ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
vineri, 19 ianuarie 2024
MOD DE FOLOSIRE AL ACESTUI INDREPTAR DE SPOVEDANIE
Având în faţă această listă de păcate, ne putem face un amănunţit examen de conştiinţă. Astfel putem descoperi mai ales păcatele ascunse, pe care le-am făcut şi nu ştiam că sunt păcate sau nu ne-am dat seama că păcătuim.
Cel mai simplu şi mai sigur este să luaţi ceva de scris şi o hârtie şi, pe măsură ce citiţi păcatele, notaţi pe hârtie pe cele pe care le-aţi făcut. Notaţi-le nu exact cum sunt în listă, ci cum s-au întâmplat în viaţa dumneavoastră. Să nu credeţi că le veţi ţine minte pe toate. Veţi avea neplăcuta surpriză să constataţi că la Spovedanie, sub epitrahilul preotului duhovnic, nu vă veţi mai aminti mare lucru deoarece, cum zice părintele Cleopa, „diavolul ne ia mintea şi uităm”. „SCRIEŢI, CĂ ŞI DIAVOLUL A SCRIS”. Dacă veţi avea hârtia cu dumneavoastră la Spovedanie, veţi fi sigur că astfel nu rămâne nimic nemărturisit din cauza uitării. Totuşi nu trebuie prezentate preotului păcatele pe larg cum sunt scrise aici, ci cât mai pe scurt.
Atenţie! La Spovedanie se mărturisesc păcatele care s-au mai întâmplat de când v-aţi mărturisit ultima dată şi cele care au rămas nemărturisite (fie le-aţi uitat, fie nu aţi ştiut că sunt păcate şi între timp aţi aflat). Păcatele deja mărturisite nu se mai repetă. De asemenea nu se povestesc împrejurările, ziua, ora, locul etc. în care s-au petrecut păcatele. Nu au decât foarte rar importanţă şi aceste poveşti nu vor face decât să consume din timpul de mărturisire al altor creştini şi să împovăreze pe preotul duhovnic. Eventualele explicaţii vă vor fi cerute de duhovnic.
De asemenea, dacă nu sunteţi hotărât (hotărâtă) să spuneţi tot din diferite motive şi ascundeţi cu bună ştiinţă unele păcate, mai bine nu vă mărturisiţi, pentru că nicidecum nu vi se vor ierta cele mărturisite, ci se zice chiar că se vor dubla. De ce ne este ruşine de preot să mărturisim păcatele? Oare nu este şi el om ca şi noi? De ce oare n-am avut această ruşine atunci când am făcut păcatul?
Cele mai importante în privinţa Spovedaniei sunt condiţiile iertării păcatelor mărturisite:
- umilinţa părerea de rău pentru aceste păcate;
- hotărârea de a nu le mai repeta;
- mărturisirea să fie sinceră şi completă;
- preotul duhovnic să dea dezlegarea păcatelor;
- împlinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic.
Preotul duhovnic la care ne mărturisim se alege. Aşa cum căutăm pentru bolile noastre cel mai iscusit doctor, tot aşa trebuie şi pentru păcatele noastre să căutăm cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie să schimbăm duhovnicul decât pentru motive întemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este stăpânit de păcate mari etc.). Cu cât el ne cunoaşte mai bine, cu atât ne poate sfătui mai bine.
Trebuie să spunem preotului:
- când ne-am spovedit ultima dată;
- dacă atunci am spus toate păcatele;
- dacă am primit vreun canon;
- dacă am primit dezlegare la Sfânta împărtăşanie.
Preotul duhovnic este un simplu martor care să mărturisească înaintea Judecătorului toate câte mărturisim noi la el. în ziua judecăţii el atât poate spune, cât am zis noi. Ce nu i-am spus nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer.
FOLOASELE DESEI SPOVEDANII
Primul folos al desei spovedanii este acela că păcatul nu prin-de rădăcini în noi şi se strică din suflet cuibul satanei.
Al doilea folos al desei spovedanii este că omul care se spovedeşte des ţine minte uşor greşelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel care se mărturiseşte rar greu îşi aduce aminte toate câte a făcut.
Al treilea folos al desei spovedanii este că şi dacă i s-ar întâmpla să cadă într-un păcat greu, îndată aleargă la spovedanie şi intră în harul lui Dumnezeu.
Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta îl află moartea curăţit. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepţilor şi a păcătoşilor, căutând să afle pe om în păcate pentru a-i lua sufletul. Dar la cei care se mărturisesc des şi curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezle-gare de păcate.
Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se opreşte şi se înfrânează de la păcate, aducându-şi aminte că după puţine zile se va mărturisi din nou.
ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (LISTĂ DE PĂCATE)
1. Am deznădăjduit în ajutorul şi mila lui Dumnezeu.
2. Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătos (păcătoasă) şi tot în iad voi merge.
3. Am zis: dacă vrea Dumnezeu mă mântuieşte, dacă nu, nu.
4. Am zis că nu-mi ajută Dumnezeu, că m-a uitat Dumnezeu.
5. Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, rai, iad, îngeri, draci. Am îndoială că există Dumnezeu, rai, iad etc., pentru că nu le-am văzut.
6. Am socotit Sf. Scriptură mincinoasă. Nu cred în anumite minuni, întâmplări povestite în Sf. Scriptură.
7. Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu.
8. Am hulit pe Dumnezeu, pe sfinţi, pe Maica Domnului, Sfintele Taine etc.
9. Am avut prea mare încredere în mila lui Dumnezeu zicând: oricât aş păcătui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun.
10. Am avut gând de sinucidere. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.
11. Am fumat. M-am drogat (fumatul şi drogurile sunt sinucidere). Am vândut ţigări şi/sau droguri.
12. Am înjurat. Şi de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserică, icoană, candelă, Dumnezeu, Hristos, tămâie, morţi etc.)
13. N-am plătit lucrătorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împăcat cu ei. Nu i-am plătit la timp. Am cumpărat ceva şi n-am plătit.
14. Am asuprit pe slugi, pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe neputincioşi. I-am batjocorit.
15. Mi-am dorit moartea la necaz.
16. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.
17. În mod intenţionat, am amputat vreun membru al meu sau al altuia.
18. Am cârtit la Dumnezeu la necazuri că prea mi-e greu, că de ce am pierdut tocmai eu, că de ce sunt prigonit eu şi păcătoşii trăiesc bine, că nu-i bine, sau că e prea e frig, cald, prea plouă etc., în loc să am răbdare.
19. Am dat vina pe Dumnezeu pentru relele care mi s-au întâmplat, în loc să dau vina pe păcatele mele.
20. Am fost nemulţumit(ă) cu starea mea (mai bine era aşa decât aşa).
21. Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.
22. Am jurat strâmb. Am jurat că voi face ceva rău.
23. Am jurat pe Dumnezeu, pe Sfânta Cruce, pe sfinţi etc. fără rost, doar ca să mă fac crezut(ă).
24. M-am jurat să mor, să orbesc, să mă ardă focul, să moară mama, copilul meu etc..
25. Am încălcat jurământul.
26. Am blestemat. Şi pe mine însumi (însămi) m-am blestemat.
27. Am fost făţarnic(ă), prefăcut(ă), linguşitor(oare), viclean(ă).
28. Am vorbit cu mai multe înţelesuri.
29. Am purtat vorba de colo-colo.
30. Am pus pe alţii să se certe sau să se bată, chiar şi numai pentru a mă distra.
31. Am păgubit sufleteşte şi trupeşte pe aproapele meu.
32. Am împiedicat pe aproapele meu să dobândească ceva bun, din invidie şi răutate.
33. Am clevetit, discutat, bârfit, ţinut contul altuia.
34. Am clevetit pe preoţi.
35. Am clevetit pe părinţii trupeşti, nu i-am respectat, nu i-am ascultat la bine, i-am înjurat, i-am bătut.
36. Nu i-am ajutat pe părinţii trupeşti, nu i-am cercetat când au fost bolnavi, nu i-am îngrijit la bătrâneţe, nu am fost îngăduitor (îngăduitoare) cu slăbiciunile şi ciudăţeniile bătrâneţilor lor.
37. Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l, calomniindu-l şi discutându-l.
38. N-am înlăturat răul pe care l-am văzut venind peste aproapele meu pe cât mi-a stat în putinţă.
39. Am împrumutat cu camătă (dobândă) la persoane fizice.
40. Fiind scumpaci, am vândut cu preţ prea mare.
41. Am determinat pe alţii să-mi vândă foarte ieftin, cu mult sub preţul real.
42. Am fost la vrăjitoare, ghicitoare, spiritism. Am făcut farmece cuiva.
43. Ştiu să descânt de rău. Ştiu să fac farmece.
44. Am făcut farmece cu lucru sfânt (tămâie, agheasmă, ulei din candelă etc.)
45. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morţi, ca să li se întâmple ceva rău. Am „întors lumânările” pentru răul duşmanilor, i-am scris pe toacă sau pe clopot ca să li se întâmple ceva rău..
46. Am purtat aţă roşie să nu mă deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrăjitoare date „ca să nu se mai prindă farmecele de mine”, am făcut focuri şi am sărit peste ele, am dat copilul pe geam şi alte obiceiuri drăceşti.
47. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, semnul Sfintei Cruci, pentru vrăjitorie, descântece.
48. Mi-am căutat norocul în zodii, horoscoape, cu papagalul. Am purtat talismane, amulete etc.. Am crezut în destin.
49. Am fost la persoane cu puteri „paranormale”, „sfinţi”, cu aşa-zise descoperiri de la Dumnezeu care sunt de fapt de la diavolul mari înşelări.
50. Am crezut că sufletul, după ce iese din om, trece în diferite animale (reîncarnare).
51. Am fost la masoni (masoneria este o religie păgână şi un sistem antihristic). Fac parte din organizaţii care au legătură cu masoneria.
52. Am participat la ritualuri ale sataniştilor.
53. Am fost la cei care se ocupă cu spiritismul (vorbirea cu morţii) şi cu hipnoza.
54. Am batjocorit, lovit, bătut pe cineva. Pe părinţi, pe preoţi.
55. Am judecat pe alţii ce fac, ce zic, de ce sunt aşa şi nu altfel etc.
56. Am presupus, bănuit pe alţii. Mereu sunt suspicios.
57. Am fost iscoditor (iscoditoare).
58. M-am preocupat şi am urmărit în amănunt viaţa altora, dincolo de ceea ce implică datoria şi dragostea faţă de ei.
59. Am luat ceea ce se cuvenea altuia.
60. Am păcălit, înşelat pe cineva. Am vândut marfa rea ca marfă bună.
61. Am nedreptăţit pe cineva. Am luat din animalele, recoltele altora.
62. Am împrumutat ceva şi n-am dat înapoi.
63. Am ascuns în casa mea lucruri străine.
64. Am găsit lucruri străine şi, ştiind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi.
65. Am furat ceva. De la stat (averea publică), sau de la om? De la biserică? De la străini sau de la părinţi, de la rude? Păcatul acesta nu se iartă până nu înapoiem lucrurile. Dacă nu mai putem‚ să facem milostenie.
66. Am mutat hotarul ca să iau din terenul vecinului.
67. Am ascuns furtişagul altuia. Am în casă vreun lucru de furat.
68. Am vândut sau am cumpărat lucruri despre care bănuiam sau ştiam că sunt de furat.
69. Am falsificat acte, semnături etc. pentru a-mi însuşi ce nu-mi aparţinea.
70. N-am întors paguba făcută aproapelui, chiar şi fără voie.
71. Din răutate, am stricat avere străină (semănături, pomi, maşină etc.).
72. Am înşelat statul, depunând declaraţii de venit false.
73. Am moştenit cu bună ştiinţă avere agonisită prin păcate. N-am făcut milostenie multă din ea.
74. Am dat sau am luat şpagă (mită). Am primit mici „atenţii” la serviciu sau am luat mici „comisioane” pentru treburi care erau de datoria mea şi pentru care primesc salariu.
75. Am câştigat bani prin metode necinstite.
76. M-am lăcomit la avere, zgârcindu-mă la milostenie.
77. Din cauza zgârceniei, nu m-am hrănit şi nu m-am îmbrăcat cum trebuie.
78. Sunt necumpătat(ă) în cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare.
79. Am jucat jocuri de noroc.
80. N-am ajutat biserica şi pe săraci după putere.
81. Dacă mi-au venit în gând păcate, m-am îndulcit gândindu-mă la ele, în loc să le alung imediat.
82. Am căutat momentul potrivit pentru a face un păcat (exemplu: hoţul care caută să fure, curvarul care caută femeie, etc.).
83. Am pârât pe cineva cu scopul de a-i face rău.
84. Am minţit împotriva cuiva cu scopul de a-i face rău (mărturie mincinoasă împotriva aproapelui).
85. Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am făcut să mă urască.
86. Port ură pe cineva. Ţin minte răul. Aş vrea să mă răzbun. M-am bucurat de răul altuia.
87. Doresc răul cuiva. Doresc altora boală, necazuri, moarte, etc.
88. Am căutat mijloace să desconsider pe cineva înaintea altora.
89. În timpul rugăciunii m-am gândit la altceva.
90. Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am mişcat de colo-colo prin biserică.
91. Nu mi-a fost gândul la slujbă. M-am uitat ce fac alţii, cu ce sunt îmbrăcaţi.
92. Am mâncat, am băut ceva pe ascuns.
93. M-am lăcomit la mâncare. Am mâncat cu nesaţ. Mi-am îngrăşat trupul cu mâncăruri peste măsură.
94. M-am făcut rob (roabă) pântecelui, dând importanţă foarte mare mâncării.
95. M-am ameţit la cap cu băuturi alcoolice. M-am îmbătat. Am şi vărsat după aceea.
96. Am vrut să fiu deasupra tuturor cu ceva anume dacă nu cu totul.
97. Am făcut din sărăcia sau din bogăţia mea un motiv de laudă.
98. M-am mândrit, m-am fălit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâmfat, m-am înfumurat, mi-am admirat singur însuşirile.
99. M-am mândrit şi m-am lăudat cu copiii mei, cu familia mea, cu fraţii mei.
100. M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în comparaţie cu alţii. Nu mai e nimeni ca mine.
101. Îmi place să mă laude alţii. Când fac o faptă bună, aştept laude de la alţii şi nu plată de la Dumnezeu.
102. Am flatat pe alţii cu laude ca să-mi asigur stima lor şi să obţin diferite foloase.
103. Am fost fără răbdare şi fără ruşine şi am întrerupt pe cel ce vorbea, fără să-i ascult părerea până la capăt.
104. Mă îndreptăţesc în orice lucru şi accept foarte greu un sfat sau o părere de la alţii.
105. Am insistat pe părerea mea, fără să respect şi să iau în seamă părerile altora, având astfel impertinenţă şi siguranţă de mine însumi (însămi).
106. Mi-am exprimat părerea sau judecata fără să-mi fi fost cerută.
107. Am fost insistent(ă), cerând mereu explicaţii de la alţii pentru probleme pe care le puteam rezolva singur(ă).
108. Am considerat unele învăţături de credinţă greşite pentru că nu le-am putut înţelege cu mintea mea omenească.
109. Am încredere mare în mine, în loc să am în Dumnezeu.
110. M-am crezut mai bun(ă), mai credincios(oasă) ca alţii, socotindu-i pe ei mai răi, proşti, necredincioşi, etc.
111. Am desconsiderat pe cei fără experienţă sau neştiutori, pe cei inferiori mie în educaţie, ştiinţă, avere etc.
112. Am ambiţie, încăpăţânare, obrăznicie, neruşinare, iubire de sine.
113. Mă stăpâneşte întristarea şi deprimarea din cauză că altul este înaintea mea.
114. Iată formele prin care se manifestă păcatul mândriei: SLAVĂ DEŞARTĂ, LAUDĂ, PREŢUIRE DE SINE, FASTUOZITATE, LĂUDĂROŞENIE, AROGANŢĂ, IFOS, ÎNFUMURARE, ÎNDRĂZNEALĂ, ÎNĂLŢARE DE SINE, MEGALOMANIE, IUBIRE DE SLAVĂ, IUBIRE DE SINE, EGOISM, COCHETĂRIE, IMPORTANŢĂ DE SINE, AUTORITARISM, IUBIREA DE STĂPÂNIRE, EXHIBIŢIONISM, OBRĂZNICIE, NECUVIINŢĂ, INSOLENŢĂ, LAŞITATE, IMPERTINENŢĂ, ÎMPOTRIVIRE ÎN CUVÂNT, NEASCULTARE, VIOLENŢĂ, REPEZIRE, INSISTENŢĂ, ÎNCĂPĂŢÂNARE, IRONIE, IPOCRIZIE, INVIDIE, DESCONSIDERARE, LOVIRE, OSÂNDIRE, EXCENTRICITATE, PERFECŢIONISM, HIPERSENSIBILITATE.
115. Am râs de păcatele şi defectele altora. Şi de faptele lor bune am râs.
116. Am lăudat păcatele altora.
117. M-am lenevit a face rugăciune în fiecare dimineaţă, seară, la fiecare masă.
118. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri.
119. N-am ţinut cele 4 posturi de peste an. Am mâncat carne în săptămâna brânzei.
120. Am ţinut post negru sâmbăta şi duminica.
121. Am zis: mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce, decât să o mănânci.
122. Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri şi vineri când era harţi sau sâmbătă şi duminică când se mânca peşte, socotind că nu sunt bune aceste rânduieli.
123. Nu mi-am iubit soţul (soţia) ca pe mine însumi. Din pricina mea a făcut păcate.
124. Mi-am considerat soţia (soţul) ca fiind inferioară (inferior) mie.
125. Am trăit cu soţul (soţia) înainte de cununia religioasă.
126. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii şi al ciclu-lui lunar; 40 de zile după naştere.
127. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei.
128. Am luat pastile anticoncepţionale, am folosit spermicide, ca să nu fac copii (unele din acestea provoacă avort).
129. Am făcut păcatul onaniei ca să nu fac copii, adică: am folosit prezervativ sau am vărsat sămânţa afară ca bărbat, iar ca femeie am folosit diafragmă.
130. Am făcut avort. Ca bărbat, am dat voie soţiei să facă avort. Am îndemnat pe alţii să facă avort, făcându-mă autor moral al uciderii.
131. Am folosit sterilet ca să nu fac copii (steriletul provoacă avort).
132. M-am împreunat cu soţul (soţia) de mai multe ori în 24 de ore.
133. M-am împreunat cu soţul (soţia) în diferite poziţii, ca animalele.
134. Ca părinte nu m-am ruşinat de copiii mei, dezbrăcându-mă în faţa lor.
135. M-am împreunat cu soţul (soţia) în văzul sau auzul copiilor mei, crezând că sunt mici şi nu ştiu.
136. Mi-am maltratat sexual soţul (soţia).
137. Am curvit. Am preacurvit. Am curvit cu mintea şi cu inima, îndulcindu-mă prin închipuirea păcatelor trupeşti.
138. Am privit cu poftă la trupurile şi la feţele femeieşti sau bărbăteşti şi am preacurvit cu ele în inimă.
139. M-am ras pe părţile ascunse ale trupului. Am fost la plajă; am făcut nudism.
140. Nu mi-am ascultat soţul (soţia), făcând doar ce am vrut eu. Am vrut să fac din el (ea) unealta mea supusă şi nu l-am acceptat (n-am acceptat-o) cu defectele pe care le are.
141. Nu am răbdat şi nu am iertat greşelile soţului (soţiei).
142. Am regretat uneori că m-am căsătorit cu persoana respectivă şi nu cu alta.
143. Am necinstit şi nu am iubit părinţii şi rudele soţului (soţiei).
144. Nu am răbdat atunci când soţul (soţia) era nervos (nervoasă), aşteptând să-i treacă mânia ca să-i spun ce vreau.
145. Cu trecerea timpului, nu i-am mai arătat soţului (soţiei) afecţiunea şi interesul pe care i le-am arătat la început.
146. Am ignorat faptul că prin cununie am devenit una cu soţul (soţia) mea şi am arătat altora (părinţi, copii, rude) dragoste mai mare decât pentru el (ea), încât avem certuri în casă din cauza acestora.
147. Am expus problemele noastre şi ne-am certat în faţa copiilor, provocându-le traume psihice.
148. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de acelaşi sex. Când îmi vin aceste gânduri, nu le depărtez, ci mă îndulcesc cu ele, deşi n-aş vrea să fac păcatul.
149. Am preacurvit cu rudă, fin, naş, văr, frate, fiu, fiică, nepot.
150. Am gândit să preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasă, călugăr, călugăriţă.
151. Am pipăit alt trup pentru a simţi şi provoca plăceri de desfrâu.
152. Am trăit necununat(ă), adică în concubinaj.
153. M-am căsătorit cu altă femeie, nefiind divorţat de prima.
154. M-am culcat cu femeia mea după ce am divorţat de ea.
155. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e păcatul amestecării de sânge).
156. Ca naş (naşă), m-am căsătorit cu fina (finul) sau am dat voie copiilor mei să se căsătorească cu copiii finilor mei.
157. Mi s-au făcut mai mult de trei cununii în biserică (cununia a 4-a este păcat).
158. Am făcut păcatul malahiei singur(ă) (adică atunci când o persoană îşi provoacă plăcere singură, masturbare). Acest păcat se numeşte curvia cu diavolul.
159. Am făcut păcatul malahiei cu altă persoană, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, cu copii.
160. Am făcut păcatul sodomiei (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie).
161. Am făcut păcatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).
162. Am preacurvit cu animale, păsări (zoofilie), cu copii (pedofilie).
163. Am privit filme, poze cu prostii. Am în casă poze, statui cu prostii.
164. Am vorbit prostii.
165. Am privit cu plăcere cum se împreunau animalele.
166. Am fost invidios (invidioasă). Mi-a părut rău de binele altuia. Îmi pare rău că altul are şi eu nu. Invidia este aceeaşi cu zavistia şi pizma.
167. M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am şi îmbolnăvit.
168. Am minţit. Am obiceiul să mint mereu.
169. Îmi place să „înfloresc” lucrurile şi poveştile.
170. Am obiceiul să dau vina mereu pe altcineva şi rareori mă învinovăţesc pe mine.
171. Am drăcuit. Am dat naibii. Şi pe mine însumi m-am dat dracului. Am zis: „să fiu al naibii”, „să mă ia”.
172. Am muncit în duminici şi sărbători. Am făcut lucruri pe care aş fi putut să le fac şi în alte zile: cumpărături, mâncare, spălat etc.. Am cumpărat şi am vândut în acele zile în loc să merg la biserică.
173. Am lipsit de la biserică în duminici şi sărbători. În timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri deşarte, am fost la târg etc.
174. Dacă am fost la biserică, n-am dat pomelnic şi n-am aprins lumânări, făcând aceasta mereu. Aceste lucruri trebuie să fie excepţii şi să se întâmple cât mai rar.
175. M-am dus la biserică numai de ochii lumii sau cu gânduri deşarte, nu din dragoste de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică.
176. Am stat în faţa la toţi în biserică. I-am dat la o parte pe alţii, zicându-le că stau pe locul meu.
177. Am adus daruri, jertfe şi donaţii la biserică din ce era mai rău.
178. Am ucis animal, pasăre. Le-am chinuit, batjocorit, le-am împovărat peste puteri, le-am lăsat să moară deşi puteam să le salvez.
179. Am mâncat eu sau am pus altora în mâncare spurcăciune (animal netăiat, carne de om, jertfe sataniceşti, necurăţie etc.)
180. Am sfătuit şi învăţat pe alţii să facă păcate.
181. Am fost la petreceri destrăbălate. În posturi, miercurea, vinerea, în duminici şi sărbători.
182. Cred în superstiţii: căldare goală, să nu mă întorc că-mi merge rău, dacă întâlnesc preot îmi merge rău, numărul 13 e cu ghinion, potcoava aduce noroc, usturoiul te păzeşte de spiritele rele, este semn rău când ţi se zbate ochiul sau îţi ţiuie urechea, când îţi taie calea pisica neagră, să te uiţi în oglindă în noaptea de Anul Nou etc.
183. Am crezut că există strigoi, vârcolaci şi alte chipuri ale satanei şi din aceste pricini am ţinut unele datini sau zile ca să nu mi se întâmple ceva rău.
184. N-am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri.
185. Am făcut glume, bancuri cu şi despre cele sfinte.
186. M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brăţări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul.
187. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca să atrag bărbaţii. Ca bărbat am îmbrăcat haine femeieşti, iar ca femeie haine bărbăteşti.
188. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împărtăşit.
189. M-am mâniat şi nu mi-a trecut îndată, ci am ţinut mânie.
190. Am făgăduit ceva şi n-am împlinit. N-am ţinut învoiala, promisiunea, prevederile contractului.
191. Am fost nestatornic în cuvântul dat.
192. N-am tămâiat şi stropit casa cu agheasmă cel puţin o dată pe lună.
193. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare.
194. Nu mi-am cerut iertare pentru a depărta orice vrajbă, chiar dacă n-am fost vinovat(ă).
195. N-am aprins candela la rugăciune, în duminici şi sărbători.
196. N-am făcut semnul crucii cum trebuie, drept.
197. N-am făcut cruce când am trecut pe lângă biserică.
198. Am mers la mai mulţi preoţi şi am zis la unul unele păcate, la altul altele.
199. Din pricina ruşinii sau a altor motive, am ascuns cu bună ştiinţă la Spovedanie unele păcate. M-am şi împărtăşit după aceea.
200. M-am împărtăşit la un preot, fiind legat de altul.
201. M-am împărtăşit fără dezlegarea duhovnicului.
202. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserică, atunci când am avut ciclu.
203. Am venit târziu la biserică. Am plecat înainte de sfârşitul slujbei fără motive întemeiate. Am făcut din acestea o regulă.
204. N-am crescut copiii în frica de Dumnezeu. Nu i-am învăţat poruncile lui Dumnezeu. I-am învăţat la rău, contribuind la uciderea lor sufletească.
205. Nu mi-am dus copiii la spovedanie şi împărtăşanie (de la vârsta de 7 ani copiii trebuie să se spovedească).
206. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persistă în greşeli.
207. Am fost prea îngăduitor (îngăduitoare) cu copiii mei, alintându-i şi lăsându-i necercetaţi în „nevinovatele” (părute mie nevinovate) patimi, stimulând astfel un comportament egoist şi negativist la ei.
208. Am arătat dragoste exagerată faţă de copii şi i-am cocoloşit.
209. Am arătat dragoste exagerată faţă de copii, încât am neglijat dragostea datorată soţului (soţiei).
210. Am transmis copiilor mei dorinţele şi scopurile mele nerealizate (este o mare greşeală ca, atunci când n-ai reuşit tu să devii doctor spre exemplu sau avocat, să-i forţezi în orice fel pe copiii tăi să ajungă ceea ce tu n-ai reuşit).
211. Nu m-am îngrijit să înveţe copiii mei bine. Când am văzut că stau prost cu şcoala, nu m-am îngrijit de ei să înveţe o meserie.
212. Am fost un exemplu de păcătoşenie pentru copiii mei.
213. Nu le-am explicat copiilor mei ce este păcat şi ce nu este.
214. Nu mi-am iubit la fel toţi copiii. Am fost părtinitor (părtinitoare) cu unul sau mai mulţi din copiii mei.
215. Am fost prea autoritar (autoritară) cu copiii mei. I-am pedepsit prea aspru şi uneori fără motive serioasă. De multe ori i-am silit să facă precum voiam eu, deşi era greşit. Nu am acceptat să aibă copiii mei nici o greşeală.
216. Am considerat copiii mei ca fiind proprietatea mea şi nu daruri ale lui Dumnezeu.
217. Am considerat copiii un chin şi o povară greu de dus. I-am considerat piedici în calea distracţiei şi a comodităţii. Am căutat să scap de ei ducându-i pe la rude, aducându-le îngrijitoare, pentru ca eu să fiu mai fără grijă.
218. M-am opus dorinţei copilului meu de a deveni preot sau călugăr.
219. Am silit copilul meu să devină preot sau călugăr, fără ca el să simtă vreo chemare spre acestea, el dorind să aibă alte preocupări în viaţă.
220. Nu m-am îngrijit, pe cât mi-a fost posibil, de educaţia spirituală a finilor botezaţi şi cununaţi de mine.
221. Am amânat Spovedania. Am zis să păcătuiesc, că mai e timp să fac pocăinţă şi să mă spovedesc.
222. N-am făcut canonul pe care l-am primit după Spovedanie.
223. M-am împărtăşit după ce am avut necurăţie în vis.
224. Ca femeie, m-am împărtăşit când aveam ciclu.
225. Ca femeie, n-am făcut molitvele la o zi, 8 zile şi 40 de zile după naştere. Am intrat în biserică înainte de a trece 40 zile. Am citit molitva înainte de a trece cele 40 de zile.
226. Am pierdut sarcina fără voia mea. Dacă mi s-a întâmplat aşa, n-am venit la preot să-mi citească rugăciunea specială.
227. Am lovit sau am făcut altceva unei femei gravide şi, din cauza mea, a pierdut sarcina.
228. Am înăbuşit copilul lângă mine, botezat sau nebotezat.
229. Din neglijenţa mea, mi-au murit copiii.
230. Am lăsat să-mi moară copilul nebotezat.
231. Am născut copil mort (se consideră că din pricina păcatelor părinţilor se întâmplă aşa).
232. Am scris pe pomelnic sau am plătit slujbe pentru copiii avortaţi, născuţi morţi sau morţi nebotezaţi.
233. Am abandonat copiii vii pe drumuri, în orfelinate (Sf. Vasile cel Mare spune că cine abandonează pruncul cade sub acuzaţia de ucidere).
234. Am mustrat prea aspru. Am cicălit. Am stat cu gura şi am fost prea băgăcios (băgăcioasă) pe altcineva.
235. Am lăsat nefăcută sfeştanie în casă mai mult de un an de zile.
236. Am făcut jocuri şi râsete la priveghiurile de morţi.
237. Nu mi-am făcut datoria faţă de rudele moarte. Nu le-am făcut tot ce trebuia.
238. N-am îngrijit mormintele. M-am zgârcit să plătesc sărindare, slujbe pentru sufletele celor adormiţi.
239. Am jelit morţii. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mână. Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva când a fost scos mortul din casă.
240. Am în casă, am citit cărţi sectare. Am fost la adunări de sectanţi, i-am primit în casă. Am luat daruri şi ajutoare de la ei. Am cântat cântece de la sectanţi.
241. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.
242. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.
243. Am dat anaforă pe jos.
244. Cred în vise. Ceea ce fac a doua zi este în funcţie de cele ce visez. (Dracii îşi bat joc de noi în vise, vestindu-ne cele care se vor întâmpla. Împlinindu-se visele, ne minunăm şi credem că avem darul preştiinţei).
245. Am cântat şi am ascultat cântece lumeşti şi cu prostii. Am dat bani celor care cântă astfel de cântece.
246. Am jucat şi am mers la discoteci şi alte petreceri anormale.
247. Am făcut nunţi şi petreceri cu mâncare de dulce şi cu muzică în post.
248. Am smintit şi l-am făcut să păcătuiască pe aproapele meu când a auzit ce zic şi a văzut ce fac (astfel sunt răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru păcatul aproapelui meu).
249. M-am mascat.
250. N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserică.
251. Am ascultat discuţiile altora, deşi nu-mi folosea şi îi deranjam
252. Ca femeie, am intrat în Sfântul Altar. Ca bărbat, am intrat în Sfântul Altar fără să am vreun rost şi vreo treabă acolo.
253. Am moştenire şi n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o.
254. Nu mi-am căutat sănătatea după datorie.
255. Am refuzat ajutorul medical atunci când am fost bolnav(ă), crezând că doctorii şi medicamentele nu sunt de la Dumnezeu.
256. Am luat anaforă şi agheasmă după ce am mâncat şi am băut, ori după ce m-am împreunat cu soţul (soţia) sau când am avut scurgeri în vis.
257. Am luat Agheasmă Mare fără a fi spovedit (excepţie face perioada de la Bobotează până pe 14 ianuarie când putem lua Agheasmă Mare chiar dacă nu ne-am spovedit).
258. Am râvnă nesocotită, habotnicie (post mult încât poate m-am şi îmbolnăvit, milostenie fără socoteală încât suferă cei din casă etc.).
259. Nu m-am rugat totdeauna cu faţa către răsărit.
260. Am dat importanţă mai mare celor trupeşti (hrană de prisos, îmbrăcăminte cât mai multă şi în pas cu moda, curăţenie exagerată etc.) decât celor sufleteşti, având astfel prea multe griji lumeşti şi nemaiavând timp deloc pentru cele ale sufletului.
261. În loc de a mă împăca cu aproapele, l-am tras la judecată.
262. Am făcut diferite pariuri diavoleşti, prin care mulţi şi-au pierdut sănătatea şi viaţa.
263. N-am sfătuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am învăţat pe cel nepriceput.
264. Am dat de pomană mâncare de dulce în zile de post.
265. Am mânuit fără grijă şi am necinstit obiecte sfinţite precum agheasma, tămâia, uleiul de la Maslu, anafora.
266. M-am expus pericolului fără să am motiv, ispitind astfel pe Dumnezeu (exemplu, am mers cu maşina cu viteza mare).
267. Nu m-am îngrijit şi am transmis altora boli contagioase.
268. Obişnuiesc să merg în localuri (baruri, cârciumi, discoteci), care constituie locul naşterii vieţii imorale şi conduc la păcate ca: alcoolismul, dependenţă de droguri, goană după câştiguri ilegale şi uşoare şi alte fapte care degradează personalitatea.
269. Am profitat de pe urma bisericii, căutând să-mi iasă câte ceva de la biserică.
270. Am venerat şi am idolatrizat persoane sau grupuri dintre artişti, sportivi, oameni politici sau din alte domenii.
271. Am venerat şi am idolatrizat o persoană bisericească, preot, episcop, în loc să-L cinstesc pe Dumnezeu.
272. Am avut dragoste de Dumnezeu din frică sau din interes.
273. Am cerut la rugăciune mai mult pe cele materiale decât pe cele ale sufletului.
274. Am ţinut calendarul pe vechi, nesocotind hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii.
275. Am fost de acord şi/sau am practicat: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc..
276. Am cerut la Dumnezeu să mă scape de ispite şi greutăţi, dar eu nu am luptat ca să scap.
277. Am fost la stadioane, săli de sport, pentru a urmări meciuri, spectacole sau alte manifestaţii păgâne sau sectare.
278. Am frecventat case şi locuri păcătoase. Am fost în baruri, bordeluri, sex-shop, striptease etc.
279. Nu am avut adevărata cunoştinţă de sine, adică nu am avut vedere clară despre toate slăbiciunile şi neputinţele mele.
280. Am fost stăpânit şi de aceste patimi: uitarea, neevlavia, iuţimea, amărăciunea, înfurierea, ura de oameni, pomenirea de rău, osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, laşitatea, rivalitatea, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, nebărbăţia, nemulţumirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, cârtirea, clevetirea, înfumurarea, părerea de sine, mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, iubirea de a porunci, iubirea de arătare, dorinţa de a plăcea oamenilor, neruşinarea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, rătăcirea gândurilor, iubirea de slavă, iubirea de argint, iubirea de plăceri trupeşti, iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor răutăţilor.
281. De asemenea, am fost stăpânit şi de aceste patimi: hulă, blasfemie, semeţie, împietrirea inimii, nesupunere, bârfă, defăimare, amăgire, nebunie, neînfrânare, nepricepere, neştiinţă, ieşire din minţi, aiureală, sălbăticie, toropeală, negrija de cele bune, greşeala de fiecare clipă, risipă, zgârcenie, cunoştinţa mincinoasă, odihna trupească fără de trebuinţă, moleşeală, răutate, nepăsare, puţina credinţă, slujirea la multe patimi, înălţare, amăgire, cutezanţă, întristare, grăirea împotrivă, făţărnicie, prefăcătorie, curiozitate, învoirea cu păcatele cele pătimaşe ale sufletului şi deasa cugetare la ele.
ALTFEL DE CLASIFICARE A PĂCATELOR
PĂCATELE ÎMPOTRIVA CELOR ZECE PORUNCI
Împotriva poruncii întâi greşesc:
- Cei fără de Dumnezeu;
- Cei cu mulţi dumnezei;
- Cei ce se leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, în superstiţii, ursitori, fermecători, vrăjitori, descântători, eretici;
- Cei ce se nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni;
- Cei care se deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu;
- Cei care se hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi;
- Cei ce urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El;
- Cei care ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie;
- Cei care fură lucruri sfinte şi bisericeşti;
- Cei care cumpără cu bani darul lui Dumnezeu;
- Cei care se lenevesc şi nu voiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare;
- Cei care citesc cărţile eretice şi care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos.
La porunca a II-a greşesc:
- Cei care se închină zidirii în locul Ziditorului;
- Cei care prin împătimirea către materie slujesc zidirii în locul Ziditorului, aşa cum sunt iubitorii de argint, desfrânaţii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi numeşte închinători de idoli, zicând: „Omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: desfrânarea, iubirea de argint şi lăcomia, care este slujire de idoli” (Coloseni 3, 5) şi cărora „dumnezeul lor este pântecele” (Filipeni 3, 19);
- Toţi câţi au evlavie făţarnică;
- Cei care cred în viziuni şi în vedenii deşarte şi înşelătoare;
- Toţi iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi cu inima lor.
La porunca a III-a greşesc:
- Toţi hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure;
- Cei ce zic "zău";
- Cei ce fac făgăduinţe bune şi le calcă;
- Proorocii cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii;
- Cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;
- Cei ce hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi la supărări;
- Toţi care nu suferă cu răbdare şi mulţumire bolile, necazurile, pagubele şi alte încercări care le vin prin îngăduinţa lui Dumnezeu;
- Toţi care hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi şi zic că în Scriptură se află basme şi alte neadevăruri.
La porunca a IV-a greşesc:
- Toţi care nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii
- Cei ce lucrează în Duminici şi sărbători;
- Cei ce prăznuiesc păgâneşte şi nu creştineşte şi se duc în Duminici şi sărbători la cârciumi, la baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de noroc;
- Toţi păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul în zile de Duminici şi sărbători, din Sfânta Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.
La porunca a V-a greşesc:
- Toţi copiii care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor;
- Cei care nu ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii Bisericii;
- Toţi supuşii care nu ascultă de stăpânii şi conducătorii ţării lor;
- Toţi părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se îngrijesc de fiii lor trupeşti şi duhovniceşti;
- Bărbaţii care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor şi femeile care nu ascultă de bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.
La porunca a VI-a greşesc:
- Toţi care omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi clevetire;
- Toţi care omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi;
- Cei bolnavi de boli contagioase care molipsesc pe alţii;
- Cei care se aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice fel;
- Femeile care omoară pe pruncii lor şi cei ce le ajută pe ele la acest mare păcat;
- Toţi cei care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele;
- Toţi care se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor;
- Toţi care zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor.
La porunca a VII-a greşesc:
- Toţi câţi preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;
- Monahii care au căzut din făgăduinţă;
- Cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării;
- Cei ce au căzut în desfrânare duhovnicească (eres);
- Toţi câţi au îndemnat pe alţii să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfătuit prin scrisori şi prin alte mijloace spre păcatul desfrânării.
La porunca a VIlI-a greşesc:
- Toţi furii, tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora;
- Toţi care fură din averea altora;
- Toţi negustorii care fură cu vicleşug punând cumpene nedrepte şi înşeală la cântar;
- Toţi care cumpără lucruri de furat ştiind aceasta;
- Toţi care iau amanet lucru străin şi îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a fost;
- Toţi care fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la oricine;
- Cei ce lucrează cu vicleşug şi cu nepăsare la lucrul aproapelui şi îl fac în pagubă în loc de folos;
- Toţi care nu plătesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au lucrat;
- Toţi câţi amestecă cele bune cu cele rele (cum ar fi vinul curat cu apă, laptele cu apă, smântâna cu lapte, mierea cu zahăr, seminţele de grâu cu alte seminţe, cu corpuri străine, spre a trage mult la cântar ş.a.m.d.).
- Cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii şi alţi meseriaşi care fac lucrul rău sau fură din materialul care li s-a încredinţat, spre a face lucrul cerut.
- Toţi care mută gardul sau hotarul ş.a.
La porunca a IX-a greşesc:
- Cei ce mărturisesc strâmb asupra altora;
- Cei ce jură strâmb spre paguba altora;
- Cei ce primesc şi se învoiesc cu minciunile minţii, adică cu păreri greşite asupra altora;
- Cei ce râd de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora;
- Cei ce îndeamnă pe alţii să jure strâmb;
- Cei ce clevetesc pe fraţii lor şi îi pârăsc pe ei la alţii spre a le face rău sau pagubă sau necinste;
- Judecătorii care luând mită judecă strâmb;
- Toţi cei care spun minciuni sau îndeamnă pe alţii să spună minciuni sau să jure strâmb;
- Toţi care din zavistie pun piedică altora care au dregătorii spre folosul de obşte al poporului.
La porunca a X-a greşesc:
_ Toţi care poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, ţarină, bou, slugă, slujnică, haine, avere şi toate câte sunt ale aproapelui.
Din cele zece porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de Dumnezeu, iar celelalte şase porunci învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de aproapele. Din acestea şase, primele cinci opresc păcatul cu lucrul: cinsteşte pe tatăl şi pe mama, să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui, iar porunca a zecea este cea mai subţire, căci opreşte păcatul spre a nu se face nici cu gândul şi nici cu pofta. Cu alte cuvinte această poruncă scoate păcatul din rădăcina lui.
Această sfântă poruncă ne învaţă pe noi şi ne porunceşte să ne păzim inima noastră de poftele şi gândurile cele rele care izvorăsc din ea, căci după cuvântul Domnului: Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15, 19). Şi în alt loc zice: Cel ce caută la femeie cu poftă, a şi preacurvit cu ea în inima sa. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice: "Precum flacăra aprinde pe trestie, aşa pofta aprinde pe suflet. Precum fumul întunecă şi vatămă ochii, aşa pofta întunecă şi orbeşte mintea". Şi iarăşi zice: "Rădăcină a preacurviei este pofta cea neînfrânată".
BIBLIOGRAFIE
Protosinghel Nicodim Măndiţă: Îndreptar de Spovedanie
Arhimandrit Cleopa Ilie: Îndreptar de Spovedanie
Diacon Gheorghe Băbuţ: Pelerinul român
Arhimandrit Atanasie Anastasiou, stareţ al Sfintei Mănăstiri Meteora: Spovedania - îndrumar.
ÎNVĂŢĂTURI DESPRE SPOVEDANIE
---CAND TREBUIE SA NE SPOVEDIM ?
O viata autentic crestina nu se poate concepe fara Spovedanie. Asa cum pentru neputintele si bolile trupului adesea luam medicamente, tot asa si pentru bolile sufletului, adica pacatele, trebuie sa administram tratamentul harului. Cu cat ne marturisim mai des, cu atat suntem mai aproape de Hristos, de adevarata viata crestina. Porunca a 4-a bisericeasca care zice" Sa ne spovedim si sa ne impartasim in cele 4 posturi de peste an sau cel putin o data pe an, in postul Sfintelor Pasti" nu interzice Spovedania in celelalte perioade ale anului. Oare hirotesia intru duhovnic este activa doar in timpul posturilor? ”Daca marturisim pacatele noastre Dumnezeu este credincios si drept sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea"( 1 Ioan 1;9 ), ni se spune in Sfanta Scriptura. Chiar daca nu savarsim mereu pacate mari totusi pacatele mici sunt nelipsite si ele se aduna. Orice eliberare de aceste rele este binevenita oricand si fiecare dintre noi am simtit o eliberare si o usurare imensa pe care ne-o aduce fiecare Spovedanie. Oare daca simtim ca ne-am imbolnavit, lasam acea boala pana ajunge in faza acuta, sau o tratam cat se poate de grabnic ?
Deci, de datorie crestineasca, spovedanie trebuie facuta in cele 4 posturi de peste an. Aceasta se face cu 1-2 zile mai inainte de Sf. Impartasanie, daca crestinul nu este oprit de preot a se impartasi. Crestinul se poate spovedi si in alte perioade ale anului, daca simte nevoia, sau a cazut in pacate grele; si atunci sa mearga la spovedanie cu hotararea temeinica de a nu mai repeta pacatele. Trebuie evitata spovedania rara, doar la Pasti de exemplu, intai de toate din pricina uitarii pacatelor. Evitati de asemenea, Spovedania in prima si ultima saptamana din post, dar mai ales Spovedania in Saptamana Mare, din pricina ca atat preotul, cat si crestinii sunt foarte ocupati atunci.
Crestinul care doreste să se spovedească trebuie întai sa-si aleaga ziua cand preotul randuieste in programul de la biserica data si ora pentru Spovedanie. Sa faca rugaciuni cu cainta, cu lacrimi, cu metanii, cu parere de rau pentru pacatele pe care le-a facut. Sa-si faca apoi un examen de constiinta, amintindu-si pacatele facute de la ultima Spovedanie si daca nu cumva a ramas vreun pacat care sa nu fi fost spus la aceasta. Este recomandat ca aceste pacate sa se noteze pe hartie si cu aceasta hartie sa venim la Spovedanie. Astfel Spovedania va fi completa si va decurge mai repede, nemaifiind necesar ca preotul sa ne intrebe toate pacatele. De asemenea este bine sa scriem pacatele pe hartie pentru ca, oricat ar vrea, nici un preot nu va reusi vreodata sa ne intrebe tot. Examenul de constiinta inainte de Spovedanie este strict necesar. Ca rugaciuni sa nu lipseasca Psalmul 50.
---Daca la spovedit primesti canon cu metanii, cum procedezi in zilele de sambata si duminica si in zilele oprite de metanii?
Canonul de metanii nu se face sambata si duminica, nici in perioadele praznicelor împărătesti, se intrerupe si se continua dupa aceea.
---De la ce varsta se spovedesc copii ?
De la varsta de 7 ani. Asa este randuit in Sfintele Canoane.
---Este primita spovedania pe patul de moarte sau boala ?
Cat este de primita, numai Dumnezeu stie exact. Aceasta insa trebuie sa se faca, pentru ca nu se stie credinta si cainta omului. Si, in ce ne va gasi moartea, in aceea vom fi judecati, a spus Mantuitorul.
---In ce cazuri se schimba duhovnicul ?
Duhovnicul il poate schimba orice persoana, daca nu se foloseste de sfatul lui, daca nu tine seama de pacatele pe care le marturiseste, daca este caterisit pentru unele pacate mari si daca este indraznet, obraznic, neserios. Se mai poate schimba si in cazul in care preoteasa ar fi geloasa, banuind ca persoana care se spovedeste nu vine cu ganduri serioase. Sau cand preotul moare, cand se muta preotul sau crestinul.
---Cand preotul nu da canon, iar constiinta cere, cum se procedeaza ?
Crestinii cunoscatori, credinciosi, au inteles si au rupt-o cu pacatele mari si nu au pacate de moarte care indica canoane grele si oprirea de la Sf. Impartasanie, sa aleaga drept canon milostenia.
---CE ESTE DEZLEGAREA DE LA SPOVEDANIE ?
Este rugaciunea pe care preotul duhovnic o rosteste la sfarsitul marturisirii pacatelor: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni sa te ierte pe tine fiule duhovnicesc ... si sa-ti lase tie toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, amin". Aceasta dezlegare nu este obligatorie dupa Spovedanie. Daca duhovnicul gaseste motive sa nu acorde aceasta dezlegare, poate sa nu o faca. Exemplu de motive : pacate foarte mari, constatarea unei insuficiente pocainte la o persoana care s-a mai marturisit mai inainte etc. Observam ca dezlegarea aceasta nu contine nimic referitor la Sfanta Impartasanie. Nu inseamna ca toti carora li s-a citit aceasta dezlegare se pot impartasi. Duhovnicul va face totdeauna o mentiune suplimentara referitoare la aceasta si daca el o va omite din felurite motive, este necesar ca noi sa-l intrebam.
---BISERICA ORTODOXA PERMITE MARTURISIREA PUBLICA (COLECTIVA) ?
Nu. Ea este opusa atat traditiei si randuielii tipiconale ortodoxe, cat si scopului Tainei Spovedaniei. Ea este o marturisire sumara si consta in citirea de catre duhovnic a "Rugaciunii de iertare a tuturor pacatelor de voie si fara de voie si a tot juramantul si blestemul", care contine o insiruire a tot felul de pacate care pot fi savarsite si pentru iertarea carora se roaga preotul. Dupa ce preotul enumera aceste pacate, credinciosii spun cu totii: "ca acestea si mai mari decat acestea am facut", iar duhovnicul rosteste peste toti odata rugaciunea de dezlegare.
Personal am vazut si o alta metoda: rugaciunile dinaintea dialogului dintre duhovnic si crestin, asa-numitele Molitfe de la Spovedanie se citesc in mod firesc pentru toti crestinii, dar apoi dialogul duhovnic-crestin nu mai are loc individual, ci preotul ii intreaba pe toti deodata daca au facut un pacat, iar credinciosii raspund fiecare in parte cu "da" sau "nu", adaugand eventual si pacatul spus anterior de preot. Dupa aceea primesc in comun dezlegarea.
Este lesne de inteles de ce o asemenea forma de spovedanie nu poate fi acceptata de Biserica. In primul rand pentru ca Spovedania presupune un dialog direct intre penitent si duhovnic, dialog in care penitentul sa-si descarce sufletul (ajutat si de intrebarile duhovnicului) si din care duhovnicul sa-si dea seama de circumstantele atenuante sau agravante ale pacatelor, in scopul prescrierii unui canon cat mai potrivit. Simpla enumerare a pacatelor si recunoasterea lor exterioara, fara parere de rau, nu pot fi numite Spovedanie si nici iertarea nu se poate obtine, lipsind una din conditiile iertarii: parerea de rau pentru pacatele savarsite. Si lucrul cel mai grav care se intampla la marturisirea publica este ca multi se impartasesc cu nevrednicie, duhovnicul neputand sa aprecieze daca sunt cazuri care trebuie oprite de la Impartasanie. Spovedania colectiva nu aduce nici o marcare psihologica in sufletul crestinului, asa cum se face in urma unei Spovedanii individuale desfasurata in tihna, stare psihologica care formeaza sau adanceste parerea de rau pentru pacate si hotararea de a nu le mai repeta, doua din conditiile iertarii pacatelor.
---CE ESTE "SPOVEDANIA DUPA PRAVILA"?
Pentru a lamuri mai usor aceasta notiune, trebuie sa explicam mai intai ce inseamna acest termen de "Pravila". Pravila inseamna colectie de legi civile si bisericesti dupa care se conduce Biserica, constand majoritatea in canoane (exemplu "Pravila bisericeasca" scrisa de arhimandrit Nicodim Sachelarie). Desigur ca intre aceste canoane exista si unele referitoare la Spovedanie, dar nu la modul ei de savarsire, ci mai ales la modul in care preotul trebuie sa aplice canonul sau epitimia data penitentului dupa Spovedanie. Asa este de exemplu canonul 102 al sinodului VI Trulan care spune ca duhovnicul trebuie sa cerceteze felul pacatului si dorinta de intoarcere a celui care a pacatuit si astfel sa aduca bolii vindecarea potrivita, ca nu cumva sa greseasca in privinta izbavirii celui suferind. "Caci nu este simpla boala pacatului, ci felurita si in multe chipuri, si nascatoare de multe vlastare ale stricaciunii". Iar Sfantul Vasile cel Mare invata pe duhovnici asa:"...sa se cerce rodurile pocaintei, caci nu dupa timpul de penitenta le judecam, ci tinem seama de felul pocaintei" (canonul 4). Tot astfel mai sunt: canonul 12 al sinodului I ecumenic, canoanele 2, 3, 74, 75, -5 ale Sfantului Vasile cel Mare (el are cele mai multe canoane privitoare la epitimie), 4, 5, 7, - ale Sfantului Grigore de Nyssa si canoanele intregitoare ( care completeaza pe celelalte ) ale Sfantului Ioan Postitorul, ale carui canoane sunt in majoritate referitoare la epitimie.
Deci nu exista o carte anume care sa contina o randuiala a Spovedaniei si care sa se numeasca "Pravila", ci randuiala Spovedaniei se gaseste in "Molitfelnic" si "Aghiasmatar", doua carti de cult, singurele care conti
𝐃𝐨𝐚𝐦𝐧𝐞, 𝐝𝐚̆-𝐦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐓𝐞 𝐢𝐮𝐛𝐞𝐬𝐜 𝐧𝐮𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐞 𝐓𝐢𝐧𝐞.
𝐓𝐚̂𝐧𝐣𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐦𝐞𝐮 𝐩𝐞 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐮𝐥.
Te caut cu lacrimi și iarăși te pierd, și iarăși mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ți arăți Fața Ta, pe Care sufletul meu o dorește ziua și noaptea.
𝐃𝐨𝐚𝐦𝐧𝐞, 𝐝𝐚̆-𝐦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐓𝐞 𝐢𝐮𝐛𝐞𝐬𝐜 𝐧𝐮𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐞 𝐓𝐢𝐧𝐞.
𝒮𝒻. 𝒮𝒾𝓁𝓊𝒶𝓃 𝒜𝓉𝒽𝑜𝓃𝒾𝓉𝓊𝓁
Părintele Arsenie Boca:
Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele! Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia - de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi...
Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul! Să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce...
Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică.
Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava Lui."Dacă vrei să vii, vino așa cum ești, căci Dumnezeu te primește cu toate neputințele tale! Iar dacă vrei să iți pui toate în randuială înainte să vii, atunci află că nu vei veni niciodată!"
(Avva Antonie cel Mare)
Acatistul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul
Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1:
Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Condacul 1
Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiților, Macarie, purtătorule de Dumnezeu, iar locuind în pustiu ca într-o cetate, ai primit de la Hristos harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Icosul 1
De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra,
părinții tăi și-au înfrumusețat viața cu înfrânarea și cu postul, cu
rugăciunile și privegherea, cu milosteniile și cu multe alte fapte bune.
Iar neroditori fiind, se depărtaseră de traiul însoțirii, însă cu duhul
erau tot uniți. Pentru aceasta întreita rază a dragostei Sfintei Treimi
o au găzduit în inimile lor, și însuși Sfântul Patriarh Avraam le-a
vestit în vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea să fie
lumină lumii:
Bucură-te, cu tatăl tău, preotul Avraam, de bucuria vederii sfântului patriarh;
Bucură-te, că răpindu-li-se averile, părinții tăi au nădăjduit în Domnul;
Bucură-te, că au fost mângâiați de dumnezeiasca lumină a bunei-vestiri;
Bucură-te, că nu au zăbovit în a urma voii Domnului;
Bucură-te, că s-au mutat după dumnezeiasca rânduială lângă pustia în care aveai să-I slujești Lui;
Bucură-te, că tatăl tău a fost ridicat din boala cea de moarte cu mână tare;
Bucură-te, că îngerul lui Dumnezeu i-a vestit mila și binecuvântarea de sus;
Bucură-te, că lăcaș Sfântului Duh te-a numit;
Bucură-te, că numele fericirii ți-a dăruit;
Bucură-te, că viețuirea îngerească, roditoare a mântuirii multora, ți-a zugrăvit;
Bucură-te, că părinții tăi au mulțumit Domnului cu bucurie și cutremur;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 2-lea
Zămislit de părinții tăi la bătrânețile lor, ai alergat, fericite, cu dor dumnezeiesc, la izvorul cunoștinței de Dumnezeu. Și deprinzând Sfintele Scripturi, neobosit umblai pe cărările înțelepciunii, iar în inimă păzeai nestinsă lumina sfintei cântări de: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Cu viața cea fericită, ca și cu o neîntinată mireasă, doreai să te
însoțești. Iar când părinții tăi, uitând de îngereasca sfătuire, te-au
silit spre însoțire cu femeie, te-ai înălțat ca o pasăre peste cursa
vânătorilor. Așa ai putut împlini și voia părintească, dar și păzi
nestricată fecioria trupului și sufletului, pe care le închinasei lui
Dumnezeu:
Bucură-te, că în strâmtorare ochii sufletului la Dumnezeu i-ai ridicat;
Bucură-te, că El a pus sfat bun în inima ta;
Bucură-te, că ai împlinit voia Lui cu nădejde neclintită;
Bucură-te, că prefăcându-te bolnav, după ospățul de nuntă ai ieșit și ai alergat spre ajutorul de sus;
Bucură-te, că așa ți-ai păzit fecioria cea închinată Domnului;
Bucură-te, că ai mers în muntele Nitriei și în vis ai văzut un bărbat minunat, strălucind ca lumina;
Bucură-te, că el ți-a arătat pustiul unde aveai să te sălășluiești;
Bucură-te, că la întoarcerea acasă, mireasa ta a trecut la Domnul întru feciorie curată;
Bucură-te, smerire de sine prin gândul la moarte;
Bucură-te, negrijă de cele pământești și încredințare de sine lui Dumnezeu;
Bucură-te, că și părinții tăi s-au bucurat de curăția vieții tale;
Bucură-te, că le-ai slujit cu dragoste și osârdie până la moarte;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 3-lea
Ai căutat, fericite Macarie, cu râvnă, un sfânt călăuzitor pe calea mântuirii și pururea te rugai lui Dumnezeu pentru aceasta. Iar într-o zi, de praznicul unuia dintre sfinți, când pregăteai prânzul, mai ales pentru cei săraci și scăpătați, ai văzut în biserică un monah, venit pentru împărtășirea cu Sfintele Taine, și ai cunoscut chipul vieții celei îmbunătățite. Drept aceea l-ai chemat după slujbă la ospăț și, luându-l de-o parte, l-ai rugat să primească să-ți fie sfetnic bun în viață, ca împreună să-I cântați lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
A doua zi ai alergat la bătrânul monah, care ți-a primit mărturisirea
și tainele inimii, după care te-a povățuit îndelung. Iar seara, pe când
te odihneai, și-a ridicat mintea în rugăciune spre Dumnezeu și a văzut
în vedenie un sobor de monahi cu chipuri albe și aripi care te îndemnau
spre dumnezeiasca trezvie și râvnă în slujba lui Dumnezeu:
Bucură-te, că, prin povățuitorul tău, Hristos te-a chemat spre mântuirea multora;
Bucură-te, că printr-însul ai primit îngereasca chemare;
Bucură-te, că te-a grăbit spre cele plăcute Domnului;
Bucură-te, că te-a învățat multe despre rugăciune, priveghere și post;
Bucură-te, că întors acasă, ai împărțit toate ale tale săracilor;
Bucură-te, că ai îmbrățișat sărăcia de bunăvoie și ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că în mâinile sfântului bătrân ți-ai lepădat voia;
Bucură-te, că el a primit-o și a slujit-o cu dragoste înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-a învățat lucrul mâinilor spre așezarea duhovnicească;
Bucură-te, că ți-a făcut chilie nu departe de dânsul și te-a îngrădit cu porunci de suflet ziditoare;
Bucură-te, că te-a născut la viața îngerească binecuvântată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 4-lea
Ai sporit, Sfinte Macarie, în legea Domnului, prin alergarea pe calea cea strâmtă a vieții monahicești, încât episcopul locului, aflând despre viețuirea ta fericită te-a făcut cleric cu de-a sila, deși erai încă tânăr. Dar tu după o vreme ai fugit de acolo, căci ardeai de dorul liniștii celei după Dumnezeu, întru care neîncetat să-I cânți: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Întru lucrul mâinilor și rugăciune neîncetată a inimii te-ai întărit,
fericite, îngrădindu-te cu Crucea Domnului în războiul de gânduri,
năluciri și înfricoșate năvăliri pe care diavolul ți l-a ridicat
împotrivă. Și cum, pătruns de frica cuviincioasă și dragostea de
Dumnezeu, întru nimic socoteai meșteșugirile lui, a ridicat peste tine
război prin oameni, făcând pe o tânără ce luase în pântece din
desfrânare să arunce asupra ta păcatul cel cumplit:
Bucură-te, priveghere neîncetată cu duhul;
Bucură-te, înstrăinare de tulburările lumii;
Bucură-te, că ai fost învinuit și ocărât pe nedrept;
Bucură-te, că ai fost târât prin sat cu negrăită batjocură;
Bucură-te, că ai fost tras de păr și călcat cu picioarele;
Bucură-te, că ai fost bătut cu bețele de toți până aproape de moarte;
Bucură-te, că abia te-au lăsat viu, punându-se pentru tine chezaș un cinstit bărbat;
Bucură-te, că fiind gata să moară pentru tine, acesta te-a adus la chilie;
Bucură-te, că lucrai ziua și noaptea să hrănești pe femeia însărcinată;
Bucură-te, că, prin dreapta judecată a Domnului, ea nu a născut până ce nu a mărturisit clevetirea;
Bucură-te, că toți s-au pocăit și au alergat să-ți ceară iertare;
Bucură-te, că te-ai păzit de slava omenească, fugind de acolo în pustie;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 5-lea
Trei ani ai petrecut într-o peșteră, părinte, după care te-ai dus la Sfântul Antonie cel Mare în Muntele Faran, iar el te-a primit cu dragoste să-i fii ucenic în pustniceștile nevoințe. Și ai sporit în ele prin ascultare, încât erai numit de ceilalți frați tânăr bătrân. Căci din tinerețe arătai viață aleasă și te luptai ziua și noaptea cu diavolii, păzind neclintit zidul întemeiat de Hristos, Căruia Îi cântai: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Prin smerenie și pomenirea neîncetată de Dumnezeu ai stins mulțimea
săgeților vrăjmașului, luând de la Hristos, la patruzeci de ani de la
nașterea ta, darul tămăduirilor și al proorociei, precum și stăpânire
asupra necuratelor duhuri. Apoi te-ai învrednicit treptei preoțești și
ai fost călăuzitor părinților celor ce viețuiau în schit:
Bucură-te, suflet stăpânit de focul Duhului;
Bucură-te, inimă întărită cu hrană duhovnicească;
Bucură-te, biserică sfințită în care locuiește Hristos;
Bucură-te, că pe Marele Antonie adeseori l-ai cercetat;
Bucură-te, că de dânsul ai fost mult povățuit;
Bucură-te, că împreună v-ați împărtășit de tăria cuvintelor duhovnicești;
Bucură-te, că ai moștenit toiagul pe care Sfântul Antonie își sprijinea trupul;
Bucură-te, că precum Elisei de la Ilie ai luat și îndoit duh;
Bucură-te, că ai izgonit căpetenii diavolești cu postul și rugăciunea;
Bucură-te, că prin turnare de apă sfințită ai izbăvit o femeie de asemănarea cu un animal;
Bucură-te, că ai îndemnat-o apoi spre râvnă sporită în împărtășirea cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai risipit înșelarea celor cuprinși de farmece;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 6-lea
Prin ungerea cu untdelemn sfințit ai făcut sănătoasă pe o fecioară plină de răni și pe mulți ai tămăduit prin rugăciune de boli, vrăji și amăgirea eretică, chiar și morți ai înviat cu puterea lui Hristos, ca întru slava Lui să se înalțe din multe inimi cântarea întreit sfântă: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Pe o căpetenie a întunericului ai alungat-o din cel în care intrase
prin patima mândriei și lucra prin el false minuni și închipuiri
eretice. Căci la cererea stăruitoare a episcopului, te-ai rugat din
adâncul inimii, iar pentru mântuirea multor înșelați te-ai înarmat cu
credință și ai înviat un mort din cei de demult. Atunci diavolul a fost
izgonit cu putere din cel stăpânit, iar tu ai botezat pe cel înviat,
dăruind lui Hristos mulțime de popor:
Bucură-te, cel prin care slava lui Dumnezeu s-a arătat;
Bucură-te, surpare a puterii vrăjmașe prin lucrarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de dumnezeiasca insuflare;
Bucură-te, sfântă nevoință întru teama de a nu cădea în slavă deșartă;
Bucură-te, că prin tine Hristos a șters lacrimile celor necăjiți;
Bucură-te, că ai descoperit văduvei mâhnite zălogul cel ascuns;
Bucură-te, că pe bărbatul ei l-ai înviat ca să spună unde a pus visteria cea străină;
Bucură-te, izbăvitorul văduvei și al orfanilor de amara robie;
Bucură-te, că și pe un alt mort l-ai înviat, ca să scapi pe cel învinuit pe nedrept;
Bucură-te, că cel adormit i-a mărturisit din groapă nevinovăția;
Bucură-te, că nu ai căutat să afli pe cel vinovat, nădăjduind în judecata lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai arătat atunci că lucrul tău era mila, iar nu judecata;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 7-lea
Pe cel îndrăcit, care avea în sine pe diavolul îmbuibării și mistuia ca nimic toată mâncarea primită, l-ai tămăduit prin rugăciune și post, povățuindu-l spre înfrânare și lucrul mâinilor. Iar pentru călcarea sfintelor porunci te mâhneai și plângeai și întru Duhul Sfânt te rugai pentru toată lumea, încât chiar și pe cei din muncile iadului îi umbreai cu milostivirea. Pentru aceasta, cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Cu puterea lui Dumnezeu l-ai silit pe diavol să-și arate pe față
mulțimea meșteșugurilor cu care îi ispitea pe monahii din mănăstire, iar
pe singurul dintre frați care îi făcea voia, l-ai adus la mărturisire
curată și la sporirea în lupta cea bună:
Bucură-te, că pentru a-i înfrânge rușinea te-ai arătat celui căzut însuți ispitit de patimile ce-l stăpâneau;
Bucură-te, că așa a aflat îndrăznire spre mărturisire și pocăință;
Bucură-te, că l-ai întărit în postire și cugetarea cea după Dumnezeu;
Bucură-te, că l-ai îndemnat să învețe părți din Evanghelie și alte sfinte cărți;
Bucură-te, că l-ai învățat să nu primească gândul cel rău;
Bucură-te, că fratele sculat din păcat s-a arătat apoi mai potrivnic celui rău decât toți ceilalți;
Bucură-te, că primind pe doi tineri bogați, i-ai aflat după o vreme mari nevoitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că întru osteneli și răbdare se umpleau de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai văzut cum îngerul lui Dumnezeu îi păzea cu armă de foc;
Bucură-te, că ți s-a descoperit cum din gura lor ieșea foc până la cer;
Bucură-te, că adormind ei întru Domnul, ai întărit pe frați cu descoperirea sfințeniei lor;
Bucură-te, virtute atotvăzătoare;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 8-lea
Viața curată și fără de răutate a celor două femei măritate ți-a descoperit-o Cel de Sus, încât însuți te-ai minunat și ai zis: Cu adevărat, nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o ca pe însăși fapta, și după alegere trimite fiecăruia pe Sfântul Duh, Care lucrează și îndreptează viața celor ce vor să se mântuiască. Pentru aceasta, întru smerenia inimii păzim cântarea întreit sfântă: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Împreună cu Sfântul Macarie Alexandrinul, prietenul tău întru Domnul,
ai fost exilat de episcopul Luciu, eretic arian, cel care pe fericitul
episcop Petru l-a izgonit. Și duși de ostași într-un ostrov în care era
necunoscut numele lui Hristos Dumnezeu, ați alungat pe diavoli cu
rugăciunea și cu facerea de minuni. Atunci poporul ce slujea la idoli a
primit credința în Hristos și s-a botezat, ridicând o sfântă biserică
spre slava lui Dumnezeu:
Bucură-te, cetate întărită prin dragostea duhovnicească de frate;
Bucură-te, izbăvire de îndrăcire a fiicei slujitorului idolesc;
Bucură-te, vrednicie apostolească;
Bucură-te, că pe mulți i-ai născut la viața întru Hristos;
Bucură-te, că vestirea minunilor voastre a ieșit în tot pământul;
Bucură-te, rușinare a prigonitorilor rău-credincioși;
Bucură-te, că episcopul eretic a trimis în taină să vă întoarcă în pustia schitului;
Bucură-te, că de pretutindeni venea la tine mulțime de popor;
Bucură-te, că pe mulți îi învățai prin cuvinte de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, tămăduire a neputințelor sufletești și trupești;
Bucură-te, liman de odihnă al străinilor;
Bucură-te, mustrare cu blândețe a celor biruiți de patimi;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 9-lea
Pe ucenicul iubitor de arginți, care ți-a nesocotit mustrarea și nu s-a curățit de lepra patimii, l-a ajuns, după moartea ta, și lepra trupească, iar pe înfricoșatul slujitor idolesc l-ai făcut, prin cuvântul cel bun, mielușel al lui Hristos. Pentru aceasta slăvim milostivirea și dreptatea cu care Dumnezeu se îngrijește de făptura Sa, și alergăm la limanul netulburat al iubirii Sfintei Treimi, cântându-I împreună cu tine: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Cu gândul de a merge în pustia dinlăuntru te-ai luptat cinci ani,
temându-te de ispitirea vrăjmașului. Dar cum prin îndelunga ta răbdare
voia Domnului s-a vădit, ai mers acolo și ai aflat doi monahi care de
treizeci de ani se nevoiau în arșiță și ger cu dumnezeiască tărie.
Pentru care, părinte, te-ai pogorât și mai mult în oceanul smereniei,
adâncindu-ți mintea în teama curată de Domnul. Căci, prin aducerea
aminte de Judecată și de focul cel veșnic al neiubirii, îți topeai
trupul ca și cu niște năprasnice stihii:
Bucură-te, că ai murit lumii, dar ai aflat viața întru Hristos;
Bucură-te, minte neatinsă de săgețile ocărilor;
Bucură-te, cuget netulburat de veninul laudelor;
Bucură-te, desăvârșită neagonisire de cele lumești;
Bucură-te, micșorare de sine întru mărirea lui Hristos;
Bucură-te, tăcere făcută lăcaș al Cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, cădere cu fața la pământ înaintea Chipului mântuitor;
Bucură-te, ridicare a mâinilor spre primirea dumnezeiescului har;
Bucură-te, fugă de oameni pentru alipirea de Dumnezeu;
Bucură-te, chemare a milostivirii de sus ce stăvilește războiul patimilor;
Bucură-te, că ai primit în inimă întipărirea Chipului Iubirii;
Bucură-te, zbor al închinării spre veșnicia Iubirii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 10-lea
Ca un fericit părtaș la bucuria nestricăcioasă a Învierii te-ai arătat, părinte, căci acopereai neputințele omenești și te osteneai în rugăciune pentru izbăvirea celor ispitiți, izvorând lumii deznădăjduite tăria cântării îngerești: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Pe tâlharul ce îți fura din chilie l-ai ajutat ca un străin de cele
ale tale, iar pe ucenicul ispitit de o desfrânată, care a alergat în
rugăciune la mijlocirea ta, o mână nevăzută l-a răpit, aducându-l în
chilie, unde te rugai lui Dumnezeu pentru dânsul. Pentru aceasta, cu
bucurie îți cântăm:
Bucură-te, înstrăinare de toate cele trecătoare;
Bucură-te, plămădire întru realitățile cerești;
Bucură-te, privire a lumii ca prin ochii icoanei;
Bucură-te, zugrăvire pe tăblița inimii a icoanei Iubirii;
Bucură-te, slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate;
Bucură-te, izvor de pace cerească;
Bucură-te, înainte-vedere a celor de departe ca și a celor de aproape;
Bucură-te, suflet curățit până în adânc de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, tărie a dragostei ce sprijini pe cei ispitiți;
Bucură-te, sculare la viață a celor căzuți;
Bucură-te, părtaș în suferințe al mângâierii lui Hristos;
Bucură-te, însuți răpit prin văzduh de dumnezeiasca mână;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 11-lea
După nouăzeci și șapte de ani de viețuire întru Hristos ți s-a vestit în vedenie fericitul sfârșit de către Sfântul Antonie, povățuitorul pustiei, împreună cu Sfântul Pahomie, învățătorul vieții monahale. Și de apropiata chemare spre sălășluirea cu dânșii în sânurile Părintelui ceresc te-au încredințat, iar tu ai primit cu bucurie de la ei negrăita pace a lui Hristos și ai cântat: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Ai chemat, fericite, pe ucenici, încredințându-i Domnului și i-ai
îndemnat să păzească așezămintele duhovnicești și predaniile pustniciei,
după care ai bine rânduit obștea. Apoi ți-ai pus mâinile peste dânșii,
i-ai binecuvântat și te-ai rugat pentru ei, învățându-i din destul, și
te-ai pregătit de marea și înfricoșata trecere a hotarului veșniciei:
Bucură-te, floare a pustiei înmiresmată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că după trei zile, după cum ți s-a vestit, ai plecat la Domnul;
Bucură-te, de un heruvim cu mulțime de îngeri întâmpinat;
Bucură-te, de cetele îngerești și ale sfinților însoțit;
Bucură-te, comoară a Împăratului urcată în vistieriile cele veșnice;
Bucură-te, că prin sărutarea de pe urmă ai lăsat lumii îndemnul iubirii;
Bucură-te, ochi și mâini întinse spre Domnul până în sfârșit;
Bucură-te, că în brațele Lui ți-ai dat duhul;
Bucură-te, că sufletul tău a fost văzut suindu-se la cer netulburat de vrăjmașul;
Bucură-te, că te-ai acoperit cu smerenia până înlăuntrul porților Împărăției;
Bucură-te, foc ce arzi toate uneltirile vrăjmașilor;
Bucură-te, îngrădire cu puterea lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 12-lea
Pecetea Chipului lui Hristos și a Duhului ai primit, fericite, unindu-ți prin iubire firea cu harul dumnezeiesc în focul ispitelor. Pentru aceasta, la nunta Fiului lui Dumnezeu te-ai învrednicit a cânta cu Biserica cerească: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Arta care suie la ceruri desăvârșit o ai deprins, părinte, și zidire
nouă te-ai făcut spre luminarea și întărirea celor ce aleargă cu
credință la mijlocirile tale. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, fiu al Luminii și mângâierii;
Bucură-te, fiu al Legământului celui nou;
Bucură-te, că prin calea cea aspră ai ajuns la viața fericită;
Bucură-te, viață prefăcută în icoană de pururea închinare;
Bucură-te, stare neclintită în dragoste și adevăr;
Bucură-te, veșnică unire cu Hristos;
Bucură-te, odihnă în brațele Sfântului Duh;
Bucură-te, desfătare în sânul Părintelui luminilor;
Bucură-te, mărturisire cu viața a Crucii și Învierii Domnului;
Bucură-te, jertfă vie, bine plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Maicii Domnului fiu preaiubit;
Bucură-te, alăută a Sfintei Treimi ce faci să răsune glasul inimii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 13-lea
O, Sfinte Cuvioase Macarie, purtătorule al Chipului ceresc, care prin fapte dumnezeiești ne-ai arătat nouă adevărul credinței, luminează și în inimile noastre cunoștința Evangheliei Mântuitorului. Ca simțind lucrarea gândurilor rele, să ne lepădăm de întunericul ce ne împresoară și să primim ungerea bucuriei prin lucrarea Sfântului Duh. Iar prin fecioria inimii să ne facem părtași fericirii Preasfintei Fecioare, în care Tatăl Și-a făcut lăcaș cu Cel Unul Născut al Său. Așa, părinte, poartă de grijă din înalt, ca să nu ne aflăm neîndreptați și despărțiți de iubirea ta în ceasul înfricoșat al nașterii în veșnicie, ci împreună cu tine să cântăm Preasfintei Treimi: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra…, Condacul 1: Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi…, și se face otpustul.
Icosul 1
De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra,
părinții tăi și-au înfrumusețat viața cu înfrânarea și cu postul, cu
rugăciunile și privegherea, cu milosteniile și cu multe alte fapte bune.
Iar neroditori fiind, se depărtaseră de traiul însoțirii, însă cu duhul
erau tot uniți. Pentru aceasta întreita rază a dragostei Sfintei Treimi
o au găzduit în inimile lor, și însuși Sfântul Patriarh Avraam le-a
vestit în vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea să fie
lumină lumii:
Bucură-te, cu tatăl tău, preotul Avraam, de bucuria vederii sfântului patriarh;
Bucură-te, că răpindu-li-se averile, părinții tăi au nădăjduit în Domnul;
Bucură-te, că au fost mângâiați de dumnezeiasca lumină a bunei-vestiri;
Bucură-te, că nu au zăbovit în a urma voii Domnului;
Bucură-te, că s-au mutat după dumnezeiasca rânduială lângă pustia în care aveai să-I slujești Lui;
Bucură-te, că tatăl tău a fost ridicat din boala cea de moarte cu mână tare;
Bucură-te, că îngerul lui Dumnezeu i-a vestit mila și binecuvântarea de sus;
Bucură-te, că lăcaș Sfântului Duh te-a numit;
Bucură-te, că numele fericirii ți-a dăruit;
Bucură-te, că viețuirea îngerească, roditoare a mântuirii multora, ți-a zugrăvit;
Bucură-te, că părinții tăi au mulțumit Domnului cu bucurie și cutremur;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 1
Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiților, Macarie, purtătorule de Dumnezeu, iar locuind în pustiu ca într-o cetate, ai primit de la Hristos harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Canon de rugăciune către Sfinţii Cuvioşi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul
Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Troparul Sfântului Cuvios Macarie Alexandrinul, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Macarie. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1.
Irmosul:
Cetele israelitene cu picioare neudate trecând Marea Roşie şi adâncul cel umed, văzând cufundaţi în mare pe voievozii călăreţi vrăjmaşi, cu bucurie au cântat: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Părinte, luminându-te cu strălucirea cea Dumnezeiască şi acum cu îngerii petrecând, miluieşte cu rugăciunile tale pe cei ce săvârşesc preasfinţită pomenirea ta, cu bucurie strigând: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urcându-te statornic pe calea care duce la Viaţă, mergând, ai străbătut-o până la capăt, preafericite; şi fugind de zgomot ai risipit tulburările demonilor, strigând cu bucurie: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorându-ţi cugetul trupului, cu luptele tale cele sihăstreşti, prin Dumnezeiescul Duh, desăvârşit l-ai supus, părinte; şi cârmuindu-te cu a Lui Dumnezeiască Putere, cu bucurie strigai: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Toate cele plăcute le-ai părăsit părinte, îndrăgind bucuria cea pururea din Casa Domnului, unde este glasul celor ce prăznuiesc din inimă curată, strigând cu bucurie: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zămislind, Curată, în pântece pe Fiul Cel fără de ani al Tatălui Celui fără de început, Care a luat Trup pentru noi oamenii, L-ai născut în chip negrăit sub ani Căruia bucurându-ne strigăm: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins în putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plecându-te sub Legea Duhului şi cu armele Lui fiind încins, cuvioase, nu ţi-ai plecat voia la legea păcatului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sus la Dumnezeu avându-ţi cugetul, purtătorule de Dumnezeu, ai părăsit cele de pe pământ, prin ostenelile înfrânării, cu putere fiind uşurat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rupând legăturile firii cu vieţuirea ta cea mai presus de fire şi curată, de Dumnezeu purtătorule, ai câştigat lucrarea celor mai presus de fire.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca să vorbeşti cu Dumnezeu întru netulburare, Sfinte Preacuvioase Macarie, ai ales a locui în pustiu, depărtându-te de tulburări, părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce este cu deosebire Iubitor de oameni, vrând să mântuiască pe om, ca un Făcător de bine, S-a Sălăşluit în pântecele tău în chip mai presus de minte, Maica lui Dumnezeu.
Irmosul:
Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins în putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Cel Ce şade în Slavă, pe Scaunul Dumnezeirii pe Nor Uşor a venit, Iisus Cel Îndumnezeit, prin Palma Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Hristoase, Dumnezeirii Tale.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezbrăcatu-te-ai, părinte, de omul cel vechi, cel stricat şi odată cu el de patimile păcatului; şi prin înfrânare stăruitoare ai îmbrăcat, preacinstite, pe omul cel înnoit în Hristos.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţa ta cea prealuminată, părinte, prin toată fapta bună şi Dumnezeiască s-a arătat ca un desăvârşit îndreptar, în rugăciuni şi în postiri, în privegheri şi în cererile cele către Hristos, Iubitorul de oameni.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
N-ai dat genelor tale dormitare, purtătorule de Dumnezeu, părinte, până când te-ai făcut pe tine însuţi casă preasfinţită a Stăpânului, Cel Ce vede toate; către Care strigai: Slavă, Hristoase, Puterii Tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-ţi-ai la tinereţe cuminţenia, la bătrâneţe înţelepciunea, în toată viaţa statornicia şi îndelungă răbdarea şi dragostea către toţi cei ce strigă: Slavă Hristoase, Puterii Tale.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Oamenii fiind omorâţi de mulţimea păcatelor, i-ai însufleţit, Preasfântă şi căzuţi fiind în piericiune i-ai ridicat, născând pe Dătătorul de viaţă şi Izbăvitorul celor ce strigă: Slavă, Hristoase, Puterii Tale.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Luminarea Ta, Doamne, trimite-ne-o nouă şi din negura greşelilor izbăveşte-ne pe noi, Bunule, pacea ta dăruindu-ne nouă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndreptându-ţi, cuvioase, cugetul sufletului către cele de sus şi simţirile înţelepţeşte ocârmuindu-le, ai ajuns locaş sfinţit lui Dumnezeu, Atotţiitorul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Veştejit-ai ispitele celui viclean şi ai făcut neputincioase meşteşugirile lui cele amare, potrivindu-ţi pururea sufletul în pas cu Legea cea Dumnezeiască.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împodobindu-ţi, cuvioase, cugetarea sufletului şi făcându-ţi mintea stăpână, ai avut în Hristos Îndreptător către calea cea cerească.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioara a născut pe Fiul Cel mai presus de vreme, care a pus tuturor Legi de curăţie şi a vestit celor de pe pământ curăţia dreptei cinstiri de Dumnezeu.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Strigat-a, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona, în chit, rugându-se: din stricăciune izbăveşte-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În pustiu ţi-a fost drag să locuieşti cu osârdie, purtătorule de Dumnezeu, aşteptând acolo pe Dumnezeu, Cel Ce izbăvea şi păzea paşii tăi.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Neclintit ai petrecut în sihăstrie, înţelepţitule de Dumnezeu, păzind sihăstria până la sfârşit cu iscusinţă. Prin care te-ai învrednicit de Lumina Cea Neapusă şi Dumnezeiască.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Viaţă întocmai cu îngerii ai petrecut pe pământ şi cinste ca îngerii, după vrednicie, ai câştigat, stând înaintea Dumnezeului tuturor, împreună cu îngerii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zămislit-ai în pântece, Maica lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Cuvântul Cel fără de început, făcându-Se asemenea cu noi, pentru noi şi fiind cunoscut în două firi Neschimbat.
Irmosul:
Strigat-a, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona, în chit, rugându-se: din stricăciune izbăveşte-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor.
CONDACUL Sfântului Cuvios Macarie Alexandrinul, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
În casa înfrânării Domnul te-a aşezat, cu adevărat, ca pe o stea nerătăcitoare, luminând marginile, părinte al părinţilor, Sfinte Macarie, Preacuvioase.
CONDACUL Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...
Viaţă fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiţilor, Sfinte Macarie, purtătorule de Dumnezeu; şi locuind în pustiu, ca într-o cetate, ai primit de la Dumnezeu harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Cel Ce ai mântuit de foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldeii care fără dreptate prigoneau pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu îndemnarea cea de sus şi cu ajutorul lui Dumnezeu biruind pe vrăjmaşi, te-ai făcut purtător de biruinţă, strigând: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţind tulburarea ce se naşte din patimi, te-ai luminat cu lumina liniştii celei desăvârşite a sufletului, Sfinte Preacuvioase Macarie, strigând: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminându-ţi sufletul cu bunăcuviinţa faptelor bune şi făcându-te frumos la înfăţişare, ai cântat cu bucurie lui Dumnezeu: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe noi cei ce eram robiţi, Fecioară, chemându-ne Domnul Cel Iubitor de oameni către Ceea ce eram dintru început, sălăşluindu-se în pântecele tău, S-a Întrupat. Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvintele Vieţii Celei Veşnice primindu-le în inima ta, preafericite, trupul ţi l-ai istovit şi te-ai socotit mort pentru lume. Şi îmbrăcându-te cu omorârea trupului cea purtătoare de viaţă, ai strigat: pe Domnul lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Roagă-te, purtătorule de Dumnezeu, Celui Ce Singur este Dătător de bunătăţi, ca să se facă Milostiv celor ce prăznuiesc pomenirea ta cea preacinstită, cerând iertare de păcate celor ce strigă: pe Domnul lăudati-L făpturile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luând aminte la înclinarea cea neîncetată către Dumnezeu şi de acolo primind Raza Strălucirii, ca o lumină ce se răsfrânge într-o oglindă străvezie, o trimiţi celor ce cântă: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Pe scara cea întinsă către înălţime, în vârful căreia S-a arătat sprijinindu-Se Domnul, te-ai suit, părinte, pururea înaintând pe Dumnezeieştile trepte, cuvioase, până ce ai ajuns, strigând: pe Domnul lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Lăudămu-te, Ceea ce eşti Plină de har, că ne-ai născut nouă pe Dumnezeu Întrupat. Drept aceea toţi te numim Născătoare de Dumnezeu, Casă Primitoare de Dumnezeu, Frumuseţea lui Iacob, strigând: pe Domnul lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată: pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Eva, prin boala neascultării, blestemul a adus; iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla zămislirii, binecuvântare ai înflorit lumii; pentru aceasta toţi te mărim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu lacrimile cele sihăstreşti ai adăpat arătura inimii tale; iar acum bucurându-te, părinte, cu veselie culegi răsplătirile ca pârgă a luptelor tale. Pentru aceea toţi te fericim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lumina Cea Neajunsă ţi-a răsărit, Bucuria Veşnică te-a primit; acolo dănţuind cu îngerii pe lângă Împăratul şi Domnul, adu-ţi aminte, părinte preafericite, de cei ce săvârşesc cu credinţă sfântă pomenirea ta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Macarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Izbutit-ai să scapi de săgeţile, de lucrăturile şi de meşteşugnile demonilor; păzitu-s-a sufletul tău, fericite şi sfânt, curat, neîntinat şi vrednic s-a făcut de ajungerea în ceruri. Adu-ţi aminte de cei ce te laudă pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Străduitu-te-ai, părinte, după Legea alergătorului şi ai biruit precum se cuvine. Drept aceea, te-a cinstit Cel Singur Făcător de bine cu cununa măririi şi te-a învrednicit de Dumnezeiasca arătare de lumină şi de fericitele desfătări.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca Ceea ce ai născut pe Făcătorul tuturor făpturilor, Maica lui Dumnezeu, ai întrecut toată făptura cu Dumnezeiasca mărire, cu sfinţenia, cu harul şi cu toate biruinţele faptei bune; pentru aceea toţi te mărim.
Irmosul:
Eva, prin boala neascultării, blestemul a adus; iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla zămislirii, binecuvântare ai înflorit lumii; pentru aceasta toţi te mărim.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Cu focul sihăstriei fiind încercat, înţelepte, te-ai arătat mai lămurit decât aurul în cuptor. Pentru aceasta te-ai mutat către Împărăţiile cele Cereşti. De aceea cu credinţă lăudându-te, strigăm: cere pentru noi, părinte, har, milă şi iertarea greşelilor.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Povăţuieşte-ne la calea pocăinţei pe noi, cei ce ne abatem pururea către calea răutăţilor şi mâniem pe Preabunul Domn, Ceea ce eşti Neispitită de Nuntă, Binecuvântată Marie, Scăparea oamenilor celor fără de nădejde, Locaşul lui Dumnezeu.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Mieluşeaua cea cu totul fără prihană, văzând pe Mieluşelul şi Păstorul spânzurat mort pe Lemn, cu lacrimi ca o Maică tânguindu-se grăia: cum voi îndura smerenia Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi Patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeu?
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...