ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Sfântul Mucenic Luchian preotul 15 Octombrie
Viața Sfântului Mucenic Luchian preotul Dimineață a trimis împăratul slujitori ca să vadă dacă Lucian mai este încă viu. Și când au intrat...

luni, 14 iulie 2025
Știi care este ascunzătoarea perfectă a ego-ului?
Știi care este ascunzătoarea perfectă a ego-ului?- Spiritualitatea, acel loc perfect pe care, în loc să-l folosim pentru a evolua, îl folosim pentru a scăpa din întuneric
În loc să ne permită să simțim și să punem la îndoială frica, tristețea, furia sau singurătatea, ego-ul ne șoptește fraze "spirituale" care distrag atenția fără a rezolva nimic.
Fraze precum:
"Totul este perfect" (spus cu o față de suferință reprimată).
"Nu trebuie să simt asta, pentru că vibrează jos" (refuzând să vadă ce te întemnițează)
"Îl eliberez în univers" (când în realitate îl negi).
"Am lucrat deja la asta" (traducere: nu vreau să mă mai uit la asta).
Și astfel, ego-ul îmbracă o haină albă și devine guru interior... Dar el încă controlează jocul.
De ce facem asta?
Pentru că simțind cu adevărat ceea ce este acolo ne cere să ne punem la îndoială
Iar ego-ul nu știe cum să răspundă la întrebări, pentru că ai fi expus ca tiranul minții noastre
Preferă să-ți ofere o imagine lustruită a unei "persoane conștiente" decât să recunoască:
"Mă simt pierdut. Sunt rănit. Am nevoie de ajutor."
Dar calea spirituală autentică nu este un spectacol de echilibru constant.
Este o călătorie profund umană, în care lacrimile curăță, iar șocurile sufletului sunt semne că ceva vechi se desprinde.
Nu folosi mantrele pentru a reduce la tăcere durerea.
Nu folosi tămâie pentru a alunga întunericul
Nu folosi amulete pentru a te simți în siguranță
Doar observați și simțiți ceea ce este acolo, fără filtre, fără ritualuri, fără justificări.
Și în acel spațiu vulnerabil, Duhul Sfânt poate intra, învățându-te că nu ai ales acea suferință, dar nici nu te-ai întrebat de ce a fost acolo, doar ai învățat să te descurci cu ea, El îți arată adevărul despre cine ești și este atât de sublim încât evaporă tot întunericul
Nu este vorba de a părăsi spiritualitatea.
Este vorba despre încetarea folosirii lui ca zid.
Lăsați instrumentele spirituale să ne conducă să corectăm, nu să evităm.
Adevărata iertare nu înseamnă să uităm durerea, ci să privim cu dragoste la ceea ce obișnuiam să privim cu judecată.
Și pentru asta... Trebuie să te uiți cu adevărat.
PUTEREA VINDECĂTOARE A IERTĂRII.
A ierta înseamnă a nu uita. Înseamnă să renunți la greutatea sufletului.
Este alegerea vindecării, alegerea păcii... și întoarcerea la iubire.
Iertarea te eliberează de legăturile invizibile care îți împiedică bunăstarea. Nu înseamnă să justifici ceea ce s-a întâmplat, ci să nu mai porți ceva care te doare.
Iertarea nu este pentru celălalt... Este din cauza ta.
RITUAL DE IERTARE.
Un act simbolic pentru a renunța la durere și a-ți deschide inima:
Găsiți un spațiu liniștit și aprindeți o lumânare albă.
Respiră adânc. Puneți-vă mâinile pe inimă și vizualizați o lumină albă care vă învăluie.
"Te iert. Mă eliberez. Aleg pacea. Mulțumesc."
Mulțumește pentru curajul tău și pentru procesul tău de vindecare.
A ierta înseamnă a te întoarce la iubire.
Faceți-o în ritmul vostru, cu compasiune și știind că iertarea este un medicament pentru suflet.
CÂND JUDECI DEVII CAPTIVAT...
Îți otrăvești sufletul...
NU mâncați oameni.
De fiecare dată când critici pe cineva mental sau verbal, chiar și cu cele mai bune intenții, te vei conecta automat la câmpul energetic al acelei persoane. (Gândul este energie și emite unde vibraționale).
Așa că evitați să vorbiți despre ceilalți, gândiți-vă la atitudinile celorlalți într-un mod intens și negativ (familie, vecini, colegi de muncă, șefi, parteneri, foști parteneri, parteneri, cunoștințe, prieteni, dușmani etc.).
Lasă-i pe toți să plece...
Trăiește și lasă să trăiască..
Simptomele schimburilor de energie dăunătoare:
-Durere în cap...
-Dureri la nivelul coloanei vertebrale...
-iritabilitate...
-dureri de stomac...
-Retenţie...
-gripă constantă...
-Confuzie mentală...
-Luptă fără motiv cu oamenii apropiați...
-Strângeți pieptul...
-Descurajarea...
-dispoziție proastă.etc.
De fiecare dată când intri într-o ceartă, renunți la puterea ta personală în favoarea celuilalt.
Nu merită, nu te lăsa prins.
Mai bine să fii fericit decât să ai dreptate.
Rugăciune pentru răbdare
O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, Cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferinţe pentru mărirea Ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorinţa de a suferi chinuri mai mari!
Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)
Condacul 1
Pe tine, moştenitorul raiului şi luminoasa odraslă a Naxosului, Cuvioase Nicodim, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm. Că întru adevăr nevoindu-te şi de la înalta pronie izvoarele bogăţiei de daruri revărsând, cunună cerească ai luat, iar Biserica într-un glas cântă: Aliluia!
Icosul 1
În
pământul dragostei, smerite, ai fost crescut de către evlavioşii tăi
părinţi, arătându-te de mic iubitor al slujbelor şi înţelepciunii
dumnezeieşti. Iar pe dascălii cei de Hristos insuflaţi cu osârdie
urmând, ai împletit cunoaşterea şi faptele virtuţii întru slava
Nedespărţitei Treimi.
Bucură-te, căutător neobosit al treimicei înţelepciuni;
Bucură-te, uimitoare memorie făcută vistierie a Cuvântului;
Bucură-te, agerime a minţii păzite sub aripa Duhului;
Bucură-te, intrare prin supunerea şi ascultarea faţă de toţi în iubirea Tatălui;
Bucură-te, smerenie de toţi îndrăgită şi alăută a cântărilor preadulci;
Bucură-te, risipire prin har a pâclei nepriceperii;
Bucură-te, umblare cu lacrimi întru căutarea binelui;
Bucură-te, suspinare zi şi noapte spre aflarea folosului;
Bucură-te, sălăşluire cu toată virtutea în locul păcii;
Bucură-te, minte iubitoare de frumuseţe duhovnicească;
Bucură-te, cercetare şi împlinire a sfaturilor rodnice;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 2-lea
Ca o albină învăţăturile dascălilor din Naxos şi Smyrna le-ai strâns, Sfinte Nicodim, le-ai lămurit în focul dreptei credinţe şi le-ai pus în slujba izbăvirii de patimi. Neobosit te sârguiai să cercetezi pe cuvioşii luminaţi cu duhul întru aflarea liniştii şi vederii celei duhovniceşti, iar împreună cu ei cântai: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Îngrăditu-te-ai,
Sfinte, cu povăţuirile Mitropolitului Macarie al Corintului şi, dorind a
te face monah, ai fost de dânsul îndrumat spre Cuviosul Silvestru, care
pustnicea împreună cu alţi doi monahi isihaşti în insula Hydra. Aşa ai
lepădat împilarea grijii celei deşarte şi ai învăţat rugăciunea minţii,
culegând virtuţile îngereştii vieţuiri.
Bucură-te, aşezare prin răbdarea cea bună în lumina Chipului lui Hristos;
Bucură-te, trezvie, ce păzeşti cugetul de împrăpăstuire;
Bucură-te, rugăciune, piatră de hotar a Împărăţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtare a crucii ascultării ce descuie cerurile;
Bucură-te, primire printr-însa a celor din afară în trupul de taină al iubirii;
Bucură-te, cunoaştere însuşită de chipul iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, că şi mama ta a primit chipul monahicesc;
Bucură-te, inimă-chivot al Numelui mântuitor;
Bucură-te, inimă-icoană a Chipului de viaţă dătător;
Bucură-te, inimă în închinare;
Bucură-te, înaltă smerită cugetare;
Bucură-te, postire întru îndulcirea de duhovniceasca hrană;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 3-lea
Hrănit cu mierea liniştirii şi duhovniceştii suiri râvnitor, te-ai întărit în nevoinţele isihaste, purtat fiind în Sfântul Munte de dumnezeiescul dor. Iar tuns curând monah, sub acoperământul Preacuratei Fecioare, desăvârşit ţi-ai închinat viaţa lui Hristos, veselindu-te a cânta cu îngereştile cete: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Preaiubitor
al sfinţeniei te-ai arătat, Cuvioase Nicodim, sârguindu-te să dezgropi
din ţarina uitării filocalicele scrieri ale dumnezeieştilor Părinţi,
prin care Însuşi Hristos a revărsat în inimi focul cereştii chemări.
Bucură-te, chemare la ospăţul cereştii vieţuiri;
Bucură-te, înmulţire prin credinţă a sfintei moşteniri;
Bucură-te, rugăciune strălucind de slava Numelui mântuitor;
Bucură-te, nesăturată sete de mântuirea tuturor;
Bucură-te, povăţuitor al povăţuitorilor;
Bucură-te, al marilor Părinţi râvnitor;
Bucură-te, smerenie roditoare a sfintelor deprinderi;
Bucură-te, nepătimire ce odrăsleşti cunoaşterea spre viaţă;
Bucură-te, călăuză în nevăzutul război spre Schimbarea la Faţă;
Bucură-te, dascăl al vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, vas desăvârşit al ştiinţelor bisericeşti;
Bucură-te, dor nepotolit după împărtăşirea cu Hristos;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 4-lea
Pe Sfântul Paisie Velicikovski, care călăuzea în Moldova peste o mie de fraţi şi îi învăţa rugăciunea minţii, ai râvnit a-l întâlni şi de dânsul a fi povăţuit întru dumnezeiasca lucrare. Pentru aceea te-ai îmbarcat într-o corabie, dar din pricina unei furtuni nu ţi-ai putut atinge ţelul. Mişcat de semnul cereştii Pronii, te-ai hotărât să nu mai părăseşti Sfântul Munte şi cu viaţa cea sihăstrească însoţindu-te, neîncetat cântai: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Înaintea
Domnului zi şi noapte privegheai, sub ascultarea bătrânului Arsenie
curăţindu-ţi mintea întru neîncetată rugăciune şi înfrânare, cu chipul
luminat de contemplaţia Sfintelor Scripturi şi Predanii. În acelea, ca
într-un rai cuvântător sălăşluit, de închinarea în duh a inimii ca
dintr-un pom al vieţii te împărtăşeai, Sfinte Nicodim.
Bucură-te, privighetoare a pustiei;
Bucură-te, fântână a cuvintelor Duhului;
Bucură-te, întoarcere a minţii spre Izvorul şi Ţinta cuvintelor;
Bucură-te, privire mai presus de vedere a locului inimii;
Bucură-te, auzire mai presus de auzire a cuvintelor rugăciunii;
Bucură-te, iubire a libertăţii Duhului, celei neîngrădite de patimi;
Bucură-te, tăcere cuvântătoare ce odrăsleşti rodul înţelepciunii;
Bucură-te, chip luminat şi păzit de sabia de foc a Numelui lui Iisus;
Bucură-te, inimă învăpăiată de credinţă şi întipărită cu Numele lui Hristos;
Bucură-te, liniştire mai presus de fire întru Numele mântuitor;
Bucură-te, purtare a crucii, altar al iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, iubire smerită, ce îmbrăţişezi voia Tatălui ceresc;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 5-lea
Prin mântuitoarea călăuzire şi întregimea cuvântătoare a frumoaselor tale alcătuiri, ne păzim cu putere simţurile de toată pofta şi ne izbăvim de toată intrarea demonilor care se furişează ascuns prin simţuri, strălucind în sfintele încăperi ale minţii icoana de pururea închinare a Cuvântului: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Urmându-ţi
povăţuitorul în insula pustie Skyropoulla în căutarea unei singurătăţi
şi linişti mai mari, iar în viaţa cea cu multă osteneală sporind, ţi-ai
făcut inima vistierie a Numelui lui Iisus Hristos şi darurilor
suprafireşti ale harului, pentru care cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, liniştire, altar al vorbirii cu Dumnezeu;
Bucură-te, veghere şi atenţie, chip al stării înaintea Domnului;
Bucură-te, ascultare ce odihneşti chipul de fiu al lui Dumnezeu;
Bucură-te, lepădare de sine ce străbaţi cărarea cea strâmtă a mântuirii;
Bucură-te, smerenie mulţumitoare, vas al credinţei;
Bucură-te, întreagă înţelepciune ce închini lui Hristos pământul inimii;
Bucură-te, nemâniere şi nejudecare păzind senin cerul minţii;
Bucură-te, dispreţuire a seminţelor diavolului;
Bucură-te, tăcere de icoană, ce nu bagi în seamă lătrăturile lui;
Bucură-te, necontenită cugetare la preadulcele Nume al lui Iisus;
Bucură-te, inimă în asemănare cu chipul Preacuratei Fecioare;
Bucură-te, iubire nevoitoare ce alungi frica de moarte;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 6-lea
Plecând din pricina unei boli părintele tău, ai trăit câteva luni singur, după care te-ai întors la Athos, fiind tuns şi îmbrăcat de către bătrânul Damaschin în schima cea mare. Iar cuvintele tale îndulcite de harul neîncetatei rugăciuni au adunat mulţi fraţi în chiliile dimprejur, dornici a se împărtăşi din izvorul curat al învăţăturilor tale şi împreună cu tine să cânte: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Îndemnat
de binecuvântatul Macarie al Corintului, te nevoiai, Cuvioase Nicodim,
să dăruieşti tuturor prin traduceri şi tâlcuiri preaînfrumuseţate
scrierile Sfinţilor, ca pe nişte izvoare ale Vieţii celei veşnice. Iar
mistuit de dumnezeiasca râvnă pentru Biserica lui Hristos, te-ai arătat
cârmaci de Sus luminat al Sfintei Corăbii a mântuirii.
Bucură-te, far al Bisericii şi mare povăţuitor al creştinătăţii;
Bucură-te, râvnă apostolică pentru unirea cu Hristos ce şterge păcatul;
Bucură-te, cântăreţ iscusit al măririi Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, doctor de suflete şi călăuză spre mărturisirea curată;
Bucură-te, evlavie pentru canoanele Bisericii cele dezlegătoare de patimi;
Bucură-te, învăţătorule al durerii lucrătoare a pocăinţei;
Bucură-te, că ai arătat că aceasta te face monah, chiar şi în lume fiind;
Bucură-te, cuvânt cu putere, ce smulgi relele rădăcini ale păcatului;
Bucură-te, trezvitoare aducere-aminte de chipurile cuielor lui;
Bucură-te, sădire în inimă a pomilor de rai ai virtuţilor;
Bucură-te, simţire a nevredniciei proprii ce te răsădeşti în iubirea Sfintei Treimi;
Bucură-te, păzire cu toată fiinţa a frumuseţii recâştigate a Chipului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 7-lea
Cu cuvântul viu al harului aprindeai în inimi râvna după îndreptarea vieţii prin pocăinţă, către mai deasa împărtăşire cu Trupul şi Sângele lui Hristos, spre tămăduire, luminare şi sfinţire, spre îndreptare, întărire şi pază de diavoleasca lucrare, spre îndrăznirea şi dragostea cea către Domnul, înmulţirea faptei celei bune şi desăvârşirii, spre plinirea poruncilor şi împărtăşirea cu Sfântul Duh, nu spre judecată şi osândă, ci întru odihna şi bucuria Sfintei Treimi, cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Multe
neînţelegeri şi răstălmăciri, multe acuze, calomnii şi chiar condamnări
s-au abătut asupra ta când împreună cu Mitropolitul Macarie al
Corintului ai publicat cartea despre deasa împărtăşire. Însă de sus
întărit, şi crucea ţi-ai purtat nepărăsind locul virtuţii, şi ca o gură a
Cuvântului Biserica o ai luminat cu mărturisirea evlaviei şi credinţei
tale celei drepte, pentru care cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, năvod care scoţi din marea uitării mărgăritarele Sfintei Tradiţii;
Bucură-te, cerească şi înfricoşată chemare la Cina de Taină a Împărăţiei;
Bucură-te, chemare întărită pe mărturiile Sfintei Scripturi, ale Apostolilor şi Părinţilor;
Bucură-te, călăuză spre Izvorul vieţii celei veşnice;
Bucură-te, sfântă îndemnare spre paharul mântuirii şi cereasca hrană;
Bucură-te, iubire de vrăjmaşi îndelung răbdătoare ce birui răul cu binele;
Bucură-te, viaţă şi mărturisire apărate de însăşi Sfânta Comunitate a Athosului;
Bucură-te, hrănitor al dogmelor Bisericii de către ea numit;
Bucură-te, apărător al binecuvântatului obicei al vechilor creştini;
Bucură-te, că însuşi Patriarhul Grigorie al V-lea a primit mărturisirea ta în privinţa Sfintei Împărtăşanii;
Bucură-te, nevoinţă a înnoirii duhovniceşti încununată de Hristos;
Bucură-te, râvnă a plămădirii Bisericii în Trupul lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 8-lea
Prin mâhnirea şi amărăciunea încercărilor ca printr-un foc lămuritor trecând, mai tare străluceau pe chipul tău pacea şi iubirea lui Hristos. Atât erai de viteaz în isihie, încât acolo unde privegheai şi scriai, demonii şuşoteau în afara uşii chiliei şi tu scriai fără să te înfricoşezi, iar uneori râdeai chiar de feţele lor pământii, netulburat cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Ruşinând
cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, harul lui Dumnezeu lucra în
tine spre desăvârşire prin neputinţele trupului. Iar tu, ca pe un altar
de închinare răstignit, nu încetai a liturghisi iubirea lui Hristos.
Bucură-te, om mare în lumea cea mică;
Bucură-te, strajă neadormită a dreptei socoteli;
Bucură-te, uitare de cele fireşti întru dăruirea duhovnicească;
Bucură-te, iubire de pătimire pentru Hristos;
Bucură-te, răbdare a suferinţei ce te umpli de mirul mângâierii dumnezeieşti;
Bucură-te, liman de mângâiere şi vindecare a celor răniţi de păcate;
Bucură-te, povăţuitorul monahilor în îngereasca slujire;
Bucură-te, dar şi mirenilor chemare la duhovniceasca prefacere;
Bucură-te, hrănire a poporului însetat după Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, inimă întru care Însuşi Duhul Se roagă cu negrăite suspine;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 9-lea
Sub jugul otoman, mulţi credincioşi plăteau cu viaţa mărturisirea lor, iar tu, Sfinte Nicodim, neîncetat te rugai să nu piară în focul urgiei credinţa creştinilor. Pe cei ce slăbeau cu duhul îi întăreai, pe cei căzuţi care se pocăiau îi pregăteai pentru martiriu, celor biruitori le alcătuiai slujbe de pururea pomenire, iar Biserica strălucea de slava Crucii şi Învierii lui Hristos: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Luminat
de Sfântul Duh, arătai că Pronia dumnezeiască binevoia întru noii
martiri spre slava Bisericii Ortodoxe şi înnoirea dreptei credinţe, dar
şi spre mustrarea celor de alte credinţe, ce vor rămâne fără cuvânt de
apărare în Ziua Judecăţii. Apoi celor robiţi pildă de răbdare, ba chiar
îndrăzneală şi îndemn spre a-i imita cu fapta pentru toţi creştinii
siliţi după împrejurări la martiriu şi mai cu seamă câţi au ajuns să
lepede credinţa ortodoxă.
Bucură-te, chip îngeresc ce găteşti calea Domnului;
Bucură-te, cuvânt ce întorci inimile spre Chipul lui Hristos;
Bucură-te, doctor de suflete şi povăţuitor de mucenici;
Bucură-te, adânc al smereniei ce izbăveşti din iadul deznădejdii;
Bucură-te, povăţuitor Sfântului Mucenic Constantin din Hydra;
Bucură-te, că cel ce trecuse la islam desăvârşit s-a pocăit de lepădarea sa;
Bucură-te, că s-a hotărât să şi-o retracteze public, înfruntând moartea;
Bucură-te, că cinci luni l-ai pregătit la Iviron pentru martiriu;
Bucură-te, neobosită căutare a oii rătăcite;
Bucură-te, că şi dintre musulmani se converteau şi pătimeau pentru Hristos;
Bucură-te, pană a Duhului Sfânt, zugrăvind vieţile Noilor Martiri;
Bucură-te, stâlp de foc al Bisericii, ce uneşti pământul cu cerul;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 10-lea
Cine ar putea spune minunile săvârşite prin tine de Cuvântul dumnezeiesc, Sfinte Nicodim? Căci întru slăbiciuni din ce în ce mai mari sporeai în duhovniceasca slujire, liturghisind în raiul smereniei şi ascultării voia lui Dumnezeu, prin care scară nouă către cer întinzi, celor ce cântă: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cu
neclintită blândeţe şi dragoste ţi-ai pecetluit până în sfârşit
mărturisirea dreptei credinţe, chemând pe cei ce pe nedrept te acuzau să
înlocuiască ura cu iubirea, pentru ca ostenelile ascetice şi dragostea
faţă de Hristos să nu fie zadarnice.
Bucură-te, micşorare de sine întru preamărirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, slujire pe crucea bolilor şi neputinţei;
Bucură-te, slujire pe crucea acuzelor şi calomniilor;
Bucură-te, purtare a Crucii la hotarul dintre viaţă şi moarte;
Bucură-te, privire întărită de Duhul în Cartea Vieţii;
Bucură-te, smerenie, carte a Cuvântului ipostatic;
Bucură-te, cuvânt mântuitor, icoană de veşnică închinare;
Bucură-te, vedere de icoană, ce naşti cuvintele vii ale harului;
Bucură-te, tresăltare a inimii sub lucrarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, prăznuire prin rugăciunea lui Iisus a Întrupării dumnezeieşti;
Bucură-te, negrăită simţire a harului Botezului la primirea Sfintelor Taine;
Bucură-te, netâlcuită bucurie întru pomenirea Sfintei Fecioare şi a tuturor Sfinţilor;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 11-lea
Toate ceasurile zilei şi ale nopţii le închinai acestor două lucrări: fie ca să explici vreun înţeles al dumnezeieştii Scripturi, fie ca să-ţi pleci capul în partea stângă a pieptului, să-ţi cobori mintea în inimă şi să strigi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Şi deşi doreai să petreci neîncetat în dumnezeiasca rugăciune a minţii, neobosit slujeai pe cei ce veneau să te vadă şi să fie mângâiaţi, cântând împreună cu ei: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Spre
sfârşit, de o mare neputinţă copleşit, adeseori te rugai lui Dumnezeu
să te primească la Dânsul. Aşa, între viaţă şi moarte, ai ajuns la
Karyes, şi aproape paralizat te-ai pregătit de înfricoşata trecere în
Veşnicie, prin Mărturisire generală, Maslu şi zilnică Împărtăşire cu
Preacuratele Taine. Iar din pricina oboselii, nu mai puteai spune cu
mintea rugăciunea lui Iisus, ci mai întâi cu glas tare, iar apoi doar cu
starea nemişcată de închinare.
Bucură-te, stâlp ce călăuzeşti pe noul Israel spre evlavie;
Bucură-te, nor răcoritor celor încinşi în cuptorul păcatelor;
Bucură-te, însetare după vederea faţă către faţă a lui Hristos;
Bucură-te, nevoinţă peste fire în via Lui tainică;
Bucură-te, rugăciune pentru plinirea de Sus a ostenelii iubirii;
Bucură-te, îmbrăţişare ultimă a moaştelor Sfinţilor Macarie al Corintului şi Partenie;
Bucură-te, sărutare a moaştelor Părinţilor duhovniceşti în nădejdea învierii;
Bucură-te, chemare cu umilinţă a rugăciunilor lor mijlocitoare;
Bucură-te, înainte-păşire prin credinţă în odihna Domnului;
Bucură-te, icoană vie a lui Hristos răstignit;
Bucură-te, sfinţenie, ce nu încetezi a purta vălul smereniei;
Bucură-te, fericită vedere a nevredniciei proprii, ce poţi purta strălucirea dumnezeirii;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 12-lea
Privegheat fiind toată noaptea de fraţi, în ceasul al şaselea, după întrebarea lor, le-ai vestit grabnicul tău sfârşit şi, rugându-i să te împărtăşească, ai primit Preacuratele Taine. După puţin te-au găsit cu mâinile încrucişate şi picioarele întinse şi te-au întrebat: „Învăţătorule, ce faci? Te linişteşti?”. „Pe Hristos L-am vârât înlăuntrul meu”, ai răspuns, „şi cum nu mă voi linişti?”: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Până
astăzi, în chilia iconarilor Skurtei se păstrează ca o binecuvântare
pentru lume sfântul tău craniu. Iar noi din adâncul patimilor alergăm
către razele învăţăturilor şi rugăciunilor tale, prin care pururea ne
mângâi, ca un ucenic iubit al lui Hristos.
Bucură-te, îndoită nepătimire şi desăvârşitoare ascultare;
Bucură-te, atotvirtuoasă smerenie şi mulţumitoare răbdare;
Bucură-te, discernământ cu dumnezeiască scânteiere;
Bucură-te, de Dumnezeu imitatoare îndurare;
Bucură-te, milostenie mântuitoare de suflete;
Bucură-te, rugăciune necontenită şi zdrobită căinţă;
Bucură-te, adevărată mărturisire şi neînvinuitoare conştiinţă;
Bucură-te, pătimire a Iubirii îndumnezeitoare a Sfintei Treimi;
Bucură-te, pătimire cu Hristos şi pentru Hristos spre care îngerii doresc să se plece;
Bucură-te, chip învăluit de strălucirea frumuseţii dumnezeieşti;
Bucură-te, neobosit zugrav al chipului Maicii Domnului şi al vieţuirii monahiceşti;
Bucură-te, chemare şi a mirenilor în rugul aprins al isihiei;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul al 13-lea
Ca
un vestitor înflăcărat al Sfintei Treimi şi apărător al cereştilor
dogme, râvnitor al Sfintelor Scripturi şi Tradiţii te-ai arătat,
Cuvioase Nicodim, spre împărtăşirea lumii de viaţa cea dumnezeiască.
Pentru aceasta, smereniei Maicii Domnului urmând, te-ai făcut părtaş
bucuriei veşnicei uniri cu Hristos, pe Care roagă-L, Sfinte, să o
dobândim şi noi nevrednicii, cei ce cu umilinţă strigăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: În pământul dragostei smerite..., Condacul 1: Pe tine, moştenitorul raiului...,
Icosul 1
În
pământul dragostei, smerite, ai fost crescut de către evlavioşii tăi
părinţi, arătându-te de mic iubitor al slujbelor şi înţelepciunii
dumnezeieşti. Iar pe dascălii cei de Hristos insuflaţi cu osârdie
urmând, ai împletit cunoaşterea şi faptele virtuţii întru slava
Nedespărţitei Treimi.
Bucură-te, căutător neobosit al treimicei înţelepciuni;
Bucură-te, uimitoare memorie făcută vistierie a Cuvântului;
Bucură-te, agerime a minţii păzite sub aripa Duhului;
Bucură-te, intrare prin supunerea şi ascultarea faţă de toţi în iubirea Tatălui;
Bucură-te, smerenie de toţi îndrăgită şi alăută a cântărilor preadulci;
Bucură-te, risipire prin har a pâclei nepriceperii;
Bucură-te, umblare cu lacrimi întru căutarea binelui;
Bucură-te, suspinare zi şi noapte spre aflarea folosului;
Bucură-te, sălăşluire cu toată virtutea în locul păcii;
Bucură-te, minte iubitoare de frumuseţe duhovnicească;
Bucură-te, cercetare şi împlinire a sfaturilor rodnice;
Bucură-te, Sfinte Nicodim, iconom credincios al Cuvântului dumnezeiesc!
Condacul 1
Pe tine, moştenitorul raiului şi luminoasa odraslă a Naxosului, Cuvioase Nicodim, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm. Că întru adevăr nevoindu-te şi de la înalta pronie izvoarele bogăţiei de daruri revărsând, cunună cerească ai luat, iar Biserica într-un glas cântă: Aliluia!
şi se face otpustul.
Viața Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul
Auzind de Sfântul Paisie de la Neamț, care conducea o mie de călugări în Moldova în această sfântă lucrare a coborârii minții în inimă, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca să-l cunoască.
Acest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade - Grecia. Părinții săi, evlavioși și cu frică de Dumnezeu - mama sa s-a săvârșit din viață ca și călugăriță i-au dat la Sfântul Botez numele de Nicolae și l-auîncredințat preotului satului pentru a-l învăța să citească. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase, pentru a se dedica stăruitor lecturii. El a fost dăruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci, de asemenea, și cu o memorie excepțională, care-i permitea să rețină și să repete fără greșeală tot ceea ce citea. La școală a avut ca dascăl pe arhimandritul Hrisant, fratele Sfântului Cosma Etolianul.
La vârsta de 16 ani a fost trimis la Smirna, pentru a deprinde învățătura dascălului Ierotei. Aici s-a făcut iubit de toți, atât de învățători, cât și de elevi, pentru bunătatea și sensibilitatea sa. în afară de cultura laică și studiul cărților sfinte, a învățat latina și franceza și a devenit iscusit cunoscător al limbii eline vechi, ceea ce l-a învrednicit să împlinească misiunea pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o: să facă cunoscute poporului grec asuprit comorile tradiției Bisericii.
După patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau pe grecii din regiune, în urma campaniei ruse, el a fost nevoit să se întoarcă în patria sa, Naxos. Acolo i-a întâlnit pe călugării Grigorie, Nifon și Arsenie, care fuseseră alungați din Sfântul Munte pentru că sprijineau pe cei care susțineau că nu se pot face parastase duminica, deoarece este ziua învierii Domnului. Aceștia, porecliți de adversarii lor „colivari”, i-au aprins dragostea pentru viața monahală și l-au inițiat în practica ascezei și a rugăciunii inimii. Informat de către ei că la Hydra trăia un om cu virtuți deosebite, cunoscător adânc al Sfinților Părinți, anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tânărul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului însetat la izvoarele apelor, și în apropierea acestui sfânt ierarh a înțeles nevoia urgentă de a edita și traduce cărți din izvoarele Sfintei Tradiții.
Acolo s-a întâlnit și cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se nevoia într-o chilie izolată, la mică distanță de oraș. Acest sihastru sfânt i-a zugrăvit atât de luminos bucuriile vieții ascetice, încât tânărul Nicolae s-a hotărât să ia îndată jugul lui Hristos și, luând scrisori de recomandare de la Silvestru, s-a întors în Naxos, ca să se pregătească de plecare înSfântul Munte.
În 1775, la vârsta de 26 de ani, a intrat în obștea Mănăstirii Dionisiu și, la puțin timp, a fost făcut călugăr sub numele de Nicodim. Primind ascultarea de secretar și citeț, el devine curând un model pentru toți frații, atât în ascultarea care o îndeplinea cu supunere fără murmur și cu râvnă, cât și în râvna pentru rugăciune și nevoință. El sporea în fiecare zi, supunând carnea duhului și pregătindu-se pentru luptele vieții isihaste. După doi ani, Sfântul Macarie din Corint l-a vizitat în Sfântul Munte și l-a însărcinat să diortosească și să pregătească pentru tipar „Filocalia”, acest manual ortodox al rugăciunii și vieții duhovnicești.
Tânărul călugăr s-a retras într-o chilie la Careia, pentru a săvârși această lucrare vrednică de cei mai înaintați părinți ai isihasmului și care cerea o profundă cunoaștere a științei sufletului. La fel a făcut și pentru alte scrieri, cum sunt „Everghetinos” și „Tratatul despre deasa împărtășire” redactat de Sfântul Macarie, dar pe care l-a îmbunătățit mult. După terminarea acestei lucrări, monahul Nicodim s-a întors la Dionisiu, dar studierea părinților filocalici și lucrarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus i-au deschis gustul de a se consacra mai complet acesteia.
Auzind de Sfântul Paisie de la Neamț, care conducea o mie de călugări în Moldova în această sfântă lucrare a coborârii minții în inimă, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca să-l cunoască. Dar, prin providența dumnezeiască, o furtună l-a împiedicat să-și atingă acest scop.
Întorcându-se la Athos și arzând de dorința de a se dărui total rugăciunii în liniște, nu s-a mai dus la Mănăstirea Dionisiu, ci s-a retras la o chilie aproape de Careia, apoi la schitul Capsala, care ținea de Mănăstirea Pantocrator, într-o sihăstrie închinată Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-și câștiga cele de trebuință. Acolo putând să se consacre zi și noapte neîncetatei rugăciuni și cugetării la scrierile Sfinților Părinți, el a urcat repede treptele scării duhovnicești. După puțin timp, Cuviosul Arsenie din Peloponez, pe care-l cunoscuse la Naxos, a putut să se reîntoarcă în Muntele Athos și s-a așezat în schitul Capsala. Nicodim a renunțat atunci de bună voie la singurătatea sa, pentrua profita de binefacerile ascultării, și i-a devenit ucenic bătrânului. însă abia au terminat construcția unei chilii când, tulburați în liniștea lor, au hotărât să se retragă în insula pustie și aridă Skyropoula, în fața Eubeii, în anul 1782.
Acolo, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfântul Nicodim a scris capodopera operelor sale - „Manualul sfaturilor bune” sau „Paza celor cinci simțuri”, despre păzirea simțurilor și a gândurilor și despre activitatea minții. În vârstă de numai 32 de ani, lipsit de cărți și notițe, neavând ca resurse decât bogăția imensei sale memorii și dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune în această operă o sinteză a întregii învățături duhovnicești a Sfinților Părinți, ilustrată printr-un mare număr de citate însoțite de referințe exacte. El învață cum se poate dezrobi mintea de înlănțuirea plăcerilor simțurilor, pentru a-i permite înălțarea prin rugăciunea inimii la cugetările duhovnicești ale contemplației. In timpul petrecut în această insulă, sfântul a înfruntat atacurile puternice ale demonilor care căutau să-l alunge; dar el își păzea mintea și nu-și ridica capul din cartea sa, decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.
După un an petrecut în Skyropoula, el s-a reîntors în Athos, unde a primit marea schimă și s-a așezat în chilia Sfântului Teonas dinCapsala.Aacceptat să aibă un ucenic, pe Ierotei, și s-a dăruit mai mult ca oricând scrierii și cercetării fraților care veneau să se stabilească în împrejurimi, pentru a se folosi de înțelepciunea sa. Cu prilejul unei noi șederi în Sfântul Munte, Sfântul Macarie i-a încredințat grija traducerii și editării operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. în introducerea acestei opere, care conține analize atât de profunde asupra contemplației, Sfântul Nicodim precizează că astfel de cărți nu sunt scrise doar pentru călugări, ci și pentru laici, pentru că toți creștinii sunt chemați să trăiască desăvârșirea evanghelică.
El a redactat apoi un „Manual al duhovnicului” care este cel mai folosit în Biserica Greacă de azi și a adunat într-o culegere unică, corespunzând celor opt glasuri și fiecărei zile a săptămânii, „Canoanele Maicii Domnului” cântate la sfârșitul Vecerniei sau la Pavecernițe în mănăstiri. în afara altor numeroase cântări liturgice, el a publicat, de asemenea, două opere adaptate după faimoase cărți duhovnicești din Apus: „Războiul nevăzut” de Lorenzo Scuppoli și „Deprinderile duhovnicești” de J.P.Pinamonti. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost cu totul refăcute și transformate de sfântul isihast, care prezintă în ele o învățătură desăvârșită despre pocăință, asceză și rugăciunea lui Iisus.
Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos pentru a-i propune Sfântului Nicodim să reia și să traducă o antologie a Sfintelor Canoane pe care o pregătise, îmbogățind-o cu comentarii. Sfântul, pentru care viața și disciplina Bisericii erau mai prețioase decât propria sa viață, s-a apucat de muncă cu sârguință, adunând patru caligrafi pentru a termina la timp această operă foarte necesară Bisericii, pe care a numit-o „Pidalion”, adică „Cârma”. El a muncit zi și noapte, timp de peste doi ani, compilând și corectând textele denaturate sau contradictorii, comparând canoanele Sfintelor Sinoade cu cele ale Sfinților Părinți și cu decretele legislației bizantine, și îmbogățind lucrarea cu un număr mare de note, care oferă criterii sigure pentru aplicarea canoanelor în viața Bisericii. Odată terminată și trimisă la Constantinopol, lucrarea a așteptat multă vreme binecuvântarea patriarhală, apoi a fost trimisă ieromonahului grec Teodoret, care se găsea în România, pentru a fi editată cu ajutorul unei subscripții a tuturor călugărilor atoniți. Dar acesta din urmă, adversar al „colivazilor” și al împărtășirii dese, a introdus în Pidalion corecți născocite de el însuși, trădând astfel concepția autorului și tradiția Bisericii. Când cartea, apărută la Leipzig în anul l800, a ajuns la cunoștința sfântului, el a fost profund îndurerat și a scris: „Era mai bine să mă fi lovit direct în inimă cu o sabie, decât să se adauge sau să se retragă ceva din această carte”.
Cam în aceeași vreme a fost înștiințat că manuscrisul operelor complete ale Sfântului Grigorie Palama - pe care, la cererea Sfântului Atanasie din Păros și a mitropolitului Leon al Eliopolei, Sfântul Nicodim le adunase cu multă trudă și le adnotase a fost reținut la tipograful său din Viena și a fost distrus de austrieci, aflați în căutarea mesajelor de propagandă revoluționară adresate grecilor de Napoleon Bonaparte. Această veste a contribuit la suferința sa și l-a făcut să verse izvoare de lacrimi, nu numai pentru timpul irosit cu această lucrare de neînlocuit, dar și pentru pierderea unei astfel de comori.
După ce a rămas pentru o vreme în chilia Sfântului Vasile, unde viețuise odinioară Sfântul Teofil izvorâtorul de mir, Cuviosul Nicodim și a reluat viața de pustnic și și-a continuat lucrarea sa apostolică. îmbrăcat în zdrențe și încălțat cu saboți grosolani, el se considera cel mai de pe urmă decât toți. Se hrănea mai mult cu orez fiert, cu miere dreasă cu apă, la care adăuga câteva măsline și fasole înmuiată. Când era apăsat de foame, se ducea la vecini să mănânce, dar cel mai adesea, fiind prins în discuții, cuviosul uita să mănânce. Nu cunoștea decât două activități: rugăciunea și studiul. La orice oră din zi sau din noapte îl găseai deasupra unei cărți sau scriind, sau stătea cu bărbia în piept, pentru a face ca mintea să se coboare cât mai profund în inima sa, chemând neîncetat numele cel sfânt al lui Iisus. El a devenit astfel în întregime rugăciune și prin această unire cu Hristos, harul dumnezeiesc a pus în inima sa întreaga comoară a Bisericii.
Când scria, era așa de absorbit, încât nu simțea nimic în jurul lui. într-o zi, un călugăr venind la el și găsindu-l lucrând, i-a pus o bucată de pâine proaspătă în gură. Seara, când a trecut din nou, l-a găsit pe sfânt în aceeași poziție, cu bucata de pâine în gură, ca și când n-ar fi observat nimic.
El a redactat apoi un vast comentariu al Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Teofilact al Bulgariei, ca și al Epistolelor Sobornicești. De asemenea a făcut un comentariu al celor nouă cântări ale lui Moise din Vechiul Testament, intitulat „Grădina Harului” și a tradus comentariul Psalmilor scris de Eftimie Zigabenul.
Ca în toate celelalte traduceri ale sale, Sfântul Nicodim depășea mult rolul unui traducător, căci completa textele cu note bogate in mărturii ale altor Sfinți Părinți ai Bisericii. El a editat, de asemenea, o selecție de vieți de sfinți din vechime, precum și „Noul martirologiu”, adică o culegere a vieților noilor martiri, menită să sprijine credința creștinilor oprimați sub jugul otoman. Mereu preocupat de educația poporului lui Dumnezeu, a mai compus și un „Manual al bunelor obiceiuri creștine” (Hristoitia), un rezumat deosebit al învățăturilor morale ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
Zi de zi, toți cei care fuseseră răniți de păcate sau de apostazie, lăsând episcopii și duhovnicii lor, alergau la ascetul din Capsala, Cuviosul Nicodim, pentru a găsi vindecare și mângâiere sufletelor. Și veneau nu numai călugări, ci și mireni sosiți de departe, astfel încât sfântul se plângea că nu se poate ruga cum se cuvine, dorind să plece în pustie. Dar boala l-a împiedicat să facă acest pas. Avea vârsta de 57 de ani, însă era epuizat de asceză și de munca editării de cărți, care puteau să umple o bibliotecă.
El era atins de o așa slăbiciune, că nici o mâncare nu-l putea întări. Deci a părăsit sihăstria din Capsala pentru a trăi un timp în chilia prietenilor săi Skourtaios din Careia. Aici a redactat, timp de doi ani, „Sinaxarul”, care cuprinde toți sfinții Bisericii. întorcându-se la Capsala, a scris comentarii ale canoanele sărbătorilor și ale Octoihului. Astfel a terminat această ultimă operă în care apare întreaga sa știință teologică și seva sa duhovnicească, chiar dacă era foarte bolnav în anul 1808. Noi calomnii reușind să ducă la condamnarea pe nedrept a lui Atanasie din Păros și a altor trei colivari, de către Patriarhul Grigorie al V-lea, Sfântul Nicodim nu a putut să le ia apărarea, ci s-a mulțumit să redacteze oMărturisire de credință.
Starea sa de sănătate s-a înrăutățit mult. Revăzând pentru ultima oară comentariul său la Octoih, a zis: „Doamne, ia-mă! Suntsătul de această lume!” Din zi în zi, boala se întindea în tot trupul său, iar el repeta cu voce tare rugăciunea lui Iisus, cerând iertare în fața fraților că nu putea să o țină în taină. După ce s-a spovedit și a primit Sfânta împărtășanie, a luat în mâinile sale moaștele Sfântului Macarie din Corint și cele ale lui Partenie Skourtaios și, sărutându-le cu lacrimi, a zis: „Voi ați plecat spre cer și vă odihniți pentru virtuțilepe care le-ați câștigat pe pământ, gustând deja slava Domnului nostru. Eu sufăr din pricina păcatelor mele! Pe voi, care ați fost părinții mei, vă rog să stăruiți pentru mine pe lângă Domnul, ca El să aibă milă de mine și să mă aducă unde sunteți și voi”. în timpul nopții, a spus: „Mor! Mor! Aduceți-mi Sfânta împărtășanie!”După ce a primit Sfânta împărtășanie, a dobândit o liniște deosebită și, încrucișând mâinile deasupra pieptului, a răspuns călugărilor care îl întrebau dacă are odihnă: „Eu am făcut să intre Hristos în mine! Cum să nu am odihnă?” în zorii zilei de 14 iulie, 1809, sfântul și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Unul dintre cei prezenți a strigat: „Era mai bine dacă ar fi murit astăzi mii de creștini, decât Nicodim!”. Dar chiar dacă astrul s-a ascuns, razele sale nu au încetat să lumineze Biserica, iar cărțile sale rămân un izvor permanent de învățătură, de mângâiere și de încurajare pentru plinătatea vieții în Hristos. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să ne miluiască și să ne mântuiască în veci. Amin.
Notă- Cuviosul Nicodim Aghioritul a scris și a tradus peste 20 de cărți, dintre care amintim următoarele, menționând și anul apariției for:
1. Filocalia, ce cuprinde texte patristice despre urcușul duhovnicesc al sufletului către Dumnezeu - anul l782;
2. Everghetinos, ce cuprinde texte patristice și fapte ale unor sfinți - anul 1783;
3. Din scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog - anul 1790;
4. Carte foarte folositoare de suflet - anul 1794;
Cunună Pururea Fecioarei, sau Noul Theotocarion - anul 1796;
l. Războiul nevăzut - anul 1796;
2. Epitomă (Prescurtare) din psalmii proorocului și împăratului David, anul 1799;
3. Noul martirologiu - anul 1799;
4. Pidalionul - anul 1800;
5. Deprinderi duhovnicești - anul 1800;
6. Paza celor cinci simțiri - anul 1801;
7. Culegere nouă (Sinaxar) - anul 1803;
8. Hristoitia - Cartea bunelor moravuri creștine;
9. Tâlcuire la cele șapte Epistole sobornicești ale sfinților și prealăudaților apostoli Iacob, Petru, Ioan și Iuda - anul 1806;
10. Cartea Sfinților Varsanufie și Ioan - anul 1816;
11. Sinaxar - anul 1819;
12. Tâlcuirea Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, după Teofilact al Bulgariei - anul 1819;
13. Grădina harurilor - anul 1819;
14. Mărturisire de credință - anul 1819;
15. Tâlcuire la cei 150 de Psalmi ai proorocului și regelui David - anii 1819-1821;
16. Eortodromionul sau Comentar la canoanele sărbătorilor - anul 1836;
17. Scara cea nouă, adică „Tâlcuire la cele 75 de trepte ale Octoihului din diferiți scriitori bisericești” - anul l844;
18. Introducerea Sfântului Nicodim la scrierile Sfântului Grigorie Palama - anul 1883;
19. Despre dumnezeiasca împărtășanie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos;
20. Opera poetică a Sfântului Nicodim.
FĂRĂ A ÎNȚELEGE, BOALA REVINE
Oamenii nu mor din cauza bolilor, așa cum auzim adesea: „A murit în urma unui accident vascular cerebral”„A murit de cancer”, „O infecție a luat-o”,,„Tensiunea arterială era prea mare...”
Nu.
Oamenii mor din cauza stărilor mentale dizarmonice, capabile să ne altereze armonia interioară și echilibrul hormonal.
Aceste stări mentale generează combinații hormonale specifice care produc emoții.
Și când aceste emoții devin cronice, creează un mediu nefavorabil în care sistemul imunitar nu își mai poate face treaba.
Corpul nostru se supune creierului.
Iar creierul, la rândul său, este o antenă: captează frecvențele undelor noastre mentale.
De aceea, înțelegerea este crucială:
pentru că ne ajută să ne acordăm la frecvențe mai coerente, în concordanță cu adevărul corpului nostru.
Când găsim frecvența potrivită, nu ne îmbolnăvim.
Evităm chiar anumite „accidente” care, în realitate, sunt adesea expresii ale minții inconștiente care acționează automat.
Pentru că, dacă am fi cu adevărat conștienți de gândurile noastre, de conflictele noastre interne, multe evenimente pe care le considerăm „inevitabile” nu s-ar întâmpla niciodată.
De aceea, niciun medicament alopat, adică medicina convențională, nu poate vindeca cu adevărat. Pentru că vindecarea nu vine din medicină.
Vine din înțelegere.
Medicamentele acoperă pata umedă de pe perete. Dar nu repară crăpătura pe unde intră apa.
Ascund simptomul, nu tratează cauza.
Fără înțelegere, boala revine.
Un exemplu simplu:
O accidentare sportivă cauzată de o tehnică deficitară.
Poți face kinetoterapie de o mie de ori.
Dar dacă nu corectezi acea tehnică deficitară, accidentarea va reveni.
Și ce se întâmplă cu dependențele? Fumatul, drogurile, alimentația compulsivă, jocurile de noroc?
Nu sunt ele rezultatul unor dezechilibre emoționale profunde?
,,Totul este mental. Universul este mental.”
Kybalionul
Deci, putem spune că murim din ignoranță?
O ignoranță născută din frică. Ignoranța funcționării generale a ființei noastre: fizică, mentală, emoțională, spirituală.
Și această ignoranță se manifestă în multe feluri:
- resentiment
- incapacitatea de a ierta
- îngrijorare constantă
- anxietate
- depresie
- stres
- represiune
- minciuni
- invidie
- tristețe
- frica de schimbare
- orgoliu
- vanitate
- lăcomie
- singurătate nefericită
și multe altele…
O persoană ignorantă cu sine își irosește energia în propria naivitate, iar alții — mass-media, politica, publicitatea — profită de acest lucru, alimentând o conștiință confuză și fragilă.
Dimpotrivă, cei care au o înțelegere profundă a vieții, a relațiilor umane și a propriului corp,
experimentează aceste stări distructive mult mai rar și sănătatea lor va fi, în consecință, mai stabilă.
Aceasta nu înseamnă că nu vor cădea niciodată, dar vor ști cum să se ridice din nou.
Nu încerca să vindeci boala.
Ajută-i pe cei care suferă să înțeleagă.
Și boala... va dispărea de la sine.
„Dar copiii?”, ai putea întreba. „Cei mici care mor atât de tineri?”
Voi răspunde cu blândețe, folosind doar bunul simț:
Un copil mic nu poate avea grijă de sine.
Este profund conectat emoțional la părinții săi.
Dacă părinții trăiesc în stări emoționale disfuncționale, acele vibrații sunt transmise, vizibil sau invizibil.
La fel ca laptele matern, emoțiile hrănesc copilul. Anumite boli din copilărie pot reflecta lipsa de conștientizare emoțională a părinților.
Simte-te liber să accepți sau să respingi acest gând.
Dar mai întâi... gândește-te la asta.
Nu am o diplomă în medicină.
Nu sunt om de știință.
Sunt doar un observator - al meu și al altora.
Și dacă ești medic sau cercetător,
nu este nevoie să-mi răspunzi cu termeni tehnici.
Nu i-aș înțelege.
Și oricum, un pacient care nu vrea să se însănătoșească... nu se va însănătoși niciodată."
DE CE SĂ MULȚUMESC DE TREI ORI?
1. În primul rând, pentru că Recunoștința este cea mai mare expresie a iubirii, este marele multiplicator al vieții și pentru că este o adevărată asigurare de sănătate.
2. În al doilea rând pentru că numărul 3 reprezintă ceva care este văzut ca un întreg ... de exemplu:
- În holistică, o Ființă Integrală este: corp, minte și spirit.
- Dimensiunile timpului sunt 3: trecut, prezent, viitor.
- Stările apei sunt 3: solide, lichide și gazoase.
- Universul are 3 planuri de manifestare: fizică, mentală și eterică.
Deci, când spun, gândesc sau scriu de 3 ori mulțumesc, fac asta:
MULȚUMESC pentru tot ceea ce sunt.
MULȚUMESC pentru tot ce am.
MULȚUMESC pentru tot binele care se revarsă acum către mine.
Mulțumesc, Mulțumesc, Mulţumesc!
Era atât de liniște încât se auzea cum vorbesc.
Patru lumânări ardeau liniștit și se topeau încet...
Era atât de liniște încât se auzea cum vorbesc.
Prima a spus: Eu sunt LINIȘTEA... Din păcate, oamenii nu știu cum să mă păstreze. Cred că nu-mi mai rămâne decât să mă sting! Și flacăra acestei lumânări s-a stins.
A doua a spus: Eu sunt CREDINȚA... Din păcate, nu am nevoie de nimeni. Oamenii nu vor să asculte nimic despre mine, așa că nu are rost să mai ard. Abia după ce a spus asta, o briză ușoară a bătut și a stins lumânarea.
Cu tristețe, a treia lumânare a rostit: Eu sunt DRAGOSTEA... Nu mai am putere să ard. Oamenii nu mă prețuiesc și nu mă înțeleg. Ei îi urăsc pe cei care îi iubesc cel mai mult - pe cei dragi lor. Fără să aștepte mult, și această lumânare s-a stins.
Dintr-o dată, un copil a intrat în cameră și a văzut cele 3 lumânări stinse. Speriat, a strigat: Ce faceți?! Trebuie să ardeți ,mi-e frică de întuneric!
După ce a spus asta, a început să plângă.
A patra lumânare, emoționată, a spus: Nu te teme și nu plânge! Atâta timp cât ard eu, se pot aprinde întotdeauna și celelalte trei lumânări. Eu sunt SPERANțA
Despre Sfântul Arsenie
În timp ce cădea în prăpastie, Maica Domnului l-a luat în brațe și l-a coborât până jos.
Sus pe o stâncă, înlăuntru într-o peșteră, era o bisericuță a Maicii Domnului.
Călugarii au făcut în afara stâncii o terasă de scânduri pentru mai multă lărgime.
Ca să ajungă până acolo trebuiau să urce 40 de trepte săpate în stâncă și altele 120 ce erau făcute din scânduri.
La această bisericuță a mers să slujească oarecând ca de obicei Părintele Arsenie cu Prodromu.
Când s-a terminat Sfânta Liturghie, Părintele a ieșit puțin pe terasă. Călcând pe o scândură, aceea s-a desprins din cuie și părintele a căzut în prăpastie.
Un țăran ce l-a văzut din cealaltă parte că a căzut și-a lăsat boii în jug și a alergat să adune - precum crezuse - trupul zdrobit al părintelui.
Prodromu n-a priceput nimic pentru că era în Biserică și făcea curățenie. Când a ajuns acolo jos, în prăpastie, a văzut trupul Părintelui Arsenie întreg, dar nemișcat.
A întins mâna să-l miște, dar Părintele i-a spus: „Nu mă atinge! N-am nimic!”.
Părintele a rămas nemișcat nu pentru că s-a lovit, ci datorită marii emoții ce o încercase, deoarece în timp ce cădea în prăpastie, l-a luat în brațe o Femeie, l-a coborât până jos și l-a lăsat acolo.
S-a simțit pe sine, în momentul acela, precum însuși spunea, ca și cum ar fi fost un prunc în brațele maicii sale.
După emoția aceea s-a ridicat și a urcat cele 160 de trepte, care aveau 50 metri înalțime, mergând iarăși în bisericuța Maicii Domnului, unde i-a povestit lui Prodromu ce s-a întâmplat.
Acela fiind preocupat cu aranjarea bisericii nu observase nimic. Țăranul a mers după aceea la Farasa și a vestit cele petrecute.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Chilia „Bunei-Vestiri”, Schitul Lacul, Sfântul Munte Athos, 1999, pp.80)