Viata si petrecerea si unele minuni ale Cuviosului parintelui nostru Vasile cel Nou
precum am scris-o eu, smeritul Gheorghe, iubitul lui ucenic
Bunatatea lui Dumnezeu, Care cu adanca intelepciune il povatuieste pe
om
spre mantuire, aratandu-i lui cum trebuie sa defaime si sa fuga de cele
pamantesti, care il muncesc, si sa doreasca acele bunatati vesnice si
ceresti,
a aratat si aici, la Roma cea noua, adica la Tarigrad (Constantinopol),
in vremea noastra, pe acest de Dumnezeu luminat parinte al nostru si
mare
pustnic, Vasile, cel slavit intru lucruri si intru minuni.
Acest mare sfant nu l-am aflat de
unde
a fost sau din ce neam si parinti s-a nascut, pentru ca nici el singur,
cat a trait pe pamant, nu ne-a spus aceasta si nici altul nu a auzit,
ca
sa ne-o arate. Atata stim numai cum ca a trait pe vremea imparatilor
Leon
si Alexandru, care au fost fiii marelui imparat Vasile Macedon si care
in al zecelea an al imparatiei lor au trimis niste soli in Asia, pentru
treburi imparatesti.
Solii acestia, trecand prin
locuri
greu de umblat, prin munti cu greu au suit, s-a intamplat ca l-au gasit
pe acest preacuvios parinte al nostru Vasile. Si vazandu-l pe acesta ca
a fugit, au socotit ca este un spion si l-au prins, si l-au adus legat
aici, la cetatea Tarigradului. Si aducandu-l la imparatul Leon, i-au
spus
acestuia cum ca ei au executat porunca imparateasca, si, prinzand si un
spion (dupa cum credeau ei), l-au adus la imparat.
Imparatul a poruncit lui
Patrichie
Samon, dregator in palatul sau, care se tragea din agareni (turci),
sa-l
cerceteze pe Sfantul, ca sa vada cine este si cum de s-a aflat acolo,
adica
la locul unde l-au prins ostasii.
Cand sfantul a fost dus inaintea
lui
Samon, care sedea in jiltul sau, cu mare pompa, acesta astepta ca el sa
i se inchine dupa cuviinta, dupa cum faceau toti cei osanditi si
ceilalti
supusi, cum era randuiala la domni, dregatori si imparati. Sfantul insa
nu s-a plecat si nu i s-a inchinat, ci a stat cuviincios in picioare.
Vazand aceasta Samon, cum ca
sfantul
nu numai ca nu i s-a inchinat, dar nu i-a acordat nici o atentie, nici
macar prin inclinarea capului, fierband de manie, a zis Cuviosului
Vasile,
cu multa rautate: "Spune, ticalos batran, cine esti si de unde ai
venit,
si care este numele tau, starea ta si neamul tau?"
Dar sfantul nu i-a dat nici un
raspuns.
Atunci Samon, uitandu-se la el cu
o
privire salbatica, i-a zis: "Spune degrab cine esti, pentru ca cei ce
te-au
adus aici zic despre tine ca esti un vanzator si un spion, si pedeapsa
ta va fi groaznica".
Sfantul i-a raspuns insa cu
blandete:
"Spune-mi si tu cine esti". Si Samon raspunse: "Noi te intrebam pe tine
acum cine esti si de unde vii, si nu se cade ca tu sa-mi pui mie
asemenea intrebare, pentru ca oricine as fi eu aceasta nu-ti foloseste.
Dar asculta: eu sunt Samon Patrichie, care stau pe langa imparatul care
domneste acum. Povesteste-ne dar noua cine esti tu".
Raspunse Cuviosul: "Strain sunt
eu
si om care locuiesc unde ajung".
Atunci Samon zise: "Fiindca nu
marturisesti
numele tau si ce neam esti, dupa cuvintele tale, curat iscoada esti si
ai venit sa afli locul nostru ca sa-l vinzi".
Dar Samon s-a tulburat foarte si
a
poruncit ca sa-l bata pe Cuvios cu vine de bou si fara milostivire. Si
atata l-au batut, incat Cuviosul a ramas mai mult mort, si l-au dus de
l-au pus asa in temnita. O, dar mari sunt minunile Tale, Hristoase
Dumnezeule!
Caci a doua zi, cand s-au dus ostasii sa vada daca a murit sau inca mai
traieste, l-au gasit stand in picioare si asteptand in afara temnitei,
desi usa ei fusese bine incuiata si zavorata.
Si mirandu-se ostasii, l-au luat
si
l-au dus la Samon, caruia i-au povestit cum ca din mort, cum l-au dus
ei
in temnita incuiata, a ajuns viu si in afara temnitei.
Si luandu-l iar la cercetare,
Cuviosul
pastra tacerea sa dintai si nu voia sa vorbeasca, astfel ca Samon,
maniat
peste masura, a poruncit sa-l bata timp de sapte zile, peste tot
corpul,
dandu-i-se cate o mie de toiege. Si trecand acele zile in mari chinuri
si neclintindu-se Sfantul si rabdand toate cu mare barbatie, a poruncit
iarasi Samon sa fie adus inaintea sa si, privind la el, cu multa
rautate
ii zise: "O, necuratule intre oameni, pana cand vei ascunde in inima ta
viclesugul tau?"
Atunci Sfantul si omul lui
Dumnezeu
cel plin de daruri dumnezeiesti, a raspuns cu bunatatea sa obisnuita
si,
ca un clarvazator ce era, a povestit si a aratat catre toti cei ce erau
de fata toate faptele cele rele si ascunse ale lui Samon, zicandu-i ca
toti cei ce lucreaza fapte rele si ascunse necurati sunt ca si el si cu
dreptate aceia trebuie sa se numeasca vicleni, pangariti si rusinati.
Iar Samon, rusinandu-se foarte
fiindca
fusese descoperit in faptele sale cele ascunse, s-a aprins cu si mai
multa
manie si tulburare asupra Sfantului si a poruncit sa-l lege strans cu
coatele
la spate si sa-l spanzure pe lemn, timp de trei zile, iar dupa aceea
sa-l
arunce spre mancare fiarelor.
Si facand slujitorii toate
acestea,
dupa porunca lui Samon, Cuviosul nu a murit, ci a fost pazit viu si
nevatamat,
cu darul lui Hristos cel Atotputernic. Dar ticalosul Samon zicea ca nu
este minune de la Dumnezeu, ci vrajitorie si inselaciune draceasca si
nalucire.
Si a poruncit Samon, fiul agarenilor, ca Sfantul sa fie aruncat departe
in mare, ca sa se afunde si sa nu se mai arate la vedere sfantul lui
trup,
ca sa nu-l afle crestinii si sa-l cinsteasca si sa-l ingroape dupa
cuviinta.
Si facandu-se dupa porunca lui,
Cuviosul
a fost aruncat in apele marii, la locul unde i se zice "al barbarilor".
Dar Domnul, Care nu Se departeaza de robii Sai, a stat langa Sfantul si
i-a ajutat si l-a slobozit din legaturi, si l-a scos la mal intreg si
sanatos.
Din inecarea marii l-au adus la mal doi delfini, langa uscatul
Evdomului.
De acolo a ajuns Sfantul pana la
poarta
aurita si a sezut sa se odihneasca putin. Acolo a vazut un calator,
anume
Ioan, zacand si tremurand tare de friguri, si i s-a facut mila
Sfantului
de el, si facand semnul sfintei cruci peste dansul cu sfanta lui
dreapta,
l-a facut sanatos, prin rugaciunea lui catre Domnul.
Si cel vindecat l-a rugat ca sa
mearga
in casa lui si Cuviosul l-a urmat. Si ducandu-se in casa lui Ioan si
mancand
bucate, L-au slavit toti ai casei pe Dumnezeu. Si a inceput Sfantul sa
vorbeasca, povestind toate cate a patimit de la Samon si cum Dumnezeu,
prin milostivirea si puterea Lui cea mare, a facut minuni cu el si l-a
izbavit. Si fiind rugat cu multe insistente de la Ioan si de familia
lui,
Cuviosul a ramas sa locuiasca in casa lor.
Si in putine zile, alergand
vestea
despre Sfantul, au inceput bunii crestini sa vina la dansul, ca sa ia
povete
folositoare pentru sufletele lor; si aduceau la el si multi bolnavi,
peste
care Sfantul punea mana, si cu semnul sfintei cruci si cu rugaciunile
lui
catre Dumnezeu indata se vindecau, pentru ca darul lui Dumnezeu locuia
intr-insul, si fugea de la cei pe care el ii atingea toata boala ce o
aveau.
Dar nu numai de suferintele
trupesti
i-a vindecat, ci si din cele sufletesti i-a eliberat, facand peste
dansii,
cu sfanta lui dreapta, semnul sfintei cruci.
Si cu cat alergau la el oamenii
ca
sa se foloseasca, cu atat se inmultea puterea Duhului Sfant intru
dansul,
incat ii cunostea nu numai pe aceia care erau stapaniti de vreo patima
sufleteasca, ci si pe aceia care straluceau cu lucrurile lor cele bune.
Ca apropiindu-se sau vorbind cu el cineva, Cuviosul vedea, din darul
lui
Dumnezeu, care ii lumina mintea lui curata, asezarea sufletului
aceluia,
si mai inainte ii spunea cele de departe, care aveau sa fie, ca si cum
le-ar fi vazut inaintea ochilor lui, si fiecaruia ii spunea si ii
arata,
povatuindu-l.
Dar petrecand el catava vreme la
Tarigrad,
s-au facut aratate cuvintele si minunile lui cele mari si il chemau si
il rugau sa se odihneasca in casele lor multi crestini, il chemau multi
dintre cei mari si slaviti ai cetatii, pentru ca sa-l aiba aproape, ca
sa dobandeasca rugaciunea, binecuvantarea si invatatura lui.
Dar Sfantul n-a ascultat pe nici
unul,
ci a ramas in casa mai sus numitului Ioan si a sotiei sale, Elena, cei
care l-au primit dintai cu toata credinta si dragostea si care i-au
slujit
atata vreme ca niste ingeri.
Dar fiindca s-a intamplat ca
acestia
sa moara, ca niste oameni ce erau, un fiu duhovnicesc al Cuviosului,
care
se numea Constantin, are cinstea sa-l primeasca in casa sa. Acesta era
mare dregator al imparatului (fiind primicir al neamurilor, consul
adica),
cu sarcina de a-i primi pe cei din alte neamuri, care, venind din
tarile
lor, voiau sa vorbeasca cu imparatul pentru pricini trebuincioase
tarilor
lor. Acest Constantin, avand catre Cuviosul mare credinta si dragoste,
cu multe rugaminti si lacrimi l-a convins pe Sfantul sa locuiasca in
casa
lui, unde i-a despartit un loc retras pentru o locuinta linistita si
fara
tulburare, dandu-i toate cele trebuincioase, precum si o slujnica, pe o
batrana cinstita si cuviincioasa, Teodora cu numele, care nu numai ca-l
slujea curat si cu cuviinta, dar ii primea inca, cu buna randuiala, si
pe toti cei care veneau la Sfantul, intocmai ca un bun popor, astfel ca
se aducea, prin mijlocirea ei, mult folos in toate cele cuviincioase si
placute lui Dumnezeu.
Aceasta credinta m-a facut sa
vorbesc
si eu de Sfantul, pe care l-am cunoscut in urmatoarea imprejurare:
murind
parintele meu duhovnicesc, cautam cu inima fierbinte ca sa aflu un alt
povatuitor dupa dorinta mea si voia lui Dumnezeu a fost de m-am dus si
eu acasa la Sfantul, la care toti crestinii locului aveau mare cinste
si
evlavie, pentru minunile lui cele preaslavite, pe care le facea in
toate
zilele, si pentru prorocirile lui. Il socoteau ca pe unul dintre
apostolii
cei dintai si il laudau, si multi care erau cu dragoste fierbinte
pentru
dansul ziceau cum ca este "Sfantul Ioan Blagoslovitul si ucenicul cel
iubit
al Domnului nostru Iisus Hristos", si intareau cuvantul cum ca "este
acela
cu adevarat si ca a venit la Tarigrad". Dar fiindca era mare intelept
si
mult invatat si adanc intru cuvinte si intru stiinte, vorbind cu
oamenii
uneori cu cuvinte greu de inteles, de multe ori unii, pentru ca nu-l
intelegeau,
spuneau despre el ca este un nebun filosof greu de inteles, spunand
astfel
despre acela care cu adevarat este plin de intelepciune si de
intelegere
dumnezeiasca si omeneasca. Dar Cuviosul folosea cuvinte grele si
neintelese
numai de catre aceia care il suparau cu multa lor lauda si cinste ce ii
aduceau, care Cuviosului nu ii erau pe plac.
Si stralucind acest de Dumnezeu
luminat
dascal si parinte al nostru, in casa aceluia numit boier Constantin, cu
sfintele lui lucruri si mari minuni pe care le facea cu dumnezeiescul
dar,
eu ma duceam adesea la el si, cazand la sfintele lui picioare, le
sarutam
cu multa evlavie si ma hraneam din invataturile si rugaciunile lui. Si
m-am obisnuit si m-am imprietenit cu dansul, incat eram mai iubit decat
toti fiii lui duhovnicesti.
Si ma primea cu fata
stralucitoare
si luminata la vedere, pe care le-o arata celor iubiti, zambind si
binecuvantandu-i,
iar cinstita batrana Teodora, care il slujea, foarte ma iubea pentru
ascultarea
mea si ma primea cu multa bucurie duhovniceasca, vazandu-l pe Sfant
cata
placere si cata dragoste avea catre mine.
In aceasta vreme s-a intamplat de
si-a
sfarsit viata aceasta vrednica de pomenit batrana de multi ani,
Teodora,
care a facut multa slujba Sfantului parintelui nostru. Si toti s-au
intristat
de ducerea ei, caci era mijlocitoare pentru cei veniti ca sa vorbeasca
cu Sfantul: si blanda, si buna era, si vorbea bine cu toti, si cu
dragoste
ii indemna la lucrul cel bun totdeauna, fiindca era milostiva, fara
rautate
si cu buna socoteala si slujea cu multa smerenie. Deci, dupa ce a
murit,
ma framanta gandul pentru ea, nestiind la ce loc s-o fi dus, la bine si
la rau, daca s-a mantuit sau se munceste, si ce folos ar fi aflat din
buna
slujire a Sfantului parintelui nostru Vasile.
Si ducandu-se la Sfantul, m-am
rugat
fierbinte sa-mi spuna ceva pentru dansa cum a murit. Cuviosul a tacut
si
nu mi-a raspuns, dar vazand eu nu mai contenesc a-l supara cu aceasta
rugaminte
a mea, mi-a zis intr-o zi zambind: "Voiesti cu adevarat s-o vezi pe
Teodora?"
Dar eu, mirat, l-am intrebat,
zicand:
"Si unde o voi vedea, parinte sfinte, de vreme ce aceea s-a despartit
odata
de cele vremelnice si s-a dus la cele vesnice?" Sfantul mi-a zis
zambind
bland: "Diseara o vei vedea, dupa cum ai dorit de multe ori, ca sa
inceteze
gandul tau care te supara mult din aceasta pricina".
Si eu m-am mirat si gandeam in
sinea
mea cum sau unde oare as putea sa o vad, pentru ca foarte mult ma
chinuia
gandul acesta, ca sa aflu si eu la ce loc este randuita, dar socoteam
cu
neputinta aceasta. Deci, plecand de la Sfantul si ducandu-ma la chilia
mea, m-am culcat pe patul meu ca sa dorm intr-acea noapte si, dupa
obisnuinta,
am adormit. Si iata ca vad un tanar care vine si imi zice: "Scoala-te
si
vino degrab, caci Cuviosul Vasile, dascalul tau, are sa te duca la
Teodora,
fiindca voiesti sa o vezi!"
Si eu auzind aceasta, indata m-am
sculat
si mi s-a parut ca m-am dus la locuinta Sfantului si nu l-am gasit
acasa
si, intreband, mi-au spus ca s-a dus sa o vada pe Teodora, cea care mai
inainte i-a fost slujnica. Si, fiind eu scarbit ca nu am ajuns degrab
ca
sa ma duc impreuna cu el, unul dintre cei ai casei mi-a aratat calea pe
unde a plecat Sfantul ca sa ma duc dupa el. Si alergand ca sa-l ajung,
mi s-a parut cum ca ma duceam pe calea care duce la Biserica Sfintei
Nascatoare
de Dumnezeu din Vlaherna. Si m-am aflat fara de veste intr-un loc
stramtorat,
foarte greu de suit, si trecandu-l cu multa frica si osteneala, am
ajuns
la o poarta mare, bine incuiata. Si uitandu-ma pe o fereastra inauntru,
ca sa vad pe cineva care sa-mi deschida, iata ca observ pe doua
jupanese
cinstite care sedeau pe treptele scarii si vorbeau. Eu am strigat ca sa
vina una din ele si am intrebat: "A cui este casa aceasta?"
Si una din ele mi-a raspuns ca
este
casa parintelui nostru Vasile si ca putina vreme este de cand a venit
si
el acolo ca sa-i mai vada pe fiii lui duhovnicesti.
Iar eu auzind acestea, m-am
bucurat
si am zis: "Deschide-mi, doamna mea, ca sa intru, fiindca si eu,
nevrednicul,
sunt fiu al lui si am venit cu dansul si alteori aici impreuna",
socotind
in gandul meu ca este casa lui din viata de pe pamant.
Dar aceea imi zise: "Tu nu ai
venit
aici pana acum, nici nu te cunosc, asa ca nu iti voi deschide. Du-te la
treaba ta, pentru ca fara de intrebarea si porunca doamnei Teodora nu
intra
nimeni aici".
Eu, auzind de doamna Teodora, am
prins
indrazneala si, batand tare in poarta, am strigat si a auzit doamna
Teodora,
si a venit la poarta ca sa vada cine bate si striga asa de tare. Si
vazandu-ma,
m-a cunoscut si a zis jupaneselor: "Deschideti degrab, ca domnul
Grigorie
este fiul iubit al parintelui nostru".
Si acelea deschizandu-mi, am
intrat
indata inauntru si m-a imbratisat maica Teodora si cu multa bucurie si
veselie mi-a zis: "Domnul meu Grigorie, cine te-a adus aici? Oare ai
murit
si te-ai eliberat din inselatoarea lume de pe pamant si ai ajuns in
acest
loc binecuvantat si de vesnica viata?" Si eu ma minunam de acestea si
intelegeam
tot ce mi se spunea, pentru ca le vedeam si le traiam intru uimirea mea
si in somnul meu cu mintea, si intelegeam adevarat cele ce se faceau cu
mine si i-am raspuns: "Doamna si maica mea, eu inca nu am murit si sunt
inca in viata cea vremelnica, dar cu rugaciunea si cu ajutorul bunului
nostru parinte, am ajuns aici pentru numele tau, ca sa vad cinstita ta
fata si sa ma instiintez in ce loc si parte ai ajuns. Spune-mi dar,
doamna
mea, adevarat, cum te afli. Cum ai suferit sila mortii? Cum ai trecut
de
demonii cei rai ai vazduhului? Cum ai scapat de rautatea lor cea
nemasurata?
Pentru ca bine stiu ca si eu voi patimi aceleasi, cand se va sfarsi
viata
mea de pe pamant".
Iar doamna Teodora mi-a zis: "O,
fiul
meu iubit Grigorie! Cum pot sa-ti dau raspuns la aceasta intrebare de
care
se intuneca sufletul meu, numai sa le gandesc, si de frica se face ca
un
mort fara de glas? Cu toate acestea, fiindca acela care odata a murit
si
in locul acesta a ajuns, al celor mantuiti, firesc este de a nu se
teme,
ca unul care a trecut si a scapat. Pentru aceasta si eu iti voi spune
totul
pe cat pot, o, Grigorie, fiul meu, tot ce mi s-a intamplat pentru
faptele
mele cele rele, cele infricosate, dar care, cu ajutorul si rugaciunile
Cuviosului nostru parinte, cel de Dumnezeu luminat, s-au facut cele
grele,
usoare si cele anevoioase, lesnicioase. Dar cum iti voi povesti, fiul
meu,
ceasul in care sufletul trebuia sa se desparta de trupul meu si cu
primejdie
si cata sila este si cata nevointa, pe care o sufera sufletul din
durerea
si chinuirea cea amara, ca sa se desparta de trupul lui?
Acest fel de infricosata durere
il
cuprinde pe acela care trebuie sa-si dea sufletul, precum un om viu
si-ar
descarca cu totul trupul lui gol si l-ar asterne jos pe pamant pe o
multime
de carbuni aprinsi, pe jaratic si focul cel usturator, care il arde si
il prajeste, si lesina de dureri si se imputineaza, incetul cu incetul
pe acei carbuni, si isi pierde fiinta si alcatuirea lui, incat sa fuga
sufletul lui dintr-insul. Asa de amara este moartea, fiul meu, si mai
mult
a acelora care sunt pacatosi ca mine, si stie Domnul ca iti spun
adevarul.
Dar pentru drepti, nu stiu in ce fel este, pentru ca eu, ticaloasa,
m-am
facut pravalia pacatosilor.
Deci, cand imi dadeam sufletul
meu,
vedeam clar niste harapi ce stateau in jurul meu si faceau galceava,
zbierand
ca niste fiare salbatice, si se inversunau, cautand rautati si
nedreptati
de multe feluri, si urlau ca lupii cei fiorosi si cainii cei salbatici,
si ca o mare cu valuri in furtuna cu talazuri si cu cumplite tunete, de
ma infricosau, si latrau ca turbati, si bocaneau ca taurii infuriati,
si
strambau fetele lor negre intunecate si scarboase si cu totul urate, de
mai multe feluri, a caror vedere numai era cumplita si grea, incat mai
bine sa sada cineva de viu in insasi vapaia focului si muncilor iadului
decat sa-i vada si sa-i auda pe ei.
Si pregateau niste hartii, ca si
cum
l-ar fi asteptat pe un oarecare judecator sa vina colo, hartii in care
erau scrise toate faptele mele cele rele.
Deci, muncita fiind eu de relele
acestea,
nu-mi ajungea amaraciunea si durerea cea nesuferita a mortii, aveam
insa
si atata greata, incat imi venea sa ma prapadesc, sa nu mai fiu eu, sa
nu mai vad, sa nu mai aud, sa nu mai sufar. Dar ce era sa fac?
Intorceam
intr-o parte si intr-alta ochii sufletului meu, ca sa nu mai vada
fetele
lor cele otravitoare de moarte (pentru ca nu puteam sa mai vad si sa
aud
pangaritele lor glasuri), dar in zadar, nu puteam sa scap de dansii, ca
vedeam in toate partile nenumarati. Si nu era cine sa-mi ajute la o
primejdie
ca aceasta si, slabind pana la sfarsit, fiind fara de nadejde, iata ca
am vazut venind catre mine doi ingeri straluciti, veseli, cu parul ca
zapada,
cu privirea foarte dulce, imbracati in haine care straluceau, si au
stat
de-a dreapta patului meu, acolo unde zaceam eu, si vorbeau incet intre
dansii.
Iar eu vazandu-i m-am bucurat,
dar
harapii aceia s-au inspaimantat si s-au departat putin. Si unul din
acei
ingeri stralucitori, cu glas aspru infricosat a grait catre dansii,
zicandu-le:
"Nedreptilor, blestematilor si lepadatilor! Pentru care pricina,
prearailor,
apucati inainte de moartea oamenilor, de ii infricosati si ii
tulburati,
barfind si strigand tare salbaticindu-va? O, railor, salbaticilor si
schimonositilor,
nu mult va bucurati, pentru ca aici nu veti nadajdui sa luati ceva,
aici
nu aveti parte, nici dobanda, pentru ca aceasta, dupa cum ati venit asa
va veti duce, deserti si nelucratori!" Acestea si altele asemenea le-a
zis acel preastralucit si preafrumos tanar cu glasul indraznet si plin
de veselie.
Si ca aceia care vorbesc
nebuneste,
avand mintea pierduta, strigau demonii toate pacatele mele, zicand:
'Nimic
intru dansa nu avem? Dar aceste pacate ale cui sunt? Sau nu ea le-a
facut?"
Acestea si altele barfind si mult galcevind, stateam eu tremurand si
asteptand
moartea. Dar a venit si aceea fara veste, si era fata ei cand ca a unui
leu speriat, cand ca a unui barbar, tinand multe feluri de fiare
ascutite,
sabii, topoare cu doua ascutisuri, tesle si alte multe si infricosate
unelte,
cu care da la toti oamenii felurite morti dupa pacatele lor. Si pe
acelea
vazandu-le smeritul meu suflet a fost cuprins de toata frica si groaza
nesuferita.
Atunci i-au zis tinerii aceia:
"Ce
stai? Dezleaga legaturile trupului! Dar sa nu-i dai atata durere,
pentru
ca nu are multe si grele pacate". Si apropiindu-se de mine cu un
ciocanas,
mi-a deznodat si vinele, si cele 20 de unghii ale mele si au ramas
moarte
toate madularele mele indata si n-am mai avut nici maini, nici
picioare,
nici nu puteam sa misc vreunul, din acele mari dureri, o fiul meu!
Si dupa aceasta, a taiat cu o
tesla
gatul meu si nu mai puteam sa mai ridic capul, si mi se parea ca nu
este
al meu. Apoi, umpland un pahar cu nu stiu ce, mi-a dat sa beau fara de
suflare si, stie Domnul, era atat de amar, incat a sarit sufletul meu
cu
mare sila, greu si infricosat, si a fugit din trup si, iesind din locul
lui, intru care era legat, l-au primit intru calatoria lor sfintii
ingeri
si l-au acoperit cu aripile lor.
Si dupa ce m-au primit acei
binecuvantati
tineri, priveam trupul meu ce zacea fara de suflet si mort, nemiscat si
nelucrator, si ma minunam ca unul ce-si scoate haina lui si o arunca in
jos si sta si o priveste. Si mi se parea lucru de mirare si ziceam: O,
minune mare! - nu stiam eu cum ca in acest fel se face la ticalosul om.
Si cand m-au apucat de ma tineau
sfintii
ingeri, m-au inconjurat demonii cei intunecati si nemilostivi, strigand
greselile pe care le-am facut si pe care le aveau scrise si cerand sa
le
raspund la acestea. Dar sfintii ingeri, de pe alta parte, cercetand ce
bine am facut in viata mea si aflandu-l, il socoteau si il aratau, si
il
socoteau cu pacatele, fiindca si eu, saraca, m-am ingrijit dupa puterea
mea de sufletul meu.
Si de s-ar fi intamplat de am dat
vreo
bucata de paine la un sarac flamand; sau de am dat vreunui insetat un
pahar
cu apa rece sau cu vin; sau de m-am dus de am ingrijit de un bolnav;
sau
de l-am cercetat si l-am vizitat pe cel inchis in temnita; sau de am
primit
vreun strain in casa mea si l-am odihnit; si de m-am dus la Biserica si
am pus undelemn in candela si am aprins lumina la icoane sau la un
sfant;
sau in camera mea noaptea m-am rugat si am privegheat; sau de am pus
oamenii
invrajbiti sa se impace si intelegere intre ei am facut; sau de am
plans
cu lacrimi in rugaciunile mele; sau de am suferit ocara pe nedrept,
fara
carteala; sau de m-am smerit si am spalat picioarele fratilor mei; sau
de l-am intarit si l-am ajutat pe un batran dandu-i un loc bun; sau de
am mangaiat pe un slab de suflet ca sa aiba nadejdea la Dumnezeu; sau
de
am impiedicat pe vreunul sa greseasca; sau de am suspinat si m-am
intristat
pentur necazul si primejdia aproapelui meu, ca pentru mine insami si am
plans si m-am rugat lui Dumnezeu pentru binele lui; sau de am convins
pe
vreunul sa faca un lucru bun si placut lui Dumnezeu si de folos
sufletului
lui; sau de m-am inchinat Atotputernicului Dumnezeu cu metanii pana la
pamant; sau de m-am rugat cu lacrimi fierbinti pentru iertarea
pacatelor
celor plecati din lumea cea desarta; sau de am postit; sau de m-am
inchinat
ca sa smeresc patimile si gandurile mele cele rele, neimblanzite si
salbatice,
si mai mult in sfintele paresimi (posturi), de am tinut ochii mei ca sa
nu vada frumusetile cele trupesti si bucuriile lumii, de am inchis gura
mea ca sa nu spuna cuvinte rele, nebunesti, lipsite de cuviinta, sau de
ocara, osanditoare sau clevetitoare sau juraminte netrebnice sau
mincinoase,
si orice bine am facut in lumea cea inselatoare, pe toate le adunau
sfintii
ingeri si le cumpaneau cu greselile si le masurau si le tocmeau cu
viclenii
harapi.
Si pentru aceste fapte bune ale
mele
foarte rau le parea demonilor si se ridicau salbaticindu-se asupra mea
si se luptau cu sfintii ingeri ai lui Dumnezeu si incercau sa ma
rapeasca
din bratele lor si sa ma coboare in intunericul iadului.
Si dupa ce facura acestea, veni
fara
veste Sfantul lui Dumnezeu, Vasile, cu puterea cea data lui de la
Dumnezeu,
si zise catre ingeri: "Domnii mei, acest suflet mi-a facut multe slujbe
si mi-a odihnit batranetile mele, pentru aceasta L-am rugat pe Dumnezeu
pentru el si mi l-a daruit, cu milostivirea Lui.
Dar mai inainte de toate sa
primiti
acestea (si se parea a fi fost multime de galbeni de aur legati intr-o
punga), si trecand vamile vazduhului sa platiti datoriile lui si sa-l
rascumparati
de la draci, pentru ca, cu darul lui Dumnezeu, sunt bogat foarte intru
indurarile cele ceresti si dumnezeiesti. Si pe acestia i-am adunat
(care
imi prisosesc), din multele mele osteneli si sudori, si ii daruiesc
acestui
suflet ca sa ne rascumpere."
Si vazand harapii cei negri
acestea,
neputand sa-si stapaneasca rautatea lor, zbierau si urlau ca turbatii,
pentru ca au pierdut nadejdea lor, si asa au fugit de la noi.
Si plecand acestia, a venit
iarasi
domnul meu, robul lui Dumnezeu, Vasile, aducand impreuna cu dansul vase
nenumarate, pline de sfant undelemn, vase pe care le tineau niste
tineri
frumosi, carora Sfantul le porunci sa le rupa pecetile si sa le verse
deasupra
mea, unul cate unul.
Si varsandu-le, m-am umplut cu
mireasma
cereasca si minunata, de m-am curatit toata, si mi s-a facut fata
sufletului
meu preastralucita si luminata, si ma cautam pe mine insami sa aflu cum
sunt; si m-am aflat foarte slaba si preafrumoasa si plina de veselie
duhovniceasca.
Atunci a zis domnul meu, marele
Vasile,
catre ingerii care erau cu mine: "Domnii mei, dupa ce veti face cele de
trebuinta sufletului acestuia, sa-l aduceti la locasul meu cel ceresc,
pe care mi l-a gatit Dumnezeu". Si, cuvantand acestea, s-a dus de la
noi.
Vama I
Deci, ridicand ingerii picioarele
lor
cele in chipul fulgerului, au zburat la inaltime, ca norii cand ii
goneste
vantul si, tinandu-ma, au alergat asa in sus spre rasarit.
Si acolo am ajuns la vama
grairii
de rau pe altul, adica a osandirii si clevetirii. Si am vazut cat
de
greu pacat este a vorbi de rau pe altul si a-l osandi, si pe ale tale
pacate
a nu le vedea, si a rade de pacatul aproapelui.
Si era colo o adunare de harapi
negri
si s-au asezat inaintea mea cu mare rautate si m-au oprit sa nu-mi pot
continua calea, zicandu-mi pe cati am osandit in viata mea din lumea
cea
inselatoare, precum si cuvintele pe care le-am zis acelora, pe toate mi
le strigau ticalosii, si-mi spuneau si persoanele catre care le-am zis,
si ceasul si ziua cand le-am spus, de nu stiu cum le stiau. Dar si cu
multe
ma napastuiau cu minciuna si viclenie, din rautatea lor, aratand si
cuvinte
pe care eu le-am zis cu alt scop, nu de clevetire sau osanda, ci cu
dragoste
cinstita si cu socoteala, ca sa se indrepte cel ce a gresit. Ma
invinuiau
chiar si pentru acestea, spunand cum ca le-am spus din rautate, si nu
pentru
indreptare, ceea ce nu era adevarat.
Si ii intrebau pe sfintii ingeri
sa
le raspunda la acestea, si ei au raspuns cum ca unele sunt adevarate
si,
pentru rascumpararea mea, le-au platit din cele ce imi daruise domnul
meu
Vasile; si asa ne-am dus de la ei de indata.
Vama a 2-a
Si suindu-ne in sus, am ajuns la vama
ocararii si a batjocoririi, si am fost intrebati ca si la cea
dintai,
si cheltuind si acolo din darurile primite de la Cuviosul Vasile, din
rugaciunile
si stradaniile lui, am trecut nesuparati mai departe.
Si suindu-ne catre cele de sus,
vorbeau
intre ei ingerii, zicand: "Cu adevarat mult folos si bunatate a aflat
sufletul
acesta de la iubitul rob al lui Dumnezeu, Vasile, ca altfel am fi fost
foarte mult stramtorati la trecerea noastra prin aceste vami".
Vama a 3-a
Si povestind acestea, am ajuns la
vama
zavistiei si a dusmaniei, unde se cerceteaza cei ce zavistuiesc,
adica
pizmuiesc si fac cearta intre oameni, unul cu altul, si uraciune si
neiubire
de frati. Si neavand, cu darul lui Hristos, astfel de fapte ca sa mi le
zica acei vicleni, am trecut bucurandu-ne, pentru ca nu tin minte sa fi
ravnit asupra vreunuia sau a avutului altuia, sau sa fi facut cearta
intre
frati, ci eu totdeauna cautam la impacarea lor.
Cu toate acestea, scrasneau
necuratii
cu multa rautate si salbaticie, stramband catre mine fetele lor
puturoase
si parea ca vor sa ma inghita de vie.
Vama a 4-a
Si trecand multa inaltime, am
ajuns
la vama minciunii, la care se intreaba de tot cuvantul mincinos
si de calcarile de juraminte, si de luarea numelui lui Dumnezeu in
desert,
de neimplinirea fagaduintelor, de spovedania cea neadevarata si
nesincera
si incompleta si de fatarnicie. Si erau acolo multi harapi adunati, si
erau fetele lor umflate si grozav de urate la vedere. Si cel mai mare
dintre
dansii sedea inainte cu multa rautate.
Si dupa ce n-au vazut, au alergat
ca
niste talhari asupra noastra si se tulburau blestematii, aducand pentru
mine dovezi, multe minciuni, pe care le-am vorbit ca o nebuna, prea de
multe ori, si am ascuns adevarul, aratandu-mi-se nu numai vorbele
mincinoase,
ci si vremile si locurile unde au fost spuse, pricinile si fetele
oamenilor
catre care le-am spus, si dantuiau asupra mea, voind sa ma rapeasca din
mainile sfintilor ingeri care ma tineau.
Dar facand ingerii ca si la
vamile
trecute, le-au dat cat au cerut pentru rascumpararea mea, si cu
rugaciunile
parintelui nostru, care a facut atata mila cu mine, ne-am slobozit de
aici.
Vama a 5-a
Si suindu-ne mai sus in inaltime,
am
ajuns la vama maniei si a iutirii, la care se intraba cei
maniosi
si iuti, cu multa cercetare. Si era multime mare de harapi adunati. Si
sedea cel dintai dintre ei in scaunul sau, ca un idol salbatic foarte,
si a poruncit cu iutire si cu glas pe care nu-l intelegeam; iar cei ce
stateau inaintea lui, si aceia, umflati fiind de rautatea lor, se
muscau
unii pe altii, intre dansii, ca niste caini turbati se tarau si
groaznic
strigau ca niste fiare neimblanzite.
Si ajungand noi catre raii aceia
si
ei cautand la noi cu fetele lor insangerate, cu multa rautate ne
cercetara.
Si ne-au adus nu numai acele vorbe pe care cu adevarat cu iutire si cu
manie le adresasem catre cineva, sau ma aparasem de nedreptatea ce mi
se
facuse, sau chiar numai de avusesem vreo cautatura mai manioasa, chiar
si pe acele vorbe pe care le spusesem mai cu tarie, atunci cand i-am
certat
(dar cu dragoste) ca sa pun la randuiala pe fiii mei, sau i-am batut
pentru
indreptare, sau de m-am amarat si m-am maniat pe ei; pe toate acestea,
una cate una, mi le strigau mult stiutorii, ca si acele vorbe pe care
le-am
zis cu iutire catre cineva, sau am tinut vrajba si rautate in inima
mea,
sau am plecat amarata si am ocarat; si cu groaza mi le aratau si pe
acelea,
facad fel de fel de strambaturi, dupa cum am facut eu.
Si maniindu-se ca o mare care
face
valuri salbatice, au alergat asupra mea, zicand numele oamenilor si
vremile
si insesi cuvintele necuviincioase pe care le-am zis, sau care le-am
tinut
in mintea mea cu rautate, chiar fara sa le zic, aratandu-mi-se si
oamenii
ce s-au intamplat sa fie de fata in ceasul acela si sa le auda.
Si fiindca le-au platit
preastralucitii
tineri care ma pazeau, am trecut si prin aceasta vama si am lasa-o in
urma.
Vama a 6-a
Si suindu-se mai sus in inaltime,
am
ajuns la vama mandriei si a desertei slave, unde se cerceteaza
acei
ce se mandresc in invataturile lor, in stiinta, in hainele lor, precum
si pe acele femei care isi sulemenesc obrajii, buzele si sprancenele si
se impodobesc si cu alte podoabe decat cele de trebuinta, aratandu-se
mai
frumoase decat le-a zidit Dumnezeu, pacat care este la fel ca si
inchinarea
la idoli.
Si cautand vreo greseala, nu au
aflat
la mine, pentru ca eu, cu darul lui Hristos, nu aveam in lume asemenea
fapte, pentru ca eram slujnica saraca, si intru ce aveam eu sa ma
mandresc?
Si i-am trecut si pe acei rai
ingamfati
draci, fara nici un rau si fara nici o cheltuiala.
Vama a 7-a
Si departandu-ne urcand, am ajuns
la
vama
grairii de cuvinte nebunesti si desarte, adica a grairii fara de
rusine.
Si alergand asupra noastra,
cercetatorii
aceia uratori de oameni au scos multe scrisori, in care aveau scrise
toate
cuvintele mele din tinerete, glumele, cantecele cele fara de rusine. Si
ne sileau sa dam raspuns la acelea, cu care ma invinovateau, aducand
inaintea
mea cuvintele cele zise fara de rusine si cuvintele cele intinate, care
indemnau la dragostea cea trupeasca, cea sataniceasca; le-au adus pe
toate
asa dupa cum le zisesem eu, incat intelegand m-am infricosat si m-am
ingrozit,
marturisind eu cum ca dracii spun adevarul, si eu nu aveam nici un
raspuns
de aparare.
Dar nu stiu cum de le tineau
minte,
pentru ca eu, de multa vreme ce trecuse si nicidecum nu le mai
spusesem,
in viata mea de pocainta si de rugaciune, nici nu le mai tineam minte.
Dar bunii mei ingeri au dat si acolo dupa cum erau greselile mele si,
rascumparandu-ma,
ne-am despartit de ei si ne-am urmat calea.
Vama a 8-a
Si continuand calatoria pe calea
aceea
necunoscuta si intunecata si infricosata, am ajuns la vama luarii
de
camata si a viclesugului si a nedreptatii, care-i cerceteaza pe
aceia
care iau dobanda la banii imprumutati si pe cei ce amagesc pe altul ca
sa ia lucrul lui, si pe judecatorii cei nedrepti care judeca pe altii,
si oprirea platii slugilor si negustorii ce vand cu lipsa la cantar,
luand
din greutatea marfii, si pentru orice lucru nedrept.
Si cercetandu-ma acea adunare, nu
a
aflat sa fi gresit eu cu ceva din acestea, si numai pentru viclesug ma
invinuiau, cum ca as fi amagit pe vreunul ca sa iau lucrul aceluia, dar
nu era adevarat. Si, fiindca nu au putut sa dovedeasca aceasta,
scrasneau
din dintii lor si ma infricosau.
Vama a 9-a
Si plecand de acolo, ne-am suit
spre
calea aceea lunga si neasemanata, a carei lungime nu se masoara de
mintea
omeneasca, si am ajuns la vama lenevirii si a trandaviei, unde
se
cerceteaza toate zilele si ceasurile cele trecute in zadar, si mananca
ostenelile altora, si pe cei ce se lenevesc sa mearga duminica la
biserica,
si la praznice (sarbatori), si la utrenie, si la liturghie.
De acolo multi dintre crestini se
surpa
jos in prapastie. Acolo si eu fiind intrebata cu de-amanuntul si mult
cercetata,
nu mai era cu putinta a scapa, de nu mi-ar fi implinit neajungerea mea
daruirea Cuviosului Vasile, cu care rascumparandu-ma, ne-am dus de
acolo.
Vama a 10-a
Si suindu-ne am ajuns la vama
iubirii
de argint. Si era multa negura si ceata la aceasta vama, mai multa
decat la celelalte, pentru ca, dupa cum scotocesc din adancul
pamantului,
metalele si pietrele ca sa faca locuintele lor impodobite si placute,
iubitorii
de argint se arata aici ca mancatori de sange si de sudoare, si de
pamant,
si de alte uraciuni.
Si cercetandu-ma si acestia si
neafland
la mine pacate din acelea de care ma intrebau (pentru ca unde aveam eu
sa aflu comoara sau sa fiu iubitoare de argint, cand eu in viata mea
vremelnica
am fost o sluga smerita), pentru aceasta i-am lasat indata si am plecat.
Vama a 11-a
Si urcandu-ne am ajuns la vama
betiei,
si stateau slujitorii ei departe ca niste lupi rapitori, cautand sa-l
inghita
pe cel pe care vor putea sa-l apuce. Si fiindca au stapanire de la
Dumnezeu
aceia sa cerceteze toate sufletele care se suie pe drumul ceresc, au
ajuns
catre dansii si ingerii, pazitorii mei.
Si s-au adunat toti ai lor si ma
cercetau:
cate pahare de vin aveam baute in toata viata mea, pe toate le aveau
scrise
si numarate, zicandu-mi: "Au n-ai baut intr-aceasta zi de praznic, cand
era cu tine cutare om si cutare femeie, atatea pahare de vin? Au n-ai
baut
si te-ai imbatat, fiindca ai baut peste trebuinta ta, atatea si atatea
pahare? Au n-ai baut atatea pahare cand te-ai dus la cutare om si la
cutare
femeie, si erau de fata si oamenii acestia? Si ii numeau pe fiecare.
Si mi le strigau pe acestea si
alte
asemenea si incercau sa ma rapeasca de la ingeri, profitand sa ma
inghita
ca niste fiare salbatice. Si toate cate mi le ziceau erau adevarate si
cunosteam cum ca le-am facut in lumea cea desarta.
Si de multe ori, de-ar fi venit
vreun
prieten iubit si cunoscut si as fi baut mai mult de un pahar, si pentru
acelea ma invinuiau, inca si pentru acele pahare pe care in zilele de
post,
de dimineata pentru oaspeti le-am baut, cand le-am servit lor, sau
pentru
neputinta (cand eram slabita), sau mai inainte de liturghie, am fi baut
din intamplare, si pe acestea mi le puneau inainte si le bucurau
ca acum ma aveau in mainile lor, vrand sa ma arunce in fundul iadului,
si eu tremuram de frica. Dandu-le dar si acelora, bunii mei pazitori,
ceea
ce se cadea dupa greselile mele din cele oferite pentru sufletul meu de
bunul nostru parinte Vasile, am platit si m-am rascumparat.
Si aceia vazand rascumpararea
mea,
au facut mare galceava, strigand ca au pierdut ostenelile lor, si
slobozeau
in vazduh hartiile pe care aveau scrise pacatele mele. Si eu vazand
acestea
ma veseleam. Si plecand de acolo, ne-am dus, suindu-ne in calea
noastra,
si imi zisera sfintii ingeri: "Vezi ce primejdie mare are sufletul cand
trece asprele, intunecatele si blestematele incepatorii si stapaniri
ale
dracilor, care stau aici in vazduh sa cerceteze?"
Iar eu le-am zis asa: "Domnii
mei,
multa sila si primejdie se afla aici si nu poate nici un suflet sa
treaca
fara suparare si fara tulburare, dar socotesc cum ca nimeni dintre cei
vii nu stie aceasta sau ce fac rapitorii acestia, si ce-l asteapta pe
suflet
la moartea lui si dupa ce iese din trupul lui".
Zise ingerii: "O, stim si noi
aceasta,
cum ca desfatarea si inselaciunea vietii aceleia mincinoase si
vremelnice
nu-i lasa sa caute si sa cerceteze Scriptura, care le arata pe acestea
toate si le zice sa lase lucrurile cele rele, sa faca lucruri
bune,
si mai mult milostenia, pentru ca aceasta poate aici, mai mult decat
altele,
sa le rascumpere pacatele, si de le-ar face acestea mai inainte de a
veni
moartea trupului, ar putea sa scape sufletul lor de relele acestea, si
de vesnicele munci si pedepse ale iadului. Pentru aceasta s-au scris
Scripturile,
si de ar fi lucrat cele bune, pe care le arata Scripturile - dupa cum
le
fac unii oameni buni si scapa neispititi si nevatamati de aceste vami,
macar ca sunt prea putini - si din mii si milioane, unul de ar fi avut
trecute aici fapte bune cu care sa-si plateasca pacatele si sa le
ramana
si altora, s-ar mai putea salva si alte suflete, pentru ca sa petreaca
vesnic in locasurile cele ceresti. Dar fiindca petrec fara grija si
bagare
de seama, ca si cum ar fi nemuritori, si slujesc, cei mai multi,
pantecelui
si inselaciunii, ii cuprinde moarte fara de veste si ii rapeste, si
trebuie
sa patimeasca relele acestea. Si vai aceluia care nu are lucruri bune
si
multe pentru mantuirea lui, ca indata, cat ai clipi din ochi, il rapesc
demonii acestia uratori si, batandu-l si impingandu-l pe dansul, il
pogoara
intru intunecatele, si puturoasele, si scarboasele locuri ale iadului,
si il tin acolo legat pana la Infricosata Judecata a Domnului si
Dumnezeului
nostru Iisus Hristos, Izbavitorul lumii, care este judecator al viilor
si al celor morti, rele pe care si tu aveai sa le patimesti, daca ai fi
fost lipsita de milostivirea Sfantului Vasile, care ti-a dat atat de
mare
dar."
Vama a 12-a
Si zicandu-mi acestea am tot suit
si
am ajuns la vama pomenirii de rau, care-i cerceteaza pe cei
care
stau multe zile in suparare, cu rautate, invrajbiti unii pe altii si
nu-i
iarta pe vrajmasii lor indata, dupa porunca lui Dumnezeu, sau
rasplatesc
cu rau pentru rau; aceia cu multa manie se surpa in tartar cu duhurile
necurate de la aceasta vama.
Si apropiindu-se si de acea
blestemata
vama, au sarit asupra noastra ca niste talhari salbatici, cautand in
catastifele
lor diavolesti, nu cumva vor avea scrisa vreo greseala, pentru ca sa ma
tina in stapanirea lor.
Dar fiindca, cu darul lui Hristos
si
cu rugaciunile bunului meu parinte Vasile, n-au putut sa afle nimic,
s-au
rusinat si strigau cum ca le-au uitat. Pentru aceasta am scapat din
mainile
lor, pentru ca eu, desi la altele eram pacatoasa si ticaloasa in lumea
cea desarta, stii bine, iubitul meu fiu Grigorie, cum ca eram impacata
si cu dragoste duhovniceasca, fara de viclesug, si pentru cei mari, si
pentru cei mici si niciodata n-am tinut minte raul, nici am rasplatit
cu
vreun lucru rau acelora care ma ispiteau si ma necajeau.
Si plecand de la dansii
bucurandu-ne,
nu le-am dat nimic.
Si ducandu-ne in calea noastra,
am
luat indrazneala de i-am intrebat pe sfintii ingeri, ca sa ma invete
despre
acelea pe care nu le stiam si le-am zis: "Va rog sa-mi aratati, ca sa
cunosc
si eu, cum cercetatorii acestia nedrepti ai rautatii, care sunt atat de
departe, stiu toate greselile oamenilor care sunt in lume, ale
fiecaruia
deosebit?"
Imi zise unul dintre ingeri: "Au
nu
stii ca fiecare crestin are de la Sfantul Botez un inger bun ca sa stea
totdeauna cu dansa ca sa-l pazeasca, fara sa fie vazut de acesta, si
sa-l
povatuiasca la tot lucrul bun si sa scrie cu de-amanuntul, una cate una
toate faptele cele bune pe care le-ar face in viata lui? De asemenea,
ii
urmeaza un drac rau, care ii scrie tot pacatul pe care omul il face in
viata sa. Si gresind omul, indata ii aduce pacatul la fiecare vama,
care
este a pacatului aceluia, ca sa-l aiba scris si sa poata, cand va sui
sufletul
spre cer (din care au cazut ei, blestematii), sa-l impiedice sa urce,
ci
sa-l coboare in adanc, ca sa stea acolo unde locuiesc ei, pana va veni
infricosata zi a Judecatii. Si in acest fel, pot ei sa tina un suflet,
daca acela nu ar avea lucruri bune si sfinte mai multe decat pacatele
lui,
ca sa le arate ingerul care il pazeste, si cumpanindu-le, sa dea atatea
lucruri bune, pe cat ingreuneaza pacatele lui si sa-l rascumpere. Asa
stiu,
dupa cum ti-am spus, greselile omului pe care le face fiecare in lume.
Dar acestea se fac numai la crestinii care urmeaza cu credinta Sfanta
Treime
si pazesc legile cele dumnezeiesti si poruncile bisericesti, carora le
este calea lor sa se suie pe aici. Caci pentru aceia care sunt
necredinciosi
sau pentru crestinii cu rele purtari si pentru eretici, dracii nu se
ingrijesc
defel, nici nu au vreo sarguinta ca sa scrie pe deplin toate rautatile
lor, pentru ca acestia, ca unii ce sunt ai lor, pentru necredinta,
reaua-credinta
(erezia), pentru faptele lor rele, nu-i baga in seama si nu-i socotesc
nicidecum, pentru ca stiu bine cum ca ai lor sunt, ai necuratilor. De
aceea
au pace cu ei, nici zadarasc [atata] patimile lor cele trupesti, cum au
obiceiul sa faca la cei credinciosi, si nu se supara de apucaturile lor
rele".
Si afland despre lucrurile
acestea,
ma ingrozeam tare.
Vama a 13-a
Si mergand in drumul nostru, am
ajuns
la vama descantecului si a vrajitoriei, pe care le fac femeile
si
barbatii si pun chei si lacate, vatama si farmeca pe oameni. Si erau
pangaritii
draci ai aceste vami asemenea cu serpii, cu balaurii si cu scorpiile,
si
ca taurii grozavi, vederea lor era intunecata si innegurata.
Neavand nimic sa ma intrebe, i-am
trecut
indata. Si racneau acele duhuri si ziceau catre mine: "Ajunge-vei la
locurile
de curvie si vedea-vom cum vei mai scapa!"
Si noi am alergat in sus pe calea
aceea
departata si nesfarsita.
Si iarasi i-am intrebat pe
povatuitorii
mei: "Spuneti-mi, va rog, tot pacatul pe care-l face omul in lumea cea
vremelnica si ce trebuie sa faca pentru ca sa nu se impiedice sufletul
lui, trecand pe aici. Si nu poate el traind sa se ierte si sa se
stearga
pacatele ce se scriu la fiecare vama, dupa cum mi-ati spus? Pentru ca
vad
cum ma cerceteaza, una cate una, toate faptele mele, si ma infricoseaza
si ma inspaimanta!"
Imi raspunse ingerul: "Aceasta
cercetare
nu se face la toti asa, ci numai la aceia care nu au apucat sa se
marturiseasca,
ca si tune, pentru ca daca nu te-ai fi rusinat ca sa marturisesti cu
deamanuntul
duhovnicescului tau parinte toate pacatele tale si sa iei iertaciune de
la dansul, sau cu cuvantul sau cu scrisoarea lui, ai fi trecut fara de
impiedicare toate infricosatele acestea si purtatoarele de moarte vami,
neputand cineva dintre dansii sa caute si sa deschida gura lor asupra
ta,
sau sa te invinuiasca de vreo greseala dintre cate ai marturisit; dar
pentru
ca nu ai apucat sa le marturisesti duhovnicescului tau parinte si ti se
parea ca este de-ajuns numai ca ai incetat a le mai face de atatia ani
si nu le-ai mai facut de mult, dar pentru marturisirea lor nu te-ai
ingrijit,
pentru aceasta acum te cerceteaza cu de-amanuntul vamesii acestia din
vazduh.
Pentru ca atunci cand cineva isi marturiseste in lumea aceea pacatele
lui
si dupa aceea sta intru pocainta, ii iarta Dumnezeu toate pacatele
acelea,
pentru care, nevazut, primeste dezlegarea si iertarea lui. Si atuncea,
raii draci si vamesi care au scris pacatele lui, deschizand pangaritele
lor hartii, nu pot sa afle scrisul, nici macar urma celor scrise,
pentru
ca Duhul lui Dumnezeu cel Sfant, cu dumnezeiasca Lui putere, le-a sters
de tot de acolo. Si o stiu balaurii vamilor cum ca prin marturisire
s-au
sters din cartile lor, si suspina ca le-au pierdut si ca le-au uitat.
Dar
se straduiesc iara, incat atat cat traieste omul care s-a marturisit si
i s-au sters pacatele sa-l arunce iar intru altele, pentru ca sa le
scrie
a doua oara. Pentru aceasta, dupa ce se va marturisi omul, ii face mult
mai mult razboi patimilor celor trupesti si-l ispiteste mai rau, ca sa
cada in pacat. De aceea cu adevarat nu este alta fapta mai buna, mai
folositoare
si mai puternica, decat marturisirea; dar numai marturisirea cea
curata,
fara viclesug si fara acoperire, adica aceea care nu se face cu
mestesugire
si cu minciuni, astfel ca omul sa-si scuze pacatele si sa-si justifice
faptele cele neplacute lui Dumnezeu, cu motivarea ca le-ar fi facut din
cutare cauza sau din cutare nevoie, sau ca a fost obligat la aceasta
sau
determinat de vreo imprejurare, sau ca a fost indemnat de altul, sau ca
nu a cunoscut raul pe care il face, sau alte asemenea scuze fata de
sine
si de duhovnic, asa cum fac negustorii care cauta sa insele pe unul
dintre
ai lor. Numai acele marturisiri sincere si curate il elibereaza degraba
pe om si aici va putea trece slobod si fara paguba sufletul lui prin
toate
vamile acestea si ajunge catre STAPANUL lui, aducand lucrurile lui cele
bune neatinse si nepatate. Dar daca se sarguieste cineva ca sa faca
pocainta
si sa inceteze de a mai lucra acele rautati, dar nu si le marturiseste
pe cele trecute catre duhovnicul sau, cu de-amanuntul si curat, ci i se
pare ca ajunge numai de va inceta sa mai faca acele pacate, zic deci,
macar
de s-ar osteni ani multi, nu-i va folosi la nimic daca nu va insoti
pocainta
sa cu multa cercetare la vami. Tot astfel patimesc si cei care se duc
de
se marturisesc la alt duhovnic, cat duhovnicul sau mai traieste, sau il
lasa pe unul si se duce la altul, ca sa ia iertare si sa nu se rusineze
sau se tem sa marturiseasca toate pacatele la un singur duhovnic, ca sa
nu fie rusinat de greutatea si uraciunea pacatelor lui, sau ca sa nu
fie
certat de duhovnic sau sa nu i se dea canon de ispasire; acestia se vor
munci si nu voi avea calea lor curata si nu vor trece cu usurinta prin
vami".
Vama a 14-a
Si vorbind, am ajuns la vama
lacomiei
si a imbuibarii pantecelui, si erau slujitorii acelei vami grasi si
salbatici foarte si parea ca poarta blide si caldari cu bucate
puturoase.
Si acestia, mai mult decat ceilalti vamesi, alergau asupra mea si
latrau
aducand mancarurile cele fara de vreme randuite, pe care le-am facut
din
copilarie si am mancat ca porcii si ma saturam de dimineata si pana
seara,
si am mancat si in posturile randuite de Biserica apostolica, de
dimineata
inainte de a-mi face rugaciunea mea, si imi aratau cum am mancat in
toate
zielele saturandu-ma fara de randuiala, mai inainte de a veni timpul
pranzului
si al cinei, umflandu-mi pantecele cu multe bucate.
Acestea si pe toate aceste mi le
strigau
si ma ocarau, si incercau sa ma inghita cu totul strigandu-mi: "Au nu
te-ai
fagaduit la Sfantul Botez Domnului tau si ai zis: "Ma lepad de satana
si
de toate slugile lui, si de toate lucrurile lui, si de toata surparea
lui,
si de toata bucuria lui?" Si dupa ce ai facut niste legaminte
infricosate
ca acestea, cum ai indraznit sa faci aceste fapte spre voia noastra,
fara
nici o frica?"
Pe toate aceste mi le puneau
inainte
si se bucurau, ca si cum m-ar fi avut in mainile lor si vrand sa ma
apuce
ca sa ma arunce in fundul iadului, iar eu tremuram de frica, neavand ce
sa raspund.
Dar dand iarasi sfintii ingeri si
acolo
datoriile pentru pacatele mele care se cercetau, ne-am dus la acea vama
pangarita.
Vama a 15-a
Si numaidecat am ajuns la alta
vama,
cea a slujirii de idoli si a fiecarui eres (ratacire). Si nu
ne-au
intrebat nimic acolo si ne-am dus de indata, cu puterea lui Iisus
Hristos,
caci n-au avut sa-mi zica nimic la acea vama.
Vama a 16-a
Mergand mai sus, ne-am aflat in
fata
vamii
Sodomei, la care se cerceteaza toti cei care se amesteca unul cu
altul
si pacatele cele peste fire, muieresti, si impreunarea cu animale si
amestecarea
de sange, bolile si alte pacate spurcate.
Si cel mai mare dintre dansii, ca
un
balaur infricosator cu fata grozava si mai marsav decat toti dracii,
statea
sus si poruncea ca la o mie de draci. Si odata se arata ca un balaur cu
coarne mari si iarasi se schimba ca un guzgan (sobolan) si apoi ca un
porc
salbatic si ca un peste sau fiara de mare, si era imprejurul lui multa
putoare amara si omoratoare, si era colo un pat mare, si zacea, si se
odihnea
pe el. Si slujitorii lui erau amari si grozavi, ca niste idoli sluti
care
sunt pusi la priveliste, si infricosati la vedere.
Si vazandu-ma ca sunt femeie,
n-au
avut sa-mi zica nimic, nici cum ca as fi dormit cu alta muiere, ca
ibovnica
a mea, sau ca am facut vreun alt pacat greu, cum as fi fost femeie cu
barbat.
Si deoarece, cu darul lui
Dumnezeu,
n-au putut sa afle aceste fel de pacate la mine, ramanand deserti, s-au
rusinat. Si noi ne-am dus mangaiati, caci ne-am izbavit de spurcaciunea
si multa lor putoare.
Si apropiindu-ne de poarta
cerului,
imi ziceau bunii mei pazitori, sfintii ingeri, despre pangarita aceasta
vama a sodomitilor, cum ca multe suflete in fiecare zi se suie fara
impiedicare
pana aici, ca sa treaca sa se inchine scaunului Celui Sfant, si vama
aceasta
ii trage si ii arunca jos. Pentru ca multi sunt cei care se iubesc fara
randuiala si fara saturare, ca sa faca cu multa dorinta pofta lor, cea
veselitoare dracilor, cea a Sodomei, adica a amestecarii impotriva
firii,
nu cum a hotarat Domnul pentru inmultirea oamenilor, sau cu parte
barbateasca
intre ei, si asemenea si femeile intre ele.
Vama a 17-a
Si zicandu-mi acestea, am ajuns
la
vama
preacurviei, la care se cerceteaza pacatele celor casatoriti care
nu
pazesc credinta insotirii unul cu altul, nici nu-si pazesc patul lor
nespurcat,
asijderea si rapirile spre curvie si siluirile la curvie, si ale
fetzelor
celor sfinte lui Dumnezeu (calugari si calugarite) care n-au pazit
fagaduinta
lor.
Si ne-au ajuns dracii si mi-au
cercetat
lucrurile mele cu mare sarguinta si eu mult am aratat a fi datoare si
vadita
(descoperita) ca am fost ca o preacurva, si acum preaspurcatele duhuri
si nemilostivii cercetatori voiau sa ma coboare in adancul iadului -
fiindca
mai inainte de a ma da pe mine ca slujnica fericitului Vasile,
dregatorul
boier care ma avea ca roaba, imi daduse barbat si, locuind cu el, m-au
inselat alti tineri ai casei si au cazut cu mine in pacat pentru
usuratatea
si nepriceperea mea.
Pe acestea le aveau scrise dracii
vamii
aceleia si se gateau sa ma smulga de la ingeri, si multa ingrozire afla
sufletul meu. Dar pazitorii mei s-au impotrivit, zicandu-le ca acest
suflet,
adica eu, a fost cumparat ca rob in lume si preotul nu l-a blagoslovit,
nici nu l-a cununat in biserica cu barbatul acela pe care i l-a dat
stapanul
ei si nu se pot socoti pacatele ei ca preacurvie, si pentru aceasta se
cuvine sa se numeasca mai bine pacate ale curviei.
Dar aceia se tulburau si vorbeau
impotriva,
zicand: "Au nu este al doilea dumnezeu al robului aceluia stapanul care
l-a cumparat cu bani? Deci, si acesta fiind, cu socoteala stapanului ei
l-a luat pe acel barbat, trebuie deci ca greselile ei sa se numeasca,
mai
bine, pacate ale curviei".
Si contrariindu-se unii cu altii,
pana
la sfarsit au dati sfintii ingeri din daruirea domnului Vasile, pe cat
au cerut si, rascumparandu-ma, ne-am dus de acolo.
Vama a 18-a
Si suindu-ne, am ajuns la vama
uciderii,
acolo unde se cerceteaza si se cumpanesc de draci sufletele celor care
au ucis om sau prunc in pantece sau dupa nastere, si pe cei ce au lovit
cu mana cu pumnul, sau cu palma sau cu un lemn, sau cu orice alt
obiect,
si le strigau dracii dare infricosat, ca si la alte vami, ca pentru
fiecare
fapta isi vor lua plata lor. Si dand si la acestia cate ceva, am trecut
mai departe.
Vama a 19-a
Si am ajuns la vama
furtisagului,
si imi cereau amarii aceia de tirani sa dau socoteala pentru tot ce am
facut in viata mea, pe care mi-o cercetau zi de zi. Si dand si la
aceasta
vama oarecare cheltuiala, am trecut nevatamati.
Vama a 20-a
Si suindu-ne mai sus, ne-am
apropiat
de poarta cerului la vama curviei, la care se cerceteaza tot
felul
de curvii si nalucirea pacatului curiviei, cel cu mintea, cu
zabovirea
gandului intru acel pacat, invoirea si indulcirea, si spurcatele
pipairi,
si patimasele atingeri. Si cel mai mare dintre dansii purta o haina
putrezita
si stropita cu spume si sange, si se bucura de ea ca o poarta, ca si
cum
ar fi fost imbracat stralucit ca o haina rosie imparateasca.
Si aceasta haina (ziceau ingerii
vorbind
intre ei) era facuta din grozava si spurcata lucrare a acelora care,
fara
frica lui Dumneze, se tavalesc ca porcii intr-o amestecare de curvie.
Si
multime de draci stateau inaintea lui. Si sarind asupra noastra acei
rai
cercetatori, li se parea straina trecerea mea pana acolo. Si pareau
prostiti
si nedumeriti, mirandu-se de cum am putut eu sa trec de celelalte vami
de am ajuns pana la dansii, si imi cercetau cu multa sarguinta una cate
una faptele vietii mele, in noapte ori in zi, cu cine le-am facut, si
nu
aveam ce sa raspund, si tremuram si ma umpleam de rusine, intrucat nu
numai
pe cele adevarate mi le spuneau, ci si pe unele asa adaugate de la ei,
si se luptau tare pentru fiecare fapta a mea, si ma invinuiau cu multe
minciuni, aducand intru marturie nume si fapte fara de lege, facut cu
ibovnicii
mei, si zicandu-mi-le acestea, se porneau sa ma rapeasca din mainile
sfintilor
ingeri ai lui Dumnezeu, ca sa ma arunce jos.
Si povatuitorii mei le ziceau:
"Multa
vreme este de cand au incetat acestea si nu le-am mai facut nicidecum",
dar blestematii aceia impotriva-le graiau cum ca stiu ei ca este vreme
multa de cand nu le-am mai facut, dar ziceau ca au mai avut tainele lor
intru mine, fiindca eu nu am descoperit acele fapte, nu am marturisit
acele
pacate la vreun duhovnic, nici n-am cerut iertare de la vreun preot.
Pentru
aceasta, spuneau ei, lasati-ne-o noua pe dansa si va duceti sau
cumparati
cu lucruri bune si o rascumparati. Atunci ingerii dandu-le lor, dupa
cum
cereau, din bunele osteneli ale domnului meu Vasile, m-au luat pe mine
si ne-am suit mai sus.
Si raii aceia de tavalitori in
noroi
si intunecatii draci scrasneau asupra mea cu dintii, pentru ca am
scapat
din mainile lor si se minunau de darurile cele de mult pret ale
parintelui
meu Vasile, cu care am rascumparat pacatele mele si pentru care nu au
putut
sa ma ia in stapanirea lor.
Si ducandu-ne, mi-au spus sfintii
ingeri
ai lui Dumnezeu: "Vezi vama aceasta? Putine suflete trec de la ea
nevatamate,
pentru ca oamenii lumii se insala si, cu multa bautura si mancare,
ajung
la pofta cea rea si o fac fara saturare. Si mai mult aceia care nu
cunosc
Scripturile si greutatea pacatului lor si osandele si pedepsele pe care
le da Dumnezeu pentru acestea. Pentru aceasta cei mai multi dintre
dansii
se arunca, de la aceasta vama, jos in iad, si se inchid acolo ca intr-o
temnita. Dar tu, cu rugaciunile sfantului si ale cinstitului batran
Vasile,
iata ca ai scapat si de aceasta vama, care se faleste tare si zice: "Eu
negresit voi umple munca iadului de suflete care trag jos pentru
desfranarile
si bucuriile lor". Dar tu ai biruit si ai batjocorit vama aceasta a
vazduhului
si stapanirea ei. Si de acum inainte nu vei mai vedea rele si munci,
pentru
ca, cu milostivirea lui Dumnezeu, te-a salvat cu bunatatile lui iubitul
Sau rob Vasile".
Vama a 21-a
Si zicandu-mi aceasta, am ajuns
la
vama
nemilostivirii si a neindurarii de frati. Pentru ca macar de ar
savarsi
omul poruncile lui Dumnezeu, dar daca ar fi nemilostiv si neindurator,
cand se suie sufletul lor acolo ca sa treaca, indata raii acestia si
cercetatorii
il arunca jos, batandu-l si ucigandu-l, cum ca a fost nemilostiv si n-a
dat milostenie, si-l inchid in intunecata temnita a iadului pana cand
vor
invia toti.
Pentru ca lui Dumnezeu nu ii este
mila
de el pentru celelalte fapte bune ale lui si se scarbeste de el, caci
n-a
dat saracului vreo bucata de paine, nici un ban cat de mic slugii,
pentru
ca i-a nesocotit pe bolnavii care aveau nevoie de ajutor, de vreo
doctorie,
sau care erau neputinciosi si singuri si fara de ajutor sau pe batranii
care aveau nevoie de trebuinte si de hrana, nu i-a ajutat pe cei
inchisi
si straini, sau avand posibilitate nu a facut alte fapte bune asemenea,
sau daca nu ar fi putut cu lucrul sa faca milostenie, macar sa fi
milostivit
cu un cuvant bun si cu o mangaiere.
Dar nevrand sa faca acestea, au
facut
cele impotriva, adica au fost foarte lenevosi, iubitori de argint,
zgarciti,
nemilostivi foarte catre aproapele, pe unii ca acestia ii trag jos si
intru
adancul iadului ii incuie pana la judecata de obste.
Si ajungand la aceasta vama, l-am
vazut
pe cel mai mare al ei, si era foarte uscat si obosit ca de o
indelungata
si mare boala, plangandu-se pe sine si de rautatea lui, si gemea ca un
bolnav, si se schimonosea inchipuindu-i pe cei care au patimile si
nevoile
nemilostivirii si ale asprimii si altii asemenea care se certau la
aceasta
vama.
Si se strambau, imitand semnele
pe
care le fac, la patimile lor, cei lipsiti, cei saraci, cei
inchisi
in temnita si bolnavi, si neputinciosi, pentru ca nu se milostivesc
fata
de ei cei nemilostivi ca sa-i ajute, si iarasi se faceau salbatici cu
foc,
fieband de nemilostivirea lor.
Si apropiindu-se de noi, s-au
pornit
acei harapi asupra noastra ca o multime multa de furnici, si cautau si
alergau, cercau, intrebau ca sa-mi afle vreo pricina, cum ca as fi fost
nemilostiva si n-am facut milostenie. Dar daca au aflat cum ca am dat
celui
flamand paine sau vin, sau apa, indata de rusinea lor au tacut,
neputand
sa ma prihaneasca, si noi, bucurandu-ne ca nu ne-au pagubit, am plecat
de la acea vama.
Vama a 22-a
Si urcand am aluns la vama
acelora
care se sulmenesc, facandu-si fata alba si rumena, ca sa arata mai
frumoase, cu farduri si podoabe, si cu flori, si cu miresme se ung
pentru
atragerea barbatilor.
Si dracii acelei vami erau foarte
marsavi
si grozavi, foarte urati, aratandu-se ca si cum ar fi fost muieri
sulemenite,
si cu tot felul de podoabe pe capetele lor, si altii erau cu multime de
flori impodobiti, si iesea o mare putoare de la dansii, si altii se
aratau
cu cutii de dresuri, cu paharute pline de scarnavii.
Si daca m-au vazut ca sunt
femeie,
au alergat asupra mea, racnind ca niste fiare slabatice, repezindu-se
ca
sa ma rapeasca din mainile sfintilor ingeri. Si facand tot felul de
strambaturi
nerusinate si mascariciuni, ma cercetau foarte cu de-amanuntul, daca in
viata mea pe pamant m-am sulemenit si m-am dus astfel la biserica, si
in
ce zi m-am sulemenit si de cate ori, asa numai ca sa par mai frumoasa
decat
m-a zidit Dumnezeu, si de cate ori m-am spalat cu ierburi, cu gand sa
ma
fac mai alba, sa plac celor ce ma vor vedea, sau de m-am uns cu ceva
miresme
si unsori mirositoare, pentru pofta curviei; si se mirau dracii cum am
ajuns pana la acea vama, iar eu tremuram de frica cu toate ca, fiind
femeie
saraca, n-am facut, nici nu stiu sa ma fi dres vreodata. Dar la unele
m-am
facut vinovata, si se repezeau dracii sa ma rapeasca din mainile
sfintilor
ingeri. Dar sfintii ingeri au dat din cele ce mi-au daruit Sfantul
nostru
Vasile, si am scapat si de la aceasta vama, iar dracii aceia strigau si
scrasneau cu dintii si se laudau ca vor umple iadul cu femeile care se
sulemenesc si se impodobesc.
Si ducandu-ne, vorbeau sfintii
ingeri
intre dansii: "Vezi, de la aceasta vama nu scapa nici una dintre
femeile
acelea care se sulemenesc si se impodobesc, ca sa arate mai frumoase,
ca
le rapesc dracii de la aceasta vama si le arunca jos in iad, fiindca
femeile
socotesc ca n-ar fi pacat, si este mai mare decat curvia, ca da
sminteala
celor ce le vad si-i rapesc pe tineri spre pacatuire, asemanandu-se
dracilor."
Vama a 23-a
Si mergand inainte, am ajuns la
vama
care ii opreste pe aceia care beau (fumeaza) tutun sau trag tabac,
si erau dracii, pazitorii acelei vami, foarte grozavi si plini de fum
si
cu negura acoperiti, si toti erau cu lulele si cu trabucuri si cu
tabachere,
si slobozeau fum din narile lor ca dintr-un cuptor. Si au alergat
inaintea
mea si vazandu-ma cu sunt femeie si cercetandu-ma n-au aflat vreuna
dintre
acestea la mine, dar racneau si se laudau foarte ca vor umple iadul cu
acele suflete care beau tutun si trag tabac. Insa noi am trecut
nesuparati
si aceasta blestemata vama.
Si suindu-se, vorbeau sfintii
ingeri:
"Vezi, la aceasta vama se opresc toti aceia care beau tutun si trag
tabac
si, fiindca s-a dat dupa aceasta buruiana mai toata lumea, dupa cum a
zis
si proorocul Isaia, se opresc si se arunca jos in iad, de aceasta rea
intrebuintare
a tutunului si a tabacului".
Vama a 24-a
Si urcand noi tot mai sus, am
ajuns
la vama cea simoniceasca a arhiereilor, adica a celor care iau
bani
pe cele sfinte, vanzand darul Dumnezeu, al Duhului Sfant, pe bani. Si
erau
dracii acelei vami foarte ingrozitori si grozav de mari, ca niste
uriasi,
si fetele lor ca cerneala, ingamfati, plini de mandrie, si se aratau
imbracati
ca arhiereii, cu odajdii, si tineau pungi cu bani in mainile lor. Iar
altii
se faceau cum ca dau pungi cu bani acelor draci ce erau imbracati ca
arhiereii
si se laudau tare ca aceasta vama va umple iadul cu arhiereii aceia
care
iau bani, ca sa faca diaconi sau preoti, sau care dau bani pentru
aceasta,
sau se hirotonesc cu dare de bani, aceia toti se arunca in iad la un
loc
cu Simon vrajitorul.
Si ajungand noi si vazand ca sunt
femeie,
am trecut in pace.
Si ne-am suit de la acei
prigonitori,
cu inima buna. Si am trecut poarta cerului care stralucea luminos ca si
cristalul si mestesugul cu care era facuta era minunat si ceresc, din
stele
care luminau si erau ca aurul cel curat, stralucind si impodobind-o cu
preaminunata si cereasca frumusete.
Si tanarul, portarul ei, era cu
un
brau in chipul fulgerului incins si picioarele lui erau colorate
preafrumos
si straluceau. Si ne-a primit bucurandu-se, si a slavit pe Dumnezeu ca
a trecut sufletul meu slobod de primejdia vamilor si de amarii si
intunecatii
draci ai vazduhului.
Si ducandu-ne in cer, se despica
si
fugea dinaintea noastra apa care este deasupra lui si, trecand noi, apa
se intorcea la locul ei. Si trecand apa aceea, am ajuns la un vazduh
neinteles
pentru mine, ce era intins ca un acoperamant ca o piele de aur, care
acoperea
acea infricosata inaltime a vazduhului. Si erau dedesubtul
acoperamantului
niste tineri preafrumosi, o multime nenumarata, imbracati in
stralucire,
rosii ca razele soarelui cand apune. Si era parul lor ca fulgerul si
picioarele
lor albe ca laptele, si fetele lor ca zapada care stralucea ca lumina
cereasca.
Si vazandu-ma in mainile sfintilor ingeri care mergeau cu mine, au
alergat
toti inaintea noastra si se bucurau si se veseleau pentru mantuirea
mea,
bucurandu-se ca s-a mantuit un suflet in ceasul acela. Si s-au suit
intru
Imparatia Cerului, si ma petreceau impreuna si cantau cantare dulce si
veselitoare in auz, cum niciodata in lumea cea amagitoare n-am mai
auzit.
Fiindca atunci ne-am dus sa ne inchinam Scaunului celui in chipul
fulgerului
si Sfantului Sfintilor si Domnului Domnilor, Dumnezeul Dumnezeilor.
Si dupa ce am trecut, vedeam
inaintea
noastra un nor, nu ca aceia care sunt sub cer, ci altfel, fiindca arata
ca floarea sau ca o garoafa, sau ca trandafirul cel preamirositor, dar
mai stralucit la vedere si mai dulce la miros decat acestea insutit. Si
acest nor s-a despartit inaintea noastra si s-a dat in laturi, ca si
cel
dintai, si dupa aceea s-a aratat alt nor in chipul aurului, slobozind
lumina
ca focul din toate partile lui cele de-a dreapta, si s-a dat in laturi
ca si celelalte. Si de acolo mai inainte se afla o curte care era
acoperita
cu lespezi de aur, impestritata cu multe feluri de flori de o frumusete
fara seaman si cu o atat de dulce mireasma, incat mintea omului nu isi
poate imagina. Si statea acolo un om asemenea focului si venea si o
mireasma
de la Dumnezeu preadulce si mirositoare.
Si mergand inca, am vazut foarte
sus,
intru nemarginita inaltime, scaunul lui Dumnezeu alb si inmiit si
slobozind
raze ca niste fulgere. Si fulgerand, lumina in toate partile si ii
saruta
cu privirea aceea pe toti aceia cati s-au invrednicit sa locuiasca
acolo.
Caci stateau inaintea si imprejurul lui Dumnezeu tineri cu braie de
aur,
foarte mari si inalti, stralucind preafrumos, si erau imbracati cu
haine
stralucitoare si de mult pret, atat de minunate, incat nu poate
cuvantul
omenesc a le descrie.
Si apropiindu-ne in dreptul
acelui
preainfricosat Scaun, care nu se parea intru nemarginita inaltime, care
era acoperit si impodobit cu adevarul si cu bunatatea, am vazut atat de
mare slava, ca nu poate cineva sa povesteasca. Si atunci ingerii care
ma
povatuiau au cantat de trei ori infricosatului scaun al Domnului,
slavindu-L
cu cutremur pe nevazutul Dumnezeu, Care Se odihneste pe dansul, si
iarasi
s-au inchinat de trei ori Tatalui, si Fiului, si Sfantului Duh.
Si cei ce stateau inainte, la
acea
inaltime prealuminata, au slavit Sfanta Treime impreuna cu noi,
bucurandu-se
pentru mantuirea mea.
Si atunci am auzit un glas foarte
incetisor,
dintru acea inaltime, plin de multa dulceata si veselie, zicand celor
ce
m-au adus: "Duceti-l intru toate locasurile sfintilor, cum aveti
obiceiul
sa faceti cu sufletele, imprejurul raiului si la cele mai dedesubt ale
pamantului, si de acolo sa-l odihniti la locul unde M-a rugat robul
meu,
Vasile".
Deci, plecand de acolo, ne-am dus
la
locasurile sfintilor. Si erau atatia, incat nu aveau numar si
straluceau
foarte ca niste raze preastralucitoare ale soarelui cand este la
amiaza,
iar locuintele lor cele zidite de Dumnezeu sunt in locuri cu verdeata
cereasca,
unde curge izvorul cel fara de moarte, apa si bautura vietii, in locul
unde este odihna cea adevarata, unde se odihnesc sfintii. Si erau ca
niste palate imparatesti si zugravite, dar se deosebeau unul de altul
aceste minunate locasuri ale sfintilor, deosebite cu slava si cu
stralucirea, zidite de Dumnezeu pentru fiecare tagma a sfintilor, care
sunt noua in veci.
Pentru ca sunt deosebite: ale
sfintilor apostoli, ale prorocilor, ale patriarhilor, ale sfintilor
mucenici, ale arhiereilor, ale pustnicilor, ale cuviosilor si ale
dreptilor. Si fiecare avea locuinta lui, care i s-a gatit din lucrurile
lui cele bune, pe care le-a facut in lumea cea vremelnica.
Deci toti sfintii ieseau din
sfintele lor locasuri, veseli, si ma sarutau si se bucurau pentru
mantuirea mea.
Si am mers in sanul patriarhului
Avraam, adica in locul in care locuieste intru slava nepovestita si
nevestejita, plin de dulceata cereasca, si de trandafiri minunati si
mult mirositori si mult mirositori si de mireasma pe care o raspandesc
acele flori ceresti, de care era plin locul acela si care dadeau
mangaiere pe care nu poate omul cu cuvantul si o infatiseze, fiind greu
a intelege si pricepe, cu minte omeneasca, toate acele frumuseti si
palate ale tuturor patriarhilor, ale lui Avraam, ale lui Isaac, ale lui
Iacov, care sunt cu mestesug dumnezeiesc zidite de Dumnezeu
Atotiitorul, cioplite foarte frumos, si aveau multa stralucire,
raspandind raze infricosate si nenumarate.
Acolo locuiesc copiii crestinilor
cei botezati, care au murit fara pacate, si imprejurul lor era
nepovestita slava si nespusa bucurie. Acolo sunt cei 12 patriarhi, din
care se trag cele 12 semintii ale evreilor, care stau si se odihnesc cu
stralucire pe 12 scaune minunate. Si dupa cum vede cineva raza soarelui
care straluceste, dar nu poate sa o priveasca nicidecum, asa si
sufletele tuturor sfintilor se vad ca si cum ar avea trupuri, dar sunt
neprinse, ca si razele soarelui, si nu pot sa se prinda de o mana
omeneasca.
Si dupa ce am trecut si am vazut
toate acestea care sunt imprejurul raiului, m-au calauzit sfintii
ingeri intru cele de dedesubtul pamantului, intru adancul iadului, unde
l=a zdrobit Domnul nostru Iisus Hristos pe satana.
Ne-am intors deci spre apus, in
locul in care sunt amare munci si pedepse, care-i asteapta pe pacatosii
ticalosi, cei asemenea mie. Si mi-au aratat sfintii ingeri, zicandu-mi:
"Vezi din cate munci te-a slobozit Domnul?"
Pentru ca am vazut intunecatele
temnite in care sunt incuiate sufletele pacatosilor celor morti, care
s-au nascut din inceputul lumii, multe ca nisipul marii sau ca tarana
pamantului, care nu pot sa vada preadulcea luminata niciodata, pentru
lespedea pacatului care zace asupra lor. Toate aceste suflete striga:
"Vai mie!", si tot cuvinte de jale si plansete, si flamanzesc, si
inseteaza dupa mancarea cereasca si bautura mantuirii lor, si sunt
goale de darul lui Dumnezeu si ii roade cu totul intinaciunea si
putoarea greselilor lor, zicand: "Nu este nimeni caruia sa-i fie mila
si sa ne mantuiasca sufletele dintru intunecatele locuri in care ne
muncim noi, pacatosii!" Si se lumina locul acela de sfintii ingeri ca si
cum ar fi fost lumina intru intuneric, si vedea sufletul meu toate
muncile care se afla acolo, ca sa stie din ce infricosata intinaciune si
amaraciune s-a slobozit,
la fel si dreptii, care nu au trait in pacate, si cei care s-au pocait
de greselile lor si au vietuit apoi cinstit intru poruncile Domnului.
Si dupa ce am vizitat toate aceste locuri, m-au intrebat preadulcii
ingeri care ma pazeau: "Oare stii, Teodora, ca astazi face pomenirea cea
de 40 de zile pentru sufletul tau bunul tau parinte Vasile, dupa cum se
pomenesc mortii la cele 40 de zile dupa moarte?" Si din aceasta am
cunoscut eu, ticaloasa, cum ca, trecand 40 de zile de cand am murit, am
ajuns la locuinta aceasta pe care o vezi, care nu este a mea, ci a
cuviosului si duhovnicului nostru, parintele Vasile cel incredintat rob
al Domnului, care este parinte duhovnicesc si al altor fii si,
aflandu-se in lumea vremelnica cu sfanta viata, povatuieste multe
suflete ratacite si le aduce lui Dumnezeu ca un dar de mult pret, si
tamaie, si mireasma cereasca, cu pocainta cea launtrica si cu adevarata
marturisire, intru lauda si slava lui Dumnezeu. Pentru ca si alte
suflete locuiesc aici cu mine, pe care le-a povatuit mai inainte de mine
si le-a pazit nevatamate, cu darul lui Dumnezeu, si le-a curatit bine
si le-a mantuit.
Aici sunt si sufletele domnului Ioan si al sotiei sale Elena, cei care
l-au primit pe Cuviosul in casa lor si i-au slujit in lumea cea
vremelnica, si sunt aici si alte suflete pe care le-a povatuit mai
inainte, cu multi ani, si i-a adus la viata aceasta cereasca, dar eu nu
le stiu numele. Deci a venit vremea sa mergem si sa vedem si locasurile
noastre, pentru ca bunul nostru parinte Vasile a venit aici mai inainte
de tine. Si eu urmand dupa ea, am intrat inauntru si privind la doamna
Teodora, acea vrednica de pomenit si povatuitoarea mea, vedeam ca pica
de pe fata ei broboane de sudoare. Dar aceasta erau sfantul undelemn
impreuna cu mir de mult pret, cu care era unsa spre curatirea de pacate,
si eu m-am inspaimantat de aceasta minune.
Si mergand inaintea mea, ea purta o haina de in alba ca zapada si avea
capul acoperit cu o marama rosie. Si am intrat intr-o curte ce era
pardosita cu lespezi de aur si stralucea, si era impodobita cu multe
culori preaminunate, si nici praf, si nici paianjeni, si nici o
necuratie nu se vedea acolo, nicidecum. Si printre acele lespezi
stralucitoare de aur erau copaci saditi si multe flori, si tineri multi
stralucitori, ei era o mare bucurie sa le vada omul. Si privind la
rasarit, am vazut infricosate palate facute de foc si preainalte, dar nu
am intrat intr-insele.
Si aproape de acele trepte ale palatelor ce se vedeau, se afla o masa
mare ca de 30 de coti, de piatra de mult pret, ce se numea smarald, care
raspandea raze prealuminate. Si langa ea era sadit, la rasarit, un
migdal preafrumos si mult inflorit si era plecat deasupra mesei,
acoperind-o toata si dand o mare frumusete pentru privitor. Si deasupra
mesei se aflau potire de aur in chipul fulgerului, cu niste pietre de
mult pret, incrustatii cu smaralde, safire, sardonix verde si galben si
toate pietrele cele scumpe, cu zugraveli felurite si foarte frumoase. Si
bucatele care se aflau pe masa erau minunate: poame in culori foarte
frumoase, rosii, albe ca laptele, culoarea trestiei, a crinului si multe
feluri necunoscute, ce slobozeau nepovestite miresme si cu neputinta a
se descrie cu cuvinte omenesti. Si fiecare poama avea mireasma ei
deosebita si dulce, si toate miresmele acestea fiind amestecate dadeau o
mare veselie, de nu se mai satura inima celor care priveau.
Si era acolo si acest parinte sfintit al nostru Marele Vasile, care
statea intr-un scaun minunat, in capul mesei, si se odihnea cu slava
mare, ca un stapanitor si domn al celor ce se vedeau, iar scaunul era
verde si minunat si avea o stralucire deosebita.
Si la masa sa se aflau acei tineri care mancau impreuna cu dansul
minunatele poame, dar nu erau oameni ca sa poarte trup gras, ci erau ca o
raza a soarelui, care este usoara si aprinsa. Dar aveau fata de om,
tanara, si toata alcatuirea partilor corpului omenesc, dar nu aveau
deosebirea sa se arate care erau barbati si care erau femei.
Si pe cat mancau din masa aceea minunata, pe atata se inmulteau poamele
acelea imparatesti si minunate, fiindca era duhovniceasca si cereasca
hrana, de la Dumnezeu gatita, pentru cei ce locuiau acolo. Si aceia care
le mancau se aratau indestulati si cu bucurie si veselie vorbeau unul
cu altul, cu zambire lina si blanda. Si vorbeau ei cu glas dulce
preafrumos si unii tineri umpleau cupele cu o bautura rosie si culoarea
trandafirului, dar care stralucea ca zapada. Si cand cineva din cei de
la masa apuca acel minunat pahar sa-l bea, indata ce il turna in gura
lui, saturandu-se de dulceata si de lucrarea Duhului Sfant, fata ii
stralucea si lumina ca un trandafir tanar cand iese din bobocul lui. Si
acei care le slujeau, aducand hrana si bautura la masa, erau tineri
preafrumosi cu fata alba, cu bratele si picioarele ca zapada, si erau
imbracati in haine rosii, si erau incinsi pe mijloc cu niste curele, in
trei culori stralucind, ca un curcubeu ceresc, ca si cum ar fi fost
facut acel brau din trei feluri de cordele. Si pe capetele lor purtau
cununi de aur cu pietre de mult pret si cu margaritare, cu mare mestesug
lucrate. Si mergand inaintea mea, minunata doamna Teodora, ajungand la
sfantul parintele nostru, s-a apropiat de el si a vorbit pentru mine.
Si el a privit catre mine cu zambire si mi-a poruncit sa ma apropii. Si
apropiindu-ma de dansul, i-am facut dupa obicei plecaciune pana la
pamant si i-am cerut binecuvantarea. Si l-am auzit cu glas incetisor
zicandu-mi: "Dumnezeu, fiule, sa se milostiveasca si sa te binecuvanteze
si sa-ti arate fata Lui, si sa te binecuvanteze si sa-ti arate fata
Lui, si sa te saturi de toate bunatatile cerului si ale pamantului si
sa-ti ajute din locasul Lui cel sfant".
Si sezand eu jos pe lespezile acelea de aur, m-a atins cu mana sfantul
meu parinte si m-am ridicat si mi-a zis: "Vezi pe Teodora pe care cautai
si doreai sa o vezi - si mi-o arata cu degetul -, pentru care ma rugai
mult, sa stii ce s-a facut si in ce loc s-a asezat. Deci, vazand-o acum,
sa nu mai superi pentru dansa de acum inainte".
Si acel cinstit suflet, binecuvantat de Dumnezeu, doamna Teodora,
cautand la mine, imi zise: "Dumnezeu sa-ti dea plata, fiule Grigorie, ca
ai atata grija pentru mine, smerita. Pentru aceasta Atotputernicul
Dumnezeu ti-a implinit dorinta ta, pentru rugaciunile domnului si
parintelui nostru Vasile, dascalul si povatuitorul nostru, care a facut
mari faceri de bine pentru noi".
Si toti cei de fata priveau la noi in tacere, si cei ce sedeau la acea
masa minunata, si toti se bucurau. Dupa aceea a zis Cuviosul Vasile
catre doamna Teodora: "Mergi impreuna cu el, ca sa-i arati frumusetea
pomilor care sunt in locasul nostru".
Deci, ducandu-ma doamna Teodora catre partile cele de-a dreapta ale
gradinii, privind, am vazut o poarta minunata din aur facuta si zidul
gradinii era ridicat inalt inauntru. Si era gradina cu verdeturi si cu
copacei de aur si cu trandafiri preafrumosi impodobita. Si eu,
mirandu-ma de frumusetea aceea si de dulceata aceea nemasurata, care nu
se aseamana cu toate parfumurile lumii, cautam cu privirea si cu mintea
mea la tot ce mi se arata; si vedeam acolo 70 de feluri de copaci si o
alta multime nenumarata de feluri de alte specii necunoscute pe pamant,
si fiecare avea rod imbelsugat, si ramurile lor erau plecate si nu se
vestejeau si nici nu putrezeau, pentru ca erau ceresti si fara de
moarte, si dupa cum am observat din poamele acelea minunate se aflau pe
masa sfantului nostru parinte si a celorlalti sfinti cu care statea el
la masa. Deci stateam eu uimit si priveam acea largime si inaltime de
verdeata si minunatele roduri, pentru ca niciodata nu s-a intamplat sa
vad asa ceva in lumea cea vremelnica. Si vazand uimirea mea, imi spuse
doamna Teodora: "Acestea te fac sa te minunezi? Dar daca ai fi vazut
raiul acela, pe care l-a sadit si l-a rasadit Dumnezeu, te-ai fi
inspaimantat foarte si ti s-ar fi intunecat mintea si te-ai fi ingrozit.
Fiindca daca ai pune aceasta gradina inaintea aceleia a raiului, ar fi
cu adevarat o umbra si un vis, inaintea lucrurilor care stau ziua si le
vede destept omul".
Si eu am zis: "Te rog, doamna mea, sa-mi spui cine a sadit acest rai,
pentru ca niciodata acest fel de minunate plante eu nu am mai vazut".
Si ea mi-a zis: "Si unde ai fi putut sa vezi acest fel de minunata
gradina, gatita de mainile Atotputernicului Dumnezeu, aflandu-te inca in
lumea cea vremelnica? Pentru ca toate acelea pe care le vede sufletul
tau, ca si cum ar fi pamantesti, sunt ceresti si ne bucuram de dansele
cu sufletul. Acestea, gradina si casa, sunt facute din ostenelile si
sudorile Cuviosului parintelui nostru Vasile, care din copilarie si pana
la batranete s-a trudit si s-a ostenit. Posturile lui, privegherile
lui, mersul pe jos, rugaciunile, plecarea genunchilor lui, indurarea
frigului, raceli si alte rele patimiri pe care le-a rabdat in
pustietati, mancand numai roduri slabatice si iarba, cu multi ani mai
inainte de a veni la Tarigrad, din voia lui Dumnezeu, ca sa se
mantuiasca multi, acelea i-au daruit acet rai, pe care il vezi. Pentru
ca aceia care patimesc in lumea ce vremelnica, cu osteneli si truda, si
necazuri, si alte patimiri pentru Dumnezeu, si pentru ca sa se
implineasca sfintele Sale porunci, pentru slava lui Dumnezeu, aceia
acest fel de plata si odihna primesc de la Dumnezeu, ca sa se bucure in
veci si sa se veseleasca fara de moarte, dupa cum zice psalmistul:
"Rodurile ostenelilor tale vei manca"... Adica, cei care se tem de
Dumnezeu, se ostenesc si se muncesc vremelnic se vor bucura vesnic si
celelalte pe care le zice Sfanta Scriptura asemenea cu acestea. Si eu ma
minunam inca de cele ce mi-a zis; ca nu eram acolo cu trupul, ci
ganditor cu sufletul, si am incercat sa ma aflu pe mine, ca sa vad daca
sunt si port trup si daca pot sa ma prind de mana; si incercand sa ma
prind, ca sa-mi simt alcatuirea mea si oasele mele, mi s-a parut ca si
cum as fi incercat sa prind sau vapaia focului, sau raza soarelui,
pentru ca, desi parea ca imi ating cu mana partea din trup pe care o
cautam, nu puteam sa o prind, ca fiind straina de fire, si ma
inspaimantam de cele ce vedea duhul meu cu mintea mea.
Si fiindca mi s-a parut cum ca ne-am intors la curtea aceea si la
poarta unde am intrat in locuinta raiului, am aflat masa desarta si nu
mai sedea nici unul la masa, dar toate bucatele pe care mai inainte le
avea erau pe dansa si o impodobea dumnezeiasca asezare.
Si mi se parea ca am laudat-o pe fericita Teodora, si m-am dus de
acolo, si mi-am venit intru sine, si m-am slobozit de acele infricosate,
dar si minunate locuri pe care le-am vazut intru vedenia mea, in somnul
meu. Si aflandu-ma iar cine sunt si unde ma aflu, le pastram cu grija
in mintea mea, ca sa nu uit cele vazute.
Apoi m-am sculat si m-am dus catre bunul meu parinte Vasile, socotind ca
acesta ar fi avut sa-mi zica ceva despre vedenia mea, sau de la
Dumnezeu le-am vazut, sau ca este o inselatorie de la diavolul. Si
mergand la chilia lui si facandu-i plecaciunea obisnuita si luand
binecuvantarea, mi-a poruncit sa ma asez langa dansul si, fara sa apuc
eu sa scot un cuvant, ca sa-i spun de ce am venit, aud ca-mi zice:
"Stii, fiule Grigorie, ca in aceasta noapte am fost impreuna?" Dar eu
m-am facut ca nu stiu, voind sa aflu ce are sa-mi zica el, si am
raspuns: "Si unde am putut oare, domnul meu, sa mergem aiurea, de vreme
ce eu pe patul meu am adormit si tot in pat m-am aflat la trezire?"
Dar bunul parinte imi zice incetisor: "O, stiu aceasta cu adevarat caci
cu trupul ai dormit pe pat, dar cu duhul si cu mintea ta te-ai plimbat
in alt loc. Au nu stii cate ti-am aratat intru aceasta noapte? Au n-ai
ajuns la locuinta mea cereasca, au nu alergai ca sa ma atingi si ai
batut in poarta cea mare si iesind Teodora te-a primit bucurandu-se si
ti-a povestit iesirea sufletului si moartea ei?... Cum cu multa sila si
groaza a trecut intunecatele vami si spurcatii draci ai vazduhului,
macar ca noi i-am ajutat mult si am scapat-o. Au n-ai intrat in curte
impreuna cu dansa, la porunca mea? Au n-ai vazut acea masa minunata si
asezarea ei si rodurile acelea frumoase care se aflau acolo pe masa? Si
ce minunati erau acei tineri care slujeau la dansa? Au nu stateai tu si
admirai frumusetea pe care o aveau acele plante minunate si preaslavite?
Macar de ai stat departe de dansele, nesuindu-te sus, nu te-ai bucurat
de mireasma lor si nu ai venit inaintea mea cu Teodora, pentru care m-ai
rugat mult sa o vezi unde a ajuns? Au nu te-a luat aceea dupa porunca
mea si ati intrat impreuna in locasul meu? Au nu stii ca ti se parea ca
tii in mana ta acele ierburi de aur si te inspaimantai de frumusetea si
de mireasma lor, a acelor flori si plante minunate? Dupa aceea n-ai
vazut acei pomi imbelsugati si nemasurata frumusete a rodurilor lor? Au
n-ai vazut toate acestea in noaptea trecuta?... Cum zici dar ca n-am
fost impreuna, nici ai vazut ceva din acestea?"
Si eu auzind aceste lucruri, care ieseau ca o vapaie din gura lui, am
inteles in mintea mea adevarul ce mi se spunea, intelegand ca de la
Dumnezeu curat vine, si nu de la diavol. Si am ramas fara glas, si am
inceput sa vars multe lacrimi, socotind ce fel de mare sfant al lui
Dumnezeu este parintele nostru Vasile, si cum cu adevarat m-am aflat
colo cu trupul, precum si cu duhul. Si am raspuns cu inima tulburata si
am zis catre dansul: "Cu adevarat, sfinte parinte, asa sunt toate acelea
pe care le-am vazut dupa cum mi le-ai spus, si nu este nici o minciuna.
Multumesc si iarasi multumesc Celui in Treime Dumnezeu, Care m-a
invredncit pe mine, ticalosul si nevrednicul, cu aceste mari daruri sa
te cunosc si sa fiu sub aripile tale si sa cunosc aceste feluri
preaslavite si infricosate minuni".
Si Fericitul Vasile mi-a zis: "De vei petrece bine viata ta, dupa cum
vrea Dumnezeu, si vei fugi de rautate si vei lucra fapta buna pana la
sfarsitul tau, dupa Scripturi si povetele mele, te voi primi acolo dupa
moartea ta, ca sa fii inpreuna cu mine in vesnicele locasuri pe care mi
le-a daruit Domnul, pentru ca eu mai inainte de tine ma duc din aceasta
lume, apoi tu vei urma, dupa cum mi-a arata Domnul, cu viata placuta lui
Dumnezeu; dar vezi bine, pana cand ma voi afla inca viu, sa nu iasa din
gura ta lucrurile acestea pe care le-ai vazut. Dar dupa moartea mea, de
vei voi, sa scrii si smerita mea viata si lucrarile mele, ca sa le lasi
celor ce vor urma, spre folosul sufletelor acelora care le vor citi si
le vor asculta. Si vei uni cele trecute cu cele viitoare, care se vor
mai face cu tine, cu voia lui Dumnezeu, de aici inainte, si eu iti voi
ajuta la acestea".
Si zicandu-mi asa, bunul meu parinte mi-a poruncit sa ma duc la chilia mea si sa ma silesc cu tot sufletul la mantuirea mea.
sursa https://www.ortodoxism.ro/Vamile_Vazduhului_Dreapta_Judecata_a_Lui_Dumnezeu.shtml
