălalt copil şi l-am întrebat: "Cine e cel ce, atunci când practici
meditaţia şi auto-concentrarea, te îndrumă lăuntric după voia lui
Dumnezeu, pentru a scoate afară toate relele pe care le ai înăuntru?
Cine e călăuzitorul tău în toate acestea?" Iar el mi-a răspuns:
"Gurusul. El e cel la care mă gândesc; el e cel pe care îl văd, aceste
sunt lucrurile pe care le fac"... Dragă T., dacă el l-ar fi lăsat
deoparte pe guru şi ar fi privit în schimb înspre Hristos şi Ipostasul
Său, acel copil ar fi fost astăzi unul dintre slujitorii aleşi ai lui
Hristos şi lucrător al Său. Însă acum, copilul a căzut în această
situaţie foarte grea... are nevoie de multă rugăciune din partea
creştinilor. Mama sa, mai întâi de toate, trebuie să facă mari eforturi;
mai ales mama sa, deoarece ea l-a cunoscut din primii lui ani: cum a
crescut, cum era în trecut, ce fel de copilărie a avut, care erau
vederile sale, felul de distracţii pe care le prefera, cum prefera să
înveţe... întregul suflet al copilului este binecunoscut mamei sale. Aşa
că mama ar trebui să depună acum un efort, fără să recurgă la nici o
"dădăceală", şi să îi arate dragostea ei nemăsurată, fără să-l lase să
bănuiască că e bolnav, ci să se poarte cu el ca şi cum ar fi sănătos, şi
apoi să îl ducă la o biserică şi să ceară preotului să-i citească
molitvele de dezlegare ale Sfântului Vasilie - acestea sunt nişte
rugăciuni foarte speciale, care se pot citi în orice biserică - iar ea
ar trebui să aibe pregătit numele copilului, pentru ca, în timpul
rugăciunilor, să se roage la rândul ei lui Hristos, cu credinţă şi
evlavie adâncă, pentru iertarea copilului... pentru că în acest caz, mai
mult ca sigur, e de vină şi mama... Deoarece, uneori, spunând: "Am
programată o întâlnire sau altceva", şi dacă în aceeaşi clipă copilul
are nevoie de sfatul mamei, s-ar putea întâmpla ceva sufletului
copilului. Sufletul e un lucru atât de delicat... Şi, mai presus de
toate, trebuie găsit un doctor creştin...
(Nevoitoarea dragostei, pag. 209-210)
Gurușii: închinători la diavoli
Într-o noapte, pe când era în camera ei şi se ruga, şi-a deschis
ochii pentru o clipă, şi ce a văzut? Patul nu era la locul său! Şi-a
închis ochii la loc şi a continuat să se roage. I-a deschis din nou după
o vreme, şi s-a uitat pe geam. Nu mai putea vedea luna. "Orbisem", i-a
spus lui E. Virvou. "Tulburată, am continuat să mă rog şi mai puternic.
În cele din urmă, am adormit... când m-am sculat dimineaţă, puteam să
văd din nou! Mi-am dat seama că [guruşii] îmi făcuseră ceva atunci când
m-am întâlnit cu Sivananda în holul mare şi el m-a întrebat dacă am
dormit bine. Da, i-am spus, foarte bine! Mi-a aruncat o privire
nedumerită, apoi s-a dus şi a vorbit cu o discipolă care bătea ceva la o
maşină de scris, apoi s-a întors la mine, mi-a pus aceeaşi întrebare,
şi i-a aruncat yoghinului de lângă mine o privire ciudată... I-am spus
din nou: Da, foarte bine, mulţumesc lui Dumnezeu. M-a studiat încă o
dată, fără să mai spună nimic... Câteva luni mai târziu, am aflat că
făcuseră toate acestea prin chemarea duhurilor rele, cu scopul de a-i speria pe străinii deveniţi incomozi sau de a-i "fermeca" pe ceilalţi să rămână acolo pe veci. Cunosc o nemţoaică care a înnebunit
după tot ce i-au făcut... După câteva zile, Sivananda în persoană a
venit şi mi-a sugerat să mă mut la etajul superior, fiindcă mă
cazaseră... în camera greşită! Am păstrat însă camera. După aceasta,
toţi au început să se uite la mine uimiţi... Simţeau că Cineva mai
puternic mă ocrotea, iar eu am simţit că era timpul să plec de acolo".
(Nevoitoarea dragostei, pag. 55)
Despre ecumenism
Despre Ortodoxie
P.G.: Maică Gavrilia, aţi călătorit prin toată lumea.
Cunoaşteţi îndeaproape foarte multe ordine monahale: romano-catolice,
buddhiste, hinduse. Aţi văzut organizaţii şi misionari protestanţi. Aţi
văzut cum lucrarea lor misionară era finanţată cu generozitate... iar
dumneavoastră, o maică ortodoxă săracă, aveaţi mijloace materiale foarte
limitate, atât pentru folosul propriu, cât şi pentru a-i ajuta pe
alţii. V-aţi gândit vreodată că ar fi fost mai bine dacă aţi fost
altceva în loc de ortodoxă?
Maica Gavrilia: Doamne fereşte! Nu! Niciodată nu mi-a trecut aşa ceva prin minte, nici pentru o clipă,
fiindcă tocmai aceasta este lauda mea! Îmi aduc aminte că odată mă
aflam în biroul Indirei Gandhi [în perioada prime sale călătorii în
India, când încă nu intrase în monahism, n.ed.] şi discutam despre un
proiect al lor. Chiar atunci s-a întâmplat să vină o femeie şi să-i
spună (cu mine de faţă): "Cea cu care vorbeşti e cumva vreo călugăriţă
catolică?", iar Gandhi i-a răspuns: "Nu, e din Biserica Ortodoxă. N-ai
auzit de ea, fiindcă nu există în India, însă e o Biserică complet diferită"...
Iar când am ajuns la Ierusalim, în 1959, în Mănăstirea noastră extrem
de smerită, au venit la noi nişte călugăriţe catolice, care mi-au spus: "Asta-i
adevărata cale de viaţă a lui Hristos, fiindcă aici sunteţi lipsite de
toate... noi, însă, avem tot confortul"... Înţelegeţi ce zic?
(Nevoitoarea dragostei, pag. 291)
Despre rugăciunea în comun cu eterodocșii
Este uimitor că Gherontissa nu a fost de acord niciodată să se roage
împreună cu cei de alte credinţe, în ciuda prieteniei şi legăturilor pe
care le avea cu aceştia. Am văzut acest lucru cu proprii ochi, atunci
când ea şedea în Athena; primea telefoane de la călugăriţe eterodoxe,
care îi spuneau: "Vrem să trecem ca să ne rugăm împreună"... "Eu nu mă
rog niciodată cu glas tare, şi nu mă rog niciodată în prezenţa altcuiva;
doar singură, sau în Biserică", obişnuia să le răspundă, "însă sunteţi
binevenite să treceţi pentru o ceaşcă cu ceai şi ca să-mi spuneţi ce mai
e nou", mai adăuga ea.
Deşi a trăit şi s-a plimbat prin mijlocul atâtor eterodocşi
[romano-catolici, protestanţi ş.a., n.tr.] şi de alte religii, nu a
existat nici cea mai mică urmă de sincretism în viaţa ei duhovnicească
şi în ceea ce priveşte închinarea. Şi acest lucru a fost îndoit apreciat
de tovarăşii ei de călătorie (...) Într-una din zile, cineva a făcut o
remarcă dispreţuitoare despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (cei ce
fie doar au pomenit numele Maicii Domnului în prezenţa unor protestanţi
vor înţelege despre ce e vorba).
Gavrilia a lăsat să treacă câteva minute, apoi, luându-o deoparte
pe acea persoană, i-a zis: "Frate, mă ierţi, însă trebuie să-ţi spun că
de mâine nu voi mai fi cu tine". Acesta s-a supărat şi s-a întristat
foarte mult, fiindcă nu mai văzuse până acum acea expresie pe chipul ei.
Apoi, ea i-a explicat: "Nu pot îngădui să aud astfel de cuvinte despre
Cea pe care o iubesc cel mai mult după Hristos". Fireşte, i s-au cerut
scuze, şi astfel de incidente nu s-au mai repetat.
(Nevoitoarea dragostei, pag. 96-97)
