POVESTEA MAGILOR...🌟

 Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine MÂNTUITORULUI, la naşterea SA.
 Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar MÂNTUITORULUI. Grăbindu-se să ajungă în BABILON, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre BETLEEM. Ajuns aici, a aflat că magii l-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui IROD omoară toţi copiii nou-născuţi şi că SFÂNTA FAMILIE a plecat spre EGIPT, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra
femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe MÂNTUITOR. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre EGIPT, unde, ani de zile, L-a căutat pe IISUS, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în PALESTINA, MÂNTUITORUL propovăduieşte EVANGHELIA. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre lUDEA. Ajuns la IERUSALIM, spre seară, a aflat că IISUS HRISTOS este răstignit pe DEALUL CĂPĂŢÂNII. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe MÂNTUITOR, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi
banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă
măcar o clipă pe MÂNTUITOR, se grăbea spre GOLGOTA. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă CRUCE, MÂNTUITORUL S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. DÂNDU-LE LOR, MIE MI-AI DAT. Darul tău a ajuns la MINE şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe DUMNEZEU, îi iubeşte pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de DUMNEZEU.

 

Magii de la Răsărit sunt un personaj colectiv din Evanghelia după Matei. Aceștia sunt descriși drept primii veniți la Nașterea Domnului. În Evanghelia după Luca primii veniți sunt păstorii de pe câmp, iar în Evanghelia după Matei primii veniți sunt acești străini, sosiți dinspre răsărit.

În tradiția românească sunt numiți Cei Trei Crai de la Răsărit^[1][2]: Melchior, Baltazar și Gaspar^[3]. Ei nu sunt menționați în Biblie, fiind rodul imaginației populare. Ar fi adus pruncului Isus trei daruri: aur, smirnă și tămâie. In cultura populară se afirmă că ar fi fost trei.^[4]

Conform bisericii romano-catolice, Melchior, Baltazar și Gaspar sunt considerați sfinți și sunt sărbătoriți pe data de 6 ianuarie^[3]. Numele crailor de la Răsărit a fost menționat într-o evanghelie a Bisericii Armenești, aici menționându-se și rangul lor: Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei și Baltazar, Regele Arabiei^[5]. În unele țări cu o majoritate romano-catolică, precum țările Americii Latine și țările iberice, tradițional regii magi aduceau cadouri copiilor, Moș Crăciun fiind un personaj de import și de dată recentă.^[6]

Țara aflată la răsărit de unde vin acești magi sau împărați ar putea fi Babilon (conform Sfântului Maxim și Teodot de Ancira), Persia (potrivit Sfântului Clement din Alexandria și a Sfântului Chiril din Alexandria) sau Arabia (după Sfântul Iustin, Tertulian și Sfântul Epifanie).

Posibile personaje istorice

Cuvântul magi denotă faptul că personajele respective ar fi fost de origine persană. Perșii erau de religie Zoroastriană, iar acești magi erau căutători in stele și mari preoți. Călătoria lor este descrisă ca fiind provocată de un fenomen cosmic ieșit din tipar, o anume stea care a apărut pe cer și care se mișca. Potrivit învățăturii credinței creștine steaua apărută în răsărit nu era una obișnuită ci este vorba de o minune din partea lui Dumnezeu, un înger care a apărut sub forma unei stele luminoase și care mergea înaintea Magilor calauzindu-le drumul. Biblia nu dă multe detalii despre Magi, de aceea numărul lor de 3 magi este dedus ca urmare a numărului darurilor aduse: aur, smirnă și tămâie.

Întâlnirea celor trei magi cu Iosif

Întâlnirea celor trei magi care veneau din țări îndepărtate una de alta și de locul întâlnirii, pare de neconceput avându-se în vedere că în vremea aceea ei nu puteau beneficia de mijloacele de comunicare și de deplasare existente azi. Evanghelia de la Matei explică această posibilitate prin credința lor. Aflaseră de la prooroci că se va naște Mântuitorul și nutreau dorința fierbinte de a fi martori la acest mare eveniment. Când Irod a vrut să afle de la magi unde s-a născut Isus, ei i-au răspuns: "În Betleemul Iudeii, că așa e scris de proorocul" (Evanghelia de la Matei, 2,5,p. 1098).

Chivotul cu presupusele oseminte ale celor trei crai de la răsărit in Domul din Köln.

Pe lângă credință, sau tocmai pentru aceasta, așa cum relateză Evanghelia, au fost conduși de steaua pe care o văzuseră la Răsărit, stea ce a mers înaintea lor până s-a oprit deasupra locului unde se născuse pruncul Isus. Bucuroși, ei i s-au închinat, aducându-i aur, smirnă și tămâie. Având un vis prin care sunt avertizați să nu mai treacă pe la Irod care voia să-l omoare pe Isus, s-au întors pe altă cale, îndreptându-se fiecare spre țara sa.

Lew Walace, în romanul său "Ben Hur", dă amploare acestor fapte, îmbrăcându-le într-o aureolă de legendă. Descrie drumul parcurs de cei trei magi, când ajung în deșertul Siriei, mergând fiecare cu cămila sa, până la punctul de întâlnire, undeva după hotarul vechiului Ammon, El Beka.

Relicvele celor trei magi sunt păstrate în Domul din Köln. Construcția acestei catedrale, pe locul uneia mai vechi, s-a realizat în acest scop.

Singura marturie scripturistica ce face referire directa la magii de la Rasarit este Evanghelia dupa Matei. Primele treisprezece versete ale celui de-al doilea capitol, in care ne este relatata istoria magilor, nu ne ofera insa detalii cu privire la tara de provenienta, la data sosirii, la numele, la infatisarea si numarul lor. Acest fapt a dezamagit pe unii dintre cercetatorii moderni rationalisti care considera acesta relatare drept fictiune, alaturand-o asa numitelor “legende ale copilariei lui Iisus”, ca adaugiri apocrife la Evanghelii. Foarte probabil, Evanghelistul Matei nu le-a consemnat pentru ca nu le-a considerat esentiale. In realitate, alta a fost insemnatatea inchinarii magilor inaintea Pruncului Hristos relatate succint in Evanghelie. Sfanta Traditie a fost insa cea care a afirmat, a imbogatit si a pastrat acest inteles pana astazi in Biserica.

Astfel, prin Traditie, magii de la Rasarit, au fost in tot acest timp, “foarte prezenti” in cultul si viata Bisericii. Ne vorbesc despre magi Sfintii Parinti in talcuirile si omiliile lor la Evanghelia dupa Matei, reprezentarile iconografice, dar si imnografia.

Magi sau imparati?

Atat in Vechiul cat si in Noul Testament cuvantul mag are sensul de “magician”, “vrajitor”. Sfantul Iustin, Origen, Sfantul Augustin, Sfantul Ieronim gasesc acelasi inteles in cel de-al doilea capitol al Evangheliei dupa Matei, chiar daca nu putem afirma ca aceasta ar fi interpretarea unanima.

Un tropar din Mineiul pe decembrie intareste acest aspect: "Pe magi, ucenicii vrajitorului Valaam, ii cheama Hristos, spre cunostinta prin stea si Cel ce imbraca cerul cu nori si de Care se cutremura heruvimii in iesle se culca, si in pestera incape cel ce umple toate”.

De obicei, in cantarile bisericesti ni se spune ca au fost imparati ai persilor. La acest lucru a contribuit faptul ca s-a considerat ca Ps. 71,10-11 ar face referire la acestia: “Imparatii Tarsisului si insulele daruri vor aduce, imparatii arabilor si ai reginei Saba prinoase vor aduce.  Si se vor inchina lui toti imparatii pamantului, toate neamurile vor sluji lui."La Rasarit ... care este tara de provenienta? Primii scriitori bisericesti au inteles magii ca venind din o singura regiune (de obicei Persia).Nu avem insa o traditie unanima asupra a ceea ce insemna "la Rasarit”. Ar insemna Babilon dupa Sfantul Maxim si Teodot de Ancira; Persia dupa Sfantul Clement de Alexandria si Sfantul Chiril al Alexandriei; Arabia, potrivit Sfantului Justin, Tertulian si Sfantului Epifanie.La est de Palestina, numai Media, Persia, Asiria si Babilonia aveau magi preoti in vremea nasterii lui Hristos. Din una din aceste parti ale imperiului Part puteau veni magii. Au trecut probabil prin desertul sirian, ce se intinde intre Eufrat si Siria, trecand prin Alep, si calatorind catre Damasc si spre sud, prin ceea ce in prezent este calea spre Mecca, pastrand Marea Galileii si Iordanul spre vest, pana au trecut pe langa Ierihon. Din Persia de unde se presupune ca ar fi venit este o distanta de 1000-1200 mile. Putea fi parcursa intre trei si doisprezece luni cu camila. Au fost de asemenea multe saptamani de pregatire. Magii ar fi putut ajunge in Ierusalim la un an dupa ce steaua s-ar fi aratat.In sec. VIII, istoricul si teologul anglo-saxon Beda Venerabilul a inregistrat o traditie tarzie potrivit carei cei trei magi ar fi reprezentat fiecare cele trei parti ale lumii – Africa, Asia si Europa – si ca ar fi descendenti din fiii lui Noe.

Numarul si numele magilor

Spuneam ca nici numarul, numele si nici descrierea fizica a magilor nu apar in Biblie. Nici intr-una din primele mentiuni extrabiblice a calatoriei lor, evanghelia apocrifa a copilariei cunoscuta ca Protoevanghelia lui Iacov, nu se indica numele si numarul magilor. Cu toate acestea, unele traditii s-au adaugat relatarii biblice, mai intai prin intermediul traditiei orale.

Numarul magilor - trei - deriva din cel al darurilor pe care acestia le-au facut lui Hristos, dupa cum ne spune Matei. O pictura din Catacomba Domitilei arata patru magi in timp ce una din Catacomba lui Petru si Marcelin numai doi. Mai multe documente siriene numesc doisprezece magi.

O evanghelie armeana a copilariei de la anul 500, ii numeste pe Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei si Baltazar, Regele Arabiei - fiind cea mai apropiata marturie de variantele apuseane Melchior, Gaspar si Baltazar.

Magii in talcuirile Sfintilor Parinti

Parintii Bisericii interpreteaza istoria magilor in lumina profetiilor din Vechiului Testament. Crestinii inteleg traducerea in limba greaca a scripturilor iudaice (Septuaginta) ca fiind textul sacru ce contine tipurile si figurile ce trimit la venirea lui Iisus ca Mesia. Este posibil ca si magii sa fi fost familiarizati cu profetiile mesianice. Multi iudei nu s-au mai intors din exil impreuna cu Neemia. Cand s-a nascut Hristos, exista fara indoiala o populatie de evrei in Babilon si, probabil, in Persia. Oricum, traditia iudaica a supravietuit in Persia. Mai mult, Virgiliu, Horatiu, Tacit si Suetoniu dau marturie de faptul ca, in timpul nasterii lui Hristos, era raspandita in intreg Imperiul Roman o neliniste si o asteptare a unei "perioade de aur" si a unui eliberator. Mai degraba putem intelege ca magii au fost manati de astfel de influente ebraice subtile legate de Mesia.

Sfantul Iustin Martirul (+165) in Dialogul cu Iudeul Trifon, interpreteaza magii ca pe implinirea profetiei vechi testamentare cu privire la venirea Rascumparatorului. Pentru Sfantul Iustin, magii erau preoti ai unui cult oriental si practicieni ai magiei si astrologiei. Vizita magilor la iesle a reprezentat momentul convertirii lor precum si momentul renuntarii la practicile idolatre. Sfantul Iustin citeaza relatarea lui Matei, ca pe un semn oferit lumii potrivit caruia Crestinismul este credinta cea adevarata.

Ceea ce poate fi recunoscut drept cea mai impresionanta exegeza este aceea potrivit careia magii au fost primii marturisitori ai Sfintei Treimi. Aceasta explica aparitia lor in aproape toate imaginile artistice si traditiile literare ca trei oameni, diferiti, insa asemanatori. Magii s-au inchinat lui Hristos ca unui Dumnezeu oferindu-i aur, tamaie si smirna.

Parintii au interpretat si au dezvoltat insemnatatea simbolica a darurilor. Potrivit Sfantului Irineu de Lyon, magii i-au oferit lui Iisus mir (care era folosit la ungerea cadavrelor) pentru a arata ca Acesta avea sa moara si ca va fi inmormantat din dragoste pentru oamenii muritori, aur deoarece era un Imparat in Vesnica Imparatie, si smirna (arsa pe altar ca jertfa) pentru ca era Dumnezeu.

Origen si Sfantul Irineu de Lyon interpreteaza relatarea evanghelica despre magi in lumina profetiei lui Valaam. "O stea va rasari din Iacob si un sceptru va rasari peste Israel” (Numeri 24-17). Acest aspect este surprins intr-o cantare bisericesca din cadrul Vecerniei din 21 decembrie: "Prorociile vrajitorului Valaam se plinesc, ca cei ce priveau cu uimire la inselatoriile persienesti, luminandu-se cu stralucirea stelei celei neobisnuite, cu daruri au insemnat pe Hristos, Soarele cel neapus, Dumenzeu, Imparatul cel in Betleem intrupat si de bunavoie mort. (Si acum ...21 dec)

Dar din paralelism, "Steaua lui Valaam” este si un mare Print, nu un corp ceresc, dupa cum ne arata o alta cantare: "Cereasca Stea din pantecele tau a rasarit si pe cititorii in stele i-a indemnat sa o vada, care cu cunostinta ei s-au luminat intru Duhul, Preacurata Fecioara, pururea binecuvantata.”

Papa Leon cel Mare, sustine faptul ca magii s-au convertit aratand astfel adevarul lui Hristos, pe de-o parte dubla natura (umana si divina), iar pe de alta, slujirea Imparateasca (davidica si cereasca).

Prin urmare, Leon arata ca drumul magilor catre Iisus poate fi intrepretat ca o alegorie la calatoria sufletului catre Dumnezeu, dupa cum lumina stelei trebuie sa patrunda atat mintea umana cat si inima, aratandu-le calea adevarului. In cuvantarile sale la Botezul Domnului, Leon scrie: Cum s-a intamplat ca acesti trei oameni, care au parasit casele lor si tarile lor fara a-l vedea pe Iisus, si nu cunosteau nimic concret despre el, sa arate o asa inchinare, oferindu-i daruri atat de speciale? Steaua a fost cea care a atras privirile lor, insa razele adevarului au patruns in inimile lor, astfel incat inainte ca acestia sa porneasca in calatorie, mai intai au inteles ca Celui caruia erau promisi, I se cuveneau aur pentru regalitate, tamaie ca unui Dumnezeu si mir ca unuia ce avea sa moara.

Acelasi aspect este evidentiat in cantarile bisericesti ce preced Nasterea Domnului: "Pe magi cheama Mirele Bisericii Darurile acestora la primeste Fiul Fecioarei.” (Ceasuri) - " Din Persia, magii aur, smirna si tamaie au adus de demult Imparatului, Celui ce S-a nascut, si Dumnezeu. Iar noi acum, mai inainte praznuind Nasterea Lui, cu buna cinstire sa-I aducem din suflet, nadejde, credinta si dragoste, laudand pe Fecioara.”, sau acest tropar din Canonul Inaintepraznuirii: "Magii cei din Persia cunoscandu-Te pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Imparat nascut din Fecioara pe pamant, s-au grabit sa se inchine Tie cu daruri.”

Este sigur faptul ca magilor li s-a spus in vis sa se intoarca pe alta cale in tara lor. Nici acest aspect nu putea fi trecut cu vederea de catre Sfintii Parinti. Multi dintre ei au vazut in acest detaliu convertirea magilor, schimbarea care s-a produs in sufletele lor odata ce au cunoscut Adevarul.

Scriind din Cartagina, la o generatie dupa Sfantul Iustin, parintele apostolic Tertulian dezvolta argumentele lui Sfantului Iustin, sugerand ca visul magilor care le-a spus sa se intoarca la casele lor pe alta ruta, nu trebuie inteles numai literar, ci si ca o mustrare pentru a parasi obiceiurile si practicile idolatre. In acest sens, cantarile bisericesti afirma ca magii au primit lumina Duhului Sfant: "Cereasca Stea din pantacele tau a rasarit si pe cititorii in stele i-a indemnat sa o vada, care cu cunostinta ei s-au luminat intru Duhul, Preacurata Fecioara, pururea binecuvantata.”

Cultul magilor

S-a afirmat ca dupa ce s-au intors in tara lor, ulterior, magii ar fi primit botezul de la Sfantul Apostol Toma propovaduind la randul lor credinta in Hristos. Aceasta traditie apartine unui scriitor arian si nu apare mai devreme de secolul al VI-lea. Acest autor recunoaste ca scrie dupa cartea apocrifa a lui Set, si ceea ce scrie despre magi tine de legenda.

In sec. IV Bisericile din Orient celebrau pe sase ianuarie nasterea Domnului, Adorarea Magilor si Botezul lui Hristos, in timp ce in Occident , Nasterea lui Hristos era sarbatorita pe 25 decembrie. Aceasta data a fost in cele din urma introdusa in biserica Antiohiei de catre Sfantul Ioan Gura de Aur, trecand apoi in Bisercile din Ierusalim si Alexandria.

Pana astazi, in unele parti ale lumii crestine, pe 6 ianuarie, mai mult decat pe 25 decembrie, este un timp de a face cadouri, in amintirea darurilor facute de magi lui Hristos.

In 490, Imparatul bizantin Zenon a afirmat ca a descoperit ramasitele celor trei "regi” undeva in Persia, aducandu-le in Constantinopol. Moastele au ajuns in Apus probabil in timpul Cruciadelor, mai intai in Milan fiind aduse de Frederik Barbarossa in 1164 in Cologne. Sunt cunoscuti de catre pelerini si turisti drept "Cei trei Regi din Cologne”.

Magii in arta crestina

Una dintre primele reprezentari ale magilor, datand de la mijlocul sec. III, apare in Catacomba Priscilei, in Roma. Ca in aproape toate imaginile timpurii ale magilor, aici sunt infatisati trei barbati, identici in marime, imbracati (in culori variate) si in miscare (alergand). Fiecare poarta un dar.

In multe alte imagini timpurii apar ca privind catre stea. Uneori camilele sunt reprezentate in spatele lor, precum in relieful de pe sarcofagul aflat in Muzeul Vatican.

Primele imagini apar intotdeauna in imprejurari funerare - pe zidurile catacombelor si sarcofage. Scena magilor se numara printre primele imagini narative ale artei crestine, precedand reprezentarile multor alte pasaje biblice din Noul Testament, precum si multe alte reprezentari ale nasterii lui Iisus.

Chiar daca Matei a vrut sau nu sa lege steaua lui Valaam cu magii, Biserica primara in mod cert a facut-o. Figura lui Valaam poate fi distinsa in spatele Mariei si lui Iisus in pictura Inchinarii din Catacomba Priscila. De asemenea, apare in epitaful funerar din sec. IV, al unei femei numite Severa, unde Valaam se afla in spatele Mariei, privind la stea ca la venirea magilor.

Din sec. V, arta crestina se raspandeste din catacombe si sarcofage in marele spatiu public si magii au inceput sa apara in decoratiile mozaicale ale primelor mari biserici. Aceste mozaicuri impartasesc aceea compozitie de baza pe care o intalnim in arta funerara timpurie.

In mozaicul din sec. VI din biserica San Apolinare Nuovo, in Ravena, Italia, de exemplu, magii apar ca trei nobili extravaganti, purtand darurile si privind catre stea. Inaintea lor, pruncul Iisus este asezat pe genunchiul Mariei, inconjurat de ingeri. Magii din mozaicul de la Ravena pot fi deosebiti numai prin culoare parului si prin nume: Baltazar, Melchior si Gaspar (Caspar).

Din sec. XIV, unul din cei trei apare ca negru. Ca "imparati’ ai tuturor popoarelor, acestia poarta o corona din aur in multe alte picturi ulterioare.

Secole mai tarziu, artistii aveau sa picteze ceea ce se credea ca magii ar fi marturisit -Treimea -  facandu-se manifestata la Nastere. Scena Nasterii  Domnului intr-un manuscris de la inceputul secolului al XV-lea, il include pe Dumnezeu Tatal intr-un nor, pe Duhul Sfant in forma unui porumbel, si Fiul in chipul celui nou-nascut.

***

Chiar daca in Biserica Ortodoxa nu exista o sarbatoare, respectiv un cult inchinat celor trei magi, acestia sunt intalniti  in doua creatii esentiale ale Sfintei Traditii ce constituie fiecare, o adevarata sinteza teologica a Nasterii Domnului: troparul si icoana praznicului.

Iata textul troparului, pe care il auzim atunci cand preotul ne binevesteste Nasterea Domnului venind in casele noastre cu icoana, dar si de mai multe ori in slujba de Craciun: "Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie!”

De asemenea, magii sunt amintiti in multe alte tropare si stihiri in cadrul slujbelor ce preced Nasterea Domnului, fiind puse in evidenta mai ales aspectele duhovnicesti.

Una din cele mai frumoase cantari ce ne prezinta succint intreaga istorie a magilor este slava Litiei Nasterii Domnului: ”Magii, imparatii persilor, cunoscand lamurit pe Imparatul ceresc, Cel ce S-a nascut pe pamant, de stea luminata fiind povatuiti, au ajuns la Betleem, aducand daruri alese: aur, tamaie si smirna. Si cazand s-au inchinat, ca au vazut pe Cel fara de ani Prunc culcat in pestera.”

O alta cantare ne arata in chip minunat raportul dintre stea, magi si fiecare dintre noi: " In taina Te-ai nascut in pestera, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovaduit, punand steaua inainte ca o gura, Mantuitorule. Si a adus Tie pe magi care Ti s-au inchinat cu credinta; impreuna cu care miluieste-ne pe noi.”

Teologii se afla in acord cu Traditia atunci cand vad exemplul magilor ca rod al revelatiei dumnezeiesti naturale in sanul lumii pagane: "Taine invatand pe magi, Intelepciunea lui Dumnezeu, cheama parga cea din pagani, pe cei mai inainte necuvantatori sa-i ospateze prin cuvant, masa de taina fiind pusa in ieslea animalelor; catre care, calatorind alearga cu daruri, stralucindu-le inainte steaua.”

Deloc intamplator, Biserica a stabilit a ne pune inainte tuturor pilda magilor peste veacuri prin Scriptura, icoana si cantare. Daca odinioara, Crestinismul a luat nastere in mijlocul unei lumi pagane, in prezent, paganismul renaste in mijlocul unei lumi crestine. Multi dintre crestini au ajuns a se inchina, asemenea paganilor, creaturii si nu Creatorului.

Magii deschid lunga serie nou testamentara - ce se continua in viata Bisericii pana la sfarsitul acestei lumi - a acelor pagani , a acelor pacatosi, care ajung sa-L cunoasca si sa-L marturiseasca pe Hristos ca Dumnezeu, inaintea celor "dreptcredinciosi”. De aceea, intr-un anumit sens, magii sunt exceptia de la regula, insa numai de la regula umana, nu si de la "cea dumnezeiasca”. Uitam ca Lui Dumnezeu toate-i sunt cu putinta, si mai uitam ca si noua, oamenilor, ne sunt toate cu putinta prin Dumnezeu. Si noi putem fi "magi” aducandu-ne, "pe noi insine si unii pe altii”, dar bineplacut lui Dumnezeu.

 

Datorită trădării lui Dumnezeu, timpul se va scurta.

 Oamenii Îl trădează pe Dumnezeu atât de repede încât timpul va începe să se scurteze din această cauză.

Ziua va deveni din ce în ce mai scurtă, iar oamenii nu vor avea timp - tocmai s-au trezit și au adormit din nou.

Datorită trădării lui Dumnezeu, timpul se va scurta.

Dr. Gupta spune: Nimeni nu ar trebui să moară de cancer;

 (1). Primul pas este oprirea consumului de zahăr, atunci când nu există zahăr în organism, celulele canceroase mor în mod natural.
(2). Al doilea pas este un pahar de suc de lămâie amestecat cu un pahar de apă caldă și după aproximativ 1 lună celulele canceroase vor scădea, consumul de suc de lămâie fierbinte poate preveni cancerul. Nu adăugați zahăr. Sucul fierbinte de lămâie este mai util decât sucul rece de lămâie. Un studiu de la Universitatea din Maryland a constatat că medicamentele naturale sunt de 1.000 de ori mai bune decât substanțele chimice.
(3). Al treilea pas este reducerea riscului de cancer dacă se utilizează 3 linguri de ulei organic de cocos dimineața și noaptea.

Puteți aplica ambele tratamente pentru a preveni diabetul. Ignoranța nu este o scuză; Împărtășesc aceste informații de mai bine de 5 ani. Spune-le celor din jur.
Cartofii galbeni și mov previn cancerul.

01. Mănâncatul și băutul adesea pot crește riscul de cancer de stomac.

02. Nu mâncați niciodată mai mult de 4 ouă pe săptămână.

03. Consumul de pui înapoi (coapsa etc.) poate provoca cancer de stomac.

04. Nu mâncați niciodată fructe după masă. Trebuie să mâncăm fructe înainte de a mânca.

05. Să nu bem ceai în timpul menstruației.

06. Să consumăm mai puțin lapte de soia ...

07. Pe stomacul gol (stomacul flămând) pentru a consuma roșii.

08. Pentru un pahar de apă în fiecare dimineață înainte de mese pentru a preveni oboseala.

09. Nu mâncați niciodată cu 3 ore înainte de culcare.

10. Evitarea apei poate provoca diabet și hipertensiune. Baza principală a nutriției ar trebui să fie consumul ridicat de apă.

11. Mănâncă pâine prăjită preparată la cuptor sau pâine prăjită.

12. Țineți telefonul departe de dvs. în timpul somnului.

13. Bea 10 pahare de apă pe zi pentru a preveni cancerul vezicii urinare.

14. Bea mai multă apă în timpul zilei, cu excepția nopții

15. Consumul mai mult de 2 căni de cafea pe zi poate provoca insomnie și probleme de stomac.

16. Ar trebui să consumi mai puține grăsimi. Digestia durează între 5 și 7 ore, ceea ce te face să te simți mai obosit.

17. Mănâncă mai puțin după ora 17:00

18. Bananele, grapefruiturile, spanacul, dovleceii, piersicile te fac să te simți mai fericit.

19. A dormi mai puțin de 8 ore pe zi afectează funcția creierului. O pauză de jumătate de oră după-amiază vă permite să arătați mai tânăr.

20. Roșiile fierte au proprietăți curative mai bune decât roșiile crude.

21. Sucul fierbinte de lamaie ucide celulele canceroase. Sucul cald de lămâie ne îmbunătățește calitatea vieții și ne permite să trăim mai mult.

Adăugați 2-3 felii de lămâie în apă caldă pentru a obține băutura noastră zilnică.

Lămâia lasă un miros amar în apa fierbinte, care este cel mai bun ingredient pentru a ucide celulele canceroase.

Sucul rece de lamaie contine doar vitamina C, previne hipertensiunea.

Sucul fierbinte de lamaie previne dezvoltarea tumorilor canceroase.

Testele clinice au arătat că sucul fierbinte de lămâie funcționează.
Tratamentul cu acest tip de lămâie nu numai că distruge celulele diavolului, dar nu afectează celulele sănătoase.
În continuare ... Acidul citric și lămâia, sucul de lămâie, reduc hipertensiunea arterială și previn tromboza venoasă profundă. Reduce cheagurile de sânge prin reglarea circulației sanguine -După ce am citit acest articol, să nu uităm să îl împărtășim cu alții!
-Să împărtășim pentru a vă proteja sănătatea și a informa oamenii din jur !!!
-Am încercat să convertesc cât am putut. Sper că îți place.

Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect.

 

Îngerii îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu şi îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între Cer şi pământ. Având menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti, îngerii au şi o calitate specifică: aceea de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug”, trag laolaltă acelaşi „atelaj”. Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect.

Învăţătura despre sfinţii îngeri este cuprinsă atât în Sfânta Scriptură, cât şi în scrierile Sfinţilor părinţi, ale scriitorilor bisericeşti şi în cărţile de cult ale Bisericii noastre Ortodoxe, ceea ce arată rolul lor important în doctrina şi cultul creştin-ortodox.Comuniunea dintre îngeri şi oameni se realizează în Biserică. Ei ne ajută în procesul mântuirii, ne fac să cunoaştem voia lui Dumnezeu, revelându-L în acelaşi timp prin calitatea lor de fiinţe spirituale apropiate de Creator.

Însăşi numirea de înger arată menirea lor de slujitori ai lui Dumnezeu şi organe ale Providenţei. Sfântul Ioan Damaschin spune că îngerii „locuiesc în Cer şi au un singur lucru de făcut: să laude pe Dumnezeu şi să slujească voinţei Lui”. Ei îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu, îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între El şi oameni. Ei duc rugăciunile noastre către Dumnezeu şi au menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti.

Îngerul este prezentat adesea ca fiind un fel de „dublu ceresc al omului”, ce induce pioşenie, aşa după cum diavolul seduce spre păcat. Referitor la argumentul suprem al existenţei îngerilor, acesta este preluat de la Toma d’Aquino: îngerii există pentru că există ordine. Ceea ce este foarte important în anghelologie este faptul că îngerii au o calitate specifică, şi anume de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om.

„Totul este plin de îngeri”

Sfânta Scriptură ne arată în foarte multe locuri existenţa reală a îngerilor, precum şi menirea lor în lucrarea de mântuire a oamenilor. În Vechiul Testament se vorbeşte mai mult de un înger colectiv, deoarece evreii vedeau mântuirea prin comunitatea lui Israel. Texte precum „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei” (Psalmul 33, 7), „El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 90, 11), „Îngerul ce m-a izbăvit pe mine de tot răul să binecuvânteze pruncii aceştia” (Facere 48, 16) şi „Iată, Eu trimit înaintea ta pe îngerul Meu, ca să te păzească în cale…” (Ieşire 23, 20) sunt mărturii credibile despre existenţa lumii angelice. Noul Testament prezintă suficiente argumente pentru a crea o doctrină temeinică în ceea ce priveşte lumea îngerilor. Astfel de mărturii găsim la Evrei 1, 14 („Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?”), Fapte, capitolul 12 (Sfântul Apostol Petru e scos din închisoare de un înger, apoi bate, în puterea nopţii, la uşa unor prieteni, iar aceştia convinşi că o asemenea evadare e imposibilă, socotesc că cel de la uşă nu poate fi Petru, ci îngerul lui) sau Luca 16, 22 (Săracul Lazăr „este dus de către îngeri în sânul lui Avraam”).

Din textul de la Matei 18, 10: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul dintre aceştia mai mici, căci zic vouă: că îngerii lor în Ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în Ceruri”, înţelegem că fiecare om îşi are îngerul său păzitor. În cartea Apocalipsei se vorbeşte despre îngeri care controlează vânturile, pământul şi marea (7, 1-3), au stăpânire asupra focului (14, 18) şi asupra apelor (16, 4-5). Cu atât mai mult, fiecare om are propriul înger păzitor.

Sfinţii Părinţi ne dau mărturie despre existenţa îngerilor păzitori, Biserica mărturisind acelaşi adevăr în rugăciunile sale. Îngerul păzitor este numit „pedagog şi păstor” (Sfântul Vasile cel Mare), „înger al păcii” (Sfântul Ioan Hrisostom), „înger al căinţei” (Hermas) sau „înger al rugăciunii” (Tertulian). Sfântul Vasile cel Mare şi Clement Alexandrinul aşază sub protecţie angelică naţiunile, oraşele şi bisericile locale (cf. Apocalipsa 1, 20), Fericitul Augustin afirmă că „în ziua Judecăţii ne vom auzi viaţa povestită de îngerul păzitor”, iar Origen şi Sfântul Ambrozie concluzionează că „Totul este plin de îngeri”.

De ce avem nevoie de asistenţa îngerului, când suntem, oricum, sub oblăduirea lui Dumnezeu?

Ca dogmă, se admite că există îngeri trimişi de Dumnezeu pentru slujirea şi protecţia oamenilor şi că există îngeri păzitori care se ocupă de omul individual pe tot parcursul vieţii sale. Motivul pentru care omul are nevoie de un înger călăuzitor este acela că trăieşte, de la protopărinţi încoace, sub semnul derivei. Fiecare are nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiţie, călători, fiinţe în trecere. El ne ajută, în acelaşi timp, dinspre origine şi dinspre viitor.  

Îngerii nu-L substituie pe Dumnezeu, ci Îl slujesc: sunt instrumentele Lui, sunt trimişii Lui. Aşadar, îngerii nu dublează Providenţa, ci o realizează, o împlinesc. Demnitatea omului, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, reprezintă un argument suficient pentru a face plauzibilă ipoteza îngerului conferit la naştere.

Ne poate abandona îngerul păzitor?

Referitor la această problemă, Origen, Fericitul Ieronim şi Sfântul Vasile cel Mare susţin că păcatul, în formele lui supreme, poate alunga partenerul ceresc de lângă om, iar Sfântul Ambrozie susţine că Dumnezeu ia îngerul de lângă cei drepţi pentru a-i lăsa să lupte singuri, sporindu-şi meritul. Scolastica însă tranşează în favoarea opiniei conform căreia îngerul nu ne părăseşte niciodată, chiar dacă, în anumite momente, se abţine să intervină. De aceea, nu trebuie să atribuim însoţitorului ceresc o psihologie resentimentară, de tip uman.

În ceea ce priveşte întrebarea dacă este îngerul stingherit de obligaţia de a ne purta de grijă, teologia pură spune că nu. Câtă vreme fac voia lui Dumnezeu, îngerii nu au afecte divergente şi sunt deasupra oricărei forme de sentimentalism. Dar se vorbeşte totuşi în Scriptură despre îngeri care se bucură (Luca 15,10) şi despre îngeri care plâng (Isaia 33,7).

Atunci când se aduce în discuţie faptul că ierarhiile cereşti pot intra în conflict, aşa cum o atestă textele sacre atunci când vorbesc despre lupta dintre îngerii naţiunilor (al Greciei şi al Persiei), nu este vorba despre o luptă duşmănoasă, ci una a zelului iubitor, care, neputând anticipa decizia divină (îngerii nu sunt atotştiutori), se dedică, în aşteptare, cu toată puterea, misiunii încredinţate şi protejatului propriu.

„Îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identităţi”

La Claus Westermam găsim ideea că mascotele la modă de astăzi sunt reziduuri degenerescente ale îngerului păzitor. Ele ocupă – în mentalitatea omului contemporan – locul devenit vacant prin suspendarea autorităţii angelice.

Serghei Bulgakov afirmă că îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identităţi. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug”, trag laolaltă acelaşi „atelaj”. Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect. Otto Hophan susţine că fiecare înger capătă funcţia de înger păzitor o singură dată, pentru un singur om, iar Hildegard von Bingen  afirmă că între om şi înger e o legătură de tipul aceleia care îi ţine laolaltă pe fiul risipitor cu fratele său, rămas acasă, în prejma tatălui.

Prezenţa îngerului păzitor este o lege a existenţei spirituale a omului, tot astfel cum gravitaţia e o lege a existenţei sale fizice. De altfel, îngerul păzitor poate fi văzut ca o energie opusă forţei gravitaţionale: el ne trage mereu în sus. Fiind slujitor şi păzitor în acelaşi timp, funcţia generică a îngerului păzitor este, deci, buna noastră orientare.

Îngerul a început s-o tragă cu grijă afară din iazul cu smoală fierbinte. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei…

Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski.

Când s-a născut o fetiţă, Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii ei, până la moarte. S-o păzească de păcate, s-o înveţe, să n-o lase să cadă în ispite grele.

Când fetiţa a crescut, nu a mai ascultat de îngerul ei păzitor. Zadarnic îi sufla la urechea inimii cuvinte bune, degeaba o învăţa milostenia, rugăciunea şi iubirea de semeni. Fata devenea tot mai rea, mai nepăsătoare de suferinţa aproapelui, mai zgârcită şi cu inima prinsă de averea ei. Femeia devenise foarte bogată, nu dădea nici o firimitură de pâine vreunui sărac, ci punea slugile să-i izgonească pe cerşetori cu băţul. Îngerul ei era mereu întristat şi se gândea cu groază ce se va întâmpla cu sufletul femeii la moartea ei.

A venit şi ziua morţii şi a judecăţii femeii. Pentru păcatele ei cele multe şi pentru nemilostivirea ei faţă de săraci şi bolnavi, Dumnezeu a trimis-o în iad să stea în iazul de smoală, unde erau aruncaţi zgârciţii şi nemilostivii. Iar îngerul ei păzitor se plimba pe malul iazului de smoală şi plângea pentru sufletul pierdut şi se zbătea să-şi amintească dacă această femeie a făcut vreun bine în viaţa ei. Şi-a adus aminte că o dată, mergând cu căruţele cu recoltă la oraş pentru a o vinde, femeia a dat un fir de ceapă verde unui cerşetor. Atunci a alergat îngerul la tronul lui Dumnezeu şi, căzând cu faţa la pământ, a spus: „Doamne, femeia aceasta a făcut o dată un bine. A dat un fir de ceapă verde unui cerşetor.”

„Bine, i-a spus Dumnezeu, uite aici firul de ceapă, ia-l şi du-te pe malul iazului de smoală. Spune-i femeii să se prindă de firul de ceapă şi trage-o încet afară din iaz. Să fii cu grijă că firul de ceapă este foarte subţire şi se poate rupe uşor.”

Îngerul a luat firul de ceapă şi s-a dus pe malul lacului. A strigat-o pe femeie şi i-a spus: „Domnul Dumnezeu S-a milostivit de tine şi m-a trimis cu acest fir de ceapă. pe care tu l-ai dat odată unui cerşetor. Apucă-te cu grijă de el ca să nu se rupă şi eu am să te trag încetişor afară din iaz „.
Femeia a făcut ce i-a spus îngerul. Acesta a început s-o tragă cu grijă afară din iaz. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei gândind ca îngerul le va trage şi pe ele afară. Atunci femeia a început să-i înjure, să-i ocărască şi să-i blesteme, lovindu-i cu picioarele şi strigând: „Lăsaţi-mă în pace, nemernicilor, eu am dat firul de ceapă, nu voi. Duceţi-vă în fundul iazului, blestemaţilor.”

În clipa aceea, s-a rupt firul de ceapă şi femeia a căzut înpoi în iazul de smoală. Şi îngerul a început să plângă din nou cu tristeţe.

V-am spus această povestioară ca să înţelegeţi că, într-adevăr, îngerul păzitor nu ne părăseşte niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeşte sufletul încredinţat grijii sale, se roagă pentru el şi-i şopteşte la ureche numai sfaturi bune; el este conştiinţa noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm şi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.

Fiecare fiinţă umană, bună sau rea, îşi are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naşte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l înveţe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenţele rele ale diavolului şi ale oamnilor răi. Aţi observat că, în clipa în care eşti gata să săvârşeşti un păcat, o voce lăuntrică îţi şopteşte: „Nu face asta.” Când un pericol necunoscut te pândeşte, acelaşi înger îţi suflă la ureche: „Nu te duce acolo”, sau „Fereşte-te de omul acesta” etc.

Dacă păstrezi în viaţa ta măcar o mică parte din puritatea copilăriei, o mică parte din inocenţa ta, atunci vei auzi glasul îngerului păzitor conducându-te neatins de vicisitudinile vieţii către un mai bun loc în societatea creştină, către o mai bună congregaţie ortodoxă, vei fi apărat de Dumnezeu şi sufletul tău va fi liber de orice frică, incertitudine şi îndoială şi vei avea curajul să înfrunţi nedreptatea, să iubeşti pe aproapele tău şi chiar pe vrăjmaşul tău. Vei păşi în lumina lui Dumnezeu.

Uneori poţi să-ţi vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit faţă de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus şi-ţi pune în suflet o bucurie neînţeleasă. Atunci să înţelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-ţi comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăţeşte-ţi inima şi mintea, amineşte-ţi că ai un prieten, cel mai credincios şi care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire.

Adu-ţi aminte şi că un mesager al cerului te vizitează şi cântă-i: „Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetă pentru mine păcătosul, îngerul meu păzitor; căci, prin necazurile şi ispitirile care tulbură pacea sufletului meu în această lume frământată, tu te arăţi a fi grabnic ajutător şi mângâietor al meu.” (Condacul 6 din Acatistul Îngerului Păzitor)

Ingerul păzitor este de faţă în ultimele clipe ale vieţii noastre, el ne va lua sufletul şi ni-l va apăra de atacurile demonilor care vor spune că le aparţine lor din cauza multelor păcate săvârşite sau nespovedite. Îngerul le va răspunde însă că atâta vreme cât sufletul nu ne-a fost judecat şi condamnat, el aparţine lui Dumnezeu. El ne va lua sufletul şi-l va duce în toate locurile pe unde am trăit şi ne va aminti tot ce am făcut bun sau rău în acele locuri. „Iată, va spune el, aici te-ai rugat, dincolo ai ajutat un bolnav, aici ai dat ceva unui cerşetor, aici ai facut rău, aici te-ai mâniat, sau ai băut, sau te-ai lăcomit”, astfel că vom vedea toate faptele pe care le-am săvârşit în viaţa noastră. Conduşi de înger, vom vedea locurile de fericire ale sfinţilor şi apoi locurile de durere ale celor păcătoşi, pentru ca să înţelegem că Dumnezeu este drept, dar este şi bun, şi milostiv. Vom descoperi în această călătorie a sufletului sub conducerea îngerului nostru păzitor că şi noi am dat poate, unui sărac, «un fir de ceapă verde» şi îngerul va pleda pentru noi în faţa Judecătorului Suprem.

Şi dacă hotărîrea lui Dumneseu, din cauza multelor noastre păcate, va fi împotriva noastră, să nu uităm că îngerul nostru păzitor nu ne va părăsi, chiar dacă am ajuns în «iazul de smoală» şi că va căuta să menţină în noi nădejdea mântuirii din rău până la Judecata din Urmă când Dumnezeu, luând în seama căinţa noastră, va revărsa mila Lui peste noi şi vom fi mutaţi în Împărăţia Cerurilor, prin rugăciunea îngerului nostru păzitor. Amin.

Părintele Gheorghe Calciu