Leacuri de la bunica pentru durere de spate, durere în gât, tuse, cistita,
răcela, arsuri, conjuctivita, furia laptelui și tăieturi
Leacuri
de la bunica pentru durere de spate, durere în gât, tuse, cistita,
răcela, arsuri, conjuctivita, furia laptelui și tăieturi
1. Pentru durere de spate
Compresă formată din hrean ras stropită cu alcool sanitar şi stați aşa 3 ore, după 2 zile veți vedea diferența.
2. Împotriva durerii în gât
a.
Se bea lapte fierbinte, în care s-au topit o linguriţă de unt şi o
linguriţă de miere, cu înghiţituri mici, ţinând picioarele în apă
fierbinte.
b. Gălbenuşul unui ou proaspăt din acea zi se freca cu zahăr la care se adăuga o cană cu lapte dulce fierbinte
3. Contra tusei
a.
Ceai din coji de ceapă (este cam neplăcut la gust) plus apă fierbinte
la picioare.Ceai de pătlagină + apă fierbinte la picioare.
b. Ridiche neagră cu miere.
4. Împotriva cistitei
Muşeţelul
este cel mai serios inamic al cistitei. Două-trei seri la rând, se face
un ceai concentrat de mușețel, cu care se fac băi de şezut în lighean.
Ceaiul trebuie să fie cald, dar să nu frigă. Se ţin apoi picioarele în
apă fierbinte şi se intră în pat. Pe lângă faptul că rezolvă problema pe
loc, boala nu va mai reveni ani la rând.
5. Împotriva răcelii
În
două-trei seri la rând, se bea un ceai fierbinte din coada-şoricelului,
pătlagină şi un fir de mentă, ţinându-se picioarele în apă fierbinte.
Se stă între 5-10 minute. Dacă apa dă să se răcească, se mai adaugă apa
clocotită. După aceea se intră în pat. Efectul este foarte rapid.
Indiferent cât de puternică este răceală, trece ca luată cu mâna. De
obicei sunt suficiente două seri. Cine nu poate bea ceaiul amar, să
adauge o linguriță de miere. Nu uitaţi! Când vă prinde răceală,
băgaţi-va picioarele în apă fierbinte.
6. Pentru tratarea conjunctivitei
O lingură de lemn uşor încălzită şi tinuta la locul dureros
7. Pentru arsuri
a.Albuş crud de ou.
b.Seva de aloe vera
8. Pentru furia laptelui
Tărâţe stropite cu apă, puse pe o faşă şi legată strâns peste sâni.
9. Pentru alinare durere, tăietură
Faceți o pastă din făină albă de grâu şi smântână.
Andrei Voron a fost un calugar-intelept care a trait in Republica Moldova, timp de 104 de ani. Si nu a murit din cauza batranetii / bolii, ci dintr-o prostie: a cazut o grinda peste el, in timp ce repara hambarul. Dar a trait 104 ani sanatos, atat trupeste, cat si sufleteste.
Andrei Voron, un călugăr care a trăit în Republica Moldova, a văzut multe la viața lui. Oamenii au venit de pretutindeni să-i ceară sfaturi despre viața de zi cu zi, despre necazurile prin care treceau, dar și despre sănătate.
Călugărul înțelept a murit la vîrsta de 104 de ani, dar nu de bătrânețe, ci din cauză că peste el a căzut o grindă, cînd repara hambarul. Dar el era sănătos, atît sufletul,cît și trupul!
Jurnalistul Miroslav Docineț a cercetat valiza cu notițele lui și a publicat aceste cunoștințe valoroase, pentru a ajuta cât mai mulți oameni.
În acest articol vom prezenta câteva din sfaturile înțeleptului pentru o viață sănătoasă și împlinită, potrivit noi.md.
"Ambele extreme trebuie evitate – atat desertaciunea lumeasca cat si
super-spiritualitatea – dar aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa avem o
constiinta realista a cerintelor legitime pe care ni le ridica lumea,
sau ca ar trebui sa incetam a respecta si a primi povatuirea marilor
Parinti isihasti si a folosi rugaciunea lui Iisus noi insine, pe masura
propriilor stramtorari si putinte. Trebuie doar sa fie la nivelul
nostru, aici, jos, pe pamant. Ideea este – si este una absolut necesara
supravietuirii noastre ca si crestini ortodocsi in ziua de azi – ca
trebuie sa constientizam situatia noastra ca si crestini ortodocsi
astazi; trebuie sa constientizam cu profunzime ce fel de timpuri traim,
cat de putin stim si simtim cu adevarat Ortodoxia, cat de departe suntem
nu doar de sfintii vremilor de mult trecute, ci chiar de crestinii
ortodocsi obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de acum o generatie,
si cat de mult trebuie sa ne smerim doar ca sa supravietuim ca si
crestini ortodocsi in ziua de astazi.(…)
Prin urmare, atitudinea
noastra, incepand din acest moment, trebuie sa fie cu picioarele pe
pamant si normala. Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale
vietii noastre, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de
evadare si al refuzului de a fi confruntat cu realitatile de multe ori
neplacute ale lumii care ne inconjoara. O ortodoxie care este prea
exaltata si prea mult cu capul in nori apartine unei sere si este
incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de
mantuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este extrem de cruda si
raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu
dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand
isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le
primeasca“.
Parintele Serafim Rose, “Perspectiva ortodoxa asupra luI
"Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O
mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire,
nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare
permanenta a locului. Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire
pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da
nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita
oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu
intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de
intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace
sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile
ce i se pun. Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in
curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata
sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere
de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea
Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate,
trandavie si graire in desert”.
Sfântul Serafim de Sarov
Dacă ai dragoste și bunătate, ești un înger, și oriunde ai merge și
oriunde te-ai afla, aduci raiul cu tine. Deci, deja în această viață
începem să simțim raiul sau iadul .
Cuviosul Paisie Aghioritul
Ajunul unei sarbatori este ziua imediat anterioara acesteia, in care credinciosii se pot pregati, prin post si rugaciune, pentru impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului. Ziua de ajunare este diferita fata de o zi de post din cursul anului bisericesc prin aceea ca, in aceasta zi, credinciosii postesc mai aspru.
Intr-o perioada in care posturile de mai multe zile pot fi mai greu de tinut, postul de o singura zi (ajunarea) este o intarire duhovniceasca de mare pret. Astfel, ajunarea nu trebuie limitata numai la ajunul sarbatorilor, ci ea trebuie sa fie folosita oridecate ori avem nevoie de sprijin duhovnicesc: inainte de un examen, intr-un necaz sau insotind o rugaciune de cerere staruitoare.
Ajunarea, postul de o singura zi
Ajunarea este postirea aspra pe durata unei singure zile, ori macar a unei jumatati de zi. Zilele de ajun sunt caracterizate de slujbe deosebite, precum: Ceasurile Imparatesti, Vecernia unita cu Litia sau slujba de Priveghere. Astfel, precum in zilele de ajun slujbe bisericesti se bucura de randuiele deosebite, tot asa, in aceste zile, postul se bucura si el de o pretuire mai mare, prin infranarea libera si dorita a credinciosilor de la toata hrana cea trupeasca.
Cel mai bun mod in care un credincios poate intampina un praznic imparatesc sau un sfant este acela de a posti si de a inmulti rugaciunea. Astfel, precum un atlet alearga sustinut pe durata intregii curse, insa la sfarsit se sileste din toate puterile, tot asa credinciosul, desi traieste sustinut o viata curata, mai inainte de un praznic bisericesc, el se sileste mai mult decat de obicei.
Ajunarea este deci un mod in care credinciosii arata lui Dumnezeu pretuirea pe care acestia o au fata de persoanele sfinte ce urmeaza a fi praznuite. Modul in care petrecem ziua anterioara unei sarbatori este raspunsul nostru la chemarea la Cina, pe care Dunmnezeu ne-o adreseaza fiecaruia, in parte. Daca pentru o petrecere lumeasca ne pregatim mai cu osardie, spalandu-ne si cautandu-ne haine alese, desi tot timpul ne spalam si ne imbracam curat, tot asa si credinciosul, desi posteste si se roaga tot timpul, in ajunul unei sarbatori, el inmulteste rugaciunea si postul, ajunand complet.
Postirea din ajunul unei sarbatori ne priveste atat ca invitati, precum am aratat mai sus, cat si ca gazde. Pregatirea unei sarbatori prin post seamana cu asteptarea in vizita a unei persoane de seama. Precum bine stim, atunci cand asteptam un musafir, facem ordine in casa, pregatim bucate ales si, apoi, asteptam in liniste sosirea aceluia. Postul este acea pregatire pe care o facem casei sufletului nostru, in vederea primirii harului Duhului Sfant sau a Mantuitorului, prin Taina Euharistiei.
Cele mai cunoscute zile de ajunare sunt cele care intampina Nasterea Domnulu, Botezul Domnului si Invierea Domnului. In aceste zile de ajunare, precum si in celelalte de peste an, postul este unul mai aspru decat de obicei, pana spre Ceasul al IX-lea sau pana la Vecernie credinciosii nemancand nimic, iar dupa aceasta, ei gustand doar mancare simpla (paine, apa, seminte, fructe).
Inca din primele secole, crestinii au inceput sa intampine marile sarbatori prin postire sau ajunare. Cu toate acestea, ajunarea (postul negru sau aspru) nu a fost randuita de Biserica sub forma de porunca, precum a facut cu zilele de miercuri si vineri sau cu cele patru mari posturi de peste an, ci a fost lasata in bunavointa fiecaruia. Astfel, in zilele de ajun, fiecare credincios posteste in functie de starea duhovniceasca si trupeasca pe care are si dupa masura darului lui Dumnezeu: post obisnuit, post aspru sau post desavarsit (ajunare).
Ajunand in ziua dinaintea unei sarbatori si spovedindu-se, credinciosul poate primi de la preot binecuvantarea de a se impartasi in ziua imediat urmatoare, la Sfanta Liturghie. Desi unii preoti cer credinciosilor sa posteasca cel putin trei zile, mai inainte de a primi Sfanta Euharistie, altii socotesc ca este suficienta si o singura zi de post mai aspru sau de ajunare.
Posturile randuite de Biserica pe durata unei singure zile sunt urmatoarele: zilele de miercuri si vineri; 5 ianuarie, ajunul Bobotezei; 14 septembrie, Inaltarea Sfintei Cruci; 29 august, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Putem ajuna insa mai inainte de fiecare sarbatoare lunara sau praznic imparatesc, inmultirea zilelor de post si a spovedaniilor fiind un semn al adevaratei trairi in Hristos si al intelegerii razboiului nevazut pe care il avem cu lumea (patimilor).
Cel mai frumos mod de a intampina o sarbatoare sau un sfant este deci acela de a ne pregati sufleteste si trupeste, prin rugaciune, postire (post obisnuit sau ajunare) si Spovedanie, in vederea unirii cu Mantuitorul Iisus Hristos, in Taina Euharistiei.Rugaciune rostita de preot, mai inainte de inceperea unui post, pentru intelegerea rostului postirii si al intaririi in aceasta: "Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai inainte ai intocmit, prin Legea Ta Veche si Noua aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: Intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si spre biruinta asupra pacatului; ca impreuna cu Tine, rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu bunaplacere inaintea Ta in toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase Dumnezeule si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."
