MOTIVUL TĂU NU-MI APARȚINE

 

E doar suma rănilor tale, a experiențelor tale... și a bătăliilor tale nerezolvate.

Există ceva ce trebuie să înțelegi dacă vrei să umbli în Masculinul Sacru fără să te rătăci: nu tot ce spune celălalt este adevărat... de multe ori este istorie.

O poveste plină de durere.
O poveste plină de frică.
O poveste plină de interpretări.

Când cineva îți vorbește din furie, nu-ți arată realitatea... îți arată rana activă.
Când cineva te acuză, nu te descrie mereu... proiectează ceea ce nu s-a vindecat.
Când cineva reacționează, nu e neapărat cu tine... e cu tot ce a trăit înaintea ta.

Și aici omul de rând se pierde... pentru că o ia personal.

Se apără.
Ripostează.
Devine dependent.
Sau se supune.

Dar omul în conștiință... se separă.

El separă ceea ce este al lui... de ceea ce nu-i aparține.

Pentru că înțelege ceva esențial:
Motivul celălalt nu este absolut... este emoțional.

Și asta schimbă totul.

Nu trebuie să câștigi argumente.
Nu trebuie să dovedești că ai dreptate.
Nu trebuie să corectezi pe nimeni.

Trebuie să rezisti.

Pentru că atunci când ești în centrul tău, poți asculta fără să absoarbi, poți privi fără să reacționezi, poți iubi fără să fii distorsionat.

Asta e conducere emoțională.

Din rădăcină, asta vine dintr-un tipar profund: copilul care avea nevoie să fie înțeles, validat, acceptat. Acel copil care, atunci când cineva era furios... simțea că trebuie să repare lucrurile sau să se apere.

Băiatul acela încă e înăuntru... Dar acum ești bărbat.

Și nu mai e rândul tău să supraviețuiești... depinde de tine să-ți conduci lumea interioară.

Partenerul tău poate avea dreptate... dar nu e adevărul tău.
Partenerul tău poate suferi... dar nu e povara ta.
Partenerul tău poate fi confuz... dar nu este responsabilitatea ta să-i pui ordine în minte.

Singura ta responsabilitate... ești tu.

Și asta nu este răceală.
Aceasta este dragoste fără invazie.

Pentru că atunci când ai grijă de tine... încetezi să mai reacționezi la haos... și începi să fii ordine.

Întrebări pentru tine să te observi fără filtru:

De câte ori te-ai epuizat încercând să-l faci pe celălalt să-ți înțeleagă punctul de vedere?
De câte ori ai purtat emoții care nici măcar nu erau ale tale?
Din ce rană trebuie să ai dreptate?
Poți să asculți fără să fii nevoit să te aperi?

Omul care trebuie să aibă dreptate... încă nu are stăpânire.
Omul care se domină singur... nu are nevoie să convingă pe nimeni.

Nu ești aici să lupți cu adevărurile...
Ești aici să-ți ții al tău fără să te rătăci.

☝🏻 Există o capcană tăcută în care cădem fără să ne dăm seama: să credem că totul se învârte în jurul nostru.

 Că acest comentariu era îndreptat împotriva mea.

Că acea privire ascundea o judecată despre mine.
Că reacția celuilalt avea legătură cu mine.

Și aici începe suferința.

Nu vedem realitatea așa cum este, ci așa cum suntem. Interpretăm lumea prin filtrele, rănile noastre, temerile noastre... și, de asemenea, hashtag#ego.

Când cineva te provoacă, nu vorbește despre tine.
Vorbește despre propria lui lume interioară.

Dar ego-ul... ego-ul trebuie să se apere.
Trebuie să reacționeze.
Trebuie să aibă dreptate.

Și în acea clipă, ai o alegere.

Poți să te lași tras după tine... sau poți să te oprești.

Respiră. Observă.
Și realizează că majoritatea gândurilor care îți trec prin minte nu sunt ale tale.

Sunt tipare învățate.
Programe vechi.
Voci pe care le-ai auzit odată și pe care astăzi le repeți fără să pui întrebări.

Dar mintea ta poate fi antrenată.
Creierul tău este plastic.
Și conștiința ta... este liberă.

Când oprești "eu"... ofensiva dispare, lupta dispare și apare hashtag#paz.

Pentru că nu mai este nimic de apărat.

Tot ce rămâne este să alegem:
Reacționezi... sau răspunzi calm?

Îndrăznești să exersezi asta?

În esență, măsura talanților tăi nu este o cifră fixă, ci capacitatea ta de a face bine cu ceea ce ai primit în acest moment.

Întrebarea despre talanții primiți este una profundă, care îmbină introspecția personală cu valorile spirituale. În sens biblic și metaforic, „talantul” reprezintă potențialul, abilitățile și oportunitățile pe care le ai la dispoziție.

Iată cum poți identifica acești talanți în viața ta:Analizează înclinațiile naturale: Observă ce activități îți aduc bucurie și în care excelezi fără un efort chinuitor. Adesea, lucrurile care ți se par „ușoare” sau „firești” sunt indicii ale darurilor tale.
Ascultă feedback-ul celorlalți: Uneori, ceilalți văd în noi capacități pe care noi le considerăm banale. Dacă oamenii vin deseori la tine pentru sfaturi, pentru a-i organiza sau pentru a-i binedispuce, acolo se ascunde un talant.
Observă nevoile din jur: Un talant este adesea răspunsul la o problemă. Dacă simți o dorință puternică de a ajuta într-un anumit domeniu (artă, educație, milostenie, ascultare), este foarte probabil ca Dumnezeu să-ți fi dat resursele necesare pentru a activa acolo.
Efortul și multiplicarea: Biblia sugerează că nu contează neapărat câți ai primit (unu, doi sau cinci), ci ce faci cu ei. Vei ști câți ai pe măsură ce începi să-i folosești; prin exersare, vei descoperi noi valențe ale personalității tale.
În esență, măsura talanților tăi nu este o cifră fixă, ci capacitatea ta de a face bine cu ceea ce ai primit în acest moment.

Uneori, talanții nu sunt talente artistice spectaculoase (cum ar fi pictura sau muzica), ci sunt daruri de caracter sau abilități practice pe care le trecem cu vederea pentru că ni se par prea simple.
Dacă simți că nu știi care sunt aceia, încearcă să privești situația prin aceste trei întrebări simple:Ce faci cu ușurință, în timp ce alții se chinuie? Poate fi vorba despre răbdarea de a asculta pe cineva, capacitatea de a face ordine într-un haos, faptul că ești punctual sau că ai un simț al umorului care destinde atmosfera.
Ce te face să uiți de timp? Atunci când ești absorbit de o activitate (oricât de mică), acolo se află un sâmbure de talant. Poate e gătitul, grădinăritul, meșteritul sau pur și simplu faptul că ești o prezență liniștitoare pentru familia ta.
Pentru ce îți mulțumesc oamenii de obicei? Chiar și un „mulțumesc că m-ai ascultat” sau „mulțumesc că m-ai ajutat cu asta” indică un talant pus în valoare.
Talanții se descoperă adesea prin acțiune, nu prin analiză teoretică. Încearcă să faci un bine mic astăzi și vezi ce parte din tine „s-a activat” pentru a duce acel lucru la capăt.

Dulcele căzut în noroi – lecția Cuviosului Paisie Aghioritul

 Primul lucru pe care îl făcea Cuviosul Stareț era să le dea vizitatorilor tratație, care, de obicei consta din rahat, dar și din orice altceva i se aducea. Avea, de asemenea, un butoi pe care-l folosea ca rezervor cu robinet și de acolo punea apă în două-trei căni metalice și din care le dădea la toți să bea. Dacă unii șovăiau să bea din aceeași cană, spunea: „Faceți-vă semnul Crucii și beți! Ajută Hristos”.

Altădată, în timp ce împărțea niște dulciuri, a dat unul prin noroi și apoi i l-a oferit unuia dintre vizitatori spunând:

— Hai, binecuvântatule, ia-l și mănâncă-l!

— Cum să-l mănânc, Părinte? Este murdar, a răspuns el, crezând că Starețul glumește.

— Oare nu hrănești și tu lumea cu lucruri murdare? i-a spus atunci Starețul.

Pe moment, omul nu a înțeles ce voia Cuviosul să spună, însă, după ce a plecat de la Panaguda, vărul său, care era împreună cu el, i-a spus: „Fiindcă vinzi casete video cu filme necuviincioase, ți-a făcut aceasta Părintele Paisie. Ai înțeles?”.

Îngândurat, omul acesta a venit din nou în ziua următoare la Cuviosul și au stat de vorbă mult timp.

— Acum ce să fac? l-a întrebat.

— Mai întâi să lași această ocupație și apoi vino să mai stăm de vorbă, l-a sfătuit.

Acela s-a întors acasă, a închis magazinul pe care îl avea și a început să-și caute de lucru. Când a mers din nou în Sfântul Munte, Cuviosul l-a sfătuit să se spovedească și astfel a intrat în rânduială duhovnicească. După aceea s-a ocupat cu repararea de Biserici.

Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Neagoe-Vodă Basarab.

Sf. Paisie Aghioritul

 Pregătirea pentru împărtășanie are o mare importanță

Părintele Paisie Aghioritul. 

Nu are atâta importanță cât de des se împărtășește cineva, ci mai cu seamă felul în care se pregătește pe sine pentru aceasta și cât de mult Îl păstrează înlăuntrul său pe Hristos după aceea.

Dacă ar fi fost să se sfințească omul, așa pur și simplu, atunci toți preoții care se împărtășesc în cursul săptămânii și în fiecare duminică ar fi deja sfinți. 

Contează cum se împărtășește cineva și câtă osteneală face pentru aceasta.

Unul care se împărtășește des nu înseamnă că se va și sfinți. Cât timp rămâne harul Duhului Sfânt cu cela ce îl primește? Oare nu-l pierdem de îndată? 

Pregătirea are un mare rol în păstrarea harului primit prin împărtășire.

Sursa: Părintele Paisie Aghioritul, Părintele Paisie mi-a spus, Editura Evanghelismos, 2002