Iată! Mirele vine în miez de noapte!!

 

rhim. Clement Haralam/ ziarul Lumina:

Meditaţie la Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Vremea Postului Ma­re este cunoscută în vorbirile duhovniceşti cu denumirea de urcuş spre Înviere şi este asemănată cu o scară care urcă la Marele Praznic al creştinătăţii ortodoxe, Învierea lui Hristos. Aceasta pentru faptul că, după trecerea acestui timp al Postului Mare, ne întâlnim cu Marele Praz­nic al Învierii Domnului Hris­tos, arvuna învierii noastre, a celor care credem şi mărturisim prin cuvânt şi faptă că Hristos Cel înviat este Fiul lui Dumnezeu celui viu.

Însă Învierea lui Hristos nu este arvuna învierii noastre dacă noi nu o acceptăm, nu o primim. De aceea, pentru a primi Învierea lui Hristos, este necesar ca mai întâi să primim crucea, suferinţa, pătimirea. Aşa se face că Hristos, chemându-ne la Sine, ne îndeamnă să ne luăm crucea şi să-I urmăm Lui. De aceea Marele Praznic al Învierii lui Hristos este precedat de postul, care după mărimea şi importanţa praznicului, se numeşte şi el mare (Postul Mare) sau al Sfintelor Paşti.

Timpul dedicat Postului Mare se încheie în vinerea Floriilor (a şasea săptămână a Postului Paştelui), după care urmează două zile de prăznuire: Învierea lui Lazăr şi Intrarea Domnului în Ierusalim.

Săptămâna care urmează nu face parte din postul de patruzeci de zile, ci este ceva cu totul deosebit, de aceea are şi o denumire cu totul aparte: Săptămâna Sfintelor Pătimiri. El se mai numeşte Cununa Postului Mare.

Pe Domnul Hristos Îl vedem în icoana Răstignirii purtând cunună de ramuri cu spini. Cununa Postului Mare – Săptămâna Sfintelor Pătimiri – are în ramurile sale, care sunt zilele acestei săptămâni, aproape deopotrivă, spini şi flori. Să cugetăm despre ce este vorba, căci spinii sunt faptele negative pe care le pomenim în această săptămână, pentru a le putea evita pe parcursul vieţii noastre: smochinul neroditor, nemilostivirea fecioarelor neînţelepte, vânzarea, trădarea şi toate cele făptuite de Iuda; iar florile sunt faptele frumoase şi demne de urmat: fuga de păcat a lui Iosif cel cu chip frumos, milostivirea şi curăţia fecioarelor înţelepte, întoarcerea femeii celei păcătoase, spălarea picioarelor, Cina cea de Taină etc.

Să medităm la faptele pomenite în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Această săptămână este sfântă pentru importanţa ei duhovnicească ce o are în viaţa noastră, pentru că în faptele (spinii şi florile) pomenite în sinaxarul acestor sfinte zile, fiecare dintre noi ne putem regăsi. Nimeni în viaţă nu poate evita această săptămână; nu o poate scoate din viaţa lui pentru că nu poate să nu trăiască în această săptămână.

Iată cum se vede acum cununa Postului Mare cu cele şase ramuri ale ei, care sunt zilele Săptămânii Sfintelor Pătimiri. A­ceas­tă săptămână nu este una completă pentru că nu are şapte zile, ci numai şase, deoarece duminicile, care o marchează, aparţin altor perioade liturgice; însă este o săptămână de mare intensitate ducovnicească şi de mare importanţă pentru mântuirea noastră.

Prima ramură din coroana Postului Mare este Sfânta şi Marea zi Luni, care are o frunză şi o floricică. Frunza ca un spin apasă în sufletul nostru pentru nerodire sau pentru faptele bune pe care am evitat să le ducem la îndeplinire, n-am voit să le dăm curs în viaţa noastră. Pe de altă parte, ni se pune în faţă exemplul evitării păcatului: Iosif din Vechiul Testament, care şi-a păstrat atât fecioria sufletească, cât şi pe cea trupească. Exemplul său ne îndeamnă la răbdare în suferinţe, la cinste în comportament şi la curăţie sufletească.

Coroana îşi adaugă a doua ramură: Sfânta şi Marea zi Marţi. Spinul şi floarea sunt reprezentate de cele zece fecioare. Spinul care nu rodeşte nimic stă vesel şi verde până la momentul judecăţii, când auzim strigarea: Iată, Mirele vine, ieşiţi întru întâmpinarea Lui. Neavând nici o putere de a face roade, rămâne sterp. Fecioarele cele neînţelepte, neavând floarea milosteniei, nu au putut face roade pentru Împărăţia cerurilor. Celelalte cinci fecioare, având milostenia ca virtute, preocupare care este ca o floare, au putut rodi faptele credinţei lucrătoare prin iubire şi au intrat întru bucuria Domnului, culegând roadele milostivirii lor prin milostivirea Mântuitorului.

Pe ramura a treia, Sfânta şi Marea zi Miercuri, stă un spin, pe cât de mare, pe atât de gros şi periculos. Este gestul omului cel mult pomenit şi cunoscut de toată lumea pentru fapta lui cea rea, trădarea, încât Hristos spune despre el că mai bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut. Acesta este Iuda care a vândut pe bani (30 de arginţi) pe Domnul său şi s-a făcut sminteală la toată lumea.

Pe aceeaşi ramură, în contrast cu gestul apostolului demisionar, vedem jertfa făcută de femeia păcătoasă care şi-a cheltuit banii pentru a dobândi dragostea şi milostivirea Domnului. De aceea, Hristos spune că vameşii şi păcătoşii merg înainte în Împărăţia lui Dumnezeu. Hotărârea de a nu mai greşi, precum şi nădejdea în mila lui Dumnezeu, o primeşte Hristos şi o aşază în fruntea tuturor, iar pentru deznădejdea lui Iuda, se bucură numai Diavolul.

Sfânta şi Marea zi Joi, numită şi Joia Mare, este mare şi pentru multele fapte amintite şi pomenite în Sinaxar. Marea smerenie a Mântuitorului merge până la capăt. Coborârea Domnului din cer nu s-a oprit pe pământ, ci a ajuns până şi la picioarele Ucenicilor ca să le spele, şi nu numai pe ale celor credincioşi învăţăturii Sale, ci şi pe ale vânzătorului Său.

Apoi, la Cina cea de Taină, este momentul când Domnul, din iubirea Sa de oameni, ne lasă spre mântuire Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Său. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea.

Mai înainte de a Se despărţi de noi, de Ucenici, Se roagă Tatălui Său şi Părintelui nostru pentru Sine, apoi pentru iubiţii Săi Ucenici, stâlpii Trupului Său – Biserica – al cărei Mântuitor este, dar şi pentru toată lumea, creaţia mâinilor Sale.

Cu toate că ramura aceasta are atâtea flori, totuşi nu-i lipseşte nici spinul. Iuda, fiind prins de vrăjmaşul diavol şi nevoind să se smerească, şi-a întins răutatea până la capăt, căci a condus pe urâtorii de Hristos pentru a-L prinde pe Domnul în grădina Ghetsimani.

Iată-L pe Domnul prins. El, Care a făcut şi ţine pământul numai cu voia, Se vede prins de oameni neputincioşi şi legat cu funii. Să se bucure lumea, făpturile, de ceea ce se întâmplă? Să se bucure, căci prin jertfa lui Hristos ne vine nouă izbăvirea şi mântuirea. Lumea se bucură, zice Maica Fecioară, dar sufletul meu arde văzând răstignirea Ta, Fiule. Se bucură şi cei care doresc cu ardoare să-L omoare, să nu-I mai vadă chipul luminos şi blând, să nu-L mai audă mustrându-i pentru ipocrizie. Se întristează Maica, Ucenicii, Mironosiţele femei, chiar şi Iuda pentru că nu mai poate să-şi ceară iertare pentru fapta lui de trădare. El nu se mai poate smeri, nu se mai poate mărturisi. Răutatea cea veche, urâciunea pustiirii şi înşelăciunea întunecată îl stăpânesc şi, de aceea, nu poate să devină bunătate… Nu poate face ceea ce a făcut păcătoasa şi nici ceea ce va face peste puţin timp Petru, când va zice: Ieşi de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos sau Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că te iubesc…

Vai de ticăloşia Iudei, căci a rămas fără Învăţătorul, deoarece L-a vândut; a rămas şi fără bani căci i-a aruncat în templul celor de la care i-a primit. Prin prinderea Sa, a Domnului Care aduce libertatea sufletească şi slobozirea de păcat, a îngăduit asupra lui Iuda prinderea în păcat. A prins pe Dom­nul, Care prin Înviere va scăpa, dar Iuda va mai scăpa? Psal­mistul zice: Sme­ritu-m-am şi m-am mântuit. Chiar de vom greşi, Hristos aşteaptă pe orice păcătos care se smereşte, dar noi vom fi pedepsiţi nu pentru că am greşit, ci pentru că nu ne-am pocăit. Păcătoasa, Petru, Pavel, Da­vid Prorocul şi mulţi alţii, care au greşit, dar s-au pocăit şi s-au întors, au fost primiţi. Întoarce­ţi-vă, fii ai oamenilor!, zice Psalmistul. Veniţi la Mine toţi cei oste­niţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28). Nu zăboviţi în lenevire, căci rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o şi nouă, Mântuitorule (Triod, Miercuri-Laude, Stihira a treia).

Pătimirile Domnului Hristos au început deja, înainte de a fi prins, când, rugându-Se în Ghe­tsi­mani, Îl vedem cu broboane de sânge pe obraz, dar greutatea Pătimirilor Sale abia de acum începe.

Ramura aceasta, Sfânta şi Marea zi Vineri, ţine pe ea cei mai mulţi spini şi toţi uscaţi. Care şi cum atinge Trupul cel nevinovat al lui Hristos, Îl face să sângereze şi zdruncină toată fiinţa umană a lui Iisus. Scuipările, loviturile peste faţă, palmele, insultele, suliţa şi mai ales răstignirea pe Cruce, toate acestea sunt spinii acestei ramuri. Dar mai mult decât atât, ceea ce Îl mâhneşte mai tare pe Domnul este indiferenţa oamenilor.

Glasul I-a tăcut, acel glas care întreba odinioară: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Sau: Crezi tu că pot Eu face aceasta sau aceea? Lacrimile nu-I mai curg; mâinile Îi sunt legate; picioarele Îi sunt puse în butuci. În schimb, natura necuvântătoare îşi dezleagă acum glasul, reacţionează şi plânge Pătimirile Lui. Soarele se întunecă, luna nu-şi mai revarsă lumina, mormintele se deschid, pământul se cutremură din adânc, iar cei apropiaţi ai Săi nu-şi mai pot stăpâni plânsul şi neliniştea. Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, căci voi învia; plângeţi păcatele voastre ca să deveniţi fiice ale Ierusalimului Ceresc.

Iată, mărturisirea tâlharului răstignit în dreapta lui Hristos este un boboc de floare foarte rară, chiar unică, răsărită la repezeală între spinii Pătimirilor Domnului şi păcatele tâlhăreşti săvârşite de cei doi răstigniţi împreună cu Domnul.

Bunătatea Domnului nu este oprită de suferinţă, precum este la noi oamenii. Bunătatea, arătată faţă de cel ce vrea să se mântuiască, Îi alină durerea şi Îl mângâie în marea-I suferinţă. De aceea, cuvintelor tâlharului: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta, El răspunde cu o promisiune foarte apropiată şi cu cea mai dulce bunătate: Astăzi vei fi cu Mine în Rai.

Această mărturisire amprentează profund sufletul nostru, ne aduce şi ne readuce mereu în gând că este posibil ca momentul de faţă să fie cel din urmă din viaţa noastră, aşa cum este pentru tâlharul pocăit.

Mântuitorul pe cruce aşteaptă să vină Iuda ca să-i acorde iertarea, să-l primească şi pe el aşa cum l-a primit pe tâlharul în ultimul moment al vieţii pământeşti. El stă mereu răstignit pe crucea suferinţelor noastre, lovit de nedreptăţile, faptele şi gândurile noastre cele de ruşine, rele şi viclene. El ne aşteaptă până la ultima clipă a vieţii noastre, precum l-a aşteptat pe Iuda şi pe toţi cei ce-şi dau seama de răutatea lor şi, mai ales, pe toţi cei cărora le pare rău de faptele reprobabile săvârşite în viaţă; ei vor fi primiţi asemenea tâlharului şi asemenea altor păcătoşi care s-au întors cu smerenie şi sinceritate.

Bun şi drept este Domnul (Ps. 24, 9), îndelung răbdător şi mult milostiv, de aceea, gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul (Ps. 33).

Din bunătate a primit tot supliciul şi, din iubirea Sa faţă de oameni, S-a făcut om asemenea nouă, dar fără păcat. Vineri a fost făcut omul, adică în a şasea zi a creaţiei. Vineri a pătimit Hristos, iar în a şaptea zi S-a odihnit Dumnezeu de toate lucrările Sale.

Iată, şi Hristos, în Sfânta şi Marea zi Sâmbătă, este pus în mormânt spre a Se odihni de toate Pătimirile Sale. Ucenicii Săi cei tăinuiţi, Iosif şi Nicodim, s-au descoperit şi s-au arătat pregătind pe Domnul pentru îngropare.

Din cer a venit Cel ce este pretutindeni; pe pământ a vieţuit printre oameni ca un om, dar, ca Dumnezeu, făgăduieşte Ucenicilor tronuri de judecată, tâlharului Raiul şi viaţa veşnică celor ce-L iubesc pe El.

Doamne,
Pe pământ ai venit
Pe Adam să-l mântui
Şi pe acesta negăsind, jos Te-ai pogorât
Până la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
(Prohodul Domnului)

Adevărat, adevărat este, Hristos nu a venit ca să strice, ci să împlinească toate la plinirea vremii; iată iarăşi plinirea vremii.

În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie! Amin.

ACATISTUL ÎNGERULUI PĂZITOR

 
Rugăciunile începătoare

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne irtă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău.

CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Sfinte Îngere, cel ce eşti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, îndrăznesc să-ţi aduc cântări de laudă, iar tu, că cel ce ai îndrăzneală către Împăratul Cerului, apără-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte-mă de toate nevoile şi necazurile, ca să strig ţie: Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!
Icosul 1
Sfinte Îngere, cel ce eşti trimis din ceruri ca să mă păzeşti şi să mă călăuzeşti în toată viaţa mea, cad înaintea ta şi mă rog: tu însuţi mă călăuzeşte şi mă înţelepteşte ca să încep a-ţi aduce din toată inima, cu toată dragostea şi osârdia, aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Îngere al lui Dumnezeu, înainte-statătorul meu în faţa Presfintei Treimi;
Bucură-te, slugă cerească a Domnului celui ce împărăţeşte peşte toată făptura;
Bucură-te, împreună-vieţuitorule cu slugile Lui cele înţelegătoare şi nematerialnice;
Bucură-te, cel ce faci pururea voia Stăpânului;
Bucură-te, cel ce ai primit de la Dumnezeu poruncă şi putere ca să păzeşti sufletul meu;
Bucură-te, cel ce niciodată nu te depărtezi de mine, păcătosul;
Bucură-te, cel ce pururea petreci cu mine, nevrednicul;
Bucură-te, cel ce mă păzeşti în toate căile mele;
Bucură-te, cel ce îmi călăuzeşti paşii spre sfintele biserici;
Bucură-te, cel ce mă fereşti de toată răutatea;
Bucură-te, cel ce mi-ai fost dat de Dumnezeu ca păzitor pe căile vieţii mele;
Bucură-te, îndrumătorul vieţii mele cel preabun;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 2-lea
Văzând Domnul Iubitorul de oameni că, după greşeala stramoşului nostru Adam, toţi oamenii sunt lesne înclinaţi spre păcat, a trimis din negraita Sa milă în tot pământul pre sfinţii Săi îngeri şi fiecărui om i-a rânduit câte un înger păzitor. Împlinind aşadar porunca Stăpânului lor, sfinţii îngeri întotdeauna sunt gata să ne ajute nouă, celor ce cântăm lui Dumnezeu cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Sfinte Îngere, mijloceşte între cele de Sus să mi se lumineze mintea, să cunosc care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită şi inima mea o îndreptează ca să săvârşesc cu osârdie fapte bune, iar pe tine, păzitorul meu, neancetat să te laud cu grairi ca acestea:
Bucură-te, cel ce înflăcărezi inima mea cu dragostea de Dumnezeu, Făcătorul meu;
Bucură-te, cel ce mă îndemni ca toată ziua şi tot ceasul să le petrec în rugăciuni, cereri şi mulţumiri;
Bucură-te, cel ce îngrădeşti casa sufletului meu cu frica de Dumnezeu, ca o strajă credincioasă;
Bucură-te, cel ce îndreptezi toate gândurile mele către Mântuitorul care s-a răstignit pentru păcatele mele şi ale lumii;
Bucură-te, cel ce răsădeşti în mine pomenirea chinurilor şi a morţii Sale de pe Cruce;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să mă feresc de păcate prin aducere-aminte de patimile Domnului;
Bucură-te, cel ce mă povăţuieşti să cer de Sus umbrirea harului Sfântului Duh;
Bucură-te, cel ce mă încredinţezi că Mângaietorul caută cu mai multă milă la cei blânzi şi smeriti cu inima;
Bucură-te, cel ce peste tot mă îngrădeşti cu gândurile la Dumnezeu Cel ce este pretutindenea;
Bucură-te, cel ce înfăţişezi înaintea ochilor minţii mele pe Atoatevăzătorul;
Bucură-te, cel ce mângâi inima mea cu mila Lui pentru păcătoşii care se pocăiesc;
Bucură-te, cel ce înfricoşezi sufletul meu cu dreapta Judecată faţă de cei ce sunt împietriţi şi nepocăiţi;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 3-lea
Îngerul meu păzitor, cere pentru mine puterea harului dumnezeiesc, întru care să umblu neabătut şi fără poticneală pe mântuitoarea cale a poruncilor lui Hristos, iar cu inima şi cu gura să slăvesc neîncetat Preasfântul Nume al Dumnezeului nostru şi să cânt Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Avându-te pe tine, acoperământ ales de Dumnezeu, ca pe o rază luminoasă care luminezi întunericul sufletului meu şi risipeşti bezna necunoştinţei inimii mele, căzând cu umilinţă mă rog să-mi curăţeşti toate simţirile cele întunecate de patimi ca să nu mai rătăcesc în întunericul păcatului şi prealuminatei tale lumini să-i cânt aşa:
Bucură-te, steaua Luminii fără de apus, răsărită din dumnezeirea cea în Trei Lumini şi care pururea mă luminează;
Bucură-te, rază prealuminoasă, care luminezi ochii inimii mele, cei întunecaţi de păcate;
Bucură-te, cel ce te îngrijeşti să mă îndreptezi pe calea cea adevărată, pe mine, care rătăcesc în întunericul fărădelegilor;
Bucură-te, cel ce îmi pui înainte poruncile Domnului ca pe o oglindă pentru toată viaţa mea;
Bucură-te, cel ce îmi aşezi legea Domnului ca pe sfeşnic pentru picioarele mele şi ca pe o lumină pentu cărările mele;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să ascult cuvintele Evangheliei lui Hristos cu multă dulceaţă;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să cred cu neîndoire toată învăţătura dumnezeiescului meu învăţător şi domn;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti în supunerea faţă de rânduiala Sfintei Biserici;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să mă supun pravilelor şi predaniilor Sfinţilor apostoli şi Părinţi;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti în mărturisirea sfintei credinţe ortodoxe;
Bucură-te, cel ce pentru această mărturisire credinţezi până şi la moarte să merg;
Bucură-te, cel ce mă opreşti să fiu în legătură cu ereticii şi cu cei ce s-au lepădat de adevărata Biserică;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 4-lea
Furtuna dezlănţuită pe marea vieţii îmi sfărâmă corabia duhovnicească cu grijile lumeşti, pacea sărmanului meu suflet ce înviforează ; unde voi dobândi limanul cel liniştit al mântuirii? La tine, după Dumnezeu şi Preasfânta Fecioară, îmi pun nădejdea, Îngerul meu păzitor, ce te-am dobândit de la Domnul ca pe un înţelept cârmaci în furtunile de gând care mă tulbură. Cu mulţumire dar, cânt Dumnezeului meu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Auzindu-te şi văzându-te pe tine, dumnezeiescule Înger, păzitorul meu cel puternic, duhurile răutăţii de sub cer nu cutează să se apropie de preacurata ta lumină şi să săvârşească nelegiuirile lor pierzătoare de suflet. Pentru aceasta, cu smerenie te rog să nu te depărtezi de la mine din pricina nelegiuirilor mele, ci pururea mă fereşte de vânările şi de cursele celui viclean, pe mine, care cu umilinţă graiesc:
Bucură-te, cel ce cu puternicul acoperământ al aripilor tale mă aperi şi mă acoperi;
Bucură-te, că pururea stai langă mine cu sabia ta cea de foc;
Bucură-te, cel ce împotriva prinţului întunericului în luptă mă ajuţi;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti să-i biruiesc pe slujitorii lui cei răi şi vicleni;
Bucură-te, cel ce izgoneşti de la mine demonii pierzători de suflete, ca pe nişte vulpi viclene;
Bucură-te, care tai năvălirile lor cele în chip de fiare ce se pornesc asupra minţii şi a inimii mele;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să spovedesc păcatele mele cele multe;
Bucură-te, cel ce dezrădăcinezi din inima mea mândria, ura, ca pe cele ce sunt fiicele lor;
Bucură-te, cel ce alungi din gândurile mele zavistia şi pomenirea de rău;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să mă îngrădesc cu semnul Sfintei Cruci spre alungarea gândurilor celor rele;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti să calc fără de frică peste aspidă şi peste vasilisc;
Bucură-te, cel ce ai nebiruită armă împotriva vrajmaşilor mei;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 5-lea
Îndrăznesc să te asemăn, păzitorul meu, cu steaua luminoasă ce alergă călăuzindu-i pe magii din vechime la închinarea adevăratului Dumnezeu când Mântuitorul lumii S-a născut în Betleem; iar tu, cu petrecerea ta cea nedespărţită de mine şi purtătoare de lumină, îmi arăţi calea cea dreaptă care duce spre Împăraţia Cerească, pentru ca acolo să mă învrednicesc să cânt împreună cu cetele cereşti, slavă Împăratului Slavei, Celui mai înainte de veci: Amin!

Icosul al 5-lea
Văzându-mă stăpânit de întunericul morţii şi acoperit de norul întunecat al patimilor, păzitorul sfânt al sufletului meu, nu mă părăsi, ci urmează îndelung-răbdării Mântuitorului meu, mai aşteaptă, trezindu-mă la pocăinţă până când ochii mei vor vărsa izvoare de lacrimi spre spălarea necurăţiilor mele sufleteşti. Pentru aceasta cu smerenie te rog şi grăiesc:
Bucură-te, cel ce pururea aduci lui Dumnezeu rugăciunile tale, pentru mine, păcătosul, ca pe o tămâie de bun miros;
Bucură-te, cel ce pururea mijloceşti înaintea Făcătorului meu, ca să mă mântuiască;
Bucură-te, cel ce cu starea ta de faţă înlături mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate pornită asupra mea;
Bucură-te, cel ce ceri de la Preamilostivul Dumnezeu să dea iertare tuturor faptelor mele celor rele;
Bucură-te, cel ce milostiveşti bunătatea Lui, ca să nu mă piardă cu fărădelegile mele;
Bucură-te, cel ce te rogi neîncetat Răscumpărătorului meu, ca să-mi dea vreme de îndreptare;
Bucură-te, cel ce mă trezeşti să-mi petrec toate zilele mele în pocăinţă;
Bucură-te, cel ce îmi insufli dorinţă ca pururea să mă căiesc în faţa Domnului de toate fărădelegile mele;
Bucură-te, cel ce mă înţelepţeşti ca să mă cercetez în toată vremea şi să-mi mărturisesc păcatele;
Bucură-te, cel ce sădeşti în inima mea zdrobire şi mâhnire pentru că l-am mâniat pe bunul meu Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-mi plâng viaţa mea cea ticăloasă şi întinată;
Bucură-te, mijlocitor luminos şi netăcut al mântuirii mele;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-6-lea
Propovăduiesc cu glas mare, Îngerul meu păzitor, grija ta de totdeauna pentru mine, păcătosul, în grijile şi năpăstuirile mele, care în această lume cu multă gâlceavă îmi tulbură pacea sufletească, apari ca un grabnic mângâietor, înţelepţindu-mă că toate acestea nu sunt trimise de la Înţeleptul Ziditor decât ca o doctorie pentru neputinţele mele sufleteşti şi învăţându-mă să-I cânt binefăcătorului Doctor Ceresc: Aliluia!

Icosul al-6-lea
Când trezit de necurmatele povăţuiri, Sfinte Îngere, în sufletul meu întunecat de necazuri şi deznădăjduire din pricina multelor mele păcate, străluceşte lumina mângâierii harnice şi inima mea se umple de veselie şi de bucurie, atunci îndrăznesc să strig ca vamesul către înduratul Dumnezeu, ca să fie milostiv şi să-mi ierte greşalele mele; nu înceta, dar, povăţuitorul meu, înţelepţindu-mă şi întărindu-mă, pe mine, cel ce te chem:
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să port jugul cel bun al mântuitoarei răbdări cu iubire;
Bucură-te, cel ce cu dragoste mă întăreşti cu nădejdea în Domnul Dumnezeu, în toate nevoile şi relele întâmplări;
Bucură-te, că mă înveţi să înving cu bărbăţie necazurile şi bolile;
Bucură-te, că alungi din inima mea orice mâhnire şi deznădejde;
Bucură-te, cel ce mă trezeşti la luptă împotriva vrajmaşilor care vor să mă prindă în mreaja deznădejdii;
Bucură-te, cel ce mă încredinţezi să mă încred cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, cum că toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie vor fi prigoniţi;
Bucură-te, cel ce îmi insufli ca să primesc jugul răbdării şi al patimirii pe care l-au purtat proorocii şi apostolii;
Bucură-te, cel ce îmi arăţi spre mângâiere cetele mucenicilor şi ale mărturisitorilor ce s-au nevoit pentru Hristos, până la vărsarea sângelui lor;
Bucură-te, cel ce îmi înfăţişezi pururea înaintea ochilor mei chinurile Domnului şi Mântuitorului nostru;
Bucură-te, cel ce îmi îndulceşti inima cu nădejdea răsplătirilor viitoare;
Bucură-te, cel ce dai viaţă sufletului meu, aşteptând veşnicile bunătăţi pline de bucurii;
Bucură-te, cel ce eşti întodeauna bunul meu mângâietor;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-7-lea
Vrând ca toţi oamenii să se mântuiască, preamilostivul meu Ziditor te-a trimis pe tine, îngerul Său, ca pe un bun păzitor în toată viaţa mea, pentru ca peste tot să mă juţi cu sfintele tale rugăciuni, să mă acoperi împotriva curselor diavoleşti şi să mă pregăteşti ca prin fapte bune să intru cu fecioarele cele înţelepte în cămara cea cerească de Dumnezeu înfrumuseţată cântând: Aliluia!

Icosul al-7-lea
Domnul şi Stăpânul meu arată mie, nevrednicul şi celui mai păcătos dintre robii Săi, o bunătate nouă, căci, trecând cu vederea păcatele mele cele grele şi grozave, nu m-a pierdut pentru fărădelegile mele nici până în ziua şi ceasul de faţă, ci, fiind îndelung-răbdător cu mine, aşteaptă cu milostivire întoarcerea şi pocăinţa mea, din toată inima. Cred, bunul meu păzitor, că numai cu mijlocirea ta cea de totdeauna în faţa lui Dumnezeu pentru mine sunt păzit până acum, pentru aceea, nevoindu-mă cu dragoste, pe tine te chem:
Bucură-te, cel ce mă fereşti de înecarea desăvârşită în marea vieţii celei înviforate;
Bucură-te, cel ce mă răpeşti din prăpastia nelegiuirilor mele, cu ajutorul mâinilor tale;
Bucură-te, cel ce scuturi de pe mine somnul cel păcătos al trândăvirii celei vătămătoare de suflet;
Bucură-te, cel ce luminezi cu strălucirea ta mintea mea cea întunecată cu neîngrijirea;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să-mi aprind cu rugăciunile inima cea rece, care-i gata să se stingă;
Bucură-te, cel ce pururea mă ridici la slavosloviriile lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce întocmeşti glasul meu ca prin cântări de laudă, cu vrednicie şi dreptate să laud pe Făcătorul tuturor;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să proslăvesc pe Domnul meu nu numai cu buzele, ci şi cu inima;
Bucură-te, cel ce mă trezeşti spre împlinirea voii Lui celei preasfinte;
Bucură-te, cel ce te îngrijeşti să mă desprind cu lepădarea de sine şi cu părăsirea voilor mele cele rele;
Bucură-te, cel ce voieşti cu toată sinceritatea să dobândesc simplitatea porumbelului şi blândeţea mielului;
Bucură-te, cel ce mijloceşti să mi se dăruiască nerăutatea copiilor şi judecata sănătoasă a bătrânilor;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-8-lea
Străin şi călător sunt eu pe acest pământ, viaţa mea e degrab trecătoare, iar eu, ticălosul, niciodată nu mă gândesc în mintea mea la moartea cea fără de veste, nici nu cuget la înfricoşătoarea Judecată la care voi sta înaintea Dreptului Judecător şi voi da răspuns pentru fiecare faptă şi pentru orice cuvânt. De aceea, te rog pe tine, păzitorul sufletului meu, trezeşte-mă degrabă din somnul păcatului, ca să nu mă prindă ceasul morţii neîndreptat, ci să mă învrednicesc a cere de la Atotţiitorul, Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu iertarea pentru fărădelegile mele şi să-I cânt cu glas de bucurie: Aliluia!

Icosul al-8-lea
Când Domnul şi Ziditorul meu va însemna ziua trecerii mele din viaţa aceasta, tu, bunul meu păzitor, văzând mai înainte chinurile grozave, pregătite pentru duhurile răutăţii şi pentru păcătoşii nepocăiţi, care mă aşteaptă şi pe mine, acoperă-mă cu aripile milostivirii tale, cum işi acoperă vulturul puii săi, iar când va fi să iasă duhul meu din mine, să te văd stând aproape de mine, izgonind pe cumpliţii vrăjmaşi. Drept aceea, cu umilinţă mă rog, zicând acestea:
Bucură-te, cel ce pui în faţa ochilor minţii mele ceasul amar şi grozav al morţii;
Bucură-te, cel ce pururea îmi aduci aminte de ceasul acela pe care nimeni nu-l cunoaşte;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să mă uit la fiecare zi ca la cea mai de pe urmă zi a vieţii mele;
Bucură-te, cel ce mă pregăteşti în toată vremea pentru ieşirea într-o altă lume;
Bucură-te, cel ce naşti în mine umilinţă sufletească şi zdrobirea inimii;
Bucură-te, cel ce pururea doreşti ca până la sfârşitul vieţii mele să mă pocăiesc;
Bucură-te, cel ce mă opreşti să iubesc lumea şi cele ale sale;
Bucură-te, că mă ajuţi să dobândesc bunătăţile nepieritoare;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să dezrădăcinez din inima mea patima iubirii bogăţiei celei pieritoare;
Bucură-te, cel ce îmi arăţi că toate bunătăţile pământului sunt vremelnice şi trecătoare;
Bucură-te, cel ce mă înţelepţeşti să văd că toată frumuseţea acestei lumi este asemenea florilor câmpului;
Bucură-te, cel ce nu mă laşi să caut slava omenescă ce trece ca umbra;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-9-lea
Tot păcatul am desăvârşit şi toată viaţa mea în deşertăciuni s-a scurs, iar acum de sfârşit m-am apropiat. Doboară dar pe cei ce se îndreaptă asupra mea, pe cei ce caută să mă arunce în adâncul iadului. Pentru aceasta te rog, bunul meu păzitor, fii mie apărător, când voi trece vămile cele cumplite şi povăţuieşte-mă neprimejduit până la porţile Împărăţiei Cerurilor, unde feţele îngereşti cu bucurie ies în întâmpinare cântând: Aliluia!

Icosul al-9-lea
Nici o limbă frumos grăitoare nu poate spune, Sfinte Îngere, păzitorul meu, câte bucurii minunate ai făcut pentru mine în toată viaţa mea; primind sufletul meu din scăldătoarea Sfântului Botez m-ai păzit; în pruncie m-ai învăţat şi m-ai înţelepţit; în copilărie m-ai ferit de alunecările spre păcat, în tinereţe m-ai povăţuit, când am ajuns la vârsta bărbăţiei, mustrându-mă şi mângâindu-mă şi peste tot ajutându-mă pe calea mântuirii m-ai îndreptat. Pentru aceasta, cu mulţumire strig ţie:
Bucură-te, cel ce niciodată nu mă lipseşti de ajutorul şi de apărărea ta;
Bucură-te, cel ce trezindu-mă din somn mă îndemni să mă nevoiesc spre a-I mulţumi lui Dumnezeu, Cel ce întăreşte puterile mele;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să sfinţesc cu rugăciunea orice început al zilei;
Bucură-te, cel ce îngădui să încep a lucra cu îndrăzneală, fără să înalţ o rugăciune către Atotbunul Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce te grijeşti să nimiceşti din inima mea nădejdea în puterile mele;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să rostesc cu limba, să zic cu gura şi să ţin minte neîncetat numele Predulcelui nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, cel ce îmi insufli să vestesc cu limba cele trebuitoare, ca şi cele de folos;
Bucură-te, cel ce îmi înfrânezi limba de la deşarta vorbire, de la multa vorbire, dar mai ales de la cuvinte de hulă;
Bucură-te, cel ce pururea petreci împreună cu mine ori de mănânc, ori de beau, ori de fac alt lucru oarecare;
Bucură-te, cel ce te îngrijeşti să mă deprinzi cu înfrânarea de la mâncare şi de la băutură;
Bucură-te, cel ce mă păzeşti pe mine în vremea somnului şi alungi pe vrăjmaşul care vrea să mă ispitească cu visurile de noapte;
Bucură-te, cel ce mă reţii de la pătimaşa iscodire şi sădeşti în ochii mei ruşinea cea feciorească;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 10-lea
Cel ce ai venit să mântuieşti pe toţi oamenii, Preabunul meu Domn Iisus, mă rog cu umilinţă, iartă-mi cu milostivirea Ta răutăţile mele cele nenumărate, fiind plecat spre aceasta de multele rugăciuni ale slujitorului Tău nematerialnic pe care mi l-ai dat din pruncie ca un iubitor de oameni spre paza mea, ca să fiu vrednic a intra în cămara slăvei Tale şi să cânt cu duhurile drepţilor: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Pururea îmi apari, Sfinte Îngere, ca un zid puternic împotriva vrajmaşilor mei celor răi care caută pierirea mea cea veşnică şi care-mi slăbănogesc sufletul cu trândăvia şi cu uitarea de sine; te rog dar, păzitorul meu, să mă învredniceşti cu mijlocirea ta, în vremea ieşirii sufletului meu din trup, să fiu partaş preacuratului Trup şi preascumpului Sânge al Mântuitorului meu, pentru ca, întărindu-mă cu Hrana nepieritoare şi cu Băutura dătătoare de viaţă, să trec fără frică în cealaltă lume, lăudându-te pe tine, binefăcătorul meu:
Bucură-te, că mă izbăveşti de năzuinţa spre plăceri îmbietoare şi-mi pui în faţă ruşinea fecioarelor;
Bucură-te, că ţi s-a dat stăpânire şi putere să întorci înapoi pornirile şi năvălirile dracilor ce se aruncă asupra mea;
Bucură-te, că ai primit de la Dumnezeu putere să biruieşti pe nevăzuţii mei vrăjmaşi;
Bucură-te, că poţi să mă izbăveşti de orice răutate şi din toate cursele diavoleşti;
Bucură-te, că izgoneşti de la mine cumplitele năvăliri ale stăpânitorului acestei lumi şi eşti povăţuitorul şi călăuzitorul meu nedespărţit;
Bucură-te, că stând tu de faţă, nu mă voi înfricoşa în ceasul morţii de întunecatele faţe ale duhurilor răutăţii;
Bucură-te, că, păzit fiind de tine, nădăjduiesc să trec neprimejduit vămile văzduhului;
Bucură-te, că, întărit de ajutorul tău, am nădejde să nu fiu oprit în afară porţilor Raiului, atât dorit de mine;
Bucură-te, că stai înaintea lui Dumnezeu cu rugăciune pentru mine ca să nu fiu aruncat în întunericul cel mai dinafară;
Bucură-te, că pururea îmi insufli să cer milă Domnului cu lacrimi de pocăinţă, ca să mă izbăvească de focul iadului;
Bucură-te, că mă îndemni să mă rog zi şi noapte ca să nu fiu trimis să fiu chinuit de demoni;
Bucură-te, că mă întăreşti în dreapta credinţă şi mă fereşti de rătăcire;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 11-lea
Ştiu, Sfinte Îngere, păzitorul meu, că această cântare, pe care ţi-o aduc din osârdia mea, nu este de ajuns spre a-mi arăta mulţumirea din toată inima pentru câte ai făcut cu mine până acum, dar încă mă rog să îndupleci milostivirea lui Dumnezeu să mă izbăvească la înfricoşătoarea Judecată de partea cea de-a stânga şi să mă învrednicească să-I cânt Lui cu toţi sfinţii: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Candela mi s-a stins, nu am undelemn de fapte bune cu care să o pot aprinde, unde dar voi alerga eu, ticălosul, îngreunat de somnul păcatului, când mă va ajunge pe neaşteptate ceasul morţii. Să nu aud şi eu ca fecioarele cele nebune glasul înfricoşător al Mirelui: Nu te cunosc! Ajută-mă dar, neadormitul meu păzitor, că să-mi umplu vasul sufletului meu cu untdelemnul faptelor bune, iar mai vârtos cu milostenia şi smerenia. Iar acum, primeşte această cântare de la mine:
Bucură-te, cel ce pururea mă inspiri să-L am în mintea mea numai pe Domnul Iisus;
Bucură-te, cel ce înviezi în inima mea porunca dragostei pentru Domnul meu cel Preabun;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-L iubesc pe aproapele meu cu o adevărată dragoste plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce mă înveţi ca pe semenii mei nu numai cu limba sau cuvântul, ci şi cu fapta şi cu adevărul să-i iubesc;
Bucură-te, cel ce sădeşti în mine dorinţa de a-i ajuta în toate nevoile;
Bucură-te, cel ce mă povăţuieşti să-i mângâi pe cei necăjiţi şi să-i apăr pe cei asupriţi;
Bucură-te, cel ce-mi pleci inima să împart săracilor din avuţiile mele;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să fiu gata să-mi pun şi sufletul pentru prietenii mei, potrivit poruncii Mântuitorului;
Bucură-te, cel ce-mi închizi ochii ca să nu văd greşalele fratelui meu;
Bucură-te, cel ce nu îngădui să osândesc pe aproapele meu care alunecă spre păcat;
Bucură-te, cel ce eşti floare a Împărăţiei Cerurilor;
Bucură-te, cel ce eşti blândeţea care alungă frica;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 12-lea
Ţi s-a dat har de la Atotputernicul Dumnezeu, Sfinte Îngere, acoperişul meu, să mă păzeşti în toate căile mele, să nu se lovească piciorul meu de vreo piatră de poticnire, până când mă voi înfăţişa înaintea Lui Hristos-Dumnezeu pe Care cu netăcute glasuri toate puterile cereşti îi laudă cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Laud milostivirea ta cea vrednică de mirare şi pogorământul tău cel mare, cela ce eşti minte repede mişcătoare şi slugă nematerialnică a Domnului; cele ce nu te îngreţoşezi de păcatele mele urât mirositoare şi nu încetezi să aduci pentru mine nevrednicul, sfintele tale rugăciuni către Preasfântul Dumnezeu, Cel ce este în Trei Ipostasuri, ca să nu pier în veci, ci să moştenesc Împărăţia Cerească. Binevoieşte dar să primeşti, din sufleteştile mele vistierii, cântările de laudă ce le aduc ţie:
Bucură-te, cel ce mă îndepărtezi de păcate prin aducerea-aminte de înfricoşătoarea judecată a Lui Dumnezeu ce va să fie;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-mi pregătesc sufletul ca pe o mireasă întru întâmpinarea Preafumosului Mire Hristos;
Bucură-te, cel ce de-a pururea doreşti să mă întocmeşti ca pe o vrednică cămară de nuntă;
Bucură-te, cel ce neîncetat mă înveţi să-mi aprind candela sufletului meu, ca împreună cu feciorele cele înţelepte şi cu sufletele drepţilor să intru în locaşul bucuriei;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-mi spăl îmbrăcămintea mea cea murdară de păcate;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să mă îmbrăc în veşmântul neprihănirii şi al curăţeniei;
Bucură-te, cel ce mijloceşti la înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos să mă învrednicesc să stau de-a dreapta Sa;
Bucură-te, cel ce imlpori bunăvoinţa lui Dumnezeu ca să mă numere cu ceata aleşilor Săi;
Bucură-te, cel ce îndemni şi pe vieţuitorii cerului ce sunt împreună cu tine, să se roage Domnului, ca să mă sălăşluiască împreună cu ei în Împărăţia Sa;
Bucură-te, păzitorul meu cel bun şi treaz;
Bucură-te, cel ce eşti bun înainte-stătător, un cald folositor şi rugător pentru mine, păcătosul;
Bucură-te, cel ce după Dumnezeu şi după Preasfânta Fecioară eşti puternica mea nădejde;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 13-lea
O, luminată preaslăvită şi înţelegătoare, Îngere ai lui Dumnezeu, primeşte această cântare de mulţumire şi de cerere, iar când va fi să mă scol din pământ ca să stau la Judecată, arată-ţi milostivirea asupra mea, a păcătosului, să stai langă mine, plin de linişte şi de bucurie, luând de la mine frica cu nădejdea mântuirii, ca să mă învrednicesc să cânt împreună cu tine în lăcaşurile Raiului, în vecii vecilor Împăratului Slavei, Celui mai înainte de veci: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Sfinte Îngere, cel ce eşti trimis din ceruri ca să mă păzeşti şi să mă călăuzeşti în toată viaţa mea, cad înaintea ta şi mă rog: tu însuţi mă călăuzeşte şi mă înţelepteşte ca să încep a-ţi aduce din toată inima, cu toată dragostea şi osârdia, aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Îngere al lui Dumnezeu, înainte-statătorul meu în faţa Presfintei Treimi;
Bucură-te, slugă cerească a Domnului celui ce împărăţeşte peşte toată făptura;
Bucură-te, împreună-vieţuitorule cu slugile Lui cele înţelegătoare şi nematerialnice;
Bucură-te, cel ce faci pururea voia Stăpânului;
Bucură-te, cel ce ai primit de la Dumnezeu poruncă şi putere ca să păzeşti sufletul meu;
Bucură-te, cel ce niciodată nu te depărtezi de mine, păcătosul;
Bucură-te, cel ce pururea petreci cu mine, nevrednicul;
Bucură-te, cel ce mă păzeşti în toate căile mele;
Bucură-te, cel ce îmi călăuzeşti paşii spre sfintele biserici;
Bucură-te, cel ce mă fereşti de toată răutatea;
Bucură-te, cel ce mi-ai fost dat de Dumnezeu ca păzitor pe căile vieţii mele;
Bucură-te, îndrumătorul vieţii mele cel preabun;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Şi Condacul întâi
Sfinte Îngere, cel ce eşti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, îndrăznesc să-ţi aduc cântări de laudă, iar tu, că cel ce ai îndrăzneală către Împăratul Cerului, apără-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte-mă de toate nevoile şi necazurile, ca să strig ţie: Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE
O, Sfinte Îngere, păzitorul şi acoperitorul meu cel bun! Cu inmă zdrobită şi cu suflet îndurerat stau înaintea ta şi mă rog: auzi-mă pe mine, păcătosul orb al lui Dumnezeu, care au plâns mult şi cu lacrimi amare strig: să nu pomeneşti fărădelegile şi nedreptăţile cu care eu, ticălosul, te mânii în toată ziua şi în tot ceasul, săvârşind fapte murdare în faţa Ziditorului meu Dumnezeu. Fii mie milostiv şi nu te depărta de mine, spurcatul, până va veni vremea sfârşitului meu. Trezeşte-mă din somnul păcatului şi ajută-mă cu rugăciunile tale să-mi petrec fără prihană cealaltă vreme a vieţii mele şi să fac roade vrednice de pocăinţă, păzeşte-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde şi să nu se bucure vrăjmaşul de pierzarea mea. Stiu cu adevărat şi cu gura mărturisesc că nu este nimeni ca tine, sfinte Îngere, prieten şi înainte-stătător, apărător şi biruitor. Stând în faţa Prestolului dumnezeiesc, roagă-te pentru mine, netrebnicul şi decât toţi mai păcătosul, ca să nu-mi ia sufletul în ziua când nu mă aştept şi în ceasul când săvârşesc cele rele. Ci stai înainte, rugând pe Preamilostivul Dumnezeu şi Domn să-mi ierte păcatele pe care le-am făcut în viaţa mea cu fapta, cu cuvântul şi cu toate simţurile mele; şi cu judecăţile pe care le stie să mă mântuiască; să mă pedepsească aici după negrăita Sa milă, dar să nu mă vădească la dreapta Judecată şi să nu mă dea chinurilor veşnice. Să mă învrednicească să duc roadă de multă pocăinţă, ca să primesc cu vrednicie Dunezeiasca Împărtăşanie. Pentru aceasta mai vârtos mă rog şi un asemenea dar cu toată osârdia doresc. Iar în înfricoşatul ceas al morţii să fii langă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecaţii demoni care vor veni să înfricoşeze cutremuratul meu suflet. Apără-mă de cursele lor când va fi să trec prin vămile văzduhului pentru ca, păzit de tine, fără durere să ajung în Raiul, cel dorit de mine, unde feţele Sfinţilor şi ale Cereştilor Puteri laudă Preacinstitul şi Preaslăvitul Nume în Treime mărit a lui Dumnezeu, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Căruia I se cuvine cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin!

Se spune, si cred, ca daca dormi din rugaciune, ingerul tau se roaga pentru tine toata noaptea.

 Dacă umbli noaptea pe drum, nu te uita spre stânga, că îl vezi pe ucigă-l-toaca, ci uită-te la dreapta, să vezi îngerul şi să te întăreşti;

Sfaturi duhovnicesti de la MAICA MACARIA (11 iunie 1926 – †18 iunie 1993): “ORICE S-AR INTAMPLA, ROAGA-TE INTOTDEAUNA DOMNULUI, NU LUA IN SEAMA NIMIC ALTCEVA!”

 SCHIMONAHIA MACARIA, MANGAIETOAREA CELOR SUFERINZI (1926-1993)

“Povestea unei sfinte patimitoare, dintr-o tara ce patimeste, vine ca o adiere inmiresmata si invioratoare. Paralizata de la varsta de trei ani si cu totul neajutorata in ultimii sai ani, schimonahia Macaria a fost unealta tamaduirii prin puterea lui Hristos pentru mii de suflete bolnave si chinuite. Desi slaba trupeste, era plina de putere duhovniceasca, nascuta din smerenie si jertfire de sine, si a purtat cu rabdare si dragoste necazurile tuturor celor ce au venit sa-i ceara ajutorul. Nevazuta si neinsemnata pentru lume, ea este mare in Imparatia Cerurilor, preaiubita patimitoare a Maicii Domnului si impreuna-vorbitoare cu cei aflati in lacasurile ceresti…” .

107614

Sfaturi duhovnicesti

Matuska dadea mare atentie starii sufletesti a celor ce veneau la ea. Celui ce venea la ea cu mintea imprastiata obisnuia sa-i spuna: „Inainte de toate trebuie sa vorbesti despre sufletul tau, despre inima… vorbeste despre tine”. Pe cel trandav duhovniceste il mustra astfel: „Nu ai credinta, nu postesti; iti place sa dormi ceasuri multe si nu te rogi lui Dumnezeu – nu ai rugaciune…” Si adauga cu parere de rau: „Oamenii de azi sunt impietriti, nu mai vor sa se roage”. Altuia ii explica: „E o nenorocire ca ma rog [numai, n.n.] eu pentru tine. Caci fiecare ar trebui sa se roage pentru sine”.

„Fii credincioasa! Roaga-te Domnului si cere-i: «Doamne, trimite-mi harul tau!» o povatuia ea odata pe o femeie intr-o pufoaica, care era coplesita de aspra truda taraneasca, neavand deci nici macar un minut liber: “Spre a dobandi orice lucru de la Domnul prin rugaciune trebuie sa te rogi patruzeci de zile si patruzeci de nopti”. Ea mai dadea si urmatorul sfat:

„Orice s-ar intampla, roaga-te totdeauna Domnului: «Doamne fii cu mine ! Nu ma parasi!» Nu lua in seama nimic altceva, chiar daca vin «incornoratii» (adica diavolii). Si roa­ga-te Maicii Domnului”.

Pe altii ii invata:

„Trebuie sa te rogi lui Dumnezeu si trebuie sa postesti. Daca te trezesti noaptea, spune cateva rugaciuni, altfel nu te mantuiesti… Poti fi placut lui Dumnezeu chiar daca stii numai o singura rugaciune”.

“Te poti ruga lui Dumnezeu chiar si sub cuptor”, i-a spus odata unui seminarist ce se pregatea sa faca un pelerinaj, “taraste-te sub cuptor si roaga-te. Nu nadajdui ca se vor ruga altii pentru tine. Roaga-te singur -acesta este cel mai sigur lucru, cel mai curat…”

“Ne putem ruga unii pentru altii. Atunci rugaciunea mea va fi auzita pentru tine, iar rugaciunea ta va fi auzi­ta pentru mine”, a spus ea odata. “Deci fiecare trebuie sa se roage, asa cum poate. Trebuie numai sa crezi!”.

O taranca ce nu stia nici macar o rugaciune i-a trecut pragul, iar schimonahia Macaria a invatat-o cum si cu ce simtamant sa se adreseze lui Dumnezeu:

„Sculandu-te din somn, cere: «Blagosloveste-ma, Doamne, sa vietuiesc in aceasta zi dupa poruncile Tale». Cand te culci, cere: «Doamne, cer pocainta pentru pacatele mele si blagoslovenie pentru somnul meu», sau «Primeste-ma, Doamne, si blagosloveste-ma in somnul ce vine»”.

Amintea oamenilor ca trebuie sa se roage mai des pentru morti:

„Odihneste, Doamne, sufletelor robilor Tai adormiti (si zici numele); pentru placintele calde, pentru sfintita prescura si pentru masa pomenirii,[1] si le fa lor vesnica pomenire”.

Oamenii mai inaintati duhovniceste o intrebau pe Matuska lucruri mai complicate, iar ea raspundea fiecaruia dupa statura sa duhovniceasca:

„Daca vrei sa dobandesti harul, trebuie sa te pregatesti ca sa dobandesti scanteia dumnezeiasca. Oricine poate primi har – roaga-te numai lui Dumnezeu, cere-I lui Hristos: «Doamne, iarta-ma si milostiveste-te de mine». Atunci cand va fi nevoie, El va trimite harul Sau”.

I s-a pus intrebarea: „Ce este rugaciunea curata?” „Rugaciunea curata este rugaciunea fara ganduri”, a raspuns ea. O alta intrebare a fost: „Care-mi sunt cartile cele mai de folos sa le citesc?” „Citeste Evangheliile, Psaltirea, cartea de rugaciuni”. Toate sfaturile, invataturile si raspunsurile ei la intrebari erau patrunse de experienta duhovniceasca si de intelepciune plina de har.

Schimonahia Macaria putea sa ofere numai un mic rastimp de vreme fiecarui vizitator. Dar obisnuia sa vorbeasca mai mult cu fiii ei duhovnicesti ce veneau sa stea cu ea – raspunzandu-le la intrebari ori spunandu-le cate un cuvant de suflet folositor.

Matuska era intrebata adesea despre lumea de dincolo de mormant.

„De ce sa te temi de ea?” raspundea ea linistita. „Este un lucru de care nu poate scapa nimeni – toti trebuie sa murim si sa dam raspuns Mantuitorului. Sufletul tau nu trebuie sa fie robit nimanui; el se afla in mare sfintenie. Domnul pazeste sufletul tau ca pe Ingerul Sau. Dupa moarte sunt trei judecati – primele doua la un an, iar a treia la trei ani. Prima judecata hotaraste unde va fi dus sufletul, a doua il statorniceste acolo si a treia hotaraste pedeapsa. Este bine acolo pentru cei ce au fost ucisi; jumatate din judecata lor este inlaturata – pacatele lor sunt sterse dupa voia Domnului. Copiii adormiti cresc in Imparatia Cerurilor”.

De mai multe ori am stat de vorba cu Matuska de­spre dreptii din vremea noastra ce tin intreaga lume cu rugaciunile lor. Ea ii cunostea prin duhul ei plin de har.

„Avem multi stalpi (caci asa ii numea ea, n. aut.), foarte multi, iar ei staruie catre Domnul! Sunt atatia vazatori cu duhul! Ei sunt ascunsi de ochii strainilor in munti, in colibe micute, asa de micute ca abia de incapi in ele, numai cu o masuta si o icoana pe perete. Ei sunt stalpi de la pamant pana la cer! Fie ca dumnezeiestii stalpi sa ramana in picioare – caci ei se roaga pentru noi”.

Despre viata clericilor din zilele noastre a spus odata: „In zilele de azi nu mai e nici un preot caruia sa-i poata merge toate bine. Daca sunt sanatosi, atunci au vreun necaz acasa”. Adesea venea vorba despre viata de azi.

„Pai, ce putem sa facem”, zicea ea cu resemnare, „am ajuns sa traim vremuri rele. Am tot mers si am mers, si ne-am izbit de un zid. Astazi nu mai e decat vai; dulceata nu se mai afla nicaieri. Dumnezeu a ingaduit asa. Cerul e intunecat si tuna pe pamant. Dumnezeu nu mai daruieste nici o bucurie. Oamenii sunt indeobste rai, facatori de rele, care nu se supun defel Domnului Dumne­zeu. Oamenii s-au obisnuit sa traiasca dupa voia lor. Cei ce s-au curatit de pacate frecandu-se cu nisip, asa incat sa se faca fara de pacat – aceia sunt cei intelepti”.

Ascultand-o pe Matuska, mi-am amintit cugetarea unui preot despre felul cum tot mai mult,

„prin rautati si patimi si prin practici oculte, oamenii ajung indraciti; calauze pe propria cale a vointei dracesti – vointa indreptata catre nimicirea omenirii – ei pregatesc calea venirii lui antihrist”. [2].

„Toti cei buni au murit”, imi spunea Matuska, „toti sunt in cer. Ei nu au cunoscut aceasta pustiire. S-au rugat lui Dumnezeu si bine le va fi acolo. Dar acum intreg norodul a luat-o razna. Nu mai stiu de Dumnezeu, citesc orice le iese in cale si aduna tot ce le cade in mana. Urasc cele dumnezeiesti si iubesc cele paganesti. Oamenii s-au schimbat cu adevarat – nu mai cred in Dumnezeu; iar daca citesc rugaciuni, le citesc fara bagare de seama, fara luare-aminte. Ia auzi, femei de saptezeci de ani joaca si isi flutura naframele. Ce vremuri traim, si ele joaca… Vremurile sunt pacatoase. Carmuitorii nu mai sunt pentru popor si toate se vor nimici. Nu mai este nici o mila fata de oameni”, a spus asta in august 1988.

„Nu mai e cu putinta ca cineva din noua generatie sa ajunga cuvios[3]; au ajuns prea tarziu”, spunea schimonahia ca raspuns la intrebarile mele. „Si-au pierdut radacinile dumnezeiesti. Aceste radacini trebuie pastrate cu truda. Ele se dau la botez o singura data, si sunt aduse de foarte departe – din Rai”.

Cugetand la vorbele Matuskai, noi, fiii ei duhovnicesti, ne-am dat seama ca, pe nestiute, a venit vremea cand vom fi poate martorii plecarii ultimei generatii de oameni sfinti precum schimonahia Macaria. Caci ei, sfintii, sunt „sarea pamantului”, dupa spusele Sfantului Siluan de la Muntele Athonului.

„Ei sunt noima fiintarii sale; ei sunt roada pentru care se pazeste pamantul. Dar cand pamantul va inceta a mai naste sfinti, puterea ce pazeste lumea de nimicire se va lua de la el.”[4]

Pecetea pacatului este asupra noastra a tuturor, si nu ne ingaduie sa ne ridicam catre cer, ci ne lasa doar sa alunecam in jos la vale.

„Cat mi-e de mila de voi toti”, spunea Matuska cu mahnire. „Ingerii din cer sunt asa de prietenosi unii cu altii”. (La aceste vorbe o blanda lumina ii lumina deplin chipul). Fiind martor fara sa vreau la numeroasele convorbiri intre maica Macaria si oamenii ce veneau s-o vada, am fost uimit sa aflu ca multi dintre ei nu cunosteau nici macar rugaciuni elementare precum „Tatal nostru”, sau „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te”. Fara sa vreau, mi-a venit in minte gandul acesta: multi oameni sufera de boli si necazuri fiindca ne-am indepartat de Domnul. „Astazi se poate ajunge la Dumnezeu numai prin boala si necazuri”, mi-a confirmat Matuska concluziile.

Victime ale vrajilor

In ultimii ani Rusia a fost cuprinsa de o salbatica revarsare de demonism. Astrologi, ghicitori si vrajitori [5] isi fac auzita vocea in milloacele de comunicare tiparite iar sedintele lor de lucru pot fi vazute la televizor sau auzite la radio. Ideile lor sunt larg raspandite – manuale de magie, vrajitorie si astrologie se tiparesc in tiraje de masa. Natiunea este prinsa intr-o retea de scoli unde oamenii participa activ la aceasta afacere antiteista.[6] Unele mijloace de comunicare in masa scot direct in evidenta presupusa valoare a profesiunii de vrajitor pentru societate, in timp ce vrajitorii schilodesc pe fata milioane de suflete omenesti, indepartandu-le de Dumnezeu. Multi dintre cei ce au experiat influenta nimicitoare a recent-proclamatilor “vindecatori” si au suferit grave tulburari psihice si alte tulburari fiziologice insemnate,au venit mai apoi la Schimonahia Macaria sa ceara ajutor.

Cand o vizitam pe Matuska, de obicei o ajutam cat puteam, dand drumul vizitatorilor in casa si conducandu-i la Matuska. Obisnuiam sa le pun stanjenitoarea intrebare: au fost oare pe la „vindecatori”, au vizionat sedintele lor de „vindecare” la televizor sau i-au ascultat la radio? Aproape toti cei veniti raspundeau afirmativ si nici unul dintre ei nu a stat sa se gandeasca ce fel de putere „vindecatoare” era cea care savarsea acele lucruri.

Tamaduirea „ca dar de la Dumnezeu”, scrie un preot care cunoaste bine esenta acestei miscari, „se da celui cu inima curata, celui lipit cu totul lui Hristos, de obicei unui nevoitor… Dreptul caruia i s-a dat Puterea lui Dumnezeu […] face […] voia lui Dumnezeu, care e indreptata catre mantuirea omului”.[7]

El tamaduieste, mai intai sufletul, si apoi trupul. Sufletul omului e intarit si curatit de patimi – adica este scapat de cauza morala a bolilor. Mare parte din aceste tamataduiri se savarsesc direct prin rugaciune, cand Domnul lucreaza tamaduirile prin Duhul Sfant.[8] Ce nevointe trebuia sa savarseasca Schimonahia Macaria spre a tamadui pe acesti nefericiti oameni: cate rugaciuni a trimis ea Domnului si Maicii Domnului pentru ei, spre a le alina suferintele si a-i scapa de intunecimea acestei stricaciuni! Unora le dadea sfaturi generale, altora indrumari directe. „Temeti-va de vrajitori si de vrajitorie in viata de aici” repeta ea neobosita. „Apropiati-va de aceasta adunatura numai cu cea mai mare bagare de seama”, sfatuia pe oamenii care locuiau in apropierea vrajitorilor sau munceau laolalta cu ei. „Va pot vatama asa de tare incat sa nu mai stiti unde e susul si unde e josul”. La inevitabila intrebare cum poti sa-i cunosti pe acesti oameni, ne-a dezvaluit: „Vrajitorii au ochii rosii si lacramosi. Asta fiindca lucreaza toata noaptea si nu dorm”. Citisem despre acest „lucru” al lor in scrierea unui vestit cercetator al subiectului.

„Ei sunt in acelasi timp stapanii demonilor, cat si robii lor: stapani, fiindca pot chema duhurile necurate; robi, fiindca li se cere sa lucreze fara incetare spre a primi aceasta stapanire, caci daca vrajitorul nu-i trimite la vreo treaba, indata il chinuie chiar pe vrajitor”[9].

– Daca vrei sa fii sanatos, avertiza schimonahia, nu da nimanui fotografia ta. Este cel mai vatamator lucru pe care-l poti face – sa-ti dai fotografia.

– Oare pe vremuri sa nu fi fost asemenea oameni? o intrebau fiii ei duhovnicesti, stiind ca ea insasi avusese de suferit toata viata de pe urma unor asemenea “babe” vrajitoare.

– Pe-atunci erau mai putine vrajitoare. Numai de curand au inceput sa se inmulteasca.

– Cum se face ca oamenii acestia nu se indreapta catre Dumnezeu, ci catre „cel viclean”?

– Sunt momiti de el si fac acest pacat. O data ce l-au facut, nu se mai pot opri. Orice pacat are un inceput, dar nu are sfarsit. Puterile raului au napadit intreaga lume.

Cand schimonahia Macaria era intrebata cum te poti pazi de oamenii rai, sfatuia sa se spuna rugaciuni si sa se tina minte ca vrajitorii isi savarsesc relele la patru dupa-amiaza si la miezul noptii. „Ora patru din zi este foarte primejdioasa”, spunea ea adesea, „pot aparea tot felul de boli. Nu dati nimic si nu lasati pe nimeni in casa la ceasul al patrulea. Incepand de la ora trei dupa-amiaza trebuie sa spuneti de mai multe ori rugaciunea «Sa se scoale Dumnezeu». Spuneti-o de patru ori, si abia apoi iesiti din casa. Daca aveti timp, e mai bine sa o spuneti de douasprezece ori. Aceleasi masuri de prevedere trebuie luate si la doisprezece noaptea”.

(…) Duhurile netrupesti sau, mai simplu, demonii, locuiesc in vazduh si pe fata pamantului. Sfantul Apostol Pavel le numeste duhurile viclesugului cele din vazduh (Efes. 6, 12). Sarcina lor zilnica este sa semene raul. Nu numai ca pot aduce boli asupra oamenilor, ci chiar ucid. Intrand in om, duhurile rele pun stapanire pe trupul lui iar nefericitul om ajunge sa le faca voia. Sfanta Scriptura arata ca infatisarea acestor duhuri rele este inspaimantatoare (cf. Iov 40-41).

Cand schimonahia Macaria a fost rugata sa vorbeasca despre demoni, ea a avertizat: „Te pot sfasia in bucati”. Oamenilor cu putina experienta duhovniceasca le zicea: „Nu-l intaratati pe cel rau si nu va bateti joc de el, ca va aduce nenorocire. Daca-l starnesti, el va da drumul la «foc». Eu nici macar nu incerc sa-l atat.(…).

Ea mi-a spus:

„Ei – demonii – intind atatea curse, si atatia oameni cad in ele. Am vazut. Dupa ce si-au inhatat slujitorii, stau cu ochii-n patru si asteapta pana cand omul devine al lor, apoi il prind de viu in labele lor. Cand un om este la rugaciune sau la munca, nu-i fac nimic. Dar cand bea, suduie sau se bate, sunt indata acolo”.

Toate invataturile schimonahiei Macaria erau pline de discernamantul ce vine din multa experienta duhovniceasca.

Smerita intelepciune

Dupa ce am vorbit cat de cat despre experienta du­hovniceasca a schimonahiei, sa spunem cate ceva de­spre trasaturile deosebite ale vietii duhovnicesti a schi­monahiei Macaria. Neindoielnic, era o femeie cuvioasa, care nu se abatea de la Adevarul lui Hristos si era plina de credinciosie fata de Credinta Crestina. Mica si plapanda, s-a aratat a fi un pilduitor, viteaz si puternic ostas al lui Hristos, care si-a jertfit toata voia si intreaga viata pe altarul slujirii lui Dumnezeu si a omului.

Una dintre alesele sale trasaturi de caracter, dupa cum spun toti cei apropiati ei, era intelepciunea. Dupa spusa Sfantului Vasilie cel Mare, „intelepciunea este cunoasterea celor dumnezeiesti si omenesti, si a pricinilor lor”. Duhul intelepciunii o facea in stare pe Matuska, ce primise de la Dumnezeu darul inainte-vederii, sa aiba descoperiri dumnezeiesti si sa randuiasca toate problemele celor in necazuri. Cu toate acestea, temeiul tuturor inaltelor ei daruri era smerenia sa si smerita intelepciune.

Nu-i placea cand cineva i se adresa cu cuvinte de lauda. S-a intamplat uneori ca un vizitator, fastacit si nepriceput, sa-i zica „Maica sfanta”. Ea il oprea neintarziat, zicand: „N-am spus niciodata ca sunt sfanta sau o femeie rugatoare. Eu spun mereu ca sunt bolnava si nevrednica. Sa hotarasca Dumnezeu. Poate ca tu esti de douazeci de ori mai vrednic decat mine”. Despre sine si despre lucrarea ei spunea cu smerenie: „Ce nevointe fac? Stau in pat, sunt oarba, mainile ma dor, picioarele nu ma tin. Nu sunt buna de nimic”.

Mi-a pomenit odata in zeflemea despre darurile ei: “Noi, bietii vazatori cu duhul, ajungem numai dungi de bici”. Intr-o zi a trebuit sa-i cer iertare pentru felul plin de mandrie in care ne purtam cu ea. Smeritul ei raspuns mi-a slujit drept lectie morala: „Pai nu inteleg ce vrei sa spui prin mandrie”, a zis ea. „Spune-mi cum vrei tu, eu nu ma supar!” Se zice ca odata a venit la schimonahie o femeie cu ganduri rele si, de indata ce i-a sarutat mana, aceasta i s-a umflat. Matuska n-a mai putut nici macar sa-si bage mana prin maneca rasei. Mai apoi am intrebat-o pe Matuska:

– Dumneata stii ce au oamenii in minte cand vin la dumneata. Daca nu e de bine, de ce ii lasi sa intre?

– Nu e drept sa nu-i las sa intre, a raspuns ea. Trebuie sa avem mila fata de toti!

Cum am pomenit mai devreme, nu-i placea sa auda ca este laudata. „Daca faceam vreun lucru deosebit, precum o broderie ori altceva… Dar eu nu fac decat sa ma rog lui Dumnezeu. Sunt un om simplu”, spunea ea zambind, si adauga: „Cum zicem noi: «Traieste sim­plu, si sute de ingeri te vor inconjura».”

Cu mare smerenie si mai ales cu intelepciune se purta Matuska cu cele ce lucrau prin casa, „ingrijitoarele”, cum le numea ea. Erau niste femei ce de bunavoie aveau grija de schimonahie. Ele se ocupau de toate lucrurile aduse Matuskai de nenumaratii vizitatori, ca semne ale pretuirii ajutorului ei. Cu toate acestea, se purtau asa de grosolan cu Matuska „incat te gandeai ca are nevoie de intreaga ei rabdare ca sa le indure toata reaua credinta. „Vrajmasul le face sa se rasteasca la mine”, explica Matuska. „Dar eu nu fac decat sa stau pe pat sau imi acopar capul cu patura si zac acolo fara sa spun nimic. N-am decat sa stau linistita”. Chiar daca unul dintre apropiatii sai era vinovat inaintea ei, nu il mustra niciodata: „Eu nu ma supar pe nimeni, dar daca cineva e manios, ii zic: «Azi nu esti in stare sa stai de vorba cu mine», apoi tac”. Aceasta mi-a amintit de vorbele lui Hristos: Fericiti cei saraci cu duhul (adica cei smeriti), ca a lor este Imparatia Cerurilor. (Mat.5,3).

Despre tinerea poruncilor lui Dumnezeu si a pravilei sale monahale schimonahia Macaria mi-a spus intr-o zi: „Intai de toate, nu incalc nimic si ma straduiesc sa nu-i supar pe ocrotitorii ceresti; si, in al doilea rand, ma pun pe mine mai prejos de oricine”.

Aducandu-si aminte de experientele ei trecute, spu­nea: „Nu stiam de nimic altceva decat de Domnul. El e atat de stralucitor, mai stralucitor decat soarele. Sa nu Il suparam. Nu vedeam nimic altceva decat pe Domnul si patul meu. Sa stai pe pat si sa-L privesti pe Dumne­zeu – poti trai asa o suta de ani”. [10]

Toate nadejdile Schimonahiei Macaria, toate dorurile ei erau legate de Hristos si de Imparateasa Cerurilor. „Ii duc pe toti la Domnul”, spunea ea despre cei pe care ii cunostea personal.

„Fara indoiala ca Domnul va zice: «Ia te uita, Macaria, ai adus la mine pe toti cati ti-au iesit in cale – unii te-au curatat de noroi, altii te-au ocarat, altii te-au jefuit.» Dar acum eu ii cer doar atat: «Doamne, ai mila de ei toti»”.

Se stie bine ca marii nevoitori crestini au pretuit mult virtutea smereniei si smerita intelepciune. Ei repetau necontenit ca smerita intelepciune biruieste toate armele vrajmasului iar smerenia singura il poate duce pe om in Imparatia Cerurilor.

– Mi-am petrecut toata viata in lacrimi si rugaciune. Nu cunosc nici o alta indeletnicire. M-am rugat si am plans mult, spunea Matuska. Nici ochi nu mai am de atata plans. Se zice ca in tinerete ar trebui sa te tulbure ceva, imi spunea ea odata, vorbind de luptele cu trupul. Dar eu toata viata am plans, am tot plans… Nici nu stii cat plange Matuska.

– Pentru ce plangi, Matuska? am intrebat-o eu.

– Plang pentru voi toti, a raspuns ea blajin.

Odata a intrebat-o pe „ingrijitoarea” Zinaida:

– Unde e ulcica aceea?

– Ce ulcica? a raspuns ea surprinsa.

– Cea frumoasa, de aur. Un glas mi-a spus ca lacrimile mele sunt adunate in ea.

Mai tarziu a adaugat catre mine incet:

– Plang nespus de mult. Imi pare tare rau de voi toti.

„Duhul Sfant i-a ales sa se roage pentru intreaga lume, si a dat lor nesecate lacrimi”, scrie Sfantul Siluan de la Muntele Athonului despre asemenea oameni precum schimonahia Macaria.

„Duhul Sfant da alesilor Sai o asemenea dragoste, incat sufletele lor sunt rapite ca de o flacara de dorinta ca toti oamenii sa se mantuiasca si Slava Domnului sa vada.”[11]

Milostiva noastra Matuska, patimitoarea pentru noi toti si pentru toti cei din mult-patimitoarea Rusie, avea intr-adevar multe pricini pentru care sa verse lacrimi. Vedea cat de nepasatori suntem cu viata noastra si cat facem de putin pentru a ne mantui sufletele, neluand seama la infricosatul raspuns pe care avem a-l da inaintea Domnului”.



NOTE:

[1] Placintele se coc si se dau saracilor in numele celor raposati; prescura se jertfeste la Proscomidia Sfintei Liturghii; iar lumanarile se pun pe masa de pomenire din biserica. (n. trad, american)

[2] Parintele Rodion, Oameni si demoni: ispitele omului modern, Kaluga, 1992, p. 100

[3] Aici Maica Macaria foloseste cuvantul prepodobnii, in greceste osios, care inseamna literal „dupa asemanarea lui Dumnezeu”, adica purtand asemanarea omului intai-plasmuit inainte de cadere. Prepodobnii este de fapt o categorie de sfinti – cei ce au dobandit sfintenia prin nevointe ascetice si cultivarea virtutilor. (n. trad, american).

[4] Arhimandritul Sofronie, Staretul Siluan, Paris, 1952, p. 97.

[5] Cuvantul „vrajitor” folosit in acest text se refera nu doar la cei ce practica pe fata sau tn ascuns magia neagra sau vrajitoria, ci include si pe „vindecatorii psihici” si pe practicantii altor arte „spirituale”, care in ultima instanta isi au obarsia in paganism, fiind deci demonice. (Toti dumnezeii paganilor sunt draci, Ps. 95, 5.) (n. trad, american)

[6] Cf. Oameni si demoni, op. cit., pp. 36-63.

[7] Ibid. pp.51,58

[8] Ibid. pp.58-59

[9] A. H. Afanasiev, Pomul Vietii, Moscova, 1982, p.391.

[10] Vezi si scrierile Sfantului Grigorie Sinaitul. (n. ed. american)

[11] Arhimandritul Sofronie, Staretul Siluan, op. cit, p. 165.

(in: Ghenadie Durasov, “Cuvioasa Macaria, mangaietoarea celor suferinzi”, Editura Sophia)

Plânsul de Luni seara

 Primește rugăciunea gurii mele celei întinate și necurate, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; și să nu te îngrețoșezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic și nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mângâierea Ta. Caută-mă pe mine ca pe oaia cea pierdută, căci m-am făcut pustiu de a mă îndrepta către toată osârdia și tot gândul cel bun. Căci, după ce m-am orbit cu dulcețile și cu dezmierdările, am întunecat sufletul meu și de beția patimilor este înnegrită inima mea.

Mărturisesc Ție Doamne, Mântuitorul lumii, toată amărăciunea, răutatea și dobitocia mea. Voi spune, iarăși, din inimă, toată bunătatea și veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemărginită iubire le-ai revărsat peste mine. Din pricina mea Te-am întărâtat, Doamne; m-am arătat fără osârdie către facerea de bine, m-am gândit des la rău și lesne am săvârșit tot păcatul. Iar Tu, Stăpâne, ai trecut cu vederea toată răutatea mea din pricina nemărginitei întinderi a îndurării Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se înalță prin darul Tău, Stăpâne, dar se smerește iarăși pentru păcatele mele. Mă trage pe mine, iarăși, darul Tău către viață, iar eu, mai vârtos, către moarte cu stăruință mă duc.

O, cât de cumplită e obișnuința patimilor ! Cum leagă mintea cu legături de nedezlegat! Și eu, păcătosul, mă leg cu ele de buna mea voie. Și încă mă și bucur când mă văd legat. Cufundat sunt în adânc: și-n fiecare zi mă bucur de lanțurile vrăjmașului și mă îndulcesc într-însele. Ne leagă cu legături pe care nu vrem să le vedem, și de-a pururi ne întinde curse, în care mă prind. Pentru că el însuși cunoaște cugetul și pornirea. Și fiindcă este mai tare, într-o clipită mă leagă.

Acesta este plânsul, aceasta este tânguirea, pentru că mă ferec eu singur, ca și cu niște obezi, cu voile mele. Căci putând să zdrobesc legăturile într-o clipită de ochi și să mă fac slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac. Mă las biruit de trândăvie și de obișnuința patimilor. Cu voia mă supun lor. Acest lucru, de rușine plin, este mai greu de plâns. Pentru că merg cu voile mele la vrăjmașul meu și el îmi leagă sufletul și mă omoară în patimi, bucurându-se. Și putând să sfărâm legăturile, iată că nu poftesc! Este oare altă rușine mai cumplită decât aceasta a mea? O, nu !

Nimic nu este mai de rușine decât ca cineva să facă voile vrăjmașului sufletului său ! Și așa, aflându-mă eu, ticălosul, și cunoscând legăturile mele, le ascund din falsă evlavie.

Iar cugetul meu mă mustră și mă omoară în adâncul sufletului: "pentru ce nu te trezești ticălosule?".

Oare nu știi că lângă ușă este înfricoșata zi a judecății?

Scoală-te ca un puternic! Rupe-ți legăturile! În tine este puterea dezlegării ca și puterea legării. Așa mă mustră pururea, în adâncul sufletului, sfânta știință. Și eu nu vreau să mă izbăvesc din legăturile curselor. Mă tânguiesc și suspin în fiecare zi, și iarăși în chip zilnic mă descopăr legat. Vrednic de jale și ticălos sunt eu, nesporit în lucrul cel bun al vieții mele, fiindcă nu mă tem de cursele morții.

Trupul îmi este îmbrăcat cu chip de cucernicie, de ochii privitorilor mei, dar sufletul îmi este ferecat, ca în niște obezi, de gânduri necuvioase. Pe dinafară mă fac cucernic cu multă sârguință dar înăuntru sunt urâciune în fața lui Dumnezeu. Îmi îndulcesc graiul cu oamenii, căutând să par bun, în timp ce sunt amar și rău cu voirea.

Și ce oare voi face în ziua cunoștinței? Atunci când judecătorul Dumnezeu va da pe față totul înaintea judecății? O! Ce mare frică ticăloșește inima mea, fiindcă mă strâng eu însumi în lanțul nemărginitelor fărădelegi!

Eu însumi știu că acolo mă voi munci dacă nu voi îmblânzi aici, cu lacrimi, pe Judecătorul. Pentru aceasta, mă rog să nu Îți încui îndurările, Stăpâne, întru urgie; că Tu Însuți aștepți întoarcerea mea, pentru că nu voiești să vezi pe cineva arzând, ci voiești ca toți oamenii să se mântuiască în viața cea veșnică. Îndrăznesc deci, la îndurările Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad înaintea Ta, rugându-mă. Caută spre mine și mă miluiește! Scoate din temnița fărădelegilor sufletul meu!

Strălucește-mi în minte raza de lumină, mai înainte de a ne duce la judecata ce va să-mi fie înfricoșată. Frică mare mă apucă pe mine, ticălosul și înverșunatul. Cum mă duc eu acolo, cu totul gol de fapte bune! Frică și cutremur mă cuprinde, Doamne, când mă văd pe mine fără de osârdie spre bunătate. Și cu gânduri potrivnice mă svârcolesc într-una, plecându-mă dracilor, care, cu dezmierdările patimilor, spre pierzare pururea mă amăgesc. Mă asemăn prea bine negustorului trândav și leneș, care, în fiecare zi, își păgubește capitalul cu câștigul. La fel și eu ticălosul, mă păgubesc zilnic de bunătățile mele cele cerești întru multe învăluiri, care mă trag spre rău, căci simt în mine cum, în fiecare ceas, eu mă fur singur. Și vrând, mă aflu întru acelea pe care le urăsc. Mă înspăimânt eu însumi de voirea mea, care, în multe chipuri, se aruncă întru necazuri din pricină că păcătuiesc. Și mă înspăimânt iarăși de pocăința mea, care nu are temelie tare pe stânca cea izbăvitoare care mă poate mântui. O, cum nu mă lasă în pace vrăjmașul sufletului!

Cum pun în fiecare zi temelia zidirii pe care, cu mâinile mele, iarăși o risipesc!

N-am pus început bun pocăinței sufletului. Sunt un rob al trândăviei. Cu însăși voia mea și cu multă osârdie slujesc vrăjmașului. O, cine va da capului meu apa cea fără de nume care să-l spele? Și cine ochilor mei izvoare de lacrimi cu care să plâng totdeauna către înduratul Dumnezeu? Să cer dar de la El să trimită har mie, păcătosului, și să mă scape de marea cea înnebunită, care, cu valurile păcatului, înviforează necontenit inima mea.

Căci voile mele au biruit ca niște răni care nicidecum nu primesc doctorii de vindecare.

Femeia cea păcătoasă, înțeleaptă s-a arătat fiindcă s-a temut și s-a sârguit și-a urât lucrurile păcatului, aducându-și aminte de rușinea cea veșnica ce va să fie și de chinuirea cea nesuferită a muncii iadului.

Iar eu, pentru patimile păcatului, în fiecare zi rugându-mă, nu mă îndepărtez de dânsele, ci rămân de-a pururea nebun, întru obiceiul cel rău. Spre nădejdea de pocăință îmi este așteptarea, furându-mă cu deșarta-i făgăduință și zicând: mă pocăiesc, în vreme ce eu niciodată nu mă pocăiesc cu adevărat. Mă pocăiesc numai cu graiul în timp ce cu lucrurile, mult stau în urmă de adevărata pocăință. Deci îmi uit firea, făcând cunoștință cu răul și întărâtând pe Domnul, neîntrerupt păcătuiesc. Izvor de pocăință nu am aflat căci cu întărire am făcut păcatul, și nu fără de voie am păcătuit. Și Iuda, vânzătorul, loc de pocăință nu a aflat, căci cu Domnul fiind, a păcătuit și știa ceea ce făcea, fiindcă avea cunoștința Domnului. Deci pentru păcatele noastre, întru cunoștință făcute, ce voi aștepta eu, ticălosul?

Și dacă cel ce numai gândește răul întocmai e cu cel ce-a lucrat, apoi eu ce răspuns voi da pentru nenumăratele mulțimi ale fărădelegilor mele? Ham, batjocorind pe tatăl său, lepădat a fost. Cei ce s-au unit, în car de foc s-au înghițit nimic zicând sau făcând. Și cei din vremea lui Ilie, asemenea au pătimit. Și Saul cu gândurile slujirii de idoli numai învoindu-se, s-a lepădat de Dumnezeu. Și Ahitofel, numai sfătuind pentru păcat, a murit. Și fiii lui Aron, greșind, s-au sfârșit. Și Anania și Safira, cu nebăgare de seamă petrecând, vreme de pocăință n-au aflat.

Dar eu cel ce fac întru cunoștință fapta mea, privesc la învoirea mea și zic că aștept cu credință hotărârea dreptății ce mi se cuvine.

Pentru ce mă las amăgit de chipul smereniei mele când eu sunt cu totul străin de faptele cele bune și cele potrivnice fac înaintea lui Dumnezeu? Fariseii au suferit mustrare atunci când Mântuitorul Hristos le arăta pe față minciuna portului și-a chipului lor !

Iar eu adesea mă plictisesc de mustrările cugetului și caut să mi-l adorm spre a scăpa de ele. Atunci amar este adevărul celor ce caută să-l ascundă. Ci eu vin acum, Doamne, să-mi descopăr chipul și se vor arăta viermii, și voi dezveli fața și ochii, și vor vedea cei de față fățărnicia mormântului și minciuna faptei mele se va descoperi și vor privi toți fața mea de fariseu. Căci chiar aici, în lume, ea se face văzută, nu numai dincolo în veșnicie, unde o va arde focul.

Tinde-i mână de ajutor celui ce se tăvălește Doamne! Căci voind a mă scula nu pot, pentru că sarcina păcatelor mele s-a îngreunat peste măsură și obiceiul cel rău mă oprește, legându-mă. Văd și că într-o negură umblu, și întru mult întuneric mișc mâna mea, și ca un slăbănog sunt. Mi se pare că sunt sârguitor și iată că mă plictisesc curând.

Mă rog să mă izbăvesc, și cu toate că postesc, văd ca sunt împiedicat de duh vrăjmaș. Vreau să mă blagoslovesc mult, dar cu inima nu-L iubesc pe Dumnezeu.

Cum voi îndrăzni să cer iertare pentru păcatele mele, când petrecerea de mai înainte eu nu o uit; sau cum mă voi dezbrăca de omul cel vechi, care se strică, când poftele amăgirii celei vechi nu mă leapădă ?

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după îndurările Tale șterge fărădelegile mele.

Gura mea netrebnică strigă către Tine, Stăpâne, și inima mea necurată și sufletul meu întru păcate întinat. Auzi-mă pentru bunătatea Ta, și rugăciunea mea nu o lepăda. Căci nu lepezi rugăciunea mea, ci a celor ce nu se pocăiesc întru adevăr. Dar pocăința mea, Doamne, nu este curată! Un ceas mă pocăiesc și două Te întărât. Întărește sufletul meu pe piatra pocăinței. Luminează, cu darul Tău, întunericul din mine.

Pleacă-Te, bunule Dumnezeu, către plânsul inimii mele, dar nu pentru dreptățile mele, căci nu am nici o bunătate, ci pentru multa și negrăita Ta bunătate și pentru îndurările Tale!

Ridică din nou, Doamne mădularele mele pe care le-a frânt păcatul! Și luminează inima mea pe care a întunecat-o pofta cea rea!

Izbăvește-mă, Doamne, de tot lucrul cel rău cu care se străduiește să mă surpe pe mine potrivnicul. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine.

Să nu-mi zici mie: " Adevăr zic ție, nu te cunosc pe tine ".

Mântuiește, Doamne, din moarte, sufletul necăjit! Tu, cel ce ai stăpânire peste viață și peste moarte! Căci Tu ai zis, Stăpâne: " Cere și ți se va da! "

Curăță-mă, Doamne, de tot păcatul, mai înainte de sfârșit și dăruiește-mi, Iubitorule de oameni, în toată viața aceasta care mi-a mai rămas, să izvorăsc lacrimi din inimă spre curățirea întinăciunii mele celei sufletești, ca să pot șterge de aici din datoriile mele cele multe, măcar puține greșeli, și să mă mântui acolo prin acoperământul mâinii Tale celei atotputernice, atunci când va tremura tot sufletul de Slava Ta cea Înfricoșată.

Așa, Stăpâne, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-Mă și primește rugăciunea păcătosului robul Tău !

În dar mântuiește-Mă pe mine cu Darul Tău !

Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

În Sfânta și Marea Luni se face pomenirea fericitului losif cel preafrumos și a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului. De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

 Iosif a fost fiul mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de frații săi, a fost ascuns mai întâi într-o groapă. Tatăl lui este înșelat de fiii lui printr-o haină muiată în sânge, spunându-i-se că a fost răpit și a fost mâncat de fiare sălbatice.

A fost apoi vândut ismailiților cu treizeci de arginți, iar aceștia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curățeniei tânărului, că n-a voit să săvârșească nelegiuirea, a fugit lăsând în mâna ei haina sa.

Ea l-a vorbit de rău stăpânului său, așa că Iosif a căpătat temniță grea și lanțuri. Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfățișat faraonului și a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărțirii grâului a fost cunoscut iarăși de frații săi. Trăind într-un chip minunat, a murit în Egipt și s-a arătat un mare înțelept.

Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Și Hristos a fost invidiat de iudeii cei de același neam cu El, a fost vândut de ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuși, împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea și ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuși pentru noi și ne hrănește cu pâinea cerească, cu Trupul Său cel purtător de viață.

Astăzi mai pomenim și smochinul care s-a uscat, deoarece Matei și Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului în Ierusalim această minune.

Marcu spune: „Iar a două zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: «Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac»”.

Matei spune: „Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate a flămânzit. Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Și i-a zis lui: «În veci să nu se mai facă rod în tine». Și îndată s-a uscat smochinul”.

Sinagoga iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat și legea de la ei și i-a făcut cu totul netrebnici.

Pentru ce oare un pom neînsuflețit s-a uscat prin blestem dacă n-a greșit cu nimic? Iudeii care-L vedeau pe Hristos că făcea tuturor bine și că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine și nicidecum puterea de a face rău.

Iubitorul de oameni n-a vrut să le arate oamenilor că poate face rău. Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare și spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-Și arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire neînsuflețită și nesimțitoare.

Mai este însă și o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înțelepți, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui și-au făcut acoperământ strămoșii noștri călcători de poruncă. Deoarece n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului.

Păcatul se aseamănă cu smochina: are dulceața plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă usturimea și iuțimea conștiinței. Sufletul lipsit de roada duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găsește în el odihnă, a doua zi, adică după viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic.

Pentru rugăciunile preafrumosului Iosif, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Pâinea sfințită de Paști. Când se consumă, cum și ce semnificație are?

 Paștile” pe care le primesc credincioșii în noaptea sfântă a Învierii sau în dimineața acestui praznic, reprezintă pâinea sfințită și vinul binecuvântate în biserică, în cadrul sfintei Liturghii.

În mănăstiri s-a păstrat tradiția de a se aduce la biserică o prescură din făină de grâu curat, având imprimată pe ea icoana Învierii Domnului, prescură care se așază înaintea icoanei Mântuitorului. Această prescură se binecuvintează la Axionul „Îngerul a strigat…”, al Liturghiei Învierii, ca și anafora duminicală și se împarte credincioșilor, miruiți în prealabil, după sfânta Liturghie.

La parohii, se aduc prescuri care au deasupra semnul Sfintei Cruci, din aluat sau pâini coapte special pentru a deveni „Paști”, care se sfințesc înainte de otpustul Liturghiei sfântului Vasile cel Mare din Sâmbăta Paștilor, prin stropire cu vin curat și cu apă sfințită.

Rugăciunea pe care o rostește preotul în acest moment este următoarea: „Dumnezeule cel atotputernic și Doamne atotțiitorule, Care ai poruncit robului Tău Moise, la ieșirea lui Israel din Egipt și la eliberarea poporului Tău din robia cea amară a lui faraon, să junghie mielul, care închipuia mai înainte pe Mielul, Cel ce de bunăvoie pentru noi S-a junghiat pe Cruce, luând asupra Sa păcatele a toată lumea, pe iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Tine și acum cu smerenie Te rugăm, caută spre pâinea aceasta și o binecuvintează și o sfințește pe ea. Că și noi robii Tăi pe aceasta am adus-o acum înaintea slavei Tale în această preastrălucită, preamărită și mântuitoare zi a Paștilor, spre cinstea și slava și spre aducerea aminte de slăvita înviere a Aceluiași Fiu al Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care din veșnica robie a vrăjmașului și din legăturile nedezlegate ale iadului am aflat dezlegare, liberare și ieșire. Deci și pe noi, care am adus-o și o sărutăm și din ea vom gusta, fă-ne a fi părtași binecuvântării Tale celei cerești și alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala și neputința, dăruindu-ne tuturor sănătate. Că Tu ești izvorul binecuvântării și Dătătorul vindecărilor și Ție, Părintelui celui fără de început, slavă înălțăm, împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Presfântului și bunului și de -viață – făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

După rostirea acestei rugăciuni, preotul binecuvintează pâinea și vinul cu apă sfințită, zicând: „Se binecuvintează și se sfințește pâinea acestea, prin stropirea cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. (de trei ori).”

Sfințirea pâinii și a vinului numite „Paști”, pe care credincioșii le duc acasă, simbolizează că trupul lui Hristos, adică Sfânta Biserică, a fost pecetluită și sfințită prin picăturile de sânge ce au curs din rănile Mântuitorului răstignit pe Crucea Golgotei.

Rânduiala noastră liturgică precizează că, înainte de a lua sfintele Paști, trebuie să ne cuminecăm, să ne împărtășim cu Sfintele Taine, adică cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfintele Paști se consumă, cu credință, cu mulțumire și evlavie, în noaptea Învierii Domnului după închierea sfintei Liturghii sau în Duminica Învierii, tot după sfânta Liturghie, dacă nu a fost săvârșită noaptea, înainte de a ne așeza la masa pascală. De asemenea, câte o părticică din aceste Paști se consumă dimineața, în toate zilele acestei sărbători, totdeauna pe nemâncate și în zilele Săptămânii Luminate, până la Duminica Tomii (prima după Paști).

Potrivit unei vechi rânduieli, cel mai vârstnic membru al familiei ia o bucată din sfintele Paști, rostește „Hristos a înviat” și o dă altui membru din familie, care răspunde „Adevărat a înviat” și își face semnul sfintei Cruci. Această rânduială se repetă de trei ori.

Întrucât la sărbătoarea Învierii Domnului se reunește, de obicei, familia și anul acesta mai mult decât oricând, creștinește este ca, înainte de a ne bucura de bucatele pregătite de mamele, bunicile și soțiile noastre, să stăm cu toții în jurul mesei, să cântăm cel mai frumos imn al Paștilor, „Hristos a înviat”, să rostim „Tatăl nostru…” și însemnându-ne cu semnul crucii, să luăm sfintele Paști.

Odată ce consumăm Paștile sfințite, dăm mărturie că suntem creștini, vrednici credincioși ai Bisericii, mărturisim credința noastră în Învierea Domnului, întărim spiritul de comuniune familială și afirmăm, împreună cu Apostolul Pavel că „de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni” (I Corinteni, 11, 26).

Potrivit tradiției, pâinea și vinul pentru pregătirea sfintelor Paști sunt donate de câte o familie sau de către mai mulți credincioși și sunt împărțite sub formă de prescuri mici sau pâinișoare, iar la oraș, unde numărul credincioșilor este foarte mare, sunt dăruite în pahare de unică folosință sau în caserole inscripționate cu salutul pascal „Hristos a înviat”, „Adevărat a înviat” și cu icoana Sfintei Învieri.

Trebuie, însă, precizat că pâinea și vinul sfințite la Paști nu sunt același lucru cu Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, Cuminecătură sau Euharistie, adică Trupul și Sângele Domnului. Sfintele Paști se dau pentru ca toți credincioșii, împărtășiți și neîmpărtășiți, să gustăm din sfințenia acestei sărbători, să ne izbăvim de boală și de neputință, să avem parte de sănătate trupească și sufletească, dar mai cu seamă pentru a rememora momentele cutremurătoare ale Jertfei mântuitoare și ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin care a zdrobit, pentru totdeauna, puterea morții și ne-a dăruit viață veșnică.

Preot Ionel Popescu

Caută

ORA DE RELIGIE
Ascultă vocea copilului tău!

Curtea Constituţională a României a decis (Decizia nr 669/2014) că participarea la ora de Religie se face numai în baza unei cereri scrise a elevului major, a părintelui sau a tutorelui elevului minor. Cererea tip se poate găsi la şcoală sau se poate descărca aici:

DONAŢIE 2%
Dirijaţi spre Parohia Ortodoxă Română Timişoara Iosefin 2% din impozitul pe anul 2019

Puteţi completa Formularul 230 on-line

În Formularul 230 se va completa capitolul III.2. Datele parohiei:
Parohia Ortodoxă Română Timişoara Iosefin
CUI: 7033854
Cont Bancar: RO 81 BRDE 360 SV 17237933600

Formularul poate fi depus personal la Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală, sau poate fi trimis prin Poşta Română. Termenul este 25 mai. Cererile 230 se pot depune si online