duminică, 31 martie 2024

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Stareţa” (Gherontissa)


 Manastirea trecea prin neajunsuri si vremuri grele. saracia era atat de mare incat nu mai aveau nici macar ulei. Din aceasta cauza toti calugarii parasesc manastirea cu exceptia staretului care nu inceteaza sa se roage Maicii Domnului.
Peste noapte se intampla minunea: unul din vase se umple cu ulei si se revarsa. Din el izvoraste incontinuu ulei pana se umplu toate recipiente goale si apoi se opreste.
Din acel moment nu s-a mai intamplat niciodata sa nu mai fie ulei in manastire.

Bucură-Te, a Muntelui Athos sfântă dorire, Călăuzitoarea monahilor pe căile desăvârşirii, Candela nestinsă a rugăciunii pentru mântuirea lumii, Trezirea grabnică a conştiinţelor adormite în păcat, Negura care acoperă mulţimea păcatelor noastre, Norul Cel cuvântător străpuns de razele Soarelui dreptăţii, Corabia rugăciunii ce ne păzeşte de tulburările ispitelor lumeşti, Ancora cea tare a celor ce călătoresc pe marea vieţii, Pământul binecuvântat al mântuirii credincioşilor, Poarta pocăinţei celor greşiţi, Mângâierea cea lină a celor din necazuri, Dragostea cea nețărmurită pentru cei neputincioşi, Maica duhovnicească şi prea blândă a creştinilor, Izvorul darurilor dumnezeieşti, Scara împăcării noastre cu Dumnezeu, Scutul mântuirii credincioşilor de săgeţile ispitelor, Cartea nescrisă a Împărăţiei cerurilor, Odihna inimilor strâmtorate de gânduri potrivnice mântuirii, Îngrădirea inimilor cu stâlpii rugăciunii de pocăință, Stareţa Cea desăvârşită întru toată înţelepciunea, Care povăţuieşte pe toţi monahii în pământul binecuvântat al Împărăţiei cerurilor, nu seca izvorul rugăciunilor Tale, ci ne împărtăşeşte pe toţi dintru acesta, adăpând setea noastră de mântuire.

Pe monahi îi ocroteşte, tinereţile le îndreptează spre limanul Adevărului, pe prunci îi hrăneşte cu darurile bunătăţii Tale nesfârşite, pe fecioare le împodobeşte cu frumuseţea cea strălucitoare a virtuţilor, pe preoţi îi păzeşte sub acoperământul Tău de toată tulburarea vrăjmaşilor nevăzuţi, pe maici le înţelepţeşte a-şi creşte pruncii în frică de Dumnezeu, pe pustnici îi păzeşte de toată mânia celui potrivnic, pe cei din primejdii îi adu în corabia rugăciunii Tale, pe bolnavi îi ridică cu mâna Ta cea puternică şi pururea întinsă la rugăciune din patul durerilor, pe cei singuri îi acoperă cu veşmântul bucuriei duhovniceşti, pe cei chinuiţi de duhurile răutăţii îi slobozeşte la limanul păcii lui Hristos, pe cei ce călătoresc pe uscat, prin aer şi pe ape îi fereşte de toată primejdia şi tuturor Te fă toate, pe podul rugăciunii Tale ducându-ne pe toţi la Hristos, Calea Cea veşnică a adevărului Tatălui, întru lumina Duhului.

Neputinţa noastră o cercetează şi, mai ales, fii lângă noi în ceasul sfârşitului, păzindu-ne de asuprelile celui potrivnic şi mijlocindu-ne iertare şi sălăşluire în corturile celor mântuiţi, ca pururea să Te mărim pe Tine şi să aducem slavă Tatălui Celui Milostiv şi Iubitor de oameni, Preaiubitului Său Fiu şi Duhului Celui mângâietor în veci. Amin.

Sinaxar 2 Aprilie

 

 

Sinaxar 2 Aprilie

 

În această lună, în ziua a doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Tit, făcătorul de minuni.

Acest fericit şi sfânt părinte al nostru Tit, iubind pe Hristos din tânăra vârstă, şi lepădându-se de lume, a mers la o mânăstire de obşte, şi atâta s-a supus pe sine smereniei şi ascultării, încât nu numai pe ceilalţi fraţi ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci şi pe tot omul. Făcindu-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, avea atâta blîndeţe şi dragoste şi milosârdie ca nimeni altul; şi s-a păzit curat şi la trup si la suflet din copilărie, ca un inger al lui Dumnezeu. Drept aceea şi mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însufleţit şi icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, şi ucenicii, şi pe cei ce au pustnicit împreună cu dinsul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi fraţi buni, Amfian şi Edesie.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Maximian, fraţi din maică, din pămintul Lidiei. Mergînd ei la Berit, şi de mucenicul Pamfil fiind invăţaţi în dreapta credinţă, au stat înaintea stăpînitorului Urban. Şi propovăduind Amfian, în privelişte, pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz şi călcat de picioarele ostaşilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn le ardeau cu foc, şi mai în urmă l-au spînzurat; aşa încât se vedea sfântul cu totul umflat, coastele fiindu-i zdrobite de multele lovituri ale picioarelor ostaşilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Dar rămânând în credinţa şi mărturisirea lui Hristos, a fost aruncat in adâncurile mării şi acolo s-a săvârşit; iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt, fiind judecat a se necăji la minele de aramă. Şi văzând pe guvernatorul Ieroclis că chinuieşte pe creştini, necruţîndu-se pe sine, cu însăşi mâna sa, a bătut pe acel stăpînitor, şi pentru aceasta la multe chinuri a fost dat. Şi fiind aruncat în mare, s-a săvârşit şi a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Policarp.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodosia din Tir.

Odată, în vremea persecuţiei împotriva creştinilor care dura deja de cinci ani, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creştini condamnaţi în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paşti şi mucenicii vorbeau despre Împărăţia lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească şi pe ea când vor ajunge în faţa lui Dumnezeu.

Soldaţii au prins-o şi au dus-o în faţa lui Urban, guvernatorul, spunînd că acea fecioară se închina în faţa prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-şi credinţa în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupîndu-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.

Muceniţa a răbdat în tăcere şi cu zâmbetul pe faţă chinurile şi când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli iar ea i-a răspuns: "Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor". Apoi i-au pus o piatră de gât şi a fost aruncată în mare dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o şi a fost dată să o sfâşie fiarele sălbatice dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.

Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinţilor ei care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos. Era îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap şi o cruce strălucitoare de aur în mână, spunîndu-le: "Priviţi gloria de care aţi vrut să mă lipsiţi!"

Sf. Muceniţă Teodosia din Tir a îndurat mucenicie în anul 307. Ea mai este prăznuită şi în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaşte la Constantinopol şi apoi la Veneţia.

Tot în această zi, pomenirea sfîntului Grigorie cel ce în sânul Nicomidiei a sihăstrit, la anul 1240, şi care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni

Troparul Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Tit, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Troparul Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni, glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Tit. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

 

Cântarea 1

glasul al 8-lea

Irmosul

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile tale, Sfinte Tit, scapă-mă pe mine, care cu totul sunt împlântat cumplit în patimile trupului şi stricat de dezmierdări, cel ce eşti comoara nepătimirii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeiască alegerea Duhului, din scutecele maicii tale ai fost adus lui Dumnezeu şi te-ai făcut tăinuitor şi slujitor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu celei neispitite de bărbat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai supt dulceaţa înfrânării, ai lepădat amărăciunea patimilor. Pentru aceea mai mult decât cu mierea şi fagurele îndulceşti inimile noastre, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca pe un ucenic nou al Apostolului Pavel te lăudăm, pe tine Sfinte Părinte Tit, căci te-ai arătat râvnitor nevoinţelor aceluia şi împreună cu dânsul ai primit cununile, de Dumnezeu fericite părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cuvântul Cel din Tatăl fără de maică, L-ai născut fără de tată în vremurile cele de pe urmă, însăţi tu Maica lui Dumnezeu, ca una ce eşti mai aleasă decât toată zidirea.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din aromatele cele sihăstreşti, cu totul te-ai alcătuit mir de sfinţenie spre bună mireasma Dumnezeului nostru, Sfinte Preacuvioase Tit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având pururea înfrânarea ca o armă şi rugăciunea ca un coif, Cuvioase, mustrând începătoriile întunericului, le-ai ruşinat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Punând cu înţelepciune legea Duhului împotrivă, ai stins legea trupului şi după lege ai slujit Domnului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toată dorirea şi tot cugetul tău rezemându-l către dragostea lui Hristos, Cuvioase, nu ai băgat în seamă cele pământeşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pururea mă rog, Stăpână, să-mi fie mie Milostiv Cel Născut din tine, prin rugăciunile tale la ziua judecăţii.

Irmosul

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată putreziciunea păcatului ai lepădat-o, fericite şi cu săgeata sihăstriei ai rănit mulţimea demonilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănindu-te la suflet de dragostea curăţiei, cu fierbinţeală ai urmat lui Hristos şi ai intrat în cămara cea de mire a slavei, Preafericite Tit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o livadă frumos mirositoare şi ca o grădină însufleţită a bunătăţilor ai înflorit cu înfrânarea; prin care tu însuţi hrăneşti pe toţi, cei ce te cinstesc pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Câştigându-te dătător de lege sihăstriei ca pe Moise şi chip blândeţii celei negrăite ca pe David, cu adevărat toţi te fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe o mai înaltă decât heruvimii şi decât serafimii te lăudăm, Preacurată, că în braţele tale ai purtat cu trup pe Stăpânul, de Care se cutremură toate.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci, mă întoarce, Te rog şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu roua nevoinţelor tale stingând toate patimile, Preafericite Tit, din destul ai aprins sfeşnicul înfrânării cu focul dragostei şi al credinţei şi te-ai făcut lumină a nepătimirii şi fiu al zilei.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin dumnezeiască lucrare, părinte, ai crescut strugurele credinţei şi punându-l în teascuri, l-ai stors cu ostenelile sihăstriei; şi umplând vasul cel duhovnicesc al înfrânării, veseleşti inimile turmei tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vitejeşte suferind năpădirile şi rănile demonilor, Cuvioase, te-ai arătat stâlp răbdării, întărindu-ţi turma ta cu toiag dumnezeiesc, hrănind-o la păşunile şi la apele înfrânării, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Avându-te toţi pe tine ca pe un liman şi zid şi cetate şi acoperământ şi Intrare neruşinată către Împărăţie, te rugăm, Preacurată, să nu fim lipsiţi de nădejdea noastră, prin rugă­ciunile tale cele de Maică, ceea ce eşti cu totul fără prihană.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Fii mie îngăduitor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Risipind negura patimilor şi întunericul cel negru, ai răsărit ziua răsăritului şi lumină în cărările tale, Cuvioase, prin multe lupte şi primejdii, pentru credinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul te-ai apropiat de Dumnezeu prin dragostea sihăstriei şi părăsind şi lumea şi cele ale stăpânitorului lumii, ai apucat desfătarea Împărăţiei celei mai presus de lume, de Dumnezeu insuflate.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunat-ai în sufletul tău avuţia harului cea dumnezeiască, rugăciunea cea fără prihană, curăţia, viaţa cinstită, priveghe­rea neîncetată. Prin care cu adevărat te-ai cunoscut casă Dumnezeului nostru.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Peste netrebnicia materiei celei de jos ai trecut, înţelepte şi prin rugăciunea cea fără materie ţi-ai într-aripat cugetul şi te-ai arătat moştenitor al părţii celei de sus, prin săvârşirea vieţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislit-ai cu adevărat pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău şi L-ai născut mai presus de fire, pe Care îmbunează-L cu rugăciunile tale, ca să mântuiască pe toţi robii tăi din primejdii, Preacurată.

Irmosul

Fii mie îngăduitor, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC

glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Grija vieţii ai lăsat şi cu linişte petrecînd toată viaţa ta, înţelepte, ai ajuns către Dumne­zeu, purtătorule de minuni părintele nostru, Preacuvioase Tit.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neudându-te de păcate, părinte, te-ai arătat nouă râul înfrânării, care îneacă patimile şi spală întinăciunile celor ce cu credinţă strigă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum vorbind cu îngerii cei fără de materie şi îndulcindu-te neîncetat de Lumina Împărăţiei celei de sus, de Dumnezeu fericite, păzeşti pe cei ce cântă: Dumnezeul părin­ţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În mărturisirea credinţei ai rămas nestrămutat, părinte, căci închipuind pe Hristos şi scriindu-L cu trupul, te închinai Lui şi strigai: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părinte, cel ce ai purtat pe trupul tău rănile Stăpânului Iisus, tămăduieşte-mă şi pe mine, care sunt rănit de săgeata lui Veliar, ca să strig: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de fire şi de cuvânt ai purtat în pântece pe Stăpînul tuturor şi de la sânul tău ai hrănit pe Cel Ce tuturor găteşte masă de mântuire, pe Care neîncetat roagă-L pentru noi, ceea ce eşti bună.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul Ceresc...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-te cu adevărat pe tine stâlp însufleţit şi chip înfrânării, părinte, cinstim Sfântă pomenirea ta în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunarea sihaştrilor se bucură şi ceata cuvioşilor şi a drepţilor dănţuieşte. Că după vrednicie ai primit cunună împreună cu dânşii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobit cu virtuţile, ai fost chemat la chemarea cea de mire a slavei celei de negrăit, lui Hristos cântând laudă în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Îmbrăcându-te cu haina preoţiei şi săvârşind jertfele cele fără de sânge, te-ai adus pe tine lui Dumnezeu jertfă în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislind în pântecele tău pe Cel mai înainte de tine, Maica lui Dumnezeu, Fecioară Curată, ai născut în chip de negrăit pe Împăratul Hristos.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Să cinstim, popoarelor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai de la Dumnezeu tămăduitor bolilor celor bolnavi de patimi, risipitor şi gonitor de demonii cei vicleni. Pentru aceea te fericim, Preafericite Părinte Tit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Părăsit-ai pământul ca pe un locaş al stricăciunii şi te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi şi te veseleşti împreună cu dânşii, îndestulându-te de dumne­zeiasca desfătare, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având ostenelile tale ca pe un hotar nestrămutat al credinţei şi pildă a înfrânării, neîncetat cu laude slăvim pe Ziditorul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Astăzi este zi de prăznuire, căci cheamă, Sfinte Părinte Tit, cetele sihaştrilor la dănţuire şi la ospăţ de obşte şi la mâncarea vieţii celei nestricăcioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce S-a Sălăşluit întru tine, Preacurată, surpând pe ucigaşul de om, pe cel ce odinioară cu răutatea lui a lovit cu călcâiele pe începătorii neamului, S-a născut din tine şi ne-a mîntuit pe noi pe toţi

Irmosul

Să cinstim, popoarelor, cu mărire pe curata Născătoare de Dumnezeu; pe ceea ce a primit în pântece focul dumnezeirii fără de ardere, cu cântări să o mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu curgerile lacrimilor bine hrănindu-te pururea, ca un pom ai înflorit din destul roadele dreptăţii, înţelepte. Pentru aceasta adunându-ne împreună, după cuviinţă te cinstim, de minuni purtătorule, Sfinte Părinte Tit, frumuseţea sihaştrilor; ci, cu rugăciunile tale păzeşte-ne pe toţi.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

La Acoperământul tău, Fecioară Preacurată, năzuind noi toţi, neîncetat ne rugăm ţie, să nu lipseşti a te ruga Iubitorului de oameni, ca să mântuiască pe robii tăi.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Văzându-Te, Stăpâne, mieluşeaua şi Maica Ta pe Cruce pironit, ca o Maică tânguindu-se, striga către Tine: laud mila Ta cea nespusă Fiul meu.


Fie voia lui Dumnezeu. Amin 🙏


 

• Potopul a durat 40 de zile ...
• Exodul a durat 40 de ani ...
• 40 de zile de post în deșert, unde Iisus a fost ispitit ...
• 40 de zile au durat aparițiile lui Iisus după crucificarea și învierea sa ...
• 40 de zile se pare că izolarea numită „carantină” la care suntem supuși va dura.
Numărul 40 specific în Biblie atrage multă atenție, chiar și până astăzi, 40 de zile sunt cele pe care i se recomand femeii să se odihnească după naștere. 40 sunt săptămânile de gestație.
Un grup de teologi consideră că numărul 40 reprezintă „schimbarea”, este momentul pregătirii unei persoane sau a unui popor pentru a da o schimbare fundamentală, ceva se va întâmpla după aceste 40 de zile.
Râurile se curăță, vegetația crește, aerul este curat din cauza unei poluări mai mici, seara cerul înstelat este vizibil și acolo unde a fost acoperit de pături de poluare, mai puține furturi, mai puține crime, pământul este în repaus pentru prima dată în mulți ani.
Profitati de aceste 40 de zile.
În Biblie, de fiecare dată când apare numărul 40, există o „schimbare”, deci dacă suntem în carantină „forțată”, să ne bucurăm de ea cu familia, va fi de mare binecuvântare și vom vedea schimbările pe care Dumnezeu le va face în viața noastră.
 Fie voia lui Dumnezeu. Amin 🙏

Icoana Maicii Domnului Portărița din Iviron, Sfântul Munte Athos 31 martie


 Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana Sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.Aghiasma Maicii Domnului „Portăriţa”

Lângă Mănăstirea Iviron, la aproximativ 200 de metri, pe ţărmul mării, se află aghiasma Maicii Domnului „Portăriţa”.

După tradiţie, o femeie evlavioasă de la Constantinopol a pus icoana pe mare, dorind să o scape de iconoclaşti. Icoana făcătoare de minuni a ajuns la Muntele Athos pe mare şi s-a oprit în acest loc. Atunci când icoana a fost ridicată şi dusă la Mănăstirea Iviron, în acest loc a izvorât apa sfinţită. Deşi izvorul se află pe ţărmul mării, apa nu este sărată, ci este tocmai bună de băut.

Izvorul este adăpostit sub un vechi proschinitar. Aici se află şi o copie a icoanei „Portăriţa” şi o candelă care se aprinde în cinstea ei. În imediata apropiere a fost ridicată şi Chilia Icoanei Maicii Domnului „Portăriţa”.

În Marţea Luminată din fiecare an aici se face litania cu icoana Maicii Domnului „Portăriţa”, la care participă numeroşi pelerini.

Această icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița” (Gr. Παναγία Πορταϊτισσα).

Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvântează.

Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Iviron este ferecată, cu exceptia fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monede de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la ea.

Din sinaxarul icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, care avea un singur fiu. În timpul împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită.

Văduva, văzând minunea și temându-se de distrugerea icoanei, a dat soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a doua zi, dimineața. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm, așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndepărtat, plutind deasupra apei. Sfânta icoană, stând în poziție verticală deasupra apei, a plutit până la Muntele Athos.

Pentru mai mult timp, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare, care ajungea până la cer. Această vedenie a continuat câteva nopți. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului, iar când doreau să se apropie, icoana se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire, rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.

Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.

În ziua următoare, călugării nu au mai găsit icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a arătat Sfântului Gavriil voința ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi, ci mai degrabă ea vrea să-i protejeze pe ei ‒ nu doar în viața de acum, ci și în cea viitoare. După aceasta, icoana a fost așezată în paraclisul de la poarta mănăstirii, ajungând să fie numită icoana Maicii Domnului „Portărița”. Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: „Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile Raiului!”.

Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări, atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Muntele Athos va fi un semn al sfârșitului lumii.

INDRUMARILE STARETULUI IOSIF DE LA OPTINA: “Ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau”

 

“Toate indrumarile staretului sunt patrunse de duhul invataturii Sfintilor Parinti si Stareti. Pentru monahi, el aseza mai presus de toate ascultarea si defaimarea de sine, pentru ca amandoua aceste virtuti nasc smerenia, care il salasluiesc in noi pe Dumnezeu, si ne dau ceea ce ni se spune in Evanghelie: Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul nostru. Staretul nu ingaduia niciodata nimanui sa renunte la ascultare, spunand ca cel care duce pana la sfarsit ascultarea respectiva, acela se invredniceste de un sfarsit fericit. Adeseori staretul il dadea drept exemplu pe un ieroschimonah care nu refuza niciodata nimic si, fiind bolnav, n-a refuzat sa slujeasca atunci cand i-a sosit randul, iar in timpul liturghiei, imediat dupa ce s-a impartasit, s-a sfarsit pe neasteptate in altar, imbracat fiind in toate vesmintele.

Atunci cand cineva i se jeluia de greutatea ascultarii si de amaraciunile legate de aceasta, fata staretului se ilumina de bucurie, in ochi ii scanteia gingasa dragoste parinteasca si el spunea intr-un mod deosebit de insufletit: „Ei, bine. Pentru aceasta veti fi mucenici”. In acelasi timp se straduia mereu sa insufle ca tot omul trebuie sa aiba rabdare intru toate, in orice face, pana la sfarsit.

„Ce ai inceput sa faci, spunea staretul, sa continui, si rabda toate cate vin asupra ta; doar sa nu te muti din loc, si totdeauna sa te defaimi pe tine insuti, si te vei mantui”.

Odata o persoana i-a transmis staretului o discutie auzita de catre acesta, ca fostii stareti nu-i prea sileau pe ucenicii lor spre nevointe trupesti, ci le cereau indeosebi sa pazeasca monahismul launtric. Parintele a raspuns:

„Spune-le acestora: daca nu cresti copacul, de unde sa iei rodul? Copacul pe care creste monahul launtric este postul, infranarea (renuntarea), mergerea la slujbele bisericesti, munca trupeasca, si doar atunci pe el va creste rodul, adica monahul launtric”.

Cineva si-a adus aminte de acel felcer, care, dupa ce i s-a intamplat sa moara pentru un timp si a vazut multe lucruri ziditoare de suflet in cealalta lume, a intrat la schitul de la Optina inca pe timpul parintelui Ambrozie, insa pe urma, cand a plecat sa-si satisfaca serviciul militar, iarasi s-a amestecat cu prietenii sai necredinciosi si ei l-au convins ca ceea ce i se intamplase a fost o simpla halucinatie. Asa l-au indepartat de la calea lui, si acesta a ramas in lume pe langa un spital. Parintele a spus:

„Cu el s-a implinit cuvantul Evangheliei: daca  pe Moise si prooroci nu-i vor asculta, atunci chiar daca cineva va invia din morti, nu vor crede”.

Odata l-au intrebat pe parintele despre o persoana duhovniceasca, de ce acela fiind om lipsit de educatie, sufletul lui respira de o astfel de intelepciune duhovniceasca, incat cuvintele lui patrund in inima? Parintele a raspuns:

„Dupa cum raza soarelui nu poate sa patrunda prin ceata, tot astfel si cuvintele omului care este doar educat, insa nu si-a biruit patimile nu pot lucra asupra sufletului. Iar cel care a invins patimile si a dobandit intelepciune duhovniceasca, acela si fara educatia exterioara are acces la inima fiecaruia”.

O femeie i-a spus parintelui: „Imi dati pravila, mi-e frica insa ca imi va fi greu s-o implinesc”. Staretul a raspuns: „Ceea ce ti se da este totdeauna greu”, si a povestit despre arhimandritul Isaachie care, inca vietuind in lume, se pregateste pentru monahism si ascetism. Astfel, el facea zilnic cate o mie de matanii. Dupa intrarea in manastire, el i-a spus despre aceasta staretului Leon si acesta, in loc de o mie, i-a poruncit sa faca cincizeci de matanii. Peste un oarecare timp, el a veni la staret, si i-a spus:

 

Iertati-ma, Parinte, mi-e rusine sa recunosc, insa nu stiu din ce cauza nu pot sa fac cincizeci de matanii”. Staretul i-a poruncit sa faca 25. A mai trecut ceva timp si el a venit din nou la staret si i-a spus ca nu poate nicidecum sa inteleaga de ce in lume putea sa faca o mie de matanii si acum nu mai poate sa faca nici macar 25? Atunci staretul Leon i-a explicat:

„In lume vrajmasul te ajuta, le faceai si te mandreai cu aceasta; iar aici le faci nu dupa voia ta, ci cu ascultare, vezi neputinta ta si te smeresti, si tocmai din aceasta pricina iti este si greu”.

Cineva a zis: „Mai bine in lume, in post, sa fi mancat kilograme de carne, decat sa ma imbuib aici cu paine”. Staretul a zis:

„Chiar daca vei manca doua kilograme de paine, totusi nu vei gresi impotriva randuielilor Sfintei Biserici”.

Odata a fost intrebat: Parinte, vom fi oare in cealalta lume impreuna cu Dumneavoastra, ne veti ajuta oare si in general. Veti da raspuns pentru noi?”

„Da”, a raspuns staretul,insa doar aceia dintre voi vor fi cu mine si doar pentru aceia voi raspunde, care m-au ascultat fara murmur intru toate”.

O femeie a zis:Parinte, sunt amarata ca nu am mijloace de trai si ma tot chinui sa le castig; iar intre timp tot vreau si asta, si asta”. Staretul a raspuns:

„Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua. Cu o ast­fel de atitudine procedau monahii de odinioara, si Domnul ii aproviziona cu toate cele necesare, si mai mult decat atat. Iata, atunci cand am intrat la schit nu avea nimeni samovarul lui propriu, ci pentru tot schitul era un singur samovar mare la proestos, iar dupa slujba fratii beau pe rand ceai si toti erau multumiti si fericiti. La fel se intampla cu toate cele de trebuinta: se straduiau sa implineasca mai mult slujbele bisericesti si ascultarile lor, si pentru aceasta Domnul le dadea de toate, nu aveau lipsa de nimic. Iar acum oamenii intra in manastire nehotarati si se gandesc doar la haine si mancare; si din aceasta cauza nu ne trimite Domnul, noua, pacatosilor cele de trebuinta”.

Unei monahii, staretul i-a dat o astfel de povata:

„Daca te tulbura faptele si pacatele aproapelui si-ti fura linistea sufleteasca, aminteste-ti despre aceasta:

a) Daca greseala aproapelui, pe care ai dori s-o indrepti, iti tulbura linistea ta sufleteasca si te enerveaza, atunci si tu gresesti si, prin urmare, nu poti indrepta greseala prin greseala, ea se indreapta prin blandete.

b) Ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau.

e) Tine minte ca ai in ochiul tau o barna, iar tu arati spre paiul fratelui.

d) Exista nedesavarsiri inevitabile, exista chiar si unele utile. Se intampla ca prin rau sa se ispiteasca binele.

e) Exemplul marii rabdari a lui Dumnezeu trebuie sa infraneze lipsa noastra de rabdare, care ne lipseste de liniste.

f) Exemplul Domnului nostru Iisus Hristos ne arata cu cata blandete si rabdare trebuie sa suportam greselile omenesti. Iar daca nu suntem pusi sa-i conducem pe oameni, trebuie sa privim cu detasare la ele.

g) Fiecaruia i se pare vrednica de osanda acea fapta a aproapelui care il demasca pe el insusi prin ceva.

h) Nimic nu ne linisteste si nu ne impaca cu faptele celor din jur, ca tacerea, rugaciunea si dragostea.

Vorbind despre un sinucigas din neamul sau, cineva a inceput sa demonstreze ca Dumnezeu il poate ierta si pe acela, si Staretul a spus:

„Nu e treaba noastra sa discutam despre aceasta: Dumnezeu intr-adevar poate va ierta, dar treaba noastra e sa implinim ceea ce ne porunceste legea, asa cum judecatorul trebuie, potrivit legii, sa pronunte sentinta cu moartea pentru criminali, iar tarul poate sa-i si miluiasca. Unul dintre sfinti s-a rugat pentru imparatul Traian si un glas i-a zis: „Pentru unul ca acesta sa nu indraznesti sa te rogi”.

Odata, iesind pentru binecuvantare, staretul discuta despre marturisirea pacatelor si intre altele a spus:

„Daca nu-ti poti spune pacatele, atunci mai bine sa le scrii. Si a povestit cum o femeie si-a scris pacatele pe o hartie si a dat-o unui episcop (Vasile cel Mare), cerandu-i dezlegare, insa acesta a trimis-o la Cuviosul Efrem Sirul. Cuviosul a dezlegat-o de toate pacatele, in afara de unul singur, cu care a trimis-o din nou la Sf. Vasile. Ajungand in oras, femeia a aflat ca arhiereul murise, si cu mare amaraciune si lacrimi multe a cazut inaintea sicriului, in care a asezat si hartia pe care era scris pacatul, si a continuat sa planga. Atunci toti au inceput sa o intrebe de ce plange, iar ea le-a povestit durerea ei. In acest timp, un preot a luat din sicriu hartia ei pe care era scris pacatul si a desfàcut-o. S-a dovedit ca foaia era curata, aratand ca toate pacatele fusesera iertate”.

Staretul spunea:

„Constiinta omului se aseamana cu desteptatorul. Daca desteptatorul a sunat si, stiind ca trebuie sa mergi la ascultare, te ridici imediat, atunci il vei auzi totdeauna si pe mai departe. Iar daca nu te vei ridica cateva zile in sir, spunand: sa mai stau putin, atunci intr-un sfarsit nici nu te vei mai trezi atunci cand va suna”.

A mai spus:

„Cel mai puternic actioneaza in om spiritul de contrazicere. Din proprie dorinta, omul va face uneori si ceva greu, dar daca ii vei spune sa faca chiar si ceva usor, se va supara. Insa trebuie sa ascultam, chiar daca nu ni se pare asa. La un staret au venit cinci ucenici sa-l roage sa-i primeasca in manastire. El i-a trimis sa planteze varza cu radacinile in sus si cu frunzele in pamant. Doi au inceput sa planteze asa precum le-a po­runcit el, iar ceilalti trei au zis: Oare asa se cuvine sa plantati?, si au inceput sa planteze asa precum voiau ei. Staretul a venit sa-i vada cum muncesc si i-a primit in manastire pe cei care facusera precum le poruncise el, iar pe ceilalti trei nu i-a acceptat”.

Odata i s-a spus staretului ca la M-rea N. exista zavorate. Parintele a raspuns:

Aceasta e o cale periculoasa, caci in singuratate cresc patimile, iar in mijlocul poporului urcusul e mai cu folos. Iata, acolo unde se umbla (pe drum) nu creste iarba, iar acolo unde nu se umbla, iarba e deasa. Ei se insingureaza din lipsa de rabdare. Iar noua ne este folositor atunci cand suntem imbranciti. Acel copac pe care vantul il clatina mai mult, se intareste mai tare cu radacinile, iar cel care sta in liniste, acela imediat cade“.

O monahie din acea manastire a spus:

„Parinte, binecuvantati-ma sa dobandesc din timp casa vesnica”. „Dobandeste rabdare! Sta scris ca in rabdarea voastra va veti dobandi sufletele. Fara rabdare nici casa vremelnica nu se construieste, cu atat mai mult cea vesnica. Rabdarea da nastere mangaierii, iar o astfel de mangaiere este adevarata. Iar noi cautam mereu ceea ce e mai usor. Ce e usor pentru trup, este nefolositor pentru suflet, si ce e folositor sufletului, este greu pentru trup; de aceea trebuie sa intram prin multe greutati in imparatia Cerurilor”.

Odata, plimbandu-se cu staretul prin padure, cineva i-a spus: „Macar de ati mai trai mai mult timp, parinte”. Staretul a zis:

,,Vom mai trai atata timp, cat nu e pregatita noua arma. Dumnezeu nu o ia pe cea veche”.

Apoi insa, fata i-a devenit serioasa iar el, tacand putin, a adaugat:

„Doar ca trebuie sa ne straduim ca noi insine sa vietuim bine, altfel pentru neascultarea noastra Domnul ii ia pe stareti si nu lasa pe nimeni”.

Cineva i-a spus staretului: iata, iarasi nu exista roade [ale pamantului, din cauza secetei, n.n.].

„Da”, a raspuns staretul, „toate sunt putine, doar pacatele multe. Lipsa de roade o trimite Dumnezeu pentru faptul ca am incetat cu totul sa respectam posturile, chiar si oamenii de rand; iata ca acum, vrei nu vrei, trebuie sa postesti”.

A mai spus:

La ora actuala sinuciderile se petrec adeseori in afara de necredinta, din pricina lipsei de rabdare, caci oamenii nu mai vor sa rabde nimic, si daca Domnul n-ar fi asezat in om dorinta fireasca de a trai, atunci aproape toti s-ar sinucide. Sf. Vasile cel Mare scrie despre un filosof pagan care spunea: „Mai devreme voiam ca totul sa se faca conform voii mele, insa vazand ca nimic nu se petrece asa precum vreau eu, am inceput sa vreau ca totul sa se faca asa precum se face, si prin aceasta a inceput sa iasa ca totul se facea astfel, precum voiam eu”. „Iata”, adauga staretul, „si paganul prin fapta a ajuns la acest adevar, ca trebuie inevitabil sa rabdam cele care ni se intampla. Si daca toti sfintii ii cereau lui Dumnezeu rabdare, inseamna ca si ei aveau nevoie de aceasta”.

Odata cineva si-a manifestat inaintea staretului dorinta ca el insusi sa-i descopere pacatele tainice (cele pe care nu vrei sa le spui). El a raspuns:

„Nu, aceasta nu se cuvine; trebuie fiecare el insusi sa le spuna si sa se caiasca, altfel nu va avea nici un folos; iar pentru pacatele uitate si nespuse trebuie sa rabdam toate cele care se abat asupra noastra. Nici parintele Ambrozie nu facea aceasta, niciodata, doar in unele cazuri foarte rare si speciale, atunci cand vedea ca omul poate muri fara sa se caiasca”.

Cineva s-a plans ca este incontinuu bolnav. Staretul i-a zis:

„N-ai ce sa faci; se vede ca Dumnezeu vrea sa ne mantuiasca si sa ne purifice de intinaciunea pacatului. Cu toate ca nu e usor sa rabzi suferintele, pentru sanatatea sufleteasca trebuie sa le rabdam pe toate. Daca nu vietuim cu dreptate, sa avem pentru aceasta o inima infranta si plina de cainta, si va privi Domnul spre ea si nu ne va lasa fara mila Sa”.

„Suferintele sunt calea noastra; sa mergem pana cand vom ajunge la patria destinata noua – vesnicia. In lume sunt multe suferinte, iar la noi chiar daca sunt, nu sunt atat de mari si acestea sunt pentru Dumnezeu; doar aceasta e amaraciunea (nenorocirea), ca prea putin ne ingrijim de vesnicie si nu rabdam chiar si o mica mustrare cu cuvantul. Noi insine ne marim suferintele cand incepem sa murmuram. In toate e ne­voie de rabdare si suflet mare, precum corabiei ii este de folos ancora, ca in timpul furtunii sa nu se sfarame de piatra”.

Cum se obtine lipsa totala de patimi?, a fost intrebat staretul. „Prin smerenie totala”, a raspuns el.

Parintelui i s-a povestit despre o doamna care murise fara sa se impartaseasca, pentru ca in parohia ei era un preot care avea o viata nu prea buna, si aceea n-a dorit sa se impartaseasca la dansul. Staretul a compatimit-o pe cea decedata si a zis ca nu trebuie sa ne tulburam de viata preotului, pentru ca mana lui doar actioneaza, taina insa o savarseste harul. Apoi a povestit cum un Preacuvios, imbolnavindu-se de moarte, a dorit sa primeasca Sfintele Taine. Preotul aflat cel mai aproa­pe de el avea o viata foarte pacatoasa si parea ca este cu totul nevrednic de preotie. Cuviosul s-a tulburat putin, insa mai apoi, invingand acest gand, l-a chemat. In timpul impartasaniei, Dumnezeu l-a invrednicit de o astfel de vedenie: a vazut ca il impartasesc ingerii.

Un preot ii scria staretului, ca o fecioara din parohia sa care murise, i s-a aratat prietenei ei, adaugand ca aceasta din urma este cu totul tanara, curata si nevinovata. Staretul i-a ras­puns ca

Fericitul Diadoh ne sfatuieste sa nu ne incredem nici chiar adevaratelor vedenii binecuvantate. Dumnezeu nu ne va cere socoteala pentru aceasta, vazand ca oamenii nu fac aceasta din ura pentru Dumnezeu, ci pentru a nu fi invinsi de inselaciunea vrajmasului. Un ascet de la Lavra Pecersk din Kiev a vazut in chilia sa un inger care se ruga si a gandit astfel: daca ar fi fost de la cel viclean, atunci nu s-ar fi rugat. Atunci acest aparent inger a inceput sa-l sfatuiasca: nu te mai ruga acum, pentru ca de acum incolo o sa ma rog eu pentru tine. Ascetul a ascultat si a cazut in ispita, de care cu mare greutate a fost izbavit prin rugaciunile Preacuviosilor Parinti. Pe aceasta baza si fecioara Ania ii poate spune aceleia care i se arata: chiar daca tu te rogi, totusi nu pot crede in tine, te rog sa nu te mai arati mie, caci sunt o mare pacatoasa si mi sunt vrednica de vedenii binecuvantate. Si sa se roage cu mai multa ravna lui Dumnezeu, pentru ca Domnul sa o izbaveasca de asemenea vedenii, caci ele ascund un mare pericol. O sa mai adaug: oare n-are cumva Ania o subtila parere de sine, ca vietuieste foarte drept ? Daca are, atunci iata si pricina pentru care vrajmasul se apropie de ea prin ispite. Toti marii stareti se considerau pe sine pacatosi si mai nevrednici decat toti mirenii si doar printr-o astfel de smerenie au devenit ei placuti lui Dumnezeu. Iar faptul ca cea care a murit se arata in aratari ceresti si luminoase, e o nimica toata”.

 

Aceluiasi preot staretul ii scria:

„Imi scrieti ca unii dintre ai vostri se preocupa cu tamaduirea de muscaturile sarpelui folosind rugaciuni. Ar trebuie sa cercetati acele rugaciuni. Caci exista rugaciuni fie fara sens, fie chiar cu amestec de hula. Asemenea rugaciuni nu fac decat sa-i bucure pe draci de la care poate ca si vine un oarecare ajutor. Trebuie sa ne rugam cu rugaciunile adoptate in practica de catre Sfanta Biserica, si in acelasi timp e potrivit ca acestea sa fie citite de catre preoti ai lui Dumnezeu, si nu de poporul simplu”.

„Ma rugati sa va dau povata pentru izbavirea de imprastiere a gandurilor in timpul rugaciunii. Ca sa nu se imprastie deloc gandurile in timpul rugaciunii, pentru noi, oamenii pacatosi, este cu neputinta. Trebuie totusi sa ne straduim ca in masura posibilitatilor sa ne adunam mintea, asezandu-o in cuvintele rugaciunii, adica sa patrundem cu ea in fiecare cuvant al rugaciunii. De raceala si impietrire nu trebuie sa ne tulburam, ci sa continuam a ne sili spre rugaciune, constientizand ca suntem nevrednici de mangaiere si umilinta. Daca rugaciunea este rece, nu trebuie sa tragem concluzia ca nu este placuta lui Dumnezeu, ci uneori o astfel de rugaciune i se considera omului ca fiind o buna nevointa, insa doar daca omul se smereste si se defaima pe sine in tot felul inaintea lui Dumnezeu”.

(Sfântul Iosif, Stareţul Purtător de Dumnezeu de la Optina, Editura Platytera, Bucuresti, 2006 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/indrumarile-staretului-iosif-de-la-optina-ravna-care-vrea-sa-indrepte-orice-rau-este-ea-insasi-un-mare-rau/

Sinaxar 1 Aprilie

 

 

Sinaxar 1 Aprilie

 

În această lună, în ziua întâi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca.

Cuv. Zosima impartasind-o pe cuvioasa Maria EgipteancaAceastă preacuvioasă maică a fost din Egipt şi mai înainte trăia cu neînfrânare şi cu neastâmpăr, chemând sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării desfrânate. Petrecând ea şaptesprezece ani întru necurăţie, că dintâiaşi dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoinţe şi virtute. Şi atâta s-a înălţat prin nepătimire, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra şi, când stătea pe pământ la rugăciune, era ridicată şi înălţată în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta: când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulţi din multe locuri la Ierusalim, a mers şi ea împreună cu tineri desfrânaţi. Sosind acolo şi fiind oprită în chip nevăzut de la intrarea cinstitei biserici, a pus chezaş pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu că de va fi lăsată să intre înăuntru, va trăi cu înţelepciune, şi nu va mai sluji vieţii celei rele, şi nici poftelor şi dezmierdărilor trupeşti. Dobândindu-şi dorinţa după rugăciunea ei, n-a minţit la făgăduinţa ce a făcut, ci trecând Iordanul şi mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci şi şapte de ani, neavând pe nici un om ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu, cu ajutorul Căruia s-a depărtat de la firea omenească şi a dobândit îngereasca petrecere, cea mai presus de om, pe pământ.

Iar sfântul Zosima, care a împărtăşit-o şi îngropat-o pe sfânta Maria Egipteanca este prăznuit pe 4 aprilie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Macarie, egumenul Peleichitului.

Acest între sfinţi părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămânând după părinţii săi, a fost crescut de un moş adevărat al său, fiind dat la învăţătura Sfintelor Scripturi. Şi având firească isteţime, şi multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia şi grabnica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor cereşti. Pentru aceasta, ieşind din cetate, s-a dus la Mânăstirea numită Pelechiti, şi amestecându-se cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci aşa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci slujind mai la toate trebuinţele chinoviei şi săvârşind virtuţile prin multa smerenie, s-a făcut începător şi făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; şi ploaie din cer a pogorât peste pământ prin rugăciune, şi mare şi vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulţime năzuia către el. Unii adică durerile sufleteşti prin el curăţindu-le, iar alţii trupeşti vindecări dobândind; însă alţii sufleteşte şi trupeşte de el întărindu-se, se întorceau la casele lor. Auzind vestea aceasta, Tarasie preasfântul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă şi era deznădăjduit de vindecare. Sfântul l-a vindecat. După aceea şi pe soţia lui, de asemenea boală pătimind şi deznădăjduită fiind de doctori, iarăşi a vindecat-o sfântul, pe care şi binecuvântându-l patriarhul, l-a făcut slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării, ca cei mulţi. Ducându-se la mânăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulţită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanţ împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc şi în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfântul patriarh Nichifor, şi care chinuia pe arhierei şi arhimandriţi cu izgoniri şi închisori şi cu cumplite bătăi. Atunci şi acest minunat bărbat, fiind din pomeniţii mai sus sfinţi părinţi, la felurite chinuri a fost dat, şi în închisoare a petrecut până la sfârşitul acelui împărat. Iar după acela împărăţind Mihail Gângavul, şi acesta de aceeaşi spurcată credinţă fiind, a scos pe sfântul de la închisoare, şi prin alţii mult măgulindu-l şi îngrozindu-l, nu a reuşit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care şi izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază. Iar sfântul suferind toate vitejeşte, mulţimea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire şi mult nevoindu-se, şi de minuni făcător acolo făcâdu-se, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Gherontie şi Vasilid, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului şi dreptului Ahaz.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varsanufie de la Optina.

Paul I. Plikhanov, fiul lui Ioan şi Natalia Plikhanov, s-a născut în oraşul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc şi tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deşi severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă şi copilul a îndrăgit-o mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeţilor din Polotsk. Şi-a completat studiile la Şcoala Militară din Orenburg devenind ofiţer. Mai târziu a terminat şi Şcoala de Ofiţeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan şi, în cele din urmă, devenind colonel.

Odată, bolnav de pneumonie, Paul simţea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofiţerul sanitar să-i citească din Sf. Evanghelie şi şi-a pierdut cunoştinţa. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis şi el s-a înfricoşat de acea lumină puternică. Întreaga sa viaţă cu toate păcatele i-a trecut prin faţa ochilor şi l-a cuprins un sentiment de pocăinţă. Atunci o voce i-a spus să meargă la Mănăstirea Optina dar doctorii nu au crezut că îşi va reveni. Sănătatea i s-a îmbunătăţit şi colonelul a vizitat Mănăstirea Optina. În august 1889 stareţ la Optina era Sf. Ambrozie (10 octombrie) care l-a sfătuit pe Paul să-şi pună în bună orânduială treburile lumeşti. După alţi doi ani Sf. Ambrozie i-a dat binecuvântare să rupă orice legătură cu lumea şi să vină la Optina în trei luni.

Nu i-a fost uşor colonelului să lase serviciul militar în numai trei luni şi avea multe ispite cu această ascultare deoarece i s-a propus o promovare la rangul de general, cerîndu-i-se să-şi amâne retragerea din armată. Unii chiar au încercat să-i găsească o soţie, luînd în derâdere hotărârea lui de a se călugări. Chiar în ultima zi a celor trei luni şi-a terminat de rezolvat problemele şi s-a întors la Optina. Deja Sf. Ambrozie era pus în sicriu în biserica mănăstirii.

Sf. Anatol I (25 ianuarie) a urmat Sfântului Ambrozie ca stareţ al mănăstirii şi l-a trimis pe Paul sub ascultare la Ieromonahul Nectarie (29 aprilie) ca ucenic şi coleg de chilie. În 1892 a fost acceptat ca novice şi un an mai târziu, a fost tuns rasofor. În cei zece ani care au urmat, rasoforul a trecut prin diferite stagii ale vieţii monastice fiind hirotonit diacon (1902) şi preot (1903). Călugărul Paul a primit în secret schima în decembrie 1900 datorită unei boli grave. Când a fost întrebat ce nume doreşte el a răspuns că nu are importanţă. Atunci i s-a dat numele de Varsanufie în cinstea Sf. Varsanufie al Tverului şi Kazanului (11 aprilie). Deşi s-a făcut bine, nu a primit mantia până în decembrie 1902, după slujba Sfintei Liturghii în care s-a descoperit că fusese tuns pe patul de boală.

În 1 septembrie 1903 monahul Varsanufie a primit ascultarea să îl ajute pe Părintele Iosif, egumenul schitului, la îndrumarea duhovnicească a fraţilor şi surorilor mănăstirii Shamordino.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, călugărul Varsanufie a fost trimis în Orient ca şi preot militar avînd misiunea de a îngriji soldaţii răniţi. După terminarea războiului în august 1905, Sf. Varsanufie s-a întors la Optina în 1 noiembrie al aceluiaşi an.

Părintele Iosif fiind prea bătrân şi slăbit ca să mai poată îngriji de problemele mănăstirii, Sf. Varsanufie a fost numit egumen în locul său, restabilind în scurt timp ordinea, disciplina, plata datoriilor, repararea clădirilor, şi altele asemenea, în toate împletind stricteţea cu grija părintească şi blândeţea pentru toţi cei aflaţi sub îndrumarea lui.

Sf. Varsanufie, ca toţi părinţii de la Optina, a dobândit darul înaintevederii şi al tămăduirii bolilor fizice şi psihice ale oamenilor. Unul din fiii săi duhovniceşti, monahul Inocent Pavlov, îşi aminteşte cât de înfricoşat a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care ştia şi cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar şi de lucruri şi persoane pe care el le uitase demult. Sfântul i-a vorbit blând, spunîndu-i că Dumnezeu i-a îngăduit să vadă acelea despre el. "Cât trăiesc eu, să nu spui la nimeni despre cele ce ai văzut dar după moartea mea poţi să povesteşti şi altora," îi spuse sfântul.

Sf. Varsanufie iubea cărţile duhovniceşti, îndeosebi Vieţile Sfinţilor. El obişnuia să spună că cei care citesc cu evlavie din acele cărţi vor avea multe de câştigat. Mai spunea că multe întrebări ale vieţii noastre îşi află răspuns în vieţile sfinţilor pentru că ele ne învaţă cum să trecem peste greutăţi, cum să ne păstrăm credinţa lucrătoare, să luptăm împotriva vrăjmaşului şi să ieşim victorioşi. Deşi Vieţile Sfinţilor erau la îndemâna oricui, părintele se întrista când auzea că mulţi nu le-au citit.

Sf. Varsanufie pomenea mulţi sfinţi în pravila sa zilnică şi nu întâmplător. Fiecare sfânt, explica el, avea un rol anume în viaţa lui. Dacă, de exemplu, se întâmpla ceva important într-o zi, căuta să vadă ce sfinţi se prăznuiau atunci, după care îi pomenea în fiecare zi. Mai târziu a observat că în ziua praznicului lor, sfinţii îl păzeau de necazuri şi primejdii. În 17 decembrie 1891, praznicul profetului Daniel şi a celor cei trei tineri sfinţi, a plecat din Kazan şi nu s-a mai întors. În acea zi s-a hotărât să moară lumii şi sfântul a simţit atunci că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor de patimi, la fel ca şi pe cei trei tineri izbăviţi din cuptorul de foc pentru că nu s-au închinat idolilor, bătrânul a fost convins că a plecat din lume nevătămat pentru că nu s-a închinat desfrâului, mândriei, lăcomiei şi altor idoli.

Prin 1908, Sf. Varsanufie părea să se îmbolnăvească tot mai des, vorbind tot mai mult despre clipa despărţirii de această lume. În aprilie al aceluiaşi an, cineva i-a trimis un pachet în care se afla marea schimă. Călugărul Varsanufie şi-a dorit de multă vreme să fie tuns în schima mare înainte de a muri dar nu a spus acest lucru nimănui în afară de arhimandrit. De aceea, a văzut în aceea un semn că se va duce la Domnul.

Într-o noapte de iulie 1910, părintele s-a simţit atât de rău încât a trebuit să iasă din biserică în timpul privegherii şi să se întoarcă la chilia lui. În dimineaţa următoare nu mai putea sta singur pe picioare. În acea noapte a fost tuns în schima mare.

Însă mila lui Dumnezeu l-a învrednicit cu zile şi părintele şi-a revenit. Dar la mănăstire au apărut alte probleme. Călugării noi care veneau, erau majoritatea din medii duhovniceşti mai relaxate şi nu înţelegeau sfinţenia monahismului sau noţiunea de duhovnic, astfel încât aceştia au început a cere reformă şi schimbare în cadrul mănăstirii. Ei urmăreau poziţii în posturi de conducere şi să închidă schitul. Din cauza numeroaselor plângeri ale fraţilor nou veniţi, Sf. Varsanufie a fost mutat ca egumen la Mănăstirea Golutvinsky. Când a sosit la noua mănăstire, sfântul a găsit totul în paragină. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut râvna şi curând mănăstirea şi-a redobândit suflul duhovnicesc. Veneau tot mai mulţi oameni auzind că acolo este un părinte venit de la Optina, ameliorîndu-se astfel şi problema financiară. Dar, pe fraţii care se împotriveau regulilor din mănăstire a trebuit să-i îndepărteze.

La începutul lui 1913, Sf. Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou şi l-a rugat pe Mitropolitul Macarie al Moscovei să-i dea binecuvântare să se retragă la Optina, dar n-a fost să fie. Sfântul s-a dus la cele sfinte în ziua de 1 aprilie iar trupul i-a rămas la biserica din Golotvino până în 6 aprilie (care a fost şi Sâmbăta lui Lazăr). După slujbă moaştele au fost trimise cu trenul la Optina pentru a fi îngropate acolo. Trenul a ajuns în gara Kozelsk în 8 aprilie iar sicriul a fost purtat de cler până la Optina.

Patriarhia Moscovei a autorizat ca slăvirea Părinţilor de la Optina să se facă în 13 iunie,1996. Dezgroparea sfintelor moaşte ale sfinţilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie şi Anatolie II a început în 24 iunie/7 iulie, 1998 şi s-a încheiat în următoarea zi. Dar, pentru că hramurile bisericii (naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi celelalte) se asociau cu datele dezgropării sfintelor moaşte, Patriarhul Alexei al II-lea a stabilit 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Moaştele sfinţilor părinţi se odihnesc acum la noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Preacurate.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condac 1

Îngerului luminii și luceafărului pustiei cele de laudă să-i aducem, noi, care ne minunăm de nevoințele ei cele mai presus de fire. Iar tu, ca ceea ce ai biruit pe Veliar cu puterea Crucii și cununa slavei ai dobândit-o de la Dumnezeu, roagă-te Stăpânului Hristos, ca să ne izbăvească de păcate pe noi, cei ce-ți cântăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Icos 1

Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum ești om ceresc, bucurându-te ne­grăit de lumina dumnezeirii, în care pururea te veselești, iar noi, cei ce ne minunăm de frumu­sețea harului tău, te lăudăm așa:
Bucură-te, a lui Hristos pentru vecie mireasă;
Bucură-te, Maică preaînțelepțită;
Bucură-te, a Egiptului rază luminoasă;
Bucură-te, fiică a Maicii Domnului preaiubită;
Bucură-te, că în nevoințele tale ai fost mângâiată;
Bucură-te, că Împărăția Cerească ai câștigat;
Bucură-te, că puterea Sfintei Cruci te-a ajutat;
Bucură-te, că în ceata Preacuvioșilor Părinți de cerească lumină strălucești;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Miro­no­sițe și cu toate Cuvioasele femei te veselești;
Bucură-te, învățătoarea înfrânării;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, a pustnicilor îmbărbătare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!

Condac 2

Lucrurile lui Dumnezeu, tăinuite în aleșii Săi, a le descoperi spre folosul sufletesc, bine este, cugeta Sfântul Sofronie, auzind de la Cuviosul Zosima prealuminatele tale fapte, Prea­­cuvioasă Maică Maria Egipteanca, iar noi, nepu­­tincioșii, mult minunându-ne de cele mai presus de fire ale tale aspre nevoințe, întru mare umi­lință îi strigăm lui Dumnezeu, Cel ce minunat se proslăvește întru sfinții Săi: Aliluia !

Icos 2

În veșnica fericire din ceruri voind Dum­nezeu a te așeza, din Egipt la pustniceasca viață te-a chemat și, ascultând tu chemarea Prea­­sfintei Născătoare de Dumnezeu, ai petrecut patru­­zeci și șapte de ani în cea mai adâncă pustie a Iordanului, întru multe și mari nevoințe, ți-ai închinat viața lui Hristos, Mirele tău, pentru care noi, smeriții, împreună cu Puterile Cerești, te lăudăm așa:
Bucură-te, că de desfrânare te-ai lepădat;
Bucură-te, că, părăsind Egiptul, la Ierusalim ai alergat;
Bucură-te, că, Preacuratei Fecioare rugându-te, cu lacrimi fierbinți în biserică cu multă ușurință ai intrat;
Bucură-te, că cinstitei și de viață făcătoarei Cruci te-ai închinat;
Bucură-te, că atunci ochii sufletului tău s-au luminat;
Bucură-te, că Maica Domnului din icoană ți-a vorbit;
Bucură-te, că ea trecerea Iordanului ți-a poruncit;
Bucură-te, Maică Maria, prealăudată;
Bucură-te, că în pustie de Duhul Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, stea de lumină purtătoare;
Bucură-te, a celor ce te cinstesc, apărătoare;
Bucură-te, duh de rugăciune cu dulce alinare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 3

Trupul ți-a fost robit de patimi, timp de șapte­sprezece ani, dar prin aspră petrecere, prin la­crimi de pocăință și rugăciune neîncetată către Preasfânta Fecioară, al ei ajutor ai primit, și întru smerenia inimii Îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 3

Părăsind păcatul, în pustia Iordanului ai alergat, unde numai cu două pâini și ju­mătate te-ai hrănit timp de șaptesprezece ani, ducând cele mai grele lupte cu foamea, cu setea, cu bântuielile necuratelor gânduri și cu duhul des­­frânării care te mistuia, dar după aceste încercări, cu totul te-ai ușurat și te-ai hrănit treizeci de ani cu rădăcini și cu ierburi, petrecând ca un înger în trup, pentru care noi te fericim cu umilință, cântând așa:
Bucură-te, Cuvioasă maică cerească;
Bucură-te, fiică a Egiptului, de Maica Dom­nului aleasă;
Bucură-te, că de păcat cu totul te-ai lepădat;
Bucură-te, că, uscându-ți trupul cu foamea și cu setea, de urâtele patimi ai scăpat;
Bucură-te, că Sfintei Fecioare te-ai rugat;
Bucură-te, că al ei grabnic ajutor ai căpătat;
Bucură-te, că prin viața ta curată pustia s-a sfințit;
Bucură-te, că mult ostenindu-te, cununa slavei ai primit;
Bucură-te, povățuitoare preaînțeleaptă;
Bucură-te, locuitoarea pustiei cea minunată;
Bucură-te, de lacrimi duhovnicești izvorâtoare;
Bucură-te, a duhurilor rele înfricoșătoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 4

Prin viață pustnicească ți-ai luminat cu­ge­tul, și firea de relele pornirii ți-ai curățat. Ajută-ne, Preacuvioasă Maică, să ne ridicăm și noi din păcat, prin post și prin rugăciuni, să ne sfințim firea, ca împreună cu tine, să-i cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 4

Tu ești nădejdea și întărirea celor deznă­dăjduiți, Preacuvioasă Maică Maria, că văzând noi alegerea ta, de la păcătoasă viețuire la înaltă trăire duhovnicească, nădăjduim în a sufletului mântuire și cântăm lăudându-te așa:
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, duhovnicească alinare;
Bucură-te, că ai biruit pe omul cel vechi cu înfrânarea;
Bucură-te, cetate neînvinsă;
Bucură-te, ușa către Rai deschisă;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, casă sufletească pe stâncă ridicată;
Bucură-te, că ai biruit puterea vrăjmașului;
Bucură-te, bună mireasmă a pustiului;
Bucură-te, că ai răbdat frigul nopții și arșița soarelui;
Bucură-te, a noastră povățuitoare;
Bucură-te, a celor ce se roagă ție, de patimi izbăvitoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 5

Cuviosul Zosima, pustia Iordanului stră­bătând, în aspră postire și neîncetate rugă­ciuni petrecând, aflându-te pe tine, Preacuvioasă Maică Maria, înger în trup, îmbrăcată cu dum­ne­zeiască lumină, s-a sârguit a striga cu lacrimi către Dumnezeu: Aliluia !

Icos 5

Când te-ai rugat Preacuvioasă Maică, erai înălțată de la pământ și cu fața prealu­minată, iar Cuviosul Zosima, căzând la pământ, a cerut ca de tine să fie binecuvântat și cu frică ți-a strigat:
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, om ceresc;
Bucură-te, mireasma raiului dumnezeiesc;
Bucură-te, minune preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, de Dumnezeu iubită;
Bucură-te, a mea umilință;
Bucură-te, strig către tine cu credință;
Bucură-te, de cuviosul Zosima mult cinstită;
Bucură-te, maică duhovnicească;
Bucură-te, că pe toți îi înveți să se mântuiască;
Bucură-te, a vrăjmașilor îngrozire;
Bucură-te, stea luminoasă între popoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 6

Ispitele sufletului și patimile trupului le-ai tăiat cu sabia postului, păcatele gândului cu tăcerea sihăstriei le-ai înecat și cu curgerile la­cri­milor tale ai adăpat toată pustia și ne-ai odrăslit nouă roadele pocăinței. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta și Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 6

Minunată cu adevărat a fost viața ta, Prea­cuvioasă Maică, iar noi, știind a ta sfântă viețuire, ne întărim și te lăudăm, zicând:
Bucură-te, pildă aleasă de viețuire du­hov­nicească;
Bucură-te, a noastră învățătură pentru trăire creștinească;
Bucură-te, a Egiptului floare aleasă;
Bucură-te, că din pustie roditoare ai fost culeasă;
Bucură-te, a sihaștrilor lumină;
Bucură-te, a celor nevoitori odihnă;
Bucură-te, nădejdea creștinilor;
Bucură-te, lauda monahilor;
Bucură-te, mângâierea sufletului meu;
Bucură-te, a mea mijlocitoare către Dumnezeu;
Bucură-te, a călugărilor îmbărbătare;
Bucură-te, a păcătoșilor pildă de urmare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 7

Chip al pocăinței te-ai arătat, Prea­cu­vi­oasă Maică Maria, că din roabă a diavolilor prin păcat, înger al Luminii te-ai arătat și pe cei mai nevoitori pustnici i-ai întrecut, iar acum cu cetele cuvioșilor îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 7

Din lume nemaiștiind nimic de patruzeci și șapte de ani, Preacuvioasă Maică și nici chip omenesc sau fiare sălbatice în acest timp nemaivăzând, pe Cuviosul Zosima l-ai în­trebat: Cum viețuiesc creștinii astăzi ? Cum este păzită Biserica ? Și te-ai bucurat cu duhul auzind că sunt în pace, cu rugăciunile sfinților pustnici și cu ale celor ce prin mănăstiri se nevoiesc. De a ta trăire numai în Dumnezeu, deși pe pământ erai și în trup omenesc viețuiai, bucurându-ne, noi, nevrednicii, cu umilință te lăudăm:
Bucură-te, de Duhul Sfânt purtătoare;
Bucură-te, smirnă bine mirositoare;
Bucură-te, că de lume cu totul te-ai despărțit;
Bucură-te, că liniștea pustiei mult ai iubit;
Bucură-te, că patruzeci și șapte de ani te-ai nevoit în pustie;
Bucură-te, a Duhului Sfânt odraslă vie;
Bucură-te, că la ocrotirea Maicii Domnului ai alergat;
Bucură-te, că în relele ispite, ea te-a ajutat;
Bucură-te, că în seara Cinei Domnului, de Sfânta Împărtășanie te-ai învrednicit;
Bucură-te, că locul de îngropare leul ți l-a pregătit;
Bucură-te, a Bisericii ocrotitoare;
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine mân­gâietoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 8

Neputincios este cuvântul, iar mintea nu poate să priceapă dumnezeiasca lucrare ce s-a făcut cu tine, Preacuvioasă Maică Maria, că din prăpastia păcatelor ai ieșit îndată și din izvorul vieții ai fost adăpată, cântând cu bucurie în Duhul Sfânt: Aliluia !

Icos 8

Minunată cu adevărat este taina întoar­cerii tale din căile pierzării la viață sfântă și curată, prin nevoințe mai presus de fire. Dumnezeu, cu marea Sa milostivire, în ce­rească lumină te-a îmbrăcat, pentru care noi, cu lacrimi, întru smerenia inimii, te lăudăm zicând:
Bucură-te, nădejdea mântuirii păcătoșilor;
Bucură-te, nesfârșită bucurie a creștinilor;
Bucură-te, a fecioarelor trezire;
Bucură-te, a noastră către Dumnezeu fier­binte rugătoare;
Bucură-te, a părinților cucernici bucurie;
Bucură-te, a tinerilor înțelepciune;
Bucură-te, a văduvelor cinstire;
Bucură-te, a celor primejduiți izbăvire;
Bucură-te, ocrotitoarea celor ce trăiesc în feciorie;
Bucură-te, cerească nepătimire;
Bucură-te, a celor ispitiți răbdare;
Bucură-te, a noastră, către Domnul, fierbinte rugătoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 9

Tu îmi dai dar luminător de sus, Prea­cuvioasă Maică, din osârdia ta cea dum­nezeiască, ca să scap de întunericul patimilor și să laud din inimă faptele tale cele preafrumoase, cântând Domnului întru bucurie: Aliluia !

Icos 9

Cu osârdie și cu dragoste ai alergat către Hristos, urmând calea de întoarcere a păcătosului, în pustiile cele neumblate mult ne­voindu-te și poruncile dumnezeiești împlinindu-le, pentru care noi cu smerenie și cu lacrimi te lăudăm:
Bucură-te, a nevoitorilor preaminunată cunună;
Bucură-te, ceea ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, odraslă duhovnicească a pustiei;
Bucură-te, focul dumnezeiesc al râvnei;
Bucură-te, tainică lucrare a mântuirii;
Bucură-te, că îndemni la pocăință;
Bucură-te, alungarea deșertăciunii lumești;
Bucură-te, făclie nestinsă a pustiei;
Bucură-te, izgonitoarea patimilor omenești;
Bucură-te, a sufletelor creștine luminare;
Bucură-te, fulgerul care arzi duhurile satanei;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinței;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!

Condac 10

Cine va putea tâlcui bucuria îngerilor pentru întoarcerea ta, că ai avut trupul scufun­dat în desfrânare și cugetul robit de înșelare, dar mai pe urmă, prin pocăință și lacrimi arzătoare, te-ai făcut a lui Hristos mireasă și a Duhului Sfânt sălășluire preaaleasă, iar noi, avându-te pe tine mijlocitoare, slăvim pe Dumnezeu și cu umi­lință îi cântăm: Aliluia !

Icos 10

Fiică a Luminii celei neapropiate, pe tine Lumina lumii luminându-te, la Sine te-a chemat și darul Duhului Sfânt ai aflat, Maică Preacuvioasă, pentru care noi, fericindu-te, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că Sfintele Scripturi de îngeri ai fost învățată;
Bucură-te, că de Cuviosul Zosima ai fost laudată;
Bucură-te, că de îngeri ai fost întâmpinată;
Bucură-te, înțelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, a noastră lumină sufletească;
Bucură-te, al rugăciunii izvor;
Bucură-te, al duhovniceștii nevoințe spor;
Bucură-te, a pustiei lumină;
Bucură-te, a virtuților monahicești grădină;
Bucură-te, minte luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că la rugăciune te-ai înălțat de pe pământ;
Bucură-te, a monahilor călăuzitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 11

Toate cetele îngerești și adunările omenești le-ai bucurat cu viața ta cea luminată, că tu firea covârșind și ca cei fără de trup viețuind, înger al pustiei și lumină omenirii te-ai arătat, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia !

Icos 11

Preacuvioasă Maică, ceea ce împreună cu îngerii și cu sfinții în ceruri petreci, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să ne izbăvească de necazurile ce ne înconjoară, ca plini de recu­noștință să-ți cântăm:
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, a celor ce sufletește pătimesc, dulce alinare;
Bucură-te, că viețuiești cu puterile îngerești;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Femei te veselești;
Bucură-te, a Cuvioșilor cunună preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, lauda Egiptului;
Bucură-te, că, făcându-ți semnul Sfintei Cruci, ai pășit peste apele Iordanului;
Bucură-te, viață tăinuită în pustie;
Bucură-te, că prin aceasta, ai dobândit Ce­reasca Împărăție;
Bucură-te, că pentru noi te rogi cu multă ardoare;
Bucură-te, a păcătoșilor ridicare;
Bucură-te, a demonilor izgonitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 12

Rugăciune cu osârdie aducând și acum, Preacuvioasă Maică Maria, către Prea­curata Născătoare de Dumnezeu, deschide și nouă dumnezeieștile îndurări, pentru a cânta, întru bu­curia inimii, Preamilostivului Dumnezeu: Aliluia !

Icos 12

Lăudând nevoințele tale, îl slăvim pe Dum­nezeu, Cel ce te-a învrednicit să fii mij­locitoare pentru noi, care-ți cântăm:
Bucură-te, înțelepciune duhovnicească;
Bucură-te, ambrozie dumnezeiască;
Bucură-te, flacără serafimică;
Bucură-te, rugăciune înnaripată;
Bucură-te, smerenie adâncă;
Bucură-te, înger cu fire omenească;
Bucură-te, al nostru dar ceresc;
Bucură-te, credință desăvârșită prin faptă;
Bucură-te, maică de Dumnezeu fericită;
Bucură-te, Cuvioasă Maria, de Maica Dom­nului mult iubită;
Bucură-te, a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, a inimilor mângâietoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 13

O, Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, ceea ce în lumina dumnezeirii stră­lucești, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne dea iertare de păcate, ca în Cereasca Împărăție, împreună cu sfinții și îngerii de-a pururi să-I cântăm: Aliluia ! (de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger pământesc ai fost... și Condacul întâi: Îngerul luminii și luceafărul pustiei ...

Icos 1

Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum ești om ceresc, bucurându-te ne­grăit de lumina dumnezeirii, în care pururea te veselești, iar noi, cei ce ne minunăm de frumu­sețea harului tău, te lăudăm așa:
Bucură-te, a lui Hristos pentru vecie mireasă;
Bucură-te, Maică preaînțelepțită;
Bucură-te, a Egiptului rază luminoasă;
Bucură-te, fiică a Maicii Domnului preaiubită;
Bucură-te, că în nevoințele tale ai fost mângâiată;
Bucură-te, că Împărăția Cerească ai câștigat;
Bucură-te, că puterea Sfintei Cruci te-a ajutat;
Bucură-te, că în ceata Preacuvioșilor Părinți de cerească lumină strălucești;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Miro­no­sițe și cu toate Cuvioasele femei te veselești;
Bucură-te, învățătoarea înfrânării;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, a pustnicilor îmbărbătare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 1

Îngerului luminii și luceafărului pustiei cele de laudă să-i aducem, noi, care ne minunăm de nevoințele ei cele mai presus de fire. Iar tu, ca ceea ce ai biruit pe Veliar cu puterea Crucii și cununa slavei ai dobândit-o de la Dumnezeu, roagă-te Stăpânului Hristos, ca să ne izbăvească de păcate pe noi, cei ce-ți cântăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor