🌞 Astăzi alegi sa fii recunoscător pentru toate lucrurile frumoase pe care le ai in viata ta si pentru care ești fericit!

  Sufletul o carte plină de lecții, trăiri, dureri şi bucurii. În cartea sufletului găseşti de toate... tot ce îți aduce viața se adună acolo și frumos şi mai puțin frumos. Putini sunt cei care reuşesc să treacă de copertă, și mai puțini cei care citesc întreaga carte şi foarte rari cei care îți înțeleg povestea...
 Astăzi alegi sa fii recunoscător pentru toate lucrurile frumoase pe care le ai in viata ta si pentru care ești fericit!
 Lasă-te purtat de aceste vibrații care îți vor ridica starea de spirit și ascultă această Muzică De Relaxare Ce Creşte lubirea, Gândurile Pozitive și Curăță 

  Îmi dau seama că poate nu ai avut o viață ușoară. Ai luptat, ai așteptat, ai construit totul prin multă muncă și dăruire, în timp. Ai plâns, ți-ai șters lacrimile, dar niciodată nu ai renunțat! Mereu ai găsit puterea să crezi, să speri și să zâmbești pentru că știi că va veni și ziua în care totul va urma să fie așa cum ai visat.
 Care ar fi cea mai importantă regulă pentru tine pe care o alegi sa o urmezi în viață? Scrie răspunsul tău mai jos!
 Încântă-ți auzul cu aceste sunete care îți vor aduce armonie și echilibru cu această Muzică De Relaxare Cu Sunete Pure Ce Atrage Energia Pozitivă, Pacea,

INCHIDE USA

    Era o bătrână într-un sat, căreia nepoţii îi spuneau ”Bunica-închide-uşa”.
Porecla aceasta şi-o căpătase astfel: Ori de câte ori nepoţii ei plecau în oraş, la şcoli sau la cine ştie ce treabă, ea le spunea:
– Dumnezeu să-ţi ajute, nepoate, să poţi închide uşile bine.
Iar dacă vreunul o întreba: Ce uşi, bunico?, ea îi spunea:
– Pe unde vei merge, bagă bine de seamă să-ţi închizi întâi uşile urechilor tale la toate şoaptele ispititoare ale satanei.
Pe urmă să-ţi închizi uşile ochilor tăi: să nu citeşti cărţi rele, pline de otravă şi să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor. Tot aşa cu uşa gurii. Adu-ţi aminte de vorba veche: “Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele”. Şi mai adu-ţi aminte de ce-a spus Mântuitorul că pentru orice cuvânt nefolositor sau rău, omul va da socoteală în ziua judecăţii. Dar mai presus de toate, nepoate dragă, să-ţi închizi bine uşa inimii tale împotriva ispitelor rele. Să laşi deschise uşile tale numai pentru Dumnezeu.

Omul ăsta era ca un abur.

 Când eram mic, la Mădei, eram cu tata în Altar de la trei ani. Stăteam cuminte pe o băncuță, desenam Sfinți cu pixul pe pomelnice, cântam cu glas incredibil de subțire (mai e și azi caseta cu mine la 4 ani cântând Tatăl nostru și Miluiește-mă Dumnezeule). De la 5 ani, după ce am învățat să citesc de la soră-mea dintr-a-ntâia, tata îmi dădea un Liturghier vechi și foarte rufos din care citeam Rânduiala Sfintei Împărtășiri. Așa am învățat-o pe de rost. Citeam apostolul în mijlocul Bisericii. Aveam niște pantofi de piele întoarsă cu trei numere mai mari cu vată în vârf să nu cadă. Eram mai mic decât analogul pe care stătea Apostolul.

În Altar, paraclisier era un moșneag isihast, Toader Albei, foarte înalt și foarte slab, nefiresc de lung. Parcă era din Icoană.

Omul ăsta era ca un abur. De o discreție infinită, pășea imaterial prin sacristie, pregătea totul perfect, știa fiecare moment al slujbelor. În rest era drept în genunchi, ca o stană de piatră, ca o Icoană desprinsă din fresca veche. Nu clipea. Ochii priveau undeva dincolo de ziduri, în Lumina Împărăției lui Dumnezeu. Nu l-am văzut zâmbind sau râzând niciodată. Nu vorbea decât în șoaptă. Înțelegea din priviri ce voia tata.

La epicleză, când tata ridica mâinile către cer și chema Duhul Sfânt peste Daruri, ochii omului ăsta se inundau de lacrimi. Nu suspina, nu se crispa. Doar ochii slobozeau zeci de lacrimi.

Pentru mine, un copilaș de câțiva ani, era o arătare stranie. Îl respectam, îmi era oleacă frică de el, doar când mă privea îmi îngheța inima. Tata îmi zicea că deseori cerceta pustnicii din munți, cărora le ducea mâncare.

Odată, la sfârșitul Liturghiei, mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat: de ce plângeți în timpul invocării Duhului Sfânt?

Moșul ascet m-a privit îndelung. A trecut cu ochii prin mine și mi-a zis: Acum mulți ani, aflându-mă la Liturghie, când preotul a ridicat mâinile către cer, am văzut oștirile îngerești slujind, și Mielul Hristos frângându-se pe Cruce, și o lumină, și o dulceață de negrăit, de milioane de ori mai frumoase decât lumea toată, mi s-au picurat în inimă. Și de atunci toată viața mea e un dor nestins, sfâșietor, de a mai simți măcar o clipă acea dulceață și acea lumină mai presus de lume. Nimic în lumea asta nu se compară cu o clipă de Rai. Și când vine Sfânta Jertfă, îmi aduc aminte de acea clipă și ochii nu mă mai ascultă, ci răspund doar inimii.

Daca sufletele nu vin la intalnire , trupurile se intalnesc in zadar.

 Doamne, mai treci prin rănile mele, ca să pot zâmbi!

 

Nu-mi vorbi despre religia ta; mai întâi arată-mi cum te comporți cu ceilalți.

Nu-mi spune cât de mult îl iubești pe Dumnezeu; Arată-mi cât de mult îi iubești pe toți copiii lui.

Nu-mi propovădui mie patima ta pentru credința ta; Arată-mi compasiunea ta față de aproapele tău.

În cele din urmă, sunt foarte puțini cei care înțeleg că Isus nu este religie. Isus este „Relație” și dacă relația ta este foarte apropiată de El, atunci acțiunile tale vor vorbi în locul tău.

A vorbi despre Dumnezeu este foarte ușor, a trăi după poruncile lui Dumnezeu este greu!

Drumul spre pierzare este pavat cu oameni buni și cu intenții foarte bune! Dar calea către Dumnezeu este doar prin Mântuirea pe care doar „Isus” ne-o dă.