Sufletul ca și trupul, trăiește prin ceea ce îl hrănește. 💜💜💜 - Josiah Gilbert Holland

 Sufletul ca și trupul, trăiește prin ceea ce îl hrănește.
- Josiah Gilbert Holland

Sa visam! 🙂

 

Acatist la Icoana Maicii Domnului Ochiul (Okovetskaya sau Rzhevskaya)(11 iulie)- Ajuta la boli oculare ocroteste ochii

 

Icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” (sau „Okovețkaia”)

 

Monahul a descoperit într-un pin o cruce mare de fier, iar în copacul de lângă, o icoană veche ce o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul, ce avea zugrăvit în partea stângă pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

Icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” este prăznuită pe 11 iulie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este numită și icoana Maicii Domnului „Okovețkaia”. Ea se află în Mănăstirea Rjevsk (Rjevskaia) de lângă orașul Poltava, Ucraina.

La data de 26 mai 1539, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), călugărul Ștefan a poposit la o răscruce de drumuri, nu departe de orașul Rjev, în pădurea deasă de pe malul râului Virișna, care aparținea de Parohia Virișni-Okovețk (Eparhia de Tver). Acolo, monahul a descoperit într-un pin o cruce mare de fier, iar în copacul de lângă, o icoană veche ce o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul, care îl avea zugrăvit în partea stângă pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

Vestea despre descoperirea minunată s-a răspândit repede și sătenii din patru localități învecinate au venit în pădure pentru a se ruga înaintea icoanei Preasfintei Fecioare.

Când icoana a fost luată din copac, în pădure s-a făcut un vuiet mare, după care icoana a fost învăluită într-o lumină puternică.

Icoana a fost așezată în biserica parohială din Virișni-Okovețk, unde a săvârșit numeroase minuni. Văzând mulțimea minunilor, călugărul Ștefan a mers însoțit de preotul Grigorie Onisiforov la Moscova și a raportat descoperirea minunată și toate vindecările ce se săvârșesc înaintea icoanei Maicii Domnului.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din acele vremuri, Mitropolitul Ioasaf al Moscovei (1539-1541), a trimis o comisie care să cerceteze cele aflate. În prima zi în care comisia delegată de mitropolit a stat lângă icoana Maicii Domnului s-au săvârșit 170 de vindecări minunate. Văzând minunile săvârșite, comisia a recunoscut icoana ca făcătoare de minuni.

Înștiințat de cele petrecute în Virișni-Okovețk, Mitropolitul a dat binecuvântare să se ridice acolo două biserici: una în cinstea Sfintei Cruci a Domnului, iar celălaltă în cinstea Maicii Domnului „Hodighitria”, ce avea și un paraclis în cinstea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. La sfințirea bisericilor au fost trimiși de la Moscova un preot și un diacon, împreună cu Sfinte Vase necesare slujirii, icoane, veșminte, cărți și clopote.

În luna ianuarie a anului 1541, icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” a fost purtată în procesiune până la Moscova, pentru sfințirea unei biserici în cinstea icoanei. După sfințirea bisericii, icoana și crucea au fost așezate în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin, unde au rămas până pe 11 iulie 1541. În acea zi, icoana făcătoare de minuni și Sfânta Cruce s-au întors la locul arătării lor minunate.

Mitropolitul, însoțit de tot clerul din capitală, de tânărul țar Ivan Vasilievici și de mulțime de popor, a purtat icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” în procesiune de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, la Biserica Icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia”, unde au așezat o copie a acestei icoane făcătoare de minuni.

În amintirea acestei procesiuni, a fost instituită prăznuirea icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia” în ziua de 11 iulie.

 

 

Acatist la Icoana Maicii Domnului Ochiul (Okovetskaya sau Rzhevskaya)(11 iulie)

 

Acatist la Icoana Maicii Domnului Ochiul (Okovetskaya sau Rzhevskaya)(11 iulie)

 

 

Traducere din limba rusa

Tropar, glas 4

icoana Ta miraculoasă a aparut pe un copac ca un soare strălucitor, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, luminandu-i cu slava pe cei care i se roaga cu credință și dragoste. Puterile cerești se bucură de acest lucru și sufletele celor drepți triumfă duhovnicește, iar noi strigăm către Tine, Preacurată: roagă-te pentru noi lui Hristos Dumnezeul nostru, născut din Tine, și prin mijlocirea Ta de Mama izbăvește-ne de tot răul, vindecă bolile noastre, luminează-ne ochii sufletului și ai trupului, stinge-ne durerile si da-ne bucuria de a fi si noi moștenitorii Împărăției Ceresti.

Condac, glas 4

In fata icoanei Tale miraculoase, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ne plecăm cu toată venerația și te sărutăm: dă-ne vindecare, sănătate și putere sufletelor și trupurilor, salvează orașele și alunga tot răul, salvand oamenii care vin la Tine, Fecioară Mama lui Dumnezeu.

Condacul 1

Voievodesei celei alese a Cerului și pământului, Stapanei noastre Maica Domnului, ne inchinam si icoanei Sale minunate ii aducem mulțumire si cântare. Iar Tu, Preafericită, roagă-L pe Fiul Tău pentru noi și mântuiește-ne de toate necazurile, caci cu tandrețe îti cântăm: Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Icos 1

Arhanghelii și Îngerii Ti se inchina, impreuna cu cinstiții Heruvimi și cei mai slaviti si fără de asemanare Serafimi, iar glasurile cerești Te măresc neîncetat. Noi incercam sa imitam îngerii care Iti cânta, fiind atinși de faptele bune pe care le faci pentru noi, și Te numim asa:

Bucură-te, lăudata de Arhangheli și de Îngeri;

Bucură-te, plăcuta de toate Puterile Ceresti;

Bucură-te, tânără aleasă de Dumnezeu;

Bucură-te, Sfatul de Taina al celor cuviosi;

Bucură-te, crin parfumat al fecioriei și purității;

Bucură-te, icoana nespus de frumoasa a slavei cerești;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 2

Văzând icoana Preasfantului Tau Chip și Crucea care au fost găsite pe copaci, oamenii au fost uimiti: lumina de nedescris a harului a aparut și mulți bolnavi au fost vindecați de bolile lor. Noi, plecându-ne înaintea cinstitei Tale icoane, îi cântăm lui Dumnezeu cu dragostea inimii noastre: Aliluia.

Icos 2

Fii milostiva, Doamne Preacurată, căci venim alergând la Tine în durerile aprige care vin asupra noastră, dar Tu ești cetatea, puterea și apararea noastra împotriva dușmanilor și, ca și Fiul Tau Cel Bun, nu ne lasi în necazuri ci ne ajuti, iar noi strigam catre Tine:

Bucură-te, ocrotitoarea celor jigniți;

Bucură-te, ajutor imediat al celor slabiti;

Bucură-te, acoperind nevoiașii;

Bucură-te, cea ce mângâi suferința;

Bucură-te, cea care ne dai acoperamant pasnic;

Bucură-te, mântuire minunată pentru cei ce pier;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 3

Întărește-ne cu putere de sus, Preasfântă Fecioară Maria, plecându-Te rugăciunilor noastre, izbăvește-ne de toate necazurile și durerile și alungă de la noi dușmanii vazuti si nevazuti, ca fiind  mântuiți prin Tine, Fiului Tău și Dumnezeu sa plângem: Aliluia.

 Icos 3

Ai o dragoste mare pentru neamul omenesc, Maica Domnului, priveste-ne cu ochiul Tău milostiv și prefa durerile noastre de bucurie: Esti Atotputernicul Ajutor al creștinilor, iluminare și eliberare, slavă și laudă; si noi cu drag Iti cântăm:

Bucură-te, mijlocitoare minunata pentru noi înaintea lui Dumnezeu;

Bucură-te, rugăciune caldă pentru noi înaintea Lui;

Bucură-te, dulceața cerească a Raiului;

Bucură-te, ajutor parfumat pentru mantuirea in Hristos;

Bucură-te, arătând milă pentru noi;

Bucură-te, caci prin icoana Ta cinstita alungi  întunericul ispitelor nemiluitoare;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 4

Salvează furtuna patimilor in care ne înecam, Binecuvântata Maica Domnului, și dă-ne victorie asupra vrăjmașilor vazuti si nevazuti, caci noi cu credință și dragoste venim la sfânta Ta icoană, credem cu adevărat ca Tu esti Mijlocitoarea neamului, si Te laudăm ca pe Mama tuturor îndurărilor, impreuna cu Fiul Tau Dumnezeu, cantand: Aliluia.

Icos 4

Am auzit despre minunile Tale preaslavite, Preasfântă Fecioară, vindecand ochii sufletesti si trupesti ale celor bolnavi, iar oameni Ti-au ridicat biserica pe locul apariției Crucii Domnului și a icoanei Tale, astfel încât toți cei care vin în acest loc ales de Dumnezeu sa găseasca prin mijlocirea Ta un refugiu liniștit și ajutor rapid de la Hristos Mântuitorul nostru. Din acest motiv, Te numim asa:

Bucură-te, stea plina de liniște;

Bucură-te, lumânare care nu se stinge niciodata;

Bucură-te, mângâierea și bucuria călugărilor;

Bucură-te, lauda sotiilor și puterea fecioarelor;

Bucură-te, caci ne dai stralucirea Raiului cu rugaciunile Tale;

Bucură-te, cea mai strălucitoare zori de zi;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 5

Icoana Ta sfântă Ochiul este asemănătoare stelei lui Dumnezeu, revelată prin vointa Ta cea bună poporului numit de Hristos, Maica Domnului; Toti cei care vin la tine iti aduc rugăciuni cu râvnă pentru nevoile și durerile lor și primesc ajutor imediat de la Tine, si ei cu bucurie strigă către Fiul Tău și către Dumnezeu: Aliluia.

Icos 5

Nu departe de locul apariției icoanei Tale miraculoase ai dorit să faci o sursă binecuvântată de apă vindecătoare pentru oamenii credincioși, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, unde darurile îndurării Tale sunt oferite tuturor celor care vin cu credință, cantandu-Ti cu recunoștință asa:

Bucură-te, cea ce ne-ai dat icoana ta ca să ne ajute;

Bucură-te, că ai fost slăvita prin minuni;

Bucură-te, cea ce ai arătat izvorul, sursa dătătoare de viață;

Bucură-te, vindecând credincioșii cu apa care curge din el;

Bucură-te, fierbinte rugatoare pentru noi înaintea Domnului și a Fiului Tău;

Bucură-te, Atotputernica Mijlocitoare a întregii omeniri;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 6

Sfânta Biserică propovăduiește mila și minunile Tale facute de la sfânta icoană a Ochiului, Maica Domnului, in ea Te vedem ținându-L pe Dumnezeu-Pruncul Hristos în mâna Ta, și ii strigam Fiului Tău și Dumnezeului nostru: Aliluia.

Icos 6

Ne dai atata har din icoana Ta, Preasfântă Fecioară, împlinind inimile noastre cu bucurie. Pentru aceasta, alergam cu credință către ea si cu speranță strigăm către Tine astfel:

Bucură-te, căci ne transformi întristarea în bucurie;

Bucură-te, că ai vărsat dulceață nespusă în sufletele noastre.

Bucură-te, Dătătoare de liniște sufletească;

Bucură-te, Mângâietoare în dureri;

Bucură-te, linistea tuturor credincioșilor;

Bucură-te, disciplină bună pentru cei care greșesc;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 7

Ca să arăți minunile de la sfânta Ta icoană a Ochiului, tu, Preacurata, ai poruncit celor care sunt sunt in nevoi și întristare să faca o rugăciune înaintea ei, iar celor care au primit vindecare – să propovăduiască mila și generozitatea Ta, si de dragul acestei icoane nou descoperite să strige către Dumnezeu cu recunoștință: Aliluia.

Icos 7

Minunate și slavite sunt faptele Tale, Fecioară Maria: dă toate lucrurile bune tuturor celor care cad in rugăciune harnică înaintea icoanei tale, în funcție de fiecare nevoie și după măsura credinței și a iubirii. Pentru aceasta, în fața sfintei Tale icoane ne rugăm si cu emoție Iti cântăm:

Bucură-te, sfințirea sufletelor noastre;

Bucură-te, vindecarea rănilor psihice și fizice;

Bucură-te, vas plin de har, atrăgând bucurie în toată lumea;

Bucură-te, izvor care reversi dulceața vesnică;

Bucură-te, podoaba de mare pret a Bisericii;

Bucură-te, binecuvântarea caselor creștine;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 8

În mod minunat, Tu i-ai arătat icoana Ta Ochiul poporului care era slab, ca să le dea oamenilor vindecare nu numai fizică, ci și consolare celor in doliu, celor pierduti de credinta si celor care ratacesc duhovniceste, facand multime de fapte bune prin Fiul lui Dumnezeu, iar credincioși inalta o cantare catre Dumnezeu: Aliluia.

Icos 8

Domnul stăpânește totul dar pe Tine, Maica Sa, ni Te-a dat pentru bucurie și consolare, pentru protecție și întărire in credință, căci sub îndrumarea Ta cea bună vom trece această viață pământească și vom ajunge la Împărăția Cerurilor, cântându-ți:

Bucură-te, Regina Cerului și a pământului;

Bucură-te, Pace si bucurie;

Bucură-te, pazitoarea credincioasa al ortodocșilor;

Bucură-te, înțeleapta inzestratoare a sufletelor sfinților;

Bucură-te, sfatuitoarea noastra spre Împărăția cerurilor;

Bucură-te, neobosita povatuitoare pentru mântuirea sufletelor noastre;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 9

Întregul sobor îngeresc îți aduce lauda, Preasfântă Fecioară, slăvind mila Ta pentru neamul omenesc cel păcătos pe care il umbrești cu acoperirea Ta atotputernică, scapă-ne de necazuri și ispite și roaga-Te pentru toți credincioșii care Il cheamă la Fiul Tău si Dumnezeu: Aliluia.

Icos 9

Marturia slavei Tale ni s-a arătat, Maica Domnului, cand icoana Ta a vindecat oameni de orbire și șchiopătare, de slăbiciune și de boala. Din acest motiv, laudând si noi mila Ta revărsata dintotdeauna neamului omenesc, in tandrețea noastră îți cântăm:

Bucură-te, vindecarea deplina a trupurilor noastre;

Bucură-te, mântuirea sufletelor noastre;

Bucură-te, vas parfumat al Duhului Sfânt;

Bucură-te, ramură fertilă Raiului;

Bucură-te, Regina laudata de îngeri;

Bucură-te, milostivă aparatoare a celor născuți pe pământ;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 10

Preasfanta Maica lui Dumnezeu, pentru a-i salva pe cei mulți bolnavi ne-ai dat minunata Ta icoană în hotarele Okovetsky și prin aceasta le-ai dat oamenilor multe vindecări, în special celor care suferă de orbirea sufleteasca și fizică. Din acest motiv, această icoană miraculoasă este numită „Ochiul”, astfel încât toți cei care vin la ea și cer ajutor de la Tine să-și amintească de nenumărate tale binecuvântări, și Dătătorului tuturor binecuvântărilor Dumnezeu să-I plângă: Aliluia.

Icos 10

Tu ești un zid pentru cei care laudă minunile Tale, Preasfântă Fecioară și pentru toți cei care caută ajutorul Tău. Din acest motiv, primim ajutorul si mijlocirea Ta în toate nevoile și în toate momentele vieții noastre, iar noi cu mulțumire Te numim:

Bucură-te, căci ai rușinat înțelepciunea deșartă din aceste vremuri;

Bucură-te, căci îi îndrumi pe cei care sunt orbiți pe calea cea bună;

Bucură-te, alungând gândurile păcătoase;

Bucură-te, îmblânzirea împietrită a inimilor;

Bucură-te, refugiu liniștit al celor copleșiti de patimi;

Bucură-te, acoperamant pentru cei scufundați in ispite;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 11

Iti aducem cântare înainte icoanei Tale cele mai pure, Doamna Atot-Milostivă; Iar Tu ne auzi și ne ajuți cu milă, ca prin pocăință să ne curățim de murdăria păcatului și să traim o viață evlavioasă, si noi cântăm despre Tine Creatorului nostru Dumnezeu: Aliluia.

Icos 11

Icoana ta strălucitoare o vedem cu respect și o sărutam, Maica Domnului, bucurandu-ne ca ai asemenea bunăvoința față de noi, si iti aducem cântări de laudă:

Bucură-te, Regina iubită de Dumnezeu;

Bucură-te, cea care L-ai iubit pe Dumnezeu;

Bucură-te, Ocrotitoarea călugărilor;

Bucură-te, invatatoarea călugărițelor;

Bucură-te, Apărătoarea tarii noastre ortodoxe;

Bucură-te, buna mijlocitoare a tuturor creștinilor;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 12

Cere Har Divin de la Fiul Tău și de la Dumnezeu, Doamna Milostiva, ajuta-ne să nu pierim fără pocăință, să ne luminăm inima cu gandul mântuirii și dăruiește-ne în această viață și în Împărăția Cerurilor să cântăm către Dumnezeul nostru: Aliluia.

Icos 12

Sunt nenumărat minunile izvorate din sfânta Ta icoană Ochiul, Preasfântă Doamnă, și căzând la ea ne rugăm către Tine: protejează-ne în această viață și în ziua morții noastre si mijloceste pentru noi când vom fi la Judecata în fața Tronului Fiului Tău, Dumnezeul nostru, iar noi strigăm recunoscători catre Tine:

Bucură-te, rugăciune calda la Împăratul Ceresc;

Bucură-te, iertarea multor păcate;

Bucură-te, vindecarea celor bolnavi;

Bucură-te, încurajare pentru cei deznadajduiti;

Bucură-te, că aduci blandete inimilor noastre;

Bucură-te, iluminarea minții noastre.

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 13

O, Maica Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru! Primeste cu milă această rugăciune a noastră adusă în fața icoanei Tale miraculoase, trezeste-ne, acopera-ne si protejeaza-ne în această lume de dușmanul vazut si nevazut, și în ceasul morții fii de fata întinzându-ne o mână de ajutor; la Judecata Fiului Tău roagă-te pentru noi, ca sa ne mântuim prin Tine, si astfel impreuna cu Puterile cerești și cu toți sfinții sa traim vesnic în bucuria Raiului, strigand către Dumnezeu: Aliluia. (Acest Condac se spune de 3 ori)

Icos 1

Arhanghelii și Îngerii Ti se inchina, impreuna cu cinstiții Heruvimi și cei mai slaviti si fără de asemanare Serafimi, iar glasurile cerești Te măresc neîncetat. Noi incercam sa imitam îngerii care Iti cânta, fiind atinși de faptele bune pe care le faci pentru noi, și Te numim asa:

Bucură-te, lăudata de Arhangheli și de Îngeri;

Bucură-te, plăcuta de toate Puterile Ceresti;

Bucură-te, tânără aleasă de Dumnezeu;

Bucură-te, Sfatul de Taina al celor cuviosi;

Bucură-te, crin parfumat al fecioriei și purității;

Bucură-te, icoana nespus de frumoasa a slavei cerești;

Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Condacul 1

Voievodesei celei alese a Cerului și pământului, Stapanei noastre Maica Domnului, ne inchinam si icoanei Sale minunate Ochiul ii aducem mulțumire si cântare. Iar Tu, Preafericită, roagă-L pe Fiul Tău pentru noi și mântuiește-ne de toate necazurile, caci cu tandrețe îti cântăm: Bucură-te, Preasfântă Născatoare de Dumnezeu, care vindeci ochii noștri sufletești și trupești!

Rugăciune

O, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Mama Dumnezeului nostru Iisus Hristos! Ascultă-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, rugându-ne către Tine cu suspin și lacrimi în fața icoanei Tale celei mai pure: scoate-ne din adancul patimilor, Preabuna Maica, mântuiește-ne de orice întristare și durere, ferește-ne de tot raul si de clevetirea nedreaptă a dușmanului. Tu, Maica Domnului, nu doar ca salvezi poporul Tău de toate relele, dar ii si mântuiești pe oameni cu fiecare faptă bună, Tu esti pentru noi mijlocitoare calda in fata Fiului Tau Iisus Hristos.  Roagă-te Lui să ne mântuiască și să ne primeasca in Împărăția Cerurilor, da-ne mântuirea Ta, iar noi plini de recunostinta sa ne inchinam si sa înălțăm slava Sfintei Treimi, Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Despre Icoana Maicii Domnului Ochiul (Okovetskaya sau Rzhevskaya)

Icoana Okovetskaya (Rzhevskaya) a Maicii Domnului a apărut în 1539 în eparhia Tver de lângă orașul Rzhev. Doi oameni aflati in Pyryshen, loc situat în mijlocul unei păduri dense pe malurile râului Pyroshni în volostul Okovetsky, au găsit o cruce mare de fier batuta in cuie pe un pin, iar pe un alt copac – o icoana, veche cu litere, care o înfățișează Maica Domnului cu Hristos Dumnezeu Prunc și cu Sf. Nicolae din Mira Lichelor. Ei au informat sătenii despre acest lucru și, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt, călugărul Ștefan impreuna cu o adunare de oameni din patru sate vecine, au ridicat aceste obiecte sfinte. La apariția sfintei cruci și a icoanei, a luminat o lumină neobișnuită și au avut loc vindecări.

O femeie oarbă care nu mai văzuse de 8 ani a primit vindecare; nobila Surmeneva a primit vindecare de boli oculare; o femeie surdă pe nume Ulyana a început să audă; un anume Boris, poreclit Cristal, a primit vindecare de o boală a ochilor. În decursul unei săptămâni au fost completate și înregistrate 27 de cazuri de vindecări miraculoase efectuate prin intermediul icoanei nou apărute.

Călugărul Ștefan și un preot din Rzhev, Grigory Onisiforov, au mers în capitală cu descrieri ale apariției obiectelor sfinte și vindecărilor. Mitropolitul Ioasaf, după ce a examinat miracolele de la fața locului, a binecuvântat să se ridice două biserici acolo – spre gloria originii crucii Domnului și în cinstea Maicii Domnului, cu un altar lateral în numele Sf. Nicolae Facatorul de Minuni. Mai mult, buturugile copacilor vechi de secole au fost folosite ca tronuri pe care atârnau icoana miraculoasă și crucea.

În ianuarie 1541, prin decretul țarului Ioan Vasilievici, icoana Okovetsky a fost adusă solemn în capitală pentru sfințirea unei biserici ridicata aici în cinstea icoanei Maicii Domnului. După sfințirea bisericii, icoana și crucea au fost transferate la Catedrala Adormirii Maicii Domnului, unde au rămas până pe 11 iulie. În această zi, odoarele sfinte au fost înapoiate la locul descoperirii lor miraculoase. Mitropolitul cu întreaga catedrală a clerului din capitala, tânărul țar Ioan Vasilievici și toți oamenii au văzut icoana. În memoria acestei sărbători, a fost stabilită sărbătorirea Icoanei Ochiul a Maicii Domnului la 11 iulie.

De-a lungul timpului, nu departe de locul în care au fost găsite obiectele sfinte, a ieșit din pământ un izvor vindecător, numit popular Okovetsky,. O capelă a fost construită lângă acest izvor în 1870 în cinstea Schimbării la Față a Domnului.

În 1930, din biserica Okovets pecetluită de autorități, odoarele sfinte au dispărut în mod miraculos fără urmă. În 1934, odată cu închiderea bisericii din sat,  a fost distrusa capela, iar sursa de apa a fost acoperită cu deșeuri din construcții și pietre.

În 1991, pământul izvorului Okovetsky a fost transferat în deșertul Nilo-Stolobensky. În 2002, conform fotografiilor supraviețuitoare, Biserica Schimbării la Față a fost restaurată. În satul Okovtsy (districtul Selizharovsky, regiunea Tver), a fost restaurata o biserica în cinstea Icoanei Maicii Domnului.

În fiecare an, pe 11 iulie, în biserica de langa sfântul izvor se desfășoară Divina Liturghie a episcopului, după care credincioșii sunt cufundați în apele dătătoare de viață ale izvorului Okovetsky. Dintr-un imens izvor de izvor, apa curativă se revarsă într-un curent puternic, care curge în bazine special echipate, situate una sub alta.

Icoana Okovetskaya (Rzhevskaya) a Maicii Domnului este numită și „Ochiul”, deoarece prin rugăciunea dinaintea acestei icoane s-au realizat multe vindecări de orbire și boli ale ochilor.

Petunia

 

În limbajul florilor, petunia semnifică furie și resentimente, dar și o dorință de a te conecta cu altcineva la un nivel spiritual. În alte culturi, petunia este simbol al speranței și al bucuriei, reflectând culorile sale vibrante și forma sa deschisă.În limbajul florilor, petuniile poartă şi alte înţelesuri în funcţie de culoarea lor:

- Roşu: Patimă şi dragoste
- Mov: Încântare, fantezie, şarm, graţie, mister
- Galben: Respect, prietenie, simpatie
- Albastru: Încredere, pace, intimitate
- Alb: Inocenţă, adevăr, demnitate

 Corelate cu zodia Capricornului, petuniile au un simbolism contradictoriu, ce poate crea confuzii, însă trebuie să ne amintim că semnificaţia fiecărei flori depinde şi de circumstanţele sau relaţia dintre cel care o dăruieşte şi cel care o primeşte.

Petunia este, pe de o parte, un simbol al mâniei şi resentimentului, îndeosebi când îţi este dată de cineva cu care ai avut de curând o neînţelegere, o ceartă înfierbântată. Pe de altă parte, semnifică "nu-ţi pierde speranţa," iar când este oferită unei persoane iubite transmite mesajul "prezenţa ta mă alină, mă înseninează." Coexiunea cu mânia, furia, a fost învigorată de caracteristica petuniei de a-şi menţine florile multă vreme, chiar în condiţii de vreme nefavorabilă.

 

Ai făcut vreodată o plimbare prin parc și te-ai întrebat ce sunt acele flori frumoase ce-ți atrag privirea cu explozia lor de culori? Este posibil să te fi îndrăgostit de petunii, unele dintre cele mai iubite flori din lume.

Petuniile sunt populare pentru o multitudine de motive. În primul rând, ele aduc o varietate de culori și forme în grădina ta, pornind de la nuanțe pure de alb și până la tonuri vibrante de roz, roșu, violet și albastru. Petuniile pot fi plate sau poți opta pentru varietățile ondulate, care aduc o notă de sofisticare designului tău floral.

Istoricul Petuniei

Crezi sau nu, petunia își are originea în America de Sud, mai exact în Argentina și Uruguay. Ea a fost adusă în Europa în secolul al XIX-lea, unde grădinarii britanici au început să o cultive și să creeze noi soiuri. Astăzi, petunia este o prezență obișnuită în parcuri, grădini publice și private de pretutindeni.

De-a lungul timpului, petunia și-a câștigat un loc special în cultura populară și simbolism. În limbajul florilor, petunia semnifică furie și resentimente, dar și o dorință de a te conecta cu altcineva la un nivel spiritual. În alte culturi, petunia este simbol al speranței și al bucuriei, reflectând culorile sale vibrante și forma sa deschisă. Așa că, indiferent de semnificația pe care o alegi, cu siguranță petunia va aduce o notă de culoare și frumusețe în grădina ta!

Nimeni nu m-a învățat să cos, știi?

 Nimeni nu m-a învățat să cos, știi? Am învățat din necesitate. La început, nu era artă...era o chestiune de supraviețuire.
M-am născut într-o lume plină de suferință. Mama mea a murit când aveam doisprezece ani. Tatăl meu, un laș, ne-a abandonat de parcă nu am fi contat deloc. Am ajuns într-un orfelinat rece și sumbru, unde rugile se amestecau cu sunetul acelor pe stofe.
Călugărițele mi-au arătat cum să cos. „Așa vei avea o viață demnă, Gabrielle.” Dar eu nu îmi doream doar demnitate. „Demnitate? Ce înseamnă să trăiești liniștit și ordonat?” am întrebat eu. Sora Bernadette m-a privit cu dezgust. „Asta înseamnă să nu te întorci pe stradă.” Dar eu nu voiam să supraviețuiesc. Voiam să zbor.
Fiecare cusătură era o provocare. Cosam în tăcere, dar în interior strigam. Nimeni nu putea decide cine ar trebui să fiu. Ani mai târziu, când am început să vând pălării, râdeau de mine. „O femeie cu un magazin? Fiica unui plimbăreț care vrea să fie stilist?” Nu știau cu cine au de-a face.
Într-o zi, un client a observat o pălărie și a spus surprins: „Elegant... credeam că e din Paris.” „Este,” au răspuns ei. „Pentru că eu sunt Paris. Chiar dacă ea nu știe asta încă.”
Tăiam hainele în afara regulilor. Vindeam libertate, nu doar țesături. Fiecare creație era o afirmație: Eliberare. Elegant. Fără corset. Fără a cere permisiune. Îmi tăiam părul când toată lumea îl purta lung. „Arăți ca un băiat,” mi-a spus o prietenă. „Nu,” am răspuns. „Arăt ca mine.” Și îmi place aici.
M-au numit rebelă, insolentă, chiar vulgară. Dar niciodată în abis. Am văzut războaie care mi-au distrus visele. Am văzut buticuri închise în timpul ocupației. „Chanel este terminat,” spuneau ei. „Timpul lui a trecut.” Dar eu nu eram timpul meu. Eu eram o idee.
Când m-am întors la Paris, i-am surprins pe toți. Nu eram doar o marcă: eram o declarație de război împotriva conformismului. Canalul 5? O numesc cel mai celebru parfum din lume. Dar parfumul meu adevărat este altceva.
„Cum miroase curajul?” m-a întrebat un tânăr stilist.
„Nu renunța,” am răspuns.
„Parfum cu cicatrici.”
Și dacă aș putea vorbi cu fetița aceea care plângea în patul din orfelinat, i-aș spune:
„Nu lăsa noroiul în care te-ai născut să te oprească din a înflori. Cele mai puternice flori...răsar din ruine.”
— Coco Chanel

"- Când devii puternic ? Am întrebat . Și ea a răspuns cu un zâmbet delicat : - „Când înveți să nu rănești pe nimeni ."

 

Dragoste, Recunoștință, Respect, Înțelegere și Încredere

 " La marginea câmpului,
stăteau IUBIREA și Despărțirea...
și admirau un cuplu de tineri.

 Despărțirea îi spune Iubirii:
" – Punem pariu că îi despart?"
Iubirea zice:
" – Așteaptă!
Lasă-mă să fac doar o încercare, iar după... poți să te apropii de ei oricât vrei și vom vedea atunci dacă îi vei putea despărți."

Iubirea s-a apropiat de cei doi tineri, i-a atins, i-a privit în ochi și a văzut cum între ei s-a aprins scânteia. Dragostea s-a îndepărtat:

"– Acum, e rândul tău."

Despărțirea a răspuns:
"– Nu, acum nu pot face nimic.
 Acum inimile lor sunt pline de iubire. Voi veni mai târziu."

A trecut timp...
Despărțirea s-a apropiat de casa lor și a văzut o familie tânără cu un copil.
A sperat că dragostea a trecut și, prin urmare, despărțirea a trecut pragul casei. Dar, privindu-i în ochi, a văzut RECUNOȘTINȚĂ.
S-a întors și a decis să revină mai târziu.

A mai trecut timp și Despărțirea iar a început să le dea târcoale – în casă se auzeau glasurile copiilor care își întâmpinau tatăl obosit după o zi de muncă; iar mama îi privea cu dragoste.
A sperat că măcar de această dată îi va putea despărți, pentru că Iubirea și Recunoștința ar fi trebuit să plece demult din inimile lor, dar le-a citit în ochi RESPECTUL și ÎNȚELEGEREA.
„Voi veni mai târziu” – și-a zis ea.

A mai trecut ceva timp.
 În casa lor și-a făcut apariția încă o dată Despărțirea.
Copii erau deja adulți, tatăl cu părul cărunt le explica ceva, iar soția gătea în bucătărie. De această dată în ochii lor domnea ÎNCREDEREA.
Iarăși a plecat dezamăgită.

A mai trecut timp...
Despărțirea s-a reîntors în această casă, unde deja alergau nepoții, iar în fața căminului stătea o femeie îmbătrânită. Și-a zis:
„Cred că a venit și timpul meu”.
 Iar în momentul în care a încercat să privească în ochii femeii, bătrâna s-a ridicat și a ieșit din casă. Despărțirea a plecat după ea. Într-un târziu au ajuns la mormântul soțului.

„Se pare că am întârziat. Timpul a făcut munca pentru mine.”
A privit în ochii înlăcrimați ai femeii și a văzut în ei Amintirea –amintirea despre-
 Dragoste, Recunoștință, Respect, Înțelegere și Încredere…"

Sursa- Suada Agachi ,
" Ratiune sau Simtire"

Vrei cu adevărat să aduci bucurie unei femei obosite?

 Nu dăruiți flori unei femei epuizate... Serios, florile sunt minunate doar atunci când ai resursele interioare să te bucuri de ele. Iar pentru cel care oferă, e importantă reacția primită. Un „Ah, ce gest delicat, sunt florile mele preferate!” – și toate celelalte. Dar o femeie epuizată nu mai are uneori nici măcar energia pentru atât.

Cel care dăruiește rămâne nedumerit: „De ce se strâmbă? Am făcut un efort...”

Dar chipul ei se crispează pentru că florile trebuie tăiate, puse în vază și însoțite de o reacție emoțională care să exprime recunoștință și încântare. Iar pentru toate astea, pur și simplu nu mai are putere.

Vrei cu adevărat să aduci bucurie unei femei obosite? Cumpără-i mâncare. Sau gătește-i, dar spală vasele după aceea. Sau comandă ceva gata pregătit. Una dintre cele mai romantice replici pe care le-am auzit vreodată a fost o rugăminte: „Trimite-mi o poză…”

Nu cu tine, ci cu frigiderul tău. Pentru că „Știu că probabil n-ai apucat să mănânci nimic azi, și la tine în frigider e de obicei gol. Dacă e așa, arată-mi, și vin cu ce trebuie.” Fără flori, fără serenade. Observi?

Comandă-i unei femei epuizate o echipă de curățenie. Să poată, în sfârșit, să nu facă nimic, în timp ce în jurul ei se face curat. Crede-mă, e magie pură pentru o femeie. Un adevărat miracol.

Bărbatul vine acasă cu șampanie și tort – seara perfectă, romantism. Iar ea e furioasă. Pentru că, înainte să se poată așeza și să guste din acel tort, trebuie să calce rufe, să spele vase, să pregătească ceva pentru micul dejun, să spele copiii și să-i pună la somn. Iar el o așteaptă în bucătărie, în timp ce ea aleargă ca o furtună.

Și când, după acest maraton și câteva rugăminți ignorate, apare în bucătărie, își toarnă șampania într-o cană, o bea din trei înghițituri și se duce la culcare – el se simte jignit. „Am încercat, am vrut să fiu atent…”

Și aici e esența. Când vrem să facem un gest frumos pentru cineva, o facem cu adevărat pentru acea persoană? Dacă da, trebuie să-i luăm în considerare nevoile. Ce contează pentru ea?

Odihna. Două ore de liniște. O ieșire singură. Sau pur și simplu, să-i luăm de pe umeri o parte din grijile zilnice. Asta e ceea ce aduce cu adevărat bucurie.

Dar dacă vreau doar să fac ce-mi doresc eu – cui, de fapt, vreau să-i fac un bine? Și dacă sunt sincer(ă), nu cumva vreau doar să mă arăt mie cât de grozav(ă) sunt? Să mă impresionez cu propriile gesturi de „atenție”?

E nevoie, uneori, de sinceritatea de a recunoaște că nu e vorba deloc de celălalt. Ci doar de dorința de a primi validare, apreciere și o „mulțumire” care să mă hrănească pe mine.

Bărbații se plâng adesea că femeile din ziua de azi sunt emancipate și au așteptări prea mari. „Și atunci cu ce să o mai surprinzi?” Da, tiparele vechi nu mai funcționează. Buchetul de rutină nu mai impresionează.

Nu mai e de ajuns. Singurul lucru care mai poate uimi o femeie matură, modernă, este grija – profundă, autentică, atentă și plină de respect. Restul... le-a văzut deja pe toate.

Autor: Anna Prosvetova

ASTEPT VARA...

 

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie şi a celor dimpreună cu dânsul

 

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Patrichie şi a celor dimpreună cu dânsul

Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmosul

Pe Faraon cel ce se purta în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind, şi despărţind marea şi pe Israel cel ce a fugit, mergătorul cel pedestru l-a izbăvit. Pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Toţi fiind îmbrăcaţi măriţilor cu veşminte de preoţie, împodobite cu tot felul de haruri, şi iarăşi înfrumuseţate cu vopselele sângelui mucenicesc, tari luptători v-aţi arătat ai dreptei credinţe.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos dătătorul de nevoinţe acum îşi întinde dreapta Sa la toţi pătimitorii şi deschizând câmpul nevoinţelor, a adunat ceată de patru mucenici alcătuită după cuviinţă, care îl slăveşte pe Dânsul cu cântări.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind întâi mai-mare Bisericii Patrichie, ca un păstor bun ţi-ai pus sufletul tău pentru ea, fericite, având întru ajutor pe înţelepţitul Menandru şi pe dumnezeiescul Polien, împreună cu Acachie, pururea înălţând lui Dumnezeu cântare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Grăitorii de Dumnezeu mucenici urmând graiurile dumnezeieştilor prooroci, au mărturisit pe Cuvântul lui că a luat trup din Preacurata Fecioară; pe care văzând-o că este Născătoare de Dumnezeu, pururea cu cântări o fericim.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cel ce ai întărit din început...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să fericim credincioşii pe cei ce bărbăteşte au umblat pe calea muceniciei şi au săvârşit călătoria cea preabună, ca pe nişte mucenici purtători de biruinţă şi încununaţi dumnezeieşte şi ierarhi cugetători de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Grăitorul de Dumnezeu înfierbântându-se de râvna dreptei credinţe, a veştejit văpaia înşelăciunii, grăind fără sminteală ritoriceşte dogmele cuvântării de Dumnezeu, şi cu adevărat înţelepţind pe toţi către cunoştinţă dumnezeiască.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând Patrichie pe cumplitul dregător omorât de beţia necredinţei, a sărit strigând cuvinte de cunoştinţa Dumnezeirii şi a semănat la toţi dumnezeiescul cuvânt al credinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neispitită de nuntă ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu; pe Care mucenicii lui Dumnezeu bărbăteşte L-au mărturisit, ca nişte ostaşi ce au fost ai Lui, şi s-au făcut încununaţi.

Irmosul

Cel ce ai întărit din început cerurile întru pricepere, şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte; că nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Tu eşti tăria mea Doamne şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea lui Hristos te-ai îmbrăcat Patrichie, căci ai ajuns a fi preot al Lui şi arătat urmând după urmele Lui, prin torturi te-ai adus prinos Însuşi Făcătorului de bine, cu dreaptă credinţă strigându-i Lui: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Preot dumnezeiesc te-ai arătat părinte Acachie, umplându-te de dumnezeiasca lumină şi arătându-te mărturie adevărată lui Hristos, ai defăimat înşelăciunea idolilor. Pentru aceea şi cu cuget vesel strigi: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dănţuind şi veselindu-se Menandru împreună cu ceata mucenicilor Tăi, Hristoase, străluceşte acum cu razele Tale, şi înfrumuseţându-se cu vărsare de lumină acolo, Ţie Stăpânului cu veselie strigă: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părintele Polien mucenic arătându-se, s-a învrednicit a se număra în ceata cea sfinţită ca un nebiruit. Pentru aceasta acum şi de lumina cea nestricăcioasă umplându-se după vrednicie, strigă Ţie Stăpânului tuturor şi Ziditorului: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mucenicii cei înţelepţi având armă pe preacurata, ceea ce Te-a născut pe Tine Hristoase, au biruit măiestriile înşelăciunii, şi îmbunările tiranilor arătat le-au risipit, şi acum arătându-se purtători de cununi, strigă: Slavă puterii Tale, lubitorule de oameni.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin ostenelile sihăstriei omorându-vă lumii, cugetătorilor de Dumnezeu mucenici, cu osârdie v-aţi adus pe voi înşivă lui Hristos jertfe desăvârşite, junghiindu-vă ca nişte miei, fiind plecaţi dumnezeieştilor porunci ale Stăpânului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Gânditor petrecând acum împreună cu îngerii, fericite Patrichie, pomeneşte către Stăpânul, pe cei ce săvârşesc cinstită prăznuirea ta prealăudate, rugându-te întru rugăciunile tale să ne mântuiască de primejdii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nevoindu-vă după lege prealăudaţilor mucenici v-aţi încununat, căci răbdând amarele dureri şi răni de la călcătorii de lege, v-aţi învrednicit a vă desfăta în ceruri de viaţa cea nestricăcioasă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toţi măriţii mucenici cunoscându-te pe tine adevărată Născătoare de Dumnezeu, au propovăduit pe Cel născut din tine, ştiind pe Dumnezeu Cuvântul, vitejeşte stând împotriva păcatului până la moarte, Doamnă şi Fecioară Prealăudată.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Adâncul păcatelor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Noi poporul cel credincios, luminat cu bună cuviinţă, adunând acum cete, după vrednicie să lăudăm cu bucurie adunarea cea de chinuri, ce este alcătuită de patru mucenici şi ierarhi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pătimitorii potolesc durerile bolilor celor trupeşti, prin izvoarele apelor celor fierbinţi; şi cu dumnezeieştile rugăciuni, de patimile cele sufleteşti mântuiesc, pe cei ce cu credinţă aleargă către dânşii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rugând acum pe Mântuitorul Hristos, fericite Patrichie, răsare-mi prin rugăciunile tale zorile cele înţelegătoare, mie celui ce zac în întunericul greşelilor, şi din aceasta îmi petrec viaţa în răutate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mi sufletul meu, ceea ce ai născut strălucirea slavei Tatălui, Fecioară Născătoare de Dumnezeu prealăudată. Căci pătimitorii având harul tău, au defăimat limbuţiile cele rele ale tiranilor.

Irmosul

Adâncul păcatelor şi viforul greşelilor mă tulbură şi întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine. Ci îmi întinde şi mie mâna Ta cea tare ca lui Petru, o Îndreptătorule, şi mă mântuieşte.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Ca nişte pârgă a firii...

Ca o sfinţită vistierie a lui lisus, Patrichie, Biserica primind trupul tău, bucurându-se strigă ţie: prin tine toată lumea în pace adâncă se ţine, şi se acoperă de tot eresul nevătămată ca o nebiruită.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând. Pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde, săltând au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lăudaţii mucenici fiind împodobiţi cu podoaba preoţiei, cu sângiurile lor o au făcut pe dânsa mai sfinţită, şi dănţuind întru vederea lui Dumnezeu cântau: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu lumină dumnezeiască, fericite Patrichie, ai defăimat învăţăturile cele rele ale ritorilor, căci ca într-un cuptor fiind în apele cele fierbinţi, de care nu te-ai ars, strigai: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ighemonul, neîmpăcatul vrăjmaş n-a suferit, Patrichie, înţeleptele tale cuvinte, cu care ai biruit pe spurcaţii mincinoşi, numiţi zei, pe care scuipându-i strigai cu bucurie: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată acum s-a plinit dumnezeiasca proorocie a dumnezeiescului David, căci pătrimea mucenicilor cu dragoste cinsteşte faţa ta, Preacurată Fecioară, strigând Celui Ce S-a întrupat din tine: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi credincioşilor cu veselie să cinstim pe mucenicii cei purtători de cununi, pe ierarhii cei cugetători de Dumnezeu, slăvind pe Hristos, Cel ce le-a dat lor putere, să nu se teamă de chinurile vrăjmaşilor. Pe care tinerii bine-L cuvintează, preoţii îl laudă, popoarele îl preaînalţă întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ungerea preoţiei şi cu sângele muceniciei, se împodobeşte pătrimea bunilor biruitori mucenici, şi străluceşte cu minunile, foarte luminând pe fiecare din cei ce cântă Făcătorului şi Mântuitorului: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca cei ce aţi biruit taberile demonilor, şi nu v-aţi înspăimântat de îngrozirile tiranilor, aţi primit cununi de la Hristos, ca nişte purtători de biruinţă, cântând: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să se veselească Menandru, să fie lăudat Acachie şi luminatul Patrichie, împreună cu Polien, care adunându-se ceată, ca cei ce s-au arătat preoţi, să laude neîncetat pe Cuvântul Tatălui, Care S-a întrupat din pântece fecioresc neispitit de nuntă, preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori cuptorul tiranul Haldeilor, l-a ars nebuneşte, cinstitorilor de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună izbăviţi, Făcătorului şi Mântuitorului au strigat: Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând tiranii pe mucenici că li se tăiau capetele şi îşi dau sufletele cu dragoste vitejeşte, s-au spăimântat. Iar Hristos i-a primit pe ei odihnindu-i întru Sine, prin care şi tămăduiri ca dintr-un izvor, neîncetat izvorăşte celor ce aleargă către dânşii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sârguindu-vă ierarhilor şi mucenicilor, a vedea izvorul doririlor în ceruri, părăsind toate cele bune de pe pământ, v-aţi înălţat la vârful cel preaînalt al dumnezeieştii împărăţii, învrednicindu-vă de desfătarea cea fericită mai presus de cuget

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trecut-aţi apa încercărilor şi focul chinurilor şi învederat aţi primit acum repaosul cel veşnic în locaşurile cele cereşti, întru care dănţuind neîncetat, purtând cununi, izbăviţi-ne pe noi de primejdii, pătimitorilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pomenirea mucenicilor, ca soarele luminează pe credincioşi cu minunile lor, căci Dumnezeu, Cel născut din tine, preacurată Fecioară, pe Care cu dreaptă credinţă L-a propovăduit, arătat i-a luminat pe ei, slăvind precum a făgăduit, pe cei ce cu credinţă au cinstit venirea Lui.

Irmosul

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, căpeteniile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea...

Să cinstim cu cântări pe Acachie cel înţelept şi pe Polien cel sfinţit întru credinţă şi pe marele Patrichie dimpreună cu Menandru. Căci fiind aceştia preoţi lui Dumnezeu Atotţiitorul, bine I-au plăcut Lui. Pentru aceea se şi veselesc împreună cu îngerii şi cu dânşii s-au unit prin credinţă; cărora cu dragoste să strigăm: Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

Sfîntul Sfinţit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, cu cei trei nepoţi: Acachie, Menandru şi Polien (19 mai)

 

Scaunul Sfîntului episcop Patrichie a fost cetatea Prusiei din ţara Bitiniei. Acolo a propovăduit credinţa în Hristos, certînd rătăcirea elinească şi întorcînd pe mulţi de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De aceea a fost prins de păgîni, împreună cu cei trei preoţi: Acachie, Menandru şi Polien. Ei au fost aduşi spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei, slujitorul cel mai osîrdnic al dracilor. Mergînd el la apele cele calde, a poruncit să lege cu lanţuri de fier pe episcopul creştin şi pe preoţii lui şi să-i aducă după sine. Ajungînd la apele cele calde şi, scăldîndu-se pentru sănătate, a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie şi urîtei zeiţe Sotirei. Şezînd apoi la judecată şi, punînd de faţă pe arhiereul Patrichie cu preoţii săi, a zis către ei: "O, nebunule, vezi cît este de mare puterea zeilor noştri, cel ce te-ai alipit la basmele cele deşarte şi chemi pe Hristos? Vezi ce fel de lucrare de tămăduire a dat acestora spre sănătatea noastră? Dar mai întîi să cunoşti ce fel este puterea tatălui nostru, Asclipie, ce fel este darul, căruia şi tu - de voieşti să scapi din legături şi munci şi să petreci cu pace în patria ta - să-i cazi înainte cu smerenie, cu rugăminte şi cu jertfe".

Sfîntul Patrichie a răspuns: "O, cît de multe răutăţi ai spus în puţine cuvinte, ighemoane". Atunci ighemonul a zis cu mînie: "Ticălosule, ce fel de răutăţi grăiesc eu, de care mă cerţi pe mine? Eşti dator a mărturisi că sînt adevărate, fără de înşelăciune şi vicleşug toate lucrurile care se văd cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tămăduirile ce se fac din aceste ape calde, cu puterea zeilor noştri atotputernici?" Grăit-a Sfîntul Patrichie: "Luminate ighemoane, pentru începătura, curgerea şi călcarea acestor ape, de doreşti să ştii adevărul, eu îţi voi spune, dacă voieşti să mă asculţi cu blîndeţe".

Zis-a ighemonul: "Deşi nu aştept de la tine altceva, decît numai basme împodobite cu cuvinte, însă grăieşte, ca să aud ce ai să spui". Grăit-a sfîntul: "Nu am să spun basme, ci adevărul". Zis-a ighemonul: "Deci, care este începutul acestor ape calde? Vei zice că nu este puterea zeilor noştri?" Iar sfîntul a grăit: "Sînt creştin şi tot cel ce mărturiseşte această sfinţenie a creştinătăţii şi se închină adevăratului Dumnezeu al tuturor, are mintea plină de înţelepciunea dumnezeieştilor taine; deci, şi eu, măcar că sînt om păcătos, însă, mărturisindu-mă, voi fi rob al lui Hristos. Adevărul acestei ape ştiu a-l arăta". Zis-a ighemonul: "Dar cine va fi acela atît de îndrăzneţ şi nesocotit, care s-ar crede că este mai înţelept decît filosofii?"

Grăit-a sfîntul: "Înţelepciunea acestei lumi este nebunie la Dumnezeu, pentru că este scris: Cel ce prinde pe cei înţelepţi întru viclenia lor este Domnul nostru Iisus Hristos Care, mulţumind Tatălui Său, zice: "Mărturisescu-mă Ţie, Părinte, Doamne al cerului şi al pămîntului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor". Şi iarăşi Apostolul zice: "N-au cunoscut adevărul că, dacă l-ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei". Zis-a ighemonul către el: "Mari lucruri grăieşti, dar neîn-ţelese; însă, spune-mi cu a cui putere şi rînduială curg aceste ape calde şi cu a cui putere fierb cu atîta căldură? Eu, cu adevărat, o socotesc faptă a purtării de grijă a zeilor noştri, care au voit cu un chip ca acesta, să ajute sănătăţii omeneşti".

La acestea răspunzînd Patrichie, arhiereul lui Hristos, a zis către ighemon: "Mai înainte de a începe a grăi, porunceşte, ighemoane, să se ridice îngrădirea aceasta ca, astfel, toţi să poată asculta cuvintele mele". Poruncind ighemonul, s-a luat acea îngrădire şi a umplut poporul locul acela împrejur. Deci, sfîntul a început a grăi cu glas mare, aşa: "Focul şi apa le-au făcut din nimic acelaşi Făcător, Care a făcut neamul omenesc prin Fiul Său cel unul născut, Atotputernicul şi veşnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvîntul a făcut lumina, soarele şi pe ceilalţi luminători şi i-a rînduit astfel: pe unul să strălucească noaptea, iar pe altul să lumineze ziua; pentru că pînă acolo a întins puterea Lui cea atotputernică peste toată zidirea, pînă unde a voit. Din ape a alcătuit tăria cerului şi pe aceleaşi ape a întemeiat pămîntul; iar cu purtarea Sa de grijă cea mai înainte ştiutoare, le-a rînduit pe toate acestea în cer şi pe pămînt, fără de care nu era cu putinţă să vieţuiască omul, pe care îndată voia să-l zidească. Ştiind mai înainte că oamenii cei zidiţi de El, vor mînia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor şi, deci, lepădînd cinstirea cea adevărată a lui Dumnezeu, îşi vor face idoli fără de suflet şi se vor închina lor, de aceea două locuri au gătit la care vor să se mute oamenii după această viaţă pămîntească. Locul cel dintîi l-a numit cu lumina cea veşnică, l-a umplut de bogate şi negrăite bunătăţi; iar pe celălalt loc, l-a umplut cu întunericul cel neluminat, cu focul cel nestins şi cu muncile cele veşnice.

Locul cel luminos va fi locuit de acei care ascultă poruncile Lui şi se sîrguiesc a-I plăcea Lui, iar în cel întunecos să se arunce acei care, prin viaţa lor cea rea, supără pe Făcătorul lor, pentru care vor dobîndi muncile cele veşnice. Deci, cei ce vor fi în locul cel luminos, vor vieţui în bucurie neîncetată şi fără de sfîrşit cu viaţă fără de moarte; iar cei din locul cel întunecos se vor munci neîncetat în veacul cel nesfîrşit. Ziditorul, despărţind focul de apă şi lumina de întuneric, precum le-a zidit pe fiecare din ele deosebi, tot astfel şi pe fiecare le-a aşezat deosebit la locul său. Însă, foc şi apă este atît deasupra tăriei cerului, cît şi dedesuptul pămîntului. Deci, apa care se vede pe pămînt, adunată în adunările sale, s-a numit mare; iar cea de sub pămînt se numeşte adînc, din care se trimite apă din sînurile pămîntului spre trebuinţa oamenilor şi a vietăţilor celor ce trăiesc pe pămînt, ca prin nişte tuburi purtătoare de ape.

Acea apă, ieşind deasupra pămîntului, se face izvoare sau puţuri sau pîraie; deci, din acele ape, dacă vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pămînt, acelea, încălzindu-se de fierbinţeala focului, izvorăsc ape calde; iar cele ce îşi au curgerea departe de foc, acelea fireşte sînt reci. În acest chip sînt ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pămînt în curgerea lor. În oarecare locuri adînci sînt mai reci, încît se îngheaţă ca gheaţa, de vreme ce sînt mai depărtate de foc. Deci, focul cel de sub pămînt este rînduit spre muncirea sufletelor păgînilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca gheaţa, se numeşte tartar. Acolo zeii voştri şi închinătorii lor primesc munca, care nu se sfîrşeşte niciodată, precum au scris oarecare dintr-ai voştri făcători de stihuri, zicînd: marginile pămîntului şi ale mării nu sînt nimic altceva, decît numai hotarele cele mai de pe urmă ale acelora la care Iapet şi Saturn - acesta este numele zeilor voştri - nu sînt mîngîiaţi nici de strălucirea luminii soarelui, nici de răcorirea vîntului; adică, zeii voştri, fiind în întuneric şi în tartar, nu-i luminează, nici nu-i încălzeşte lumina soarelui şi, fiind în foc, vîntul nu-i răcoreşte. Tartarul este sub pămînt, cu atît mai adînc decît alte adîncuri, cu cît cerul este deasupra pămîntului mai înalt decît toate înălţimile. Cum că focul cel de sub pămînt este gătit pentru cei necuraţi, să te încredinţezi chiar din acel foc, care iese din pămînt în Siţelia".

Ighemonul, auzind aceste cuvinte ale sfîntului, a întrebat: "Dar, oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor grăite de tine?" Sfîntul Patrichie a răspuns: "Cu adevărat Hristos este Ziditorul a toată făptura, iar nu altul, căci este scris: Toate printr-Însul s-au făcut şi fără de Dînsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Şi iarăşi: Zeii păgînilor sînt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile". Atunci, ighemonul a întrebat a doua oară: "Pe Hristos Îl socoteşti că este ziditor al cerului?" Sfîntul a răspuns: "Pe Hristos Îl cred, după ceea ce este scris: Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor tale, luna şi stele pe care Tu le-ai întemeiat".

Zis-a ighemonul: "Deci, de te voi arunca pe tine în aceste ape fierbinţi, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noştri, oare te va păzi pe tine Hristos nevătămat de fierbinţeala acestora?" Răspuns-a sfîntul: "Ştiu puterea Hristosului meu, că poate, de va voi, să mă păzească întreg şi nevătămat de apele acestea, iar eu aş vrea, ca prin apele acestea, să mă dezleg din această viaţă vremelnică şi să vieţuiesc cu Hristos în veci. Însă, nu voia mea, ci voia Lui cea sfîntă să se săvîrşească, fără de care nici un fir de păr nu cade din capul omului şi nici o pasăre nu se va prinde în laţ. Deci, să ştie cu adevărat, că toţi cei ce ascultă acum cuvintele mele şi cei care se închină cu tine pietrei cele nesimţitoare, ca unui Dumnezeu, îi aşteaptă veşnica muncă în focul cel nestins de sub pămînt şi în tartarul cel mai dedesubt".

Ighemonul Iulie, auzind unele ca acestea, s-a pornit spre mînie şi îndată a poruncit ca pe sfînt să-l arunce gol, chiar în locul acela de unde ieşea apă, care clocotea de fierbinţeală. Iar sfîntul, fiind aruncat, a strigat, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!" Cînd l-au aruncat şi a căzut în apă, picăturile de apă care au sărit din acel izvor erau mai fierbinţi decît scînteile focului şi, ajungînd pe cei ce stăteau împrejur, i-a vătămat cu arderea cea mare. Iar Sfîntul Patrichie şedea în apele acelea ca într-o răcoreală fără vătămare, dănţuind şi lăudînd pe Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, ighemonul, aprinzîndu-se de mai multă mînie, a poruncit ostaşilor să scoată pe sfînt din apă şi să-i taie capul cu toporul, asemenea şi preoţilor lui.

Deci, fiind adus la locul cel de tăiere, mărturisitorul şi mucenicul lui Hristos şi-a ridicat mîinile spre cer şi a zis: "Dumnezeule, Împărate şi Stăpîne al tuturor, Cel ce ţii cu puterea Ta toată făptura cea văzută şi nevăzută, ascultătorule al tuturor celor ce te cheamă cu adevărat, care şi aceste ape calde, spre mîntuirea drepţilor şi spre pedeapsa păgînilor le-ai zidit, stai acum mie de faţă, care mor întru mărturisirea credinţei Tale". Apoi, sfîrşindu-şi rugăciunea, şi-a plecat sfîntul său cap spre tăiere, şi astfel s-a sfîrşit prin secure. Împreună cu el au fost tăiaţi şi cei trei preoţi ai lui: Acachie, Menandru şi Polien şi toţi împreună au stat înaintea lui Hristos Dumnezeu, întru slava sfinţilor. Deci, Sfîntul Patrichie a fost ucis împreună cu slujitorii săi, în nouăsprezece zile ale lunii mai, luînd cununa cea de cinste a biruinţei de la Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Troparul Sfinţilor Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin; şi al Sfântului Mucenic Teodot şi al celor şapte fecioare din Ancira

 

Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin; către Sfântul Mucenic Teodot şi cele şapte fecioare din Ancira

 

Troparul Sfinţilor Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin; al Sfântului Mucenic Teodot şi a celor şapte fecioare din Ancira

Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Cânta-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu carele lui şi puterea lui.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce sunteţi apărători ai credinţei, izbăviţi de patimi şi de toate nevoile, pe cei ce cu credinţă săvârşesc pururea sfinţită pomenirea voastră.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prea lăudat întraripându-vă cu vetreala Crucii, purtătorilor de Dumnezeu, neudaţi aţi trecut noianul chinurilor, călcând pe vrăjmaşul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Suferind bătăi la trupuri, v-aţi unit cu cetele cele fără de trupuri, sfinţilor. Pentru aceea astăzi cinstim dumnezeiasca pomenire a voastră.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu legea cea dumnezeiască întărindu-vă, sfaturile celor fără de lege le-aţi stricat înţelepţilor. Şi nevoindu-vă după lege, aţi dobândit slava lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu dragoste te cinstim şi te fericim pe tine Fecioară, ca pe un scaun al împăratului; pe care şezând a gătit credincioşilor şedere cerească.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-ţi picioarele sufletului tău, pe piatra credinţei, fericite Petre, nu te-ai mişcat de împotrivirea celor fără de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lampsacul pe tine Petre, ca pe o stea prealuminoasă te pune înaintea lumii, ca pe unul ce micşorezi înserarea necredinţei prin harul cel dumnezeiesc.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu plecarea către Dumnezeu, şi neîncetat chinuindu-te pe roată, şi cu legături peste tot trupul, te-ai arătat vrednic de cunună, Sfinte Mucenice Petre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aducând laudă lui Dumnezeu, purtătorilor de chinuri, toată supărarea chinurilor aţi suferit. Pentru care şi de cununi v-aţi învrednicit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Singură tu eşti Fecioară după naştere, singură te-ai făcut cunoscută slujitoare tainei celei mari cu adevărat, născând pe Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară.

Irmosul

Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Milostive, pentru dragostea chipului Tău ai stat pe Crucea Ta şi s-au izbăvit neamurile. Că Tu eşti Iubitorule de oameni, tăria mea şi lauda.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu privegherile cele dumnezeieşti lepădând somnul de la ochii sufletului, aţi adormit tot cugetul cel rău al lenevirii celor fără de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţii Pavel, Andrei şi Dionisie, ca nişte pietre ale Cuvântului preacinstite şi dumnezeieşti, omorâţi fiind cu pietre, s-au învrednicit vieţii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe mucenicii cei ce sunt livada cea preaveselitoare a dreptei credinţe, şi buna mireasmă cea adevărată, şi dumnezeiască a lui Hristos, astăzi cu credinţă, să-i lăudăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicii părăsind cele de jos, pentru dragostea cea dumnezeiască, şi suferind bărbăteşte durerile trupului, acum se bucură mutându-se la viaţa cea fără de durere.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prealăudată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte de toate primejdiile nevoilor şi de scârbe pe cântăreţii tăi care nădăjduiesc la tine.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Luminarea Ta, Doamne, trimite-o nouă, şi din negura greşelilor slobozeşte-ne pe noi, Bunule, pacea Ta dăruindu-ne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina cea înţelegătoare fiind însemnaţi mucenicilor, cu putere dumnezeiască fără sminteală aţi trecut întunericul chinurilor, şi noaptea cea vicleană a mulţimii zeilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Hristina cu frumuseţile fecioriei luminându-se, şi cu rănile împodobindu-se, luminat străluceşte, şi bucurându-se, acum se sălăşluieşte în cămara lui Hristos cea înţelegătoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce nebuneşte doreau trupul tău muceniţă Hristina, prin cuvântul tău cel preadulce primind dragostea lui Dumnezeu, foarte tare s-au nevoit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mireasă a lui Dumnezeu nenuntită, păzeşte pe cei ce te laudă pe tine, prin care dezlegându-ne de datoria cea veche, după har ne-am arătat fii Tatălui celui ceresc.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea ta cea de trei zile, proorocul Iona, în chit rugându-se: Din stricăciune mă izbăveşte Iisuse, Împărate al puterilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Măritul Iraclie făcând vitejie, a luat mare laudă, facându-se cetăţean raiului şi unindu-se cu cinstitele cete ale pătimitorilor, se veseleşte.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să lăudăm împreună cu Paulin pe dumnezeiescul Venedim, pe Andrei şi pe Iraclie, pe Dionisie, pe Petru, pe Pavel şi pe Hristina, mucenicii Domnului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Slăviții mucenici fiind zdrobiţi, şi cu pietre fără de dreptate împroşcaţi, în foc au primit sfârşitul şi s-au învrednicit a locui în Biserica celor întâi născuţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dreaptă credinţă lăudând, să ne închinăm Fiului lui Dumnezeu, Celui Ce a arătat pe înţelepţii purtători de chinuri, ca pe nişte stele strălucind tăria Bisericii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o holdă roditoare ai odrăslit spicul vieţii, care hrăneşte pe credincioşi, şi cu adevărat alungă foametea rătăcirii de pe pământ, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul

Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea ta cea de trei zile, proorocul Iona, în chit rugându-se: Din stricăciune mă izbăveşte Iisuse, Împărate al puterilor.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

Luminători străluciţi v-aţi arătat dumnezeieşti mucenici cei opt la număr, şi prin strălucirile minunilor luminaţi toată făptura, neîncetat izgonind noaptea cea adâncă a neputinţelor, şi Lui Hristos Dumnezeu rugați-vă, ca să dăruiască nouă mare milă.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii lui Avraam oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat, cu laude strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Râvnind cu credinţă, tinerilor celor trei din Babilon, cu osârdie aţi intrat în foc, fericiţilor, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nesuferind a vă închina idolilor, aţi răbdat moartea cea pururea pomenită, arătat primind sfârşiturile cele nemuritoare, nevoitorilor ai slavei.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeieştile cuvinte într-armându-te Sfinte Mucenice Pauline, ai ales a muri pururea pomenite, strigând Făcătorului: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu suflet bărbătesc şi cu cuget viteaz mucenicii au surpat sălbăticia celor fără de lege, strigând cu credinţă: Hristoase, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toţi cu credinţă lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu, chivotul lui Dumnezeu, năstrapa dumnezeieştii mane, sfeşnicul cel de aur şi masa, pe muntele cel sfânt.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Mântuitorule al tuturor Atotputernice, pe cei ce se ţineau de dreapta credinţă în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin dezbrăcarea trupului celui de lut s-au îmbrăcat pătimitorii, cu haină ţesută de harul cel de sus, cu dragoste strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-vă cu stropirea dumnezeiescului sânge, v-aţi vărsat pentru Hristos sângele vostru mucenicilor, neîncetat cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Arătatu-v-aţi fericiţilor struguri preafrumoşi ai viei celei înţelegătoare, vărsându-ne vinul dreptei credinţe, nouă celor ce cu dragoste strigăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Jertfelnic înţelegător eşti, care primeşti rugăciunile tuturor, şi le duci Fiului tău Preacurată, spre mântuire celor ce cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mântuitorule al tuturor Atotputernice, pe cei ce se ţineau de dreapta credinţă în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Eva prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus. Iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta toţi te slăvim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii cei viteji jertfitus-au pe sine cu dragoste veselindu-se; datu-şi-au sângiurile cu osârdie şi au primit bogăţie nerăpită. Şi acum s-au numărat în cetele mucenicilor, prealăudaţii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-v-aţi flori înţelegătoare, care au miros de bună credinţă şi cetăţeni dumnezeieştii cetăţi, limanuri de mântuire celor din vifor, luminători şi apărători adevărului. Pentru aceea după vrednicie vă fericiţi purtătorilor de chinuri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să cinstim dimpreună cu Petru şi cu Pavel cei înţelepţi, pe Iraclie, pe Paulin şi pe Venedim, împreună cu Andrei şi pe Hristina, cu Dionisie, care tare au mărturisit pe Hristos, şi au pierdut înşelăciunea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pământul a primit sângiurile voastre, care s-au vărsat pentru Făcătorul de bine al tuturor, cei ce sunteţi cu nume mare, iar duhurile voastre le-au primit locaşurile drepţilor. Cu care împreună dănţuind, aduceţi-vă aminte pururea de cei ce vă pomenesc pe voi, mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Noi credincioşii cu bucurie aducem ţie glasul îngerului, Mireasă dumnezeiască: Bucură-te, ajutătoarea oamenilor, întărirea mucenicilor şi a apostolilor, şi vestirea tuturor prorocilor, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.

Irmosul

Eva prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus. Iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta toţi te slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Împodobindu-vă, cu sângele cel mucenicesc, staţi înaintea Domnului Împăratului tuturor, bunilor biruitori mucenici. Pentru aceea cu veselie săvârşim astăzi cinstită pomenirea voastră, rugându-ne ca prin mijlocirea voastră, să aflăm noi dezlegare de greşeli şi mare milă.

Sfinţii Mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel, Cristina, Eraclie, Paulin şi Venedim (18 mai)

 

În vremea prigonirii Bisericii lui Dumnezeu, cînd ostaşii lui Hristos îşi puneau sufletele pentru Domnul lor şi cînd tot pămîntul se roşea cu sîngele mucenicilor, atunci un tînăr frumos cu numele Petru, tare la trup şi viteaz cu duhul în sfînta credinţă creştinească, a fost prins în Lampsac, cetatea Elespontului, şi adus la Opidim ighemonul, spre cercetare. Deci, ighemonul l-a întrebat: "Creştin eşti?" Petru a răspuns: "Sînt creştin cu adevărat". Ighemonul îi zicea: "Iată, ai înaintea ochilor poruncile nebiruiţilor împăraţi; deci, jertfeşte marii zeiţe Venera". Tînărul răspunse: "Ighemoane, mă minunez, că voieşti a mă îndemna să mă închin unei femei spurcate şi desfrînate, care a făcut atîtea fapte urîte, încît îmi este ruşine a le pomeni. Oare, voi, nu pedepsiţi pe cei ce îndrăznesc să facă astfel de desfrînări, pe care le-a făcut zeiţa voastră? Dacă voi o numiţi desfrînată, apoi cum să mă închin şi să-i aduc jertfă ei, fiind atît de spurcată şi desfrînată. Mie mi se cade să mă închin lui Dumnezeu Cel viu şi adevărat, împăratul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu. Lui să-I aduc jertfă de rugăciune, de umilinţă şi de laudă".

Ighemonul, auzind acestea, a poruncit să-l întindă pe roată, să-i muncească trupul cu lemne şi cu fiare şi să-i sfărîme oasele. Robul lui Dumnezeu, cu cît era muncit mai mult, cu atît se arăta mai tare şi viteaz în puterea lui Hristos, Care îl întărea. El rîdea de nebunia ighemonului şi, ridicîndu-şi ochii spre cer, zicea: "Mulţumescu-Ţi, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atîta tărie şi răbdare! Învredniceşte-mă încă pînă la sfîrşit să biruiesc puterea vrăjmaşului cel păgîn". După aceasta, ighemonul, văzînd că cu muncile nu poate să biruiască pe acel viteaz tînăr creştin - pe Sfîntul Petru -, a poruncit să-i taie capul cu sabia.

În acea vreme, un oarecare Dionisie, bărbat creştin, a fost prins şi ţinut legat în temniţă. Ighemonul, voind să se ducă din Lampsac în Troada, care se învecina cu Elespontul, i-au adus doi ostaşi cu numele Andrei şi Pavel, cu credinţa creştini şi de neam din Mesopotamia. Pe aceştia i-au prins păgînii şi împreună cu ei a fost adus şi un oarecare Nicomah, care striga neîncetat şi zicea: "Sînt creştin".

Ighemonul, văzînd pe Nicomah mărturisind că este creştin, a întrebat pe Andrei şi pe Pavel: "Voi ce ziceţi că sînteţi?" Ei au răspuns: "Şi noi tot creştini sîntem". Ighemonul a zis către Nicomah: "Jerfeşte zeilor, după porunca împăratului!" Nicomah răspunse: "Nu ştii că creştinii nu aduc jertfe idolilor?" Atunci ighemonul a poruncit să-l dezbrace, să-l spînzure la muncire şi să-i chinuiască trupul, strujindu-l cu unghii de fier. Nicomah, fiind muncit astfel, cînd era aproape de sfîrşitul său şi voia să cîştige cununa pe care o avea ca şi în mîinile sale, deodată a pierdut-o. Pentru că, schimbîndu-se din mărturisirea cea bună, s-a lepădat de Hristos şi a strigat, zicînd: "Eu niciodată n-am fost creştin; deci, sînt gata a jertfi zeilor". Atunci, îndată a încetat a-l munci şi l-au scos de la muncire. Dar, cînd ticălosul călcător de lege a adus jertfă idolilor şi s-a închinat lor, îndată a căzut asupra lui diavolul şi l-a trîntit la pămînt. Astfel se îndrăcea, muşcîndu-şi limba cu dinţii şi curgîndu-i spume de sînge, pînă ce cu greu şi-a lepădat ticălosul său suflet!

Pe cînd se întîmpla aceasta, o creştină oarecare, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina, a strigat din popor către cel ce se îndrăcea, zicînd: "O, ticălosule şi pierdutule, pentru ce ţi-ai dobîndit munca cea veşnică şi nespusă pentru un scurt timp?"

Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit să prindă îndată pe acea fecioară şi s-o aducă la el. Apoi a întrebat-o: "Eşti creştină?" Fecioara răspunse: "Sînt creştină şi plîng pentru pierderea acelui om ticălos, care n-a răbdat muncile cele de puţină vreme, ca astfel să poată cîştiga odihna cea veşnică". Ighemonul a grăit către dînsa: "El, jertfind zeilor, şi-a cîştigat acum odihna, pentru ca voi, creştinii, să nu rîdeţi de dînsul. De aceea, Atena şi Venera cea mare au voit de l-au răpit de aici; deci, voiesc ca să aduci şi tu jertfă zeilor acestora, ca să nu fii batjocorită cu ruşine şi arsă de vie în foc". Sfînta răspunse: "Dumnezeul meu este mai mare decît tine! De aceea, nu mă tem de îngrozirile tale, pentru că nădăjdu-iesc spre Dînsul că mă va apăra şi-mi va da răbdare în toate".

Atunci ighemonul a poruncit s-o dea la doi tineri desfrînaţi, ca s-o batjocorească şi s-o spurce; iar pe Andrei şi pe Pavel a poruncit să-i arunce în temniţă unde era şi Dionisie. Deci, tinerii cei fără de ruşine, luînd pe curata şi sfînta fecioară a lui Dumnezeu, au dus-o cu bucurie la locuinţa lor, voind să-şi săvîrşească pofta. Dar, cînd au dus-o în casa lor, îndată s-a stins în trupurile lor focul cel firesc al desfrînării şi au murit mădularele cele de poftă; şi, astfel silindu-se pînă la miezul nopţii s-o batjocorească, n-au putut. La miezul nopţii s-a arătat lîngă fecioară un tînăr prealuminos şi deodată toată casa s-a umplut de o lumină negrăită.

Tinerii, văzînd acea lumină, de frică au căzut ca morţi şi, abia venindu-şi în simţiri, s-au plecat la picioarele sfintei şi stăruiau să se roage lui Dumnezeu pentru dînşii, ca să nu-i ajungă vreun rău. Ea, ridicîndu-i, le-a zis: "Nu vă temeţi! Dar să ştiţi că tînărul pe care l-aţi văzut, este sfîntul înger, care a fost trimis de Hristos Dumnezeul meu la mine, spre păzirea fecioriei mele, fiind gata ca îndată să omoare pe toţi, care vor îndrăzni a se atinge de mine". Şi astfel, sfînta fecioară a rămas curată, păzindu-se de Dumnezeu.

A doua zi, tot poporul cetăţii, fiind îndemnat de popii păgîneşti, s-a dus la ighemon şi a cerut să-i dea în mîinile lor pe creştinii cei ţinuţi în temniţă. Ighemonul, scoţînd pe cei legaţi, pe Dionisie, Andrei şi Pavel le-a zis: "Vi se cade să aduceţi jertfă marii zeiţe Atena". Sfinţii au răspuns: "Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-l ştim, nici n-am cinstit vreodată pe alt Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos". Auzind poporul aceste cuvinte ale sfinţilor mucenici, a zis către ighemon: "Să-i dea pe ei în mîinile lor, că hulesc pe zeii lor. Deci, ighemonul a poruncit mai întîi să-i bată pe mucenici şi după aceea să-i dea poporului.

Poporul, legînd cu funii de picioare pe sfinţi, i-a tîrît cu mult zgomot pînă la cetate, ca acolo să-i omoare cu pietre. Pe cînd îi ucidea pe sfinţii mucenici, Sfînta fecioară Cristina, înştiinţîndu-se, a alergat la acel loc, strigînd, plîngînd şi căzînd peste sfinţii ce se ucideau, zicea: "Să mor şi eu cu voi pe pămînt, ca împreună să vieţuim în cer". Şi s-a adus la cunoştinţă ighemonului, că fecioara care a fost dată spre batjocură, a fost izbăvită din mîinile des-frînaţilor de un tînăr luminos; deci, scăpînd, a căzut pe trupurile creştinilor ce s-au omorît.

Atunci ighemonul a poruncit s-o tragă la o parte şi s-o omoare cu sabia. Astfel, aceşti sfinţi mucenici, luptîndu-se împreună contra diavolului, a lumii şi a lui Opidim ighemonul, s-au învrednicit a fi biruitori cu ajutorul lui Hristos. Au fost omorîţi atunci: Sfîntul Petru cu felurite munci; Sfinţii Dionisie, Andrei şi Pavel, cu pietre; iar Sfînta fecioară Cristina, cu sabia. Acestea s-au făcut în Lampsac, pe vremea împărăţiei lui Deciu.

Sfinţii Mucenici Eraclie, Paulin şi Venedim erau cetăţeni ai Atenei şi acolo au propovăduit cu multă îndrăzneală pe Hristos, îndemnînd pe toţi păgînii să se depărteze de la deşarta slujire de idoli şi să se boteze în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh. Pentru aceea i-a prins şi i-a dat stăpînitorului Atenei. Şi, cercetîndu-i, au mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul a toată făptura; iar pe idoli i-au numit pietre nesimţite, lemne şi lucruri făcute de mîini omeneşti. Deci, au fost munciţi cu multe feluri de munci; iar mai pe urmă, fiind aruncaţi într-un cuptor, s-au sfîrşit şi au luat cununile cele nestricăcioase de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Pătimirea Sfîntului Mucenic Teodot al Ancirei şi a Sfintelor şapte fecioare Muceniţe: Tecusa, Alexandra, Claudia, Fainia, Eufrasia, Matronia şi Iulia (18 mai) (Pătimirea acestora este scrisă pe scurt de Nil Mărturisitorul, cel de o vîrstă şi dintr-o cetate cu Mucenicul Teodot, care a fost martor ocular)

 

Îndulcindu-mă din multele faceri de bine ale Sfîntului Mucenic Teodot, mă cred dator a lăuda pătimirea lui. Nu numai cu cuvintele, dar şi cu faptele sînt dator a mulţumi pentru dragostea lui. Nu sînt vrednic să-l cinstesc după vrednicie nici cu cuvintele, nici cu faptele; dar mă voi sîrgui, pe cît voi putea - socotesc că este de trebuinţă lucrul acesta -, ca să dau în scris viaţa şi pătimirea lui, spre înştiinţarea şi folosul iubitorului de Dumnezeu; adică cum a vieţuit în tinereţe şi cum a ajuns la cununa muceni-cească.

Unii spun despre dînsul că de la început a avut petrecerea de obşte cu toţi, nedeosebită de desfătarea lucrurilor celor dulci ale acestei lumi, că a fost căsătorit după lege şi că a avut cîrciumă pentru dobîndirea cîştigului celui necinstit; însă şi-a înfrumuseţat cu nevoinţa cea mai de pe urmă a muceniciei lui, viaţa cea mai dintîi a sa. Deci, grăiască cineva ceea ce voieşte; iar eu, cel care am petrecut de la început împreună cu mucenicul, voi spune acelea pe care le-am văzut cu ochii, învrednicindu-mă de sfintele şi folositoarele lui vorbe.

Mucenicul Teodot, mai înainte de a intra în muceniceasca nevoinţă, a făcut multe lucruri bune. La început s-a luptat împotriva poftelor trupeşti, deşi era căsătorit după lege, a ridicat război duhovnicesc, supunîndu-şi trupul duhului şi împlinind cuvîntul Apostolului: Cei ce au femei, să fie ca cei ce nu au. El atît de mult a sporit în fapte bune, încît şi altora putea să le fie învăţător al curăţiei şi al întregii înţelepciuni. Pentru că nu se robea cu dulcea pătimire sau cu vreo poftă necurată, ci înfrînarea şi postul le avea ca pe un început al tuturor bunătăţilor şi cu acestea se înarma în război ca şi cu o pavăză. El socotea omorîrea trupului că este desfătare potrivită omului creştin; iar dorirea bogăţiilor o biruia cu împărţirea tuturor averilor sale la săraci. Şi de mirare era în el aceasta că, prefăcîndu-şi viaţa lui în viaţă de cîrciumar, făcea multă neguţătorie duhovnicească, cîştigînd lui Dumnezeu multe suflete omeneşti. De vreme ce, sub chipul negustorului de cîrciumă, lucra apostoleşte în taină ca un episcop; iar prin învăţăturile şi sfătuirile sale de Dumnezeu insuflate, aducea pe elini şi pe iudei la Biserica lui Hristos, pe cei păcătoşi îi povăţuia la pocăinţă. El avea şi darul tămăduirii, căci, prin punerea mîinilor şi prin rugăciune, tămăduia toate bolile trupeşti cele netămăduite între oameni; iar prin cuvîntul cel mîntuitor de suflete, vindeca rănile cele sufleteşti.

Pătimirea lui a fost astfel: un ighemon, cu numele Teotecn, a luat în stăpînire patria noastră, Ancira Galatiei. Acel stăpînitor era om tulburător şi cumplit, care se mîngîia cu uciderea şi cu vărsarea de sînge; iar faptele lui cele cu totul spurcate şi pline de necurăţie, nu poate să le grăiască nimeni. Acela, cerînd împăratului Diocleţian, prigonitorul Bisericii lui Hristos, stăpînirea ighemoniei, a făgăduit ca pe toţi creştinii care se află în Ancira, să-i întoarcă degrabă la păgînătatea elinească.

Deci, ajungînd la hotarele Ancirei, numai la auzul venirii sale, atît de mult i-a îngrozit pe toţi credincioşii, încît îndată s-au pustiit bisericile, iar locurile retrase şi munţii erau pline de creştini. După aceea, ighemonul acela a trimis vestitori unii după alţii, care să spună poporului cumplita îngrozire şi poruncă a muncitorului, prin care se poruncea ca bisericile creştineşti cu altarele lor să le risipească cu totul şi să le amestece cu pămîntul; iar pe toţi cei ce mărturisesc numele lui Hristos, să-i prindă, să-i lege cu lanţuri, să-i arunce în temniţă şi să-i păzească spre muncire, iar averile lor să le jefuiască. Atunci Biserica lui Hristos a fost întocmai ca o corabie în mijlocul valurilor celor cumplite, primejduindu-se şi temîndu-se de afundare. Căci, păgînii, năvălind asupra caselor creştineşti, jefuiau toate, trăgeau afară pe bărbaţi şi pe femei, pe tineri şi pe fecioare îi dădeau cu neruşinare spre necurăţiile acelor oameni spurcaţi; iar pe alţii îi legau cu lanţuri şi îi aruncau în temniţe.

Nu este cu putinţă a spune primejdiile acelea, care au fost asupra Bisericii în vremea aceea. Preoţii de la bisericile Domnului fugeau, lăsînd uşile deschise şi nu se afla loc unde să se ascundă cei ce fugeau de primejdie. Şi, jefuindu-li-se averile, foametea se simţea mult mai grea, decît în toate muncile de pînă aici.

Deci, cei ce umblau prin pustietăţi şi cei ce se ascundeau prin munţi şi prin peşteri, nesuferind foametea, se dădeau în mîinile păgînilor, nădăjduind la vreo milă din partea lor. Dar mai grea le era suferinţa acelor fugari, care, mai ales, au fost crescuţi în multă îmbelşugare, iar acum rodeau rădăcini din pustie şi de nevoie se hrăneau cu buruieni sălbatice.

Fericitul Teodot ajuta pe aceşti credincioşi într-acea vreme, după dumnezeieştile porunci, suferind multe osteneli şi dîndu-se în primejdii. Deoarece cîrciumăria nu era precum socotesc unii despre ea, ca să strîngă aur; ci s-a prefăcut într-adins ca o cîrciumă, ca să dea fără de frică adăpost şi odihnă în cîrciuma sa fraţilor celor izgoniţi. El avea multă purtare de grijă pentru credincioşii ţinuţi în legăturile temniţelor; iar pe cei ce scăpau din legături, îi ascundea la sine, hrănind şi ocrotind pe cei ce rătăceau prin munţi şi prin pustietăţi. El lua în taină trupurile sfinţilor mucenici ucişi în multe feluri, care erau aruncate spre mîncarea cîinilor, fiarelor şi a păsărilor; pentru că era dată poruncă de moarte de la muncitorul, asupra celor ce ar fi voit să îngroape trupurile mucenicilor. Deci, fericitul Teodot, luînd în taină trupurile acestora, le îngropa cu cinste. Astfel era casa dreptului acestuia, cîrciumă, dar şi scăpare a credincioşilor, pentru că sfîntul acesta nu era ştiut de păgîni că este creştin, părînd a fi cîrciumar. Dar în ascuns era tuturor de toate: acoperitor celor izgoniţi, hrănitor flămînzilor, doctor bolnavilor, întăritor celor ce se îndoiau, învăţător al dreptei credinţe, povăţuitor al vieţii celei plăcute lui Dumnezeu şi deşteptător spre nevoinţa mucenicească.

În acea vreme, Teotecn, slujitorul diavolului, a poruncit, ca toate bucatele şi băuturile care se vindeau în tîrg, adică pîinea şi vinul, să le spurce cu urîciunile jertfelor idoleşti; şi aceasta o făceau pentru creştini că, deşi nu voiau ei să se împărtăşească din necurăţiile închinătorilor de idoli, totuşi, cumpărînd şi mîncînd cele din jertfele idoleşti, se vor spurca. Deci, nu era cu putinţă să se aducă jertfă curată lui Dumnezeu, fiind spurcate şi pîinea şi vinul în toată cetatea. Acest lucru văzîndu-l fericitul Teodot, a cumpărat mai dinainte multă pîine, grîu şi vin şi le împărţea în taină la cei credincioşi, ospătînd la sine mulţi creştini. Atunci cîrciuma lui s-a făcut ca corabia lui Noe, care mîntuia lumea din potop. Precum atunci, toată lumea, înecîndu-se în ape, nu era cu putinţă cuiva a se mîntui afară din corabia lui Noe; tot astfel, şi acum, în cetatea noastră - zice scriitorul -, nici un creştin nu putea să se păzească de spurcăciunile idoleşti, afară de casa lui Teodot.

Astfel, cîrciuma lui s-a prefăcut în casă primitoare de oaspeţi, în biserică de rugăciune şi în altar preoţilor lui Dumnezeu, spre aducerea şi săvîrşirea celor fără de sînge dumnezeieşti Taine, că toţi alergau la el, ca cei din potop spre corabie. Aşa era cîrciuma dreptului acesta, aşa i-a fost neguţătoria şi dobînda lui. Însă, acum, destul despre aceasta, să vorbim şi despre alte fapte bune ale lui.

În acea vreme s-a întîmplat unui prieten al lui Teodot, cu numele Victor, să fie prins de păgîni, pentru o pricină ca aceasta: Unii din popii cei păgîneşti ai Artemidei l-au pîrît ighemonului, spunîndu-i că Victor ar fi hulit pe zeiţa lor şi că Apolon a siluit pe cea de un pîntece, sora sa, Artemida, şi a spurcat-o în ostrovul Delii, înaintea jertfelnicului; deci, se cade păgînilor să se ruşineze de nişte zei desfrînaţi ca aceia ai lor, care au făcut atîta fărăde-lege, de care oamenii cei înţelepţi nici nu pot auzi.

Auzind ighemonul acestea, a prins pe Victor cel clevetit şi l-a aruncat în temniţă. La acest legat mergeau păgînii, amăgindu-l şi zicîndu-i: "Supune-te ighemonului şi te vei învrednici de mare cinste, vei fi prieten al împăratului, vei cîştiga bogăţie multă de la dînsul şi vei petrece în palatul împărătesc. Iar de nu vei asculta pe ighemon, să ştii că te aşteaptă munci cumplite, casa ta va fi dărîmată, averile tale vor fi jefuite şi tot neamul tău se va pierde; iar trupul tău, după acele munci cumplite şi după moartea cea amară, se va arunca cîinilor spre mîncare". Acestea, şi mai multe, ziceau lui Victor păgînii.

Dar, mărturisitorul dreptei credinţe, Teodot, mergînd noaptea la dînsul în temniţă, îl îmbărbăta, zicîndu-i: "O, Victore, să nu asculţi nicidecum de acele cuvinte amăgitoare, care ţi le zic ţie păgînii, nici să te uiţi la sfatul lor cel viclean şi nici să te duci în urma lor, lăsîndu-ne pe noi; pentru că de vei face acestea, atunci vei cinsti mai mult spurcăciunea decît întreaga înţelepciune şi vei iubi nedreptatea în loc de dreptate. O, prietene, nu face aceasta! Căci să ştii că, pe cît aceia te momesc cu făgăduinţele lor viclene, pe atît te trag într-acea arătată pierzare. Oare nu cu făgăduinţe ca acestea au amăgit evreii pe Iuda vînzătorul? L-au folosit pe el cu ceva cei treizeci de arginţi pe care i-a luat? Nimic altceva n-a cîştigat, decît ştreangul de sugrumare. Deci, nu te nădăjdui că vei cîştiga ceva bun de la cei răi, pentru că făgăduinţele lor gătesc moarte veşnică!"

Cu astfel de cuvinte îmbărbăta dreptul Teodot pe Victor. Iar el, aducîndu-şi aminte de sfătuirea sfîntului, s-a arătat viteaz în pătimiri şi a răbdat cu vitejie muncile şi pentru acestea era lăudat de cei ce priveau la pătimirea lui, ca un mucenic al lui Hristos. Dar, cînd s-a apropiat de sfîrşitul nevoinţei sale şi cînd era gata să-şi ia cununa de la Hristos, a rugat pe muncitor să-l lase puţin, pînă va socoti ceva pentru sine. Atunci, îndată slujitorii au încetat de a-l munci şi l-au dus în temniţă, dîndu-i vreme să se gîndească. El a murit în temniţă din pricina atîtor munci ce suferise, nelăsînd nici o înştiinţare sau vreo adeverire despre sfîrşitul său; pentru aceasta pînă astăzi pomenirea lui este la îndoială.

Odată, fericitul Teodot s-a dus la un sat ce se numea Malor, care era departe de cetate ca la patruzeci de stadii. El auzise că acolo Sfîntul Mucenic Valent, cel ce a pătimit mai întîi în Medichina, săvîrşindu-se prin multe bătăi şi prin foc, s-a aruncat în rîul ce se numea Galios. Deci, s-a dus la satul acela, însă nu a intrat în el, ci a stat mai jos, lîngă rîu, la un loc depărtat de sat ca la două stadii. Şi a stat acolo pînă ce a aflat în rîu moaştele mucenicului şi le-a îngropat. Întorcîndu-se de acolo, a întîmpinat pe nişte fraţi de aceeaşi credinţă pe care, văzîndu-i, i s-a dat multă mulţumire, ca unul de obşte făcător de bine al tuturor. Ei i-au mulţumit mai ales pentru o mare facere de bine, pe care le-a arătat-o lor, pe cînd aceia au risipit altarul Artemidei şi s-au prins de rudeniile lor şi era să se dea ighemonului spre muncire. Dar, Teodot, cu mare purtare de grijă şi cu mult preţ, i-a răscumpărat din legături şi de la munci.

Deci, pentru aceasta închinîndu-se lui, îi mulţumeau. Sfîntul, bucurîndu-se de vederea lor, i-a rugat să prînzească cu dînsul şi, găsind un loc frumos, au şezut pe iarbă verde. Locul acela era împodobit cu pomi mulţi de livezi şi dumbravă cu multe flori mirositoare şi cîntări de păsări. Mai înainte de a prînzi ei, sfîntul a trimis pe doi în sat, să cheme pe preot ca, venind, să le binecuvinteze masa şi să prînzească împreună cu dînşii şi astfel să-i îngrădească în cale cu obişnuitele rugăciuni; pentru că sfîntul avea obicei a nu prînzi, nefiind de faţă preotul ca să-l binecuvinteze.

Mergînd cei trimişi în sat, au văzut pe preot ieşind din biserică, după cîntarea ceasului al şaselea, dar nu l-au cunoscut că este preot. Preotul, văzîndu-i pe ei înconjuraţi de cîini, a alergat şi, gonind cîinii, le-a urat de bine şi i-a întrebat: "Creştini sînteţi? Dacă sînteţi creştini, veniţi în casa mea, să ne veselim cu dragoste întru Hristos".

Iar ei i-au zis lui: "Creştini sîntem şi creştini căutăm!" Preotul, zîmbind, a zis către sineşi: "O, Frontoane - că aşa se numea preotul -, cît de adevărate sînt vedeniile visului! Pentru că am văzut în noaptea aceasta doi bărbaţi asemenea cu voi, grăind către mine şi spunîndu-mi: "Am adus comoara acestei ţări! Dar, de vreme ce vă văd pe voi de asemenea cu cei văzuţi în vis, spuneţi-mi comoara aceea". Răspuns-au bărbaţii cei trimişi: "Cu adevărat, noi avem pe bărbatul cel mai scump decît toată comoara, pe fericitul Teodot, pe care, de voieşti a-l vedea, arată-ne nouă mai întîi pe preotul satului acesta". Iar el a zis: "Eu sînt, cel pe care-l căutaţi! Deci, să mergem şi să aducem pe omul lui Dumnezeu în casa mea!" Mergînd preotul cu trimişii, a văzut pe Sfîntul Teodot şi l-a sărutat pe el şi pe fraţi, rugîndu-l să vină în sat la casa lui. Sfîntul Teodot se lepăda a merge, zicînd: "Mă sîrguiesc să mă întorc în cetate, pentru că am mare nevoinţă şi alergare pentru mîntuirea creştinilor! Deci, se cuvine să slujim fraţilor care sînt în primejdii şi în nevoi".

Făcînd preotul rugăciune, a binecuvîntat masa şi a început a prînzi. După prînz, Sfîntul Teodot, zîmbind, a zis către preot: "Cît de frumos este locul acesta pentru îngroparea sfintelor moaşte". Iar preotul a grăit către dînsul: "Tu sîrguieşte-te, ca să avem la acest loc moaşte sfinte". Grăit-a Teodot: "O, părinte, îngrijeşte-te numai ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, să zideşti aici, fără zăbavă, casă de rugăciuni pentru primirea moaştelor sfinţilor şi degrabă se vor aduce la tine moaşte muceniceşti". Zicînd acestea, a scos inelul din deget şi l-a dat preotului, zicîndu-i: "Domnul să fie martor între mine şi tine, că degrabă se vor aduce aici moaştele mucenicilor!" Aceasta însă o zicea sfîntul, proorocind mai înainte despre punerea moaştelor sale acolo; pentru că el se sîrguia să intre în nevoinţa mucenicească şi să-şi săvîrşească alergarea sa. După aceasta sfîntul a mers în cetate, la casa sa, şi a aflat cele ale sale stricate ca de cutremur, fiind răsturnate de prigonitori.

În cetate erau şapte fecioare care, din tinereţe, se întăriseră în întreaga înţelepciune şi în frica lui Dumnezeu. Ele se logodiseră în curăţenia feciorească cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mirele cel nestricăcios şi fără de moarte, dar acum îmbătrîniseră. Dintre ele, cea mai bătrînă era fericita Tecusa, mătuşa lui Teodot. Pe acelea prinzîndu-le muncitorul, după ce le-a pus la foarte multe munci, n-a putut să le silească la păgînătate. Atunci le-a dat pe ele la nişte tineri desfrînaţi spre batjocură, prihănind astfel buna credinţă creştină. Deci, fiind duse fecioarele spre spurcare, au suspinat din adîncul inimii şi, ridicîndu-şi ochii spre cer, se rugau lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, cît timp am fost într-a noastră putere ca să ne păzim fecioria curată, ştii cu cîtă pază şi osîrdie am ferit-o pe ea neprihănită pînă astăzi; acum, aceşti tineri fără de ruşine, au luat stăpînire asupra trupurilor noastre; deci, Tu Însuţi să ne păzeşti curate precum voieşti".

Astfel rugîndu-se sfintele fecioare cu tînguire Domnului, un tînăr mai fără de ruşine, a apucat pe Sfînta Tecusa, cea mai bătrînă dintre ele, vrînd să o batjocorească. Iar ea, apucîndu-se de picioarele lui, cu lacrimi zicea către dînsul: "Fiule, ce fel de îndulcire va fi vouă de la noi? Ce fel de mîngîiere veţi avea, batjocorind trupurile noastre cele obosite de bătrîneţe, de postiri, de dureri şi de munci, precum singuri aţi văzut. Eu am acum mai mult de şaptezeci de ani, iar celelalte surori ale mele sînt ceva mai mici decît mine. De aceea, este cu totul necuviincios vouă, fiind aşa de tineri, să poftiţi la nişte trupuri moarte, pe care îndată le veţi vedea mîncate de fiare, de vreme ce ighemonul a hotărît să nu ne învrednicească pe noi nici de îngropare".

Astfel, Sfînta Tecusa, grăind cu plîngere către tineri, şi-a aruncat acoperămîntul de pe capul său şi-i arăta lui cărunteţile sale, zicînd: "Ruşinează-te, fiule, de acestea că şi tu, mi se pare, ai pe maica ta, care acum mai este încă între cei vii, tot aşa de bătrînă; iar de a murit, apoi adu-ţi aminte de ea şi lasă-ne pe noi, că vei avea plată de la Stăpînul nostru Hristos, pentru că nu este deşartă nădejdea de la El".

Tînărul acesta împreună cu ceilalţi s-au umilit de nişte cuvinte ca acestea ale sfintei şi, încetînd din pofta lor, au început a plînge. Apoi lăsîndu-le pe ele, s-au dus, nefăcînd rău sfintelor fecioare. Auzind tiranul că fecioarele au rămas nebatjocorite, n-a poruncit să le mai supere pentru curăţia lor, ci a poruncit să le facă preotese zeiţei Artemida, poruncindu-le, ca în tot anul - după obiceiul elinesc -, să spele idolii în iezerul din apropiere. Deci, sosind ziua acelui praznic necurat al spălării idolilor, care în toţi anii se săvîrşea cu mare dănţuire, ei au pus pe fiecare idol într-o căruţă deosebită şi îl trăgeau, mergînd după ei tot poporul cu dănţuire spre iezer; iar din porunca ighemonului, trăgea pe sfintele fecioare înaintea idolilor. Fiecare din fecioare era goală şi pusă în căruţe deosebite, stînd astfel spre rîs şi spre batjocură.

Ieşind toată cetatea la praznicul acela şi la acea privelişte, se auzea glas de trîmbiţe, ţambale şi cîntecele femeilor, care dănţuiau cu capetele descoperite şi cu părul despletit; iar din pricina zgomotului poporului care juca, se cutremura pămîntul. În fruntea poporului mergea fiul cel de viperă, ighemonul Teotecn, şi toţi, îndreptîndu-şi ochii spre fecioarele cele dezvelite, unii se prăpă-deau cu rîsul, alţii se mirau de vitejia şi răbdarea lor; iar altora, văzînd trupurile lor rănite de bătăi, le era milă de dînsele şi plîngeau.

Astfel săvîrşindu-se prăznuirea cea necurată, Sfîntul Teodot era într-o mare grijă pentru sfintele fecioare, temîndu-se ca nu cumva vreuna din ele, slăbind întru nevoinţe, să cadă de la Hristos, nădejdea sa. Deci se ruga pentru dînsele lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să le întărească întru pătimire; pentru aceasta, el s-a închis la rugăciune în casa unui bărbat sărac, cu numele Teoharid, care era aşezată aproape de biserica sfinţilor patriarhi Avraam, Isaac şi Iacov, şi acolo se ruga împreună cu Pahronie, ruda sa, cu Teodot cel tînăr, fiul unui prieten al său şi cu alţi creştini. Deci, căzînd Sfîntul Teodot cu faţa în jos, zăcea la pămînt, rugîndu-se de la ceasul întîi al zilei pînă la al şaselea, cînd le-a spus femeia lui Teoharid, că corpurile sfintelor fecioare au fost înecate în iezer. Auzind o înştiinţare ca aceasta, Sfîntul Teodot s-a ridicat puţin de la pămînt şi, stînd în genunchi, şi-a înălţat mîinile sale spre cer şi, udîndu-se cu multe lacrimi, ca nişte picături de ploaie, a zis: "Mulţumesc Ţie, Stăpîne, că ai auzit glasul plîngerii mele şi nu ai lepădat în deşert lacrimile mele!"

Apoi a întrebat pe acea femeie, în ce chip a înecat în apă pe acele fecioare şi în ce loc, lîngă mal sau la mijloc. Iar ea spunea, zicînd: "Eu stăteam acolo aproape cu alte femei şi am văzut cum ighemonul îndemna cu multe momeli pe sfintele fecioare ca să slujească idolilor la spălarea lor, făgăduindu-le multe daruri. Însă n-a sporit nimic, ci mai ales a rămas ruşinat de Sfînta Tecusa, care l-a defăimat cu cuvinte ocărîtoare. Iar popii Artemidei şi ai Atenei le dădeau lor haine albe şi cununi de flori, ca să slujească cu dînşii idolilor, dar fecioarele au scuipat hainele; iar cununile acelea aruncîndu-le la pămînt, le-au călcat cu picioarele. Deci, ighemonul a poruncit, ca să lege de grumajii fecioarelor nişte pietre grele şi, punîndu-le în luntre, să le ducă pe ele în adînc şi acolo să le înece. Astfel au fost înecate ele în acea apă ca la două stadii departe de mal".

Acestea auzindu-le sfîntul, a petrecut pînă seara, sfătuindu-se cu Polihronie şi cu Teoharid, cum ar putea să scoată trupurile sfintelor fecioare din iezer şi să le dea obişnuitei îngropări. După aceea, pe la apusul soarelui, a venit la dînşii un tînăr creştin, cu numele Grigorie, care le-a spus că ighemonul a pus lîngă iezer străji de ostaşi să păzească, ca să nu ia creştinii din iezer trupurile fecioarelor. Deci, sfîntul s-a mîhnit foarte mult că nu îi era cu înlesnire să scoată trupurile sfinte; pe de o parte, din cauza străjilor ce erau puse, iar pe de alta, din cauza greutăţii pietrelor care erau legate de grumajii sfintelor din care una singură era atît de grea, încît abia putea o căruţă să o ducă.

Spre seară, Sfîntul Teodot a ieşit singur la biserica sfinţilor patriarhi, care era aproape şi pe care păgînii o îngrădiseră, ca să nu intre în ea cineva dintre creştini; deci, aruncîndu-se la pămînt înaintea ei, s-a rugat mult. Apoi, sculîndu-se, s-a dus la biserica sfinţilor părinţi; şi, aflînd-o şi pe aceea îngrădită de păgîni, s-a aruncat înaintea ei la rugăciune.

Auzind în spatele lui oarecare strigare şi gîlceavă şi, părîndu-i-se că vine cineva după dînsul, s-a sculat şi s-a întors la casa lui Teoharid, unde, adormind puţin, i s-a arătat în vedenie mătuşa lui, Sfînta Tecusa, zicîndu-i: "Dormi, fiule Teodote, şi nu ai pentru noi nici o grijă, nici nu-ţi aduci aminte de învăţătura cu care te-am învăţat cînd erai copil şi te-am povăţuit spre fapta bună mai presus de nădejdea părinţilor tăi. Cînd eram vie, niciodată nu m-ai defăimat, ci m-ai cinstit ca pe o maică; iar acum, după trecerea mea din această lume, m-ai uitat pe mine, deşi erai dator să-mi slujeşti pînă în sfîrşit. Mă rog, nu lăsa trupurile noastre să stea în apă spre mîncarea peştilor, ci sîrguieşte-te îndată de le scoate pe ele, deoarece şi tu, după două zile, vei intra întru nevoinţa pătimirii. Deci, scoală-te şi mergi la iezer; însă, fereşte-te de vînzător". Acestea zicîndu-le, s-a dus de la dînsul.

Sfîntul Teodot, sculîndu-se îndată din somn, a spus acea vedenie fraţilor, şi toţi cu lacrimi s-au rugat Domnului să le ajute a afla trupurile sfintelor muceniţe. Deci, fericitul Teodot, socotind într-însul vedenia, nu pricepea ce înseamnă cuvîntul acela de pe urmă, care i l-a spus lui, zicîndu-i: "Fereşte-te de vînzător!" Dar lucrul acela s-a făcut cunoscut prin cuvîntul ce ne stă înainte: După ce s-a făcut ziuă, tînărul Grigorie împreună cu Teoharie, a trimis ca să se încredinţeze mai bine, despre ostaşii cei ce păzeau, nădăjduind că acum se vor fi dus la praznicul Artemidei, pe care păgînii îl săvîrşeau într-acea zi.

Ducîndu-se trimişii, au văzut că încă nu se duseseră ostaşii şi, întorcîndu-se, au spus fraţilor; deci, au petrecut toată ziua aceea în post şi rugăciune. Iar după ce a înserat, au plecat spre iezer, fără să mănînce, luînd nişte seceri ascuţite, ca, intrînd în apă, să taie funiile ce ţineau pietrele legate de grumajii sfintelor. În noaptea aceea era întuneric mare. Nici luna şi nici stelele nu luminau. După apusul soarelui s-a apropiat de acel loc înfricoşat, dar nimeni nu mai îndrăznea să treacă pe acolo, deoarece se vedeau multe trupuri, oase şi capete tăiate; unele erau înfipte în pari ascuţiţi, iar altele se tăvăleau pe pămînt. Deci, fiind cuprinşi de frică, au auzit glas, zicînd: "Teodot, mergi cu curaj!"

Ei iarăşi s-au îngrozit de glasul acela şi s-au însemnat fiecare cu semnul Sfintei Cruci. Atunci îndată s-a arătat în văzduh, în partea dinspre răsărit, o cruce prealuminoasă, aruncînd raze de foc, pe care, văzînd-o, şi-au schimbat frica în bucurie. Deci, căzînd în genunchi, s-au închinat Sfintei Cruci şi s-au rugat Domnului. Apoi, sculîndu-se, au plecat în drumul lor spre iezer; dar, iarăşi ascunzîndu-se vedenia crucii, s-a făcut întuneric mare, neputînd să se vadă unul pe altul. Atunci, căzînd o ploaie mare, pretutindeni se făcuse apă şi noroi, aşa că abia puteau călca cu picioarele; iar drumul fiind foarte alunecos, mai mare le era osteneala decît frica.

După aceea au stat iarăşi la rugăciune, cerînd ajutor de la Dumnezeu la o nevoie ca aceea; şi, iată că deodată, li s-a arătat lumina cea de foc, arătîndu-le pacea. Apoi Sfîntului Teodot i s-au arătat doi bărbaţi în haine luminoase, avînd perii capetelor şi bărbile lor cărunte, grăind către dînsul: "Îndrăzneşte, Teodot, Domnul nostru Iisus a scris numele tău în rîndul mucenicilor, auzind rugăciunea ta cea cu lacrimi vărsată pentru aflarea trupurilor sfintelor lui mirese. Noi sîntem trimişi de dînsul în ajutorul tău şi facem parte din ceata acelor sfinţi părinţi, la care te-ai rugat în noaptea trecută înaintea bisericii lor; deci, după ce vei merge la iezer, vei vedea întrarmat pe Sfîntul Mucenic Sosandru, îngrozind şi izgonind pe ostaşii ce păzesc, şi nu se cade ţie să aduci cu tine pe vînzătorul!"

Acestea zicîndu-le, s-au făcut nevăzuţi. Sfîntul Teodot n-a socotit cine este vînzătorul care merge cu dînsul. Deci, urmînd lumina cea de foc, care li s-a arătat lor, au venit la iezer. Atunci, deodată s-au făcut fulgere şi tunete înfricoşate şi a căzut ploaie mare şi furtună cu vînt cumplit; iar ostaşii de frică au fugit, nu numai din cauza furtunii celei mari şi a tunetelor celor înfricoşate, însoţite cu fulgere şi cu vărsare mare de ploaie, dar, mai ales, pentru vedenia aceea de spaimă; pentru că au văzut pe un bărbat mare înarmat, avînd zale, pavăză, coif pe cap şi în mîini o suliţă mare şi toate acestea străluceau ca focul. Acesta era Sfîntul Mucenic Sosandru. Ostaşii au fugit abia vii de o vedenie ca aceasta, fiind cuprinşi de mare frică. Deci, apa iezerului, din cauza vînturilor şi a furtunii, a ieşit la celălalt mal, încît s-a văzut fundul rîului şi, din această pricină, se puteau vedea trupurile sfintelor muceniţe.

Deci, mergînd acolo, au tăiat cu secerile funiile de la grumajii lor şi, luînd trupurile lor, le-au pus în căruţe şi le-au adus la biserica sfinţilor patriarhi, unde le-au îngropat lîngă biserică. Numele acelor sfinte fecioare sînt acestea: Tecusa, Alexandra, Claudia, Fainia, Eufrasia, Matronia şi Iulia. Aceste sfinte fecioare au pătimit în optsprezece zile ale lunii lui mai.

Făcîndu-se ziuă, a sosit ştire în cetate că s-au furat trupurile fecioarelor din iezer. Atunci ighemonul, popii şi ceilalţi închinători de idoli, s-au umplut de mînie şi oriunde vedeau vreun creştin, îl prindeau şi îl aduceau la cercetare. Astfel, mulţi credincioşi fiind prinşi, au fost rupţi cu dinţii ca de nişte fiare.

Sfîntul Teodot, înştiinţîndu-se de aceasta, voia să se dea singur în mîinile păgînilor, dar a fost oprit de fraţi. Iar monahul Polihronie, schimbîndu-şi hainele şi făcîndu-se ca un lucrător de pămînt, a mers la tîrg, vrînd cu dinadinsul să afle cele ce s-au întîmplat, dar, îndată a fost prins de nişte elini şi dus la ighemon, unde, bătîndu-l şi făcîndu-i multe răni, l-a întrebat despre cei ce au luat trupurile sfintelor. Apoi, dacă a văzut sabia scoasă asupra capului lui, s-a îngrozit de moarte şi, temîndu-se, a spus adevărul, că Teodot cîrciumarul a scos trupurile din iezer şi le-a îngropat pe ele lîngă biserica patriarhilor. Deci, păgînii, îndată dezgropînd din pămînt moaştele sfintelor muceniţe, le-au ars în foc; iar pe Teodot îl căuta spre muncire. Despre toate acestea i s-a spus sfîntului chiar în seara acelei zile. Atunci sfîntul a cunoscut că Polihronie - ruda şi prietenul său - este vînzătorul de care îi porunceau sfinţii să se ferească. Deci, şi-a pus în gînd să se dea pe el la munci pentru Dumnezeu, zicînd fraţilor: "Rugaţi-vă pentru mine lui Hristos Dumnezeul nostru, ca să mă învrednicească cununii muce-niceşti".

Atunci toţi s-au rugat cu dînsul în toată noaptea aceea, iar sfîntul zicea în rugăciunea sa: "Doamne Iisuse Hristoase, nădejdea celor deznădăjduiţi, dă-mi putere să săvîrşesc cu bine nevoinţa alergării muceniceşti şi primeşte sîngele meu cel vărsat ca o jertfă ce se aduce Ţie pentru cei chinuiţi pentru Tine; uşurează greutatea lor şi alină viforul cel cumplit al gonirii, ca în pace şi linişte adîncă să petreacă cei ce cred întru Tine, Stăpîne". Făcîndu-se ziuă, sfîntul se sîrguia să iasă, ca să se ducă la muncire, dar s-a făcut plîngere mare între fraţi şi, cuprinzîndu-l pe el, ziceau: "Mîntu-ieşte-te, o, Teodote, lumina cea luminoasă şi dulce a Bisericii noastre pentru că, după trecerea acestor primejdii, vei moşteni cereasca lumină, iar pe tine te vor primi cetele sfinţilor îngeri şi ale arhanghelilor şi te va străluci slava Sfîntului Duh şi a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce şade de-a dreapta Tatălui. De nişte bunătăţi ca acestea îţi va fi pricinuitoare alergarea acestei nevoinţe de acum. Iar nouă, celor ce rămînem în învăluire, ducerea ta de la noi, nu ne va aduce altceva, decît numai plîngere, tînguire şi suspinare".

Astfel, plîngînd toţi, Sfîntul Teodot pe fiecare îl îmbrăţişa şi-l săruta cu sărutarea cea mai de pe urmă. Şi le-a poruncit ca, atunci cînd va veni preotul Fronton din satul Malos să-i aducă inelul, să-i dea aceluia moaştele lui, de vor putea să le ia în taină. Zicînd acestea, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci peste tot trupul şi a ieşit fără temere. Mergînd el, doi din cei mai mari cetăţeni cunoscuţi ai lui l-au întîmpinat şi, voind să arate sfîntului acea dragoste de prietenie, îi ziceau să se ascundă repede, că popii Atenei şi ai Artemidei şi poporul îl pîrăsc la ighemon, că pe toţi creştinii îi sfătuieşte să nu se închine pietrei celei nesimţitoare şi lemnului, şi multe alte spuse asupra lui. Iar Polihronie zicîndu-i că el a furat trupurile fecioarelor, i-a spus: "Deci, păzeşte-te, Teodote, pînă ce ai vreme, pentru că lucrul acesta este fără de minte, ca singur să te dai la munci". Atunci sfîntul a zis către dînşii: "Dacă îmi sînteţi prieteni şi voiţi să-mi arătaţi dragostea voastră, să nu mă împie-dicaţi de la calea pe care am apucat, ci, mai bine, duceţi-vă la judecător şi spuneţi celor mari, că Teodot pe care îl părăsesc popii şi poporul, se află înaintea uşii". Sfîntul, zicînd aceasta către dînşii, a mers îndată şi a intrat în mijlocul divanului şi căuta cu faţa veselă spre uneltele de muncă. Acolo era un cuptor înfocat, căldări fierbînd roate şi alte multe.

Sfîntul, privind spre toate acestea, nu se înspăimînta, nici nu se tulbura cu gîndul, ci stătea vesel, arătîndu-şi vitejia inimii. Ighemonul, căutînd spre dînsul, i-a zis: "Nimic din muncile ce-ţi sînt puse înainte nu vei pătimi, dacă te vei pleca să aduci jertfe zeilor; pentru că vei fi liber de toate pîrile pe care toată cetatea şi popii le pun asupra ta, te vei face prieten nouă şi vei fi iubit de împărat şi cu cinste te vei cinsti de la dînsul, dacă te vei lepăda de Iisus, pe Care Pilat, cel ce a fost mai înainte de noi, L-a răstignit în Iudeea. Deci, socoteşte în tine cu înţelegere, o, Teodote, că ne pari a fi om înţelept şi se cuvine ca omul cel cu pricepere să le facă toate cu socoteală şi cu luare aminte; depărtează-te de la toată nebunia şi pe ceilalţi creştini depărtează-i de la aceea şi, astfel, vei stăpîni toată cetatea; pentru că te voi pune popă lui Apolo, mai marele zeu, care arată poporului daruri multe, spune mai înainte cele ce au să fie şi tămăduieşte bolile cu meşteşug doctoricesc. Acestuia de îi vei sluji, tu vei putea pune popi celorlalţi zei prin tine se vor ridica la dregătorii mari, prin tine se vor ridica judecătorii, prin tine se va orîndui pămîntul pentru treburile poporului. Se vor adăuga ţie, pe lîngă cinste, bogăţii multe, neamul tău va fi luminos între neamuri şi, de ai trebuinţă acum de averi, îţi voi da îndată".

Ighemonul, zicînd acestea, s-a ridicat un glas din popor, care fericea pe Teodot pentru darurile ce i se dădeau, sfătuindu-l să le ia. Dar, Sfîntul Teodot a început a răspunde astfel către ighemonul Teotecn: "Mai întîi doresc acest dar de la Domnul meu Iisus Hristos, pe care tu l-ai ocărît ca pe un om prost. Lăsaţi-mă să vă dau pe faţă rătăcirea şi înşelăciunea zeilor voştri şi să mărturisesc prin cuvinte scurte, Taina întrupării şi minunile Fiului lui Dumnezeu, pentru că se cade o, Teotecne, ca credinţa mea în Hristos s-o arăt înaintea voastră a tuturor, cu lucrul şi cu cuvîntul. De faptele zeilor voştri îmi este ruşine a grăi, însă, voi zice acestea spre înfruntarea voastră. Acela pe care voi îl numiţi Dia şi credeţi că este zeu mai mare decît toţi zeii, s-a întins atît spre necurata poftă de femei şi de copii, cît avea început şi sfîrşit toată răutatea; că Orfeu, făcă-torul vostru de stihuri, povesteşte că Dia a ucis pe Saturn, adevăra-tul său tată, şi pe adevărata sa maică cea rea o avea femeie, din care a născut o fiică, Persefona; dar şi cu aceea a păcătuit şi mai avea femeie pe sora sa, Junona; precum şi Apolon a spurcat pe sora sa, Artemida, în capiştea din ostrovul Delos. De asemenea şi Aris se îndrăcea cu pofta desfrînării spre Venus şi Ifesto spre Atina, fiind fraţi de sînge.

Din acestea vezi oare, ighemoane, cît este de spurcată fărădelegea zeilor voştri? Legea nu pedepseşte oare pe cei ce fac unele ca acestea? Deci, voi vă lăudaţi cu nişte zei desfrînaţi ca aceştia, neruşinîndu-vă a vă închina ucigătorilor de tată, amestecătorilor de sînge, preadesfrînaţilor, spurcătorilor de copii şi vrăjitorilor; pentru că acest făcător de stihuri le-a scris despre zeii voştri, ca şi cum ar lăuda lucrurile lor cele urîte. Faptele şi minunile Domnului nostru Iisus Hristos sînt potrivnice lor. Ele toate sînt curate şi n-au nici o prihană; pentru că sfinţii prooroci au vestit mai înainte Taina întrupării, zicînd: În vremile cele mai de pe urmă se va pogorî Dumnezeu din cer către oameni şi va petrece cu dînşii ca un om, făcînd semne şi minuni negrăite, tămăduind bolile celor neputincioşi şi învrednicind pe oameni Împărăţiei cerului.

Iar despre întruparea Lui, despre pătimirea pentru noi, despre moartea Lui cea de voie şi despre învierea din morţi, aceiaşi sfinţi prooroci au vestit mai înainte cu toată adeverirea. Martori ai întrupării Lui sînt haldeii şi vrăjitorii Persiei cei preaînţelepţi, care, prin măiestria arătării stelei, au cunoscut naşterea Lui cea trupească şi, venind cu daruri la Dînsul, I s-au închinat ca unui Dumnezeu. Martori ai învierii Lui sînt chiar ostaşii romani, cărora le-a fost încredinţată paza mormîntului. Aceia au văzut scularea Domnului din mormînt, cea dumnezeiască şi atotputernică, şi, ducîndu-se în cetate, au vestit-o arhiereilor. Iar faptele cele de minuni ale Domnului nostru, pe care le făcea vieţuind cu oamenii, cine le va spune cu de-amănuntul?

Întîi a prefăcut apa în vin, cu cinci pîini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni în pustie; pe cei bolnavi îi tămăduia cu cuvîntul, umbla pe mare ca pe uscat; de stăpînirea Lui se temea furia focului; celui orb din naştere i-a dăruit vedere; pe cei şchiopi i-a făcut să umble; cu porunca Lui au înviat morţii, pe Lazăr cel mort de patru zile, l-a ridicat din mormînt cu cuvîntul şi l-a întors la viaţă. Cu nişte minuni ca acestea preaslăvite şi preaminunate S-a arătat că este Dumnezeu adevărat şi Atotputernic, iar nu om de rînd între oameni".

Sfîntul mucenic, mărturisind acestea cu glas mare pentru Domnul nostru Iisus Hristos, toată mulţimea poporului închinător de idoli s-a tulburat şi mugea ca o mare umflată de vînturi. Popii îşi smulgeau părul, îşi rupeau hainele de pe ei, îşi stricau cununile; iar poporul, mîniindu-se, striga cu răcnete necuviincioase şi cîrtea contra ighemonului, zicînd: "Pe un hulitor de zei ca acesta vrednic de moarte, îl laşi să grăiască multe şi nu îl munceşti şi îl pedepseşti îndată?"

Atunci ighemonul, mai mult aprinzîndu-se de mînie, a poruncit ostaşilor să dezbrace hainele de pe mucenic şi gol să-l spînzure la muncă şi cu unghii să-i strujească trupul. Deci, singur s-a sculat de la locul său, vrînd să muncească pe sfîntul cu mîinile sale. Şi se auzeau glasuri de tulburare, propovăduitorii strigînd, poporul pornindu-se cu mînie şi gîlceavă şi slujitorii pregătindu-se să muncească pe robul lui Hristos, luîndu-şi uneltele cele de muncă în mîini; singur mucenicul era în pace şi netulburat cu duhul şi stătea cu linişte sufletească, ca şi cum nu s-ar fi ridicat împotriva lui o tulburare ca aceea.

Deci, l-au spînzurat gol şi l-au strunjit cu unghii de fier fără de milă; iar el se lumina şi zîmbea cu faţa, ca şi cum nu ar fi fost muncit, pentru că avea pe Cel ce-l ajuta, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Fiind astfel muncit, slujitorii se schimbau, pentru că unii ostenind, alţii luau uneltele şi-l munceau. Iar mucenicul era nebiruit, pătimind ca într-un trup străin, deoarece avea toată mintea sa adîncită întru Domnul. Ighemonul Teotecn, văzînd acestea, a poruncit să toarne pe rănile lui oţet tare, amestecat cu sare, şi cu făclii să-i ardă coastele.

Deci, mucenicul, fiind astfel ars, a simţit putoare din arderea trupului său şi pentru aceasta a început a-şi întoarce nasul puţin. Acest lucru, văzîndu-l ighemonul, a alergat îndată la el, şi i-a zis: "Teodote, unde este acum îndrăzneala cuvintelor tale? Pentru că te văd biruit de munci! Cu adevărat, de n-ai fi hulit pe zei şi de te-ai fi închinat puterii lor, apoi n-ai fi pătimit unele ca acestea. Au nu te-am sfătuit, fiind om prost şi vrăjmaş, să nu te împotriveşti poruncii împăratului, care are stăpînire peste sîngele tău?"

Mucenicul i-a răspuns: "O, ighemoane, nu mă socoti că sînt biruit de munci, văzînd că-mi întorc puţin nasul de la putoarea acestui trup ars; ci porunceşte slujitorilor tăi, să facă porunca mai cu silinţă, pentru că-i văd slabi şi cu lenevire făcînd lucrul lor; iar tu caută alte munci şi mai cumplite, ca să cunoşti puterea Domnului meu, Care mă întăreşte şi cu al Cărui ajutor împuternicindu-mă, nu te bag în seamă pe tine, ca pe un rob prost ce eşti, nici pe împăratul tău".

Astfel grăind sfîntul, ighemonul a poruncit să-l bată cu pietre peste gură, să-i sfărîme fălcile şi să-i zdrobească dinţii. Sfîntul, primind această bătaie, zicea către ighemon: "Chiar şi limba de mi-ai tăia-o, tot nimic nu vei spori; pentru că Dumnezeul nostru Iisus Hristos ascultă pe robii Săi, chiar cînd ei tac".

Slujitorii, ostenind de multă muncire, ighemonul a poruncit să ia pe Sfîntul Teodot, să-l închidă în temniţă şi să-l ţină acolo pentru altă muncire. Mucenicul, fiind dus prin cetate la legăturile temniţei, avînd tot trupul rănit, arăta biruinţa sa asupra muncitorului şi a diavolului prin însăşi rănile acelea. Iar mulţimii poporului, înconjurîndu-l şi uitîndu-se spre el ca la o privelişte, le arăta puterea lui Hristos, zicînd: "Vedeţi toţi cît de minunată şi atotputernică este puterea lui Hristos, Domnul meu? Astfel le dă putere celor ce pătimesc pentru El, ca să nu simtă durerile trupeşti cele din bătăi. Neputinţa trupească o face mai tare decît focul şi pe oamenii cei de neam prost îi ridică la îndrăzneală atît de mare, încît nesocotesc poruncile împăraţilor şi îngrozirile boierilor. Tuturor, fără de făţărnicie, Stăpînul nostru le dăruieşte cu nelipsire darul Său, celor de neam prost, ca şi celor de neam bun; robilor, ca şi celor liberi; barbarilor, ca şi elinilor celor ce cred în El". Şi iarăşi, arătîndu-şi rănile sale, zicea: "Nişte jertfe ca acestea de la cei credincioşi, se cuvine a se aduce lui Hristos, Dumnezeului nostru, Care a pătimit singur pentru fiecare din noi". Astfel grăind sfîntul cu glas mare către popor, a intrat în temniţă şi l-au închis în legături.

După ce au trecut şaisprezece zile, ighemonul Teotecn a poruncit să pregătească un divan în mijlocul cetăţii, la un loc mai înalt. Deci, scoţînd din temniţă pe Sfîntul Mucenic Teodot, l-au pus înaintea judecăţii şi au zis către el: "Teodot, apropie-te de noi, pentru că socotesc că, pedepsindu-te cu muncile cele mai dinainte, acum ţi-ai lăsat mîndria cea de mai dinainte şi te-ai făcut mai bun. Cu adevărat, fără de socoteală, singur ai adus asupra ta atîtea munci, pentru că noi nu vrem să te muncim. Deci, acum lepădîndu-ţi împotrivirea ta, recunoaşte stăpînirea atotputernicilor zei, ca să te învredniceşti darurilor noastre, pe care ţi le-au făgăduit şi le făgăduim şi acum, de te vei închina zeilor; iar de nu, apoi îndată vei vedea focul cel pregătit asupra ta, fiarele cele ascuţite şi gurile fiarelor celor deschise spre sfîşierea ta".

Sfîntul mucenic a răspuns: "O, Teotecne, ce lucru atît de cumplit vei putea să afli asupra mea, care ar fi în stare să biruiască puterea Domnului meu, care mă întăreşte pe mine? Deşi trupul meu, precum vezi, este foarte rănit de cele dintîi munci, însă, încearcă puterea cea nouă în mine şi adaugă mădularelor mele alte feluri de munci, ca să vezi că pot să le sufăr pe toate".

Deci, ighemonul a poruncit ca iarăşi să spînzure pe sfînt şi să-l strujească cu unghii de fier, înnoind rănile lui cele dintîi. Iar sfîntul, fiind muncit, mărturisea cu glas mare numele lui Iisus Hristos. Apoi, luînd pe pătimitorul, îl tîrau pe hîrburi ascuţite. După aceasta, spînzurîndu-l, iarăşi îl strujeau, încît nu se mai găsea loc sănătos pe trupul lui, astfel tot trupul era ca o rană; numai limba era întreagă şi cu aceea slăvea şi mulţumea lui Dumnezeu; iar pe muncitori şi pe slujitori îi ocăra ca pe nişte neputincioşi. Ighemonul neştiind cum să muncească mai mult pe sfîntul, a dat contra lui sentinţa de moarte, astfel: "Pe Teodot, apărătorul credinţei galileenilor, vrăjmaşul zeilor noştri, potrivnicul poruncii împărăteşti şi ocărîtorul meu, stăpînirea noastră porunceşte, ca să fie tăiat cu sabia şi trupul lui să se ardă cu foc, ca să nu se îngroape de creştini".

Deci, sfîntul, fiind dus la tăiere într-un cîmp de lîngă cetate, venea după el popor mult, bărbaţi şi femei, vrînd să-i vadă sfîrşitul. Ajungînd sfîntul la locul cel de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Făcătorul cerului şi al pămîntului, Cel ce nu părăseşti pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, mulţumesc că m-ai învrednicit pe mine să fiu cetăţean ceresc şi părtaş al împărăţiei Tale. Te laud că mi-ai dat putere să biruiesc pe balaurul acela şi să-i sfărîm capul; însă Te rog, dă credincioşilor Tăi uşurare din scîrbele ce sînt puse asupra lor, ca cu mine să se sfîrşească gonirea ce se face de către păgîni asupra Bisericii Tale. Dă pace Bisericii Tale, izbăvind-o de muncirea diavolului". Sfîrşind rugăciunea a zis "Amin". Apoi, întorcîndu-se, a văzut pe fraţi plîngînd şi le-a zis: "Fraţilor, nu plîngeţi după mine, ci preamăriţi pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care mi-a dat putere a-mi săvîrşi nevoinţa şi a birui pe vrăjmaş; iar eu mă voi ruga cu îndrăzneală lui Dumnezeu pentru voi". Zicînd aceasta, şi-a plecat cinstitul său cap sub sabie şi, tăindu-i-se, s-a sfîrşit întru Domnul, în şapte zile ale lunii iunie.

Deci, slujitorii, aducînd lemne multe, le-au pus peste trupul mucenicului, vrînd să-l ardă după porunca tiranului. Dar, deodată, cu puterea lui Dumnezeu, s-a făcut o furtună mare şi, arătîndu-se o lumină ca fulgerul, strălucea împrejurul trupului mucenicului, şi nimeni nu îndrăznea să se apropie ca să aprindă lemnele. Ighemonul, înştiinţîndu-se de acestea, a poruncit ostaşilor să treacă la locul acela şi să păzească trupul, ca să nu-l fure creştinii.

Făcîndu-şi ostaşii colibă de stîlpări de finic şi de trestii, şedeau acolo. Fiind tîrziu - după rînduiala lui Dumnezeu - a trecut pe acolo preotul Fronton, care purta inelul mucenicului, mergînd de la satul său în cetate. El nu ştia nimic de sfîrşitul Sfîntului Teodot. Asinul lui era încărcat cu vin vechi, pe care îl ducea să-l vîndă în cetate, pentru că era lucrător de vie şi din aceea îşi hrănea casa.

Cînd s-a apropiat de acel loc unde zăcea trupul mucenicului şi pe care îl păzeau ostaşii, asinul s-a poticnit şi a căzut. Văzînd ostaşii aceasta, au alergat să-i ajute lui Fronton să-şi ridice asinul, şi i-au zis: "Străinule, unde mergi acum noaptea? Abate-te şi dormi cu noi, că şi păşune este aici pentru dobitocul tău".

Deci, preotul Fronton s-a plecat dorinţei lor şi a rămas la ei; iar trupul mucenicului zăcea acoperit cu găteji şi fîn. Lîngă colibă era foc şi bucate gătite pentru cină; deci, ostaşii au chemat pe oaspete, ca să mănînce cu ei. Luînd el un vas, l-a umplut cu vin de al său şi l-a dat lor să-l bea. Iar ei, gustînd, au lăudat vinul că este foarte bun, întrebîndu-l de cîţi ani este. Fronton le-a răspuns: "Este de cinci ani". Bînd ei vin şi neştiind că oaspetele este creştin şi preot, vorbeau fără ferire, povestindu-i toate ce se întîmplaseră în zilele acelea şi îi spuneau cum şapte fecioare au fost înecate, deoarece n-au vrut să spele idolii şi cum Teodot cîrciumarul a scos noaptea trupurile lor din iezer şi le-a îngropat. Făcîndu-se cercetare pentru aceea, el singur a venit la judecată şi s-a dat la munci de bunăvoie. El a răbdat cu bărbăţie muncile, ca şi cum ar fi fost de aramă sau din fier. Şi, iată aici trupul aceluia tăiat, pe care îl păzim după poruncă.

Ascultînd preotul vorba lor, mulţumea în sine lui Dumnezeu, că i-a dat a şti de pătimirea şi de sfîrşitul Sfîntului Teodot şi se gîndea în sine cum ar putea să fure acel cinstit trup. Deci, umplînd iarăşi vasul cu vin, le-a dat lor, poftindu-i să bea cît vor şi astfel i-a îmbătat. După ce au adormit, preotul s-a sculat şi s-a apropiat de trupul Sfîntului Mucenic şi, descoperindu-l, îl săruta. Apoi a scos inelul din degetul său şi l-a pus în degetul mucenicului, zicînd: "O, Sfinte Teodot, mucenice al lui Hristos, împlineşte ceea ce mi-ai făgăduit mie".

Deci, punînd trupul şi capul aceluia pe asin în locul vinului, şi, legîndu-l bine, a dat drumul dobitocului, care s-a dus în satul preotului, aducînd pe el trupul mucenicului. Iar preotul a pus iarăşi gătejele şi fînul la loc ca şi cum ar fi trupul mucenicului şi, venind la colibă, s-a culcat.

Preotul, sculîndu-se dimineaţa, a început a se mîhni pentru asin, zicînd: "Mi-a fugit dobitocul! Oare nu l-a furat cineva?" Şi pentru aceasta ostaşii se sîrguiau împreună cu el, neştiind că este furat trupul mucenicului, pentru că vedeau gătejele şi fînul la locul lor. Lăsînd preotul vinul, s-a dus, prefăcîndu-se că-şi caută asinul, şi nu s-a mai întors, ci s-a dus de-a dreptul în satul său. Asinul, fiind povăţuit de înger, a mers în acel loc unde Sfîntul Teodot a prînzit cu preotul Fronton, şi a lăudat acel loc frumos, ca fiind cuviincios de primirea sfintelor moaşte şi sfătuia pe preot să zidească o casă de rugăciune şi să aştepte moaşte muceniceşti.

Venind asinul acolo, stătea, nepăşind nicăieri mai departe, pînă ce a sosit stăpînul său, fericitul Fronton preotul, şi a luat moaştele mucenicului. Chemînd nişte fraţi credincioşi, le-a îngropat în locul acela cu cinste şi după o vreme oarecare a zidit o biserică în numele Sfîntului Mucenic Teodot şi întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Acestea le-am scris cu toată încredinţarea, eu, smeritul Nil,- adaugă scriitorul vieţii acestuia -, vouă, fraţilor iubiţi întru Domnul, ca unul ce ştiu viaţa lui şi am fost împreună cu el în legăturile temniţei, iar voi să le citiţi cu credinţă şi să le ascultaţi cu dragoste, ca să aveţi parte cu Sfîntul slăvitul Mucenic Teodot şi cu toţi sfinţii, care s-au nevoit pentru dreapta credinţă, întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava şi stăpînirea în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.