luni, 29 aprilie 2024

Sfaturi duhovnicesti de la MAICA MACARIA (11 iunie 1926 – †18 iunie 1993): “ORICE S-AR INTAMPLA, ROAGA-TE INTOTDEAUNA DOMNULUI, NU LUA IN SEAMA NIMIC ALTCEVA!”


 SCHIMONAHIA MACARIA, MANGAIETOAREA CELOR SUFERINZI (1926-1993)

“Povestea unei sfinte patimitoare, dintr-o tara ce patimeste, vine ca o adiere inmiresmata si invioratoare. Paralizata de la varsta de trei ani si cu totul neajutorata in ultimii sai ani, schimonahia Macaria a fost unealta tamaduirii prin puterea lui Hristos pentru mii de suflete bolnave si chinuite. Desi slaba trupeste, era plina de putere duhovniceasca, nascuta din smerenie si jertfire de sine, si a purtat cu rabdare si dragoste necazurile tuturor celor ce au venit sa-i ceara ajutorul. Nevazuta si neinsemnata pentru lume, ea este mare in Imparatia Cerurilor, preaiubita patimitoare a Maicii Domnului si impreuna-vorbitoare cu cei aflati in lacasurile ceresti…” .

107614

Sfaturi duhovnicesti

Matuska dadea mare atentie starii sufletesti a celor ce veneau la ea. Celui ce venea la ea cu mintea imprastiata obisnuia sa-i spuna: „Inainte de toate trebuie sa vorbesti despre sufletul tau, despre inima… vorbeste despre tine”. Pe cel trandav duhovniceste il mustra astfel: „Nu ai credinta, nu postesti; iti place sa dormi ceasuri multe si nu te rogi lui Dumnezeu – nu ai rugaciune…” Si adauga cu parere de rau: „Oamenii de azi sunt impietriti, nu mai vor sa se roage”. Altuia ii explica: „E o nenorocire ca ma rog [numai, n.n.] eu pentru tine. Caci fiecare ar trebui sa se roage pentru sine”.

„Fii credincioasa! Roaga-te Domnului si cere-i: «Doamne, trimite-mi harul tau!» o povatuia ea odata pe o femeie intr-o pufoaica, care era coplesita de aspra truda taraneasca, neavand deci nici macar un minut liber: “Spre a dobandi orice lucru de la Domnul prin rugaciune trebuie sa te rogi patruzeci de zile si patruzeci de nopti”. Ea mai dadea si urmatorul sfat:

„Orice s-ar intampla, roaga-te totdeauna Domnului: «Doamne fii cu mine ! Nu ma parasi!» Nu lua in seama nimic altceva, chiar daca vin «incornoratii» (adica diavolii). Si roa­ga-te Maicii Domnului”.

Pe altii ii invata:

„Trebuie sa te rogi lui Dumnezeu si trebuie sa postesti. Daca te trezesti noaptea, spune cateva rugaciuni, altfel nu te mantuiesti… Poti fi placut lui Dumnezeu chiar daca stii numai o singura rugaciune”.

“Te poti ruga lui Dumnezeu chiar si sub cuptor”, i-a spus odata unui seminarist ce se pregatea sa faca un pelerinaj, “taraste-te sub cuptor si roaga-te. Nu nadajdui ca se vor ruga altii pentru tine. Roaga-te singur -acesta este cel mai sigur lucru, cel mai curat…”

“Ne putem ruga unii pentru altii. Atunci rugaciunea mea va fi auzita pentru tine, iar rugaciunea ta va fi auzi­ta pentru mine”, a spus ea odata. “Deci fiecare trebuie sa se roage, asa cum poate. Trebuie numai sa crezi!”.

O taranca ce nu stia nici macar o rugaciune i-a trecut pragul, iar schimonahia Macaria a invatat-o cum si cu ce simtamant sa se adreseze lui Dumnezeu:

„Sculandu-te din somn, cere: «Blagosloveste-ma, Doamne, sa vietuiesc in aceasta zi dupa poruncile Tale». Cand te culci, cere: «Doamne, cer pocainta pentru pacatele mele si blagoslovenie pentru somnul meu», sau «Primeste-ma, Doamne, si blagosloveste-ma in somnul ce vine»”.

Amintea oamenilor ca trebuie sa se roage mai des pentru morti:

„Odihneste, Doamne, sufletelor robilor Tai adormiti (si zici numele); pentru placintele calde, pentru sfintita prescura si pentru masa pomenirii,[1] si le fa lor vesnica pomenire”.

Oamenii mai inaintati duhovniceste o intrebau pe Matuska lucruri mai complicate, iar ea raspundea fiecaruia dupa statura sa duhovniceasca:

„Daca vrei sa dobandesti harul, trebuie sa te pregatesti ca sa dobandesti scanteia dumnezeiasca. Oricine poate primi har – roaga-te numai lui Dumnezeu, cere-I lui Hristos: «Doamne, iarta-ma si milostiveste-te de mine». Atunci cand va fi nevoie, El va trimite harul Sau”.

I s-a pus intrebarea: „Ce este rugaciunea curata?” „Rugaciunea curata este rugaciunea fara ganduri”, a raspuns ea. O alta intrebare a fost: „Care-mi sunt cartile cele mai de folos sa le citesc?” „Citeste Evangheliile, Psaltirea, cartea de rugaciuni”. Toate sfaturile, invataturile si raspunsurile ei la intrebari erau patrunse de experienta duhovniceasca si de intelepciune plina de har.

Schimonahia Macaria putea sa ofere numai un mic rastimp de vreme fiecarui vizitator. Dar obisnuia sa vorbeasca mai mult cu fiii ei duhovnicesti ce veneau sa stea cu ea – raspunzandu-le la intrebari ori spunandu-le cate un cuvant de suflet folositor.

Matuska era intrebata adesea despre lumea de dincolo de mormant.

„De ce sa te temi de ea?” raspundea ea linistita. „Este un lucru de care nu poate scapa nimeni – toti trebuie sa murim si sa dam raspuns Mantuitorului. Sufletul tau nu trebuie sa fie robit nimanui; el se afla in mare sfintenie. Domnul pazeste sufletul tau ca pe Ingerul Sau. Dupa moarte sunt trei judecati – primele doua la un an, iar a treia la trei ani. Prima judecata hotaraste unde va fi dus sufletul, a doua il statorniceste acolo si a treia hotaraste pedeapsa. Este bine acolo pentru cei ce au fost ucisi; jumatate din judecata lor este inlaturata – pacatele lor sunt sterse dupa voia Domnului. Copiii adormiti cresc in Imparatia Cerurilor”.

De mai multe ori am stat de vorba cu Matuska de­spre dreptii din vremea noastra ce tin intreaga lume cu rugaciunile lor. Ea ii cunostea prin duhul ei plin de har.

„Avem multi stalpi (caci asa ii numea ea, n. aut.), foarte multi, iar ei staruie catre Domnul! Sunt atatia vazatori cu duhul! Ei sunt ascunsi de ochii strainilor in munti, in colibe micute, asa de micute ca abia de incapi in ele, numai cu o masuta si o icoana pe perete. Ei sunt stalpi de la pamant pana la cer! Fie ca dumnezeiestii stalpi sa ramana in picioare – caci ei se roaga pentru noi”.

Despre viata clericilor din zilele noastre a spus odata: „In zilele de azi nu mai e nici un preot caruia sa-i poata merge toate bine. Daca sunt sanatosi, atunci au vreun necaz acasa”. Adesea venea vorba despre viata de azi.

„Pai, ce putem sa facem”, zicea ea cu resemnare, „am ajuns sa traim vremuri rele. Am tot mers si am mers, si ne-am izbit de un zid. Astazi nu mai e decat vai; dulceata nu se mai afla nicaieri. Dumnezeu a ingaduit asa. Cerul e intunecat si tuna pe pamant. Dumnezeu nu mai daruieste nici o bucurie. Oamenii sunt indeobste rai, facatori de rele, care nu se supun defel Domnului Dumne­zeu. Oamenii s-au obisnuit sa traiasca dupa voia lor. Cei ce s-au curatit de pacate frecandu-se cu nisip, asa incat sa se faca fara de pacat – aceia sunt cei intelepti”.

Ascultand-o pe Matuska, mi-am amintit cugetarea unui preot despre felul cum tot mai mult,

„prin rautati si patimi si prin practici oculte, oamenii ajung indraciti; calauze pe propria cale a vointei dracesti – vointa indreptata catre nimicirea omenirii – ei pregatesc calea venirii lui antihrist”. [2].

„Toti cei buni au murit”, imi spunea Matuska, „toti sunt in cer. Ei nu au cunoscut aceasta pustiire. S-au rugat lui Dumnezeu si bine le va fi acolo. Dar acum intreg norodul a luat-o razna. Nu mai stiu de Dumnezeu, citesc orice le iese in cale si aduna tot ce le cade in mana. Urasc cele dumnezeiesti si iubesc cele paganesti. Oamenii s-au schimbat cu adevarat – nu mai cred in Dumnezeu; iar daca citesc rugaciuni, le citesc fara bagare de seama, fara luare-aminte. Ia auzi, femei de saptezeci de ani joaca si isi flutura naframele. Ce vremuri traim, si ele joaca… Vremurile sunt pacatoase. Carmuitorii nu mai sunt pentru popor si toate se vor nimici. Nu mai este nici o mila fata de oameni”, a spus asta in august 1988.

„Nu mai e cu putinta ca cineva din noua generatie sa ajunga cuvios[3]; au ajuns prea tarziu”, spunea schimonahia ca raspuns la intrebarile mele. „Si-au pierdut radacinile dumnezeiesti. Aceste radacini trebuie pastrate cu truda. Ele se dau la botez o singura data, si sunt aduse de foarte departe – din Rai”.

Cugetand la vorbele Matuskai, noi, fiii ei duhovnicesti, ne-am dat seama ca, pe nestiute, a venit vremea cand vom fi poate martorii plecarii ultimei generatii de oameni sfinti precum schimonahia Macaria. Caci ei, sfintii, sunt „sarea pamantului”, dupa spusele Sfantului Siluan de la Muntele Athonului.

„Ei sunt noima fiintarii sale; ei sunt roada pentru care se pazeste pamantul. Dar cand pamantul va inceta a mai naste sfinti, puterea ce pazeste lumea de nimicire se va lua de la el.”[4]

Pecetea pacatului este asupra noastra a tuturor, si nu ne ingaduie sa ne ridicam catre cer, ci ne lasa doar sa alunecam in jos la vale.

„Cat mi-e de mila de voi toti”, spunea Matuska cu mahnire. „Ingerii din cer sunt asa de prietenosi unii cu altii”. (La aceste vorbe o blanda lumina ii lumina deplin chipul). Fiind martor fara sa vreau la numeroasele convorbiri intre maica Macaria si oamenii ce veneau s-o vada, am fost uimit sa aflu ca multi dintre ei nu cunosteau nici macar rugaciuni elementare precum „Tatal nostru”, sau „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te”. Fara sa vreau, mi-a venit in minte gandul acesta: multi oameni sufera de boli si necazuri fiindca ne-am indepartat de Domnul. „Astazi se poate ajunge la Dumnezeu numai prin boala si necazuri”, mi-a confirmat Matuska concluziile.

Victime ale vrajilor

In ultimii ani Rusia a fost cuprinsa de o salbatica revarsare de demonism. Astrologi, ghicitori si vrajitori [5] isi fac auzita vocea in milloacele de comunicare tiparite iar sedintele lor de lucru pot fi vazute la televizor sau auzite la radio. Ideile lor sunt larg raspandite – manuale de magie, vrajitorie si astrologie se tiparesc in tiraje de masa. Natiunea este prinsa intr-o retea de scoli unde oamenii participa activ la aceasta afacere antiteista.[6] Unele mijloace de comunicare in masa scot direct in evidenta presupusa valoare a profesiunii de vrajitor pentru societate, in timp ce vrajitorii schilodesc pe fata milioane de suflete omenesti, indepartandu-le de Dumnezeu. Multi dintre cei ce au experiat influenta nimicitoare a recent-proclamatilor “vindecatori” si au suferit grave tulburari psihice si alte tulburari fiziologice insemnate,au venit mai apoi la Schimonahia Macaria sa ceara ajutor.

Cand o vizitam pe Matuska, de obicei o ajutam cat puteam, dand drumul vizitatorilor in casa si conducandu-i la Matuska. Obisnuiam sa le pun stanjenitoarea intrebare: au fost oare pe la „vindecatori”, au vizionat sedintele lor de „vindecare” la televizor sau i-au ascultat la radio? Aproape toti cei veniti raspundeau afirmativ si nici unul dintre ei nu a stat sa se gandeasca ce fel de putere „vindecatoare” era cea care savarsea acele lucruri.

Tamaduirea „ca dar de la Dumnezeu”, scrie un preot care cunoaste bine esenta acestei miscari, „se da celui cu inima curata, celui lipit cu totul lui Hristos, de obicei unui nevoitor… Dreptul caruia i s-a dat Puterea lui Dumnezeu […] face […] voia lui Dumnezeu, care e indreptata catre mantuirea omului”.[7]

El tamaduieste, mai intai sufletul, si apoi trupul. Sufletul omului e intarit si curatit de patimi – adica este scapat de cauza morala a bolilor. Mare parte din aceste tamataduiri se savarsesc direct prin rugaciune, cand Domnul lucreaza tamaduirile prin Duhul Sfant.[8] Ce nevointe trebuia sa savarseasca Schimonahia Macaria spre a tamadui pe acesti nefericiti oameni: cate rugaciuni a trimis ea Domnului si Maicii Domnului pentru ei, spre a le alina suferintele si a-i scapa de intunecimea acestei stricaciuni! Unora le dadea sfaturi generale, altora indrumari directe. „Temeti-va de vrajitori si de vrajitorie in viata de aici” repeta ea neobosita. „Apropiati-va de aceasta adunatura numai cu cea mai mare bagare de seama”, sfatuia pe oamenii care locuiau in apropierea vrajitorilor sau munceau laolalta cu ei. „Va pot vatama asa de tare incat sa nu mai stiti unde e susul si unde e josul”. La inevitabila intrebare cum poti sa-i cunosti pe acesti oameni, ne-a dezvaluit: „Vrajitorii au ochii rosii si lacramosi. Asta fiindca lucreaza toata noaptea si nu dorm”. Citisem despre acest „lucru” al lor in scrierea unui vestit cercetator al subiectului.

„Ei sunt in acelasi timp stapanii demonilor, cat si robii lor: stapani, fiindca pot chema duhurile necurate; robi, fiindca li se cere sa lucreze fara incetare spre a primi aceasta stapanire, caci daca vrajitorul nu-i trimite la vreo treaba, indata il chinuie chiar pe vrajitor”[9].

– Daca vrei sa fii sanatos, avertiza schimonahia, nu da nimanui fotografia ta. Este cel mai vatamator lucru pe care-l poti face – sa-ti dai fotografia.

– Oare pe vremuri sa nu fi fost asemenea oameni? o intrebau fiii ei duhovnicesti, stiind ca ea insasi avusese de suferit toata viata de pe urma unor asemenea “babe” vrajitoare.

– Pe-atunci erau mai putine vrajitoare. Numai de curand au inceput sa se inmulteasca.

– Cum se face ca oamenii acestia nu se indreapta catre Dumnezeu, ci catre „cel viclean”?

– Sunt momiti de el si fac acest pacat. O data ce l-au facut, nu se mai pot opri. Orice pacat are un inceput, dar nu are sfarsit. Puterile raului au napadit intreaga lume.

Cand schimonahia Macaria era intrebata cum te poti pazi de oamenii rai, sfatuia sa se spuna rugaciuni si sa se tina minte ca vrajitorii isi savarsesc relele la patru dupa-amiaza si la miezul noptii. „Ora patru din zi este foarte primejdioasa”, spunea ea adesea, „pot aparea tot felul de boli. Nu dati nimic si nu lasati pe nimeni in casa la ceasul al patrulea. Incepand de la ora trei dupa-amiaza trebuie sa spuneti de mai multe ori rugaciunea «Sa se scoale Dumnezeu». Spuneti-o de patru ori, si abia apoi iesiti din casa. Daca aveti timp, e mai bine sa o spuneti de douasprezece ori. Aceleasi masuri de prevedere trebuie luate si la doisprezece noaptea”.

(…) Duhurile netrupesti sau, mai simplu, demonii, locuiesc in vazduh si pe fata pamantului. Sfantul Apostol Pavel le numeste duhurile viclesugului cele din vazduh (Efes. 6, 12). Sarcina lor zilnica este sa semene raul. Nu numai ca pot aduce boli asupra oamenilor, ci chiar ucid. Intrand in om, duhurile rele pun stapanire pe trupul lui iar nefericitul om ajunge sa le faca voia. Sfanta Scriptura arata ca infatisarea acestor duhuri rele este inspaimantatoare (cf. Iov 40-41).

Cand schimonahia Macaria a fost rugata sa vorbeasca despre demoni, ea a avertizat: „Te pot sfasia in bucati”. Oamenilor cu putina experienta duhovniceasca le zicea: „Nu-l intaratati pe cel rau si nu va bateti joc de el, ca va aduce nenorocire. Daca-l starnesti, el va da drumul la «foc». Eu nici macar nu incerc sa-l atat.(…).

Ea mi-a spus:

„Ei – demonii – intind atatea curse, si atatia oameni cad in ele. Am vazut. Dupa ce si-au inhatat slujitorii, stau cu ochii-n patru si asteapta pana cand omul devine al lor, apoi il prind de viu in labele lor. Cand un om este la rugaciune sau la munca, nu-i fac nimic. Dar cand bea, suduie sau se bate, sunt indata acolo”.

Toate invataturile schimonahiei Macaria erau pline de discernamantul ce vine din multa experienta duhovniceasca.

Smerita intelepciune

Dupa ce am vorbit cat de cat despre experienta du­hovniceasca a schimonahiei, sa spunem cate ceva de­spre trasaturile deosebite ale vietii duhovnicesti a schi­monahiei Macaria. Neindoielnic, era o femeie cuvioasa, care nu se abatea de la Adevarul lui Hristos si era plina de credinciosie fata de Credinta Crestina. Mica si plapanda, s-a aratat a fi un pilduitor, viteaz si puternic ostas al lui Hristos, care si-a jertfit toata voia si intreaga viata pe altarul slujirii lui Dumnezeu si a omului.

Una dintre alesele sale trasaturi de caracter, dupa cum spun toti cei apropiati ei, era intelepciunea. Dupa spusa Sfantului Vasilie cel Mare, „intelepciunea este cunoasterea celor dumnezeiesti si omenesti, si a pricinilor lor”. Duhul intelepciunii o facea in stare pe Matuska, ce primise de la Dumnezeu darul inainte-vederii, sa aiba descoperiri dumnezeiesti si sa randuiasca toate problemele celor in necazuri. Cu toate acestea, temeiul tuturor inaltelor ei daruri era smerenia sa si smerita intelepciune.

Nu-i placea cand cineva i se adresa cu cuvinte de lauda. S-a intamplat uneori ca un vizitator, fastacit si nepriceput, sa-i zica „Maica sfanta”. Ea il oprea neintarziat, zicand: „N-am spus niciodata ca sunt sfanta sau o femeie rugatoare. Eu spun mereu ca sunt bolnava si nevrednica. Sa hotarasca Dumnezeu. Poate ca tu esti de douazeci de ori mai vrednic decat mine”. Despre sine si despre lucrarea ei spunea cu smerenie: „Ce nevointe fac? Stau in pat, sunt oarba, mainile ma dor, picioarele nu ma tin. Nu sunt buna de nimic”.

Mi-a pomenit odata in zeflemea despre darurile ei: “Noi, bietii vazatori cu duhul, ajungem numai dungi de bici”. Intr-o zi a trebuit sa-i cer iertare pentru felul plin de mandrie in care ne purtam cu ea. Smeritul ei raspuns mi-a slujit drept lectie morala: „Pai nu inteleg ce vrei sa spui prin mandrie”, a zis ea. „Spune-mi cum vrei tu, eu nu ma supar!” Se zice ca odata a venit la schimonahie o femeie cu ganduri rele si, de indata ce i-a sarutat mana, aceasta i s-a umflat. Matuska n-a mai putut nici macar sa-si bage mana prin maneca rasei. Mai apoi am intrebat-o pe Matuska:

– Dumneata stii ce au oamenii in minte cand vin la dumneata. Daca nu e de bine, de ce ii lasi sa intre?

– Nu e drept sa nu-i las sa intre, a raspuns ea. Trebuie sa avem mila fata de toti!

Cum am pomenit mai devreme, nu-i placea sa auda ca este laudata. „Daca faceam vreun lucru deosebit, precum o broderie ori altceva… Dar eu nu fac decat sa ma rog lui Dumnezeu. Sunt un om simplu”, spunea ea zambind, si adauga: „Cum zicem noi: «Traieste sim­plu, si sute de ingeri te vor inconjura».”

Cu mare smerenie si mai ales cu intelepciune se purta Matuska cu cele ce lucrau prin casa, „ingrijitoarele”, cum le numea ea. Erau niste femei ce de bunavoie aveau grija de schimonahie. Ele se ocupau de toate lucrurile aduse Matuskai de nenumaratii vizitatori, ca semne ale pretuirii ajutorului ei. Cu toate acestea, se purtau asa de grosolan cu Matuska „incat te gandeai ca are nevoie de intreaga ei rabdare ca sa le indure toata reaua credinta. „Vrajmasul le face sa se rasteasca la mine”, explica Matuska. „Dar eu nu fac decat sa stau pe pat sau imi acopar capul cu patura si zac acolo fara sa spun nimic. N-am decat sa stau linistita”. Chiar daca unul dintre apropiatii sai era vinovat inaintea ei, nu il mustra niciodata: „Eu nu ma supar pe nimeni, dar daca cineva e manios, ii zic: «Azi nu esti in stare sa stai de vorba cu mine», apoi tac”. Aceasta mi-a amintit de vorbele lui Hristos: Fericiti cei saraci cu duhul (adica cei smeriti), ca a lor este Imparatia Cerurilor. (Mat.5,3).

Despre tinerea poruncilor lui Dumnezeu si a pravilei sale monahale schimonahia Macaria mi-a spus intr-o zi: „Intai de toate, nu incalc nimic si ma straduiesc sa nu-i supar pe ocrotitorii ceresti; si, in al doilea rand, ma pun pe mine mai prejos de oricine”.

Aducandu-si aminte de experientele ei trecute, spu­nea: „Nu stiam de nimic altceva decat de Domnul. El e atat de stralucitor, mai stralucitor decat soarele. Sa nu Il suparam. Nu vedeam nimic altceva decat pe Domnul si patul meu. Sa stai pe pat si sa-L privesti pe Dumne­zeu – poti trai asa o suta de ani”. [10]

Toate nadejdile Schimonahiei Macaria, toate dorurile ei erau legate de Hristos si de Imparateasa Cerurilor. „Ii duc pe toti la Domnul”, spunea ea despre cei pe care ii cunostea personal.

„Fara indoiala ca Domnul va zice: «Ia te uita, Macaria, ai adus la mine pe toti cati ti-au iesit in cale – unii te-au curatat de noroi, altii te-au ocarat, altii te-au jefuit.» Dar acum eu ii cer doar atat: «Doamne, ai mila de ei toti»”.

Se stie bine ca marii nevoitori crestini au pretuit mult virtutea smereniei si smerita intelepciune. Ei repetau necontenit ca smerita intelepciune biruieste toate armele vrajmasului iar smerenia singura il poate duce pe om in Imparatia Cerurilor.

– Mi-am petrecut toata viata in lacrimi si rugaciune. Nu cunosc nici o alta indeletnicire. M-am rugat si am plans mult, spunea Matuska. Nici ochi nu mai am de atata plans. Se zice ca in tinerete ar trebui sa te tulbure ceva, imi spunea ea odata, vorbind de luptele cu trupul. Dar eu toata viata am plans, am tot plans… Nici nu stii cat plange Matuska.

– Pentru ce plangi, Matuska? am intrebat-o eu.

– Plang pentru voi toti, a raspuns ea blajin.

Odata a intrebat-o pe „ingrijitoarea” Zinaida:

– Unde e ulcica aceea?

– Ce ulcica? a raspuns ea surprinsa.

– Cea frumoasa, de aur. Un glas mi-a spus ca lacrimile mele sunt adunate in ea.

Mai tarziu a adaugat catre mine incet:

– Plang nespus de mult. Imi pare tare rau de voi toti.

„Duhul Sfant i-a ales sa se roage pentru intreaga lume, si a dat lor nesecate lacrimi”, scrie Sfantul Siluan de la Muntele Athonului despre asemenea oameni precum schimonahia Macaria.

„Duhul Sfant da alesilor Sai o asemenea dragoste, incat sufletele lor sunt rapite ca de o flacara de dorinta ca toti oamenii sa se mantuiasca si Slava Domnului sa vada.”[11]

Milostiva noastra Matuska, patimitoarea pentru noi toti si pentru toti cei din mult-patimitoarea Rusie, avea intr-adevar multe pricini pentru care sa verse lacrimi. Vedea cat de nepasatori suntem cu viata noastra si cat facem de putin pentru a ne mantui sufletele, neluand seama la infricosatul raspuns pe care avem a-l da inaintea Domnului”.



NOTE:

[1] Placintele se coc si se dau saracilor in numele celor raposati; prescura se jertfeste la Proscomidia Sfintei Liturghii; iar lumanarile se pun pe masa de pomenire din biserica. (n. trad, american)

[2] Parintele Rodion, Oameni si demoni: ispitele omului modern, Kaluga, 1992, p. 100

[3] Aici Maica Macaria foloseste cuvantul prepodobnii, in greceste osios, care inseamna literal „dupa asemanarea lui Dumnezeu”, adica purtand asemanarea omului intai-plasmuit inainte de cadere. Prepodobnii este de fapt o categorie de sfinti – cei ce au dobandit sfintenia prin nevointe ascetice si cultivarea virtutilor. (n. trad, american).

[4] Arhimandritul Sofronie, Staretul Siluan, Paris, 1952, p. 97.

[5] Cuvantul „vrajitor” folosit in acest text se refera nu doar la cei ce practica pe fata sau tn ascuns magia neagra sau vrajitoria, ci include si pe „vindecatorii psihici” si pe practicantii altor arte „spirituale”, care in ultima instanta isi au obarsia in paganism, fiind deci demonice. (Toti dumnezeii paganilor sunt draci, Ps. 95, 5.) (n. trad, american)

[6] Cf. Oameni si demoni, op. cit., pp. 36-63.

[7] Ibid. pp.51,58

[8] Ibid. pp.58-59

[9] A. H. Afanasiev, Pomul Vietii, Moscova, 1982, p.391.

[10] Vezi si scrierile Sfantului Grigorie Sinaitul. (n. ed. american)

[11] Arhimandritul Sofronie, Staretul Siluan, op. cit, p. 165.

(in: Ghenadie Durasov, “Cuvioasa Macaria, mangaietoarea celor suferinzi”, Editura Sophia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor