ȘTIAȚI CĂ?

 ●● Știai că atunci când privești conștient un copac, ficatul se regenerează și se echilibrează?
●● Știai că atunci cănd privești conștient iarba sau o floare întreaga ta structură se încarcă cu bunătate și blândețe?
●● Știai că atunci când privești soarele, inima se purifică și se umple de optimism și entuziasm?
●● Știai că atunci când privești pământul și calci conștient, splina se regenerează și se echilibrează, structura fizică se vindecă și apare încrederea în tine și în procesul vieții?
●● Știai că atunci când contempli cerul și respiri conștient, plămânii se vindecă și se regenerează, dispare starea de depresie și simți că ești viu, că trăiești cu adevărat?
●● Știai că atunci când privești oceanul sau marea, rinichii tăi se vindecă și se regenerează?
●● Știai că atunci când privești picătura de ploaie sau roua dimineții, întreg aparatul uro_ genital se vindecă și se regenerează și îți mărești puterea de a manifesta ceea ce îți dorești în viață?
●● Știai că viața este o binecuvântare și o bucurie, la distanța unui zâmbet inocent...Numai în partea de jos a haosului este ascunsă cheia clarității. Doar în întunericul cel mai adânc se naște Lumina. Numai auzind un țipăt poți învăța să auzi o șoaptă

Săptămâna frumoasă, cu spor și energie pozitivă!☀️🍀--bună dimineața!!! luni...nici iarba nu crește! 🤗🥰😘😁

 "Apropie-te de Dumnezeu cu tot ce ai. Dacă simți că nu ai nimic, nu te îngrijora. Adu nimicul tău în fața Lui. La urma urmei, Dumnezeu a creat lumea din nimic."

 

Bună dimineața tuturor! ❤️ O zi frumoasă de luni si o săptămână minunată! ❤️

BUNA DIMINEAȚA ❤
Cu mare drag si respect va doresc o zi de luni fericita,un inceput de saptamana plina cu momente frumoase,iubire si impliniri sufletesti,tuturor prietenilor si nu numai <3

Eu și entuziasmul de luni dimineața...😅🤷🏻

.. Să vedem și partea frumoasă a lucrurilor....
____ Lunea este doar o dată pe săptămână... _____
☕ Bună dimineața la cafeaua de Luni!😍

Bună dimineața,suflete frumoase!
Colorãm și azi lumea cu zâmbetele noastre!?
🎈💛

Fiecare zi e cât o viață..alergăm, trăim, iubim, iertăm, sperăm..🍀
Bună dimineața, lume dragă!!🍀
Să ne fie săptămâna senină și sufletul mulțumit!!..îmbrățișări calde pentru voi toți, pentru o zi de luni frumoasă!!
Cafea cu drag pentru voi!!...nu fi fericit doar în weekend-uri. Zâmbește luni, îmbrățișează marți și iubește ziua de miercuri. Joi cântă și vineri dansează. Viața nu poate să fie limitată la doar două zile. Viața este ASTĂZI.
Bună dimineața,oameni frumoși!
Să vă fie bine și săptămâna senină, cu bucurii, cu zâmbet și mulțumire în suflet!🧡☕ Bună dimineața,oameni frumoși!🥰 O zi de Luni cât mai frumoasă și o săptămână reușită !🧡
Decât să-ți bagi nasul în treburile altora mai bine scoate-l la aer curat.😊

Rugăciunea cu lacrimi a săracului sau a văduvei, făcută din inimă, poate fi considerată rugăciune puternică, ca şi Rugăciunea lui Iisus?

 Atât rugăciunea săracului şi a văduvei, cât şi a monahului, dacă se face cu umilinţă, cu lacrimi şi cu statornicie, este puternică şi roditoare de pocăinţă adevărată. Plânsul „este bold de aur al sufletului“, spune Sfântul Ioan Scărarul (Cuvântul 7), şi „cela ce se roagă cu lacrimi de căinţă pentru păcatele sale şi cu durere în inimă că a întristat pe Dumnezeu, unul ca acela se curăţeşte de toată întinăciunea cea simţită şi cea gândită, prin această rugăciune, de va fi statornică“ (Scară, Cuvântul 7). Iar cei ce nu au darul lacrimilor de la Dumnezeu, dar se roagă cu întristarea minţii şi a inimii, cu osândire de sine, cu mâhnire şi părere de rău pentru păcatele săvârşite în viaţă, ajung la aceeaşi măsură de curăţie, de luminare şi de fericire duhovnicească.

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia

 

Troparul Sfinţilor Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia

Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

glasul 1

Irmos: Cântare de biruinţă...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stând pururea cu îndrăznire înaintea lui Dumnezeu Atotţiitorului, prealăudaţilor mucenici, rugaţi-vă să trimită nouă curăţire de păcate.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind lupta şi biruind pe vrăjmaşul cel cu multe înşelă­ciuni, v-aţi încununat cu Dumnezeiască podoabă, muce­nicilor. Pentru aceasta bucurându-ne, cu cântări vă preamărim pe voi pururea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu tăria Preasfântului Duh aţi pierdut tăria şarpelui celui viclean, de Dumnezeu fericiţilor şi acum vă îndulciţi de darurile cele nemuritoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce S-a deşertat pentru milostivire şi S-a făcut Trup, suindu-ne la Frumuseţea Cea dintâi pe noi, cei ce cu credinţă pe pământ te lăudăm pe tine, Preacurată.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Să se întărească inima mea...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ducerea cea fără de voie fiind legaţi pentru Hristos, sfinţilor, aţi dezlegat prin har legătura cea rea a înşelăciunii, iar dezlegându-vă de trup, la Viaţă v-aţi mutat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prealăudaţilor mucenici, dorind a vedea Dumnezeiasca Frumuseţe, aţi răbdat răni, legături şi moartea cea cumplită, împodobindu-vă cu tăria cugetului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prealăudaţilor răbdători, răbdând după Lege, cu tăria obiceiurilor v-aţi încununat cu cunună de biruinţă şi acum bucurându-vă staţi înaintea Preacinstitei Treimi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Nescris cu firea, S-a scris Întrupându-Se din tine de Dumnezeu Dăruită, pe Care neîncetat roagă-L, ca să se îndure şi să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.

Irmosul

Să se întărească inima mea întru voia Ta Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit cerul al doilea şi ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Legea cea Dumnezeiască întărind pătimitorii, au lepădat fărădelegea celor fără de Dumnezeu şi cu dreaptă credinţă pătimind, ei au bineplăcut Domnului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să fericim astăzi pe Sfinţii Mucenici Dadas şi pe Maxim, pevitejii cei ce au pătimit după Lege şi pe Preacinstitul Cvintilian cu laude să-l încununăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În vremea pătimirii rămânând nestrămutaţi, sfinţilor, aţi surpat toată înşelăciunea şi de la Dumnezeu Mântuitorul aţi primit cununile biruinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe mine cel cuprins cu lenea, ridică-mă de Dumnezeu Născătoare, ca să fac voia cea Dumnezeiască şi să te fericesc pe tine, Folositoarea tuturor cea Neadormită.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Străluceşte-ne nouă...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mărturisind Numele Cel Dumnezeiesc şi Mântuitor înaintea chinuitorilor, aţi răbdat, sfinţilor, mulţime de încercări ale chinurilor şi moartea cea fără dreptate.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-vă cu harul Dumneze­iescului Duh, nu v-aţi înfricoşat de chinurile cele trupeşti, nici n-aţi adus cinste celor ciopliţi, mucenicilor, viteji biruitori.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trei sfinţi mucenici primind cunună neveştejită, staţi acum înaintea Preasfintei Treimi, învrednicindu-vă de Lumina Cea Neapusă şi acum sunteţi fericiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rogu-mă ţie, Preacurată Stă­până, tămăduieşte patimile cele netămăduite ale inimii mele şi risipeşte întunericul cel greu al cugetului meu, Preacurată.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Ca şi pe Proorocul Iona...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte stele arătat noi văzându-vă, luminaţi lumea cea de pe pământ, prealăudaţilor mucenici, alungând cu harul întunericul necredinţei.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Până în sfârşit lepădând punerile legilor celor fără de Dumnezeu şi arătat întărindu-vă cu Legea Domnului, după Lege aţi pătimit pentru Hristos, sfinţilor mucenici.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-vă împodobiţi cu cugetul cel preaînalt şi cu fapte şi împodobindu-vă cu frumuseţile muceniciei, aţi supus sub picioare pe cel ce a căzut de sus, prealăudaţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Afară de Legile firii mai presus de gând ai Întrupat, Fecioară, pe Ziditorul firii; pe Care bunii biruitori mucenici mărturisindu-L, au pătimit.

Irmosul

Ca şi pe Proorocul Iona, scoate din stricăciune viaţa mea, Hristoase Dumnezeule, ca să cânt Ţie, Iubitorule de oameni; că la Tine este viaţa şi nestricăciunea şi puterea.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: De tinerii cei din cuptor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-vă sufletul cu focul fricii celei Dumnezeieşti, toată materia mulţimii zeilor aţi ars, înţelepţilor şi v-aţi mutat către Lumina Cea Neînserată, dând dezlegare greşelilor noastre.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu râurile sângiurilor cu adevărat stingând focul mulţimii zeilor, ploaia minunilor ne izvorâţi nouă celor ce cu credinţă aler­găm pururea către racla moaş­telor voastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-vă locaş Duhului, înţelepţilor şi buni biruitori mucenici, locaşul întru care acum zăceţi, lucrează izvorul minunilor; întru care alergând noi, ne mântuim de toată spurcăciunea patimilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cuvântul Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, Întrupat L-ai născut nouă, Născătoare de Dumnezeu; pe Care roagă-L să mântuiască de toate patimile şi împresurările pe cei ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Cel de Care...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din tot sufletul iubind pe Domnul, aţi fost înjunghiaţi ca nişte miei Păstorului Celui Cuvântător şi v-aţi adus la Masa cea Dumnezeiască, locuind în curţile celor întâi-născuţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Sfinţii Mucenici Cvintilian, pe Dadas şi pe Maxim, Mucenicii lui Hristos, ca pe nişte stele Dumnezeieşti, care cu Razele minunilor luminează inimile tuturor, cu credinţă să-i cinstim.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe SfântulDuh, Domnul.

Graiurile celor fără Dumnezeu şi rău credincioşilor aţi biruit şi bucurându-vă aţi pătimit, mucenici ai lui Hristos şi v-aţi numărat împreunăcu cei din veac răbdători de patimi, cu care împreună vă cinstim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cel Ce S-a asemănat nouă cu Trup, ca pe un Scaun în chipul focului L-ai purtat, pe Acela roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, să Se îndure şi să mântuiascăpe cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Cel de Care se înfricoşează îngerii şi toate Oştile, ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L preoţi, preaslăviţi-L tineri, binecuvântaţi-L popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Norul cel Purtător...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând Patimii Celui fără de patimă, răbdătorilor de patimi, aţi suferit încercarea celor de multe feluri şi prin moarte moşteniţi viaţa şi rămânând în veacul veacului; pentru aceasta pururea sunteţi fericiţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aflând înfrumuseţată calea muceniciei, aţi mers pe calea care duce către odihnele cele cugetătoare şi prin sabie primind sfârşit, împreună cu îngerii pururea dănţuiţi, prealăudaţilor mucenici.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să stăm în Casa Domnului şi să fericim pe Sfinţii Mucenici Dadas, pe Maxim şi pe Cvintilian, pe vitejii ostaşi cei ce au pierdut pe vrăjmaşi şi cu credinţă să strigăm: Iubitorule de oameni, prin rugăciunile lor mântuieşte pe toţi de multe feluri de năpaste.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţită pomenirea voastră, prealăudaţilor purtători de biruinţe, ca un soare luminos luminează făptura, pe care săvârşind-o noi, vă rugăm să ne izbăviţi de întunericul patimilor prin mijlocirile cele sfinţite către Mântuitorul şi Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind iubitor de păcate, prin pocăinţă cad la îndurările Tale Dumnezeule şi cu credinţă strig: prin rugăciunile Celeia ce Curat Te-a născut pe Tine pe pământ, fie-Ţi milă de mine şi mă scapă de chinurile cele veşnice, Preabunule Hristoase.

Irmosul

Pe Norul cel Purtător de Lumină, întru care Stăpânul tuturor din cer ca Ploaia pe Lână S-a pogorât şi S-a Întrupat pentru noi, făcându-Se Om Cel fără de început, să o mărim toţi, ca pe Maica Preacurată a Dumnezeului nostru.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Cu tăria sufletului apropiindu-vă de durerile cele de multe chinuri de la cel viclean, v-aţi arătat mucenici nebiruiţi, întocmai la cinste cu îngerii. Pentru aceasta luptele şi patimile voastre cele cinstite, prin care v-aţi mărit, toată lumea le cinsteşte.

Pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian (28 aprilie)

 

Împărăţind Diocleţian şi Maximian, păgînii împăraţi, iar antipaţi fiind Tarcvinie şi Gavinie, în al doilea an al stăpînirii lor, s-a ridicat diavoleasca mînie asupra creştinilor. Pentru că, stăpînind acei împăraţi şi antipaţi toată lumea, a ieşit de la dînşii această poruncă: "Deşi ştim că toţi cei ce sînteţi sub stăpînirea noastră cinstiţi cu cucernicie pe zei, însă noi avem purtare de grijă pentru buna îndreptare a toată împărăţia. Şi pe toţi care în vremurile noastre stăpînesc părţile Romanilor, îi rugăm şi îi sfătuim, ca şi pe ceilalţi să-i aducă spre cinstirea zeilor şi spre dragostea către dînşii în toate chipurile. Iar de se va afla cineva, în orice loc, pomenind numele lui Hristos, unul ca acela va porni mînia noastră asupra sa".

Această poruncă auzind-o, popoarele s-au adunat vrînd să săvîrşească cele ce li se poruncise lor, adică să aducă zeilor jertfe şi lăudau pe boierii lor, zicînd: "Să se bucure şi la mulţi ani să fie sănătoşi stăpînii noştri, cei ce au purtare de grijă pentru cinstirea zeilor!" A zis către dînşii antipatul Tarcvinie: "De vreme ce vedem la voi o atît de mare osîrdie, vă rugăm ca mîine dimineaţă să vă adunaţi ca să aducem zeilor jertfe împreună. Dar acum să vă odihniţi, că aţi venit de departe şi cu noi vă veţi veseli; iar după săvîrşirea jertfei, fiecare se va întoarce la cetatea sa".

A doua zi s-au adunat toţi şi s-a săvîrşit praznicul cel urît de Dumnezeu, aducînd jertfe necurate zeilor lor, apoi Tarcvinie i-a liberat. Iar a doua zi, un oarecare din păgînii închinători la idoli, mergînd la Tarcvinie, i-a zis: "Sînt aici trei bărbaţi, care în ziua de ieri, n-au voit să asculte poruncile voastre şi să aducă jertfe zeilor; şi se zice despre ei că se închină Unui Dumnezeu Care este în ceruri". Deci, Tarcvinie a trimis de îndată pe slujitorii săi, ca să-i prindă şi căutîndu-i, i-au aflat în satul lor care se chema Ozovia, petrecînd în rugăciune către Dumnezeu. Prinzîndu-i, i-au legat cu lanţuri de fier şi i-au dus îndată în cetatea Dorostol (Dorostol, în sudul Dobrogei de astăzi). Acolo s-au întîlnit amîndoi antipaţii de atunci.

Cînd au sosit în cetate, se înserase şi, fiind înştiinţat Tarcvinie despre prinderea acestor trei creştini, a poruncit ostaşilor să-i păzească pînă a doua zi. Toată noaptea aceea, sfinţii au petrecut-o în rugăciuni, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, dă-ne din cer puterea Ta spre ajutor, ca să putem birui pe potrivnicii noştri şi cu darul Tău învredniceşte-ne să luăm cununile biruinţei". Iar după ce s-a făcut ziuă, Tarcvinie, mergînd la judecată împreună cu Gavinie, a poruncit să aducă înaintea lor pe creştinii cei prinşi. Tarcvinie a întrebat: "Aceştia sînt cei ce defaimă porunca noastră şi îşi ţin credinţa după a lor voie?" Apoi a zis către sfinţi: "Spuneţi-vă mai întîi numele voastre". Sfîntul Maxim a răspuns: "Eu sînt creştin după credinţa lui Hristos, precum şi aceşti fraţi ai mei, iar după obiceiul omenesc mă numesc Maxim". Ighemonul a zis: "Ai răspuns, arătîndu-te îndată că nu slujeşti zeilor noştri, ci altora. Dar celălalt care îţi urmează, cum se numeşte?" Iar acela singur a răspuns: "Mă numesc Dada şi sînt, de asemenea, creştin, ca şi întîiul nostru frate". Tarcvinie a zis: "Dar al treilea cum se numeşte?" Acesta a răspuns: "Eu mă numesc Cvintilian şi sînt şi eu creştin".

Notarul Magnilian scria cuvintele fiecăruia. Antipatul Gavinie a zis către notar: "Le-ai scris numele lor?" Notarul a răspuns: "De va porunci stăpînirea voastră, le voi citi". Gavinie a poruncit şi notarul a citit, zicînd: "Numele creştinilor celor ce sînt acum de faţă, după spusele lor înaintea tuturor, sînt acestea: Maxim, Dada şi Cvintilian". Tarcvinie a zis către sfinţi: "Iată, viaţa voastră se află în mîinile noastre; deci, de voiţi ca să trăiţi, mergeţi de aduceţi jertfă la maica zeilor şi veţi fi slujitori ai aceleia, în locul celui care a murit şi care s-a dus la Dia, cerescul împărat, ca să-i slujească acolo". Iar Sfîntul Maxim a răspuns: "Preanemilostivule şi preaneruşinatule, oare nu te temi tu de Domnul, numind Dumnezeu pe necuratul desfrînat şi împărat zicîndu-i aceluia? Să ştiţi, oameni buni, că Hristos este Împăratul cerului, Care poartă grijă de toţi şi pe toate le ţine pe palma Sa; aceasta să o ştiţi, că noi nu vom împlini pierzătoarea voastră poruncă, fiindcă sîntem zidire a adevăratului Dumnezeu". Iar antipatul Gavinie, chemînd la dînsul pe Dada şi pe Cvintilian, a vorbit cu dînşii multe cuvinte deşarte, vrînd să-i înşele cu credinţa lui păgînă.

Sfinţii i-au răspuns: "Noi ţinem ceea ce a zis fratele nostru Maxim, deoarece acesta este citeţ al bisericii soborniceşti şi înţelege foarte bine dumnezeiasca Scriptură şi ştie ce ne este nouă de folos; iar tu cu diavoleasca nebunie înşelîndu-te, nu ştii ce-ţi este de folos. Şi de ai fi voit să ne asculţi, ai fi văzut lumina cea cerească". Gavinie cu Tarcvinie au zis: "Iată în atîtea chipuri vă îndemnăm, sfătuindu-vă cele bune, iar voi nu vă supuneţi, ci petreceţi în îndărătnicia voastră". Răspuns-a Sfîntul Maxim: "Voi singuri vă îndrăciţi, vrînd ca pe oamenii cei ce bine vieţuiesc şi slujesc Unuia Dumnezeu, să-i atrageţi la diavoleasca credinţă; ci acum faceţi nouă ceea ce voiţi să faceţi, că nu ne veţi întoarce de la a noastră credinţă niciodată". Atunci antipaţii Gavinie şi Tarcvinie sfătuindu-se unul cu altul ce să facă cu dînşii, au poruncit să ducă pe sfinţi în temniţă. Iar ei mergeau, bucurîndu-se şi vorbind despre a lor mîntuire.

Şezînd sfinţii în temniţă, se îndeletniceau în duhovniceasca vorbire. Pentru că Maxim, din dumnezeiasca Scriptură, mult învăţa pe Dada şi pe Cvintilian. Apoi, la miezul nopţii a adormit şi a văzut în vedenie pe diavol încingîndu-şi armele şi tăbărînd asupra lor. Deşteptîndu-se din somn, au văzut pe Îngerul Domnului, zicîndu-le: "Nu vă temeţi, căci Dumnezeu, Căruia v-aţi încredinţat, vă va primi şi nu este departe de voi, ajutîndu-vă!" Cu acea îngerească arătare şi cu cuvintele lui întărindu-se mucenicii, au binecuvîntat pe Dumnezeu preamărindu-L pînă dimineaţa. Iar antipaţii iarăşi, şezînd la judecată, au poruncit să aducă la dînşii pe cei legaţi. Şi, aducîndu-i pe ei, le-a zis Gavinie: "Iată, înaintea noastră staţi! Deci, acum vă sfătuim să aduceţi jertfă zeilor, că nu puţine daruri veţi cîştiga de la noi; iar de nu ne veţi asculta, apoi morţi veţi fi, fiind singuri vinovaţi, căci aceasta ne-au poruncit în vis zeii noştri pentru voi, în noaptea trecută". Iar sfinţii mucenici au răspuns: "Şi nouă ne-a arătat Dumnezeul nostru în vedenie ca pentru numele Lui cel Sfînt să răbdăm toate chinurile".

Tarcvinie zise către Gavinie: "Aceştia, de nu vor fi trimişi la mucenicie, niciodată nu se vor supune, ca să ne asculte". Gavinie zise: "Deoarece singuri şi-au ales suferinţa, singuri şi-au scris pricina". Şi au poruncit antipaţii slujitorilor, să dezbrace de pe mucenici hainele, iar după ce i-au dezbrăcat, a zis Gavinie: "Legaţi-i, întindeţi-i pe pămînt şi-i bateţi!" Şi îndată slujitorii au împlinit porunca. Apoi Tarcvinie a zis către slujitori: "Întrebaţi-i de voiesc să ne asculte şi să jertfească zeilor. Iar de nu, apoi alte munci le vom găti, ca să-i pierdem de tot".

Deci, întrebînd pe mucenici, au răspuns toţi odată: "Noi, fiind întăriţi de Dumnezeul nostru, nu ne îngrijim de muncile voastre, nici nu ascultăm sfatul vostru cel viclean şi nici nu vom jertfi diavolilor". Tarcvinie a zis către slujitori: "Aruncaţi-i iarăşi în temniţă, fiindcă este vremea prînzului". Fiind aruncaţi sfinţii, după ce a trecut al şaptelea ceas, amîndoi antipaţii, şezînd la judecată, au pus înaintea lor pe sfinţii mucenici. Şi a zis Gavinie: "Maxime, nu te-ai înduplecat să asculţi sfatul nostru, ca să jertfeşti zeilor?" Sfîntul Maxim răspunse: "Noi nu primim un sfat ca acesta, ci, precum v-am spus mai înainte, aşa zicem şi acum: că nici unuia nu ne vom închina, decît numai Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt". Atunci, mîniindu-se, Gavinie a zis către mucenici: "Dacă nu voiţi să vă înţelepţiţi şi să vă închinaţi zeilor, apoi vă vom pierde; căci vom porunci să vă ducă la locuri barbare şi acolo să vă taie capetele". Iar mucenicii au zis: "Vă jurăm ca prin faptă să săvîrşiţi cuvintele voastre".

Atunci sfinţii luînd asupra lor hotărîre de moarte, au preamărit pe Dumnezeu şi au zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai izbăvit de acest veac rău de acum, primeşte-ne în odihna Ta şi ne învredniceşte Împărăţiei Tale celei cereşti!" Astfel rugîndu-se sfinţii mucenici, i-au dus la locul cel mai sus zis, care se numea Ozevia şi acolo le-au tăiat capetele. Astfel şi-au dat sufletele lor în mîinile lui Dumnezeu, Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian, în 28 de zile ale lui Aprilie, împărăţind Diocleţian şi Maximian, iar Tarcvinie şi Gavinie fiind antipaţi. Însă în noi toţi stăpîneşte Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, stăpînirea şi împărăţia, în vecii vecilor. Amin.

Pomenirea Sfinţilor nouă mucenici care au pătimit în Cizic (29 aprilie)

 

Cetatea Cizicului se afla într-o parte a Asiei, care se numea Misia-mică, ce era veche şi slăvită, lîngă marea Elespontului, care desparte Asia de Europa învecinîndu-se cu Troada, cea pe care picioarele învăţătorului limbilor, adică ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au străbătut-o. Această cetate a primit sămînţa Cuvîntului lui Dumnezeu, tot de la Sfîntul Pavel, vasul alegerii. Deşi era strălucită cu lumina sfintei credinţe, la început nu avea mulţi creştini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de către păgînii împăraţi ai Romei, care au împărăţit mai înainte de marele Constantin, şi care dădeau înfricoşate porunci prin toate ţările şi se trimiteau ighemoni păgîni, ca pe toţi cei ce mărturiseau numele lui Hristos, să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci şi cu moarte să-i pedepsească. Atunci mulţi credincioşi se ascundeau, fugind prin munţi şi prin pustie, iar alţii petrecînd între păgîni, îşi tăinuiau buna lor credinţă în Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor şi rîvneau după El mărturiseau pe faţă Preasfînt Numele Lui şi de bunăvoie se dădeau în mîinile muncitorilor şi îşi puneau sufletele lor pentru El.

Unii ca aceştia, în vremea aceea ni s-au arătat bărbaţi viteji, care erau nemişcaţi în sfînta credinţă, ca muntele Sionului şi cu rîvnă după Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale căror nume sînt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Aceştia, fiind din diferite locuri şi ţări, s-au adunat în Cizic şi, nebăgînd în seamă groaznicele porunci împărăteşti şi frica tiranilor, preamăreau pe Hristos şi cu toată îndrăzneala Îl propovăduiau pe El, că este Unul Dumnezeu Atoateziditor şi Atoateţiitor. Iar rătăcirea elinească, cea fără de Dumnezeu şi cinstitoare de mulţi zei idoleşti, o ocărau şi o mustrau, căci în loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli; în loc să se închine Făcătorului a toate, se închinau făpturii celei nelucrătoare, adică idolilor; în locul Celui viu, celor morţi; în locul Celui adevărat, se închinau mincinoşilor zei şi în locul Celui Preamilostiv şi dătător de bunătăţi, se supuneau diavolului nemilostiv. Apoi sfinţii îndemnau pe oamenii cei orbiţi cu necredinţa, ca, lepădînd întunericul cel înnegurat al minţii, să vadă adevărul; şi luminîndu-se cu lumina cunoştinţei, să creadă întru Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în cer şi toată lumea o stăpîneşte.

O îndrăzneală ca aceasta văzînd-o slujitorii diavolului, i-au prins îndată, ca nişte lupi pe oi, cu sălbăticie şi fără de omenie şi, legîndu-i, i-au dus la judecată înaintea boierului cetăţii, în Cizic. Deci, vitejii ostaşi ai lui Hristos stăteau înaintea stăpînitorilor păgîni cu dîrzenie în suflet, avînd inimile lor aprinse cu focul dragostei către Dumnezeu şi cu rîvnă, ca de o văpaie mare arzînd după Dînsul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele lui Dumnezeu, ca să poată a se împotrivi muncitorului, şi mai ales nevăzutului boier al întunericului şi la toată puterea lui cea diavolească, cu care mai ales voiau să se lupte. Deci, erau obosiţi în multe feluri de chinuri şi pedepse, fiind aruncaţi în temniţă şi iarăşi scoşi şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor. Iar ostaşii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul şi, văzînd înşelăciunea păgînească şi deşarta închinare la idoli, au ocărît şi au ruşinat pe stăpînitori. Pentru aceea, după alte munci, li s-au tăiat capetele şi tot în acel loc li s-au îngropat şi trupurile.

După cîţiva ani, împărăţind marele Constantin, luminat cu Sfîntul Botez, a încetat prigonirea şi a răsărit lumina dreptei credinţe în toată lumea. Atunci în Cizic, binecredincioşii creştini scoţînd de sub pămînt trupurile celor nouă sfinţi mucenici, şi găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă, zidind o biserică în numele lor, au adus într-însa comoara cea de mare preţ. Apoi s-au făcut multe minuni şi tămăduiri prin sfintele lor moaşte: diavolii erau izgoniţi, gîrbovii se îndreptau şi bolile de friguri cu desăvîrşire se tămăduiau.

Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică, atingîndu-se de vestita raclă a sfinţilor, şi cine era cuprins de orice boală, dacă se atingea numai de racla sfinţilor răbdători de chinuri, îndată primea tămăduire. Drept aceea, mulţime de popor necredincios, văzînd unele tămăduiri de diferite boli, care se făceau la sfintele moaşte ale mucenicilor, s-au întors spre Hristos. Apoi, nu după multă vreme, aproape toată cetatea a primit sfînta credinţă în Hristos şi a sfărîmat idolii şi capiştile idoleşti; iar în locul lor au ridicat biserici lui Dumnezeu şi a înflorit în cetatea Cizicului sfînta credinţă, cu minunile şi rugăciunile sfinţilor, cei nouă la număr, care se odihnesc acolo.

Apoi, după marele împărat Constantin şi după Constantie, fiul lui, care împărăţiseră multă vreme, luînd împărăţia Iulian Parava-tul, unii din elini care rămăseseră în Cizic, s-au dus la împărat şi au clevetit asupra creştinilor, cum că în cetatea lor au stricat pe toţi zeii şi capiştile şi au răsturnat jertfele. Atunci împăratul, deşi a poruncit să înnoiască iarăşi zeii şi capiştile, dar fiind în Cizic foarte mult popor creştin, n-a îndrăznit să le facă vreo silă sau răutate, de teamă să nu se facă tulburare, ci a chemat numai pe episcopul lor, Elevsie, şi l-a băgat în temniţă. Apoi ducîndu-se asupra Persiei, a pierit ticălosul, liberîndu-se astfel episcopul.

Deci, strălucea cetatea aceea cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se şi îngrădindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde ale sfinţilor mucenici făcute pentru dînsa către Dumnezeu. Cu ale căror rugăciuni să cîştigăm şi noi tămăduiri de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim darului şi milei Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Bucate sfintite la slujba de Inviere

 • OUALE CURATITE - cine mananca oua prima data in ziua de Pasti se zice ca va fi usor peste an. Altii usuca albus de ou rosu sfintit si daca un om sau vita face albeata, piseaza albusul si i-l sufla in ochi.
• SLANINA e folosita la mai multe leacuri : se ung ranile ; daca se imbolnaveste vreun om sau vita si mananca slanina aceasta se vindeca ; la scranteala vreunui picior sau mana se unge cu ea. Daca e bolnav de friguri se afuma cu slanina, tamaia alba si neagra puse pe o lespede. Daca sangereaza vreo vita i se da sa manance din slanina aceea.
• HREANUL - cine-l mananca atunci cand vine acasa de la biserica va fi iute si sanatos tot anul. Pus in cofele cu apa sau in fantani, curateste apa. Se amesteca in tavitele vitelor impotriva bolilor si e bun contra frigurilor.
• SAREA se foloseste la sfintirea fantanilor.
• CUISOARELE - pentru dureri de masele.
• FAINA - se freaca ochiul vitei cu albeata si-i trece.
• USTUROIUL sfintit (pus in pamant) nu se strica. Serveste la alungarea strigoilor de la casa - se ung usile grajdurilor cu el. La nevoie se freaca si oamenii bolnavi (mai ales pentru vatamatura).
• SAMANTA DE BUSUIOC - cu firele de busuioc sfintite se afuma cei cu dureri de urechi.
• Busuiocul e inspiratorul dragostei, de usturoi fug strigoii si de taciune fuge dracul.
 

• Cum se serbeaza pastele in Romania?

 • Cum se serbeaza pastele in Romania?

In Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele.

•In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor. In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa bine?cuvan?teaze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oran?duiala stramo?silor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model spe?cific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina (pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se asaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie. * In partile Sibiului, exista obiceiul ca de Pasti sa fie impodobit un pom (un arbust) asemanator cu cel de Craciun. Singura deosebire consta in faptul ca in locul globurilor se agata oua vopsite (golite de continutul lor). Pomul poate fi asezat intr-o vaza frumoasa si farmecul sarbatorii sporeste cu o podoaba de acest fel.

• La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si?cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci . Pe langa datina cosului pascal, se mai pastreza cateva obiceiuri deosebite: ele vestesc intampinarea Pastelui cu bucurie si dragoste pentru semeni.

• O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii (pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor ?Sarbatori fericite?. La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.

• In Arges, printre dulciurile pregatite de Sfintele Pasti se numara covrigii cu ou (numiti asa pen?tru ca in compozitia lor se adauga multe oua, 10-15 oua la 1 kg de faina). Fiecare gospo?dar se straduieste sa pregateasca o astfel de deli?catesa, care este si simbolul belsugului.

• In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti(vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel.

• In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat ?hotii?, cat si ?pagubasii?. Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.

• Pe valea Crisului Alb, la Almas, toata suflarea comunei se aduna in curtea bisericii. Femeile si fetele din localitate se gatesc in straie de sarbatoare, si vin in curtea bisericii unde vopsesc si "impistritesc" (incondeiaza) oua.

 

OBICEIURI DE FLORII

 OBICEIURI DE FLORII

De Florii, oamenii merg la biserica pentru a sfinti crengute de salcie pe care le pun la geamuri, la usi sau la porti, locuitorii de la sate se incing cu ramurile de salcie peste mijloc, credinta spunand ca in acest fel oamenii sunt protejati de boli si devin mai rezistenti. Salcia este un copac despre care se spune, in credinta populara, ca insasi Maica Domnului, l-a binecuvantat, dupa ce s-a transformat in punte, ajuntand-o pe aceasta sa treaca apa unui rau.
 Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.
 

Noaptea Sfîntă a Învierii e sărbătorită după datina creştină de toţi românii ortodocşi

 • În unele părţi, pe lîngă tradiţiile obişnuite, se ţine cont şi de obiceiurile din vechime

Cea mai importantă sărbătoare creştină a anului vine cu bucurie în sufletele românilor. Ascultăm cuvîntul Domnului la biserică, luăm lumină din lumină şi mulţumim lui Dumnezeu şi Fiului Lui că ne ocrotesc. Apoi ne îndreptăm către casă fericiţi că am fost din nou martori la cea mai mare minune a lumii: Învierea. Cele trei zile de Paşte sînt încărcate de aura sfîntă a sărbătorii, sîntem mai buni, mai darnici şi mai fericiţi împreună cu cei dragi, în jurul mesei încărcate cu bunătăţi. Ouăle roşii nu lipsesc niciodată de pe masa creştinului, oriunde s-ar afla el în lume.
Dar, pe lîngă simbolurile tradiţionale, fiecare popor a adăugat de-a lungul timpului şi alte

OBICEIURI PASCALE

Însă cele mai frumoase sînt parcă ale noastre.
Iată cum petrec Paştele românii din diferite colţuri ale ţării şi ale lumii.

Mieii salvează vieţi omeneşti

Sărbătoarea Paştelui se petrece întotdeauna primăvara. Redeşteptarea naturii simbolizează noua viaţă pe care creştinii au cîştigat-o prin crucificarea şi Învierea lui Iisus. Paştele creştin este similar cu două tradiţii antice: una evreiască şi alta păgînă. Paştele creştin derivă din Paştele evreiesc, numit Pesach. Pentru prima dată, Paştele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos. Atunci, evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura în cartea Exod (Ieşirea) din Vechiul Testament ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştelui în timpul lui Moise. Atotputernicul a reînnoit legămîntul făcut cu israeliţii, de data aceasta nu printr-un om (Moise), ci prin Fiul Său, Iisus Hristos. Legămîntul cel nou nu mai este un legămînt făcut doar cu evreii, ci cu toate popoarele care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus Hristos. Legămîntul cel vechi purta sigiliul sîngelui unui miel care trebuia sacrificat de Paşti. Cu acest sînge trebuiau unse ramele de lemn ale uşilor de la case. Se spune că aceia care nu făceau aşa erau omorîţi de îngerul morţii. În casele israeliţilor n-a murit nimeni. Şi astfel, azi, sacrificăm miei ca să nu mai moară oameni, respectînd astfel porunca Lui.

Lumînarea din noaptea Învierii

Bucuria pascală, pe care Biserica Ortodoxă o evocă intens şi solemn patruzeci de zile, este bucuria şi nădejdea noastră cea mai mare. Cu fiecare cîntare pascală şi cu fiecare „Hristos a înviat!“ adeverim, mărturisim şi trăim marele Lui Cuvînt Dumnezeiesc: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“ (Ioan 16,33). În noaptea Învierii, fiecare creştin care ia parte la slujbă trebuie să aducă cu sine şi o lumînare pe care o ţine aprinsă în tot timpul săvîrşirii Sfintei Învieri. Apoi, credincioşii se întorc acasă cu lumina. După ce păşesc peste prag, se închină, iar apoi sting lumînarea în grindă, afumînd-o în semnul crucii. Pe vremuri, cînd acest obicei se păstra cu sfinţenie, numărul crucilor de pe grindă era cel mai sigur indiciu cu privire la vechimea casei. Lumînarea are puteri deosebite şi trebuie păstrată tot anul. O aprindem cînd sîntem în mare cumpănă sau primejdie. În unele zone, cu lumina Învierii se afumă vitele. În Banat există datina să se folosească lumina aceasta şi de către fetele cele mari pentru a fi bine văzute cînd se duc la jocuri. Cînd rosteşte preotul întîia oară cuvintele „Hristos a înviat!“, fetele bătrîne, sperînd să se mărite, şoptesc: „Eu să joc înainte!“. Tot în timpul slujbei, vînătorii zic: „Vînat prind!“, iar pescarii: „Peşte prind!“. Lumînarea de la Înviere se pune în faţa icoanelor atunci cînd e furtună. Se spune că apără casa de fulgere.

Cum ciocnim ouăle?

Ouăle simbolizează mormîntul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa din morţi. De aceea, cînd ciocnesc ouăle, creştinii simbolizează deschiderea mormîntului. Există credinţa că aceia care ciocnesc ouă de Paşte se întîlnesc pe lumea cealaltă. Ouăle simbolizează şi primăvara. În Egiptul antic, oul era simbolul legămîntului vieţii şi reprezenta, totodată, sicriul ori camera mortuară. În tradiţia populară de la noi, ouăle de Paşti sînt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, apără de rele. Ouăle încondeiate (împistrite sau muncite) au devenit la români o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale străvechi. Ouăle se ciocnesc după anumite reguli, primul care spune „Hristos a înviat!“ şi loveşte oul celuilalt e persoana mai în vîrstă.

Puterile oului roşu

Ţăranii de la sate spun că acela care mănîncă ouă prima dată în ziua de Paşte se zice că va fi uşor peste an. Dacă un om sau vită face albeaţă, trebuie să piseze albuş de la un ou roşu sfinţit şi să-l sufle în ochi. În Macedonia, pe timp de furtună, se pune o pirostrie cu un ou deasupra ei, sub streaşina casei, ca să se oprească furtuna. În unele părţi ale lumii nu se sparg ouăle la capătul ascuţit pentru că aduce nenoroc. La noi, se zice că e păcat să ciocneşti ouăle cu partea de jos. Un ou făcut de găină albă în Vinerea Mare stinge focul, oricît de mare ar fi. La masa de Sfîntul Paşte, ouăle nu se sărează, ci se dau cu muştar. Cine va pune mîna pe sare se va înroşi şi va face tensiune. Nu e voie să iei sare cu mîna la Paşte, deoarece tot anul vei transpira la mîini. Tot la masa de Paşti este bine ca mai întîi să se mănînce peşte pentru ca mesenii să fie vioi ca peştele tot anul următor. Cojile de ouă se dau pe apă, ca să le dai de ştire şi blajinilor că soseşte Paştele. Cine merge la biserică să-şi pună un ou roşu în sîn, ca tot anul să fie roşu şi frumos, iar fetele să aibă peţitori.

Leacurile Învierii

Alimentele şi plantele sfinţite în noaptea de Paşte se păstrează ca leacuri şi talismane. Anafura primită în ziua de Paşte se pune în sarea vitelor. Se spune că astfel vacile sau oile vor făta mai multe viţele şi mieluţe, decît viţei şi berbecuţi. Tămîia se aprinde în caz de calamităţi. Sperietura trece dacă persoana se afumă cu această tămîie. Slănina e folosită la mai multe leacuri. Cu ea se ung rănile. Dacă se îmbolnăveşte un om sau vită şi mănîncă slănina aceasta, se vindecă. Piciorul sau mîna scrîntite se ung cu slănină. Omul bolnav de friguri se afumă cu slănină, tămîie albă şi neagră puse pe o lespede. Cine mănîncă hrean atunci cînd vine de la biserică va fi iute şi sănătos tot anul. Pus în cofele cu apă sau în fîntîni, curăţeşte apa. Se amestecă în tăviţele vitelor împotriva bolilor. Hreanul de la Înviere e bun contra frigurilor. Sarea se foloseşte la sfinţirea fîntînilor. Cuişoarele sînt folosite peste an contra durerilor de măsele. Făina sfinţită este bună la ochiul vitei cu albeaţă. Usturoiul sfinţit (pus în pămînt) nu se strică. E bun la alungarea strigoilor. Se ung uşile şi grajdurile cu el. Se freacă şi oamenii bolnavi (mai ales pentru vătămătură). Cu sămînţă de busuioc sfinţit se afumă cei cu dureri de urechi. Busuiocul e cel care aduce dragostea, de usturoi fug strigoii şi de tăciune fuge dracul. Salcia este tămăduitoare, cine înghite trei muguri de salcie scapă de temperatură. Cine bea zilnic apă în care a pus coajă pisată de salcie uscată, scapă de
durerile reumatismale.

Pasca şi mielul la masa de Paşte

Gospodinele coc pască o singură dată pe an, de Sfintele Paşti. Aceasta are formă rotundă, pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Avînd la mijloc o cruce, pasca este împodobită pe margini cu aluat împletit. Pasca o face o femeie „curată“, se foloseşte făină cernută prin sită fină, se pune în cuptor doar cu mîna dreaptă şi în tăvi cu soţ (altfel îi moare femeii bărbatul). Trebuie avut grijă ca şoarecii să nu apuce la pască, deoarece dacă mănîncă se transformă în lilieci. De ce mîncăm carne de miel de Paşte? Pentru că acest animal blînd îl simbolizează chiar pe Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Rugăciunile pentru binecuvîntarea mieilor datează din secolul VII. Cei care mănîncă miel, n-au voie să dea oasele la cîini, ci trebuie să le îngroape sub un măr, pentru a fi pînă la Paştele următor frumoşi şi sănătoşi ca mărul. Dacă se mănîncă purcel sfinţit, ciolanele lui se îngroapă, fiindcă se crede că din ele va răsări un liliac. Trei zile cît ţine sărbătoarea Paştelui se stă cu masa întinsă, pregătită pentru oaspeţi şi cine vine e poftit să mănînce. Asta aduce prosperitate şi belşug anul întreg. În Moldova, firimiturile care rămîn pe masă nu se aruncă. Ele se îngroapă în pămînt, iar în locul acesta va creşte o plantă numită Măruncă, şi cine va bea ceai făcut din ea, va avea mulţi copii.

Nu se doarme în ziua de Paşte

Cine nu poate merge la slujba Învierii trebuie să-şi ia de la neamuri ramuri sfinţite de măr, salcie sau brad, copaci consideraţi cu forţe magice, să le pună la icoană pentru ca tot anul să fie feriţi de necazuri. Cei care fără de motiv nu merg la biserică în noaptea Învierii vor fi tot anul bolnavi şi vor avea pagube. De Înviere este bine să te înnoieşti. Băieţii care pun prima dată pantaloni lungi de Înviere vor fi norocoşi în dragoste şi vor avea o căsătorie fericită. Fetele de măritat pot pune un ou înroşit pe vatră. Trebuie să audă cîinii lătrînd şi vîntul bătînd. Dacă trece o oră şi oul nu pocneşte, gîndurile de măritiş se vor îndeplini. Se mai spune că, în dimineaţa de Înviere, soarele dansează. Liliacul alb este floarea care aduce mult noroc, pentru că seamănă cu trompeta îngerului Gabriel. Cine se naşte de Paşte va avea viaţă frumoasă şi îmbelşugată. Dacă se trag clopotele toată ziua, va creşte cînepa înaltă.
Cine nu doarme în ziua Paştelui va fi tot anul foarte activ şi-i va merge bine. Iar celui care doarme îi va ploua şi i se va strica fînul în polog. În Moldova, între Paşte şi Rusalii erau montate scrîncioburi în care oamenii se dădeau pentru ca pînă la următorul Paşte s-o ţină doar într-o bucurie.

Ce fac animalele de Paşte?

Şi animalele sînt observate în zilele Paştelui; în funcţie de ele, oamenii îşi interpretează destinul. Cine vede primul un şarpe trebuie să-l omoare sau să-l întoarcă din drum pentru ca să-i ia puterea. Dacă reptila taie drumul omului, îi ia puterea. Cine vede pe nemîncate un animal născut în acea primăvară, miel, ied, pisoi, căţel, devine necurat şi trebuie să se roage de trei ori la biserică şi să dea de trei ori de pomană. La fel cine aude pe nemîncate cîntul cucului sau al pupezei. Cine vede miel alb, este semn foarte bun, dar dacă vede mai întîi miel negru sau jupuit, este semn de moarte sau mare pagubă. Cine vede primul barza sau rîndunicile în zbor, acela va face o călătorie lungă nu mai tîrziu de sfîrşitul acelui an. Cine aude brotăcelul orăcăind, acela trebuie să se dea de trei ori peste cap, ca să nu fie anul secetos. Cine vede primul cocorii să nu-i numere, că va mai trăi numai atîţia ani cîţi cocori a numărat. Cine vede fluture roşu va fi sănătos şi roşu la faţă tot anul. Dacă vede fluture alb sau galben este pericol de boală.

Focurile din noaptea Învierii

Pînă şi vremea poate fi prevestită în aceste zile magice. Se spune că aşa cum a fost vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Vîntul care bate în noaptea de Înviere va bate tot anul. Cînd se aude primul tunet, este bine să se lovească cu o bucată de fier peste frunte, ca tot anul să fie tari şi sănătoşi ca fierul. Cine se va scălda în rîu sau baltă fără să fi mîncat o bucăţică de caş sau brînză nouă, acela va fi bolnăvicios tot anul. Mama căreia i-au murit copiii, în ziua de Paşte să vîndă copilul care-i mai trăieşte la o mamă cu mulţi copii şi apoi să-l cumpere înapoi. Atunci va trăi şi el, căci în ziua Paştelui şi Hristos a înviat din morţi. De obicei se aprind focuri mari în jurul bisericii pentru a lumina drumul sufletelor morţilor care în această noapte se întorc pe pămînt. Deoarece se crede că şi demonii se pot întoarce, flăcăii iau toaca de la biserică şi o bat toată noapte în cimitir, pentru a-i alunga. Tot de focuri e legată şi superstiţia că în noaptea de Paşte s-ar putea vedea focul comorilor ascunse. În speranţa că se vor îmbogăţi oamenii privegheau după primul cîntat al cocoşului, pentru a vedea „flăcările albastre fără căldură“ care se crede că joacă pe comori.

La stropit

• În prima zi de Paşte în Ardeal este obiceiul udatului. Băieţii vin la casele fetelor şi spun: „Am auzit că aveţi o floare frumoasă, am venit s-o ud să nu se veştejească“, apoi le stropesc cu colonie. Tot în prima zi de Paşte era obiceiul ca flăcăii şi fetele, înainte de al treilea cîntec al cocoşului, să se scalde pe ascuns într-o apă curgătoare, pentru a fi tot anul sprinteni, sănătoşi, harnici şi voioşi.

Paştele în Europa

• Copiii din Franţa, de cum se trezesc în prima zi de Paşte, merg la cuibul pe care l-au făcut în grădină şi găsesc ouăle pascale, special lăsate pentru ei. Ei se întrec şi într-un concurs de rostogolire a ouălor crude pe o pantă. Oul care nu se sparge simbolizează piatra care a fost dată la o parte de la mormîntul lui Isus Hristos.
• După slujba de Înviere, grecii servesc un fel de supă numită „magiritsa“, un fel de drob lichid. În schimb, la masa din prima zi de Paşte, friptura de miel pe grătar, „kokoretsi“, este nelipsită. Christopsomon (pîinea lui Hristos) este rotundă şi decorată cu o cruce.
• Nelipsită din meniul tradiţional al olandezilor este „Paasbrood“, un fel de pîine dulce cu struguri si stafide.
• Ruşii obişnuiesc să spargă ouăle roşii folosind cuie, tradiţie ce aminteşte de răstignirea Domnului. La masa de Paşte, servesc şi o prăjitură specială numită „kulich“.

Hristos a înviat în toate limbile

Albaneză: Krishti Ungjall!
Armeană: Christos harjav i merelotz!
Engleză: Christ is Risen!
Etiopiană: Yasous Taustwal!
Finlandeză: Kristus nousi kuolleista!
Franceză: Christ est ressuscite!
Georgiana: Kriste aghsdga!
Germană: Christus ist Auferstanden!
Greacă: Christos Anesti!
Indoneziană: Kristus telah Bangkit!
Italiană: Cristo è risorto!
Japoneză: Harisutosu Fukkatsu!
Latin: Christus resurrexit!
Norvegiană: Kristus er oppstanden!
Poloneză: Chrystus zmartwychstana!
Rusă: Khristos voskres!
Sîrbă: Hristos Vaskrese!
Spaniolă: Cristo esta resucitado!
   

Legenda ciocarliei

 Canta cineva in nori de zi
deodata cu zorile. Cine-o fi?
Canta cineva-n vazduh.
E o pasare? E duh?
Numai el o fi, numai el:
pamanteanul putintel
cu trupul ca bucatele
mult laudatele,
cu glasul ca seninul
cu sange ca aminul.
Numai el poate fi:
Hristosul pasaresc! Cel
ce-n fiecare zi
se-nalta o data,
biruitor fara fier,
din holda la cer,
si descanta pacatele
peste toate satele. Din vremuri de demult n-a fost fată mai frumoasă ca Lia, fată de împărat. Faţa ei albă, ochii albaştri şi părul bălai, frumuseţea trupului ei acoperit de haine scumpe, fermecau inimile tuturor celor care o priveau.
Despre frumuseţea Liei s-a dus vestea în lumea întreagă. De peste nouă mări şi ţări au venit să o peţească feciori de împăraţi, mândri şi viteji. Au venit împăratul Roşu şi Alb împărat şi Peneş împăratul şi alţii, mulţi ca frunza şi ca iarba. Lia, însă, nu îl voia pe niciunul dintre ei.
Lia privea mereu cu drag la Soare şi mereu avea ochii plini de lacrimi. Nimeni nu ştia de ce, din cauza luminii Soarelui sau din cauza vreunui dor ascuns. Nu-i cunoştea nimeni taina, nici cerul, nici pământul, doar umbra ei ştia.
Când frumoasa fată de împărat îi spunea Soarelui că e singura ei dorinţă, că vrea să îl întâlnească şi să-i fie mireasă, umbra ei suspina şi îi spunea că îşi caută singură pierzania. Lia răspundea că nu îi pasă, că va umbla zi şi noapte până îşi va găsi iubitul. Umbra zicea că nu e bine, dar că o va însoţi oriunde se va duce.
Într-o dimineaţă Lia sui pe Graur, calul ei care fugea ca vântul şi ca gândul şi porni la drum. Merseră pe sub soare, merseră pe sub stele, străbătură codri şi poiene, trecură peste râuri, până când ajunseră la malul mării.
Lia privi cu dor spre insula pe care se afla palatul Soarelui şi se plânse umbrei că Graur nu poate să meargă şi pe pământ şi pe apă. Calul spuse că el nu poate să meargă pe apă, dar poate fratele lui, cel născut în valurile mării. Necheză cu putere şi din valuri ieşi un cal cu solzi argintii pe spate şi copite făcute pentru a înota. Lia sări pe calul mării şi porni pe ape, lăsând pe mal umbra şi pe Graur.
Ajunse Lia pe insulă şi porni către palatul minunat. Se îmbrăcase ea la plecare în haine de fecior, dar mersul ei o arăta că e fată.
La palat îi ieşi în cale mama Soarelui. Era oarbă, de la atâta privit al strălucirii Soarelui. Soarta ei era să mai vadă numai atunci când fiul ei ar fi întâlnit iubirea. Întrebă drumeţul dacă e fecior sau fată şi-i spuse că, dacă e fată, precum se aude pasul, să plece iute de acolo.
Când Lia nu ştia ce să facă, iată că apăru Soarele. O zări pe Lia, îi ură bun venit. Fata răspunse cu vorbă duioasă şi îşi zâmbiră dulce unul altuia. Mama Soarelui simţi şi hotărî să afle de e fecior sau fată. Avea să presare flori albe în patul drumeţului, la noapte. Dacă dimineaţă vor fi veştede, înseamnă că e bărbat, dacă vor fi mai înflorite, e fată.
Cei doi iubiţi petrecură în alinturi toată noaptea. Dimineaţa, mama Soarelui văzu florile înflorite, căci vederea îi revenise ca prin farmec, şi înţelese că oaspetele e fată. Privi pe cer şi îşi văzu fiul cu iubita la pieptul lui. Uitase de toate, chiar şi să ţină seama razelor de foc, iar lumea întreagă era cuprinsă de flăcări arzătoare.
Mama o blestemă pe Lia şi căzu moartă la pământ. Blestemul urcă până la cer şi Lia se prăvăli şi ea din ceruri, prefăcându-se în mica ciocârlie, pasărea care se înalţă mereu către Soare, cântându-i primăvara cântece de dor. Aşa spune legenda ciocarliei.
 

Legenda macului

 Se spune că aceste minunate flori roşii, pe care le vedem noi presărate prin lanuri şi pe câmpie, nu ar fi existat de la început pe lume ci ar fi răsarit mai târziu, din durerea unui suflet de mamă.

Legenda populară românească spune că odată, demult, o mamă văduvă şi sărmană avea şi ea pe sufletul ei un odor de fecior, la care se uita ca la lumina ochilor. Că era bun şi cuminte şi asculta de vorba maică-si, ca de sfânta Evanghelie. Într-o zi, neavând biata femeie de nici unele la casa ei şi neştiind ce să-i dea băiatului de mâncare, a scos un ştergar, de-l avusese dar de la maică-sa pe când se măritase, şi dându-i-l împăturit frumos băiatului, îl trimise taman în alt sat, la un neam al ei, ca să-i dea pe el un căuş de mălai şi un boţ de brânză.
Dar bordeiul văduvei era la marginea satului şi ca să treci în satul celălalt, trebuia să tai o pădure mare şi întunecoasă, apoi o câmpie şi după aceea, un deal şi-o vale, pustie nevoie mare. I se strângea inima femeii de grijă, când socotea că-i atâta cale lungă pentru biet fecioru-său, care de sărăcie şi nemâncare, de abia se ţinea pe picioarele-i şubrede, dar ce era să facă? Îşi făcu o cruce, îl puse şi pe copil să se închine, să zică un „Doamne ajută” şi-l porni la drum.
Pornise băiatul cam când era soarele de două suliţi pe cer şi acu, acu sta să-nsereze şi bietul copil nu mai venea. Biata maică-sa făcea ce făcea, ieşea în prag, punea mâna streaşină la ochi şi cerceta zarea. De fecior nici gând. Dacă văzu ea că asfinţeşte soarele şi nici ţipenie de vietate nu se zăreşte cât cuprinzi cu ochiul, îşi trase ştergarul bine pe cap, înţepeni uşa bordeiului şi, mai moartă decât vie, porni să afle de urma fecioru-său. Merse ea mai întâi mai domol, trecu pădurea şi ieşi pe câmpie.
Din vreme în vreme, îşi striga feciorul pe nume, doar, doar i-o răspunde, dar pădurea tăcea ca mormântul. O cuprinse atunci o frică de moarte şi o luă la fugă peste câmpul plin de mărăcini şi unde punea piciorul, tot în mărăcini se înfunda şi-l scotea plin de sânge. Dar ea nu simţea nimic, că în sufletul ei nu era decât dorul de copilu-i rătăcit ori, fereşte Doamne, mâncat de fiarele sălbatice din pădure.
Şi alerga sărmana într-un suflet şi la tot pasul picura sângele din tălpile-i împunse de spini şi unde cădea picătura de sânge, răsărea o floare mare şi roşie, până ce se umplu câmpia toată de asemenea flori.
Taman când răcnea ea mai amar: „Ionică, Ionică”, numai ce auzi, de dincolo de deal, un glas slab de copil venit ca de la mare depărtare, care îngâna: „mamă, mamă”.
Femeia nu mai simţi nici urcuşul greu al dealului, nici valea abruptă şi într-o clipită fu lângă copil, unde căzu grămadă. După ce-şi mai veni în fire, îşi luă feciorul în braţe şi porni cu el înapoi acasă. Dar când să treacă peste câmpie, ce să vezi? Numai flori roşii, încotro vedeai cu ochii. De atunci se zice că ar fi macii pe pământ.



O altă legendă spune că, în timpurile de odinioară, macul nu avea culoarea roşie, ci albă. Macul era foarte somnoros din fire. Atunci când lisus a fost răstignit pe cruce, toate florile de pe câmp plângeau. Plângea şi macul cel alb. Dar istovit de atâta frământare şi lacrimi, a adormit. A dormit astfel trei zile, fără să se trezească. Când a deschis ochii, a auzit strigând din toate părţile: „Hristos a înviat!"
- Cum? Hristos a înviat? Şi eu, somnorosul, nu ştiu nimic din ce s-a întâmplat? se tânguia macul.
Macului i s-a făcut atunci ruşine că n-a putut asista la răstignirea, îngroparea şi învierea lui lisus şi, de atâta ruşine, a simţit că sângele îi năvăleşte în obraji şi se face roşu la faţă. Din acel moment, macul cel alb a devenit roşu şi toţi macii de pe câmp s-au înroşit şi au rămas roşii până în zilele noastre.



Legenda de origine greacă spune că macul a fost creat de Demetra, zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului, pentru a putea dormi, după ce fiica sa, Persefona a fost răpită de Hades şi dusă în Infern. În mitologia romană Demetra poartă numele de Ceres. Legenda spune că Somnus, zeul somnului, a creat macul, pentru a o ajuta pe Ceres, zeiţa recoltelor. Ceres era epuizată după ce-şi căutase fiica rătăcită, motiv pentru care nu mai avea putere să dea rod lanurilor de grâu. Macii au ajutat-o să doarmă şi după ce şi-a revenit, grâul a început să crească din nou. De aici, credinţa populară că prezenţa macilor în lanul de grâu este esenţială pentru recoltă.

 

Îndrumar de spovedanie după cele 10 Porunci.

 

 

 

 

 

 

Porunca I

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău […], să nu ai alti dumnezei afară de Mine!”

Nu cumva L-ai negat vreodată pe Dumnezeu sau credinta în El?
Nu cumva ai simtit îndoială ori din necredintă şi raţionalism ai refuzat să crezi în vreun articol al Credintei Ortodoxe sau în Sfintele Taine sau în învătăturile Bisericii?
Nu cumva din ruşine nu ţi-ai arătat poziţia creştină şi convingerile tale creştine, cunoştinţele şi respectul tău faţă de Tradiţia Bisericii înaintea oamenilor care poate aveau idei potrivnice sau erau indiferenţi la problemele spirituale?
Nu cumva ţi-ai pus în minte voit gânduri de hulă şi necredinţă în probleme ale Credinţei sau în ceea ce priveşte Sfintele Taine?
Nu cumva ai fost atras de învăţăturile schismaticilor şi ereticilor: romano-catolici, uniţi, hiliaşti, protestanţi, evanghelişti, penticostali şi ceilalţi?
Nu cumva te-ai însoţit cu „luminaţii”, anume cu oameni care au oarece experient,e demonice şi ,,descoperiri”, pe care le susţin a fi vedenii dumnezeieşti, cu rezultatul de a se rupe de Biserică şi de a se autoproclama ,sfinti”, exploatându-i în diverse feluri pe creştinii indiferenţi?
Nu cumva eşti mason?
Nu cumva participi la culte satanice, jertfe sau alte ceremonii neopăgâne (idolatre)?
Nu cumva ai amestec cu gruparea New Age (şcoli yoga, rationaliste, şcoli gnostice şi teosofice, religii secrete, budism sau hinduism, scientologie ş.a.)?
Nu cumva crezi în astrologie (zodii)?
Nu cumva te ocupi cu magia, vrăjitoria? Poate foloseşti talismane magice-idolatre sau alte obiecte vrăjitoreşti.
Nu cumva cumperi sau primeşti ca daruri talismane sau obiecte vrăjitoreşti (picior de iepure mort, de exemplu), ca să-ţi aducă aşa-zisul noroc şi succes?
Nu cumva ai mânuit fără grijă şi ai necinstit obiecte sfinţite, precum Sfântul Mir, Agheasma,Căldura, Uleiul de la Maslu, Tămâia, sau, mult mai rău, le-ai folosit spre magie?
Nu cumva ai fost la vrăjitoare pentru rezolvarea problemelor familiale sau economice, pentru bunăstarea copiilor tăi, pentru îndepărtarea vreunei persoane din cercul tău, pentru a câştiga dragostea cuiva sau ca să faci rău semenului tău?
Nu cumva te duci la vrăjitoare ca să desfacă ,,vrăjile”?
Nu cumva ai fost la medium, ghicitoare în cărţi, în cafea, în stele sau la ţigănci, ca să-ţi spună ,,norocul”, ca să te descânte, ca să-ţi spună viitorul, ca să-ţi găsească ceva pierdut sau ca să ,,cheme” persoane care au murit pentru a vorbi cu ele?
Nu cumva crezi în reincarnare?
Nu cumva te ocupi cu spiritismul sau hipnoza?
Nu cumva te uiţi la televizor la emisiuni sau filme cu invitaţi magi sau vrăjitoare sau hipnotizatori, sau citeşti cărti de instruire în magie sau în ghicit, în astrologie sau alchimie?
Nu cumva te-ai fardat, bătându-ti joc de tine însuţi şi de înfăţişarea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu?
Nu cumva porti îmbrăcăminte ce nu se potriveşte genului tău (femeiesc sau bărbătesc)?
Nu cumva dai importanţă superstiţiilor, cum ar fi că martea este rea sau numărul 13 este cu ghinion, că potcoava aduce noroc sau că usturoiul te păzeşte de deochi?
Nu cumva consideri întâlnirea cu un preot semn rău sau faci gesturi obscene când îl vezi?
Nu cumva încurajezi sau obligi pe alţii să aibă prejudecăţi sau superstiţii?
Nu cumva ţi-ai pierdut nădej dea în Dumnezeu, deznădăjduind chiar faţă de bunătatea Sa şi de posibilitatea mântuirii tale?
Nu cumva ţi-ai pierdut încrederea în Dumnezeu că vrea şi poate să te ierte şi să te ajute în nevoile tale?
Nu cumva te-ai gândit, ţi-ai dorit sau ai încercat să-ţi pui capăt vieţii?
Nu cumva te-ai lăudat vreodată cu calitătile tale personale, cu ,mijloacele” tale omeneşti, şi consideri că numai prin acestea reuşeşti în viaţă, desconsiderând cuvântul Domnului: “fără Mine nu puteţi face nimic”?
Nu cumva în oarecare ispite, întristări şi încercări (ale vieţii), care ne vin de cele mai multe ori din păcatele noastre, dai vina pe Dumnezeu şi simţi aversiune, dezgust sau mânie şi critici pronia şi dreptatea lui Dumnezeu?
Nu cumva te-ai expus pericolului fără vreun motiv serios, ca să vezi dacă te va păzi Dumnezeu, nesocotind cuvântul evanghelic: ,Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”? Nu cumva Îl ispiteşti gonind, de exemplu, prea repede cu maşina?
Nu cumva în caz de boală gravă ai refuzat ajutorul medical, sfidându-i pe doctorii “pe care i-a rânduit Domnul”?
Nu cumva te-ai abătut către formele alternative de medicină (homeopatie, acupunctură, radiestezie, cromatoterapie), care nu sunt deplin recunoscute ştiinţific şi abordează omul în concepţia holistă a religiilor orientale, care sunt străine de credinta ortodoxă?
Nu cumva te apropii de Sfânta Împărtăşanie fără pregătirea necesară şi fără binecuvântarea duhovnicului tău?
Nu cumva ai necinstit locurile sfinte (biserici, mănăstiri) ori prin îmbrăcăminte ori prin purtare?
Nu cumva ai prilejuit ceartă în interiorul bisericii sau mănăstirii, insistând în mod egoist în părerile tale?
Nu cumva ai săvârşit păcatul ierosiliei, adică ai încercat să profanezi vreun loc sfânt, să dobândeşti siluit vreun teren al bisericii sau mănăstirii sau ai profitat de ceva din ale bisericii (sfinte icoane, acoperăminte, bani)?
Nu cumva eşti nepăsător faţă de rugăciune, care este hrană sufletului şi convorbire cu Dumnezeu?
Nu cumva rugăciunea ta cuprinde cereri privitoare preponderent sau chiar exclusiv la cele materiale, ignorând pe cele spirituale?
Nu cumva uiţi să mulţumeşti lui Dumnezeu după împlinirea cererilor tale?
Nu cumva dragostea ta pentru Dumnezeu provine din frică sau este interesată?
Nu cumva ai cerinţe exagerate şi ceri de la Dumnezeu ceea ce nu este de folos sufletului tău?
Nu cumva te îndreptăţeşti în orice lucrare şi nu accepţi nici un sfat sau părere din partea celorlalţi, în special din partea duhovnicului, situându-te judecător al tuturor, chiar şi al lucrărilor lui Dumnezeu, negând dreapta Lui judecată?
Nu cumva îţi venerezi raţiunea şi nu primeşti cu credinţă şi smerenie poruncile lui Dumnezeu, respingându-le sau considerând unele dintre ele ca nefiind cu putinţă de împlinit, pentru că raţiunea ta nu le poate cuprinde?
Nu cumva crezi că te pot mântui doar faptele tale cele bune şi nu milostivirea şi mila lui Dumnezeu?
Nu cumva te încrezi în mod exagerat numai în raţiunea şi deşteptăciunea ta sau în abilităţile tale şi în alte calităţi pe care crezi că le ai şi consideri că vei găsi rezolvare la problemele tale cu acestea?
Nu cumva te îndoieşti că prin sincera spovedanie îţi sunt iertate păcatele?
Nu cumva te sminteşti şi crâcneşti împotriva lui Dumnezeu şi a încercărilor şi a ispitelor pe care le îngăduie şi nu le înfrunţi în răbdare?
Nu cumva cârteşti pentru că mintea şi raţiunea ta, dar şi puterea cunoştinţei tale nu pot să cerceteze adâncul dumnezeieştii înţelepciuni şi consideri nedreptate din partea lui Dumnezeu că mulţi drepţi şi oameni evlavioşi sunt necăjiţi şi se chinuie, în timp ce păcătoşii se îtnbogăţesc şi se odihnesc?
Porunca a II-a

„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti… ”

Nu cumva eşti iubitor de arginţi şi lacom?
Nu cumva din cauza iubirii tale de arginţi nu te hrăneşti cum trebuie sau eşti delăsător în a-ţi îngriji familia?
Nu cumva eşti risipitor şi cheltuieşti banii pe jocuri de noroc, jocuri de cărţi, în centre de distracţie şi îţi lipseşti familia . de cele trebuincioase?
Nu cumva eşti zgârcit şi indiferent la nefericirea celorlalţi, evitând să dai milostenie şi să faci fapte de întrajutorare?
Nu cumva eşti rob pântecelui şi te preocupi continuu de ce vei mânca şi ce vei bea, stricându-ti astfel sănătatea?
Nu cumva te prefaci a fi bun creştin, în realitate nefiind?
Nu cumva crezi în vise?
Nu cumva venerezi şi idolatrizezi persoane sau grupuri dintre artişti, sportivi, oameni politici sau din alte domenii?
Nu cumva se întâmplă aceasta şi în spaţiul bisericesc şi devii susţinătorul vreunuia şi nu mădular credincios al Bisericii?
Nu cumva te preocupi în mod exagerat cu cele lumeşti (discuţii neduhovniceşti, şuete, glume, vorbire fără rost, adică cuvinte deşarte şi nefolositoare25, pălăvrăgeală) şi eşti indiferent şi plictisit de cele duhovniceşti (predici, cuvântări sau discuţii cu conţinut duhovnicesc, participarea la slujbe, studierea cărţilor folositoare de suflet)?
Nu cumva te îngrijeşti de trupul tău mai mult decât de suflet?
Nu cumva te preocupi şi te legi peste măsură de cele lumeşti, care sunt trecătoare, şi uiţi că există viaţa cea veşnică de după mormânt?
Nu cumva întreţii exagerat interesul faţă de tine, de viaţa ta, de averea şi bunurile tale? Nu cumva cauţi să fii opulent, posedând hrană de prisos, îmbrăcăminte, comodităţi? Nu cumva te caracterizează o sensibilitate exagerată (manie) pentru curăţenie şi ordine în casă? Nu cumva cheltuieşti mult timp şi bani pentru înfrumuseţarea trupului tău, pentru aranjarea casei tale, sau a altor obiecte care devin centrul vietii tale?
Nu cumva îţi place să îţi arăţi darurile (calitătile) tale, trupeşti sau sufleteşti, prin cuvinte sau actiuni şi să te autoadmiri pentru însuşirile tale?
Nu cumva expui exagerat calităţile familiei tale (ale copiilor, sotului, fratilor) şi îţi place să te lauzi cu însuşirile lor trupeşti sau sufleteşti, cu virtutile şi reuşitele lor?
Nu cumva îţi exprimi părerea sau judecata fără să-ti fi fost cerută?
Nu cumva insişti pe părerea ta, fie că este dreaptă, fie că nu, fără să respecţi sau să discuti şi părerile altora, cu scopul de a fi primită de ceilalţi, sau cu impertinenţă, sau cu siguranţă de sine?
Nu cumva nu ai discernământ şi răbdare să asculţi întreaga părere sau gândul interlocutorului tău şi îl întrerupi cu neruşinare?
Nu cumva îi desconsideri şi îi batjocoreşti pe cei fără experienţă sau pe cei inferiori ţie ca educatie sau instruire, ca înfăţişare, sau sub aspect economic?
Nu cumva nu ai duhul lepădării de sine sau duhul jertfirii de sine în folosul celorlalţi?
Nu cumva eşti foarte insistent, cerând încontinuu explicatii de la ceilalti, în probleme pe care le poti rezolva singur?
Porunca a III-a „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert… ”

Nu cumva te juri pe numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, pe Sfânta Cruce, pe Sfinţi, fără rost, doar ca să te faci crezut?
Nu cumva pui pe alţii să jure spre a crede ceea ce spun?
Nu cumva ai încălcat jurământul facut?
Nu cumva n-ai împlinit făgăduinţa făcută lui Dumnezeu sau vreunui sfânt?
Nu cumva foloseşti cuvinte din Sfânta Scriptură ca să faci glume simple sau chiar murdare?
Nu cumva Îl huleşti pe Dumnezeu sau pe Hristos, sau pe Maica Domnului, sau pe sfinţi, sau Sfintele Taine?
Nu cumva dai diavolului pe soţia ta, pe copiii tăi, animalele, uneltele pe care le foloseşti, pe alţi oameni, chiar şi în glumă uneori?
Nu cumva obişnuieşti cu motiv sau fără să-ţi blestemi copiii sau alţi oameni?
Porunca a IV-a

„Şase zile lucrează şi-ţi fă toate treburile tale;

ziua a saptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău… ”

Nu cumva duminicile şi sărbătorile mari lipseşti de la Biserică?
Nu cumva atunci când mergi la Biserică nu urmăreşti de la început până la sfârşit Sfânta Liturghie, adică nu cumva mergi târziu sau pleci înainte de a se termina?
Nu cumva atunci când mergi la Biserică nu participi cu atenţie şi evlavie la Sfânta Litur-ghie, ci uneori vorbeşti şi-i deranjezi pe ceilalţi, mai ales în timpul vreunei taine sau slujbe (la Botez sau la Cununie, la parastas)?
Nu cumva munceşti duminica sau în sărbătorile mari, sau îi obligi pe lucrătorii tăi să muncească atunci?
Să ştii că, precum spune Sfântul Cosma Etolianul: „ CâŞtigul care se face duminica este afurisit Şi blestemat şi [cu el] băgaţi foc Şi blestem în casa voastră, şi nu binecuvântare”.

Nu cumva nu te pregăteşti în aceste zile, duminici şi sărbători mari, cu înfrânare, ca să mergi la Biserică?
Nu cumva zilele de odihnă din sărbători nu le închini lui Dumnezeu sau nu te odihneşti, ci iroseşti timpul în beţii, joc de cărţi, în locuri de distracţii păcătoase ş.a.?
Nu cumva nu posteşti miercurea şi vinerea, în lipsa vreunui motiv serios de sănătate?
Să ştii că miercuri este ziua în care l-au legat evreii pe Hristos, iar vineri este ziua răstignirii Sale.

Nu cumva nu te împărtăşeşti regulat, ci doar de 2-3 ori pe an, şi atunci fără pregătirea sufletească necesară?
Să Ştii că evitând Sfânta ÎmpărtăŞanie îţi lipseşti sufletul de hrana cea cerească, de Trupul şi Sângele lui Hristos, care mântuieşte, salvează, iartă păcatele şi tămăduieşte sufletul şi trupul. Nu ignora faptul că depărtarea de dumnezeiasca Împărtăşanie şi de Taina cea miluitoare a Spovedaniei te aşază încet sub lucrarea şi înrâurirea satanei şi a oamenilor stricaţi şi răufăcători (descântători, vindecători, vrăjitori).

Nu cumva nu te spovedeşti, spunând, din neştiinţă: „n-am facut nimic rău”, sau din gând rătăcit: „e acelaşi lucru să le zic înaintea icoanei”, sau din obrăznicie: ,astea-s poveştile popilor, vezi să nu fie!”?
Nu cumva din plictiseală nu te împotriveşti şi nu te lupţi cu gândurile rele şi păcătoase, pe care ţi le dă diavolul, ci te dedai lor şi te îndulceşti de cugetarea lor şi faci înţelegere cu ele în inima ta, spre a le împlini în faptă la momentul potrivit?
Porunca a V-a „ Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să trăieşti ani mulţi şi să-ţi fie bine în pământul acela, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă lie”

1. Pentru copii

Nu cumva nu arăţi respectul cuvenit, datorata dragoste, cinstea şi ascultarea faţă de părinţii tăi?
Nu cumva le răspunzi în faţă, sau te porţi necuviincios, sau îi înjuri, sau chiar ridici mâna şi îi loveşti?
Nu cumva desconsideri sfaturile lor şi le răspunzi cu neruşinare la orice ţi-ar spune?
Nu cumva nu te interesează părerea lor şi în general nu te interesează binecuvântarea lor spre bunul mers al oricărei lucrări ce-o faci?
Nu cumva nu le mulţumeşti pentru toate cele pe care le-au făcut şi le fac pentru tine?
Nu cumva nu-i îngrijeşti sau nu le stai alături în greutăţile şi în nevoile lor?
Nu cumva nu îi cercetezi când sunt în boală?
Nu cumva, bătrâni fiind, nu te mai interesezi de ei? Sau nu te străduieşti să-i bucuri, sau nu le îngădui slăbiciunile şi ciudăţeniile bătrâneţilor?
Nu cumva nu faci parastasele părinţilor sau rudelor, ori din necredinţa în folosul lor de odihnire sufletească, ori din zgârcenie? Nu cumva nu dai milostenie pentru sufletele lor şi nici măcar pomelnic cu numele lor la Biserică?
2. Pentru părinţi

Nu cumva nu te îngrijeşti pentru buna creştere a copiilor tăi, sufletească, şi trupească?
Nu cumva nu le dai exemplul cel bun de dragoste, de pace, de supunere, de iertare, de bună înţelegere în familie şi nu creezi atmosfera caldă în care să se dezvolte copiii tăi, spre a deveni mădulare sănătoase ale societătii?
Nu cumva din indiferenţa şi din delăsarea de a te îndrepta dai exemplul cel rău copiilor tăi?
Nu cumva nu te îngrijeşti de compania copiilor tăi şi nu-i păzeşti de tovărăşiile rele?
Nu cumva nu te îngrijeşti de buna lor educaţie şi învăţătură la profesori buni sau de învăţarea vreunei meserii, în caz că stau prost cu şcoala?
Nu cumva nu-i înveţi pe copii din fragedă pruncie credinţa ortodoxă şi nu-i alăptezi cu principiile izvorâtoare de viaţă ale credinţei ortodoxe şi ale ţării?
Nu cumva nu-i sfătuieşti bine pe copii tăi când greşesc, ci cu exagerata ta îngăduinţă îi laşi necercetaţi în ,nevinovatele” lor patimi (părute ţie nevinovate), stimulând astfel un comportament egoist şi negativist?
Nu cumva nu-i înveţi pe copiii tăi să dobândească virtutea iertării (să ceară şi să dea uşor iertare pentru toate), care însoţită cu virtutea milosteniei constituie cea mai de preţ comoară pentru această viaţă şi pentru mântuirea lor cerească? Pe omul iertător şi milostiv Dumnezeu niciodată nu-1 părăseşte!
Nu cumva nu te îngrijeşti de calitatea priveliştilor şi distracţiilor lcrr şi nu-i ajuţi să valorifice creativ şi fără vătămare timpul lor liber?
Nu cumva nu le stârneşti interesul asupra temelor sociale, asupra problemelor de viaţă pe care le presupune întemeierea unei familii?
Nu cumva nu-i înveţi din timp pe copiii tăi importanţa înfrânării de dinainte de căsătorie, greşeala şi păcatul legăturilor dinaintea căsătoriei şi sfinţenia legăturii cununiei (monogame)?
Nu cumva în mod implicit transmiţi copiilor tăi dorinţele tale şi scopurile tale nerealizate?
Nu cumva te împotriveşti hotărârii copilului tău de a se afierosi lui Dumnezeu (de a deveni preot, monah) şi foloseşti diferite mijloace pentru a-1 împiedica?
Nu cumva ai hotărât şi îl forţezi pe copilul tău să devină preot sau monah, fără ca el să simtă vreo chemare spre acestea, el dorind să aibă familie şi o altă preocupare?
Nu cumva îţi presezi copiii cu diferite mijloace (autoritarism, şantaj sentimental) să facă mereu ceea ce vrei tu, chiar şi când este greşit?
Nu cumva îi consideri pe copiii tăi ca pe proprietatea ta şi nu ca pe daruri ale lui Dumnezeu, fiind mai întâi copii ai lui Dumnezeu şi mai apoi copii ai tăi?
Nu cumva comportamentul tău este nepotrivit pentru copiii tăi? Nu cumva îi înjuri sau îi pedepseşti fără un motiv serios, ca să-ţi verşi nervii, neurmărind educaţia lor?
Nu cumva îi consideri pe copii chin şi povară greu de dus?
Nu cumva dragostea faţă de copiii tăi este în funcţie de cât răspund ei aşteptărilor tale? Nu cumva nu eşti în stare să te adaptezi şi să accepţi nici o scădere a lor, indiferent de domeniu (de la micile zburdălnicii până la handicapurile fizice sau mentale)?
Nu cumva nu te ocupi personal şi cum trebuie de copiii tăi, ci transferi responsabilitatea încredinţând creşterea lor unei ,dădace” care nu are credinţă şi vieţuire ortodoxă?
Nu cumva consideri pe copii obstacole în realizarea carierei tale, sau în calea distracţiei şi comodităţii tale, pentru că educaţia şi creşterea lor necesită efort şi jertfire de sine?
Nu cumva zici că-ţi ajunge un copil, având pe deplin o mentalitate lumească asupra acestei teme?
Nu cumva faci deosebire între copiii tăi şi contribui la naşterea invidiei între ei?
Nu cumva arăţi o dragoste exagerată faţă de copiii tăi şi-i cocoloşeşti, încât neglijezi dragostea datorată soţului (soţiei) tău?
3. Pentru soţi

Nu cumva nu te îngrijeşti de soţia ta precum trebuie?
Nu cumva nu îi arăţi cuvenita bunăvoinţă şi nu o iubeşti ca pe tine însuţi?
Nu cumva o superi, o întristezi, o umileşti sau o subestimezi înaintea altora, considerând-o inferioară ţie?
Nu cumva te porţi cu ea autoritar, urât, o înjuri, o loveşti, o desconsideri înaintea copiilor tăi, provocând astfel numeroase probleme şi traume sufleteşti?
Nu cumva o maltratezi sexual?
4. Pentru soţii

Nu cumva nu-ţi asculţi bărbatul şi desconsideri părerea lui, făcând doar ce vrei tu?
Nu cumva nu rabzi când este nervos, ci îl contrazici, fără să aştepţi să-i treacă mânia şi să-i spui apoi ce vrei, ca o femeie înţeleaptă?
Nu cumva cu trecerea timpului nu-i mai arăţi afecţiunea şi interesul pe care-1 mărturiseai înainte?
5. Pentru ambii soţi

Nu cumva ignori faptul că cununia este binecuvântarea lui Dumnezeu şi cinstire pentru soţi, căci pot deveni astfel conlucrători cu Dumnezeu în crearea altor oameni?
Nu cumva prin diferite mijloace vă feriţi de naşterea de copii?
Nu cumva ignoraţi faptul că prin cununie aţi devenit „una”, după porunca lui Dumnezeu, că dragostea voastră trebuie să fie atât de mare şi în aşa fel, încât nici o altă dragoste (faţă de pă rinţi, de copii, de rude) să nu o strice?
Nu cumva vă expuneţi problemele, supărările sau divergenţele înaintea copiilor voştri (oricât de mici ar fi), provocându-le traume psihice?
Nu cumva nu respectaţi cuvenita înfrânare în duminici, sărbători şi în posturi – de comun acord, desigur, pentru a vă îndeletnici cu postul şi rugăciunea?
Nu cumva nu-1 iubiţi şi nu-1 acceptaţi pe tovarăşul vostru de viaţă aşa cum este, cu scăderile lui, ci vreţi să-1 potriviţi propriilor voastre dorinţe şi nevoi şi să-1 faceţi unealta voastră supusă?
Nu cumva simţiţi uneori regret (şi persistaţi în el) pentru că v-aţi legat prin cununie sau că aţi ales persoana respectivă şi nu alta?
Nu cumva nu vă răbdaţi reciproc sau nu vă iertaţi greşelile unul altuia?
Nu cumva invidia voastră strică pacea familiei şi cârtiţi unul împotriva altuia?
Nu cumva nu cinstiţi sau nu iubiţi părinţii sau rudele celuilalt?
Nu cumva nu cinstiţi pe duhovnicii voştri sau pe preoţi, pe episcopi, pe monahi, ci dimpotrivă, îi subestimaţi?
Nu cumva cârtiţi împotriva lor, vă comportaţi necuviincios cu aceştia, îi judecaţi, căzând astfel în păcatul grav al judecării şi, mai grav, al judecării preoţilor?
Nu cumva refuzati să faceti ascultare de duhovnic, ci preferaţi să faceţi în toate voia voastră?
Nu cumva nu-1 cinstiţi pe sfântul vostru ocrotitor, al cărui nume îl purtaţi?
Nu cumva prin viaţa păcătoasă îl întristaţi pe îngerul vostru păzitor?
Nu cumva nu arătaţi cuvenitul respect faţă de învăţătorul, de profesorul vostru, de superiorul vostru, din ingratitudine, din complexul de inferioritate, din invidie sau din egoism?
Nu cumva nu arătaţi recunoştinţă faţă de binefăcătorii voştri sau, mai grav, răspundeţi cu ingratitudine la binele făcut de ei, oricât de mică le-ar fi binefacerea?
Nu cumva tu însuţi faci binele în mod interesat, cu un scop anume, aşteptând răsplată şi mulţumire de la cel ajutat?
Porunca a VI-a

„Să nu ucizi!”

Nu cumva, cu voie sau fără de voie, te-ai făcut ucigaş?
Nu cumva, prin cuvintele tale, prin acuzaţiile (intrigile) tale, ai fost cauza pentru care s-a făcut altul ucigaş?
Nu cumva ai stârnit, ai îndemnat sau ai ajutat la o astfel de faptă?
Nu cumva îţi doreşti să sufere altul ori te bucuri de nenorocirea lui?
Nu cumva ţii vrăjmăşie, răutate, ură, către alţii şi aştepţi clipa să te răzbuni, în loc să ierţi?
Nu cumva nu-i ierţi pe cei care te-au nedreptăţit, sau te-au rănit sau ţi-au făcut vreun rău? Nu cumva nu ierţi pe vrăjmaşul tău şi nu ceri cu uşurinţă iertare?
Nu cumva i-ai îndepărtat pe săracii care îţi stăteau aproape, umilindu-i şi adresându-le cuvinte urâte?
Nu cumva ai facut avort sau ai dat altei femei plante ori medicamente ca să lepede pruncul sau ai acţionat prin alte mijloace pentru acelaşi scop?
Nu cumva ai bruscat vreo gravidă sau i-ai cauzat greutăţi de orice fel ca să piardă pruncul sau ai obligat-o să avorteze vreun copil nelegitim?
Nu cumva ai sfatuit pe careva să meargă la doctor pentru avort şi te-ai făcut autor moral al uciderii?
Nu cumva ai dat sfaturi pentru evitarea sarcinii şi ai intervenit în lucrarea vieţii aşa cum a hotărât-o Dumnezeu?
Nu cumva 1-ai abandonat sau 1-ai expus pericolului pe pruncul tău?
Să Ştii că după Marele Vasile cea care a abandonat pruncul cade sub acuzaţia de ucidere.
Nu cumva în mod intenţionat ai amputat vreun membru al tău sau al altuia?
Nu cumva eşti scandalagiu şi-i pui pe alţii să se certe, să se bată, chiar şi numai pentru a te distra?
Nu cumva eşti agresiv şi te mânii şi te tulburi uşor, şi-ţi place să te cerţi până şi pentru lucruri mărunte?
Nu cumva te-ai mâniat pe cineva şi 1-ai certat pe nedrept şi nu din dragoste?
Nu cumva te-ai certat cu cineva sau ai lovit pe cineva?
Nu cumva te-ai blestemat singur sau pe altul ai blestemat?
Nu cumva nu te-ai îngrijit şi ai transmis vreo boală contagioasă?
Nu cumva din cauza îmbuibării, a beţiei sau plăcerilor trupeşti ai provocat, ţie sau altuia, vreo boală?
Nu cumva eşti robit patimii fumatului şi îţi alterezi atât sănătatea ta, cât şi pe a celor din jur?
Nu cumva ai luat sau iei droguri (LSD, opiu, heroină, cocaină, extasy) care distrug viaţa, ucigând astfel sufletul pentru care S-a răstignit Hristos?
Nu cumva ai îndemnat pe alţii la consumul de droguri?
Nu cumva faci comerţ cu droguri, pentru un câştig uşor, ignorând că astfel te faci ucigaş al fratilor tăi?
Nu cumva ai luat alte substanţe aşa-zis nedăunătoare, calmante, marijuana, haşiş, întărind astfel tiranica patimă care afectează grav sănătatea trupului, pacea sufletului, dar şi starea familiei?
Nu cumva eşti robit groaznicei patimi a beţiei, care calcă în picioare demnitatea ta şi cinstea familiei tale, care te conduce spre moarte lentă, dar sigură?
Nu cumva obişnuieşti să mergi prin localuri (cârciumi, discoteci, baruri, cabarete), care constituie locuri de naştere a necuviinţei, a vieţii imorale şi materialiste, care conduc la alcoolism, la dependenţă de droguri, la goana după câştigurile uşoare şi ilegale şi la fapte care degradează personalitatea şi provoacă lenea?
Porunca a VII-a „Să nu fii desfrânat!”

Nu cumva ai păcătuit cu cineva căsătorit(ă) – sau tu fiind căsătorit(ă) – şi te-ai făcut adulter(ă)?
Nu cumva te-ai desfrânat cu cineva necăsătorit, rudă sau nu?
Nu cumva ai lăsat pe careva gravidă şi ai abandonat-o, forţând-o astfel să facă avort, adică ucidere?
Nu cumva te masturbezi?
Nu cumva ai avut vreo relatie homosexuală?
Nu cumva ai avut vreo legătură cu vreun animal?
Nu cumva te-ai unit cu femeia ta peste fire?
Nu cumva ai avut legături trupeşti înainte de cununie?
Nu cumva te împodobeşti şi te parfumezi exagerat pentru a provoca?
Nu cumva admiri exagerat pe careva, sau pofteşti pe careva, bărbat sau femeie, şi astfel întreţii patima desfrânării şi a iubirii de trup în sufletul tău?
Nu cumva ai fost vreodată mijlocitor al unei legături nepermise, pentru a cădea alţii în desfrânare?
Nu cumva ai scris scrisori anonime mincinoase, cu scopul de a strica căsnicia, logodna sau înţelegerea dintre doi oameni?
Nu cumva eşti mândru şi egoist, lacom şi beţiv, patimi care conduc la desfrânare şi adulter?
Nu cumva îţi face plăcere şi obişnuieşti să te uiţi la imagini pornografice, erotice (filme, spectacole, reprezentaţii în localuri de noapte, reviste, pagini de internet)?
Porunca a VIII-a

„Să nu furi!”

Nu cumva ai furat sau furi lucruri străine?
Nu cumva ai cumpărat lucruri furate?
Nu cumva ai luat din lucrurile fratelui tău sau ale altei rude, nedreptăţindu-1?
Nu cumva eşti hoţ în meseria ta (furi la cântar, înşeli la cantitate, prezinţi supraevaluat, în mod mincinos, produsele tale, îţi însuşeşti bani sau bunuri ale altora sau ale firmei unde lucrezi)?
Nu cumva ai mutat hotarul pământului tău, furând de la vecini?
Nu cumva ai falsificat acte, sau ai ascuns acte de proprietate, sau ai intervenit în mod vicios în aplicarea vreunui testament?
Nu cumva ai falsificat vreodată semnătura cuiva (rudă, cunoştinţă) pentru a-ţi însuşi bunuri sau bani ce nu-ţi aparţineau?
Nu cumva deschizi scrisori străine?
Nu cumva ai furat animale sau ai tăiat copaci ai altora sau ai cules roadele altora?
Nu cumva ai găsit vreun lucru care nu-ţi aparţine şi nu 1-ai înapoiat proprietarului (portofel, bani ş.a.)?
Nu cumva ai împrumutat bani, unelte, alte bunuri şi nu le-ai înapoiat proprietarului?
Nu cumva tragi cu urechea, ca să foloseşti cele auzite în scopuri rele (calomniere, înşelăciune, autojustificare ş.a.)?
Nu cumva joci cărţi sau iei parte la jocuri de noroc (furt „legal” al celor mulţi) şi îţi nedreptăţeşti astfel familia, furând-o şi furând apoi şi pe aproapele tău?
Porunca a IX-a „Să nu dai mărturii mincinoase asupra aproapelui tău!”

Nu cumva ai minţit sau ai pus pe altul să mintă pentru vreun câştig?
Nu cumva spui minciuni pentru a te justifica, pentru a nu te mustra pe tine şi a te pocăi?
Nu cumva spovedania ta nu este directă şi sinceră, ci îi judeci pe ceilalţi, aruncând vina păcatelor tale pe alţii (soacră, noră, soţ, şef, coleg ş.a.)?
Nu cumva minţi pentru a nu primi vreo responsabilitate sau vreo muncă pe care eşti dator să o faci?
Nu cumva ai calomniat pe cineva, pentru a-1 păgubi, sau umili, sau defăima?
Nu cumva flatezi pe alţii cu laude mincinoase, pentru a-ţi asigura stima lor sau pentru oarecare foloase?
Nu cumva te arăţi cu două fete, pentru a câştiga favoarea sau aprobarea unora?
Nu cumva eşti suspicios şi dai crezare suspiciunilor tale faţă de ceilalţi?
Nu cumva te preocupi şi urmăreşti în amănunt viaţa altora, dincolo de ceea ce implică datoria şi dragostea faţă de ei?
Nu cumva eşti stăpânit de duhul curiozităţii şi ai răul obicei să întrebi continuu, fără discernere, despre problemele personale ale altora?
Nu cumva vorbeşti mult, căzând adesea în păcatul judecării celorlalţi?
Nu cumva te dedai la a lua în glumă, a ironiza, a măscări (imita), a-i lua în râs pe ceilalţi, plecând de la greşelile lor, de la slăbiciunile lor trupeşti sau sufleteşti?
Nu cumva obişnuieşti să retransmiti informaţii sau secrete ale altora încredintate numai ţie, provocând astfel certuri şi vrăjmăşii între confraţii tăi?
Nu cumva primeşti (sau dai) mită sau primeşti bani sau mici ,atentii” la serviciu, sau iei ,comisioane”, depăşindu-ţi atribuţiile, sau soliciti servicii în schimbul celor oferite de tine, dar care sunt de datoria ta şi pentru care iei salariu?
Porunca a X-a

„Să nu pofteşti nimic din cele ce sunt ale aproapelui tău. ”

Nu cumva ai poftit la femeie străină (sau bărbat), fiindu-ţi rudă, sau nu?
Nu cumva ai invidiat reuşita altuia sau ai râvnit la bunurile sale?
Nu cumva te stăpânesc tristeţea şi deprimarea din cauză că altul îţi este înainte sau că excelează în ceva şi te simţi pus în umbră?
Nu cumva eşti muncit de supărare, de amar împotriva cuiva şi cauţi mijloace să îl micşorezi sau să îl desconsideri în fata celorlalti? Nu cumva faţă de acela te porţi cu duritate, fără duhul păcii?
Nu cumva iubirea de plăcere şi aplecarea către viaţa de confort te fac să-ţi compari mereu felul de viaţă cu al altora mai bogaţi decât tine?
Nu cumva, în timp ce te plângi de sărăcia ta, arunci cele ce-ţi prisosesc (din mâncare şi altele) sau faci alte feluri de risipă, pentru a semăna cu cei mai înstăriti ca tine?
Să ştii că, precum ne învaţă Domnul (prin gura Înainte-Mergătorului Său), cele prisositoare apartin celor săraci: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea.
Nu cumva felul tău de viaţă este provocator şi preţios şi constituie pricină de sminteală fratelui tău care petrece în strâmtorări?
Nu cumva din iubire de slavă soliciţi primul loc (în colectiv, în întruniri, în familie) sau demnităţi care nu ţi se potrivesc?
Cele şapte păcate de moarte

Şi patimile ce izvorăscdin acestea

1) MÂNDRIA: Slava deşartă, lăudăroşenia, trufia, nesupunerea, batjocura, ipocrizia, invidia ş.a.

2) IUBIREA DE ARGINŢI: Lăcomia, nemilostivirea, împietrirea inimii, furtul, răpirea, minciuna, nedreptatea, viclenia, sperjurul, simonia, ierosilia, înşelarea ş.a.

3) DESFRÂNAREA: Adulterul, sodomia, zoofilia, pedofilia, violul, malahia, incestul, neruşinarea, orbirea minţii, lipsa conştiinţei, necredinţa ş.a.

4) INVIDIA: uneltirea, vrăjmăşia, bucuria de rău, cearta, osândirea, înşelăciunea, trădarea, uciderea, ingratitudinea, tristeţea la binele altuia ş.a.

5) LĂCOMIA PÂNTECELUI: lăcomia, beţia, risipa, iubirea de plăcere, senzualitatea (concupiscenţa) ş.a.

6) MÂNIA: Blasfemia, ura, amintirea răului, cearta, sperjurul, blestemul, înjurătura, controversa, uciderea ş.a.

7) LENEA (Akedia): micimea de suflet, moleşeala, tristeţea şi imobilitatea faţă de binele ce-1 poţi face, dezvinovăţirea păcatelor, deznădejdea, necredinţa, indolenţa şi lipsa faptelor bune.