– C. Stone
Cand am inceput sa lucrez cu Stone, el mi-a spus: "Vreau sa-ti stabilesti un scop care sa fie atat de mare
incat, daca il vei realiza, sa ramai trasnit. Atunci iti vei da seama ca numai datorita a ceea ce te-am invatat ai
ajuns unde ai ajuns". Pe vremea aceea castigam cam 8000 de dolari pe an si, nu stiu de ce, mi-am dorit
ceva concret, asa ca am spus, "Vreau sa castig 100 de mii de dolari pe an". Nu aveam nici o idee cum ar
putea sa se intample asta. Nu vedeam nici o strategie, nici o posibilitate, insa am zis doar, "am sa sustin
asta, am sa cred in asta, ma voi comporta ca si cand asta ar fi adevarat, si imi voi incredinta dorinta
Universului". Asta am facut. Unul dintre lucrurile pe care le-am invatat de la el a fost sa inchid ochii si sa-mi
vizualizez scopurile ca si cand ar fi deja atinse. Asa ca am scris pe o bancnota o suta de mii si am lipit-o de
tavan, asa incat sa fie primul lucru pe care sa-l vad cand ma trezesc. M-am uitat in sus si bancnota era acolo
iar asta mi-a amintit de dorinta mea. Apoi am inchis ochii si m-am vizualizat traind ca si cand as avea o suta
de mii de dolari. In primele 30 de zile nu s-a intamplat nimic semnificativ. Nu-mi venea nici o idee, nimeni numi
dadea mai multi bani. Dintr-o data, cand eram la dus, cam dupa o luna, mi-a venit o idee de o suta de mii
de dolari. Pur si simplu mi-a venit. Scrisesem o carte, si m-am gandit ca daca voi vinde patru sute de mii de
exemplare cu un sfert de dolar bucata asta va insemna o suta de mii de dolari. Cartea era demult acolo, dar
nu-mi trecuse niciodata o astfel de idee prin minte. Cand te simti inspirat, trebuie sa fii increzator si sa
actionezi in consecinta. Nu stiam cum sa fac asta, nu stiam cum sa vand patru sute de mii de exemplare, nu
incercasem niciodata asa ceva. Atunci mi-au cazut ochii, intr-un supermarket, pe revista National Inquirer. O
vazusem de un milion ori, dar n-o bagasem in seama pana atunci. Acum mi-a sarit dintr-o data in ochi. Si mam
gandit, "Daca cititorii ar sti de cartea mea, cu siguranta s-ar gasi patru sute de mii sa o cumpere. Sase
saptamani mai tarziu am tinut o conferinta la Hunter College in New York, in fata a sase sute de profesori. La
sfarsit, o femeie s-a desprins din auditoriu si mi-a spus, "Grozava conferinta, as vrea sa fac un interviu cu
tine. Iata cartea mea de vizita". Atunci am intrebat-o, "Pentru cine scrii?" "Sunt liber-profesionista, dar de
obicei colaborez cu National Inquirer". Ascultand-o, mi-a trecut prin cap coloana sonora din Twilight Zone.
Chestia asta chiar functioneaza. Asa ca articolul a aparut si vanzarile cartii mele au inceput sa creasca. Insa
ceea ce voiam sa subliniez e ca am atras in viata mea toate aceste evenimente, inclusiv aceasta persoana.
Pe scurt, nu am facut o suta de mii de dolari in acel an. Am facut 92,327 dolari. Credeti ca am fost deprimat
si ca mi-am spus, "Treaba asta nu merge?" Nu, am spus, "Este extraordinar!" Atunci sotia mea mi-a spus,
"Daca a mers cu o suta de mii, crezi ca ar merge si cu un milion?" "Nu stiu, am raspuns, cred ca da. Hai sa
incercam". Editorul meu mi-a scris un cec. Era un cec de drepturi de autor pentru carte. A desenat si o figura
zambitoare langa semnatura, pentru ca era primul cec de un milion de dolari pe care il scrisese. Acum stiu
din experienta, pentru ca am vrut sa-l testez, stiu ca Secretul functioneaza. Functioneaza garantat.
Imi inchipui acum o multime de oameni care urmaresc acest film si se gandesc Cum pot sa atrag mai multi
bani in viata mea? Cum pot face rost de mai multi verzisori? Cum pot dobandi mai multa bogatie si
prosperitate? Cum pot eu, care imi iubesc slujba, sa-mi rezolv datoriile pe care le am si sa sparg zidul care
este intre mine si acei bani? Poate ca zidul este tocmai slujba. Cum pot avea mai mult? Indrazneste! Ne
intoarcem la unul dintre lucrurile pe care le-am tot discutat. Treaba ta este doar sa declari ce iti doresti din
catalogul Universului. Daca banii sunt acest lucru, declara cat de mult ai vrea sa ai. As vrea sa am 25,000 de
dolari dintr-o data, in urmatoarele 30 de zile sau in orice alt interval de timp. Trebuie insa sa crezi in ceea ce
iti propui. Multi oameni isi fac un scop din a scapa de datorii. O astfel de atitudine te va tine indatorat pentru
totdeauna. Atragi toate lucrurile la care te gandesti. Vei spune, dar eu ma gandesc cum sa scap de datorii.
Nu conteaza daca te gandesti la cum sa te indatorezi sau la cum sa scapi de datorii, daca te gandesti la
datorii vei atrage datorii. Pune la punct un program de plata automata a datoriilor si apoi incepe sa te
gandesti la prosperitate.
Oamenii imi spun, de multe ori, "As vrea sa-mi dublez veniturile anul viitor". Insa cand analizezi actiunile lor,
ei nu fac nimic din ceea ce ar conduce la scopul pe care si l-au propus. Atunci se intorc si zic, "N-are rost sa
mai continuu asa". Iar Universul le raspunde, "Dorinta ta este lege pentru mine". Atunci cand te framanti ca
nu ai destui bani, cand i te plangi prietenului tau ca nu ai destui bani, cand te simti nefericit ca nu ai destui
bani, activezi in interiorul tau sau continui sa activezi un gand care este exact opusul dorintei pe care ai
exprimat-o. Pe scurt, nu poti sa ajungi sa ai mai multi bani daca te concentrezi tot timpul asupra "nu am de
ajuns."
Cand am inteles prima data Secretul eram plin de datorii, primeam in fiecare zi instiintari de plata. Cum
puteam schimba aceasta situatie? Legea atractiei spune ca primesti lucrurile la care te gandesti. Asa ca am
luat un formular bancar, am sters sumele de acolo si am scris o cifra noua. Am scris exact ce suma imi
doream sa am in banca. Daca as vizualiza cecurile pe care mi le doresc? Asa ca am vizualizat un teanc de
cecuri care sa imi vina prin posta. In doar o luna, lucrurile au inceput sa se schimbe. Este uimitor. Astazi
gasesc in cutia postala aproape numai cecuri. Gasesc si cateva facturi, dar cecurile sunt mai multe.
Am crescut avand in cap refrenul "trebuie sa muncesti din greu pentru bani, trebuie sa muncesti din greu
pentru bani". Acum l-am inlocuit cu altul, "Banii se castiga usor si repede". La inceput totul pare o mare
pacaleala, bineinteles. Exista o parte a creierului tau care spune, "Micinosule, de fapt este greu". Trebuie sa
te obisnuiesti cu acest meci de tenis care va dura o vreme. Cand este vorba de a crea bunastare, trebuie
stiut ca bunastarea este o stare a mintii. Totul se rezuma la felul cum gandesti. 80 la suta din ceea ce ii invat
pe oameni se refera la psihologia lor, la felul in care gandesc. Unii dintre cei care ma asculta spun, "Ei bine,
tu poti sa faci asta, eu nu". Oricine are capacitatea de a schimba felul cum se raporteaza la ceilalti si la bani.
Am cunoscut o multime de oameni care produceau o groaza de bani, insa relatiile lor cu ceilalti erau
mizerabile. E vorba doar de un termen tehnic. Asta nu este bunastare, chiar nu este. Poti sa alergi dupa bani
si poti sa te imbogatesti, insa asta nu-ti garanteaza bunastarea. Nu vreau sa spun ca banii nu ar fi o parte a
bunastarii, dimpotriva, insa sunt doar o parte. Pe de alta parte, intalnesc o multime de oameni, sa le spunem
"de spirit", care insa sunt bolnavi si saraci tot timpul. Nici asta nu este bunastare. Viata inseamna abundenta.
In toate domeniile.
Multi oameni din Occident cauta succesul, vor casa lor, vor ca afacerea lor sa prospere, vor toate aceste
lucruri. Insa ceea ce am descoperit este ca a avea toate acele lucruri nu reprezinta o garantie a ceea ce vor
cu adevarat, adica fericire. Fericirea nu vine dupa ce ai dobandit toate lucrurile pe care le doresti. Este exact
invers. Intai trebuie sa ai o stare de spirit buna, impacata, dominata de o viziune interioara, dupa care vor
veni si celelalte lucruri din afara.
Secretul inseamna pentru mine ca noi suntem creatorii propriului nostru univers. Si ca orice dorinta a unui
lucru va aduce lucrul in viata noastra. De aceea este foarte important ceea ce iti doresti, ce ganduri ai, ce
sentimente, pentru ca toate acestea vor prinde viata.
Intr-o zi am intrat in casa cuiva care era un regizor si un producator celebru. In fiecare colt al casei sale era
imaginea unei femei frumoase, dezbracata, acoperita doar cu un voal, care parca spunea, "Nu ma uit la tine,
nu te vad", si eu am spus, "Se pare ca ai probleme in dragoste" "Esti cumva vizionar?" "Nu, dar uitat-te, in
sapte locuri, ai exact aceeasi femeie". "Dar imi plac imaginile acestea. Le-am pictat eu insumi". "Asta e si
mai rau", am spus, "pentru ca ti-ai pus toata creativitatea aici". El era un om foarte aratos, inconjurat tot
timpul de actrite, pentru ca asta ii era meseria, insa nu putea dobandi dragostea. L-am intrebat, "Ce iti
doresti?"
"Imi doresc sa ma intalnesc cu trei femei pe saptamana". "Atunci picteaza-te inconjurat de trei femei si
aseaza aceasta imagine in fiecare colt al casei". Peste sase luni m-am intalnit cu el in Europa si l-am intrebat
"Cum stai cu viata amoroasa?" "Grozav, tocmai m-au sunat acele femei, vor sa ne intalnim". "pentru ca asta
a fost dorinta ta". "Acum am trei intalniri pe saptamana. Femeile se bat pe mine". "Bravo tie". "Insa vreau sa
ma stabilizez un pic. Vreau sa ma casatoresc, vreau o poveste romantica". "Ei bine, atunci picteaz-o". Asa ca
s-a pictat avand o relatie romantica si un an mai tarziu s-a casatorit, iar acum este foarte fericit. Totul pentru
ca si-a exprimat dorinta. Dorinta era in el de multi ani, insa nu s-a concretizat pentru ca nu se putea
manifesta, fiind inabusita mereu de o parte a propriului sine care ii spunea ca nu se poate.
Asa ca daca ati aflat aceste lucruri, incepeti sa va jucati cu ele. In interiorul unei relatii, este important sa
intelegi mai intai cine poate intra in acea relatie. Nu vorbesc de partenerul tau, ci despre tine. Cum poti crede
ca cineva se poate simti bine cu tine daca tu insuti nu te simti bine cu tine? Din nou, Legea atractiei sau
Secretul este sa aduci o stare de bine in viata ta, iar asta trebuie sa-ti fie extrem de clar. Gandeste-te la
urmatorul lucru: Te porti cu tine insuti asa cum ai vrea sa se poarte ceilalti cu tine? Tu trebuie sa devii propria
ta solutie. Nu spune, "Imi esti dator si trebuie sa-mi dai mai mult." In loc de asta, daruieste-te mai mult tie
insuti. Fa-ti timp pentru a te darui tie insuti, pentru a te umple pana la punctul in care dai pe dinafara.
Am avut multe relatii in care asteptam ca partenerul meu sa-mi arate cat sunt de frumoasa. Aveam nevoie ca
el sa-mi arate ca sunt frumoasa, pentru ca eu nu ma simteam frumoasa. Pentru ca atunci cand eram
adolescenta, idolii mei erai ingerii lui Charlie, sau Femeia fantastica. Desi acestea erau femei frumoase, nici
una dintre ele nu imi semana. Abia in momentul in care m-am oprit si m-am indragostit de Lisa care avea
buze carnoase, solduri proeminente, piele cafenie abia atunci restul lumii a inceput sa se indragostesca de
Lisa.
Sunt asa de grozav! Ma studiez de 44 de ani, imi vine sa ma sarut! Asta pentru ca ajungi sa te iubesti pe tine
insuti. Nu vorbesc de auto-inselare. Vorbesc de respectul pentru tine insuti. Atunci cand te iubesti pe tine
insuti, ii vei iubi si pe ceilalti.
Uneori oamenii spun, "Oamenii cu care lucrez sunt atat de negativisti", sau "Omul cu care traiesc este atat
de furios", sau "Copiii imi fac numai necazuri". Noi le raspundem, trebuie sa te orientezi catre partea cea mai
buna a oamenilor din jurul tau. Fa-ti un caiet in care sa notezi toate calitatile oamenilor din preajma ta. Se
poate sa fi avut confruntari cu unii, sa fi avut cu ei o relatie ingrozitoare, insa in mintea ta, cu destul efort,
recunoastem, pe masura ce te concentrezi asupra lucrurilor care iti plac la ei, oamenii aceia vor deveni
pentru tine pozitivi. Chiar daca nu poti influenta lumea in care ei traiesc, daca ei au o stare de spirit sau o
atitudine care nu se potriveste cu starea de spirit si atitudinea ta in privinta lor, nu va veti mai intersecta.
Legea atractiei nu o sa va mai puna in acelasi spatiu. Frecventele voastre nu se mai potrivesc.
Daca ti-ai cunoaste potentialul de a te simti bine, nu ai mai cere nimanui sa se schimbe pentru ca tu sa te
simti bine. Te-ai elibera de acea nevoie impovaratoare de a controla lumea, de a-ti controla partenerul, de ati
controla copilul. Esti singurul care poate crea propria ta realitate. Pentru ca nimeni nu poate gandi pentru
tine. Nimeni nu poate face asta in locul tau. Numai tu. Fiecare particica din tine.
Este important sa-ti dai seama ca trupul tau este produsul gandurilor tale. Incepem sa intelegem, in
medicina, gradul in care gandurile si emotiile determina de fapt substanta fizica si structura si functiile
corpului nostru. Stim ca exista, in arta vindecarii, efectul placebo. Placebo este ceva despre care se spune
ca nu are nici un efect asupra corpului, precum o pilula de zahar. Ii spui pacientului ca ea are acelasi efect
curativ. Ceea ce se intampla este ca pilula placebo are acelasi efect daca nu uneori chiar mai mare decat
medicamentul propriu-zis produs in acel scop. Asa ca s-a descoperit ca mintea omului este cel mai important
factor in arta vindecarii. Cateodata mai mare decat medicamentele. Daca cineva este bolnav si se pune
problema de a alege intre a descoperi ce anume din mintea lui creeaza boala si medicamentul pentru acea
boala, daca este vorba de o forma acuta a bolii, care l-ar putea aduce in pragul mortii, atunci, evident, este
indicat medicamentul, explorand, in acelasi timp, cauza mentala a bolii. Asa ca medicina nu trebuie negata.
Fiecare mod de a vindeca are rostul sau.
Exista peste tot un curent de stare de bine. Este un curent de energie pozitiva pura. Universul, din cate stim,
este plin numai cu o astfel de energie. Traim intr-o lume care se bazeaza pe bunastare si bunastarea
abunda. Atunci cand ii permiti acestui flux sa curga prin tine in intregimea sa, te simti bine, foarte bine. Cand
te indepartezi un pic de el, nu te mai simti atat de bine. Exista un singur flux de bunatate sau de stare de
bine caruia tu ii permiti sau nu te traverseze. Emotiile tale iti spun in ce situatie te afli. Daca ii permiti acestei
conexiuni sa se manifeste sau daca ii opui rezistenta.
Gandeste-te la oamenii care sunt in faza terminala a unei boli. Gandeste-te la cuvantul "ne-sanatos".
Descompune-l. Este vorba de un corp care nu este sanatos. Exista o mie de diagnostice si o mie de boli. Ele
reprezinta doar veriga slaba. Toate sunt consecinta unui singur lucru. Stresul. Daca supui un lant unui stres
suficient de puternic, daca supui un sistem unui stres suficient de puternic, una dintre verigile sale va ceda.
Fiziologia noastra creeaza boli pentru a ne asigura un feed-back, pentru a ne instiinta ca nu suntem
echilibrati, ca nu iubim, ca nu suntem recunoscatori. Semnele si simptomele trupului nostru nu sunt ceva
ingrozitor in sine.
O intrebare frecventa este aceea referitoare la boala. Daca o persoana s-a imbolnavit sau se simte rau poate
puterea de a gandi pozitiv sa schimbe lucrurile? Raspunsul este da, cu siguranta.
Pe 23 noiembrie am fost diagnosticata de cancer la san. Am crezut atunci, cu toata puterea, ca sunt deja
vindecata. Toata ziua, de dimineata pana seara, spuneam, "Multumesc pentru vindecare." Si asa am
continuat neabatut. "Multumesc pentru vindecare." Credeam, in inima mea, ca sunt vindecata. Ma vedeam
ca si cand cancerul n-ar fi fost niciodata in corpul meu. Unul dintre lucrurile pe care le-am facut pentru a ma
vindeca a fost sa vad filme foarte amuzante. Asa ca nu faceam decat sa rad toata ziua. Nu-mi puteam
permite nici un stres in viata, pentru ca stiam ca stresul este unul dintre cele mai rele lucruri atunci cand
incerci sa te vindeci. Din momentul in care am fost diagnosticata, 23 noiembrie, pana cand m-am vindecat
complet au trecut aproximativ trei luni. Si asta fara radiatii sau chimioterapie. Se numeste auto-vindecare.
Te ranesti, pielea creste la loc. Te infectezi, sistemul imunitar ia in primire bacteriile si te vindeca. Sistemul
imunitar este construit pentru a vindeca. Boala nu poate dura intr-un corp care este intr-o stare de sanatate
emotionala. Organismul nostru se dispenseaza de milioane de celule intr-o secunda si creeaza in aceeasi
secunda milioane de celule noi. De fapt, parti intregi ale corpului tau sunt inlocuite in fiecare zi. Alte parti sunt
inlocuite in luni, altele in ani. Insa in decurs de cativa ani avem un corp nou-nout. Daca ai o boala si daca te
concentrezi asupra ei si daca vorbesti cu oamenii despre ea, vei crea si mai multe celule bolnave.
Vizualizeaza-te ca traind intr-un corp perfect sanatos. Lasa-l pe doctor sa se ocupe de boala. Iti dai seama
de diferenta dintre a avea artrita si a-ti fi frica de ea, pe de o parte, si a avea artrita si a fi increzator ca iti va
trece, pe de alta parte? Diferenta dintre spaima si speranta este diferenta dintre vindecare si boala.
Gandurile fericite conduc la un metabolism fericit. La un corp mai fericit si mai sanatos. Gandurile negative,
stresul iti degradeaza corpul si creierul pentru ca emotiile noastre reconstruiesc, recorganizeaza, recreeaza
continuu corpul nostru. Inlatura stresul fiziologic din organism si corpul isi va indeplini functiile pentru care a
fost proiectat. Se vindeca singur.
Am vazut rinichi regenerati, am vazut cancerul disparand, am vazut vazul imbunatatindu-se si revenind. Am
spus intotdeauna ca incurabil inseamna vindecabil dinlauntru. Iti poti schimba viata si te poti vindeca.
Povestea mea incepe la 10 martie 1981. Aceasta zi mi-a schimbat intreaga viata. N-am s-o uit niciodata. Mam
prabusit cu avionul. Am ajuns la spital complet paralizat. Sira spinarii imi era distrusa, aveam prima si a
doua vertebra rupte, reflexul de a inghiti disparuse, nu puteam nici manca nici bea diafragma imi era
distrusa, nu puteam sa respir, tot ce puteam sa fac era sa clipesc. Doctorii au spus, bineinteles, ca toata
viata o sa fiu o leguma. Ceea ce voi putea face toata viata va fi sa clipesc. Asta au crezut despre mine, dar
nu conteaza parerea lor. Ce conta era ce credeam eu. M-am imaginat ca fiind o persoana normala din nou,
care iese din spital pe propriile picioare. Singurul lucru asupra caruia puteam lucra in spital era mintea mea.
Odata ce ai mintea insa, poti pune lucrurile acolo unde le este locul. Eram conectat la un aparat de respiratie
iar medicii spuneau ca nu voi mai putea respira pentru ca diafragma imi era distrusa. Insa auzeam in mine o
voce care imi spunea, "Respira adanc, respira adanc." Asa ca in cele din urma nu am mai avut nevoie de
aparat. Medicii nu aveau nici o explicatie. Nu-mi puteam permite sa las nici un lucru sa intre in mintea mea
care sa ma distraga de la scopul si viziunea mea. Mi-am stabilit in minte sa ies din spital de Craciun. Acesta
era scopul meu. Peste opt luni am iesit din spital pe picioarele mele. Medicii erau stupefiati. Ziua aceea nu o
voi uita niciodata. Pentru cei care ma urmaresc acum si care sufera, daca ar fi sa-mi rezum viata si sa le dau
un sfat mi-as rezuma intreaga experienta in cinci cuvinte: "Omul devine ceea ce gandeste."
Sunt atat de multi oameni care isi traiesc viata conditionati din afara. Se uita in jurul lor si vad lucruri
minunate, si spun, "vrem mai multe asemenea lucruri, suntem de acord cu ele, suntem gata sa sprijinim
producerea lor." Insa apoi se uita la lucrurile pe care nu le vor. Lucruri groaznice, pe care nu vor sa le
traiasca. Nu vor sa le traiasca nici altii, asa ca spun, "Trebuie sa facem ceva sa scapam de aceste lucruri."
Insa nu isi dau seama ca, luptand impotriva a ceea ce nu doresc, adauga energie acelor lucruri. In lume se
duce un intreg razboi impotriva saraciei, impotriva cancerului, impotriva sarcinii la adolescente, impotriva
terorismului, impotriva violentei, impotriva terorismului. Am spus razboi impotriva terorismului? Toate aceste
eforturi nu fac decat sa adauge energie acelor lucruri rele, pentru ca nu poti spune "nu" si sa faci astfel ca
lucrul sa dispara. Legea atractiei actioneaza si aici.