Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!
Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!

SUFLETUL CA UN POTIR 🙏

 Am avut zilele începutului de post marcate de plângerea pocăinței prin Canonul Sfântului Andrei Criteanul, zile de analiză sufletească prin rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, iar de acum, zile de lucru pe ogorul sufletului.

Am cerut, am cernut, am analizat, am aflat rezultatele "analizelor" sufletești, iar de acum urmează tratamentul.

Fiecare boală cu tratamentul ei și în funcție de gravitatea bolii și tratamentul este mai ușor sau mai greu de suportat, însă având în față vindecarea nimic nu poate fi prea greu de purtat.
Imaginați-vă sufletul în momentul de față ca pe o bucată brută de aur care nu trădează nimic din bijuteria ce ar putea fi prin trecerea prin foc și șlefuire. Ei bine, aplicându-i "tratamentul" potrivit, descoperit în Taina Spovedaniei de către duhovnic, și suportându-i toate greutățile și amărăciunea ce ar putea apărea pe drum, putem regăsi în pași mărunți imaginea potirului interior ce se vrea lucrat din materialul brut.
Punând bine acolo unde mai înainte am pus rău, atenție acolo unde am sădit indiferență, grijă în loc de nepăsare, stăruință în locul abandonului, dragoste în locul urii, alinare în locul suferinței, privegherea înaintea somnului, milostenia în locul agoniselii fără sens, de fapt șlefuim, trecem prin foc propriile neputințe și dăm forma potirului sufletesc din care ulterior să putem revărsa bucurie în toți cei pe care îi întâlnim... acum dăm din ce avem, iar când potirul este gata dăm din ceea ce suntem...
Să avem, însă, grijă ca nu cumva vrând a da din ceea ce suntem înainte ca potirul să fie gata, să nu otrăvim tot ce ne înconjoară, semănând pustiul în sufletele de lângă noi.
Numai așa, cu potirul șlefuit ne putem alătura Avvei Antonie de la Pateric și să putem spune cu împăcare :"EU NU MĂ MAI TEM DE DUMNEZEU, CI ÎL IUBESC PE EL, PENTRU CĂ DRAGOSTEA SCOATE AFARĂ FRICA!"

 Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie!
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-l mie, robului Tau!
Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor.
Amin!

"DUHUL TRÂNDĂVIEI, AL GRIJII DE MULTE, AL IUBIRII DE STĂPÂNIRE ȘI AL GRĂIRII ÎN DEȘERT, NU MI-L DA MIE!" 🙏🙏🙏

 

Ferește-ne, Doamne, de aceste patru duhuri rele: trândăvia, grija de multe, iubirea de stăpânire și grăirea în deșert!

În prima parte a Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, această rugăciune cuprinzătoare a întregii teologii a pocăinței, Îl rugăm pe Dumnezeu să nu ne dea aceste duhuri pierzătoare de suflet. Dar, oare, Dumnezeu ni le dă pe acestea? Nicidecum! De fapt ne rugam Lui Dumnezeu să nu ne lase să cădem în robia acestor patimi, iar duhurilor lor să nu le dea putință de stăpânire asupra noastră.
Dumnezeu ne-a facut după chipul și spre asemănarea Sa, așadar orice sursă a răului este exterioară nouă, interior fiind doar liberul arbitru care ne oferă posibilitatea de a alege dacă luptăm sau coalizăm ispitelor de tot felul.

Păcatul este alegere personală de a urma o anumită cale, și nu putem la infinit a învinovăți pe cei de lângă noi prin care cel rău găsește adesea portițe de a ne ispiti în funcție de slăbiciunile pe care le avem.

Îmi amintesc de o întâmplare citită în Pateric care găsesc a fi potrivită acestui context: un părinte îmbunătățit avea un ucenic, începător în cele duhovnicești, care odată intrat în Postul Mare a început a fi ispitit de pofta mâncării. Cum în chilia sa nu avea nimic de mâncare și nici vreo posibilitate de a găti ceva, a găsit undeva, totuși, un ou. După multe frământări și întrebări despre modul în care l-ar putea prepara pentru a-l mânca, se gândește să spargă oul, să-l pună într-o lingură și să îl coacă la flacăra candelei. Așadar, părintele său duhovnicesc îl surprinde cu lingura la flacăra plăpândă a candelei, moment care i-a provocat multă rușine și s-a scuzat spunând: "iartă-mă, părinte, diavolul m-a îndemnat să fac asta!", însă diavolul, ieșind de după ușă, i-a răspuns :"nici chiar eu nu m-aș fi gândit la asta!".

Și probabil, multe zâmbete aprobatoare și pline de înțeles smulge această povestioară plină de tâlc.

Așadar, potrivit și demn ar fi, ca atunci când greșim să ne asumăm greșeala și să încercăm degrabă a o repara, ca nu cumva familiarizându-ne prea mult cu ea să o considerăm a fi normală, devenind astfel robi ai patimilor.
Obișnuința și stăruința într-o greșeală este de fapt dușmanul nostru cel mai mare... a greși e omenește, a stărui în greșeală e drăcește, iar a repara e îngerește..

Știai că există o rugăciune care se numește: „Nu știu”?

 Știai că există o rugăciune care se numește: „Nu știu”? Eu o găsesc extrem de profundă. Te retragi undeva, într-un loc în care să fie numai inima ta și cu Dumnezeu, te așezi și spui doar atât: „Nu știu”. Faci o mică pauză și continui:
„Nu știu cum să merg mai departe. Nu știu de ce se întâmplă asta. Nu știu ce să fac cu atâtea griji. Nu știu cum să-mi ușurez povara. Nu știu cum să fac față acestei situații”.
Vezi, sunt multe „Nu știu” pe care le poți acoperi.
Și, după ce termini, îți deschizi palmele și privești la acel mărunt și prăfuit bob de credință pe care îl mai ai, te ridici și spui:
„Dar TU știi!”
Și lași cuvântul ăsta acolo să prindă aripi și să zboare.
Dumnezeu are o slăbiciune pentru păsările cerului.
Dar rugăciunile smerite le iubește ca pe lumina ochilor.
Fiindcă acestea îi fac văzduhul mai frumos decât orice stol de rândunele.
Tu nu știi încă.
Dar El știe.
Te știe.

Că tot bate la ușă Postul Paștelui... DECALOGUL POSTULUI MARE :

 1. Înfrânează-te de la mâncare, băutură şi de la orice plăcere trupească ori patimă sufletească!

2. Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie în inimă; mergi şi împacă-te cu cei ce ţi-au greşit! Iartă din toată inima ta pentru ca şi Domnul să te ierte pe tine!

3. Spovedeşte-te cât mai grabnic la preot! Mărturiseşte sincer toate păcatele, căderile, greşelile şi patimile tale! Ai grijă: Păcatul cel mai mare este acela care te stăpâneşte pe tine!

4. Fii blând și pașnic, nu te certa, nu te mânia, nu blestema, nu înjura! Cei care înjură se aseamănă celor ce au scuipat faţa lui Hristos în timpul patimilor Sale.

5. Roagă-te în fiecare zi, dimineaţa şi seara, și cât mai des, după priceperea și puterile tale! Roagă-te pentru lumea întreagă, dar şi pentru duşmanii tăi, pentru ca Domnul să aducă pace şi înţelegere între toţi.

6. Fă milostenie după puterile tale! Dă de pomană acolo unde sunt văduve, orfani, săraci, familii nevoiaşe sau cu mulţi copii!

7. Întoarce la credinţă pe un păcătos şi neştiutor, dă-i un sfat bun, îndeamnă-l la o faptă bună, vino împreună cu el la Biserică!

8. Mergi şi vizitează un bolnav, un muribund, un infirm sau un neputincios; uşurează suferinţa lui și mângâie-l după puterile tale!

9. Pomeneşte-i pe cei morţi și du-le parastase după rânduielile Bisericii!

10. Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să-ţi spui: „Slugă netrebnică sunt, pentru că nu am făcut decât ceea ce eram dator să fac!”. Permanent să te întrebi dacă postești de dragul lui Dumnezeu, pentru curățirea, sfințirea și înnoirea firii tale căzute și pentru a-i fi bineplăcut Lui, sau din alte cauze mândre și egoiste. Să-ți răspunzi sincer și să te silești spre a te smeri și curăți de orice gând trufaș și egoist.

Dumnezeu să ne ajute tuturor !

NUMELE MEU ESTE POCĂINȚA!

 Numele meu este Pocăința! Prietenii de suflet care mă cunosc sau care mi-au cerut prietenia mă numesc Metanoia. Am aflat de la ei că înseamnă schimbarea minții. Am aflat prin experiență, văzând roadele pe care le aduc în sufletele oamenilor, mai ales acolo unde sunt lacrimi și suspine negrăite. Aș putea spune chiar că bucuria mea izvorăște din lacrimile și prihănirea de sine ale celor ce mă iubesc, însoțite mereu de Harul dumnezeiesc necreat. Fără Har nu am nicio putere de a transforma lăuntric pe om.

Am văzut multe manifestări false ale unor oameni care mimau sau schimonoseau pocăința, însă eu, Pocăința, nu eram acolo. Adeseori, am privit îndurerată chinurile și frământările sentimentaliste sau pietiste ale unora, care nu mă doreau cu adevărat ca prietenă, fiindcă nu mă cunoșteau. Credeau că mă cunosc, însă treceau nepăsători pe lângă mine fără ca măcar să mă privească. Întotdeauna mi-am ascuns frumusețea. Am primit sfatul acesta, cu mult timp în urmă, de la prietena mea, Smerenia. Mi-a șoptit atunci, cu vocea tremurândă și privirea timidă și luminoasă, să nu mă arat lumii cu adevărata mea bogăție și frumusețe, fiindcă voi suferi de pe urma falsității celor ce se vor folosi de mine.

Pe alții i-am văzut părăsind Adevărul, fără de care nu pot ființa, numindu-se pe sine pocăiți și crezând că au legături de rudenie sau de prietenie cu mine. Însă ei sunt păcăliți de întunericul din inimalor, nu sunt pocăiți! Nicicând nu i-am cunoscut pe aceștia și niciodată nu le-am acceptat prietenia. Mereu le șoptesc, prin cei care m-au cunoscut sau mă cunosc, că nu pot fi străină de Adevăr. Dacă vor să mă primească în viața lor, va trebui să primească baia Botezului, prin întreită afundare. Acolo sunt și eu, în Ortodoxie!

Mi-a trebuit mult timp ca să înțeleg puterea numelui meu și legatura pe care o am cu Cel ce mi-a dat viață și m-a așezat în inima omului. Am aflat că m-am născut, fără a vedea frumusețea Raiului, atunci când Adam și Eva mi-au dat viață în inimile lor, prin neascultarea care i-a alungat din Eden. Nicicând nu am văzut în istoria omenirii o tânguire și o plângere nemângâiate mai mari decât ale protopărinților neamului omenesc. Tot cosmosul participa la această durere a lor. Așa m-am născut eu!

De atunci și până la sfârșitul veacurilor voi fi mereu acolo unde mi se va cere ajutorul. Pe nimeni, în cei 7500 de ani de la nașterea mea, nu am refuzat, dacă au fost sinceri în plângerea lor. Pe toți i-am ajutat, fără a cere nimic în schimb. M-a învățat Harul să ofer totul gratuit. M-a învățat Hristos să mă ofer pe mine însămi, pentru a-l câștiga pe cel care m-a cunoscut și mi-a cerut ajutorul. Am învățat, cu cei ce mă poartă în inimi, să strig cu durere, împreună cu ei: ,,Tată, iartă-mă!”

Decalogul mamei

 

1. Unește-te liturgic şi euharistic cu Dumnezeu, Creatorul celor văzute și nevăzute, și ia pe Maica Domnului drept model de mamă iubitoare și jertfelnică.
2. Luminează cu dragoste, răbdare și sensibilitate conduita soțului tău și călăuzește-i inima, ajutându-l să privească întotdeauna dincolo de el și astfel să realizeze menirea lui în viața de familie.
3. Mulțumește lui Dumnezeu fiindcă, prin nașterea de prunci, ai primit demnitatea de mamă, prin care El Își continuă opera Sa creatoare, iar ție ți-a deschis calea spre mântuire.
4. Asigură tihnă și stabilitate familiei și casei tale, ca una care, prin zămislirea pruncilor împreună cu soțul tău, ești strâns legată de Părintele ceresc, de Fiul Cel născut din veșnicie și de Duhul dătător de viață.
5. Afirmă-ți eternitatea prin maternitate și împropriază-ți-L pe Dumnezeu prin iubirea ta maternă.
6. Așază împreună cu soțul tău întreaga existență a copiilor voștri sub stindardul credinței, nădejdii și dragostei, după modelul Preasfintei Treimi, oferind lumii ceea ce este mai nobil, mai bun și mai frumos în sufletele lor.
7. Îndrumă-ți duhovnicește copiii, învățându-i frica cea bună de Dumnezeu, teama de păcat, calea spre virtute, respectul faţă de semeni, bunătatea ca mod esenţial de viaţă și dorința de a se uni cu Hristos prin Sfânta Euharistie cât mai des.
8. Asumă-ți cu jertfelnicie și devotament demnitatea de soție și mamă, ca, mergând pe calea mântuirii alături de cei ai casei tale, să vă bucurați cu toții întru Domnul, în nemărginirea Împărăției Lui.
9. Trăiește integral viața celui de lângă tine, cu bucuriile și cu tristețile lui, ca la sfârșitul fiecărei zile să simți bucuria datoriei împlinite, în toată intensitatea ei.
10. Poartă-i pe toți în brațele iubirii tale spre Împărăția lui Dumnezeu, ca împreună cu toți sfinţii să vă ospătați din bunătățile cele veșnice.

† Calinic,

Arhiepiscop al  Sucevei și Rădăuților

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul din Singriana

 

Troparul Sfântului Cuvios Teofan Mărturisitorul din Singriana, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teofan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Troparul Sfântului Cuvios Teofan Mărturisitorul din Singriana, glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Teofan. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1

glasul al 4-lea

Irmosul

Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate, trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te de dreapta credinţă, părinte, ai pornit pe urmele lui Hristos, Celui Ce S-a arătat în Trup, ca unul ce ai dobândit de aici numirea ta, cea cu adevărat numită, prin purtarea de grijă, aşa cum de mai înainte s-a închipuit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Atras ai fost de dragostea cea preadorită a Stăpânului tău şi ai defăimat dragostea cea lu­mească; şi una făcându-te cu Dragostea Dumnezeiască, desfă­tarea cea lumească ca pe un nimic ai socotit-o, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Năpustindu-se ca o fiară, tiranul Leon a izgonit pe cei aleşi, nesuferind a vedea pe cei ce cinsteau icoana lui Hristos; împreună cu aceia şi pe tine, Sfinte Părinte Teofan, te-a osândit la surghiun.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără de sămânţă, cu voirea Tatălui, ai zămislit din Dum­nezeiescul Duh pe Fiul lui Dumnezeu şi L-ai născut în Trup pe Cel fără de mamă din Tatăl şi pentru noi, din tine fără de tată.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Nu întru înţelepciune şi nici întru putere, sau bogăţie ne lăudăm, ci, întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plin de Dumnezeiască Lu­mină te-ai arătat, Sfinte Teofan, unindu-te prin dragoste cu Cel dorit de tine, fericite. Pentru aceasta, cinstim pomenirea ta cea preamărită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfruntând învăţăturile cele nelegiuite ale lui Leon, ai întă­rit plin de evlavie aşezămintele Bisericii. Pentru aceasta, Hristos te-a preamărit cu faceri de minuni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sufletul tău cel întărit prin nădejde şi credinţă, cuvioase, împărtăşeşte din puterea lui neputinţa trupului tău, apropi­ind de Dumnezeu trupul cel împreună rob.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce Neispitită de nuntă ai născut pe Dumnezeu Cel Întru­pat, pe mine, cel ce mă clatin de viforul patimilor, mă întăreşte; căci nu am, Curată, alt ajutor afară de tine.

Irmosul

Nu întru înţelepciune şi nici întru putere, sau bogăţie ne lăudăm, ci, întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pregătitu-ţi-s-a ţie Împărăţia cea Cerească, ca unui pătimitor, mărite; căci, bucurându-te, ai plecat din cortul acesta pămân­tesc strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtător de cunună te-ai ară­tat, Sfinte Preacuvioase Părinte Teofan; că nu te-ai lepădat a cinsti slăvita icoană a lui Hristos, purtătorule de Dum­nezeu fericite. Pentru aceasta ai şi strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind luat cu de-a sila din locul în care se găsea, din po­runca tiranului celui nelegiuit, cuviosul nicidecum nu s-a în­grijit de neputinţa trupului, strigând Ziditorului: Slavă Pu­terii Tale, Doamne!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măritu-te-ai cu minunile, purtătorule de Dumnezeu, căci Hristos te-a răsplătit pentru răbdarea ta; pentru aceasta şi tămăduiri izvorăşti, ca dintr-un izvor, celor ce au trebuinţă, preasfinţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără ispită de nuntă ai născut, Fecioară şi după naştere iarăşi te-ai arătat Fecioară. Pentru aceasta, cu credinţă nezdrunci­nată strigăm ţie cu glasuri ne­încetate: Bucură-te, Stăpână Preacurată!

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine, cu credinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvânt preacredincios a propovăduit Preacuviosul Teofan, cu adevărat, învăţătura dreptei cre­dinţe, strălucit fiind de lumi­nile Duhului Sfânt.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bogăţie de tot felul, cu cuget dumnezeiesc, ai împărţit celor ce vieţuiau în sărăcie, urmând poruncii Stăpânului, prealăudate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având sufletul tău după chipul Ziditorului, te-ai închi­nat Chipului Celui Preacurat al Stăpânului, cu dor nespus sărutându-L.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine armă nebiruită împo­triva vrăjmaşilor, înainte te pu­nem ancoră şi nădejde a mân­tuirii noastre te-am dobândit, Mireasă dumnezeiască.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilor cu sângele cel curs din coasta Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndrumă spre toată fapta bună viaţa mea, cuvioase, nete­zind cărarea înfrânării cu ru­găciunile tale, părinte; pe care mă învredniceşte cu tărie, feri­cite, bine a merge.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru înfrânare ţi-ai săvârşit viaţa, cuvioase, căci cu înţelep­ciunea şi cu bărbăţia ai dobândit dreptatea şi te-ai arătat îm­podobit cu podoaba tuturor virtuţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La strălucirea cea mucenicească ai ajuns, Sfinte Părinte Teofan, ca unul ce ai cinstit icoanele Fecioarei, Maicii lui Dumnezeu şi ale mu­cenicilor, părinte şi te-ai împo­trivit prigonitorilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, minune, mai neobişnui­tă decât toate minunile! Că Fecioara, zămislind în pântece fără ispită bărbătească pe Cel Ce ţine toate, nu s-a simţit strâmtorată.

Irmosul

Jertfi-voi Ţie, cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica cea curăţită de sângele demonilor cu sângele cel curs din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 2-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

Din înălţime primind Dum­nezeiasca descoperire, ai ieşit în grabă din mijlocul zgomo­telor şi ducând viaţă călugă­rească, cuvioase, ai primit lu­crarea minunilor şi harul pro­feţiei, lipsindu-te de soţie şi de bogăţie.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

În cuptorul din Babilon, ti­nerii lui Avraam, fiind aprinşi de dorul dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chipul lui Dumnezeu având şi dobândind prin viaţă prea­luminată şi asemănarea Lui, părinte, prin amândouă ai stră­lucit, strigând: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai împodobit cu cununa mărturisirii, părinte, cu fapta ai mustrat cuvintele celor necre­dincioşi şi pe cei credincioşi i-ai în­tărit, strigând: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu osârdia cea preatare a minţii, ai răbdat vitejeşte, pă­rinte, durerile trupului, stri­gând cu mulţumire Stăpânului tău: Binecuvântat eşti în Bise­rica Slavei Tale, Doamne!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, locaş sfinţit şi dumnezeiesc al Celui Preaînalt, căci prin tine s-a dat bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă: binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Mâinile întinzându-şi Da­niel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o, cu fapta cea bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând tăria împotrivirii tale, fericite, tiranul Leon te-a osândit la amarnică sur­ghiunire, preacumplitul; iar tu întru veselie ai îndurat-o, stri­gând: Binecuvântaţi, toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ştiind că cinstirea icoanei trece asupra chipului celui din­tâi, ai alergat la locul de chi­nuri şi arătându-te pătimitor prealegiuit şi biruitor, ai primit cunună, strigând: toate lucru­rile lăudaţi pe Domnul!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locaş Ceresc ţi-a dat ţie, în schimbul celui pământesc, Stă­pânul tuturor şi în locul strâm­torării ai aflat lărgimea bucu­riei, în Raiul desfătării, împreună cu mucenicii strigând: Bine­cuvântaţi, toate lucrurile Dom­nului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luminatu-te-ai cu lumina cea înţelegătoare a Sfântului Duh, Preafericite Teofan. Pentru aceasta, izvorăşti acum vindecări celor ce aleargă cu credinţă la tine şi cinstesc cu dragoste sfintele tale moaşte, strigând: toate lu­crurile pe Domnul lăudaţi-L!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu Singură, din toate nea­murile, te-ai arătat Maică a lui Dumnezeu, Fecioară Prea­curată. Tu te-ai făcut Locaş al Dumnezeirii, Ceea ce eşti fără prihană, nefiind arsă de Focul Luminii Celei Neapropiate. Pen­tru aceasta, toţi te binecuvân­tăm pe tine, Marie, Mireasa lui Dumnezeu.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Da­niel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o, cu fapta cea bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată averea ta împărţind-o celor ce aveau ne­voie, purtătorule de Dumnezeu, ai primit în chip arătat drepta­tea ta, care ţi-a răsărit ţie, cule­gând în locul celor stricăcioase cele ce rămân în veac.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea Mângâietorului tămăduieşti bolile, preafericite şi cu lucrarea Lui alungi demo­nii, în chip arătat, preaminunate. Pentru aceasta, noi, cre­dincioşii, îndumnezeindu-ne, te fericim pe tine, purtătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teofan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziua mutării tale din viaţă, cugetătorule de Dumnezeu, cea plină de lumină, cheamă pe toţi credincioşii către împărtăşi­rea din sfinţenie. Pe aceasta şi acum, bucurându-ne, o săvâr­şim, preasfinţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dă, cu osârdie, celui ce a îm­pletit cu osârdie cuvintele lau­delor tale, darul tău, din belşug, cugetătorule de Dumnezeu, arătându-l pe el de aceeaşi purtare şi de aceeaşi numire cu tine, cu rugăciunile tale cele bineprimite, preasfinţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primeşte rugăciunile poporu­lui tău, către Fiul tău, Născă­toare de Dumnezeu, îmblânzindu-L cu bunăvoinţă, ca să ne iz­băvim din primejdii şi din ne­voi, noi, cei ce-ţi cântăm ţie: tu eşti Ocrotitoarea vieţii noastre.

Irmosul

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Dorind după dragostea lui Iisus, ai alungat desfătările şi tulburările vieţii şi călugărindu-te, ca un înger ceresc ai vieţuit pe pământ, dar de minuni izvorând, preacuvioase. Pentru aceasta, acum, la pomenirea ta cea sfântă şi purtătoare de lumină, cu credinţă te lăudăm pe tine şi cu glas strigăm ţie: purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Preacuvioase Părinte Teofan roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Râvnă Dumnezeiască agoni­sind, ai defăimat învăţătura cea fărădelege şi ai pătimit primejdii multe, trimis fiind în surghiun fără dreptate şi săvârşindu-te în dreapta cre­dinţă, preafericite. Pe Hristos roagă-L, Părinte Teofan, să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

De Firea cea Dumnezeiască nu S-a despărţit, Trup făcându-Se, în pântecele tău, ci, Întrupându-Se, a rămas Dumnezeu, Cel Ce după naştere, ca şi înainte de naştere, te-a păzit pe tine, Maică, Fecioară, Însuşi Domnul. Pe Acela cu osârdie roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Nepătata Mieluşea, Neîntina­ta Fecioară, Maica Cuvântului, văzând pe Cruce Răstignit pe Cel Ce a răsărit dintr-însa fără de durere, ca o Maică jelindu­-se, a strigat: vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om din necinstea pa­timilor?

Acesta este numit şi Teofan Sigrianul, căci Sigriana (în Turcia) este locul naşterii sale. A trăit la sfârşitul veacului al VII-lea şi începutul veacului al VIII-lea.

Fiind rudenie cu împăratul Leon Isaurul şi cu fiul său, Copronim, avu parte de mare bogăţie şi strălucire. În timp ce tatăl său, Isac, era mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor. Pe când avea 12 ani fu logodit cu o copilă, cu care trăi laolaltă timp de 8 ani. Şi el şi logodnica sa aveau multă avere. Auzind de la unul din slujitorii să vorbindu-i de viaţa monahală, se umplu de dor pentru această viaţă. După plecare la cele veşnice  a mamei sale, tatăl logodnicei sale îl sili să se căsătorească.

Venind ziua nunţii, li se pregăti cămara de nuntă şi toate cele cuvenite. Rămas singur cu soţia sa, îi mărturisi acesteia gândurile lui tainice  şi se învoi cu dânsa să trăiască în feciorie. Auzind deplina încuviinţare a logodnicei sale, dădu slavă lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi săvârşeau împreună rugăciunile de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, se împotrivi cu toată puterea dorinţei lui. Mai mult, împăratul îl trimise în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr aduse la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui.

Când sfântul Teofan împlini 21 de ani, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan se bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei fu luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el îşi împărţi averile celor sărmani şi săraci şi pe toţi slujitorii lui îi cinsti cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, o duse, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta îmbrăcă haina monahală cu numele Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte.

Iar el, dându-se pe sine Domnului, intră în Mănăstirea lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dăruindu-se vieţuirii monahale plin de dor şi râvnă, nu voi să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma ostenelile mâinilor sale, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt vreme de 6 ani.

Apoi, plecând la cele veşnice egumenul mănăstirii, fraţii îl rugară stăruitor pe cuviosul Teofan să binevoiască a fi egumenul lor, iar el, neprimind, se duse de la dânşii în muntele Sigrianei. Şi sălăşluindu-se în pustia aflată acolo, vieţuia în toată cuvioşia, umplând-o pe aceasta ca pe o cetate a lui Dumnezeu de plăcuţi ai Lui, căci mulţi veniră să se sălăşluiască la dânsul. Deci ridică şi mănăstire a cărei egumen fu pus, iar el slujea cu mâinile sale la trebuinţele tuturor, făcându-se tuturor chip de viaţă îmbunătăţită în iubirea de osteneală.

În acele vremi, se adună al şaptelea Sinod al Părinţilor de la Niceea (787) împotriva prigonitorilor icoanelor.

Fiind chemat şi cuviosul părinte Teofan, egumen al marii mănăstiri Sigriani, acesta strălucea ca o stea luminoasă în mijlocul sfinţilor părinţi, căci mulţi veniră înveşmântaţi în haine bune, iar el merse la sinod călare pe asin prost, cu haine vechi şi cu multe cusături, iar toţi văzându-l, se umiliră şi se folosiră, căci ştiau viaţa lor cea plină de strălucire dinainte.

La vârsta de 50 de ani, fu cuprins de o boală din pricina căreia rămase tot restul vieţii nemişcându-se din patul durerii sale.

Iar după împărăteasa Irina urmând la împărăţie Leon Armeanul, acesta merse până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât trimise după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i:

– Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor.

Iar sfântul Teofan, pentru că nu se putea mişca, fu luat cu căruţa şi dus până la corabie, iar apoi cu corabia până la Constatinopol. Ajuns acolo, nu putu vedea faţa cea necurată a tiranului, căci acesta îi trimise numai înştiinţare spunându-i:

– Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi, iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare.

Mărturisitorul Teofan însă îi răspunse:

– Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale! Iar în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi, căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu.

Auzind acestea, neruşinatul tiran îl dădu în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, căci socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, fu dus la Mănăstirea Sfinţilor Serghie şi Vah de la Ormizda, care se găsea în apropierea palatului, unde începu lupta în cuvinte cu Mantos. Însă Mantos, fiind învins de Teofan, care îl străfulgeră cu lumina înţelepciunii lui şi care îl încredinţă de neschimbarea gândului său, plin de ruşine îl trimise din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului îi zise:

– O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu.

Auzind aceasta, tiranul dădu poruncă să fie dus sfântul Teofan în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, încât să nu poată fi slujit de cineva.

Trăind astfel vreme de 2 ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, ruşină şi cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, fu surghiunit în insula Samotrachi.

Iar ducerea lui în surghiun, îi grăbi şi plecarea din trup. Astfel, trăind în acea insulã numai 23 de zile, plecă la cămările cele de Sus gătite de Domnul bineplăcuţilor săi, iar trupul său fu înmormântat cu cinste. Mai apoi, moaştele sale umplură de binecuvântări şi tămăduiri pe toţi cei ce veneau la dânsul.

***

Atras ai fost de dragostea cea predorită a Stăpânului tău şi ai defăimat dragostea cea lumească; şi una făcându-te cu dragostea dumnezeiască, desfătarea cea lumească ca pe un nimic ai socotit-o, preafericite. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Cu adevărat, Dătătorul celor bune ţi-a dăruit ţie din belşug răsplătiri pentru ostenelile tale, de trei ori fericite, dându-ţi putere să alungi demonii, să vindeci bolile, şi te-a învrednicit de bucuria cea nespusă acolo unde cetele îngerilor dănţuiesc de-a pururea, ca să  vezi faţa Atotţiitorului.  (Dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

Îndrumă spre fapta bună viaţa mea, cuvioase, netezind cărarea înfrânării cu rugăciunile tale, părinte; pe care mă învredniceşte cu tărie, fericite, bine a merge.   (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Măritu-te-ai cu minunile, purtătorule de Dumnezeu. Căci Hristos te-a răsplătit pentru răbdarea ta; pentru aceasta, şi tămăduiri izvorăşti, ca dintr-un izvor, celor ce au trebuinţă, preasfinţite.    (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Troparul Sfântului Cuvios Teofan Mărturisitorul din Singriana

Glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teofan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Bucurii curate !

 Darul inimii tale

   Un tânăr a întrebat un pustnic înțelept:

- Care este taina înțelegerii cu toți oamenii și cu tine însuți  ??

   Bătrânul pustnic l-a privit îndelung,  s-a gândit o vreme în tăcere și i-a răspuns:

- Să dăruiești "ceva" din tine  fiecărui om întâlnit în cale !

   - Să dau de pomană ? !
   Să fac praznic ??

    - Să dăruiești din tine ceva înseamnă
   să oferi un zâmbet,
    o vorbă bună,
    un pahar cu apă,
   o privire și timp din viața ta ,
    totul cu  
   iubire,
   compasiune,
     înțelegere,
     adică o fărâmă din inima ta !
   Așa este postul...
  A dărui din inima ta : Bunăvoință
       Lacrimi ,
       Întelegere ,
        Zâmbet,
          Putere ,
          Sfaturi bune,
          Iubire...
   
    Postul este o mărturisire a inimii unde locuiește sau va locui Duhul Sfânt Cel Care aduce Darul înțelegerii și împăcării cu Dumnezeu în inima curată.
 
    Și a mai zis Avva Isaac Sirul :

   "Lasă’te răstignit şi nu răstigni.

    Lasă’te bârfit şi nu bârfi.
Fii blând iar nu zelos în rău…
    
   Veseleşte’te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei.

Fii bolnav cu cei bolnavi.

Plângi cu cei păcătoşi.

 Fii prieten cu toţi oamenii,
dar fii singur în cugetul tău.

   Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate.

 Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor.

    Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă’l;

    şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă’l măcar şi nu’l ruşina.

 
    De nu te linişteşti cu inima, linişteşte’te măcar cu limba.

    Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri.

     Și de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău.

    Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează’te măcar în cugetul tău.

    Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el.

    Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara.

   Şi de nu poţi măcar până seara, posteşte măcar să nu te saturi.

   De nu eşti curat în inima ta, fii măcar curat în trupul tău.

    De nu plângi în inima ta, îmbracă’ţi în jale măcar faţa ta.

   De nu poţi milui vorbeşte măcar cu un păcătos.

   De nu eşti făcător de pace, fii măcar iubitor de îmbunare.

   De nu te poţi strădui, fă’te măcar în cuget netrândav.
    
   De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi.

    De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte’te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el…

    De iubeşti blândeţea, rămâi în pace.

    Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea.

   Caută înţelepciunea şi nu aurul.

 Îmbracă’te în smerenie şi nu în mătase.

   Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia.

Iată, frate, îndemnul meu:
 
   Mila să’ţi sporească în suflet

     până când

   vei simţi în inima ta

 aceeaşi milă

  pe care Dumnezeu
    o are faţă de lume!"

(Despre sfintele nevoinţe.
Sf. Isaac Sirul, Filocalia X)

    Bucurii curate !

Lăsatul secului de carne

Lăsatul secului de carne

Astăzi se deschid încetișor uşile postului, deoarece vom avea o săptămână cu un post mai special, în care nu vom mai consuma carne, dar vom avea voie să consumăm peşte, ouă şi lapte cu toate derivatele sale. De astăzi intrăm cu un pas în Postul Mare. Această intrare este în primul rând fizică, prin renunţarea la carne, dar şi duhovnicească, prin imne liturgice care amintesc de Postul Mare şi ne învaţă despre valoarea lui, precum şi prin introducerea în rânduiala obişnuită a slujbelor a unor elemente specifice Postului Mare.

              Post ușor și binecuvântat tuturor!

Acatistul Adormirii Maicii Domnului

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Icosul 1

Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă şi mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Şi luminat strălucind, înaintea ei stând, a zis aşa:
Bucură-te, preaveselă Maică a Împăratului;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului;
Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la tine Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer;
Bucură-te, ceea ce eşti preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucură-te, sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinirea vestirii profeţilor;
Bucură-te, preacinstită cunună a apostolilor;
Bucură-te, podoaba şi stăpânirea ocârmuitorilor;
Bucură-te, înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor;
Bucură-te, povăţuitoarea monahiilor, celor înţelepţite de Dumnezeu, către Împărăţia cea de sus;
Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului neamului creştinesc, celor care pururea te fericesc pe tine;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care, întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 2-lea

Marii ierarhi Dionisie, tainicul ceresc, Ierotei cel minunat şi Timotei, cel încuviinţat cu dumnezeiasca arhierie, văzând ceata Apostolilor, adusă cu voia ta pe nori de la marginea lumii, la preacinstită adormirea ta, preanevinovaţi cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Toată făptura cea înţelegătoare, împreună cu căpeteniile cetelor cereşti, au venit cu Împăratul lor, Care, în mâinile cele începătoare de viaţă, a luat sufletul Mamei Sale. Iar Petru, cel cu credinţă fierbinte, cu multe lacrimi a zis către ea aşa:
Bucură-te, Maica Făcătorului lumii care te-ai suit la cele fără de grijă;
Bucură-te, ceea ce te-ai mutat la lărgimile cele mari ale cerului;
Bucură-te, că prin suirea ta, ai sfinţit cele patru stihii;
Bucură-te, că prin mergerea ta, ai veselit cele cereşti;
Bucură-te, ceea ce ai fost primită în frumosul Ierusalim de sus;
Bucură-te, ceea ce cu bucurie ai intrat în lăcaşurile cele nefăcute de mâini omeneşti;
Bucură-te, Împărăteasa heruvimilor şi a serafimilor;
Bucură-te, stăpâna îngerilor şi a arhanghelilor;
Bucură-te, mângâierea şi izbăvirea credincioşilor;
Bucură-te, ajutorul şi sprijinirea moştenirii tale;
Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru tot neamul creştinesc;
Bucură-te, întru tot bună şi dătătoarea tuturor bunătăţilor;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de Sus a răpit din India pe Toma, care prin oarecare voire a lui Dumnezeu nu s-a întâmplat la preacinstita adormire a Maicii lui Dumnezeu să fie de faţă, şi a fost dus la mormântul cel primitor de viaţă. Deci pentru Toma, fiind desfăcut mormântul, plecându-se să o vadă acolo, a cunoscut că este înălţată la cer, şi crezând vedeniei sale celei din călătorie prin văzduh, a cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

A înţeles astfel ucenicul că din iconomia lui Dumnezeu i-a fost rânduit să nu se întâmple să fie la înmormântarea Maicii Domnului împreună cu ceilalţi. Pentru aceea, bucurându-se pentru adormirea ei cea fără de moarte, a zis aşa:
Bucură-te, că ai fost luată de la pământ de Fiul tău;
Bucură-te, că te-ai suit la cele înalte, spre a te îndulci de slava lui Hristos;
Bucură-te, că te-ai suit la cele de sus, înconjurată de toate căpeteniile îngereşti, şi i-ai aruncat lui Toma omoforul tău din văzduh, ca o adeverire, spre mărturie;
Bucură-te, că ai fost purtată de heruvimi, la cele mai presus de ceruri;
Bucură-te, că ai fost înălţată cu cântare de mare cuviinţă prin porţile cereşti, de mai-marii puterilor îngereşti;
Bucură-te, că eşti înconjurată şi fericită de toţi locuitorii cerurilor;
Bucură-te, cer pământesc, care eşti înălţată la locuinţa Celui de Sus;
Bucură-te, tronul Domnului, care eşti înălţată de la pământ la Împărăţia cerească;
Bucură-te, solitoarea noastră şi tare sprijinire la Fiul tău;
Bucură-te, chezăşia noastră către Dumnezeu, spre mântuire;
Bucură-te, împărăteasa creştinilor şi ajutătoare pentru dobândirea Împărăţiei cereşti;
Bucură-te, Maica Vieţii, şi, după Dumnezeu, nădejdea vieţii noastre celei veşnice;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri netrebnice şi necredincioase având în sine evreul Atonie şi văzând pe purtătorii de Dumnezeu Apostoli ducând la mormânt cu mare cinste trupul cel preacurat al Maicii lui Dumnezeu, s-a pornit ca să-l răstoarne. Dar fără de veste, odată cu orbirea, i s-au tăiat şi mâinile, ce au rămas lipite de pat. Acela apoi, prin credinţă, Mamă a lui Dumnezeu te-a mărturisit pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind tainicii apostoli şi singurii văzători ai Cuvântului pe îngeri cântând înalte cântări, la înmormântarea trupului celui de Dumnezeu purtător, şi vrând să-i dea cinstea cea plăcută lui Dumnezeu, s-au nevoit cu un glas a cânta aşa:
Bucură-te, ceea ce ai luat buna vestire, pentru mergerea ta la Împărăţia cea de Sus;
Bucură-te, ceea ce de la binevestitorul Gavriil ai primit ramura cea de bucurie a raiului;
Bucură-te, că ai luminat mulţimea heruvimilor cea preacinstită;
Bucură-te, că ai luminat firea serafimilor cea preamărită;
Bucură-te, ceea ce ai fost de patriarhii Avraam, Isaac şi Iacov mai înainte închipuită;
Bucură-te, ceea ce ai fost de profet mai înainte vestită;
Bucură-te, că ai înfrânt semeţia cea rea a evreului;
Bucură-te, că ai dat lui vindecare;
Bucură-te, ceea ce ai întors necredinţa lui Atonie la credinţă;
Bucură-te, ceea ce ai primit pocăinţa lui;
Bucură-te, că înalţi la cer pe cei ce au iubire şi credinţă către tine;
Bucură-te, că eşti izbăvitoarea celor ce cu credinţă tare cheamă numele tău în ajutor;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 5-lea

Sfinţii Apostoli, ca nişte stele conduse de Dumnezeu fiind în lume, împrăştiaţi pentru predicarea Evangheliei, răpiţi au fost pe nori prin văzduh şi aduşi spre înmormântarea Maicii Domnului, pe care cu laude şi cu cântare petrecând-o împreună cu îngerii cântau: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând văzătorii de Dumnezeu pe Stăpânul lor luând în mâini sufletul Maicii Sale şi cunoscând că El este Domnul, s-au nevoit cu cântări sfinte a lăuda pe cea binecuvântată şi au cântat aşa:
Bucură-te, Împărăteasă, care ai purtat pe Cel ce împărăţeşte peste toate;
Bucură-te, ceea ce şi tu însăţi eşti purtată de mâinile Fiului tău;
Bucură-te, sceptru împărătesc, din dreapta lui Hristos;
Bucură-te, stâlparea porumbiţei, cea din mâna lui Noe;
Bucură-te, toiagul lui Aaron, care a odrăslit neputreziciunea;
Bucură-te, crinul cel neveştejit, care a înflorit nemurirea;
Bucură-te, chivotul însufleţit de Dumnezeu, al dumnezeiescului Părinte David;
Bucură-te, psaltire şi alăută preafrumoasă, ce ai ridicat mărirea profeţiei;
Bucură-te, chivot însufleţit al sfinţeniei Domnului;
Bucură-te, viaţă care ne-ai adus pe noi întru bucurie Domnului;
Bucură-te, cortul cel umbrit de heruvimi;
Bucură-te, Sfânta Sfintelor, cea grăită de serafimi;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 6-lea

Apostolii, purtători ai cuvântului lui Dumnezeu în lume, după ducerea Maicii Domnului la cele de sus, fiind aşezaţi la obişnuita masă comună şi luând o parte de pâine şi înălţând-o în numele Domnului, deodată au văzut de sus pe Împărăteasa, Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu îngerii purtători de lumină, şi auzind-o, dându-le lor pace de la Fiul ei şi Dumnezeu, au cântat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a nouă de voie Hristos, Soarele dreptăţii, din preacuratele tale coapse şi prin buna înţelepciune a predicii Apostolilor lumea s-a luminat, iar pe tine, Maica Lui din neam în neam te-a preamărit. Pentru aceasta şi noi te fericim cântând ţie:
Bucură-te, pururea Fecioară, că de toate neamurile în veci eşti mărită;
Bucură-te, preabună şi preaîndurată, asupra oamenilor mare ajutătoare;
Bucură-te, că ai împlinit făgăduinţa cetei ucenicilor;
Bucură-te, că, prin mijlocirea ta, dai pace lumii de la Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, privire preadorită şi dulce a sfinţilor;
Bucură-te, bucuria cea întru tot veselitoare, a preacuvioaselor maici şi a sfintelor fecioare;
Bucură-te, că treci peste corturile drepţilor din rai;
Bucură-te, că îndreptezi pe toţi spre dumnezeiasca slavă cerească;
Bucură-te, plinirea doririi tuturor lucrurilor celor bune;
Bucură-te, începutul mântuirii omeneşti;
Bucură-te, Împărăteasa celor ce împărăţesc după Dumnezeu pe pământ;
Bucură-te, Doamna şi Stăpâna celor ce domnesc după Domnul şi Stăpânul cerului;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 7-lea

Pe toţi cei ce vor să intre cu credinţă în sfânta ta biserică, Născătoare de Dumnezeu, pururea îi miluieşti, iar pe cei ce te măresc, de toate asupririle şi supărările îi izbăveşti. Pentru aceea, şi binecredinciosului nostru popor, care pururea te fericeşte, învingere asupra potrivnicului îi dăruieşte şi toate cele de mântuire ne dă nouă, care ne rugăm ţie, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a făptură nouă, arătându-Se nouă Domnul, Făcătorul tuturor, prin tine, Născătoare de Dumnezeu; iar tu, având purtare de grijă pentru noi, care cu cinste serbăm adormirea ta, primeşte să cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, cea aleasă dintre pământeni;
Bucură-te, ceea ce eşti mai presus de cele pământeşti şi de cele cereşti;
Bucură-te, că te-ai suit mai sus de heruvimi şi de serafimi;
Bucură-te, că ai adunat prin nori ceata Apostolilor la înmormântarea ta;
Bucură-te, căci, cu puterea lui Dumnezeu, dovedire învederată, după înmormântarea ta, înaintea lui Toma te-ai arătat în văzduh, când venea pe nori;
Bucură-te, că prin aceasta ai adeverit mutarea ta cu trupul la cer;
Bucură-te, că ai dat lui Toma omoforul tău, ca o podoabă de încredinţare a mutării tale;
Bucură-te, ceea ce eşti împodobită cu frumuseţea tuturor virtuţilor;
Bucură-te, ceea ce ai primit în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai înflorit ca un finic cu trupul;
Bucură-te, că te-ai înălţat ca un cedru în slava cea cerească;
Bucură-te, pomul vieţii, cel sădit în mijlocul raiului celui de sus;
Bucură-te, corabia cea înţelegătoare, ce te-ai înălţat din potopul morţii, la cele de sus;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 8-lea

Ca pe un soare întru cele de sus ştiindu-te pe tine, Stăpână aleasă, suită de Fiul tău la frumuseţile cele mai presus de fire şi la bunătăţile cele nespuse din ceruri, fiind ţinută cu plăcere în mâinile Lui şi cu bucurie stând la dreapta Lui cea începătoare de viaţă, pururea cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind ridicată la cele cereşti, iar pe cele pământeşti nelăsându-le Maica lui Dumnezeu, de mâinile Fiului tău ai fost purtată întru cele nepătrunse, la Ierusalimul cel de sus, în cetatea cea frumoasă şi cu totul luminată ai intrat, de heruvimi şi de toate puterile cereşti fiind înconjurată şi cântându-ţi-se unele ca acestea:
Bucură-te, al cărei sfânt suflet se sălăşluieşte în Sionul cel de sus şi prealuminat;
Bucură-te, al cărui trup nestricăcios se preamăreşte, împreună cu sufletul;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în cetatea cea împărătească a Atotţiitorului;
Bucură-te, ceea ce te-ai înălţat în raiul cel frumos, sădit sus în ceruri;
Bucură-te, ceea ce te-ai mutat în cetatea împodobită cu pietre strălucitoare;
Bucură-te, ceea ce eşti dusă în cetatea cea înconjurată de oştile cele preaînalte;
Bucură-te, că eşti luată mai presus de ceruri de Fiul tău, cu bună cuviinţă dumnezeiască;
Bucură-te, că eşti mai cinstită decât toate minţile cele nematerialnice ale îngerilor;
Bucură-te, ceea ce duci rugăciunea celor credincioşi la Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce te rogi neîncetat pentru noi la tronul Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, solitoarea către Dumnezeu, pentru mântuirea lumii;
Bucură-te, apărătoarea neamului creştinesc, dăruită de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească te înalţă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, iar neamurile omeneşti te măresc, ca pe o maică a lui Dumnezeu, şi serbează preacinstită adormirea ta, Împărăteasă. Căci pământenii prin tine se împreună cu cele cereşti, iar noi într-un glas cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cuvintele înaripate ale profeţilor, cele de Dumnezeu insuflate, acum le vedem împlinite întru tine, Născătoare de Dumnezeu. Căci cu adevărat ai născut nouă pe Dumnezeu cu trup. Pentru aceea, crezând taina Cuvântului lui Dumnezeu, cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, începutul cel deplin al Legii şi al profeţilor;
Bucură-te, steaua lui Iacov, cea prevestită de Valaam;
Bucură-te, patul marelui Împărat, cel vestit de Solomon;
Bucură-te, lâna cea rourată de Iisus, preînchipuită de Ghedeon;
Bucură-te, rugul cel nears, mai înainte văzut de primitorul Legii, Moise;
Bucură-te, munte sfânt, privit de bărbatul doririlor;
Bucură-te, scară cerească, văzută de Iacov;
Bucură-te, uşă pecetluită şi neumblată, mai înainte văzută de Iezechiel;
Bucură-te, soarele locuirii lui Hristos, cel mai înainte arătat psalmistului David;
Bucură-te, taina ce s-a prezis de profeţi în multe chipuri;
Bucură-te, că întru tine s-au închipuit cuvintele prezise ale tuturor profeţiilor;
Bucură-te, că ai primit toată iconomia Celui de Sus, pentru mântuirea lumii;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiască lumea, Domnul tuturor din neamul pământenilor te-a ales pe tine Maică pentru Sine. Făcându-Se om pentru noi, S-a suit la cer, de unde Se pogorâse şi cu Sine te-a ridicat şi pe tine, spre a petrece în slava cea veşnică a Împărăţiei, împreună cu Dânsul, fără de sfârşit. Pentru aceea, ca un Dumnezeu, auzi de la toţi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid eşti credincioşilor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Şi apărătoare tuturor celor ce aleargă la tine, Preacurată, căci tu te-ai mutat la ceruri, ca să fii solitoarea cea mai de aproape, pentru toţi care cântă ţie:
Bucură-te, cetatea marelui Împărat, aşezată deasupra munţilor cereşti;
Bucură-te, zid şi acoperământ, ce nu te ascunzi de la a noastră stăruinţă;
Bucură-te, că ajuţi pe cei credincioşi să biruie uneltirile duşmanilor;
Bucură-te, că ai înfrânt mulţimea agarenilor;
Bucură-te, păzitoarea cea neclintită a ortodocşilor;
Bucură-te, împrăştierea ereticilor;
Bucură-te, că ne eşti pace şi bucurie;
Bucură-te, că ai călcat iadul cel atotpierzător;
Bucură-te, cununa aleasă a celor ce cu mintea întreagă luptă împotriva pornirilor trupului;
Bucură-te, preamărirea cea mult preţuită a nevoitorilor mucenici;
Bucură-te, solitoarea odihnei celei fericite a ostenitorilor cuvioşi;
Bucură-te, dătătoarea bucuriei celei veşnice a monahilor celor ce bine au vieţuit;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 11-lea

Toată cântarea cetelor îngereşti laudă adormirea ta cea preacinstită, ceea ce eşti cu totul lăudată, Stăpână Împărăteasă, de Dumnezeu Născătoare. Iar noi din inimă aducem ţie, care eşti maica tuturor, smerita noastră rugăciune, împreună cu oştile cereşti, cântând lui Dumnezeu, Celui ce, după vrednicie, te-a preamărit pe tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumina cea adevărată te-ai arătat nouă, celor de pe pământ. Căci tu luminezi sufletele şi le îndreptezi spre cunoştinţa de Dumnezeu, ale celor ce serbează mutarea ta cea cu totul cinstită. Pentru aceasta cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, făclia cea nestricată a focului celui nematerialnic;
Bucură-te, aurora cea netrecătoare a luminii celei neînserate;
Bucură-te, lună strălucitoare din Soarele dreptăţii;
Bucură-te, lumină ce luminezi în întuneric;
Bucură-te, făclie pusă în sfeşnicul cel preaînalt;
Bucură-te, izvorul vieţii, cel răsărit din mormânt la lumină;
Bucură-te, Maica Luminii, care călăuzeşti sufletele celor evlavioşi;
Bucură-te, Maica Dumnezeului tuturor, care mângâi sufletele celor întristaţi;
Bucură-te, ceea ce dăruieşti sfârşit bun celor ce nădăjduiesc spre tine;
Bucură-te, ceea ce la Judecata Fiului tău găteşti credincioşilor tăi moştenirea celor din dreapta Lui;
Bucură-te, preafericită, că prin tine vom fi şi noi fericiţi, avându-te pe tine ajutătoare şi sprijinitoare în rugăciuni;
Bucură-te, preabinecuvântată din neam în neam, că Domnul este cu tine, şi prin tine cu noi;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 12-lea

Văzând mulţimile îngereşti harul măririi, în slăvitul Tron ceresc, dăruit Maicii lui Dumnezeu celei cinstite, cu şederea de-a dreapta Fiului ei şi Dumnezeu, i s-au închinat ei Scaunele şi Puterile, au înconjurat-o Începătoriile şi Căpeteniile, i s-au plecat înfricoşaţi Heruvimii, Serafimii şi Domniile, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii, care smeriţi, o preamăreau cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând întru tot cinstita ta adormire, lăudăm toţi înălţarea ta la ceruri, Împărăteasă, Maică a lui Dumnezeu. Iar tu, sfinţeşte, măreşte şi miluieşte pe toţi cei ce cu dragoste te laudă aşa:
Bucură-te, ceea ce ai curăţit pământul, cu paşii preacuratelor tale picioare;
Bucură-te, ceea ce ai sfinţit văzduhul cu suirea ta la cer;
Bucură-te, ceea ce te-ai suit la înălţimea cerească;
Bucură-te, ceea ce priveşti toată frumuseţea cea negrăită;
Bucură-te, că şezi întru slava Fiului tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, că te bucuri în veci cu Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, frumuseţea din dreapta Domnului, care înfrumuseţezi pe toţi cei ce în ceruri te fericesc pe tine;
Bucură-te, bucuria tuturor pământenilor care nădăjduiesc spre tine;
Bucură-te, ceea ce eşti îmbrăcată în soare, care străluceşti cu harul şi cu mărirea toată lumea;
Bucură-te, ceea ce te-ai făgăduit a păzi şi a mântui pe toţi care te cheamă din toată inima;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, ceea ce eşti mai cinstită şi de Dumnezeu Născătoare numită;
Bucură-te, care de la răsărit şi până la apus eşti preamărită de toţi credincioşii ortodocşi;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul al 13-lea

O, Maică prealăudată a Împăratului cerului şi al pământului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vieţuieşte şi după moarte, primeşte de la noi, la cinstită adormirea ta, această rugăciune de acum şi în viaţa aceasta şi, la vremea morţii noastre, scapă-ne de toată nenorocirea şi chinul; şi Împărăţiei celei cereşti ne învredniceşte, Împărăteasă, pe noi cei care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice din nou Icosul 1: Îngerul întâistătător din cer a fost trimis..., Condacul 1: Celei alese dintre toate neamurile...,

Icosul 1

Îngerul întâistătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer, fără de grijă şi mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Şi luminat strălucind, înaintea ei stând, a zis aşa:
Bucură-te, preaveselă Maică a Împăratului;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului;
Bucură-te, preamărită, că vine cu slavă la tine Fiul lui Dumnezeu să te ia la cer;
Bucură-te, ceea ce eşti preamărită, prin vestirea ducerii tale către Fiul tău şi Dumnezeu;
Bucură-te, cea aleasă de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucură-te, sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, plinirea vestirii profeţilor;
Bucură-te, preacinstită cunună a apostolilor;
Bucură-te, podoaba şi stăpânirea ocârmuitorilor;
Bucură-te, înfrumuseţarea arhiereilor şi podoaba preoţilor;
Bucură-te, povăţuitoarea monahiilor, celor înţelepţite de Dumnezeu, către Împărăţia cea de sus;
Bucură-te, ceea ce deschizi uşile raiului neamului creştinesc, celor care pururea te fericesc pe tine;
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care, întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

şi această

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoştinţa, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase şi de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre şi ne ajută, că neputincioşi suntem. Fereşte-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi, şi ne izbăveşte de ele. Că preabinecuvântat şi preamărit este numele tău cel sfânt, în cer şi pe pământ, în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune la Praznicul Adormirii Maicii Domnului (1)

Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, glasul 1:

Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Cea Împodobită cu Dumnezeiasca Slavă, Sfinţita şi Lăudata pomenirea ta, Fecioară, pe toţi credincioşii la veselie i-a adunat; şi începând Mariam, cu timpane şi cu hore, cântă Unuia-Născut al tău, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Petrecut-au cetele celor fără trup în Sion Dumnezeiescul tău trup cel ce mergea la cer. Şi fără de veste adunându-se mulţimea Apostolilor de la margini, a stat îndată înaintea ta Născătoare de Dumnezeu, cu aceia, Preacurată Fecioară, Cinstită pomenirea ta prăznuim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Răsplătiri de biruinţă ai luat asupra firii, Curată, pe Dumnezeu născând. Însă, urmând Făcătorului şi Fiului tău, mai presus de fire te-ai supus Legilor firii. Pentru aceasta, după ce ai murit, ai înviat, cu Fiul tău în veci vieţuind.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Cel Ce eşti Făcător şi Cu­prinzător a toate, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu, Hristoase, Neclintită şi Nemişcată, întăreşte Biserica, Cel Ce Însuţi eşti Sfânt şi întru Sfinţi Te odihneşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, femeie moartă, însă mai prsus de fire şi Maică a lui Dumnezeu, văzându-te măriţii Apostoli, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu frică te-au atins cu mâinile pe tine, cea Strălucită cu Mărire, ca pe o Sălăşluire în care Dumnezeu a locuit văzându-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Apucat-a înainte judecata lui Dumnezeu aducând tăierea mâinilor batjocoritoare ale celui îndrăzneţ, păzind în Slava Dumnezeirii Cinstea Sicriului celui Însufleţit, în care Cuvântul trup S-a făcut.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Graiurile proorocilor şi preînchipuirile au proorocit Întruparea Ta cea din Fecioară, Hristoase. Lumina Strălucirii Tale întru lumina neamurilor va ieşi şi va striga Ţie adâncul cu veselie: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vedeţi, popoare şi vă miraţi că, Muntele cel Sfânt şi preavădit al lui Dumnezeu, la Locaşurile cele Cereşti de sus se ridică; Cerul cel pământesc în Locaşul cel Ceresc şi Nestricăcios se sălăşluieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

La viaţa cea pururea veşnică şi mai bună, moartea ta a fost trecere, Curată, din cea vremelnică, la cea Dumnezeiască cu adevărat şi netrecătoare mutându-te, Preacurată, vezi întru veselie pe Fiul şi Domnul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ridicatu-s-au porţile cereşti, îngerii au lăudat şi a primit Hristos Vistieria Fecioriei Maicii Sale. Heruvimii te-au ridicat cu veselie şi Serafimii te slăvesc, bucurându-se.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dumnezeiasca şi nespusa frumuseţe a bunătăţilor Tale, Hristoase, voi spune: că din veşnica Slavă Strălucire împreună Vecuitoare şi Ipostatnică luând, din pântecele Fecioresc Întrupându-Te, celor din întuneric şi din umbră le-ai Răsărit ca un Soare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe nor adunarea Apostolilor, Fecioară, fiind purtată, s-a adunat în Sion de la margini, ca să slujească ţie, Norului celui Uşor, din care Dumnezeu Cel Preaînalt, celor din întuneric şi din umbră, le-a Răsărit Soare al dreptăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Limbile cele de Dumnezeu primite, ale trâmbiţelor Dumnezeieştilor bărbaţi, cu glas bine răsunător, Născătoarei de Dumnezeu au strigat cântare de petrecere, cu Duhul glăsuind: Bucură-te, Izvorul cel Nestricat al Întrupării lui Dumnezeu celei de viaţă Începătoare şi izbăvirea tuturor.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Focul cel dinăuntru al chitului născut în luciul mării a fost închipuire a îngropării Tale celei de trei zile, al căreia prooroc Iona s-a arătat. Că, fiind izbăvit precum s-a şi spus mai înainte, nevătămat striga: jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Datu-ţi-a ţie cele mai presus de fire Împăratul, Dumnezeul tuturor; că, precum în naştere Fecioară te-a păzit, aşa şi în groapă trupul ţi-a ferit fără stricăciune; şi împreună te-a Preamărit în Dumnezeiasca mutare, Cinste ţie, Maicii, ca un Fiu dăruindu-ţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu adevărat pe tine ca pe o Făclie Luminoasă a Focului Celui fără materie; ca pe o Cădelniţă de aur a Cărbunelui Celui Dumnezeiesc; ca pe o Năstrapă şi Toiag şi tablă de piatră de Dumnezeu Scrisă; ca pe un Sicriu Sfânt şi ca pe o Masă a Pâinii Vieţii, în Sfânta Sfintelor te-a sălăşluit, Fecioară, Cel Născut al tău.

 

CONDAC, glasul al 2-lea:

Pe Născătoarea de Dumnezeu, Ceea ce este în rugăciuni Neadormită şi Folosinţă, Nădejdea cea Neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o. Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel Ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea Fecioresc.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Mâniei celei fără de ruşine şi focului, Dumnezeiasca dragoste împotrivindu-se, focul adică l-a răcorit, iar de mânie şi-a râs; prin Vioara cea Cuvântătoare şi de Dumnezeu Însufleţită, care cu cele trei cântări ale sfinţilor, împotriva organelor de cântare ale păgânilor, în mijlocul văpăii, a răsunat: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tablele cele de Dumnezeu lucrate şi scrise cu Dumnezeiescul Duh, Moise cu mânie le-a sfărâmat; iar Stăpânul Aceluia păzind Nevătămată pe Ceea ce L-a născut, în Locaşurile Cereşti acum a aşezat-o. Cu aceia săltând, grăim lui Hristos: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În bine Slăvită şi Aleasa zi a mutării Curatei Fecioare, cu mâini iscusite să cântăm în chimvale şi în lăuta inimii şi cu buze curate să dăm glas gândului înalt în trâmbiţă şi să grăim: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Poporule, cel de Dumnezeu înţelepţit, adună-te; că Locaşul Dumnezeieştii Slave din Sion se mută la Locaşul Ceresc. Acolo este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc, glasul bucuriei celei negrăite al celor ce cântă lui Hristos întru veselie: Preaslăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Îngerul lui Dumnezeu Cel Preaputernic a arătat tinerilor văpaia, răcorind pe cuvioşi, iar pe cei necredincioşi arzând; şi pe Născătoarea de Dumnezeu a făcut-o Izvor de Viaţă Începător, stricare a morţii şi viaţă izvorând celor ce cântă: pe Făcătorul Singur să-L lăudăm cei mântuiţi şi să-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu cuvinte au urmat Dumnezeiescul Sicriu celui de Sfinţenie, toată mulţimea cuvântătorilor de Dumnezeu în Sion, strigând: unde te duci acum cortul Dumnezeului Celui Viu? Nu înceta privind la cei ce cântă cu credinţă: pe Făcătorul Singur să-L lăudăm cei mântuiţi şi să-L preaînălţăm în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înălţându-ţi mâinile cu care ai îmbrăţişat pe Dumnezeu trupeşte, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, ai zis cu îndrăzneală ca o Maică către Cel pe Care L-ai născut: pe cei pe care mi i-ai dat mie în veci îi păzeşte, că strigă către Tine: pe Făcătorul Singur să-L lăudăm cei mântuiţi şi să-L preaînălţăm în veci.

 

La Cântarea a 9-a.

Stih: Neamurile toate te fericesc pe tine, Singura de Dumnezeu Născătoare.

Se biruiesc hotarele firii întru tine, Curată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţă. Ceea ce eşti după naştere Fecioară şi după moarte vie, izbăveşti pururea Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta.

Stih: Neamurile toate te fericesc pe tine, Singura de Dumnezeu Născătoare.

Spăimântatu-s-au puterile îngereşti, văzând în Sion pe Stăpânul lor, luând pe mâini suflet de femeie. Căci, către Ceea ce L-a născut întru curăţie, El ca un Fiu a strigat: vino, Curată şi cu Fiul şi Dumnezeul tău, împreună te preaslăveşte.

Stih: Neamurile toate te fericesc pe tine, Sin gura de Dumnezeu Născătoare.

Aşezat-a ceata Apostolilor trupul tău cel de Dumnezeu primitor, cu frică văzându-l şi cu glas mare vestind. Şi în Cereştile Cămări, la Fiul tău, mergând, izbăveşti pururea, Fecioară, moştenirea ta.

Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.