Doamne ce descriere frumoasa!

SCRISOAREA LUI DUMNEZEU CĂTRE TINE

”M-am uitat la tine în această dimineață. Așteptam să-mi spui două-trei cuvinte, mulțumindu-mi pentru cele bune ce ți s-au întâmplat ieri sau cerându-mi părerea pentru cele ce urma să le faci azi. Am observat că erai mult prea ocupat să-ți cauți haine potrivite pentru a merge la serviciu. Am continuat să aștept în timp ce tu alergai prin casă. Speram să-ți găsești câteva clipe pentru a te opri să-mi spui: „Bună dimineața!", dar erai prea ocupat.
Pentru a vedea că-ți sunt alături am aprins cerul pentru tine și l-am umplut de culori și cântec de păsări … Păcat că n-ai observat nici atunci prezența mea.
Te-am privit mergând grăbit spre serviciu și-am continuat să aștept liniștit toată ziua. Presupunând că ai fost ocupat cu atâtea probleme, nu ai timp să-mi spui două vorbe.
Când te-ai întors de la muncă ți-am observat oboseala și ți-am trimis o ploaie măruntă care să-ți alunge stresul. Am crezut că făcându-ți această plăcere o să-ți aduci aminte de Mine. În schimb, supărat, m-ai înjurat. Doream atât de mult să-Mi vorbești … Oricum, ziua era lungă.
Ai pornit televizorul și în timp ce-ți urmăreai programul preferat, eu am așteptat. Ai cinat apoi cu ai tăi și nu ți-ai adus aminte de Mine.
Văzânde-te atât de obosit, am înțeles tăcerea ta și ți-am aprins splendoarea cerului pentru a te odihni, dar nu te-am lăsat în beznă, am lăsat veghetori o mulțime de stele… Era așa de frumos… Păcat că n-ai observat.
Dar nu era important, poate că nu ți-ai dat seama că sunt aici pentru tine. Am mai multă răbdare decât poți să-ți imaginezi. Vreau să ți-o arăt pentru a le arăta și tu altora.
Te iubesc atât de mult, încât aștept în fiecare zi o rugăciune de la tine.
Acum ești pe punctul de a te trezi din nou… Nu-mi rămâne decât să te iubesc și să sper că măcar azi îmi vei acorda puțin din timpul tău".
Al tău Tată, DUMNEZEU!

Piatra pițigoiului de Tudor Arghezi

 

Ne-am căznit, doi copii, o mamă şi un om, să vă facem o povestire. Dacă o fi bună, nu-i vina noastră, iar dacă o fi proastă, o să ne silim altă dată mai mult. Basmul a ieşit din colaborarea tuturora: mama punea fire de bumbacuri în găurile ciorapilor copiilor, băiatul clădea un castel din pietre dreptunghiulare, iar fetiţa împletea pe un schelet de sârmă fire de papură văpsite, ca să iasă din degetele-i cuminţi şi mici un coş, în care să puie la vară patru cireşe. Şi cum lucrau mâinile, mergea şi gura şi se croia povestirea…

Basmul începe, ca toate basmele, cu vorbele: „A fost odată”, pentru că tot ce se întâmplă din lumea basmelor, s-a petrecut odată, adică pe vremuri, şi nu se mai poate petrece încă o dată.

A fost o toamnă dulce şi lungă, cum – nu e vorba – au mai fost şi altele, însă nu la fel în totul şi întocmai ca toamna aceea. Pasările călătoare, berze cu aripile mari, rândunele mici şi alte soiuri de săgeţi zburătoare, cu ciocul cât chibritul sau cât creionul sau cât nuiaua, ajunseseră cu bine în ţara caldă, unde aveau să trăiască până ce trecea gerul şi se topea zăpada de la noi. Pasările de la Giurgiu aşteptaseră pasările din Argeş, de la Bacău şi Severin, şi după ce se adunară toate, au trecut în nori de stoluri către miazăzi, peste Dunăre, peste Sfântul Munte şi peste Mare, în Egipt, şi mai jos, în nisipurile frământate de vânturi, prin care umblă de mii de ani stafiile de piatră.

Văzând că încep să îmbătrânească şi că unele din ele nu o să mai aibă puterea să se întoarcă de două ori înapoi, pasările au ţinut sfat laolaltă şi s-au hotărât s£ zidească un palat.

În timpul cuvenit, toate păsările aduseră câte ceva şi răspândindu-se de trei ori pe întinsul lumii, ele grămădiră, dumicat cu dumicat, purtat în cioc, cea mai mare cetate din lume, cu bolţi şi încăperi şi cu o turlă la mijloc. In turlă fu pus paznic un vultur negru, cu o sută de ajutoare, o sută de ciori. Vulturul sta în fereastra sau pe vârful turlei, iar pe creştetele învelitorilor mai joase, în colţurile palatului depărtate, vegheau ochii de oţel ai corbilor, armaţi cu ciocuri gata de luptă şi cu gheare din acelaşi metal.

Câteva rândunici bătrâne, ca nişte maici cu comanacul turtit pe frunte, rămăseseră în palat – şi câteva becaţe. Şi, la intrare, în câte un picior, străjuiau şase cocori dobrogeni, trei de-a dreapta şi de-a stânga trei, cu gândul la nuferii albi de la Cernavodă.

Străjerii n-aveau de păzit numai însuşi palatul, ci mai ales marile averi adunate prin vârfuri şi firizi. O pasăre, cât un fluture de mică, o pasăre galbenă, ciocănise în geamul unei împărătese de prin raiurile fierbinţi ale pământului şi împărăteasa, uimită de frumuseţea piţigoiului de aur cu ciocul de os, 1-a lăsat să intre. Dar după trei zile tâlharul a plecat, furând în cioc un ac de diamant fermecat, cu vârful tare şi ţepos ca pintenul de glădiţă. Acul, păzit în ziduri de marmură trandafirie, de către toţi cei o sută de împăraţi, care s-au strecurat printre timpuri la tron, avea însuşirea de-a lumina cu o scânteiere de lună până în depărtări, şi el fu pus cu piatra lui de jar alb întoarsă încoace, în locul cel mai înalt, al palatului păsăresc, strălucind ca un luceafăr mai mare.

Isprava izbutindu-i bine, a îmbărbătat inima piţigoiului de aur. El zise măicuţelor rândunele: „Staţi că o să mai aduc şi alte averi, căci acum am înţeles cum trebuie să lucrez şi nu mă las până nu umplu cu străluciri scumpe candela fără untdelemn din turla cioroiului Dumitru”. Într-adevăr, cioroii fuseseră toţi botezaţi, ca să ţie de călindarul românesc şi ca să se simtă juraţi şi legaţi sufleteşte de cetele sfinţilor.

O sută de ciori primiseră o sută de nume, ca oamenii, şi în fiecare dimineaţă şi seară, când se vărsau laolaltă, amestecându-se, apele luminii cu apele întunericului, vulturul îl striga pe nume, ca să vadă de nu cumva, vreunul, apucat de dorul pribegiei, ar fi părăsit creasta coperişului de pază şi ar fi plecat. Însă cioroii nu s-au mişcat din locul lor niciodată şi totdeauna ei au răspuns de câte două ori pe zi chemărilor vulturilor, zicând „Crau, Crau” – ceea ce în limba ciorilor însemnează: „Sunt aici, fii fără grijă. Nu plec.”

Cu isteţimea lui, piţigoiul de aur se duse la balconul altei împărătese din tărâmurile calde, care tocmai citea o scrisoare de la tânărul ei împărat, dus departe, în cuprinsurile mării de mărgean, ca să cumpere şi să aducă, pe spinări de cămile şi elefanţi, grâu şi secară pentru supuşii lui. Căci pe vremea aceea şi în ţările acelea unde nu creşteau bucate cu spicul gros şi cu ştiuletele mare, ca la noi, împăraţii făceau treburile astea, plătind cu mâna lor şi cumpărând, pe văzute şi pe gustate, toată hrana oamenilor din împărăţii. Corăbiile aduceau în strâmtorile Mării de Mărgean butoaie cu brânză grasă, burduşe cu unt, saci cu porumb şi grâu şi sare. Şi dădeau asemenea marfă, care în ţara de unde venea se făcea de la sine, pe alte mărfuri, de alte soiuri, care şi ele, în partea locului, se făceau de la sine: curmale, portocale, rodii, scorţişoare, dinţi de elefant, os de broască, şi mărgăritare – şi schimbul trecea prin mâinile împăraţilor şi lumea era mulţumită.

Împărăteasa era bucuroasă foarte de cele ce-i aducea la cunoştinţă împăratul şi întrerupse citirea scrisorii, în clipa când cu coada ochiului zărise piţigoiul galben răsfăţându-se în fereastră. Ea deschise cu băgare de seamă uşa cerdacului, temându-se să nu-1 sperie şi neştiind cu ce fel de poamă de prefăcut şi de hoţ avea de-a face. Afurisitul de piţigoi trăgea cu ochiul şi cu urechea şi sărea jucând împrejur, sprinten şi drăgălaş. Abia se întorcea cu ciocul într-o parte, că se şi muta în partea cealaltă, îşi întorcea capul pieziş, ca să i se vadă pata cărămizie ce-i sta frumos pe guşă, ca o floare de muşcată; îi scânteia când ochiul drept când ochiul stâng – şi, vrăjită de atâtea tertipuri, împărăteasa cu greu îşi mai potolea neastâmpărul de a prinde piţigoiul, pe care vroia să-1 ţie în palmă, să-1 ducă la ureche, să-1 mângâie cu obrazul şi să-1 sărute.

A! ce şarpe de piţigoi. Când împărăteasa îi zise încet, strecurându-şi vorbele prin crăpătura uşii cerdacului: „Nu vrei să fii al meu?” el răspunse: „Cirip”. Când îi zise: „Apropie-te şi vino înăuntru”, piţigoiul răspunse de două ori: „Cirip, cirip”. Şi când împărăteasa deschise uşa de tot, el nu fugi, ci se piti în penele lui de aur, ca o pitulice, şi împărăteasa îl luă cu gingăşie în mână, ca o minge. Piţigoiul nu se zbătu defel şi se lăsă dus în bogatele încăperi ale împărătesei.

Piţigoiul nu mai văzuse niciodată o împărăteasă de culoarea ei. Împărăteasa dintâi, de la care furase acul cu luceferi, fusese roşcovană la păr şi albă ca smântână. Împărăteasa de acuşi era negricioasă şi cu toate astea neînchipuit de frumoasă. Pielea ei era ca dulceaţa şi în albul ochilor se rotunjea o lumină ca prunele brumate; genele groase se încurcau ca fulgii; guriţa avea surâsul ca miezul sâmburilor de caise; degetele erau lungi şi moi, şoldurile înalte şi croiala fiinţei întregi a împărătesei ieşea din nişte tipare, pe care Dumnezeu le gândise mult şi le iubise.

Piţigoiul intrase în obiceiurile împărătesei: el dormea pe căpătâiul înalt al patului, cu ciocul întors spre ochii ei, pe care îl gătea cu juvaeruri. Pe trupul mic al păsăruicii încăpuseră toate podoabele, cu atât mai scumpe cu cât erau mai mărunte, ale domniţei, care a gătit-o cu mâinile ei, ţinând-o în poală şi pe genunchi. De jur-împrejurul gâtului, împărăteasa îi aninase un şirag de opt mărgăritare, cele mai strălucite din toată lumea. La piciorul stâng îi petrecuse inelul cu briliante cel mai mare din toate împărăţiile, iar la piciorul drept îi pusese o pietricică, singura din toată lumea şi a căreia licărire albastră era ca un fum. Piatra, luată din timpurile foarte vechi, din degetul unui împărat, care supusese voinţei sale toate pământurile şi toate apele şi biruit numai în ziua în care i se putuse ghici taina şi când a putut să-i fie smulsă piatra din podoabele lui – avea puterea să vindece, să învieze morţii, să întinerească bătrâneţea şi să prefacă toate gândurile în bucurii şi fapte.

Cu această piatră la inel, omul putea să umble pe talaze şi pe nori; putea să zboare, putea să afle, să ştie şi să înveţe; putea să vorbească în limbi străine; putea să facă flori şi fructe în mijlocul iernii; putea să scoboare fulgerul la poruncă; putea să facă din apă vin; putea să scoată apă din pietre; putea să schimbe pietrele în oameni şi oameni în pietre; putea să vorbească în orice timp cu Dumnezeu.

Când se văzu piţigoiul de aur stăpân pe firimitura de piatră de la piciorul drept, nu-i mai lipsea nimic. Pe fereastra deschisă şi-a luat zborul către palatul pasărilor, pe care avea să-1 înzestreze cu nişte puteri neînchipuite. însă, ca să nu zică împărăteasa că a prădat-o (destul că o lăsa cu inima frântă), el zise pietrii să se mai facă o piatră la fel cu ea, ca să lase şi împărătesei una. Cum s-a zis, aşa s-a şi făcut – şi se mai făcu o piatră la fel, însă cu câteva puteri mai puţine decât piatra piţigoiului. Nouă pietricică putea cât şi mama ei, foarte multe minuni să facă: nu putea să dea însă tinereţe decât împărătesii, împăratului şi copiilor lor, pe alţii neştiind să-i întinerească. Din această pricină, împărăteasa cea negricioasă şi frumoasă şi împăratul, dimpreună cu copii lor, mai trăiesc şi azi, frumoşi, tineri şi voinici ca şi pe vremuri, mutaţi departe, tocmai în ţara de Numaidecât-de-desubtul-răsăritului-soarelui, unde, ca să te duci, trebuie să umbli pe apă o sută şi cinci luni: şi dacă nu oboseşti ajungi.

Între timpuri însă, un băiat de sătean din părţile pustietăţii, care păştea caprele prin preajma palatului păsăresc, văzând licăririle stelei din vârful turnului marelui vultur, s-a apucat să o bată cu pietre, socotind să o doboare. Zadarnic l-au croncănit cioroii şi l-au ocărât maicile rândunici: el da cu pietre. Pietrele dimprejurul palatului nu erau nici ele ca orice bolovani, fără chip. Dimpotrivă. Fie că acolo era locul unde Dumnezeu făcuse împărăţiile şi palatele, unele cu altele; adevărul este că fiecare piatră era un înger, o floare, un dobitoc sau un peşte, şi băiatul cu caprele arunca în turn numai cu fiinţe împietrite.

Ce-a păţit însă băiatul cu caprele, ştie numai pielea lui! Văzându-se luat mereu la ochi cu aruncături, acul cu luceferii, acul din vârful turlei, care lumina palatul, s-a necăjit şi scoborând ca o viespe, s-a năpustit asupra păzitorului de capre şi s-a pus să-1 înţepe. Vârful lui intra şi ieşea mereu, în mădulare. De înţepături, spinarea făcu o cocoaşe; capul crescu cât baniţa; mâinile se arătară ca nişte broaşte ţestoase; pleoapele se umflară ca pepenii galbeni înjunghiaţi. Despre picioare şi despre ce mai rămânea din om, nu mai vorbesc. Cu toate umflăturile lui, din tălpi şi până în creştetul capului, băiatul crescu în sus şi pe laturi cât o claie de fân şi nemaiputându-se ţine pe picioare, umbla ca o băşică umflată, purtată de vânt – şi râdeau de el ciorile şi însuşi vulturul, care nu ştie de obicei să râdă. Numai glasul se mai putea mişca slobod al băiatului şi glasul băiatului se ruga să fie iertat că nu mai face, zicând că abia acum a înţeles că pasările sunt sfinte şi că palatul păsăresc este al lui Dumnezeu.

Tocmai atunci venea şi piţigoiul cu pietricica lui şi, strângând sfatul pasărilor bătrâne, începu prin a le întineri pe toate şi toate bătură lumina cu aripi noi de pui. Când veni şi el, vulturul se rugă să fie miluit, trăgându-i-se şapte sute de ani din o mie şi trei sute, câţi avea.

— Ba te facem de un an şi jumătate, zise piţigoiul, pentru că totuna e.

— Dacă zici dumneata!… răspunse vulturul. Însă atunci să-mi faci şi o vulturiţă, căci mi s-a urât singur aici, numai cu cioroii.

Vulturul s-a ridicat până în fundul cerurilor întinerit şi însoţit de o vulturoaică mândră, cu care a făcut mii de rotocoale în văzduh.

— Acum, pe băiatul cu caprele, adaose piţigoiul, să-1 iertăm, şi să-1 facem paznicul nostru, că s-a pocăit. Aveam nevoie de un om, ca să ne păstreze pietricica în palat.

Când auzi, băiatul cu caprele s-a dezumflat tot şi s-a făcut frumos ca un rege, jurându-se să păzească palatul straşnic, cu toate puterile strânse în pietricica piţigoiului.

Numaidecât, un părete de plumb gros se aşternu pe uşi, pe ziduri, pe turle, ca o zidărie nouă peste zidăria veche, ca şi cum palatul întreg ar fi intrat într-un glonţ de puşcă. Cioroii fură trimişi la treaba lor, luaţi pe sus de un nor adânc de corbi, care trecea din Sahara către Oceanul îngheţat. Şi băiatul cu caprele, pe care îl chema Niţă, şi-a luat în primire cheile şi comorile. Şi ca să-şi fudulească şi el caprele lui, le-a făcut coarne de sticlă, cu feţe de curcubeie şi copite de agată lustruită şi schimbându-le ţăcăliile în barbişoane de ibrişim şi făcându-le pielea de catifea, le-a pus şi câte un dăsag de aur în spinare şi le-a trimis acasă cu ţapul, la părinţi, care erau nişte săteni harnici şi săraci, ca să-şi cumpere pământ.

Şi de-atunci, palatul e gol aproape tot anul, căci nici o pasăre nemaiputând să-mbătrânească, ele nu mai rămân neputincioase în mănăstirea lor, ci se întorc întinerite în fiecare primăvară, din ţările calde, la Giurgiu, în Argeş, la Bacău, la Severin şi în Bucureşti…

Acum, dacă povestea noastră nu v-a plăcut, să ne iertaţi.

IUBIREA E O ARTA!

 

Dragostea face răni care tămăduiesc sufletul,

Adevărul face gropi care netezesc cărarea,

Banii ridică în gol să fure de sub picioare umbletul

Satan oferă sufletului lumea să-i poticnească umblarea...

Iar fiecare om alege diferit de diferenţa ce io face cugetul

Şi de vină este.... "că asta-i împrejurarea..."?!

 

 CE ESTE UN OM FARA IUBIRE ? UN MONSTRU

<<Vocea de fapt, nu este "a omului": vocea este a sufletului.

Sufletele noastre au voce.

Nu am ştiut asta.

Nu am ştiut, am crezut că vocea este omenească, dar nu! Vocea este Divină. >>

Ceasul ticăie.

Să profităm din plin de fiecare clipă!

Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiadă.

Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.

Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.

Pentru a realiza valoarea UNUI ORE, întreabă un tată care zilnic a dedicat o oră educaţiei copilului.

Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă pe soţul care a luat o decizie în „săptămâna oarbă“.

Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.

Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.

Pentru a realiza valoarea UNEI VIEŢI, întreabă un creştin care n-a avut niciodată timp să se spovedească

„Cel pe care îl vei hrăni!

 

O luptă între doi lupi

Un bătrân stătea împreună cu nepotul său şi-l învăţa:

„În viaţa fiecărui om de pe pământul acesta se dă o luptă

crâncenă, o luptă între doi lupi. Unul rău: el întruchipează frica,

mânia, invidia, lăcomia, autocompătimirea, aroganţa, viclenia,

lenea. Celălalt e unul bun: el aduce bucuria, liniştea, smerenia,

pacea, dragostea, încrederea, dărnicia, adevărul, blândeţea,

mila.“

Copilul priveşte întrebător pe bunicul lui: „Şi care dintre ei va

învinge?“.

Bătrânul îl priveşte în ochi, şi-i spune: „Cel pe care îl vei

hrăni!

Te felicit!

 

Valoarea femeii

Un tată vorbea cu fiul său. Probabil că acest tată era şi un

bun contabil, căci la orice lucru el folosea creionul şi hârtia.

Fiul, fiind la vârsta căsătoriei, îi povestea tatălui despre

viitoarea lui soţie, despre alegerea făcută:

- Tată, mi-am găsit aleasa inimii şi vreau să mă căsătoresc

cu ea.

Tatăl îl întreabă:

- Cum este aleasa inimii tale?

Fiul răspunde:

- Este frumoasă.

Tatăl, vrând să „calculeze“ valoarea fetei, îi spune:

- Ia un creion şi scrie un zero!

Şi cum mai este?

Fiul răspunde:

- Este bogată.

Tatăl îi spune din nou:

- Mai scrie un zero lângă celălalt!

Şi cum mai este?

Fiul:

- Este harnică.

Tatăl:

- Mai scrie un zero!

Şi cum mai este?

Fiul:

- Este sănătoasă.

Tatăl:

- Mai scrie un zero!

Şi cum mai este?

Fiul:

- Cu nume bun.

Tatăl:

- Mai scrie un zero!

Şi cum mai este?

Fiul:

- 55 -

- Cu multă ştiinţă de carte.

Tatăl:

- Mai scrie un zero! Până acum totul este zero.

Şi cum mai este?

Fiul, nemulţumit de nemulţumirea tatălui său, îi spune

accentuând fiecare literă:

- Tată, aleasa inimii mele este foarte evlavioasă şi

credincioasă!

Tatăl îi spune răspicat, accentuând şi el fiecare literă:

- Fiul meu, în faţa tuturor zerourilor scrie un unu şi vei vedea

cât valorează aleasa inimii tale! Dacă este credincioasă, atunci

este de milioane. Te felicit!

"Când dragostea se va răci de tot, este cu neputință să mai rămână Harul și ocrotirea lui Dumnezeu" Sf. Grigorie Palama

 

"PURTAȚI SFÂNTA CRUCE ÎN CASE ȘI LA PIEPT, CA SĂ PUTEȚI LUPTA CU .....

Cineva a întrebat-o pe Sfânta Matrona a Moscovei:

— De ce oamenii nu mai au putere să lupte pentru suflet și pentru credință ...

Sfânta a spus :

,,— Poporul e hipnotizat, nu știe ce e cu el ...o putere cumplită a intrat în acțiune ... Această putere se află în aer, pătrunde peste tot. Înainte doar mlaștinile și pădurile de nepătruns erau locașurile acestei puteri, pentru că oamenii frecventau bisericile, purtau cruci la piept, în case erau apărați de icoane, de candele și sfeștanii. Dracii ocoleau astfel de case, însă acum, din cauza necredinței și a respingeri lui Dumnezeu, ei pătrund și în oameni."

Îndreptar de spovedanie

Îndreptar de spovedanie
 
Mărturisesc Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Maicii Sale, Puterilor Îngerești, Tuturor Sfinților și sfinției tale, părinte, - celui ce ai primit putere de a lega și dezlega păcatele celor ce se pocăiesc - că de la ultima Spovedanie mă aflu vinovat cu acestea:

🔹    Nu am crezut cu putere în Dumnezeu.
🔹Cred în Sfânta Treime, dar nu m-am silit să înțeleg după putere pe Dumnezeu cel Unul în Treime.
🔹Cred în Dumnezeu, dar nu îl ador.
🔹Îl iubesc șovăielnic.
🔹Îl cunosc puțin și nu mă silesc a-L cunoaște din scrierile sfinte.
🔹Nu m-am silit spre a afla ceva despre Dumnezeu din cărţile Sfintei Scripturi, din cărţile Bisericeşti sau din predicile preoților...
🔹Am crezut în farmece.
🔹Am umblat pe la ghicitori, prezicători.
🔹Am făcut  spiritism.
🔹Am crezut și în vise, nu numai în Dumnezeu.
🔹Am dat mai multă cinstire unei fiinţe sau unui lucru decât lui Dumnezeu.
🔹Am preţuit banul, mâncarea sau vinul, femeia (sau bărbatul), copiii, averea - mai mult decât pe Dumnezeu.
🔹Am cârtit împotriva lui Dumnezeu.
🔹Am deznădăjduit din cauza vreunui necaz, vreunei supărări sau a oricărui alt rău venit asupra mea.
🔹M-am împotrivit adevărurilor şi învăţăturilor creştinești.
🔹Am citit sau am dat altora cărţi împotriva credinţei.
🔹Am fost la adunările necredincioşilor.
🔹Am citit cărţile şi revistele lor cu scopul aflării altui adevăr decât cel al Bisericii.
🔹Am apărat necredinţa sau sectele sau alte religii.
🔹Am dus daruri sectarilor.
🔹Am crezut  în credinţe deşarte sau păgâneşti
🔹Nu Dumnezeu este centrul preocupărilor mele.
🔹Nu mi-am pus mereu  nădejdea în Dumnezeu.
🔹Am șovăit a crede că există Rai și Iad.
🔹Uneori afirm în minte sau cu voce tare că nu va fi Judecată.
🔹M-am încrezut prea mult în bunătatea lui Dumnezeu şi în felul acesta nu mă tem de judecată.
🔹Am zis că Dumnezeu nu mă mai poate ierta din cauza prea multelor greșeli și păcate.
🔹N-am cerut totdeauna ajutorul lui Dumnezeu.
🔹Nu mi-am făcut mereu  rugăciunile (la masă, seara, dimineaţa, la prânz și la miezul nopții).
🔹N-am mers la Biserică cu regularitate.
🔹La rugăciune şi în Biserică sunt neatent .Îmi zboară mintea și la altceva.
🔹Peste zi nu-mi aduc aminte de Dumnezeu.
🔹Nu i-am adus mulţumiri lui Dumnezeu după toate succesele și insuccesele mele.
🔹Înainte de a face ceva nu am cerut întotdeauna ajutorul lui Dumnezeu.
🔹Rugăciunile le-am spus de multe ori numai din obicei sau ca obligație.
🔹Mă gândesc în altă parte în timpul rugăciunii.
🔹Îmi vin gânduri că nu mă mai pot mântui.
🔹Am amânat pocăința spre bătrâneţe.
🔹Merg târziu la Biserică înadins.
🔹Am ascultat sfintele slujbe neatent.
🔹Am râs, am vorbit sau m-am uitat după lume în Biserică.
🔹Am crezut că unii oameni sunt mari şi au valoarea pe care a avut-o Mântuitorul. Exemplu: filosofii sau şefii de religii…
🔹N-am crezut în Sfintele Icoane, nu le-am dat închinarea cuvenită sau am exagerat cultul lor din neștiință.
🔹M-am încrezut în oameni,  în soția mea, (soțul meu), copilul meu etc..
🔹M-am închinat banului, mâncării, băuturii sau altor plăceri.
🔹Am mers după mintea mea, fără să accept sfat.
🔹Am înjurat de Dumnezeu Tatăl sau de Mântuitorul Iisus Hristos.
🔹Am înjurat de Îngeri, Arhangheli.
🔹Am înjurat de Sfânta Fecioară.
🔹Am înjurat de Sfinţi, Biserică, Paşti, candelă, icoane, Cruce Grijanie şi altele.
🔹Am adus numele Domnului drept mărturie mincinoasă.
🔹Am luat altfel de mărturii: ochii mei, viaţa mea, mântuirea sufletului meu.
🔹M-am drăcuit pe mine și pe alţii.
🔹Am obiceiul să blestem pe cei ce-mi fac rău deși Mântuitorul ne-a învăţat să ne rugăm pentru ei.
🔹Am depus jurământ fals sau adevărat.
🔹Am întrebuinţat ca jurământ formula “zău”, care este prescurtarea lui “pe Dumnezeul meu”.
🔹Nu am ținut toate Duminicile şi Sărbătorile.
🔹N-am fost în toate aceste zile la Biserică.
🔹Cei din casa mea nu le-au ţinut, n-au fost la Sfânta Biserică, i-am oprit eu pentru vreun lucru.
🔹Altora le-am dat de lucru în aceste zile.
🔹Am mers prea târziu la Biserică.
🔹Am socotit Ziua Domnului o zi obişnuită sau o zi de chefuri şi petreceri. necitind cărţi folositoare, ziditoare de suflet.
🔹Nu mă îngrijesc de suflet mai mult în această zi decât în altele.
🔹Am făcut sau am participat la clăci și alte întâlniri în duminici și sărbători.
🔹M-am purtat cu necuviinţă în Biserică.
🔹Am hulit Biserica şi pe slujitorii Sf. Altar.
🔹N-am cinstit pe preoţi ca pe slujitorii lui Dumnezeu. I-am batjocorit. I-am bârfit, spunând păcatele lor.
🔹Nu mă rog pentru ei. Nu-i ascult.
🔹Mi-am bătut părinţii sau socrii.
🔹I-am înjurat sau persecutat.
🔹N-am ascultat sfaturile lor.
🔹I-am înşelat cu ceva.
🔹Le-am speculat buna credinţă.
🔹Când au fost în necazuri nu i-am ajutat.
🔹Slujbe după moarte nu le-am făcut.
🔹Fraţii, surorile nu le-am ajutat.
🔹N-am purtat grijă de soţie, de copii.
🔹Mi-am bătut soţia, m-am purtat rău cu ea, am înjurat-o.
🔹Soţul (soţia) nu l-am cinstit, nu l-am iubit ca pe mine însumi.
🔹Mi-am înşelat soţul (sau soţia).
🔹I-am făcut viaţa mai grea.  Sunt cicălitor.
🔹De cele sufleteşti ale celor din casa mea nu m-am îngrijit suficient.
🔹Cu părinţii sufleteşti (naşi, profesori, preoţi)  m-am purtat rău sau indiferent .. Nu i-am respectat şi nu i-am ajutat.
🔹Am fost obraznic sau încăpăţânat cu părinţii.
🔹I-am supărat. I-am mâniat.
🔹I-am vorbit de rău, batjocorit.
🔹Am râs de neputinţele lor.
🔹M-am ruşinat de părinții mei.
🔹Mi-am cheltuit banii pe lucruri nefolositoare (tutun sau alte plăceri) şi în felul acesta am lipsit familia de cele trebuitoare.
🔹Ca părinte:
o    N-am îndreptat pe copiii mei pe drumul Bisericii, cu fapta şi cu cuvântul.
o    Le-am dat exemplul rău de certuri, beţii, vorbe porcoase, minciună, furt, necinste, clevetire, lene.
o    Am trăit în concubinaj şi copiii au văzut acest lucru.
o    Pentru faptele rele: certuri, minciună, bătaie, furt nu i-am pedepsit ci, din milă i-am iertat.
o    Pentru copiii mei, soţie, soţ, fraţi, surori, pă-rinţi, n-am făcut rugăciuni.
o    Am fost prea aspru sau prea blând cu copiii mei.
o    Am dat copiii să înveţe la școli lucruri stricăcioase de suflet cu învățători rău-voitori și hulitori.
🔹Ca tutore:
o    Nu mi-am îndeplinit toate îndatoririle materiale şi morale faţă de copil. 
🔹Ca șef:
o    M-am purtat rău cu angajații sau ucenicii mei.
o    Nu le-am plătit salariul cinstit, le-am reţinut din el.
o    Nu i-am îndemnat să-şi facă datoriile religioase.
o    I-am îndemnat să facă vreun păcat.
🔹Ca angajat:
o    N-am ascultat șefii, patronii mei etc..
o    Nu mi-am îndeplinit cu hărnicie toate datoriile.
o    Am lucrat de mântuială.
o    Le-am furat ceva.
o    Le-am povestit lucruri din casa lor.
o    Le-am stricat lucrurile.
🔹Am ucis cu voie sau fără voie.
🔹Am dorit să ucid,  am gânduri de răzbunare.
🔹Am lăudat pe cineva pentru că a omorât.
🔹Am dorit moartea cuiva, pentru a-i lua averea, femeia, bărbatul etc..
🔹Am bătut pe cineva.
🔹Am ameninţat.
🔹Am urât pe cineva, Nu m-am împăcat cu toţi cu care m-am certat.
🔹Am dorit rău cuiva, moarte, pagubă.
🔹Mă bucur de răul ce se întâmplă semenului.
🔹M-am purtat urât cu cei din jur.
🔹Am admis ca bărbat avortul și alte metode de a nu naște copii.,
🔹Ca femeie, am avortat cu voie sau fară voie.
🔹Am căutat să mă sinucid direct sau indirect.
🔹Am vânat din plăcere.
🔹Am curvit Am preacurvit.
🔹Am trăit în concubinaj.
🔹Am păcătuit împotriva firii: (onanie, homosexualitate, lesbianism).
🔹Am poftit să curvesc cu bărbatul (sau femeia) altuia.
🔹Am căutat prilej de curvie.
🔹La lucruri ruşinoase  mă gândesc cu insistență.
🔹Am căutat să-mi aduc aminte de asemenea scene.
🔹Am vrut să văd părţile rușinoase ale corpului.
🔹Am vorbit lucruri ruşinoase.
🔹Am citit cărţi sau am vizionat filme care să-mi producă plăceri sexuale.
🔹Am îndemnat pe altul să facă acest păcat.
🔹Am făcut pe altul să păcătuiască prin îmbrăcăminte sau gătire.
🔹Am furat bani sau alte obiecte de la stat, societate sau de la vreun om.
🔹Am păgubit pe alţii.
🔹Pe cel păgubit, nu l-am despăgubit.
🔹De averea altuia, încredinţată mie, n-am avut destulă grijă.
🔹Bani sau alte obiecte pe care le-am luat împrumut, nu le-am restituit.
🔹Am primit lucruri furate.
🔹Lucrurile găsite nu le-am dat înapoi.
🔹Am schimbat hotarele pământului cu vecinul.
🔹Am îndemnat pe altul să facă acest lucru.
🔹Am luat dobândă.
🔹Am falsificat marfa, am vândut-o ca marfă bună.
🔹La cântar sau socoteală am înşelat.
🔹Am luat de la cel mai mic decât mine lucruri cu de-a sila.
🔹Am luat mită.
🔹Am învăţat copiii și pe alții să fure.
🔹Am gânduri de îmbogăţire pe căi necinstite.
🔹Am jurat strâmb.
🔹Am minţit.
🔹Am adus mărturii mincinoase.
🔹M-am purtat incorect cu semenul meu.
🔹Am minţit pe aproapele meu.
🔹Am spus și dus minciuni.
🔹Am umblat cu poveşti de la unul la altul.
🔹Am dorit femeia, fiica, bărbatul sau fiul aproapelui meu.
🔹Am dorit averea vecinului.
🔹Am dorit starea socială a celui mai avut.
🔹Am urât din această cauză pe vecin.
🔹Am dorit casa, sau pământul, sau vita, sau lucrul fratelui meu.
🔹Am fost mândru, fălos, închipuit.
🔹Am crezut prea mult în frumuseţea sau averea mea, m-am mândrit cu ele.
🔹M-am purtat rău cu cei mari.
🔹I-am disprețuit pe cei mici
🔹N-am stat de vorbă cu oricine.
🔹Am fost făţarnic, ipocrit (una am spus, alta am făcut).
🔹M-am lăudat cu fapte, vorbe, îmbrăcăminte.
🔹Am vorbit ceva spre a fi lăudat.
🔹Am clevetit pe aproapele ca să-i înjosesc cinstea şi vrednicia şi spre a mă ridica pe mine.
🔹N-am răbdat ocara celui ce m-a ocărât.
🔹N-am iertat pe cei ce s-au supărat pe mine.
🔹M-am mândrit cu ştiinţa, cu cunoştintele mele.
🔹Am fost lacom la mâncare sau băutură.
🔹Am vrut să strâng avere sau alte lucruri.
🔹În strângerea de bani sunt lacom, am înşelat pe aproapele meu din această cauză.
🔹Am mâncat sau am băut pe ascuns.
🔹Am mâncat în sărbători înainte de Sfînta Liturghie.
🔹Am mâncat mortăciuni.  
🔹Am fost leneş și am pierdut timpul fără să lucrez.
🔹M-am ocupat cu lucruri rele sau deşarte (gătirea trupului etc.).
🔹Rugăciunea nu o fac regulat.
🔹De suflet nu mă îngrijesc.
🔹Datoria ca funcţionar, lucrător, nu mi-am făcut-o.
✝Am  obligat pe cei mai mici să facă lucrul meu.
🔹Am căutat duhovnic mai iertător.
🔹Nu mi-am îndeplinit canonul.
🔹Am făcut rele în mânie, înjurături, bătăi etc..
🔹M-am mâniat des. A apus soarele peste mânia mea.
🔹Acum sunt supărat pe cineva.
🔹Am bătut pe cineva cu bâta, cu palma.
🔹Am supărat sau mustrat pe cineva fără temei, cu răutate.
🔹Am dorit răul celui ce mi-a făcut rău. Chiar și și celui ce mi-a făcut bine.
🔹M-am mâniat pe vecin pe motivul că e mai bun decât mine. L-am invidiat.
🔹Îmi pare rău de binele altuia.
🔹Am vărsat sângele cuiva (în beţie).
🔹M-am bătut în duel.
🔹M-am rugat (în mânie) să vină răul asupra vrăjmaşilor mei.  
🔹Am fost zgârcit.
🔹Am lipsit de cele necesare pe cineva din zgârcenie.
🔹N-am ajutat pe sărac.
🔹La masă am chemat bogaţi, nu săraci  
🔹Am vîndut prea scump.
🔹Am înşelat.
🔹Mi-a părut rău că am făcut vreun bine.
✝Am mâncat puţin, m-am îmbrăcat prost pe mine şi pe ai mei spre a mă îmbogăţi.
🔹Nu m-am îngrijit de sănătatea alor mei, copii, soţie, părinţi, fraţi, pentru a nu cheltui bani.  
🔹Am fost certat cu cineva.
🔹Îmi place să mă cert.
🔹Am urât pe cineva.
🔹Am batjocorit.
🔹Am dat sfaturi viclene.
🔹Încă am invidie.
🔹Nu vorbesc cu toată lumea.
🔹Am poreclit pe cineva.
🔹Am băgat vrajbă între fraţi sau prieteni.
🔹Am purtat pizmă pe cineva pentru faptul că e mai bun ca mine sau se bucură de mai multă cinste, avere, situaţie socială etc..  
🔹Am căzut în curvie.
🔹Am căzut în preacurvie.
🔹Îmi place să văd sau să citesc cărţi care mă fac să păcătuiesc cu gândul,
🔹Îmi place să ascult sau să vorbesc vorbe porcoase sau de ruşine.
✝Îmi place să mă aud vorbind sau să vorbesc fără rost.
🔹Mă stăpânesc diferite patimi.
🔹Am mâncat sau dormit prea mult.
🔹Am în casă tablouri cu chipuri goale. Le privesc cu patimă.
🔹Am curvit cu rudenii de sânge sau cu cele spirituale (fină, naşă).
🔹Am pipăit trupul altuia cuprins de patima desfrânării.
🔹Am ucis pe cineva cu voie sau fară de voie.
🔹Am vrut să ucid pe cineva.
🔹Am vrut să mă răzbun luând viaţa cuiva.
🔹Am purtat mânie, pică.
🔹Am bătut.
🔹Am certat, am ameninţat.
🔹Am oprit pensiile sau salariile, fie ca despăgubire pentru un lucru stricat, fie din alte motive.
🔹Am reţinut parţial sau nedrept din ce se cuvenea.
🔹Nu am plătit totdeauna pentru ceea ce mi-au lucrat alţii.
🔹Am bătut copiii, bătrânii sau orfanii.
🔹Mi-am bătut joc de ei.
🔹Am asuprit pe cel mai mic decât mine.
🔹Am râs de ologi sau neputincioşi. I-am necăjit.
🔹Am avut datoria să-i ajut şi  nu i-am ajutat.
🔹Nu i-am ajutat sau am trecut pe lângă cei în nevoie.
🔹Pe orb l-am făcut să cadă conducându-l rău.
🔹De cel neputincios, surd, gângav, şchiop, ciung, chior, bețiv… mi-am bătut joc.
🔹N-am ferit pe altul de a păcătui.
🔹N-am învăţat pe cei neştiutori.
🔹N-am dat sfat bun celui ce are nevoie.
🔹Nu m-am rugat lui Dumnezeu pentru alţii.
🔹N-am mângâiat pe cei întristaţi.
🔹N-am suferit cu răbdare când am fost nedreptăţit.
🔹N-am iertat greşelile altora.
🔹N-am dat hrană celui flămând.
🔹N-am potolit setea celui însetat.
🔹N-am îmbrăcat pe cel gol.
🔹N-am îngrijit pe cel bolnav.
🔹N-am primit şi ospătat pe străini.
🔹N-am cercetat pe cei din închisori.
🔹N-am îngropat pe cei morţi.
🔹Am sfătuit sau am ajutat pe altul să păcătuiască.
🔹Am poruncit altuia să păcătuiască.
🔹M-am  învoit cu altul la păcat.
🔹Am laudat pe cel ce făcea păcatul.
🔹Am putut, dar nu am voit să împiedic pe altul de a face păcatul.
🔹Am nesocotit harul lui Dumnezeu şi am avut încredere prea mare în mine.
🔹N-am crezut că Dumnezeu are putere să mă mai ierte.
🔹Am crezut că eu sunt totul şi Dumnezeu n-are nici o putere în lume.
🔹N-am avut încredere în Dumnezeu.
🔹M-am împotrivit Adevărului stabilit de Sfânta Biserică neprimind întreaga ei învățătură.
🔹M-am lepădat de Biserica Ortodoxă.
🔹N-am cercetat Sfinta Biserică în toate Duminicile şi sărbătorile.
🔹La parohia mea se organizează slujbe și alte lucruri plăcute lui Dumnezeu, iar eu nu particip, disprețuind pe preot. și rânduiala de veacuri a Bisericii.
✝Am respectat preotul și zisele lui dacă nu a contrazis faptele mele. Am socotit că n-are dreptul să se amestece în viața mea privată.
🔹Am profitat de Biserică și Tainele ei apoi am uitat că sunt fiul ei.
🔹Am mers ca un creștin la Biserică și m-am purtat ca un păgân.
🔹N-am păzit cele 4 posturi din an.
🔹N-am avut respect faţă de feţele bisericeşti.
🔹Nu mi-am mărturisit păcatele măcar în cele 4 posturi.
🔹Nu m-am ferit de eretici.
🔹Nu m-am rugat pentru conducătorii Statului şi dregătorii Bisericii.
🔹Am făcut nuntă și petreceri în post.
🔹N-am ferit Biserica de a i se înstrăina lucrurile.
🔹N-am păzit posturile pe care episcopul locului le-a pus în vremuri grele şi n-am făcut rugăciunile poruncite.
🔹Nu mi-am îndeplinit angajamentele luate în faţa lui Dumnezeu, a mea însămi, a aproapelui.
🔹N-am îndeplinit canonul dat sau luat la Spovedanie.
✝Am furat cele sfinte minţind la Spovedanie sau ocolind să spun toate păcatele în forma și înțelesul în care le-am făcut.
🔹Acestea toate și mai mari decât acestea am făcut, pentru care îmi pare rău, mă căiesc și promit să nu le mai fac. Rânduiți-mi canon și dați-mi dezlegare și iertare.


 

 Ce dorește fiecare credincios?

Fiecare creștin dorește să fie fericit. 

 Care credincios este fericit?

Cel care - aici pe pământ - este mulțumit cu sine și împăcat cu viața sa , iar - dincolo în cer - are parte de viața veșnică.

 Cine poate fi fericit?

Cel care este plăcut lui Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc.

 Prin ce ne facem plăcuți lui Dumnezeu?

Prin credința, nădejdea și iubirea creștină.

 De unde știm acest lucru?

Din cuvintele Sfintei Scripturi care spune : " Fără credință nu este cu putință a plăcea lui Dumnezeu " (Evrei 11, 6);

apoi: "Prin nădejde ne mântuim" (Romani 8, 24);

în fine: "... De-aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am nimic nu sunt" (I Corinteni 13, 2)Despre conştiinţă.

Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeşte pe om.

Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.

Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte.

Roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile, şi ascultă de glasul conştiinţei.

Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este şi voia lui Dumnezeu.

Despre credinţă.

Dacă am avea noi credinţă că Dumnezeu este permanent cu noi şi în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredinţaţi că suntem în braţele lui Dumnezeu precum copiii în braţele mamelor lor.

Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este necredinţa în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ.

Că dacă omul nu crede şi nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ şi cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos şi Maica Domnului.

Despre dragoste.

Dragostea este cununa tuturor faptelor bune. Tot ce faceţi, faceţi cu dragoste, ca să aveţi plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!

Ultima şi cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morţi este dragostea creştină, adică să iubească fără deosebire pe toţi oamenii şi toată zidirea creată de Dumnezeu.

Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.

Dragostea duhovnicească biruieşte durerea.

Fii cu dragote şi fă pace acum, când poţi, că tare este greu la urmă când te mustră conştiinţa şi când nu mai poţi face nimic! Că timpul trece şi nu-l mai găsim.

Râvniţi la faptele bune cele mai de preţ şi cele mai uşor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila şi smerenia.

Să primim toate cu dragoste şi cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni.

Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.

Răcirea dragostei şi împuţinarea râvnei pentru cele sfinte, şi mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.

O zi binecuvântată dragii mei cu multă sănătate și multe bucurii sufletești, credință,dragoste și nădejde în Bunul și Milostivul Dumnezeu.

Fiți binecuvântați și fericiți cu Dumnezeu de mână!

Ce lege – obiectivă, spirituală – se încalcă aici? Este prima și cea mai importantă lege care i s-a dat omului: iubirea de sine!

 

Ing.chim.cercetător Ștefan Manea: Când apare cancerul? Când omul se ocupă de toată lumea, numai de sine nu!

De ce apare cancerul .Lucrez de o viață în domeniul suplimentelor alimentare pentru că am avut încă de când eram copil convingerea că dacă-i dai organismului vitaminele, mineralele, dar mai ales INFORMAȚIA subtilă pe care plantele o conțin, poți menține corpul într-o stare de sănătate bună, atât la nivelul fizicului cât și la nivelul psihicului.

Frumusețea și reușita acestui proces înseamnă o viață suficient de lungă ca să te poți bucura nu numai de copii și nepoți, ci și de strănepoți” – spune zâmbind cu bunătate una dintre cele mai marcante personalități ale medicinii naturiste din România, ing. chim. cercetător Ștefan Manea – în debutul unui interviu fabulos despre cauzele spirituale ale cancerului.

Cu răbdarea și cunoașterea sa ne-a descris cum deschidem singuri ușa unei boli cu care medicina modernă luptă pe toate fronturile: cancerul. În interviul de față ne ajută să conștientizăm în ce măsură modul în care reacționăm la evenimentele din viața noastră și felul în care ne desfășurăm relațiile ne afectează până la nivel de celulă.

Gândurile și emoțiile noastre creează boala

”De ce suntem de fapt, bolnavi? Pentru că nu cunoaștem legile conform cărora gândurile și emoțiile noastre ajung să se somatizeze și să creeze boala. Dacă vom stăpâni aceasta cunoaștere într-o zi, vom stăpâni genialitatea corpului nostru pe care Creatorul l-a dotat cu capacitatea de auto-vindecare.

Nu există nici cel mai mic disconfort al corpului fizic care să nu aibă un corespondent emoțional. O să vă dau câteva exemple în care ne recunoaștem cu toții: încălcarea cu voie sau fără voie a unor legi spirituale obiective care sunt cuprinse și în decalog, relațiile proaste pe care le-am continuat chiar dacă ne-au făcut rău, în care ne-am simțit judecați, abuzați, faptul că mințim încontinuu, atât pe ceilalți cât mai ales pe noi înșine sunt doar câteva exemple.”

Boala apare după ce ai trecut printr-o situație traumatizantă

”Am fost și sunt permanent întrebat de ce apare cancerul. Este o întrebare pe care mi-o pun mie însumi de foarte multă vreme. Din punct de vedere medical, pe scurt și pe înțelesul tuturor, cancerul apare când sistemul imunitar nu mai recunoaște celulele bolnave, nu le mai ucide așa cum face de obicei și le îngăduie să se răspândească în tot corpul.

Dar din punct de vedere spiritual, lucrurile trebuie înțelese în altă cheie și de acolo trebuie să începem să reparăm, bineînțeles lăsând ultimele cuceri ale științei medicale să facă ce știu ele mai bine pentru a repara din punct de vedere fizic mecanismul atât de delicat care este corpul omenesc.

Nici o clipă n-o să îndemn la a ignora soluțiile medicinii moderne în cazul în care ai o afecțiune serioasă, și cancerul este o astfel de boală, spun doar că trebuie să declanșezi un proces mai complex, la diferite niveluri.

Am ajuns la concluzia că, fără nici o îndoială, boala apare DUPĂ ce omul a trecut printr-o situație traumatizantă sau a perceput-o ca fiind traumatizantă. Atenție că aici este o nuanță extrem de subtilă care face o diferențe enormă între ceea ce se întâmplă de fapt și ceea ce percepem noi că ni se întâmplă.”

Celulele precanceroase există în corpul nostru tot timpul, la absolut orice oră

”Eu am convingerea că celulele precanceroase există în corpul nostru tot timpul, la absolut orice oră. Dar când omul este sănătos și mulțumit sistemul imunitar este ca un general care-și conduce ostașii spre victorie și mă refer la celulele killer care intervin și îndepărtează orice ”intrus”. În orice om este prezentă această dinamică.

Când este însă întrerupt acest ciclu?

Când un anumit eveniment din viața omului generează un declic, când omul nu are curajul să scoată la iveală sentimentele cele mai profunde. Emoțiile dureroase înăbușite și nerezolvate generează resentimente foarte intense, de o agresivitate uriașă, care pur și simplu ne blochează mecanismele de auto-apărare.”

Persoanele bolnave de cancer sunt pline de bunătate și iubire

”Am stat de vorbă cu reputați psihoterapeuți și din țară și de peste tot din lume care lucrează de ani de zile cu emoțiile și mentalul celor care au fost diagnosticați cu cancer și concluzia lor este unanimă: este straniu, dar, de cele mai multe ori bolnavii oncologici sunt persoane devotate, extraordinar de sensibile, pline de bunătate și iubire pentru toți cei apropiați, pentru rude, familie, prieteni. Sunt oameni pe care te poți baza la greu și care lasă totul deoparte dacă cineva le cere ajutorul.

Este straniu, nu, că această boală pare să-i atingă pe cei mai buni?

Pe mine unul această concluzie nu mă miră deloc și consider că este minunat să-i ajuți pe ceilalți cu o singură condiție: să faci acest lucru, dar nu cu prețul de a neglija pe tine însuți!

De ce?

Simplu! Pentru că în timp ce ești ocupat să satisfaci pe toată lumea, să faci viața altora mai ușoară, să preiei din sarcini și chiar din responsabilitatea lor, de fapt nu mai ai timp pentru propria persoană. În aceste condiții nevoile tale pur și siCand-omul-se-ocupa-de-toata-lumea-numai-de-sine-numplu dispar și apare un conflict interior groaznic, o ranchiună față de tot și toate și o ură ce nu mai pot fi controlate.

Dar de ce a te ocupa de alții în primul rând în loc să te ocupi de tine poate aduce o boală atât de serioasă precum cancerul? Ce lege – obiectivă, spirituală – se încalcă aici?

Este prima și cea mai importantă lege care i s-a dat omului: iubirea de sine!

Înainte de a-și iubi aproapele omul își este dator cu grijă și dragoste față de propria persoană. Când eu decid că ceilalți sunt mai importanți decât mine, când binele lor este totul iar eu nu valorez măcar cât să-mi port de grijă, de fapt îmi cedez identitatea și-mi ”cumpăr” iubirea și respectul celorlalți prin gesturi de bunătate repetate până la refuz. Auto-disprețul și disperarea îl cuprind pe omul care trăiește exclusiv pentru ceilalți, ceea ce declanșează un proces autodistructiv de proporții. Așa apare cancerul generalizat, pe care mulți îl duc pe picioare și-l descoperă atunci când este prea târziu.

Asta este pe scurt cauza spirituală a apariției cancerului, o boală care s-a dovedit adesea a fi cel mai mare dar pentru cei care au înțeles că trebuie să schimbe radical modul lor de a fi și de a face. Personal, cunosc oameni care n-au putut să accepte noua realitate și au preferat să-și încheie socotelile cu viața, în loc să-și acorde mai multă considerație de sine și pornind de aici să se schimbe din temelii. Dar trebuie să spun că știu și vindecări extraordinare, inexplicabile, care pur și simplu sunt de film, atât sunt de spectaculoase.

Medicina alopată are o parte majoră de contribuție la tratament și vindecare și este extraordinar că astăzi multe cancere pot fi prevenite și vindecate cu condiția de a fi diagnosticate la timp. În același timp este necesar ca omul să adopte obiceiuri și moduri noi de a face și de a înțelege lucrurile așa încât vindecarea să vină din toate părțile, cu deosebire din interior! ”

 

Cercetător Ștefan Manea: să nu-ți lipsească ciorba, cea mai echilibrată mâncare românească!

”Am colindat în peste 100 de țări de-a lungul vieții, dar nicăieri în lume nu există un preparat care să fie identic cu ciorba românească! Noi avem aici o comoară culinară despre ale cărei calități trebuie să ne aducem mai des aminte – recomandă Ștefan Manea, omul în viață cu cele mai multe invenții din Europa și din lume.

Există un preparat care n-ar trebui să ne lipsească din dietă? Da, acesta este ciorba!

Multe persoane care vor să mănânce gustos dar și sănătos, mă întreabă dacă există un preparat care n-ar trebui să le lipsească din dietă.

Această întrebare îmi stârnește întotdeauna nostalgii și mă trimite automat cu zeci de ani în urmă, către ciorbele copilăriei mele, acelea care miroseau de nu trebuia să te invite părinții de două ori la masă, cele cu care ne-am făcut mari și sănătoși.

Erau ciorbele de ștevie, urzici, fasole verde sau boabe, de salată, varză murată sau roșii, adică cele pe care le mâncam în timpul săptămânii. Duminica și de sărbători aveam ciorbe de carne – pui, cocoș, vită, porc, pește – iar uneori, foarte rar ce-i drept, ciorbe care ne mergeau drept la suflet: de perișoare, burtă, rasol, rădăuțeană, etc. 

De ce recomand cu atâta căldură ciorba?

Pentru că este cea mai echilibrată mâncare românească având de toate: o cantitate importantă de lichid, deci este hidratantă, o cantitate ridicată de legume, pe care nu le-am consuma în mod obișnuit în stare crudă și multe vitamine și minerale datorită verdețurilor care se folosesc pentru a-i da gustul.

Ciorbele de zarzavat purifică organismul accelerând tranzitul intestinal, cele de legume au un conținut mic în grăsimi și glucide și sunt bogate în fibre, ciorbele de pasăre sunt pur și simplu medicament în stările gripale, răceli și pneumonii pentru că au cantități mari de acetilcolină, cele de carne sunt hrănitoare și reparatoare deoarece sunt bogate în proteine și lista poate continua la nesfârșit explică interlocutorul nostru.

Ciorbele pot fi ușor diferite de la o regiune la alta a țării, dar în general sunt făcute după același tipar gastronomic. Regretul meu este că în ziua de azi tinerii o cam ignoră. Mâncarea de tip fast food cumpărată în drum spre serviciu sau școală a înlocuit mâncarea gătită în casă, deși timpul petrecut în bucătărie gătind este cea mai bună investiție în sănătate pe care poți s-o faci! – subliniază acesta.

Mi-aș dori ca ”demodata” ciorbă să se reîntoarcă pe mesele tuturor românilor, mai ales ale orășenilor și să existe obiceiul de a se da acest preparat la cel puțin una dintre mesele zilei.

Câteva sfaturi pentru ciorbe sănătoase

• Recomand să se folosească turmericul în orice mâncare gătită, deci și în ciorbe, pentru certele lui calități antiinflamatoare și antitumorale și pentru aspectul minunat pe care-l dă mâncărurilor;
• Frunzele verzi gen spanac, varză kale, frunze de salată, năsturel, iarbă grasă, lobodă, urzici se pun tocate, după ce ciorba este gata, exact în momentul în care ai închis aragazul. În acest mod ele practic infuzează preparatul și lasă în zeamă tot ce au mai valoros;
• Pătrunjelul, mărarul, leușteanul se adaugă în farfurie la momentul servirii;
• Acrirea ciorbelor să se facă folosindu-se borșul făcut în casă, zeama de corcodușe, zeama de aguridă și dacă n-avem nimic din toate acestea, lămâia. Preparatul se va îmbogăți cu vitamina C, care dacă ar fi luată constant odată la patru ore te va ajuta să te menții permanent sănătos atât din punct de vedere fizic cât și psihic așa cum am explicat în interviurile precedente.”

Și asta e frumos, nu-i așa?

,,E necesar să înțelegem că valoarea iubirii noastre nu depinde de ceea ce fac alții cu acea iubire.

Lasă-i să o păstreze, probabil că aveau nevoie, poate că dragostea ta le-a schimbat viața în vreun fel.

Și asta e frumos, nu-i așa?"

,,Lasă-i să păstreze ceea ce ți-au luat ! Dacă le-ai dat dragoste și au plecat , lasă-i să o păstreze ! ..

Dacă le-ai dat timp și s-au îndepărtat, lăsă-i să păstreze amintirile!.

Dacă le-ai oferit zile, luni și chiar ani din viața ta , lasă-i să păstreze toată dragostea pe care le-ai dat-o în acest timp !.

Nu te certa pentru asta, nu spune: „Îmi datorezi”. . De ce o dorești înapoi dacă ai capacitatea de a produce mai mult?!?

Aș vrea să-ți amintești că a fi fericit nu înseamnă a avea un cer fără furtună, un drum fără accidente, un job fără efort, relații fără dezamăgire...

A fi fericit înseamnă a găsi putere în iertare, speranța în lupte, siguranța în scena fricii, iubirea în dezacorduri.

A fi fericit nu înseamnă doar a aprecia zâmbetul, ci și a reflecta asupra tristeții.

Nu este vorba doar despre a sărbători succesul, ci de a învăța lecțiile din eșecuri.

A fi fericit înseamnă a recunoaște că viața merită trăită, în ciuda tuturor provocărilor, neînțelegerilor și momentelor de criză.

Nu este o fatalitate a sorții, ci o victorie pentru cei care știu să călătorească în ființa lor.

Este despre a nu te mai simți victima problemelor tale și despre a-ți scrie propria poveste.

Este despre a traversa deșerturile în afara ta, dar a putea găsi o oază în adâncul sufletului tău.

A fi fericit înseamnă a nu te teme de sentimentele tale.

Este despre a vorbi despre tine.

Este despre a avea curaj să auzi un „nu”.

Despre a accepta criticile, oricât de nedrepte ar fi.

Despre a avea maturitatea necesară pentru a spune „am greșit”, curajul de a spune „iartă-mă”, sensibilitatea de a spune „am nevoie de tine”.

Este despre a putea spune „te iubesc”...

Și atunci când o iei pe drumul greșit, să pornești de la zero.

Astfel vei fi mai îndrăgostit de viață și vei descoperi că a fi fericit nu înseamnă a avea o viață perfectă.

Utilizează lacrimile pentru a iriga toleranța.

Folosește-ți pierderile pentru a-ți perfecționa răbdarea.

Folosește greșelile pentru a sculpta seninătatea și obstacole pentru a deschide noi ferestre ale inteligenței.

Nu ceda niciodata.

Nu renunța niciodată la a oferi celor pe care îi iubești.

Nu renunța niciodată la fericire, pentru că viața este o aventură uimitoare.

,,Când vezi o persoană furioasă, ține minte, tot ce își dorește este puțină dragoste.

Oricât de incredibil ar părea, atunci când cineva acționează cu furie și prejudecăți, nu este altceva decât o dovadă a iubirii pe care o caută.

Sufletul uman tinde să iubească. Așa cum plantele se întorc acolo unde există un fir de lumină, adevărata noastră ființă vrea să se exprime în dragoste.

Dacă există nevoia de a răni, de a te răzbuna, de a manipula, este pentru că există un decalaj imens de iubire. Trebuie să învățăm să vedem asta cu ochii plini de compasiune.

Mesajul nu este să permiți agresiunea, ci să o înțelegi pentru a nu urma același ciclu iar și iar, să mergi la rădăcina reală pentru a găsi o soluție.

Uneori, tăcerea este cel mai bun răspuns dacă nu avem un mesaj liniștitor. Distanțați-vă și priviți lucrurile mai obiectiv.

Nimic nu este personal. Este vorba doar despre filmul pe care îl proiectăm, despre ceea ce ne-a despărțit de iubire și asta reprezintă uneori atât de multă distanță, încât pare imposibil să facem o legătură între ea și ceea ce se întâmplă.

Indiferent cu ce te confrunți, privește spre iubire, alege-o conștient."