Pr. Ioanichie - Despre sihastrii

 

Paza minții în Ortodoxie este străduința duhovnicească de a veghea asupra gândurilor (trezvia) și de a respinge păcatul încă din stadiul de idee. Aceasta se realizează prin paza simțurilor (evitarea imaginilor sau cuvintelor care tulbură sufletul) și prin rugăciunea inimii (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul).

 

Când cei „buni” eșuează, omul înțelege că nimeni nu este fără de păcat și învață iertarea hristică, renunțând la judecarea aproapelui.

Pierderile – sunt și ele de la Dumnezeu? De ce este acesta cel mai mare bine? Pentru cei pentru care binele înseamnă prosperitatea, puterea, abilitățile, orice neplăcere, umilință și pierdere sunt percepute ca un rău și îi urăsc pe cei din jur, acuzându-i pentru necazurile lor. Logica divină le este inaccesibilă. Pentru ei, lumea este împărțită în două părți – una neagră și una albă, și nici măcar nu pot fi monoteiști. Acești oameni cred că există un Dumnezeu bun, care are grijă de ei, care le oferă prosperitate, le îndeplinește dorințele, dar există și un Dumnezeu rău – cel care le ia, le face rău, le aduce ghinion. Ei iubesc pe Dumnezeul bun și urăsc pe cel rău. Dar, treptat, observă că pe cel bun îl iubesc din ce în ce mai puțin, iar pe cel rău – din ce în ce mai mult, și apoi încep încet-încet să-l venereze pe cel rău. Există oameni care consideră că sentimentele frumoase sunt cel mai înalt bine. Acești oameni suferă foarte mult atunci când sunt trădați, când cineva se comportă imoral și lipsit de scrupule. Ei îi disprețuiesc și se simt ofensați de Dumnezeu pentru că permite existența celor imorali și lipsiți de scrupule. Oamenii care se închină sentimentelor frumoase încep încet-încet să urască pe Dumnezeu, care distruge ceea ce este cel mai sfânt și mai frumos în sufletul lor. Primii (cei care se închină corpului) îi disprețuiesc pe ceilalți și se consideră superiori, dacă se simt fizic mai puternici sau au mai mulți bani. Al doilea grup disprețuiește oamenii și se consideră superiori, atunci când se simt mai puternici din punct de vedere spiritual. Ei au mai multe abilități, au o intuiție mai dezvoltată, gestionează mai bine situațiile, pot obține prosperitate pentru ei și pentru cei dragi. A treia categorie privește cu dispreț pe cei cu sufletele afectate, iar senzația de superioritate morală îi face cu adevărat fericiți. Atât primii, cât și cei de-al doilea și cei de-al treilea, în secret, îl urăsc pe Dumnezeu, atunci când le ia ceea ce consideră că este cel mai important bine – fericirea pentru corp, spirit sau suflet. Dar, de fapt, cel mai mare bine este iubirea. Este ceva ce nu poate fi distrus. Este motivul pentru care există universul. Este motivul pentru care se distrug corpul nostru, conștiința noastră și partea noastră mortală a sufletului. „Orice face Dumnezeu, este spre bine.” Ce situație negativă v-a arătat o nouă cale și a devenit pentru voi o nouă direcție?

Pierderile și suferințele au un rol pedagogic și spiritual profund în creștinismul ortodox. Ele nu sunt trimise ca o pedeapsă, ci din iubire, pentru a ne desprinde de lucrurile materiale, trecătoare, și a ne apropia de Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spunea că întristările sunt calea către cunoașterea lui Dumnezeu.

Atunci când ne pierdem iluziile, atașamentele sau confortul, ni se deschide o nouă perspectivă. Un exemplu concret este pierderea unei cariere sau a unui statut social, care poate părea un dezastru pe moment, dar care adesea devine un catalizator pentru regăsirea vocației reale, reconectarea cu familia sau întărirea vieții duhovnicești. Această trecere de la „binele lumesc” la „binele spiritual” este esențială pentru evoluția sufletului.Această perspectivă reflectă profund teologia ortodoxă despre curățirea sufletului prin încercări și detașarea de idolii pământești (materiali, intelectuali sau chiar emoționali). În viziunea creștin-ortodoxă, pierderile nu sunt pedepse, ci intervenții pedagogice divine pentru a ne întoarce spre singurul Bine absolut: Iubirea lui Dumnezeu.

Cum transformă pierderea viața (Modele de îndreptare)

• Pierderea statutului sau a banilor: Smerirea mândriei trupești. Oamenii care pierd averi descoperă adesea valoarea simplității și devin cu adevărat empatici cu cei înfometați sau neajutorați.
• Eșecul planurilor sau al controlului: Smerirea mândriei spiritului. Când logica și abilitățile cuiva eșuează complet, se naște rugăciunea curată din neputință, lăsând loc lucrării harului, nu a ego-ului.
• Trădarea sau dezamăgirea în oameni: Smerirea mândriei morale. Când cei „buni” eșuează, omul înțelege că nimeni nu este fără de păcat și învață iertarea hristică, renunțând la judecarea aproapelui.

În tradiția Sfinților Părinți, suferința este numită adesea „lăsatul de sânge al sufletului”, un proces dureros prin care se elimină mândria pentru a face loc iubirii smerite.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul 12 Iulie

 Cuviosul Paisie Aghioritul s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924. Este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din Suroti, lângă Tesalonic, potrivit dorinţei sale.

Copilăria

Sfântul Paisie s-a născut în Farasa din Capadocia cea născătoare de sfinți, pe 25 iulie 1924, în ziua pomenirii Sfintei Ana. Cuviosul Arsenie l-a botezat cu numele său, însoțit de binecuvântarea sa, deoarece a văzut mai dinainte că va deveni călugăr, așa cum s-a și întâmplat.

Persoana care, după Cuviosul Arsenie, i-a influențat în chip binefăcător toată viața a fost mama sa, către care simțea o deosebită dragoste și o ajuta cât de mult putea. De la ea a învățat smerita cugetare. Ea îl sfătuia să nu își dorească să învingă colegii la jocuri, ca apoi să se mândrească, nici să nu urmărească să treacă primul linia de sosiri la alergări, căci, așa cum spunea ea, același lucru era dacă ajungea primul sau ultimul.

Pe lângă aceasta, l-a învățat și înfrânarea. Îl sfătuia să nu mănânce înainte de ora mesei. Iar încălcarea acestei reguli o considera desfrânare. L-a ajutat de asemenea să dobândească simplitate, hărnicie, spirit gospodăresc.

Când a învățat să citească bine, a găsit o Biblie și a început să citească în fiecare zi din cele patru Evanghelii. Când se întorcea de la școala, nu voia nici să mănânce, ci mergea mai întâi și citea din Viețile Sfinților.

Chemarea sa monahală s-a manifestat din frageda vârstă

Simțea o mare dragoste către Dumnezeu și rugăciunea lui era o manifestare a acesteia. La marile sărbători priveghea, aprindea candela și se ruga în picioare toată noaptea, dar fratele său cel mai mare îl împiedica de la aceasta. Când se scula noaptea să citească Psaltirea, acela nu-l lăsa, ci-l băga înapoi sub pături. Dar tactica fratelui său nu numai că nu i-a stins râvna, ci, dimpotrivă, i-a mărit dragostea pentru Dumnezeu.

Starețul povestea: „Când eram încă la școala, citeam Viețile Sfinților și doream să devin ascet. Ieșeam adesea din sat (eram pe atunci de vreo 11 ani). Într-o zi am privit cu insistență la o stâncă mare. A doua zi, dis de dimineață, am pornit spre ea cu dorința de-a mă face stâlpnic. Stânca era înaltă. Am urcat cu greutate pe ea și-am început să mă rog. Mi se sfârșiseră toate puterile și-am început să mă gândesc: Pustnicii aveau ca hrană rădăcini, puțină apă, o curmală… Tu nu ai nimic aici sus pe stâncă. Cum vei putea trăi? În cele din urmă am hotărât să cobor, dar deja se înnoptase. Coborâtul era mai greu, fiindcă nu vedeam. Cu mare greutate am reușit să cobor. Maica Domnului m-a păzit să nu mă zdrobesc de stânci”.

Micul Arsenie a terminat școala primară cu media 8 și purtarea exemplară. Nu a vrut însă să-și continue studiile, deoarece în Konița nu exista gimnaziu. Își dorea să devină tâmplar, fiindcă iubea meșteșugul Domnului nostru. Mai târziu și-a deschis atelierul său de tâmplărie. Făcea ferestre, uși, tavane, dușumele, iconostase și chiar sicrie, pentru care însă nu a luat niciodată bani, participând astfel la durerea acelor oameni.

Transmisionist în războiul civil

Vedea că starea generală a țării era foarte grea și de aceea se gândea că peste puțin aveau să-l cheme să slujească patria. A mers, așadar, în bisericuța Sfintei Varvara, care se afla înafara satului, și s-a rugat Maicii Domnului spunând: „Maica Domnului, primesc să fiu chinuit, să mă primejduiesc, numai să nu omor vreun om, ca să mă învrednicesc să devin monah”. Atunci a făgăduit că, dacă-l va păzi Maica Domnului în război, va sluji trei ani în mănăstirea ei, Stomiu, pe care o arseseră nemții, și va ajuta să fie zidită din nou.

În anul 1945, Arsenie a fost chemat să slujească patria. S-a prezentat la Navplio și a fost numit transmisionist, după aceea a fost transferat în Agrinio. Acolo, ceilalți soldați îl întrebau:

– Ce mijlocitor ai avut de te-au repartizat la transmisiuni?

– Nu am niciun mijlocitor.

– Lasă astea, i-au spus ei.

– Ei, pe Dumnezeu Îl am, le-a răspuns el.

Și într-adevăr „Domnul era cu el și el era bărbat îndemânatic” (Facere 39, 2).

Dragostea lui pentru ceilalți ajungea până la jertfă. Făcea și treburile celorlalți, lucra mult. Când cineva pleca în permisie, Arsenie îl înlocuia cu bunăvoință. Mulți îi exploatau bunătatea și-l considerau prost, el însă simțea bucurie din jertfă și, în același timp, prin aceasta afla ocazia să rămână singur și să se roage. Comandantul său spunea: „Ce se va întâmpla cu acest om? Nu cere niciodată să se odihnească”.

Starețul povestea că odată li s-a terminat hrana și mâncau zăpadă. Altădată au rămas flămânzi 13 zile și au trăit hrănindu-se doar cu castane sălbatice. Adesea sufereau de sete. Atunci erau nevoiți să bea apă stătută din urmele făcute de copitele animalelor. Cel mai mare dușman era însă frigul. Dormeau în corturi și uneori, dimineața, se trezeau îngropați în zăpadă. Atunci îi numărau pe cei care muriseră înghețați de frig. Într-o dimineață a scos, săpând cu cazmaua în zăpadă, 26 de soldați care muriseră înghețați. Odată a stat 3 zile în zăpadă, trimițând mereu semnale la comandament. Atunci a suferit și el degerături. Carnea de pe picioare i se desprindea și de aceea l-au trimis la spital.

Se bucura să stea în ploaie și în frig, să se ostenească, numai să nu se ostenească ceilalți.

Unii soldați, atunci când stricau ceva, pentru a se îndreptăți, aruncau vina pe Arsenie. Ofițerul îl certa, iar el, ca să nu-i vădească, răbda cu smerenie mustrările. Comandantul însă îl prețuia și avea încredere în el. În misiunile grele îl trimitea pe Arsenie, fiindcă știa că era cel mai capabil să ducă la bun sfârșit ceea ce îi încredința.

„Într-o luptă, povestea starețul, săpasem o mică groapă. Apoi a venit unul și m-a întrebat: Pot să intru și eu? M-am strâns și cu greu am încăput amândoi. Apoi a venit încă unul. L-am lăsat și pe acela în groapă, iar eu am ieșit afară. La un moment dat mi-a trecut un proiectil foarte aproape de cap. Nu purtam cască, ci numai căciulă. Mi-am pipăit capul și-am văzut că nu sângeram. L-am pipăit din nou, dar nimic. Proiectilul îmi trecuse razant cu capul și numai părul mi l-a ras pe o lățime de 6 cm. Nici măcar o zgârietură nu mi-a lăsat. Făcusem acea jertfă din toată inima. Mai bine să fiu omorât eu, mi-am spus, decât să fie ucis altul, iar apoi să fiu ucis de conștiință toată viața. Cum voi îndura după aceea mustrarea conștiinței, când mă voi gândi că aș fi putut să-l salvez și nu am făcut-o? Și, firește, Dumnezeu îl ajută mult pe cel ce se jertfește pentru alții”.

Starețul ne-a povestit o întâmplare, care s-a petrecut cu puțin timp înainte de eliberare: „Ne întorceam din Florina, fiindcă se terminase războiul. Pe drumul de întoarcere l-am auzit pe căpitan înjurând de cele sfinte. M-am apropiat de el și i-am zis: Din această clipă refuz să execut ordinele dumneavoastră, deoarece înjurând de cele sfinte, ocărâți credința mea și jurământul pe care l-am depus pentru patrie, credință și familie. Auzind acestea, s-a simțit jignit și m-a numit obraznic. Mai târziu, când mi-a spus: Îți ordon…, i-am răspuns: Doar v-am spus că nu voi mai executa ordinele dumneavoastră. Atunci ofițerul mi-a spus: Să considerăm subiectul încheiat.

Când am ajuns la cantonament, am mers imediat și am raportat cele întâmplate comandantului. Acela mi-a spus că refuzul de-a executa ordinul superiorului este pasibil de judecata tribunalului militar. Atunci am declarat din nou că nu mai execut ordinele căpitanului, fiindcă este călcător de jurământ, căci blesteamă pe Dumnezeu, căruia ne-am jurat amândoi. Apoi i-am spus cu indignare: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”(Faptele Apostolilor 5, 29).

Pregătirea pentru viața monahală

Arsenie a rămas pentru puțin în Konița și apoi a vizitat Sfântul Munte, îmbrăcat în haine militare. A vizitat multe colibe, schituri și chilii, deoarece înclina spre viețuirea isihastă. Alerga oriunde auzea că există stareți virtuoși, precum albina la florile înmiresmate. Arsenie însă, în urma multor căutări ostenitoare, nu a găsit ceea ce dorea. Starețul spunea mai târziu: „La început, până să-mi crească aripi duhovnicești, nu m-a ajutat nimeni, ci toți mă îmbrânceau. Călugări sfinți am întâlnit mai târziu”. Deși nu a găsit să găsească ceea ce căuta, suferința pe care a răbdat-o i-a fost de folos și l-a învățat multe. Și fiindcă se primejduia să-și piardă, precum spunea, și puțina minte pe care o avea, a luat hotărârea de a se întoarce în lume. Aceasta o făcea și din motive familiale, deoarece primise și o scrisoare de la tatăl său care-i cerea ajutorul.

Întors în lume, Arsenie a început să lucreze din nou ca tâmplar în Konița și în satele dimprejur, sprijinindu-și astfel familia. În satele unde lucra, era cu multă luare aminte. Vorbea puțin, iar atunci când lucra, psalmodia încet. Când nu i se dădea mâncare de post, petrecea ziua cu mâncare uscată. Rudelor sale le spunea că va deveni monah, dar din sensibilitate pretexta că nu este încă pregătit, ca nu cumva să-și dea seama că ei sunt pricina rămânerii lui în lume și astfel să se mâhnească.

După ce și-a îndeplinit toate îndatoririle față de familia sa, pe cât a fost omenește cu putință, a hotărât să părăsească din nou lumea. „Când am plecat să mă fac călugăr, nimeni nu avea să-mi reproșeze ceva”, spunea Starețul.

Intrarea în monahism

Astfel, în martie 1953, după o rugăciune fierbinte, după ce își împarte săracilor toți banii, Arsenie se îndreaptă din nou spre Sfântul Munte, hotărât să intre mai întâi în viața de chinovie. Ajunge astfel viețuitor în Mănăstirea Esfigmenu. Starețul spunea: „Era mănăstirea cu rânduiala cea mai grea. În prima săptămână a Postului toți părinții stăteau aproape toată ziua în biserică. Se dădea numai o farfurie de fiertură pe zi”.

Tânărul începător înainta cu bucurie în ostenelile vieții de obște. La început l-au rânduit ajutor la trapeză și la brutărie. Mai târziu l-au rânduit la tâmplărie, deoarece cunoștea meșteșugurile de tâmplar. Era priceput la orice lucru și lucra foarte repede. Din mărinimie Arsenie a cerut binecuvântare ca să ajute și la arhondaric, atunci când în mănăstire veneau mulți închinători. Avea de asemenea în grijă și două paraclise dinafara mănăstirii. În fiecare zi aprindea candelele, se îngrijea să fie mereu curățenie și să se săvârșească în ele, din când în când, Sfânta Liturghie.

Nevoințele călugăriei

După ce și-a pus ca temelie a vieții monahale smerita cugetare și ascultarea, Arsenie a început să facă nevoință mai presus de puterea sa. Ziua se ostenea trupește, iar noaptea rămânea treaz, rugându-se și slăvind pe Dumnezeu. Simțea multă oboseală, dar era neînduplecat în asceză. Mereu adăuga noi nevoințe, dar făcea aceasta întotdeauna cu binecuvântarea și supravegherea egumenului. Toate le făcea cu bună dispoziție.

„Lucram din greu la strung toată ziua, iar seara mergeam la arhondaric și ajutam până la 10-11 noaptea. Nu-mi rămânea timp nici pentru cele duhovnicești. De aceea, atunci când mergeam la chilie, nu mă culcam, ci doar mă întindeam, punând picioarele pe ceva mai înalt pentru a se odihni puțin și pentru a coborî sângele care se aduna în ele după multe ore de stat în picioare. Apoi stăteam în picioare într-un lighean cu apă rece ca să nu mă ia somnul și mă rugam cu Doamne Iisuse. Dormeam o jumătate de oră sau o oră și apoi mergeam la biserică pentru a citi Miezonoptica”.

În biserică nu se așeza deloc în strană, ci stătea în picioare, iarna nu aprindea soba. Chilia în care stătea avea atât de multă umezeală încât mucegaiul de pe pereți era ca bumbacul.

Diavolul, văzând că nu-l poate opri pe Arsenie de la nevoințe, nu se mulțumea să-i aducă numai războiul gândurilor, ci îi apărea și în chip simțit. Îl vedea și vorbea cu el. Fratele Arsenie nu se tulbura, nici nu se înspăimânta de arătarea diavolului, ci îi spunea: „Să mai vii, fiindcă îmi faci bine. Mă ajuți să-mi aduc aminte de Dumnezeu atunci când Îl uit și să mă rog Lui”.

Pe 27 martie 1954, Arsenie a fost tuns rasofor, primind numele de Averchie. Egumenul îi propusese să primească schima mare, dar el (din smerenie) nu a voit.

După aspre nevoințe și ascultări mucenicești, îndurând multă umilință și nedreptățire de la unii părinți din mănăstire, sub a căror ascultare se afla, puterile au început să îi scadă. „Când mi s-au golit de tot bateriile, povestea Starețul, am trăit următorul lucru: într-o noapte, în timp ce mă rugam în picioare, am simțit ceva coborând de sus și cuprinzându-mă cu totul. Simțeam veselie, iar ochii îmi deveniseră ca două izvoare, din care curgeau în continuu lacrimi. Vedeam și trăiam în chip simțit harul. Faptul acesta mi-a dăruit atâta putere duhovnicească, încât m-a întărit și susținut timp de aproape zece ani, până când, la Sinai, am trăit și altfel de stări, mai înalte”.

Plecarea la liniște

După astfel de experiențe, părintele Averchie a luat binecuvântare să plece din mănăstire pentru a merge în pustie. A lăsat în mănăstire osteneli și slujire, sânge și sudori și a ieșit, având nădejde că Dumnezeu și Maica Domnului îl vor povățui în „pământ pustiu” (Psalmi 62, 3).

Ajunge însă la Mănăstirea Filoteu, unde face iarăși ascultări de obște.

După un an de nevoințe ascunse de ochii celorlalți, a fost tuns monah în schima mică. A primit numele de Paisie, iar naș de călugărie i-a fost bătrânul Sava. Starețul îl cinstea și prețuia pe acest bătrân, deoarece, după mărturisirea sa, era „virtuos, cult și evlavios”.

În scurta lui ședere la Filoteu nu a încetat să se gândească la pustie, ci dimpotrivă simțea mai puternic dorința pentru isihie. Atunci când părintele Paisie auzea că trăiau părinți virtuoși, care duc o viață ascetică și au ajuns la o măsură duhovnicească înaltă, se străduia să-i întâlnească pentru a se folosi duhovnicește. A păstrat cuvintele și pilda lor în cugetarea sa ca pe o comoară de mult preț, pentru ca mai târziu să le publice în cartea sa „Părinți aghioriți”.

A făcut mai multe încercări de a pleca la pustie, dar toate au eșuat. Drumul către isihie rămânea închis și plin de piedici, căci planul lui Dumnezeu era altul. Părintele Paisie ne-a povestit mai târziu întâmplarea care l-a făcut să meargă la Mănăstirea Stomiu, și nu la Katunakia (după cum ar fi vrut): „Mă rugam în chilie când, dintr-odată, am simțit că nu mă mai pot mișca deloc. Îmi era cu neputință să mă ridic. O putere nevăzută mă ținea nemișcat. Am înțeles că ceva se întâmplă. Am rămas așa țintuit aproape 2 ore și jumătate. Puteam să mă rog, să cuget, dar nu puteam să mă mișc deloc. În timp ce mă aflam în această stare am văzut ca la televizor într-o parte Katunakia, iar în cealaltă parte Mănăstirea Stomiu din Konița. Atunci eu mi-am întors cu dorire ochii spre Katunkia, dar un glas – era al Maicii Domnului – mi-a spus limpede:

– Nu vei merge la Katunakia, ci vei merge la Mănăstirea Stomiu.

– Maica Domnului, eu ți-am cerut pustie și tu mă trimiți în lume? i-am spus eu”.

Atunci am auzit din nou același glas, spunându-mi cu asprime:

– Vei merge să te întâlnești cu persoana cutare, care te va ajuta mult.

La Mănăstirea Stomiu

Astfel Starețul, în luna august din 1958, a ajuns la ajuns la mica și liniștita Mănăstire Stomiu. Oamenii din preajmă s-au bucurat mult de venirea lui și mulți dintre ei îl vizitau adesea. Starețul a început rezidirea mănăstirii arse, fără să aibă banii și materialele necesare. Însă cu ajutorul Maicii Domnului și cu bunăvoința unor creștini evlavioși, a reușit încet, încet să rezidească mănăstirea. „Când turnam placa, povestea Starețul, au venit să ajute 70 de persoane. La un moment dat, meseriașii mi-au spus: Mai trebuie 20 de saci de ciment. Ce puteam să fac? Mă aflam într-o situație dificilă. Să lăsăm placa pe jumătate nu se putea, să aducem alt ciment era foarte greu, deoarece trebuiau să meargă 4 ore și jumătate cu catârii, dar aceia erau la țarini. Atunci am alergat în biserică. Am aprins o lumânare, am îngenuncheat și am rugat-o pe Maica Domnului să ne ajute. Apoi am mers la muncitori și le-am spus să continue lucrul, punând cantitatea normală de ciment. Când au terminat, le-au rămas 5 saci de ciment!”

Cu toate că mănăstirea se afla într-un loc retras și liniștit, Starețul se retrăgea uneori într-o peșteră. Mergea acolo noaptea și priveghea, rostind Rugăciunea lui Iisus și făcând nenumărate metanii. Când nu avea închinători se închidea câteva ore în chilie. Studia, se ruga și făcea lucrare duhovnicească în sine însuși. În acest timp lăsa ușa chiliei puțin deschisă ca să vadă poarta mănăstirii, pentru a observa dacă vine cineva.

Starețul se îngrijea atât de lucrările de construcție, cât și de cei care aveau nevoie de ajutor. Aceștia erau foarte mulți, săraci și nefericiți. Starețul le dădea bani, alimente și medicamente, se îngrijea de copiii săraci și orfani, dădea terenurile mănăstirii familiilor sărace.

Starețul avea și activitate misionară, luptând împotriva unor eretici evangheliști care apăruseră în Konița, propovăduind musulmanilor și pe unii din ei aducându-i la adevărata credință.

Părintele iubea în mod deosebit și animalele sălbatice. În pădurea din jurul mănăstirii, trăiesc mulți urși. Odată Starețul a întâlnit un urs pe o cărare îngustă în timp ce urca la mănăstire cu un măgăruș încărcat. Ursul s-a strâns într-o margine ca să treacă Starețul. Acesta, la rândul său, i-a făcut semn cu mâna să treacă el mai întâi. „Iar ursul, povestea Starețul lumii, și-a întins laba, m-a prind de mână și m-a tras puțin ca să trec eu primul”. Atunci Starețul i-a zis: „Mâine să nu mai apari pe aici, pe jos, deoarece aștept lume. Altfel te voi prinde de-o ureche și te voi lega la iesle”.

Chiar dacă faima virtuții sale se răspândise dincolo de Konița și mulți oameni veneau să-i ceară sfatul, totuși Părintele a părăsit mănăstirea Stomiu. În ajunul hramului a mers în biserică pentru a face slujba, iar când a terminat, a văzut afară mai mulți vizitatori care aprinseseră focuri în curte și jucau. Atunci și-a luat rasa și a plecat noaptea mâhnit spre Sfântul Munte, la Mănăstirea Filotheu. La rugămințile insistente ale locuitorilor din Konița, părintele Paisie este trimis din nou la Stomiu, pe data de 7 august 1961.

Deși înnoise mănăstirea, îi alungase pe eretici și îi ajutase pe mulți, gândurile îi spuneau că nu face nimic și adesea se mustra pe sine: „Eu sunt călugăr, ce caut aici în lume”?

Pustnic pe Muntele Sinai

Pe 30 septembrie 1962, atunci când a văzut că și-a terminat misiunea în pustia lumii și și-a împlinit făgăduința făcută Maicii Domnului, a părăsit definitiv Mănăstirea Stomiu și a pornit către Muntele Sinai, după cum Maica Domnului l-a încredințat.

Când Părintele Paisie a ajuns la Sinai era mare secetă. În condiții obișnuite în această provincie plouă foarte rar, dar în acel an era simțită în mod deosebit lipsa de apă. În acea noapte starețul făcu rugăciune și a plouat mult.

Părintele Paisie a cerut binecuvântare pentru a locui singur în pustie. Și a ales sihăstria Sfinților Galaction și Epistimi, care era formată dintr-o bisericuță, în continuarea căreia se afla o chilie foarte mică. Această sihăstrie este așezată la înălțime, exact în fața sfântului vârf, la o distanță de mai puțin de o oră de la mănăstire. La 200 de metri mai sus se află peștera Sfântului Galaction, iar puțin mai în spate este schitul unde a viețuit Sfânta Epistimi împreună cu alte pustnice. Foarte aproape, „ca la o aruncătură de piatră” de locul lui pustnicesc se afla un izvoraș. În 24 de ore aduna 2-3 litri de apă. „Mâncarea mea, spunea Starețul, era ceai cu posmag pe care-l făceam singur. Făceam turte și le uscam la soare. Uneori fierbeam și orez pisat într-o cutie de conservă, care era și ibric și cratiță și farfurie și pahar. Aveam și un rând de haine de corp groase, pentru că noaptea se făcea foarte frig. Nu aveam nici felinar, nici lanternă, ci numai o brichetă ca să văd puțin prin întuneric. O dată am pus în pământ un răsad de roșii, dar după aceea m-a mustrat conștiința și le-am smuls. Mi se părea nepotrivit ca sărmanii beduini să nu aibă roșii, iar eu care eram călugăr, să am, fie și numai un fir. Ziua rosteam Rugăciunea și făceam lucru de mână. Rugăciune și lucru. Acesta era tipicul meu. Noaptea făceam câteva ore metanii fără să le număr. Nu citeam pravilă, ci o înlocuiam cu Doamne Iisuse”.

La mănăstire, Starețul cobora în fiecare Duminică sau o dată la 15 zile și se împărtășea. Avea o chiliuță mică în turn care era foarte izolată, acolo unde altădată erau închiși cei care erau exilați în Sinai. Participa la ascultările de obște ale mănăstirii, la lucrările de tâmplărie și la curățarea măslinilor. Făcea din lemn icoane sculptate pe care le dădea la mănăstire spre vânzare. Erau foarte căutate de închinători. Banii pe care îi luam pe ele îi dădeam la taximetriștii care veneau din Cairo, spunându-le să-mi cumpere haine, șepci, biscuiți, alimente, etc. După ce îmi umpleam traista cu binecuvântări întrebam unde se află corturile beduinilor, după care mergeau acolo, îi strigam pe copiii cei mici și împărțeam acele binecuvântări”.

După multe ispitiri de la diavolul, în urma multor nevoințe trupești și duhovnicești, Părintele Paisie trăia deja o viață imaterială. Era robit de iubirea dumnezeiască. Rugăciunea lui era neîncetată, precum răsuflarea lui și nu se întrerupea nici măcar în somn. Se adăpa cu harul, după cum aflăm din scrierile Starețului: „Simt că se încrustează ceva deosebit înlăuntrul meu”. Cu siguranță, Părintele Paisie a trăit aici, în Muntele Sinai, taine înalte, numai de el știute, pe care Dumnezeu i le descoperea, precum oarecum Prorocului Moise.

Starea sănătății Starețului însă se înrăutățea tot mai mult. Suferea de dureri de cap, care se datorau lipsei de oxigen de la mare altitudine unde pustnicea. Despre aceasta Starețul scrie într-o epistolă de-a sa din 1 martie 1964: „Văd că Dumnezeu mă coboară tot mai jos. De o săptămână mă aflu la mănăstire pentru că mi-a apărut astma. În cazul că voi suferi și aici, voi veni în Grecia. În orice caz, eu las lucrurile în seama lui Dumnezeu”.

A iubit Sinaiul pentru că acolo a trăit adevărata viață pustnicească. Până la sfârșitul vieții Starețul a trăit nostalgia petrecerii la Sinai, iar acum cu multă durere părăsește Sinaiul.

Din nou în Sfântul Munte

Reîntors din Sinai, Părintele Paisie a mers la Schitul Ivirului și s-a stabilit în Chilia Sfinților Arhangheli. Aici are parte și de liniște, însă nu este scutit de vizitele ucenicilor. Primind descoperire de la Dumnezeu să primească pe toți cei ce vin la dânsul, în jurul Părintelui s-au adunat mai mulți frați și părinți doritori să viețuiască împreună cu Starețul. Starețul însă suferea în continuare de plămâni. Boala nefiind tratată, starea de sănătate a Părintelui Paisie s-a înrăutățit. Pentru aceasta a fost nevoit să iasă din nou din Sfântul Munte pentru analize. Acestea au arătat că trebuie să fie operat cu orice preț. Intervenția chirurgicală a avut loc la Centrul pentru boli pulmonare din Tesalonic. I-au scos aproape în întregime plămânul stâng și două coaste. La spital s-a legat duhovnicește de niște tinere evlavioase, iubitoare de monahism. Acelea îl vizitau și i-au dat sângele de care a avea nevoie în timpul operației (este vorba de 4 litri de sânge). Starețul, simțindu-se îndatorat față de ele, le-a ajutat mai târziu duhovnicește, cât a putut de mult. Astfel a întemeiat celebra sihăstrie a Sfântului Ioan Teologul, din Suroti. În continuare, până la adormirea sa, Starețul le-a îndrumat duhovnicește și tot acolo și-a lăsat și mult pătimitorul său trup. A luat sânge de la surori, iar el le-a dat duh, adică ajutor duhovnicesc.

Povățuitor de suflete

În iulie 1967, datorită problemelor de sănătate, se stabilește la coliba lui Ipatie Vlahul din Katunakia, unde se nevoiește un an de zile.

La chemarea Kinotitei, Părintele Paisie se mută la Mănăstirea Stavronikita, pentru a reorganiza viața de obște. După ce a ajutat să intre în rânduială obștea de curând înființată, s-a stabilit pentru mai multă liniște la Chilia Cinstitei Cruci (2 martie 1969). Din această chilie Părintele Paisie avea să povățuiască multe suflete, călugări sau mireni vizitatori, dedicându-se întru totul slujirii aproapelui.

Prin anul 1972 se discuta subiectul nepurtării reverendei preoțești. Față de această problemă Părintele Paisie spunea: „Preotul fără rasă nu este de rasă”, iar pe preoții care renunțau la reverendă îi mustra astfel: „Îți place copacul așa cum este decojit? Așa sunt și preoții fără reverendă”.

Starețul nu era de acord cu introducerea mașinilor în Sfântul Munte. A luat poziție și vorbea cu îndrăzneală: „Mulți vor cutreiera cu mașinile tot Muntele pentru turism, iar alții vor vinde răcoritoare. Și ce va deveni Sfântul Munte, pe care l-au sfințit Sfinții Părinți prin nevoințele lor? Un adevărat spital de nebuni”.

După ce a petrecut 11 ani de nevoință la Coliba Cinstitei Cruci, se mută la coliba Panaguda, un loc mai retras și cu multă vegetație. Însă și aici este asaltat de credincioși. De dimineața până seara Starețul primea oameni, îi servea cu obișnuita tratație athonită și jertfea mult timp, stând împreună cu ei și ascultându-le problemele, urmând prorocului Isaia care zicea: „Mângâiați pe poporul meu, zice Domnul”, lăsând să se înțeleagă că a primit această poruncă.

Părintele Paisie a luat poziție drastică și față de buletinele de identitate, însemnate cu codul de bare 666 despre care zicea: „Chiar și primirea buletinului este lepădare. Din moment ce există pe buletin simbolul diavolului – 666 și eu iscălesc, înseamnă că sunt de acord cu acest lucru. Altceva e cu bancnotele care au numărul 666 – dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului – și altceva buletinul care este ceva personal”.

De asemenea, în anul 1988 Părintele Paisie ia poziție și față de filmul hulitor „Ultima ispită”, după Kazanțakis și chiar participă la protestul în stradă față de acest film. În urma acestui protest, Guvernul a interzis rularea filmului hulitor.

Boala și fericitul sfârșit

După ce este operat de hernie, în noiembrie 1987, la Spitalul Teaghenio din Tesalonic, starea sănătății Părintelui se înrăutățește foarte mult. Era foarte slăbit și pierdea mult sânge datorită cancerului înaintat la intestinul gros. Cu toate acestea nu și-a pierdut zâmbetul și îi mângâia pe ceilalți bolnavi, fără să primească îngrijire medicală. Pe 22 octombrie 1993, a mers la Mănăstirea Suroti pentru privegherea Cuviosului Arsenie. Dar aceasta avea să fie ultima sa ieșire din Sfântul Munte. Nu avea să se mai întoarcă nici după moartea lui. Între timp, Părintele a făcut ocluzie intestinală. Părintele Paisie este internat din nou la spitalul Teaghenio, pentru a i se extirpa tumoarea. La 4 februarie 1994 a avut loc operația. Tumoarea de la intestinul gros a fost eliminată, dar boala evolua înfricoșător de repede. A făcut metastază la ficat și plămâni.

Deși pentru o vreme Starețul s-a supus cu smerenie prescripțiilor medicilor, într-o zi l-a chemat pe chirurgul care l-a operat și i-a spus:

– De acum înainte vom opri tratamentul.

– De ce, gheronda?

– Acum vei face ascultare. Nu mai pot primi pe nimeni. S-a terminat misiunea mea. Până aici a fost. De acum înainte mă veți lăsa liniștit.

Durerile deveneau tot mai mari, dar nu primea să i se facă injecții calmante. Cu toate că a încercat de mai multe ori să revină în Sfântul Munte, nu a putut, pentru că voia lui Dumnezeu era să rămână în lume la Mănăstirea Suroti, lângă Cuviosul Arsenie, Sfântul său ocrotitor. A cerut să i se aducă schima mare și camilafca. A stabilit locul mormântului și a dat porunci privitoare la înmormântarea sa.

La sărbătoarea Sfintei Eufimia, 11 iulie, într-o zi de luni, s-a împărtășit pentru ultima dată, stând în genunchi pe pat, fiindcă îi era cu neputință să meargă la biserică. De câteva zile încetase să mai primească lume. Acum când se apropia sfârșitul, dorea ca nici surorile să nu mai intre la el în chilie. Când avea nevoie de ceva, bătea în perete și venea monahia care îl slujea. Voia să fie singur, să se roage nestingherit și să se pregătească mai bine pentru ieșirea lui.

Starețul ajunsese la ultima sa noapte mucenicească. O chema pe Maica Domnului în durerile lui, spunând: „Măicuța mea cea dulce!” Timp de două ore și-a pierdut cunoștința, iar când și-a revenit a sus cu voce stinsă: „Mucenicie, adevărată mucenicie…”. Apoi a adormit în pace. Era 12 iulie 1994, marți la ora 11 noaptea, iar după calendarul aghioritic 29 iunie, pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

A fost înmormântat în spatele bisericii Sfântului Arsenie, fără să afle cineva și fără să cheme pe nimeni la înmormântarea lui. Aceasta a fost dorința Starețului, ca înmormântarea lui să se facă în taină. Ceea ce s-a întâmplat după trei zile, când adormirea lui s-a făcut cunoscută, este de nedescris. Din toate părțile venea puhoi de lume pentru a se închina la mormântul lui. Coliba lui din Sfântul Munte, Panaguda, a căzut pradă tâlharilor duhovnicești. Închinătorii au intrat pe sub gardul de sârmă și s-au cățărat pe balcon. Luau tot ce găseau: căni, cuțite, lemne, covorașe, funii, hârtii, până și buturugele pe care Starețul le folosea ca scăunele.

Deasupra mormântului său simplu, pe o placă de marmură, a fost încrustat poemul care a fost scris de el însuși:

Aici s-a terminat viața mea,

Aici și răsuflarea mea.

Aici trupul mi se va îngropa,

Iar sufletul mi se va bucura.

Sfântul meu aici locuiește,

Iar aceasta mă cinstește.

Și cred că el se va milostivi

Și pe Izbăvitorul Îl va îmblânzi,

Ca sufletul meu cel ticălos

Să aibă alături pe Maica Domnului Hristos.

Monahul Paisie Aghioritul

Testamentul duhovnicesc al Starețului

Atunci când eu, renumitul Paisie, m-am cercetat pe sine-mi, am văzut că toate poruncile Domnului le-am călcat și toate păcatele le-am făcut. Nu are importanță dacă unele le-am făcut într-o măsură mai mică, deoarece nu am deloc circumstanțe atenuante. Căci multe faceri de bine am primit de la Domnul. Rugați-vă să mă miluiască Hristos. Iertați-mă și iertați să fie toți cei ce cred că m-au mâhnit. Vă mulțumesc mult și iarăși rugați-vă! Monahul Paisie

Acatistul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea și îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima și-a pus pentru noi și pentru mântuirea noastră, și să-i cântăm cu mulțumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Icosul 1

Dumnezeu a rânduit ca să te naști, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulțime nenumărată de sfinți. Cărora și tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei și neobosit povățuindu-ne spre pocăință. Pentru care te și lăudăm, cu întreagă bucurie, așa:
Bucură-te, că te-ai făcut urmaș ales al tuturor sfinților capadocieni;
Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;
Bucură-te, floare preafrumoasă și mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;
Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcorești lumea întreagă;
Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învățătură;
Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputințele, scârbele și durerile noastre;
Bucură-te, stâlp de foc, care ești reazem neclintit pentru cei ce vor să câștige mântuirea;
Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veșnicele lăcașuri;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu și un semn al negrăitei Lui milostiviri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 2

Ales ai fost din pântecele maicii tale, Cuvioase, ca să te dăruiești lui Dumnezeu cu totul și astfel să ajungi vas ales al Lui, spre mântuirea și povățuirea tuturor celor ce au nădăjduit în tine. Pentru o binecuvântare ca aceasta Îi cântăm cu toții, Celui ce a lucrat prin tine minuni și îndurări mari, cântarea: Aliluia!

Icosul 2

Semnul harului lui Dumnezeu ce se odihnea asupra ta, Părinte, a fost botezul pe care l-ai primit din mâinile Sfântului lui Dumnezeu, Arsenie. Că acesta văzând cu duhul darurile tale cele multe, încă din fragedă pruncie te-a binecuvântat spre a-i fi lui urmaș și a-i purta numele. Te fericim, așadar, cu nevrednicie, zicând:
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul;
Bucură-te, că el a proorocit cele ce aveau să fie cu tine;
Bucură-te, că s-a bucurat duhul lui văzând așa rod ales ieșind din turma cea păstorită de el;
Bucură-te, că pentru aceasta ți-a purtat de grijă neîncetat, câtă vreme a fost în viața aceasta pământească;
Bucură-te, că nici după ce s-a mutat în cereștile locașuri nu te-a lăsat, ci mai vârtos a mijlocit pentru tine;
Bucură-te, că și tu l-ai cinstit după cuviință, socotindu-l cu evlavie ca fiind Părintele tău în Hristos;
Bucură-te, că te-ai ostenit fără zăbavă spre preaslăvirea lui, adunând mărturii despre viața sa cea minunată;
Bucură-te, că Sfântul lui Dumnezeu te-a binecuvântat să descoperi moaștele lui cele slăvite, care s-au făcut pricină de nenumărate vindecări;
Bucură-te, că trupul lui cel cinstit cu mare dragoste l-ai așezat în obștea întemeiată de tine la Suroti;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 3

După ce părinții tăi au ajuns în pământul Koniței, Cuvioase, mutându-se în Grecia din pricina prigoanei turcilor celor tirani, ai început a urca cu jertfelnicie pe scara dumnezeiască a desăvârșirii. Că încă din copilărie te-ai dovedit a fi o lumină pentru toți cei din jur, care văzând darurile tale cele alese, slăveau pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul 3

Povățuit de pilda părinților tăi, te-ai nevoit de mic cu râvnă aprinsă spre dragostea lui Hristos, arătând fapte de om desăvârșit. Că urmând mamei tale celei binecuvântate, îndată ai început să postești cu asprime și să te rogi neîncetat, pustnic fiind cu trăirea, însă copil cu vârsta. Minunându-ne noi de bărbăția sufletului tău, îți cântăm cu bucurie, așa:
Bucură-te, că încă tânăr fiind, te-ai lepădat cu totul de poftele trecătoare ale acestei lumi;
Bucură-te, că prin post desăvârșit ți-ai păzit nestricată cununa fecioriei;
Bucură-te, că vârsta nu te-a oprit a te deprinde cu rugăciunea neîncetată în singurătate;
Bucură-te, că în loc să te desfeți cu jocuri copilărești, te desfătai petrecând mereu cu Hristos și cu sfinții Săi;
Bucură-te, că pentru aceasta fugeai de prietenia celor care te îndepărtau de la dragostea ta cea înflăcărată;
Bucură-te, că nu doar în lucrurile din afară te-ai nevoit, ci și sufletul ți l-ai împodobit cu toată virtutea;
Bucură-te, că ai urmat bunătății și smereniei mamei tale celei binecuvântate;
Bucură-te, că ea ți-a fost nesmintită pildă de dragoste și de jertfire deplină de sine;
Bucură-te, că ne uimim cu toții de vitejia cu care ai început a purta lupta cea bună;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 4

În război fiind chemat pentru a-ți apăra țara de cei fără de Dumnezeu, Părinte, ai strălucit prin vitejia ta cea fără margini. Că întru totul lepădându-te de iubirea de sine, căutai mereu să fii acolo unde era primejdia mai mare, pentru a-i scăpa pe cei ce luptau împreună cu tine. Iar ei văzând aceasta, Îi mulțumeau lui Dumnezeu pentru așa un sprijin, zicând cu toții: Aliluia!

Icosul 4

Ai folosit războiul, Cuvioase, ca prilej de sfințire, că neîncetat ai sporit în dragoste mai presus de patimă, punându-ți sufletul pentru prietenii tăi. Și astfel ai câștigat cununi nepieritoare de la Cel ce se face răsplată însutită a toată jertfa, de la Hristos Dumnezeu. Aceasta înțelegând-o și noi, ne grăbim a-ți aduce, spre laudă, unele ca acestea:
Bucură-te, că în luptă ai fost chip minunat de întreagă jertfire de sine;
Bucură-te, că ți-ai disprețuit până la capăt viața aceasta pământească, câștigând-o astfel pe cea cerească;
Bucură-te, că nu ai lepădat chipul evlaviei nici în vâltoarea cea cumplită a primejdiilor;
Bucură-te, că prin mărimea ta de suflet te-ai făcut lumină spre sfințire și celor din jur;
Bucură-te, că ajutai cu timp și fără timp pe toți cei ce se aflau în nevoi și-n necazuri;
Bucură-te, că ai biruit desăvârșit frica cea omenească înarmându-te cu bărbăție de fier;
Bucură-te, că războindu-te împotriva dușmanilor țării, în ascuns luptai și împotriva vrăjmașilor sufletului tău;
Bucură-te, că deși voiai să mori tu în locul prietenilor tăi, Dumnezeu te-a păzit ca pe un preaiubit al Său;
Bucură-te, că și nouă ne arăți, prin tăria cea minunată a sufletului tău, calea spre desăvârșire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 5

Cu râvnă aprinsă ai lepădat lumea, Părinte, și te-ai închinat lui Hristos în întregime, alăturându-te obștii monahilor, care pururea se luptă pentru a-și birui firea. Și în scurtă vreme te-ai făcut înger în trup, întru toate îmbrăcându-te în Cel Căruia și noi Îi cântăm cu umilință: Aliluia!

Icosul 5

Te-ai retras în pustia cea minunată a Sinaiului pentru a-I sluji Stăpânului Hristos, Cuvioase, și biruind poftele lumii, ai ajuns bărbat desăvârșit, strălucind în toată virtutea și arzând de dragoste adevărată pentru Dumnezeu, Care prin tine a pogorât asupra noastră mila Sa cea bogată. Pentru aceasta și noi, cu slabe puteri, îți mulțumim zicând:
Bucură-te, bărbat îngeresc, că toate poftele lumii le-ai socotit deșertăciune;
Bucură-te, că vreme de trei ani te-ai nevoit în pustia cea aspră a Sinaiului;
Bucură-te, că neștiut de nimeni ai trăit într-o peșteră ascunsă, îndurând arșița și gerul;
Bucură-te, că acolo ai luptat până la sânge împotriva a toată patima;
Bucură-te, că prin smerenia ta cea adâncă, ai biruit desăvârșit pe dracii cei vicleni;
Bucură-te, că te-ai curățat de toată stricăciunea păcatului, ajungând lumină a lui Hristos;
Bucură-te, că ai început a te ruga cu lacrimi fierbinți pentru întreaga lume;
Bucură-te, că văzând jertfa ta cea peste putere, Dumnezeu te-a umplut de daruri mai presus de fire;
Bucură-te, că în peștera ta cea strâmtă te-ai învrednicit de nenumărate descoperiri ale harului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 6

După ce în Sinai te-ai luptat în bun chip, Părinte, ai fost chemat de Maica Domnului în Grădina ei cea pământească, în Sfântul Munte Athos, cel ce este floarea și lumina Ortodoxiei. Și înainte-văzând tu că acela va fi locul desăvârșirii tale, i-ai mulțumit Preasfintei Împărătese pentru acoperământul ei cel minunat, cu care pururea păzește întreaga lume de răutatea necazurilor; iar Fiului ei I-ai cântat, cu bucurie, dulcea cântare: Aliluia!

Icosul 6

Ajungând în Sfântul Munte și fiind purtat în multe locuri de harul lui Dumnezeu, ai urcat mereu pe scara sfințeniei, Cuvioase, culegând de peste tot, ca o albină înțeleaptă, nectarul duhovnicesc cel mai dulce. Iar mai apoi ai ajuns fiu al Părintelui Tihon, stareț purtător-de-Duh și plin de toată virtutea, pe care l-ai urmat în deplină ascultare. Pentru aceasta îți cântăm și noi, cu glasuri neputincioase, așa:
Bucură-te, că Dumnezeu ți-a rânduit preaslăvirea în Muntele cel binecuvântat al Athosului;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a dat în grija Preacuratei Maicii Sale, care te-a ocrotit ca pe un fiu al ei;
Bucură-te, că umbrit de Duhul Sfânt ai colindat întregul Munte, căutând Părinți cu viață sfântă;
Bucură-te, că te-ai minunat de rugăciunile neîncetate ale lor, prin care Dumnezeu trimite mila Sa asupra lumii;
Bucură-te, că te-ai nevoit să le scrii și viața, spre slava lui Dumnezeu și folosul oamenilor;
Bucură-te, că apoi ai ajuns ucenic al Cuviosului Părinte Tihon, cel desăvârșit în sfințenie;
Bucură-te, că pe acesta l-ai slujit cu dragoste nețărmurită, în toate încredințându-te povățuirii lui celei înțelepte;
Bucură-te, că pentru ascultarea ta cea până la capăt, Dumnezeu ți-a dăruit și ție harul ce se sălășluia în Părintele tău;
Bucură-te, că după moartea sa, Cuviosul Tihon ți-a descoperit că se va ruga mereu pentru tine;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 7

Întru deplină dragoste desăvârșindu-te, te-ai făcut unealtă a lui Dumnezeu, Carele a început a lucra prin tine cu putere multă. Că te-a făcut un mângâietor al tuturor celor necăjiți și un povățuitor al celor întunecați de păcate. Îi mulțumim lui Dumnezeu, Părinte, pentru că te-a dăruit nouă pe tine spre mântuirea noastră, cântându-I cu toții: Aliluia!

Icosul 7

“Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”, a zis Mântuitorul lumii cu glas nemincinos. Că și întru tine, Părinte, cuvântul Lui s-a împlinit cu întreagă putere. Iar pentru aceasta te lăudăm și noi, zicând:
Bucură-te, cel ce ai învățat lumea prin cărți luminate de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce prin cuvinte cu mult folos sufletesc ai risipit neștiința vremurilor noastre;
Bucură-te, trâmbiță a Duhului, care ai vestit tuturor bucuria pocăinței;
Bucură-te, proorocule minunat, care ne-ai arătat că trăim vremurile sfârșitului;
Bucură-te, tămăduitorule milostiv al bolilor celor cu neputință de vindecat;
Bucură-te, îngrijitorule preaales al celor cu sufletul apăsat de necazuri;
Bucură-te, untdelemn dumnezeiesc, care ai curățat toate rănile noastre;
Bucură-te, pace de sus, care ai împăcat nenumărate familii destrămate;
Bucură-te, povățuitorule iscusit, că ai îndepărtat de la oameni toate cursele diavolului;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 8

Văzând lupta cea înfricoșătoare pe care o duce vrăjmașul mântuirii împotriva familiei celei binecuvântate de Dumnezeu, te-ai încins cu arma cuvântului, învățându-i pe soți că pentru a putea câștiga liniștea caselor lor, trebuie să aibă răbdare și îndelungă-răbdare, și jertfire de sine cu dragoste. Îl slăvim pe Dumnezeu neîncetat, Cuvioase, pentru că te-a trimis să ne arăți calea cea dreaptă, cântând: Aliluia!

Icosul 8

“Dați-mi mame creștine și vă voi da sfinți care să schimbe lumea”, a spus dumnezeiescul Gură de Aur. Iar tu, pătruns fiind de acest adevăr, te-ai ostenit cu timp și fără timp, prin rugăciuni și îndemnuri, să le arăți soților celor credincioși că pacea familiei este roadă a Duhului Sfânt, și că trebuie să lupte pentru ea cu străduință și înțelepciune. Pentru că te-ai nevoit ca să aduci vindecare familiilor noastre celor atât de crunt lovite de ispite, îți mulțumim cu toții, zicând:
Bucură-te, mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu pentru bunaînțelegere a celor căsătoriți;
Bucură-te, că pe soții cei binecredincioși i-ai povățuit să trăiască în înfrânare și sfințenie;
Bucură-te, că pe aceștia i-ai învățat să-și poarte neputințele unul altuia, cu dragoste și cu mărime de suflet;
Bucură-te, că părinților le-ai arătat că prin rugăciune harul lui Dumnezeu se pogoară asupra întregii familii, aducând bucurie și pace;
Bucură-te, că ai luptat împotriva tuturor păcatelor, văzând că prin ele vine destrămarea căsniciei;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrător aprig al înspăimântătoarei ucideri de prunci;
Bucură-te, că mamelor celor credincioase le-ai spus că prin pilda vieții lor își pot face copiii sfinți;
Bucură-te, că tinerilor le-ai arătat că prin ascultare câștigă milă de la Dumnezeu și viață liniștită;
Bucură-te, că pe aceștia i-ai îndemnat să dobândească binecuvântarea părinților, prin care vine și binecuvântarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 9

Pe cel ce în chip minunat a tămăduit bolile noastre cele trupești și sufletești, prin rugăciunile lui cele făcute din adâncul inimii, pe Paisie, mijlocitorul nostru, să-l lăudăm noi toți cu bucurie. Iar lui Dumnezeu, cel slăvit în Sfânta Treime, să-I cântăm cu mulțumire, zicând: Aliluia!

Icosul 9

Vindecător a toată boala te-ai făcut, Părinte, prin darul de care te-a învrednicit Dumnezeu. Că arzând de dragoste și de milă pentru oamenii ce se chinuiau în dureri, te-ai rugat cu jertfire de sine pentru izbăvirea lor, învățându-i să mulțumească lui Dumnezeu pentru toate. Te fericim într-un glas, noi credincioșii, zicând:
Bucură-te, armă preatare împotriva bolii celei înfricoșătoare a cancerului;
Bucură-te, neobositule îngrijitor al celor ce se chinuiesc în dureri cumplite;
Bucură-te, izvor de vindecare în care se răcoresc toți cei răniți sufletește;
Bucură-te, izgonitorule de demoni, că ai zdrobit cu smerenia ta toată viclenia și asuprirea diavolului;
Bucură-te, preamilostive părinte, că n-ai îndurat să-i vezi pe oameni sfârșindu-se sub greutatea chinurilor trupești și sufletești;
Bucură-te, că pentru aceasta toate scârbele și bolile noastre le-ai luat asupra ta;
Bucură-te, că te-ai rugat cu mărime de suflet ca Dumnezeu să-ți trimită ție neputințele noastre;
Bucură-te, că ne-ai învățat că toate necazurile vin prin depărtarea de Dumnezeu și de poruncile Sale;
Bucură-te, cel ce ne-ai arătat că negrăită este răsplata celor ce-și duc boala cu răbdare, aducând slavă lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 10

Domnul și Mântuitorul lumii a făgăduit mare răsplată celor ce se vor osteni în bun chip spre desăvârșirea altora. Iar tu, Cuvioase, deși călugăr simplu și neînvățat în cele lumești, ai fost înțelepțit de Însuși Duhul Domnului ca să povățuiești mii de oameni pe calea mântuirii. Iar pentru aceștia te rogi până acum lui Dumnezeu, Căruia și noi Îi cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul 10

Pentru întreaga ta virtute, Dumnezeu te-a împodobit cu daruri mai presus de fire, pe care tu le-ai folosit spre slava Lui și spre folosul oamenilor. Că te-ai făcut părintele a mulțimi nenumărate de credincioși, care, luptați fiind de ispitele cele cumplite ale vremurilor noastre, căutau la tine ca la un liman dumnezeiesc. Iar pentru aceasta, te rugăm să ne primești și pe noi în rândul fiilor tăi duhovnicești, și să ne îngădui să-ți cântăm, cu mulțumire, așa:
Bucură-te, că i-ai învățat pe oameni să lupte cu gândurile cele rele sădite în minte de vrăjmașul mântuirii noastre;
Bucură-te, că strălucind de darul deosebirii duhurilor, fiilor tăi le arătai îndată dacă gândurile lor sunt de la Dumnezeu sau de la diavol;
Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu cunoșteai adâncul inimilor oamenilor;
Bucură-te, că având deplină înțelepciune, ai zădărnicit toate cursele cele meșteșugite ale celui viclean;
Bucură-te, că pe mulți i-ai întors la pocăință adevărată prin dragostea ta cea nefățarnică;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrare înțeleaptă a celor îndărătnici și mândri;
Bucură-te, că ai fost mângâiere blândă a celor deznădăjduiți și covârșiți de ispite;
Bucură-te, că ai plâns neîncetat pentru toți cei ce vedeau în tine nemincinoasă nădejde de mântuire;
Bucură-te, că la Judecată o să-I spui lui Dumnezeu, cu dulce bucurie: „Iată, eu și fiii pe care i-ai dat mie!”;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 11

Ajungând călugăr desăvârșit, Părinte, și plin fiind de harul lui Dumnezeu, te-ai făcut nădejde tare pentru sufletele nemângâiate ale celor ce voiau să se închine lui Hristos în întregime. Iar pentru darurile tale, toți vedeau în tine un îndrumător luminat de Duhul Sfânt. Pentru aceasta Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce turma Sa nu a lipsit-o de păstori cu viață sfântă, zicând: Aliluia!

Icosul 11

Ai întemeiat la Suroti o mănăstire de maici, unde fiicele tale cele mai sporite puteau să se dăruiască Mirelui Hristos cu dragoste deplină. Iar mai apoi le-ai povățuit spre desăvârșire, ca un părinte mult iubitor și îndelung răbdător, prin sfaturile tale cele preaminunate, care ne sunt și nouă îndrumare nemincinoasă. Te binecuvântăm cu toții pentru aceasta, zicând:
Bucură-te, că ai ctitorit Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti;
Bucură-te, că aceasta s-a făcut liman de mântuire pentru sufletele cele însetate de Hristos;
Bucură-te, că te-ai străduit cu timp și fără timp a le face pe maici mirese desăvârșite ale Domnului nostru;
Bucură-te, că le-ai învățat călugăria cea adevărată, care înseamnă lepădare de lume și de poftele ei;
Bucură-te, că neîncetat te-ai străduit să le aprinzi râvna spre nevoința cea binecuvântată;
Bucură-te, că le-ai călăuzit spre mărturisirea cât mai deasă a păcatelor, prin care se strică întru totul lucrările diavolului;
Bucură-te, că povățuirile tale au căzut pe pământ roditor și au răcorit lumea întreagă;
Bucură-te, că ai luptat cu putere împotriva duhului lumesc care vatămă cumplit viața de mănăstire;
Bucură-te, că prin vitejia și dragostea ta te-ai făcut tuturor călugărilor pildă de biruință duhovnicească;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 12

Mare a fost harul lui Dumnezeu care s-a revărsat peste tine, Cuvioase, și mari și milele Lui, că pentru multa ta jertfă, Cel Atotbun te-a învrednicit de descoperiri minunate și de bucurii mai presus de fire. Ne bucurăm și noi văzând răsplata pe care Dumnezeu o dă sfinților Săi, și rugându-L să ne facă și pe noi părtași ei, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 12

Ai gustat, Părinte, încă de aici din bucuriile raiului, cele gătite de Mult-milostivul Dumnezeu tuturor celor ce slujesc Lui cu dragoste. Că deși au fost mari luptele pe care vrăjmașul cel viclean le-a dus cu tine, cu mult mai mari au fost mângâierile prin care Dumnezeu te-a întărit în virtute. Pentru aceasta, întru smerită laudă, îți cântăm:
Bucură-te, lumină preadulce prin care Hristos strălucește lumii întregi;
Bucură-te, flacără minunată, care ne aprinzi și pe noi de dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai făcut sălaș deplin al harului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că acesta a născut în tine toate roadele sfințeniei;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a copleșit cu darurile Sale cele mai presus de fire;
Bucură-te, că ai gustat din lumina cea necreată și pururea fiitoare;
Bucură-te, că ai trăit cu Sfinții ca și cu niște prieteni apropiați;
Bucură-te, că Maica Preabună a Domnului nostru ți s-a arătat pentru a te întări în necazuri;
Bucură-te, minune negrăită, că te-ai învrednicit a vorbi cu Însuși Hristos, Stăpânul și Dumnezeul nostru;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 13

“Mulți sfinți ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să se nevoiască”, grăit-ai, Părinte, luminat fiind de Duhul Sfânt. Că ne-ai vestit nouă, celor întunecați, că vremurile sunt spre plinire și că cei ce acum se luptă cu vitejie ca să-și câștige mântuirea, au plată de mucenic. Pentru aceasta, Îi mulțumim lui Dumnezeu, Cel ce cu milă și-a cercetat poporul, trimițând pe Sfântul Său spre luminarea noastră, și Îi cântăm Preabunului Stăpân, în glas de bucurie, cântarea: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Dumnezeu a rânduit ca să te naști, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulțime nenumărată de sfinți. Cărora și tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei și neobosit povățuindu-ne spre pocăință. Pentru care te și lăudăm, cu întreagă bucurie, așa:
Bucură-te, că te-ai făcut urmaș ales al tuturor sfinților capadocieni;
Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;
Bucură-te, floare preafrumoasă și mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;
Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcorești lumea întreagă;
Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învățătură;
Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputințele, scârbele și durerile noastre;
Bucură-te, stâlp de foc, care ești reazem neclintit pentru cei ce vor să câștige mântuirea;
Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veșnicele lăcașuri;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu și un semn al negrăitei Lui milostiviri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul 1

Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea și îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima și-a pus pentru noi și pentru mântuirea noastră, și să-i cântăm cu mulțumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul

Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfințeniei și ai ajuns desăvârșit în virtute, și pentru aceasta ai câștigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viață, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăința cea binecuvântată.

Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputințele noastre nenumărate, boli trupești și sufletești, cu mult mai mult poți acum să ne ajuți și să ne izbăvești de toate greutățile. Deci miluiește-ne, Părinte, pentru dragostea ta cea nemăsurată, pentru bunătatea ta cea dumnezeiască, și nu ne lăsa pe noi, cei plini de atâtea păcate.

Tu, care nu ai obosit a ne povățui spre mântuire și a ne purta neputințele câtă vreme ai fost aici cu noi, înțelepțește-ne și acum ca să putem birui ispitele pe care vicleanul diavol le țese neîncetat în jurul nostru și cu care vrea să ne piardă sufletele pentru veșnicie. Luminează-ne ca să putem cunoaște voia lui Dumnezeu pentru noi și roagă-te Stăpânului ca să ne dea putere să o împlinim cu mulțumire.

Tu, care ne-ai fost o pildă nesmintită de vitejie și de jertfire de sine, întărește-ne și pe noi ca să putem să-ți urmăm în virtute, pentru a câștiga cununa cea nepieritoare, de care și tu te-ai învrednicit cu prisosință.

Așa, Părinte, nu ne lepăda pe noi, cei ce neîncetat Îl mâniem pe Îndelung-răbdătorul nostru Dumnezeu, ci stai cu îndrăzneală înaintea tronului Aceluia, mijlocind pentru noi cu lacrimi, ca Dumnezeu să ne dea, pentru tine, scumpa mântuire. Și astfel, mulțumindu-ți din adâncul inimii pentru toate câte le-ai făcut pentru noi, și încă le mai faci, să-I mulțumim și Dumnezeului nostru preabun, cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Paraclisul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Tropar

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce...

Pe iubitorul sfințitei liniștiri și următorul milostivirii lui Dumnezeu, pe Cuviosul Paisie să-l lăudăm, că acesta, în Athos, în Sinai și la Stomion viețuind ca un fără de trup, vas al alegerii s-a arătat și acum este tuturor ocrotitor, călăuzitor și solitor către Domnul.

 

Canonul

Glasul al 8-lea
 

Cântarea 1
 

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Următor fiind milei dumnezeiești, Părinte Paisie, ca unul ce te-ai făcut tuturor toate, miluiai neîncetat; deci și acum, prin rugăciunile tale, fii ajutător grabnic tuturor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Doctor ești trupurilor și mângâiere sufletelor și dulce răcorire, mare sprijinitor în nevoi și iscusit apărător în războiul nevăzut.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuprins sunt de dormitarea multei nepăsări și cer ocrotirea ta cea neadormită, deci cercetându-mă, dăruiește-mi trezvie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împărăteasă a toate, Maică a Izbăvitorului, alungă degrabă norii cei întunecați ai primejdiilor și ai ispitelor și acoperă turma ta, ca un nor purtător de lumină.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luminându-ți inima cu osteneliile nevoințelor tale și strălucindu-ți cugetul cu raza harului, întreg ai devenit lumină; pentru aceasta, din întunericul greșelilor izbăvește-mă prin rugăciunile tale, Părinte Paisie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu bucurie ai răbdat durerile bolilor, făcându-te pildă de răbdare neclintită; întărește-mă și pe mine, cel căzut în patul durerii, schimbând necazul meu în bucurie cerească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu adevărat ai făcut pământul cer, bucurându-te de îngereasca liniște, Cuvioase, și arzând cu duhul; iar acum din cer, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, încetează tulburarea vieții mele celei nestatornice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucurie, veselie și îndulcire ai fost, făcându-te Maică a bucuriei, Născătoare de Dumnezeu; pentru aceasta, necăjit fiind, scap pururea către tine, caldă mângâiere și ocrotirea mea.

Apoi aceste Stihiri:

De Dumnezeu purtătorule Paisie, ascultă cererile celor ce te cheamă, împlinindu-le cu milostivire, ca unul ce ai îndrăznire către Domnul.

Caută cu milostivire, prealăudată, de Dumnezeu Născătoare, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.

Doamne miluiește (de 12 ori)

 

Sedelna

Glasul al 2-lea

Podobie: Ceea ce ești rugătoare caldă...

Cald mijlocitor fiind către Domnul, primește, Părinte, caldele noastre rugăciuni, ale celor ce cu stăruință strigăm ție: Noaptea și ziua păzește-ne și ajutor fii nouă, în veacul de acum și în cel viitor.
 

Cântarea a 4-a

Irmos: Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Noaptea amarei deznădăjduiri cumplit a acoperit inima mea, dar tu te-ai arătat mie lumină și bucurie, Cuvioase Paisie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De veselie ne umplem, alergând cu credință la sfântul tău mormânt; că izvorăște har de mântuire care ne umbrește pe noi în chip tainic.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ridică-mă pe mine cel căzut și către pocăință mă călăuzește prin rugăciunile tale, izbăvindu-mă de obișnuința care mă înrobește.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu strălucirea nepătimirii vas preacurat te-ai arătat, cea cu totul fără prihană; pentru aceasta, curățește pe robii tăi de întinăciunea trupului și a duhului.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni. 

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fii mie zid de mântuire, Părinte Cuvioase, în toată vremea și locul nevătămat păzindu-mă, ca un bun ocrotitor al meu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Năvălirile patimilor biciuiesc inima mea, dar cuvintele tale ca un balsam bun îmi aduc pace și vindecare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Suflet trândav și neroditor am dobândit, Părinte; ci dăruiește-mi râvnă și putere, ridicându-mă spre luptele cele de cinste.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Când voi sta înaintea scaunului de judecată celui înfricoșător al Fiului tău, Maică Fecioară, rogu-te, ține-mă de mâna cea dreaptă și mă mântuiește.
 

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Dom­nul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dum­nezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Îndurat și plin de dragoste dumnezeiască, vesel și milostiv te-ai arătat, Cuvioase, că în pustie curățindu-te de patimi, milostivirile îndurării ai dobândit; iar acum, prin rugăciunile tale cele fierbinți, dăruiește-mi adevărata dragoste.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Iubit-ai, Părinte, a nu te arăta și ai urât slava lumii, dar Dumnezeul slavei și Stăpânul tuturor a vădit smerenia ta; o picătură din aceasta picură-mi și mie, rogu-te, prin mijlocirile tale, Cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiasca dragoste te răpea preafierbinte și lăudai pe Dumnezeu împreună cu Îngerii; pentru aceasta și pe mine răpește-mă de la gândurile pământești și de la grija deșartă, ca, din inimă curată, să binecuvintez și să slăvesc pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rai însuflețit al lui Dumnezeu, vas cinstit al bunei miresme, izbăvește-mă de urâtul miros al patimilor și arată-mă lăcaș al virtuților, că tu ești izvor și pricină a darurilor, cea cu totul fără prihană.
 

Apoi aceste Stihiri:

De Dumnezeu purtătorule Paisie, ascultă cererile celor ce te cheamă, împlinindu-le cu milostivire, ca unul ce ai îndrăznire către Domnul.

Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca una ce ai îndrăznire de Maică.

 

Condacul

Glasul al 2-lea

Podobie: Ceea ce ești păzitoare...

Așteptând ai așteptat pe Domnul, întru nevoințe desăvârșindu-te, Părinte Cuvioase; iar acum, aflând odihnă de ostenelele cele în multe chipuri, doctor preabun te-ai arătat al patimilor și al bolilor cumplite, al sufletului și al trupului, izvorând mângâiere și doctorie fără de plată celor ce aleargă la tine, preaminunate Paisie.
 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Ba­bilon oarecând, cu credința Treimii, vă­paia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu adevărat toate mi s-au făcut pline de durere, cumplite și cu strâmtorare, Părinte Paisie, dar, îndrăznind la puterea dumnezeieștilor tale rugăciuni, sub acoperământul tău am alergat, că tu degrab mă izbăvești din toate în chip minunat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Liman liniștit în necazurile vieții toți te-au dobândit; că tu te-ai făcut săracilor bogăție, bătrânilor toiag, nădejde celor deznădăjduiți și mângâiere celor ce plâng, Cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din boli cumplite izbăvește-i pe cei ce pătimesc, Părinte Paisie, vindecă boala cancerului, pe cei ce zac în pat aproape morți, din moarte izbăvește-i, orbilor le dă lumină și celor muți grai.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mintea, sufletul și inima le înalț către tine, ceea ce singură ești ajutătoarea lumii și cu credință strig: Izbăvește-mă de primejdiile cele de multe feluri care mă înconjoară, cu mijlocirea ta cea de Maică spre Domnul, Preacurată.
 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile în­gerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cel ce ai strălucit cu viața întocmai cu a Îngerilor, prin vedere și prin lucrare, de Dumnezeu cugetătorule, lumină ești monahilor în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stai înaintea Mântuitorului ca un mijlocitor pentru popor, Cuvioase Paisie, rugându-te să fie izbăvit de tot felul de vrăjmași în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe tineri întărește-i să păzească dreapta credință ortodoxă, cu toată vitejia, ca niște Macabei, prin rugăciunile tale către Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curată Fecioară, câte le voiești le și poți, ca una ce ai născut pe Împăratul tuturor; pentru aceasta te lăudăm pururea, îndrăznind către tine.
 

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Acum m-am învrednicit de dumnezeiesc ajutor eu, ticălosul, când am sărutat cu căldură icoana ta, de Dumnezeu slăvite, Părintele nostru Paisie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cine va chema cu adevărat numele tău și nu-i vei duce degrab cererile lui către Dumnezeu, Părinte Cuvioase?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce ai îndrăznire către Ziditorul, Părinte, roagă-te pentru lumea întreagă, să i se dăruiască de sus pace neclintită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe mine, cel ce am ajuns acum la sfârșitul rugăciunii mele, învrednicește-mă, Stăpână prealăudată, a-ți mulțumi, a te slăvi și a te ferici.

Apoi îndată:

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
 

Megalinariile

Bucură-te, iubitorule al liniștii și următorule al milostivirii Domnului, că plin fiind de dumnezeiasca dragoste, te-ai dăruit lui Dumnezeu și oamenilor, Părinte Paisie.

Bucură-te, dumnezeiască fântână a dragostei și râu nedesertat de milostivire; bucură-te, tămăduitor al sufletelor și al trupurilor, și tuturor ocrotitor, Părinte Paisie.

Preadulce și dorită primăvară te-ai arătat, întru tot fericite, în iarna ispitelor, că tuturor aduci caldă mângâiere, bucurie și nădejde, Părinte Paisie.

Părinte, de multe ori în viața ta văzând-o pe Fecioara, strigai întru uimire: Maica Dumnezeului meu, Marie, Împărăteasă a toate, sub acoperământul aripilor tale păzește lumea ta.

Față către față văzând acum pe Cel împodobit cu frumusețea mai mult decât fiii oamenilor, pe Hristos Mântuitorul, roagă-L să ne dăruiască iertare de greșeli.

Primește rugăciunile robilor tăi celor ce de la marginile lumii vin cu credință la cinstitul tău mormânt, punând înaintea ta durerile și necazurile lor, Părinte Paisie.

Cântări de mulțumire îți înalță Mănăstirea ta cu evlavie, Părinte Paisie, pentru darurile cele mari și nemăsurate pe care ți le-ai făcut din belșug, Cuvioase.

Doime cinstită de Sfinți capadocieni: Părinte Paisie și sfințite Arsenie, izbăviți de primejdii pe cei ce cu credință cer ocrotirea voastră cea nebiruită.

Toate oștirile îngerești, Înaintemergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli și toți Sfinții, cu Născătoarea de Dumnezeu, faceți rugăciune ca să ne mântuim.