.
Sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei au în viaţa
creştinilor o semnificaţie aparte. La aceasta contribuie, într-o mare
măsură, tradiţia veche a colindelor, care înfăţişează evenimentul minunat al venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Colindele prezintă
o valoare nepreţuită prin originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de
manifestare a folclorului religios românesc
Colindele din istorie
Datina colindatului la poporul român este străveche, avându-şi
obârşia în zorii formării sale în vatra vechii Dacii. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele sunt creaţii vechi, izvorâte din istoria creştină şi românească, unele chiar înaintea formării poporului nostru.
La început, colindele au circulat prin viu grai, ele fiind consemnate
în scris şi notate muzical, mult mai târziu, îndeosebi pe filele cărţilor de strană, pe Ceasloave şi Minee, dar strânse şi în colecţii de colinde şi predate de dascălii din biserici.
Cele mai ample informaţii le găsimîn memoriul pastorului Andreas
Mathesius din Cergăul Mic, judeţul Alba(septembrie, 1647), în care protesteazăîmpotriva „valaohilor” care nu vor să înveţe psalmii şi continuă să cânte de Crăciun colinde învăţate din strămoşi. El dă, referitor la învăţarea colindelor şi la desfăşurarea colindatului, date carearată că timp de trei secole obiceiul, înansamblul lui, s-a schimbat foarte puţin.
Despre obiceiul colindatului vorbeşte şi ,care, între 1650-1660, l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei în Principatele Române. Descrierea se referă mai mult la sărbătorirea Crăciunului de
către boieri şi cler. Interesantă este şi menţiunea pe care o face despre colindatul lăutarilor.
Dimitrie Cantemir, în Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor
(1719-1720), aminteşte despre colinde, voind să stabilească o legătură între refrenul Ler şi Aurelian împăratul.
Asemenea baladelor, colindele au o deosebită valoare documentar-
istorică, pentru că oglindesc viața sufletească a strămosilor noștri mai apropiați, iar unele, chiar a strămoșilor din timpul formării noastre ca popor creștin.
Stiati ca?
Cuvântul colind are o semnificație aparte, chiar dacă ne este
prea puțin cunoscută astăzi:cântec de rugăciune și bucurie.
Colindele se cântă în cor ,împreună, în stare de comuniune pentru că persoanele carele cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii reprezintă cetele de îngeri care au cântat la naşterea Mântuitorului în
Betleem: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ
pace, între oameni bunăvoire»(Luca 2,14).
Colindele ne arată pe Dumnezeu ca fiind călător, pelerin. El ne caută şi ne cere să-L primim. Iată de ce colindatorii merg din casă în casă, vin spre noi şi ne întreabă dacă îi primim:
«Primiţi colinda?
Primiţi colindătorii?»
Citarea „ramurii”/„florii de măr” în colinde, avea rostul
de a transmite omului calităţi atribuite plantei: energie şi
vigoare şi este înrudit cu obiceiul sorcovitului de AnulNou.
Mos Craciun
Adevăratul înțeles al lui Moș Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin nașterea Fiului Său Celui veșnic, Iisus Hristos.
«Moș Crăciun e Tatăl vostru și e Dumnezeul nostru», ne spune
un vechi colind (Colindul Sfântului Andrei).
Moș Crăciun străbate întunericul și frigul într-un mod minunat și aduce lumină și căldură în suflete, prin iubirea sa milostivă, smerită și darnică. El ne îndeamnă să fim buni, să răspundem bunătății lui Dumnezeu cu bunătatea noastră față de El și față desemeni
Maica Domnului
Maica Domnului este prezentă în majoritatea
colindelelor româneşti, alături de Fiul său iubit, Mân-
tuitorul Hristos. Credincioşii o numesc pe Maica Domnului „Curata”,
„Preanevinovata”, „Fecioara Maria”, „Lumina preasfântă”, „Precista blagoslovită”.Colindele religioase o înfăţişează pe Maica Domnului ca mijlocitoare pentru crednicioşi şi rugătoare pentru
neamul omenesc, în versuri de o rară fru-
museţe
