1. Zis-a avva Zinon, ucenicul fericitului Siluan: să nu locuieşti în
loc numit, nici să şezi cu un om ce are nume mare, nici să pui temelie
a-ţi zidi ţie chilie cândva.
2. Se spunea pentru avva Zinon, că întâi nu voia să ia de la cineva
ceva. Şi pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scârbiţi, căci nu lua.
Şi alţii veneau la dânsul voind să ia ca de la un bătrân mare şi nu avea
ce să le dea lor şi se duceau şi ei scârbiţi... Zice bătrânul: ce să
fac? Căci şi cei ce aduc se scârbesc şi cei ce vor să ia. Aceasta este
mai de folos: oricine va aduce, să iau şi oricine va cere, să-i dau. Şi
să făcând, se odihnea şi pe toţi îi împăca.
3. S-a dus un frate egiptean în Siria la avva Zinon şi prihănea
gândurile sale înaintea bătrânului. Iar el minunându-se, a zis:
egiptenii ascund faptele bune care le au, iar neajunsurile care nu le
au, pe acestea pururea le prihănesc. Iar sirienii şi elinii, faptele
bune care nu le au, zic că le au, iar neajunsurile care le au, le
ascund.
4. Au venit iste fraţi la el şi l-au întrebat, zicând: ce înţelegere
are cuvântul acela ce este scris în cartea lui Iov: şi cerul nu este
curat înaintea Lui? Şi răspunzând bătrânul, a zis lor: au lăsat fraţii
păcatele lor şi cercetează pentru ceruri. Însă tâlcuirea cuvântului
aceasta este: de vreme ce numai El este curat, pentru aceasta a zis: şi
cerul nu este curat.
5. Spuneau părinţii pentru avva Zinon, că şezând în Schetia, a ieşit
noaptea din chilia sa, spre lunca şi rătăcindu-se, a făcut trei zile şi
trei nopţi umblând şi ostenindu-se. Leşinând a căzut să moară. Şi iată
un copil a statut înaintea lui, având o pâine şi un vas cu apa. Şi îi
zicea lui: scoală, mănâncă! Iar el sculându-se, s-a rugat, socotind că
este năluca. Iar el a zis lui: bine ai făcut. Şi iarăşi s-a rugat a doua
oara şi a treia oara. Şi îi zicea lui: bine ai făcut. Deci, sculându-se
bătrânul a luat şi a mâncat. Şi după aceea a zis lui: cât ai umblat,
atât eşti departe de chilia ta; ci scoală-te şi vino după mine! Şi
îndată s-a aflat la chilia lui. Deci a zis lui bătrânul: intra, fa-ne
nouă rugăciune. Şi intrând bătrânul acela s-a făcut nevăzut.
6. Altădată acelaşi avva Zinon, umblând în Palestina şi odihnindu-se,
a şezut aproape de o pepenărie să mănânce. Şi i-a zis lui gândul: ia-ţi
ţie un castravete şi mănâncă că ce este? Iar el răspunzând, a zis
gândului: hoţii în munca merg. Deci cearcă-te pe tine de aici, de poţi
suferi munca. [în alte cărţi se zice: şi a început a se bate pe sine.
Apoi zice gândului: de nu poţi suferi (şi celelalte)] Şi sculându-se, a
statut în arşiţa cinci zile. Şi prăjindu-se pe sine, a zis: nu pot
suferi munca. Şi a zis gândului: dacă nu poţi, nu fura şi mânca!
7. Zis-a avva Zinon: cel ce voieşte ca să-i asculte degrabă Dumnezeu
rugăciunea, când se scoală, şi-şi întindă mâinile sale către Dumnezeu,
mai înainte de toate şi mai înainte de sufletul său, să se roage pentru
vrăjmaşii săi din suflet; şi prin aceasta isprăvi, ori pentru ce se va
ruga lui Dumnezeu, îl asculta pe el.
8. Spuneau părinţii că era într-un sat unul care postea mult, încât
se chema numele lui postitorul. Şi auzind avva Zinon pentru dânsul, l-a
chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Şi rugându-se ei, au şezut.
Deci a început bătrânul să lucreze tăcând, iar postitorul neaflând să
vorbească cu dânsul, a început să se supere de trândăvie. şi a zis
bătrânului: roagă-te pentru mine, avvo, că voi să mă duc! Zis-a lui
bătrânul: pentru ce? Iar el răspunzând, a zis: căci inima mea ca
arzându-se este şi nu ştiu ce are. Căci când eram în sat, până seara
posteam şi niciodată să nu mi s-a făcut. Zis-a lui bătrânul: în sat te
hrăneai din urechile tale. Ci mergi de acum şi mănâncă la ceasul al
nouălea! Şi orice faci, întru ascuns fa. Şi cum a început să facă, cu
necaz a aşteptat ceasul al noulea, şi ziceau cei ce-l ştiau pe el, că
postitorul s-a îndrăcit şi venind el, a spus bătrânului toate. Iar el
i-a zis lui: aceasta cale este după Dumnezeu.
9. Doi fraţi locuind deosebi, mergeau unul către altul. Şi a zis unul
dintr-înşii celuilalt: voiesc să mă duc la avva Zinon şi să-i spun lui
un gând. A zis şi celalalt: şi eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amândoi
împreună. Şi luându-i pe fiecare deosebi şi-au spus gândurile lor şi
unul spunându-le a căzut înaintea bătrânului, rugându-l cu multe lacrimi
ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Şi bătrânul i-a zis lui:
mergi, nu te slabi pe tine şi nu grăi de rău pe cineva şi nu te lenevi
de rugăciunea ta! Şi ducându-se fratele, s-a vindecat. Iar celalalt
spunându-i gândul sau către bătrân, a adaus moale şi cu nebăgare de
seama: roagă-te pentru mine! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar după o
vreme s-a întâmplat de s-au întâlnit unul cu altul. Şi a zis unul
dintr-înşii: când am mers către bătrânul, i-ai spus lui gândul care
ziceai că voieşti să-l spui lui? Iar acela i-a zis: da, i-am spus! A
întrebat acela: oare te-ai folosit după ce i-ai spus? Răspuns-a fratele:
da, m-am folosit, că pentru rugăciunile bătrânului m-a vindecat
Dumnezeu! Iar celalalt a zis: eu măcar de i-am mărturisit gândurile
mele, nu am simţit vreo uşurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit: şi cum
te-ai rugat bătrânului? Răspuns-a acela: i-am zis lui: roagă-te pentru
mine, că am acest gând! Iar el a zis: eu mărturisindu-mă lui, am udat
picioarele lui cu lacrimile mele, rugându-l ca să se roage lui Dumnezeu
pentru mine. Şi prin rugăciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta
ne-a povestit nouă bătrânul, învăţându-ne, că se cade celui ce roagă pe
vreunul din părinţi pentru gânduri cu osteneala şi din toată inima să se
roage, ca lui Dumnezeu. şi atunci va dobândi. Iar cel ce se
mărturiseşte cu nebăgare de seama, sau ispiteşte, nu se foloseşte, ci se
şi osândeşte.
10. Zicea avva Zinon că i-a povestit lui fericitul Serghie, egumenul
din Pediada, o povestire ca aceasta: odată - zice - călătorind noi cu un
bătrân sfânt, fiind şi alt fraţi împreună cu noi, ne-am rătăcit pe
cale. Şi neştiind unde mergem ne-am aflat în semănaturi şi am călcat
puţin din semănaturi. Iar plugarul simţind, că s-a întâmplat de lucra
acolo, a început a ne ocara şi a zice cu mânie: voi călugări sunteţi?
Voi va temeţi de Dumnezeu? De aveaţi frica lui Dumnezeu înaintea
ochilor, nu făceaţi aceasta. Deci îndată ne zice nouă sfântul acela
bătrân: pentru Domnul nimeni să nu grăiască! Şi se ruga plugarului cu
blândeţe, zicând: bine zici, fiule; de am fi avut frica lui Dumnezeu
aceasta nu am fi făcut, ci pentru Domnul, iartă-ne, că am greşit! Iar
acela, înspăimântându-se pentru nerăutatea şi smerenia bătrânului,
alergând la noi, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: iartă-mă
pentru Domnul şi ia-mă cu voi! Şi adăuga fericitul Serghie: iată
blândeţea şi bunătatea sfântului ce a putut cu ajutorul lui Dumnezeu să
facă! Şi a mântuit sufletul ce era făcut după chipul lui Dumnezeu pe
care îl voieşte Dumnezeu, mai mult decât nenumărate lumi cu banii lor.
11. Odată ne-am dus la unul din părinţi şi l-am întrebat pe el
zicând: de va avea cineva vreun gând şi se vede pe sine biruit; şi de
multe ori citind cele ce au zis părinţii pentru un gând ca acela, se
ispiteşte să facă acelea şi nicidecum nu poate, oare ce este mai bine: a
veşti vreunuia din părinţi gândul, sau a se sârgui singur să uneltească
acelea care a citit şi a se îndestula cu ştiinţa sa? Răspuns-a
bătrânul: că trebuie să-l vestească către cel ce poate să-l folosească
şi să nu se nădăjduiască întru sine. Ca nu poate cineva să-şi ajute
luişi şi mai vârtos de a fi cuprins de patimi. Ca mie, tânăr fiind, mi
s-a întâmplat una ca aceasta. Ca aveam patima sufletească şi mă biruiam
de dânsa. Şi auzind pentru avva Zinon, că pe mulţi care se aflau să i-a
vindecat, am voit să mă duc şi să-i vestesc lui; iar satana mă oprea,
zicând că de vreme ce ştii ce trebuie să faci, fa cum citeşti şi nu te
mai duce şi supăra pe bătrânul.
Deci când mă porneam să mă duc şi să-i vorbesc lui, războiul se
uşura de la mine cu meşteşugirea diavolului ca să nu mă duc. Iar după ce
mă plecam să nu merg, iarăşi mă stăpâneam de patimă. Şi aceasta a
meşteşugit vrăjmaşul asupra mea multă vreme, nelăsându-mă să vestesc
bătrânului. Iar da multe ori m-am dus la bătrânul, vrând să-i spun lui
gândul şi nu mă lăsa vrăjmaşul, aducând ruşine în inima mea şi zicând:
de vreme ce ştii cum trebuie să te vindeci, ce trebuinţă este a spune
cuiva? Căci porţi grijă de sine; ştii cum au zis părinţii. Şi acestea,
zice, îmi aducea pizmaşul, ca să nu arăt doctorului patima şi să mă
vindec. Iar bătrânul mă cunoştea că am gânduri, dar nu mă vădea,
aşteptând ca însumi să le vestesc pe ele. Şi mă învăţa pentru viaţă cea
dreapta şi mă slobozea. Iar mai pe urma plângând, am zis întru sine:
până când, ticăloase suflete, nu vrei să te tămăduieşti? Alţii vin de
departe la bătrânul şi iau lecuire, iar tu nu te ruşinezi, şi având
doctorul aproape, nu vrei să te tămăduieşti? Şi aprinzându-mă cu inima,
m-am sculat şi întru sine-mi am zis, că dacă voi merge la bătrânul şi nu
voi afla pe nimeni acolo, voi cunoaşte că este voia lui Dumnezeu a-mi
mărturisi gândurile mele. Şi mergând eu acolo, n-am aflat pe nimeni.
Deci bătrânul mă învăţa după obicei pentru mântuirea sufletului şi cum
ar putea cineva să se curăţească de cugetele cele spurcate. Iar eu
iarăşi ruşinându-mă şi nemărturisindu-mă, vroiam să mă duc şi
sculându-se bătrânul, făcu rugăciune şi mă petrecea mergând înaintea
mea, până la uşa cea de afară. Iar eu mă munceam cu gânduri, să spun
bătrânului sau să nu spun, şi cu încetul păşind, mergeam după dânsul;
iar bătrânul întorcându-se şi văzându-mă muncindu-mă de gânduri, mă
loveşte în piept încetişor şi îmi zice: ce ai? Om sunt şi eu. Şi dacă
mi-a zis bătrânul acest cuvânt, mi s-a arătat că mi-a deschis inima mea
şi am căzut la picioarele lui, rugându-l pe el cu lacrimi şi zicând:
miluieşte-mă! Iar el mi-a zis: ce ai? Şi i-am zis lui: nu ştii ce am? Şi
mi-a zis: tu trebuie să spui ce ai. Iar eu cu mare ruşine de abia mi-am
mărturisit patima mea. Şi mi-a zis: dar de ce atâta vreme te ruşinezi a
spune? Au nu sunt şi eu om? Însă voieşti să-ţi spun şi eu ceea ce ştiu?
Au nu sunt acum trei ani, de când ai aceste gânduri şi venind aici nu
le mărturiseşti? Iar eu mărturisind şi căzând şi rugându-mă, am grăit
lui: miluieşte-mă pentru Dumnezeu şi mă învaţă, ce să fac! Şi mi-a zis:
du-te şi nu te lenevi în rugăciunea ta şi nu cleveti pe nimeni! Iar eu
mergând la chilia mea şi nelenevindu-mă de rugăciunea mea, cu darul lui
Hristos şi cu rugăciunea bătrânului, de aici înainte n-am mai fost
supărat de patima aceea. Deci trecând un an, mi-a venit un gând ca
acesta: nu cumva m-a miluit Dumnezeu pentru mila Sa, iar nu pentru
bătrânul? Şi aceasta venindu-mi în minte, am mers către dânsul, vrând
a-l ispiti şi luându-l în laturi, i-am făcut metanie, zicând: roagă-te
pentru mine, părinte, pentru gândul meu ce ţi l-am mărturisit oarecând!
Iar el m-a lăsat zăcând la picioarele lui şi tăcând puţin, mi-a zis:
scoală-te, ai credinţa către mine! Iar eu auzind acestea, voiam să mă
înghită pământul de ruşine şi sculându-mă, nu puteam căuta asupra
bătrânului, şi mirându-mă şi spăimântându-mă, am plecat la chilia mea.
