Sfântul Sofronie spunea: "Trăiţi ca un om." Ştiţi ce înseamnă "trăiţi ca un om"? Rugaţi-vă unul pentru altul. Şi fiecare pentru fiecare şi pentru toţi. Vezi că te supără sau te necăjeşte aproapele, încearcă de la început, că e nevoinţă, nu atâta să te superi, nu să judeci, cât să te rogi pentru săracul de el. Te sminteşte preotul sau duhovnicul, roagă-te pentru el. Te sminteşte episcopul, roagă-te pentru el. Fiecare să se roage pentru toate mădularele Bisericii şi pentru întreaga Biserica şi atunci vom deveni altă lume.
Să învăţăm să iubim, iar nu să cerem să fim iubiţi.
Niciodată nu trebuie să-i lăudăm şi să-i linguşim pe semenii noştri, ci să-i călăuzim către smerenie şi către iubirea lui Dumnezeu. Şi să nu căutăm să ne iubească, lăudându-i pe ceilalţi. Să învăţăm să iubim, iar nu să cerem să fim iubiţi. Să-i iubim pe toţi şi să facem jertfe cât putem mai mari, pentru toţi fraţii cei întru Hristos, dezinteresat, fără să aşteptăm laude şi iubire de la ei. Aceştia vor face tot ceea ce Dumnezeu le va spune. Dacă şi ei sunt creştini, vom da slavă lui Dumnezeu că ne-am întâlnit şi i-am ajutat sau le-am spus un cuvânt bun. O zi binecuvântată dragii mei cu Dumnezeu de mână!
Dacă vezi într-un om o cădere, o patimă, nu te depărta de el, oamenii nu-s de lepădat
“Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi... așa cum nu veți găsi nici căsătoria impecabilă, nici copilul ideal. În Biserică nu intri într-un partid în care începi să judeci și să împarți dreptatea. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare.
Nu suntem sfinți! Nici preotul, nici mirenii, toți avem patimi și neputințe, dar vrem să rămânem până la sfârșit aici, pentru că ne-am asumat unul pe celălalt și vrem să ducem lucrarea aceasta până la capăt, cu iubire și răbdare, până ne vom sfinți unul pe celălalt.
Tot timpul, oriunde ne-am afla, vom avea de împlinit o lucrare lăuntrică, va trebui să ne asumăm viața și oamenii din jur. Dacă vezi într-un om o cădere, o patimă, nu te depărta de el, oamenii nu-s de lepădat. E un eșec total al unui mesaj hristic să ai pretenția nebună ca oamenii să fie sfinți, să fie fără greșeală.
Când judeci, când cârcotești împotriva celorlalți, de dimineața până seara, când îi consideri pe ceilalți veșnic vinovați de nefericirea ta, evoluția ta spirituală s-a închis. Omule, dă-ți seama că stăm în fața celei mai puternice Ființe din univers și de dincolo de el.
Priviți la Iisus, la felul Lui de a viețui, de a gândi, de a mânca, de a respira... lăsați-L să vă umple de bucuria Lui.”
Cuviosul Sofronie de la Essex
"Este nevoie de multă simplitate în viața spirituală. Bătrânele analfabete psalmodiază lui Dumnezeu rugăciuni și au un chip copilăresc, în timp ce oameni foarte cultivați fac raționamente înalte, însă pe fața lor se văd sfâșierea, sălbăticia..."
Cuviosul Sofronie de la Essex
Arhimandritul Sofronie Saharov este cinstit ca sfânt în fiecare an în ziua de 11 iulie, ziua trecerii sale la Domnul, după ce a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 2019.
Vă prezentăm o selecție de 11 citate ale celui care a fost ucenicul și biograful Sfântului Siluan Athonitul, un alt mare sfânt contemporan.
1. Tragedia vremurilor noastre stă în absența aproape desăvârșită a conștiinței că există două împărății, cea vremelnică și cea veșnică. Vrem să construim Împărăția cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veșnicie.
2. Fiecare mișcare a inimii noastre sau a gândului, chiar de o clipită, lasă o oarecare urmă în suma totală a vieții noastre.
3. În goana după confortul material oamenii și-au pierdut confortul duhovnicesc, și dinamismul materialist din zilele noastre își asumă din ce în ce mai mult un caracter demonic.
4. Lumea contemporană nu a reușit să-și organizeze viața așa încât să aibe destul răgaz, destul timp slobod pentru rugăciune și pentru contemplarea duhovnicească a Dumnezeiescului chip.
5. Dumnezeu îl respectă și nu-l constrânge pe om. Este uimitor felul în care Dumnezeu Se smerește înaintea noastră. Ne iubește cu o iubire afectuoasă, nu din înălțime, nu cu condescendență.
6. Vedeam că în Dumnezeu nu există nicio tragedie. Tragedia se găsește numai în soarta omului a cărui privire nu trece dincolo de hotarele acestui pământ.
7. În actul rugăciunii mintea omenească își găsește expresia ei cea mai nobilă.
8. Starea mentală a unui om de știință angajat în cercetare, a artistului ce creează opere de artă, a gânditorului cufundat în filozofie – chiar și a teologilor de profesie ce-și propun învățăturile lor – nu poate fi comparată cu cea a omului de rugăciune ajuns față în Față cu Dumnezeul cel Viu.
9. Trăim în nădejdea că în ceasul morții noastre El va fi cu noi, dacă noi am fost cu El în nevoința noastră.
10. Tehnica trebuie cunoscută și stăpânită, dar trebuie învățată și arta. O icoană trebuie să fie ca un „tablou”, ca o rugăciune scrisă cu litere frumoase.
11. A se vindeca cu propriile puteri – este cu neputință. Într-o deplină deznădăjduire de mine însămi, așa cum sunt, singurul lucru ce mai rămâne este a mă arunca înaintea lui Dumnezeu, într-o deznădăjduită nădejde.Arhimandritul Sofronie Saharov este cinstit ca sfânt în fiecare an în ziua de 11 iulie, ziua trecerii sale la Domnul, după ce a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 2019.
Vă prezentăm o selecție de 11 citate ale celui care a fost ucenicul și biograful Sfântului Siluan Athonitul, un alt mare sfânt contemporan.
1. Tragedia vremurilor noastre stă în absența aproape desăvârșită a conștiinței că există două împărății, cea vremelnică și cea veșnică. Vrem să construim Împărăția cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veșnicie.
2. Fiecare mișcare a inimii noastre sau a gândului, chiar de o clipită, lasă o oarecare urmă în suma totală a vieții noastre.
3. În goana după confortul material oamenii și-au pierdut confortul duhovnicesc, și dinamismul materialist din zilele noastre își asumă din ce în ce mai mult un caracter demonic.
4. Lumea contemporană nu a reușit să-și organizeze viața așa încât să aibe destul răgaz, destul timp slobod pentru rugăciune și pentru contemplarea duhovnicească a Dumnezeiescului chip.
5. Dumnezeu îl respectă și nu-l constrânge pe om. Este uimitor felul în care Dumnezeu Se smerește înaintea noastră. Ne iubește cu o iubire afectuoasă, nu din înălțime, nu cu condescendență.
6. Vedeam că în Dumnezeu nu există nicio tragedie. Tragedia se găsește numai în soarta omului a cărui privire nu trece dincolo de hotarele acestui pământ.
7. În actul rugăciunii mintea omenească își găsește expresia ei cea mai nobilă.
8. Starea mentală a unui om de știință angajat în cercetare, a artistului ce creează opere de artă, a gânditorului cufundat în filozofie – chiar și a teologilor de profesie ce-și propun învățăturile lor – nu poate fi comparată cu cea a omului de rugăciune ajuns față în Față cu Dumnezeul cel Viu.
9. Trăim în nădejdea că în ceasul morții noastre El va fi cu noi, dacă noi am fost cu El în nevoința noastră.
10. Tehnica trebuie cunoscută și stăpânită, dar trebuie învățată și arta. O icoană trebuie să fie ca un „tablou”, ca o rugăciune scrisă cu litere frumoase.
11. A se vindeca cu propriile puteri – este cu neputință. Într-o deplină deznădăjduire de mine însămi, așa cum sunt, singurul lucru ce mai rămâne este a mă arunca înaintea lui Dumnezeu, într-o deznădăjduită nădejde.
Nu există dragoste desăvârșită fără suferință
“Nu poţi iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.
A urma lui Hristos urcând pe Golgota. Acest urcuş nu este altceva decât lupta ce a dus-o Hristos în dragostea Sa pentru lumea întreagă. Când lupta se desfăşoară doar în planul lumii şi al patimilor, oamenii se istovesc şi îmbătrânesc foarte repede. În schimb, atunci când suferinţele vin de la lupta împotriva patimilor în Duhul lui Hristos, oamenii renasc.
Nu este nimic mai dureros decât a avea dragostea lui Hristos în această lume. Este o luptă de dimensiuni cosmice.
Cum să ne îndreptăm către Dumnezeu? Atunci când tindem încordat către acest singur ţel, tot restul devine izvor de suferinţă, de dureri. Ci purtăm această cruce în tăcere.
Iată paradoxul vieţii creştine: alegând suferinţa lui Hristos pentru lume, avem simţământul de a fi mai aproape de El şi de viaţa veșnică.”
Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din Duh
“Coboară mintea în inimă şi roagă-te lui Iisus. Sufletul tău va începe să se simtă pe sine. Primele raze ale iubirii îţi vor trezi conştiinţa. Primele mişcări spre Dumnezeu îţi vor deştepta duhul. Primele înţelegeri dincolo de raţiuni îţi vor deschide ochii spiritului”.
Părintele Ghelasie Gheorghe
