UN COLT DE RAI ! 😇🙏❤️🥰

 

Nu lăsați loc agresivității, încercați să rămâneți calmi și să tăiați legăturile cu acesti Vampiri

 CELE 10 TIPURI DE VAMPIRI ENERGETICI...

,,1. Vampirul care se vaită: se plânge întotdeauna, de orice și de toată lumea.
Când îl întâlnim, deja se plânge de ce nu l-am sunat sau nu l-am vizitat etc. Dacă acceptați să-i asculți văicarelile și începeți să simțiti milă și vinovăție pentru ceea ce auzi că îi se întâmplă, tu in acel monent ai deschis ușile energie tale de unde el se poate hrăni. Cel mai bine este să vă folosiți propria armă, conștientizând unde duce discuția și să evitați ascultarea și integrarea în astfel de discuții.
Lasă-l confuz, fără timp să răspundă și pleacă repede ( că ai treabă)

2. Vampirul critic: critică totul și pe toată lumea; Cel mai rău lucru este că el critică doar negativ. Vede viața doar pe partea întunecată. Bârfa tinde să creeze victimei o stare sufletească întunecată și grea, care îi va deschide sistemul pentru ca energia negativă să fie aspirată. Spune „nu” criticilor sale și nu fii niciodată de acord cu el. Viața nu este atât de neagră precum o văd alții. Cel mai bine este să ieșiti din ecuație și să tăiați contactul.

3. Vampirul flatant: El este faimosul „frizer”. Acesta aplatizează ego-ul victimei, acoperind-o cu false laude, încercând să o seducă verbal. Fii foarte atent la astfel de oamenii, și să nu asculți laudele lingușitorului, deoarece el speră că prin mândria victimei deschide ușile Aurei sale pentru a-și sutrage energie din victimă.

4. Vampirul Protestator: revendică totul și pe toată lumea. El se opune tuturor, cere, pretinde, protestează fără oprire, crede cu tărie că totul îi se cuvine.
Lucrul cel mai amuzant este că nu are întotdeauna argumente puternice și valabile pentru a-și justifica protestele. Cea mai bună tactică este să-l lași vorbind cu el însuși.

5. Vampirul Curios : limba lui este o mitralieră. Aruncă întrebări despre orice și nu există timp pentru ca victima să răspundă. Într-adevăr, el nu dorește răspunsuri, ci destabilizarea echilibrului mental al victimei, perturbându-i fluxul de gânduri. Pentru a ieși din ghearele sale, nu vă faceți griji să căutați răspunsuri. Răspundeți punând o întrebare foarte personală, puternică și încercați să scăpați cât mai curând posibil de astfel de persoane.

6. Vampiri care se plâng: sunt lamentații profesioniști, care ani de zile își plâng nenorocirile. Pentru a suge energia victimei, atacă partea emoțională și afectivă.Plânge, regretă, și face orice ca să trezească durere și tristețe. Victima este întotdeauna cea nefericită. Tăiați-le regretele spunând că nu vă plac plângerile, deoarece nu rezolvă nicio situație!

7. Vampirul lipicios : bate la ușile senzualității și sexualității victimei. Pare o caracatiță care vrea să înfășoare victima cu tentaculele ei. Succesează energie prin seducerea sau provocarea greaței și repulsie. În ambele cazuri, veți fi destabilizat și vulnerabil. Formulați-vă scuze și fugiți repede.

8. Vampirul Vorbăreț: ușa din față pe care vrea să o doboare este urechea ta. El poate vorbi ore în șir și, păstrând atenția victimei ocupată, suge în energia vieții sale. Pentru a scăpa de ea, faceți-vă scuze, ridicați-vă și plecați.

9. Vampirul Hipohondric: în fiecare zi apare cu o boală nouă. În acest fel, atrage atenția celorlalți, trezind îngrijorare și grijă. În timp ce descrie detaliile bolilor sale și povestește suferințele sale nesfârșite, el fură energia ascultătorului, care mai târziu se simte îngrozitor.

10. Vampiriul Conflictual: Pentru el, lumea este un câmp de luptă în care lucrurile vor fi rezolvate doar prin lovituri sau atacuri dure dub centură. El dorește ca victima să intre într-o stare de lupta provocând furie, iritare și agresivitate. Aceasta este una dintre cele mai eficiente metode de destabilizare a victimei și de a-i fura energia. Nu lăsați loc agresivității, încercați să rămâneți calmi și să tăiați legăturile cu acesti Vampiri."

Smerita cugetare, o înălţare sufletească spre mântuire

 

„Smerita cugetare este o rugăciune neîntreruptă“ (Sf. Maxim Mărturisitorul)

Smerenia este virtutea ce te înalţă spre mântuire. De ce se poate spune asta? E foarte simplu răspunsul. Smerenia te poate înălţa spre mântuire, deoarece cel smerit cu inima se coboară pe sine atât de jos, încât nu mai are unde să cadă din starea în care a coborât, socotindu-se mai jos decât toţi oamenii.

Spre această virtute suntem îndemnaţi de Mântuitorul Iisus Hristos, ce s-a smerit pentru noi, a primit să moară pe cruce, El, cel fără de păcat, alături de doi făcători de rele. Oare dacă Mântuitorul s-a smerit pentru sufletul nostru, se cuvine ca noi să fim mândri, să ne înălţăm, noi, cei ce suntem supuşi greşelilor, păcatului? El, cel fără de păcat, s-a smerit, iar noi să ne punem pe un piedestal şi să ne considerăm mai buni decât alţii? Ar trebui să cugetăm la acest lucru şi să urmăm smerenia şi pocăinţa tâlharului ce s-a recunoscut ca fiind cel dintâi păcătos: „Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă nu a făcut niciun rău. Şi zicea Lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis, astăzi vei fi cu Mine în rai“. (Luca 23, 40-43)

Taina spovedaniei şi euharistiei este calea spre smerita cugetare, însă trebuie să ne apropiem de aceste taine pocăiţi, cu suflet curat, considerându-ne cel dintâi păcătos, aşa cum s-a văzut pe sine tâlharul sau vameşul din Pilda vameşului şi a fariseului, vameş ce nu avea curaj să înalţe nici ochii din pământ, ci îşi plângea păcatele.

Plânsul este cel ce te linişteşte după grele suferinţe, însă este şi un pas spre smerenie.

Sfântul Siluan Athonitul, în cartea sa Între iadul deznădejdii şi al smereniei, ne îndeamnă să ţinem mintea în iad şi să nu deznădăjduim.

Ce ar putea însă însemna să ţinem mintea în iad? Înseamnă să ne considerăm cel dintâi păcătos, însă să nu deznădăjduim, ne sfătuieşte în continuare. Cum să nu deznădăjduim, ne-am putea întreba? E foarte simplu. Deşi eşti cel dintâi păcătos, cu pocăinţa, smerenia şi credinţa tâlharului ce s-a mântuit, dobândeşti veşnicia.

Cel mai clar exemplu de smerenie îl primim de la Mântuitorul, după cum precizează şi Sfântul Ioan Scărarul: „Smerenia este un fără de nume har al sufletului, cunoscută printr-o experienţă directă doar de către cei ce au dobândit-o, negrăită bogăţie, denumire a Lui Dumnezeu şi dar al cerului. Învăţaţi-vă, spune Domnul, nu de la înger, nu de la om, nu din carte, ci de la Mine, adică de la duhul Meu care sălăşluieşte întru voi şi vă luminează şi de la lucrarea (energheias) cea pe care o fac simţită în voi, că sunt blând şi smerit cu inima, cu mintea, cu cugetul şi veţi afla sufletelor voastre linişte şi uşurare de gânduri” (Matei 11, 29). Pildă de smerenie este însă şi Maica Domnului: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău“ (Luca 1, 38), dar exemple vii de smerenie sunt toţi drepţii Lui Dumnezeu.

Mântuitorul Iisus Hristos, când ajuta pe câte un semen al nostru, îi poruncea să nu mai spună nimănui cine i-a făcut acest lucru şi nu făcea aceasta din pricină că se temea de cineva, ci din smerenie, nu dorea laude deşarte.

Prea-fericita Fecioară Maria a dus o viaţă plină de smerenie, blândeţe şi rugăciune, învrednicindu-se astfel să fie Maica Domnului, acceptând în tăcere şi suferinţă misiunea Fiului ei pentru mântuirea noastră.

Mulţi sfinţi se ascund de slava acestei lumi, aşteptând răsplată de la Tatăl ceresc.

În Proloage se relatează de către ava Iosif Pelusiotul că, pe când stătea în Sinai, un frate ce era frumos la vedere şi nevoitor purta mereu o haină veche, iar când a fost întrebat de ce o poartă a răspuns că nu are alta. Acest frate a refuzat să meargă alături de alţi fraţi la împărat, spunând că a fost robul unuia dintre cei mari de la curtea împăratului şi nu vrea să fie chemat înapoi şi să fie nevoit a renunţa la călugărie, „Iar, mai pe urmă, au aflat de la cineva, care-l cunoştea bine pe el, de pe când era în lume, că el fusese mai-marele judecătorilor şi, ca să nu fie cunoscut şi să aibă supărare de la oameni, a pus acum pricina aceasta. Aşa fugeau părinţii de mărirea şi de odihna lumii acesteia“. (Proloagele, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, vol. II, pag. 925)

Maria Egipteanca a trăit ani de zile în pustie, pentru a-şi plânge păcatele.

Sfântul Simeon, din viaţa căruia se inspiră Ieromonahul Savatie Baştovoi în romanul Nebunul, se face pe sine nebun în faţa oamenilor, ceartă duhurile rele ce îl dau de gol că e sfânt, şi toate acestea le face datorită sufletului său smerit şi dragostei sale pentru Dumnezeu şi aproapele.

Un exemplu de smerenie primim şi de la natură. Să privim, de exemplu, cu luare aminte, doi arbori. Unul dintre ei încărcat cu fructe şi plecat cu fruntea, crengile până la pământ, fiind pildă de smerenie pentru oameni; altul, fără niciun rod, înălţându-şi fruntea spre cer.

În lume există tipuri de oameni ce urmează fie pilda arborelui ce aduce rod, fie a arborelui vecin şi, în general, cel care munceşte şi aduce roade nu trâmbiţează, în timp ce acela care se leneveşte, se mândreşte, bârfeşte pe cel ce toată ziua trudeşte, aducând servicii prin munca lui, ridică în slave felul lor de a sta semeţi, cu ochii spre cer, asemenea arborelui fără roade şi obţinând prin vicleşug foloase necuvenite.

„Dintre toate armele creştinului, una singură are putere să treacă peste toate cursele vrăjmaşului, şi aceasta este smerenia“. (Sf. Antonie cel Mare)

Pr. Ion TURNEA

Sfîntul Ioann Scărarul despre smerita cugetare şi despre smerenie

 

In capitolul 25 al Scării sale, Sfîntul Ioann Scărarul nu vorbeşte despre smerenie, ci despre smerita cugetare. Numerele din text sînt numerele comentariilor (scoliilor), care se găsesc la sfîrşitul capitolului.

CUVÎNTUL AL DOUĂZECI ŞI CINCILEA
Despre preaînalta smerita-cugetare, pierzătoarea patimilor, care prin nevăzută simţire înlăuntru se face

Cel ce vrea a povesti prin cuvînt văzut (1) pentru simţirea şi lucrarea dragostei Domnului chiar, şi a smeritei cugetări după cuviinţă, şi a fericitei curăţenii după adevăr, şi a strălucirii lui Dumnezeu luminat, şi a fricii Lui nemincinos, şi a adeveririi celei deplin a inimii curat şi lămurit, şi i se pare cum că pe cei negustaţi dintru aceasta prin tîlcuirea cea pentru unele ca acestea îi luminează, asemenea oareşce face bărbatului celui ce vrea, pe cei ce n’au gustat mierea niciodată, pentru dulceaţa ei prin cuvinte şi prin asemănări să-i înveţe. Dar cel al doilea înzadar voroveşte, ca să nu zic că bîrfeşte. Iară cel dintîi ori neiscusit întru a sa povestire este, ori de slava deşartă prea subţire se batjocoreşte.
Au pus înainte cuvîntul acesta, spre cercare, o vistierie care în vase de lut, iară mai vîrtos în trupuri este pecetluită, şi care de tot cuvîntul cu feliurimea rămîne necunoscută, şi pe singură scrisoarea cea deasupra necuprinsă avîndu-o, multă şi nemărginită cercare şi osteneală dă celor ce prin cuvînt o caută. Şi se află zicerea aşa: Sfînta smerenie.
Cîţi cu Duhul lui Dumnezeu se poartă (2), aceştea împreună cu noi la gînditul acesta şi preaînţeleptul soboraş adune-se, Table ale cunoştinţei celei de Dumnezeu scrise împreună cu dînşii cu mîini gîndite aducîndu-ne. Şi ne-am adunat, şi ne-am întrebat, şi am cercat putearea cinstitei scrisorii-deasupra. Şi unul o zicea: Deasă uitare a isprăvilor. Iară altul: Ca decît toţi cel mai de pe urmă şi cel mai păcătos pe sine să se socotească. Iară altul: Cunoştinţă a minţii de neputinţa şi de slăbiciunea sa. Altul: A apuca mai-nainte pe aproapele întru întărîtări, şi întîiu a răsipi pe mînie. Altul iarăşi: Cunoştinţă a Darului şi a milostivirii lui Dumnezeu. Altul: Simţire a sufletului celui zdrobit, şi a voii sale lepădare.
Iară eu pe toate auzindu-le, şi întru sinemi pe acestea cu chibzuire şi cu trezvire cercîndu-le întru sinemi, pe fericita simţire a aceia prin auz n’am putut să o învăţ. Pentru aceea şi eu, cel mai de pe urmă decît toţi, ca un cîine, din sfărîmiturile measii care cădea din gurile cunoscătorilor şi fericiţilor acelora adunîndu-le, pentru aceasta dînd hotărîre, am zis:
Smerita cugetare este dar nenumit al sufletului (3), numai de aceia singuri bine numit, carii prin cercare şi cu iscusul l-au luat: netîlcuită bogăţie, numire şi dăruire a lui Dumnezeu. Că învăţaţi-vă dela mine (Mt. 11: 29), zice, nu dela Înger, nu dela om, nu din carte: ci dela mine, dintru împrietenirea şi strălucirea şi lucrarea mea ceea ce este întru voi. Că sînt blînd şi smerit cu inima, şi cu gîndul, şi cu cugetul, şi veţi afla odihnă de războae, şi uşurare de gînduri sufletelor voastre.
Alta este privirea cuvioasei viei acesteia, încă în iarna patimilor fiind, şi alta în vremea primăverii deacia şi a roadelor, şi alta în vremea secerişului faptelor bune: deşi întru o veselie şi întru o aducere de roadă toate privirile ei se adună. De unde şi pe ale sale ca pe nişte închipuiri şi seamne ale roadelor le are.
Căci cînd va înceape să înflorească întru noi pe strugurii cuvioasei acesteia, îndată urîm cu dureare toată slava omenească şi lauda. Şi pe mînie şi pe iuţime dintru înşine o surghiunim. Iară după ce sporeşte înainte împărăteasa aceasta a faptelor bune, cu vîrsta cea duhovnicească, în sufletul nostru, întru nimic, iară mai vîrtos întru urîciune pe toate bunătăţile cele ce se fac de noi le socotim, şi ni se pare cum că în fiecare zi mai mult adăogăm la sarcina păcatelor întru necunoscută răsipire. Iară pe bogăţia dumnezeeştilor daruri celor ce vin întru noi, ca pe o adăugire de mai multă muncă, ca unii ce nu sîntem vrednici de dînsele, o presupunem. Pentru aceea atuncea mintea noastră şi rămîne nejefuită, în punga smereniei pe sine încuindu-se, pe sunete numai şi pe jucăreile furilor auzindu-le, şi de nici unul dintru aceştea a fi supărată neputînd, fiindcă smerenia este cămară nebiruită şi nejefuită. (4)
Deci pentru înflorirea şi sporirea cea mică a dea pururea înfloritului rod al aceştii fapte bune, prin scurte cuvinte am îndrăznit a filosofi. Dar ce deacia este celeanchiul cel desăvîrşit al sfinţitei acesteia, pe Domnul, cei ce sînteţi prieteni ai Domnului, întrebaţi-l.
Deci pentru mărimea cuvioasei acesteia, a zice nu este cu putinţă, iară pentru feliurimea a grăi, mai cu neputinţă: dar, cu toate acestea, pentru osebirea ei, după înţelegerea ceea ce de sus au întrat întru noi, a zice ne vom ispiti.
Deci pocăinţa cea grijilivită şi amărunţită, şi plînsul cel curăţit de toată întinăciunea, şi preacuvioasa smerenie a celor noi-începători, atîta deosebire şi desluşire unele de altele au, cîtă are aluatul şi făina de cătră pîine. Că se zdrobeşte sufletul şi se supţiază prin pocăinţă adevărată: şi se uneşte oarecum, şi ca aşa să zic, împreună se frămîntă cu Dumnezeu prin apa plînsului celui nemincinos. Dintru care şi aprinzind pe focul Domnului, pîine se face, şi se întăreşte fericita smerenie cea nedospită şi nefudulită. De unde şi ca întru o puteare, şi întru o lucrare, şi prin sine adunîndu-ne preacuviosul acesta în trei împletitul lanţ, iară mai vîrtos curcubeu (5), are oarecum pe ale sale şi lucrările şi osebirile. Şi pe semnul care ai fi zis că-l are una, pe acesta ai fi putut afla că se face cunoaşterea şi a aceialalte.
Pentru aceea şi în scurt pe cea zisă prin dovadă mă voi ispiti să o adeverez şi să o întăresc. Că osebirea a bunei acesteia şi vrednicii de laudă treimi, cea întîiu şi mai aleasă, este primirea cea prea cu bucurie a necinstirii, care cu mîini deşchise ale sufletului o aşteaptă şi o îmbrăţişază pe aceasta ca pe una ce încetează şi de tot arde boalele sufletului, şi păcate mari. Iară a doa osebire a ei este pierzarea de istov a toată mînia, şi smerenie întru domolirea mîniei acesteia. Iară a treia treaptă prea bună este necredinţă credincioasă a lucrurilor sale celor bune, şi poftire de necontenită învăţătură.
Sfîrşitul al legii şi al Prorocilor este Hristos, întru dreptate fiecăruia celui ce creade. Iară sfîrşitul patimilor celor necurate este slava deşartă şi mîndria fiecăruia celui ce nu ia aminte. (6) A cărora surpătoare fiind gîndita aceasta cerboae, păzeşte pe împreună-vieţuitoriul său neprimitor de tot veninul cel de moarte aducător. Că unde întru aceasta venin de făţărnicie se arată? Unde de grăirea de rău? Unde vreun şarpe în cuib se ascunde, şi nu mai vîrtos din pămîntul inimii la iveală scoţindu-se, se omoară şi se cheltuieşte? Întru această unire şi împreunare nu este arătare de urîciune, nu chip de grăire-împrotivă, nu miros de nesupunere, dacă nu ar fi undeva cuvîntul pentru credinţă. (7)
Cel ce cu aceasta ca cu o mireasă s’au unit este lin, blînd, leasne umilit, milostiv, mai mult decît toţi domol, vesel, bine supus, nemîhnicios, priveghitor, nepregetător. Şi ce se cade multe a zice? Nepătimaş. Fiindcă întru smerenia noastră ş’au adus aminte de noi Domnul, şi ne-au izbăvit pe noi de vrăjmaşii noştri (Ps. 135: 23-24), şi de patimile, şi de întinăciunile noastre.
Monahul smerit-cugetător nu va iscodi mult pe cele negrăite: iară cel mîndru mult va iscodi judecăţi.
Dracii, pe oarecarele din fraţii cei prea cunoscători, aievea înaintea ochilor stîndu-i, l-au fericit, iară el, preaînţeleptul, a zis cătră dînşii: Dacă de a mă lăuda pe mine în sufletul mieu aţi fi încetat, dintru ducerea voastră ca un mare oarecarele pe sinemi m’aş fi socotit că sînt; iară dacă lăudîndu-mă nu veţi conteni, dintru lauda voastră pe a mea necurăţenie o voi cunoaşte. Că necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima. Deci ori duceţi-vă, şi iată eu mare m’am făcut; ori lăudaţi-mă, şi prin voi eu smerenie căştig. Şi spăimîntîndu-se ei de nedomerire, nevăzuţi s’au făcut.
Nu fie sufletul tău stearnă a apei acesteia de-viaţă-făcătoarei, care uneori o izvoraşte pe aceasta (8), iară alteori iarăşi, de arşiţa slavei deşarte şi de înnălţare, seacă: ci izvor de nepătimire, rîu de sărăcie dintru dînsa totdeauna izbucnind. Cunoaşte, o, iubite, cum că văile înmulţesc grîul, şi pe rodul cel duhovnicesc întru dînsele. Văi este sufletul cel smerit, între munţi, între osteneale şi în faptele bune, care neîngîmfat de-a pururea şi nemişcat petreace.
Nu am postit, nu a priveghiat, nu pe jos m’am culcat: ci m’am smerit, şi degrab şi în scurt Domnul pe mine m’au mîntuit (Ps. 114: 5).
Pocăinţa ridică, iară plînsul bate în uşa Ceriurilor, iară cuvioasa smerenie deşchide. Iară eu zic, şi mă închin Treimei întru o unime, şi unimei întru Treime. (9)
Pre toate cele văzute le luminează Soarele, şi pe toate cele cu socoteală lucrate le întăreşte smerenia. Nefiind de faţă lumina, toate rămîn întunecate; şi nefiind de faţă smerita cugetare, toate ale noastre sînt deşarte.
Un loc este întru toată zidirea, care numai o dată au văzut Soarele; şi un gînd, de multe ori, pe smerenie o au născut. (10) Întru o zi numai singură toată lumea s’au bucurat: şi una aceasta este fapta bună pe care dracii nu pot să o urmeaze. (11)
Alt lucru este a se înnălţa cineva, şi altul a nu se înnălţa, şi altul a se smeri. Că acela judecă toată zioa; iară acela nu judecă, însă şi pe sine nu se osîndeşte; iară acela, neosîndit fiind, totdeauna pe sine se osîndeşte.
Alt lucru este smerit a cugeta, şi altul a se nevoi smerit a cugeta; şi altul a lăuda pe cel smerit-cugetător. Cel dintîi este al celor desăvîrşit, iară cel de-al doilea al celor cu adevărat ascultători: iară cel de-al treilea, al tuturor credincioşilor.
Cel ce pe cele dinlăuntru le-au smerit, de buze nu se fură. Căci vistieria pe ceea ce nu o are, uşa nu o scoate afară.
Calul cînd este singur, de multe ori i se pare că aleargă tare: iară după ce cu alţii s’au alăturat, atuncea pe a sa neputinţă ş’au cunoscut.
Gîndul dacă întru cele fireşti nu se mai făleşte, semn este de începutul sănătăţii. Iară pînă cînd pe puturoasa aceea o simte cineva, mireazmă de mir nu simte.
Nu va mai răni (12), nu va mai judeca, nu va mai pofti să stăpînească, nu se va mai socoti înţelept îndrăgitoriul mieu, au zis cuvioasa, pînă ce se va împreuna cu mine. Că după împreunarea cu mine, acestuia deacia leage nu-i este pusă (1 Tim. 1:9).
Întru inima oarecăruia bărbat nevoitor, din cei ce se nevoia la fericita aceasta, necuvioşii draci au sămănat laudă, iară el s’au meşteşugit, din dumnezeiască însuflare, ca prin meşteşugire blagocestívă pe viclenia duhurilor să o biruiască. Şi deci, sculîndu-se, au pus de-a rîndul pe păreatele chiliei sale numirile faptelor bune celor mai înalte, zic a dragostei celei desăvîrşit, a smeritei cugetării celei îngereşti, a rugăciunii celei curate, a curăţeniei celei nestricate, şi ale celor asemenea acestora. Deci cînd gîndurile începea a-l lăuda pe dînsul, el zicea cătră dînsele: Să meargem la mustrare; şi mergînd deacia cetea numirile, şi striga cătră sine: Cînd pe acestea le vei căştiga, cunoaşte că departe încă eşti dela Dumnezeu. (13)
Carea este putearea şi fiinţa Soarelui, noi a o spune nu putem. Iară din lucrările lui deacia şi din osebiri pe fiinţa ceea ce este întru dînsul am arătat.
Smerita cugetare este acoperemînt dumnezeesc, pentru nevedearea isprăvilor sale. Smerita cugetare este adînc de prostime, care de toţi furii este neprinsă. Smerita cugetare este turn de tărie de cătră faţa vrăjmaşului (Ps. 60:4). Nu se va folosi vrăjmaşul întru dînsul, şi fiiul, iară mai bine să zic gîndul fărădelegii, nu va adăoga a-i face lui rău. Şi va tăia dela faţa lui pe vrăjmaşii lui, şi pe cei ce îl urăsc pe dînsul îi va birui (Ps. 88:22-23).
Neguţătoriul acesta marele alte osebiri are ale bogăţiei sale, afară de toate cele mai-nainte arătate, care în suflet se cunosc. Că acelea toate, afară de una (14), celor ce văd sînt însemnătoare de bogăţie, o vei cunoaşte şi nu te vei amăgi, văzindu-o cum că întru tine este cuvioasa aceasta fiinţă, cu mulţime de lumină negrăită, şi cu dragoste de rugăciune nepovestită. mai-nainte de cuprinderea a acestora urmează inimă neprihănită şi nedefăimată întru greşale streine. Mergătoriu-înainte al smereniei celei zise este urîciunea de toată slava deşartă.
Cel ce pe sine s’au cunoscut întru toată simţirea sufletului, au sămănat pe pămînt; că nu este cu putinţă, dacă nu vom sămăna, să înflorească smerita cugetare. Cel ce s’au cunoscut pe sine, au luat întru sine cugetare de frica Domnului, şi prin aceasta călătorind, la poarta dragostei au ajuns. (15)
Smerenia este poartă a împărăţiei, care pe cei ce se apropie îi duce întru dînsa. Pentru aceasta mi se pare cum că au zis Domnul: Că şi va întra cel ce vrea, şi va eşi fără de frică din viaţă, şi păşune va afla (Io. 10: 9), şi verdeaţă în Raiu (16). Toţi cîţi au venit prin alta la chipul monahicesc, furi sînt şi tîlhari ai vieţii loruşi.
De a ne cerca pe înşine, cei ce voim să ajungem şi să prindem, să nu încetăm, şi dacă socotim întru simţirea sufletului cum că aproapele întru toate ne covîrşaşte pe noi, atuncea aproape este mila. (17)
Cu neputinţă este din zăpadă să iasă văpae, dar mai cu neputinţă este ca întru altă socoteală şi credinţă să fie smerită-cugetare. A credincioşilor şi a blagocestívilor este isprava, şi aceasta mai vîrtos a celor ce s’au curăţit deacia (18).
Cei mai mulţi, pe înşine păcătoşi poate şi ne zicem, poate şi ne avem. Dar necinstirea pe inimă o au cercat. (19)
Cel ce se sileşte cătră limanul acesta, neînvăluitul, nu va înceta chipuri, şi cuvinte, şi cugete, şi socoteli, şi căutări, şi cercări, şi petreaceri, şi măestrii, şi rugi, şi rugăciuni făcînd, şi gîndind, şi cugetînd, pînă cînd prin ajutoriul lui Dumnezeu, şi prin mai smerite şi mai necinstite petreaceri, de marea cea de-a pururea învăluită a mîndriei va slobozi corăbioara sufletului său. Că cel ce de aceasta s’au izbăvit, pentru toate celealalte păcate vameş leasne răspunzător se face.
Că oarecarii, pe realele cele mai de nainte, şi după lăsarea acestora, spre pricină de smerită cugetare pînă la sfîrşitul lor le-au avut, prin acelea pe deşarta păreare pălmuindu-o. Iară alţii, luînd în minte Patima lui Hristos, pe sine de-a pururea îndatoriţi se socotesc. Iară alţii, prin lipsirile cele din toate zilele, pe sine se netrebnicesc. Alţii, prin ispitele cele ce li se întîmplă, şi prin boale, şi prin greşale, pe maica Darurilor lui Dumnezeu o au dobîndit. Şi sînt oarecarii – de şi se mai află acum de acest fel  nu pot să zic – carii prin însăşi Darurile lui Dumnezeu, după sporirea acestora, pe sine se smeresc, nevrednici pe sine de o bogăţie ca aceasta socotindu-se, şi ca cum în fiecarea zi la a loruşi datorie ar fi adăogat, aşa se află. Aceasta este smerenia, aceasta fericirea, aceasta Darul cel desăvîrşit. (20)
Cînd vei vedea pe cineva sau vei auzi că întru puţini ani prea înaltă nepătimire au căştigat, socoteşte-l pe el că nu pe alta, ci pe fericita aceasta şi scurta cale au pedestrit.
Sfinţită pereache este dragostea şi smerenia. Că aceea înnalţă, iară aceaia, pe cei înnălţaţi ţiindu-i, niciodată nu-i lasă să cadă.
Alt lucru este zdrobirea, şi altul cunoştinţa, şi altul smerenia (21). Zdrobirea este naştere a căderii. Că cel ce cade se zdrobeşte, şi fără de îndrăzneală întru rugăciune cu lăudată obrăznicie stă înainte: pe toiagul nădejdii, ca cel ce s’au zdrobit, răzimîndu-se, şi cu dînsul pe cîinele deznădăjduirii gonindu-l. Cunoştinţa este temeainică înţelegere a măsurilor sale, şi pomenire nerăspîndită a greşalelor celor supţiri, şi priceapere. Smerenia este învăţătură gîndită a lui Hristos, care gînditor în cămara sufletului de cei ce s’au învrednicit este învistierită, şi de cuvinte simţite este neapropiată.
Cel ce zice cum că cu totul simte întru sine mirosirea unui mir ca acestuia, şi în vremea laudelor măcar de şi puţină vreame cu inima se mişcă, sau pe puterea cuvintelor o înţelege, să nu se amăgească, înşălat este. (22)
Nu nouă, Doamne, nu nouă – am auzit pe oarecarele zicînd întru simţirea sufletului – fără numai Numelui Tău dă-i slavă (Ps 113:9). Că cunoştea pe fire, cum că nu fiecum s’ar întîmpla dintru sine poate nevătămată să rămîe. La tine este lauda mea în bisearica cea mare (Ps. 21:26), cea din veacul ce va să fie. Că mai-nainte de aceaia, pe aceasta fără de primejdie nu pot să o port.
Dacă acesta este hotarul, şi socoteala, şi chipul mîndriei celei mai de pe urmă, ca pe faptele bune cele ce nu le are întru sine cineva, pentru slavă să le făţărnicească, apoi dar acesta este semnul smeritei cugetări celei prea adînci, ca să formăluim noi înaintea oarecărora, pentru defăimarea, pe oarecare pricină de greşale care nu sînt întru noi. Aşa au făcut cel ce a luat în mîinile sale pîinea şi brînza (23); aşa cel ce de haina sa s’au dezbrăcat, şi fără de patimă lucrătoriul curăţeniei prin cetate au încungiurat (24). Unii ca aceştea nu se grijesc de poticniri omeneşti, după ce au luat deacia puteare prin rugăciune ca nevăzut pe toţi deplin să-i adevereaze.
Cel ce de lucrul cel dintîi se grijeşte, pe lipsa celui de-al doilea o a însemnat (25). Că unde este Dumnezeu gata cătră cerere, pe toate putem a le face. Tu vrea mai vîrtos pe oameni să-i mîhneşti, şi nu pe Dumnezeu. Că se bucură văzindu-ne pe noi la necinstiri alergînd, ca pe deşarta mîndrie să o necăjim, şi să o rănim, şi să o piardem.
Streinătatea cea preadesăvîrşit, a unor nevoinţe ca acestora este pricinuitoare, că al celor mari bărbaţi cu adevărat este puterea ca dela rudeniile sale să sufere a se batjocori. (26) Să nu te minunezi de cele zise, că nimenea cîndva pe scară deodată au putut a se sui.
Întru aceasta ne vor cunoaşte toţi că ai lui Dumnezeu sîntem ucenici: Nu căci dracii se supun nouă, ci căci numele noastre s’au scris în Ceriul Smereniei.
Nerodirea [26′] ádecă, din fire se obicinuieşte la înnălţime să înnalţe ramurile pomilor celor ce se numesc chítri, iară după ce se pleacă în jos, îndată se fac roditoare. Cel ce cu priceapere au cunoscut, ştie.
Treapta cuvioasei acesteia, pe suirea la Dumnezeu în treizeci, şi în şasezeci, şi întru o sută. Şi întru treapta cea mai de pe urmă, cei nepătimaşi, iară întru cea din mijloc, cei viteji: iară întru cea dintîi, toţi pot a se sui. Cel ce s’au cunoscut pe sine, niciodată nu s’au batjocorit ca să se apuce de lucrurile cele mai presus de sine, ci ş’au pus piciorul său deacia pe fericita aceasta călătorie. (27)
Păsările se tem de chipul úliului, iară lucrătorii acesteia, de glasul împrotivă-grăirii. (28)
Fără de mai-nainte-grăiri, şi fără de străluciri, şi seamne, şi minuni, mulţi mîntuire au dobîndit. Iară fără de aceasta nimenea în cămara de nuntă va întra. Că a celor dintîi cea de-a doa este păzitoare (29). Şi ale acesteia, de multe ori cele mai dintîi, întru cei mai uşori la minte ucigătoare s’au făcut. (30)
Domnul (nostru) a iconomisit şi aceasta spre a ne smeri noi şi nevrînd; căci nimenea nu poate să vadă bubele sale, precum aproapele. Pentru aceea nevoie este ca noi, nu nouă înşine, ci aceluia, aproapelui, şi lui Dumnezeu să-i dăm mulţemită pentru sănătatea noastră.
Cel smerit cu mintea totdeauna pe voia sa ca pe o amăgitoare o uraşte, şi întru cererile sale cele cătră Domnul, cu credinţă neîndoită se obicinuieşte cele cuviincioase să le înveţe şi să le asculte (31), nu la petreacerea dáscalilor luînd aminte, ci lui Dumnezeu afierosindu-şi grija cea pentru sine, celui ce şi prin asin, în vremea lui Valaam, cele trebuincioase l-au învăţat.
Un lucrător ca acesta, măcar de şi pe toate după Dumnezeu şi le-ar face, şi le-ar gîndi, şi le-ar grăi, nici aşa luişi nu le dă. Bold şi greutate este celui smerit a se încredinţa luişi, precum celui mîndru învăţătura altuia. (32)
Mie mi se pare că al Îngerului lucru este a nu se furişa întru păcate, celui ce aude pe Îngerul cel pămîntesc grăind: Nimic întru sinemi nu ştiu, dar nu întru aceasta m’am îndreptat; ci cel ce mă judecă pe mine Domnul este (1 Cor. 4: 4). Pentru aceasta datori sîntem necontenit să ne osîndim pe înşine şi să ne prihănim (33), ca prin defăimarea cea de voe, de păcatele cele fără de voe să ne desprihănim. Iară dacă nu, negreşit în vremea eşirii cumplit pentru dînsele vom să dăm seama.
Cel ce mai jos decît vrednicia sa pe cererile cele dela Dumnezeu le cere, negreşit pe cele mai presus de sine le va dobîndi (34). Şi aceasta Vameşul o mărturiseşte: carele ertare au cerut, şi dreptate au luat. O singură pomenire Tîlhariul acela întru Împărăţie au cerut, şi pe tot Raiul întîiu el l-au moştenit. (35)
Nu este cu putinţă a vedea întru zidire foc mic şi mare după fire, şi nu este cu putinţă a rămînea întru smerita cugetare cea adevărată vreun fel  de vreo materie nicidecum. Pînă cînd de voe greşim, aceasta (36) întru noi nu este. Şi acesta este semnul venirii ei întru noi.
Stăpînul nostru, cunoscînd cum că după petreacerea cea din afară (37) se formează şi fapta bună a sufletului, luînd fota ne-a arătat nouă meşteşug de cale a smereniei: fiindcă după lucrările trupului se aseamănă şi sufletul, şi după acelea pe care le lucrează trupul se închipuieşte, şi după dînsele se formează.
Stăpînia s’a făcut oarecăruia din îngeri pricină de înaltă cugetare, celui ce nu pentru aceasta o au luat pe dînsa.
Într’alt fel  se află cel ce şade pe scaun, şi într’alt fel  cel ce pe gunoiu. Şi poate pentru aceasta Dreptul acela marele în gunoiu afară de cetate şedea. Că atuncea pe smerita cugetare cea desăvîrşit după ce o au căştigat, au zis întru simţirea sufletului: M’am defăimat şi m’am netrebnicit pe sinemi şi m’am topit, şi m’am socotit pe sinemi pămînt şi cenuşă. (38)
Aflu pe Manasi acela, carele nimenea altul întru oameni ca dînsul au păcătuit, că şi pe bisearica lui Dumnezeu întru capişte de idoli o au prefăcut, şi pe toată credinţa o au pîngărit. Pentru carele dacă toată lumea ar fi postit, nimic vrednic n’ar fi putut să aducă lui Dumnezeu pentru ertarea lui. Iară smerenia au putut pe cele nevindecate să le vindece întru dînsul. (39)
Că de ai fi voit jertvă, aş fi dat lui Dumnezeu, zice David; arderi de tot, trupuri prin postiri topite, nu le vei binevoi: Jertvă lui Dumnezeu, şi cele deacia înainte s’au înţeles de toţi. Am greşit Domnului, oarecînd fericita smerenie cătră Dumnezeu pentru preacurvie şi pentru ucidere au strigat, şi numaidecît au auzit: Domnul au lăsat păcatul tău.
Cale şi pricină a acesteia pe ostenealele trupeşti de-a pururea pomeniţii Părinţi le-au hotărît: iară eu zic cum că ascultarea şi dreptatea inimii, care şi fireşte mîndriei sînt împrotivnice.
Dacă din îngeri draci pe oarecarii i-au făcut mîndria (40), apoi negreşit smerenia poate din draci îngeri să facă (41). Pentru aceea cei ce au căzut, îndrăznească.
Ia să ne sîrguim cu toată puterea, la vîrful acesteia a ne sui. Iară de nu, măcar pe umerii ei a ne purta, iară dacă ceva şchiopătăm, măcar din braţele ei să nu cădem. Că cel ce de acolo cade, mă minunez de va dobîndi vreun daru veacinic.
Vine şi căi ale acesteia, dar nu şi seamne (42), sînt neagoniseala, streinătatea, ascundere nearătată a înţelepciunii, vorbire neîmpistrită, cerere de milostenie, acoperire a bunului neam, izgonire a îndrăznealii, depărtare de multa grăire. Că nimic aşa precum starea sărăcească şi petreacerea cerşătorilor, a smeri pe suflet n’au putut niciodată. (43) Că atuncea, cu adevărat atuncea filosofi şi iubitori de Dumnezeu ne arătăm, cînd putînd a ne înnălţa, fugim de înnălţare fără de întoarcere.
Dacă te într-armezi cîndva împrotiva vreunii patimi, a oricăria, pe aceasta ajutătoare şi împreună-luptătoare căştigă-o, că preste aspidă şi preste vasilisc vei încăleca, şi vei călca preste leu şi preste bălaur. Iară eu zic cum că preste păcat, şi preste deznădăjduire, şi preste diavolul, şi preste bălaurul trupului.
Smerita cugetare este tulumb şi sorb ceresc care poate dintru adîncul păcatelor la cer să suie pe suflet (44). A văzut oarecînd oarecine întru inima sa pe frumseţea acesteia, şi de spaimă cuprinzindu-se, s’au rugat să se înveţe numirea celui ce o au născut pe dînsa. Iară ea cu faţă veaselă şi lină zimbindu-se, au zis cătră dînsul: Şi cum tu te sileşti a te învăţa numele celui ce m’au născut pe mine, şi acesta este fără de nume. Nu-ţi voi spune ţie aceasta pînă cînd vei căştiga pe Dumnezeu. Lui i se cuvine slava în veacii veacilor. Amin.
Maică a izvorului este adîncul, iară al desluşirii izvor este smerenia. Cel ce pe treapta aceasta au putut a se sui, îndrăznească, că pe Dáscalul Hristos urmîndu-l, s’au mîntuit.

Scolii la cuvîntul al douăzeci şi cincilea, cel pentru smerita cugetare:

Scolia 1. prin cuvînt simţit şi materialnic.
Scolia 2, a lui Gură de Aur. Ca nu darului scăldătoarei bizuindu-se, după acestea să se lenevească de petreacerea cea bună, zice, că măcar şi Botezul pocăinţii de l-ai lua, dar după acestea cu Duhul nu te vei purta, ai pierdut vrednicia ceea ce ţi s’au dat, şi înainte-şederea punerii de fii. Pentru aceasta n’au zis: Cîţi pe Duhul lui Dumnezeu l-au luat, ci: Cîţi cu Duhul lui Dumnezeu se poartă. Ádecă, cîţi prin toată viaţa petrec aşa, aceştea sînt fii ai lui Dumnezeu.
Scolia 3. Nu după tăgăduire nenumit, ci după deasupra-grăire mai vîrtos mult-numit pe Darul cel ce se dă sufletului l-au zis. Că numirile deasupra, pe mai mult şi pe mai puţin nu primesc. Că omul nu este mai mult şi mai puţin, sau altceva dintru unele ca acestea. Iară cele împărtăşitoare, după împărtăşire pe mai mult şi pe mai puţin îl primesc. Pentru aceea şi nenumit pe Daru, şi numai de cei ce se împărtăşesc de dînsul zice că este numit.
Întrebare: Ce se deosebeşte hotărîrea de tăgăduire? Răspuns: Hotărîrea se zice grăire-asupră şi arătare a oarecăruia lucru, precum: «să pogoară rîul», «să suie cutarele»; iară tăgăduirea este răsturnare a hotărîrii, ádecă: «nu se pogoară rîul», «nu se suie cutarele».
Întrebare: Şi cîte însemnează «grăire-asupră»? Răspuns: Două, pe clevetirea cea prea rea dela vrăjmaşul asupra oarecăruia, şi pe iveala şi luminata arătare a lucrului, precum: «bun din fire este Dumnezeu», «rău lucrător este diavolul», «vicleană este vulpea».
Scolia 4. Minunate-s lucrările minţii şi sporirile prin smerenie. Că vezi cum zice: Că ceea ce o gîndeşte cineva, pe aceasta cu adevărat o şi cugetă, şi în inimă o ţine. Deci scoaţă-să afară ceea ce din neluarea aminte se gîndeşte, ori din răpire, ori după întîmplare. Că acestea, deodată săvîrşindu-se, nu zicem că cu patimă se săvîrşesc sau se socotesc.
Alta. Întrebat fiind un bătrîn ce este smerenia, au zis: Îndoită omorîre de voie, întru tot lucrul.
Scolia 5. Curcubeul este arcul cel întins pe nori (în vreame de ploae), şi aşa au numit pe smerenie, pentru multă înflorirea, şi pestriciunea, şi multa văpseală, şi întreita văpseală, şi înnălţimea, şi căci pe deasupra celor pămînteşti este ridicat.
Scolia 6, a Sfîntului Grigorie Nissis. Socoteşte pe oarecarele că prin oarecarea dezmierdare se biruieşte de patima slavei deşarte; dar, prin slava deşartă, şi poftirea de mai mult împreună au urmat. Că nu este cu putinţă a se face cineva lacom dacă nu dulceaţa ar povăţui cătră patimă. Apoi pofta de a fi lacom şi de a fi mai mare, ori pe mînie o aprinde cătră cel de o cinste, ori pe mîndrie cătră cel supus, ori pe zavistie cătră cel mai mare. Iară a zavistiei următoare se face făţărnicia; a făţărniciei, amărîciunea; a acesteia, urîciunea de oameni. Iară sfîrşitul tuturor acestora osîndirea, care în gheena, şi întru întunearec, şi în foc încetează. Vezi pe grămada realelor, cum din una toate prin dulceaţă es? Că dulceaţa şi dezmierdarea este început al slavei deşarte.
Alta, a Sfîntului Isaac. Mîndria este nu cînd supără în minte gîndul ei, nici cînd se biruieşte cineva de dînsa la o vreame, ci aceea care rămîne în om. Că celui dintîi umilinţa îi urmează; iară acesta, carele o au iubit pe dînsa, nu ştie umilinţă.
Scolia 7. Fără numai dacă ai vedea undeva buna credinţă vătămîndu-se. Acolo nu cinsti mai mult pe unirea la un gînd decît adevărul: ci stăi vitejaşte pînă la moarte. Şi nici aşa cu sufletul să baţi războiu, nici să te întorci cu mintea, ci numai prin lucruri luptă-te. Că aceasta este: Cît despre partea voastră, cu toţi oamenii să fiţi în pace (Rom. 12: 18); măcar de şi cel împrotivnic nu este în pace, tu să nu umpli de vifor sufletul lui, după cum apucînd mai-nainte am zis: nicăirea pe adevăr nevînzindu-l.
Scolia 8. Ape netreabnice, şi proaste, şi deşarte.
Scolia 9. Precum Sfînta Treime a Ipostasurilor este întru o Dumnezeire, şi o Dumnezeire în trei Ipostasuri, aşa şi pocăinţa, şi plînsul, şi smerenia rudenii sînt între dînsele unele cu altele, şi întru Dumnezeescul Daru se ţin şi se întăresc, şi Darul le uneşte pe dînsele, şi pe una cu alta le împreunează, şi cătră Dumnezeu pe minte o trimite.
Scolia 10. Un loc – adîncul Mării Roşii întru treacerea lui Israil. Iară zioa bucuriei celei a toată lumea nu alta este decît a Învierii Domnului şi Mîntuitoriului nostru, întru care neamul nostru din legăturile cele veacinice ale iadului s’au slobozit. Iară oarecarii pe a Naşterii lui o zic, întru care şi dela Îngeri se auzia: Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu. Iară alţii pe zioa întru care Noe şi cei împreună cu dînsul au eşit din corabie.
Scolia 11. Cuvintele lucrurilor celor făcute întru zidire numai întru unul singur omul se văd, carele din cele gîndite şi din cele simţite s’au făcut. Deci în zioa nepăcătuirii lui, şi întru însăşi cea a smereniei lui se bucură zidirea, omul.
Scolia 12. Cum că oarecarii din cei ce cu nesimţire rănesc pe aproapele, sau îl judecă, sau se socotesc înţelepţi, sau stăpînie poftesc, de smerenie sînt neîmpărtăşiţi; uneori însă şi prin lucrurile care se apropie de smerenie învaţă cineva.
Scolia 13. Zis-a Avva Isaia pentru smerita cugetare, că limbă nu are ca să grăiască cătră cineva cum că se leneveşte, sau cătră altul că defaimă pe alţii. Nici ochi are, ca să ia aminte la neajungerile altuia. Nici urechi, ca să audă cele ce nu folosesc pe sufletul lui. Şi nu are treabă cu nimenea, afară de cu păcatele sale. Şi cu toţi oamenii este în pace, pentru porunca lui Dumnezeu, iară nu pentru prietenia. Că dacă cineva ar posti cîte şase, cîte şase, şi s’ar da pe sine la mari osteneale şi porunci afară de calea aceasta, toate ostenealele lui netreabnice sînt.
Alta. Dacă nu vei căştiga (pre aceaste fapte bune), departe eşti de poruncile lui Dumnezeu. Iară dacă le vei căştiga, rob netreabnic eşti, ceea ce ai fost dator să faci ai făcut: fiindcă alţii şi mai multe decît poruncile au făcut.
Scolia 14. Osebirile cele mai-nainte arătate, afară de cea cu păreare, de bogăţia smereniei sînt însemnătoare. Că aceasta este cea una, precum mi se pare.
Scolia 15. Smerenia cea adevărată este naştere a cunoştinţii, şi cunoştinţa cea adevărată naştere a ispitelor.
Scolia 16. Cel ce prin petreacerea şi smerenia cea de Hristos următoare întră în viaţa monahilor, acesta bine va întra întru sine, şi va eşi din viaţa ceastă de acum, şi păşunea cea din Raiu cu veselie o va afla.
Scolia 17. Milă zice pe smerenia ceea ce prin Darul lui Dumnezeu se face în suflet. Şi se face cînd decît tot omul mai proşti pe înşine ne vom socoti.
Scolia 18. Nu este prihănire a ştiinţii smerita cugetare, ci cunoaştere a Darului şi a milostivirii lui Dumnezeu.
Scolia 19, a Sf. Isaac. Cel ce poate a suferi graiul cel aspru al omului celui greu şi nepriceput, pentru Dumnezeu şi pentru ca cu gîndurile sale să se împace, acesta se va chiema fiiu al păcii. Şi unul ca acesta este putearnic să-şi căştige pacea sufletului, şi a trupului, şi a duhului său.
Alta. Cercare şi lămurire a smereniei este necinstirea.
Alta. Lepădînd durerea şi necinstirea, nu te făgădui că prin alte fapte bune te vei pocăi. Că slava deşartă şi nesimţirea să obicinuesc a sluji păcatului pentru slavă.
Alta. Cînd vei vedea pe cineva întru multă necinstire chinuindu-se, cunoaşte că de gîndurile slavei deşarte cuprins fiind, cu greu seaceră mănunchele seminţelor inimii.
Alta. Cînd pentru ocărîre sau vreo necinstire foarte vei pătimi dureare, cunoaşte-te pe sineţi că mult te-ai folosit. Fiindcă slava deşartă prin necinstire cu iconomie din tine s’au lepădat afară.
Alta. Pe cît eşti de cu rău nărav, pe atîta de a pătimi rău nu te lepăda, ca prin pătimirea rea smerit făcîndu-te, pe mîndrie să o borăşti.
Scolia 20, a Sf. Isaac. Smerita cugetare cea cu adevărat este cînd cineva are întru ascuns oarecare lucru vrednic de a se mîndri, şi nu se mîndreşte, ci ca nişte ţărînă şi praf se are pe sine în gîndul său.
Alta. Smerit-cugetător este cel ce n’are trebuinţă să uneltească pricini în cugetul său d[e] a cugeta smerit, ci întru toate acestea desăvîrşit şi fireşte fără de nici un lucru pe dînsa o au căştigat.
Alta, a Sfîntului Isaac. Smerenia este o puteare tainică, pe care după săvîrşirea a toatei petreaceri o primesc sfinţii cei desăvîrşit. Şi nu poate această puteare să lucreaze întru altcineva, fără numai întru toţi cei desăvîrşiţi întru fapta bună prin puterea Darului, pe cît încape firea după hotărîre.
Scolia 21, a Sf. Marco Pustni[cul]. Afară de zdrobirea inimii, cu totul este cu neputinţă a se izbăvi cineva de răutate. Şi pe inimă o zdrobeşte înfrînarea cea în trei părţi, a somnului zic, şi a hranii, şi a odihnei trupeşti. Că prisosirea acestora cresc pe dulcea împătimire. Iară dulcea împătimire pe gîndurile cele reale le primeşte. Şi acestea se împrotivesc şi rugăciunii, şi slujbei celei cuviincioase.
Scolia 22. Nu porunceşte ca să fim fără de simţire, ci ne opreşte ca nu cu sîrguinţă, ca la nişte adevărate, la laude să luăm aminte, şi să se îndulcească cineva şi să se socotească pe sine că este vrednic de nişte cuvinte ca acestea.
Scolia 23. Pe Sfîntul Serapion Sidoneanul însemnează.
Scolia 24. Cuviosul Simeon cel nebun pentru Hristos este.
Scolia 25. Cel ce de smerita cugetare se grijaşte nu va avea nici o purtare de grijă de vreo batjocorire omenească sau de vreo prihănire.
Scolia 26. Se bucură, zice, Dumnezeu de cei smeriţi cugetători, văzindu-i pe ei batjocorindu-se şi răbdînd. Şi fiindcă acest lucru între rudenii a se isprăvi nu este cu putinţă, pentru aceasta streinătatea cea prea desăvîrşit este pricină a smereniei.
[26′] Alta, la nerodire. A se închipui monahul întru făţărnicia poruncilor, iară mireanul a se trufi şi a se înnălţa, este prihănirea a încetării din bunătăţi. Iară lucrătoriul cel adevărat, de roadele smeritei cugetări cu totul este plecat, cît toţi îi adună pe mugurii îndelungii răbdării lui, ai îngînărilor, ai batjocoririlor, ai împroşcărilor cu pietri, ai bătăilor cu toiage, iară uneori şi ai ranelor. Întru acestea pe altuire o va suferi, ca prin tăiare mai mult rod să aducă.
Scolia 27. pe păşitura mîniei, în cărarea cea neleasne alunecăcioasă, a smereniei.
Alta. Păzitoare a seamnelor este smerenia întru om, iară seamnele întru cei mai uşori la minte au şters pe smerenie. Prin carea, cei ce s’au făcut vrednici, pe puterea seamnelor o au dobîndit.
Scolia 28. ai smeritei cugetări, cît nici cugetare de împrotivă-grăire să primim. Că aceasta este glasul.
Scolia 29. Cuvînt folositor auzind, nu judeca pe cel ce îl grăieşte, ca nu de sfătuirea cea folositoare pe sineţi să te lipseşti.
Scolia 30. Purtătoriul de seamne, acoperindu-se de smerita cugetare, se păzeşte. Iară dacă s’ar da vreunuia din cei mai uşori la minte vreun daru ca acesta, prin minunile cele lucrate, întru socoteală înalt-cugetătoare căzînd, se prăpăstuieşte, arătat făcîndu-se că nu s’a păzit.
Scolia 31. Ce să se înveţe? Decît negreşit cele cuviincioase lui.
Scolia 32. cuvîntul cel dela altul zis lui, şi poruncit.
Scolia 33. Nu sîntem datori totdeauna cu cuvînt prost şi gol să ne osîndim pe înşine, ci întru simţirea şi aşezămîntul inimii. Că cel ce aşa se prihăneşte pe sine, şi pe cei ce îl mustră sau îl ocărăsc, nu ca de [către] nişte vrăjmaşi se întoarce, ci ca pe nişte făcători de bine din suflet îi iubeşte.
Scolia 34. Cel ce nevrednic pe sine se judecă şi de cererile cele mici, şi cerînd, nu ca un drept mari lucruri cere, ci ca un păcătos mici, lăsare de mari păcate în loc de mici ia. Că credincios este Dumnezeu să ne dea nouă mai presus de cele ce cerem. Însă nu ni se face nouă acestea pînă cînd de voe greşim.
Scolia 35. Cel ce lucrează dreptate, şi nu răsplătire a isprăvilor, ci ertare a păcatelor cere, mai jos decît a sa vrednicie ca cum cere. Pentru aceea şi cele mai presus decît dînsul va dobîndi dela Dumnezeu, cel ce ne dă mai cu prisosinţă decît acelea care cerem sau le gîndim.
Scolia 36. care este aceasta? aceea care o au zis, a nu se împătimi cu niscareva materii.
Scolia 37. Cum că după sîrguinţele cele din afară de multe ori ştie sufletul să se formăluiască, arătată şi luminată este dovada pricinii celei stăpîneşti.
Scolia 38. Vezi că şi a se defăima cineva pe sine, cîtă zdrobire aduce cătră pocăinţă. Că dintru căci se prihăneşte pe sine cineva, vine întru a răbda, şi pe cel ce îl mustră pe el, şi pe cel ce îl defăimează.
Scolia 39. Smerenia fără de lucruri poate multe păcate să iarte, iară lucrurile fără de smerenie din împrotivă, sînt ca nişte nefolositoare. Şi nu numai, ci şi multe reale ne gătesc nouă. Deci întru smerenie iartă-ţi păcatele tale, precum am zis.
Alta. Precum sarea întru toată hrana este trebuincioasă, aşa şi smerenia întru toată fapta bună, şi tărie de multe păcate aceasta poate să înfrîngă. Deci pentru aceasta este trebuinţă de a ne mîhni în minte necontenit, întru smerenie, şi întru scîrbă cu desluşire, şi pe aceasta dacă o vom căştiga, ne face pe noi fii ai lui Dumnezeu. Şi fără de lucruri bune ne pune pe noi înaintea lui Dumnezeu, căci fără de dînsa deşarte sînt toate lucrurile noastre. Deci pe schimbarea minţii noastre o vrea Dumnezeu. Întru minte ne facem buni, şi în minte ne netrebnicim. Ajunge aceasta singură, fără de alt ajutor, să stea înaintea lui Dumnezeu şi [să] grăiască pentru noi.
Scolia 40. Mîndria din îngeri poate să facă draci.
Scolia 41. Smerenia din draci poate să facă îngeri, zice Sfîntul Ioann Scărariul.
Scolia 42. Seamnele, arătările, sînt pricini cătră smerita cugetare.
Scolia 43. Cum că după sîrguinţă se asemenează sufletul, şi după acelea care lucrează se închipuieşte, şi după acestea se formăluieşte.
Alta. Fie-ţi ţie şi chipul, şi umbletul, şi haina, şi şederea, şi aşezarea hranei, şi gătirea aşternutului, şi casa, şi vasele cele din casă, toate spre prostime povîrnite. Şi cuvîntul, şi cîntarea, şi întîlnirea aproapelui, şi vorbirea. Şi cătră smerenie acestea mai vîrtos decît cătră umflare privească.
Scolia 44. Hotarul smeritei-cugetări fie-ţi după puterea cea lucrătoare.

Ce este smerita cugetare? Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

 

Cugetarea bună, temeinică și dinamică, nu poate izbuti în lucrarea extrem de anevoioasă de zi cu zi dacă nu are ca temei și rădăcină smerita cugetare!

Omul, creatura de culme a lui Dumnezeu, a fost înzestrat, printre alte daruri, și cu darul cugetării. Omul este singura zidire de pe fața pământului care a primit acest dar de mare preț, pentru a-l folosi doar în cele ce zidește, adică numai în lucruri bune. Cugetarea bună, temeinică și dinamică, nu poate izbuti în lucrarea extrem de anevoioasă de zi cu zi dacă nu are ca temei și rădăcină smerita cugetare! Adică nu este de ajuns să fie o cugetare, dar ea trebuie să aibă un nimb de sfințenie.

În stare de insuflare dumnezeiască a fost Avva Dorotei atunci când a definit, în chip adevărat, smerita cugetare, zicând că: „Smerenia nu se mânie, nici nu mânie pe cineva!”. Această ecuație duhovnicească, lăsată nouă nu numai pentru știința noastră teoretică, ci, mai mult, pentru întruparea noastră de zi cu zi, este temelia unei existențe neamenințate de dezagregare.

(PS Calinic Argeșeanul, Veșnicia de zi cu zi, Editura Curtea Veche, București, 2006, p. 73)

Smerita cugetare este felul de a gândi luat în întregime din Evanghelie, de la Hristos. Smerenia este un simţământ al inimii, e chezăşia din inimă a smeritei cugetări. La început se cuvine ca omul să se deprindă cu smerita cugetare; după măsura întăririi în smerita cugetare, sufletul dobândeşte smerenie, fiindcă starea inimii atârnă totdeauna de gândurile care s-au împropriat minţii. Iar atunci când lucrarea omului e adumbrită de harul Dumnezeiesc, smerita cugetare şi smerenia încep a se naşte din belşug şi a se spori una pe alta, cu ajutorul celui care ajută rugăciunea - adică plânsul.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 11)

Iar astfel țin minte mai bine! Iertare!

 Cu partea plăcută nu-i problemă, primim, dă Doamne cât mai multe și mai plăcute!
La neplăcute e problema, "că eu nu merit sa pățesc așa ceva", de parcă toate, viața și situațiile, ar fi pe merite!
Dacă Mântuitorul nostru ar fi considerat că ceva e pe merit, ar fi considerat automat ca nu merităm să moară pentru noi!
Și că tocmai El, care are toate meritele că existăm, nu are de ce să moară pentru noi ticăloșii, știind că în ticăloșia noastră, continuăm sa-L răstignim zilnic de multe ori cu păcatele noastre, dintre care cel dintâi sunt eu! 
Și totuși El S-a lăsat răstignit, știind de la începutul lumii toate ticăloșiile mele de azi, de ieri si de mâine!
Cum să iau cu inimă mulțumitoare toate cele rele?
Am cel mai mare model pe Domnul nostru Iisus Hristos, am și "manualele de utilizare" Sfânta Scriptură, Patericul, Everghetinosul, Filocaliile, Viețile Sfinților, și multe altele. 
Dar orice manual de utilizare exclude încăpățânarea, îndărătnicia, contestarea,  părerea proprie. 
Întotdeauna în viață aceasta pământească paharul va fi pe jumătate plin și pe jumătate gol.
Dacă le iau pe toate ca de la Domnul, inima mea mulțumitoare va umple paharul, dacă nu, inima mea nemulțumitoare îl va goli de tot. 100%. 
Apoi să nu mă mir de ce îmi merge rău: pentru că golind paharul, nu iau nimic ca fiind din mâna Domnului, iar atunci este "imposibilitate tehnică" să-mi meargă bine. 

În lume, Dumnezeu se "mai lasă fentat", că știe neputințele, dar cred că în mănăstire, dacă cred "că îl pot fenta", mă amăgesc singur.
Sunt convins că El "se lasă fentat" doar câtă vreme sunt neputincios, nu când fac pe neputinciosul, știind că e atât de bun, că mă îngăduie.
Linia de demarcație cred că e mult mai fină în mănăstire.
Iertare, tot ce v-am spus, îmi spun întâi mie, pentru a mă clarifica. 
Iar astfel țin minte mai bine!
Iertare!


Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi Îl caut cu lacrimi. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit.

Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile... Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi tânjesc după Tine până la lacrimi.

Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a păcătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăşi milostivirea Ta.

Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.

Cuviosul Siluan Athonitul
„Puterea lui Dumnezeu este eficientă atunci când o persoană cere ajutorul lui Dumnezeu, recunoscându-și propria slăbiciune și păcătoșenie. De aceea smerenia și străduința către Dumnezeu sunt virtuțile fundamentale ale unui creștin”.
– Sf. Ioan Maximovici

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Iachint

 

Troparul Sfântului Mucenic Iachint, glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmosul

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, mucenice, cel ce prin strălucire te-ai făcut piatră de mult preţ dumnezeieştii Biserici, te chem să fii acum ajutător mie, cel ce te laud pe tine.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Părăsind mărirea cea pământească, ai moştenit slava cea cerească, fiind pururea împreună cu Stăpânul tuturor, purtătorule de cunună, mucenice mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pentru Hristos bărbăteşte stând împotriva înşelăciunii, ai arătat tinereţea vârstei şi vitejia cugetului, mucenice purtătorule de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul tuturor celor ce sunt, sălăşluindu-Se în pântecele tău, S-a întrupat pentru mântuirea oamenilor, Maica lui Dumnezeu, făcându-Se pe Sine ceea ce suntem noi.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind tânăr şi împodobit cu înţelepciunea, te-ai arătat cu adevărat că ai minte de bătrân, mucenice al lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Muceniceşte petrecând călătoria, cu grăbire ai ajuns la vitejiile mucenicilor şi la încununarea cea cinstită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin rugăciunile tale, Preacurată, către suirea cea cerească îndreptează pe cei ce cu bună credinţă te mărturisesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti plin de har.

Irmosul

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântare a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfăşurându-te cu durerile dreptei credinţe, pătimitor după lege preabogat te-ai arătat, neînspăimântându-te de asprimea chinuitorilor.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind din cer cunună de iachint, cugetătorule de Dumnezeu, ca un ceresc te-ai învrednicit a dănţui împreună cu cetele cereşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cuget viteaz ai propovăduit cuvântul dreptei credinţe şi fiind întărit cu minte neînspăimântată, ai înfruntat pe tiranul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce numai tu ai primit pe Atotţiitorul Dumnezeu, de Dumnezeu Fericită, izbăveşte de toată nevoia şi de primejdii pe cei ce te laudă pe tine.

 

Cântare a 5-a

Irmosul

Dis-de-dimineaţă  strigăm Ţie, Doamne, mântuieşte-ne pe noi; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcându-te de la Dumnezeu cu putere nebiruită, ai înfruntat pe tiranul cel fără de minte, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De bunăvoie primind moarte pentru Hristos, ai câştigat lauda cea nemuritoare, purtătorule de cunună, Sfinte Mucenice Iachint.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce cinstim naşterea ta cea mai presus de cuvânt, prin rugăciunile tale, Preacurată, să ne izbăvim noi de cursele vrăjmaşului.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De chinurile celor fără de lege pătimind mucenicul, se bucura; şi, întărindu-şi cugetul cu patima Celui fără de patimă, fără a fi înspăimântat de cei fără de minte, mergea către Dătătorul de nevoinţe.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un iachint luminos ai strălucit cortul cel dumnezeiesc şi cu sângele cel ales înroşit al muceniciei, te-ai făcut prinos Bisericii celor întâi-născuţi, pururea pomenite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, să ne mântuim de greşelile cele cumplite şi să dobândim dumnezeiasca strălucire a Fiului, Dumnezeului, Celui Ce în chip de negrăit S-a întrupat din tine, Pururea Fecioară Preacurată.

Irmosul

Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor; căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Plinind rânduiala...

Pom al vieţii în mijlocul sufletului său, credinţa Ta Hristoase agonisind-o mucenicul Tău, mai cinstit decât Raiul Edenului s-a făcut; că, lemnul înşelăciunii şarpelui pierzându-l, cu îndrăzneala Duhului s-a încununat, cu slava Ta, Mult-Milostive.

 

Cântare a 7-a

Irmosul

Tinerii, cei ce merseseră din Iudeea în Babilon oarecând cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând cuget pentru dreapta credinţă, te-ai arătat stăpânitor patimilor şi fiind hrănit de cuvântul cel dumnezeiesc, pe faţă ai defăimat dezmierdarea celor fărădelege, preafericite, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Jertfă preacinstită şi preasfântă te-ai adus pe tine însuţi Domnului, cugetătorule de Dumnezeu, prin curăţia sufletului şi prin cuget lămurit, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislind în pântece pe Izvorul Nemuririi şi al Vieţii celei veşnice şi născând pe Dumnezeul părinţilor noştri, ai oprit stricăciunea morţii, care stăpânea neamul omenesc, Preacurată Fecioară.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din strâmtorarea cumplită şi din temniţă ai ajuns către lărgimea Raiului cea desfătată şi împodobită, ca să vezi strălucirile cele luminoase ale sfinţilor şi să priveşti cetele îngerilor care stau înaintea lui Dumnezeu şi neîncetat cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu ai iubit pe Dumnezeu din suflet, stând împotriva păcatului până la sânge, fericite pătimitorule. Şi surpând pe vrăjmaşi şi împodobindu-te cu cununi de biruinţă, cu osârdie cânţi: Preoţi binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Ca o danie cu bunăcuviinţă, ca o piatră de iachint luminoasă, ca o sfinţită porfiră ai împodobit Biserica cea cerească, înfrumuseţând sfintele sfintelor cu razele tale cele muceniceşti, neîncetat cântând: Preoţi, binecuvântaţi, popoare, preînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai mai presus de cuvânt pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de început, pentru mântuirea firii celei cuvântătoare. Prin Acela ne-am mântuit din moartea cea făcătoare de stricăciune şi am primit Duh Făcător de Viaţă. Pentru aceea, te slăvim pe tine, Fecioară, ceea ce eşti cu adevărat Născătoare de Dumnezeu întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori, chinuitorul caldeilor, cuptorul, l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar, văzându-i pe aceştia mântuiţi de o putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului a cântat: Tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe tine, Maica lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin rugăciunile tale, fă pe cei ce cu credinţă laudă nevoinţa ta cea nebiruită, prin care ai făcut să înceteze înşelăciunea idolilor şi ai scos biruitor cuvântul dreptei credinţe.

Stih: Sfinte Mucenice Iachint, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Mucenic Iachint, cel ce la culoare este ca cerul, fiind uns cu sângele mărturisirii şi al credinţei pentru Hristos şi încununat cu cununa muceniciei, este privelişte mult veselitoare pentru oştile îngerilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu totul te-ai făcut locaş dumnezeiesc, preasfinţite, căci împotrivirea ta cea neslăbită faţă de nebunia şi trufia tiranului ţi-a sfinţit şi trupul şi sufletul. Pentru aceea, toţi te fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară-mi, Stăpână, păcatul, cel ce până acum vieţuieşte întru mine şi cu lucrarea Vieţii Celei Adevărate, Care S-a născut din pântecele tău pentru milostivirea cea negrăită, înviază sufletul meu cel mort, al celui ce cu dreaptă credinţă te slăvesc pe tine.

Irmosul

Pe tine, Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine, ceea ce ai născut mai presus de minte pe Dumnezeul Cel Adevărat, pe cea mai înaltă decât Preacuratele Puteri, cu laudă neîncetată te slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Făcutu-te-ai cinstită piatră de mult preţ a Bisericii, păstrată în cămările cele cereşti şi ai înfruntat pe cei ce se închinau la pietre. Pentru aceasta, ai băut paharul muceniciei, Mucenice Mărite Iachint; iar acum, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Dumnezeiesc Cort te-ai făcut, Ceea ce Singură eşti Preacurată Fecioară Maică, care covârşeşti pe îngeri cu curăţia; pe mine, cel ce sunt întinat mai presus decât toţi cu greşelile trupeşti, curăţeşte-mă cu dumnezeieştile ape ale rugăciunilor tale, dându-mi, Născătoare de Dumnezeu, curată, Pururea Fecioară, mare milă.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Mieluşeaua Cuvântului cea curată, Fecioara Maica cea nestricată, văzând spânzurat pe Cruce pe Cel odrăslit dintr-însa fără durere, ca o maică, tânguindu-se, a zis: Vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om din necinstea patimilor?

Acatistul Sfântului Mucenic Iachint – Doctor fără de arginți și izgonitor de demoni (3 iulie) 18 Iulie =

Troparul Sfântului Mucenic Iachint, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul 1

Părăsind mărirea pământească ai moștenit slava veșnicelor bucurii, fiind de-a pururi împreună cu Domnului Iisus Hristos, Sfinte Iachint. Roagă-te și pentru noi nevrednicii care cu credință te chemăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Icosul 1

Ziditorul tuturor celor văzute și nevăzute, Dumnezeu Părintele Cetelor Îngerești te-a ales pe tine, Sfinte Iachint, să fii diamant nebiruit în lupta cu păgânii, stând bărbătește împotriva înșelăciunii, iar noi te cinstim:

Bucură-te, viteaz în cuget;

Bucură-te, tânăr la trup;

Bucură-te, înțelept cu mintea;

Bucură-te, cel cu gândire de bătrân;

Bucură-te, piatră de mult preț a Bisericii;

Bucură-te, primind încununarea cea cinstită;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 2

În Roma era multă prigoană împotriva creștinilor pe vremea împăratului Traian, fiind dată poruncă împărătească să chinuiți toți cei care nu aduc jertfă zeilor și mulți creștinii se mântuiau cu sângele muceniciei: Aliluia!

Publicitate

Setări pentru confidențialitate

Icosul 2

Erai de neam bun din Cezareea Capadociei, Sfinte Iachint, având vârsta de 20 de ani și slujind la tronul lui Traian în rangul de postelnic adică sfătuitorul lui cel mai de bază, fiindcă împăratul se desfăta de înțelepciunea ta în ciuda vârstei fragede, iar noi te cinstim:

Bucură-te, că aveai viața și credința întreg înțeleaptă;

Bucură-te, creștin adevărat;

Bucură-te, slujind în taină lui Hristos;

Bucură-te, plin de curăție și înfrânare;

Bucură-te, cel milostiv cu săracii;

Bucură-te, mâncând numai de post și cele cuvenite;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 3

Sosind o prăznuire mare a necuraților zei, împăratul Traian s-a dus cu tot poporul să aducă jertfe idolilor, dar tu, Sfinte Iachint, ai rămas în palat și ai început a te ruga fierbinte lui Dumnezeu din odaia ta: Aliluia!

Icosul 3

Un alt tânăr care avea aceeași rânduială de postelnic te-a văzut și te-a pârât la împărat că te închini lui Iisus Hristos numindu-L Dumnezeu.

Bucură-te, că Traian tocmai prânzea din jertfele idolilor;

Bucură-te, că a poruncit să te aducă la el;

Bucură-te, că ți-a dat să mănânci și tu carne spurcată;

Bucură-te, că ai refuzat;

Bucură-te, că stăpânitorul s-a mâniat foarte tare;

Bucură-te, că ai rușinat porunca lui;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 4

Vorbind cu tine, Sfinte Iachint, împăratul s-a înfuriat și mai rău căci erai iscusit în vorbă și adâncit în credința ta, așa încât păgânul a rămas fără cuvinte și a poruncit să te bată peste gură, iar tu te rugai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Fiind căzut la pământ din pricina bătăilor nu te puteai ridica de jos singur, iar Traian a poruncit să îți bage cu de-a sila în gură spurcăciunea jertfită idolilor.

Bucură-te, că ți-ai strâns tare gura și dinții;

Bucură-te, că nu ai primit deloc carnea lor;

Bucură-te, că nu ai mâncat hrana necuraților;

Bucură-te, că ai rămas cu trupul nepângărit;

Bucură-te, că și inima ți-ai apărat-o de diavoli;

Bucură-te, că sufletul nu ți s-a pângărit;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 5

Văzând împăratul că nu te poate birui a poruncit să fii legat cu legături de fier, să îți bage picoarele în legături de obez și să te închidă în temniță, iar tu Sfinte Iachint dădeai slavă lui Dumnezeu că pătimești pentru El: Aliluia!

Icosul 5

Scoțându-te iar în priveliște, păgânul te-a ispitit din nou să jertfești zeilor punând înaintea ta diferite unelte de muncire dar tu Sfinte Iachint nu te-ai speriat și nu te-ai lăsat înșelat de diavol.

Publicitate

Setări pentru confidențialitate

Bucură-te, că ai părăsit cu gândul viața cea scurtă;

Bucură-te, că ai ales a-L cinsti pe Hristos;

Bucură-te, că te-au bătut iar fărtă cruțare;

Bucură-te, că ți-au spânzurat trupul;

Bucură-te, că l-au strujit cu unghii de fier;

Bucură-te, că ai răbdat cu vitejie;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 6

Fiind ceasul al șaptelea și fiindcă toți din priveliște se minunau de puterea ta de a îndura, Sfinte Iachint, împăratul a poruncit să fii dus în temniță și să nu ți se dea nimic de mâncare decât din cele jertfite idolilor, iar tu ai primit și această încercare cu bucurie: Aliluia!

Icosul 6

În fiecare zi ți se aducea aceeași mâncare spurcată și o puneau înaintea ta în temniță, sfinte, dar venind dimineața le găseau pe toate neatinse, iar noi te cinstim:

Bucură-te, că nu gustai nimic;

Bucură-te, că nici nu te uitai la mâncarea necurată;

Bucură-te, că toate îți erau ca o urâciune pângărită;

Bucură-te, că îți era mai foame de dragostea lui Hristos;

Bucură-te, că îți era mai sete de harul lui Dumnezeu;

Bucură-te, că nu vroiai să pierzi aceste nestemate;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 7

Traian mereu trimitea slujitori să întrebe dacă ai căzut în ispită, dar afla de fiecare dată că nu te atingi de mâncăruri nici măcar cu degetul ci te bucuri petrecând fără hrană și băutură și faci rugăciuni către Dumnezeul tău: Aliluia!

Icosul 7

Stăpânitorul păgânilor s-a înfuriat crezând că îți aduce altcineva mâncare pe ascuns, Sfinte Iachint, dar străjerii se jurau că nimeni altul nu vine la tine fiinscă ei păzesc temnița cu dinadinsul, nelăsând să se apropie cineva.

Bucură-te, că multe zile ai petrecut în foame și sete;

Bucură-te, că te rugai neîncetat;

Bucură-te, că te veseleai cu duhul;

Bucură-te, că aveai ospăț preaîndestulat;

Bucură-te, că te hrăneai cu darul Duhului Sfânt;

Bucură-te, că trupul tău nu slăbea;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 8

Trecând 38 de zile, unul din străjeri a intrat după obicei în temniță aducând mâncare spurcată și a văzut temnița plină de o lumină negrăită și doi îngeri stăteau lângă tine, Sfinte Iachint, iar noi ne închinăm: Aliluia!

Icosul 8

Un înger acoperea trupul tău, Sfinte, cu o haină prealuminoasă, iar celălalt îți punea pe cap o cunună mult minunată, și temnița mirosea a miresme cerești.

Bucură-te, că îngerii vesteau ziua izbăvirii tale;

Bucură-te, că ți-au adus în dar mântuirea;

Bucură-te, că haina îmbrăca sufletul tău curat;

Bucură-te, purtătorul cununii mucenicilor;

Bucură-te, că nici foamea nici setea nu te-au biruit;

Bucură-te, că îngerii erau păzitorii tăi;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 9

Străjerul s-a speriat și a alergat la Traian spunându-i cele văzute, dar acesta nu l-a crezut și a socotit ca după două zile să te scoată iar la chinuri, Sfinte Iachint, ca să te muncească și mai cumplit, dar Dumnezeu nu a lăsat voia lui, ci a împlinit promisiunea adusă de îngeri: Aliluia!

Icosul 9

Intrând slujitorii în temniță în a 40-a zi de când nu ai mai mâncat și băut nimic, te-au găsit sfârșit în Domnul iar îngerii în chipuri de tineri prealuminoși stătau împrejurul tău ținând lumânări în mâini.

Bucură-te, că temnița era plină de lumină;

Bucură-te, că buna mireasmă era peste tot;

Bucură-te, că sufletul tău era deja în Brațele Domnului Hristos;

Bucură-te, că te-ai mutat la Izvorul Vieții;

Bucură-te, că ai primit hrană mana cerească veșnică;

Bucură-te, că acum bei necontenit din harul negrăit al lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 10

Trupul tău cel cinstit a fost aruncat în afara cetății fiind păzit strajă, dar îngerul lui Dumnezeu era acolo avea grijă să nu se atingă de el fiarele. Într-o noapte preotul Timotei, primind înștiințare dumnezeiască s-a dus și a luat sfintele moaște fără ca cineva să îl oprească și le-a dus în casa lui, punându-le în raclă și cădind toată ziua cu tămâie în jur: Aliluia!

Icosul 10

Înainte de mutarea lui la Domnul, preotul Timotei a încredințat racla cu sfintele moaște unei văduve credincioase, iar aceasta aprindea candela toată ziua și cădea și ea cu tămâie.

Bucură-te, că din raclă izvora bună mireasmă;

Bucură-te, că femeia se ruga zii și noaptea lângă moaște;

Bucură-te, că un bărbat bogat s-a întâmplat să orbească;

Bucură-te, că i te-ai arătat în vis;

Bucură-te, că i-ai spus să ia trupul tău să îl trimită acasă, în Capadocia;

Bucură-te, promițându-i vindecarea orbirii cu ungerea uleiului din candelă;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 11

Sculându-se bărbatul și crezând acelei vedenii s-a dus în casa văduvei și i-a spus porunca mucenicului iar femeia l-a dus în camera în care zăcea trupul tău, Sfinte, ungând ochii cei orbiți și acesta de îndată și-a căpătat vederea, spre slava lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Dar bărbatula uitat pe loc de porunca dată de tine, Sfinte Iachint, și trecând o vreme i s-a pus o ceață întunecoasă pe ochi și a orbit iar. A alergat la moaștele tale și a cerut din nou tămăduire, căindu-se pentru nepăsarea lui.

Bucură-te, că s-a auzit un glas de sus vorbid;

Bucură-te, că vocea a zis: ”Cel ce a batjocorit, batjocorit a fost”;

Bucură-te, că bărbatul a căzut în genunchi, plângând;

Bucură-te, că și-a uns ochii cu untdelemn din candelă;

Bucură-te, că i s-au deschis și ochii sufletețti, nu numai trupești;

Bucură-te, că el a crezut atunci în Dumnezeu;

Bucură-te, că s-a luminat cu Sfântul Botez;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 12

Murind văduva, noul creștin a luat racla cu moaștele tale, Sfinte Iachit, a pecetluit-o și a trimis-o cu oameni credincioși în Cezareea Capadociei, poruncindu-le ca atunci când se vor apropia de cetate să lase caii liberi să aleagă ei cărarea: Aliluia!

Icosul 12

Caii au dus căruța cu sfintele tale moaște direct în fața casei tale părintești, Sfinte Iachint, și deși părinții tăi se mutaseră la Domnul, oamenii au primit cu bucurie venirea ta la ei iar noi te cinstim:

Bucură-te, că s-a făcut adunare mare de creștini;

Bucură-te, că au pus sfintele moaște într-o raclă de marmură;

Bucură-te, că au mulțumit lui Dumnezeu pentru tine;

Bucură-te, că te slăvim și noi, Sfinte, ca ocrotitor;

Bucură-te, cel ce ne aperi și ne eliberezi de ispite;

Bucură-te, minunat Sfânt, biruitor întru Domnul;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 13

Sfinte Mucenice Iachint, cel ce te-ai săvârșit din viață refuzând a mânca jerfele idolilor, hrănește-ne și pe noi cu credința, cu rugăciunea și cu darul Duhului Sfânt, ca să se tămăduiască toate bolile trupești, sufletești și mintale, să ne putem ridica inima la rugăciune spre slava Sfintei Treimi: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Ziditorul tuturor celor văzute și nevăzute, Dumnezeu Părintele Cetelor Îngerești te-a ales pe tine, Sfinte Iachint, să fii diamant nebiruit în lupta cu păgânii, stând bărbătește împotriva înșelăciunii, iar noi te cinstim:

Bucură-te, viteaz în cuget;

Bucură-te, tânăr la trup;

Bucură-te, înțelept cu mintea;

Bucură-te, cel cu gândire de bătrân;

Bucură-te, piatră de mult preț a Bisericii;

Bucură-te, primind încununarea cea cinstită;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Condacul 1

Părăsind mărirea pământească ai moștenit slava veșnicelor bucurii, fiind de-a pururi împreună cu Domnului Iisus Hristos, Sfinte Iachint. Roagă-te și pentru noi nevrednicii care cu credință te chemăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Iachint, robul lui Hristos, Doctor a toate bolile!

Rugăciune:

Sfinte Mucenice Iachint, lăudăm nevoința ta cea nebiruită prin care ai scos biruitor cuvântul dreptei credințe, căci ai ales a muri de foame și de sete mai degrabă decât să mânânci din carnea necurată a jertfelor idolești. Cel ce la culoare ești precum Cerul, te-ai uns în sângele muceniciei și te-ai făcut părtaș bucuriei oștilor îngerești.

Nu lăsa aceste rugăciuni fără răspuns, ci roagă-L pe Dumnezeu înaintea Căruia ai căpătat îndrăzneală și mijlocește pentru noi la El să ne dea sănătate, liniștirea nervilor, somn lin, răbdare și toate virtuțile creștinești și întărește cele dinăuntrul nostru să nu slăbim de foame sau sete.

Cel ce ai postit desăvârșit 40 de zile precum Domnul Iisus Hristos în pustia Carantaniei și prin puterea lui Dumnezeu ai lăsat diavolul păgubaș și ai învins ispita, vino degrabă și la noi și izgonește toate uneltirile satanei, ca să trăim o viață de rugăciune iar mai apoi să fim vrednici a moșteni Împărăția Sfinte Treimi, acum și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!