„În ziua întâi, când moare omul, sufletul lui stă acolo unde a ieşit din trup, şi dacă trupul este acolo, îl ţine îngerul de la botez lângă trup timp de 24 de ceasuri. Să zicem că trupul e pe o laiţă sau în sicriu, sau pe catafalc, sau pe o masă. Îngerul nostru de la botez, care este ajutătorul nostru până la moarte, ne păzeşte şi stă o zi şi o noapte lângă trup”, descrie părintele Cleopa.
În cea de-a doua zi, sufletul are parte de o retrospectivă a a tuturor locurilor prin care a umblat omul respectiv. „În această zi, îngerul păzitor duce sufletul pe unde a umblat toată viaţa, chiar dacă ar fi înconjurat el globul pământesc de o mie de ori. Sufletul merge ca gândul şi ca fulgerul”, adaugă preotul.
A treia zi după moarte este dedicată vămilor văzduhului, adică sufletul începe să urce către cer trecând prin 24 de vămi. „În ziua aceasta i se dau sufletului încă şase îngeri, care cu cel de la Botez sunt şapte, şi îşi începe călătoria spre cer, că are de trecut vămile văzduhului. La ele suntem cercetaţi de cele mai mari căpetenii ale iadului pentru toate faptele, toate cuvintele şi toate gândurile. Deci, în ziua a treia, după ce a trecut vămile, însoţit de cei şapte îngeri, sufletul ajunge la Prea Sfântul Dumnezeu, la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi”, explică Ilie Cleopa.
Urmează şase zile pe care sufletul le petrece în rai, văzând toată frumuseţea acestuia.
În ziua a noua, sufletul vine din noua în faţa lui Dumnezeu şi este trimis în iad pentru 30 de zile. „Şi merge prin iad cu iuţeala fulgerului şi nu mai pridideşte să vadă atâtea munci şi atâtea chinuri cu care se muncesc sute de popoare care n-au cunoscut pe Dumnezeu şi mii şi milioane de creştini care, deşi L-au cunoscut, L-au supărat şi n-au făcut voia Lui. Şi când trece prin iad, i se dau sufletului un fel de îngeri, care sunt un fel de gardă a lui Dumnezeu, numiţi zapcii. Şi îngerul de la botez merge cu el neîncetat”, descrie părintele călătoria în iad.
În cea de-a 40-a zi de la moarte, sufletul este adus de către îngeri din nou în faţa lui Dumnezeu pentru judecata particulară. Aceasta constă în judecarea faptelor personale. „Şi atunci se face judecata particulară a sufletului, adică judecata prin care rânduieşte Dumnezeu unde va sta sufletul până la judecata universală, sau la bine, sau la rău.
